Definitie: Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga raspandire, in care se nareaza intamplari fantastice ale

unor personaje imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etC), aflate in lupta cu forte malefice ale
naturii sau ale societatii, simbolizate prin balauri zmei, vrajitoare etc, pe care ajung sa le biruiasca in cele din urma.

Termenul de "basm" vine din slava veche, de la "basni", care inseamna "nascocire", "scornire".

"Fat-Frumos din lacrima" de Mihai Eminescu este un basm cult, avand ca sursa de inspiratie basmul popular romanesc.
A aparut in 1870 in revista "Convorbiri literare", fiind publicat apoi in volumul postum "Versuri si proza" din 1890, editie
ingrijita de V.G.Mortun.

Semnificatia titlului

Basmul lui Eminescu incepe cu ilustrarea ideii ca in vremea veche oamenii erau numai "in germenii viitorului", iar
Dumnezeu calatorea pe pamant, calcand "cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale pamantului".

in acele vremuri stravechi, traia un imparat "intunecat si ganditor ca miaza-noapte" si o imparateasa "tanara si
zambitoare ca miezul luminos al zilei". De 50 de ani imparatul se afla in razboi cu imparatia vecina si cu toate ca
imparatul vecin, cu care incepuse acest conflict, murise, fiii si nepotii lui continuau vrajba, iar ura dintre ei nu se stingea.
imparatul nostru era sleit de lupte si de suferinte si, pentru ca "nu rasese niciodata" si nimic din jurul sau nu ii aducea
zambetul pe fata, nici macar "surasul plin de amor al sotiei lui tinere", arata acum ca "un leu imbatranit". Simtindu-si
sfarsitul aproape, imparatul era trist pentru ca nu avea copii, "se scula din patul imparatesc, de langa imparateasa
tanara - pat aurit, insa pustiu si nebinecuvantat" si tot "trist mergea la razboi cu inima neimblanzita". imparateasa era
frumoasa, "cu parul ei cel galben ca aurul", dar "din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de margaritare apoase pe o
fata mai alba ca argintul crinului".

intr-o dimineata, imparateasa inalta rugi fierbinti la icoana Fecioarei Maria si, la un moment dat "o lacrima curse din
ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu". imparateasa "atinse cu buza si seaca lacrima cea rece sl o supse in adancul
sufletului sau . Dupa noua luni, imparateasa nascu un baiat "alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i
puse numele Fat-Frumos din Lacrima, care, ca orice erou al basmelor populare crestea "intr-o luna cat altii intr-un an",
era viteaz si bun, generos si inteligent, cum altul nu se mai vazuse.

Subiectul basmului

in vremuri de demult, pe cand Dumnezeu mai umbla pe pamant, traia un imparat posomorat "ca miazanoapte" si o
imparateasa vesela "ca miezul luminos al zilei", dar erau suparati ca nu aveau si ei copii, imparatul purta razboaie cu
imparatia vecina si, desi dusmanul sau murise, acesta lasase vrajba drept mostenire urmasilor sai si bataliile continuau
cu aceeasi ura. imparatului ii slabisera puterile si "se simtea murind", fiind mai trist ca niciodata ca nu va avea urmas,
caruia sa-i lase mostenire ura lui. Tanara si frumoasa imparateasa ingenunche intr-o dimineata la icoana "Maicii
durerilor" care se indupleca la rugaciunile ei si "o lacrima curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu".
imparateasa sorbi lacrima Maicii Domnului, iar peste noua luni nascu un baiat frumos si alb "ca spuma laptelui, cu parul
balai ca razele lunei" si-i puse numele Fat-Frumos din Lacrima. Bucuria a fost atat de mare, incat chiar imparatul zambi
pentru prima oara in viata, ba chiar "soarele surase" in insangerata imparatie, "trei zile n-a fost noapte, ci numai senin si
veselie () si chiotele despicau bolta cerului".

Flacaul crestea ca Fat-Frumos din basmele populare, "intr-o luna cat altii intr-un an", iar cand se simti destul de mare
"puse sa-i faca un buzdugan de fier, il arunca in sus de despica bolta cerului, il prinse pe degetul cel mic, si buzduganul
se rupse-n doua". Nemultumit, el puse sa i se faca alt buzdugan, care nu se mai rupse atunci dand feciorul il prinse pe
deget.

Luandu-si ziua buna de la parinti, Fat-Frumos din lacrima pleca sa se bata el singur cu ostile imparatului cu care se
dusmanea tatla sau. El se imbraca in straie de pastor, cu "camesa de borangic, tesuta in lacrimile mamei sale, mandra
palarie cu flori, cu cordele (panglici - n.n.) si cu margele rupte de la gaturile fetelor de-mparati", si-a pus la braul verde
un fluier de doine si altul de hore si "a plecat in lumea larga si-n toiul lui de voinic". Pe drum, "vaile si muntii se uimeau
auzindu-i cantecele, apele-si ridicau valurile mai sus, ca sa-l asculte, izvoarele isi turburau adancul () steteau toate
uimite pe cand trecea pastorasul imparat doinind si horind", care-si arunca buzduganul inainte cale de o zi. in seara celei
de a treia zile, buzduganul se izbi "de o poarta de arama" pe care o sfarama, voinicul intra in imparatia dusmana si se
duse in sala tronului. Fat-Frumos din lacrima fu intampinat de un imparat "frumos ca luna unei nopti de vara" si de
boierii imbracati in haine aurite, care sedeau pe scaune de catifea rosie si erau "frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca
horele", dar mult "mai mandru era Fat-Frumos".

