Universitatea Lucian Blaga,Sibiu

Facultatea de Drept Siomion Barnutiu,Sibiu

Drept procesual civil
Teme control: Procedura de regularizare a cererii de chimera in
judecata,compententa materiala in materie de apel si recurs






Prof.univ.dr. Ioan Les
Student: Iordachel Sorina-Diana
An IV_ID

Procedura de regularizare a cererii de chemarea in judecata

Institutie reglementata printr-un singur articol de lege, procedura regularizarii cererii de chemare
in judecata reprezinta, potrivit tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedura civila, un
adevarat control administrativ realizat de catre completul de judecata stabilit aleatoriu.
Acesta faza premergatoare, care conditioneaza fixarea primului termen de judecata de existenta
unei cereri de chemare in judecata care indeplineste toate conditiile de forma si de fond
prevazute de lege, a provocat discutii si controverse ample, existand un numar semnificativ de
cazuri de anulare a cererilor de chemare in judecata in aceasta procedura.

Elementele cererii de chemare in judecata susceptibile de verificare si regularizare sunt cele
prevazute de art. 194-197 din Codul de procedura civila.

Conform art. 200 alin. (1), ,,completul caruia i s-a repartizat aleatoriu cauza verifica, de indata,
daca cererea de chemare in judecata indeplineste cerintele prevazute la art. 194-197. (2) Cand
cererea nu indeplineste aceste cerinte, reclamantului i se vor comunica in scris lipsurile, cu
mentiunea ca, in termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicarii, trebuie sa faca
completarile sau modificarile dispuse, sub sanctiunea anularii cererii. Se excepteaza de la aceasta
sanctiune obligatia de a desemna un reprezentant comun, caz in care sunt aplicabile dispozitiile
art. 202 alin. (3). Potrivit alin. (3) al aceluiasi articol, ,,daca obligatiile privind completarea sau
modificarea cererii nu sunt indeplinite in termenul prevazut la alin. (2), prin incheiere, data in
camera de consiliu, se dispune anularea cererii.

Intr-o interpretare stricta a acestui articol, instanta este indreptatita sa anuleze cererea ori de cate
ori constata ca reclamantul nu s-a conformat obligatiei de a completa actiunea, fie ca ne referim
la lipsa numelui partii, neindicarea obiectului, neindeplinirea cerintei certificarii copiilor
inscrisurilor de care reclamantul intelege sa se foloseasca in proces ori daca cererea nu contine
domiciliul sau resedinta partilor ori denumirea si sediul persoanelor juridice.

Insa plecand de la o interpretare sistematica coroborand art. 200 cu art. 196 alin. (1), conform
caruia ,,cererea de chemare in judecata care nu cuprinde numele si prenumele sau, dupa caz,
denumirea oricareia dintre parti, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnatura
partii sau a reprezentantului acesteia este nula. Dispozitiile art. 200 sunt aplicabile, se poate
deduce, datorita trimiterii pe care textul de lege al art. 196 C.p. civ. o face catre textul art. 200
C.pr.civ, ca anularea cererii in conditiile art. 200 se va dispune numai pentru lipsa elementelor
esentiale ale cererii de chemare in judecata prevazute de art. 196 NCPC ori pentru netimbrarea
sau insuficienta timbrare a cererii de chemare in judecata.

In practica, aceasta procedura s-a dovedit a fi extrem de rigida, printre cerintele cel mai des
invocate in solicitarile de completare numarandu-se chiar si obligatia indicarii codului numeric
personal, fiind insa neglijata circumstantierea prevazuta in textul de lege, si anume ,,in masura in
care sunt cunoscute.

Este evident ca instanta nu poate solicita reclamantului sa arate elementele de identificare
obligatorii ale paratului, nici in situatia in care exista suspiciuni rezonabile ca reclamantul le-ar
putea cunoaste, lipsa acestor coordonate (cod numeric personal, cont bancar, cod unic de
inregistrare, cod de inregistrare fiscala) de identificare ale persoanei nefiind in masura sa
conduca la anularea cererii.

Nu putem sa nu observam caracterul formalist sau exagerat al sanctiunii anularii cererii pentru
cerinte insignifiante, cum ar fi indicarea codului numeric personal, ori posibilitatea remedierilor
in cursul judecatii. In ceea ce priveste acesta posibilitate, citam textul art. 167 alin. (1), conform
caruia ,,cand reclamantul invedereaza, motivat, ca, desi a facut tot ce i-a stat in putinta, nu a
reusit sa afle domiciliul paratului sau un alt loc unde ar putea fi citat potrivit legii, instanta va
putea incuviinta citarea acestuia prin publicitate.

In contextul in care acest text de lege permite citarea prin publicitate a paratului, bineinteles,
conditionat de dovada demersurilor realizate de reclamant in vederea aflarii domiciliului, au
existat situatii de anulare a cererii de chemare in judecata tocmai pentru neindeplinirea obligatiei
de indicare a domiciliului paratului, desi in termen de 10 zile de la comunicarea adresei de
regularizare au fost atasate dovezi privind demersurile efectuate in aceasta directie.

