Psihologie cognitiva

Tema 1 Stiintele cognitive s-au bazat pe rezultatele logicii matematice, in sfera demonstratiilor pe calculator a teoremelor logicii formale (B.Russell si A.N.Whitehead, vol. Principia matematica, 1915). A.M.Turing indica modalitatea operativa de stabilire a inteligentei unui sistem artificial (1936, masina Turing = masina teoretica cu computabilitate universala). Acesta a mai lucrat si la spargerea codurilor germane in cel de -al doilea razboi mondial. Turing a elaborat si testul ce-i poarta numele. El afirma ca un sistem artificial este inteligent daca da unui observator uman raspunsurile pe care le-ar fi dat si un subiect uman. Primele teorii matematice ale informatiei au fost elaborate de catre Shannon iar primele masini de prelucrare a informatiei au apartinut lui von Newman. In 1967, U.Neisser, in urma studierii fenomenelor psihice in functie de prelucrarile informatiei intre input-ul senzorial si output-ul motor, a consacrat termenul de psihologie cognitiva in volumul Cognitive Psychology. Cercetatori din mai multe domenii s-au ocupat de studiul stiintelor cognitive, dupa cel de-al doilea razboi mondial. H.Gardiner afirma in 1987 ca exista un grup de cercetatori, de varste si specialitati diferite ce au alcatuit un colegiu invizibil, din care s-au nascut stiintele cognitive. Acesti oameni de stiinta au fost: psihologi (U.Neisser, G.Miller, K.Pribrann), logicieni (Church, Godel, McCollough&Pitts), filosofi (H.Putnam, J.Fodor), antropologi (C.L.Strauss, Roy DAndrade), lingvisti (N.Chomsky), neurobiologi (K.Lashley, D.Hebb), specialisti in inteligenta artificiala (M.Minsky, J.McCarthy, A.Newell). In anul 1956 existau doua grupuri de cercetare a mecanismelor de procesare a informatiei: MIT (Massachusetts Institute of Technology) si Carnegie Mellon. MIT a oragnizat in 10-12 sept.1956 un simpozion despre teoria informatiei, in cadrul acestuia fiind prezentate trei lucrari de baza in Psihologia cognitiva: Masina logica teoretica (H.A.Simon si A.Newell); Trei modele ale limbajului (N.Chomsky);

Magicul numar sapte, plus sau minus doi: cateva limite ale capacitatii noastre de procesare a informatiei(G.Miller). La mijlocul anilor 70, fundatia Alfred P.Sloan a stimulat dezvoltarea stiint elor cognitive, alocand sume importante cercetarilor in domeniu. Astfel ia nastere societatea internationala Cognitive Science Society(1977). Aceasta societate inainteaza primul raport fundatiei Sloan in anul 1978 (SOAP State of The Art Paper). In cadrul acestuia se arata ca obiectul de studiu al stiintelor cognitive este sistemul cognitiv (natural si artificial), Psihologia cognitiva ocupandu-se de sistemul cognitiv uman. H.H.Kelley (1992) afirma ca psihologia contemporana realizeaza o analiza molara a proceselor cognitive, iar psihologia cognitiva, o analiza moleculara. Se exercitau asupra psihologiei cognitive doua presiuni: din partea specialistilor in inteligenta artificiala si din partea neurostiintelor. Experimentul + modelarea, formalizarea, simularea pe calculator = axa metodologica a psihologiei cognitive. Rolurile acesteia, in randul stiintelor psihologice, se manifesta in psihologia clinica, psihologia industriala si organizationala, psihologia educationala etc. Este importanta pentru obtinerea de performante profesionale, deschizand totodata noi directii de specializare in interiorul acestor ramuri ale psihologiei.

