Idei si mentaliti

Viziunile liberale, interpretarile liberale => sunt ostile lumii burgheze. Doctrinele conservatoare : 1) Doctrine de stanga (social-democrate, comuniste) Socialismul utopic viziune socialista care propune solutii care nu pot fi aplicate/nu isi gasesc locul; aceasta orientare a fost una dintre sursele gandirii marxiste. Marx preia din aceasta orientare ideea unei societati lipsite de proprietate privata care are in centru ideea de munca productiva, care este lipsita de contradictii si in care statul este doar un administrator impartial al societatii. La o asemenea societate ideala, in vizunea lui Marx, se ajunge pe calea revolutiei proletare, care are menirea sa desfiinteze clasa burgheza, modul ei de viata, institutiile care o servesc si sa instaureze un stat al dicaturii proletariatului ca forma de organizare politica ce ar urma sa pregateasca trecerea la stat in calitate de simplu administrator al treburilor publice. Marxismul considera lumea burgheza o lume care la inceputul secolului al XIX-lea deja si-a epuizat resursele de stimulare a progresului social. Din perspectiva marxismului proletariatul (clasa muncitoare) reprezinta forta care, organizata, poate schimba societatea, poate deschide noi cai pentru progres. Marx considera ca preluarea puterii de catre proletariat inseamna rezolvarea problemelor proletariatului (clasa exploatata) si in acelasi timp rezolvarea tuturor problemelor fundamentale ale societatii vremii. In acest fel gandirea marxista se inscrie intr-o tendinta mai generala manifestata mai ales in prima jumatate a secolului al XIX-lea; o tendinta de gandire procupata de intelegerea mecanismelor sociale, de rezolvare a conflictelor, dificultatilor pe care le inregistra societatea epocii si preocupate de categorii mari de oameni. Filosofii masive filosofii care se ocupa de grupuri mari. In acest context marxismul este o orientare reprezentativa pentru secolul al XIX-lea si cu influente foarte puternice in secolul al XX-lea, fiind doctrina care a stat la baza partidelor comuniste, si a fost (si este inca) o doctrina influenta in mediul intelectual. Marxismul a pornit de la situatia concreta a lumii muncitoare de la inceputul revolutiei industriale. Marx folosea proponderent termenul de proletariat lucrator lipsit de orice mijloace; termenul abia se contura la mijlocul secolului al XIX, ca la inceputul secolului XX sa dispara. Marx folosea acest termen pentru ca el considera ca dezvoltarea burgheziei va saraci si mai mult clasa muncitoare, o va

