Despre rugaciune

parintele Arsenie Boca

A ne ruga nseamn a ne nla spiritul i inima ctre Dumnezeu pentru a-I aduce laudele noastre,a-i
expune grijile noastre si a-I implora ajutorul.
A ne nla spiritul ctre Dumnezeu nseamn a ne smulge din vrtejul treburilor omeneti a tuturor
atraciilor pmntului, fie pur materiale, fie intelectuale, dup gradul de cultur al fiecruia. Ori ce
bucurie a trupului i a spiritului trebuie nlturat pentru a putea convorbi cu Dumnezeu i a ne
drui Lui n ntregime.
A aduce lauda lui Dumnezeu nseamn a recunoate c toat fiina noastr este creat i-I aparine
Lui. Deci ascultarea noastr o datorm numai Lui, cci suntem opera Lui i trebuie s ne ndeplinim
misiunea pe care ne-a ncredinat-o El. Orice alt scop am vrea s atingem n viaa, n afara voinei
lui Dumnezeu nu ne va aduce dect dezastru trupesc si spiritual. Noi suntem creai cu un scop bine
determinat de Creatorul nostru i El ne-a pus la dispoziie toate mijloacele ca s-l atingem. Pentru
mntuirea noastr El ne-a druit totul, chiar pe unicul su Fiu, pe Iisus Hristos, ca model de via i
descoperitor al voinei Sale. A fugi i a ne eschiva de la cunoaterea voinei lui Dumnezeu, n ceea
ce privete sensul si scopul nostru n viaa i a ne furi unul personal dup aprecierea noastr,
nseamn a ne condamna singuri la moarte venic. Astfel deci, pe bun dreptate, suntem datori
.s aducem cu laudele si mulumirile noastre Celui ce ne-a creat si nu ne-a lasat prad propriilor
fantezii, conducndu-ne in mod greit, ci din contr ne-a artat clar si precis calea de urmat prin
legile Sale. Mai mult ne-a trimis si modelul unic, minunat, nscut ca i noi din carne si snge si
avnd aceleai cerine ca ale noastre pe care le-a demonstrat n mod palpabil cum trebuie s le
rezolvm.
Cine l are pe Iisus de model n toate aciunile vietii lui, acela i-a gsit sensul vietii i pacea
sufletului lui.
Recunotina noastr fa de Creator trebuie s fie nesfrit. Toate popoarele lumii, chiar i cele
barbare, simt necesitatea rugciunii de adorare, care este de fapt fondul oricrui cult religios.
A cere lui Dumnezeu cele ce sunt necesare corpului nostru este alt obiectiv al rugciunilor noastre.
Acest corp care dei este o capodoper a Maestrului Creator, totui n urma neascultrii fa de
1

voina Stpnului i-a pierdut starea de fericire venic n care a fost ornduit la nceput i pe care
altfel ar fi putut s i-o pstreze. Uneltirile diavoului ns l-au determinat s-i satisfac dorinele i
poftele personale clcnd voina si porunca Creatorului, aa cum de altfel face acum ntreaga
omenire, ca o motenitoare credincioas a primului si neasculttorului ei reprezentant. Astfel, de la
primul act de neascultare al omului a intrat n lume moartea i suferin. Corpul nostru se zbucium
n zadar, cci destinul lui este implacabil, dreptatea Creatorului trebuie s aib loc.
Ferice de cei ce-i descoper sufletul si spiritul, de cei ce au ajuns la concluzia evident c n afar
de corpul lor pieritor, ei posed aceast comoar ce nu va pieri odat cu trupul lor, ci din contra,
ntocmai ca un prizonier captat n lanuri, e dornic de adevar i de lumin, suspin dup revenirea
lui la prima stare de fericire si simte c aceasta se va ntmpla numai cu ajutorul mijloacelor pe care
insusi Creatorul i le-a pus la dispozitie. Rugaciunea neincetata catre Cel care ne-a facut invocarea
ajutorului Sau in lupta cu materia corupta din noi, este singura noastra cale sigura de urmat si
singura consolare.
Rugaciunea devine familiara si usor de facut atunci cand este zilnica, puterea obisnuintei ii da
usurinta.
Trebuie sa-L consideram pe Dumnezeu prezent langa noi, sa vorbim cu El in mod sincer, fara
falsitate si sa ascultam in tacere ceea ce El ne raspunde intotdeauna in constiinta noastra. El ne
asculta intotdeauna cu rabdare si ia aminte in cererile noastre atunci cand venim la El sinceri si cu
inima deschisa, asa cum o doreste El.
Ce ne cere Dumnezeu atunci cand ne rugam?
O atentie interioara, ceea ce de fapt nu inseamna un efort eroic. Dumnezeu stie slabiciunile si
neputintele noastre si nu ne cere imposibilul. El doreste numai ca atunci cand buzele noastre
pronunta cuvinte de ruga, spiritul nostru sa se gandeasca la El, ca vocea noastra sa fie ecoul inimii
noastre. Aceasta este o atentie pur spirituala atunci cand mintea, indiferent de cuvintele pronuntate,
mediteaza asupra perfectiunii lui Dumnezeu.
O atentie literala este aceea cand luam seama numai la cuvintele pronuntate si la intelesul lor strict.
O atentie materiala este aceea cand punem pret pe felul pronuntarii cat mai corecte si care ne
indeparteaza spiritul de Dumnezeu, legandu-l de impresiile materiale.
Totusi, dupa sfaturile multor sfinti de seama, si aceasta rugaciune este placuta lui Dumnezeu, daca
are la baza ei veneratia si intentia de lauda adusa Lui.
De multe ori, atunci cand nu mai simtim o placere in rugaciune, cand mintea noastra nu se poate
concentra suficient, cand atentia ne lipseste, cand ne intristam, cand ne deprimam si intrerupem
rugaciunea sub motivul ca nu suntem destul de apti pentru ea, amanand-o pentru alta data si
asteptand sa ne vina dorinta de rugaciune, savarsim o mare greseala.
Rugaciunea nu trebuie considerata ca o senzatie placuta si linistitoare, ca pe un farmec al
imaginatiei inflacarate, nici ca pe lumina spiritului care ne descopera cu usurinta adevarul, nici ca
pe o consolare a suferintelor noastre. Toate acestea sunt daruri exterioare pe care Dumnezeu le
acorda din cand in cand alesilor Lui. Totusi, adevarata dragoste pentru Dumnezeu nu cauta aceste
daruri, nu asteapta ca sa le aiba si apoi sa-L iubeasca pe Dumnezeu. Aceasta dragoste este
adevarata renuntare de sine, ce se agata cu disperare si incredere oarba de Dumnezeu, chiar in
ariditatea inimii, in neputinta concentrarii atentiei, in renuntarea la orice suport moral, la orice
2

bucurie si consolare personala. Adevarata dragoste nu asteapta clipe de extaz pentru a vorbi cu
Dumnezeu.
Astfel chiar daca in timpul rugaciunii, distractiile involuntare turbura mintea / inima noastra,
intentia de a-L adora si a-L iubi pe Dumnezeu, aceea conteaza.
Vointa nu are insa niciodata distractii cand nu vrea sa le aibe, ea cum le observa poate sa le si
alunge, sa-si intoarca gandurile si inima catre Dumnezeu. Daca totusi prezenta Lui fuge de noi,
aceasta inseamna ca El insusi o doreste tocmai pentru a ne lega si mai strans de El, pentru a ne
demonstra ca fara El si lipsiti de El devenim incapabili, neputinciosi. Carapacea corpului nostru
constituie o permanenta piedica in a trai mereu cu Dumnezeu, o renuntare la sublima fericire pe
care o vom avea numai dupa distrugerea acestei carapace. Atunci abia spiritul nostru va fi de-a
pururi liber sa plutesca alaturi de Creatorul sau. Sa-l contemplam fata catre fata, Ceea ce ochiul na vazut si urechea n-a auzit.
De aceea rugaciunea copiilor, simpla, lipsita de ingrijorare si neincredere este cea mai curata
rugaciune.
Un suflet care se roaga este un suflet care sufera, caci rugaciunea prin ea insasi este o mortificare, o
suferinta corporala. Exista o pocainta mai meritorie si mai de valoare decat practica neincetata a
rugaciunii? Si fara a simti o sensibila consolare? Ce lepadare de sine formidabila este aceea de a se
ruga fara cel mai mic gust pentru aceasta, fara a simti vreo atractie, ba dimpotriva, chiar o repulsie
pentru rugaciune!
Sublimul exemplu si ultimul efort al omului durerii a fost abandonarea totala si renuntarea la orice
consolare in ultima clipa a vietii sale materiale. Agonia corpului omenesc si clipa deprinderii lui
definitive de spirit este aceasta senzatie de abandonare totala.
Parinte, de ce m-ai parasit?
Cine va putea indura pana la sfarsit aceasta senzatie de abandonare totala, aceasta lipsa de orice
consolare sensibila si trupeasca, acela isi va mantui sufletul. Acest lucru este formidabil cu
neputinta de indurat si totusi, invierea lui Iisus ne da curajul, increderea si bucuria ca cel ce renunta
la el totusi totalmente, acela ce nu-si mai cauta nici o consolare sensibila in minte, nici chiar in
rugaciune, acela ce-si pune ultima nadejde in Dumnezeu, chiar cand pare parasit acela a invins
moartea, acela voieste ce voieste Dumnezeu.
Niciodata nu ne vom lecui de disperarea spiritului din timpul rugaciunii, prin ingrijorari si reveniri
fortate. Daca insa nu dorim aceste distractii si disperari, nu le vom avea. De teama lor ne pierdem si
mai mult puterea spirituala.
Cand dupa o rugaciune facuta cu efort si oboseala, constatam ca mintea noastra a alunecat
permanent spre alte lucruri, este durerea ca ignoram puterea sacrificiului si ca am fi dorit in mod
egoist sa simtim o placere si o alinare in fundul inimii. Dar atunci cand nu renuntam la aceasta
dorinta, cand corpul nostru obosit nu permite sufletului sa se inalte, cand inima ramane uscata, iar
buzele abia au puterea sa pronunte cuvintele care de multe ori nu mai au sens pentru noi, ah!, ce
stare disperata. Dar ce sacrificiu si mortificare totala...
Sa ne rugam deci, sa inlaturam piedicile care constituie de fapt meritul rugaciunii.

Necesitatea rugaciunii
A intreba daca rugaciunea este necesara inseamna a intreba daca ne putem dispensa de Dumnezeu.
Ce este omul prin el insusi? Un neant, un intuneric plin de mizerie, supus degradarii. Prin el insusi
este incapabil sa gandeasca si cum sa gandeasca si ce anume sa-si doreasca spre binele lui adevarat.
Avem deci o mare nevoie de harul lui Dumnezeu pentru a cunoaste binele a nu-l confunda cu raul
si a folosi mijloacele cele mai bune pentru a inlatura acest rau. Acesta nu se obtine decat prin
rugaciune. Fara Mine nimic nu puteti face.
Cine se dispenseaza de rugaciune pierde ajutorul lui Dumnezeu si mintea lui ramane intunecata, iar
viata lui este o permanenta ratacire.
Dumnezeu acorda totusi harul Sau, fara sa fi cerut, celor ce au vocatia credintei innascuta in ei. Dar
acestia, daca vom cerceta bine au avut in familia si neamul lor o ruda credincioasa care s-a rugat
neincetat cu inima curata la Dumnezeu. Asa binecuvanteaza Dumnezeu pana la al saptelea neam pe
cei ce-l iubesc.
Iisus ne indeamna: Cereti si vi se va da, bateti si vi se va deschide iata calea de a-si insusi harul si
mila lui Dumnezeu, calea de a capata lumina cea adevarata, cunostinta cea sigura si nefalsificata.
Iar Iisus adauga: Rugati-va neincetat, iar Sfantul Pavel recomanda pocaitilor sai sa se roage fara
intrerupere.Rugaciunea este asemanatoare respitatiei crestinului, care prin ruga sa elimina aerul
corupt al secolului pentru a aspira in schimb spiritul datator de viata al harului lui Dumnezeu,
spune Sfantul Ioan Crisostom, iar a inceta sa ne rugam este ca si cum am scoate un peste din apa.
Rugaciunea este viata crestinului. Pentru a ne salva trebuie mai intai sa ne cunoastem pe noi insine,
sa ne indepartam de frivolitatile si desertaciunile lumii, sa capatam o cunostinta luminata asupra
adevaratelor noastre indatoriri. Ori acestea Dumnezeu ni le descopera in timpul rugaciunii.
Cat de lipsiti de lumina sunt cei ce nu se roaga. Ei se conduc numai dupa pasiunile lor. Nu-si
purifica niciodata sufletul, nu-si pun problema sensului existentei lor, traiesc ca animalele si se
apropie in mod inevitabil de pieirea definitiva.
Numai rugaciunea i-ar putea salva si degeaba se revolta impotriva lui Dumnezeu ca lor nu le-a
daruit credinta. Ei insisi nu au dorit-o, caci daca ar fi dorit-o ar fi cerut-o, iar Dumnezeu o daruieste
celui ce o cere cu sinceritate. Acesti oameni au preferat comoditatea vietii si lenea in locul luminii
si al adevarului. Ei vor avea parte deci de ceea ce au ales si pe buna dreptate.
Acela ce stie sa se roage, acela stie sa traiasca bine, spune Sfantul Augustin, iar Sfantul Efrem
spune: Rugaciunea este paznicul modestiei, fraul furiei, leacul impotriva urei, reprimarea
orgoliului, consolarea suferintelor, increderea in rezolvarea tuturor greutatilor .
Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui, ne invata Domnul nostru, iar a rabda ce
inseamna decat a ne ruga mereu?
In ziua in care nu ne rugam ne daruim satanei, cu mainile si picioarele legate.Privegheati si va
rugati pentru a nu cadea in ispita. O clipa de neatentie, de indolenta, de lene in privinta rugaciunii
si diavolul pune stapanire pe noi. Numai printr-o permanenta rugaciune il putem deci tine la
distanta.
Rugaciunea este cheia raiului, ea deschide portile harului divin. Rugaciunea este un gaj, o garantie
a imortalitatii, caci cel ce vorbeste cu Dumnezeu cu toata sinceritatea, devine mai tare ca moartea,
sufletul lui devine nemuritor, iar corpul lui va reinvia in mod glorios.
4

Prin rugaciune il iubim pe Dumnezeu, Il adoram, speram la darurile Lui, inima noastra creste in
prezenta Lui, ne dam seama de nimicnicia noastra, ne cuprinde o sfanta teama si respect imbinate
cu nadejde si cu bucurie nesfarsita. Increderea in Tatal nostru trebuie sa fie nemarginita. El ne-a
creat pentru a ne face fericiti, iar nu pentru a ne osindi. Cine Il iubeste, Il recunoaste de Tata si
ajunge cu siguranta la fericirea suprema. Este deci ultranecesara rugaciunea. Ea ne aduce fericirea,
ea ne arata calea de urmat spre perfectiune, spre Dumnezeu. Indepartarea de Dumnezeu aduce
moartea sufletului. Suntem deci obligati sa ne rugam, nu numai prin legea divina, dar chiar prin
legea naturii.
Rugaciunea ne este necesara pentru a ne intari in suferinte si slabiciuni, ea este poruncita de
Dumnezeu pentru a scapa de ghearele satanei, sa ne mantuie de pacatul stramosesc, ne purifica din
nou, ne reda nevinovatia. Ea este ca o armura ce protejeaza pe crestinul ce lupta pentru perfectiune,
ea este faclia care imprastie intunericul din calea vietii omului, ea este porumbelul pacii intre om si
Dumnezeu, ea este tamaia placuta lui Dumnezeu.

Despre eficacitatea rugaciunii

Necesitatea rugaciunii se datoreste tocmai eficacitatii ei, altfel ea n-ar mai fi necesara.
Rugaciunea este impacarea omului cu Dumnezeu, ea implora mila si sprijinul Lui. Dumnezeu se
milostiveste in fata unei staruitoare rugaciuni. Sfintii care se roaga pentru intreaga omenire
pacatoasa, linistesc furia si revolta Cerului. Niciodata nu este invocat in desert numele si ajutorul
lui Dumnezeu. El asculta ruga celui umil si nu va dispretui cererea sa. El nu ramane surd la
rugaciunile celui ce crede in El si Il iubeste. Cereti, bateti, cautati cu curaj si energie, cu
incredere, cu perseverenta, cu indarjire, mereu. Cine este acela care va da fiului sau un sarpe in loc
de paine la cererea acestuia? Chiar un om rau, supus pacatului, nu va face aceasta. Dar Dumnezeu
Tatal, cum nu ne va da oare ceea ce-I cerem cu credinta si cu perseverenta? Nimic nu vom pierde,
dimpotriva, daca ne vom adresa Lui cerandu-I ajutorul. Daca El nu ne acorda ceea ce dorim noi,
inseamna ca nu I-am cerut ceva bun, ceva care sa contribuie la sfintirea si mantuirea noastra. Nu
stiti ce cereti. Cat de pacatos ar fi omul, daca revine la Dumnezeu si isi recunoaste greselile, totul i
se iarta. Iisus ne-o spune prin parabola fiului risipitor. Tot El ne invata sa cerem lui Dumnezeu
orice, dar in numele Lui: Tot ce veti cere in numele Meu, va va fi dat voua.
Dar ce inseamna aceasta? Inseamna a fi demni de un astfel de interpret, de reprezentant, de
intermediar ca Iisus. Caci cum vom avea curajul sa cerem in numele Lui cand noi nici nu-L
cunoastem, nici nu ascultam de sfaturile Lui si nu-L iubim deloc? In aceasta sta eficacitatea
rugaciunii noastre. Pentru ca Iisus sa ne reprezinte in fata Tatalui si sa primeasca de la El ceea ce
noi dorim, trebuie ca noi sa-I semanam, sa fim frati cu El, cu Cel ce-si pune obrazul pentru noi.
Toti cei ce seamana cu sublimul model al omului perfect, toti acestia nu se roaga in zadar. Iisus ne
asigura ca vom primi tot ce vom cere in numele Lui, adica trecut prin prisma dorintelor Lui. Nu
vom primi inca ceea ce vom cere prin propria noastra dorinta, indemnati de egoismul nostru.
Intotdeauna inainte de a ne ruga, sa ne intrebam ce-ar face Iisus in locul nostru: ar cere ceea ce noi
dorim atat? Numai astfel vom sti ceea ce trebuie sa cerem. Vor cadea atatea si atatea dorinte desarte
de la sine. Caci Iisus ne lamurste ca nu trebuie sa punem pret pe trupul nostru si pe trebuintele lui,
ci numai pe suflet. Deci tot ceea ce vom cere lui Dumnezeu in legatura numai si numai cu buna
stare materiala, nu va fi luat in seama decat numai daca aceasta ne va ajuta la propasirea spirituala.
De aceea multe rugaciuni par a nu fi ascultate si noi de multe ori suntem dezamagiti si aceasta
pentru ca nu stim ce cerem. Dumnezeu are planurile Lui ascunse cu fiecare din noi si ceea ce ni se
pare bun si fericit la altii, pentru noi nu ar fi fost bun si nu ne-ar fi ajutat la mantuire. Iisus ne

fagaduieste prin juramant ca vom primi tot ceea ce cerem in numele Lui. El nu ne inseala, dar sa
devenim demni de El.
Rugaciunea este un leac care vindeca orice fel de rana, opreste orice lacrima, linisteste orice durere,
ea subjuga orice pasiune. Prin rugaciune nemultumirile si resentimentele noastre se potolesc,
ingrijorarile dispar, nelinistea si nerabdarea inceteaza, iar evlavia si credinta se mareste.
Iisus ne invata sa ne rugam unii pentru altii, iar acolo unde sunt adunati mai multi si se roaga in
numele Lui, Dumnezeu coboara in mijlocul lor. Ceea ce unuia ii lipseste, implineste si
complecteaza celalalt, ca niste membri infratiti ai aceleiasi unitati. Asa ne doreste Dumnezeu: Pace
si armonie intre oameni. Rugaciunea celui drept este ascultata de Dumnezeu, chiar daca ea este
facuta pentru un pacatos. Sa priveghem si sa ne rugam caci nu stim ceasul cand vom fi despartiti de
acest trup muritor. Oricand acest lucrui este posibil, sa fim deci gata oricand.
Sa nu ne temem de moarte, caci rugaciunea continua este arma sigura impotriva ei. Fagaduiala lui
Dumnezeu este sincera, adevarata, este insusi testamentul lui Iisus in clipa mortii pe cruce in fata
ucenicilor Lui. Iisus a ramas acelasi, constant in toate timpurile: Cerul si pamantul vor pieri, dar
cuvintele Mele nu vor pieri. Deci sunt promisiunile Lui facute tuturor oamenilor: orice om are
dreptul sa ceara si sa fie ascultat, si orice va cere, daca va fi spre mantuirea lui, i se va da lui.
Rugaciunea este un arc cu care tintim inima lui Dumnezeu, spune Sfantul Efrem. Si adauga el, ca
tot prin rugaciune strapungem pe dusmanii nostrii pe care ii dezarmam astfel.
In Vechiul Testament sunt foarte multe exemple despre eficacitatea rugaciunii: Elizeu, care a orbit
o armata intreaga numai prin puterea rugaciunii; Iona, care striga pe Dumnezeu din pantecele
balenei; Ieremia in inchisoare; Daniel in mijlocul leilor; Iov, care multumeste lui Dumnezeu pentru
toate, etc. etc.
Rugaciunea este un sacrificiu, o mortificare placuta lui Dumnezeu. Ea purifica inima si o face
capabila sa primeasca harul lui Dumnezeu si lumina spirituala. Ea este o convorbire sfanta, o dulce
unire intre om si Dumnezeu, o reimpacare intre Creator si opera Lui. Ea vindeca in special bolile
spirituale. Ea alunga pe demoni ca si un bici. Ea dezvaluie omului tainele lui Dumnezeu mai mult
decat toata stiinta si cultura. Ea aduce pace inimii. Cel ce inceteaza sa se roage se pierde pe el.
Viata este o permanenta lupta si pentru a invinge trebuie sa luptam cu arme eficace. Impotriva
puterilor infernului numai rugaciunea este eficace. Trebuie sa strigam neincetat spre Dumnezeu,
chiar daca ni se pare ca El nu ne asculta rugaciunea noastra in nici un caz nu este zadarnica si vine
ceasul cand ea va da roade. Cu ochii trupului nu putem vedea efectele rugaciunii decat in ceasuri
urgente si speciale. Iisus proclama pedeapa infernului impotriva celor ce nu au mila fata de cei ce
implora si nici el nu va avea mila de noi atunci cand i-o vom implora.
La ce pericol vesnic se expun cei ce nu se roaga. Viata lor este un infern insuportabil, o vesnica
nemultumire, o permanenta grija, o revolta continua impotriva fatalitatii.
Ce trebuie sa cerem prin rugaciune?
Cand Iisus spune: Tot ce veti cere in numele Meu, Tatalui, veti primi. El se refera in primul rand
la lucrurile spirituale, la viata sufletului pentru care de fapt a venit in mijlocul oamenilor. Si tot El
spune cu alt prilej: Cautati Imparatia lui Dumnezeu. Deci aceasta trebuie sa cerem in rugaciunea
noastra.