Definirea Psihologiei cognitive este foarte complexa, relevandu-se diferite aspecte esentiale ale acesteia, in cadrul definitiilor. Astfel, despre aceasta se afirma ca: - studiaza mecanismele de prelucrare a informatiei si impactul acestora asupra personalitatii; - studiaza procesarile informatiei, de la input-ul senzorial la output-ul motor sau comportamental; - abordeaza fenomenele psihice si comportamentale din punctual de vedere al mecanismelor informationale ce le deservesc. Omul, fiind un sistem informational, este obiect de studiu al Psihologiei cognitive. Caracterul integrationist si cumulativ al acesteia este dat de curentele psihologice anterioare: asociationismul, behaviorismul, introspectionismul, gestaltismul, etc.) Psihologia cognitiva dispune de un limbaj propriu si de o metodologie specifica. Teoriile si modelele acesteia trebuie sa se conformeze cerintelor psihologiei generale; astfel ea trebuie sa ofere modele formaliste implementabile pe calculator precum si sa construiasca modele valide si relevante ale comportamentului uman. De aici rezulta caracterul bicefal al psihologiei cognitive. Caracterul bipolar al acesteia este dat de faptul ca este o disciplina specifica a stiintelor cognitive si, in acelasi timp, o ramura a psihologiei. Sistemul cognitiv = sistem fizic ce detine proprietati de reprezentare si calcul. Acesta este format, ca si orice sistem, din materie, informatie si energie. Reprezentarea lui este similara sistemelor problematice, fiind reflectarea interna a realitatii externe. Este necesara stabilirea unei relatii sistematice intre cele doua medii, intern si extern. Reprezentarile utilizate in sistemul cognitiv pot fi: - simbolice (imagini, continuturi semantice), pentru care avem reguli de operare specifice; - subsimbolice (pattern-uri de activare = modele, exemple de activare ale retelelor neuronale), pentru care avem reguli de modificare a valorilor de activare. Calculul = manipularea reperezentarilor in virtutea unor reguli, norme. In stiintele cognitive avem doua tipuri de modelari: clasic simbolice; neuromimetice.

Stiintele cognitive pot fi punct de plecare in cercetarea oricarei forme de inteligenta (naturala sau artificiala, terestra sau extraterestra), fiind considerate, din aceasta cauza, stiinte de intalnire. In cadrul sistemului cognitiv avem 4 niveluri de analiza: 1. Nivelul cunostintelor; 2. Nivelul computational; 3. Nivelul reprezentational algoritmic; 4. Nivelul implementational. Nivelul cunostintelor stipuleaza faptul ca mecanismele psihice si comportamentele individului se modifica in functie de cunostintele acestuia (sunt cognitiv penetrabile). Daca nu sunt influentate de cunostintele sau intentiile subiectului, atunci sunt cognitiv impenetrabile. Cunostintele duc la propunerea de scopuri, iar acestea impun anumite comportamente. Terapia cognitiva = modificarea schemelor cognitive ale subiectului (A.T.Beck, 1976) sau a convingerilor sale eronate (A.Ellis, 1962).

Prelucrarea stimulilor, de catre sistemul cognitiv, se face incepand de la caracterele fizice, de suprafata (contur, culoare, dimensiuni, deplasare etc.) spre caracteristicile semantice sau functionale (semnificatie, functie indeplinita, categoria din care face parte etc.). Aceasta caracteristica a sistemului cognitiv se numeste analiza ascendenta a stimulului (bottom up analysis). Aceasta analiza contine atat caracteristicile stimulului cat si proprietatile modulelor cognitive periferice. Prelucrarile sistemului cognitiv, de la cunostintele subiectului spre proprietatile fizice ale stimulului constituie analiza descendenta (top down analysis). Nivelul computational reflecta prelucrarile necesare transformarilor input-ului in output sau functia input output. Acesta denota stabilirea exhaustiva a procesarilor la care sunt supuse datele problemei (input-ul) pentru obtinerea solutiei (output-ul). Constrangerile naturale = proprietati fizice ale mediului si ale sistemului fizic in care se realizeaza procesarea stimulului ce exprima regularitati statistice. Sistemul cognitiv uman s-a dezvoltat in interactiune cu un anumit mediu fizic, procesarile lui fiind dependente de constrangerile naturale. Avem doua modalitati de prelucrare: modulare (sunt cognitiv impenetrabile); nonmodulare (sunt cognitiv penetrabile).

Nivelul reprezentational algoritmic analizeaza problema algoritmului de realizare a functiei input output si a modalitatii de reprezentare a acesteia. Reprezentarile si algoritmii isi impun uneori constrangeri reciproce. Nivelul implementational analizeza structura materiala (neurobiologica sau artificiala) ce realizeaza procesarea informatiei. Astfel, se poate realiza o analogie intre elementele celor doua tipuri de structuri, la om si la calculator: la om: a) cunostinte si intentii; b) cerintele si prelucrarile pana la solutionarea problemei; c) reprezentarea si realizarea sarcinii; d) procesele neurobiologice ce au loc in cadrul rezolvarii sarcinii. la calculator: a) informatia stocata in calculator;

