Acizii nucleici

Acizi nucleici
 Acizi nucleici –sunt polinucleotide,
alcătuite din mononucleotide, unite
prin legături 3’, 5’-fosfodiesterice.
1. ADN - acidul dezoxiribonucleic;
2. ARN - acidul ribonucleic.
 ADN
 Localizarea:
a. 97-99% - concentrat în nucleu
b. 1-3% - situat în mitocondrii.
 Rolul: păstrează şi transmite
informaţia genetică de la ADN
parental la ADN fiică sau ARN.
 ARN
 Localizarea:
 50% - în ribosomi
 24% - în hialoplasmă
 15% -în mitocondrii
 11% - în nucleu
 Deosebim:i:
1. ARN mesager
2. ARN ribozomal
3. ARN de transport
 ARN mesager (mARN) constituie 25% din
totalul ARN-lui.
 Localizat -în nucleu şi citozol.
 Prezintă copia sectorului de ADN şi conţine
informaţia despre structura catenei
polipeptidice a proteinei.
 Rolul:Transmite informaţia de la ADN spre
ribozomi, sediul de sinteză a proteinei.
 ARN ribozomal (rARN) constituie 60% din
totalul ARN-ului.
 Localizat- în ribozomii citoplasmei.
 Rolul - formează scheletul ribozomilor.
 ARN de transport (tARN) constituie
15% din totalul ARN-lui.
 Localizat: în citoplasmă, ribosomi,
mitocondrii.
 Rolul: participă la activarea şi
transportul AA spre ribozomi şi
asamblarea lor în polipeptide.
 Structura chimică a AN
 La hidroliză AN degradează în
mononucleotide, care la rândul lor, la
hidroliza completă degradează în BA,
pentoze şi acid fosforic.
 ADN----A; G; C; T+dR+H3PO4
 ARN----A; G; C; U+ R+H3PO4
 Bazele azotate
BA se clasifică în :
1. majore: purinice: A, G şi pirimidinice: C,T,U
2. minore:purinice (2metil A; 1 metilG) şi
pirimidinice (5 metil C;5 hidroximetil C)
 Molecular Biology
C1 Nucleic Acid Structure-1
Bases

Bicyclic
Purines
:

Monocyclic
pyrimidine:

Thymine (T) is a 5-methyluracil (U)

Structura BA minore
Molecular Biology
C1 Nucleic Acid Structure-2
Nucleosides

The structures of pentose sugar

 Nucleozidul
constă dintr-o BA ( purinică sau
Pirimidinică) +
o pentoză (riboza sau dezoxiriboza)

În funcţie de pentoză: dezoxi şi

ribonucleozide
BA purinice +R(dR) --- ozin
(adenozin, guanozin
sau dezoxiadenozin, dezoxiguanozin)
BA pirimidinice +R (dR) --- idin
(citidin, timidin, uridin sau dezoxicitidin) Unite între ele prin
legătura N glucozidică
 Nucleozidele
 Proprietăţile:
 Mai solubile în H2O decât
BA
 Mai stabile în soluţii
alcaline
 Uşor se hidrolizează la
încălzire cu acid
 NUCLEOTIDE - compuşi alcătuiţi din nucleozide şi rest de
acid fosforic
Nucleozid mono-; di-; trifosfafat

