istoria nebuniei in epoca clasica

Michel Foucault a lasat o opera vasta si provocatoare, ordonata de cateva teme esentiale
pentru societatea moderna: nebunia, delincventa si institutiile corespunzatoare,
sexualitatea, arheologia cunoasterii, raportul acesteia din urma cu puterea. Influenta lui
intelectuala a fost comparata cu aceea a unui Kant sau ietzsche: dupa fiecare dintre ei,
subiectele de care s!au apropiat nu mai pot fi atinse in chip inocent.
In ciuda titlului, cartea nu este o istorie a nebuniei in secolele "#II$"#III, pentru
Foucault nebunia neexistand ca atare, nefiind o constanta antropologica. %roblema
centrala a lucrarii e aparitia a ceea ce autorul numeste practicile $ mai mult sau mai
putin rationalizate, regularizate, constiente $ care deseneaza conturul modern al nebuniei:
discursul psihiatriei, nasterea azilului, institutionalizarea alienatilor. Iar la Foucault,
practica este deopotriva maniera de a gandi si de a actiona, de a spune si de a face.
&sadar, cititorului i se pune la dispozitie o demonstratie complexa si solida, minutios
sustinuta cu documente de arhiva si publicatii aproape uitate, care propune o imagine
imprevizibila a nebuniei si, in consecinta, a ratiunii, a fiintei umane, a modernitatii.