Voi ceruri vă-nduraţi, Pe noi cel îndurat

Pe cel promis ni-L daţi, Ne-a binecuvântat,

Pe Fiul Tatălui de sus În ieslele din Betleem
Pe-al nostru Domn Isus. Pe Domnul să-L vedem.

Deschide-te pământ Mărire Tatălui,

Să iasă Domnul Sfânt, Mărire Fiului,
Din tine-L aşteptăm cu dor Mărire Spiritului Sfânt
Pe Cel izbăvitor. În cer şi pe pământ.

Proorocii toţi au plâns

De dorul Lui s-au stins,
Pe Domnul pe pământ născut
Să-L vadă n-au putut.
 Is 7,11
S1 S2 S3 S4 S5 S6
S
F V I ȘI ÎI E
IA E A VA M
TA C V PUNE A
I Z A NUM N
O A ELE UE
A N
M A
L
R I S
A S T
L E
I
U
N

F
I
U

EVO EXERCIȚII ÎN VIAȚA CURENTĂ - DUMINICILE DE

FIECARE ZI
Intra totus, mane solus, exi alius (Intră cu totul, rămâi singur şi ieşi altul)
 ZIUA 1
STEAUA FARA…
NUMAR

ZIUA 6 ZIUA 2
NUMIRILE SEMNIFICATIA
NOASTRE NUMELUI ISUS

SĂPTĂMÂNA 5
„NUMELE ”

ZIUA 5
ZIUA 3
MISIUNEA
ANONIMATUL
NUMELUI

ZIUA 4
CURAJUL
NUMELUI
 CRĂCIUNUL CA SARE ȘI LUMINĂ
„Voi sunteți sarea lumii și lumina pământului!”

 De Crăciun redevenim copii, și nu

doar așteptând daruri, ci mai ales
repetând întrebarea din povestea
Sarea în bucate: cât de mult suntem
iubiți? Întrebare cu atât mai realistă,
cu cât știm prea bine că oricine
iubește dăruiește, deși invers nu este
adevărat: nu oricine dăruiește
iubește...
 : Sare, și nu MIERE!
 Așadar, prima întrebare în Sărbătoarea Nașterii Domnului e legată
de iubire, iar darul nu este decât exprimarea cea mai curată a celei
dintâi: „Într-adevăr, atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, încât l-a
dat pe Fiul său, unicul născut, ca oricine crede în el să nu piară, ci
să aibă viaţa veşnică” (In 3,16). Darul se naște din iubire: dacă
prima lipsește, ce rămâne din cel de-al doilea? Este o întrebare care
pune „sare pe rană”, deoarece am prefera să primim fără să ne
întrebăm și să dăruim cumpărând dragostea cu... „mărgele de
sticlă”.
 Tocmai de aceea, întrebarea din poveste este mai reală ca oricând în
timpul Adventului: Cât de mult ne iubește Dumnezeu? Și cât de
mult ținem la cei cărora le vom face daruri de Crăciun? Povestea dă
un răspuns „sărat” : „ca sarea în bucate”, în timp ce Evanghelia ne
comunică un indicativ categoric: „voi sunteți sarea lumii”. Suntem
chemați să fim „Sare” în Sara de Crăciun: sare și nu miere!
 POVESTE CU... GUST
 -Un imparat avea trei fete si ramanand vaduv trebuia sa le creasca singur. -Intr-o
zi,imparatul fiind curios ,dori sa afle cum il iubesc fetele sale.-Cele doua fete mai
mari ii raspunsera ca il iubesc ca mierea si ca zaharul,dar cea mica ii raspunse ca il
iubeste ca sarea in bucate. -Imparatul se supara foarte tare pe mezina si ca urmare o
dadu afara din palat. -Mezina strabatu drumul pana la un alt palat unde se angaja ca
ajutor al unei chelarese. -Fiind foarte desteapta,harnica si cuminte,cu timpul deveni
marele ajutor al imparatesei. -Imparatul trebui sa plece la razboi si il lua si pe fiul
sau,pentru a deprinde mestesugul razboiului. -Din pacate fiul imparatului fu ranit,
iar mama sa incerca cu disperare sa-l vindece. -Fiica imparatului il veghe zi si
noapte si cu dragoste si bunatate i-l vindeca pe acesta. -Cei doi se indragostira,iar
fiul de imparat dori sa o ia de nevasta,la care parintii lui se impotrivira. -Pana la
urma isi indupleca parintii si imparatul ii logodi.-La nunta celor doi,din dorinta
fetei fu chemat si tatal ei. -Fata pregati bucatele pentru tatal sau,numai cu miere si
zahar si porunci ca acestea sa-i fie puse in fata. -Tatal miresei gusta si din bucatele
celorlalti invitati si constata ca numai ale lui erau dulci,dupa care ceru socoteala
imparatului. -Mezina isi recunoscu fapta si le povesti tuturor mesenilor intamplarea
pe care o traise. -Tatal sau dandu-si seama de greseala facuta,ii ceru iertare ficei si
nunta avu loc cu si mai mare bucurie si veselie.