Rest al Nucleozid
acidului
c
 Nucleotide - Rolul

1. Element structural al AN
2. Intermediari energetici
(ATP- purtătorul energiei
chimice în organism)
3. Intră în componenţa Co
4. Servesc ca mesageri
secunzi intracelulari ai
hormonilor (AMPc;
GMPc)
Structura chimică
 Structura primară a AN
 Reprezintă secvenţa
mononucleotidelor în lanţul
polinucleotidic liniar, legate între ele
prin legăturile 3' - 5' fosfodiesterice
 Catenele au două capete:
 5‘ – nucleozid tri fosfatul;
 3‘ – gr. OH liberă
 Structura secundară a ADN
 Watson şi Crick (1953) au
postulat modelul
structural al moleculei de
DNA - dublul helix
(spirală dublă)
 Caracteristicile dublei
spirale:
1. 2 lanţuri
polidezoxiribonucleotidice se
răsucesc helicoidal în jurul unui
ax comun, formând o dublă
helice cu orientare spre
dreapta;
 Structura secundară a ADN
2. lanţurile sunt antiparalele (unul are direcţia
5’3’, altul 3’5’)
3. complimentaritatea (A îi corespunde T; iar
G-C).
4. Stabilitatea dublului helix este asigurată de
legăturile de hidrogen între BA (A=T
formează 2 legături de hidrogen, iar G ≡C
trei legături).
5. Spirală este regulată (fiecare spiră cuprinde
10 nucleotide). Distanţa dintre BA
învecinate este de 0,34 nm.
6. La pH=7 grupele fosfat sunt ionizate, poarta
sarcini negative, deaceia DNA prezintă acid
puternic.
 Legităţile lui Chargaff
1. Conţinutul adeninei este egal cu al
timinei, iar al guaninei cu al citozinei
(A=T, iar G=C)
2. În orice preparat de DNA independent
de specie suma bazelor purinice este
egală cu cea a bazelor pirimidinice
(A+G=T+C)
3. Preparatele de DNA separate din diferite
ţesuturi a uneia şi aceeiaş specie de
organisme sunt absolut identice.
4. dacă A+T este mai mare decît G+T avem
DNA de tip AT
5. dacă G+T este mai mare decît A+T avem
DNA de tip GT
 Structura terţiară
 Reprezintă superspiralizarea dublului helix
la care participă proteinele histonice şi
formează cromatina
 Unitatea structurală a cromatinei este
nucleosomul
 Nucleosomul – este un octamer histonic
(2H2A; 2H2b; 2H3; 2H4) înfăşurat de
aproximativ de 2 ori de dublul helix.
 Între 2 nucleosmi se conţin porţiuni de
ADN alcătuit din 20-60 perechi de
nucleotide asociate cu H1
 Compactizarea
DNA cromatinei

Firul de
cromatină?
~ 1,000

30 nm Solenoid ~40 / 50

Nucleosoma
= оctamer de
histone
H2a, H2b, H3, H4 Cromosoma metafazică/
146 / 200 bp DNA cromatina interfazică
Compactizare ~ 10,000
~10 ori
 Structura secundară şi terţiară a
ARNm
 ARNm – fiecărei gene îi corespunde
molecula sa de ARNm, de aceea el este
foarte heterogen
 Elementul de codificare al ARNm este
tripletul nucleotidic – numit codon. Fiecare
codon corespunde unui anumit AA
 Structura tARN
1. Primară – succesiunea nucleotidă în
catena polinucleotidică (în medie 95
nucleotide)
2. Secundară – în forma “foiii de trifoi”
3. Terţiară – în forma “literei L”
Structura secundară a ARNt
Structura terţiară a ARNt
 ARNr
 Structura secundară – e prezentată
prin sectoare spiralate unite între ele
cu ajutorul unei catene curbate
 Structura terţiară – prezintă
scheletul ribosomului. Are forma unui
bastonaş sau ghem pe suprafaţa
căruia sunt înfăşurate proteinele
ribosomului.
 Denaturarea şi renaturarea
 Denaturarea –sub acţiunea temperaturii, mediului
PH, substanţelor chimice are loc ruperea
legăturilor de ce stabilizează structura
secundară şi terţiară a DNA.
 La denaturare DNA îşi pierde proprietăţile
biologice.
 La răcirea treptată catenele din nou se reunesc
după principiul complementaritătii, formînd
spirala dublă nativă. Acest fenomen se numeşte
renaturare .
 Obiectivele:
 Dogma centrală a geneticii moleculare. Concepţia: o
genă - un polipeptid.
 Replicarea ADN- mecanismul, substratele, matricea,
enzimele şi factori proteici, etapele biosintezei ADN.
 Telomeraza. Rolul şi structura..
 Reparaţia ADN.
 Transcripţia sau biosinteza ARN: matricea,
substratele, enzimele, mecanismul
 Trsanscripţia inversă.
 Biosinteza ARN pe matrice de ARN
 Modificările posttranscripţionale (processing)
 Inhibitorii sintezei acizilor nucleici.
 Ingeneria genetică şi semnificaţia ei practică. Sinteza
anticorpilor
 Dogma centrală a geneticei
moleculare
 Postulatul de bază a geneticei moleculare a fost
formulat de Watson şi Crick (Meselson, Stahl):
este transmiterea informaţiei genetice de la ADN la
proteină. Sînt încluse trei procese:
 replicarea;
 transcripţia;
 translaţia.
 Primele două procese au loc în nucleu, iar al treilea – în
citozol.
 Procesul de transcripţie este reversibil. Enzima care
catalizează transcripţia inversă se numeşte revertaza
(reverstranscriptaza) şi a fost descoperită la oncoviruşi.
 Sinteza ARN-ului pe baza ARN se numeşte replicarea ARN,
ea are loc la viruşi, care nu au ADN. Procesul de translaţie
este ireversibil.
Realizarea informaţiei genetice

