Generalitati referitoare la componentele procesului instructiv-educativrecuperator. Probleme generale ale invatarii. Invatarea motrica.

Cunostintele de specialitate.
Generalitati referitoare la componentele procesului instructiv-educativ-recuperator.
Componentele sunt finalitati ale procesului instructiv-educativ-recuperator si, ca atare, se regasesc in modelul
structural al fiecarui domeniu. Ele sunt instrumente cu care opereaza specialistul (kinetoterapeutul) in relatia cu
subiectul (beneficiarul), alcatuind un sistem cu ponderi diferite (pe etape si categorii de varsta). Nivelul de dezvoltare
la care ajung componentele, la un moment dat, reflecta imaginea exacta a eficientei muncii specialistului, ca si modul
de participare a subiectului la practicarea exercitiilor fizice.
Educatia fizica si sportul sintetizeaza intre componentele instructiv-educative:
- cunostintele teoretice si practice de specialitate
- deprinderile si priceperile motrice
- calitatile motrice
- indicii morfofunctionali ai organismului
- elementele de continut ale celorlalte laturi ale educatiei generale
Primele 4 (patru) sunt preluate si adaptate de Kinetoterapie si devin componente ale procesului instructiveducativ-recuperator.
Ca si in Educatie fizica si Sport, si in Kinetoterapie, componentele procesului recuperator de specialitate sunt
aceleasi si ele pot fi definite ca elemente de baza care alcatuiesc structura procesului instructiv-educativrecuperator (cu caracteristicile sale profilactice, terapeutice si corectiv-recuperatorii), asigurand in acelasi timp si
unitatea structurala a acestuia. Aceste componente nu sunt altceva decat instrumentele cu care opereaza cadrele
de specialitate (profesor, antrenor, kinetoterapeut) in relatia lor cu beneficiarii (elev, sportiv, pacient), nivelul lor oferind
imaginea exacta a calitatii muncii specialistului.
Probleme generale ale invatarii. Invatarea motrica.
Fiind vorba despre un proces instructiv-educativ-recuperator, actul kinetoterapeutic fiind el insusi un
act educational cu implicatii medicale, aspectele vizand componentele acestui proces nu pot fi abordate fara a avea
in vedere unele notiuni de baza ale teoriei invatarii si, mai ales, caracteristicile invatarii motrice, tinand cont de faptul
ca mijlocul de baza cu care opereaza Kinetoterapia este exercitiul fizic.
Din punct de vedere pedagogic invatarea este definita ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a
deprinderilor si priceperilor necesare activitatii practice viitoare.
Din punct de vedere psihologic, in acceptiunea ei cea mai larga, invatarea este considerata ca
fiind dobandirea de catre individ a unor noi forme de comportare, ca urmare a repetarii situatiilor sau a
exersarii. Astfel vazuta invatarea este un fenomen comun atat lumii animale, cat si celei umane. Spre deosebire de
animale, invatarea umana este, in cea mai mare masura, intentionata, rationala, urmarind scopuri fixate constient. La
om, invatarea consta in modificarea intentionata a conduitei, care se produce atat pe calea dobandirii experientei
individuale, cat si pe cea a dobandirii experientei sociale.
In procesul invatarii rolul principal il joaca cuvantul, ca semnalizator si indrumator al activitatii celui care
invata. Procesul invatarii nu se limiteaza insa numai la cunostinte si actiuni verbale, el este mult mai complex si
cuprinde organizarea intregii comportari a individului, cristalizata sub forma de deprinderi, priceperi, atitudini, etc.

