RADIOLOCATIA SI

RADIOLOCATORUL
DOBRE ANA
CLASA XI G
CUPRINS

• Introducere
• Istoric
• Radiolocatorul
• Radarul
• Clasificare
• Principiul de functionare
• Utilizari
• Bibliografie
INTRODUCERE

• Radiolocația , cunoscută și sub numele de radiolocalizare sau radiopoziționare , este o modalitate de

determinare a existenței și poziției relative a unei stații sau a unui obiect pe baza caracteristicilor undelor
electromagnetice: viteză de propagare constantă și propagarea în linie dreaptă.  . În general, se referă la utilizări
pasive, în special la radare, precum și la detectarea cablurilor îngropate, a rețelelor de apă și a altor utilități
publice . Este similara cu radionavigația , dar radiolocația se referă de obicei la găsirea pasivă a unui obiect
îndepărtat, mai degrabă decât în ​mod activ propria poziție. Radiolocația este, de asemenea, utilizată în 
sistemele de localizare în timp real (RTLS) pentru urmărirea bunurilor valoroase.
ISTORIC

• Efectul de reflecție al undelor radio de la obiecte dure, solide a fost descoperit de fizicianul german 
Heinrich Hertz în 1886. Utilizarea efectului în practică a fost împiedicată de dispersarea undelor radio. În
1930, în legătură cu dezvoltarea aviației, țările de frunte ale lumii au analizat posibilitatea de a folosi
radiolocația în scopuri de apărare aeriană. Ideea despre radiolocație a fost cunoscută cu mult timp înainte
de al Doilea Război Mondial, și este dificil să se numească persoana care a sugerat mai întâi. Potrivit
istoricilor germani, prima (în 1902) radioalocație a fost creată și testată pe navele care au mers pe Rin.
Inventatorul, inginerul german Christian Hyulsmeyer din Koln, a numit creatura „telemobiloskop”. În 1904,
el a primit patent pentru „Metoda de semnalizare a obiectelor de la distanță folosind undele electrice”.
• Primele sisteme pasive de radiolocație utilizate în practică au fost sistemele radar pasive bazate pe puncte
de ascultare și captare a sunetelor emise de diverse obiecte, cum ar fi aeronave și vase de război, sisteme
apărute în timpul Primului Război Mondial. Astfel de sisteme au fost construite și amplasate de către 
Royal Air Force (RAF) în jurul coastei Regatului Unit, în timpul Primului Război Mondial.
 RADIOLOCATORUL

• Radiolocatorul (instalația de radiolocație) este o instalatie radar, compus

dintr-un emitator, un receptor si un sistem de antene. Emitatorul emite
trenuri de unde, functionand in impulsuri. in pauzele de emisie, antena
se cupleaza cu receptorul si capteaza undele reflectate. Antena se afla in
focarul unei oglinzi metalice concave si unidirectionale, deoarece
fasciculele de unde radio emise trebuie sa fie cat mai subtiri. Se
inregistreaza intervalul de timp scurs intre emisia semnalului de
explorare si receptia semnalului reflectat. Acesta este intervalul dintre
aparitia pe ecranul osciloscopului receptorului a doua pulsuri ale
spotului luminos. Stiindu-se viteza de propagare a undelor radio, 300
000 km/s, se poate determina distanta pana la obiectul detectat.
Radiolocatoarele se gasesc la bordul avioanelor si al vapoarelor, pentru a
le facilita orientarea in perioadele cu vizibilitate redusa.
RADARUL

• RADAR (radio detection and ranging, adică detectarea prin radio și determinarea distanței) reprezintă o

instalație de radiolocație care radiază microunde electromagnetice și folosește reflexia acestora pe
diferite obiecte pentru a determina existența și distanța lor față de antenă. Se compune, de obicei,
dintr-un emițător, un receptor și un sistem de antene (care, de obicei, se poate roti în plan orizontal
și/sau vertical) cu directivitate pronunțată. Receptorul cuprinde și un indicator al existenței și poziției
obiectului (de obicei un tub catodic cu persistență mărită a imaginii).
• Deși principiile radarului au fost enunțate de către Nikola Tesla la sfârșitul secolului al XIX-lea, primele
implementări fizice au avut loc în Marea Britanie, pe coasta de sud, în 1935 - 1936. Inițial, aparatele
erau destinate navigației maritime, însă ele s-au dovedit foarte utile în timpul celui de-Al Doilea Război
Mondial, pentru detecția din timp a bombardierelor inamice.
CLASIFICARE

Există două tipuri de radare:

• Radar pasiv - se bazează pe recepția radiației proprii a obiectului;
• Radar activ - radarul emite propriul semnal de detecție și îl primește reflectat din ținta. În funcție de
parametrii semnalului recepționat, se determină caracteristicile țintei.
CLASIFICARE
Radarul activ este de două tipuri:
• Cu un răspuns activ — instalația presupune prezența
unui transmițător radio, care emite unde radio în
urma unui semnal recepționat. Răspunsul activ este
folosit pentru a identifica obiecte, precum și pentru a
obține informații suplimentare de la acestea (de
exemplu cantitatea de combustibil, tipul de obiect
etc.);
• Cu un răspuns pasiv — semnalul de cerere este Radar activ cu răspuns pasiv
reflectat de obiect și este perceput la punctul de
recepție ca răspuns.
PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE

• Principiul electronic de funcţionare al radarului este foarte asemănător cu principiul reflexiei undelor
sonore. Dacă o persoană strigă în direcţia unui obiect care reflectă sunetele (cum ar fi un canion, un
tunel sau o peşteră), se va auzi un ecou. Cunoscând viteza sunetului în aer, se poate estima distanţa şi
direcţia aproximativă a acelui obiect. Timpul necesar revenirii ecoului poate fi utilizat pentru calcularea
distanţei, cunoscând viteza sunetului. Asadar, principiul de bază al radarului este reprezentat de reflexia
microundelor pe suprafețe solide. Receptorul, analizând diferența de timp dintre emisia și recepția
undei reflectate de către un corp detectat, poate aprecia distanța a acestuia față de sursa microundelor.
PRINCIPIUL DE FUNCTIONARE
• Radarul foloseşte undele electromagnetice aproximativ în acelaşi mod, după cum se observă în figura.
Un impuls de radiofrecvenţă este emis în spaţiu şi reflectat de către un obiect. O mică parte din energie
este reflectată înapoi pe direcţia radarului. Acest semnal reflectat înapoi către radar poartă denumirea
de semnal ECOU, ca şi în cazul undelor sonore. Sistemul radar utilizează acest semnal ecou pentru a
determina distanţa şi direcţia respectivului obiect.
UTILIZARI
• Radiolocatia este folosita in navigare. Avioanele sunt dotate cu
radiolocatoare, ca si aeroporturile care sunt prevazute cu acest
echipament pentru a dirija traficul aerian, aterizarile si
decolarile avioanelor.
• Descoperirea şi determinarea de la suprafaţă a poziţiei
obiectelor (epavelor) aflate sub apă, funcţionarea sa fiind
bazată pe fenomenul de reflexie a undelor ultrascurte. Una din
primele funcţii a fost determinarea adâncimii (distanţei până la
fundul apei). Este folosit pe larg în navigaţie şi la pescuitul
industrial.
• In meteorologie pentru a studia dinamica norilor, in scopul
emiterii prognozelor meteorologice.
BIBLIOGRAFIE

• https://ro.wikipedia.org/wiki/Radioloca%C8%9Bie
• https://www.radartutorial.eu/01.basics/Principiul%20radarului.ro.htm
• https://ro.wikipedia.org/wiki/RADAR