Greu sa mai gasesti in natura o imperechere asa de desavarsita intre modestie si forta.

Banala ca infatisare, cu floricica ei galbena pusa-n cruce, rostopasca este una dintre
cele mai puternice plante de pe pamant. Nu degeaba credeau alchimistii ca pot scoate
aur din petalele ei. Se spunea ca are o forta egala cu a soarelui si de asta romanii au
botezat-o Chelidonium, darul cerului, iar vracii o culegeau numai in crucea zilei, cand
soarele era in zodia Leului. Dar si faimosii botanisti ai antichitatii i-au acordat
rostopascai mare consideratie. Paracelsus facea o analogie intre laptele ei de culoare
portocalie si secretia biliara, folosind-o in vindecarea ficatului, a bilei si-a fierii. Chiar si
Hahnemann, fondatorul homeopatiei, isi vindeca bolnavii de ficat cu rostopasca, in
vreme ce cu mult inaintea lui, Dioscoride o recomanda pentru vindecarea cataractei si a
conjunctivitei. O confirmare istorica a calitatilor ei ii apartine marelui pictor german
Albrecht Durer, care a imortalizat-o intr-o pictura, dupa ce cu ajutorul ei s-a vindecat de
ficat.
Astazi, rostopasca este recomandata ca remediu in peste 150 de afectiuni, de la
dermatoze banale, la temutul cancer sau la infectiile virale, inca imposibil de tratat cu
medicamentele actuale. Dar sa-i cunoastem mai indeaproape minunile.
Cum se culege si cum se pastreaza rostopasca
De la rostopasca se culege partea aeriana a plantei, adica tulpina, frunzele si florile, cu
grija pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini. Culesul se face pe
timp frumos, insorit, in zile fara ploaie (ploaia favorizeaza brunificarea plantei, ceea ce
duce la degradarea principiilor active). Imediat dupa culegere, tupinile de rostopasca se
pun la uscat in strat subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de
kilogram de planta proaspata rezulta aproximativ o suta de grame de planta uscata. In
stare proaspata, tulpinile de rostopasca lasa un suc (latex) portocaliu, care are
proprietati medicinale foarte importante, pe care planta uscata nu le mai pastreaza.
Patru retete de preparare a rostopascai:
1. Pulberea
Se obtine prin macinarea cat mai fina a tulpinilor uscate de rostopasca cu rasnita
electrica de cafea. Depozitarea pulberii se face in borcane de sticla inchise ermetic, in
locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 3 saptamani (deoarece principiile
active se oxideaza rapid). De regula, se administreaza de 3-4 ori pe zi cate un sfert de
lingurita (aproximativ 1 g), pe stomacul gol.
2. Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet, 15 linguri de pulbere de rostopasca, peste care se
adauga doua pahare (400 ml) de alcool alimentar, de 50 de grade. Se inchide borcanul
ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, dupa care se filtreaza, iar
tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru
ori pe zi, cate 50-100 de picaturi, diluate in putina apa.
3. Infuzia combinata
Se pun 3-4 linguri de rostopasca maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme
de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta
ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute,
dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua
extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste mai ales
extern, sub forma de comprese, gargara si bai.
4. Cataplasma cu rostopasca
O mana de frunze maruntite de rostopasca se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa
calda (40-50gr.C). Se aplica apoi pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon. Se lasa sa
actioneze vreme de 1 ora.

Tratamente de uz intern

Spasmele digestive sunt eficient combatute de catre tinctura de rostopasca, din care
se iau cate 3-4 lingurite pe zi. Tratamentul se face simptomatic, de cate ori apar
spasme, anumite substante continute de aceasta planta (alcaloizi) relaxand prompt
musculatura neteda a tubului digestiv.
Diskinezia biliara un grup de cercetatori romani, condusi de dr. Hriscu A., a
demonstrat efectele exceptionale ale rostopascai in combaterea tulburarilor biliare,
inclusiv a diskineziei. Se administreaza pulberea, cate un varf de cutit luat de trei ori pe
zi, la orele 8, 13 si 19. Acest tratament se face vreme de 30 de zile, urmate de 10 zile
de pauza, dupa care se poate relua. Are o eficienta greu de egalat de orice medicament
de sinteza. Tratamentul este foarte eficient si pentru prevenirea litiazei biliare.
Indigestia si dispepsia conform cercetarilor medicului german J.C. Bauman, nu exista
medicament mai eficient ca rostopasca in tratarea problemelor legate de digestie.
Jumatate de lingurita de tinctura de rostopasca, administrata de 4 ori pe zi, diminueaza
senzatia de greata, stimuleaza puternic producerea de sucuri gastrice si de bila, elimina
starea de disconfort, de greutate in stomac, ce apare in cazul indigestiei. Fiecare doza
de rostopasca se ia cu 10 minute inainte de masa. Se tin cure de cate 3 saptamani.
Migrena biliara, migrena in general se ia o lingurita rasa de pulbere de rostopasca pe
stomacul gol, in doza unica, pentru 24 de ore. Efectele sunt de-a dreptul spectaculoase:
in mai putin de o ora, bila este drenata, durerile de cap si senzatia de greata dispar, la
fel ca si sensibilitatea excesiva la zgomote, la lumina si la mirosuri. Tratamentul se face
ocazional, atunci cand apar durerile de cap si celelalte simptome specifice migrenei.
Pancreatita iata o reteta care face adevarate minuni in aceasta afectiune periculoasa
si greu de tratat: cinci grame de rostopasca uscata si maruntita se oparesc cu un litru
de apa clocotita si se lasa sa se infuzeze 12 ore, intr-un vas smaltuit (extractul nu
trebuie sa intre in contact cu metale). Ideal este sa se prepare infuzia la ora sase seara
si sa se strecoare la sase dimineata, cand se mai adauga 200 de grame de miere de
salcam sau poliflora (nu de alt soi) si se amesteca bine. Se ia o lingura din acest
preparat, din ora in ora, inainte sau dupa ce mancam. Dupa 2 luni de tratament,
simptomele bolii dispar.
Boli de ficat ceea ce medicina populara stie dintotdeauna, a fost confirmat si pe cale
stiintifica: rostopasca este un extraordinar stimulent al functiei hepatice. Se
administreaza sub forma de pulbere, cate un varf de cutit (aproximativ 0,5 grame) de 4
ori pe zi, in cure de 21 de zile, cu 7-10 zile de pauza. Este un remediu excelent, pentru
persoanele cu afectiuni ale ficatului aparute in urma intoxicatiilor si a otravirilor, a
infectiilor cu virusul hepatitei.
Herpesul bucal si herpesul genital se combat eficient, atat intern, cat si extern, cu
ajutorul tincturii de rostopasca. Intern, se administreaza cate o lingurita de tinctura de
trei ori pe zi in cure de 12 zile. Pentru utilizarea externa, se combina tinctura de
rostopasca, in proportii egale, cu tinctura de propolis, si se aplica prin picurare (nu prin
tamponare cu vata) pe zona afectata, de 4-6 ori pe zi. Efectele sunt rapide si de durata.
Cancerul rostopasca este pe cale sa provoace o puternica disputa in lumea
specialistilor, legata de tratarea bolii canceroase. De vina sunt cercetatorii din spatiul
ex-sovietic, care au studiat efectele rostopascai asupra cancerului vreme de mai multe
decenii si au creat chiar un medicament de semi-sinteza, derivat din ea: Ukrain. Din
cercetarile lor rezulta ca sucul de rostopasca aplicat pe zonele afectate de cancerul de
piele, dar si pe tumorile exteriorizate, face adevarate minuni, in timp ce pulberea
administrata intern amelioreaza starea bolnavilor de cancer. Se ia un sfert de lingurita
de pulbere de rostopasca de 4 ori pe zi, in cure de doua luni, cu 3 saptamani de pauza.
Este un remediu cu efecte imunomodulatoare certe (ajuta la distrugerea celulelor
maligne de catre sistemul imunitar) si cu o posibila actiune citostatica directa. Conform
cercetatorilor rusi si ucraineni, substantele active din rostopasca sunt eficiente in
cancerul pancreatic, ovarian, faringian, ano-rectal, de colon, de san, de ficat.
Tratamente de uz extern

Tuse convulsiva gargara cu infuzie combinata de rostopasca are efect calmant foarte
eficient. Se fac 4-6 gargare pe zi, cu infuzie calduta.
Faringita, laringita, infectii in gat in general se amesteca intr-un pahar de infuzie
combinata de rostopasca o lingurita de sare marina. Cu acest preparat se face gargara
3 reprize pe zi, a cate 3 minute fiecare. Cercetatorii rusi afirma ca acest preparat are
efecte antibiotice si antivirale extrem de puternice, eliminand prompt infectiile de la
nivelul gatului.
Rani infectate se pun comprese cu tinctura de rostopasca pe zona afectata si se tin
vreme de 30 de minute. Se fac 2-3 aplicatii pe zi. Eficienta lor este imediata. Studiile
cercetatorului rus Vladimir Molochko demonstreaza ca rostopasca distruge bacteriile
patogene din zona tratata, dar reuseste si sa penetreze tesuturile in profunzime,
vindecand astfel infectia complet.
Eczeme infectioase se aplica, vreme de o ora pe zi, cataplasme cu rostopasca.
Tratamentul se face vreme de 3-4 saptamani si are efecte excelente, daca dupa
aplicatia cu rostopasca se spala zona tratata cu tinctura de propolis nediluata.
Hepatita virala fitoterapeutul francez Maurice Messegue a tratat foarte eficient
aceasta boala, intr-un mod mai putin obisnuit: cu bai cu infuzie combinata de
rostopasca. In fiecare seara, se fac bai de maini si de picioare cu apa fierbinte, in care
se pun 1-2 litri de infuzie combinata de rostopasca. Se tine fiecare membru vreme de
15 minute in baie, apoi se tamponeaza usor cu un prosop (nu se clateste si nu se
sterge). Este un tratament bland si eficient, prin care principiile active ale plantei sunt
preluate de catre circulatia sanguina periferica si sunt transportate in ficat, unde isi
exercita actiunea terapeutica.

Sucul de rostopasca

Se obtine prin stoarcere, din tulpinile de rostopasca proaspat rupte. Se obtine un suc
portocaliu, extrem de activ terapeutic, ce are o multitudine de aplicatii medicale
populare, mare parte dintre ele fiind validate si de catre stiinta. De regula, sucul de
rostopasca se foloseste extern, intern el avand un potential toxic mult mai mare decat
rostopasca uscata si fiind ca atare foarte greu de folosit.
Negi dimineata si seara, se pune pe zona afectata suc de rostopasca, de mai multe
ori succesiv, la intervale de jumatate de minut. Locul nu se spala, ci se lasa sucul sa
actioneze in profunzime. De regula, in 2-6 saptamani de tratament zilnic, negii dispar.
Remediul si-a dovedit eficienta si in vegetatiile veneriene.
Cataracta se ung pleoapele inchise cu suc de rostopasca, care se lasa sa actioneze
vreme de 15 minute, apoi se spala. Aplicatia se face seara, si are o eficienta terapeutica
surprinzator de mare, in cazul cataractei, dar si al ochilor obositi si al hipermetropiei.
Cancer de piele si tumori exteriorizate se pune suc de rostopasca pe zona afectata si
apoi se acopera cu o bucata de nailon, asa incat apa din latex sa nu se evapore.
Tratamentul se face vreme de jumatate de ora o ora pe zi, cat mai des posibil (ideal ar
fi zilnic). Principiile active citostatice ale rostopascai actioneaza in profunzime, inhiband
si distrugand celulele maligne.
Chist ovarian, chisturi se unge pielea din zona ovarelor (sau din alta zona afectata) cu
suc proaspat de rostopasca si apoi se maseaza foarte usor, circular. Intreaga procedura
dureaza 10 minute si se face dimineata.

Contraindicatii
Aceasta planta nu se va administra copiilor sub 12 ani, femeilor gravide sau care
alapteaza.
Precautii in utilizarea rostopascai
Administrata in supradoza (peste patru grame de planta uscata, luata zilnic, de catre un
adult de 75 de kilograme) rostopasca provoaca gastroenterita, tuse, probleme de
respiratie, spasme digestive. In doze foarte mari, poate da paralizie temporara si
tulburari cardiace.
In cazuri rare (pana in anul 2006 fusesera raportate 30 cazuri in toata lumea), care tin
de o sensibilitate individuala, rostopasca poate da si tulburari hepatice, mergand pana
la hepatita. Aceste probleme au aparut chiar in cazul administrarii in doze normale,
motiv pentru care tratamentul cu rostopasca va fi inceput gradat, cu doze mici, si va fi
intrerupt imediat ce apar simptome cum ar fi greata, inapetenta, marirea in volum a
ficatului, colorarea in rosu a urinei ori ingalbenirea corneei.
Aplicata pe piele, rostopasca (mai ales sucul) poate produce alergie, motiv pentru care,
inainte de inceperea tratamentului se va face mai intai un test pe o suprafata mica de
tegument si abia apoi se va folosi in cantitate mare.


