HISTOLOGIE CURS 3

-Studiul memb cel cu glicolema/glicocalix-

Este partea ext cu o grosime de circa 50 nm,dar ea variaza mult de la un tip de

celula la altul.
->este de natura glicoproteica(radicalii glucidici sunt exclusiv in aceasta componenta
a membranei
->este greu de identificat la m.e. de rutina,dar este bine evidentiat in reactii
citochimice
->confera o incarcatura predominant electronegativa suprafetei celulare
->joaca un rol major in controlul schimburilor ionice transmembranare.
Structura si functionalitatea invelisului de suprafata a celulelor animale a inceput sa
fie investigata in 1963 de catre Bennet care i-a si dat denumirea de glicocalix sau
invelisul dulce care acopera suprafata externa a plasmalemei. Inca de la inceput el a
presupus ca aceasta suprafata ar putea lega selectiv unii ioni precum cei de Ca, K
facandu-i disponibili in cantitati mari legati de membrana plasmatica pe care celula ii
va capta ulterior. Acestei constatari i s-a acordat o importanta deosebita mult mai
tarziu dupa ce compozitia moleculara a glicolemei a fost cunoscuta mai amanuntit si
dupa ce s-a constatat ca este o prezenta constanta in membrana celulelor animale si
ca intr-adevar joaca un rol important central in schimburile ionice transmembranare.
Examinarea cu atentie a unor sectiuni electrono microscopice de rutina indica
existenta la exteriorul plasmalemei a u ui strat de invelis pufos de circa 50nm
grosime care dubleaza plasmalema.
Compozitia chimica
D.p.d.v chimic glicolema este alcatuita indeosebi din glicoproteine sub forma unei
tesaturi delicate si laxe de lanturi proteice pe care sunt ancorate reziduuri glucidice.
Glucidele din membrana celulara nu repr decat cateva procente din masa sa.
Dintre hidratii de carbon,cel maifrecvent intalnit in memb cel este galactoza,apoi
manoza,fucoza ,glucoza,acidul sialic si altele.
Acidul sialic formeaza intotdeauna fragmentul terminal al lanturilor oligozaharidice de
pe trama proteica a glicolemei. Intre glicolema si plasmalema exista 2 tipuri de
legaturi de continuitate si anume: glicoproteinele si glicolipidele.
O parte din lipidele stratului extern a plasmalemei sunt glicolipide si fragmentul lor
oligozaharidic se extinde in glicocalix. Toate proteinele de pe fata externa a
plasmalemei sunt glicoproteine. Ele se extind pe distante mai scurte sau mai lungi in
glicocalix,iar pe scheletul lor polipeptidic se ataseaza fragmentele oligozaharidice.
Prin metode citochimice s-a putut identifica topografia preferentiala la nivelul

glicolemei a principalelor molecule glucidice. Una dintre metodele citochimice este

reactia cu acid periodic Schif/reactia P.A.S. Reactia cu albastru alcian. Aceste reactii
dovedesc prezenta carbohidratilor exclusiv la nivelul glicocalixului,dar si caracterul
acid al suprafetei membranei celulare. Calciul formeaza punti de legatura intre 2
molecule de fucoza si reprezinta locul de stocare la suprafata celulei.
Proprietatile glicolemei
Nu este o bariera severa pentru patrunderea celor mai multe tipuri de molecule. Este
sediul dispozitivelor receptorii specifice pentru diferite molecule active
biologic(hormonii si neurotransmitatori).
Acestia au un rol major in controlul schimburilor ionice transmembranare.(ex ionul de
Ca care e stocat temporar in glicolema va fi preluat pentru nevoile curente ale
celulei).
TOPOGRAFIA IONILOR SI A APEI
Utilizarea unor metode speciale pentru evaluarea apei din membrane cum ar fi
:metoda difractiei in raze x a permis sa se stabileasca urmatoarele:
a) Apa este esentiala pentru integritatea structurilor lipoproteice de membrana.
b) s-a putut detecta chiar si apa "legata". Prin aceste metode cantitatea de apa
implicata in alcatuirea suprafetei celulare este estimata ca fiind de circa 30% din
greutatea substantei organice.
In esenta apa de la nivelul suprafetei celulare e distribuita in 2 zone:
1)zona externa sau frontul E ce cupri de glicocalixul si foita densa externa a
plasmalemei.
2)zona interna sau frontul P care cuprinde citoscheletul si foita densa interna a
plasmalemei.
Cele 2 zone hodrofile sunt despartite de o zona hidrofoba alcatuita din segmentele
hidrofobe ale continumului lipidic.(aceasta zona este echivalentul foitei clare a
plasmalemei de pe imaginile de microscopie electronica).
In toate sectoarele hidrofile ale memb cel moleculele proteice prezinta pe suprafata
lor frecventi radicali ionizabili. La suprafata celulei pe frontul E majoritatea radicalilor
ionizabili sunt anioni(acidul sialic),dar tot la acest nivel exista si radicali
cationici(gruparile aminice de pe lantul proteic al glicolemei),dar si cationi anorganici
reprezentati de ionii de Ca2+ si Na+. In zona interna/frontul P se gasesc de
asemenea numerosi radicali ionogeni si aici predomina radicalii electronegativi
datorita numerosilor radicali fosfat de pe suprafata proteinelor.
Sarcina electrica a fetei interne a memb cel e mai bogata in grupari electrogene
negative la pH-ul fixiologic decat cele de pe fata externa. Diferenta de potential
electric dintre exteriorul si interiorul suprafetei celulare se numeste potential de
repaus sau potential electric transmembranar. In concluzie potentialul electric de