b) functiile input si output de care dispune: c) modul de realizare (algoritmul) si reprezentare (limbajul de programare) a acestor functii; d) procesele la nivel de hardware in timpul executarii sarcinii. Neurostiintele au in sfera preocuparilor investigarea nivelului implementational. Neurostiintele cognitive studiaza modul in care structurile neurobiologice realizeaza o anumita procesare a informatiei. Analiza multinivelara a sistemelor de procesare a informatiei readuce in prim plan o teza din logica, anume ca explicatia nu este tranzitiva. Aceasta analiza multinivelara este ceruta de organizarea ierarhica a informatiei. Fenomenul cognitiv, analizat la cele patru niveluri, este in functie de mecanismul supus analizei si de metodologia folosita. D.Marr, initiator al abordarii multinivelare, a trecut, de la viziunea asupra independentei nivelurilor de analiza, la interactiunea acestora.

Analiza multinivelara ofera explicatii cu privire la posibilitatea ca un sistem fizic sa opereze cu cunostinte abstracte, creierul operand cu reprezentari (simbolice sau subsimbolice) a informatiilor externe. Paradigmele psihologiei cognitive, in functie de tipul reprezentarilor, sunt: 1. Paradigma clasic simbolica;

2. Paradigma neoconexionista.

Aceste paradigme au aplicatii in inteligenta artificiala si neurostiintele cognitive. Paradigma clasic simbolica isi are originile in filosofie (rationalismul Leibnitz, Descartes, si empirismul J.Locke, Th.Hobbes, D.Hume). Aceasta are la baza afirmatia ca atat cunostintele cat si starile de lucruri corespunzatoare sunt reprezentate in sfera sistemului cognitiv prin simboluri sau structuri simbolice. Reprezentari simbolice sunt imaginile, conceptele, judecatile. In primele decenii ale sec. al XX-lea apare ideea manipularii simbolurilor in gandire, baza fiind reprezentata de formalizarea logicii (Russell, Carnap, Wittgenstein), gramaticile generative (N.Chomsky) si lingvistica teoretica. Operarea cu simboluri se realizeaza prin reguli abstracte (compunere, deductie, inductie), rezultand teoreme bazate pe axiome. Sistemul cognitiv uman si calculatorul sunt sisteme fizico simbolice(A.Newell, H.A.Simon). Modelele simbolice sunt intr-o permanenta transformare, fapt demonstrat prin aplicarea paradigmei clasic simbolice la procesele cognitive centrale (gandirea), in cadrul rezolvarii de probleme. Paradigma neoconexionista (a procesarilor paralele sau modelarea neuromimetica) are la baza ideea ca activitatea cognitiva poate fi explicata prin modele neuronale (McCullogh&Pitts, 1943). Acestia au modelat activitatea neuronala cu ajutorul algebrei booleene, aratand ca retelele neuromimetice pot desfasura calcule logice. F.Rosenblatt construieste perceptronul = retea neuromimetica, pe doua niveluri, ce poate discrimina doua impulsuri senzoriale diferite. M.Minsky&S.Papert i-au infirmat teoria acestuia prin demonstrarea incapacitatii unor retele neuromimetice de a calcula functii logice simple (1969). La inceputul anilor 90, D.E.Rumelhart si J.L.McClelland reconsidera ideea construirii de modele cognitive neuromimetice prin constituirea grupului de cercetare PDP Research Group (cerceta procesarile paralele distribuite). Cercetarile acestui grup au fost publicate in doua volume considerate ca fiind baza neoconexionismului: Procesarile paralele distribuite: Studierea aprofundata a microstructurii cunoasterii (1986); Modele psihologice si biologice (1987).

Retelele neuromimetice = informatii sub forma unor valori si patternuri de activare ale unor unitati simple (neuromimi), care circula intre centri de procesare, sub forma de scalari, nu de simboluri. De aceea aceste retele sunt semantic opace. Regulile de functionare a acestor retele sunt de modificare si propagare a valorilor si patternurilor de activare. Algoritmii nu opereaza cu simboluri, ci cu aceste valori si patternuri. Partile componente ale retelelor neuromimetice sunt: a) b) c) d) ansamblul de unitati; starea de activare; regula de activare; functia output;

e) f) g)

un pattern de conexiuni intre unitati; reguli de invatare; mediul de operare a retelei.