Roinia sau "iarba stuparului" (Melissa officinalis L.) este cunoscut din antichitate,
primul care a descris-o fiind medicul Eladei Dioscoride-Pedanios, n sec. I e.n., care i meniona i unele proprieti
terapeutice. Fiind o plant melifer, este vizitat frecvent de albine. De altfel, numele tiinific de "Melissa" deriv din
cuvntul grecesc "Melitta", care nseamn albin. Denumirea speciei "officinalis" indic proprietile medicinale ale
acestei plante, originar din Asia oriental.
E o planta inalta de aproape un metru, cu flori albe-liliachii si cu frunzele de un verde deschis. Dar ceea ce o distinge
printre suratele ei din natura e mireasma pe care o raspandeste si care seamana cu lamaia. La ce este buna aceasta
planta medicinala? Grea intrebare! Nu ne-ar ajunge paginile acestei reviste pentru a raspunde la ea! Roinita (Melissa
officinalis) este una din cele mai folosite plante medicinale din lume (germanii au un cult pentru ea). Zeci de studii
facute pe tot mapamondul pun in evidenta extraordinara ei valoare terapeutica, cu efecte multiple, atat ca remediu
simplu cat si combinat.
Cunoscuta in popor si sub numele de melisa, mataciune sau iarba de alamai, roinita creste mai ales in sudul si in
vestul tarii, unde prefera coastele pietroase si insorite din padurile de stejar, de salcam sau din rariturile de fag.
Infloreste acum, la sfarsit de mai - inceput de iunie, si poate fi gasita cu precadere in vestul tarii - Arad, Timisoara,
Caras Severin, in Bihor, dar si in zonele sudice ale Olteniei si Munteniei.
n ara noastr, roinia nflorete din iunie pn n august. Florile au un miros plcut de lmie, datorit unui ulei volatil,
bogat n citral, citronelol, geraniol i linalol. Acest ulei se regsete i n frunze, alturi de tanin i o rezin amar.
Pentru utilizri medicinale, de la roini se recolteaz frunzele, n timpul nfloririi. De la roinita se culege partea
aeriana (tulpina, frunze, flori), prin taierea cu grija, pentru a nu dezradacina planta, care va da apoi alte tulpini.
Culesul se face pe timp frumos, insorit, in zile fara vant (vantul favorizeaza evaporarea uleiurilor volatile din planta,
care sunt un principiu activ foarte important). Imediat dupa culegere, tulpinile de roinita se pun la uscat in strat
subtire, intr-un loc umbros si lipsit de umiditate. Dintr-o jumatate de kilogram de planta proaspata, rezulta aproximativ
o suta de grame de planta uscata. In stare proaspata, frunzele de roinita pot fi folosite ca adaos in salatele de
cruditati, carora le dau o aroma si o savoare deosebite.
Cercetrile tiinifice privind melisa au nceput n secolul al XVI-lea, cnd apare pe pia "apa de melis", iar n anul
1582, la Frankfurt pe Main, s-a obinut uleiul de melis (Oleum melissae). Cercetrile ulterioare evideniaz faptul c
aceast plant, n afar de uleiurile eterice, conine i vitamina C, pn la 15 la sut, din substana uscat.
Datorit substanelor mai sus amintite, roinia are proprieti antispastice (diminueaz contraciile), carminative
(calmeaz durerile abdominale i expulzeaz gazele din intestin), coleretice (mrete secreiile biliare), eupeptice
(regleaz digestia stomacului), tonice dar i sedative. n general, ceaiul de roini tonific stomacul i nlesnete
digestia.
Roinia se recomand n boli de stomac i ficat, n astm, anemie, balonri, indigestie, nepturi de albine sau viespi,
slbirea memoriei, boli de plmni, maladia Parkinson, ameeli. Se prepar sub form de infuzie 1 la sut i se bea
circa 250 ml (1/4 l) de ceai pe zi, n special, dup mas. Intr n compoziia ceaiurilor laxative si anticolitice. Apicultorii
folosesc roinia la prinderea roiurilor i dezinfectarea stupilor.
In continuare, vom prezenta sapte retete de preparare a roinitei

1. Pulberea
Se obtine prin macinarea cat mai fina, cu rasnita electrica de cafea, a tulpinilor uscate de roinita. Depozitarea pulberii
obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, tinute in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de
maximum doua saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regula, se administreaza de 3-4
ori pe zi, cate o jumatate de lingurita rasa, pe stomacul gol.
2. Tinctura
Se pun intr-un borcan cu filet cincisprezece linguri de pulbere de roinita, peste care se adauga doua pahare (400 ml)
de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat, vreme de doua saptamani,
dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza cate 50-100
de picaturi diluate in putina apa, de patru ori pe zi.
3. Vinul de roinita
Intr-un litru de vin natural alb se pun douazeci de linguri de pulbere de roinita si se lasa la macerat vreme de trei
saptamani, dupa care se strecoara. Se iau cate 3 linguri, inainte sau dupa masa. Administrat inainte de masa, vinul
de roinita stimuleaza digestia, combate dispepsia, previne aparitia spasmelor tubului digestiv.
4. Mixtura de roinita
Era foarte mult folosita de catre calugarii benedictini, care o considerau un panaceu pentru memorie si pentru
reintinerire. Iata reteta sa de preparare: se combina doua galbenusuri de ou cu doua linguri de miere si cu 2-3
lingurite de tinctura de roinita, la care se adauga jumatate de lingurita de pulbere de busuioc. Preparatul astfel obtinut
se consuma pe stomacul gol, dimineata, ca reintineritor si revigorant.
5. Infuzia combinata
Se pun 3-4 linguri de roinita maruntita la macerat in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se
filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de
apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final, se amesteca cele doua extracte,
obtinandu-se aproximativ un litru de preparat, care se foloseste intern (1-2 cani pe zi) sau extern, sub forma de
comprese si bai.
6. Uleiul de roinita
Se pun intr-un borcan cu filet 15 linguri de pulbere de roinita, peste care se adauga jumatate de litru de ulei de
floarea-soarelui sau de masline. Se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un recipient inchis ermetic, dupa
care se filtreaza, iar preparatul rezultat se pune intr-o sticla inchisa la culoare. Remediul se poate folosi atat intern, ca
ulei alimentar pus in salate (are efect digestiv, reintineritor), cat si extern, contra reumatismului, nevralgiilor, durerilor
de cap.
7. Cataplasma cu roinita
O mana de frunze maruntite de roinita se lasa timp de 1-2 ore sa se inmoaie in apa calda (40-50 de grade Celsius).
Se aplica direct pe locul afectat, acoperindu-se cu un tifon, si se lasa vreme de o ora.

Utilizarile terapeutice ale Roinitei in calmarea sistemului nervos

Probabil cea mai importanta categorie de efecte a roinitei este cea asupra sistemului nervos. In doze mici si luata
ocazional, roinita este un excelent calmant nervos, fiind recomandata contra durerilor de cap, care apar pe fond de
stres si de suprasolicitare, contra insomniei, contra tulburarilor digestive care apar pe fond nervos. In toate aceste
afectiuni, se administreaza cate o lingurita de tinctura diluata intr-un pahar de apa, in doza unica, atunci cand este
nevoie. Roinita este si un excelent remediu pe termen lung contra Alzheimerului (reduce starea de agitatie si
imbunatateste memoria), contra tulburarilor de memorie post-traumatice, precum si contra tulburarilor de memorie
produse de problemele vasculare cerebrale. In aceste afectiuni se administreaza cate o lingurita de tinctura de roinita
de 4 ori pe zi, in cure de minimum 4 luni.

Roinita si psihicul

Rezultatele experimentale privitoare la folosirea roinitei in tratarea unor tulburari cum ar fi depresia, anorexia psihica
(cu reversul sau - bulimia), angoasele de tot felul au fost mai mult decat incurajatoare. Administrarea unor doze medii
de roinita, 6 lingurite de tinctura pe zi sau 4 lingurite de pulbere pe zi, are efecte invioratoare asupra psihicului,
antidepresive, favorizand gandirea optimista, amplificand tonusul psihic si mental. Aproximativ 40% dintre cei care au
urmat tratamentul cu aceasta planta contra tulburarilor emotionale mentionate au resimtit o ameliorare clara a starii
lor psihice. Un rezultat foarte bun, daca este sa ne gandim la faptul ca roinita este un remediu practic nenociv si care
poate fi luat in cure de lunga durata, fara a da dependenta. Exista insa si un... "daca": pentru a obtine rezultate
notabile, prin tratamentul cu melisa, este necesar sa "simpatizati" sau, cu alte cuvinte, sa vi se potriveasca aceasta
planta. Oricum, merita sa incercati.

Roinita si glanda tiroida

Studii facute la un important institut american de endocrinologie au aratat ca extractele din roinita pur si simplu inhiba
puternic actiunea in organism a hormonului tiroidian (Tsh). Este o descoperire extraordinara, care va duce in curand
la aparitia pe piata a primului medicament natural, cu adevarat eficient impotriva hipertiroidiei. Deocamdata, puteti
folosi contra afectiunilor tiroidei, infuzia combinata de roinita, din care se bea cate un litru pe zi, in 3-4 reprize, in cure
de doua luni, cu doua saptamani de pauza. Acest remediu este valabil si in cancerul de tiroida, pentru ca aceasta
planta are si efecte antitumorale dovedite.

Roinita si tulburarile hormonale la femei

Cercetari clinice facute in Germania au aratat ca administrarea tincturii de roinita are efecte de reglare a ciclului
menstrual, fiind un remediu excelent contra unor probleme cum ar fi starile de nervozitate si de disconfort de
dinaintea menstruatiei, menstrele neregulate insotite de dureri abdominale, spasme sau dureri de cap. Va
recomandam o combinatie in proportii egale de tinctura de roinita si tinctura de cretisoara (Alchemilla vulgaris), din
care se iau cate 6 lingurite pe zi, in cure de patru saptamani.

Roinita si reumatismul

Un litru de infuzie combinata de roinita consumata zilnic ajuta la combaterea majoritatii formelor de reumatism, avand
o actiune antiinflamatoare articulara, antialgica, incetinind sau chiar oprind procesele degenerative. Extern, se ung
articulatiile afectate cu ulei de roinita, la care se adauga un pic de ulei volatil de menta (il gasim in Plafaruri) - 3
picaturi de ulei volatil de menta la o lingurita de ulei de roinita.

Roinita si bolile gastro-intestinale


In colita de fermentatie, roinita este unul din cele mai puternice remedii vegetale, avand darul de a inhiba dezvoltarea
excesiva a bacteriilor de fermentatie in colon, de a combate spasmele, de a diminua inflamatia. Se administreaza sub
forma pe care pacientul o simte cea mai eficienta, in cazul sau: pulbere (4-6 lingurite pe zi) sau infuzie combinata (1
litru pe zi). Acelasi tratament este valabil contra colonului iritabil si a colonului spastic, precum si contra enteritei.
Vinul de roinita luat inainte de masa este un remediu excelent impotriva indigestiei, a dispepsiei si a atoniei
digestive.

Roinita si afectiunile hepatobiliare

Infuzia combinata de melisa este un excelent leac pentru diskinezia biliara (fiere lenesa), pentru colecistita si un
adjuvant contra litiazei biliare. Studii preliminare arata o actiune favorabila a extractelor de roinita contra hepatitei
virale. Se pare ca aceasta planta este un adevarat inamic al virusurilor, asa cum vom vedea in continuare:

Roinita si herpesul

Virusurile care produc herpesul de tip I si de tip Ii sunt distruse de un complex de substante secretate de aceasta
planta. Intern, se face cura cu tinctura (6 lingurite pe zi) sau infuzie combinata de roinita (1 litru pe zi). Extern, se pun
vreme de doua ore pe zi comprese cu infuzie combinata sau, mai eficient, cataplasme cu roinita, pe locurile afectate
de herpes. La cinci minute dupa incheierea aplicatiei, se pune tinctura de propolis pe leziunea herpetica, pentru a
grabi vindecarea.

Roinita si... tineretea fara batranete

Anterior, vorbeam despre efectul favorabil al roinitei impotriva unei boli a varstei a treia, greu de combatut la ora
actuala, si anume Alzheimerul. Efectele acestei plante nu se opresc insa aici: pe langa faptul ca melisa
imbunatateste considerabil memoria si intreaga activitate a sistemului nervos, ea are un puternic efect antioxidant.
Cu alte cuvinte, ea ajuta la mentinerea tineretii tuturor celulelor din organism, anihiland radicalii liberi (molecule din
sange care sunt responsabile de imbatranirea tesuturilor).

Precautii

In cazul persoanelor care utilizeaza sedative si calmante de sinteza, se recomanda evitarea utilizarii in paralel a
roinitei.

Contraindicatii

Aceasta planta nu se va administra, mai ales pe termen lung si in doze medii sau mari, in cazul pacientilor care
sufera de hipotiroidie.
Aplicatiile terapeutice ale roinitei sunt mult mai numeroase, dar vom mai discuta despre aceasta planta si intrun
articol viitor. Este o planta intens cercetata in laboratoarele lumii. Vom reveni, asadar, cu noi informatii despre
aceasta planta, inca foarte putin cunoscuta la noi in tara.

Scurt istoric

Originara din Asia Mica si din tarile mediteraneene, roinita era folosita de arabi ca intaritor pentru inima.
Dioscoride o elogia ca remediu contra muscaturilor de scorpioni si de caini, si drept calmant contra durerilor de dinti.
Pliniu recomanda roinita pentru intarirea vederii si, preventiv, impotriva albetei (cataracta), administrata sub forma de
picaturi obtinute din sucul plantei, combinat cu miere.
Sfanta Hildegard van Binger scria: "Cine mananca melisa in salate, rade din suflet, pentru ca spiritul ei incalzeste
inima". "Melisa are proprietati exceptionale de intarire a inimii, mai ales noaptea, cand ea bate neregulat si produce
frica." "Purifica sangele, alungand tristetea si melancolia."
Herboristul medieval Valentino spunea sa melisa da vise frumoase si induce somnul usor, daca e mancata imediat
dupa cina.
In 1611, calugarii carmelitani au inventat o licoare miraculoasa, "spirtul de roinita", a carui reteta a fost tinuta secreta
pana tarziu. Astazi se stie ca leacul era preparat cu frunze de roinita, bucati de lamaie, scortisoara, nucsoara rasa,
coriandru si vin alb. Astrologia asociaza roinita (numele vine de la roiurile de albine atrase de mirosul ei) cu Soarele
si planeta Jupiter