repaus al membranei unei celule anume se datoreaza distributiei inegale a ionilor

care prezinta sarcini electrice.

DISPOZITIVELE DE RECEPTIE A MESAGERILOR EXTRACELULARI

Pentru a-si modula activitatile in concordanta cu diferitelel necesitati ale organismului
in conditii fiziologice sau patologice,celulele poseda dispozitive moleculare
specializate. Acestea se gasesc asezate pe fata externa a suprafetei celulare si cu
ajutorul lor celula intercepteaza semnale sau mesaje venite pe cale nervoasa sau pe
cale umorala.
Aceste dispozitive specializate se numesc receptori. Substantele chimice care
vehiculate pe cale umorala sau nervoasa ajung la diferite organe tinta sau celule, se
leaga de receptori si moduleaza functia celulei ,poarta numele de mesageri.
Termenul generic de ligant defineste toate substantele ce se leaga specific de
receptori.
Din categoria liganzilor ,unele substante produse de organe specializate actioneaza
specific asupra celulelor tinta si determina modificari chimice si fizice in concordanta
cu necesitatile organismului si sunt denumite mesageri extracelulari sau mesageride
ordinul I. Ex hormoni si neurotransmitatori.
Evenimentele care in final duc la modificari in celulele tinta ca raspuns la influenta
mesagerilor sunt:
A)Recunoasterea si atasarea liganzilor prin receptori
B)Efectele complexului ligant receptor asupra celulelor cuprind:
a)Modificari structurale ale membranei;
b)Modificari funcionale ale membranei;
c)Modificari specifice ale metabolismului celulelor sau ale functiilor celulare
cunoscute ca efecte secundare.
A)Recunoasterea si atasarea liganzilor din receptori
Receptorii sunt molecule ale memb cel capabile sa detecteze modificari ale mediului
extracelular si sa initieze evenimente ce duc la modificari structurale,functionale si
mecanochimice ale celulei.
Tipuri de receptori pt membrane:
1)Receptori pentru substante exogene;
2)Receptori pentru substante endogene(neurotransmitatori si hormoni);
Receptorii pentru substante endogene:
a) Receptorii pentru neurotransmitatori sunt situati totdeauna pe fata externa a

membranei postsinaptice a celulelor musculare(ex:receptori pentru acetilcolina,

noradrenalina,histamina,dopamina,serotonina).
b)Receptori pentru hormoni(ex receptori pentru insulina izolati de pe suprafata
celulelor adipoase si hepatocite care sunt in numar de peste 10000 pentru fiecare
celula). Acesti receptori sunt de natura glicoproteica. Desi receptorii pentru alti
hormoni nu au fost inca izolati se considera ca toate CELULELE TINTA pentru
hormoni prezinta pe suprafata lor receptori care intercepteaza si transmit mesajul
hormonal in celula.
c)Receptori pentru antigene. Acestia se gasesc fie la suprafata celulelor implicate in
raspunsul imun,fie la suprafata celulelor din toate celelalte tesuturi. Receptorii de pe
suprafata celulelor implicate in rapunsul imun au fost denumiti agenti de suprafata(d
p d v chimic se aseamana cu moleculele de imunoglobuline-Ig). Acesti repectori sau
antigeni de suprafata sunt foarte numerosi pe suprafata limfocitelor T.
Toate celulele organismului prezinta pe suprafata membranei macromolecule cu rol
de receptori numiti antigeni de suprafata prin care: celulele se recunosc intre ele si
se asociaza formand tesuturi sau organe. In cazul grefelor de tesut ,atunci cand un
fragment de tesut grefat provine de la acelasi individ, antigenii de pe suprafata
celulelor grefate sunt identici iar grefa este tolerata.
In cazul in care grefa provine de la un alt individ al aceleiasi specii, antigenele de la
suprafata celulelor din fragmentul grefat sunt diferite de antigenele de la suprafata
tesutului suport si atunci grefa este respinsa.