1. Replicarea sau biosinteza ADNului

2. Transcrierea sau biosinteza ARNului
3. Transcrierea inversă
4. Replicarea ARNului
5. Translaţia sau biosinteza proteinelor
 Structura genelor- dimensiuni, GS; GR
 Gene- porţiunile ADN ce conţin informaţia genetică
pentru sinteza unei proteine
 Fiecărei gene îi corespunde un lanţ polipeptidic- de aici şi
conceptul: o genă –un lanţ polipeptidic
 GS- genele ce codează polipeptide şi ARN. Porţiunile GS
ce conţin informaţie (transductibile) –exoni; iar
secvenţele ce nu sunt traduse în ARNm – introni
 GR – segmente de ADN, repetabile, relativ mici ce au un
rol reglator.
 Rolul lor:
1. Pot fi semnale ce ne arată începutul şi sfârşitul GS
2. Participă în iniţierea şi terminarea transcripţiei GS
 Replicarea
Replicarea – transmiterea informaţiei genetice de la ADN
parental la ADN fiică.
Caracteristicile:
1. se petrece în nucleu
2. proces semiconservativ
3. se desfăşoară în trei etape : iniţiere, elongare, terminare
4. prezenţa praimerului este obligatorie
5. replicarea este cuplată cu desfăşurarea AND-uli parental
(necesită energie)
6. Pe catena întîrziată se sintetizează fragmentele Okazaki.
7. Catena-fiică este antiparalelă cu catena parentală dar nu
identică după secvenţa nucleotidică
8. Forţa motrice a procesului este hidroliza pirofosfatului
Proces semiconservativ
 REPLICAREA
1. Semiconservativă
2. Matriţa – molecula integră de ADN
3. Substraturile – dATP, dGTP, dCTP, dTTP,
ATP, GTP, CTP, UTP
4. Complexul polienzimatic:
 Helicaza
 Topoizomerazele I şi II
 Primaza sau ARN-polimeraza-ADN-
dependentă de iniţiere
 ADN-polimeraza I,II,III
 Ribonuclează H
 ADN-ligaza
 Mecanismul replicării
 3 etape: iniţierea, elongarea, terminarea
 Iniţierea parcurge două etape:
Formarea furcii de replicaţie-
are loc desfacerea duplexului
Sinteza primerului - sub acţiunea primazei se sintetizează o porţiune mică de ARN în
direcţia 5'- 3'.

parental pe anumite porţiuni .

