GLAUCOMUL

Glaucomul este o afectiune oculara cronica bilaterala caracterizata prin distrugerea progresiva

a fibrelor nervului optic, nerv care este responsabil de transmiterea informatiilor de la ochi la
creier. Se produce astfel restrangerea treptata a campului vizual dinspre periferie spre centru si,
in final, se poate ajunge la orbire.
Glaucomul reprezinta o cauza importanta de orbire la nivel mondial, vederea reducandu-se
treptat, fara indicii sau semnale prealabile, uneori chiar fara simptome. De aceea, dupa varsta
de 40 de ani, trebuie facute examinari periodice.
Este cunoscut faptul ca glaucomul are legatura cu presiunea din interiorul ochiului. Cu cat
presiunea intraoculara este mai mare, cu atat creste posibilitatea ca nervul optic sa fie afectat.
Desi exista si tipuri de glaucom fara presiune intraoculara crescuta, principalul factor de risc
pentru glaucom este reprezentat de presiunea intraoculara crescuta. Nervul optic este format
din aproximativ 1,2 milioane de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la inceput doar o parte
din aceste fibre provocand aparitia unor pete negre in campul vizual. Multi pacienti nu observa
aceste puncte "oarbe" decat atunci cand boala este foarte avansata.
Exista mai multe tipuri de glaucom ce difera intre ele prin mecanismul de producere, manifestari clinice
si indicatii de tratament :
•Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom, fiind responsabil de
peste 90 % din cazurile de glaucom. De obicei survine odata cu inaintarea in varsta, cand sistemul de
drenaj al umorului apos devine din ce in ce mai putin eficient, crescand astfel presiunea intraoculara. Cele
mai multe persoane nu au simptome sau semnale de alarma timpurii. Scaderea acuitatii vizuale este
remarcata in fazele avansate sau foarte avansate ale bolii. Acest tip de glaucom se dezvolta lent si tacut,
fara durere sau alte simptome, iar uneori este depistat cand o mare parte din fibrele nervului optic sunt
distruse, cu pierderea ireversibila a vederii. In mod obisnuit, glaucomul cu unghi deschis raspunde bine la
medicatie, in special in cazul diagnosticarii din vreme si a unui tratament adecvat.
•Glaucomul primitiv cu unghi inchis este determinat de o predispozitie anatomica a globului ocular, ce
conduce la obstructia partiala sau totala a drenajului umorului apos prin blocarea unghiului de catre
periferia irisului. Este mult mai rar intalnit si este foarte diferit de glaucomul primitiv cu unghi deschis
prin aceea ca, de regula, presiunea intraoculara creste foarte rapid. In atacul de glaucom se produce
inchiderea completa a unghiului irido-cornean cu aparitia urmatoarelor semne si simptome: inrosirea
ochiului, pupila semi-dilatata, vedere incetosata, durere oculara intensa, cefalee (durere de cap), halouri
colorate in jurul luminilor, lacrimare, fotofobie, stare de greata si voma. Atunci cand unele din aceste
simptome apar, este necesar sa va prezentati, de urgenta, la medicul oftalmolog.
 Daca nu este tratat imediat, atacul de glaucom poate sa duca la orbire !
Alte forme de glaucom primitiv sunt reprezentate de glaucomul cu tensiune normala,
glaucomul congenital. Exista si forme de glaucom secundar altor afectiuni, traumatisme
locale sau aparut ca efect advers in urma unor tratamente.
Cauza care produce glaucomul inca nu este cunoscuta. Glaucomul se asociaza, de cele mai
multe ori, cu o presiune crescuta in ochi. Tensiunea lichidului intraocular reprezinta balanta
intre productia si drenarea acestuia. Umorul apos este un lichid transparent produs in
permanenta de catre corpul ciliar; el "hraneste" cristalinul, cornea si irisul si este drenat in
sistemul venos.
La un ochi sanatos, acest lichid este produs si eliminat din ochi in proportii aproximativ egale.
Astfel se mentine o presiune constanta in interiorul ochiului, numita presiune intraoculara