Gazda il primi cu urari de bine si cu bucurie, desi Fat-Frumos ii spune ca venise ca "sa ne luptam greu, ca destul ai
viclenit asupra tatalui meu". imparatul refuza sa se bata cu el si-i propune sa lege "fratie de cruce pe cat om fi si-om
trai". Bucuria tuturor a fost mare, cei doi feciori de-mparati sarutandu-se "in urarile boierilor si baura si se sfatuira". Fat-
Frumos marturiseste ca el nu se teme de nimeni pe lume, in afara de Dumnezeu, dar imparatul recunoaste ca in afara
de Dumnezeu se teme de Mama-padurilor, "o baba batrana si urata" care ii naruie imparatia: "Pe unde trece ea, fata
pamantului se usuca, satele se risipesc, targurile cad naruite". intrucat nu reusisera sa o invinga, au fost siliti sa se
invoiasca a-i da ca bir "tot al zecilea din copiii supusilor mei", iar astazi urma sa vina sa-si ia plata. Pe la miezul noptii,
vine urland Mama-padurilor, "cu fata zbarcita ca o stanca buhava si scobita de paraie, c-o padure-n loc de par", cu ochii
ca doua nopti tulburi, cu gura ca "un hau cascat" si cu dintii ca niste "siruri de pietre de mori". Fat-Frumos o apuca de
mijloc si, trantind-o cu toata puterea, o lega cu sapte lanturi de fier intr-o piua de piatra, de unde baba se zbatea in
zadar sa scape. Si atunci, baba o lua la fuga, "cu piua cu tot", peste dealuri, taindu-si cale prin paduri, pana se facu
nevazuta in noapte.

Dupa ce ospatara si se veselira ca scapasera de Mama-padurilor, Fat-Frumos isi lua buzduganul si pleca pe urmele ei,
mergand "pe dara trasa de piua" pana ce ajunse la o casa frumoasa si alba care stralucea in mijlocul unei gradini cu
flori. Pe prispa, torcea o fata frumoasa, imbracata cu o haina alba si lunga ce "parea un nor de raze si umbre, iar parul
ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate, pe cand o cununa de margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda".
Langa prispa se gaseau doua butii cu apa. Fata ii ureaza bun venit lui Fat-Frumos si ii spune ca in timp ce degetele
torceau firul de matase alba, gandurile ei "torceau un vis frumos, in care eu ma iubeam cu tine". Ea voia sa-i teasa "o
haina urzita in descantece, batuta-n fericire; s-o porti sa te iubesti cu mine", iar din zilele ei sa-i faca lui "o viata plina de
dezmierdari". Fat-Frumos, mirandu-se de frumusetea fetei, se indragosteste de ea desi afla ca este fiica Mamei-
padurilor. Fata-i propune sa fuga impreuna, pentru ca daca afla mama ei 1-ar omori "si dac-ai muri tu, eu as nebuni ori
as muri si eu". Fata-i spune ca muma-sa se zbuciuma in piua in care o incuiase el, incercand sa roada cu dintii lanturile.
Ca sa-1 ajute in lupta pe care Fat-Frumos urmeaza sa o dea cu baba, fata ii propune sa schimbe butiile aflate langa
prispa intre ele, intrucat una este plina cu apa, iar alta cu putere, iar cand mama ei va vrea sa bea putere, ea sa ia
numai apa, iar el putere. Zis si facut, iar atunci cand baba, plina de venin, se smulge din piua, il apuca pe Fat-Frumos,
se repede cu el pana-n naltul norilor si-1 baga in pamant pana la glezne. Fat-Frumos o ia pe baba si o izbeste, bagand-o
in pamant pana la genunchi. Atunci baba striga ostenita: "Stai, sa mai bem apa"; ea bea apa, iar Fat-Frumos bea putere
si, "cu brate de fier, o smuci pe baba de mijloc si-o baga-n pamant pana-n gat", apoi o izbi cu buzduganul in cap "si-i
risipi creierii". intreaga natura se zbuciuma ingrozitor, "serpi rosii rupeau trasnind poala neagra a norilor, apele pareau
ca latra, numai tunetul canta adanc, ca un proroc al pierzarii". Fata lesina, iar Fat-Frumos o aduce la viata doinind din
fluier si culcand-o pe ierburile proaspete si pe florile inviorate de soarele ce straluceau pe cerul limpezit acum. Fat-
Frumos isi duce mireasa la fratele de cruce, imparatul cel tanar, care ii spune, cu lacrimi in ochi, lui Fat-Frumos ca este
indragostit pe viata de fata Genarului, "om mandru si salbatic ce isi petrece viata vanand prin paduri batrane". Pe cat
era el de aspru, pe atat de frumoasa era fata lui si orice incercare de a o rapi fusese sortita esecului. Atunci, Fat-
Frumos, ca un adevarat frate de cruce, isi lua cai ageri "cu suflet de vant" si porni la drum ca s-o rapeasca pe fata
Genarului si s-o aduca tanarului imparat, iar pe Ileana, mireasa lui, o lasa plangand cu lacrimi amare de dorul lui.