Potrivit art. 200 alin. (4) si (6), impotriva incheierii de anulare, reclamantul va putea face numai
cerere de reexaminare, solicitand motivat sa se revina asupra masurii anularii, daca aceasta a
fost dispusa eronat sau daca neregularitatile au fost inlaturate in termen. Cererea de reexaminare
se judeca in camera de consiliu cu citarea reclamantului, de catre un alt complet al instantei
respective, desemnat prin repartizare aleatorie.

Motivarea ipotezei ca anularea a fost dispusa eronat poate sa constea in invocarea anumitor
norme de drept aplicabile, administrarea unor probe pentru dovedirea anumitor circumstante de
fapt, fara ca acestea sa fie respinse de plano, din simplul considerent ca incidenta art. 200
C.pr.civ. vizeaza forma cererii de chemare in judecata, judecatorul avand rolul fie de a constata
indeplinirea conditiilor prevazute de lege pentru cererea de chemare in judecata, fie de a anula
cererea.

Avand in vedere caracterul sanctiunii, este evident ca pentru a se pronunta desfiintarea cererii
trebuie sa se constate ca reclamantul a avut un caracter culpabil, si anume cunoscand lipsurile
cererii sale, putea sa faca completarile solicitate, insa nu a realizat acest lucru in termenul impus
de textul de lege.

In ceea ce priveste caracterul incheierii prin care este solutionata cererea de examinare, acesta
este definitiva, nefiind supusa cailor ordinare de atac apel si recurs. Totusi acesta incheiere poate
fi atacata cu contestatie in anulare, cand, raportat la textul art. 503 alin. 1, reclamantul nu a fost
legal citat si nici nu a fost prezent la termenul cand a avut loc judecata.















Competenta materiala in materie de apel si recurs
Competenta materiala sau de atributiune a curtilor de apel este stabilita n art. 3 C. proc. civ.
Potrivit acestui text, curtile de apel au o competenta de fond, o competenta de control judiciar -
apel si recurs - si o competenta diversa. n prima instanta, curtile de apel judeca procesele si
cererile n materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si institutiilor centrale.
De remarcat ca potrivit textului comentat curtile de apel au o competenta de exceptie n materia
contenciosului administrativ.

Plenitudinea de competenta n materia contenciosului administrativ revine tribunalelor, curtile de
apel fiind, din acest punct de vedere, instante cu o competenta limitata. ntr-adevar, n prezent,
curtile de apel au numai competenta de a solutiona litigiile de contencios administrativ privind
actele autoritatilor si institutiilor centrale. Facem precizarea, deosebit de utila, potrivit careia prin
autoritate publica se ntelege orice organ de stat sau al unitatilor administrativ-teritoriale care
actioneaza, n regim de putere publica, pentru satisfacerea unui interes public. De asemenea, art.
2 lit. a) din Legea nr. 554/2004 asimileaza autoritatilor publice si "persoanele juridice de drept
privat care, potrivit legii, au obtinut statut de utilitate publica sau sunt autorizate sa presteze un
serviciu public".

Actuala redactare a textului comentat ne-a fost oferita n urma adoptarii Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 138/2000, prin Legea nr. 219/2005. Sublinierea este deosebit de utila pentru a
sesiza si o diferentiere de formulare si de continut n raport cu prevederile cuprinse n Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004: "Litigiile privind actele administrative emise sau
ncheiate de autoritatile locale si judetene, precum si cele care privesc taxe si impozite,
contributii, datorii vamale si accesorii ale acestora, de pna la 500.000 lei, se solutioneaza, n
fond, de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau
ncheiate de autoritatile publice centrale, precum si cele care privesc taxe si impozite, contributii,
datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei, se solutioneaza, n fond, de
sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se
prevede altfel".

Este nsa de observat ca plenitudinea de competenta a curtilor de apel, n sensul precizat mai sus,
vizeaza doar litigiile de contencios administrativ propriu-zise, nu si pe cele cu caracter fiscal. n
privinta acestora din urma, Legea nr. 554/2004 a realizat o departajare de atributii ce nu tine
seama de calitatea sau ierarhia organului fiscal parte n proces, ci de criteriul valoric. ntr-adevar,
potrivit art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, actele care privesc taxe si impozite, contributii,
datorii vamale si accesorii ale acestora, mai mari de 500.000 lei, se solutioneaza, n fond, de
sectiile de contencios administrativ si fiscal ale curtilor de apel, daca prin lege speciala nu se
prevede altfel. Sub plafonul valoric mentionat, competenta de solutionare a unor astfel de litigii
revine tribunalelor administrative si fiscale. Mentionam, nsa ca, potrivit art. 30 din Legea nr.
554/2004, pna la constituirea tribunalelor administrativ-fiscale, litigiile se solutioneaza de
sectiile de contencios administrativ ale tribunalelor.