pune in dificultati si mai mare (singura solutie = rasturnarea societatii burgheze). Astazi, aceasta interpretare marxista este privita cu un ochi critic de foarte multi teoreticieni, nu numai datorita consecintelor unei politici comuniste care a pornit de la ea, ci si datorita felului concret in care a analizat lumea burgheza. In genere se constata ca lumea moderna de tip burghez a evoluat pe parcursul secolelelor XIX si XX intr-un alt sens decat cel prevazut de Marx, de doctrina moderna. De pilda, R. Aron, sezieaza faptul ca lumea burgheza a evoluat mai curand in parametrii principiilor liberale, viata acestei societati a fost dominata de tendintele sustinute de lumea liberala. Raymond Aron atrage atentia ca lumea noastra (sec XX) este mult mai aproape de ce a gandit A. de Tocqueville (ganditor francez de orientare liberala, care in prima jumatate a secolului al XIX-lea a studiat democratia americana si a intuit ca organizarea democratica a lumii burgheze, cu toate consecintele ei economice, sociale, politice, asa cum incepea sa se contureze in America, va fi solutia viitorului) decat ce a prevazut Marx. Societatea burgheza a recurs la reforme succesive in planul organizarii vietii economice, vietii sociale, reforme care au sustinut dezvoltarea eocnomica si inclusiv au sprijinit mai ales in tarile dezvoltate/bogate depasirea situatiei foarte dificile a muncitorilor (muncitorii care la inceputul sec. XIX traiau in saracie, ajung ca la sfarsitul sec. XIX sa aiba un mod de viata apropiat unui mic burghez.) Se poate constata ca in aceasta perioada a secolelor XIX-XX, muncitorii au luptat pentru drepturile lor intr-o maniera predominant pragmatica, s-a dezvoltat o adevarat cultura a negocierilor intre patronate si organizatiile muncitoresti/sindicate si in acest fel au fost diminuate (de multe ori evitate) confruntarile grave si mai ales confruntarile intens politizate intre lumea burgheza si cea muncitoare. La sfarsitul sec. XIX au fost cateva decenii in care lupta muncitorilor a fost ntr-adevr politizate. Este de semnalat faptul ca in genere structura lumii muncitoare, mai ales in secolul XX, s-au schimbat sensibil fata de cele ale secolului XIX (accentuarea profesionalizarii care a adus si conditii mai bune de salarizare si vata, s-a schimbat si atitudinea munctorilor). In secolul XX statul burghez a dezvoltat o serie intreaga de politici de asistenta sociala menite sa reduca saracia extrema, sa sustina categoriile defavorizate, marginalizate economic/social/cultural. Acest lucru s-a petrecut mai ales in Europa (diferenta dintre lumea europeana si americana = lumea americana a ramas fidela principiului liberalismului pur, iar lumea europeana a optat si pentru asemenea politici sociale). Ideile marxiste sunt astazi contestate, pentru ca sunt puse in fata unei societati care nu a confirmate ideile marxiste. Marxismul a prezentat de regula o imagine nediferentiata asupra lumii burgheze si cea a muncitorilor. De cele mai multe ori marxismul a ignorat faptul ca cele doua categorii mari (clase sociale) nu sunt omogene, sunt extrem de diversificate si ca demarcatiile in interiorul celor doua lumi

sunt foarte mobile. Cercetarile contemporane de istorie sociala evidentiaza diferente semnificative in functie de tara, de tipul de activitate, de nivel al castigului, atat in ceea ce priveste burghezia cat si muncitorii. Aceste diferente au influentat modurile de viata, de gandire, au determinat optiuni politice diferite sau optiuni culturale diferite in interiorul unei si aceleiasi categorii sociale. Altfel spus nu avem de-a face cu doua categorii, ci cu categorii mult mai diversificate in ambele tabere. Nu se confirma, nu rezista, unei analize riguroase contemporane nici mecanismele pe care Marx le considera ca stand la baza insusirii veniturilor de catre burghezi si de catre proletari. Atitudini critice fata de lumea burgheza s-au formulat nu doar in doctrine ci si in creatia artistica, s-au la nivelul mentalitatilor. Lumea burgheza are niste precursori, parinti indepartati (din Renastere) extrem de cultivati si interesati de arte. In perioadele urmatoare insa, mai ales secolul al XIX burghezia va fi privita, de catre o parte a lumii intelectuale, cu un anume dispret, pentru ca era considerata o categorie lipsita de culturla, o categorie care doare mimeaza interesul pentru cultura, in timp ce in realitate este lipsita de sensibilitatea autentica, pentru cultura in genere, pentru arta; este lipsita de o pregatire necesara acesului la cultura de inalta tinuta. In acest context a aparut termenul de filistin cu privire la aceasta dimensiune culturala a lumii burgheze. Un alt moment semnificativ in atitudinile critice inafara doctrinelor, putem semnala la mijlocul sec. XX, cand marxismul are ecou in cercurile intelectuale, occidentale, si sub influenta propriilor experiente vor apare autori care denunta duplicitatea morala a lumii burgheza, denunta lipsa de orizont a acestei lumi, formalismul vietii, indepartarea de valori autentice, denunta capacitatea de a saraci spiritual, uman, bogatiile materiale. Miscarea hippy propune intoarcerea la natura, denuntand lumea industrializata; dragostea libera.