(PIO). Presiunea intraoculara este considerata normala atunci cand valoarea ei este intre 10 si
21mmHg.
La pacientii cu presiune intraoculara crescuta (peste 21 mm Hg), ochiul continua sa produca
umor apos, dar este incapabil sa o elimine cu un debit normal. In timp, aceasta presiune
intraoculara crescuta poate deteriora nervul optic, ceea ce duce la pierderea treptata a vederii.
Daca presiunea intraoculara nu scade, se poate ajunge chiar la orbire.
Perturbarea fluxului sangvin la nivelul papilei nervului optic este de asemenea implicata in
patogeneza glaucomului.
S-a ajuns la concluzia ca anumite persoane au sanse mari de a face glaucom. Este vorba despre
persoane care :
•au peste 45 ani
•au rude de sange cu glaucom
•se stiu cu presiune intraoculara crescuta (hipertensiune intraoculara)
•sufera de diabet zaharat, hipertensiune arteriala, hipotensiune arteriala, dureri de cap de tip
migrena, sindrom Raynaud, au miopie severa sau hipermetropie mare
•rasa neagra
Diagnosticul de glaucom este relativ simplu si nu implica investigatii neplacute pentru pacient.
Din pacate insa, glaucomul nu are simptome specifice decat atunci cand vederea este mult
afectata. Astfel, marea majoritate a pacientilor sunt diagnosticati in faze avansate ale bolii cand,
in ciuda tratamentului corect efectuat, evolutia catre orbire este greu de oprit
Investigatiile necesare pentru diagnosticarea si urmarirea evolutiei glaucomului sunt:
•masurarea presiunii intraoculare
•examinarea si fotografierea papilei nervului optic
•examinarea unghiului de drenaj (este necesara pentru stabilirea tipului de glaucom: cu unghi
inchis sau deschis, deoarece modalitatile terapeutice pot fi diferite)
•examinarea campului vizual (stabileste in ce masura este afectata capacitatea pacientului de a
vedea; in mod caracteristic, in glaucom se produce o ingustare a campului vizual dinspre
periferie catre centru).
•evaluarea starii fibrelor nervoase ale nervului optic (tomografie de nerv optic)
•masurarea grosimii corneene (pahimetrie)
Din datele rezultate in urma acestor investigatii, medicul poate stabili diagnosticul de glaucom,
tipul acestuia si cat de avansata este boala. Este indicat ca orice persoana care a depasit varsta
de 40 de ani sa-si faca anual un control oftalmologic.
Nu exista medicamente capabile sa vindece glaucomul, in sensul ca vederea pierduta prin
glaucom nu poate fi redata. Toate medicamentele utilizate in prezent in tratarea glaucomului
reusesc sa opreasca sau sa intarzie agravarea bolii prevenind astfel aparitia orbirii. Ele fac acest
lucru prin scaderea presiunii intraoculare (PIO), indiferent de forma de glaucom, cu presiune
intraoculara crescuta sau nu. De aceea, diagnosticarea la timp a bolii, atunci cand vederea nu
este mult afectata, este esentiala !
Cele mai multe medicamente pentru glaucom se prezinta sub forma de picaturi pentru ochi. Este
de retinut faptul ca glaucomul se poate agrava fara ca pacientul sa-si dea seama, de aceea este
foarte importanta administrarea zilnica a tratamentului. Tratamentul antiglaucomatos este scump
dar inscrierea la medicul de familie asigura pacientului accesul la medicamente compensate,
stiindu-se faptul ca majoritatea medicamentelor antiglaucomatoase sunt gratuite. Daca picaturile
de ochi nu pot reduce suficient presiunea intraoculara, se recurge la tratamentul laser sau chiar
la tratamentul chirurgical. Uneori poate fi necesara aplicarea picaturilor si dupa tratamentul cu
laser sau chirurgical, pentru reducerea suplimentara a presiunii intraoculare.
Vizitele periodice la medicul oftalmolog, investigatiile complete si corecte, tratamentul corect
administrat in functie de caz, efectuat cu seriozitate de catre pacient pot preveni efectele
nedorite ale acestei boli.
 Traumatismele oftamologice