Cat priveste lucrurile si bunurile materiale, le putem cere atat timp cat ele nu ne impiedica la
cucerirea Imparatiei. Dar oamenii incep intotdeauna prin a cere lui Dumnezeu fel de fel de
binefaceri pamantesti si se mira apoi ca nu li se implinesc rugaciunile in care-si exprima dorintele
lor. Dar ei nu se gandesc niciodata a cere lui Dumnezeu mantuirea sufletului lor si sa accepte deci
orice suferinta, daca aceasta contribuie la mantuirea lor, la readucerea lor pe drumul cel drept. Ei ar
trebui sa multumeasca lui Dumnezeu pentru orice si pentru toate, fie durere si boala, fie binefacere
si prosperitate si tot ceea ce primesc sa puna in slujba Domnului, sa spuna ca Iov: Domnul a dat,
Domnul a luat, fie Numele Lui binecuvantat! Si toate celelalte se vor adauga vouacelor ce
cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu, ne incredinteaza Iisus.
De ce deci sa ne mai ingrijoram de micul nostru destin, sa-L cautam pe Dumnezeu, sa-L iubim cu
ardoare si sa-L facem iubit altora, iata datoria noastra. Accesoriile vietii acesteia - ca: sanatatea,
averea, stiinta, talentele - nu pot fi decat mijloace pentru a castiga lumina spirituala si fericirea
vesnica, iar nu scopuri in sine. Sa cerem deci bunurile spirituale, intelepciunea, ca Solomon, harul
sfintilor care pastreaza inocenta, inspiratia divina in orice actiune a noastra in timpul milei, caci
fara Dumnezeu nimic nu se face. Sa cerem curajul si taria de a pune capat oricarui obicei prost si
vicios. Sa cerem remuscarea si lacrmile pocaintei, parerea de rau a tot ce am facut contra vointei lui
Dumnezeu. Sa cerem ca Dumnezeu sa inmoaie inimile impietrite si sa ne inspire mijloace
ingenioase de a imblanzi pe cei viciosi si corupti. Sa cerem ca inima noastra sa fie mereu flamanda
si insetata de Iisus, de painea cea divina si datatoare de viata si de sangele cel sfintitor.
"Eu sunt painea vietii, cine va manca din painea aceasta in veci nu va flamanzi".
Pentru ce deci sa ne mai ingrijoram atat de painea cea materiala care satura doar trupul, iar sufletul
il lasa flamand? Caci omul nu traieste numai cu paine, ci cu orice cuvant iesit din gura lui
Dumnezeu.
Sa cerem ca prima noastra grija sa fie de a obtine aceasta paine divina, iar martirajul nostru zilnic
sa fie o pregatire pentru acest ospat. Desigur sa nu ispitim pe Dumnezeu si sa nu ne mai interesam
de treburile pamantesti, bizuindu-ne pe promisiunea lui Dumnezeu, ca toate ni se vor da. In primul
rand sa cautam dreptatea lui Dumnezeu, Imparatia Cerurilor si apoi interesele pamantesti. Sa nu
dam prioritate celor de pe urma, dar nici sa le neglijam complet, adica sa nu devenim de fapt niste
interesati in fond, sa-L iubim si sa-L slujim pe Dumnezeu in scopul de a ne da si a ne asigura ceea
ce este necesar trupului nostru. Daca toate celelalte ne sunt date, sa multumim cu recunostinta lui
Dumnezeu, sa nu punem pret pe ele, sa nu ne deprimam si sa nu ne departam de Dumnezeu. Ce
rusinoasa si meschina ar fi dragostea noastra atunci. Sa rabdam ca Iov, sa ne resemnam ca el aceasta este mantuirea noastra. Sa cerem deci darul de a ne lepada de noi insine, de amorul propriu
de orgoliul care este cauza tuturor suferintelor omului.
Sa cerem curatenia, nevinovatia, mila de orice cuvant spurcat. Sa cerem rabdarea si pacea
impotriva contrarietatilor. Sa cerem bunatatea si blandetea, amabilitatea si ingaduinta fata de cei ce
ne provoaca.
Dupa ce vom cere toate aceste bunuri spirituale putem cere in rugaciunile noastre si ceea ce este
necesar trupului nostru, care de fapt este Templul Duhului Sfant. Deci vom cere sanatate acestui
templu pentru ca Dumnezeu sa locuiasca in pace in el.
Sa cerem o viata lunga, nu pentru a ne inmulti greselile, ci pentru a lucra si a adauga inzecit talantii
incredintati de Dumnezeu fiecarui om la crearea lui. Sa cerem bogatia, nu pentru a ne satisface
pasiunile si dorintele noastre egoiste, ci pentru a ajuta pe cei suferinzi, a fi pentru ei o bimefacere
trimisa de Dumnezeu la cererile lor.

Sa cerem stiinta, nu pentru a ne ingamfa cu ea si a ne socoti superiori altora, ci pentru a descoperi

adevarata lumina si pentu a o impartasi si altora, pentru binele tuturor.
Sa cerem prieteni adevarati, care constituie cea de a doua jumatate a noastra. Ei ne completeaza
atunci cand sunt sinceri, credinciosi iar nu lingusitori, exploatatori ai pasiunilor noastre.
Sa cerem copii. Ei sunt binecuvantarea familiilor si comoara parintilor, dar ei trebuie sa fie mai
mult copii lui Dumnezeu decat ai parintilor. Daca acesti copii tradeaza pe Dumnezeu din dragoste
pentru parinti, mai bine nu s-ar fi nascut.
Sa ne rugam pentru altii. Este o datorie impusa din mila crestina. Aceasta rugaciune este cea mai
placuta lui Dumnezeu, ea este lipsita de interes propriu, constituie deci o lepadare de sine o
mortificare. Aceasta rugaciune constituie unirea intre suflete, pacea si armonia pe pamant.

Conditiile in care trebuie sa ne rugam

Nu stim sa ne rugam, nu stim ce cerem. Pentru ca rugaciunile noastre sa devina eficace, ea trebuie
sa indeplineasca doua feluri de conditii:
1. Conditii indepartate sau negative (ceea ce insemneaza absenta obstacolelor care s-ar opune
eficacitatii rugaciunii noastre)
Or, exista doua mari obstacole: pacatul si imprastierea spiritului.
Este necesar deci ca sa ne rugam numai in stare de har si de reculegere :
a) In stare de har inseamna a fi cu inima curata, senina, plina de sinceritate. O rugaciune nu se face
de o limba otravita, plina de nemultumire si de invidie. Schimbul sincer, nefalsificat intre om si
Dumnezeu se face numai cand omul isi daruieste inima lui Dumnezeu in schimbul cererilor sale.
Pacatosului, celui ce si-a daruit inima pasiunilor, vietii materiale, Dumnezeu nu-i datoreaza nimic,
acesta degeaba se roaga. Numai in schimbul inimii omului, Dumnezeu se milostiveste de cererea
celui nevinovat. Iisus ne precizeaza ca pana ce nu vom deveni curati cu inima ca niste copii, nu
vom avea parte de Dumnezeu.
Rugaciunea copiilor este ascultata, ei sunt plini de candoare, de nevinovatie, caci pentru unii ca
acestia este daruita Imparatia lui Dumnezeu Cerul este acestora destinat. Sa devenim deci copii cu
inima si rugaciunea noastra va fi ascultata.
b) Reculegerea trebuie sa fie alta calitate a rugaciunii noastre. Cu inima curata, fara ganduri
ascunse, neinteresate, sa ne concentram in rugaciune ca pentru un lucru foarte important. Sa
alungam orice gand strain, orice preocupare sa ne impunem spiritului nostru, memoriei,
imaginatiei, vederii si auzului. Sa oferim totul lui Dumnezeu. Nimic din fiinta noastra sa nu fie in
afara de Dumnezeu. Trebuie sa fim stapani pe noi insine, sa renuntam la tot ceea ce ne atrage, sa
facem un act de abnegatie totala, sa nu fim ca poporul evreu, despre care Iisus spunea adesea:
Acest popor ma cinsteste cu buzele, iar inima lui este departe de Mine.
De ce nu ne pregatim pentru rugaciune asa cum ne pregatim pentru o audienta la un mare personaj?
Pentru ca suntem inconstienti de ceea ce facem si cui ne adresam. Interesele noastre pamantesti
sunt mai importante pentru noi decat cele spirituale. Un suflet care se reculege inainte de a se ruga,
8

este un suflet care-si impune un sacrificiu, isi impune o vigilenta incordata in a se supraveghea
necontenit si aceasta mortificare este placuta lui Dumnezeu. Acest suflet care-si astupa urechile
pentru a nu mai asculta vocea sangelui si a carnii si care-si inchide ochii pentru a nu mai vedea raul
de pe pamant acesta ajunge la Dumnezeu, sa se ridice pana la El. El contempla in adevarata lumina
a gloriei Sale. Il priveste cu ochii spiritului si niciodata pentru el nu va mai avea vreo importanta
desartaciunile si intrigile oamenilor.
Cum se va putea ruga un suflet imprastiat, care doreste sa vada si sa auda tot ce se intampla in jurul
sau, care isi ofera inima la orice impresie ce i se prezinta din afara, incapabil sa-si impuie o ordine
interioara. Numai cei ce-si pot porunci o retragere interioara, o viata interiorizata, o singuratate cu
ei insisi si o companie numai cu Dumnezeu pentru a-L admira si invoca in voie, numai acestia stiu
sa se roage cu adevarat.

2. Conditiunile apropiate pe care trebuie sa le indeplineasca rugaciunea pentru a fi eficace

Aceste conditii sunt:
a) Umilinta atunci cand, asemeni fiului risipitor, suntem constienti de nimicnicia noastra si de
faptul ca nu meritam decat dispretul lui Dumnezeu si al oamenilor, ne rugam ca niste cersetori
umili, doar cu speranta ca poate Dumnezeu se va milostivi de noi, caci suntem incapabili de orice,
fara mila lui Dumnezeu.
In parabola vamesului si a fariseului, Iisus ne arata cum sa ne rugam, Sfantul Augustin spune:
Suntem cu totii niste cersetori fata de Tatal ceresc. Am fost goniti din Paradis si despuiati de haina
nevinovatiei, am fost expropriati de diavol si de pacat. Trebuie sa cerem deci cu o mare si profunda
umilinta.
b) Ravna si dorinta intensa cu care ne rugam lui Dumnezeu pentru a-I place. Cu alte cuvinte sa ne
rugam cu dragoste, sa nu dorim decat ceea ce doreste El, sa ne uitam pe noi insine totalmente. Pe
cei caldicei Dumnezeu nu-i iubeste, caci neglijenta, indiferenta si tembelismul supara pe
Dumnezeu, acestea toate dovedind ca inima noastra nu-I apartine.
Rugaciunea este mai mult un strigat al inimii decat un sunet al limbii. Sfantul Augustin spune,
Focul dragostei este strigatul inimii. Pentru ca insusi Dumnezeu este un foc mistuitor trebuie sa-L
iubim intr-un limbaj de foc pentru ca El sa ne asculte.
Rugaciunea nu este numai un murmur al buzelor, ci este afectiunea inimii, care nu se aude, dar care
urca direct spre Dumnezeu. Fervoarea nu este deci o devotiune sensibila si vizibila, care de multe
ori este efectul temperamentului. Adevarata rugaciune, chiar daca este monotona si lipsita de
exclamatii puternice, este dragostea inimii pentru Dumnezeu.
Cine iubeste putin, se roaga putin; cine iubeste mult, se roaga mult.
Deci adevarata cerere este aceea a inimii si inima nu cere decat ceea ce iubeste, iar cine iubeste pe
Dumnezeu, cere ceea ce doreste El. A ne ruga deci nu inseamna a fi coplesiti de consolari interioare
si a cauta aceasta, cu alte cuvinte o satisfacere a sensibilitatii noastre, a simturilor corpului nostru.
Adevarata rugaciune este a dori ceea ce Dumnezeu doreste si a implini vointa Lui in toate actiunile
noastre. Bucuria sensibila care se naste uneori din aceatsa generozitate a vointei noastre, este ceva
9

secundar daruit de Dumnezeu celor drepti Iisus chiar, in rugaciunea teribila din gradina
Ghetsimani, avea inima intristata, plina de dezgust si dornica de a indeparta paharul suferintelor ceI era destinat. Toate instinctele Lui umane respingeau acest calvar, totusi s-a supus si a dorit ceea ce
Tatal a dorit Fie precum voiesti Tu.
Asadar, sufletul ce se simte uscat de elan, trebuie tocmai atunci sa indeplineasca vointa lui
Dumnezeu, rugaciunea pe care obisnuia s-o faca, chiar daca nu mai simte consolarile sensibile si
placute de alta data. Intr-o astfel de rugaciune meritul creste mult, caci sufletul se forteaza, corpul
se mortifica, iar spiritul se fortifica si capata o noua vigoare.
c) Credinta si increderea fac de asemenea ca rugaciunea sa fie eficace. Sufletul trebuie sa fie bine
convins ca Dumnezeu poate si vrea sa asculte cererea noastra. Dumnezeu nu ne poate insela si
increderea in El trebuie sa fie totala. Iisus mereu si mereu repeta ca de vom avea credinta, vom
obtine tot ceea ce dorim, caci totul este cu putinta celui ce crede. Toate miracolele facute de Iisus sau bazat pe credinta celor ce-I cereau mila: Crezi ca pot face aceasta? sau Fie tie dupa credinta
ta. Sau cand apostolii Il intrebau de ce ei nu puteau face anumite lucruri, El le raspundea: Din
cauza necredintei voastre. Si numai un graunte de credinta sa fi avut si muntii din loc s-ar fi putut
muta. Nimic n-ar fi fost cu neputinta pentru cei ce cred.
Increderea in Iisus care a ramas acelasi ca si in primul secol al crestinismului, aceasta ne aduce
realizarea rugaciunii noastre.
Dar noi cei de astazi nu mai avem incredere, prin faptul ca nu mai vedem miracole petrecandu-se la
tot pasul. Ele nu mai sunt necesare in prezent, pentru ca religia crestina s-a consolidat definitiv si
cine traieste si iubeste pe Iisus cu adevarat, acela vede zilnic minuni in tot ce se intampla cu el
insusi. Iisus de altfel inca de pe atunci spunea: Fericiti cei ce nu vad si cred, iar ucenicilor le
spunea: Vor fi multi care vor dori sa vada ceea ce vedeti voi si nu vor putea.
In toate vietile sfintilor s-au petrecut minuni cu ei insisi. Insuccesul rugaciunii noastre se datoreste
necredintei, indoielii. Daca veti putea crede raspunde Iisus celui ce-L intreaba de poate face o
minune cu fiul sau.
Puterea lui Dumnezeu este egala cu credinta omului. Daca totul este posibil celui ce crede, depinde
numai de el. Cine doreste mult, sa creada mult. Cel ce ezita si se indoieste este ca valul marii ridicat
si dus de vant.
d) Perseverenta rugaciunii, hotararea de a continua in cererea noastra cu toate obstacolele ce se
ivesc, cu tot termenul indelungat in asteptarea implinirii cererii noastre, iata o calitate absolut
necesara pentru eficacitatea rugaciunii. Perseverenta presupune continuitatea intentiei, vointei
noastre care urmareste cu indarjire mereu acelasi lucru. Aceasta face din viata noastra o continua
rugaciune, fapt pentru care ne amana Dumnezeu in rezolvarea dorintei noastre, tocmai pentru a ne
face sa ne rugam mereu. Trebuie mereu sa va rugati, fara a slabi niciodata.
Dumnezeu are tot dreptul ca sa ceara sa ne rugam neincetat pentru gloria Lui, pentru binele si
interesul nostru, pentru insusi demnitatea noastra, pentru binefacerile Sale.
Rugaciunea noastra este imperfecta, nedemna de gloria lui Dumnezeu. De aceea pana ce nu
implineste toate conditiile perfectiunii, Dumnezeu o lasa sa se repete mereu, caci prin exercitii ea se
desavarseste.

10

Rugaciunea noastra sa fie ca a unei fiinte ce urmareste ceva nobil si maret, iar nu ceva de moment,
trecator fara valoare spirituala si este de demnitatea noastra sa perseveram in ea.
Daca cererile noastre ar fi imediat implinite, noi am fi expusi la ingamfare la incredere in meritele
noastre personale la drepturi ce nu le avem. Interesul nostru spiritual este deci ca Dumnezeu sa ne
faca sa simtim tocmai prin acele intarzieri intelepte, pretul harurilor Sale si astfel sa avem inima
pregatita pentru recunostinta umila. Singuraperseverenta poate sa obtina aceasta. Iar daca uneori
Dumnezeu ii asculta imediat, iar pe altii nu, aceasta este taina si planul Sau ascuns, pe care nu ne
este dat noua a-l cunoaste. Totul este insa opera gloriei Lui si spre perfectiunea noastra.
Cine vrea sa-si atinga scopul si sa persevereze mereu si cel putin pentru incapatanarea lui,
Dumnezeu il va asculta, asa cum ne fagaduieste Iisus in parabola cu cel ce a venit noaptea sa ceara
paine prietenului sau care dormea si pregeta sa se scoale, dar care pana la urma, sacait peste masura
de cel ce batea la usa, s-a sculat si i-a dat.
Imparatia lui Dumnezeu se ia prin violenta si daca cel pe care il rugam pare ca nu ne aude,
trebuie sa-l fortam. O dulce violenta care nu-l supara pe Dumnezeu ci din contra Il impaca, care nu
raneste pe aproape, ci il ajuta, ii micsoreaza si ii face sa-i dispara pacatul.
Paraliticul din Evanghelie a asteptat 38 de ani si n-a disperat, iar noi dupa zece zile de rugaciuni
neimplinite, disperam, pierdem increderea si devenim caldicei in credinta.
Perseverenta deci presupune o incredere neclintita si fara margini in bunatatea lui Dumnezeu si pe
care nici o intarziere n-o supara si n-o dezamageste.
Dumnezeu opereaza in secret rezolvarea dorintelor noastre spre binele nostru. Cel ce se roaga
neincetat pentru un anumit scop, totusi se transforma fara sa-si dea seama. El se sfinteste incetul cu
incetul si comportarea lui devine un exemplu pentru cei din jur. Iata un prim efect al perseverentei.
Cel ce iubeste pe Dumnezeu stie ca mai tarziu sau mai devreme Dumnezeu il va asculta. Cereti si
vi se va da, mereu fara incetare, fara nerabdare.
e) Rugaciunea noastra sa fie facuta in numele lui Iisus Hristos. El este singurul mediator sa
linisteasca revolta Tatalui, sa sfinteasca pe om, sa-l scape de pacat, cauza conflictului dintre Creator
si opera Sa.
Neascultarea este poarta prin care a imtrat pacatul in lume si odata cu el moartea.
Iisus este modelul ascultarii, al supunerii in fata vointei lui Dumnezeu. El a venit pentru a da
ascultare Tatalui, pentru a se oferi ca jertfa nevinovata in numele omenirii.
In numele Lui, a Lui Iisus, cerul se inclina, infernul tremura, iar pamantul Il preamareste pentru
imensa Lui binefacere adusa.
Tot ce vom cere Tatalui in numele Lui, vom obtine, aceasta ne-o asigura chiar El. Rugaciunea
noastra n-are nici o valoare daca nu este facuta in numele meritelor Lui. El ne-a imprumutat noua
meritele Lui pentru a ne face demni de a cere ceva lui Dumnezeu. El a construit puntea de legatura
ce fusese rupta, odata cu neascultarea primului om. Biserica logodnica lui Iisus intotdeauna se
roaga in numele Lui.

11

f) Rugaciunea facuta prin intermediului Maicii Domnului are de asemenea darul de a fi implinita.
Dupa Iisus, ea este imaginea cea mai perfecta a lui Dumnezeu. Ca mama a lui Iisus, Ea are tot
dreptul sa ceara anumite favoruri Fiului Ei. Iar legea data de Dumnezeu lui Moise vorbeste despre
blestemul ce cade asupra fiilor ce nu-si respecta parintii. Ori Domnul nu se poate contrazice pe Sine
si Mama Lui intervenind penru noi, are dreptul de a fi ascultata. Duhul Sfant care a pregatit in Ea
sanctuarul viu in care trebuia sa vina Mantuitorul lumii si care de fapt este logodnicul Ei, cum oare
nu O va asculta in rugaciunile Ei? Maria este sora noastra, prin faptul ca Ea s-a nascut din acelasi
sange al lui Adam, ca si noi, deci ea are o mila si o dragoste frateasca fata de noi. In al doilea rand,
Ea este Mama noastra, prin Testamentul lasat de Iisus insusi inaintea mortii Sale. El a recomandat
atunci lui Ioan ca Mama Lui pe viitor, deci Mama tuturor oamenilor.
Iata cel mai pretios dar lasat de Iisus omenirii. Avem ca Mama spirituala pe insusi Mama Lui, Fiica
Tatalui si Sotia Duhului Sfant. Ce comoara de nepretuit de care insa multi se dispenseaza s-o
recunoasca si s-o slujeasca. Cei ce nu-si pun nadejdea in Maica Domnului, Regina Ingerilor, a
patriarhilor, a apostolilor, a martirilor, a fecioarelor, a tuturor sfintilor, exemplul tuturor celor alesi,
conceputa in planul de creatie a lui Dumnezeu. Cea care a sfaramat capul sarpelui infernal, cea care
are puterea sa obtina pentru noi indepartarea ispitelor diavolului si iertarea pacatelor noastre, aceia
care deci o ignora, sunt de plans. Ei sunt sufletele pierdute care scapa acest unic prilej de mantuire:
ajutorul Maicii Preacurate.
Dupa cum Iisus este aparatorul nostru fata de Dumnezeu, tot asa este Maria fata de Iisus pentru noi.
Cel ce a calcat legea lui Dumnezeu sa se arunce in bratele Mariei, Maica Milelor, unica speranta a
pacatosilor. Ea este autoarea vietii, Maica Mantuirii. Daca n-ar fi fost Ea, Iisus n-ar fi avut cum sa
vina pe lume.
Rugandu-ne Ei, nu ne ratacim niciodata, nu disperam niciodata. Ea este pentru toti darnica, prin Ea
cel mort renaste la viata, caci Ea nu dispretuieste pe nimeni. Alergati deci la Maria, Maica
Domnului si Mama noastra cu toata increderea.
g) Rugaciunea trebuie sa fie insotita de sacrificii si mortificari.
Toata viata Domnului Iisus n-a fost decat un sir intreg de sacrificii si suferinte. Profetii L-au prezis
ca pe o victima inocenta, ranita si distrusa de rautatea omenirii: Ca o oaie spre junghiere si ca un
miel fara de glas, asa a fost Iisus.
Ascultator pana la moarte, asa a distrus pacatul. Trebuie deci sa-L urmam dupa exemplul vietii Sale
muritoare, sa lepadam tot ce ne apartine, sa distrugem in noi instinctul conservarii materiei si al
egoismului. Omul durerilor ne-a demonstrat de ce egoism este capabil orice om, daca vrea. Ori,
pentru a fi agreabili si ascultati de Dumnezeu Tatal, trebuie sa fim niste copii credinciosi ai acestiu
divin exemplu original. Acest Fiu al Omului este adevarata noastra menire; aceasta perfectiune a
fost scopul vietii si creatiei noastre. Noi insa am deviat, am gresit calea, ne-am infundat in noroaie
si in santuri si am cazut in prapastie. Putem insa reveni, putem sa ne intoarcem pe calea cea buna,
cea sigura, singura si adevarata cale care duce la nemurire si fericire. Aceasta este Iisus. Caci Eu
sunt calea, adevarul si viata Cel ce nu intra prin Mine, caci Eu sunt poarta, este un hot.
Trebuie sa suferim ca El, insulte si nedreptati, ocarile si rautatea oamenilor conduse de satan, sa nu
ne speriem de suferinta fizica, caci cel ce-si pazeste viata o va pierde ci sa fim gata pentru Iisus
sa ne sacrificam aceasta viata a materiei pentru a castiga pe cea a spiritului, dupa cum ne asigura
El: Cel ce-si va pierde viata pentru Mine, acela o va castiga.

12

Cum dorim noi sa ne rugam lui Dumnezeu in numele lui Iisus cel martirizat, noi care ne supunem
tuturor pasiunilor corpului nostru? Mortificarea ucide pacatul si duce deci cu usurinta rugaciunea
noastra la Tatal.
Toti sfintii au fost oameni ai sacrificiului. Suferinta apropie pe om de Dumnezeu. Cei ce apartin
lui Iisus si-au crucificat carnea lor cu poftele si viciile ei, spune Sfantul Pavel. Acesti eroi ai
credintei suspendau legile naturii, mutau muntii din loc si inviau mortii. Ei au ajuns la perfectiunea
lui Iisus prin post si rugaciune. Urandu-se pe ei insisi si corpul lor, acesti eroi ce au ucis pacatul
din ei prin mortificari si impuneri fortate si au atins prin rugaciunile lor inima lui Dumnezeu.
Noi cei de astazi sa ne mortificam acceptand cu marinimie incercarile zilnice, sa reprimam
caracterul nostru impulsiv, sa infranam pasiunile si poftele trupului nostru si ambitiile spiritului
nostru. Sa veghem asupra fiecarui simt in parte. Sa fagaduim lui Dumnezeu ca ne vom abtine de la
o satisfactie la care tinem foarte mult, pentru ca rugaciunea noastra sa fie primita. Omul care se
mortifica isi purifica sufletul, isi supune corpul spiritului sau, isi umileste inima, revine la castitate
si nevinovatie, cu alte cuvinte indeparteaza obstacolele ce se opun eficacitatii rugaciunii sale.
Numai astfel umiliti in fata lui Dumnezeu, insufletiti de o credinta si de o incredere fara margini, sa
oferim sacrificiile noastre in numele lui Iisus si al Mariei. Numai astfel rugaciunea noastra va fi
roditoare.