Trasaturile lumii burgheze

Increderea in ratiune caracteristica fundamentala a lumii moderne de tip burghez. In mod obisnuit increderea in ratiune = rationalism. Rationalismul subliniaza valoarea ratiunii, opunand-o credintei prejudecatilor, obisnuintei sau punand-o fata-n-fata cu alta facultati ale omului cum ar fi intuitia, imaginatia, instinctualitatea. Altfel spun, rationalisml mizeaza pe o gandire clara libera, bazata pe rationamente, care foloseste notiuni si judecati abstracte. Termenul de ratiune si rationalismul este un cuvant cheie pentru lumea europeana. De regula, atunci cand se compara lumea europeana, de la originile ei pana astazi, cu alte universuri culturale, ratiunea reprezinta un criteriu al diferentei. Lumea europeana este o lume a increderii in ratiune, dar asta nu inseamna ca ratiunea lipseste in alte civilizatii (ratiunea este prezenta ca un element difuz in aceste culturi, este prezenta in ipostaza ei instrumentala; si in aceste culturi, unde ratiunea nu e pretuita, ea ajuta oamenii sa se adapteze la

lumea inconjuratoare, sa gaseasca solutii tehnice adecvate pentru supravietuire, sa elaboreze planuri si sa poata urmari aceste planuri, sa coreleze corect scopurile cu mijloacele la nivelul actiunii curente). In lumea europeana, ratiunea a devenit instrumentul principal de cunoastere si explicare a lumii, de consturire a teoriilor cu privire la natura, la viata umana; a devenit un instrument important in organizarea modului de viata; in judecarea optiunilor; in analiza valorilor. Asta nu inseamna insa ca lumea europeana a fost lispita de elemente de irationalitate, ca lumea europeana nu pretuieste imaginatia, intuitia, ca in lumea europeana nu s-au dezvoltat credinte irationale bazate pe sentiment; dar europeanul s-a dorit a fi rational, a pretui ratiunea, chiar si atunci cand nu a respectat-o. De aceea se poate spune ca lumea europeana si-a construit discursul identitar modern in jurul ideii de ratiune; adica lumea europeana a privilegiat ratiunea in felul in care s-a gandit pe sine, s-a prezentat pe sine, chiar daca nu a respectat intru totul credintele ratiunii. Somnul ratiunii naste monstrii formula emblematica pentru credinta europenilor in ratiune ! Lumea europeana se defineste ca o cultura iubitoare de ratiune : in mod traditionale, in istoriografia mai veche se considera ca istoria culturii europene poate fi prezentata, din acest punct al raportarii la ratiune, dupa o schema tripartita : Anticii greci si romani pun bazele rationalismulu european Evul mediu este o perioada de absenta a ratiunii, o lume in care apelul la ratiune este absent Lumea moderna readuce increderea in ratiune.

Istoria mai recente, cercetarile mai nuantate, arata ca aceasta schema este o simplificare brutala a culturii europene, demonstrand cu fapte asupra istoriei ca increderea in ratiune si forme extreme de rationalitate s-au regasit in toate etapele culturii europene. Platon si Aristotel au pus bazele ratiunii europene. Studii contemporane arata prezenta subtila si diversa a rationalitatii in lumea medievala. O rationalitate tehnologica, dar si o utilizare intensa a ratiunii in argumentele de tip religios, putandu-se distinge intre o credinta bazata pe ratiune si o credinta afectiva. Este adevarat insa, faptul ca, odata cu Renasterea, increderea in ratiune este afirmata in mod explicit si este prezenta in cele mai diverse forme in intreaga cultura moderna; de la teorii stiintifice si filosofice pana la practica curenta. In secolul al XVII se naste in Europa ceea ce generic se numeste rationalismul modern.