Unitatile (neuromimi, noduri, neuroni formali, unitati cognitive) se caracterizeaza prin valori de activare si se grupeaza in retele prin sinapse; nu sunt interpretabile semantic. Li se atribuie o valoare numerica in intervalul [-1,+1]. Exista unitati input (cu valoare de intrare) si unitati output (care propaga outputul in retea); acestea sunt unitatile vizibile. Retelele binivelare (perceptronul) contin doar unitati vizibile. Retelele multinivelare contin si unitati ascunse care moduleaza valorile transmise intre unitatile vizibile. Poate exista si o interpretare externa, d.p.d.v. al celui care analizeaza proprietatile retelei. Astfel avem retele localizationiste (in care unitatile sunt concepte sau ipoteze) si retele distributive (in care informatia e distribuita pe interactiuni de unitati). Starea de activare indica nivelul de activare a unitatilor, la un moment dat. Acestea pot varia continuusau discontinuu, in functie de preferintele celui care studiaza reteaua. Valoarea de activare scade in timp sau datorita modificarilor conexiunilor (prin inhibitia laterala), constituind totodata si restul de activare de la nivelul fiecarei unitati (rata a degradarii decay rate). Regula de activare este functia de modificare a valorii de activare a unitatilor din retea. Netinput-ul (suma inputuri-lor receptionate de o unitate) este masura modificarii starii de activare; rezulta ca este suma ponderata a valorilor de activare receptionate. Input-ul este ponderat cu taria legaturilor dintre unitatile input si unitatile receptoare. Restul de activare + netinput = modificarea valorii de activare Functia output refelecta relatia dintre valoarea de activare a unei unitati si output-ul transmis de aceasta in retea. Output-ul poate fi 0 cand valoarea de activare nu atinge un anumit prag, sau poate avea valo area starii de activare. Conexiunile dintre unitati sunt elementele cele mai importante in retea. Din acest punct de vedere avem retele unidirectionale sau unidimensionale (informatia se propaga numai de la unitatile input spre cele output) si retele bidirectionale sau bidimensionale (informatia se propaga in ambele sensuri, interactiunile fiind reciproce => retea interactiva). Conexiunile pot fi excitative (cu pondere pozitiva) siinhibitive (cu pondere negativa). Regulile de invatare sunt algoritmi de modulare a ponderii conexiunilor din retea. Principalele reguli de invatare sunt: regula lui Hebb, regula delta (Widrow Hoff) si regula retropropagarii erorii (regula delta generalizata). Mediul sau ambianta retelei desemneaza retele cu structuri mai generale si complexe la care sunt conectate retelele conexioniste neuronale. Influenta acestor retele generale se face simtita sub forma unor inputuri cu valori fixe ( biasi, sg. bias), care sunt independenti de activarile din retea. Structurile cognitive sunt sisteme cu o arhitectura neomogena. D.A.Norman (neoconexionist) arata in 1986 ca relatiile dintre modelarile conexioniste (subsimbolice) sunt orientate pe verticala. Micro- si macrostructura cognitiva au valoare predictiva, oferind descriptii valide la un anumit nivel de analiza.

Tema 2 De modul de prelucrare a informatiei vizuale s-au ocupat cercetatori ca D.Hubel, T.Wiesel, D.Marr, Biederman si Ulmann, s.a. Specialistii in inteligenta artificiala considerau un model ca fiind satisfacator daca acesta este eficace tehnologic (realizeaza scopul cu resurse minime). Psihologii cognitivisti afirmau ca un model este satisfacator daca se supune validitatii ecologice si plauzibilitatii neuronale (explica si prezice comportamentul uman in situatii naturale fara a contrazice cunostintele despre activitatea neuronala). Substratul neurobiologic in prelucrarea informatiei vizuale, de la exteriorul inspre interiorul analizatorului vizual, este alcatuit din: cornee, umoarea apoasa (camera anterioara), irisul cu pupila, umoarea sticloasa (camera posterioara), retina (continand foveea centralis si macula lutea sau pata galbena) si nervul optic. Celulele receptoare sunt conurile (pentru vederea diurna, ~ 125-130 mil.) si bastonasele(pentru vederea nocturna, ~ 5-7 mil.). Aceste celule receptoare pot fi de tip on off (pentru spoturi luminoase) sau de tip off on (pentru activitatile complementare celor ale celulelor on off). Ca si metoda de identificare a acestor celule si a campului receptor avem Grilajul Hermann Hering. Asupra celor doua tipuri de celule au mai efectuat cercetari Jung (1973) si Bonnet (1990).

