CAP 2 COSTURILE INTREPRINDERII

Costurile întreprinderii reprezintă totalitatea cheltuielilor efectuate pentru

functionarea ei.

Costul de producţie este expresia bănească a consumului de factori de

producție al întreprinderii, pentru obţinerea şi desfacerea producţiei
sale.

Nivelul consumului trebuie determinat prin calcul economic, asigurându-se

în acest fel relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea lui.
Problematica analizei costurilor:
1. Determinarea consumurilor şi calculul costurilor;
2. Eficientizarea costurilor;
 Tipuri de costuri
1. Costuri directe: ataşate direct obiectului de evidenţă şi calculaţie (materiile
prime şi materialele directe, salariile directe şi contribuţiile privind asigurările şi
protecţia socială aferente acestora);
2. Costuri indirecte: ataşabile asupra obiectului de evidenţă şi calculaţie în urma
unui proces de repartizare (cheltuieli de producţie comune: amortizare utilaje,
pază, transport, aprovizionare etc.);
3. Costuri fixe: cheltuielile independente de variaţia, în anumite limite, a volumul
producţiei (amortizarea capitalului fix, chiriile, salariile fixe sau în regie);
4. Costuri variabile: cheltuielile care se modifică în functie de volumul producţiei
(materii prime, materiale, salarii directe sau în acord);
5. Costul total: totalitatea cheltuielilor aferente unui proces de producţie;
6. Costuri medii: cheltuieli dependente, raportate la o variabilă independentă;
7. Costuri marginale: cheltuieli suplimentare determinate de realizarea unor unităţi
suplimentare de producţie.
8. Costuri relevante: susceptibile a se modifica în funcţie de decizia economică;
9. Costuri nerelevante: independente de decizia economică.
 Tipuri de costuri

Costuri nerelevante, exemplu:

O întreprindere deţine un stoc de materii prime fără mişcare de 5.000 lei,

neputând fi folosit nici în procesul de producţie, nici vândut, neexistând
clienţi interesaţi. Primindu-se o ofertă de contract în valoare de 12.000 lei,
care ar permite utilizarea acestui stoc de materii prime, se ridică problema
acceptării ofertei având în vedere cuantumul cheltuielilor de prelucrare de
10.000 lei.
La un prim calcul, costul comenzii ar fi de 15.000 lei ceea ce ar justifica
neacceptarea contractului. În fapt, cheltuiala cu materia primă (5.000 lei)
este o cheltuială nerelevantă în raport cu această decizie şi astfel se poate
justifica acceptarea contractului.
 2.1. DETERMINAREA CONSUMURILOR, CALCULAŢIA
COSTURILOR

Din perspectivă economică, consumul de resurse este o cheltuială a

întreprinderii, determinată de nivelul activităţii desfaşurate, care se deduce
în mod global din veniturile realizate din vânzarea produselor, în procesul de
formare a profitului.

Calculaţia costurilor reprezintă acele lucrări ce sunt realizate pentru

determinarea unui echivalent monetar al consumului de resurse (bunuri,
lucrări, servicii etc.) realizat de întreprindere în cursul activităţii desfăşurate.
 2.1.1 METODE ŞI PROCEDEE DE CALCULAŢIE A COSTURILOR

Factori de determinare:
- obiectul calculaţiei:
– metode de calculaţie pe purtători de costuri (produse, servicii, unităţi de timp etc.);
– metode de calculaţie pe sectoare de cheltuieli (compartimente, birouri, activităţi);
– metode de calculaţie cu caracter mixt (ex: pe faze tehnologice).
- sfera de cuprindere a cheltuielilor în cost:
– metode de calculaţie absorbante (includ toate tipurile de cheltuieli: producţie,
desfacere, administraţie);
– metode de calculaţie parţiale (includ doar o parte a cheltuielilor: variabile, directe
etc.).
- modul de evidenţă şi integrare a calculaţiei costurilor în sistemul de urmărire şi
control al activităţii întreprinderii:
– metode de calculaţie cu caracter previzional şi de urmărire operativă a cheltuielilor;
– metode de calculaţie cu caracter postfaptic.
Etape de desfăşurare a metodelor de calculaţie de tip absorbant
• identificarea cheltuielilor directe și indirecte şi delimitarea lor pe purtători
şi locuri de cheltuieli;
• repartizarea cheltuielilor indirecte între diverse centre de
responsabilitate (activitate);
• determinarea costului unitar.

În metodele de calculaţie cu caracter postfaptic se adaugă etapele:

• compararea cheltuielilor şi costurilor efective cu cele antecalculate şi
stabilirea abaterilor;
• soluţionarea abaterilor potrivit cerinţelor metodei de calculaţie utilizată.
 PROCEDEE DE CALCULAŢIE
1. Procedee de calculaţie şi delimitare a cheltuielilor pe purtători de
costuri şi pe locuri de cheltuieli
• Procedeul ponderării cantităţilor cu preţurile pentru separarea
cheltuielilor care au la bază consumuri specifice exprimate
cantitativ (materii prime, utilităţi, salarii directe etc.);

unde: n = numărul de produse realizate cu

elementul de cheltuială “j”
qi = cantităţi consumate; pj=preţul elementului “j”
• Procedeul cotelor procentuale (amortizări, taxe şi impozite etc.);
2. Procedee de repartizare a cheltuielilor indirecte
• Procedeul suplimentării în forma clasică (pe baza unui criteriu de
repartizare):
unde:
CR = cheltuială de repartizat
Ks = coeficient de suplimentare
bj = baza de repartizare (elementul comun produselor)
n = numărul de purtători de costuri sau sectoare de cheltuieli
Ci = cota de cheltuială indirectă ce revine purtătorului “i”
•