Concertul Instrumental Romantic

Jiglau Stefan Sebastian,

Marin Ernest, Rata Ionut
• Concertul, numit și concerto, este o compoziție muzicală, de obicei în trei
părți, scrisă pentru unul sau mai multe instrumente solistice, cu acompaniament
de orchestră.
• In perioada post-clasică, concertul a rămas unul din genurile preferate de
expresie muzicală urmând, in general, forma concertului clasic.
• Între concertul romantic și cel clasic nu au avut loc schimbări atât de marcate,
relativ abrupte în formă sau stil, așa cum s-au observat mai devreme aici între
concertul clasic și baroc. Debutul erei romantice nu a fost semnalat de nicio
schimbare a structurii muzicale a concertului . Astfel, nu a existat nicio
schimbare stilistică echivalentă cu trecerea de la interacțiunea polifonică a
motivelor scurte în concerto grosso la gruparea concertului solo de fraze
muzicale mai lungi în stil homofonic (bazat pe acorduri).
Nici nu a existat nicio schimbare în textura instrumentală echivalentă cu cea din
polaritatea de bas continuoși piese melodice la o distribuție mai egală a vocilor sau
părților. Nici din nou nu a existat nicio trecere de la pian la alt instrument ca
vehicul solo preferat. La fel ca în cazul multor alte muzici romantice, concertul
romantic a fost marcat de o extindere sau expansiune a acelorși trenduri clasice în
toate direcțiile. Această dezvoltare a condus în cele din urmă la exagerarea lor și în
cele din urmă la extremele sau punctele lor de rupere. Concertul ca gen a devenit
mai mult ca oricând piesa de spectacol ideală la concertele publice, făcând mult
pentru profitul compozitorului, triumful interpretului și delectarea ascultătorului.
Ludwig van Beethoven
Ludwig van Beethoven a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari
compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele
clasică și romantică ale muzicii. Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania,
ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich
van Beethoven (1744-1787). Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea
capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul
muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-
minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică,
în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul, compozitorul și dirijorul Christian Gottlob Neefe, sub
tutela căruia în 1783 a fost publicată pentru prima dată o lucrare a sa, un set de variațiuni
pentru pian.
Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și,
cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la
Viena. Aici ia câteva lecții cu
Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la
Bonn, datorită înrăutățirii stării de sănătate a mamei sale,
care suferea de tuberculoză și care moare pe
17 iulie 1787. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și c
u orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-
și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. 
În 1990 compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-
lea, fratele arhiepiscopului Maximilian
Franz, binefăcătorul său și o cantată cu ocazia încoronării lui Leopold al II-lea.
În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său
concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și
Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13
"Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde,
compune și prima lui simfonie, în Do-major. Prin anul 1818, Beethoven devine complet
surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în
care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în
1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a
"Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în
sfârșit, Simfonia a IX-a.
În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a.
Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost
întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia
imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a
dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se
găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau
în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din
soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască
triumful. Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826,
Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La
înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai
Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de
două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central din Viena
Simfoniile compuse de Beethoven
- Simfonia nr.1 în Do major, op.21 (1799/1800), premieră 2 aprilie 1800
- Simfonia nr.2 în Re major, op.36 (1802), premieră 5 aprilie 1803
- Simfonia nr.3 în Mi bemol major op.55 (“Eroica”), (1803/1804), premieră 7
aprilie 1805
- Simfonia nr.4 în Si bemol major, op.60 (1806), premieră 15 noiembrie 1807
- Simfonia nr.5 în Do minor (“Simfonia Destinului”), op.67 (1800-1808),
premieră 22 decembrie 1808
- Simfonia nr.6 în Fa major, op.68 (“Pastorala”) (1807/1808), premieră 22
decembrie 1808
- Simfonia nr.7 în La major, op.92 (1811/1812), premieră 8 decembrie 1813
- Simfonia nr.8 în Fa major, op.93 (1811/1812), premieră 27 februarie 1814
- Simfonia nr.9 în Re minor, op.125 (1815–1824), premieră 7 mai 1824