Cele mai des intalnite cauze ale traumatismelor oculare sunt reprezentate de bucati de lemn, aschii, metal,
sticla, pietre, mingi de tenis, fluturasi de badminton, sageti, artificii. Ele pot determina traumatisme
penetrante sau perforante (plagi), in care este intrerupta integritatea epiteliului cornean si structura
ochiului este afectata in profunzime, sau contuzii, care nu sunt penetrante si afectarea este mai
superficiala.
1. Arsurile
Exista mai multe tipuri de arsuri, in functie de tipul agentului etiologic. Sunt descrise arsuri chimice,
termice, electrice si chiar cu ultraviolete.
Arsurile chimice sunt rezultatul contactului direct dintre ochi si o substanta nociva. Unele substante nu
sunt capabile sa determine leziuni foarte extinse sau cu risc vital pentru ochi. Este cazul sapunului,
cremelor, si chiar gazului lacrimogen. Ele pot determina aparitia unei reactii locale insotita de inrosirea
ochiului si hiperlacrimatie, simptome ce se rezolva relativ usor, fara sa lase sechele importante. Cele mai
periculoase substante din aceasta categorie sunt insa cele alcaline.

Ele au o mare putere de a penetra in tesuturi si ca urmare pot leza profund epiteliul si cornea, conjunctiva
si structurile subiacente lor. Substantele alcaline sunt continute in soda caustica, var, amoniac. Arsurile
sau traumatismele chimice pot sa apara si in cazul contactului ochiului cu spray de par, spray paralizant.
2. Abraziuni si perforatii
Abraziunile corneene se caracterizeaza ca fiind leziuni superficiale, care nu intereseaza
structurile profunde si nici nu altereaza integritatea epiteliului corneean. Ele sunt produse in
diverse situatii, unele foarte frecvente si pacientul poate sa nu fie constient ca a suferit un astfel
de traumatism deoarece simptomele pot fi foarte slab exprimate clinic. Cel mai frecvent
abraziunile apar in urma contactului cu fire de praf grunjoase, cu frunze, ramuri de copac sau
aschii sau in momentul in care pacientul este lovit in ochi (accidental sau voit). Ele pot fi
complicatii relativ frecvente in cazul pacientilor care folosesc lentile de contact pentru
corectarea defectelor de vedere sau in scop cosmetic.

3. Perforatiile
Sunt leziuni in care apare o solutie de continuitate in epiteliul afectat, fie ca este vorba de cel
conjunctival, corneean sau scleral. Ele trebuie investigate foarte atent deoarece pot asocia
leziuni profunde care, daca nu sunt tratate corect si la timp, pot afecta serios functia ochiului.
Etiologia acestor traumatisme este multipla si include : contactul cu obiecte metalice zburatoare,
aschii, caderi de la inaltime.
4. Hifema si fracturi orbitare
Hifema este termenul medical care descrie acumularea de sange in camera anterioara a ochiului.
Camera anterioara este de fapt spatiul plin cu lichid localizat intre fata posterioara a corneei si
fata anterioara a irisului, si contine umorul apos. Hifema poate sa apara sub forma unor striatii
sangvinolente sau sub forma unei acumulari sangvine la baza irisului sau a corneei, in functie de
gravitate. Cel mai adesea apare in urma traumatismelor nepenetrante si poate fi cauza de
scaderea brusca si severa a acuitatii vizuale. Afectiunea se poate complica in timp, daca nu este
tratata, cu hemosideroza sau heterocromie (aparitia unor diferente de culoare la nivelul irisilor
sau in cadrul aceluias iris) si chiar cu cresterea presiunii intraoculare.

In unele cazuri hifemele se pot resorbi in mod spontan, daca acumularea de sange nu este
importanta, insa de cele mai multe ori necesita tratament de specialitate. Fracturile orbitare apar
in urma unor traumatisme foarte puternice si constau in fisurarea masivului osos facial in diverse
grade. Fractura poate interesa atat peretii cat si podeaua orbitei, iar daca forta care a produs
leziunea este destul de puternica, parti din continutul orbitei pot fi impinse in sinusurile
paranazale. Pacientii pot ramane cu sechele importante in urma acestor tipuri de traumatisme,
incluzand diplopie si scaderea acuitatii vizuale.
5. Corpi straini intraorbitali
Prin corp strain se intelege de obicei o bucata de mici dimensiuni de metal, plastic, sticla sau lemn
care provine din mediul extern si ajunge in mod accidental in contact cu ochiul, determinand o
simptomatologie specifica si o reactie locala menita sa protejeze ochiul de actiunea posibil
daunatoare. Datorita pozitiei ochiului, aproape orice poate sa vina in contact cu el, iar profunzimea
localizarii corpilor straini difera in functie de natura lor.

Corpii straini corneeni si conjunctivali sunt de cele mai multe ori in contact cu suprafata oculara
fara sa penetreze efectiv epiteliul. Pot fi si exceptii: corpi straini inclavati in cornee care trebuie
excizati doar in sala de interventii. In cazul corpilor starini de natura metalica exista posibilitatea ca
dupa cateva ore, in jurul lor sa se formeze un inel de rugina. Acesta trebuie si el tratat si indepartat
dupa ce agentul traumatic in sine este scos.

Corpii straini intraorbitali sunt localizati in interiorul orbitei, insa nu penetreaza efectiv globul
ocular. Ei trebuie localizati foarte precis pentru ca excizia sa fie completa si astfel sa nu ramana
vreun fragment intraorbital deoarece acesta se poate mobiliza si penetra ochiul.
Corpi straini intaoculari sunt acei corpi straini care se gasesc in interiorul ochiului, care au penetrat
sau perforat epiteliul de la suprafata si au ajuns in structurile profunde.
 Simptomatologie

Simptomele pacientilor cu traumatisme oculare difera in functie de tipul particular al leziunii,

natura agentului vulnerant si contextul de aparitie, astfel:

1. Leziunile chimice
Cele mai frecvente simptome sunt reprezentate de durere oculara, senzatie de arsura. Ochiul se
poate inrosi excesiv, apare disconfortul local intens si edemul palpebral.

