1

Universitatea de Stat de Medicină şi Farmacie „Nicolae Testemiţanu”

FACULTATEA FARMACIE

CATEDRA
CHIMIA FARMACEUTICĂ ŞI TOXICOLOGICĂ

Analiza сhimico-toxicologică a materialului biologic asupra

mercurului
(indicaţia metodică pentru studenţii anului IV facultatea Farmacie)

CHIŞINĂU 2020
 2

CUVĂNT ÎNAÎNTE
Astăzi mai mult ca oricând natura se găseşte în faţa unei largi palete de poluanţi,
în special datorită activităţii omului, dintre care pe prim loc este chimizarea vieţii
moderne.
Dacă prin menirea sa chimia constituie cheia unei vieţi mai bune
–“Chemistry,Key for a better living”, ea determină însă în cazul utilizării neraţionale
poluarea majoră atât a mediului cât şi a organizmelor animale şi vegetale.
Toxicologia , ca una din disciplinele de profil din învăţământul farmaceutic ,
oferă studenţilor pregătirea complexă în vederea formării viitorilor toxicologi din
sectoarele industriale, comunale, clinice,medico-legale etc.
Această indicaţie metodică ,oferă studenţilor un ghid de orientare în vederea
analizei chimico-toxicologice a toxicilor “metalici”. În prezentele indicaţii sunt
incluse metodele de îndeplinire a lucrărilor individuale, care ridică amplituda
cunoştinţelor studenţilor în determinarea substanţelor toxice din materialul biologic.
De asemenea sunt formulate scopurile, planul expus, materialul informativ, subiectele
ce stau la baza studierii temei, indicaţii pentru lucrul practic al studenţilor în
laborator.
ÎNSEMNĂTATEA TEMEI

Investigaţiile chimice asupra componenţei corpului omenesc şi însemnătatea

elementelor chimice în viaţa de toate zilele este strîns legată de numele
savanţilor:Vernadskii V.I. , Vinogradov A.P. , Vencicov A.I. , Covalski V.V. , Avcina
A.P. ş.a.
Elementele chimice în strate liberă şi în formă de compuşi chimici intră în
componenţa celulelor şi ţesuturilor organismului uman. Numai 4 elemente –
organogene (O,C,H,N) constituie 96% (după Rilling S) din masa corpului amestec ,
pe cînd macroelementele – 4% , microelementele – 0,05 % . Elementele chimice
îndeplinesc funcţia de catalizator în cadrul diferitor biochimice , procese metabolice ,
de adaptare a organismului în mediul înconjurator .
Elementele chimice pătrund în organism prin alimente , apă , aer , se asimilează
în organism şi se repartizează în ţesuturile sale; activeză , îndeplinesc rolul constructiv
şi regulator ai proceselor biochimice în aceste ţesuturi , interacţionează unul cu altul ,
se cumulează şi în cele din urmă se elimină din organism .
Acţiunea fiziologică diferitor elemente depinde de dozele lor . Deacea elementele
toxice (As,Hg,Sb,Cd ş.a.) în cocentraţii mici pot acţiona asupra organismului ca
medicament posedînd acţiune curativă , pe cînd Na , K , Ca , Fe , Mg şi un şir de alte
elemente în concentraţii mari pot avea efect toxic .
În îndeplinirea funcţiilor vitale pentru fiecare element există o limită de
concentraţie . În cazul dificitului ori surplusului elementelor pot avea loc schimbări
serioase .
Aplicarea mineralelor şi metalelor în scopuri curative e cunoscută din civilizaţia
antică a Chinei , Indiei , Mesopotamiei . Impulsul administrării sărurilor în scopuri
practice curative s-au înregistrat în timpul lui Paracelsius (s. XV). Inclusiv pînă la
începutul sec.XX metalele şi compuşii lor s-au folosit pe larg în medicină .
Mercurul este cunoscut din antichitate , denumirea căruia se datoreză planetei Mercur
din lat. Hydrargyrum (argint lichid).Mercurul este stabil la acţiunea aerului şi a apei ,
nu reacţionează cu acizii şi bazele.
 3

