Sunteți pe pagina 1din 5

9.3 Stimularea productivităţii sondei extractive de ţiţei prin injecţie ciclică de abur Recuperarea termică a ţiţeiului prin injecţie ciclică de abur reprezintă, în principal, un proces de stimulare a productivităţii sondelor dintr-un zăcământ de ţiţei relativ vâscos, care prezintă, la niveluri semnificative, diverse forme activabile ale energiei de zăcământ. În cadrul acestui proces, una şi aceeaşi sondă se foloseşte succesiv atât pentru injecţia unei anumite cantităţi de abur, cât şi pentru extracţia ţiţeiului, după ce aburul a cedat stratului căldura latentă de condensare, determinând astfel scăderea vâscozităţii ţiţeiului. Cercetările experimentale au arătat că toate ţiţeiurile care au, în condiţii de zăcământ (specifice zăcămintelor de mică adâncime), vâscozităţi cuprinse între 10 2 şi 10 6 mPa·s prezintă, la o temperatură de 93 °C, vâscozităţi mai mici de 10 mPa·s, fapt ce asigură mobilizarea unor mari cantităţi de ţiţei. Stimularea ciclică cu abur nu necesită existenţa prealabilă a comunicaţiei dintre sonde, dar, prin continuarea ei, se poate ajunge la această comunicaţie, creându-se astfel condiţiile trecerii la un proces de injecţie continuă a aburului. Injecţia ciclică de abur (cunoscută şi sub numele de procesul de „înmuiere“ cu abur sau procesul „huff and puff“) este un proces ciclic, în care fiecare ciclu constă din trei etape şi anume: etapa de injecţie a aburului la un debit relativ mare (timp de 2 până la 4 săptămâni), etapa de condensare (înmuiere), care constă din menţinerea sondei închisă câteva zile, pentru condensarea întregii cantităţii de abur injectate în strat, şi etapa de producţie, care începe prin repunerea sondei în producţie şi se încheie prin trecerea la ciclul următor, în momentul în care debitul sondei a scăzut la o anumită valoare. În general, debitul şi producţia cumulativă de ţiţei din ciclul următor sunt mai mici decât cele din ciclul curent, cu excepţia unor cazuri determinate de prezenţa apei de talpă, a fisurilor în formaţiune etc. Debitul de apă extrasă creşte însă, fără excepţie, de la un ciclu la altul. În figura 9.3 este prezentată variaţia debitului de ţiţei în cadrul a trei cicluri consecutive, aplicate după o perioadă de exploatare a sondei nestimulate [59].

Figura 9.3 Variaţia debitu ţ ţ lui de ţiţei extras printr-o sondă stimulată bur, în
Figura 9.3 Variaţia debitu
ţ ţ
lui de ţiţei extras printr-o sondă stimulată
bur, în cadrul a trei cicluri consecutive
ţ
ţ
ţ
ţ
ă
ă
ă
ă prin injecţie
ţ
ţ
ciclică de a
ă
ă

Mecanismul stimulării

ţiţeiului din vecinătatea so

ţiţeiului) şi expulzarea acest forme de energie ca: energi

de compactare a formaţiun

injectarea de abur este ap condensare şi, ca urmare, pr

formaţiunii nici o cantitate

ă factorul de recuperare depi

acţionează efectiv doar înt

ţ

ţ

ţ

ţ ţ

ciclice cu abur constă, în principal, d

ă

ă

ndei de injecţie–producţie (prin scăder

ă a presiunii de zăcământ, energia gravitaţ

uia din strat, sub acţiunea separată sau si

ţ

ţ

ă

ă

ă

ă

ţ

ţ

ţ

ţ

ă

ă

ă

ii etc. Energia mecanică transmisă zăcă

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă ocesul de stimulare cu abur nu furnizează

ă

roape integral transformată în energie

ă

de energie mecanică. Întrucât stimularea

ă

ă

ă nde de distanţa dintre sondele stimulate,

În condiţii normale (ţiţeiuri cu vâscozi

nt de mare), stimularea ciclică cu abur c

r-o

zonă

ă

ă

de

ţ

ţ

ţ

ţ

rază

ă

ă

relativ

ţ

ţ

ţ

ţ

mică din vecină

ă

ă

ă

in mobilizarea

ea vâscozităţii

ă ţională, energia

multană a unor

ţ

ă

ă

ţ

ţ

ţ

ă

ă

ăţ

ăţ

ş

ş

ă

ă

ă

ă ământului prin

ă ă, în principiu,

ciclică cu abur

termică prin

ţ

ţ

ă

ş

ş

ţ

ţ

ă

ă

ătatea sondei,

ă

putând atinge

tate moderată,

onstituie prima

ţ

ţ

ă

valori de 10 până la 20%.