 Elongarea
 ADN polimeraza III
unindu-se la capătul 3' OH
al primerului începe sinteza
ADN fiică.
 Se formează legătura
fosfodiesterică şi se
eliberează PP.
 Catena de bază se va
sintetiza continuu, iar cea
întîrziată va fi formată din
fragmente Okazaki
 ADN polimeraza I
exclude primerii şi
sintetizează complementar
ADN.
 Fragmentele sînt unite cu
enzima ADN ligaza
 Terminarea
 Terminarea replicării are loc atunci,
cînd cele două bifurcaţii de replicare
se întîlnesc într-o regiune opusă
regiunii "ori". Proteinele speciale
semnalizează oprirea repilcării
prevenind acţiunea helicazelor.
 Telomer Telomeraza
 Replicarea capetelor 5’ ale
catenelor este incompletă (teoria
lui Olovnicov, 1971), deoarece
după înlăturarea primerului
ultimului fragment Okazaki, ADN p
I nu e capabilă să completeze
aceste goluri. Astfel la fiecare
replicare, capetele ADN se
scurtează.
 Aceasta nu afectează informaţia
genetică deoarece catenele conţin
fragmente repetitive neinformative
– telomere.
 Telomerele sunt replicate de o E
specifică – telomeraza
 Telomeraza - reprezintă o
ribonucleoproteidă
 Telomeraza – fiind o revertază (ADN
polimeraza ARN dependentă)
foloseşte ca matriţă propria coenzimă
– un fragment de ARN.
 I etapă – are loc asocierea
telomerazei la capătul 3’ al catenei
lider din regiunea telomerică- TTAGGG
 II – E extinde catena, utilizând ca
matriţă ARN telomeric (se repetă)
 La om telomeraza e activă numai în
celulele embrionale, în epiteliul
intestinului, spermatozoizi şi celule
canceroase.
 Numărul telomerilor determină
durata vieţii fiecărei celule şi
condiţionează reducerea critică a
numărului lor, induce moartea
programată a celulei deci pierderea
motivelor telomerice este cauza
imbătrînirii (telomera conţine mii de
motive TTAGGG).
 lungimea telomerei este marcherul
biologic al îmbătrînirii.
 Reparaţia ADN
 Erorile în timpul replicării sunt reduse la
minimum datorită DNA polimerazei ce
posedă funcţie exonucleazică
 Tipuri de deteriorări:
1. Formarea de breşe
2. Modificarea BA
3. Pierderea de BA
4. Formarea dimerilor de pirimidină sub
acţiunea razelor ultraviolete
 Reparaţia ADN
 Incizia dimerului
sub acţiunea
endonucleazelor
 Peticirea – sub
acţiunea ADN
polimerazei I
 Excizia
fragmentului lezat
sub acţiunea
exonucleazei
 Sudarea – sub
acţiunea ADN ligazei
 Transcripţia
 biosinteza ARN pe matriţă de ADN
 Particularităţi:
 Matriţă - DNA dublu helicoidal (prezenţa
catenei anticodogene de ADN) (catena+),
 Substrat - ribonucleozidtrifosfaţi (ATP, GTP,
CTP, UTP)
 Sinteza are loc în direcţia 5’3’
 Este asimetrică – copierea catenei
necodificătoare
 Este incompletă –are loc copierea doar a
unei porţiuni de ADN (transcripton:
promotor, operator, GS, terminator)
 Forţa motrice a procesului e hidroliza PP
 Enzima - ARN polimeraza
 ARN polimeraza
1. este o holoenzimă
2. la procariote - este oligomer din 5 protomeri
(2, ,  1 şi sigma σ).
  subunităţile – centre catalitice;
  - fixează substratul;
  1 – se leagă de ADN,
 σ- are rol în recunoaşterea secvenţelor matriţei
numit promotor, unde aderă enzi
3. Nu posedă funcţie nucleazică, doar polimerazică
 Etapele transcripţiei
 Sinteza decurge în 3 etape: iniţierea,
elongarea, terminarea.

 Iniţierea – începe în anumite secvenţe de ADN numite

promotor (P – 40 nucleotide).
Pe P deosebim 2 locusuri: de recunoaştere (depistat cu
ajutorul sigmei) şi locusul de legare a ARN polimerazei.
Fig. 5.4
 Elongarea şi Terminarea
 Elongarea - alunecarea ARN polimerazei pe
matrţa de ADN – sinteza transcriptului (50
nucleotide pe secundă). Pe măsură înaintării
ARNp are loc desprinderea ARN de la ADN şi
refacerea dublului helix
 Terminarea – RNAp recunoaşte secvenţele
nucleotidice specifice de pe ADN, ce conţin un
număr mare de G, C .
 Proteina ρ încetineşte acţiunea E,producând
transcriptul cu folosirea energiei – ATP
 Procesingul
 Pe parcursul procesingului - pre-ARN se
transformă în ARN matur.
 Procesingul înclude:
1. Modificarea fragmentelor terminale 5’ şi 3’
ale ARN:
a. “Cap”-area: la capătul 5’ -este adiţionată
guanozina metilată (5’- 5’ trifosfat - protejarea
mARN de atacul 5’-exonucleazelor şi pentru
recunoaşterea de către ribosomi ca semnal de
iniţiere);
b. la capătul 3’ – se adaugă o secvenţă mare de
poli A (200 A -coadă). Ea serveşte la exportul
moleculelor de ARN din nucleu în citoplasmă.
Fig. 5.11
2.Splisingul - excizia intronilor şi
sudarea exonilor. Aşa numitul splising
are loc în nucleul celulei.
a.ARN nuclear (ARN U) identifică secvenţele
de baze la joncţiunea intron – exon,
b. se fixează complementar la ele, buclează
intronul, astfel apropiind capetele exonilor.
c. Are loc scindarea legăturilor
fosfodiesterice dintre exoni şi introni,
capetele exonilor sunt sudate de RNA
ligazele
Fig. 5.13
 Transcripţia inversă
 sinteza ADN pe catena de ARN
 Matriţa – ARN