Sursa naturală de obţinere a mercurului este chinovarul . Însă din antichitate

compuşii mercurului sunt folosiţi ca remedii medicamentoase în dermatologie . În
prezent se folosesc ca antiinflamator , antiseptic şi deziinfectant .
Mercurul pătrunde în organismul uman prin alimentele marine (0,2 mg / kg în
24 ore) . Mercurul este depistat în toate organele şi ţesuturilor organismului uman . S-
a calculat , că cantitatea maximă de pătrundere a mercurului în organism constituie 1-
5 mkg / zi , dar în cazul folosirii frecvente a produselor marine – 10-20 mkg / zi .
Dificitul mercurului în organism poate să apară din cauza insuficienţei pătrunderii
acestui element (0,5 mkg / zi) , pragul toxicităţii 50 mkg .
Toxicitatea mercurului depinde de forma în care elementul pătrunde în
organism . Mercurul metalic (lichid ) în cazul pătrunderii în organism nu este toxic şi
se absoarbe în TGI deplin .
Compuşii neorganici (Hg2+) se absorb în TGI 10% din doza pătrunsă din care
60% se elimină prin urină şi 40% prin intestine . Compuşii organici ai mercurului se
absorb în TGI deplin şi se elimină din organism 80% .
Conţinutul maxim de mercur se evidenţiază în păr , unghii şi piele .Perioada de
injumătăţire în organismul uman , constituie a mercurului metalic – 70 zile , organic –
40 zile , vaporilor – 50 zile .
Această indicaţie metodică oferă studenţilor chid de orientare în vedrea analizelor
chimico – toxicologice asupra mercurului .
Indicaţiile metodice includ metodele de cercetare a materialului biologic asupra
mercurului în cadrul îndeplinirilor lucrărilor practice de laborator îndividuale . Sunt
formulate scopurile , şi planul expus , materialul informativ , subiectele , ce stau la
baza studierii temei .
SCOPUL STUDIERII TEMEI: Ai învăţa pe studenţi să efectueze analiza chimico-
toxicologică asupra substanţelor izolate din material în urma izolării.
SCOPURI PRACTICE :
1. De a recurge la metoda corectă de izolare a toxicilor metalici din obiectele de
importanţă vitală.
2. De a extrage metalele toxice din materialul biologic aplicând metodele specifice şi
generale de mineralizare.
3. De a purifica toxicii extraşi din materialul biologic de impurităţile de origine
endo- şi exogenă.
4. De a folosi metodele chimice şi fizico-chimice de analiză pentru identificarea
metalelor toxice.
5. De a petrece dozarea toxicilor “metalici” cu ajutorul metodelor contemporane.
6. În baza metodelor aplicate şi a legităţilor generale de comportare a toxicilor
metalici în organism faceţi concluziile rezultatelor analizei chimico-toxicologice.
PLANUL STUDIEREI TEMEI
I. Izolarea Hg din materialul biologic prin metoda mineralizării.
II. Identificarea şi dozarea Hg din materialul biologic.
III. Intoxicaţiile cu compuşi organici ai mercurului.
IV. Evaluare prin testare.

Material informativ
Mercurul e cunoscut şi utilizat încă din secolul al doilea î. e. La început ca
pigment roşu , apoi ca medicament, iar mai târziu ca otravă. Oxidul galben de mercur
HgO în medicină se foloseşte în tratamentul bolilor de ochi sub formă de unguente.
Iodura de mercur (II) HgI2 se foloseşte pentru obţinerea vopselelor .
 4

Clorura de mercur (II) HgCl2 , denumită şi sublimat corosiv din cauza celor
două proprietăţi de seamă de a sublima la încălzire uşoară şi de a fi corosivă, este
folosită, ca antiseptic, pentru piele în soluţii 0,1 % şi 1/1500 pentru mucoase. Este
foarte toxică.
Din punct de vedere a toxicităţii pe locul următor se situează cianura de
mercur, a cărei nocivitate este datorită atât mercurului, cît şi a ionului de cian. Deşi e
solubilă în apă , nu este disociată.
Clorura de mercur (I) Hg2Cl2 – calomelul (clorura mercuroasă) insolubil în apă
este practic netoxică. Este folosit ca purgativ. Prezenţa şi a unui mediu alcalin
favorizează transformarea mercurului în clorură de mercur (II).
Amidoclorura de mercur HgNH2Cl, e o pulbere albă , insolubilă în apă,
folosită numai extern. Azotatul de mercur este folosit la prepararea fetrului pentru
pălării şi a produs numeroase intoxicaţii profesionale.
Mercurul singurul metal lichid , nu este toxic decât prin vaporii săi emişi
chiar la temperatură scăzută.Compuşii organici ai mercurului se folosesc ca
funghicide şi bactericide pentru prelucrarea seminţelor pregătite pentru semănat,
pentru îmbibarea materialelor de construcţie.După toxicitate compuşii organici ai
mercurului depăşesc pe cei neorganici.
Compuşii organici ai mercurului au formula generală R – Hg – X (R – alchil,
aril, alcoxialchil , X – anion anorganic sau organic disociabil, folosiţi ca funghicide.
Ceresa n (clorrura de etil mercur C2H5HgCl), Merfazin (clorură de fenilmercur
C6H5HgCl), Samesan (fosfat de etilmercur PO4Hg3(C2H5)3.
Compuşii mercurului cu radicalul – metil-etil sunt foarte solubili în lipide şi
pătrund uşor prin membrană în ţesut. Pătrunzând în lipidele creierului mercurul
afectează SNC. La fel de uşor se strecoară prin tractul gastro-intestinal prin piele şi
inhalaţii .
Clorura de etilmercur este baza chimicatelor granozan şi au afinitate pentru
piele. Pe piele se formează leziuni şi infiltrate inflamatorii. În caz de intoxicaţie cu
granozan se micşorează numărul de eritrocite. In sânge apare disfuncţia lipido-
proteică. Vaporii de granozan sunt de două ori mai toxici decât cei de mercur.
Compuşii organici ai mercurului posedă acţiune cumulativă, au proprietatea de a se
menţine mult timp în organism, în ţesutul creierului, ficatului, rinichilor, în firele de
păr. În organism compuşii organici ai mercurului se descompun formând cationul de
Hg2+ , micşorând cantitatea de compuşi organici, dar cantitatea de mercur în genere,
rămâne neschimbată.
Clorura de etilmercur este o pulbere albă cu miros specific, uşor solubilă în
alcool şi alţi solvenţi organici, în sol 10 % NaOH , tp.t. = 192oC.
Clorura de etilmercur se izolează din materialul biologic (ficat, rinichi, mase
stomacale) cu cloroform din mediul acid (HCl 3N).
Pentru a extrage din sânge , se prelucrează cu NaOH 0,1 N pentru o trecere
totală a compuşilor organici ai mercurului în soluţia apoasă, iar mai apoi se extrage cu
eter după acidularea cu HCl 3M.
Dozarea se efectuază prin metoda cromatografică gaz-lichidă şi
cromatografiei, pe strat subţire .
Depistarea prin metoda cromatografiei gaz-lichide se petrece cu ajutorul
detectorului electronic după timpul de retenţie.
Pentru cercetarea prin metoda cromatografiei pe strat subţire clorura de
etilmercur se trece în ditizonat de etilmercur de culoare oranjă şi apoi se
cromatografiază pe plăci de “Silufol”.
 5

