Introducere în anatomie

Dr. Cristina Furnică

 Clasificarea speciei umane
Planul cursului Regnurile lumii vii
Cavitățile corpului
Divizarea abdomenului
Alte cavități
Istoria anatomiei
Ramurile anatomiei
Organizarea structurală a corpului uman
Limbajul anatomic
 Clasificarea speciei umane
• Schemă de clasificare
– Regn: Animalia
– Încrengătură: Chordata
– Subîncrengătură: Vertebrata
– Clasă: Mammalia
– Ordin: Primate
– Familie: Hominidae
– Gen: Homo
– Specie: Sapiens
• Binom științific: Homo sapiens
 Regnurile lumii vii Încrengăturile regnului animal (Phyla)

ANIMALIA Variabilitate
• Caracteristici Simple (Phylum Protozoa)
– Complexe (Phylum Chordata)
Eucariote
– Pluricelulare
Filogenie = studiul istoriei sau dezvoltării unei specii
– Se hrănesc cu alte organisme animale sau vegetale de la formare până în prezent;
– Grad ridicat de organizare celulară și
tisulară în organe, aparate și sisteme:
Ontogenie = studiul dezvoltării individuale de la embrion
o Motilitate
la stadiul de adult;
o Organe de simț
o Sistem nervos
Embriologie = studiul dezvoltării prenatale.
o Sistem muscular
Clasificarea necesită studiul tuturor fazelor ciclului vieții.
 Regnurile lumii vii
Încrengătura Chordata Tub neural:
• Caracteristici • Prezent la embrionul uman
– Simetrie bilaterală • Dispus posterior de notocord
– 3 foite embrionare • Evoluează spre structuri cerebrale și măduva spinării
– Corp segmentat
– Notocord:
Tub neural
• Coloană flexibilă (schelet axial intern)
– Notocord
• Situat între tubul neural și tubul digestiv
– Pungi faringiene (fante branhiale)
• Involuează, poziția sa fiind preluată de coloana vertebrală
• La cordatele superioare, anumite
• La adult persistă sub forma discurilor intervertebrale
caracteristici sunt prezente doar în
perioada embrionară Pungi faringiene:
• Invaginări ale pereților faringelui
• Fante branhiale la pește
• La omul adult dau naștere:
– Tubei lui Eustachio
– Cavității urechii medii
– Membranei timpanice
 • Clase

Regnurile lumii vii –

–
Osteichthyes
Amphibia
– Reptilia
Subîncrengătura Vertebrata
– Aves
– Mammalia
• Caracteristici
– Coloana vertebrală înlocuiește notocordul Clasa Osteichthyes
– Endoschelet • Caracteristici
– Sistem circulator închis – Schelet osos
– Rinichi pereche – Apă dulce și sărată
– Sistem digestiv complet – Branhii
– Separare completă a celor 2 sexe – Vezică înotătoare
– Simetrie bilaterală – Sânge rece
– Segmentare – În general ovipare
– Cavități ale corpului
– Structuri tubulare în interiorul altor Clasa Amphibia
structuri tubulare • Caracteristici
– Tipic larve acvatice care se metamorfozează în adulți tereștri
– Schimb de gaze prin intermediul plămânilor sau tegumentului
umed
– Inimă tricamerală (2 atrii, 1 ventricul)
– Circulație sistemică și pulmonară
 Regnurile lumii vii Clasa Aves
• Caracteristici
Clasa Reptila
– Tetrapode cu pene
• Caracteristici
– Membre anterioare modificate pentru a deveni aripi
– Tetrapode
– Corp compact
– Predominant terestre
– Plămâni
– Corp acoperit de solzi
– Inimă tetracamerală
– Aparat reproducător adaptat vieții terestre (fertilizare
– Separare completă a sângelui oxigenat de cel neoxigenat
internă, ouă protejate de coajă, amnion)
– Endoterme
– Plămâni
– Comunicare vocală
– Septare parțială a ventricului unic Clasa Mammalia
• Caracteristici
– Păr
– Glande mamare
– Diferențierea dinților
– Diafragmă musculară
– Endoterme
– Inimă tetracamerală cu circulații separate
– Hematii fără nucleu
– Sistem nervos complex
– Fertilizare internă
 Regnurile lumii vii
Ordinul Primate Genul Homo
• Caracteristici
• Caracteristici
– Plantigrade
– Unghiuri faciale abrupte
– 5 degete
– Nas proeminent
– Unghii
– Bărbie proeminentă
– Deget mare opozabil
– Creste supraorbitale puțin proeminente
– Creier foarte bine dezvoltat