Datorita functiei reglatoare a cuvantului, omul este capabil sa-si dirijeze intreaga sa activitate in mod creator, in
functie de conditiile in care se afla, actionand in sensul adaptarii sau readaptarii la situatiile concrete in care se afla.
Rezultatele finale ale invatarii (cunostintele, priceperile, deprinderile), constituie de fapt imbinarea elementelor
teoretice cu cele practice, deoarece activitatea intelectuala nu se poate exprima decat sub aspectele motorii, iar cea
practica nu se poate efectua decat sub conducerea si controlul celei intelectuale.
Din punct de vedere psihopedagogic, omul invata diferite forme de operare materiala sau intelectuala, cum ar
fi : cunostintele, priceperile, deprinderile, obisnuintele, modalitatile de gandire si de expresie, de gandire si
actiune (P. Popescu-Neveanu, 1998) ; in general, omul invata comportamente individuale legate de nevoile sale
directe (mancarea, igiena, sa evite situatiile periculoase), de structurile sale psihice specific umane (sa perceapa
lumea, sa gandeasca corect) si de relatiile cu societatea (sa intre in relatii cu semenii, sa-si formeze deprinderile,
obiceiurile si normele morale ale grupului). Fie ca invata in procesul de educare (specific sau nu Kinetoterapiei), sau
reinvata in procesul de reeducare (specific Kinetoterapiei), continutul va fi acelasi si va consta de fapt din tot ceea ce
individul are nevoie sa foloseasca pentru a-si asigura o cat mai buna adaptare la mediu.
Exista mai multe tipuri de invatare, dintre care cea mai cunoscuta este cea propusa de Montpellier :
- Procesul conditionarii, explicat prin schema reflexelor conditionate, de formare a unor reactii prin asociere
cu diferiti stimuli.
- Invatarea perceptiva, in care modificarile reactiilor perceptive constau in schimbari structurale ca reducerea
pragului sensibilitatii, perceperea detaliilor sau aspectelor ansamblului, recunoasterea sau identificarea
structurilor in conditii de percepere dificile, etc.
- Invatarea senzori-motrica (denumita si perceptiv-motrica), consta in modificarea comportamentului ca
ajustare sau adaptare a unei forme de raspuns preformat la conditiile perceptive noi.
- Invatarea motrica, se caracterizeaza prin aceea ca reactiile de raspuns sunt legate de componentele
senzoriale de origine kinestezica sau proprioceptiva (cantatul la pian, inotul, patinajul, etc.). Cratty a denumit
acest tip invatare cognitiv-motrica pornind de la considerentul ca majoritatea actiunilor sunt conduse nu
numai pe baza informatiei senzorial-perceptive exteroceptive sau proprioceptive, ci si pe baza prelucrarii
inteligente.
- Invatarea verbala, consta in invatarea limbajului, a semnificatiei cuvintelor si a utilizarii acestora in
comunicarea cu semenii.
- Invatarea inteligenta, consta in descoperirea unui concept sau principiu, in conditii de prezentare
variata si deosebita; a mai fost denumita si invatare prin descoperire.
Intre tipurile de invatare, atat invatarea senzori-motrica (perceptiv-motrica), cat si invatarea motrica propriuzisa ocupa locuri insemnate datorita faptului ca stau la baza unui sir intreg de acte de comportament, intalnite in viata
cotidiana. Invatarea motrica incepe inca din stadiul initial al dezvoltarii copilului, continua pe masura cresterii,
maturizarii si dobandirii experientei de viata a individului, reprezentand baza vietii de relatie. Invatarea miscarilor este
necesara atat in actele utilitare, adaptative (in dialogul cu natura, cu semenii), cat si in joc, in dialogul cu sine, cu
obiectele, cu altii. Motricitatea raspunde in egala masura nevoilor de dezvoltare si de integrare sociala, invatarea
diferitelor structuri de miscari fiind legic determinata de cerintele vietii.
Cunostintele de specialitate
Cunostintele de specialitate (teoretice si practice) se formeaza ca rezultat al intelegerii si memorarii datelor si
informatiilor privind activitatea desfasurata, care contureaza si perspectiva acestuia. Ele se insumeaza si se
imbogatesc pe parcursul activitatii creind noi structuri si relatii, pe baza tuturor acestora realizandu-se elementele de
generalizare, sub forma principiilor, regulilor, notiunilor, etc. Cunostintele de specialitate constau in reflectarea in
constiinta practicantilor
Important pentru cunostintele de specialitate este efectul in constientizarea practicii, cu toate elementele
componente caracteristice. Prin natura si bogatia cunostintelor, prin continutul lor, ele au o contributie importanta in

formarea, educarea, reeducarea, consolidarea, mentinerea si dezvoltarea priceperilor, deprinderilor, calitatilor