Detectorii de trasaturi = neuroni activati de stimuli vizuali simpli (D.Hubel si T.Wiesel) In functie de complexitatea stimulului, avem celule simple, complexe si hipercomplexe. Cele simple detecteaza linii, fante luminoase, contururi. Celulele complexe aduc o informatie vizuala de o mai mare generalitate; receptioneaza si stimuli in miscare. Celulele hipercomplexe sunt de doua tipuri: unele detecteaza unghiuri iar altele receptioneaza stimuli de o anumita dimensiune. Prelucrarea primara a informatiei vizuale are la baza teoria computationala, ce are un caracter abstract, formal matematic si care reflecta logico matematic functia prin care un sistem cognitiv face ca unui input sa-i corespunda un output specific. Prin aceasta teorie se explica receptionarea contururilor si tridimensionalitatea. Prelucrarea primara implica prelucrari preatentionale ce reprezinta caracteristicile fizice ale stimulului, in sistemul cognitiv. Prelucrarea, la acest nivel, localizeaza stimulul, nu-l caracterizeaza. Perceptia vizuala secundara contine mecanismele de recunoastere a figurilor si obiectelor (rezultatul lor este tridimensionalitatea, identificarea stimulului). Schema generala de prelucrare a informatiei vizuale (D.Marr, 1982) cuprinde:

Stimuli Schita (procesarea distantei, adncimii, texturii, Schita Reprezentare vizuali formei, miscarii) intermediara tridimensionala

primara culorii, pozitiei,

Procesarile primare sunt organizate in module, functionand simultan, in paralel si fiind independente de natura stimulului. Reprezentarea contururilor surprinde caracteristici invariante ale stimulului, reducand detaliile la esential. Contururile reprezinta limite de suprafete, figuri, obiecte. Importanta este variatia semnificativa a intensitatii stimulilor luminosi, care este accentuata la nivel neurofiziologic si subiectiv. Metodele matematice, in extragerea contururilor, sunt filtrajul si analiza Fourier. Filtrajul este de fapt o filtrare matematica a variatiilor de intensitate a luminii. Filtrarea = operatia matematica de calcul diferential din mediile intensitatilor mai multor pixeli invecinati. Contururile sunt date de multimea punctelor colineare determinate de operatia de filtrare. Numarul contururilor extrase scade odata cu cresterea dimensiunilor filtrului; filtrul optim este functie de scopul analizei conturului, contururile nesemnificative disparand. Analiza Fourier face posibila modelarea matematica a oscilatiilor luminoase de la maginea obiectelor si fenomenelor dar si a suprafetelor acestora, avand ca si punct de plecare descompunerea distributiei spatiale a luminozitatii. Joseph de Fourier (1982) a elaborat Teoria analitica a caldurii in care apare ideea prezentarii functiilor periodice prin serii de functii periodice. Imaginea retiniana poate fi caracterizata prin serii Fourier daca e formata din distributii periodice spatiale si temporale. Neuronii analizatorului vizual au sensibilitati diferite pentru frecvente diferite ale luminii. Reprezentarea stimulului vizual se realizeaza prin analiza armonicelor stimulului vizual, pentru diferitele frecvente ale undelor luminoase. Reprezentarea adancimii se realizeaza prin disparitatea retiniana (stereopsisul) dar si prin deplasarea obiectului fata de observator sau invers. Unghiul descris in urma deplasarii este cu atat mai mic cu cat creste distanta fata de obiect. Gradientul texturii = distanta dintre elementele texturii. Micsorarea acestei distante creeaza impresia de indepartare (perspectiva). In cadrul procesarii miscarii, in functie de directia de deplasare avem diferite celule specializate. Fatigabilitatea celulelor apare ca iluzie a deplasarii, in sens invers, dupa perceptia, un timp indelungat, a deplasarii intr-o directie. Reflexul de ferire a capului din calea unui stimul in miscare necesita atat recunoasterea formei cat si interpretarea semnificatiei, care trebuie sa fie mai rapide decat perceperea obiectului aflat in miscare. Prin procesarea formei cu ajutorul prelucrarii umbrelor se poate percepe forma si pozitia obiectelor fata de anumite puncte de reper. Umbra si penumbra precum si constrangerile naturale sunt invatate neintentionat, pe parcursul vietii.

Unitatea elementara in procesarea texturii este textonul = element primitiv, nedecompozabil, al unui material (dupa Jules, 1981). Acesta se caracterizeaza prin densitate pe o suprafata, locatie, lungime,orientare. Procesarea culorii are la baza fenomene si mecanisme fizice si chimice.