Familia Hominidae
Specia Sapiens
• Caracteristici • Caracteristici
– Bipede terestre
– Cel mai mare creier din genul Homo
– Cel mai mare creier din ordinul primatelor
– Dimensiuni reduse ale dinților
– Vedere bine dezvoltată
– Diminuă robustețea scheletului
– Cresc dimensiunile scheletului (statura)
– Adaptare maximă la postura bipedă
Organizarea structurală a corpului uman
Caracteristicile vieții
• Mișcare – voluntară apoziției diferitelor segmente, involuntară a organelor interne;
• Responsivitate – abilitatea de a detecta modificări interne sau externe organismului și de a reacționa la ele;
• Creștere – augmentare a taliei corpului și organelor;
• Reproducere – părinții dau naștere la urmași;
• Respirație – obținerea de oxigen necesar eliberării de energie din substanțe și eliminării deșeurilor;
• Digestie – descompunere chimică a substanțelor și eliminare a deșeurilor;
• Absorbție – pasajul produselor digerate prin membrane în fluidele corpului;
• Circulație – mișcarea substanțelor prin corp;
• Asimilare – transformarea substanțelor absorbite în alte elemente chimice;
• Excreție – îndepărtarea deșeurilor;
• Metabolism – toate schimbările fizice și chimice care se produc în organism;
• Homeostazie – tendința corpului de a menține un mediu intern stabil, echilibrat, prin diverse mecanisme de autoreglare.
Organizarea structurală a corpului uman
Niveluri de organizare structurală
• (1) Nivel chimic: ansamblul substanțelor chimice necesare menținerii vieții;
• (2) Nivel celular: celula este unitatea morfologică și funcțională a corpului uman;
• (3) Nivel tisular: țesutul este o grupare de celule cu același rol;
• (4) Nivel de organ: organul reprezintă un ansamblu de țesuturi diferite care acționează sinergic pentru a
îndeplini o funcție specifică;
• (5) Nivel de aparat: aparatul este un ansamblu de organe comparabile din punct de vedere structural;
• (6) Nivel de sistem: sistemul este un ansamblu de organe care participă la îndeplinrea unei funcții
Organizarea structurală a corpului uman
Sistemele vieții de relație
• sistemul locomotor: oase, articulații, mușchi;
• sistemul nervos: sistem nervos central, periferic, vegetativ;
• Sistemul senzorial: organele de simț (tactil, gustativ, olfactiv, auditiv,
vizual).
Sisteme de nutriție
• sistem digestiv: tubul digestiv și glandele anexe;
• Sistem circulator: inima, sistemele arterial, venos și limfatic;
• sistem respirator: căile respiratorii și plămânii;
• sistem urinar: rinichii și căile urinare;
• sistem endocrin: glandele endocrine. Sistem reproducător
• Sistem genital masculin: testicule, prostată, căile spermatice.
• Sistem genital feminin: ovare și căi genitale.
Organizarea structurală a corpului uman
Ventral (vedere laterală)

• Cavitatea
toracică
• Cavitatea
Cavitățile abdominopelvină
corpului – Cavitatea
abdominală
– Cavitatea pelvină
• Delimitate de
membrane
seroase
Organizarea structurală a corpului uman
Dorsal

• Cutia craniană
– Structuri corticale
și subcorticale
• Canalul vertebral
– Măduva spinării

Cavitățile corpului
Organizarea structurală a corpului uman
Cavitatea toracică (vedere
frontală)
• Mediastin: cavitate
virtuală care conține
inima, vasele mari,
traheea, esofagul, etc.
• Cavitățile pleurale:
Conțin plămânii
• Cavitatea pericardică:
Conține inima
Organizarea structurală a corpului uman
Membranele seroase
1) parietală sau viscerală
Pericardul seros
Seroasa parietală tapetează
peretele extern al cavității
Seroasa viscerală tapetează • În jurul inimii
viscerele
• Pericard parietal
2) pericardică, pleurală • Pericard visceral
sau peritoneală • Cavitate pericardică
Pericardică: inima
Pleurală: plămânii
Peritoneală: abdomen – Plină cu lichid seros

*Al 2-lea adjectiv poate

deveni substantiv:
pericard, pleură, peritoneu
Organizarea structurală a corpului uman

