Panza de păianjen

-rezumat-

Personajul principal al cărții, Diana Slavu, o adolescentă cu suflet de copil, un caracter complex,
modelat într-o măsură signifiantă de împrejurările în care trăiește (neajunsuri materiale și financiare), de
o excesiva feminitate, se dovedește a fi un personaj tragic, chinuit de emoții și mici necazuri cotidiene,
dar și de dureri ascunse ale adolescenței, o adolescență trăită în timpul războiului.
Prietena sa cea mai buna, Ilinca Dima, pe care a cunoscut-o la 14 ani, este cea căreia îi scria adesea
pentru a-i povesti și a-i împărtăși trăirile și sentimentele, plecată fiind o vară la Mangalia, perioadă
imortalizată într-un jurnal pe care Diana l-a păstrat de-a lungul timpului. La începutul romanului, aceasta
decide să plece la Paris, fără a-i spune Ilincăi motivul, și-i lasă ei jurnalul pe care începe să-l citească după
primirea scrisorii de rămas-bun a Dianei.
Sub formă de caiete, amintirile Dianei Slavu îi urmăresc copilăria, adolescența și tinerețea, până la
vârsta de 20 de ani. Aflăm că Diana provine dintr-o familie modestă, că poartă povara unei copilării
nefericite, „fara jucării”, însă reușește, prin frumusețea și felul ei de a fi, să se afle mereu în centrul
atenției, încă de la vârsta de 14 ani, lucru ce îi oferă o oarecare evadare din sărăcia în care era nevoită să
trăiască alături de familia sa. Un eveniment important din viața sa are loc la vârsta de 16 ani, când,
aflându-se in Mangalia, îl întâlnește, iar mai apoi, se îndrăgostește de pictorul Petre Barbu, alături de
care petrece fiecare zi a vacanței. Atrasă de mare încă din copilărie, pe când locuia la Constanta, șederea
la Mangalia îi trezește amintiri îndepărtate: „Un vânt sărat, care mi-a amintit iar de Constanța”.
Pe parcursul verii, realizează că, în ciuda sentimentelor puternice pentru Petre, iubirea nu-i este
împărtășită de acesta. Chiar si după ce fata părăsește Mangalia, ea continuă să-l caute pe pictor în fiecare
din bărbații pe care-i întâlnește, în comportamentul, gesturile, cuvintele lor, readucându-l la viață în
scrisorile pentru prietena sa de suflet, Ilinca.
Cu timpul, sentimentele ei pentru Petre se diminuează, iar in perioada care urmează, îl cunoaște pe
Tomi Ionescu, căruia îi spune „Michi”, student la Paris, venit sa-si petreacă vacanta la Ocna-Sibiului.
Relația dintre cei doi devine curând de prietenie, urmând ca Diana sa se căsătorească cu el, „nu din
interes, nici din dragoste”, crezând că, în acest fel, va reuși să scape de „destinul său cenușiu, de viața sa
de acasă, de << pânza de păianjen>>”, despre care mărturisește la un moment dat: „Vezi, așa îmi închipui
viața, ca o pânză de păianjen imensă, cenușie, lipicioasă, în care omul se zbate ca o muscă. Undeva
păzește carnivorul: păianjenul…”.
 La începutul romanului, când acțiunea are loc după povestirea din jurnal, Ilinca este invitata la un
vernisaj al pictorului Petre Barbu. După ce-l întâlnește în persoană pentru prima dată, decide să-i dea
acestuia câteva dintre scrisorile Dianei spre a le citi. Când află despre frământările, insomniile și
sentimentele Dianei, ii înapoiază scrisorile Ilincăi si pleacă: „M-a privit aiurit, apoi mi-a dat scrisorile și a
plecat fără să mai spună nimic. Cred că nu putea vorbi.” Nici măcar Ilinca nu va cunoaște toate
frământările Dianei si furtunile din sufletul ei, decât târziu, prin intermediul jurnalului ce-i oglindește
viața plină de suișuri și coborâșuri, de minciuni si dezamăgiri.