Se identifică ditizonatul de etilmercur după culoare şi mărimea Rf, care sunt

redate în tabelă.
Tabelul 1
Preparatul Rf Culoarea
C2H5HgHDz 0,57 Oranj.
CH3HgHDz 0,54 Oranj.
C6H5HgHDz 0,45 Oranj.
Hg(HDz)2 0,26 Roz.
Pb(HDz)2 0,19 Malinie
Cu(HDz)2 0,19 Malinie
Zn(HDz)2 0,19 Malinie

În natură mercurul ia parte la procesele biologice care se desfăşoară sub

influenţa microorganismelor.
În ciclurile biologice pentru mercur deosebit de caracteristică e reacţia de
metilare, care are loc atât în organismul omului cât şi al animalelor.
Dimetil mercurul Hg(CH3)2 şi metil mercurul HgCH3 sunt compuşi ce se
caracterizează printr-o toxicitate înaltă deoarece pătrund prin membranele celulare.
Compuşii organici ai mercurului se adună în apă. Iar în apă orice formă a
mercurului în cele din urmă se transformă în metil-mercur.

CH3Hg şi (CH3)2Hg sunt foarte stabili, se elimină încet din organismul vertebratelor
în deosebi ai peştilor. Anume peştii şi pot fi izvorul de intoxicaţii cu mercur.

TOXICOCINETICA
Mercurul pătrunde în organism pe căile respiratorii (vapori de mercur,
pulberi, aerosoli de compuşi), digestive (săruri, alimente şi apă contaminată). Vapori
de mercur se concentrează în plămâni apoi treptat trec în circulaţie. Hg (II) se
acumulează în rinichi, ficat, glande salivare, compuşii organomercurici, fiind
liposolubili au afinitate pentru SNC. Eliminarea mercurului este predominant renală,
apoi intestinală. Mercurul este un toxic cumulativ.

TOXICODINAMICA
Hg (II) este un toxic celular are afinitate mare pentru grupele -SH ale
proteinelor şi enzimelor , pe care le inactivează. Hg(II) are afinitate şi pentru grupările
–NH2, -COOH, -OH din proteine şi enzime, ca şi pentru PO 4-3 din membranele
celulare.
Compuşii organomercurici, volatili, liposolubili sunt toxici pentru SNC în
expunere acută, datorită moleculei întregi.
În expunere cronică, prin posibilitatea desprinderii Hg din complexul organic,
intoxicaţia e asemănătoare aceleia cu Hg2+.
 6

SIMPTOMATOLOGIE
În intoxicaţia acută prin inhalare cu vapori de Hg apare o pneumonie acută
interstiţială şi bronşiolită necrotizată , febră, tuse şi sufocaţii, apoi tulburări digestive
inflamaţii ale gingiilor, dureri abdominale, diaree şi numeroase tulburări nervoase
(oboseală, tremurături, iritabilitate).
În intoxicaţia cu compuşi anorganici pe cale digestivă predomină o
simptomatologie cu manifestări digestive (arsuri în gură şi faringe, colici, vărsături,
diaree, apoi stomatită mercurică, anxietate, sudori reci, paloare). Urmează faza
anurică-insuficienţa renală acută prin necroză tubulară şi apoi faza de reluare a
diurezei.
La ingerare (inhalare) cu compuşi organomercurici predomină
simptomatologia nervoasă-pareze, disartrie, convulsii. În intoxicaţia cronică
simptomele sunt comune tuturor compuşilor de Hg : tulburări nervoase (anxietate,
tremor, insomnie, disartrie, tulburări de mers, distrofie), tulburări digestive (stomatită,
anorexie), uneori nefrită şi în stare avansată caşexie.