***
Daca s-ar putea organiza si la noi in azilurile de copii orfani acea rugaciune colectiva a micilor
nevinovati, a ingerilor pamantesti, a celor ce cu siguranta imblanzesc inima lui Dumnezeu. Cate
minuni nu s-ar obtine astfel Asa cum s-a petrecut in Franta, unde oamenii plini de credinta si de
mila pentru semenii lor, au organizat astfel de cercuri.
Rugaciunea facuta in comun este mult mai eficace si indeplineste toate conditiunile pentru aceasta.
Iisus insusi ne spune: acolo unde sunt reuniti doi sau trei oameni in numele Meu, acolo sunt si Eu
in mijlocul lor. Unul corecteaza lipsurile celuilalt. Si unde poate sa fie mai multa curatenie si
inocenta decat intr-un grup de copii crescuti sub indemnul unui misionar devotat pentru slava si
dragostea lui Dumnezeu? Ei nu formeaza cu totii decat un suflet si o inima, care striga catre cer.
Aceste implorari ale unor suflete nevinovate se ridica spre Dumnezeu ca fumul de tamaie si obtin
gratia si mila Lui pentru cei ce-o cer prin acest fel de intermediari.
Rugaciunea micilor orfani a facut minuni in tarile unde s-a putut organiza acest lucru. Si simultan
cu rugaciunile micilor ingerasi, cei in suferinta au fost indemnati ca la randul lor sa faca rugaciuni
eceptionale, ca de exemplu: zilnic sa recite un Tatal nostru si de zece ori Bucura-te Marie, timp
de o luna. Aceasta dupa cum era cazul. Efectele erau miraculoase. Dumnezeu actiona prin
fenomene uluitoare si impenetrabile.
Unii au fost sfatuiti sa dea liturghii timp de zece sau mai multe zile, in timp ce micutii azilului sau
fecioarele sarace si umile se prosternau in numele lor in fata Maicii Domnului si blandului ei Fiu.
Lui Dumnezeu Ii plac rugaciunile micilor inocenti, dar El vrea sa vada rabdarea si credinta noastra,
El ne lasa multi ani in asteptare si deodata, cand nici nu ne asteptam, minunea se produce.

13

Pentru cei ce-si folosesc averile si bunurile lor in opera de binefacere si niciodata n-au lasat sa
plece de la usa lor un sarac nemiluit, pentru acestia, in clipele lor de restriste si suferinte,
Dumnezeu nu ramane surd la cererile lor. Pentru cei ce au credinta, Dumnezeu patrunde in viata
lor, implinindu-le rugaciunile.
Rugaciunile pentru cei morti au de asemenea o mare valoare. Dupa spusele Sfantului Pavel
Sufletul care traieste prin credinta si care vede in cele mai mici intamplari actiunea lui Dumnezeu
asupra sa, acela ne se mai mira cand survin cele mai grele incercari pentru mantuirea lui si a
semenilor lui. Ce consolare minunata simte acesta in fundul sufletului sau ranit de suferinta,
gandindu-se ca cerul nu l-a lovit decat spre a-l purifica si mai mult si a-l face instrumentul milei
divine.
Tainele lui Dumnezeu sunt ascunse. Multe necazuri se intampla spre binele nostru, iar noi nu ne
dam seama. Tot raul spre bine. Cei ce duc o viata retrasa, departe de lume, de agitatiile si
ambitiile ei, numai acestia inteleg rostul si mersul evenimentelor.
Oamenii in general in necazurile lor si in suferinte incep intai spre a incerca fel de fel de metode de
rezolvare, pur omenesti si numai dupa ce au dat gres in orice, abia atunci incearca si rugaciunea
catre Dumnezeu. Ce mare gresala. Prin rugaciune su numai prin rugaciune trebuie sa incepem, ca
Dumnezeu este Cel ce da curs evenimentelor si nici un fir de par din capul nostru nu se misca fara
stirea Lui.
Numai prin rugaciune vom fi inspirati ce anume mijloace omenesti sa folosim pentru rezolvarea
cererii noastre si care de fapt nu sunt decat accesorii si mijloace secundare.
Mila lui Dumnezeu este totul. Cine se roaga Lui cu incredere si din primul moment obtine totul.
Important este ca ceea ce cerem sa nu devina o piedica in calea sfinteniei si perfectionarii noastre si
de aceea, de multe ori Dumnezeu nu ne acorda ceea ce cerem, fara ca noi sa intelegem aceasta.
Exista ceva la mijloc, o ambitie, o mandrie, o dorinta de a trai in pace si liniste, ceea ce nu-i este dat
unui crestin adevarat care trebuie sa lupte necontenit cu el insusi si cu altii. Cate si cate taine
ascunse stau la baza neindeplinirii cererilor noastre facute lui Dumnezeu. Daca le-am cauta cu
inima sincera si lepadati de noi insine, le-am gasi cu siguranta.
Rugaciunile facute pentru pocainta celor rai sunt covarsitor de greu de indeplinit. Un suflet
dusmanos fata de Dumnezeu are prejudecati de neinvins impotriva tainelor si miserelor credintei
crestine si el se cramponeaza cu furie de ideile si pasiunile sale. Omul credincios este incapabil sa
rastoarne astfel de bariere din inima in care domneste diavolul si inca de zeci de ani. Niciodata prin
mijloace omenesti nu se va putea inabusi pasiunile unei inimi corupte ce nu cauta decat satisfacerea
poftelor sale. Numai Domnul singur poate face o minune cu el si aceasta numai in urma rugaciunii
perseverente, umila si plina de incredere. Si in urma sacrificiilor facute in special pentru mantuirea
sufletului celui pacatos. Jertfa este necesara, numai ea alunga revolta si dreapta furie a lui
Dumnezeu fata de cel impietrit si prigonitor.
In rezumat tot omul, fie bogat sau sarac, prost sau destept, cult sau nu, tanar sau batran, bolnav sau
sanatos, daca Il iubeste si cauta pe Dumnezeu prin rugaciune cu toata inima, dornic in mod sincer
de a afla adevarul cu credinta, cu umilinta, cu incredere si mai ales cu perseverenta, va vedea
miracole in viata lui si ochii i se vor deschide pentru a vedea si a intelege sensul si rostul creatiei
Lui si a intregei omeniri.
Ultimul cuvant in lumea aceasta va ramane celor ce se roaga si portile infernului nu-i vor birui.

14

Prin rugaciune dezarmam iadul, dar sa ne rugam cum trebuie, sa ne pastram inocenta, sa fugim de
divertismentele lumii si de tot ceea ce ne indeparteaza de Dumnezeu. Sa-I vorbim Lui cu
simplicitate, ca un copil catre Tatal Sau, incredintandu-I temerile si amaraciunile vietii noastre.
Chiar cand parem parasiti de El, sa ne incredem totusi impotriva oricarei aparente, in grija ce ne-o
poarta.
Prin intermediul Mariei si a Domnului Iisus, vom dezarma pe Dreptul Judecator.

MEDITATII
18 fragmente
1. Copii ajung n bratele lui Dumnezeu, fiindc ei sunt cel mai aproape de El. Modul lor de a fi, e
cel mai iubit de Dumnezeu. nteleptii l nteleg pe Dumnezeu, ca pe o necesitate n explicarea lumii.
Copii l au, ca pe un tat de pe cellalt trm. Iat de ce copii sunt n Adevr, pe cnd nteleptii pe
dinafara lui. [Arsenie Boca, Meditatii, manuscris dactilografiat, pag. 26]
2. Cstoria are multe motive s fie tain. Cnd familia nu va mai fi ntemeiat pe tain, oamenii
vor fi o turm de fiare destrblate. [pag. 33]
3. Deosebirea, marea deosebire ntre noi si Iisus, e c Iisus n-avea vin, pe cnd noi toti avem vin.
Si iarsi, cea mai mare deosebire: Cel nevinovat, Iisus a primit crucea, n-a ocolit-o, nu s-a aprat de
ea, n-a stricat nevinovtia Sa, n-a amenintat stpnirea omeneasc ce-L rstignea, ci s-a purtat
blnd, ca Mielul lui Dumnezeu cu cei ce-L rstigneau, si-L huleau dup ce L-au rstignit.
Noi, dimpotriv, cutm pe toate crrile, cum s scpm de cruce , cum s ne strigm nevinovtia,
cum s ne ascundem pcatele si s strigm n gura mare, cruce grea avem de dus.
Ne numim crestini, dar ducem crucea trs si am fi buni bucurosi s scpm de ea. Noi facem de
rusine Crucea lui Hristos, dar si Crucea lui Hristos ne face pe noi de rusine. Cci s fim drepti :
nou nc nu ne-a ndesat nimeni cununa de spini pe cap, nc nu ne-a btut nimeni piroane n
mini si n picioare, si nc nu si-a btut nimeni joc de noi, cum si-a btut de Iisus. Dar, chiar
acestea toate de le-am ptimi, trebuie s rbdm pentru mntuirea noastr, asa cum le-a rbdat
Hristos, tot pentru a noastr mntuire. Nu este o alt cale de mntuire, de ispsire a pcatelor, dect
calea Crucii. Dac ar fi fost alta, Dumnezeu ne-ar fi artat-o pe aceea. [pag. 45]
4. n crestinism omul e ridicat pn la cinstea de colaborator al lui Dumnezeu, iar aceast
colaborare e destinul. Talantii - talentele, sunt nzestrrile acestei colaborri ale lui Dumnezeu cu
omul.
Lucrnd n sensul nzestrrilor, lucrezi n sensul destinului. Omul e nelinistit, ct vreme nu stie ce
vrea Dumnezeu cu el, ce vrea Dumnezeu de la el.

15

Viata nu e un scop n sine; numai un mijloc; e numai cadrul unui destin sau e n cadrul unui destin.
Multi se tem de cuvntul destin, ca nu cumva s nsemneze predestin, prin urmare s se trezeasc
ntr-o doctrin fr libertatea vointei, deci fr conceptul specific al responsabilittii ultime.
Cum s nu rspunzi de ce si-a dat Dumnezeu? Si cum s nu rspunzi, dac n-ai fcut ce ti s-a dat s
faci? [pag. 85]
5. Blndetea si smerenia inimii, pe care ni le mbie Iisus odihn, nu le avem odihn dect prin Iisus.
Cu alte cuvinte, persoana lui Iisus si rsfrnge blndetea si smerenia Sa prin noi si asa se face
liniste, altfel nu se face. Dar ce s ntelegem c toat odihna lui Iisus, care n-avea loc unde s-si
plece capul, si pe care nu l-a vzut nimeni rznd, dar plngnd adesea, cum glsuieste traditia,
toat odihna lui Iisus nu-i dect o cruce a iubirii si sfsiere de mil, o zguduire a sufletului de mila
surorilor lui Lazr, o sudoare de snge ce picur ca apa si nc o zguduire n suflet, cnd avea Iuda
s-L vnd.
Si totusi Iisus avea o odihn, odihna misiunii Sale n lume, care se mplinise si se va mplini
deplin, orict vor scrsni mpotriv portile iadului. Dar s lum model un om dintre noi, Sfntul
Ioan Gur de Aur, care mrturiseste c: mai multe sunt furturile care zbucium sufletul preotului,
dect talazurile care bntuie marea.
Linistea, odihna, nu ti-o d dect dorul de a mbrtisa destinul Su, e una cu noi; iar noi nu suntem
singuri. Deci nu poti fi blnd si smerit cu inima, pn nu iesi din tine si te muti n Iisus. n tine esti
trufas si tulburat, n Iisus esti blnd si smerit si odihnit cu sufletul. Deci Iisus e odihna noastr, de
aceea El se mbie mereu tuturor necjitilor si vamesilor lumii, s le fie dulam, s le fie inim, s le
fie ideal n viat. [pag.93, 94]
6. Un locuit de Dumnezeu e strmutat n alte evidente ale existentei. Prezenta lui provoac lumea
si-o antreneaz ntr-un conflict de limit. Lumea nu mai are ce-i face, dect s omoare
mrturisitorii, amgindu-se, c prin aceasta a scpat de realitatea ce-i contrazicea si-i mustra
linistea. [pag. 97]
7. n toat lumea nu gsesti un lucru mai usor de fcut dect pcatele si iarsi nimic nu pricepe
omul mai greu ca: Ce-i acela pcatul?, cnd petrece n el. De aceea pctuim cu usurint, dar ne
pocim anevoie! Alt privint care te mpiedic de la spovedit e c judec preotii, esti nemultumit
de preot, iar de care ai fi multumit, ti-e fric. La unul nu te las pcatele lui, la altul nu te las s
mergi pcatele tale. [pag. 108]
8. Sunteti nemultumiti de preoti, dar care ce ati fcut pentru preoti, ca s fiti mai multumiti? Cerutati de la Dumnezeu un copil mcar pe care s-l nchinati slujirii lui Dumnezeu? Credeti c vina o
poart numai ei, preotii ? Si sunt fii vostri. Cum i-ati nscut, asa-i aveti. Ce le bgati de vin? Tot
poporul e rspunztor c nu are slujitori mai strvezii spre Dumnezeu. Poporul si are n toate
privintele povtuitorii pe care i merit! Nu mai stati cu gnduri ucigase mpotriva copiilor, c nu
stiti n calea crui dar de la Dumnezeu te-ai gsit mpotriv, si ai s dai seam, ci nasteti copii cu
gndul s fie slujitorii lui Dumnezeu ntre oameni. [pag. 109]
9. Nu stiu pe lume o biruint mai mare, ca aceea de a te lepda de tine si a ajunge liber: e trirea
liberttii spiritului. Adevrul v face liberi. Deci, ntelegem c fr aceast vam a fpturii noastre
vechi, stteam n minciun, ncoltiti de iluzii si striviti sub rotile necesittii fr iesire. De aici ne
scoate Iisus. Cnd se ntmpl aceasta? Cnd l cunoastem pe Iisus ca inim a inimii noastre, ca
suflet al sufletului nostru. l putem cunoaste numai n iubirea si bucuria pe care o simtim cnd
renuntm la eul nostru si ne aflm fat ctre fat cu Dnsul.

16

Noi nu fgduim s-L urmm pe Iisus n marea cltorie interioar a ntoarcerii la Tatl, si prin
simpla noastr hotrre Providenta divin realizeaz treptat aceast dorint a noastr. Asa dm de
primul examen de admitere, examenul crucii. Pn aici noi eram o sum de dorinte si aranjamente
pmntesti, care ntunecau chipul lui Dumnezeu din viata noastr. Deci Crucea e la acest loc al
hotrrii, linia naintea dorintelor noastre omenesti, peste care coboar Dumnezeu o dung de-a
curmezisul. Providenta, urmrind interesul nostru vesnic, trimite peste socotelile noastre corecturi
divine. Toat aceast corectur o simtim ca o experient de cruce, trebuie s treac putin vreme de
reculegere ca s pricepem c asa cum s-a ntmplat a fost cel mai bine, iar nu cum am fi vrut noi
n ngustimea noastr. Suferinta aceasta care ne simplific treptat viata, care pune conditia crucii n
fat, e simbolul nesfrsitei posibilitti de desvrsire. [pag. 121, 122]
10. Invidiosul nu primeste doctor pentru boala lui si nu poate gsi leac tmduitor al suferintei, desi
Sfnta Scriptur e plin de ele. El asteapt usurarea bolii numai ntr-un singur fel: s vad prbusit
pe unul din cei invidiati. Captul urii lui e s vad pe cel invidiat, din fericit, nefericit, din norocos,
nenorocit. Pe unii oameni cu totul potrivnici, binefacerile i mblnzesc. Pe invidios ns,
binefacerile mai mult l nriesc, cu ct invidiosul are parte de mai mari faceri de bine, cu att mai
tare fierbe de ciud, mai mult se supr si se mnie. Multumind pentru darurile primite si mai mult
se ctrneste de purtarea binefctorului. Ce fiar nu ntrece invidiosul prin rutatea nravului lui?
Ce slbticie nu depseste el prin cruzimea lui? Cinii, crora li se arunc o coaj se domesticesc.
Leii crora li se poart de grij, se mblnzesc. Invidiosii ns, mai mult se irit cnd li se arat
ngrijire si atentie.
Rnile invidiei sunt adnci si ascunse si ele nu sufer vindecare, ca unele ce s-au nchis n durerea
lor oarb, n ascunzisurile propriei sale suferinti. Cel invidiat poate s scape si s ocoleasc pe
invidios, dar invidiosul nu poate scpa de sine nsusi. Tu, invidiosule, dusmanul tu e cu tine,
vrjmasul ti-e continuu n inim, primejdia e nchis n adncul tu : esti legat cu un lant nendurat,
esti prizonierul invidiei si nici o mngiere nu-ti vine n ajutor. A prigoni pe un binecuvntat de
Dumnezeu si a ur pe cel fericit, iat o nenorocire fr leac. [pag. 129, 130]
11. Durerea nu e obiect sntos de meditatie. De durere trebuie s scapi, s o depsesti, s fi
deasupra ei. Dar trebuie s vin cineva s te scoat din cercul tu chinuitor de ngust. Cci durerea
ta te ia n vrtejul ei si te nchide dinspre toat lumea si dinspre orice lume. E parc o prelungire a
iadului dup tine. Cu ct orizontul tu e mai ngust si mai ngust de durerea ta, cu att nelinistea e
mai mare - si poate s fie mai mare ca la toat lumea. [pag. 159]
12. A fcut Iisus minuni si oamenii cred c, cele mai mari sunt cele care privesc sntatea trupului.
Dar marea minune a nvierii din morti, e ceea ce mrturisim cnd zicem: Astept nvierea mortilor
si viata veacului ce va s vie. Abia atunci va scpa firea omului de slbnogie. Pn atunci are
putinta de a scpa de pcate. Si aceasta e mai mare minune dect a tmdui un stomac, o mn
uscat, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele si acestea , dar n-au nimic religios n ele, le fac si
medicii.
Omul cere lui Dumnezeu, cere minuni. n definitiv, ce cere omul? Cere sfintenia pe care a pierduto. Acesta-i singurul lucru pe care-l cere si Dumnezeu din partea omului. Iar sfintenia vietii o pot
avea si oamenii cu trup neputincios. De aceea, nou, preotilor ne-a dat Iisus numai jumtate din
darul Su, rmnnd ca cealalt jumtate, nsusi s o ndeplineasc, cnd va nceta desvrsit
slbnogia omului "la nviere". Dar a doua nu se dobndeste fr prima. [pag. 214, 215]
13. Sufletul ce cuget la mrturisire, ca de o frn se mpiedic de la pcate. Iar cine n-ar frna, le
va face fr grij, fiind n ntuneric. Cnd lipseste mai marele nostru, s avem mcar chipul lui n
minte si despre tot ce am sti c s-ar scrbi, de ar fi de fat, s nu facem, fie cuget, fie vorb, fie
lucru, fie hran, fie somn si orice alta de la acestea s ne ntoarcem. Atunci cunoastem cu adevrat,
17

cum e ascultarea noastr. Numai copii fr minte se bucur de lipsa dasclului lor. Ceilalti ns, o
socot o pagub.
Cel ce-si vdeste Pstorului su serpii ispitelor, credinta adevrat dovedeste; iar cine-i ascunde, pe
drumul pierzrii se afl.
Cine va ajunge la cuget curat, ascult desvrsit pe Printele su, acela nu se va teme de moarte, ci
ca pe un somn spre o alt viat i va fi.
Cel ce uneori ascult pe printele su, si alteori nu, se aseamn unui bolnav de ochi, ce pune pe ei
odat ierburi tmduitoare, altdat var nestins. Cci zice: unul zidim si altul stricnd, ce au
folosit? fr numai osteneal n zadar!
S nu ne speriem vznd c si dup mrturisire nu se d rzboi, c mai bine este a ne lupta cu
ntinciunea, dect cu trufia. [pag. 215, 216]
14. Omul se roag de Dumnezeu s-l scape de necazuri, iar Dumnezeu se roag de om s-si
schimbe purtrile. Socotiti si voi, care de cine s asculte nti?
S nu dati vina pe Dumnezeu, c El ne usc pmntul de sub picioare si vlaga din oase. S nu-i
faceti nedreptatea aceasta!
Toate necazurile, noi ni le-am pricinuit, cu pcatele noastre si ele sunt urmri si plata ndesat
pentru pcate, pn vom ntelege la mblteal, ne iau de nas, ca s ne sturm odat de ele. [pag.
218]
15. Dac veti avea si rbdare n necazuri, s stiti c veti avea si Duhul Sfnt. Dar dac veti avea si
puterea de a multumi n necazuri, atunci strluceste Duhul Sfnt n voi. [pag. 236]
16. Eu nu v dau canoane ca ceilalti preoti, mtnii, rugciuni, post, ci ndemn s v schimbati
purtrile si s-i multumiti lui Dumnezeu de crucea pe care v-a dat-o, cci Sfnta Biseric si Sfnta
mprtsanie le stiti, dar faptul acesta l-am gsit de cuviint s vi-l spun mai mult.
Vreau s v schimb lacrimile voastre n bucurie, multumind lui Dumnezeu de toate durerile si
schimbndu-v purtrile, v ve-ti bucura. O veti face? [pag. 242]
17. Multi ati mrturisit pcatele voastre si totusi cugetul v mai mustr. Oare de ce? De aceea, ori
c n-ati primit leacul dup mrimea ranei, ori c l-ati primit, dar nu l-ati fcut. Si v mai mustr
cugetul chiar si dup ce ati mplinit toat pocania si dup ce veti fi ispsit pcatele acelea, pentru
c mai sunt pcate nemrturisite si pn ce nu le vei mrturisi toate si nu vei ispsi de bun voie
toate, nu vei avea pace cu prsul tu. Cci cugetul nostru, cnd ne mustr, s stiti c e glasul lui
Dumnezeu n noi. Dac noi am fi cum trebuie, glasul acesta al lui Dumnezeu ne-ar nvta tainele lui
Dumnezeu si ne-ar rpi n rai nc de pe pmnt, dar nu poate de multimea si greutatea pcatelor
noastre. De aceea ea ne tot mustr, c doar, doar ne va apuca lucrul ispsirii, lucrul curtirii. [pag.
282, 283]
18. Cu pcatele nemrturisite are Dumnezeu alt socoteal; tot socoteal milostiv, ns pe noi ne
ustur. Stiind Dumnezeu ntngia noastr nu ne va lsa prsiti n ntunericul necunostintei, ci ne
trimite necazuri sau pocanie fr voie: dureri, pagube, vrajbe, tulburri, copii slabi si orice alt
suferint.

18

Ispsirea de nevoi e de obicei mai aspr ca ispsirea de bun voie, pentru c si pcatele
nemrturisite sunt mai grele dect cele mrturisite. Cu toate acestea, tu n nestiint, te porti
mpotriva rnduielii lui Dumnezeu n ceea ce ti trimite Dumnezeu spre ispsire, s strici si s
ntorci spre mai mare osnd, cci toate le poate Dumnezeu fr tine, dar s te mntuiasc din
lumea aceasta nu poate fr tine. Nici tu nu te mntuiesti fr mna lui Dumnezeu si nici
Dumnezeu nu te ridic, dac tu nu-i ntinzi mna. Destul ti este, c te cerceteaz mereu si att de
mult te roag! [pag. 283, 284]

Selectie de Pr. Ioan Velcherean

DIN ZICERILE PARINTELUI ARSENIE BOCA

explicate de Parintele Teofil Prian

"M, nu toti din lume se prpdesc, nici toti din mnstire se mntuiesc"
Avea o putere de sintez deosebit, o putere de intuitie si o putere de a cunoaste totdeauna
esentialul ntr-o chestiune. Cnd i puneai o problem, el imediat avea rspunsul. Si de la el au
rmas si cuvinte scrise, n manuscrisele lui. De pild, cnd l-am ntlnit eu pentru prima dat, mi-a si
spus un cuvnt, o formul. Zice: "M, nu toti din lume se prpdesc, nici toti din mnstire se
mntuiesc". Deci avea o posibilitate de a formula ceva.

"Nici abuzul, nici refuzul"

In legtur cu sexualitatea n familie, Printele Arsenie zicea: "Nici abuzul, nici refuzul".

"Cu mine de dou ori trebuie s se ntlneasc omul"

Printele zicea c de dou ori trebuia s se ntlneasc omul cu el: o dat cnd i spune si a doua
oar la moarte, si spun dac a fcut ce ia spus. Foarte corect! Ce rost are s mearg cum merg
unii c si spun unul, c si spun altul, c un cuvnt de folos, c nu stiu ce siapoi adun la
cuvinte de folos si nu mplineste nimic!

"Cine face curte nu face carte"

Printele Arsenie zicea: "Cine face curte nu face carte".

19

"Nasteti-v sfinti!"
Parintele Arsenie i ndemna pe oameni s nasc sfinti. Binenteles c pentru a naste sfinti trebuie
s fi sfnt sau trebuie s tragi de tine spre idealul sfinteniei. Si cnd ncepem s ne ocupm de noi
nsine, putem s ne cunoastem, s aflm negativele noastre, s cunoastem ncrctura dat de altii si
pus n noi, s-o rezolvm, dar aceasta cere timp si osteneal.

"S-ti feresti capul de frig si de prostie!"

E un cuvnt care merit s fie stiut si urmat, el putnd fi de folos tuturor celor ce nu iau aminte la ei
nsisi, tuturor celor care vreau s braveze si nu se gndesc la urmrile pe care le pot avea, spre rul
lor, niste atitudini care nu sunt destul de bine gndite si controlate. S lum deci aminte la cuvntul
de mai sus si s-l mplinim n cele dou laturi ale lui.
"Conceptia de viat crestin"
Ct o avem, ne statorniceste n gndul si dorinta de a ne ridica mai presus de fire, de a ndumnezeii
firea, prin harul si ndurrile si iubirea de oameni a lui Dumnezeu. Tocmai de aceea folosim si
resursele firesti cte le avem la ndemn, aerul, aerul bun, hrana rational, somnul si energia vital,
pe care nu vrem s o risipim pe plceri, ci vrem s-o canalizm spre binele nostru material si
spiritual. Asa dorea printele Arsenie, care a formulat ndreptarul de viat, pe care l-a predat
tinerilor si oricui care vrea s ia aminte la el.