Catina in medicina naturista
Cunoscut drept unul dintre cei mai puternici antioxidani naturali, ctina ajut la regenerarea celulelor, grbind
vindecarea. Este excelent mpotriva bolilor de piele, gripei i mbtrnirii.
Proprietile ctinei sunt cunoscute de sute de ani n ntreaga lume. Regenerant i prin excelen ecologic, aceast
plant are rdcini puternice care penetreaz solul pn la trei metri adncime, motiv pentru care este ideal pentru
combaterea eroziunii, dar i la fixarea azotului n sol. Numai n China au fost cultivate cu aceast plant 500.000 ha
pentru a preveni deertificarea. Ctina este un arbust fructifer de pdure care se gsete n flora spontan a
Romniei, ndeosebi n zonele subcarpatice din Moldova i Muntenia.
Exist un cuvnt care caracterizeaz cel mai bine ctina: antioxidant. Seminele, frunzele i fructele conin o cantitate
impresionant de compui antioxidani. Ca la orice fructe de pdure, concentraia de vitamina C din ctin poate s
ajung pn la 2500mg/100g. Ctina este bogat, de asemenea, n vitamina E, carotenoizi, flavonoizi, steroli.
Frunzele sunt o important surs de antioxidani, incluznd beta carotenul, vitamina E, flavonoidele, catechina, acidul
elagic, acidul ferulic, acidul folic i o concentraie important de calciu, magneziu i potasiu. Frunzele mai conin
proteine, n procent de 24%.
Anticancerigen i antitumoral
Fructele de ctin conin, n proporie de 35%, acid palitoleic - un acid gras foarte important care se gsete n
compoziia pielii, ajutnd la ntreinerea celulelor i la vindecarea leziunilor. Uleiul extras din semine conine 17%
acid oleic, 34% acid omega 3 i 31% omega 6.
Cercetrile tiinifice au avut rezultate promitoare n tratamentul ulcerului i al altor boli gastrointestinale, precum i
n tratamentul unor afeciuni genitale. Uleiul de ctin are efecte pozitive asupra sistemului cardiovascular i regleaz
nivelul de colesterol. Anumii compui din scoara i frunzele plantei au efect anticancerigen i antitumoral.
Proprietile antioxidante ale ctinei o recomand pentru ntrirea sistemului imunitar (unii specialiti consider c
este capabil s vindece virozele respiratorii i gripa), sntatea ochilor i prevenirea mbtrnirii, reglarea sistemului
endocrin, reglarea nivelului de lipide din snge, reducerea inflamaiilor. Uleiul de ctin este folosit n industria
cosmetic, pentru obinerea tratamentelor mpotriva mbtrnirii i regenerrii esuturilor. Este eficient n tratamentul
arsurilor i escarelor, n dermatite, eczeme, cuperoz, acnee, psoriazis, arsuri solare.
In traditia populara: radacina si scoarta se folosea la tabacit, iar ramurile pentru vopsit, uneori se folosea si scoarta la
vopsit.
Radacina se intrebuinta ca si scoarta ca diuretic, sudorific, astringent, aperitiv. Coaja ramurilor se folosea ca
astringent, hemostatic; fiarta in otet ere intrebuintata ca insecticid. Frunzele si ramurile se foloseau contra
reumatismului, in bolile splinei.
Extern se mai folosea la dureri de dinti si rani. Intern se mai intrebuinta in bolile ficatului, splinei rinichilor si basicii. Cu
tulpinile plantei se faceau bai copiilor slabiti, rahitici.
Scoarta.
Compozitia chimica: Scoarta: hidroxitriptamine, acid oleic, acid palmitic, serotonina, tanin si acizi tanici, vitaminele
B1, B2, C, PP.

Actiune farmaceutica: aport important de vitamine, antidiarei, este o polivitamina naturala. Antiinflamator, astringent,
tonifiant. Extern: Limiteaza procesul inflamator, strange tesuturile si ajuta la cicatrizare. Scoarta are efect antibiotic,
antiinflamator, astringent si cicatrizant, atat intern cat si extern.
Se poate folosi la urmatoarele afectiuni: afectiuni cardiace (curata arterele), afectiuni bucale diverse, avitaminoza,
cancer, colesterol in exces, colite, dermatoze, diaree, diverse dureri extern, dizenterie, faringite, gastrite, hemoroizi,
herpes, icter, inflamatii, intoxicatii, parkinson, rani zemuinde, reumatism, ulcere cutanate (extern), urticarie.

Preparare:
1. Scoarta.
-Scoarta uscata se va maruntii, dupa care se va transforma in praf cu ajutorul rasnitei de cafea. Se va folosi:
a) Decoct din 2 lingurite de scoarta la 250 ml apa. Se va fierbe timp de 10 minute, apoi se strecoara. Se pot consuma
intern 2-3 cani pe zi. Extern se va face cu cantitate dubla de planta.
b) Praf de scoarta se va lua intern intre un varf de cutit si o lingurita. Acesta se va pune sub limba pentru 10 minute,
dupa care se inghite. Extern praful se pune pe rana apoi se panseaza.
-Tinctura: 50 g de praf de coaja se va pune intr-o sticla cu 250 ml alcool alimentar de 70. Se tine timp de 15 zile
agitand des, dupa care se strecoara. Se ia de 3 ori pe zi cate o lingurita diluata in 100 ml apa. Extern se dilueaza in
functie de toleranta si se panseaza.

2. Mugurii:
- se pot folosi de catre cei care sunt in varsta, fiind considerat unul dintre remediile care impiedica imbatranirea, mai
ales daca se folosesc sub forma de tinctura, cand se folosesc cate 10 picaturi de 3 ori pe zi in dilutie cu apa. Se mai
poate folosi de asemenea de catre copii la crestere.
Tinctura de muguri: se face din 50 g de muguri proaspeti culesi. Se vor zdrobi si se vor pune apoi in 250 ml alcool
alimentar de 70. Se tine timp de 15 zile la temperatura camerei in vas ermetic inchis agitand des. Se strecoara apoi
dupa aceasta perioada, se filtreaza si se pune in sticlute mici.
Se va lua cate 3-5 picaturi de 3 ori pe zi diluate cu apa de catre copii si 10 picaturi- 1 lingurita de 3 ori pe zi tot diluate
cu apa de catre adulti in functie de afectiunea care se trateaza.
3. Frunzele:
- se pot folosi si uscate insa se maruntesc bine atunci cand se prepara.
Compozitia chimica a frunzelor: carmol, leuco-cianidine, celuloza, rezine, tanin, ulei volatil, vitamina C, saruri
minerale.
Proprietati: frunzele au un marcant efect de curatire a vaselor de sange carora le reda si supletea. Este remarcabil
efectul lor in sfera sistemului central nervos, pe care il stimuleaza, foarte eficient.
Se vor folosi sub forma de infuzie: 2 lingurite de frunze maruntite se vor pune la 250 ml apa. Se acopere pentru 15
minute, apoi se strecoara. Se pot consuma 2-3 cani de ceaiuri pe zi. Este indicat sa se consume inainte de mese cu
15 minute.
Tinctura: facuta din praf de frunze uscate obtinute cu rasnita de cafea sau din frunze taiate foarte marunt proaspete.
Se vor pune 50 g de frunze uscate (praf) sau 100 g frunze proaspete la 250 ml alcool alimentar de 70. Se vor tine
timp de 15 zile inchise ermetic in sticle care se vor agita des. Se strecoara apoi ti se filtreaza. Se poate lua cate o
lingurita de 3 ori pe zi, inainte de mese cu 15 minute.
Praf de frunze uscate: se macina frunzele cu rasnita de cafea apoi se cern. Se va lua 1 varf de cutit de 3 ori pe zi. Se
va pune sub limba pentru 10 minute, apoi se inghite cu putina apa.
Unguent: praf de frunze 1 parte si untura de porc sau alta masa grasa (unt, margarina, seu, etc) 1 parte. Se va
amesteca pana la omogenizare. Se ung locurile afectate de 2 ori pe zi.
Praf de frunze, sau frunze proaspete 50 g se vor pune in 250 ml otet alimentar si se lasa 8 zile apoi se strecoara. Se
poate folosi la urticarii, bataturi, mancarimi de piele.
Frunzele de catina se pot utiliza la urmatoarele afectiuni: afectiuni circulatorii, afectiuni urinare, cancer, diaree,
edeme, infectii urinare, nevroze, reumatism, inflamatiile splinei in special, tromboflebite, umflaturi, varice.
4. Fructele.
Compozitie chimica: acid linoleic, linolic, arucic, carotenoide, licopen, tocoferol, zaharuri, pectine, acizi grasi esentiali,
acid folic si izoramnetol, flavonoide, substante tanante, substante minerale ca: fier, calciu, fosfor, magneziu, potasiu,
sodiu, etc.
Vitaminele: A, B (intreaga gama de vitamine B care a fost descoperita pana la aceasta data), C, D, E, F, PP,
aminoacizi, etc. Putem spune ca este de fapt cea mai complexa polivitamina naturala.
Proprietati: din moment ce are toate vitaminele, toate indicatiile care se dau pentru fiecare vitamina in parte ar trebui
sa le insir aici. Ne marginim insa sa spunem ca este un protector al organismului in cazul radiatiilor, de aceia se
recomanda la toti cei care fac tratamente contra cancerului cu raze sau chimioterapie. Tonifiant general, are
puternica actiune antiscorbutica, este astringent si vermifug. Reface celula ficatului si-l vindeca de foarte multe
afectiuni. Distruge infectiile sau le diminueaza in cel mai rau caz. Face imposibila inmultirea microbilor patogeni.
Tonifica intregul organism, elimina sau limiteaza procesul inflamator, usureaza cicatrizarea. Este si diuretica
contribuind si la curatirea organismului de toxine. Este deosebit de utila celor care sufere de cancer, pentru ca face
mai acceptabila chimioterapia si chiar lupta cu boala. Fructele se pot folosi atat intern cat si extern.
Pot de asemenea sa distruga viermii intestinali.

Mod de preparare

- in primul rand se pot consuma fructe proaspete sau congelate. Se vor lua minimum 4-5 lingurite de 3 ori pe zi. Cu
cat se vor consuma insa mai multe cu atat va fi mai vizibila in tratament.
Suc din fructe; se ia minimum 20 ml de 3 ori pe zi.
Fructe uscate 2 lingurite de fructe zdrobite sau macinate se vor pune la 250 ml apa si se vor fierbe timp de 15 minute.
Se strecoara apoi. Se pot consuma 3 cani pe zi.
Praf de fructe rasnite, apoi cernut praful prin sita se va pune sub limba pentru 10 minute, dupa care se inghite cu
putina apa de 3 ori pe zi. Se ia cu 30 minute inainte de mese.
Unguent: praf de fructe amestecat cu untura de porc 1\1 si omogenizat prin amestecarea insistenta a celor doua
componente da un unguent excelent pentru afectiuni dermatologice, deoarece contine toate vitaminele necesare
refacerii pielii. Se unge local in strat subtire de 2 ori pe zi.

Tinctura din suc- se iau fructele si se zdrobesc, apoi se pun in storcatorul de fructe (daca aveti) daca nu intr-o panda
tare si se strang pentru a stoarce sucul. Sucul din fructe se pune intr-o sticla in care se va pune aceiasi cantitate de
alcool alimentar de 70cat suc este. Se pune dop si se tine la rece. In mod normal se asteapta 15 zile apoi se poate
consuma cate o lingurita diluata de 3 ori pe zi cu putina apa. Se poate insa consuma si imediat ce s-a facut.
Tinctura din praf de planta. (FRUCTE) este mai complexa pentru ca la aceasta tinctura se folosesc si semintele din
fructe. De fapt se macina fructul cu rasnita de cafea cu sambure cu tot. La 50 g de praf de fructe se pune 250 ml
alcool alimentar de 70. Se inchide ermetic si se agita zilnic. Se tine la temperatura camerei. Se strecoara dupa 15
zile si se filtreaza. Se pune in recipiente mai mici. Se va lua cate o lingurita de 3 ori pe zi diluata in 100 ml apa.

Vin: la 1 kg de fructe zdrobite se va pune 1 kg de zahar si 10 g drojdie impreuna cu 5 litri de apa. Se pun intr-un vas
timp de 7 zile agitand des. Dupa aceasta perioada se va pune un dop care are un furtun de cauciuc introdus in el.
Capatul furtunului de cauciuc se pune intr-un borcan cu apa. Se lasa cat timp fermenteaza 5-6 saptamani sa
fermenteze.
Dupa fermentare se va scoate cu grija uleiul de la suprafata fiind foarte util la multe tratamente. Vinul se trage apoi cu
un furtun intr-un vas mai mic si se umple pana la gura, sa nu mai ramana aer. Se pune un dop care se pune ceara
sau se parafineaza. Se tine timp de 30 de zile cand se mai filtreaza o data luandu-se de pe depunerile care s-au
asezat la fundul sticlei. Se pune in sticle si se parafineaza sau ceara. Este un vin foarte bun la tratamente si totusi un
vin gustos. Peste fructele din vas se mai poate pune zahar si apa si se mai face o data vin, insa nu medicinal ci
pentru un vin de masa.

Se poate consuma ca tratament vinul obtinut prima data cate 50 ml de 3 ori pe zi. La acest vin se pot pune si plante
aromate cand se pun fructele in functie de afectiuni: cimbru, salvie, busuioc, maghiran, etc.
Se mai poate face un alt preparat foarte util in cazul in care aveti la indemana fructe proaspete. Se vor spala foarte
bine fructele cu multa apa dupa ce le-ati desprins de pe ramuri. Se pun aceste fructe de preferinta intr-un vas de
sticla si apoi se vor zdrobi cu mana sau cu o lingura de lemn. Se pun apoi intr-o panza mai rezistenta daca nu aveti
storcator de fructe si prin stoarcerea puternica se va extrage sucul. Dupa ce nu mai iasa suc din aceste fructe se va
pune peste aceste fructe tot in vas de sticla apa fiarta dupa racire, cat sa le acopere si se lasa timp de 12 ore. Se
strecoara apoi din nou. Se mesteca apoi cu sucul obtinut de prima data si se va lasa pentru 12 ore la decantare. La
suprafata se va forma o pelicula de ulei fina. Aceasta se va lua cu grija si se pune in recipiente mici. Se va folosi la
intern 3-4 picaturi de 3 ori pe zi sau extern se pot face cu acest ulei o serie de preparate cosmetice sau
dermatologice foarte eficiente.

Fructele ramase (din care s-a stors sucul) se vor pune la uscat. Se poate apoi sa se transforme in praf care se poate
lua intern cate o lingurita de 3 ori pe zi, sau se poate folosi extern la diferite preparate (creme, unguente) in amestec
cu ulei, unsoare, seu, vaselina, etc. Se prefera insa cu ulei vegetal caz in care se va pune peste praf ulei cat sa-l
acopere. Se lasa 4 saptamani. Se strecoara si se poate folosi la orice afectiuni atat intern cat si extern.
Se poate folosi la orice afectiune, pentru ca nu exista afectiune care sa nu fie influentata in bine in urma tratamentului
cu aceste fructe sau cu preparatele din ele. Avand toate vitaminele se poate lua deci la orice afectiune, pentru ca
spre deosebire de vitaminele sintetice aceste vitamine nu se stocheaza in organism ca cele sintetice.