PRIMUL AJUTOR
În intoxicaţie prin ingerare se aplică spălătura gastrică cu rongalită 5-10 %
formaldehidă-sulfoxilat de sodiu. După spălătură se lasă în stomac 200 ml din această
soluţie. Antidotul e Dimercaptopropanol. DMP.
În intoxicaţia gravă 3 mg DMP / Kg comp i.m. din 4 în 4 ore în primele 2 zile,
apoi după o schemă , în intoxicaţia medie 2 mg DMP / Kg i.m. de 2 ori / zi timp de 7
zile (în intoxicaţia cronică nu este recomandabil) sau D-penicilamină 1-2 ori / zi oral
sau chiar 4-5 g / zi administrat fracţionat la intervale de 3-4 ore.

ASPECTE ANATOMOPATOLOGICE
Într-o intoxicaţie de scurtă durată se observă leziuni localizate în tubul digestiv,
în special stomac şi intestin. În cazul sublimatului coroziv se găsesc intense leziuni
caustice în cavitatea bucală şi faringe. Mucoasa gastrică este inflamată.

LUCRAREA N 1
TEMA: ANALIZA CHIMICO-TOXICOLOGICĂ A MERCURULUI ÎN
MATERIALUL BIOLOGIC
SCOPUL LUCRĂRII: A însuşi metoda izolării, identificării şi dozării
mercurului din materialul cadaveric şi lichide biologice.
.
PLANUL STUDIERII TEMEI
1. Controlul cunoştinţelor teoretice.
2. Lucrul de sinestătător asupra izolării, identificării şi dozării compuşilor
mercurului.
3. Concluziile lucrării şi controlul deprinderilor practice.
4. Oformarea proceselor verbale.

Schema studierei temei

Proprietăţile fizico-chimice ale Hg şi a compuşilor săi.

Însemnătatea lor toxicologică. Toxicocinetica.
↓
Metodele de mineralizare, generale şi specifice.
Izolarea Hg prin distrugere.
 7

↓
Eliminarea Hg din organism, purificarea preventivă şi
identificarea.
↓ ↓
Etapa I
Formarea Cu2HgI4 Formarea ditizonatului de Hg
↓ ↓
Etapa II
Purificarea suplimentară
Reprecipitarea Cromatografia adsorbtivă de coloană
Cu2HgI4 cu oxid de aluminiu.
↓
Etapa III
Dozarea
Colorimetria vizuală după Determinarea absorbanţei
Culoarea Cu2HgI4 eluantului
↓

Documentarea investigaţiilor chimico-

toxicologice. Aprecierea medico-legală a
rezultatelor.

SUBIECTELE CE STAU LA BAZĂ PREGĂTIRII TEMEI :

1. Caracteristica metodelor de mineralizare.
2. Metodele particulare de mineralizare a materialului biologic pentru izolarea
compuşilor mercurului.
3. Esenţa metodei de distrugere. Determinarea.
4. Izolarea mercurului din sânge şi urină.
5. Metodele de purificare a distructatului.
6. Izolarea mercurului din materialul biologic .
7. Reacţiile de identificare a mercurului.
8. Acţiunea toxicologică a compuşilor neorganici şi neorganici ai mercurului.
9. Reacţiile de identificare a compuşilor neorganici ai mercurului.
10. Determinarea colorimetrică a mercurului Hg în materialul biologic după
tetraiodmercuriatul de cupru (II).
11. Dozarea Hg în material biologic prin metoda fotocolorimetrică.
12. Intoxicaţiile acute şi cronice cu compuşii neorganici ai mercurului.
13. Izolarea compuşilor organici ai mercurului din materialul biologic.
14. Depistarea compuşilor organici ai mercurului în materialul biologic prin metoda
spectrofotometrică, cromatografiei în strat subţire.
15. Pătrunderea, distribuţia şi biotransformarea compuşilor organici ai mercurului în
organismul uman.
16. Mecanismul intoxicaţiilor compuşilor organici şi neorganici ai mercurului.
 8

Răspundeţi argumentat la următoarele întrebări:

Caracterizaţi izolarea mercurului din material biologic prin metoda
distrugerii:
- în ce constă necesitatea aplicării metodei distructive de izolare a mercurului ?
- de ce la cercetarea asupra mercurului ne mărginim numai la I stadie de
mineralizare a materialului biologic ?
- cum se intensifică procesul de oxidare a amestecului de acizi la izolarea
mercurului din material biologic ?
- cu ce scop se filtrează în soluţie de uree ?
- de ce pentru izolarea mercurului se ia ficatul şi rinichii aparte ?

