ADEVAR I EROARE

Rene Descartes: Eroarea este o lips

Descartes nelegea eroare ca opus complet adevrului, ca o lips. Aceast nelegere
a erorii provine din teza lui Descartes despre caracterul infailibil al raiuni (intelectului) ca
facultate cognitiv dat de Dumnezeu.
Dumnezeu ne-a nzestrat cu facultatea de a cunoate adevrul, nu cu facultatea de a
grei. Atunci de unde greeala? Din felul defectuos n care folosim facultatea de cunoatere.
Greeala nu este ceva real, care s depind de Dumnezeu, ci un cusur. Acest cusur este fcut
posibil de ctre caracterul mrginit al facultii de cunoatere. Nu Dumnezeu, ci noi suntem
rspunztori pentru producerea falsului.
Facultatea de cunoatere, n sine, este bun, dat de Dumnezeu. Aceast facultatea nu
neal pentru c orice nelege omul, nelege n chip drept. Facultatea de a vrea (liberul
arbitru, voina), n sine, este bun, fiind dat de Dumnezeu.
Felul n care cele dou faculti colaboreaz reprezint sursa cunoaterii: voina se
ntinde mai mult dect intelectul, iar voinei, adevrul i falsul i sunt indiferente. Dei
raiunea nu genereaz erori, fiind infailibil, ea permite apariia erorilor pentru c este
facultate mrginit. Voina conduce la erori prin faptul c se poate ntinde dincolo de limitele
raiunii i determin pe om s se pronune asupra unor lucru pe care nu le cunoate.
Karl Popper: Rolul erorii n cunoatere
Popper considera c ntrebarea curentelor epistemologica clasice - Care este sursa
ultim a cunoaterii: intelectul sau simurile? - este una ptruns de un spirit autoritar. El
contest legitimitatea acestei ntrebri, afirmnd c n realitate, nu exist surse ideale ale
cunoaterii, care s nu conduc la eroare. Filosoful britanic propune nlocuirea ntrebrii
clasice cu urmtoarea: Cum putem detecta i elimina eroarea?
Popper consider c omul de tiin trebuie s fie deopotriv preocupat de eroare, nu
numai de adevr, ba chiar s acorde erorii un statut privilegiat, ntruct este singura creia i se
poate atribui certitudine. Adevrul nu este dect provizoriu, de el nu putem fi niciodat siguri,
dar o eroare, odat identificat, devine sigur, de necontestat.
Astfel, Popper propune criterii nu pentru a identifica adevrul, ci criterii pentru
identificarea i eliminarea erorii. Testul de falsifiere este un asemenea criteriu i const n
ncercarea de a demonstra, prin experimente, c o teorie este fals. Succesul falsifierii
echivaleaz cu identificarea i eliminarea unei erori, determinnd, astfel, netezirea drumului
cunoaterii.