Basmul cult FAT FRUMOS DIN LACRIMA DE MIHAI EMINESCU

Definitie: Basmul este specia epicii populare si culte, cu larga

raspandire, in care se nareaza intamplari fantastice ale unor personaje
imaginare (feti-frumosi, zane, animale si pasari nazdravane etC), aflate
in lupta cu forte malefice ale naturii sau ale societatii, simbolizate prin
balauri zmei, vrajitoare etc, pe care ajung sa le biruiasca in cele din
urma.
Termenul de "basm" vine din slava veche, de la "basni", care inseamna
"nascocire", "scornire".
"Fat-Frumos din lacrima" de Mihai Eminescu este un basm cult, avand ca
sursa de inspiratie basmul popular romanesc. A aparut in 1870 in revista
"Convorbiri literare", fiind publicat apoi in volumul postum "Versuri si
proza" din 1890, editie ingrijita de V.G.Mortun.
Semnificatia titlului
Basmul lui Eminescu incepe cu ilustrarea ideii ca in vremea veche
oamenii erau numai "in germenii viitorului", iar Dumnezeu calatorea pe
pamant, calcand "cu picioarele sale sfinte pietroasele pustii ale
pamantului".
in acele vremuri stravechi, traia un imparat "intunecat si ganditor ca
miaza-noapte" si o imparateasa "tanara si zambitoare ca miezul luminos
al zilei". De 50 de ani imparatul se afla in razboi cu imparatia vecina si
cu toate ca imparatul vecin, cu care incepuse acest conflict, murise, fiii
si nepotii lui continuau vrajba, iar ura dintre ei nu se stingea. imparatul
nostru era sleit de lupte si de suferinte si, pentru ca "nu rasese
niciodata" si nimic din jurul sau nu ii aducea zambetul pe fata, nici
macar "surasul plin de amor al sotiei lui tinere", arata acum ca "un leu

imbatranit". Simtindu-si sfarsitul aproape, imparatul era trist pentru ca

nu avea copii, "se scula din patul imparatesc, de langa imparateasa
tanara - pat aurit, insa pustiu si nebinecuvantat" si tot "trist mergea la
razboi cu inima neimblanzita". imparateasa era frumoasa, "cu parul ei
cel galben ca aurul", dar "din ochii ei albastri si mari curgeau siroaie de
margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul crinului".
intr-o dimineata, imparateasa inalta rugi fierbinti la icoana Fecioarei
Maria si, la un moment dat "o lacrima curse din ochiul cel negru al
mamei lui Dumnezeu". imparateasa "atinse cu buza si seaca lacrima cea
rece sl o supse in adancul sufletului sau . Dupa noua luni, imparateasa
nascu un baiat "alb ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i
puse numele Fat-Frumos din Lacrima, care, ca orice erou al basmelor
populare crestea "intr-o luna cat altii intr-un an", era viteaz si bun,
generos si inteligent, cum altul nu se mai vazuse.
Subiectul basmului
in vremuri de demult, pe cand Dumnezeu mai umbla pe pamant, traia un
imparat posomorat "ca miazanoapte" si o imparateasa vesela "ca miezul
luminos al zilei", dar erau suparati ca nu aveau si ei copii, imparatul
purta razboaie cu imparatia vecina si, desi dusmanul sau murise, acesta
lasase vrajba drept mostenire urmasilor sai si bataliile continuau cu
aceeasi ura. imparatului ii slabisera puterile si "se simtea murind", fiind
mai trist ca niciodata ca nu va avea urmas, caruia sa-i lase mostenire
ura lui. Tanara si frumoasa imparateasa ingenunche intr-o dimineata la
icoana "Maicii durerilor" care se indupleca la rugaciunile ei si "o lacrima
curse din ochiul cel negru al mamei lui Dumnezeu". imparateasa sorbi
lacrima Maicii Domnului, iar peste noua luni nascu un baiat frumos si alb
"ca spuma laptelui, cu parul balai ca razele lunei" si-i puse numele FatFrumos din Lacrima. Bucuria a fost atat de mare, incat chiar imparatul
zambi pentru prima oara in viata, ba chiar "soarele surase" in
insangerata imparatie, "trei zile n-a fost noapte, ci numai senin si

veselie () si chiotele despicau bolta cerului".

