Motanul nclat- poveste de Charles Perrault

Un morar dintr-un sat oarecare, a lasat fiilor sai drept mostenire, o moara, un magar si un motan.
Dupa ce s-au sfatuit intre ei, cei trei au hotarat astfel: cel mare, pentru ca era primul nascut,
dobandea moara, mijlociul se alegea cu magarul, iar cel mic..cu motanul. Cel mic era tare nemultumit
de partea lui de mostenire..
Vazand aceasta si fiindu-i teama ca nu cumva stapanul sau sa vrea sa scape de el intr-un moment de
disperare, motanul incepuse sa vorbeasca spre uimirea baiatului:
- Fii fara grija, stapane. Daca imi dai un sac si o pereche de cizme, o sa vezi ca nu sunt chiar atat de
nefolositor precum crezi.
Tanarul accepta, caci nu avea ce pierde. Cand motanul primi sacul si cizmele, le incalta cu atata
usurinta, de parca ar fi fost obisnuit sa le foloseasca. Apoi isi puse sacul in spinare si se indrepta catre
un loc unde pastea o turma de oi. Baga in sac seminte si multa iarba proaspata si se culca la pamant,
prefacandu-se ca doarme.
Dupa un timp, un mielusel nevinovat se indrepta spre sac si, vazand ca in interiorul acestuia era iarba
frageda, intra in el. Vicleanul motan se ridica imediat si lega sacul la gura, prinzand mielul inauntru.
Apoi isi incalta cizmele si o apuca spre palatul regal, unde ceru sa-i vorbeasca regelui.Odata ajuns in
fata acestuia, facu o plecaciune adanca si ii spuse:
- Maiestate, am aici un miel viu pe care vi-l ofera domnul marchiz de Carabas.
Motanul tocmai inventase acel nume pentru stapanul sau: marchizul Carabas.
- Spune-i stapanului tau ca ii multumesc mult, raspunse regele.
Cateva zile mai tarziu, motanul se ascunse printre cativa snopi de grau, lasa iarasi sacul desfacut si
prinse inauntru doua potarnichi. Fara sa piarda timpul, i le duse regelui, care accepta incantat noul
cadou.
Si tot asa, motanul continua sa-i duca vanat regelui, mai multe luni la rand, din partea presupusului
marchiz.
Intr-o zi, stiind ca regele avea de gand sa se plimbe pe langa rau impreuna cu fiica sa, cea mai
frumoasa printesa din regat, ii spuse stapanului sau:
- Daca imi vei urma sfaturile, norocul iti va surade. Nu trebuie decat sa mergi la rau si sa faci o baie.
De restul ma ocup eu.
Tanarul il asculta, desi nu stia in ce scop.
In timp ce facea baie, trecu pe acolo trasura regelui si motanul incepu sa tipe cat putu de tare:
- Ajutor, ajutor, se ineaca stapanul meu, marchizul de Carabas!
Auzind asemenea tipete, regele privi pe fereastra trasurii si il recunoscu pe motan, care ii adusese de
atatea ori vanat.
Fara a pierde vremea, isi trimise garzile in ajutorul marchizului de Carabas. Motanul ii explica regelui
ca in timp ce stapanul sau facea baie, au aparut niste hoti care i-au furat hainele. (In realitate,
vicleanul motan ascunsese hainele saracacioase ale stapanului sau in tufisuri.)
Regele porunci sa se aduca cele mai bune haine pentru marchizul de Carabas, care ii multumi. Cum
hainele scumpe pe care le primise ii accentuau si mai mult placuta infatisare, fiica regelui se indragosti
nebuneste de tanar.
Motanul era foarte multumit sa vada ca planul sau incepuse sa dea roade. Merse inaintea suitei regelui
si, dupa putin timp, intalni cativa tarani care taiau iarba pe un islaz de langa drum.
Motanul se apropie si le spuse :
- Oameni buni! Daca nu ii spuneti regelui ca acest islaz ii apartine marchizului de Carabas, va veti
transforma in stane de piatra.
Cand regele porunci sa se opreasca trasura ca sa intrebe cui ii apartinea frumosul islaz, taranii spusera:
- Este proprietatea marchizului de Carabas. Regele ii spuse marchizului :
- Ai o proprietate frumusica, iubite prieten.
Motanul viclean, care mergea numai inainte, intalni alti cosasi si scena de la islaz se repeta.
Trasura regelui se opri din nou.
- Cui ii apartine acest grau? intreba regele.
- Marchizului de Carabas, Maiestate, raspunsera cosasii.

Regele, placut surprins, ii spuse fiului de morar:

- Vad ca esti foarte bogat!
Motanul incaltat, care era mereu in fata trasurii, repeta acelasi lucru tuturor taranilor pe care ii
intalnea pe drum. si astfel ajunse regele la concluzia ca tanarul marchiz era putred de bogat.
In cele din urma, motanul ajunse la un castel frumos care, impreuna cu pamanturile pe langa care
trecusera, apartinea unui capcaun foarte bogat.
Motanul, care se informase despre puterile capcaunului, batu la poarta castelului si ii spuse ca avea
onoarea sa ii faca o vizita.
Capcaunul il lasa sa intre si il invita sa ia loc.
- Mi s-a spus, incepu motanul, ca ai puterea neobisnuita de a te transforma in orice animal,
de exemplu intr-un leu sau leopard, daca vrei.
- Asa este, raspunse capcaunul, si ca sa te convingi, ma vei vedea transformandu-ma intr-un leu.
Si, intr-adevar, capcaunul rosti cuvintele magice si se transforma intr-un leu. Motanul, speriat, se
catara pe acoperis si nu cobori pana cand capcaunul nu reveni la infatisarea umana.
- M-au asigurat, de asemenea, spuse motanul, ca esti in stare sa te transformi intr-un animal micut,
ca un sobolan sau un soricel. Mie, sa fiu sincer, mi se pare absolut imposibil.
- Imposibil? zise capcaunul. Stai sa vezi acum. si se transforma pe data intr-un soricel.
Motanul nu astepta nicio clipa si se napusti peste el, inghitindu-l.
in acel moment, regele trecea pe langa castel si vru sa-l viziteze.
Motanul il auzi si alerga repede la intrare ca sa-l primeasca:
- Bine ati venit in castelul marchizului de Carabas, spuse el.
- Si castelul asta este tot al tau? intreba regele surprins. Niciodata nu am vazut o cladire atat de
frumoasa. Poti sa-mi arati interiorul?
- Cu multa placere, spuse marchizul.
Intrara intr-un salon mare, unde se aflau mese intinse, cu bucate minunate, pe care capcaunul le
comandase pentru niste prieteni.
Regele, ca si fiica sa, care deja era innebunita dupa marchizul de Carabas, ramase incantat vazand
bogatiile pe care le avea acesta si, dupa ce mancara, ii spuse:
- Depinde doar de dumneavoastra, marchize de Carabas, sa fiti ginerele meu.
Fiul morarului, facand o plecaciune adanca, accepta onoarea pe care regele i-o acorda si chiar in acea
zi se casatori cu frumoasa printesa.
Motanul incaltat deveni un mare domn si, din acea zi, se dedica numai vanatorii de soareci, ca sa se
distreze cand se plictisea.