"n mintea strmb si lucrul drept se strmb"

Asa obisnuia s spun printele Arsenie, care urmrea pentru oameni o minte dreapt si lucruri
drepte si ndreptate de mintea cea bun. Valoarea acestui cuvnt o intuiesc toti cei ce l aud, si asta
se ntmpl des, cci noi l aducem naintea vizitatorilor si nchintorilor nostri, mai ales atunci cnd
au prilejul s vad o pictur a printelui Arsenie reprezentnd Adormirea Maicii Domnului, pictur
n fata creia se opresc cu admiratie multi dintre cei ce viziteaz Mnstirea Brncoveanu de la
Smbta. Mintea se strmb n urma patimilor si se ndreapt pe msura curtirii de patimi. Cnd
mintea se ndreapt, vede lucrurile drept, deci asa cum sunt ele. "In mintea strmb si lucrul drept se
strmb". Asta le place la multi, am bgat de seam c le place. Cnd le spun c Printele a zis c
"n mintea strmb si lucrul drept se strmb", oamenii rd n general. De ce rd? Pentru c si dau
seama c asa e. Numai c e greu s stii cnd ti-e mintea strmb.

"Cea mai lung cale este calea care duce de la urechi la inim"
Cea mai lung cale este calea care duce de la urechi la inim, adic de la informatie la convingere.
Oameni de informatie religioas sunt mai multi dect cei ce au convingeri religioase. E necesar si
informatia, care adeseori se face prin auzire. Dar a rmne la informatie nseamn doar a fi la
nceputul drumului "la urechi". Pn la inim mai e o cale lung, "cea mai lung cale".

20

"Un suflet trist este un suflet cu luminile stinse"

Cuvntul acesta ne aduce aminte de un cuvnt asemntor, cu circulatie mai ales n lumea din Apus:
"Un sfnt trist este un trist sfnt". Printele a fost ntotdeauna pentru optimism, pentru bucurie,
credinta noastr fiind "izvor de bucurie", crestinismul fiind "religia bucuriei". Domnul Hristos le-a
spus ucenicilor Si :"Acestea vi le spun ca bucuria Mea s fie ntru voi si ca bucuria voastr s fie
deplin" (Ioan 15, 11).

"Bobul lui se preschimb n tciune, iar el se crede gru nedrepttit"

Asa caracteriza printele Arsenie pe omul care se abate de la cele bune si care nu caut si nu
primeste ndreptarea, ci si explic el mai bine cele pentru sine condamnnd pe cei ce vreau s-l
ndrepte. }nceputul oricrei ndreptri este s-tI recunosti greseala. "Cnd greseala s-a fcut n tine
asezare sI adevr" cnd o ai ca drepindere si o mai si justifici atunci "nu mai e greseal ci e
pcat de moarte". }ntr-o astfel de situatie, cel ce se crede a fi drept, fr s si fie de fapt, nu mai e
bob de gru, ci doar tciune.

"Mustrarea nvinge, dar nu convinge"

Este si aceasta o cugetare la care e bine s lum aminte. Are si mustrarea rostul si puterea ei, dar ea,
ca constrngere, doar nvinge, ns de convins nu convinge. De la nvingere pn la convingere e o
cale lung; poate tot att de lung ct cea de la informatie la convingere, ct cea de la urechi la
inim.

"Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pctos este mai mare dect iubirea celui mai mare sfnt
fat Dumnezeu"
Printele Arsenie a zis o vorb ct lumea asta de mare ba mai mare dect lumea asta! , si anume
o zis asa: "Iubirea lui Dumnezeu fat de cel mai mare pctos i mai mare dect iubirea celui mai
mare sfnt fat de Dumnezeu. Nu poate iubi un sfnt pe Dumnezeu, ct ar fi sfntul de mare, ct
iubeste Dumnezeu pe cel mai mare pctos; si-l asteapt; si vrea s-l primeasc; si alearg naintea
lui, dup cum citim n pilda cu fiul risipitor, unde se spune c tatl nu l-a asteptat pe fiul care se
ntorcea; l-a asteptat ntr-un fel, dar cnd l-a vzut c vine nu l-a mai tinut locul: a alergat naintea
lui, ca s-l primeasc, s-l mbrtiseze, s-l srute, s-l ajute, s-l aseze iarsi n starea din care a
plecat. Pentru c din inima lui fiul n-a plecat niciodat! El a rmas n inima tatlui asa cum
rmnem noi n inima lui Dumnezeu, n inima Mntuitorului nostru Iisus Hristos, n inima Maicii
Domnului, orict de deprtati am fi, oricte rele am face. Pn trim n aceast viat Dumnezeu nu
ne prseste. Noi putem s prsim pe Dumnezeu, dar Dumnezeu nu poate s ne prseasc pe noi.
Cu o astfel de afirmatie, printele ne d ncredere n buntatea lui Dumnezeu, n iubirea lui
Dumnezeu fat de noi, pctosii, cci se afirm si n rugciunile de dezlegare ale sfintei noastre
Biserici, c mila lui Dumnezeu este tot att de mare, tot att de infinit, cum este de infinit si
mrirea Lui, de vreme ce se spune: "C precum este mrirea Ta, asa este si mila Ta". Cuvntul spus
de printele Arsenie, n formularea de mai sus, ne aduce aminte si de ceea ce spune Psalmistul, prin
cuvintele acestea: "Ct e de sus cerul deasupra pmntului att de mare e buntatea Lui (a lui
Dumnezeu) spre cei ce se tem de Dnsul. Ct de departe e Rsritul de Apus, atta a deprtat El de
21

noi frdelegile noastre. Cum miluieste un tat pe copiii sI, asa miluieste Domnul pe cei ce se tem
de Dnsul" (Ps. 102, 10-13).

"Ajutati-m s v pot ajuta"

Asta nseamn c nu cel care vrea s te ajute te ajut cel mai mult, ci tu esti cel care potI s fi ajutat.
Dac esti deschis spre ajutor te poate ajuta omul de lng tine si omul superior tie; dar dac nu-l
recunosti superior, ba, dimpotriv, l judeci si-l calci n picioare, atunci nu te poate ajuta, pentru c
omul este fiinta care poate zice nu, si zice nu!

"Fiecare dintre noi ducem un necredincios n spate"

Zice printele Arsenie Boca referindu-se la trup, "fiecare dintre noi ducem un necredincios n
spate".

"Domnul Hristos a fost rstignit cu spatele pe crucea material si cu fata pe crucea spiritual"
Zicea Printele Arsenie: "Domnul Hristos a fost rstignit cu spatele pe crucea material si cu fata pe
crucea spiritual".

"S ai ntelegere fat de neputinta omeneasca"

Am fost odat la Printele Arsenie Boca Dumnezeu s-l odihneasc! , la Bucuresti, cu un
student la teologie de atunci, care acuma-i preot au trecut anii peste toti de-atunci a fost asta n
1965 , si Printele vorbind cu el, desigur s aud eu, i-a spus un cuvnt care mi-a rmas mie pentru
cealalt vreme a vietii mele si cred c si pentru vesnicie. N-am s-l uit niciodat! Zice: "Uite, mi
frate. O s fii preot. S fii ntelegtor fat de neputinta omeneasc! Nici nu v puteti nchipui ct
m-am gndit eu la cuvintele acestea, de atunci ncoace; ct le-am urmrit n viata mea si n viata
oamenilor. Si mi-am dat seama c neputinta omeneasc e o realitate. Sunt attia oameni ri n
lumea asta, si nici ei nu vor s fie ri Si-s ri, si noi trebuie s ntelegem rutatea lor de pe pozitia
noastr, din situatia noastr. S ntelegem c ei nu pot mai mult, c ei ei nsisi sunt nemultumiti de
rutatea lor "Pe cel ru rutatea l ucide, i scris n Psalmi: "pe cel ru rutatea l ucide, l
nimiceste, rutatea l nemultumeste. Pomenirea de ru spun printii cei duhovnicesti c e o rutate
fr margini, e o rutate ca o rugin care mnnc fierul, asa mnnc sufletul; rutatea-i cui nfipt
n suflet. Pomenirea de ru, nemultumirea, neiertarea este viermele mintii. Un printe spune c
"rul s-l scrii pe ap.
Texte culese si prezentate aici de Ioan Gnsc si Iulian Nistea.

22

Trepte spre vietuirea n monahism

Ieromonah Arsenie Boca
Cine vrea s vin dup Mine, s se lepede de sine, s-si ia crucea n fiecare zi si s-mi urmeze Mie.
(Luca 9, 23)
Lepadarea de lume are dou trepte. nti ne lepdm de lumea din afar si de tot ce ne-ar putea tine
legati de ea. n al doilea rnd ne lepdm si de toate asemnrile noastre luntrice cu lumea.
Acestea sunt patimile, nravurile si toate slbiciunile noastre personale.
Dac am rmne n lume ne-am face una cu lumea. Dac ns vrem s urmm lui Iisus, atunci
trebuie s desvrsim lepdarea de lume cu lepadarea de sine. Lumea aceasta este eul, egoismul,
este iubirea si ncntarea de sine, e suportul plcerii si al complacerii n lumea aceasta. Egoismul
este rdcina tuturor patimilor. Iar lepdarea de sine este uscarea acestei rdcini si prima conditie a
urmrii lui Hristos.
Dac iesim din lume scpm de vedere si auzire. Cu aceasta mai slbesc putin si patimile noastre.
Dar ca s ne desprindem deplin din puterea lor trebuie s tiem odraslele si rdcina prin nevointa
de fiecare zi a lepdrii de sine. Aceasta e simtit de firea noastr cea pieritoare ca o cruce pe care
de fapt moare omul nostru cel vechi. Nu putem urma lui Iisus dect omornd n tot ceasul patimile
noastre.
Pentru nceput urmarea lui Iisus chiar rostul acesta l are: de a ne desprinde firea de patimi iar n
locul lor a deprinde virtutile.
Lepdarea de sine nu este cu neputint sau nfrngere. Dimpotriv, e desctusarea unei foarte mari
puteri sufletesti. Mrturie la ndemn ne stau nssi prilejurile. Dac le cstigm, adic ne
comportm prin ele dup Duhul lui Dumnezeu, simtim n suflet o pace si o crestere sufleteasc. Pe
cnd dac le pierdem, adic ne comportm dup om sau dup patimi, simtim o tulburare, o
mustrare de constiint si o mputinare sufleteasc. Lepdarea de sine dovedeste credinta si
dragostea pe care o avem ctre Iisus. Din aceasta izvorste o mare trire sufleteasc. Lepdarea de
sine trebuie s ne-o facem a doua natur, ca s ne nsoteasc toat calea clugriei si s
caracterizeze clugria.
n felul acesta seac izvorul si rdcina patimilor.

Despre sfaturile Evangheliei si voturile monahale

Iisus a dat porunci si sfaturi si pild cu viata Sa. n aceasta a descoperit toat voia lui Dumnezeu
ctre oameni, ca s se mntuiasc. Poruncile asigur mntuirea pentru toat lumea, iar sfaturile
evanghelice sunt acestea: srcia de bun voie, viata fr prihan si ascultarea neconditionat.
Pe sfaturile evanghelice se ntemeiaz clugria. Cinul monahal urmreste deci triea
crestinismului pn la msurile desvrsirii. Dar ca s fac firea omeneasc o cale att de lung
trebuie ntelese bine mijloacele si foarte bine cunoscut calea. Mai nti fiti de-a dreptul ucenicii lui
Iisus, cum au fost apostolii, dar putem fi niste ucenici mai smeriti al unui slujitor al lui Iisus, cum
este duhovnicul. Clugria nu se nvat att din crti ct din aceast ucenicie.

23

Voturile sau fgduintele monahale au rostul de a desprinde rnd pe rnd patimile care stric firea
noastr si primejduiesc mntuirea. Primejdia cea mai mare a patimilor de cpetenie este aceasta, c
duc sufletul la necredinta n Dumnezeu prin faptul c prind sufletul si trupul numai de viata aceasta
desart.
tiind Iisus c patimile opresc sufletul de la calea Sa, ntruct l lipesc de viata aceasta, ne-a cerut s
ne lepdm de tot ce avem, s urm familia, ba s urm si propria noastr viat n conditiile lumii
acesteia (Luca 14, 26). Clugria stabileste o alt nrudire ntre oameni: rudenia cea dup Duh.
Cstoria si copiii i prsesti nainte de a-i avea si n-o iei pe calea aceasta. Aceasta este voia sfnt
pe propria ta viat vzut dup chipul veacului acestuia. Aici si dovedesc sfaturile evanghelice
temeiul. Astfel, srcia de bun voie ne izbveste de lcomie, de iubirea de argint si de lene.
Fecioria biruie desfrnarea. Iar ascultarea neconditionat omoar mndria, invidia, mnia, slava
desart si ntristarea.
Dintre cele trei fgduinte cea mai grea e ascultarea, pentru c are de biruit mai mult patimile mintii
care discut cu Dumnezeu n loc s asculte fr discutie.
Nici o patim nu vrea s prseasc firea fr nevointe, adic silinte ale constiintei ntrite de
voint. Din pricina acestei lupte ntre convingeri si patimi clugria e dttoare de har si e numrat
la Taina Pocintei.
Ascultarea este pretutindeni o temelie a rnduielii n societatea omeneasc, dar n clugrie
ascultarea mai are ceva fundamental deosebit: ca ascultare din convingerea c prin constiinta
staretului sau a duhovnicului ti grieste nsusi Hristos. Orice abatere de la acest greu de ascultare
atrage o ntrire a patimilor si o slbire a sufletului.
Iat ntelesul clugriei.

Despre post si rugaciune

Postul e vechi si ncepe odat cu omul. E prima porunc de stpnire de sine. Postul si rugciunea
sunt dou mijloace prin care curtim firea de patimi. Toti oamenii care s-au apropiat de Dumnezeu
si-au smerit sufletul cu rugciune si post. i Iisus a postit 40 de zile punnd postul nceptur a
vestirii mprtiei lui Dumnezeu, desi Lui nu-I trebuia, fiind neptimas.
Temeiurile mai adnci ale postului si rugciunii le gsim tot la Botez. Adncul fiintei noastre se
mbrac n Hristos. n acest adnc al mintii, sau n altarul inimii dup expresia printilor, se
slsluieste Hristos, izgonind afar pe satana, care se retrage n simtiri. De aici puterile
potrivnicului, patimile, se silesc s nvluie si s prind vointa din nou n mrejile sale.
Cu trupul ns nu putem trata dect prin post. El nu stie si nu recunoaste convingeri. De aceea el
trebuie uscat, ncet si cu socoteal, fiindc n mocirla uscat porcii patimilor nu mai vin s se
scalde.
Ca s zdrnicim puterea potrivnic care lucreaz prin simturi patimile plcerii, slbim prin post
aceste simturi si nchinarea lor ctre plcere. Un organism topit cu postul nu mai are putere s
schimbe convingerile constiintei.
Dar mai bine de jumtate din numrul patimilor sunt ale mintii. Postul lucreaz si asupra acestora.
E lucru de mirare, zice Ioan Scrarul, c mintea fiind netrupeasc de la trup se spurc si se ntunec
24

si c, dimpotriv, cea nematerialnic de la trn se subtiaz si se curt. Ochii vd lucrurile,

mintea vede gndurile.
Postul curteste ochiul, rugciunea curteste mintea. Aici nu vorbim de rugciuni care cer lucruri
materiale, nici de rugciunea care d drumul nchipuirii, dup cum nu vorbim nici de rugciunea
liturgic, ci numai de rugciunea mintii. La intrarea n clugrie rugciunea vamesului, completet
poate chiar de Iisus, e numit deodat cu metaniile Sabia Duhului Sfnt. Rugciunea mintii este
Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine pctosul
. Cu numele lui Iisus spus nti cu gura apoi cu mintea, ptrundem din afar spre nluntrul nostru
ctre Iisus, Care la rugciunea noastr bate rzboi cu potrivnicul din gnduri si ne izbveste de
asupririle patimilor. Rugciunea mintii sau rugciunea inimii are temeiul acesta, descoperit de
Insusi Iisus, c
fr Mine nu puteti face nimic
n privinta izbvirii de patimi, deci n privinta mntuirii.
Rugciunea mintii are si stri superioare, cnd izbvindu-se patimile, se deapn de la sine fr
cuvinte, ntr-o nesfrsit dragoste de Dumnezeu, de oameni si de toat fptura.

Rzboiul nevzut sau despre ispite

Sufletul este mai de pret dect toat materia lumii pentru c n el e sdit de la obrsie posibilitatea
desvrsirii. Pe de alt parte si firea ntreag suspin dup artarea fiilor lui Dumnezeu (Romani 8,
19), adic dup ndumnezeirea omului. n cale st infirmitatea firii si o putere potrivnic nevzut
care caut s nfrneze sufletul de la un zbor mai nalt dect viata veacului acestuia. i fiindc
puterile nu erau egale, Dumnezeu S-a fcut om si ca om a biruit pe ispititorul, nvtndu-ne si pe
noi lupta. A ntrit firea noastr si slsluindu-Se ntru noi prin botez ne-a fcut fptur nou
asculttoare de Dumnezeu. Dar de la noi att se cere: s punem n lucrare aceste ajutoare.
Tot rzboiul nevzut al potrivnicului urmreste abaterea sufletului din ascultarea de Dumnezeu si
toat nevointa clugrului e s sporeasc aceast ascultare. Potrivnicul are dou feluri de ispite:
prin plcere si prin durere. Cu primele umbl s ne amgeasc. Dar cu celelalte umbl s ne
constrng s socotim plcerea ca bine si durerea ca ru. Cu aceast mestesugire ar restrnge
nzuintele sufletului numai la o viat comod n veacul acesta.
Iar clugrul are ctre primele: nevointele nfrnrii pentru dragostea de Dumnezeu, iar ctre
celelalte: lepdarea de sine pentru dragostea de oameni.
Dac vede vicleanul c nu isprveste surparea cu ispitele atunci arunc n minte hule mpotriva lui
Dumnezeu. Covrsirile acestui mndru s nu sperie pe nimeni cci nu spurc pe om, nici s nu le
bgm n seam.
Dar nici o viat sporit nu e crutat de bntuieli: fie cu vederi amgitoare si trgnd ctre slava
desart, fie cu nfricosri grozave ducnd ctre iesirea din minti. n calea celor dinti avem
lepdarea de vederi, cci mai de folos este a ne vedea pcatele dect a vedea ngerii, iar n calea
celorlalte avem lepdarea de sine n grija lui Dumnezeu. Pe putini credinciosii si molatecii
vicleanul i scoate din lupt cu evidenta neputintei cu care i arunc n dezndejde, iar ctre
smerenie le nchide calea prezentndu-le-o ca umilire. Pe calea aceasta le macin sufletul ntre
dezndejde si nemultumire, de unde ajung la mnia persecutiei. Adun la conflict, se nchid

25

sufleteste n prejudecti si asa alunec din calea sfnt n calea profan sau chiar chimic. La
acestia lepdara de sine a fost mereu un lucru de sil sau fr convingere.
n urm ispitele aleg trebnici de netrebnici. ntr-unii ispitele desvrsesc n suflet ascultarea si
dragostea de Dumnezeu. Iar n ceilalti le sterg pe acestea si pun n loc ascultarea si dragostea de
sine. Ispitele descoper ceea ce este n inima omului. Drepte sunt cile Domnului si cei drepti merg
pe ele dar ndrtnicii pe aceleasi ci se poticnesc si cad. Pentru calea clugriei trebuie prin urmare
sntate deplin si majoritate de minte. Viata duhovniceasc nu se deschide dect n sufletul care
are curajul umilintei. njosirea n fata lui Dumnezeu, dispretul de sine si lepdarea vointei proprii,
iat calea celor trei arme ale sufletului (Avva Pimen).
De aceea n calea lui Dumnezeu s fii neclintit, neabtut nici de plcere nici de durere. Dar s stii
c a rmne n picioare nu e treaba ta, nici a virtutii tale, ci a harului Aceluia Care te tine n bratele
Sale ca s nu cazi n ntristare. Deplin izbvit de lupte nu este om pmntean, nici nu trebuie s fie.
Altfel nu ar mai fi lupt, nici ucenicie, nici sporire, nu ar mai trebui nici Harul nencetat de la
Dumnezeu. Omul nu si-ar mai cunoaste slbiciunea si nici de smerenie nu ar mai avea trebuint. E
mai de pret lupta, c vezi ajutorul lui Dumnezeu si te smeresti si te umpli de dragoste, cci biruinta
pe multi i-a pgubit.
Pe aceast cale nu poti cltori fr primejdie dect condus de mna nevzut a lui Dumnezeu prin
constiinta unei cluze.

Despre lepdarea de lume

Lumea este lucrarea lui Dumnezeu. Dar stricciunea din lume este lucrarea pcatului. Clugrii fug
de stricciunea din lume pentru c aceasta desface pe oameni de Dumnezeu. Dar pentru c
stricciunea este asa de tare tesut cu lumea, clugrii se leapd de lume. Aceasta pe scurt.
Mai pe larg, fuga de lume se petrece asa: la vrsta mintii se trezeste n noi si constiinta de crestini.
Constiinta aceasta e un nssi dar al botezului. De acum doi insi ne cheam: Dumnezeu si lumea,
fiecare n partea sa. Dumnezeu ne cheam prin constiint, iar lumea prin trup. Aflndu-ne n
aceast cumpn sufleteasc avem prin urmare libertatea de a alege modul nostru viitor de viat.
Dac am avea s trim o viat crestin n lume, vedem mprejur sau chiar n casa noastr, c
obiceiurile si ndeletnicirile din lume ne-ar birui si am sfrsi prin a tri si noi ca toat lumea. Dac
ns chemarea constiintei ctre Dumnezeu e mai tare dect chemarea trupului ctre lume, atunci ne
lepdm de lume, vindem tot ce avem si venim ntr-o mnstire s urmm lui Hristos.
Lepdarea de lume este prin urmare un act de libertate a constiintei, o convingere. Nici un alt motiv
nu e mai temeinic dect acesta.Iat primul pas ctre mprtia lui Dumnezeu.

Treptele vietuirii duhovnicesti

Este o singur viat duhovniceasc pentru c este un singur Duh. Deprinderea si trirea ei ns este
treptat, pe msur ce ne curtim de patimi, iar aceasta este numai nceputul. Perioada de timp
caracterizat prin lupta cu patimile se numeste ascez, lupttorul ascet iar totalitatea nvtmintelor
se numeste ascetic. Cuvntul ascez e grecesc si nsemna la nceput exercitiu fizic. Apoi a cptat

26

ntelesul de exercitiu moral pe care l-au luat mnstirile desvrsindu-i ntelesul, de totalitatea
nevointelor prin care se izbveste firea de patimi.
Aceasta prin urmare este perioada de urcus n care preocuparea de cpetenie a monahului este
curtirea de patimi. Chiar termenul de curtire are si el dou vrste si s-a ncettenit sub numele de
purificare. Perioada ascetic cuprinde purificarea activ n care intr toate nevointele din partea
omului si purificarea pasiv, adic de curtire a firii de patimi dincolo de puterile omului, pe care o
face Dumnezeu nsusi. El si face loc curat n cei ce-L caut cu dragoste, dar puterile lor nu le mai
ajung pentru aceasta si atunci ei trebuie s sufere curtiri mai presus de fire ca s poat locui n ei
cu slav Cel mai presus de fire.
Faza de culminatie a ascezei si de adncire a tririi duhovnicesti se numeste iluminare. n faza
aceasta Darurile Duhului Sfnt primite la Botez se dezvolt n toat deplintatea lor si ntresc
sufletul pentru si mai grele ncercri. n faza aceasta pot apare amgiri si daruri extraordinare si
cine le are e sftuit s nu-si lipeasc inima de ele, pentru c nu numai c nu nainteaz, dar poate
pierde si tot ce a agonisit. Iar calea e din ce n ce mai subtire si tot mai mult trebuie s te lepezi de
toate.
Asceza are si un caracter hristologic. n nevointe nu e numai omul, e si Hristos prezent. n sfortrile
noastre e prezent forta din firea omeneasc a lui Hristos.
Trupul si Sngele Lui din Sf. mprtsanie se lupt cu trupul si sngele nostru mpotriva patimilor,
sfintind trupul si arznd patimile. n perioada ascetic murim lumii si nou nsine mpreun cu
Hristos, n viata mistic. S nu uitm ns c nainte de nviere a fost sptmna patimilor,
rstignirea, prsirea, umilirea, moartea, ngroparea si pogorrea la iad, dragostea ucenicului trecut
prin cele mai grele cumpene sufletesti, uscciunile, prsirile, ntunericul umilirii de moarte.
Acestea constituie purificarea pasiv si curtesc si ultimele rdcini ale patimilor, realiznd
neptimirea.
Ca dovad, din cel mai adnc mormnt si prsire suntem rpiti afar fr veste de sfnt lumina
dumnezeiasc. Din cea mai adnc bezn fulger lumina contemplatiei divine plin de Har si
adevr. De la acest moment al luminii divine ncepe viata mistic, adic unirea fpturii cu
Dumnezeu. Aceasta este asemnarea nu prin fire ci prin har.