Flacaul crestea ca Fat-Frumos din basmele populare, "intr-o luna cat
altii intr-un an", iar cand se simti destul de mare "puse sa-i faca un
buzdugan de fier, il arunca in sus de despica bolta cerului, il prinse pe
degetul cel mic, si buzduganul se rupse-n doua". Nemultumit, el puse sa i
se faca alt buzdugan, care nu se mai rupse atunci dand feciorul il prinse
pe deget.
Luandu-si ziua buna de la parinti, Fat-Frumos din lacrima pleca sa se
bata el singur cu ostile imparatului cu care se dusmanea tatla sau. El se
imbraca in straie de pastor, cu "camesa de borangic, tesuta in lacrimile
mamei sale, mandra palarie cu flori, cu cordele (panglici - n.n.) si cu
margele rupte de la gaturile fetelor de-mparati", si-a pus la braul verde
un fluier de doine si altul de hore si "a plecat in lumea larga si-n toiul lui
de voinic". Pe drum, "vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele,
apele-si ridicau valurile mai sus, ca sa-l asculte, izvoarele isi turburau
adancul () steteau toate uimite pe cand trecea pastorasul imparat
doinind si horind", care-si arunca buzduganul inainte cale de o zi. in
seara celei de a treia zile, buzduganul se izbi "de o poarta de arama" pe
care o sfarama, voinicul intra in imparatia dusmana si se duse in sala
tronului. Fat-Frumos din lacrima fu intampinat de un imparat "frumos ca
luna unei nopti de vara" si de boierii imbracati in haine aurite, care
sedeau pe scaune de catifea rosie si erau "frumosi ca zilele tineretii si
voiosi ca horele", dar mult "mai mandru era Fat-Frumos".
Gazda il primi cu urari de bine si cu bucurie, desi Fat-Frumos ii spune ca
venise ca "sa ne luptam greu, ca destul ai viclenit asupra tatalui meu".
imparatul refuza sa se bata cu el si-i propune sa lege "fratie de cruce
pe cat om fi si-om trai". Bucuria tuturor a fost mare, cei doi feciori demparati sarutandu-se "in urarile boierilor si baura si se sfatuira". FatFrumos marturiseste ca el nu se teme de nimeni pe lume, in afara de
Dumnezeu, dar imparatul recunoaste ca in afara de Dumnezeu se teme

de Mama-padurilor, "o baba batrana si urata" care ii naruie imparatia:

"Pe unde trece ea, fata pamantului se usuca, satele se risipesc,
targurile cad naruite". intrucat nu reusisera sa o invinga, au fost siliti
sa se invoiasca a-i da ca bir "tot al zecilea din copiii supusilor mei", iar
astazi urma sa vina sa-si ia plata. Pe la miezul noptii, vine urland Mamapadurilor, "cu fata zbarcita ca o stanca buhava si scobita de paraie, c-o
padure-n loc de par", cu ochii ca doua nopti tulburi, cu gura ca "un hau
cascat" si cu dintii ca niste "siruri de pietre de mori". Fat-Frumos o
apuca de mijloc si, trantind-o cu toata puterea, o lega cu sapte lanturi
de fier intr-o piua de piatra, de unde baba se zbatea in zadar sa scape.
Si atunci, baba o lua la fuga, "cu piua cu tot", peste dealuri, taindu-si
cale prin paduri, pana se facu nevazuta in noapte.
Dupa ce ospatara si se veselira ca scapasera de Mama-padurilor, FatFrumos isi lua buzduganul si pleca pe urmele ei, mergand "pe dara trasa
de piua" pana ce ajunse la o casa frumoasa si alba care stralucea in
mijlocul unei gradini cu flori. Pe prispa, torcea o fata frumoasa,
imbracata cu o haina alba si lunga ce "parea un nor de raze si umbre, iar
parul ei de aur era impletit in cozi lasate pe spate, pe cand o cununa de
margaritarele era asezata pe fruntea ei neteda". Langa prispa se
gaseau doua butii cu apa. Fata ii ureaza bun venit lui Fat-Frumos si ii
spune ca in timp ce degetele torceau firul de matase alba, gandurile ei
"torceau un vis frumos, in care eu ma iubeam cu tine". Ea voia sa-i teasa
"o haina urzita in descantece, batuta-n fericire; s-o porti sa te iubesti
cu mine", iar din zilele ei sa-i faca lui "o viata plina de dezmierdari".
Fat-Frumos, mirandu-se de frumusetea fetei, se indragosteste de ea
desi afla ca este fiica Mamei-padurilor. Fata-i propune sa fuga
impreuna, pentru ca daca afla mama ei 1-ar omori "si dac-ai muri tu, eu
as nebuni ori as muri si eu". Fata-i spune ca muma-sa se zbuciuma in piua
in care o incuiase el, incercand sa roada cu dintii lanturile. Ca sa-1 ajute
in lupta pe care Fat-Frumos urmeaza sa o dea cu baba, fata ii propune
sa schimbe butiile aflate langa prispa intre ele, intrucat una este plina
cu apa, iar alta cu putere, iar cand mama ei va vrea sa bea putere, ea sa

