sunt momente cand cu toata parerea de rau trebuie sa tragi linie si sa pui punct.

Momente in care oameni in care credeai te dezamagesc atat de tare incat nu ii poti ierta. Cel putin, nu imediat. Nu inainte de a vedea ca ei realizeaza greseala si ca isi doresc sa o indrepte. Investim timp in oamenii din jurul nostru si ajungem la un moment dat sa ne dam seama ca a fost in zadar. Ajungem sa ne dam seama ca traim printre straini. Ca oamenii pe care credeam ca ii cunoastem, de fapt, sunt altfel decat cum ii stiam noi. Urasc sa ma dau batuta, dar in cazul unor persoane cred ca cel mai bine e sa iei distanta. Pentru ca cine te vrea in viata lui va gasi el insusi o modalitate pentru ca tu sa faci parte din ea. Cu durere in suflet ajungi uneori sa realizezi ca un strain iti este mai prieten decat un prieten, iar un prieten iti este mai strain decat un om pe care nu il cunosti...

Viata are propriile ei moduri de a te surprinde. Sunt momente cand te surprinde dandu-ti sentimentul ca lumea ti-a fugit de sub picioare in secunda in care ai clipit din ochi si ai senzatia ca nimic nu va mai fi la fel, niciodata. Dar cumva, tot ea, iti reda din nou speranta. Iti da o firimitura de ceva in care sa crezi din nou si un motiv pentru care sa lupti cu si mai multa indarjire. Pentru ca da, sunt momentele alea de negura in care oricat de mult te straduiesti sa orbecai prin intuneric nu vezi nici o luminita. Se pare ca niciodata nu invatam ca viata nu ne da certitudini. Ne face surprize. Ne scoate in cale situatii pe care vrem nu vrem, trebuie sa le rezolvam. Absolut orice situatie pe care o intampinam are doua fete. Una buna si una rea. Atunci cand ni se arata cea buna, nu o asteptam niciodata pe cea rea sa apara. In situatia inversa, cand credem ca nu poate fi altfel decat rau, partea cea buna a lucrurilor ni se arata intr-un final. Si nu ne ramane decat sa credem. Sa speram ca ce-a fost rau a trecut si ca urmeaza zile senine. Plangi cat trebuie sa plangi, cat ai nevoie atunci cand esti la pamant. Atunci cand simti ca ti-ai pierdut calea si habar n-ai cum sa te intorci. Pentru ca plansul purifica intr-un fel sau altul. Mai usureaza nitel sufletul de povara neimplinirii. Si apoi, dupa ce ai plans suficient cat sa te simti mai usor, ia-o de la capat. Si ai incredere in tine. In ceea ce esti. In ceea ce poti sa faci. Pentru ca in adancul tau, ai mai multa putere decat iti imaginezi!

"Eu mi-am dorit dintotdeauna o iubire mare, in care sa fim un singur trup, acelasi suflet. Sa ne simtim ca ne atingem inimile atunci cand ne privim in ochi, si ca ne atingem sufletul atunci cand ne imbratisam. Sa nu mai stim unde se termina trupul unuia si incepe al celuilalt, sa ne ghicim gandurile, sa ne fie sete unul de celalalt, sa ne pese de aceleasi lucruri pe pamant, sa adormim sarutandu-ne si sa ne visam imbratisati in timp ce dormim imbratisati."

Si sunt momente cand tristetea te sufoca. Cand dezamagirea iti face noptile albe si ochii umezi. Sunt momente cand nu stii ce e de facut, cand habar n-ai ce decizie sa iei si ce e bine pentru tine sau nu. Ce iti aduce fericire si ce te nelinisteste. Si cat de greu e sa trebuiasca sa iti ascunzi tristetea. Cat de greu e iti ascunzi lacrimile de ochii curiosilor in fata carora trebuie sa te explici. Cat de greu e sa depasesti momentul de negura... Mi-e sufletul nelinistit si confuz. Mi-e inima imbracata in tristete si nu am nici un tratament eficient pentru asta. Mi-e... frig. Mi-e... frica. Mi-e... nu stiu cum. Cum se ia o decizie importanta? In functie de ce? Cu ce - cu inima sau cu capul? Am un nod in gat care nu ma lasa sa respir. Mi-e greu si... doare! Iustina T.