Spovedania si despre cercetarea constiintei. Citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Lecturi spirituale.

Odat intrati n calea mplinirii sfaturilor Evanghelice care restrng mult firea omeneasc, se
ntelege c pn s deprindem vietuirea dup sfaturi gresim adeseori. Din pricina aceasta tebuie s
nmultim si mijloacele de a ne mentine n aceast vietuire. Unul din aceste ajutoare de pret este
spovedania deas. Spovedania fiind Taina Pocintei, este dttoare de Har care ntreste puterile
noastre slabe ctre mplinirea fgduintelor ce le-am fcut sau ne pregtim s le facem. Spovedania
deas trebuie tinut ns la pretul ei. Tinta sufleteasc a monahului fat de tain trebuie ndreptat
atunci cnd se dovedeste usurtate la mijloc. De aceea o prea deas spovedanie, n sufletele
neadncite, se banalizeaz. De aceea ne ajutm de cercetarea constiintei sau de spunerea gndurilor,
care poate fi orict de deas.
Sunt mnstiri n asa fel organizate nct nimeni nu se culc pn nu si-a spus gndurile rele, pn
nu s-a mpcat din inim cu fratele su cu care s-ar fi nvrjbit peste zi si pn nu ia iertare de la
toti. Spovedania deas si cercetarea constiintei au rostul de a slbi din fire deprinderile patimilor si
a pune n loc deprinderile bune sau virtutile contrare patimilor.
27

Practica aceasta are ns temeiul pe cunoasterea nsusirilor gndurilor. Gndurile ptimase

nemrturisite sau simplu spuse au nsusirea c se ntresc si se fac funii, cum zic printii, si trag
mintea la nvoire si la fapt, care este pcat. Pcatul acesta este: nfrngerea moral a sufletului de
ctre un gnd ru. De aceea toate gndurile trebuiesc spuse nainte de a se ntri si de a birui
mintea, cci de ndat ce sunt spuse le piere puterea de a obseda, asupri, stpni mintea. De altfel, si
gndurile bune trebuie controlate cu o alt constiint, mai limpede. Controlul tuturor gndurilor e
lege n clugrie. Nentrebat nimic nu e bine, nici ce e bine, pentru c singur nu te poti apra de
sgetile slavei desarte.
O alt msur de ajutor n biruinta asupra firii ne-o d citirea Dumnezeiestilor Scripturi. Este Duhul
lui Dumnezeu n crtile Sf. Scripturi, de aceea citirea ei zideste duhovniceste. Dar si pentru aceasta
trebuie putin preocupare. Mai nti trebuie nvtat aceast carte a lui Dumnezeu ctre oameni,
adic nteleas n rostul ei de revelatie, nteleas n cadrul ei istoric, n sfortarea ei de a mentine n
constiinta poporului ales asteptarea descoperirii desvrsite n Iisus Hristos. Valoarea spiritual a
Scripturii nu se pierde n istoria pe care o cuprinde. De aceea Biblia e si singura carte a creia date
istorice au si o neistorie pe care o cuprinde. De aceea Biblia e singura carte a creia date istorice au
si o memorie duhovniceasc.
De Acelasi autor sunt si scrierile ascetice ale Sfintilor Printi si scrierile Evanghelice si scrierile
sfintilor. n concluzie, citirea cu socoteal a Dumnezeiestilor Scripturi aprinde si hrneste sufletul
cu gndurile lui Dumnezeu care nu sunt ca gndurile omului.

Despre rabdare, mndrie, smerenie, tierea voii, smerita cugetare

Lepdarea de sine nu se realizeaz dintr-o dat sau odat pentru totdeauna ci trebuie timp si
rbdare. Timp pentru deprindere si rbdare pentru greutatea ei. Rbdare trebuie s avem mai nti
cu noi nsine ca s nu cdem n ntristare, apoi trebuie s aib si altii rbdare cu noi pn deprindem
desvrsit lepdarea de sine. Dac nvtm practic lepdarea de sine si sporeste dragostea n inima
noastr, rbdarea nceteaz de a mai avea nftisarea negativ, de necaz, si se schimb n bucurie,
cu toat ntristarea mea sunt covrsit de bucurie. Cnd avem lepdarea de sine si dragostea, ocara ni
se face ca lauda si lauda ca ocara. Rbdarea mai este si nevoint, adic pedepsirea de bun voie a
firii cu tot felul de osteneli.
Atrn de treapta duhovniceasc pe care ne gsim ca s fie cu neputint unele nevointe sau altele.
La aceste nevointe ale rbdrii nu e bine s nzuim dect pe msura nsntosirii firii de patimi. La
nceptori, deprinderea rbdrii ncepe cu ocara. nceputul trebuie ntrit cu rbdarea, pentru c n
lupta cu mndria si cu slava desart, acestea au obiceiul s-l arunce n dezndejde ca s prseasc
lupta. Cine rabd (ndreptarea) pn a sfrsit se va mntui (Matei 10, 22).
Viata duhovniceasc are multe greutti de nvins, mai ales din partea mndriei. Partea importantei,
boala locului de cinste sau a numelui de cinste, boala obrzniciei, neascultarea, grirea mpotriv,
posomorrea, groaza de umilint, toate acestea sunt forme n care se dezvolt si se nmulteste
mndria n suflet. Mndria si toti puii ei sunt pricini de conflicte, de nemultumiri, de ftrnicii. Din
rcirea dragostei si a umplerii sufletului de rutate sub influenta acestei patimi, mintea alunec pe
panta nebuniei. Ce e de fcut n momentul de limpezime de minte ? S simtim, s ne dm seama c
la mijloc e o patim, cu duh ru care ne trage de minte cu o logic foarte strns ca s ne scoat
afar din ascultarea lui Hristos. S ne dm seama c mai avem ceva n noi neatins de logica aceasta:
constiinta. Deci s ascultm constiinta, nu dreptatea noastr. S cutm de mai este cineva care ne-

28

ar putea ajuta s ajungem la liniste. Dac ntinzi minile ctre ajutor vei fi ajutat. Inima nfrnt si
smerit Dumnezeu nu o va urgisi.
Asa ncepe smerita cugetare: formalizeaz mintea. Smerita cugetare e nceputul smereniei, care nu
e o virtute a firii sau expresia neputintei. Izvorul smereniei e darul lui Hristos. Nu de la oameni, nici
din crti, nici de la ngeri, ci de la Mine v nvtati c sunt blnd si smerit cu inima si veti afla
odihn sufletelor voastre (Matei 11, 29). Suntem n furtun cu sufletul numai atta vreme ct trim
la suprafat, la expresia cea mai dinafar a vietii. Cnd ns ne mai adncim sufletele acolo unde ne
asteapt Hristos de la Botez, sau de la oricare alt Tain, primim cuvntul Lui care mprstie
furtuna. El este izvorul smereniei care reechilibreaz sufletul din bntuielile mndriei. De la aceast
experient ncepnd, iubim Crucea lui Hristos si crucea noastr, cu firea primim si credem c
tierea voii proprii e ntr-un cuvnt curtirea de patimi.

Petrecerea monahului n lume

Viata monahului este luntric, duhovniceasc, pe cnd viata n lume e nafar. Una cu alta nu
seamn. Mirenii mai vin la mnstire pentru rugciune, clugrii nu se mai duc n lume s se
odihneasc. Toate profesiunile au vacant sau concediu numai clugria nu. Asa ceva ar nsemna
ncetarea clugriei. Se duc ns la mare trebuint n interesul de obste al mnstirii. Haina
clugreasc l face pe clugr vzut si cunoscut de toti. Unii l iubesc, altii l ocrsc. Clugrul
trebuie s se fereasc n sufletul lui de cel ce-l iubeste ca s nu fie rnit de slava desart, precum
trebuie s se fereasc si de cei ce-l ocrsc ca nu cumva poate din nepsarea lui s fie hulit
Dumnezeu. De aceea clugrii nu umbl printre oameni cu ochii pe ei, ctnd cunoscuti sau dorind
s stea de vorb, ci si vd de cale cu gndul la Dumnezeu.
Toti clugrii care pentru neaprat trebuint au mers prin orase au simtit trebuinta ocrotirii lui
Dumnezeu. Rugciunile celor din mnstire i-au nsotit ca o mn de aprare. Un drum n lume ti
face dovada statorniciei n calea cea duhovniceasc. De altfel nici nu se trimit din mnstire dect
cei mai statornici n clugrie. n ce const primejdia ? Firea omeneasc a fost asemnat cu cltii,
patimile cu focul. Dac te atingi cu focul clti fiind, patimile amortite prin nfrnare se aprind prin
simpla vedere.
Clugrii triesc ntr-un altfel de foc al Duhului Sfnt. Acesta se stinge cnd se apropie de ei
ntinciunea prin simturi. Alt grij pe care trebuie s o aib monahul e la felul vorbelor pe care
trebuie s le aud sau s le stvileasc. Chipul monahului a trezit ntotdeauna si n tot locul
mncrimea de limb a mirenilor. Ei caut oarecum fie s defaime modul acesta de viat, fie s-l
fericeasc pe al lor.
Clugrul s se fereasc, din constiint de cunostint, de a califica moral viata mireneasc, asa sau
asa. Ct priveste mntuirea, aceasta are multe ci naintea lui Dumnezeu. Fiecare si alege viata
care i place sau de care se simte n stare. Mirenii stiu toate nfrngerile clugrilor, dar nu stiu
niciodat pe vreunul din sfintii care s fi biruit el aceste nfrngeri.
Mirenii vd pe clugri prin patimile de care sunt stpniti ei si nu le vine a crede c-i cu putint si
o viat de virtute. Virtutea e nenteleas, ba uneori e numit ftrnicie. Asa frate clugre, nvluie
pe oameni n dragostea ta cea din mult rugciune si vei vedea trezindu-se n necunoscutii cu care
stai de vorb si o scnteie dumnezeiasc, pe care nu si-o pot exprima ci numai o suspin.

29

Chipul cel dinluntru si cel dinafar al monahului

Sf. Apostol Pavel a descris ca pentru sine chipul cel dinluntru al omului:
M-am rstignit mpreun cu Hristos; si nu eu mai triesc, ci Hristos trieste n mine. i viata mea de
acum, n trup, o triesc n credinta n Fiul lui Dumnezeu, Care m-a iubit si S-a dat pe Sine nsusi
pentru mine
(Galateni 2, 20).
Asadar Hristos este fptura cea nou a monahului sau monahul n Hristos este fptur nou (II
Corinteni 5, 17). El este nluntru si nafar, blnd si smerit, hotrt si linistit. Tulburarea celor
dinafar nu-l sminteste din aceste nsusiri sufletesti, dimpotriv, el aduce liniste. Chipul cel
dinluntru si cel dinafar al monahului sunt ntr-o deplin armonie, printr-unul strvzi pe cellalt.
Toti stim c nluntrul nostru stau ascunse mrgritarul, comoara, talantul si altarul mprtiei lui
Dumnezeu. nluntrul nostru avem asadar posibilitatea sfinteniei. Dar posibilitatea nc nu e
realitatea. De la sine numai, posibilitatea sfinteniei nu se transform n sfintenie.
n viata duhovniceas credinta hotrt poate face ca posibilitatea sfinteniei s se transforme n
realitatea sfinteniei. Este nevointa monahului. Fr nevoint ntins, sustinut de convingere, orice
posibilitate real va rmne numai posibilitate sau chiar se va transforma n imposibilitate.
De pild multi vin la clugrie cu o prere bun despre ei nsisi, prere pe care nemrturisit si-o
pstreaz si n mnstire. Prerea sau iubirea de sine e o form subtire a mndriei. n mnstire
viseaz sfintiri si litanii si viat fericit iar cnd aici dau de severitatea luptelor cu patimile, de
tierile dureroase ale pedepsirii ntru toat fapta bun, visul se destram si ncepe dezamgirea si
nemultumirea, camuflrile mndriei. Dac cel n cauz si nchide sufletul de ctre povtuirea
duhovniceasc pentru c aceasta taie amgirea de sine din care creste dezamgirea, bobul de gru
se schimb n tciune si se crede gru nederpttit. Aceasta este iubirea de sine pe care o mentine
mndria si punctul de vam al diavolului. Sufletele slbnogite de mndrie stau totusi pururea
ncordate n legitim aprare de ctre orice ndregtori, gata s-si apere dreptatea si s-si justifice
ntristarea, s-si explice ei mai bine cauza si niciodat nu simte trebuint s asculte si s urmeze,
dac este o cale mai presus de ce pot ei pricepe. Asa se explic ndeprtrile, mputinrile si chiar
ntunecrile de la rostul luminos al clugriei.
Sufletul dus n robie e jefuit pe dat de toat agoniseala sa duhovniceasc. Aceasta-i contabilitatea
fricosului: zarafii cu banii lor falsi fur talantii nostrii buni.
Acum monahul lenes de mntuirea sa ncepe s uite ntelesul celor ce are de fcut, se multumeste
numai cu intrarea n clugrie ca si cum cu aceasta si-ar fi ajuns scopul. Potoleste rvna de rzboire
cu slbiciunile firii patimilor, mbrcmintea sa de lupttor al duhului pierde nsemntatea ei de la
nceput. Sandalele nu mai alearg pe calea gtirii evangheliei pcii, calea duhului, ci o iau iarsi pe
calea pmntului. Nici nu observ monahul molatic de minte cnd a fost scos din lupt si redus la
un simplu cuier de haine clugresti. Cu alte cuvinte nu vede c a ajuns o mizerie czut ntre
tlhari, un mincinos ala Domnului Hristos. Dac monahul se complace ntr-o asemenea clugrie
de uniform si nu-l doare stingerea luminilor sufletului su - ntristarea e chipul unui suflet cu
luminile stinse - nseamn c a dat n micime de suflet si a ajuns un om de nimic. Potrivit acestei
ndreptri el caut alt hran sufletului su: lauda oamenilor, aprobarea voilor sale. De povtuitorii
si se desparte sufleteste, judecndu-i si gsindu-le tot felul de pricini. Asa se cuibreste viclenia n
suflet si l face pe monah om cu dou fete, morminte vruite pe dinafar, nengrijit pe dinuntru,
ipocrit. Prinderea sufletului ntr-o viat dinafar de duh prin trtele vietii e tot una cu ducerea lui
iarsi n temnita patimilor. Cnd monahul a realizat ftrnicia, a ajuns pe punctul de a prsi
30

clugria. n ochii lui toti sunt ftarnici, e o victim nevinovat a nedrepttilor, de aceea osndindui, iese dintre ei. De aici se vede destul de limpede c mndria singur, chiar sub cea mai subtire
form a sa, cum e prerea de sine, dac nu e tiat din rdcini e n stare s risipeasc din suflet
toat viata dup duh. Nu e mndria urciunea pustiului ? De aceea cnd te crezi bun s stii c esti
nebun si s astepti ocara ca s te curtesti. ntunecarea aceasta ns ne aduce aminte de nvinuirile
pe care le-a adus Iisus peste capul celor ce ftrniceau virtutea. Astzi pentru obrazele celor din
ndrtnicie prsesc lupta clugrii. Biserica ncearc pedepsirea, scoaterea din monahism,
afurisirea sau caterisirea. Crestinii nu au de nvtat nimic bun de la acesti dezertori si mincinosi.
Biserica prin slujitorii ei nu face degrab lucrul acesta, dar ce nu poate rugmintea poate pedeapsa.
Plata neascultrii de Biseric este pierderea mntuirii. ndrtnicii dau asadar de primejdia pierzrii
ca s se dezmeticeasc. Asa se ntmpl cnd se ntreste fariseul si slbeste vamesul.

Votul ascultarii. Votul ascultrii si personalitatea monahului. Poate nceta obligativitatea voturilor
monahale ?
Dintre cele trei fgduinte monahale, ascultarea neconditionat s-a dovedit cea mai grea, din dou
motive cu totul opuse: unul infirmitatea firii, iar cellalt personalitatea ei.
Mai nti ce este personalitatea ? Ca lmurire pe scurt spunem c personalitatea este o nzestrare
sufleteasc neobisnuit. ntr-o personalitate chipul lui Dumnezeu este mult mai puternic si mult mai
limpede. Toti crestinii au sigur cte un talant, dar unii au si cte doi, iar altii si cte cinci. Talantii
sunt talente, energii de lucru, ca de pild o minte mai strvztoare, o inim mai larg, o mare
capacitate de dragoste, o voint mai puternic, o memorie mai bun, o ingeniozitate nscut.
Aceste energii ale chipului prind mai bine, ca niste antene mai bune, energiile Harului care le
sfinteste. Personalitatea are de asemenea de fcut calea de la chip la asemnare. Dar datorit
nzestrrii sufletesti mai puternice, personalitatea ar putea strbate calea ntr-un timp mai scurt sau
ar putea realiza o neasemnat asemnare. E destul s ne gndim la Sfntulita de la Arges, o
copilit numai, dar cu o capacitate de dragoste care a ridicat-o ntre sfinti.
Disciplina ascultrii ns e general, pentru c ea ridic firea din infirmitate precum scoate si
mndria din personalitate. Ascultarea face si pe lenesi si pe vecleni s-si dezgroape talantul, precum
acoper si pe cei talentati de jefuirea slavei desarte.
Se stie c unde este bogtie mai mare si hotii se nevoiesc mai tare s o prade. Rnduiala ascultrii e
cale dumnezeiasc. Chiar cnd se realizeaz sfintenia, nici aceasta nu dezleag de acopermntul
ascultrii. Cci o sfintenie constient ar putea cdea ca fulgerul n ispita sfinteniei, care e cea mai
rafinat capcan a mndriei. De aceea Avva Macarie era dus de ngeri din lumea aceasta si pe drum
l ntmpinau dracii zicndu-i: ai scpat de noi, Macarie, iar sufletul lui rspundea: nc n-am
scpat.
Asa se explic de ce nici unul dintre sfinti nu a scpat desvrsit de vreo frn oarecare a
neputintei, ca nu cumva tocmai la urm s piard totul. De aceea Sf. Printi nu au recunoscut
desvrsirea dect dup semnul desvrsitei smerenii.
n clugrie asadar nu are nici o important numirea de personalitate. Dimpotriv, e un nume de
care trebuie chiar s te lepezi, s scapi de stiinta lui. nzestrarea sufleteasc ce-i corespunde e
folositoare ntr-alt fel, n curajul smereniei, n avntul dragostei, n capacitatea de a te bucura n
suferint. Acestea dovedesc un suflet mare. Clugria nu creste vistori ai mprtiei lui Dumnezeu,
ci oameni hotrti care duc trirea crestinismului pn la ultimele lui consecinte de disciplin si
31

frumusete. Altfel Hristos nu ne-ar fi spus c mprtia lui Dumnezeu - chiar aceasta luntric - se ia
cu nval si nvlitorii pun mna pe ea si ndrzniti, Eu am biruit lumea.
Temeiul ndrznelii celei dup Dumnezeu este nvierea Sa din morti, dovada att de puternic a
dumnezeirii Sale. Pe cuvntul Lui, de Dumnezeu dovedit, avem si noi ndrzneal si curaj
mpotriva lumii si a mortii din noi. Acesta-i temeiul strfund al uceniciei noastre, a crei capt este
nvierea sufletului nc din veacul acesta, n lumina veacului viitor. Pentru o astfel de rostuire a
vietii e clugria si ea cere smerenie si curaj. Smerenia si curajul s-ar prea doi termeni opusi. Cu
toate acestea, n viata duhovniceasc ei se armonizeaz, ba se si completeaz. Absenta sau
mputinarea unuia slbeste pe cellalt si ntre ei trebuie tinut un echilibru. Cci viata crestin
orientat numai spre umilint ia o nftisare de sclavie spiritual, de pipernicire la liter si pierde
curajul. Deasemenea, orientarea numai spre ndrzneal personal si spre profetism distruge
bisericitatea si sobornicitatea crestinismului, provocnd fie erezie, fie schism, deci pierde
smerenia. De aceea pstrarea capacittii de ncadrare n disciplin a unui suflet face dovada
armoniei si valorii sale. Clugria slbeste n suflete slabe si se ntreste n suflete mari.
Dar pilda celor de pe urm aprinde curajul celor dinti. Voturile monahale au obligativitate de
constiint. De Dumnezeu ascultm neconditionat toat viata si fr abatere. Dac ns povtuitorii
nostrii dup Dumnezeu, staretii si duhovnicii, devin eretici si ca atare se ncarc din partea Bisericii
cu pedeapsa afurisirii sau caterisirii, atunci suntem dezlegati de ascultarea lor pentru c ei au
strmbat dreapta credint si prin constiinta lor nu se mai exprim voia lui Dumnezeu. Dar
ascultarea de Biseric nu nceteaz. Obligativitatea voturilor monahale poate nceta numai n cazul
extrem de rar cnd se ntmpl din motive chimice a personalittii omenesti, deci si a constiintei n
cazul deplinttii de constiint, ns fgduintele rmn obligatorii iar lepdarea lor pcat. ncetarea
voturilor e ncetarea clugriei. Mnstirile cu viat de sine au slbit votul ascultrii si al srciei si
din pricina aceasta sunt o form decadent de monahism.

Rostul si nsemntatea monahismului

Se ntmpl ca unii crestini s nu mai cunoasc rostul monahismului n crestinism. De aceea te poti
astepta de la ei la cele mai felurite ntrebri. Dar dac ni-l cunoastem noi cum trebuie, putem da
seama oricnd despre rnduiala noastr.
Monahismul se justific n linii largi cu aceleasi argumente cu care se justific crestinismul.
Crestinismul nu s-a nvechit, dovad c n orice epoc a istoriei s-au gsit oameni s-si dea viata
pentru el. Atunci nu s-a nvechit nici monahismul, de vreme ce este ales de cte unii ca mod de
viat. Cea mai bun justificare a monahismului o fac cele trei rosturi cu care a strbtut el istoria:
rostul spiritual, rostul cultural si rostul social.
Rostul spiritual si-l mplineste monahismul prin disciplinarea firii dup sfaturile evanghelice. Prin
aceasta monahul nevoitor se izbveste de patimile firii si se face cu neputint artarea unei alte
forme de viat dup Duhul Sfnt. Viata mai presus de fire dovedeste constrngtor si totusi simplu
existenta lui Dumnezeu. Mintea obisnuit, chiar a celei mai nzestrate si cultivate firi, nu poate face
dovada decisiv nici c este, nici c nu este Dumnezeu, pentru c mintea firii acesteia e tot att de
dibace de a dovedi si afirmatia si negatia unuia si aceluiasi lucru. De aceea filozofii si-au dat seama
de viclenia ratiunii. tiinta cnd se pronunt n materie de religie, de asemenea a iesit din domeniul
su, care este studierea meteriei si a legilor ei pentru folosul practic al oamenilor. Iar religia nu face
stiint ci constiint. Cci oamenii nu triesc numai cu pine. De aceea despre Dumnezeu nimenea
nu poate gri cu competent absolut dect numai El nsusi, cnd strluceste slava Sa pe chipul
fiilor Si, sfintii. i totusi oamenilor le mai rmne libertatea s se ndoiasc. Aceste exemplare rare,
32

sfintii, apar printre oameni din vreme n vreme si aduc n ei chipul lui HristosCare a dovedit
desvtsit pe Dumnezeu-fiind stlpii Bisericii. Acesta este rostul de cpetenie al monahismului:
trirea crestinismului pn la tensiunile desvrsirii, cnd existenta lui Dumnezeu devine un fapt de
natura evidentei absolute pentru toti. Clugrii care realizeaz monahismul sunt n lume fcliile
aprinse ale lui Dumnezeu. Ceilalti, care nu-l realizeaz, umbl cu ele stinse, iar pentru nfrngerile
lor morale Dumnezeu este hulit printre oameni (Romani 2, 24). Dar nu acestia calific monahismul,
ci cei dinti.
Rostul cultural este mai modest, totusi de mare pret si el. Ei au mpletit rugciunea cu munca, o
munc de rbdare, o munc de constiint. Clugrii s-au ocupat de copierea crtilor sfinte. Astfel,
monahilor din pustia Sinai le datorm cel mai vechi manuscris ntreg al Noului Testament. Mai
trziu au nceput s-si ilustreze crtile sfinte cele mai des folosite, dintre care ne-a rmas o
minunat psaltire. Tot clugrii au fost primii iconari si aprtori ai icoanelor n perioada
mpratilor iconoclasti. n toate artele minore unde a trebuit migal si rbdare deosebit gsim pe
clugri. De la ei avem obiecte bisericesti de mare valoare artistic. Printre primii care au
mbrtisat inventia lui Gutenberg, tiparul, au fost clugrii. Primele tiparnite la noi le-au nfiintat
clugrii. Prin munca lor s-a asigurat unitatea limbii romnesti.
Rostul social e si mai nensemnat si totusi asa de mare. Mai nti munca dezinteresat a clugrilor,
care-i izbveste de lene, e un model de constiint. Clugrii lucreaz orice ca pentru Dumnezeu nu
ca pentru oameni (Coloseni 3, 23). n vremea noastr constiinta fat de munc ncepe s fie un
factor de mare pret n construirea viitorului oamenilor. Munca iese din stadiul pedepsei si trece n
cel al consacrrii, capt o sfintenie pentru constiinta cu care e fcut.
Clugrii triesc n viata de obste avnd totul de obste. Deci ei au adus pn n zilele noastre
amintirea vie a primelor comunitti crestine din Ierusalim si Alexandria, unde se mprtea fiecruia
dup cum avea fiecare trebuint (Fapte 4, 35). Deci clugrii prin viata lor de obste sunt o icoan
strveche a lumii noi. Comunismul la obrsiile lui a fost crestin si va fi si la sfrsit.
Clugrii si mai justific rolul lor social si prin faptul c sunt totdeauna n lupta Bisericii crestine
pentru marea cauz a vremurilor noaste: pacea ntre popoare. Rugciunea pentru pacea a toat
lumea clugrii o fac la toate slujbele lor n biseric, zi si noapte. Pacea nu e numai un bun social ci
si un bun spiritual al oamenilor, de aceea noi ne rugm pentru pace, pentru c la urma urmei
Dumnezeu detine pacea. Astzi armele nu sunt numai ucigtoare ci pustiitoare. i pentru care
pricin ? Pentru o mai dreapt repartitie a bunurilor ntre toti oamenii. Toate religiile pmntului sau unit n lupta pentru pace, toate semintiile pmntului si mintile limpezi sunt n ideea de pace.
Niciodat ntre cei mai deprtati si deosebiti nu s-a vzut asa o unire ca n a cere pacea. Acesta e un
lucru mai presus de oameni, de aceea pacea va nvinge rzboiul. Convingerile unite n dreptatea
cauzei sunt o putere n care intr si toti clugrii. N-a auzit Avraam de la Dumnezeu c dac vor fi
si numia zece drepti nu va pierde cetatea ? (Facere 18, 32) Iat ce nebnuite rosturi pot avea acesti
oameni sraci cu duhul, care sunt si clugrii.