ia numai apa, iar el putere. Zis si facut, iar atunci cand baba, plina de
venin, se smulge din piua, il apuca pe Fat-Frumos, se repede cu el pana-n
naltul norilor si-1 baga in pamant pana la glezne. Fat-Frumos o ia pe
baba si o izbeste, bagand-o in pamant pana la genunchi. Atunci baba
striga ostenita: "Stai, sa mai bem apa"; ea bea apa, iar Fat-Frumos bea
putere si, "cu brate de fier, o smuci pe baba de mijloc si-o baga-n
pamant pana-n gat", apoi o izbi cu buzduganul in cap "si-i risipi creierii".
intreaga natura se zbuciuma ingrozitor, "serpi rosii rupeau trasnind
poala neagra a norilor, apele pareau ca latra, numai tunetul canta adanc,
ca un proroc al pierzarii". Fata lesina, iar Fat-Frumos o aduce la viata
doinind din fluier si culcand-o pe ierburile proaspete si pe florile
inviorate de soarele ce straluceau pe cerul limpezit acum. Fat-Frumos
isi duce mireasa la fratele de cruce, imparatul cel tanar, care ii spune,
cu lacrimi in ochi, lui Fat-Frumos ca este indragostit pe viata de fata
Genarului, "om mandru si salbatic ce isi petrece viata vanand prin paduri
batrane". Pe cat era el de aspru, pe atat de frumoasa era fata lui si
orice incercare de a o rapi fusese sortita esecului. Atunci, Fat-Frumos,
ca un adevarat frate de cruce, isi lua cai ageri "cu suflet de vant" si
porni la drum ca s-o rapeasca pe fata Genarului si s-o aduca tanarului
imparat, iar pe Ileana, mireasa lui, o lasa plangand cu lacrimi amare de
dorul lui.
Cand se luminase de ziua, voinicul ajunse la portile maretului castel al
Genarului, asezat intr-un peisaj feeric, "sirul muntilor da intr-o mare
verde si intinsa". O fata oachesa ii deschise portile castelului in care
"locuia singura ca un geniu intr-un pustiu" si-i marturisi ca asta-noapte o
stea ii spusese ca va veni Fat-Frumos, din partea imparatului care o
iubea. Un motan cu sapte capete veghea fata si-1 anunta pe Genar de
orice primejdie s-ar fi ivit: "cand urla dintr-un cap s-auzea cale de-o zi,
iar cand urla din cate septe, s-auzea cale de septe zile".
Genarul avea un cal nazdravan cu doua inimi si, afland ca fata ii fusese
rapita, ii ajunge din urma, iar Fat-Frumos nu se putea lupta cu el