Cavitățile pleurale
• În jurul plămânilor
• Pleura parietală:
– Tapetează pereții cavității toracice
• Pleura viscerală:
– Acoperă plămânii
Cavitatea peritoneală
• În jurul unor organe abdomino-pelvine
• Situată în interiorul cavității abdominopelvine
• Peritoneul parietal
– Tapetează peretele cavității abdominopelvine
• Peritoneul visceral
– Acoperă organele din cavitatea peritoneală
• Unele organe sunt retroperitoneale
Organizarea structurală a corpului uman
Alte cavități
• Cavitatea orală
• Cavitatea nazală
• Cavitățile orbitale
• Cavitatea urechii medii
• Cavitățile sinoviale Divizarea abdomenului
• 9 regiuni
• 4 cadrane – Hipocondrul drept
– Drept superior – Flancul drept (regiunea lombară dreaptă)
– Drept inferior – Fosa iliacă dreaptă
– Stâng superior – Epigastru
– Mezogastru (regiunea ombilicală)
– Stâng inferior
– Hipogastru
– Hipocondrul stâng
– Flancul stâng (regiunea lombară stângă)
– Fosa iliacă stângă
Istoria anatomiei
• Anatomia și fiziologia sunt 2 ramuri ale științei care permite înțelegerea alcătuirii și funcționării corpului uman.
• ANATOMIA - Știință care studiază structura organismului uman și raporturile dintre diferitele organe constitutive, bazându-
se în primul rând pe disecție.
• FIZOLOGIA - știința care studiază funcțiile și inter-relațiile dintre diverse structuri ale corpului.
DEFINIȚII
Etimologic: a deschide pielea (de jos în sus) pentru a vedea interiorul corpului.
Științific: a analiza individual diferitele structuri ale corpului (descriere) precum și relațiile dintre aceste structuri
(topografie)
Medical: cunoașterea aspectelor normale pentru a identifica și înțelege patologia.
DEFINIȚII
Greacă: anatomia sau anatome (ἀνατομία) «a diseca»
Latină: dissecare «a separa»
Paturet (1951) : știința care studiază alcătuirea ființelor organizate «science qui a pour objet l’étude de la constitution des
êtres organisés »
Rouvière : știința structurilor corpului « science des structures du corps »
De Ribet (1961) : știința care studiază forma, rapoartele reciproce și structura finală a organelor ființelor organizate printre
care și omul « science qui a pour objet l’étude de la forme, les rapports réciproques et la structure finale des organes des
êtres organisés, parmi eux : l’homme »
Kamina : știința structurilor organizate ale corpului uman viu «science des structures organisées du corps humain vivant»
Istoria anatomiei
Istoria primitivă a anatomiei
Omul de Neandertal diseca animalele în scop utilitar și distingea oasele, articulațiile, mușchii.
În perioada paleolitică (acum 30000 ani) sunt realizate primele reprezentări grafice ale animalelor și oamenilor (Venus din
Lespugue) și se stabilesc primele conexiuni între anatomie și patologie.

Anatomia în antichitate
În 3500 î.e.n. cunoașterea anatomiei făcea parte din serviciul divin, medicul fiind în același timp și preot.
În Egiptul pre-elenistic cunoașterea anatomiei servea tehnicilor de îmbălsămare, noțiuni privind forma și topografia viscerelor
au fost consemnate pe papirusuri.
Disecțiile nu erau realizate în scop științific.
În 3000 î.e.n. – primele descrieri anatomice consemnate pe papirusuri (cord, sânge, ficat).
Analiza corpurilor mumificate confirmă o cunoaștere aprofundată a anatomiei.
În grecia antică, disecția defuncților era interzisă, observațiile fiind realizate pe anmiale.
Grecii din sec. IV î.e.n. dezvoltă reflecția, discursul, rațiunea și contribuie la elaborarea primelor fundamente ale medicii
moderne (Platon, Hippocrate, Pitagora, Thales, Aristotel).

Hippocrate (460–377 î.e.n.): predă anatomia în Grecia.