„căci nu multa ştiinţă hrăneşte şi îndestulează sufletul, ci simţirea şi savurarea lăuntrică a lucrurilor” (ES2)
IUBIREA LUI DUMNEZEU CA SAREA-N BUCATE
 Să recunoaștem că „sarea” ca expresie a iubirii nu este
tocmai darul pe care-l așteptăm, însă ce este Adventul dacă
nu „așteptarea dincolo de așteptări”? Tocmai de aceea,
„Sarea de Crăciun” ne avertizează să nu exagerăm cu
„dulciurile” și să fugim de... dulcegării! Georges Bernanos
scria deja în Jurnalul unui preot de țară că creștinii nu se
hrănesc cu „dulciuri” mai mult decât o face un om sănătos.
Bunul Dumnezeu nu le-a cerut acestora să fie miere, ci sare.
Numai că lumea noastră se aseamănă unui Iov plin de răni și
bube, peste care dacă pui sare, o „arzi”. Însă tocmai asta o
împiedică să putrezească...
 CARE SUNT RĂNILE MELE SAU ALE CELOR DIN
JURUL MEU CARE MĂ „ARD” DE CRĂCIUN?
: TREI DARURI „SĂRATE” DE CRĂCIUN

 Trei daruri ne aduce „sarea” iubirii lui

Dumnezeu, și asta pentru că, înainte ca
magii să-i aducă aur, smirnă și tămâie,
este El cel care ne hărăzește pe noi prin
Pruncul de la Betleem:
 apartenența,
 însemnătatea
 destinația.
: APARTENENȚA: SUNT A(L) CUIVA!

Apartenența ne spune că suntem ai cuiva: identitatea, ca și iubirea,

presupune apartenență. Iosif și Maria urcau la Betleem ca să-și înscrie
apartenența civilă printr-un recensământ, însă odată cu ei îl aduc pe lume
pe Acela căruia Dumnezeu îi spune: „Tu ești Fiul meu, eu astăzi te-am
născut” (Ps 2,7). Și pe noi Iubirea ne interpelează de Crăciun, prefăcându-
ne din pribegi în pelerini și redându-ne apartenența: „Nu ești al nimănui,
ești al meu, ești a mea!” Dar sarea pe care o aduce cu sine ne „arde”
comoditatea și ne spune să facem același lucru cu cei ai nimănui: făcându-
Se una cu cei fără de adăpost, Pruncul se cere primit odată cu ei, ca fiind
„de-ai noștri”! Prima „sare” a iubirii de Crăciun: cum primim așa iubim,
all inclusive, pe Dumnezeu și pe aproapele!
 SEMNIFICAȚIA
 Însemnătatea este cel de-al doilea dar al iubirii, și asta pentru că numai iubirea ne
umple cu adevărat viețile de sens! Odată cu nașterea lui Isus, toți cei neînsemnați
devin cineva: păstorii vestesc asemenea îngerilor, boul și măgarul din dobitoace se
descoperă în stare de căldură sufletească, bătrânul Simeon din băgător în seamă la
Templu devine un adevărat Cristofor, iar văduva Ana lui Fanuel ține primul curs
de Evanghelizare din Istoria Bisericii! Rainer Maria Rilke imortaliza într-o poezie
tocmai legătura din iubire și semnificație: „până să iubesc, eram nepăsător de tot
și de toate; însă când am început să țin la cineva, sunt atent la cea mai mică
picătură de ploaie ”. Invers, ce rost mai are orice lucru dacă nu suntem iubiți și nu
putem iubi : tot ce avem, tot ce putem, tot ce știm și chiar tot ce suntem ? Dacă
dragoste nu e, rost nici atât! Iar sarea ne atrage atenția în acest sens că fără iubire,
viața nu are niciun „gust”, nu are absolut nicio semnificație! Iar drama atâtor
oameni fără ocupație și fără preocupație din zilele noastre ține în primul rând de
lipsa de considerație față de ei…
 DESTINAȚIA: UNDE NE ESTE LOCUL ?
 În fine, cel de-al treilea dar cu multă „sare și piper” este destinația.
Împotriva oricăror speculații despre predestinare, iubirea ne dă un destin
printr-o destinație: întoarcerea Acasă. Noi credem că Dumnezeu ne
călăuzește prin Steaua harului până la El, însă noi trebuie să ne decidem
pe ce cale o apucăm. Sunt multe drumuri posibile de Crăciun, însă unul
singur duce până acasă la Casa Pâinii, la Betleem. Pe acel drum au mers
Maria și Iosif, au mers și magii, iar înaintea lor a mers Abraham chemat
de Dumnezeu prin misterioasele cuvinte: „lekh lekha”, „mergi spre tine”
(Gen 12,1)! Într-adevăr, orice drum de Advent este în acest sens cu „două
benzi”: spre Nașterea lui Isus dar și spre tine însuți! Dar ce te faci dacă nu
ai nicio destinație? Ce te faci dacă ți se închide ușa în nas prin cuvintele:
„nu am loc pentru tine”, așa cum au auzit părinții lui Isus? Sau dacă auzim
chiar cuvintele acestuia: „Fiul omului nu are unde să-și plece
capul?”Aceasta este „sarea” cea mai arzătoare pe care o aduce cu sine
iubirea gratuită, însă cu atât mai exigentă a Crăciunului: a fi iubit
înseamnă a ști sau a crede că te așteaptă cineva acasă. Și asta ne dă un
motiv să ne dăm jos din pat și să pornim la drum, știind că totul are până
la urmă o direcție, un sens. Numai că răul face totul ca mulți să nu se mai
 Apartenență, semnificație, destinație: aceasta e „Sarea
de Crăciun”!
• Domnul e frumos. Si daca stai cu El
te faci si tu frumos.
• Domnul e Bun. Si daca stai cu El
devii mai bun.
• Domnul e simplu. Si daca stai cu El,
inveti adevarata simplitate.
• Domnul iti zambeste. Si daca stai cu
El incepi si tu sa zambesti.
• Domnul nu te cearta. Si daca stai cu
El, vei invata sa nu mai certi pe
nimeni.
• Domnul e sfant. Si daca stai cu El...
vei fi sfant!

 Avem curajul să presărăm o astfel de „sare” peste Sărbătorile noastre, redându-le gustul care ne
ține în viață, pe noi și pe cei de lângă noi?
 CRĂCIUN FERICIT ÎNSEAMNĂ CRĂCIUN ÎMPĂRTĂȘIT!