presiune hidrostatică suficie

ă ă

ă

ă

ă ă

etapă a unui proces de inje ţ

zăcământului printr-o reţea

Pentru anticiparea efe valoarea maximă estimativă

stimulate şi cel al sondei n normal, momentului punerii

aproximată prin admiterea u

exterioară r

între razele r s şi r a ;

ş

ş

şi grosimea con

sonda drenează un b

ţ

cţie de abur, căreia îi urmează etapa spă ă

ă

de sonde. ctului stimulării cu abur a unei sonde s

ălării cu abur a

ă

e poate folosi itate al sondei ătoare, în mod ciclu, poate fi

ă

ndrică, cu raza

ne staţionare;

ă

onda, cuprinsă

ă

ă

ţ

ţ

ă

de injectare a e, astfel încât,

urului injectat,

a

originală

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ă ă

ă

ţ

ţ

ă a raportului dintre indicele de productiv

ă

estimulate. Această valoare, corespunză

ă în producţie a sondei în cadrul primului

ţ

ţ

ă

rmătoarelor ipoteze:

ă

ă

loc de zăcământ orizontal, de formă cili

ă

ă

ă

ă

ă

ă

ş ălzeşte o zonă cilindrică, coaxială cu s

nstantă h, în condiţiile mişcării radial pla

ă

ş

ş

ă

ă

ă

ă

ţ

ţ

ă

ă

ş

ă

ă

ă

ă

turii în stratul productiv, după etapa

ă

ă

sare, este descrisă de o funcţie în trept

e

ă

ă

r

c

ţ

ţ

ă

ă

peratura are valoarea constantă T a a ab

ce

razele

r

a

şi

ş

ş

temperatura

este

a

ă

ă

ş

ş

ă

ă

ă

ă

ă

ă

c

ş

ş

aburul injectat încă

distribuţia tempera

în

ş ş

zona

ă

ţ

r

s

r

r

a

cuprinsă

ă

ă

într

ţ aburului şi pauza de conden

în zona de rază ă

, tem

iar

zăcământului, T r ; în consecinţă, vâscozităţile ţiţeiului în cele două zone au valorile constante ta pentru r s r r a , respectiv tr pentru r a <r r c ; zona din imediata vecinătate a găurii de sondă, cuprinsă în domeniul radial r s r r o , prezintă un blocaj parţial al porilor, caracterizat prin factorul de skin S n înaintea stimulării prin injecţie ciclică de abur; se admite că r o <r a ; injectarea aburului poate reduce efectul skin sau poate lăsa nemodificată valoarea factorului de skin, în funcţie de cauzele care au determinat blocarea porilor; valoarea factorului de skin după stimulare este S s , diferită de valoarea S n sau, eventual, egală cu aceasta; injecţia de abur nu produce modificarea semnificativă a presiunii de zăcământ; ca urmare, factorul de volum al ţiţeiului, b t , se menţine constant. Notând cu k 1 permeabilitatea modificată, din zona r s r r o , şi cu k 2 permeabilitatea originală a stratului productiv, din zona r a <r r c , şi ţinând seama de ipotezele menţionate, debitul Q n al sondei înainte de stimulare are expresiile

Q

n

2 k h p p s 2 k h p p 1 o 2 c
2
k h
p
p
s
2
k
h
p
p
1
o
2
c
o
.
b
ln
r
b
ln
r
tr
t
r o
s
tr
t
c
r o

(9.30)

Explicitând din cele două egalităţi căderile de presiune p o p s , respectiv p c p o (unde s-a notat prin p o presiunea la raza r o ) şi însumând cele două formule obţinute, se poate scrie ecuaţia

p

c

p

s

Q b

1

r

r

n

tr

t

r

o

1

2 h

k

1

r

s

k

2

o

ln

ln

c

.

(9.31)

Relaţia (9.31) poate include şi factorul de skin, a cărui expresie generală este (3.88), prin înmulţirea ei, la numărător şi numitor, cu permeabilitatea originală, k 2 , urmată de adunarea şi scăderea, în paranteza rotundă, a termenului ln(r o /r s ), rezultând egalitatea

p

c

p

s

Q b

n

tr

t

2 k

2

h

S

n

ln

r

r

c

s

,

(9.32)

care conduce la formula debitului sondei înainte de stimulare

Q

n

2

k

2

h

p

c

p

s

tr

b

t

S

n

ln

r

r

c

s

.