Aristotel (384–322 î.e.n.): fondatorul anatomiei comparate, folosește
pentru prima dată termenul «anatome ».
Istoria anatomiei
Sec. III î.e.n. – descoperirile anatomiștilor din Alexandria care, grație toleranței compatrioților, pot practica disecția umană.
- apariția muzeului și a bibliotecii
Herophilus descrie numeroase structuri.
Erasistratus practică aprox. 600 disecții.
Incendierea bibliotecii în 47 î.e.n. și cucerirea romană induc un declin al cercetărilor anatomice.
Sec. II e.n. – marcat de studiile lui Galen (130-200 e.n.), practică disecția maimuțelor, atras mai mult de medicina internă
decât de chirurgie. A descris funcția mușchilor și articulațiilor, viscerele toracice, trunchiul cerebral. A interzis disecția
cadavrelor umane din motive religioase.
Marcus Aurelius a prelungit această interdicție, timp de 10 secole studiile lui Galen au fost copiate fără a le fi verificată
corectitudinea și fără niciun progres.
Ibn Al-Haitham (965-1040): a descris pentru prima dată anatomia ochiului și a efectuat studii de optică.
Ibn Sina (Avicenna) (980-1037): disecă cadravrele soldaților uciși în luptă și scrie «Canonul medicinii».
Ibn Rochd (Averroes) (1126-1198): scrie «Anatomia organelor»
Ibn An-Nafis (1213-1288): prima descriere a circulației pulmonare și scrie «Comentarii la anatomia din Canonul lui Ibn Sina ».
Istoria anatomiei
Anatomia în Evul Mediu
Progrese minore datorită constrângerilor religioase.
S-au efectuat puține disecții care au condus la redactarea de comentarii la descoperirile lui Galen.
Doi chirurgi, Henri de MONDEVILLE și Guy DE CHAULIAC au fost protejați de ducele d’ANJOU,
papii SIXT al IV-lea și CLEMENT al VII-lea au favorizat și au recomandat disecțiile pentru studiile medicale.

Anatomia în Renaștere
În perioada Renașterii, artiștii au perfecționat reprezentarea corpului uman prin revenirea la canoanele, proporțiile și
numărul de aur divin elaborate de greci în antichitate.
Tranziția către anatomia modernă a fost pregătită de marii artiști plastici (Leonardo da Vinci, Michelangelo) care au
abandonat modelele picturii și mozaicurilor bizantine și au aplicat perspectiva, principiile estetice și rigorile științifice pentru
a reprezenta oameni vii, în mișcare.
Jacques Dubois (latinizat Sylvius) (1478-1555) a descris artera cerebrală mijlocie.
Gabriel de Fallope (1523-1562) a descris trompa uterină, apeductul care îi poartă numele și prin care trece nervul facial.
Inventarea tiparului de către Gutenberg a facilitat diseminarea descoperirilor anatomice, prima carte de anatomie fiind scrisă
de italianul Jacopo Berengario da Carpi (1470-1530).
Andreas Vesalius, cel mai celebru dintre anatomiștii renașterii, s-a născut
la Bruxelles în 1514, a studiat medicina la Paris și s-a stabilit la Padova unde
a practicat multiple disecții. În 1543 a redactat cartea „De humani corporis
fabrica” în care și-a expus teoriile și descoperirile anatomice propunând
prima nomenclatură anatomică.
Istoria anatomiei
Leonardo da Vinci, deși nu a fost medic și nu a avut niciun fel de cunoștințe chirurgicale, a practicat în secret disecții
pentru a perfecționa realismul desenelor sale.
Pentru a fi deferit tribunalelor sau inchiziției, nu și-a făcut publice descoperirile. În Tratatul de anatomie, elaborat în 1498,
dar neterminat, Leonardo da Vinci a redat, prin desene foarte sugestive, țesuturile și organele umane.
Precizia deselor sale nu a fost egalată timp de secole, a fost primul care a desenat corect curburile coloanei vertebrale,
înclinația osului sacru, curbura coastelor, poziția exactă a bazinului. Ideea de a desena corpul din diferite perspective a
constituit o inovație totală, modernă.
Anatomia în sec. XVII
William Harvey (1578-1657) a elaborat teoria exactă a circulației sangvine, redescoperă și demonstrează circulația
pulmonară.
Marcello Malpighi (1628-1694) : fondatorul anatomiei microscopice, descoperă capilarele și alveolele pulmonare.
Niels Stensen (Stenon) (1638-1686): demonstrează contracția miocardului.
Gaspare Aselli (1581-1626), Jean Pecquet (1622-1674): descoperă și demonstrează circulația limfatică.
Anatomia în sec. XVIII
• Se dezvoltă fiziologia, anatomia comparată, antropologia, biologia;
• Morgagni (1682-1771) – părintele anatomiei patologice;
• Apar amfiteatre de disecție și galerii de istorie naturală în toată Europa.
Istoria anatomiei
Anatomia în sec. XIX
• Se dezvoltă histologia cu demonstrarea teoriei celulei;
• Dezvoltarea anatomiei topografice și chirurgicale pentru securitatea amputațiilor;
• Corti, Pacini, Golgi : studii importante de neuroanatomie;
• Anatomiști cu origini și meserii de bază variate: Bichat, Laennec, Dupupuytren, Cruveilhier.
• 1819-1899: sunt inventate diverse instrumente pentru studierea anatomiei și fiziologiei la omul viu (stetoscop, otoscop,
oftalmoscop, laringoscop, gastroscop, cistoscop, bronhoscop);
• Aprox. 1890: formolul este utilizat ca fixator;
• Wilhelm Conrad Röntgen (1845-1923): descoperă razele X în 1895.