Se foloseste la: afectiuni capilare, anemie, anorexie, arsuri, arterite, astenie, astm, ateroscleroza, avitaminoza,
bronsite, cancer, calcul biliar, ciroza, cistita, constipatie, convalescenta, degeraturi, depresie, diabet, diaree,
dermatoze, herpes, hepatita, hipertensiune, hipoaciditate, impotenta, infectii oculare, infectii respiratorii, infectii virale,
insuficienta ovariana, leucemie, leucoree, micsorarea fluxului menstrual, parkinson, rani, radiatii. Reumatism, boli de
rinichi, sida, afectiunile splinei, sterilitate feminina si masculina, tbc de orice natura, tumori, urticarie, etc.

O bautura placuta si racoritoare se obtine din 750 g fructe care se fierb cu 6 litri apa si 1 kg zahar. Dupa racire se
toarna in sticle si se pastreaza la loc racoros. Pentru obtinerea vinului se pun intr-un vas de sticla 1 kg fructe zdrobite,
peste care se toarna 5 litri apa fiarta si racita si 1,5 kg zahar. In vederea grabirii fermentarii, se recomanda sa se
adauge si drojdie de vin. Se lasa 15-20 zile, apoi se decanteaza in sticle, timp in care uleiul portocaliu se adauga la
suprafata vinului.

Din fructe de catina uscate se fac ceaiuri placute la gust care se folosesc in avitaminoze. In unele tari ceaiul de catina
se recomanda in diaree, reumatism, in unele boli de piele, urticarie. Decoctia de seminte este folosita ca purgativ.
Pentru prepararea vinului se pot utiliza si fructele uscate in proportie de 5 ori mai mica.


Ienuparul in medicina naturista
Ienuparul este una dintre plantele care nu au anotimp, fiind mereu verde si viu. Chiar si iarna, cand afara este gerul
cel mai crancen, printre cetinile tepoase ale ienuparului, fructele sale parfumate, colorate in violet, continua sa se
coaca. Pe buna dreptate sunt considerate drept unele dintre cele mai puternice medicamente ale naturii. De unde
vine ienuparul? Nimeni nu poate spune. Botanistii nu au reusit sa gaseasca originile acestei tufe din familia
coniferelor, care creste din Alpi si pana pe culmile muntilor Himalaya. Insa imensul sau areal poate fi explicat prin
incredibila rezistenta a ienuparului la vitregia factorilor de mediu, el rezistand in egala masura temperaturilor scazute,
arsitei, secetei sau vanturilor foarte puternice. Primele utilizari ale ienuparului in scopuri medicinale au fost
consemnate in urma cu trei milenii, in zona muntoasa a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare,
dar si in ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele. In medicina celtica, boabele de ienupar prajite erau
folosite pentru o bautura care alunga oboseala si tinea luptatorii treji pe timpul noptilor. La triburile tracice, fructele
ienuparului erau administrate femeilor gravide, pentru a le declansa nasterea, dar si copiilor, pentru a preveni racelile
si infectiile de tot felul. In evul mediu, un medic olandez a descoperit faimosul gin, o bautura alcoolica la care se
adauga ienupar din belsug si care initial era administrata doar in scopuri strict medicinale, fiind un stimulent al
activitatii rinichilor si un detoxifiant redutabil. Ulterior, ginul a fost modificat, scazandu-se concentratia de ienupar, si el
a ajuns bautura alcoolica traditionala a unor popoare din nord-vestul Europei.

Unde gasim si cum culegem fructele de ienupar

La noi in tara, ienuparul creste mai ales in zona submontana si montana, in locuri deschise si bine insorite, intrucat
acest arbust are nevoie de multa lumina. Adesea il intalnim in vecinatatea paducelului si a macesului, cu care are
preferinte comune legate de lumina si de sol, iar la altitudini mari, il gasim la marginea padurilor de pin, de fag, ori
chiar prin jnepenisuri. Personal, cel mai mult ienupar am gasit la poalele muntilor Fagaras, unde creste in palcuri, pe
sute de hectare de pasuni si fanete. Culegerea boabelor de ienupar este una din cele mai complicate operatiuni de
acest gen din fitoterapie. Pentru a alunga intrusii, frunzele lui sunt extrem de tepoase, iar boabele sale sunt mult prea
mici pentru a fi culese una cate una. Din aceste motive, cu exceptia cazului in care va propuneti sa va faceti o
profesie din culegerea acestei plante, cel mai bine este sa luati planta dintr-un magazin plafar. Daca totusi doriti sa
recurgeti la culesul cu mana, atunci pregatiti-va niste manusi groase, care sa va permita sa scuturati ramura cu
ramura tufa de ienupar. Fructele care cad prin aceasta operatie vor fi stranse pe o folie de plastic pusa la tulpina
ienuparului, dupa care urmeaza separarea lor de resturile vegetale impreuna cu care cad.

Cum se prepara si se administreaza fructele de ienupar

Cura cu boabe de ienupar

Este formula de administrare cea mai eficienta pentru prevenirea unor dezechilibre nervoase sau hormonale. De
asemenea, aceasta cura este modalitatea cea mai buna pentru a beneficia de vitamina C, de vitaminele din grupa B,
de continutul de fier si de crom din boabele de ienupar. Iata cum se realizeaza:
Se incepe prin a lua 4 boabe de ienupar pe zi; ele se consuma intotdeauna pe stomacul gol, mestecandu-se incet.
Se creste doza cu cate 1 boaba in fiecare zi, luandu-se cate 5, 6, 7, 8... pana se ajunge la 15 boabe. Apoi cura se
tine invers. Dupa ce se ajunge la 15 boabe pe zi, se scade cu o boaba pe zi: 14,13,12... pana se ajunge din nou la 4.
Pe parcursul curei, nu se consuma deloc carne si se reduce consumul de prajeli, alimente conservate, cu aditivi
alimentari.

Pulberea

Se foloseste inainte de masa ca aperitiv, contra dispepsiei, ca diuretic usor si antispastic. Se obtine prin macinarea
fina, cu rasnita electrica de cafea, a fructelor uscate de ienupar. Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in
borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece
uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regulam se administreaza de 3 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe
stomacul gol.

Tinctura

Este unul din cele mai puternice remedii cu efect diuretic, antiseptic reno-urinar si depurativ din flora noastra. Se
obtine astfel: boabele de ienupar se maruntesc fin cu ajutorul rasnitei electrice de cafea sau in piua. Se pun 15 linguri
de pulbere intr-un borcan cu filet, adaugandu-se apoi doua pahare de alcool alimentar (90-96 grade) si un pahar de
apa, amestecandu-se totul cat mai bine. Se inchide borcanul si se lasa totul la macerat vreme de zece zile, dupa care
tinctura obtinuta se filtreaza prin tifon si se trage in sticlute mici, inchise la culoare.

Infuzia combinata

Se foloseste in special contra gutei si contra afectiunilor reumatice, avand un puternic efect depurativ si
antiinflamator. Iata cum se prepara: se pun 3-4 lingurite de boabe maruntite la macerat, in jumatate de litru de apa,
vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se
fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final
se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de ienupar, care se foloseste
intern (2-3 cani pe zi).

Uleiul volatil

Se obtine doar pe cale industriala, prin distilare. Uleiul de ienupar se gaseste in farmaciile si in magazinele naturiste,
dar trebuie cumparat doar cel medicinal, care are o mentiune explicita pe ambalaj ca poate fi folosit pentru uz intern.
Se administreaza cate 2-5 picaturi de ulei volatil, de doua ori pe zi, in cure de 2 saptamani, urmate de alte doua
saptamani de pauza. Se foloseste de regula ca remediu antiinfectios in afectiunile bronsice si pulmonare.

Uleiul de masaj

Trei mililitri de ulei volatil de ienupar se dizolva in 100 ml de ulei de masline sau de floarea soarelui. Solutia astfel
obtinuta se foloseste pentru masaj usor contra durerilor musculare, contra durerilor articulare, contra afectiunilor
bronho-pulmonare.

Tratamente interne

* Adjuvant in acnee si in dermatita - se face o cura cu boabe de ienupar, o data la 30 de zile. Este un tratament de
durata, de obicei fara efecte spectaculoase la inceput, dar care pune bazele unei vindecari de durata a bolilor de
piele. In timp, cura cu boabe de ienupar regleaza activitatea gonadelor si a sistemului nervos central, ajuta la
eliminarea masiva a toxinelor din organism, are efecte antiinflamatoare si diminueaza sensibilitatea alergica la nivelul
pielii.
Fructele ienuparului nu tin cont de zapada. Continua sa se coaca si iarna
Artrita reumatoida - cura cu boabe de ienupar ingerate ca atare este un excelent mijloc de prevenire si de combatere
a crizelor reumatice. Studiile de laborator facute recent arata ca sub actiunea ienuparului este inhibata sinteza unor
enzime care determina dureroasele inflamatii ale tesuturilor articulare. Ca atare, se recomanda curele cu boabe de
ienupar facute succesiv, la o distanta de 15-20 zile una de cealalta, pe perioada unui an. La multi pacienti acest
tratament reduce durerile articulare, mareste mobilitatea, reduce durata si intensitatea crizelor reumatice.
* Balonare, colici abdominale - se ia o jumatate de lingurita de pulbere de fructe de ienupar, inainte de masa cu 10
minute, si o jumatate de lingurita din aceeasi pulbere, la 30 de minute dupa terminarea mesei. Este un tratament
eficient si in cazurile de digestie dificila. Pulberea de ienupar are un usor gust amar, dat de niste substante care
stimuleaza peristaltismul tubului digestiv si care sporesc secretia de sucuri gastrice, normalizand astfel digestia,
prevenind aparitia gazelor intestinale.
* Adjuvant in diabet - o echipa de cercetatori spanioli condusa de catre medicul Sanchez de Medina a facut public in
1994 un studiu despre efectele boabelor de ienupar in diabet. Conform acestui studiu, administrarea de infuzie
combinata de ienupar duce la o scadere a glicemiei cu 5-15% (in functie de receptivitatea individuala), imbunatateste
diureza, previne formarea edemelor, are un efect reglator asupra activitatii aparatului cardiovascular, care este cel
mai afectat in cazul bolii diabetice. Se recomanda, ca atare, curele cu infuzie de ienupar, din care se consuma cate
un litru pe zi, in reprize. Un tratament dureaza vreme de 21 de zile, fiind urmat de minimum 18 zile de pauza, dupa
care se poate relua.
* Gastrita produsa de infectia cu Helicobacter pylori - un studiu realizat in anul 2005 a pus in evidenta un puternic
efect antibiotic al infuziei combinate de ienupar, care distruge in special tulpinile de Helicobacter pylori. Aceasta
bacterie este responsabila de cel putin 25% din cazurile de gastrita diagnosticate anual. Ca tratament, se recomanda
administrarea de infuzie combinata de ienupar, cate trei cani pe zi, luate dimineata, la pranz si seara, cu 15 minute
inainte de masa. O cura dureaza vreme de 21 de zile, urmate de alte 14 zile de pauza, dupa care se poate relua.
* Guta - se bea zilnic cate un litru de infuzie combinata de ienupar, in cure de 20 de zile, urmate de alte 20 de zile de
pauza. Extractul apos obtinut din fructele de ienupar dizolva acidul uric din organism si ajuta la eliminarea lui masiva
prin urina. Acest tratament este valabil nu doar pentru guta, ci si pentru tratarea cu succes a litiazei renale cu urati.
* Hipertensiune arteriala - cura cu boabe de ienupar are un efect direct de reducere a tensiunii arteriale, stimuleaza
prin diureza eliminarea surplusului de apa din corp, ajutand astfel indirect la diminuarea presiunii arteriale. Se
recomanda efectuarea a 4-6 cure cu boabe de ienupar pe an, la o distanta de cel putin 21 de zile una de cealalta.
* Inapetenta - in doze mici, un sfert - o jumatate de lingurita de pulbere de ienupar luata inainte de masa este un
excelent stimulent al apetitului si al digestiei. Interesant este ca in doze mai mari, 2-3 lingurite inaintea mesei
principale, pulberea de ienupar inhiba apetitul alimentar, stimuland, in schimb, functia digestiva.
* Infectie cu candida - se administreaza uleiul volatil de ienupar, cate 5 picaturi de doua ori pe zi, in cure de 14 zile,
urmate de alte 14 zile de pauza. Conform unui studiu spaniol publicat in "Journal of Applied Microbiology", uleiul de
ienupar inhiba dezvoltarea si distruge sporii de Candida alba, dar si cei de Aspergillus, o familie de ciuperci parazite
care pot produce infectii respiratorii destul de dificil de tratat.
* Infectie urinara (cistita) - comisia guvernamentala germana care se ocupa de validarea efectelor terapeutice ale
plantelor medicinale, cunoscuta sub numele de "Comisia E", a facut public un raport in care se confirma efectul
antiseptic urinar al boabelor de ienupar. Aceasta confirmare vine dupa studii aprofundate si este prima recunoastere
oficiala a acestui "medicament" natural, care ar putea ajuta milioane de persoane care se confrunta cu aceasta
problema. Tinctura de ienupar este printre cele mai puternice antiinfectioase urinare din flora mondiala, efectul sau
fiind comparabil (daca nu mai puternic), cu cel al multor antibiotice de sinteza. Se administreaza cate o lingurita de
tinctura de ienupar, de patru ori pe zi, in cure de 18 zile, urmate de alte 12 zile de pauza. Tratamentul cu ienupar
poate fi facut si in paralel cu cel cu antibiotice de sinteza, a caror actiune o potenteaza.
* Ingrasare, obezitate - se recomanda o cura cu o durata de 21 de zile cu tinctura de ienupar, urmata de alte 21 de
zile de pauza, dupa care se poate relua. Pe perioada curei, se iau cate 4-6 lingurite de tinctura pe zi, dintre care 2
lingurite chiar inaintea mesei principale. Tinctura de ienupar regleaza apetitul, stimuleaza digestia si eliminarea, ajuta
la echilibrarea hormonala. Insa cel mai important rol al acestui tratament este acela de catalizator al eliminarii apei in
exces din organism. Practic, majoritatea obezilor retin cantitati impresionante de apa in tesuturi, apa in exces, care
poate fi eliminata rapid prin intermediul acestui tratament, prin care se pierd intre 1-3 kilograme in cateva zile. Un
aspect important al acestei slabiri spectaculoase este ca arata pacientului ca poate sa scada in greutate, ceea ce ii
va da o incredere sporita pentru a adopta o dieta echilibrata, pentru a face sport, pentru a rezista tentatiilor culinare.
* Paraziti intestinali - un colectiv de medici de la Universitatea de Medicina din Ankara, Turcia, condusi de dr. E.
Kozan, a pus in evidenta, printr-un studiu facut in anul 2006 faptul ca tratamentele facute periodic cu ienupar previn
parazitozele intestinale, dar si infectia cu protozoarul Giardia lamblia. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, care
se tine de 4-6 ori pe an.
* Pietre la rinichi - se face o cura cu tinctura de ienupar, cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4
ori pe zi. Cura dureaza 28 de zile si se face de patru ori pe an, la schimbarea de anotimp. Acest tratament stimuleaza
activitatea rinichilor, ajuta la antrenarea microcalculilor din rinichi si la eliminarea lor prin urina, prevenind astfel
formarea calculilor de mari dimensiuni. De asemenea, cura cu tinctura de ienupar previne infectiile reno-urinare, in
conditiile in care aceste infectii sunt printre principalii factori favorizanti ai formarii pietrelor la rinichi.
* Retentie de lichide, maini si picioare umflate - din proprie experienta, am constatat ca tinctura de ienupar este cel
mai redutabil remediu contra retentiei de lichide, neegalat de nici un altul, de provenienta autohtona sau exotica.
Administrarea unei lingurite de tinctura de ienupar diluata in apa, de trei ori pe zi, adica dimineata, la pranz si seara,
are efecte practic miraculoase de eliminare a apei in exces din tesuturi. Rezultatul acestui tratament este
impresionant: de la o zi la alta dispar ochii umflati la trezire, pielea isi recapata aspectul normal, fara adipozitatea
specifica retentiei de lichide, membrele se "dezumfla". O persoana cu retentie de lichide slabeste in medie 1-3 kg in
doar o saptamana, pe seama eliminarii surplusului de apa din corp cu ajutorul tincturii de ienupar. Studii recente au
descoperit si "vinovatii" pentru acest efect: substantele volatile continute in planta, care maresc foarte mult viteza cu
care glomerulii renali produc urina si elimina apa in exces din corp.
* Sindrom premenstrual - in tarile din nordul Europei, cura cu boabe de ienupar este un tratament traditional contra
nervozitatii, contra durerilor de sani si de ovare, contra crampelor abdominale si contra starilor de astenie ce preced
menstrele. Explicatia stiintifica a acestui efect de calmare este dubla actiune reglatoare a plantei asupra sistemului
nervos central si asupra gonadelor. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, o data la doua luni, cu incepere din
ultima zi a menstrei.