Legea nr. 554/2004, prin art. 10, realizeaza o departajare de atributii ntre tribunalele
administrativ-fiscale si curtile de apel n materia contenciosului administrativ. Iar n acest scop,
legiuitorul a recurs la criteriul valoric.

Pe de alta partea, mai este de remarcat si faptul ca legea speciala se refera, din nou, la
competenta de solutionare a litigiilor privind "actele administrativ" ale autoritatilor "publice
centrale" (formulare ce se regasea si n art. 3 C. proc. civ., n redactarea anterioara adoptarii
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000).

Codul de procedura civila le recunoaste curtilor de apel si o competenta n materia controlului
judiciar. Potrivit art. 3 pct. 2 C. proc. civ., ca instanta de apel, curtile judeca "apelurile declarate
mpotriva hotarrilor pronuntate de tribunale n prima instanta". Din aceasta prevedere legala
rezulta caracterul limitativ al competentei curtilor de apel n materia la care ne referim,
plenitudinea de competenta revenind, asa cum am remarcat deja, tribunalelor.

Curtile de apel au si competenta de a exercita controlul judiciar prin intermediul caii de atac a
recursului. Potrivit art. 3 pct. 3 C. proc. civ. curtile de apel judeca "recursurile declarate
mpotriva hotarrilor pronuntate de tribunale n apel sau mpotriva hotarrilor pronuntate n
prima instanta de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum si n orice alte
cazuri expres prevazute de lege". Din aceste dispozitii procedurale se pot desprinde cteva
concluzii importante privitoare la competenta curtilor de apel n materie de recurs. Simpla lectura
a acestui text impune, mai nti, concluzia potrivit careia, n aceasta materie, curtile de apel se
nfatiseaza ca instante cu plenitudine de jurisdictie. O atare concluzie se ntemeiaza si pe faptul
ca tribunalele sunt instante cu plenitudine de jurisdictie n materie de apel.

n al doilea rnd, curtile de apel judeca si recursurile ndreptate mpotriva hotarrilor pronuntate
n prima instanta de tribunale si care, potrivi legii, nu sunt susceptibile de apel. Numarul acestor
hotarri este relativ restrns. Prin urmare, pentru determinarea n concret a competentei de recurs
a curtilor de apel va trebui sa tinem seama de toate acele situatii n care, prin dispozitiile Codului
de procedura civila sau a unor legi speciale, calea de atac a apelului a fost suprimata.

Curtile de apel au si o competenta diversa, respectiv, astfel cum precizeaza n mod expres art. 3
pct. 3 C. proc. civ. si "n alte materii date prin lege n competenta lor". n aceasta categorie
trebuie sa includem, n primul rnd, unele cereri prin a caror rezolvare se urmareste o buna
administratie a justitiei. Pot fi incluse n aceasta categorie cererile privitoare la:

- solutionarea conflictelor de competenta dintre doua tribunale din raza aceleiasi curti de apel;

- solutionarea conflictelor de competenta dintre o judecatorie si un tribunal din raza aceleiasi
curti de apel;

- solutionarea conflictelor de competenta dintre doua judecatorii din raza aceleiasi curti de apel,
dar din circumscriptia unor tribunale diferite;

- solutionarea cererilor de stramutare bazate pe motiv de rudenie sau afinitate;

De asemenea, curtile de apel au si competenta de a solutiona caile extraordinare de atac
ndreptate mpotriva propriilor lor hotarri, respectiv contestatia n anulare si revizuirea. Curtile
de apel au competenta si n ceea ce priveste contestatiile la executare. n primul rnd, curtile de
apel au competenta de a solutiona contestatiile la executare n legatura cu ntelesul, ntinderea si
aplicarea dispozitivului hotarrii ce se executa, n acele cazuri n care ele au pronuntat hotarrea
respectiva.

n fine, curtile de apel si extind competenta si asupra altor cauze expres date prin lege n
competenta lor. Asa este, de pilda, cazul recursurilor ndreptate mpotriva hotarrilor tribunalelor
de acordare sau neacordare a personalitatii juridice a uniunilor de sindicate [art. 45 din Legea nr.
54/2003]; recursurile ndreptate mpotriva hotarrilor pronuntate de judecatorul sindic n cazurile
prevazute de art. 11 din Legea nr. 85/2006 (art. 8 alin. 1 din Legea nr. 85/2006); solutionarea
cererilor privitoare la nregistrarea birourilor notariale din raza teritoriala a curtilor respective
[art. 18 alin. (1) din Legea nr. 36/1995]; sesizarile ndreptate mpotriva deciziilor pronuntate de
Colegiul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii n conditiile art. 14 si 16 din
Legea nr. 187/1999; contestatiile promovate de asistentii judiciari mpotriva sanctiunilor
disciplinare aplicate de ministrul justitiei (art. 113 alin. 3 din Legea nr. 304/2004); recursurile
ndreptate mpotriva hotarrilor adoptate de Comisia superioara de disciplina a Uniunii Nationale
a Executorilor Judecatoresti.