Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Prin pamanturi dificile ca teren de fundare se inteleg, in general pamanturile care sunt
caracterizate prin compresibilitate mare si rezistenta la forfecare scazuta, precum si cele care
manifesta agresivitate fata de materialele din care se executa fundatiile constructiilor. Pentru
asigurarea rezistentei si exploatarii normale a constructiilor fundate pe aceste tipuri de pamanturi
sunt necesare impunerea unor masuri special, care privesc atat terenul de fundare cat si sistemul
constructiv al infrastructurii si suprastructurii constructiilor. Sunt raspandite pe o arie larga a tarii
noastre.
In categoria pamanturilor dificile ca terenuri de fundare intra:
1.
2.
3.
4.
e Le
1+ e , sunt mai
Tabelul2 Valori ale indicelui I pentru caracterizarea sensibilitatii la umezire a depozitelor loessoide
siL
Identificarea pamanturilor sensibile la umezire dupa metodologia prezentata este simpla. Metoda
de laborator folosita in mod current in tara noastra constain supunerea unei probe netulburate, in
edometru la o incarcare in trepte pana la valoarea de 300 kPa, inclusive.Dupa stabilizarea
deformatiilor la acesta treapta de incarcare, se procedeaza la inundarea probei, fara a mari
incarcarea aplicata. Se constata o deformatie brusca, suplimentara a probei, care se evidentiaza in
curba de compresiune-tasare (fig.2) printr-un salt notat cu im3 reprezentandtasarea specifica prin
umezire la presiunea de 300 kPa. Dupa cum rezulta si din fig 2, valoarea lui im3 este egala cucu
diferenta intre tasarea specifica a probei inundate si tasarea specifica a probei cu umiditate
naturala, sub aceeasi presiune de 300 kPa. Se considera ca pamantul analizat este sensibil la
umezire, atunci cand im3> 2%.
Fig. 4. Zone caracteristice n terenul de fundare alctuit din pmnturi sensibile la umezire:
I - zon deformabil superioar; II - zon inert; III - zon deformabil inferioar; 1 - diagrama variaiei
cu adncimea a efortului gz; 2 - diagrama variaiei cu adncimea a efortului z
wS w L
Vi V f
Ms
100
n care,
Vi
- este volumul iniial al probei de pmnt ;
Vf
Vi V f
Vf
100
V VL V eL e
0,3
V
V
1 e
n care,
U L % 100
V f Vi
Vi
10(V f 10)%
Vi 10cm 3
Fenomenul de lichefiere este characteristic nisipurilor fine afanate, de obicei saturate. Prin
lichefiere se intelege scaderea brusca a rezistentei la forfecare a unui pamant necoeziv saturat,
determinand o transformare temporara a materialului respective intr-o masa fluida. Este
provocata de o prabusire a structurii terenului datorita socului sau vibratiilor si este insotita de o
crestere brusca dar temporara a presiunii apei din pori. In principiu, se disting doua tipuri de
fenomene de lichefiere: lichefiere propiu-zisa si lichefiere ciclica.
Lichefierea propiu-zisa reprezinta fenomenul prin care un pamant necoeziv saturat afanat isi
pierde o mare parte din rezistenta la forfecare si poate curge ca un lichid datorita unei solicitari
monoton crescatoare (static) sau ciclica.
Lichefierea ciclica este fenomenul de cedare progresiva sa unui nisip saturat afanat, cu indesare
medie sau indesat supus unei solicitari, cuvariatie ciclica in conditii de volum constant.
Deformatia finala rezulta din cumularea deformatiilor produse in timpul fiecarui ciclu de
incarcare; in cazul nisipurilor afanate deformatia poate fi nelimitata, fenomenul devenind similar
lichefierii propiu-zise. Cutrenurele constituie principalul fenomen ciclic care provoaca
lichefierea pamanturilor necoezive. Acest fenomen de lichefiere propiu-zisa reprezinta rezultatul
cedarii in conditii nedrenate a unui nisip saturat afanat reprezentat in diagram de mai jos:
Sensibilitatea la lichefiere este mai mare la nisipurile fine uniforme decat la alte pamanturi
necoezive. In tabelul de mai jos, se prezinta domeniile in curba granulometrica apamantului
necoeziv trebuie sa se afle in intregime, pentru ca materialul sa fie susceptibil la lichefiere.
Lichefierea ciclica este cu atat mai probabila cu cat pamantul nisipos se afla intr-o stare mai
afanata. Pentru o apreciere calitativa se recomanda criteriuldin tabelul 4.
Cele mai frecvente agresivitati natural pentru betoanele de ciment sunt cele de natura carbonica,
sulfatica sau mixta.