"pentru ca Genarul era crestin si puterea lui nu era in duhurile

intunericului, ci in Dumnezeu", adica nu se puteau infrunta doua forte
ale binelui. Fat-Frumos se intoarse la castel, Genarul era plecat la
vanatoare "cale de doua zile", asa ca voinicul lua alti cai "din chiar
grajdul Genarului si, impreuna cu fata, o luara la fuga "prin noaptea
pustie si rece ca doua visuri dragi", auzind mieunatul motanului
fermecat. "Genaru venea in fuga calului, de rupea pamantul", cu
fata"infricosata, privirea crunta" si, fara sa spuna vreo vorba, il apuca
pe Fat-Frumos "si-1 azvarli in norii cei negri si plini de furtuna ai
cerului", apoi disparu cu fata cu tot. Ars de fulgere, Fat-Frumos cazu la
pamant sub forma de cenusa, din care se facu un izvor limpede, "ce
curgea pe un nisip de diamant, pe langa el arbori nalti, verzi, stufosi
raspandeau o umbra racorita si mirositoare". Daca cineva ar fi inteles
murmurul izvorului, ar fi auzit doina jeluitoare a Ilenei, "imparateasa
cea balaie a lui Fat-Frumos".
Pe vremea aceea, Dumnezeu si Sfantul Petre umblau pe pamant: "intr-o
zi se vedeau doi oameni calatorind prin pustiu. Hainele si fata unuia
stralucea ca alba lumina a soarelui; celalalt, mai umilit, nu parea decat
umbra celui luminat. Era Domnul si sf.Petrea". Picioarele lor
infierbantate de nisipul pustiului calcara in apa racoroasa a izvorului,
Domnul bau apa "si-si spala fata sa cea sfanta si luminata", gandindu-se
la tatal sau din cer, iar sf. Petre, ascultand "doina izvorului plangator",
il ruga sa faca acest izvor ce fusese mai inainte. Rostind "Amin!",
Domnul ridica "mana sa cea sfanta, dupa care apoi se departara inspre
mare, fara a mai privi inapoi". Ca prin farmec, pieri izvorul si copacii, iar
Fat-Frumos se trezi ca dintr-un somn lung, vazand "chipul cel luminat al
Domnului, ce mergea pe valurile marei, care se plecau inaintea lui,
intocmai ca pe uscat; si pe sf.Petrea, care, mergand in urma lui si invins
de firea lui cea omeneasca, se uita inapoia sa si-i facea lui Fat-Frumos
din cap". Flacaul intelese minunea invierii sale si ingenunche spre "apusul
acelui soare dumnezeiesc".

intorcandu-se la castelul Genarului, Fat-Frumos o gasi pe fata acestuia

plangand. Fata il prefacu intr-o "floare rosie inchisa ca visina coapta" ca
el sa poata auzi raspunsul Genarului, pe care ea isi pusese in gand sa-1
descoase cu privire la locul de unde acesta isi luase calul nazdravan.
Genarul povesteste ca, aproape de mare sade o baba care are sapte
iepe, pe care le pazeste cine se incumete, timp de un an, care acolo tine
numai trei zile. Drept rasplata, ea da celui ce reuseste sa le pazeasca,
un manz, iar pe cel care nu reuseste, il omoara si-i pune capul intr-un
par. Totusi, vicleana baba scoate toate inimile din toti caii si le pune
intr-unui singur, incat, cel ce-i pazeste iepele, alege aproape mereu un
cal fara inima, care este mai neputincios decat unul obisnuit. Dupa ce-si
termina spusele, Genarul ii arunca in fata o batista rosie mirositoare si
fata uita totul, trezindu-se ca dintr-un vis.
Fat-Frumos, vrajit in floarea rosie din fereastra, auzise totul si tinuse
minte, asa ca a doua zi, cand Genarul pleca iarasi la vanatoare, voinicul
incaleca si pleca spre casa babei, care-1 intampina stand culcata pe
prispa "cu capul ei sur ca cenusa in poalele unei roabe tinere si
frumoase, care-i cauta in cap". El se angaja sa-i pazeasca iepele, care
pasteau numai noaptea, toate fiind de un negru stralucitor ca "sapte
nopti". Fat-Frumos manca ce-i gatise baba si se duse cu iepele la pascut.
Simti cum il doboara "un somn de plumb () si cazu ca mort in iarba
pajistei". Cand se trezi de dimineata, iepele nicaieri, dar un roi de
tantari alungau din spate cele sapte iepe, asa ca flacaul se intoarse cu
ele la baba, care, ca turbata, se repezi sa bata fata si iepele, tipand:
"Ascundeti-va mai bine, bata-v-ar mama lui Dumnezeu, ca sa nu va mai
gaseasca, uciga-1 crucea si mance-1 moartea!". A doua zi, povestea se
repeta intocmai, dar de data asta iepele fusesera aduse de catre o
multime de raci, iar baba fu inca mai turbata. Tanara care o servea pe
baba ii spuse tainic lui Fat-Frumos sa nu mai manance din bucatele ce-i
fierbe baba, pentru ca "sunt facute cu somnoroasa", voinicul o asculta si
in noaptea urmatoare nu mai adormi si aduse iepele acasa la baba.
Gasind baba intepenita, ca si moarta, el afla ca - in somn -"ea suge