Purtarea monahului fat de superior si fat de obste, fat de ascultri si fat de bunurile mnstirii
n calea vietii duhovnicesti nu sporesti dect pe temeiul ncrederii totale n povtuitorii ti: staretul
sau stareta si duhovnicul. Ascultare si dragoste s ai ctre toti din obste, dar ctre povtuitorii ti
mai ales, pentru c ei rspund naintea lui Dumnezeu de sufletul tu. Asadar, de ce s poarte
rspunderea aceasta suspinnd ? Purtarea monahului descoper adevrata sa trire, dac are o
credint de adncire sau o credint de suprafat. n cazul dinti va fi pururea cuviincios si smerit, n
cazul al doilea ndrznet si obraznic. Cuviinta sau obrznicia purtrii arat ce duh are n inim n
33

cazul acela. Strile sufletesti molipsesc prin surprindere. De aceea e bine ca povtuitorii s griasc
totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca n fata lui Hristos, si atunci vor fi blnzi ntru dojan
si smeriti ntru mustrare, altfel mustrarea lor nvinge dar nu convinge. Niciodat nu trebuie s uitm
c prin purtarea de grij a printilor lum ndreptare de la Dumnezeu. Cnd uitm lucrul acesta
cdem n ntristare. Altii au uitat ndemnul care grieste ca unor fii:
Fiul meu, nu dispretui certarea Domnului, nici nu-ti pierde cumptul cnd esti mustrat de El. Cci
pe cine l iubeste Domnul l ceart si pe tot fiul pe care-l primeste l bate cu varga
(Evrei 12, 5-6).
Acesta este examenul purtrii, esti n stare s vezi n mustrare grija lui Dumnezeu de tine sau numai
o treab de administratie ? De aici se alege folosul sau ncepe pierderea de vreme.
Purtarea fat de obste dovedeste si mai bine cum suntem cu adevrat. Fat de povtuitori, ca mai
mari, avem o purtare, iar noi ntre noi alt purtare. Aceasta dovedeste cu cte fete umblm. Dac
avem pe Hristos n inim, ctre toti avem aceeasi fat, fcnd toate ca pentru Dumnezeu, date n
chivernisirea obstii pentru neputinta firii. Asadar de la asezmntul inimii n duhul lui Dumnezeu
izvorste toat purtarea monahului ctre cel dinafar, iar cele dinafar, dup modul cum le face,
sporesc duhul celor dinluntru.

Purtarea monahului fat de rude, prieteni, cunoscuti si fat de credinciosii care vin la mnstire
Urmarea lui Hristos stabileste o altfel de rudenie ntre oameni dect cea dup trup. ntre cei ce
iubesc pe Dumnezeu mai mult dect orice altceva se stabileste o rudenie duhovniceasc. Acestia se
adun laolalt n obsti si mplinesc unul din cuvintele lui Iisus: Tot cel ce se leapd de avutiile sale
si pentru Mine prseste mam, tat, sotie si copii - se ntelege, nainte de a le lua - nsutit va lua
nc n viata aceasta si avutie si tat si copii - desi cu necazuri - iar n veacul ce va s fie viata
vesnic. Iat rudenie, iat avutii de obste ale mnstirii, desi si cu necazuri, dar dttoare de
ndejde a vietii vesnice.
Mama si rudeniile Mele sunt cei ce fac cuvntul lui Dumnezeu, din pricina aceasta rudenia mea
dup trup rmne pe planul al doilea ca important. Clugria dezleag pe monahi de obligatiile
ngrijirii familiei n lume. Cu toate acestea, legtura nu e rupt ci rmne n dreapta cumpnire a
situatiilor si a celei mai bune solutii. Dac dai staretului toat grija ta, o dai si pe aceasta, si cum va
rndui, asa va rmne. Prea mult ntlnire cu rudele nu e bun, pentru c ele aduc grijile lumesti,
tnguirea c au fost prsite si felul de a gndi dup lume. Sunt totusi rude care se bucur cu
adevrat de calea noastr. O viat mbunttit a noastr le-ar fi singura mngiere si bucurie care
ar cntri n sufletul lor mai mult dect amrciunile. Acesta-i primul folos sufletesc ce se asteapt
de la noi. Iar al doilea e acela al rugciunilor pentru mntuirea lor.
Prieteni, cunoscuti, vizitatori si nchintori nu mai sunt de folos celui ce se nevoieste s-si tin
mintea si inima curate de gnduri. Pentru porunca dragostei pot fi primiti, dar dup rnduiala cea
pentru strini. Putem vorbi cu ei dar la un nivel de seriozitate. Totdeauna si n toate mnstirile
unde mirenii au fost primiti fr nici o bgare de seam, acestia au destrmat rnduiala si au sfrsit
prin desfiintarea mnstirilor sau si numai a valorii ei duhovnicesti. A umbla dup vizitatori sau
chiar nchintori este a umbla dup slava desart. ntr-o atare mnstire nu se adncesc monahii n
Duhul lui Dumnezeu ci n duhul lumii. De aceea n mnstirile clasice nu se ngduie cu usurint
nici intrarea printilor sau a fiilor dup trup.

34

Pn s covrsesti cu dragostea peste toat fptura trebuie s te nevoiesti cu nfrnarea spre toat
zidirea.

Tlcuirea rnduielii tunderii n monahism

Intrarea n clugrie se svrseste n vremea Sf. Liturghii, ndat dup intrarea cea mic cu
Evanghelia. Spre stiint, pe scurt, Sf. Liturghie este slujba de cpetenie a Bisericii n care e
prezentat viata si nvttura Mntuitorului precum si lucrarea de mntuire a omului prin jertfa de
pe Golgota. Sf. Liturghie este repetarea sau continuarea peste veacuri a aceleiasi jertfe si taine.
Fratele care vine la clugrie este o road a acestei jertfe. Bratele printesti l asteapt deschise pe
cruce. Aceasta e cea mai puternic chemare ce s-a putut face vreodat oamenilor. n fata ei prsim
viata cea usuratic a firii si dorim s dm si noi vietii acelasi nteles. Iar slujitorul tainei lui
Dumnezeu, preotul sau arhiereul, primeste pe fratele naintea usilor mprtesti, deschizdu-i
urechile dragosei prin cuvintele Domnului:
Veniti la Mine toti cei osteniti si mpovrati - cu pcatele - si Eu v voi odihni pe voi
. Pcatele, patimile, ostenesc si ncarc, slbesc si apas sufletul n ntuneric. Dorul dup odihn de
acestea este fundamentat n suflet. Acestui dor nimeni si nimic nu-i poate rspunde dect Iisus. De
la El nvtm smerenia si primim odihna, adic neptimirea.
Cuvntul de lmurire continu si prin el fratele e adus naintea lui Dumnezeu n privinta dorintei
sale. n fata sfinteniei lui Dumnezeu avem deodat aceste simtminte contradictorii, de fric si de
bucurie, de temere si de atragere. Dar nu numai Mntuitorul e nevzut de fat, ci si Preaslvita Sa
Maic, sfintii ngeri si toti sfintii cei dintre oameni vin de fat asupra hotrrii fratelui cu destinul
sufletului su. Stau plecate privirile ntregii lumi vzute si nevzute. Acestia sunt martorii nostrii n
ziua rspltirii, cnd Mntuitorul nostru va veni s judece vii si mortii,
nu dup cum vom fgdui mrturisind - cu gura - ci dup cum vom pzi si mplini - cu fapta - cele
ce vom fgdui
.
Deci e ntrebat fratele de ce a venit n fata altarului, n fata jertfelnicului Domnului. Iar fratele
rspunde spunnu-si dorinta clugriei. Dorinta aceasta e ns o convingere. Preotul confirm
buntatea si fericita alegere a fratelui. Fratele a ales biruinta asupra firii, urmez s o cstige prin
osteneli si suferinte. O astfel de hotrre, ca s duc la rezultat, trebuie s ndeplieasc o condite
esential: s fie o hotrre a liberttii sale. Libertatea constiintei e cel mai adnc bun spiritual pe
care-l avem la ndemn n viat. Acesta este factorul de care Biserica tine seama si garanteaz
seriozitatea convingerii, alegerii si statorniciei. Sila mprejurrilor, sila neputintelor, sila
nfrngerilor, dac nu se vor converti n convingere, nu stau garantie pentru clugrie. Fgduintele
clugriei sunt asadar pe viat, viat petrecut ntr-o mnstire.
Urmeaz ntrebri si rspunsuri, cele trei rspunsuri sau voturi monahale. Primul este fecioria, al
doilea ascultarea de povtuitor si de frati, iar al treilea srcia, lipsurile vietii clugresti. Dup
aceste trei fgduinte din partea fratelui, preotul, slujitorul tainei, lmureste mai pe larg n ce
constau aceste sfinte fgduinte. Mai nti c sunt date n fata Celui Sfnt, c sunt scrise de ngeri si
c vom da seama de ele si la sfrsitul lumii. Trite aceste fgduinte, prin ele se arat n viata
noastr viata Domnului, ntruct El nsusi este viata vesnic. Viata moahal nu este o viat dup
trup. Poftele lui trebuiesc stinse.

35

Cuviinta fat de om trebuie cstigat si mintea curtit prin nevointe, cci si trupul e chemat la
sfintenie si viat vesnic. De aceea si el trebuie fcut asculttor de Dumnezeu. Postul, osteneala,
privegherea, l mblnzesc. Ascultare s ai fat de toti.
n ascultri fr crtire
zice preotul. La viclene gnduri s te astepti, care vor s zdruncine hotrrea de a merge prin
greutti n urma lui Hristos. Acestea vor s te ntoarc napoi de la calea Duhului iarsi la calea
firii. Firea trebuie tmduit de fric n fata suferintei. Pentru dobndirea vietii duhovnicesti trebuie
s birui si toat dragostea firii, chiar si dragostea de printii dup trup. Nici dragostea de sine nici
dragostea de slav s nu mai ai. Nu mprti sufletul tu ci adun-l din toate si d-l ntreg lui Hristos.
De toate s fii srac, ca s atrni ntru totul de Dumnezeu. Oamenii te vor defima, nentelegndu-ti
viata, dar nu uita c nici viata lui Iisus nu au nteleso cei ce L-au rstignit.
Oamenii prea legati de fire nu au nteles niciodat vietuirea cea mai presus de fire, de aceea s-au
temut de aceia cu o astfel de vietuire ca de un ru, ca de o mustrare si i-au fcut mucenici. Iar
cuviosii au trit o viat de bun voie, o viat de mucenici. Vietile Sfintilor ne sunt nou hran si
curaj n urmarea lui Hristos, precum si convingerea c e cu putint aceast urmare. Hristos fcnduSe om ne-a dat nou aceast putint.
Cu toate acestea viata dup Hristos nu e o viat de vis sau de vistori, nici o viat cu minuni.
Lepdarea de sine si crucea rezum toate greuttile ce le vom avea cu firea cea veche si ne
prevestesc mult umilint n lumea aceasta. Dar tocmai acestea cnd le vom mplini ne fac dovada
c viata noastr e dup Dumnezeu. ntru aceasta ne st puterea, de a ne bucura ntru necazuri. Cu
trupul ne amrm pentru greutatea virtutilor dar cu sufletul ne bucurm pentru plata pe care o aduc.
Fratele e ntrebat dac poate mrturisi aceast conceptie de viat. Cu Harul lui Hristos acest fel de
vietuire e cu putint. Preotul se roag n continuare lui Dumnezeu, amintind si fratelui c dragostea
lui Dumnezeu fat de cel mai mare pctos e mai mare dect dragostea celui mai mare sfnt pentru
Dumnezeu, de aceea Dumnezeu nu uit de om cum uit omul de Dumnezeu. De aceea El stie dorul
fratelui si adaug la acesta puterea Sa, spre mplinirea poruncilor Sale.
Sfaturile evanghelice prin fgduint solemn devin porunci. Cel mai frumos dar pe care l putem
face lui Dumnezeu e s ne druim Lui pe noi nsine, pe viat. Dumnezeu primeste si mbrtiseaz,
apr si ntreste un asemenea dar. Abia cu aceast druire a dragostei prindem putere asupra
greuttii, asupra neputintei si cptm curaj n nevointe. Un duh nou se slsluieste ntru noi din
clipa aceasta. l avem noi mai de demult, dar acum a prins el inima noastr n razele lui. Cci duh
dumnezeiesc este dragostea care a fcut sfinti.
Cu capul plecat si cu cartea rnduielii clugriei pe cap, preotul se roag lui Dumnezeu s-l
primeasc si pe fratele acesta n ceata celor care au prsit toate cele lumesti si s-au fcut vrednici
de Dumnezeu. ntrit de Adevr, ngrdit de Duhul Sfnt, hotrrea fratelui s fie neclintit n
rzboaiele cu mestesugirea potrivnic. Biruinta se cstig prin rbdarea ntrit de Dumnezeu cu
Har si prin rugciunile Maicii Crestinttii, Preasfnta Stpn de Dumnezeu Nsctoarea si ale
tuturor sfintilor ntru care S-a proslvit Dumnezeu Cel n Treime nchinat.
Toti si pleac capetele. Preotul din nou se roag lui Dumnezeu s-l primeasc pe fratele acesta,
care si-a ales din feluritele ci de mntuire pe aceasta a jertfei de sine. Rugciunea continu ca
poftele si gndurile firii s fie ridicate de la dnsul odat cu tunderea prului, al cror semn este.
Pzirea poruncilor aduce n fire sfintenia Celui ce a dat poruncile. Preotul mai cere de la Dumnezeu
si darul nestrmutrii hotrrii fratelui, vointa otelit care i-a caracterizat pe nevoitori.

36

Cu acestea slujitorul Sf. Liturghii se apropie de Cel ce nevzut svrseste Taina, Hristos, ntinde
mna sa dup Sf. Evanghelie asezat n fata icoanei Mntuitorului din tmpl si zice:
Iat Hristos, nevzut, aici st de fat
. i preotul mai ntreab odat pe fratele dac face pasul clugriei de bun voie, deplin liber,
fiindc numai acesta e factorul sufletesc hotrtor n cile omului. n adncul fiintei sale omul e
libertate. Acesta e darul lui Dumnezeu fcut omului, prin care l-a deosebit de toat fptura vzut si
l-a nrudit cu ngerii si cu aceasta l-a fcut capabil si de viat ngereasc. Clugria e asadar o
logodn cu modul mai presus de veac al vietuirii ngeresti.
Fratele afirm definitiv libertatea constiintei sale n fata Celui ce-i va desvrsi libertatea. Logodna
aceasta ncepe ns cu foarfecele, unelte care taie vlul necunostintei de Dumnezeu de pe suflet sau
mrejile patimilor de pe minte. La aceast tiere nu numai c te nvoiesti, dar sruti si foarfecele,
mijloacele fizice sau morale cu care se face aceast rupere a sufletului si a mintii de patimi. Aceasta
a fost ultima zi din viat n care ai mai avut preri personale si voint proprie. De la logodna cu
ngerescul mod de viat sub o nou lege, tierea voii si a toat prerea ti este lege. Aceasta o ai
chiar din mna lui Hristos. n lumea nevzut sunt mii si milioane de fiinte si numai o singur voie
a lui Dumnezeu este. Prin clugrie intri n aceast lume ca s completezi locul cetei a doua
ngeresti pe care Dumnezeu a hotrt s-l mplineasc cu oamenii care, n trup greoi fiind, biruie n
lupte pe ngerii cei czuti prin neascultare. De aceea, ca s sui la sfrsitul zilelor la aceast
destinatie cereasc, trebuie s nveti firea de a nu avea pe pmnt alt voie dect numai voia lui
Dumnezeu, precum e si n cer. Ce rost mai au aceste foarfeci ? Foarfecele, povtuirile, mustrarea,
dojenirile, ocara au rostul tierii patimilor, cci cu tierea voii se taie toat patima. Iar al doilea rost
al foarfecelor este venirea la cunostinta adevrului care este Hristos.
Adevrul este fiint vie. Noi ns suntem fiint, dar prins n amgiri. Trebuie tiate amgirile ca s
fiintm n Adevr, adic n Hristos. El e usa
la casa
Tatlui, iar Duhul e cheia
cruia Fiul i deschide. Aceasta-i cunostinta adevrului cu noi, cu calea noastr dup Duh, cu
destinatia noastr cereasc. Pe acest nteles lupttorul primeste nume nou, dup al unuia dintre
sfintii care bine s-au nevoit. De aici ncepnd, de la darea numelui, monahul e un nou botezat, care
si ntelege personal Botezul. Aceasta nu e repetarea primului Botez, ci nnoirea lui. Viata lui
viitoare, desi continuat pe pmnt, va avea s fie o slav a Sfintei Treimi. ntreaga Sfnt Treime
si face slas ntr-un ales. Chematii sunt multi, dar vin numai cte unii care se aleg. Cu acestea
ncepe noua mbrcare n Hristos, din afar vzndu-se cele ce urmeaz.
Mai nti o cmas alb, hain luminoas a Sfntului Duh, Harul luminii dumnezeiesti care stinge
pentru totdeauna mohorciunea ntristrii din patimi si lumineaz firea cu slav dumnezeiasc.
Acum e logodna cu darul luminii de pe Tabor, urmeaz lucrarea de o viat si nmultirea lui pn
cuprinde n dumnezeiasc vpaie nu numai sufletul ci si trupul. Aceasta e haina noastr, haina de
lumin pentru ziua de nunt a Fiului, care este la sfrsitul veacului acestuia si nceputul veacului
viitor.
Urmeaz paramanul a crui nsemnare, ca s n-o uitm, e scris pe el:
Luati jugul Meu c este bun si sarcina Mea usoar
. Iar din prooroci:
Dat-am spatele Meu spre bti si obrazul Meu spre plmuire si fata Mea n-am ferit-o de scuipri
. Iisus e artat de Revelatie si ca
nger de mare Sfat
37

, ca unul ce a descoperit Calea de mntuire. Cu aceast Cale a ngerului de mare Sfat al lui
Dumnezeu ne logodim si din aceast pricin calea scris pe paraman e numit a ngerescului chip,
cci nu sunt aceste cuvinte dintre cuvintele ngerilor.
Crucea aminteste de toat lucrarea de mntuire, de umilirile prin care a trecut Iisus nevinovat, de
desvrsita jertf de Sine. La aceeasi cale ne fgduim si noi, printre ocri si scuipri, cci noi
vrednici suntem de acestea. Jertfa Mntuitorului a dat Crucii putere de alungare a mestesugirii
potrivnice. Crucea este podoaba Bisericii, Crucea este ntrirea credinciosilor si dracilor ran.
Arm mpotriva diavolului crucea Ta ne-ai dat
cnt Biserica.
Dulama nu are dect nsemntatea culorii negre, semnul lepdrii de lume. Lumea mbrac haine
colorate, clugrul stinge de pe sine culorile cu viata curat a pocintei.
Cingtoarea au descoperit-o lupttorii pentru c prin ea si mresc puterile de lupt. Clugrul are
aceast lupt: omorrea firii sale celei vechi si nevointa nnoirii duhului.
Culionul vine de la coif, care e un acopermnt de lupt, cu rostul s apere capul de sgeti. El
nseamn ndejdea de mntuire. n lupta cu patimile, cu firea, cu viclenele gnduri, adeseori
primim sgetile dezndejdii n cap. Dac ns suntem ntriti luntric cu credinta, ndejdea si
dragostea - n Dumnezeu trei paveze aprinse ale Duhului Sfnt: una a mintii, una a inimii si una a
vointei - sgetile vicleanului nu ne ating, ci-l ard ale noastre pe el. Cci celor ntriti n smerenie le
ngduie Dumnezeu s-l ard pe vicleanul cu sabia duhului.
Rasa aminteste hainele de zale care apr pieptul si toate ncheieturile. Rasa e mbrcmintea
cuviosilor care sting toate gndurile rele si ndemnrile voii proprii, smerindu-le cu gndul mortii.
Haina aceasta de lupt are deasemenea culoarea neagr. Cu gndul mortii omori plcerea ptimas
de viat desart. Culoarea neagr a mbrcmintii clugresti nu are nsemntatea de doliu pe care o
are aceast culoare la mireni.
Sandalele sunt ncltmintea usoarei alergri n lupt, cci mult trebuie s alergi pn plinesti
gtirea Evangheliei pcii. Pn la pacea neptimirii e mult de alergat si totusi trebuie ajuns la pacea
evanghelic (pentru care avem Evanghelia) n termen. Termenul dobndirii biruintei asupra
patimilor e
pn este ziu
adic mai nainte de seara vietii sau chiar a noptii. Ca s stim cum s ne mprtim vremea sau
stadiul vietii acesteia, aducem la mijloc cuvntul Sf. Ioan Scrarul:
Celor nceptori stirea c sunt dup Dumnezeu le-o d pasii lor care sunt roadele smereniei. Celor
din stadiul de mijloc, disparitia luptelor, iar celor desvrsiti, manifestarea si prisosinta luminii
dumnezeiesti
.
Mantia se vede n zugrvirile sfintilor mucenici, apartinnd si ea mbrcmintii ostasilor. De la
dobndirea neptimirii firea omeneasc se bucur de harul luminii dumnezeiesti, ca si ngerii. De
vrei s te faci clugr, f-te ca focul. Mantia desi e neagr nu nseamn gndul mortii, desi cuviosii
adormiti se nfsoar n mantie. Mantia e o mbrcminte plisat, ceea ce aminteste o mbrcminte
de raze a unei lumini necreate, tsnind ca fulgerele din fiinta lui Dumnezeu asa cum s-au
nvrednicit s-o vad pe Muntele Tabor Petru, Iacov si Ioan, si aceasta numai ct i este cu putint