 Substrat – dRNTP:dATP, dGTP, dCTP, TTP

 Enzima – revers transcriptaza

 Caracteristic viruşilor oncogeni

 Mecanismul:

a. Revers transcriptaza sintetizează pe ARN viral

catena de ADN- hibrid: ADN_ARN
b. Scindarea ARN viral de o nuclează
c. Autoreplicarea ADN – cu formarea unui duplex de
ADN
 Codul genetic
Translaţia
Reglarea sintezei
proteinei
 Obiectivele:
 Codul genetic. Proprietăţile.
 Ribozomii - sediul sintezei proteinelor, structura lor.
 Procesul de translare (sinteza proteinelor). Modificările
posttranslaţionare ale proteinelor.
 Reglarea biosintezei proteinelor. Inducţia şi represia
enzimelor.
 Inhibitorii sintezei proteice.
 Polimorfismul proteinelor (variantele hemoglobinei,
enzimelor, grupelor sanguine).
 Bolile ereditare şi diagnosticul lor biochimic.
 Codul genetic
 Informaţia genetică referitor la
biosinteza proteinelor se transmite cu
ajutorul codului genetic - dicţionar
ce traduce secvenţa nucleotidelor din
ADN în succesiunea AA din lanţul
polipeptidic.
 Proprietăţile codului genetic
Este triplet -64 codoni: 3 nonsens:UAG; UGA;
UAA; 61 – codifică AA corespunzători
- este degenerat - unui AA poate să-i corespunda
mai mulţi codoni (Ex. Arg, Leu, Ser - codificate de
6 codoni; Met- şi Trp - un codon). Codonii unui
aminoacid sint sinonime. Specificitatea codonului
e determinată de primele două litere.
- nu este ambigu- acelaşi triplet nu semnifică 2
AA diferiţi
- Are o structură liniară (colinear) – o
concordanţă liniară între genă şi proteina
codificătoare
- Nu se suprapune (excepţie- viruşii)
- Este universal – toate veţuitoarele utilizează
acelaşi mecanism de traducere;
- nu are virgule, semne de punctuatie.
1. AUG - este codonul de initiere
2. UAG, UAA,UGA - codoni stop (non sens)
 Ribozomii
Structura- complexe ribonucleoproteice şi sunt formaţi
din două subunităţi de mărime inegală (mare şi mică)
Structura ribozomilor procariotici:

subunitatea 30 S
subunitatea 50S
Ribozomul va avea constanta de sedimentare 70S la
procariote si 80S la eucariote.
S – este coeficientul de sedimentare Svedberg, care
depinde de forma, densitatea şi dimensiunea
particulelor.
 Centrele catalitice ale ribosomilor
 Situsul A - aminoacil – responsabil de unirea
complexului aminoacil- ARNt
 Situsul P – peptidil – găzduieşte ARNt legat de
un lanţ polipeptidic deja sintetizat
 Situsul E – e responsabil de eliminarea ARNt
 Translaţia
 Translaţia sau biosinteza proteinelor propriu
zisă.
 Bazele moleculare ale translaţiei:
1. m-RNA ca matriţă genetică, programul căreia
determină succesiunea AA în proteină;
2. aminoacil – tRNA;
3. ribozomii ca maşini moleculare pentru unirea
succesivă a AA în catena polipeptidică conform
programului mRNA;
4. GTP ca sursă de energie;
5. “factorii” proteici care vin în ajutor în diferite
etape ale asamblării proteinei în ribozomi;
 Etapele
se realizeaza in 5 etape:
 Activarea AA.

 Iniţierea lanţului polipeptidic.

 Elongarea lanţului polipeptidic.