2. Hemoragia subconjunctivala
Este de cele mai multe ori paucisimptomatica iar calitatea vederii nu este afectata foarte mult.
Ochiul va prezenta striatii sangvinolente la nivelul sclerei (ca urmare a ruperii unor vase
superficiale).

In unele situatii cantitatea de sange extravazat poate fi mai mare si aspectul ochiului
ingrijoreaza si sperie foarte mult pacientul, care se prezinta rapid la medic. Majoritatea
colectiilor sangvinolente de aceasta natura nu sunt insa periculoase, si pot sa dispara prin
resorbtie spontana, chiar si in lipsa unui tratament de specialitate.
3. Abraziunile corneene
Se manifesta prin durere, senzatie de corp strain intraocular, si fotofobie (sensibilitate crescuta la
lumina).

4. Irita
Are acuze durere oculara (cu caracter de intepatura) si sensibilitate la lumina. Pacientul nu poate sta
mult timp in medii luminoase, nu tolereaza lumina artificiala si prefera locurile intunecoase. Aceste
simptome pot fi insotite de hiperlacrimatie.

5. Hifema
Prezinta in special durere si scaderea acuitatii vizuale, uneori chiar pana la disparitia temporara a
vederii. Daca afectiunea ramane netratata apar si semne si simptome ale cresterii presiunii
intraoculare.

6. Fracturile orbitei
Se caracterizeaza prin apritia durerii care este agravata de miscarile globului ocular, disparitia vederii
bioculare, epistaxis si edem palpebral important. Pot sa apara hematoame localizate peripalpebral, iar
simptomatologia poate fi mai zgomotoasa in cazul in care traumatismul a fost mai puternic.
7. Perforatii conjunctivale
Se caracterizeaza prin durere, eritem si inrosire accentuata a ochiului, precum si senzatia de
corp strain intraocular. Perforatiile conjunctivale si sclerale au drept element comun durere
acompaniata de scaderea acuitatii vizuale.

8. Traumatismele induse de radiatiile luminoase

Sunt reprezentate de keratita prin expunere la ultraviolete (care are drept simptome principale :
durere, sensibilitate la lumina, inrosirea ochiului si senzatia de corp strain in ochi) si retinopatia
solara (care prezinta drept simptom primar scaderea acuitatii vizuale).
Corpii straini au o simptomatologie diversa, in functie de localizarea lor in raport cu structurile
orbitei si ale globului ocular:

1. Corpii straini corneeni: determina aparitia unei senzatii de disconfort, de nisip in ochi,

scaderea acuitatii vizuale si aparitia fotofobiei, pe fondul hiperlacrimatiei. Uneori corpul starin
poate fi observat la suprafata corneei (in special in examinarea cu lampa cu fanta). In cazul in
care este vorba de un corp strain metalic apare un inel de rugina in jurul acestuia care poate
complica afectiunea si care necesita, la randul lui, tratament de specialitate.
2. Corpii straini intraorbitali: determina aparitia unei simptomatologii la cateva zile de la
traumatismul intial. Pacientul acuza dureri intense, ce se accentueaza la mobilizarea ochiului,
scaderea vederii si diplopie. Exista insa si cazuri pauci sau chiar asimptomatice.
3. Corpii straini intraoculari: sunt initial asimpotmatici, insa pe parcurs pacientul descrie
durere, fotofobie, ochiul se inroseste si poate sa apara si edemul local.
 Tratament
Tratament la domiciliu
Arsurile chimice sunt destul de complexe si se recomanda prezentare la medic in cazul in care
substanta de contact este periculoasa : caustica, acid, baza. Daca insa pacientul a intrat in contact
cu sapun, creme, cel mai bine este sa se spele cat mai repede cu apa din abundenta. Desi se
recomanda solutie salina, este tolerata si apa de la robinet, in cazul in care aceasta solutie nu este
disponibila. In cazul leziunilor chimice timpul este foarte important: paicentul trebuie sa se spele
pe ochi si in ochi cat mai repede, chiar imediat. Specialistii recomanda ca spalarea sa se faca
timp de minim 20 de minute, iar in acest interval pleoapele trebuie tinute deschise cat mai larg.
Este foarte important ca pacientii sa se spele corect dupa ce au fost expusi la substante chimice
cu potential daunator. Spalarea se face cu multa apa. Specialistii accentueaza acest lucru : este
chiar mai important decat tehnica in sine. O cismea este foarte buna deoarece jetul de apa este
orientat antigravitational si ajunge direct in ochi. In acest caz pacientul nu trebuie decat sa se
aplece peste cismea, sa regleze presiunea apei si sa tina ochiul deschis. In cazul in care se spala
acasa, la robinet, poate sa stranga apa in maini si sa o stropeasca energic peste fata. Se
recomanda repetarea de foate multe ori. In cazul in care este disponibil un dus, pacientul poate
intra sub dus pe care sa il lase sa curga peste ochii larg deschisi.