38

firii omenesti. Aceasta este mbrcmintea nestricciunii si sfinteniei, lumina dumnezeiasc n care
au strlucit multi,
oameni dup fire si dumnezei dup har
(Sf. Simeon Noul Teolog).
Camilafca e un vl usor, aproape strveziu, care pogoar de pe cap la corp. Desi e negru si el, nu
nseamn gndul mortii. E un simbol al mintii care sub puterea curtitoare a Harului devine
strvezie, devine de culoarea cerului si se vede pe sine ca lumin ntelegtoare. Aici e o mare tain
a vietii duhovnicesti. Altarul mintii n care s-a slsluit Hristos la Botez devine tot luminos si
lumina dumnezeiasc din Iisus strbate catapeteasma care este trupul n ntregimea lui si astfel
mintea noastr se uneste cu mintea lui Hristos - cum spune Sf. Apostol Pavel - si tot trupul nostru
se face primitor de lumin ntelegtoare. Iat unde are s ajung rugciunea mintii, s strbat nu
numai luptele ci si neptimirea. ntr-o atare trie si deplintate de Duh mintea nu mai cuget gresit
sau rtcit pe Dumnezeu ca obiect ci ne ntlnim noi si Dumnezeu n acelasi subiect al unei altfel de
cunoasteri, mai presus de firea de dincoace a mintii (Dumnezeu este subiectul universului vzut si
nevzut si tot universul este obiectul cugetrii lui Dumnezeu; deci Dumnezeu gndeste lumea iar nu
fptura l gndeste pe Dumnezeu; cnd face aceasta nu e de mirare c nu-L gseste, de vreme ce-L
face ceea ce nu e: obiect). n felul acesta El se face hran mintii noastre cci n ea s-a sdit putinta
unirii omului cu Dumnezeu.
Metaniile sunt o asemnare a sabiei. Rugciunea mintii este sabia Duhului care taie gndurile rele
cu Numele lui Iisus. Propriuzis, Iisus ne izbveste nencetat de lupta potrivnic:
Cu Numele lui Hristos Iisus batem pe vrjmasi. Cci arm mai puternic asupra diavolului ca
Numele lui Dumnezeu n cer sau pe pmnt nu este
(Sf. Ioan Scrarul).
Crucea de mn noului mrturisitor al lui Hristos i aminteste c lepdarea de sine si luarea crucii e
o lucrare permanent n toat calea spiritual. Bobul care nu vrea s moar, fie chiar si de gru, nu
mai aduce nici o road. Mntuirea se lucreaz numai pe ruinele egoismului.
Fclia nu este o simpl luminit sau simpl candel aprins. nsemntatea ei n rnduiala clugriei
e mult mai cuprinztoare si vrea s spun c noi nsine trebuie s ne transformm ntr-o fclie. Noi
suntem pietrele, lemnele sau jertfa de bun voie pe altarul lui Ilie, altarul de dovedire al
adevratului Dumnezeu. Iar de foc se va ngriji Dumnezeu. Dovezile existentei Celui Preasfnt cele mai strlucite dovezi - sunt sfintii n lumina dumnezeiasc. Acesti biruitori asupra firii, asupra
zidului, a vlului necunostintei de Dumnezeu, aduc irezistibil pe oameni s dea slav si s cunoasc
pe Dumnezeu. Asa au strlucit ca soarele: Avva Sisoe, Avva Pamvo, Avva Siluan, Avva Simeon
Noul Teolog, Sf. Serafim de Sarov, ca s nu pomenim dect pe cei mai cunoscuti.
Dup ce noul monah a primit toat mbrcmintea si uneltele de ostas al Duhului, preotul l
binecuvinteaz.
Acestia sunt binecuvntatii Tatlui Meu
, binecuvntatii Sfintei Treimi. Preotul, iconomul Tainelor lui Dumnezeu, se roag pentru noul
monah s fie numrat n ceata cuvnttorilor de Dumnezeu si scris n Cartea Vietii, s strbat n
lumea aceasta toat calea ascetic, prezentat n icoana clugrului rstignit pe cruce, interiorizat,
cu fcliile aprinse, desi n afar patimile i strig toate:
D-te jos de pe cruce

39

. Cu acestea, noul monah este dus ntr-o stran. Asa i se d un loc n Biserica lupttoare. i continu
Sf. Liturghie n care se iveste rugciunea pentru noul lupttor al Duhului: s fie acoperit de ctre
sgetile potrivnicului si ajutat de Dumnezeu ca s petreac n smerenie, dreapt credint si
neprihnire, ca s biruie firea cea veche a patimilor si s creasc ntr-nsul omul cel nou, Hristos.
Ectenia continu:
... si pentru iertarea pcatelor lui
. Clugria e dttoare de Har, sterge tot trecutul pcatelor, e Tain a Pocintei. Avva Moise Arapul
cel din tlhari
a ajuns preot. Sf. Liturghie se orienteaz si ea cu atentie ctre noul mrturisitor al Jertfei, care acum
e un nou botezat. Trisaghionul - cntarea Sfintei Treimi - e al Tainei Botezului sau a praznicelor
mprtesti:
Cti n Hristos v-ati botezat, n Hristos v-ati si-mbrcat
. Bucurie n cer s-a fcut, bucurie mprteasc. Stihurile Apostolului sunt profetice:
Domnul este luminarea, Domnul si Mntuitorul meu, de cine m voi teme ? Domnul este
sprijinitorul vietii mele, de cine m voi nfricosa ?
Pn aici nu s-a artat si latura de primejdie a rboiului. Pot apare lupte ascutite, rniri, amgri,
curse, nfricosri, vedenii mincinoase, nluci, halucinatii, spimntri. Multimea curselor o trece
smerenia, ea nici mcar atins nu e. Vedenii nu primi, n primejdii atrn-te de Dumnezeu.
Apostolul clugriei aminteste nc odat simbolul mbrcmintii de rzboi. Toti sunt ndrumati de
Apostolul Pavel s-si ntreasc curajul, ntemeindu-se pe tria puterii lui Dumnezeu. Firea noastr
trebuie s o mbrcm cu toate armele cu care l-a btut Iisus pe potrivnic. Cci nu suntem mpotriva
firii ci mpotriva duhurilor ruttii care au abtut firea de la Dumnezeu. Cu armele lui Dumnezeu
vrjmasul spiritual poate fi biruit. Ca nceptori avem a ne lupta cu patimile noastre si cu
deprinderea sau nvtarea smereniei, care e o nou arm. Pentru curse mai grele, rzboiul cu
diavolul e al celor mai sporiti si desvrsiti. Aceasta e prin ngduinta lui Dumnezeu, fie ca prin om
s-l judece Dumnezeu pe diavolul, fie ca pe om s-l smereasc prin potrivnic. A sta drept n lupt
nu e a firii omenesti nici a virtutii tale ci a harului lui Hristos si a tot ajutorul lui Dumnezeu.
Apostolul se ncheie cu un stih de smerenie din Psalmi, dup care lupttorul prin firea sa e srac, un
neputincios, dar care poate striga n constiinta sa ctre Dumnezeu si e auzit si izbvit din toate
necazurile lui. De la cunoasterea acestei srcii din fire, a srciei noastre de duh, de aici ncepe
mbogtirea noastr n Dumnezeu.
Evanghelia clugriei reaminteste pe scurt c unui ucenic Iisus i cere: capacitate sau putere de
dragoste, capacitate sau putere de suferint, mai exact spus de jertf, i cere o ncredere neclintit n
biruinta asupra patimilor si asupra puterii potrivnice, iar ca o ncununare i cere curajul smereniei
sau al umilirii. Cu aceste nsusiri sufletesti se ajunge la odihna sufletului sau neptimirea. Acestea
se pot ajunge nc n veacul acesta, iar n veacul viitor ucenicul va intra n ziua cea nenserat a
odihnei.
Sf. Liturghie continu, iar la vremea dumnezeiestii mprtsiri vine si noul monah, cci dup cum
la primul Botez e rnduit si Sf. mprtsanie asa si la al urmrii lui Hristos.
Cu sufletul si cu trupul s m sfintesc, Stpne, s m luminez si s fiu Tie cas prin mprtsirea
Sfintelor Taine, s Te am pe Tine cu Harul vietuind ntru mine, cu Tatl si cu Duhul,
multMilostive, Fctorule de bine
.
40

Ca focul si ca lumina s-mi fie mie Trupul si Sngele Tu cel scump, Mntuitorul meu, arznd
materia pcatului si mistuind spinii patimilor si luminndu-m ntreg pe mine, care m nchin
dumnezeirii Tale
. Aceasta este taina unirii cu Hristos, unul din rosturile Liturghiei.
n vremea rugciunii Amvonului de la sfrsitul Liturghiei, noul clugr primeste o Evanghelie n
mini, ca bine s-si ntipreasc n suflet acest testament nou pe care l-a primit si el din darul lui
Dumnezeu. Fgduinta lui ctre Dumnezeu o srut toat obstea, srutnd si ei Evanghelia si
crucea noului monah, ntrebndu-l cum l cheam. Noul monah si spune numele su nou si fiecare
i ureaz s se mntuiasc, s sfinteasc si el numele acesta si s fie primite la Dumnezeu si
rugciunile lui pentru obste, pentru crestintate si pentru toat fptura.
Cu aceasta se ncheie Sf. Liturghie iar noul ales, cu lumnarea aprins, cu sufletul luminat, iese si el
din biseric si merge la staret sau egumen pentru blagoslovenie si dulce povtuire. Acesta l nvat
iarsi despre nsusirile sufletesti cu care se realizeaz clugria: ascultarea de Hristos, lepdarea de
voia proprie, smerenia si celelalte, din care l-a luminat si pe el Duhul lui Dumnezeu n calea
aceasta. i adnceste n suflet statornicia si dragostea de aceast aleas cale:
Asa s-ti fie toate zilele vietii tale n clugrie ca ziua cea dinti.
De acum, fiule, nfloreste unde te-a chemat si te-a sdit Dumnezeu.
Amin.

Rugaciuni
parintele Arsenie Boca
Doamne Iisuse Hristoase, ajut-mi ca astzi toat ziua s am grij s m leapd de mine nsumi, c
cine tie din ce nimicuri mare vrajb am s fac, i astfel, innd la mine, Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase ajut-mi ca rugaciunea Prea Sfnt Numelui Tu s-mi lucreze n minte
mai repede dect fulgerul pe cer, ca nici umbra gndurilor rele s nu m ntunece, c iat mint n tot
ceasul.
Doamne, Cela ce vii n tain ntre oameni, ai mil de noi, c umblm mpiedicndu-ne prin
ntunerec. Patimile au pus tin pe ochiul minii, uitarea s-a ntrit n noi ca un zid, mpietrind
inimile noastre i toate mpreun au fcut temnia n care Te inem bolnav, flmnd i fr hain, i
aa risipim n deertciuni zilele noastre, umilii i dosdii pn la pmnt.
Doamne, Cela ce vii n tain ntre oameni, ai mil de noi. Pune foc temniei n care Te inem,
aprinde dragostea Ta n inimile noastre, arde spinii patimilor i f lumin sufletelor noastre.

41

Doamne, Cela ce vii n tain ntre oameni, ai mil de noi. Vino i Te slluiete ntru noi,
mpreun cu Tatl i cu Duhul, c Duhul Tu cel Sfnt Se roag pentru noi cu suspine negrite,
cnd graiul i mintea noastr rmn pe jos neputincioase.
Doamne, Cela ce vii n tain ntre oameni, ai mil de noi, c nu ne dm seama ce nedesvrii
suntem, ct eti de aproape de sufletele noastre i ct Te deprtm prin micimile noastre, ci
lumineaz lumina Ta peste noi ca s vedem lumea prin ochii Ti, s trim n veac prin viaa Ta,
lumina i bucuria noastr, slav ie. Amin.

Ganduri
parintele Arsenie Boca

Cuvinte duhovniceti din Sptmna Luminat

- Sfntul Duh;
- duhul omului;
- duhurile rele;
- fire = fiar; mintea nclcit.
- rzboiul nevzut.
- Cstoria calea firii;
- Clugria calea mai presus de fire;
- Despre unitate i unificare; prin lepdarea de sine, ascultare i smerenie.
Firea natural cuprinde: instincte, neputine i patimi.
Fgduinele clugriei: srcia, fecioria i ascultarea.
Prin strmutare, sltm de la fire la calea cea mai presus de fire.
Ascultarea Mntuitorului: pn la moarte pe cruce.
Despre convertirea Mariei Magdalena i alungarea celor apte demoni sau pcate.
- Oamenii i apr viaa, sinele i eul. Prin egoism i ncurc calea i mersul duhovnicesc.
- Lupta ntre Dumnezeu i satana pe terenul minii i inimii omului.
- Porunca lepdrii de via
- Crucea ca nivel de lepdare de sine
- n Ghetsimani Mntuitorul se lupt n rugciune cu sinele omenesc.
Satana lupt ca s te nclceasc prin judecarea altora i crteli - o rdcin a vrajbei (a harababurei
= nemulumirea, instinctul, rupe zgazul rnduielii, te ndeamn s iei dintr-o ascultare care i se
pare lan sau temni; aceasta este situaia de lupt ntre trup i suflet, ntre bine i ru, pe terenul
minii i inimii noastre.
Instinctul se rzvrtete.
Cu ct eti mai luptat de instinct, cu att eti mai rzvrtit.
Tinereea trebuie disciplinat.
Instinctul poate rbufni i periclita sntatea mintal.
Rspuns la Horezu:
Am venit s-mi vd greelile!!!
Am simit c acest cuvnt a venit din alt loc.
42

S fim ucenici ai Domnului Hristos la alt intensitate, s adncim Calea.

Pe orice ascultare capei, vine vrjmaul i nurubeaz i ideia lui cu
care i modific ascultarea ta, ca la vremea plii s spun: Doamne i de mine a ascultat.
Rspunderea preoeasc e mai mare ca a celorlali;
- Rdcini ale neunirii, energia tinereii care nu vrea s mearg pe o cale mai presus de fire, de
aceea critic, ocrte, crtete.
- Btrneea a devenit a doua natur a moravurilor.
Singura posibilitate care poate face unificare n acestea este convertirea energiei la toat
sinceritatea, n lumina cunotinei, a dragostei de care e capabil ca dar al Domnului Hristos.
Nimicurile, fleacurile, i frmieaz puterea i energia.
Fericirile dei ne par paradoxale, trite ns, devin linia ta de via - de sens i neles. E necesar s
ne lsm prini de macaraua care ne ridic la alt nivel de existen. S ne convertim cu toat fiina.
- Porunca iubirii: s nu-i ngdui separarea sau judecata altora.
- Predica de pe Munte - rugciune pentru cei ce ne necjesc.
- Neascultarea e caracteristic mireniei, nu clugriei.
- Aprarea (dreptului - propriu) cu smerenia se exclud; e ca i apa cu
focul.
Despre pocina ntristat, disperat sau dezndjduit.
- Unde-i ru, acolo-i bine;
- Unde-i ru, acolo sunt eu.
- Unde ne merge bine, acolo nu sporim.
Clugria e o continu ispire i splare a firii, se spal iubirea de sine, menajarea de sine, boala
crurii de sine.
S te bucuri cnd eti crucificat pe nedrept.
Unde-i mai greu, acolo te cureti mai sigur.
Acolo unde nu eti cioplit, eti un necioplit.
Clugrii de azi de la coada veacului.
Ispirea Mntuitorului pe cruce pentru noi.
Necesitatea judecii universale.
Urmaii te vor acuza sau te vor ridica.

Gnduri i sfaturi duhovniceti

ntr-o clip pe pmnt i-n cer!

De la marginile lumii i din adncuri se rentorc i ne spune-n oapta lor tot ce avem de ndeplinit bine sau ru, dar tu, omule alege! Gndurile rele puzderile! Ele tbrsc de obicei n mintea
omului, concentrat la rugciune sau hotrt a svri binele!
Musafirii nedorii, dac ncolesc ca i buruienile prin straturi smulgele mai nainte de a crete n
propria ta minte.
Ce strat minunat ! un pmnt att de roditor . Dac nu vei plivi buruienile, din vreme, te vei
pomeni n toamna vieii tale cu o erprie ntreag.
Doreti s fii de folos pentru tine, pentru via, pentru omenire : Smulge paiul strin pe care-l ai,
buruiana gndului stricat i nu privi gndurile rele ca ntr-o oglind i nici le rsuci pentru a le
vedea pe toate feele. Cci de aici ncepe pcatul, ndulcindu-te sub amgirea lor.
Cu hoii nu se face trg ci se alung !
Psri zburtoare de vrei le poi socoti, dar nu-i deschide fereastra inimii ca s le arunci grune.
Las-le s treac n zbor peste ograda sufletului tu, fr s le dai hran.
Te vei uita, vor zbura mai departe i pcatul se va risipi ca un fum mai nainte de a face jeratic pe
vatra sufletului tu.
43

O voi gndurilor, abia nscute, de ce v lsai turburate?

De ce fugii ca o turm de oi cnd dau peste pune strin?
Vedei cum se risipesc de sub ochii pstorului? Ori le sfie slbatica fiar, ori le otrvete o iarb
rea. Vraja ispitelor de a scpa de sub supraveghere, mult pagub aduce.
Omule! Pune mna pe toiagul rugciunii i ocoletele n staulul minii ca s stea acas sub mila
Domnului care le hrnete, primete rugciunile noastre, sufletele le sfinete, trupurile le curete,
cugetele le ndrepteaz, gndurile le curete i aa ne izbvete cu aceast nvtur.
Exemplu: Sfinii nu putrezesc, ajung izvoare de mir, nu de putoare.
Firea lor pmnteasc a fost nghiit de viaa Sfntului Duh, ei au devenit temple al Duhului Sfnt
i fii ai lui Dumnezeu, iar alii au fost rpii ntr-un alt mod de existen i mormintele lor au rmas
goale.
Legea ispirii - se pltete fapta cu care ai asuprit pe altul.
- Dumnezeu vede faptele omului i caut s le ndrepte.
- Moartea npraznic poate fi i ispire (n rzboi). Omul se ncarc cu pcate pn cnd
Dumnezeu pune capt.
- Oamenii stau pe faptele lor i se vor duce la locurile lor.
De ce uitm?
Pentru c Duhul Sfnt ne vorbete, iar noi dac nu-l avem, pielea s in minte? Trebuie s-L
cerem.
Nu-i destul s te duci n mnstire pentru c nu vrei s te mrii.
Clugria nu e numai un cuier de haine negre.
Dac vrei s mergi pe calea aceasta, trebuie s te (duci) sileti, s ai o nflcrare ctre Dumnezeu,
cci dac nu, scazi i ajungi n ncurcturi.
Ca s te mbunteti, i trebuie silin, lepdare de sine: ascultare, primirea prilejurilor i trebuie
s te bucuri cnd vin prilejurile, pentru c acestea te cioplesc.
Nu s te ntristezi, cci numai atunci te lepezi de omul cel vechi-vechitura asta.
La nceput era Cuvntul
nainte de creaia lumii e Dumnezeu, care nu e supus timpului, spaiului, fiindc eternitatea e mai
presus de timp, spaiu i e venic.
Porunca iubirii: s nu-i ngdui nici o judecat, nici o separare de fratele, ci roag-te pentru cel ce
te-a nedreptit.
Neascultarea e caracteristic mirenilor nu clugrilor.
Aprarea i smerenia e ca apa cu focul. Se exclud una pe alta.
Noi preoii ne ncrcm cu pcatele obtei dac le tolerm greelile.
Prin ncercare se spal menajarea de sine, cruarea de sine, iubirea de sine. Cnd eti asuprit,
rstignit pe nedrept, s te bucuri.
Unde ne merge bine, acolo nu sporim.
Unde-i mai greu, acolo te cureti mai sigur. Acolo unde nu eti cioplit, eti un necioplit.
Clugria este murire de sine.
Slav Domnului c am dat de omul care s m foloseasc (la Sfntul Munte Athos).
Cu un secol naintea noastr, nevoinelor mari clugreti li se zicea: ndeletnicire pentru buna
murire.
Numai ndeletnicindu-te cu buna murire,mor patimile i ajungi oarecum mai repede la cellalt
mod de via al nostru.

44

Patriarhul Justin - Orict de fascinant ne-ar prea Paradisul fiecare din noi vrea s ajung n el ct
mai trziu. E legarea de viaa aceasta.
Punei n cntarul contiinei, al seriozitii, al responsabilitii, al sinceritii: pe cine aperi? Pe
omul cel vechi sau pe cel nou venit din cer, n care ne-am mbrcat, ne-am nscut, l mrturisim, l
trim pentru cellalt mod de existen, dar cu virtutea dreptei socoteli i cu sfat.
Punei n cntarul contiinei pe cine aperi? Pe omul cel nou venit din Cer ca s ne ajute, s ne
primeasc, s ne hrneasc, s ne creasc, s ne mute la alt nivel de existen, sau pe cel ce te trage
la moarte sigur.
*
Referitor la sfinirea mainilor:
Apa sfinit se rzbun pe ofer. Accidentele se ntmpl deci din cauza pcatelor oferilor.
*
Rugciunea Doamne Iisuse fr adaosuri.
Omul e ca un pom. Butucul - firea veche; altoirea prin Botez.
Instinctul, diferenei dintre brbat i femeie dac nu e ascultat, satisfcut, te mpinge s rupi zgazul
rnduielii i te ndeamn s iei afar de cale (de calea clugriei) cci pentru el (instinctul) e o
tiranie rnduiala; disciplina vieii duhovniceti. Ne gsim ntr-o lupt ntre bine i ru pe terenul
minii i al inimii noastre rzvrtite. Cu ct eti mai luptat de acest instinct cu att eti mai rzvrtit.
Ce-i de fcut? S te converteti pentru calea lui Dumnezeu, a ascultrii de El, i aceasta o faci din
tineree. Tinereea trebuie disciplinat. Instinctul poate rbufni i periclita sntatea mintal. S fim
ucenici ai Domnului Hristos, la alt intensitate s adncim Calea.
Pe orice ascultare capei, vine diavolul i nurubeaz i ideia lui i modific scopul, ca la vremea
plii s poat zice: Doamne i de mine a ascultat.
Care-i rdcina? Energia tinereii care nu vrea s mearg pe o cale mai presus de fire, i cnd e
forat, atunci zvrle, ncepe s judece, critic, ocrte, crtete nemulumire i ateapt btrneea.
Btrneea e a doua natur a nravurilor de pn acolo, aceiai greeal.
Cine poate s se converteasc la Domnul?
Hristos cu toat sinceritatea la toat lumina cunotinei a dragostei de care-i capabil, la toat
dragostea - definiie a lui Dumnezeu - nsuire necunoscut ntr-o obte, singura care poate face
unificarea. E necesar aceast convertire a energiei tinereii la Dumnezeu. Fr aceast convertire a
puterilor tale sufleteti, nimicurile, fleacurile te frmieaz, risipind toat puterea care dac le-ai
avea unite, ai fi oarecum fericit. Cele nou fericiri ar fi exact calea ta de urmat. Ele sunt paradoxale;
dar trite, devin linia ta de via, de sens al vieii.
E grea lupta cu firea. Trebuie s ne lsm prini de macaraua care ne ridic la alt nivel de existen.
Ce-i de fcut?
S ne convertim cu toat fiina, cu tot cugetul, cu toat iubirea care rezum Scriptura.

Spun Prinii (i Printele Arsenie)

45

De cte ori loveti n cineva, de cte ori judeci pe frate, s tii c nu te mai poi ruga. Rugciunea ta
nu-i primit, ascultat, ci este lepdat.
Ori de cte ori calci voia lui Dumnezeu, la sfatul ispititorului, te izolezi de fratele tu, te dezbini,
atunci puterea celui ru crete asupra ta i numai bine ajungi pe dinafar de cale. La unificarea cu
Dumnezeu se ajunge prin desvrita lepdare de sine, ascultarea, smerenia i dragostea.
Cu puterea voastr numai, nu putei face nimic, c i acesta este un dar al lui Dumnezeu.
Neascultarea nu are smerenie, nu are lepdare de sine, nu are ascultare.
Ascultarea i lepdarea de sine este cam una i aceeai.
Firea voastr, aa cum ai adus-o de acas, e firea natural care cuprinde: instincte, neputine,
patimi i venind cu ea n mnstire trebuie cu ajutorul lui Dumnezeu s o aducei ntr-o (stare) cale
mai presus de fire.
Cele trei fgduine ale clugriei - (Numai cu ascultare, lepdare de sine, smerenie i dragoste poi
nvinge firea natural deczut) - trebuie trite, realizate, cci dac rmi numai cu tiina lor
teoretic, nu realizezi strmutarea de pe linia fireasc ptima pe calea mai presus de fire La care
te-ai angajat.
Prima condiie a urmrii Domnului Hristos este lepdarea de sine, adic urmarea Domnului Hristos
- El a fost asculttor pn la moarte i moarte ruinoas pe Cruce, asculttor cu propria lui via
cci zice: Pild v-am dat vou. Srac a fost nct n-a avut unde s-i plece capul . Fecioria
desvrit a avut-o, cci El nu s-a nscut dup ornduirea fireasc. Observm aceasta c Maria
Magdalena venind cu gnduri de ispitire, nu s-a putut apropia de El, pn ce nu au prsit-o cei
apte diavoli - patimi de cpetenie (mndria, lcomia, desfrul, iubirea de argini, mnia, invidia,
lenea).
Asculttor pn la moarte, pentru noi.
Rugciunea e porunc, postul e porunc, iubirea de vrjma e porunc i de asemenea moartea e
porunc, mai puin popularizat ntre oameni. Dar oamenii ce fac? i apr viaa asta, i apr
sinele, i apr egoismul lor, i i ncurc mersul lor duhovnicesc.
n mintea omului se d lupt ntre Dumnezeu i diavol.
Dumnezeu e ascuns n poruncile Sale i satana mpiedic mplinirea voii lui Dumnezeu.
Zice n Sf. Scriptur: Cine vrea s vin dup Mine, s se lepede de sine, s-i ia crucea sa n
fiecare zi i s-Mi urmeze Mie.
E pomenit crucea aici, ca nivel de lepdare de sine, lepdare de via, adic porunca morii i
Domnul Hristos o avea. Prob este rugciunea din grdina Ghetsimani. Mntuitorul lupt cu sinele
omenesc. Doamne dac este cu putin dar nu dup voia Mea ci voia Ta i mai adaug oare
nu pentru ceasul acesta am venit? (al jertfei, al morii). - Cnd Petru vrea s-L opreasc l numete
SatanaSatana lupt s strice aceste fgduine, voturi, s te nclceasc, aruncndu-te n crteli, judeci,
nemulumiri. Acestea sunt rdcini ale vrajbei ntre tine i fratele. n psalm spune: Ce este mai
frumos dect s locuiasc fraii n unire. Mai medical explicat: Domnul Hristos mldia cereasc e
omul nou. Lstarii firii vechi sunt patimile. Seva slbatic trebuie convertit i canalizat spre
mldia cereasc.
Cnd se ia talantul? tim c atunci cnd ne botezm primim pe lng Persoana Domnului Hristos n
care ne mbrcm i daruri de a putea realiza asemnarea.
Dumnezeu n atottiina Sa ne tie nainte de a ne nate i ne d n dar pe ngerul pzitor i anumite
daruri - talente.
Cnd se iau? Cine nu lucreaz cu ele, i se iau.
Legea ispirii:
Calea clugriei ar fi i o cale a ispirii pentru ceilali, te lupi cu propriile-i greeli care vin pe
cale genetic, biruindu-i neputinele tale n contul alor ti: frai, prini, etc.
Mntuitorul a ispit pentru noi prin cruce dar cu o not deosebit c i-a certat dumanii.
46

Posibilitile de mntuire ale lui Dumnezeu sunt infinite.