 Terminarea lanţului polipeptidic si

eliberarea acestuia.
 Prelucrări post traducere ale

proteinei sintetizate.
 Activarea AA
 Se desfăşoară în două etape:
 ATP PPi
1. NH2-CH-COOH NH2-CH-CO –O-AMP
I I

R R Aminoacil Adenilat

Aminoiacil ARNt
sintetaza
2. NH2-CH-CO –O-AMP+ARNt NH2-CH-CO –O-RNAt +AMP
I I

R R
Aminoacil RNAt

 Translaţia propriu zisă
 Citirea ARNm se face în direcţia 5‘- 3'

 se desting trei etape:

 Iniţierea
 Elongarea
 terminarea.
 Iniţierea
 Necesar:
1. ARNm (AUG)
2. Ribosomul cu subunităţile
disociate
3. ARNt f-met (Met)
4. GTP, Mg
5. IF1, IF2, IF3
 Scopul: formarea
complexului de iniţiere
 Formarea complexului de iniţiere:
 Subunitatea mică leagă IF3 şi
previne reasocierea ribosomilor FI2
 La subunitate adiţionează FI3
ARNm (AUG) 30S
 La complex adiţionează IF1,
mai apoi IF2 legat de GTP şi
formil Met-ARNt P 50S A
 Formil Met-ARNt –e fixată în
centrul P FI1
 Elongarea
 Necesar:
1. ARNm cu următorul codon
2. ARNt cu următorul AA
3. GTP
4. FE: Tu, Ts, G
 Elongarea translaţiei include trei etape:
1. Legarea aminoacil – ARNt;
2. Transpeptidarea- formarea legăturii peptidice,
3. Translocarea (deplasarea ARNm cu un codon).
 2. Transpeptidarea
 este formarea legăturii peptidice
între doi aminoacizi.
 AA din centrul P sub acţiunea
peptidiltransferazei trece în centrul
A.
 Se formează dipeptida
 În centrul P rămîne ARNt liber
 3. Translocarea
 deplasarea ARNm cu un triplet în
direcţia 5‘- 3' .
 Dipeptida din centrul A trece în
centrul P sub acţiunea factorului G
(translocazei) şi GTP
 ARNt din P părăseşte ribosomul
Elongarea
FE-G

30S

P 50S A

FE-T

E-PT

FE-T
 Terminarea
 are loc cînd sunt întîlniţi codonii UAA, UGA,
UAG şi factorii proteici de terminare: R1,
R2, S.
 Nici un tRNA nu se poate lega cu codonii
de terminare.
 La formarea unei legături peptidice
se consumă patru legături
macroergice:
 2 în etapa de activare a AA (ATP) şi

2 în elongare: legare şi translocare -

GTP.
 Prelucrările posttraducere
modificarea unor AA:
1.hidroxilarea enzimatică a Pro, Lyz – obţinerea hidroxiprolinei,
hidroxilizinei .
2.Metilarea (Lyz în muşchi)

3.Carboxilarea Glu - -carboxil-glutamatului (protrombină)

4. iodurarea reziduurilor de Tir ale tireoglobulinei.

ataşarea unor gr. funcţionale: fosfat, glicozil, metalelor
pentru formarea fosfoproteinelor,glicoproteinelor,
metaloproteinelor ş.a.
Proteina se autoasamblează – formând conformaţia nativă –
structura tridimensională
 Inhibitori ai sintezei proteinei