Explicaţi importanţa toxicologică a compuşilor organici şi neorganici ai

mercurului:
- de ce cercetarea asupra mercurului se efectuează paralel la rinichi şi ficat ?
- care e consecinţa expertului dacă cantitatea de mercur în ficat depăşeşte cantitatea
de mercur în rinichi şi invers ?
- depinde acţiunea toxică a compuşilor organici şi neorganici ai mercurului de căile
de pătrundere ?
- care organe trebuie de cercetat în laboratorul de cercetări chimico-toxicologice în
caz de intoxicare cu vapori de mercur ?
- În ce compuşi se precipită Hg din distructat ?
- De ce oxidanţii împiedică reacţiei eliminării Hg în formă de tetraiodmercuriat de
Cu?
- Cum are loc negarea acţiunii oxidanţilor prin aplicarea Cu2I (I) ?
- Scrieţi chimismul reacţiei de formare a tetraiodmercuriatului de cupru (I).
- De ce se introduce în soluţia componentă bicarbonat de sodiu?
- Ce conţinut al Hg în ficatul cadavrului se determină deplin cu o eroare mai mică?
- Ce ioni împiedică determinarea fotocolorimetrică a Hg?
- Cu ce scop se introduce în hidroxilamină ori acid ascorbic la dozarea lui
fotocolorimetrică?
- Scrieţi formula ditizonatului de Hg.
- Cum lămuriţi acţiunea toxică diferită a HgCl2 (II)?
- Ce reacţie de probă pentru mercur se efectuează în cazul obţinerii culorii nestabile
a ditizonatului de mercur?
Răspuns-etalon
În cazul apariţiei culorii necaracteristice a extractului (galben, roz, în loc de
galben-oranj), ceea ce e caracteristic în cazul cantităţilor minime de Hg – 5-10 -3 mg în
extract ori la izolarea incorectă e necesar de efectuat reacţia adăugătoare de formare a
tetraiodmercuriatului de cupru în reextractul din ditizonat. Reextracţiei Hg din
solventul organic se efectuează prin amestecarea ditizonatului de Hg cu sol. iod 0,25
%.
Această reacţie ne permite de a diferencia Hg (II) de Ag (I) şi produsele de
oxidare a ditizonatului. Sensibilitatea reacţiei suplimentare 5·10-4 ml Hg în extract.
1. Care compuşi organici ai Hg au însemnătate toxicologică?
2. Scrieţi formula ditizonatului de mercur organic şi neorganic.
3. Ce metode fizico-chimice se aplică în cercetarea compuşilor organici ai
mercurului?
4. Dozarea compuşilor organici ai mercurului prin metoda spectrofotometrică.
5. Prin ce se deosebeşte acţiunea toxică a compuşilor organici ai Hg de acţiunea
toxică a compuşilor neorganici ai mercurului?
 9

6. Unde se cumulează compuşii organici şi neorganici Hg în organismul uman?

7. Circulaţia compuşilor Hg în natură.
8. Cum se izolează compuşii organici ai mercurului din ficat şi rinichi?
9. Ce organe ale cadavrului servesc ca obiecte de cercetare asupra compuşilor
organici ai mercurului?
10. Ce stă la baza identificării compuşilor organici ai mercurului, în materialul
biologic?

Răspuns -etalon
Identificarea compuşilor organici ai mercurului se bazează pe izolarea lor din
material biologic., trecerea în ditizonaţi, care se identifică prin metoda cromatografiei,
pe strat subţire. Această metodă dă alchil ( P=0,53-0,6) şi fenilmercur (R=0,43+0,47).
Ditizonatul mercurului neorganic are R=0,23 (spot de culoare roză). Ditizonat de Cu,
Pb şi Zn se identifică prin spoturi de culoare roză R=0,19. În afară de aceasta,
compuşii organici ai mercurului se identifică după izolarea lor din prin metoda
cromatografiei gaz-lichide.
Problema 1. Cetăţ. X este transportat în centrul de tratare a intoxicaţiilor acute cu
diagnosticul “Intoxicaţiilor acute cu vapori de Hg. Peste câteva zile bolnavul a
decedat. Ce organe trebuie de luat la analiză şi de ce?
Problema 2. În laboratorul chimico-toxicologic a fost adus rinichi al unui cadavru
cu rugămintea de a cerceta prezenţa Hg. Izolarea s-a efectuat prin metoda distrugerii
şi metoda generală cu amestec de acid sulfuric şi acid azotic. În ce caz se va depista
Hg în cantitate mai mare?
Problema 3. De ce investigaţiile chimico-toxicologice asupra Hg se efectuează
paralel asupra ficatului şi rinichilor?
Dependenţa culorii suspenziei de cantitatea Hg şi volumul soluţiei iod 0,35 %,
necesar pentru solubilitatea precipitatului compuşilor de Hg.