(9.33)

Debitul Q s al sondei stimulate este dat de egalităţile

Q

s

2

k

1

h

p

o

p

s

ta

b

t

ln

r

o

r

s

2

k

2

h

p

a

p

o

ta

b

t

ln

r

a

r

o

2

k

2

h

p

c

p

a

,

tr

b

t

ln

r

c

r

a

(9.34)

din care se pot explicita căderile de presiune p o p s , p a p o , respectiv p c p a , prin însumarea cărora se găseşte, pentru căderea de presiune totală, formula

p

c

p

s

Q

s

b

tr

t

ta

1

ln

r

o

ta

1

ln

r

a

1

ln

c

 

2 h

tr

k

1

r

s

tr

k

2

r

o

k

2

r

r

a

,

(9.35)

în care se include factorul de skin prin procedura aplicată la scrierea ecuaţiei (9.32). Astfel, se obţine relaţia

Q b

s

tr

t

ta

k

2

ln

r

o

ln

r

a

 

2 k h

2

tr

2

k

2

h

k

1

p

c

r

s

p

s

r

o

b

tr

t

ta

tr

S

s

ln

r

r

a

s

ln

r

c

r

a

.

Q

s

p c

p

s

din care se poate explicita debitul sondei stimulate:

ln

r c

r a

,

(9,36)

(9.37)

Pe baza ecuaţiilor (9.33),(9.37) şi (3.18),raportul R sn al indicilor de productivitate a sondei după stimularea cu abur (I ps ) şi înainte de stimulare (I pn ) are forma

R

sn

I

ps

S

n

ln

r

c

r

s

I

pn

ta

tr

S

s

ln

r a

r

s

ln

r

c

r

a

.

(9.38)

În locul factorului de skin se poate utiliza, pentru exprimarea cantitativă a efectului skin, şi raza redusă a sondei, r rs . Relaţia de legătură între cei doi parametri este

iar ecuaţia (9.38) devine

R sn

r

rs

r e

s

S

,

ln

r

c

r

rsn

ta

tr

ln

r

a

r

rss

ln

r

c

r

a

 

(9.39)

,

(9.40)

unde r rsn şi r rss reprezintă razele reduse ale sondei nestimulate, respectiv stimulate. Calculele efectuate cu una din ecuaţiile (9.38) sau (9.40), folosind valori uzuale ale mărimilor implicate, indică faptul că răspunsul la stimularea cu abur al unei sonde care prezintă blocaj parţial al porilor este net superior celui aferent unei sonde cu permeabilitatea nemodificată, chiar dacă stimularea cu abur nu are ca efect reducerea valorii factorului de skin. Aburul injectat are presiuni sub 15 MPa, temperaturi cuprinse între 150 şi 375 °C şi titlul (la generatorul de abur) sub 0,9. Pentru datele tipice de zăcământ: tr = 960 mPa·s, tr = 3 mPa·s, r c = 180 m, r a = 8 m, r o = 1,2 m, r s = 0,08 m, k 2 = 250 mD, k 1 = 50 mD (care conduc la S n = 10,83) şi admiţând reducerea la jumătate a factorului de skin (S s = 0,5S n ), din relaţia (9.38) se obţine valoarea R sn = 5,90. Conform relaţiei (9.38), cu cât tr este mai mare, cu atât debitul maxim de ţiţei după stimularea cu abur este mai mare. În realitate, valorile mari ale vâscozităţii tr determină realizarea unor valori mici ale razei r a , fapt ce reduce atât efectul lui tr în cadrul acestei relaţii, cât şi durata perioadei de producţie a ciclului.

Pe de altă parte, aplicarea relaţiei (9.38) pentru intervale de timp relativ mici (alese astfel încât mişcarea să poată fi considerată staţionară) arată că micşorarea debitului în cadrul primului ciclu se datorează, în principal, atât reducerii razei r a pe măsură ce frontul de discontinuitate a temperaturii se apropie de peretele sondei, cât şi creşterii vâscozităţii ta ca urmare a disipării căldurii în stratele adiacente zăcământului. Creşterea fracţiei de apă din debitul total odată cu creşterea numărului ciclurilor cere ca zona încălzită cu abur să fie tratată ca o zonă de mişcare bifazică apă–ţiţei. Procedând astfel, se obţine pentru R sn ecuaţia

R

sn

 

S

 

ln

r

c

n

 

r

s

a

tr

f

k

a

rt

S

s

ln

r

a

r

s

ln

r

c

r

a

,

(9.41)

în care a este vâscozitatea apei, k rt – permeabilitatea relativă faţă de ţiţei, iar f a – fracţia de debit a apei, definită astfel

f

a

Q

a

Q a

Q

t

1

k

rt

a

k

ra

t

1

,

(9.42)

unde k ra este permeabilitatea relativă faţă de apă.