 la nivelul replicării:
1. Mitomicina –împiedica separarea
catenelor de ADN
2. Acid nalidixic –inhiba ADN giraza
 la nivelul transcriptiei:
- Actinomicina D - se fixeaza pe ADN
– Rifampicina - inhiba ARN polimeraza
 Inhibitorii sintezei proteinei
 la nivelul translatiei:
 Streptomicina –inhiba legarea ARNt initiator la
subunitatea 30S, interferă cu legarea formil-Met-
ARNt la locul de iniţiere.
 Cloramfenicol -inhiba peptidil transferaza
 Tetraciclina - inhiba legarea ARNt la ribozomi
 Eritromicina,Azitromicina – blocheaza subunitatea
50S
 Puromicina – blocheaza elongarea inhibând
competitiv ARNt
 Neomicina, Kanamicină - erori în reproducerea
codului genetic
 Toxina difterică - inhibă translocaza
 Reglarea sintezei proteinelor
 Sinteza proteinelor nu e constantă – ea trebuie
să se adapteze cerinţelor vitale
 Celulel dispun de 2 tipuri de enzime :
1. Constitutive - se sintetizează în celulă cu o viteză
constantă.
2. Inductibele - sunt E a căror concentraţie depinde
de prezenţa sau absenţa din mediu a unui
compus denumit inductor. Sunt implicate în căile
catabolice,
 Teoria lac-operonului
 Schema reglării biosintezei proteinei la procariote a fost descrisă în 1961
de către Jacob şi Monod - poartă denumirea de teoria lac-operonului .
 Modelul e bazat pe studiul reglării mtabolismului lactozei în Escheria coli.
 Exprimarea GS (conţin informaţia cu privire la biosinteza E impicate în
utilizarea lactozei:-galactozidaza, permeaza şi transacetilaza –1,2,3)
 Genă reglatoare (GR) - codifică represorul (R).
 R se leagă de un fragment de ADN denumit operator (O).
 Legarea R la O blochează accesul ARN – polimerazei la promotor avînd
ca rezultat suprimarea transcrierii GS.
Reglarea sintezei proteinei prin inducţie
 În prezenţa lactozei:
 Inductorul (în acest caz lactoza) se leagă specific la R, ca
urmare are loc desprinderea acestuia de la operator.
Ilustrarea mecanismului de reglare
a sintezei proteinei prin represie
 REZUMĂM:
 GR controlează exprimarea anumitor GS prin
intermediul unei proteine – R
 Represorul (R)– suprimă sinteza de ARNm, deci
de proteine; R inactivat – permite transcrierea GS
şi sinteza proteinei
 E inductibile – R– nu are loc transcrierea. Când în
mediul apare I – R se inactivează – are loc
sinteza ARNm- proteinei
 Reglarea sintezei la eucariote
 Atât la nivelul transcripţiei cât şi la nivelul
translaţiei
 Reglarea hormonală (cortizol- sinteza E
gluconeogenezei; estrogenii, androgenii, vitamina
D – sinteză de proteine specifice)
 Reglarea exspresiei genetice prin moleculele
proteice legate de ADN (histonele) – sinteza ARN
pe ADN e inhibată prin adaosul de histone
 Reglarea proteinei la nivelul translaţiei – e
posibilă prin acţiunea factorilor proteici, care
contribuie iniţierea, elongarea, terminarea.
 Ingineria genetică
 ştiinta, preocupată de crearea noilor fenotipuri
prin transplantarea genei unui organism în
genomul altuia în scop de a lichida defectele
ereditare ale genomului, adică tratarea
afectiunilor ereditare (gena întrodusă nu
gurează în patrimoniul ereditar al genomului -
gazdă)
 Se obtin molecule hibride (himerice)
 În linii marl procedura include etapele:
 1. Căpătarea genei
 2. Căpătarea ADN-ului recombinat
 3.Clonarea ADN-ului recombinat
 Căpătarea genei:Stiind structura primară a proteinei
în laborator se poate obline gena respectivă.
 Randamentul sintezei bacteriene este
impresionabil: Ex- 100 celule E.Coli produc
prin clonare 5 mg somatostatină
(cantitate, ce se obţine prin prelucrarea a
100 tone de creier de bovine).
 Prin tehnica ingineriei genetice s-au
obtinut cantităţi mari de insulinâ
(Humulună), Interferon, vaccine.
 Mutaţiile.
 Modificările genomului organismului, care se
păstrează şi se transmit prin ereditate
 se transmit apoi de la o generaţie la alta.
 Modificările pot interesa o pereche de baze
(mutatii punctiforme) sau un grup de baze pe
una sau pe ambele catene ale unei molecule de
DNA.
 Mutaţiile.
 Mutatiile punctiforme: pot decurge prin:
l. substitutie (misens mutatii, unde deosebim 2 tipuri):
a. Tranzitie - o BA purinică este înlocuită
tot cu una purincă, una pirimidinică -tot cu una pirimidinică.
b.Transversie - o pereche de baze
purinice este înlocuită cu una pirimidinică sau invers.
2. Inserţie - acest mecanism constă în întroducerea unei
perechi de baze suplimentare în catena de DNA.
3. Deleţia constă în excluderea unei perechi de baze în aşa mod ca
ea nu mai poate fî complementară şi la replicare apare "golul" în
ambele catene. Unele modificări în secventa nucleotidică pot duce
la formarea codonului sinonim şi succesiunea aminoacizilor nu se
va schimba (mutatii benigne).
La afectarea segmentelor mari de genă apar mutatii întinse. In
dependentă de consecinţele modificărilor deosebim mutaţie
benignă, neutră, nocivă.