Anatomia contemporană
• Anatomie clinică, aplicată (chirurgie, imagistică medicală);
• Diverse tehnici de explorare sub toate aspectele.
Ramurile anatomiei
Anatomie descriptivă sau explicativă
• Studiul analitic al morfologiei individuale a organelor (formă, dimensiuni, greutate, culoare, consistență, constituire,
structură internă)
• Studiul de bază în anatomie.

Anatomie topografică sau regională

• Studiază situația și rapoartele organelor unei regiuni anatomice;
• Studiul de bază în chirurgie.

Anatomie funcțională
• Studiul funcțiilor unor organe sau structuri în raport cu morfologia.

Anatomie sistemică Anatomie radiologică

• Studiul organelor pe aparate și sisteme. • Studiul morfologic al diverselor structuri și organe prin
intermediul tehnicilor imagistice (Rx, CT, IRM, PET…)

Anatomie medico-chirurgicală

• Studiul aplicațiilor medicale și chirurgicale ale anatomiei.

Ramurile anatomiei
Anatomie comparată
• Studiul raporturilor existente între structuri omologe regăsite la om și animale, între indivizi sau specii.

Anatomie antropologică
• Studiul variațiilor morfologice între rasele umane.

Anatomia dezvoltării
• Studiul transformărilor morfologice ale organismului de la fecundare până la vârsta adultă;
• Înglobează dezvoltarea prenatală (embriologice), dezvoltarea postnatală (creștere) și teratologia (malformațiile
congenitale).

Anatomia patologică
• Studiul alterării structurilor anatomice secundar diferitelor boli.
Anatomie microscopică
• Studiul microscopic al celulei (citologie) și țesuturilor (histologie). Anatomie artistică
• Studiul formelor exterioare ale corpului uman
pentru pictori, sculptori, desenatori.
Limbajul anatomic
Nomina anatomica
• Pentru un studiu universal al corpului uman, o reuniune internațională a dezvoltat la Paris în 1955 o nomenclatură
anatomică internațională în limba latină Nomina Anatomica;
• Nomina Anatomica se raportează la o poziție bine definită a corpului uman pe 3 axe, 3 planuri și repere care indică direcția
mișcărilor. Acro- extremitate.
Myo- mușchi
Cysti- sac, vezică 
Adeno- glandă Cyto- celulă   Necro- moarte 
Alba- alb  Nephro- rinichi  
Prefixe și sufixe latinești și grecești Algia- durere  
Dactyl- degete  
Derma- piele
Neuro- nerv
Angi- vas   Dura- tare Oculo- ochi
Arthro- articulație     Entero- intestine  Odont- dinte
Auto- sine Erythro- roșu Onco- tumoră
Ophthalm- ochi
Bio- în viață  Galacto- lapte Oro- gură
Blast- germene, mugure  Gastro- stomac  Orchido- testicul
Blephar- pleoapă  Glosso- limbă Osse-, Osteo- os
Brachi- braț   Glyco- zahăr Oto- ureche
Broncho- trahee     Hema- sânge   Patho- boală
Bucc- obraz   Hepato- ficat Peps- digestie
Hyster- uter
Capit- cap Phago- mâncare  
Carcin- cancer Ileo- ileon Philo- afinitate pentru 
Cardia- inimă Ilio- ilion Phleb- venă
Lachry- lacrimi  Phren- diafragm
Cephal- cap Pneumo- plămân
Cerebro- creier   Leuko- alb  
Lingua- limbă Pulmo- plămân
Chole- bilă   Lipo- grăsime Pyo- puroi
Chondro- cartilaj Lith- piatră  
Chroma- culoare     Ren- rinichi
Lumbo- partea inferioară a trunchiului Rhin- nas
Cili- gene   Macul- punct
Corpus- corp   Mamm- sân   Scler- dur
Corona - coroană Mast- sân Stasis- nemișcat
Cost- coastă   Meningo- membrană   Thromb- cheag
Cut- piele Metro- uter Trich- păr
Morpho- formă
Myelo- măduvă   Vas- vas  
Viscer- organ
  Zoo- animal