Tratamente externe

* Bronsita cronica - se fac bai generale, in care se pun cate 10-15 picaturi de ulei volatil de ienupar (doza se
reimprospateaza o data la 10 minute) in apa de baie fierbinte. O baie dureaza 20 de minute si are efecte
antiinflamatoare bronsice, decongestive, usor antibiotice.
* In bronsita acuta si in pneumonie se recomanda dizolvarea in 3 linguri de ulei de masline a 10 picaturi de ulei de
ienupar si a 10 picaturi de ulei de cimbru. Cu uleiul astfel obtinut se face masaj pe zona toracica. Cele doua uleiuri
volatile sunt preluate in circulatia sanguina si ajung sa actioneze direct la nivelul plamanilor, exercitandu-si efectul
decongestiv si antibiotic.
* Dureri musculare si articulare - se face un masaj usor, cu ulei de ienupar (preparat dupa reteta prezentata in acest
articol), pe zonele afectate, de doua ori pe zi. O sedinta de masaj pe un segment muscular sau articular va dura in
medie cinci minute si va fi facuta cu blandete, fara a apasa si fara a stimula mecanic zona respectiva. Uleiul de
ienupar are efecte antiinflamatoare si de reducere a durerii atunci cand este utilizat extern.

Precautii si contraindicatii

Prima precautie care trebuie avuta in vedere la tratamentul intern cu ienupar este sa nu fie depasita doza zilnica
maxima (10 grame de planta). In cazul depasirii acestei doze, apar iritatii renale, deranjamente digestive, iritatii la
nivelul gurii, spasme.
O cura cu ienupar va dura maximum 4 saptamani, urmata apoi de minimum 3 saptamani de pauza, dupa care se
poate relua. O cura prea indelungata cu ienupar duce la pierderea potasiului din corp, la scaderea excesiva a
glicemiei, la hipotensiune, la hipocalcemie.
Femeile gravide nu vor lua ienupar sub nici o forma, deoarece aceasta planta are efecte abortive demonstrate, fiind
folosit adesea in medicina populara pentru declansarea si accelerarea nasterii.
Persoanele care deja sufera de infectii renale vor lua cu prudenta ienuparul pe cale interna, la inceput doar cate un
sfert din doza zilnica recomandata. Daca apare o intensificare a senzatiei de jena la urinare, dureri renale, senzatie
de iritare la nivelul aparatului reno-urinar, tratamentul cu ienupar se va intrerupe. Multa vreme s-a crezut ca ienuparul
este nefrotoxic si dauneaza in cazurile de infectii reno-urinare, fiind puternic iritant, insa studii recente arata ca
aparitia fenomenelor inflamatorii datorate acestei plante sunt izolate, datorandu-se mai degraba unor predispozitii
individuale.
Persoanele care vor sa procreeze vor evita tratamentele cu ienupar, care are o surprinzatoare eficienta ca
anticonceptional, confirmata in trei studii recente facute pe animale. Rata reproducerii la animalele de laborator
tratate cu ienupar, vreme de mai multe luni, s-a redus cu 60-70% conform acestor studii.

Brusturele - actiuni terapeutice
Brusturele dulce creste pe malui de riuri si piraie, in santuri si liziere. Se mai numeste si broscalan, brustur, buedea-
ciumei, captalan, clococean, gula-de-balta, lipan, podval-mare, smintinica. Este sensibil mai mare decit podbalul
galben, din a carui familie face parte. Frunzele sale devin mari cit palaria, sunt usor dintate si acoperita cu un puf gri
de partea inferioara.
Florile, in nuante de la alb murdar pina la un roz pal, au forma unor cosulete si sunt dispuse des pe portiunea
superioara a tulpinii. Radacinile care au o actiune antitermica si au fost foarte cautate in timpul epidemiilor de ciuma,
se culeg inca inainte de inflorire. Ceaiul sudorific se administreaza in caz de febra, insuficienta respiratorie, atrita
(guta), si epilepsie. Se beau zilnic, incetul cu incetul, 1-2 cesti. Frunzele mari si proaspete se aplica sub forma de
comprese, nu doar la entorse, luxatii, si picioare ranite de prea mult umblat, ci si in orice fel de arsura, in leziuni
ulceroase canceroase si in plagi usturatoare.
Brusture dulce, pentru ca are o frunza care aduce aminte de cea a Brusturelui, numai ca este mai rotunda, mai
crestata si ajunge la dimensiuni gigantice (se poate face o umbrela dintr-o singura frunza), in timp ce floarea care
apare la sfarsitul lui aprilie - inceputul lui mai are un miros dulce care aduce foarte bine aminte de mirosul unui
compot de fructe.
Se culeg radacinile acum, in perioada de inflorire, cand poate fi recunoscut usor dupa florile sale carnoase, rosii-
albicioase, de o forma inconfundabila. Creste in asociatii, sub pamant intinzandu-se o adevarata retea de radacini
orizontale, groase de un deget, albicioase, cu un miros specific. Odinioara, era foarte frecvent folosit, fiind leac pentru
cele mai grave boli, de la cancer, la temuta ciuma. Radacinile se usuca si se prepara la fel ca si cele de Brusture
obisnuit, de aceea nu vom repeta retetele. De mentionat ca in afectiunile nervoase florile uscate inlocuiesc foarte
bine radacina de Brusture dulce, fiind chiar mai puternice ca efect.
Brusturul este o planta bienala, ierboasa, cu radacina carnoasa, brun-inchisa la exterior si alb-galbuie la interior.
Tulpina este ramificata, inalta de 25-65cm.
Frunzele sunt alterne, cele inferioare cu diametru mare, lung petiolate, rotunjite la baza sau cordiforme, iar cele
superioare sunt mici si ovale.
Florile hermafrodite (avand organele mascule si femele in aceeasi floare), tabulare, regulate, purpurii, formeaza
capitule groase de 3-4cm, dispuse in corimb.
Bracteele involucrului capitular sunt verzi, aproape glabre si incovoiate la varf in forma de carlige, mai lungi decat
florile.
Fructele sunt achene, lungi de circa 6mm.

Raspandire: Creste prin locuri necultivate, pe langa drumuri, garduri, ziduri, daramaturi etc.

Produs vegetal folosit: Radacina, mai rar frunzele si fructele.

Recoltare: Radacinile se recolteaza in martie, aprilie si septembrie, octombrie.Se usuca in incaperi incalzite sau la
soare. Frunzele, care se intrebuinteaza crude, se pot culege in tot timpul verii, iar cele care se usuca se vor aduna in
iunie-august, in timpul infloririi. Se usuca la umbra. Fructele se recolteaza coapte si se usuca in locuri uscate si bine
aerisite.

Principii active: Inulina, saruri de potasiu, ulei volatil, substante antimicrobiene.

Actiune farmacologica: Depurativ, antiseptic, antireumatismal, antigutos, colagog si colerectic, antiaterosclerotic,
antidiabetic, antisifilitic.

Indicatii terapeutice: Eczeme, psoriazis, impetigo, acnee, furunculoza, amigdalite, gingivite, pioree alveolo-dentara,
reumatism, guta, dischinezie biliara, ateroscleroza, diabet, rujeola, sifilis.
Tensiune oscilanta - radacina de Brusture dulce regleaza exceptional tensiunea arteriala, fiind deopotriva indicata in
hiper si hipotensiune. Se ia o lingurita de pulbere de trei ori pe zi, pe stomacul gol.
Colita de fermentatie - se iau trei lingurite cu tinctura de Captalan pe zi, cu o jumatate de ora inainte de a manca.
De obicei, aceasta afectiune apare pe fond de stres, de aceea are o eficienta deosebita tratamentul de mai jos.
Stres, nervozitate - se bea in fiecare dimineata un ceai facut din jumatate de lingurita de flori de Tei, jumatate de
lingurita de Captalan si un varf de cutit de Busuioc. Plantele se oparesc cu o cana de apa clocotita, se lasa sa stea,
cu capac, timp de un sfert de ora, apoi se filtreaza si se combina cu miere de albine. Este bine sa mai bem pe
parcursul zilei din acest ceai, care ne insenineaza si ne linisteste aproape imediat.
Colici abdominale - se fierbe jumatate de lingurita de Captalan intr-o cana de apa, timp de doua minute, se ia de pe
foc si apoi se adauga o jumatate de lingurita de Chimen si o jumatate de lingurita de Fenicul. Se lasa sa infuzeze 15-
20 de minute; se bea fierbinte, indulcit sau nu. Durerile abdominale dispar in cateva minute.
Cosmaruri, cosmaruri la copii - se pune intr-o cana jumatate de lingurita de tinctura de Captalan, jumatate de
lingurita de tinctura de Menta si jumatate de lingurita de seminte de Chimen (toate tincturile se prepara la fel ca cea
de Brusture); se bea inainte de culcare cu inghitituri mici, pe stomacul gol (aceasta inseamna ca mancam ultima oara
cu doua-trei ore inainte de culcare). La copii se reduce doza la sfert.
Hipertiroidie Basedow - se face un tratament indelungat cu pulbere de radacina de Captalan, combinata in
proportie egala cu pulbere de iarba de Turita mare (Agrimonia eupatoria) - o lingurita de trei ori pe zi, pe stomacul
gol. In paralel, se urmeaza o cura cu extracte de muguri de Paducel (Crataegus oxyacantha) si Tei (Tilia tomentosa).
Primele rezultate apar in doua-trei saptamani. Tratamentul dureaza minimum un an.

Mod de utilizare:
-prepararea ceaiului: 1 lingurita rasa de radacini de brusture se pune peste noapte la macerat in
litru de apa, se incalzeste dimineata si se strecoara.
-comprese: Frunzele proaspete sunt spalate, zdrobite si aplicate sub forma de compresa. Aceasta opreatie se repeta
zilnic de mai multe ori.
Decoct din radacina - 20g la 1l de apa, se fierbe 4 minute, dupa care se lasa sa infuzeze 10 minute. Acest decoct se
utilizeaza intern, 2-3 cani pe zi, sau extern, sub forma de gargarisme. In caz de rujeola, se prepara un decoct dupa
modul descris anterior, dar folosind jumatate din doza. La decoctul obtinut se adauga 2 lingurite de miere.
Se administreaza cate o lingurita la fiecare 5 minute, 2-3 ore, ceea ce determina o generalizare a aeruptiei si o
scurtare a perioadei de stare, grabind vindecarea.
Este necesar ca bolnavul sa stea la pat.
Frunzele crude se utilizeaza in reumatism, aplicandu-le pe zona dureroasa. Cu frunzele astfel aplicate, se fac bai de
soare.