motrice, ca si in imbunatatirea indicilor dezvoltarii fizice. Iata dar ca vorbind despre cunostinte, vorbim, de fapt,
despre insumarea tuturor componentelor procesului instructiv-educativ-recuperator.
In ceea ce priveste metodica formarii cunostintelor, se impune sa precizam ca acestea se realizeaza in cadrul
exercitarii (practicarii exercitiilor fizice) si concomitent cu exersarea actiunilor motrice, precedandu-le, insotindu-le sau
incheind aceasta activitate.
Raportat la aria de cuprindere a domeniului nostru, cunostintele de specialitate se refera la urmatoarele
aspecte mai importante :
- reactia organismului la efort si la miscare ;
- cerintele igieno-fiziologice de practicare a exercitiilor fizice;
- invatarea motrica, formarea priceperilor si deprinderilor motrice, formarea obisnuintei de practicare a
exercitiilor fizice;
- recuperarea, mentinerea, dezvoltarea calitatilor motrice;
- optimizarea indicilor dezvoltarii fizice;
- notiuni de etiologie, semiologie, patologie.
In raport cu natura, dificultatea si rolul actiunii motrice, informatiile vor fi mai ample sau mai concise, referinduse la :
- rolul actiunii respective
- conditiile in care isi are aplicabilitatea
- mecanismul care sta la baza efectuarii ei
- datele metodologice utile valorificarii actiunii motrice in activitatea independenta
- regulile si normele de conduita ce trebuie sa fie respectate pe timpul desfasurarii
Metodologia formarii cunostintelor trebuie sa tina seama si de particularitatile de varsta ale subiectului, de
nivelul de pregatire, de experienta motrica anterioara, de capacitatea de percepere si intelegere a componentelor si a
actiunii in totalitatea ei.
O importanta de loc neglijabila o are explicarea si reliefarea (evidentierea) valorii exercitiilor folosite, a
actiunilor motrice, cu precizarea sensului si eficientei, a momentelor cheie (este vorba de precizarea amplitudinii
si a localizarii miscarii sau exercitiului). Insotirea demonstratiei cu explicatia largeste capacitatea fondului perceptiv al
subiectului, creind premise favorabile unei insusiri corecte, a realizarii unei engrame motorii exacte, care sa aiba
stabilitate si eficienta.
In Kinetoterapie, cunostintele de specialitate constau in reflectarea in constiinta participantilor la procesul
instructiv-educativ-recuperator a fenomenelor proprii mijloacelor folosite si a idealurilor si scopurilor urmarite, cu
scopul constientizarii lor.
Se impune, pentru realizarea unor cunostinte exacte, ca intreaga activitate de exercitare sa fie condusa si
supravegheata de kinetoterapeut, intervenindu-se cu indicatii, corectari, recomandari, aprecieri (laudative sau critice)
asupra executiilor, etc.

Preocuparea specialistului trebuie sa fie indreptata si spre evidentierea valorii fiecarui exercitiu, ca si a locului
pe care il ocupa in sistemul general al programului de instruire-educare-recuperare, folosind motivarile stiintifice
privind influentele si eficienta exercitiilor utilizate. Se impune, de asemeni, si folosirea datelor necesare intelegerii si
insusirii metodologiei in dozarea si autodozarea corecta a efortului.
Cunostintele au deci un rol important in realizarea obiectivelor si a scopului propus, deoarece prin acestea se
formeaza convingerile si motivatia privind utilitatea si eficienta activitatii.

Rezumatul unitatii de studiu

Componentele sunt finalitati ale procesului instructiv-educativ-recuperator si, ca atare, se regasesc in
modelul structural al fiecarui domeniu. Ele sunt instrumente cu care opereaza specialistul (kinetoterapeutul) in relatia
cu subiectul (beneficiarul), alcatuind un sistem cu ponderi diferite (pe etape si categorii de varsta).
Componentele procesului instructiv educativ, in educatie fizica si sport, sunt:
- cunostintele teoretice si practice de specialitate
- deprinderile si priceperile motrice
- calitatile motrice
- indicii morfofunctionali ai organismului
- elementele de continut ale celorlalte laturi ale educatiei generale
Primele 4 (patru) sunt preluate si adaptate de Kinetoterapie si devin componente ale procesului instructiveducativ-recuperator.
Invatarea este definita ca proces de asimilare a cunostintelor si formare a deprinderilor si priceperilor
necesare activitatii practice viitoare.
Dintre tipurile de invatare clasificate dupa opiniile a diversi autori, din diverse puncte de vedere, pentru
kinetoterapie prezinta importanta clasificarea stabilita de Montpellier.
Cunostintele de specialitate (teoretice si practice) se formeaza ca rezultat al intelegerii si memorarii datelor
si informatiilor privind activitatea desfasurata, care contureaza si perspectiva acestuia.