Tabelul
Cantitatea Hg în mg Culoarea suspenziei Volumul soluţiei 0,35% de iod pentru
CuI dizolvare
0,001 – 0,005 Incolor 6
0,01 – 0,025 Roz-pal 10
0,05 – 0,1 Roz 20
0,2 – 0,5 Roşu-cărămiziu 50
0,5 – 1 Roşu-cărămiziu 50

Prepararea soşuţiei componente pentru precipitarea Hg în formă Cu2HgI4:

Sol CuSO4 10% – Sol Na2SO3 2,5 M - Sol NaHCO3 8% (1 : 2 : 1,5)
 10

Lucrul practic al studenţilor în laborator

Schema izolării mercurului prin metoda distructivă
Etapa acţiunii Mijloacele şi condiţiile Formele de autocontrol Timpul
Chimismul reacţiilor (min)
Pregătirea lo- Fiecare student primeşte 20 g
cului de lucru. material biologic : ficat, rinichi,
Aranjarea sânge ori urină. 10
veselei. De-
scrierea aspe-
ctului exterior al
obiectului.

Distrucţia Sub nişă la 20 g ficat ori rinichi
întroduşi în balon de 200 ml, se
adaugă 5 ml apă, 1 ml etanol, şi
10 ml HNO3 conc., apoi încet cu
picătura agitând se adaugă 10 ml
H2SO4 conc.
H2SO4 se adaugă încet aşa,
încât să se menţină reacţia
de descompunere a HNO3, 20
iar oxizii de azot să nu
depăşască limitele colbei.

După adăugarea acidului sulfuric

conţinutul colbei se lasă sub nişă
la temperatura camerei până la
terminarea eliminării oxizilor de 10
azot.
Dacă reacţia are loc intens,
Apoi balonul cu conţinutul trece în balon se adaugă 30-50
pe baia de apă şi se încălzeşte. ml apă.

Distructatul fierbinte se
amestecă cu un volum de apă.

Într-un balon cu volumul de 200 Distructatul trebuie să fie

ml se toarnă 20 ml soluţie de culoare galbenă şi
saturată de uree.Distructatul transparent.
Denitrarea fierbinte se filtrează prin filtru
umed. În balon se observă 20
eliminarea bulelor de gaze.

Filtrul cu reziduul din colbă se

spală cu apă fierbinte de 2-3- ori.
Soluţiile apoase se unesc la
distructatul de bază.

Distructatul răcit se amestecă

în colbă cotată, se aduce cu
 11

solvent până la cotă şi se

foloseşte pentru analiza chimico-
toxicologică.

Izolarea mercurului din sânge şi urină

I variantă . La 200 ml urină se adaugă 3 ml acid azotic conc., 2 ml etanol şi adăugând
în porţii mici 25 ml H2SO4 conc. ,se încălzeşte pe baia de apă, apoi se adaugă soluţie
de uree. În caz de apariţie a precipitatului se filtrează. Amestecul reactiv se dizolvă în
balonul cotat cu volumul de 200 (250) ml şi se aduce la cotă cu acelaş solvent.
II variantă. La 200 ml urină se adaugă câte 25 ml H 2SO4 conc., apoi cu atenţie în
porţii mici 7 g KMnO4. Amestecul se agită şi se lasă la temperatura camerei.
Surplusul de KMnO4 se decolorează cu soluţie saturată de acid oxalic fierbinte.
Distructatul se răceşte. Se dizolvă în colba cotată la 200 (250) ml până la cotă.
Obiectul de cercetare - sânge.
Se ia 50-100 ml sânge şi se procedează ca şi în cazul cercetărilor ficatului şi
rinichilor.
Concluzie: S-au efectuat cercetări asupra mercurului Hg prin metoda distructivă.
Fiecare student efectuează dozarea Hg în distructatul obţinut la lucrarea
precedentă.

Schema determinării Hg prin metoda colorimetrică vizuală

Operaţia Mijloacele şi condiţiile de lucru Timpul, min
Percipitarea La ½distructat se adaugă 5 ml sulfit de
Hg în sodiu Na2SO4 şi 10 ml suspenzie CuI şi apă 5
Cu2HgI4 până la volumul 200 ml.
Dacă amestecul s-a colorat în roz aprins
se adaugă încă 30 ml suspenzie CuI. 30
Dacă nu apare coloraţie la adăugarea 10
ml CuI, se mai adaugă încă ½distructat :
se agită şi masa reactivă se lasă pentru
formarea precipitatului.
HgSO4 + 2KI → HgI2↓ + K2SO4
HgI2 + 2KI → K2HgI4→
K2HgI4 + CuI → Cu2HgI4↓ + 2KI
Separarea Precipitatul se filtrează şi pe filtru se spală
precipitatului cu soluţie sulfat de sodiu şi apă pentru 20
sărurilor de înlăturarea pigmenţilor galbeni (pH 5-6).
Hg
Determinarea În corespundere cu tabelul 5 în
culorii «Îndrumări» Belova A.N., pag. 183 de 5
precipitatului pregătit volumul necesar soluţie I2 în KI
0,35 %. Culoarea precipitatului de la roz-
deschis pînă la cărămiziu.
Trecerea Hg Precipitatul pe filtru se prelucrează cu un
în soluţie volum exact de sol I2 în KI 0,35 % şi filtratul
se foloseşte pentru colorimetrarea vizuală.
Cu2HgI4 + 2KI→ K2HgI4 + CuI
 12

