Pasaj din Phaidon Despre suflet Platon

Socrate imparte realitatea noastra in lumea vizibila (cea a corpurilor, cunoscut de om

prin simuri) si lumea invizibila ( cuprins numai prin exercitarea minii).
Denumiri folosite si in religie.
ceea ce este nevzut rmne identic cu sine , iar vizibilul niciodata
Deci realitile nevzute sunt mereu acealeasi, neschimbatoare, identice cu sine
lucrurile in sine, n schimb ce realitile vizibile sunt contrarii Formelor, niciodat i n nici
un chip identice, nici fiecare cu el nsui, nici n relaiile lui cu celelalte. Ajungem la
concluzia ca trupul aparine lumii vizibile, iar sufletul lumii invizibile: pag 80, 80 b-c.
Mai departe Socrate spune ca nu oricine ajunge n mpria zeilor / lumea nevzut,
ci numai cine si-a trit viata ca iubitorul de cunoastere (se duce printre zei). Iar cel ce in
via i-a iubit mult trupul i s-a ingrijit de acesta ..pag 82, 81 b. Astfel.. pag 83, 81 d, e.
Iarasi impartirea este ca cea bisericeasca, unde doar sufletele pure, fara pacat ajung
la manturire, spus altfel, cei care se ingrijesc mai mult de spiritul lor
Pag86, 83 a, c + Rul consta n faptul c nici un suflet...
Constata deci ca.. pag 88, 84 a, asa c un astfel de suflet nu trebuie sa se teama de despartirea
de trup.

Discutia continua cu cateva intrebari ale lui Simmias si Cebes Pe revin la problema
sufletului. (Simmias) crede c sufletul i pierde armonia, iar altul (Cebes) crede c existena
sufletului dup moarte e nesigur.., deii e sigur c sufletul exista inaintea naterii( naintea
ntruprii, pentru Cebes nu e demonstrata nemurirea), dup uzarea a prea multor trupuri, n
aceast concepie, sufletul dispare i el definitiv. Ca i cum ntruparea ar fi ca o boala a
sufletului ce ii aduce pieirea.
Socrate demonstreaza ca sufletul nu e posibil sa fie armonie pag 106, c,d + 94 a +
reiese deci ca toate sufletele sunt bune, insa aceast afirmatie nu poate fi adevarata, caci
premisa de plecare era ca sufletul este armonie. Deci spulbera intrebarea lui Simmias.
Revenind la ntrebarea lui Cebes, Socrate consider necesara lamurirea cauzei naterii
i cauzei pieirii. Se accepta ca punct de plecare ca exista un Frumos in sine, un Bine in sine,
un Mare in sine etc.. si ca lucrurile Frumoase sunt frumoase prin frumos, sau ca prin Marime
cele mari sunt mari si cele mai mari mai mari, c prin Micime cele mai mici sunt mai mici..
continuand afirmatia dupa cum urmeaza ( ca sprijin a ceea ce vrea sa afirme mai apoi despre
suflet : pag 121, 101 a + 123 b

Iar mai apoi zice despre Forma nsi c este socotica vrednica de a purta n venicie
propriul sau nume , exemplu : imparul este menit s poarte venic numele de impar. Unei
realiti nu i se va impune caracterul opus acelei forme (pag 129) +pag 130, 105 a subliniat.
Deci pentru ca trupul sa fie viu trebuie sa existe sufletul. Iar din cele de mai inainte
rezulta c sufletul nu va primi in el contrariu a ceea ce a adus, adica moartea.

In final, pentru ca simte ca nu a cuprins totul, Socrate compara Pmntul si oamenii ce

traiesc pe pamant, cu furnicile si cu pestii. Iar marginea aerului cu suprafata lacului sau apei.
Si considera ca daca omul ar fi in stare sa priveasca peste aer ar vedea o multime de alte
lucruri pe care nu le vede pe pamant precum pestii care privesc deasupra lacului, si si-ar da
seama ca lumea..e mult mai mare decat pare.