Ceaiul din fructe de maces
Macesul se instaleaza in paduri de foioase, in pasuni si fanete, pe marginea drumurilor.
Macesul este cunoscut inca din vechime ca o planta medicinala. Creste in regiunile de campie si deal, formand tufe,
acoperite cu flori roz. Toamna se impodobeste cu fructe de culoare rosie. Este cunoscut si sub numele de trandafir-
salbatic, rug, cacadar, ruja.
Oamenii mai in varsta din Bucovina spun ca localnicii de demult erau mai putin predispusi la raceala decat generatiile
actuale. Pe langa munca in aer liber si alimentatia bogata in legume si lactate, aceasta rezistenta la raceala era data
de consumarea pe timp de iarna a ceaiului de macese ca si ceai alimentar obisnuit.
Culesul maceselor in fiecare toamna este ceva obisnuit in zona, chiar daca orasenilor de la bloc li se pare o
pierdere de vreme. Macesul (Rosa canina) creste in liziere, iar spinii sai nu reprezinta un obstacol pentru culegatorii
experimentati. Fructele sunt bune de cules dupa ce devin rosii-visinii, in special dupa primele brume si pana toamna
tarziu, la caderea zapezii.
Contine acid ascorbic (vitamina C) si acid dehidroascor-bic, vitamina A si vitaminele B1 si B2, vitamina P, acid
nicotinic, zahar invertit, tanin, acid citric, proteine, ulei volatil, ulei gras, alfa si beta tocoferol (vitamina E), zaharuri.
Mai conin glucide (15-25 la sut), acid citric, acid malic, pectine, tanin, uleiuri volatile, lecitin i minerale (calciu,
magneziu fier, potasiu).
Datorita acidului ascorbic si acidului hidroascorbic, joaca un rol important in oxidoreducerile biologice si respiratia
celulara.
Vitaminele scad permeabilitatea si fragilitatea capilarelor, normalizand circulatia sangelui.
Este un bun colagog si coleretic, tonic vitaminizant si vasodilatator arterial. Se recomanda in bolile cailor urinare si de
rinichi pentru o cura indelungata (nu produce iritatie):
Macesele au insusirea de a mari secretia biliara, fiind indicate in afectiunile ficatului.
Intern se recomanda in avitaminoze, enterocolite, calcu-loza renala, tulburari de circulatie periferica, antihelmintic.
Decoct:
2 lingurite de fructe zdrobite la 500 ml apa; se fierb 10 minute. Fructele se introduc atunci cand clocoteste
apa, pentru a se diminua pierderea de vitamina C. Se indulceste dupa gust. Se bea caldut sau rece.
Se mai poate obtine o bautura racoritoare amestecandu-se 100 g macese spalate si zdrobite cu un litru de
apa rece. Se lasa la macerat 12 ore, se strecoara prin panza, se adauga 100 g zahar si se completeaza cu
apa pana la un litru. Se pastreaza la rece.
Fructele de maces, din care s-au eliminat samburii si perii, pulverizate si amestecate cu miere de albine se
recomanda pentru eliminarea viermilor intestinali. La convalescenti sunt recomandate sub forma de ceai,
sirop, marmelada si vin.
n terapeutic, mceele imprim efecte tonice i vitaminizante. Forma de utilizare cea mai des folosit este ceaiul
din 2 linguri de mcee zdrobite i fierte, 10 minute, n 500 ml de ap. Mceele au efect vitaminizant, colagog i
coleretic (stimuleaz secreia i eliminarea bilei, prevenind litiaza biliar), vasodilatator i antiinflamator. Remediile
din fructe de mce asigur o bun funcionare a organelor interne, avnd efect antioxidant, potennd aciunea
antiviral a interferonului. Ceaiul de mcee este indicat n avitaminoze, enterocolite, litiaz biliar i litiaz renal,
inflamaia cilor renale sau biliare, insuficien circulatorie periferic, n convalescen, la vrstnici i copii n perioada
de cretere. Rezistena la rceal este dat de consumarea ceaiului de mcee ca i ceai alimentar obinuit. Acest
ceai poate fi pregtit din 5-10 fructe ntregi, proaspete sau uscate, sau din 1-2 lingurie de fructe uscate fr semine
(coji roii) la o can cu ap clocotit (250 ml). Se poate utiliza i ca decoct dar nu se fierbe mai mult de 3 minute,
pentru a nu-i pierde vitaminele, iar ndulcirea este bine s fie fcut cu miere de albine, de preferin poliflor.
Ceaiul de mcee constituie o arm n combaterea i prevenirea rcelilor tocmai prin coninutul su n vitamina C
natural, care ntrete imunitatea organismului, ajutndu-l s reziste la boli. Gustul acestui ceai nu este agreat de
oricine, dar poate fi mbuntit prin adaos de scorioar, care i ntrete calitile de lupttor cu rceala. Ceaiul de
mcee atenueaz unele suferine ale ficatului, stomacului i rinichilor, precum i unele stri de inflamaie intestinal.
Prin vitamina PP, mceele menin permeabilitatea i fragilitatea vaselor capilare, normaliznd circulaia sngelui.
Pentru preparatele din mcee, se vor folosi numai vase smluite, deoarece metalele descompun vitamina C.


Paducelul - o planta buna pentru inima
Nici o alta planta din lume nu stie sa vindece inima precum el. Cand il intalniti prin paduri sau pe margini de
drum, faceti o plecaciune in fata lui si urati-i aceeasi sanatate ca cea pe care v-o daruieste.
Este un arbust creat de Dumnezeu pentru a ajuta bolnavii cardiaci i persoanele de vrsta a treia, mai ales
cele cu suferine de inim i nervi. nc din vremuri strvechi, pducelul era cunoscut pentru proprietile
sale terapeutice, confirmate i reconfirmate de medicii timpului, ncepnd cu nvaii antici Galenius i
Dioscorides.
Interesant este ca, spre deosebire de majoritatea plantelor de leac, paducelul nu a cazut niciodata in uitare, fiind
recunoscut ca valoare si de medicina moderna. Aceasta, si datorita extraordinarului sau prestigiu in medicina
populara a tuturor tarilor europene.
n Evul Mediu, chimistul Paracelsus introducea florile i frunzele de pducel n celebrele elixiruri de tineree i de
via lung. n toate rile Europei i ulterior n ntrega lume, pducelul a devenit cunoscut ca planta vieii sau a
tinereii venice, avnd aceleai virtui ca i Ginsengul la asiatici.
Specialitii francezi numesc preparatele din pducel laptele btrnilor, ca o aluzie la florile albe ale plantei i la
proprietile tmduitoare excepionale constatate la persoanele vrstnice, cu inima ubrezit. De aceea, btrnii
francezi beau zilnic cel puin un ceai de pducel, convini c le prelungete viaa cu minimum 10 ani.
n Romnia s-a pstrat o veche tradiie, transmis nc de la daco-romani, care omagiaz proprietile miraculoase
ale pducelului. Se spune c la srbtorile primverii din timpul nfloririi plantelor de mai, tinerii care au primit
mrioare la 1 Martie cutau un pducel mai nalt, de ramurile cruia agau mriorul cel mai drag pentru ca n tot
anul s fie frumoi ca florile, norocoi, ferii de boli i de deochi. Efectul ocrotitor se va pstra pn n primvara
urmtoare, prin firul bicolor al mriorului care ar fi fost tors de Baba Dochia n timp ce urca cu oile la munte.
Medicina tradiional de la noi folosete preparatele din pducel la peste 50 de afeciuni maladive, n principal la cele
cardiace i nervoase.
Izvoarele de sntate i au originea n primele zile ale lunii mai cnd pducelul, un arbust spinos i usciv, se
ncarc cu mantia alb a florilor transformndu-se din cenureasa dealurilor ntr-o zn frumoas, nvemntat
ntr-un voal alb i parfumat. Cteva zile, vzduhul se umple cu albul milioanelor de petale purtate de adierea vntului
de primvar.
nvai s recunoatei planta!
Pducelul este un arbust spinos, uneori arborescent, cu frunze lobate i flori albe-crem, uneori roze, frumos
mirositoare, grupate n buchete. n clasificarea botanic face parte din familiaRosaceae (ca i mceul) i cuprinde
circa 250 de specii rspndite n toat lumea, majoritatea cu proprieti medicinale, dintre care n Romnia se gsesc
cinci specii, cu denumiri populare depducel, gherghin, gherghinar, mrcine alb, mle i mlaiul cucului
sau in engleza hawthorn.
Paducelul mai este cunoscut si sub denumirea de gherghinar. Pentru calitatile deosebite in tratarea afectiunilor
cardiace, paducelul mai este numit si Planta inimii.
Creste sub forma de tufe, n special la marginea padurilor de foioase, a livezilor si pasunilor. Uneori atinge o naltime
de 5 m. Paducelul este cunoscut din vremuri stravechi pentru efectele terapeutice. Se folosesc cu precadere florile
albe si fructele de culoare rosie. Este bine sa evitati tufele de paducel de la marginea drumurilor intens circulate.
Primavara se poate recolta coaja, folosita att n stare proaspata ct si uscata.
Fructele se culeg toamna, iar florile se culeg cel mai bine n stare de muguri.
Florile paducelului sunt unul din cele mai folosite remedii vegetale din lume, fiind cel mai puternic medicament in
tratarea bolilor de inima si a celor vasculare, boli care acum, in sezonul cald, cunosc o agravare simtitoare.
Putine plante sau medicamente din lume au fost atat de studiate si de atat de multe ori confirmate si reconfirmate ca
valoare terapeutica de catre medici, ca acest paducel.
Paducelul - planta medicinala si aliment
Continuam a calatori impreuna "printre" fructele, legumele, semintele si plantele medicinale cu folosire directa in
alimentatia de zi cu zi.
In Romania avem varietatile care se numesc latineste (Crataegus monogyna sau Crataegus oxycantha. Ca planta
medicinala se folosesc florile - Flores Crataegi - florile impreuna cu frunzele - Flores Crataegi cum Folium - si fructele
- Fructus Crataegi. Toate partile plantei contin principii active (bioflavonide), uleiuri volatile si acizi organici (cafeic,
malic, crataegolic, oleanolic, nicotinic - vitaminaB2) cu actiune sedativ-cardiaca (de linistire a inimii),
asemanatoare valerianei.
Creste incepand cu zonele joase de campie, unde deja este in floare, si pana in ariile submontane, unde infloreste
abia la sfarsitul lui mai - inceputul lui iunie. Cele mai bune efecte medicinale le au florile, care se culeg in ciorchine
(cu tot cu frunze), atunci cand inca nu au inceput sa se scuture. Imediat dupa recoltare se pun la uscat (altfel se
incing si devin brune la culoare, semn ca s-au stricat), in strat subtire, in locuri umbroase, lipsite de umiditate si bine
aerisite. Atunci cand frunzele fosnesc precum hartia, iar coditele florilor isi pierd elasticitatea, rupandu-se cand sunt
indoite, uscarea s-a terminat, iar produsul obtinut se pune in saci de hartie.
Fructele contin si vitaminele C, B, acizi citric si tartric. Bioflavonidele au un puternic efect antioxidant. Ele intaresc
rezistenta peretilor vaselor sanguine, dilata si relaxeaza arterele. Celelalte substante din paducel scad nivelul
colesterolului si reduc depunerile de grasime de pe peretii arterelor si din alte testuri (un bun aliat in curele de
slabire). Paducelul poate mari abilitatile erotice atat la barbati cat si la femei prin imbunatatirea circulatiei la niveleul
organelor de reproducere. Fructele depaducel au o actiune astringenta a mucoaselor, reduc umflarea acestora si
secretarea de mucus in exces. Asupra rinchilor au o actiune usor diuretica. Prin continutul de bioflavonide
paducelul are insusirea de a regla tulburarile nervoase ale inimii, exercita o actiune calmanta asupra sistemului
nervos, scade tensiunea arteriala, mareste circulatia la nivelul inimii, creierului si a altor organe.Se recomanda
in anghina pectorala, tulburari de menopauza, ateroscleroza, emotivitate excesiva, nevroze cardiace si stari
de excitabilitate cu aritmie.
Paducelul este folositor si in cazul umflarii mainilor si a picioarelor, a urinarii nocturne excesive la bolnavii
cardiaci, in cazul tulburarilor specifice premenopauzei (bufeuri, palpitatii, stari de neliniste si nervozitate); in
nevroze, stari de anxietate, atacuri de panica, agresivitate marita si tulburari de comportament la copii. Florile
acestei plante sunt printre cele mai bine tolerate si mai nenocive remedii vegetale din lume. Toate testele de
laborator sau clinice pun in evidenta faptul ca si atunci cand este folosit in cure de foarte lunga durata, de peste 6
luni, paducelul nu produce tulburari organice sau de alta natura. Tratamentul de lunga durata cu flori de paducel are
efecte aproape magice asupra persoanelor in etate.
Studii facute in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de infuzie combinata, in cure de foarte lunga durata (6
luni minimum), previne aparitia sau agravarea bolilor de inima si a bolilor vasculare, previne depresia si alterarea
capacitatilor mentale ivite odata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea cu pana la
40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel. Am dori sa completam informatiile de mai sus cu cele
referitoare la importanta acestuia pentru dietoterapie.Dietaoterapia chineza foloseste pe larg fructele de paducel in
tratarea multor dezechilibre energetice. In Orient, paducelul se foloseste mai mult ca fruct decat ca flori sau/si
frunze.
Fructul seamana cu un mar paduret, ca forma si marime, rosu la culoare. Cel ce se gaseste pe piata in Canada, este
obtinut in principal de la varietatile orientale de paducel: Crataegus pinnatifida (paducelul chinezesc) sau Crataegus
cuneata (paducelul japonez). Proprietati: au un gust dulce acrisor, cu o natura calda din punct de vedere energetic
si actioneaza asemanator acupuncturii, in mod direct asupra meridianelor energetice ale splinei-pancreasului,
stomacului si ficatului. Functiuni: promoveaza digestia, inlatura indigestiile, activeaza fluxul de energie (qi) si
al circulatiei sangelui, inlatura stagnarile si viermii intestinali. Fructele de paducel sunt folosite in tratamentul
indigestiei cu retentie de carne in stomac, a maselor (tumorilor) abdominale, senzatiei de greutate si preaplin
in piept sau in abdomenul superior, in tratamentul diareei, dizinteriei, durerilor de spate, a celor date de
hernie, durerilor abdominale postpartum (dupa nastere), dismenoreei, indigestiilor date de lapte la copii mici.
Fructele de paducel ajuta efectiv la digerarea grasimilor, previn intrarea excesiva a lor in circuitul sanguin si
indepartarea acestora prin scaun. Prepararea si consumul fructelor de paducel: Fructele uscate de paducel (in
limba chineza Shan Zha) se pot procura din magazinele alimentare chinezesti sau cele de plante medicinale.
1. Fructele de paducel se pot consuma in stare proaspata (unde sunt accesibile in aceasta forma) insa in general ca
decoct al fructelor uscate, fierte singure ori impreuna cu alte plante medicinale sau ca adaos la unele feluri de
mancare. In China se folosesc ca adaosuri la bauturi, jeleuri, gemuri, si pentru obtinerea unor gustari dintre care cele
mai populare sunt "haw flakes" si Tang Hu Lu. Fructele de Crataegus pubescens sunt cunoscute in Mexic sub
numele de tejocotes si se consuma proaspete, gatite sau in gemuri pe timpul iernii.
2. Se pot adauga la mancarurile cu carne de pasare sau cu peste pentru a fragezi carnea sau oasele.
3. Fierturile de fructe de paducel se pot folosi pentru aplicari exterioare, direct pe piele.
Paducelul intra in compozitia multor remedii pentru acnee si varice.
4. Fierbeti 15 g de fructe de paducel cu 2-3 cani de apa si beti zilnic ceaiul rezultat ca tratament pe termen lung
pentru hipertensiune, colesterolemie, si pentru prevenirea bolilor de inima.
5. Ca varianta pentru colesterol ridicat sau conta excesului de greutate beti zilnic ceai obtinut din fierberea a 12 g
de fructe de paducel si o jumatate de frunza de lotus.
6. Fierbeti 15 fructe de paducel si adaugati la ceaiul rezultat 1.5 g fenel pisat (Ferula communs). Beti zilnic dimineata
in cazul herniilor intestinului subtire.
7. Prajiti in tigaie fructe de paducel pana la transformarea lor in "carbune de paducel"
8. Rasniti 6-9 g de carbune de paducel. Consumati pulberea rezultata cu apa calda ca remediu natural pentru
durerile abdominale date de gastrita cronica, enterita si dizinterie.
9. Fierbeti 3 g de carbuni de paducel cu 6 g fructe de paducel uscat. Ceaiul rezultat se poate administra in
cazul diareei la copii.
10. Fierbeti 10 g fructe de paducel cu 6 g de coaja uscata de portocala si beti ceaiul rezultat in cazul indigestiilor
date de consumul de carne.
11. Pentru dureri postpartum sau dureri la ciclu (dismenoree) se poate bea ceai de fructe depaducel sau in
combinatie cu radacina de angelica (Angelica Chinensis).
12. Vin tonic de paducel - amestecati uramatoarele ingrediente si lasati la macerat intre 10-30 de zile: 250 g fructe
de paducel uscate, 250 g fructe proaspete de logan (Dimocarpus longan), 30 g curmale rosii chinezesti, 30 g zahar
brun si 1 litru de vin de orez (se poate folosi si vodka).
13. Se beau 30 ml de vin tonic pentru inlaturarea durerilor musculare, a durerilor cauzate de artrita, a vederii
incetosate, a durerilor de mijloc si de picioare la persoanele in varsta. (Atentie: consultati medicul de familie referitor
la consumul de alcool!).
Precautii si contraindicatii - evitati consumul excesiv de remedii din fructe de paducel daca aveti regurgitari,
hiperaciditate sau constipatie; - reactiile secundare sunt foarte rare si apar doar la extracte concentrate.
Preparate din flori de paducel:

Tinctura

Este cel mai eficient preparat pe baza de paducel, care pune foarte bine in valoare complexitatea actiunii terapeutice
a acestei plante. Se obtine prin macerarea a 10 linguri de planta maruntita, in jumatate de litru de alcool de 70 de
grade, vreme de doua saptamani, intr-un borcan inchis ermetic. Apoi continutul borcanului se filtreaza prin tifon, iar
tinctura se trage in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de regula o lingurita de tinctura, diluata in
jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. In cazurile de hipertensiune, in care este contraindicat aportul de lichide,
preparatul se administreaza nediluat sau cu foarte putina apa.

Pulberea

Se obtine prin macinarea cu rasnita electrica de cafea a florilor uscate. Se administreaza o lingurita de 3 ori pe zi, pe
stomacul gol. Pulberea se tine sub limba vreme de cateva minute, dupa care se inghite cu apa. Este recomandata
mai ales acolo unde aportul de alcool este contraindicat: ulcerul gastric, gastrita hiperacida, bolile hepatice grave.

Infuzia combinata

Se obtine prin punerea la macerat a 3-4 lingurite de flori de paducel, intr-o cana de apa, de seara pana dimineata,
dupa care se filtreaza. Extractul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa se opareste cu inca o cana de apa
clocotita si se lasa sa se raceasca. Dupa racire, infuzia se filtreaza, iar in final se combina cele doua extracte,
obtinandu-se un preparat folosit intern si extern.

Siropul

Intr-un borcan de sticla prevazut cu capac, se pun alternativ un strat de flori proaspete de paducel tocate cat mai
marunt, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ doua degete), pana se ajunge la gura recipientului,
unde se pune ultimul strat de miere. Se inchide ermetic vasul si se lasa la intuneric si racoare sau ingropat in pamant,
vreme de patru-opt saptamani. Dupa trecerea acestui interval de timp, se filtreaza continutul, iar siropul obtinut se
trage in sticle inchise la culoare. Este un elixir calmant pentru psihic si sistemul nervos, un excelent tonic cardiac si
sustinator de efort. Se ia cate o lingura de 4 ori pe zi, in cure de lunga durata.

Boli care se trateaza cu paducel

Hipertensiune (prevenire si combatere), tensiune arteriala oscilanta - se face un tratament cu tinctura de flori de
paducel vreme de 3 luni, cu 2 saptamani de pauza. Se ia cate o lingurita diluata intr-un sfert de pahar de apa, de 4 ori
pe zi. Acest preparat este foarte bogat in flavonoide, substante care sunt un adevarat elixir pentru sistemul
cardiovascular si care intre altele ajuta la scaderea si la stabilizarea tensiunii arteriale. Cura cu tinctura de paducel
este recomandata mai ales acum, la inceputul sezonului cald, cand sistemul cardiovascular este cel mai greu
incercat. Tratamentul este mult mai eficient daca se asociaza cu o alimentatie vegetariana cu multe cruditati, saraca
in sare si fara condimente iuti, indicatii valabile si pentru urmatoarea categorie de afectiuni.



Ischemie cardiaca (insuficienta cardiaca), anghina pectorala, prevenirea infarctului - un studiu facut in anul
1999 pe 1011 pacienti suferind de insuficienta cardiaca, studiu asistat de un colectiv de medici condus de cardiologul
M. Tachet, a dat rezultate uimitoare. Conform acestui experiment, dupa sase luni, peste 65% dintre pacientii cardiaci
se simteau mult mai bine sau bine, dupa tratamentul intensiv cu paducel, iar la alte 10 procente dintre participanti, se
constata o imbunatatire a starii de sanatate. Interesant este ca acest remediu este printre cele mai bine tolerate
medicamente din lume, 98% dintre cei tratati cu paducel neprezentand nici un fel de reactie adversa, iar ceilalti doar
simptome usoare. Concluzia experimentului: administrarea a 5 ml de tinctura de paducel (aproximativ o lingurita) de
patru ori pe zi, in cure de jumatate de an, imbunatateste irigarea cu sange a inimii, favorizeaza activitatea muschiului
cardiac, previne infarctul.

Sechele postinfarct - studii de medicina experimentala facute in mai multe laboratoare din lume au pus in evidenta
faptul ca administrarea de paducel dupa infarctul miocardic favorizeaza revascularizarea muschiului cardiac,
stabilizeaza valorile tensiunii arteriale, ajuta la marirea calibrului vaselor de sange care alimenteaza inima. Se
administreaza pulberea de flori de paducel: 1 lingurita rasa, de 3 ori pe zi, in cure de minimum 3 luni.

Aritmie cardiaca (palpitatii) - se ia o lingurita de tinctura de patru ori pe zi (la intervale de timp de aproximativ sase
ore). Tratamentul se face vreme de 20 de saptamani si are efecte exceptionale de reglare si stabilizare a ritmului
cardiac.

Umflarea mainilor si a picioarelor, urinari nocturne la bolnavii cardiaci - in anul 1993, un medic american, E.
Leuchtgens, a aratat ca administrand vreme de opt saptamani extract hidroalcoolic (tinctura) de flori de paducel
pacientilor sai cardiaci, aceste simptome dispar complet sau se estompeaza foarte mult. Doza zilnica folosita a fost
de 10-16 ml (aproximativ patru lingurite), administrata in 2-4 etape pe parcursul unei zile.

Valori ridicate ale colesterolului - se ia paducelul sub forma de pulbere, 3-4 lingurite pe zi, in cure de 48 de zile, cu
7 zile pauza. Studii facute de medicii chinezi arata o reducere cu pana la 40% a nivelului colesterolului din sange, in
urma tratamentelor cu paducel. Acelasi tratament a dat rezultate in tratarea arteritei, inclusiv a arteritei obliterante.

Tulburari specifice premenopauzei (bufeuri, palpitatii, stari de neliniste si nervozitate) - se face o cura cu
tinctura de paducel, din care se iau 3-4 lingurite pe zi, pe o perioada de 30 zile, cu 4 zile de pauza. Tratamentul da
rezultate exceptionale atunci cand este asociat cu dieta lacto-vegetariana cu multe cruditati.

Nevroze, stari de anxietate, atacuri de panica - se face un tratament cu infuzie combinata de paducel, din care se
beau trei pahare pe zi. De regula, acest preparat se administreaza pe stomacul gol, cu 15 minute inaintea meselor
principale. Are un efect calmant si de stabilizare a emotiilor, fiind in mod special recomandat pacientilor care acuza si
simptome cardio-vasculare, confirmate sau nu de analizele de specialitate.

Agresivitate marita, tulburari de comportament la copii - se administreaza 4-6 linguri de sirop de flori de paducel
pe zi. Principiile active ale acestor flori au efect calmant usor, reduc gradat pulsiunile agresive si comportamentele
dizarmonice la copii.

Precautii si contraindicatii
la tratamentul cu paducel

Florile acestei plante sunt printre cele mai bine tolerate si mai nenocive remedii (vegetale sau nu) din lume. Toate
testele de laborator sau clinice pun in evidenta faptul ca si atunci cand este folosit in cure de foarte lunga durata, de 6
luni sau mai mult, paducelul nu produce tulburari organice sau de alta natura. Dintre cei tratati pe termen lung cu
extracte de paducel, sub 2% au acuzat reactii adverse, cele mai multe dintre ele usoare: vertij, dureri gastrice slabe,
inapetenta temporara. Extrem de rar apar simptome cum ar fi hipotensiunea arteriala sau bradicardia, caz in care
tratamentul va fi intrerupt si va fi consultat medicul specialist.



Paducelul si varsta a treia

Tratamentul de lunga durata cu flori de paducel are efecte aproape magice asupra persoanelor in etate. Studii facute
in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de infuzie combinata, in cure de foarte lunga durata (6 luni
minimum), previne aparitia sau agravarea bolilor de inima si a bolilor vasculare, previne depresia si alterarea
capacitatilor mentale ivite odata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea cu pana la
40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel. Astfel, testele facute pe bicicleta medicinala si la mersul pe
jos au aratat ca cei care consuma aceasta planta au o mult mai mare rezistenta la efort, respiratia lor este mai bine
reglata si mai ampla, iar inima rezista mult mai bine la solicitarile indelungate, fata de cei din loturile martor. In
concluzie, daca vreti sa traiti nu doar mult, ci si bine si in deplinatatea facultatilor fizice si psihice, consumati paducel.
Extractul din frunze de paducel (Crataegus oxycantha) este benefic pentru inima, afirma medicii de la Colegiul
American de Cardiologie, in urma unui studiu efectuat pe 2681 de pacienti. Tratamentul cu paducel nu a avut efecte
daunatoare, ba chiar a prelungit viata unor pacienti cu probleme grave de inima, care nu mai raspundeau la
tratamentul medicamentos administrat in spital.
Studiul americanilor, realizat pe o perioada de doi ani a analizat rezultatele tratamentului cu o substanta placebo
comparativ cu extractul de paducel. Desi nu a inregistrat rezultate semnificative in ceea ce priveste prelungirea vietii,
scopul principal urmarit de studiu, tratamentul cu paducel s-a dovedit benefic in tratarea afectiunilor cardiace cronice,
a anginei si artimiei.
Extractul de paducel, planta originara din Europa si Irlanda, este un antioxidant folosit pe batranul continent de sute
de ani ca remediu naturist pentru tratarea bolilor de inima. Substantele chimice din planta actioneaza direct asupra
muschiului cardiac, marind sau scazand puterea si rata batailor inimii, si asupra vaselor de sange, relaxand arterele
sangvine din jurul cordului; de asemenea, paducelul actioneaza indirect, largind vasele de sange aflate aproape de
suprafata pielii, scazand presiunea arteriala.
Paducelul este cunoscut si pentru efectele sale calmante, fiind folosit in tratarea anxietatii si a insomniei (desi nu a
fost realizat nici un studiu in acest sens). Un alt beneficiu al acestei plante este faptul ca scade nivelul colesterolului.
Oricum, datorita efectelor sale multiple, nu este recomandabil sa incepeti un tratament cu extract de paducel,
decat dupa ce va sfatuiti cu medicul dumneavoastra, pentru ca efectele s-ar putea dovedi contrare asteptarilor,
inrautatind chiar afectiunea de care suferiti.

De asemenea, gravidele trebuie sa evite paducelul: el relaxaza musculatura uterului. Planta nu este recomandata
nici femeilor care alapteaza.