inimile celor ce mor, ori pustieste sufletele celor nenorociti. Fata il

ruga s-o ia cu el si-i dadu, din fundul unei lazi harbuite, "o cute, o perie
si o naframa". Baba trebui sa-si tina cuvantul si sa-l lase pe Fat-Frumos
sasi aleaga o iapa, ea scotand intre timp inimile din toti caii si punandule pe toate intr-unui singur, "caruia-i priveai prin coaste" de slab ce era.
Fat-Frumos pe acesta il alese, iar baba, scrasnind din dinti "ca
apucata", n-avu incotro si ii dadu "calul cel slab".
intr-o padure il astepta fata fugita si plecara impreuna spre casa
Genarului. Deodata, ei simtira ca-i arde in spate, fata ii spuse flacaului
sa arunce peria si, in spatele lor "se ridica o padure neagra, deasa,
mare, infiorata de un lung freamat de frunze si de un urlet flamand de
lupi. A doua oara, flacaul arunca in spate cutea (piatra de ascutit coasa,
gresie -..) si "se ridica din pamant un colt sur, drept, neclintit, un
urias impietrit ca spaima, cu capul atingand de nori". Cand arunca
naframa. in spatele lor se ivi o apa mare intinsa si adanca. Baba, care
era Miazanoapte, "inota smintita", dar Fat-Frumos "arunca buzduganu-n
nori si lovi Miazanoaptea in aripi", care cazu ca plumbul la pamant si
"croncani jalnic de douasprezece ori".
O data scapati de baba, calul cu sapte inimi il sfatui pe Fat-Frumos sa
se opreasca pentru odihna, deoarece treceau pe meleaguri in care erau
ingropate schelete si aerul "ce| inveninat si rece al sufletelor lor moase
v-ar putea omori", timp in care fllje Va |ntoarce la-mama lui, "crsaTnai
sug inc-o data laptele cel de vapaie alba a tatelor ei, pentru ca sa ma
fac iar frumos si stralucit". Fetei i se facuse rau, iar voinicul vedea - ca
prin vis -"schelete naltecu capete seci de oaseincalite in lungi mantale
albe, tesute rar din fire de argint, incat prin mantale se zareau oasele
albite de secaciune". Fata se ridica si ea incet si se duse "in turbarea
imparatie a umbrelor, de unde venise pe pamant, momita de vrajile
babei".
Fat-Frumos se indrepta spre castelul Genarului, care era plecat la

vanatoare petru sapte zile. El hia fata pe cal si zburau atat de iute,
"incat i se parea ca pustiul si valurile marei fug, iar ei stau pe loc",
auzind motanul mieunand din toate cele sapte capete. Calul Genarului
avea numai doua inimi, iar calul lui Fat-Frumos avea sapte inimi. Genarul
promite calului lui Fat-Frumos ca, daca-si arunca stapanul in nori, il va
hrani cu miez de nuca si-1 va adapa cu lapte dulce. Fat-Frumos promise
atunci calului Genarului, ca il va adapa cu para de foc si-1 va hrani cu
jaratec. Atunci, calul il arunca pe Genar in inaltul cerului, pana in nori,
care "inmarmurira si se facura un palat sur si frumos, iar din doua gene
de nouri se vedea doi ochi albastri ca cerul"; erau ochii Genarului, care
fusese "exilat in imparatia aerului".
Scapati de Genar, fata si Fat-Frumos se indreapta spre cetatea
imparatului tanar, care credea ca flacaul murise, de aceea vestea
intoarcerii ii bucura pe toti, "oamenii asteptau murmurand la faima
venirei lui, cum vuieste un lan de grau la suflarea unui vant", iar "ziua-si
muie aerul in lumina de sarbatoare".
in aceasta vreme, Ileana se inchisese intr-o gradina cu ziduri de fier si
plansese "intr-o scalda de aur () lacrimi curate ca diamantul" pana
orbise. La aflarea vestii, "fata ei se-nsenina", iar cu lacrimile stropi
gradina sterpa si, ca prin minune, se ivira flori gingase ca "margaritarul
cel stralucit, si din botezul de lacrimi luara numele lacarmioare". Dupa
ce facu un pat de flori, imparateasa cea oarba se arunca de gatul lui
Fat-Frumos, iar el ii spala fata in baia de lacrimi. Fata visa ca Maica
Domnului "desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii si i le
asezase pe frunte". A doua zi, cand se trezi, Ileana isi recapatase
vederea.

