După ce musulmanii au cucerit imperiul persan, grădina
persană a cunoscut o nouă epocă de strălucire. Arabii au respectat geometria grădinilor persane, dar le-au îmbogățit cu elemente decorative specifice și au sporit rețelele de canale care udau spațiile înflorite. Din Orient, frumoasele grădini au ajuns în Spania (Zaragoza, Cordoba, Granada) odată cu cucerirea acestei țări de către arabi în secolul al VIII-lea. Grădina arabă = spațiu pentru meditație în care oamenii se pot conecta cu mediul înconjurător și, de asemenea, cu ei înșiși. Elementele fundamentale în grădina arabă sunt coridoarele sau potecile, plantele aromatice și apa. Fiecare grădină oferă strategii și metode pentru tratarea adecvată a apelor uzate și a apelor pluviale. Scopul final al fântânilor, iazurilor, rampelor și șanțurilor nu este doar estetic, de fapt sunt sistemele de irigare și rezervoarele de apă pe care le putem găsi atât în grădini publice, cât și private. În orice grădină arabă predomină sunetul apei. Este o grădină care fascinează prin sensibilitate, stilul romantic și prin armonia obiectelor sale centrale: ceramica, parfumul florilor și apa. Acest tip de grădină este de obicei distribuit într-un total de trei niveluri. Obiectivul acestui design este de a reprezenta oazele pe care le putem găsi în Orientul Mijlociu. Nivelurile sunt împărțite astfel:
1. nivelul umbrei - aici sunt plantați tufișuri și arbori înalți cu scopul de a
împrospăta mediul. 2. nivelul plantelor cu flori - această zonă trebuie să fie plină de tufe înflorite, o adevărată minune atât pentru vedere, cât și pentru miros. 3. nivelul apei - acest nivel este locul unde se găsesc majoritatea plantelor acvatice, fântâni și iazuri. Alcazarul, Grădina din Cordoba Alhambra, Grădina palatului Partal • arbori: roșcovi, lămâi, portocali, smochini, măslini, palmieri, chiporași și pini silvezi.
• plante cu flori: oleandri, streliția,
camelii, iasomie, hortensii, trandafiri și rododendroni.