Sunteți pe pagina 1din 6

Rostopasca (Chelidonium majus L.

Banala ca infatisare, cu floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una dintre cele mai puternice plante de pe pamant. Nu degeaba credeau alchimistii ca pot scoate aur din petalele ei. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii au botezat-o "Chelidonium", "darul cerului", iar vracii o culegeau numai in crucea zilei, cand soarele era in zodia Leului. Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o analogie intre laptele ei de culoare portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei si-a fierii. Chiar si Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in vreme ce cu mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a conjunctivitei. O confirmare "istorica" a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu ajutorul ei s-a vindecat de ficat. Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la dermatoze banale, la temutul cancer sau la infectiile virale, inca imposibil de tratat cu medicamentele actuale. Alte denumiri ale plantei sunt: ai-de-padure, buruiana-de-cele-sfinte, buruianade-pecingine, buruiene- sfinte, calce-mare, crucea-voinicului, galbinele, iarba-de-negi, iarba-rindunicii, laptiuga, negelarita, oiasca, paparuna, salatea, scinteita, tatarcele. Numele este de origine greca si inseamna randunica - Chelidonium.

Rostopasca - Chelidonium majus este o planta erbacee, perena, spontana, intalnita prin locuri umbroase din paduri, tufarisuri, gradini, pe langa garduri, ziduri, ruine, in jurul asezarilor omenesti, de la campie pana in zona montana, la altitudini maxime de 800-1000 m, fiind utilizata inca din antichitate in medicina populara.

Fara cerinte deosebite fata de temperatura, rostopasca necesita o temperatura de 4-6C pentru germinatia semintelor. Cresterea si dezvoltarea plantei se face la o temperatura moderata. Rostopasca prefera in sol si in aer un grad mai mare de umiditate, solicitand in permanenta apa, dar nu si excesul acesteia. Evitand lumina directa rostopasca se instaleaza pe soluri usoare cu suficienta materie organica, pe terenuri tasate, cu pietris si chiar cu nisipuri. Avand o tulpina ramificata, inalta pana la 100 cm, dispers-paroasa, Rostopasca dezvolta frunze alterne, cu doua-cinci perechi segmente inegale-crenate, pe fata inferioara glabre sau dispers-paroase si flori de culoare galbena. Toate partile plantei contin suc laptos (latex) de culoare galbena, care, in contact cu aerul, se brunifica. Ramurile si tulpinile tinere de rostopasca se recolteaza in faza de inflorire deplina, de preferat in aprilie-mai, cand planta poseda cea mai mare cantitate de principii active. Uscarea se face la umbra, in strat subtire, de preferat in poduri acoperite cu tabla. Se intorc la doua-trei zile. Uscarea artificiala la 35-40C. Rostopasca contine alcaloizii chelidonina, homochelidonina, oxichelidonina, mezoxichelidonina, cheleritrina, sanguinarina, coptizina, protopina, alocriptopina, cantitati mici de berberina, sparteina, vitamina C, rezine, ulei volatil, saruri minerale.

Clasificare tiinific Regn: ncrengtur: Clas: Subclas: Ordin: Familie: Gen: Plantae Magnoliophyta Magnoliopsida Magnoliidae Papaverales Papaveraceae Chelidonium

Nume binomial ''Chelidonium majus'' L.

Retete de preparare a rostopascai:


1. Pulberea Se obtine prin macinarea cat mai fina a tulpinilor uscate de rostopasca cu rasnita electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani (deoarece principiile active se oxideaza rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert de lingurita (aproximativ 1 g), pe stomacul gol. 2. Tinctura Se pun intr-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopasca, peste care se adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se inchide borcanul

ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa. 3. Infuzia combinata Se pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste mai ales extern, sub forma de comprese, gargara si bai. 4. Cataplasma cu rostopasca O mana de frunze maruntite de rostopasca se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50gr.C). Se aplica apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa sa actioneze vreme de 1 ora.

Precautii in utilizarea rostopascai

Administrata in supradoza (peste patru grame de planta uscata, luata zilnic, de catre un adult de 75 de kilograme) rostopasca provoaca gastroenterita, tuse, probleme de respiratie, spasme digestive. In doze foarte mari, poate da paralizie temporara si tulburari cardiace. In cazuri rare (pana in anul 2006 fusesera raportate 30 cazuri in toata lumea), care tin de o sensibilitate individuala, rostopasca poate da si tulburari hepatice, mergand pana la hepatita. Aceste probleme au aparut chiar in cazul administrarii in doze normale, motiv pentru care tratamentul cu rostopasca va fi inceput gradat, cu doze mici, si va fi intrerupt imediat ce apar simptome cum ar fi greata, inapetenta, marirea in volum a ficatului, colorarea in rosu a urinei ori ingalbenirea corneei.

Aplicata pe piele, rostopasca (mai ales sucul) poate produce alergie, motiv pentru care, inainte de inceperea tratamentului se va face mai intai un test pe o suprafata mica de tegument si abia apoi se va folosi in cantitate mare.

Concluzie:

Rostopasca este o planta medicinala foarte eficienta in tratarea mai multor afectiuni, dar datorita toxicitatii sale ridicate este recomandat a se urma intocmai dozajele si modul de administrare prescris de medic.