Semnificatii artistice

Mihai Eminescu pastreaza din basmul popular numai filonul epic si

elementul fabulos, dar spre deosebire de creatia folclorica scriitorul
foloseste tehnica detaliului pentru creionarea romantica a portretelor,
a peisajelor, precum si pentru descrierea palatelor si castelelor
imparatesti.
Personajele basmului eminescian sunt descrise cu detalii sugestive
pentru ilustrarea trasaturilor, creand portrete literare prin folosirea
mijloacelor stilistice specifice limbajului sau artistic. O atentie
deosebita acorda Eminescu crearii personajelor feminine. Astfel,
portretul imparatesei este unul romantic, scriitorul zabovind asupra
trasaturilor fizice, pe care le descrie detaliat si care au semnificatii in
starile sufletesti ale eroinei: "Parul ei cel galben ca aurul cel mai
frumos cadea pe sanii ei albi si rotunzi - si din ochii ei albastri si mari
curgeau siroaie de margaritare apoase pe o fata mai alba ca argintul
crinului. Lungi cearcane vinete se trageau imprejurul ochilor si vine
albastre se trageau pe fata ei alba ca o marmura vie".
Eminescu zaboveste rabdator asupra interioarelor pataturilor sau
castelelor imparatesti, descriind amanuntit luxul fastuos si
impresionant al acestora: "candelabre cu sute de brate, si-n fiecare
brat ardea cate o stea de foc () sala era nalta, sustinuta de stalpi si de
arcuri, toate de aur, iar in mijlocul ei stetea o mandra masa, acoperita
cu alb, talgerele toate sapate din cate-un.singur margaritar mare; iar
boierii ce sedeau la masa in haine aurite, pe scaune de catifea rosie,
erau frumosi ca zilele tineretii si voiosi ca horele".
Natura este personificata, in totala armonie cu sentimentele si trairile
eroilor, participand la emotiile acestora, fiind ea insasi un personaj
fabulos: "Vaile si muntii se uimeau auzindu-i cantecele, apele-si ridicau
valurile mai sus ca sa-l asculte, izvoarele isi tulburau adancul ca azvarle
afara undele lor, pentru ca fiecare din unde sa-l auda, fiecare din ele sa
poata canta ca dansul cand vor sopti vailor si florilor".

Limbajul basmului este asadar artistic, in maniera specific eminesciana,

cu metafore si epitete surprinzatoare, "Serpii rosii rupeau trasnind
poala neagra a norilor", "aurul noptii"; comparatii, "Florile triste si
turburi se nalbira ca margaritarul cel stralucit", "Luna limpede inflorea
ca o fata de aur pe seninul cel adanc al cerului", "lacrimi curate ca
diamantul". De remarcat si in acest basm prezenta astrului tutelar
eminescian, luna, care observa si participa la toate intamplarile,
ocrotind iubirea, precum si mitul oniric, "visa in vis ca Maica Domnului
desprinsese din cer doua vinete stele ale diminetii" care sugereaza
starea spirituala superioara a iubirii.
Basmul contine si idei ce ilustreaza inalte cugetari filozofice, cu
trimiteri la haosul primordial, "oamenii () nu erau decat in germenii
viitorului" si la scurgerea ireversibila a timpului individual ori la
eternizarea omului prin iubire, "pentru fetii-frumosi vremea nu
vremuieste".