Determinarea Se iau 3 volume exacte cu conţinut de Hg

colorimetrică (din filtrat). Se prelucrează după metodică.
La volumul sol Hg se adaugă sol I2/KI 0,25
% până la volumul 6 ml şi 4 ml soluţie
componentă1. Se agită cu atenţie scara
soluţiilor standard. Sol standard se pregătesc
din soluţia standard cu conţinut de 0,01
mg/ml Hg.
2CuSO4 +KI →2CuI2 + 2K2SO4
CuI2 → 2CuI +I2
I2 +Na2SO3 + H2O → Na2SO4 + 2 HI
K2HgI4 + 2CuI→ Cu2HgI4 + 2KI

Calcularea Calcularea conţinutului de Hg se efectuează

conţinutului după formula :
de Hg în 100
g de organ
unde :
C – conţinutul Hg (mg) în 100 g organe
a – conţinutul Hg în volumul colorimetrat
(mcg)
V – volumul I2/KI (ml), luat pentru
dizolvarea sării de Hg pe filtru
V1 – volumul soluţiei de mercur, luat pentru
colorimetrare
n – masa materialului biologic luată pentru
analiză (g)
1
Prepararea soluţiei componente: CuSO4 10% - Na2SO3 2,5 M – HCO3 8% (1 : 2 : 1,5).
La 1 volum soluţie sulfat de cupru 10 % se adaugă 2 volume sulfit de sodiu 2,5 M.
Se agită până la dizolvarea completă a precipitatului. La această soluţie transparentă se
adaugă 1,5 volum de bicarbonat de sodiu 8 %. Se agită cu precauţie şi se aplică în
experienţă.

Schema dozării fotocolorimetrice a mercurului

Operaţia Mijloacele şi condiţiile de lucru Formele de autocontrol Timpul,

min
Pregătirea ½ din volumul ului se agită în colba de Stratul organic în
separare cu 10 ml CHCl3 până la apariţia prezenţa pigmenţilor se 10
extractului incolor. Extractul nu se foloseşte colorează în galben.
în lucru.
Extragerea La 10 ml purificat se adaugă 1 ml H 2SO4 Extracţia se efectuează
ditizonatului 2M, 4 ml H2O; 5 ml sol acid ascorbic până la transformarea 20
de Hg cloroformic. 10% 3 ml sol cloroformică de ditizonei înculoare
ditizonă 0,01 %. verde.
 13

Purificarea Extractele se adună sub stratul (0,2-0,3 Se spală cu NH4OH

extractului cm) acid acetic 1 M ori acid tricloracetic, se până la faza apoasă 15
spală cu apă, apoi cu soluţie NH4OH 0,3 M. incoloră.
Extractul se eliberează de stratul apos prin
răcire la întuneric în balon uscat timp de 5-
10 minute se măsoară volumul extractului şi 10
apoi se fotocolorimetrează la =485 nm.
Pentru calcule se construieşte curba de
calibrare dependenţa concentraţiei de
absorbanţa soluţiei.
Calcularea Formula de calcul :
conţinutului

unde :
A – cantitatea de Hg , găsită pe curba de
calibrare (mcg)
V - volumul distructatului, luat pentru
determinarea Hg
B – volumul total a distructatului
n – masa luată pentru analiză

Studenţii cercetează organele (ficat şi rinichi) la prezenţa Hg.

După obţinerea datelor despre conţinutul Hg în material biologic, se concide
tipul intoxicaţiilor (acut ari cronic).
La determinarea conţinutului Hg în sânge şi urină se concide reieşind din
datele conţinutului real de Hg în 100 g sânge 0,001 mg iar în 1000 ml urină – 0,017
mg.

Controlul total
1. Aprecierea rezultatelor obţinute în urma efectuării lucrului practic.
2. Semnarea proceselor verbale.

Bibliografia
1. М.Д. Швайкова « Токсикологическая химия», М. 1975г стр. 342-349
2. В.Ф. Крамаренко « Токсикологическая химия», Киев, Выща школа, 1989
3. А.В. Белова «Руководство к практическим занятиям по токсикологической
химии М. 1976, стр.181-182.
4. Materialul prelegerilor
5. T. Brodicico,V. Valica „Curs de Chimie toxicologică” ,Chişinău, 2003.
 14

Întrebările pentru recapitularea temei : Comportamentul

toxicilor în organismul uman. Intoxicaţiile cu toxici
“metalici” – principiile generale de izolare din materialul
biologic a cationilor metalelor, metoda fracţionată de analiză
a materialului biologic asupra compuşilor organici şi
neorganici ai mercurului. (Evaluare)

Întrebări pentru pregătirea către colocviu:

1. Mineralizarea – etapa necesară pentru izolarea metalelor din materialul biologic.

2. Metodele mineralizării umede, esenţa proceselor.
3. Denitrarea mineralizatului. Esenţa denitrării.
4. Metoda distructivă de mineralizare a materialului biologic în cercetarea Hg.
5. Izolarea compuşilor neorganici din sânge şi urină.
6. Reacţiile calitative de identificare a compuşilor neorganici în distructat .
7. Dozarea Hg după metoda Polejaev.
8. Acţiunea toxică a compuşilor neorganici ai Hg în organismul uman.
9. Izolarea compuşilor organici ai Hg din material biologic şi identificarea lor.
10. Acţiunea toxică a compuşilor organici ai mercurului în organism şi transformarea
lor în mediul apos.
11. Caracteristica căilor de pătrundere a toxicilor în organismul uman.
12. Care sunt membranele prin care se absorb toxicii în organismul uman după
gradientul de concentraţie?
13. Ce tip de legături ai toxicului accelerează acţiunea lui toxică: covalentă, ionică, de
hidrogen, ion-dipolară ori Van-der-Valis?
14. Ce proprietăţi ale toxicilor duc la eliminarea lor prin fiere :
- masa moleculară mică;
- masa moleculară mare;
- solubilitatea în apă;
- solubilitatea în lipide;
- mediul acid, bazic;
- micromoleculele;
- macromoleculele ?.
15. Cum se petrece biotransformarea alcoolilor primari şi secundari? Aldehidelor?
Scrieţi chimismul.
16. Ce tipuri a reacţiilor chimice stau în baza I-ei faze de biotransformare?
17. Clasificarea intoxicaţiilor.
18. Ce condiţioneaza pătrunderea toxicilor prin membrane de gradul I :
- polaritatea,
- solubilitatea în apă, în lipide,
- anionii,
- cationii,
- moleculele neutre?
19. Ce joacă rolul de receptor în cazul intoxicaţiilor cu substanţe chimice?
20. Ce proprietăţi ale toxicului duc la eliminarea lor prin urină?
- neutralitatea moleculei;
- polaritatea;
 15

- gradul de ionizare;
- masa moleculară;
- solubilitatea în apă, în lipide;
- legăturile moleculelor cu plasma.
21. Daţi exemple de biotransformare a toxicilor de o-dezalchilare şi hidroxilare
aromatică.
22. Ce este conjugarea? Daţi exemple.
23. Ce aste toxicologia. Esenţa chimiei toxicologice.
24. Care din substanţele următoare se absorb în organism prin plămâni?
- codeina, morfina, alcool etilic, alcool metilic, dicloretan, fenol, barbital, CHCl 3,
CCl4, AsH3, HgCl2, H2S, SO2, KMnO4?
25. Prin ce membrane- tip toxicii se absorb impotriva gradientului de concentraţie?
26. Unde se vor absorbi mai mult în caz de intoxicaţie toxicii polari alcalini?
- stomac, intestin, esofag?
27. Ce toxici se elimină din organism în formă de glucuronizi?
28. Daţi exemple de biotransformare N-dezalchilare şi sulfooxidare.
29. Circulaţia compuşilor Hg în mediul apos.
30. Caracteristica pătrunderii toxicilor prin membrane de gradul I şi II.
31. Ce substanţe pot fi clasate în stupefiante şi în toxice?
32. Cum se determină intoxicaţia acută şi cronică cu Hg?
33. Cum se efectuează cercetările materialului biologic asupra compuşilor organici ai
Hg.
34. Ce organe se iau la analiză în cazul intoxicaţiei cu vapori de Hg şi cu săruri de
Hg? De ce?
35. Ce proprietăţi ale substanţelor toxice coordonează pătrunderea prin membrane:
solubilitatea în apă, solubilitatea în lipide, gradul de ionizare, polaritatea
moleculei, neutralitatea moleculei, legătura cu proteinele plasmei, pH mediului?
36. Unde se pot cumula în organism substanţele solubile în lipide în cea mai mare
cantitate?
- în ficat, rinichi, intestine, grăsimi, creier, muşchi, inimă (de exemplu : cloroform,
tetraclorura de carbon, benzenul).
37. Metabolismul compuşilor toxici în organismul omului. Caracteristica lor.
38. Cum se efectuează biotransformarea substanţelor toxice prin reacţiile de reducere?
Daţi exemple.
39. Care toxici se elimină în formă de sulfaţi şi derivaţi acetili? Daţi exemple.
40. Numiţi parametrii după legea lui Fic, de care depinde pătrunderea substanţelor
toxice în organismul uman?
41. În cazul intoxicaţiilor cu toxici de caracter acid de unde mai repede vor pătrunde
în sânge din :
- stomac, intestine, esofag?
42. Mecanismul acţiunii toxice a substanţelor toxice.
43. Caracteristica căilor de eliminare a toxicilor din organismul uman.
44. Care toxici se supun biotransformării prin hidrolază?
45. Care substanţe se elimină în formă de agenţi conjugaţi cu -aminoacizii. Daţi
exemple.
46. Viteza de pătrundere a substanţelor polare se determină prin:
- solubilitatea în lipide;
- solubilitatea în apă;
- neutralitatea moleculei;
- gradul de ionizare; greutatea moleculară.
16