Busuiocul - planta medicinala
Originar din India i preuit de mai toate popoarele europene, busuiocul (Ocimum basilicum) este o planta "de suflet",
numit in popor si vasileac, borjolica sau bosioc iar frunzele sale, la simpla atingere sau frecare, raspandesc un
parfum puternic, dulce-intepator, care, pe lng faptul c aduce noroc, aduce i sntate. Busuiocul este bun "pentru
cei mhnii i pentru cei cu inima grea", fiind un foarte bun calmant, dar, n acelai timp, fiind i un excelent tonifiant i
reconfortant al nervilor. Are aciune antibiotic, antimicrobian, antitusiv i expectorant. Acioneaz ca diuretic,
carminativ, antiseptic, antiinflamator gastric, intestinal i renal. Este antifungic i febrifug.
Este folosit de foarte multa vreme, nu doar ca planta medicament, cat mai ales ca un condiment in prepararea
diverselor mancaruri traditionale. Numeroasele principii active din aceasta planta (concentrate mai ales in frunze si
flori) au facut ca ea sa fie folosita adesea in medicina naturista, pentru ameliorarea a diferite afectiuni precum: dureri
si iritatii ale gatului, tuse, raceala si gripa; afectiuni ale aparatului digestiv, inapetenta, colici; afectiuni ale epidermei,
acnee, furunculoza, eczeme, exces de sebum, dar si probleme de diabet si calculi biliari. Ceaiul de busuioc
stimuleaz pofta de mncare. Infuzia se prepar dintr-o lingur de plant, uscat i mrunit, la 200 ml ap
clocotit; se acoper vasul i se las s infuzeze 10 minute, apoi se strecoar i se beau 2 ceaiuri cldue pe zi, prin
nghiituri rare, dup mesele principale, obligatoriu un ceai seara, la culcare. Are efecte n disfuncii stomacale,
gastrite, insomnii, iritabilitate, nervozitate, migrene, angin pectoral, n colite de fermentaie, diaree, colici intestinali
i balonri. Combate greaa i senzaia de vom. Stimuleaz pofta de mncare, combate astenia i scade febra. Ajut
la combaterea bronitei, gripei, durerilor articulare, insuficienei circulatorii i reumatismului, dar este i un foarte bun
energizant. Este un bun stimulent al secreiei glandelor mamare la femeile care alpteaz, dar i contra leziunilor
buco-erozive, afte, faringite, angine i toxidermie buloas post-medicamentoas. Ceaiul se poate prepara din frunze
mrunite sau din semine, n 500 ml de ap, se fierbe 5 minute i apoi se infuzeaz nc 10 minute. Se consum
ntreaga cantitate de ceai ntr-o zi ntreag.
Sirop din busuioc i miere, dezinfectant al intestinelor. Pentru a obine sirop de busuioc, se pun 75 g plant
uscat la un litru de ap i se ndulcete cu miere de albine. Acest sirop are o arom suav i a fost recomandat nc
din antichitate, de ctre Plinius cel Btrn, pentru efectele favorabile asupra tubului digestiv, fiind un bun dezinfectant
la nivelul intestinelor.Esena de busuioc, luat cte 5-6 picturi adugate n lapte, ceai sau puse pe o bucat de zahr
cubic, are efect contra spasmelor gastrice, durerilor de cap de origine aton digestiv i contra nevrozelor
atonice."Aghiasma" sau maceratul la rece, elixir al tinereii. Macerat la rece, cunoscuta "aghiasm", desigur fr
puterile conferite prin sfinirea ei de ctre preoi, se obine prin inerea florilor uscate de busuioc n ap, vreme de cel
puin 8 ore, urmat de filtrare. Se bea pe stomacul gol, de preferin dimineaa. Acest remediu este considerat un
adevrat elixir al tinereii, fiind recomandat n cazurile de mbtrnire prematur, n tulburri de menopauz,
andropauz, sterilitate masculin i feminin, frigiditate. nc nu este cunoscut efectul busuiocului asupra glandelor
endocrine, dar este cert c, att la femei, ct i la brbai, este un regenerator rapid, oprind procesele de uzur din
organism i mbtrnirea la nivel celular.

Alifie pentru clcie crpate. Din 20 g busuioc uscat i mcinat fin, amestecat cu 30 g cear alb, 30 g seu de oaie,
30 g terebentin, 60 g colofoniu i 90 g untur de porc se obine un unguent foarte util n uz extern. Se pun
ingredientele la foc slab pn se topesc i se amestec pn la rcirea unguentului, dup care se toarn n cutii din
plastic. Se folosete la tratarea crpturilor aprute pe sfrcul snilor la femeile care alpteaz, a rnilor cu puroi
(crora le grbete vindecarea), a buzelor crpate, pentru clcie i palme crpate, n cazuri de scabie, ulceraii
infectate i cheratodermii palmo-plantare (ngroarea pielii pe palme i tlpi).

Contra durerilor de cap. Cataplasmele din frunze proaspete de busuioc, zdrobite i aplicate pe rni deschise,
ulceraii cronice i leziuni infectate favorizeaz vindecarea lor. Cu frunze proaspete se mai pot freca locurile nepate
de insecte (albine, viespi, nari), reducnd mncrimea pielii i prevenind infeciile provocate prin scrpinat. Se aplic
pe frunte, n cazul durerilor de cap, avnd un efect de combatere a acestora aproape instantaneu.Sucul din busuioc
proaspt se picur n urechi pentru a combate congestionarea intern sau se aplic pe leziunile verucoase (negi,
papiloame), repetnd tratamentul pn la dispariia lor



Ceapa - medicament sau aliment
Ceapa este folosita la gatit, pentru gustul sau dulce si aromat. Intrebuintarile sale insa sunt mult mai diversificate prin
proprietatile curative si efectele benefice asupra sanatatii organismului.
Unghiile deformate, incarnate, cunoscute medical drept onicocriptoza, pot provoca infectii la nivelul degetelor, iar
durerile devin uneori insuportabile. Ceapa poate trata unghiile incarnate, iar durerile vor disparea imediat. Unghia va
fi bandajata cu o ceapa proaspata, taiata felii si asezata pe unghie. Pansamentul va fi indepartat a doua zi, atunci
cand durerile vor disparea si unghiile pot fi taiate cu usurinta.

Pentru unghiile de la picioare, baia in apa in care au fiert cateva cepe va usura pedichiura, fara a simti durere sau
intepaturi, frecvente acestor afectiuni. Dupa igiena unghiilor, aplica un bandaj intre degete, pentru ca pielea sa fie
protejata.
Ceapa mai este un bun remediu impotriva petelor maronii, cauzate de pilulele contraceptive sau expunerile
indelungate la soare. Astfel, zonele sensibile vor fi tamponate cu zeama de la o ceapa, amestecata cu un strop de vin
de mere.
Procedeul se repeta de doua ori pe zi, pana cand petele se amelioreaza sau dispar.

Afectiunile pielii

Cicatricele, semnele lasate de arsuri sau chiar ridurile de expresie sunt eliminate prin tratamentele naturiste cu
ceapa. Arsurile de gradul I, II sau III pot fi ameliorate prin aplicarea unei cepe taiate pe zona afectata.
Proprietatile dezinfectante si antiinflamatorii vor grabi cicatrizarea ranii si durerile vor fi indepartate rapid. Cicatricele
pot fi de asemenea eliminate prin tamponarea zonelor afectate cu ulei de masline si asezarea unei cepe taiate pe
rana.
Dupa o noapte, ceapa va fi indepartata, iar zona se va aerisi si intepaturile si semnele vor disparea.
Ceapa este eficienta si impotriva ridurilor, prin tamponari zilnice. Proprietatile antiinflamatorii ale cepei reduc in timp
ridurile de expresie, iar pielea va fi neteda si intinsa. Asta daca o suportati pe fata fara sa lacrimati!

Afectiunile nasului, gurii si urechii

Sangerarile nazale, ulcerul cavitatii bucale sau otitele pot fi tratate eficient cu ceapa din gradina.
Temperaturile ridicate sau prea scazute, afectarea unui vas de sange la nivelul nasului sau hipertensiunea sunt doar
cateva cauze ale sangerarilor nazale.
Pentru oprirea hemoragiilor, inmoaie un tampon de vata in zeama unei cepe, introdu-l in nara si lasa capul pe spate.
Dupa cateva minute doar, hemoragia se va opri.
Infectiile de la nivelul urechii sau otitele pot fi tratate si ele cu ceapa. In putin ulei de masline se calesc doua cepe si,
dupa racire, se picura in urechea cu probleme. Durerile dispar, iar zona va fi dezinfectata.
Ulcerul cavitatii bucale poate fi tratat prin consumul regulat de ceapa. Ea va fi proaspata insa, cruda, nefierta sau
calita.
Leacuri pentru "rceal" i grip
n bolile respiratorii, mai ales n caz de astm, tuse sau bronit, se amestec 2 linguri de suc de ceap cu 4 linguri de
miere poliflor. Remediul se consum pe parcursul unei zile.
Contra gripei, se macereaz 2 cepe tiate felii subiri ntr-un litru de ap cldu. Se bea un pahar de macerat, ntre
mese i un pahar seara, nainte de culcare.
Tratamentul varicelor prin mbuntirea circulaiei periferice
Sucul de ceap cu miere este util att n bolile respiratorii, dar i pentru compensarea i dispariia varicelor, acionnd
favorabil asupra circulaiei, mai ales a celei periferice, venoase. Se prepar dintr-un kilogram de ceap roie i 300 g
miere poliflor. Ceapa se cur, se taie nu foarte mrunt i se zdrobete n maina de tocat. Trebuie s rezulte 600
ml suc limpede (pulpa se stoarce printr-o bucat de pnz). Se pune sucul ntr-o sticl curat, apoi se adaug cele
300 g de miere. Se amestec bine, se nchide i se pstreaz la frigider. Zilnic, se iau cte 150 ml din acest amestec,
cte 50 ml naintea sau n timpul celor trei mese principale. Cura dureaz o lun, cu o sptmn de pauz, apoi se
poate repeta, dac este nevoie. Acest remediu este recomandat i n alte probleme de circulaie, n congestie
cerebral, arteroscleroz cerebral sau general. Ajut mult n combaterea asteniilor. Acest remediu este
contraindicat bolnavilor de diabet zaharat, celor care sufer de gastrite, duodenite, ulcere gastrice i duodenale.
Consumul de ceap crud protejeaz inima i sistemul cardio-vascular, reducnd nivelul de colesterol, fluidificnd
sngele i reducnd mult riscul apariiei trombozei i a infarctului.
Aliment excelent pentru diabetici
Pentru bolnavii de diabet, fitoterapia recomand sucul de ceap amestecat cu suc de morcov. Este bine ca acetia
s bea, la o or dup mas, cte 2 linguri de suc de ceap diluate n jumtate de pahar de suc de morcov.
Tratamentul se face timp de 3 sptmni. n cazul pacienilor insulino-dependeni, glicemia va fi verificat regulat,
pentru a se ajusta doza zilnic de insulin.
Tratarea infeciilor renale
Ca adjuvant n tratamentul infeciilor renale i urinare (cistit) recidivante, efecte deosebite are un amestec din suc de
ceap, morcov i elin: ntr-un pahar cu suc de morcov se adaug 2 linguri de suc de ceap i 6 linguri de suc de
elin. Se beau 2-3 asemenea doze pe zi, n cure de minimum 2 sptmni. n cazul unor dereglri ale glandelor
cortico-suprarenale, se bea acelai suc, cte o doz pe zi, n cure de 2 luni.
Eliminarea nisipului din vezicula biliar
Contra nisipului i "pietrelor" la fiere (litiaz i calculoz biliar), o ceap mare se taie mrunt, se adaug 4 linguri de
ulei de msline, un pahar cu ap i puin untur nesrat. Se fierbe timp de 10 minute i se bea, seara, extractul
foarte cald. Nu este bun la gust dar ajut mult n vindecare. Dup 2 ore, la culcare, se bea ceai de cruin.
Contra paraziilor intestinali
Viermi intestinali, n special ascarizii i tenia, dispar dup o cur de minim 10 zile, cu suc de ceap dizolvat n lapte.
O doz se prepar din 2 linguri de suc de ceap dizolvat ntr-un pahar cu lapte. Se beau 2 asemenea doze,
dimineaa i seara, pe stomacul gol. Se poate administra i preventiv, copiilor expui la infecia cu parazii intestinali,
cte o doz la 3-4 zile. Tot pentru eliminarea viermilor intestinali, se pune la macerat timp de 6 zile o ceap mare
tiat felii ntr-un litru de vin alb. Se bea un pahar n fiecare diminea, la sculare, timp de o sptmn. Tratamentul
se reia la nevoie.
Pentru eliminarea toxinelor
O combinaie puternic detoxifiant se prepar din 40 ml suc de ceap, 100 ml suc de elin i 50 ml suc de ridiche
(neagra sau roie). Se iau din acest amestec cte 6 linguri, de 4-5 ori pe zi. Este un excelent drenor i detoxifiant al
organismului, indicat pentru tratarea acneei, psoriazisului, eczemelor alergice, lupusului eritematos, bolilor imune n
general.
Creterea diurezei
Un preparat diuretic - care mrete cantitatea de urin eliminat din organism - se obine din 1-2 cepe (cam 100 g),
50 g miere i 200 ml ap. Ceapa se taie n cteva buci i se pune la fiert, timp de 15 minute, ntr-un vas acoperit, la
foc domol. Dup ce se rcorete puin, ceapa se stoarce, se strecoar, iar n lichidul obinut se adaug mierea. Se
amestec bine, pn la omogenizare. Preparatul se bea cldu, toat cantitatea, seara la culcare. Leacul se prepar
de cte ori este nevoie.
Vinul de ceap, fortifiant natural
Un remediu pe care fitoterapia l recomand ca fortifiant pe timpul anotimpului rece este vinul de ceap. Se toac
mrunt 150 g de ceap, se adaug 100 g miere i vin natural pn la umplerea unei sticle de 1 litru. Se las la
macerat timp de 10 zile. Se beau apoi cte 3 linguri pe zi, nainte de mese.
Alte remedii
mpotriva oboselii cronice, se fierbe 15 minute la foc mic o ceap mare, nedecojit i bine splat, n 1-2 l de ap. Se
bea ntreaga cantitate dimineaa, timp de 3 sptmni.
Contra reumatismelor se prepar un decoct (fiertur) din 3 cepe ntregi, cu tot cu foiele nvelitoare, ntr-un litru de
ap. Se fierbe 15 minute, se strecoar i se beau 2 pahare pe zi.
Contra furunculelor i abceselor se aplic pe locul bolnav ceap coapt, cald. Infecia se strnge i se scurge
repede.
Ceapa mai este eficienta si impotriva hemoroizilor, pietrelor la rinichi, matretii sau problemelor tenului. Ea ajuta si la
dezinfecteaza zonelor afectate prin eliminarea bacteriilor si igienizarea lor.
Amesteca putina miere cu zeama a doua cepe si aplica pe zona cu probleme, pentru tratarea hemoroizilor. Clateste
dupa trei ore zona si las-o libera pentru o dezinfectare completa.
Persoanele care au pietre la rinichi pot indeparta durerile, care sunt uneori insuportabile, prin aplicarea unui bandaj
cu ceapa si usturoi proaspete.
Unul dintre remediile naturale in tratarea matretii este masca cu ceapa, aplicata direct la radacina parului, timp de 30
de minute. Se indeparteaza cu apa calda si tratamentul va fi repetat de doua ori pe saptamana.
Ceapa taiata felii este un bun dezinfectant al tenului cu probleme. Curata fata cu o felie de ceapa proaspata in fiecare
seara si clateste-o dimineata. Dupa trei saptamani, tenul va fi mai luminos si curat.