Necesitatea Judecii universale.
Urmaii ti, fie c te vor apsa, fie c te vor ridica, aceasta dac ai fost clugr adevrat, biruindu-i
ereditatea.
De ce vin gndurile de hul?
Pentru c terminologia unei huliri a fost vreodat acceptat, plcut, discutat i nu te-ai curit de
aceste gnduri i care e o putere a satanei asupra ta, cu care te canonete. Termenii acesteia, fie c
nu i-ai alungat, fie c i-ai acceptat. Pe baza lucrurilor necurite ngduie Dumnezeu s fii plmuit
ca s te pocieti.
Lacrima e simbolul pocinei, ea nu se pierde.
Pot fi lacrimi ca dar a lui Dumnezeu, ca pocin a celui care o cere.
De la o anumit vrst lacrimile scad.
Lacrimile sunt ale firii care plnge de multe pricini. Nu sunt un semn de neaaprat trebuin pentru
mntuire; nu-s condiie de mntuire, cci uneori cine le are se mndrete cu ele.
Lacrimile nu-s deajuns s te mntuieti. Echivalentul lacrimilor de pocin este n contiin.
Lacrimile pe care le vezi, te ncurci n ele c le vezi.
De folos sunt cele pe care le vede numai Domnul Hristos
Clugrii brahmani zic: cine nu poate fi atent la gndurile minii lui, nu are ce cuta n clugrie.
Rzboiul nevzut: eti luat prin surprindere i de aceea te ncurci n acest rzboi.
Noi suntem ateni la patimile altora nu la patimile noastre, la patinrile ateniei noastre i n loc s
avem o atenie intravertit (n interior) o proiectm asupra altora.
Cuvntul este mai bun dect banda magnetic pentru c eman o energie care v repar, v
lmurete, v lumineaz, v linitete.
Treptele rugciunii: La nceput o zice pe boaba de metanii. Rezultatul dup un timp se deapn de
la sine. Atunci ai o alt treapt a rugciunii. Domnul Hristos la care ai ajuns.
A treia treapt e cnd te-ai lepdat de toate gndurile tale.
El se exprim prin gura ta.
Sfntul Serafim Sarovschi ntlnindu-se cu un general i spune acestuia toate nedreptile cte le-a
fcut pentru primirea gradelor i spunndu-i i cdeau toate trufiile, toate penele de pun aa
precum i descoperea Domnul Hristos, cci Sfntul Serafim nu-l cunotea pe general.
n aceast stare vorbea cele ale cunoaterii de Dumnezeu i a Sfntului Duh cu respectivul om.
Mintea sa era absorbit de Mintea Domnului Hristos. El i-a spus toat biografia generalului, cuvnt
cu cuvnt.
Zice Sfntul Apostol Pavel: S ai simirea i mintea Domnului Hristos n tine.
Noi i noaptea suntem ispitii de vrjmaul, de aceea trebuie s te rogi nencetat, i n stare de vis
suntem datori cu ascultarea i clugria. S ai toat convingerea c eti purttor al Domnului
Hristos.
n lume umbl oameni ai lui Dumnezeu
Nu se ajunge la rugciune nencetat ct vreme eti ptima, ci ajungi la primejdie de nluciri,
halucinaii, chiar n stare de veghe. Cnd amesteci rugciunea cu patimile, biruiesc patimile cu tot
felul de nluci.
Unii l vd pe Domnul Hristos ca pe un tnr de care se ndrgostesc, alii ca pe un copil ce-l strng
la sn, ca rod al patimii. Cu nelri de acestea se ajunge pn la nebunie.
Pe cel bolnav psihic l poi ajuta dac este contient de boala sa.
Pn nu te purifici de patimi, nu te avnta n rugciunea nencetat, c satana te prinde n
nelciuni drceti n loc de vederi cereti.
nti trebuie fcut desptimirea. Cum?

47

Trebuie lepdat iubirea de sine, iubirea curveasc de sine i semnele acestei iubiri sunt printre
altele: judecarea, crtirea, nemulumirea.
Sunt dou faze ale nevoinelor:
1. Faza ascetic - toat strdania din partea omului s se purifice de patimile
2. Faza a doua dup aceast biruin, caracterizat prin darurile Sfntului Duh, care ridic mintea
la stri de credin luminat.
Sfinii au fcut nevoine grozave i au ajuns la starea lui Adam nainte de cdere cnd fiarele n
prezena lor, leapd starea lor de fiare. Sfinii iubesc toat fptura lui Dumnezeu.
Lepdarea de lume - adic de patimile lumii, nu de lume ca i creaie a lui Dumnezeu.
Legturile satanei asupra omului sunt necrezut de tari - de aceea ncurcturile ce le vom avea n
vmile vzduhului, sunt extraordinare dac nu ne desclcim mintea din cursa lui. De puterea
diavolului se scap cu puterea Domnului Hristos: Fr Mine nu putei face nimic n privina
izbvirii de diavol.
Prin vmi trec toi afar de cei aprini de focul Sfntului Duh, nc din lumea aceasta. De exemplu,
flcrile minii Avei Iosif, pe care le-a vzut ucenicul, iar btrnul i zise: Dac vrei f-te tot cu
focul, nu numai minile. (pateric); nsemneaz a vrea la o intensitate pe via i pe moarte.
Cei care triesc n Duhul lui Dumnezeu, n vremea vmilor trec prin ele ca o flacr i sunt asistai
de ngeri.
Se pltete fapta cu care ai asuprit pe altul.
Bolile sunt o pedeaps sau un drept al satanei de a te chinui n lumea aceasta. Boala este ultima
mil a lui Dumnezeu cu omul care a ntrziat cu pocina, cu cel care nu se gndete la mntuire.
Adevrul v va face liberi.
Adevrul ca persoan real.
Oamenii iau chipul celui pe care l slujesc sau iubesc.
Dac nu ne smerim prin pricepere, ne smerim prin vinovie. V asigur c Cineva v vede aa cum
suntei.
Cei care vorbesc, vorbesc dup darul ce li s-a dat de Dumnezeu, iar asculttorii se folosesc dup
credina ce o dovedesc.
S ne mbuntim din zi n zi cci este cine s ne ajute.
La concepia de via a omului, Dumnezeu e atent i-i rnduiete anii.
Pentru unii btrneea e canon, pentru alii e minte i nvtur: V folosii n msura ascultrii
cci nu ascultai de mine ci de cine trebuie.
Sinele - lumea din luntru sau stratul de mizerie interioar pus peste Chipul lui Dumnezeu din
suflet, subcontientul, motenirea ereditar.
Exist n noi un tron i o cruce.
Cnd noi stm pe tron, Domnul Hristos st pe Cruce i invers.
Crucificrile sunt mijloacele de lepdare de sine.
Trebuie s alungi mult mizerie din suflet, s dai de filonul de aur al Chipului lui Dumnezeu din
tine.
Nimicurile i fleacurile i frmieaz puterea i energia; orice gunoi trebuie mturat. l mturi n
funcie de contiina ta, ct vrei s fii de curit.
***
Despre spovedanie:
Orice gunoi trebuie mturat. l mturi n funcie de contiina ta, ct vrei s fi de curit. Hula terminologia unei huliri a fost primit vreodat cu voia acceptat sau plcut i pe parcurs nu te-ai
curit de acest gnd canonete i se ine scai de tine.

48

Pe baza lucrurilor necurite ngduie Dumnezeu s fi plmuit ca s te pocieti. Lacrima este

simbolul pocinei, e preuit i nu se pierde.
n patericul de la Kiev, ntmplarea cu cel ce i-a adunat lacrimile nainte de moarte ntr-un vas
artndu-le la judecata particular. ngerul i-a adus aminte c are mai multe lacrimi vrsate dect
cele adunate n vas i le-a vrsat toate peste mormntul lui de unde lacrimile s-au urcat ca un fum
de tmie la cer i ca semn al pocinei lui.
Lacrimile, dar a lui Dumnezeu: La btrnee se mpuineaz.
Cartea Nevoinele smeritei rugciuni i atenie clugrii indieni zic c cine nu poate fi atent la
gndurile minii lui, nu are ce cuta n clugrie.
Rzboiul nevzut e ncurcat pentru c eti luat prin surprindere, cnd nu eti atent cu mintea. n loc
s fim ateni la greelile noastre, ne alunec gndul de la Doamne Iisuse i suntem ateni la
greelile altora.
Atenia trebuie s fie intravestit (n interior).
Cuvntul viu este mai bun dect banda magnetic pentru c eman o energie care v repar, v
linitete, v lumineaz i v lmurete.
Treptele rugciunii: Rugciunea pe boabe de metanii, Rugciunea ncepe s se depene de la sine,
fr s se numere.
Atunci i alt stare sau treapt.
Gndurile tale sau ntlnit cu Domnul Iisus Hristos; cel n care suntem botezai i la care am ajuns.
Cnd gndurile i cuvintele tale, mintea i simirea ta este folosit de nsui Domnul Hristos i El
vorbea prin gura ta.
Despre nelciuni drceti i viziuni cereti.
DESPTIMIREA ESTE CONDIIA RUGCIUNII NENCETATE.
Faza ascetic cuprinde nevoinele, iar faza mistic se caracterizeaz prin darurile Duhului Sfnt
care ridic sufletul i mintea la stri luminate de credin.
Sfinii au fcut nevoine nfricotoare, ajungnd la starea lui Adam nainte de cdere.
Exemplul Sfntului Serafim i blndeea fiarelor din pdure.
Legturile pe care le poate face satana asupra omului sunt necrezut de tari .. .. .. ca i ncurcturile
pe care le vom avea n vmile vzduhului, dac nu ne desclcim mintea din cursele lui. De puterea
lui se scap cu ajutorul lui Dumnezeu: Fr Mine nu putei face nimic n privina izbvirii de
diavol.
Nu este bine s slujeti la doi domni.
Prin vmi trec toi afar de cei aprini de focul Duhului Sfnt nc din lumea aceasta.
Despre flcrile minii Avei Iosif n rugciune: dac vrei f-te tot ca focul (pateric), nsemneaz
a vrea la o intensitate pe via i pe moarte.

Aspecte ale relaiei dintre neurologie, endocrinologie i duhovnicie.

Omul are aproximativ 13 milioane de neuroni care au nevoie de hran i mediu:
1) Oxigenul, pe care hematiile din snge l duc la creier;
2) Glicogenul este zahrul special preparat de ficat pentru neuroni;
3) Hormonii, adic produsul glandelor endocrine;
4) Somnul - dreptul la somn e obligatoriu, omul moare dup opt zile de nesomn;
5) O concepie de via necesar neuronilor.
Glandele: apofiza i hipofiza.
Una comand producerea de hormoni pe toat verticala. Apofiza comand s nu se produc aceti
hormoni.
49

ntre concepia de via i aceste glande este o legtur. Astfel, ntr-un fel funcioneaz toate
glandele endocrine cnd un om are de exemplu concepia de via a lui Epicur i urmailor si
bazat pe plcere. Aceasta va frna producerea i echilibrul sistemului endocrin. ns cnd ai cea
mai bun concepie de via, adic revelaia cretin, atunci nu se mai produce acest exces de
hormoni care s te desfrneze sau s te dezechilibreze.
Concepia de via este aceea n care te integrezi trup i suflet.
Prin aceasta se modific pozitiv structura celulelor ntregului corp, se armonizeaz de tot necazul
celor rele i al durerii.
Nemiloasa boal a sufletelor omeneti, microb strecurat n rana sufletului, cuiele diavolului btute
n pomul vieii omeneti, smulge-le cu cletele rugciunii i-i unge durerea cu harul Sfintei Taine.
Scap-te de satana - l-ai cunoscut poate la o njurtur. O, i e aa de viclean. Cci spune Sfntul
Iacob c limba i are locul ei ntre mdularele noastre, dar spurc tot trupul i vr n flcri aria
vieii.
Crezi c njurtura te stmpr sau i sporete puterile?
E numai o morfin a sufletului - te uureaz pentru o clip i te ncarc de amrciune pentru o
venicie.
Fii hotrt!
ncearc, i ai s vezi ct poate un om care vrea s fie curat.
Un nger bun dorete s te ajute, nu-l refuza.
Sau poate ai ajuns robul buturii, de ncaz, din necumptare, din patimi? O! nu tii c beia e
culcuul satanii n sufletul ameit?
N-ai vzut c unde-s blriile se ascund erpii i viperile? Dar n blriile beiei (turburarea
sngelui i a creerului) nu se ngrmdesc erpii patimilor - murdria trupeasc i sufleteasc: vorbe
josnice i glume necontrolate, njurturi, desfru i altele?
Adu-i aminte c Sfntul Apostol Pavel scrie corintenilor c nici furii, nici nesioii de averi, nici
beivii, nici cei ri de gur nu vor moteni mpria lui Dumnezeu.
Mntuitorul nostru voiete ca toi oamenii s se mntuiasc i s vin la cunotina adevrului - nu
ntrzia.

Eti cltor.
O, tii omule, c din prima i ultima zi a vieii tale alergi mereu. i transpori sufletul spre limanul
mpriei lui Dumnezeu, n crua trupului tu.
Te-ai gndit cum s-i pregteti aceast cru: Nici un om chibzuit nu ncarc lemne, fn sau
altceva n carul su, pn nu-l pregtete mai nti: -l lungete, pune lanuri, prjini i apoi ncarc
povara pe care dorete s o transporte.
Dac pentru ncrctura unei poveri obinuite ne pregtim crua cu atta grij, cu att mai vrtos
trebuie s ne pregtim crua trupului cu lanurile nfrnrii, pentru ca s putem transporta cu pace
sufletul nostru.
Dac noi oamenii nu ndrznim s ncrcm o cru nepregtit, cu att mai vrtos Domnul nostru
nu va revrsa Harul Su ntr-un trup nengrijit i un suflet pustiit.
Nu o spun eu, ci Sfntul Apostol Pavel, care zice: orice facei cu cuvntul sau cu lucrul, toate s le
facei ca pentru Domnul. n numele Domnului Iisus i prin El s mulumii lui Dumnezeu Tatl,
iar vorbirea voastr s fie cu sare dreas i nu cu grab s asculte zbavnic s vorbeasc. Zbavnic
la mnie dac cineva socotete c e cucernic, dar nu-i ine limba n fru, ci i amgete inima,
cucernicia acestuia este zadarnic.
De aceea cnd vorbeti, omule, gndete-te c vorba ta rmne scris n sufletul celui ce o ascult s te zideti pe tine i pe el cu fiecare cuvnt - i el i tu suntei ai lui Hristos care pentru noi
cretinii este temelia vieii noastre. Iar pe aceast temelie care se zidete aur, argint, pietre scumpe,
50

lemn, fn, trestie, lucrul fiecruia se va face cunoscut. l va da pe fa ziua Domnului - prin foc. i
dac lucrul pe care l-a cldit va rmne, va lua plat. Nu uita c eti o crmid duhovniceasc din
marea cldire a Bisericii lui Hristos.
Rmi cuminte n acest zid socotindu-te legat de celelalte crmizi cu mortarul iubirii.
Nu te smulge din linia acestui zid duhovnicesc rotunjindu-i cuvintele dintr-o frmnttur curat a
gndurilor i arde-le n cuptorul minii luminate i apoi le trimite pe marele antier al vieii
omeneti.
Cldirea construit astfel, niciodat nu se va prbui.
Fericii cei ce mor n Domnul cci faptele lor vin cu ei - triesc n venicie.
Omule, trebuie s-i schimbi viaa - reteaz cu foarfeca voile tale - crengile rele: sudalmele,
neascultrile i va rmne un pom care nu va putrezi n veac - este cuvntul lui Dumnezeu.
n fiecare zi citete, de poi mcar un verset, un capitol sau un psalm, de care s-i legi gndurile
mutndu-te de la cele striccioase la cele venice; dnd astfel de lucru gndului, nu-l vei mai lsa s
zmisleasc pcatul care s nasc fapte ruinoase.
Rugciunea i postul, aceste aripi sufleteti; puternice arme de lupt duhovniceasc, cu care-i poi
ctiga biruina a tot pcatul, le cunoti i tu omule i ti ct de folositoare sunt.
Da! rugciunea i postul sunt minunatele unelte duhovniceti cu care i strngi laolalt roada
ostenelilor, ca i pe alt parte uneltele gospodreti - cnd trebuie s coseti pcatul, cnd s aduni
virtuile i cnd s nimiceti buruiana gndurilor slbatice.
Folosete-te de ele cnd trebuie, cci nimeni nu cunoate unde s aduni i unde s tai, numai tu
omule tii.
Cci scris este: vreme este s plngi i vreme este s grieti i vreme este s taci i toate la vremea
lor - i toate cu aleas nelepciune.
Eu a vrea (zice Sf. Ap. Pavel) ca toi oamenii s fie cum sunt eu.
Dar fiecare are de la Dumnezeu darul lui.
Mai degrab, ct faci, f cu duh de smerenie, pentru c Dumnezeu, celor trufai le st mpotriv, iar
la cei smerii le d dar.
Te afli n post; nu uita c postul te ajut i este sal de ateptare n care cretinul mbolnvit de
pcate trebuie s cugete pn-i vine rndul, cum s-i dezvluiasc boala mai sincer, naintea
duhovnicului su la spovedanie pentru c de vreme ce ai venit la doctor s nu te ntorci nevindecat,
ci s ai parte n mod folositor de ceretile doctorii ale Sfintei Taine.
Rugciunea este respiraia sufletului, iar postul este apa care stinge vpaia patimilor.
Orice unealt e cu dou tiuri. Dac nu o foloseti cum trebuie, n loc s taie, te taie, n loc s
cldeasc, te drm. Deci fii cu ndejdea n Domnul cnd foloseti uneltele Lui. Adu-i aminte de
acel sobar tainic care a pus la cale trdarea i prinderea lui Iisus.
Era ntr-o zi de miercuri i a treia zi, vinerea, a fost strpuns pentru pcatele noastre i zdrobit
pentru frdelegile noastre.
El a fost pedepsit pentru mntuirea noastr i prin rnile Lui, noi toi ne-am vindecat.
Chinuit a fost i supus i nu i-a deschis gura Sa, ca o oaie spre junghiere s-a dus i ca un miel fr
de glas naintea celui ce-L tunde, aa nu i-a deschis gura Sa.
Deci a fost rstignit pentru pcatele noastre. i fiindc n aceste dou zile a ptimit Iisus n chip
deosebit pentru noi toi, dorind s ne scoat din mocirla (pcatului) patimilor, a pieirii venice,
vrnd s ne mntuiasc.
Vom rmne totui nepstori la marea Lui jertf?
S nu ne jertfim i noi mcar att, prin nfrnare?
Dac nu poi mai mult fii atent la tine nsui. Pentru propria ta salvare cinstete toat viaa ta aceste
dou zile din sptmn, i i se va schimba viaa ta sufleteasc i trupeasc.
De ce s-i drmi propria ta via nainte de vreme - ajut-te i nu uita c mntuirea e funia
mpletit cu harul lui Dumnezeu (adic mila i ajutorul Lui i voia ta liber; ntinde minile tale
spre Hristos.
Credina fortific voina.
El vrea s te ajute.
51

Las-te nfurat sufletete cu o asemenea funie i vei fi ridicat spre mpria lui Dumnezeu, care
mprie nu este de mncare i butur, ci pace i dreptate i bucurie ntru Duhul Sfnt.
Nu uita deci c Cel ce s-a jertfit pentru a noastr mntuire, ne-a ndemnat s ne jertfim i noi.
Mntuirea sufletului are un revers hotrt.
Ce dar binecuvntat de Dumnezeu este apa pentru viaa oamenilor. O bem i ne stmprm setea cu
ea - dar mai ales ne rcorete trupul nfierbntat de trud i ne splm hainele murdare i ce
minunat te simi cnd eti curat.
Un cretin tie c are i suflet - oare sufletul nu se murdrete trind n via? Dar ce este pcatul
dac nu groaznica murdrie sufleteasc ce ntunec pn i ochiul minii.
Dac zicem c pcat nu avem, ne amgim pe noi nine i adevrul nu este ntru noi.
Dac ne mrturisim pcatele noastre, spovedania este tocmai baia curitoare a sufletului omenesc.
Omule spal-i sufletul ca s-l poi hrni cu pinea vieii celei venice.
Nu doreti s-l mbraci cu cmaa lui Hristos?
S ne aducem aminte - ci n Hristos ne-am botezat, n Hristos ne-am i mbrcat.
Ajut-i sufletul s guste i el din pinea ngerilor.
S tii i aceasta, c o bucat de pine mncat cu suprare, i se face gol n gur.
O! dac ai iubi mai mult pe Dumnezeu, va spori i bucuria luntric i vei simi atunci adevrata
dulcea a Sfintei Cuminecturi.
Iar cine mnnc din pinea aceasta, viu va fi n veci.
Un suflet zbuciumat de vrtejul patimilor i al urii, nu poate primi smna harului i nici pe Hristos
n Sfnta Tain.
De aceea mult se lumineaz puterea minii printr-o inim linitit. Iar un suflet drept, e semnul
bucuriilor nesfrite.
ncearc deci s stingi furtuna din mica mprie a sufletului, i viaa ta ntreag se va desfura ca
o adiere peste dureri. Nu tii c orice fapt, fie bun fie rea, ndulcete sau amrte mai nti pe
autorul ei?
i lumina pe care o aprinzi spre a risipi ntunericul dimprejur, i lumineaz propria ta fa i apoi
mai departe? Nu stinge o astfel de lumin.
Nu uita c o ap rscolit de furtun nu se poate mblnzi lovindu-o cu bta, dar nici un vrjma a
se potoli urndu-l i blestemndu-l.
Abia rugndu-te pentru el, cu pace i pentru a lui mntuire vei smulge pe vrjmaul tu din
stpnirea vicleanului, i apoi rmas el singur, orict ar fi de nrit, e numai om i omul nu-i att de
vtmos ca atunci cnd bagi n el un legheon de diavoli, pe seama crora l-ai dat prin blestemul tu,
prin sudalma ta, prin ura ta i cu care viclenii mpreun te i atac pe urm.
Roag-te pentru vrjma i se va ruina diavolul, lsndu-l singur pe istovitul om. Nu-l mai ur, ci
fie-i mil de el c e om, e fratele tu, e fiu al aceluiai Printe Ceresc. Dorete-i vrjmaului tu cei ceri n rugciune i pentru tine. E greu la nceput cci eti om ptima ca toi oamenii. Dar
struina despic piatra; de la o vreme simi nevoia de a te ruga pentru el, din mil. Nu-l mai poi
ur pe vrjmaul tu, nu mai eti n stare s urti nici un om.
Vezi, abia atunci ai biruit pe diavolul cel a toat lumea vrjma, strictorul pcii i ru fctorul al
tuturor oamenilor.
Ai vrea s-i vezi soarele luntric urcnd dintr-un frumos rsrit pe cerul propriei tale viei?
ncearc atunci s simi sear de sear stnd de vorb cu tine, ntrete-te cu mtnii, cu un psalm,
cu o rugciune, cu smerenie, uurndu-i sufletul i sporind astfel n dragoste pentru tot omul.
Fiecare zi s-i fie n faa ta - vei ctiga curajul i vei simi mna harului Dumnezeiesc c lucreaz
mpreun cu tine.
Viaa oamenilor este o brazd de plug tras peste ogorul anilor ajuni spre captul de hotar.
De aceea trage brazda propriei tale viei ct mai dreapt; nltur greelile, abaterile; iar de le-ai
svrit, ndreapt-le pn nu nnopteaz i pn nu nghea, fcnd tot binele de care eti capabil,
pn cnd plugul sufletului mai poate trage brazda pe curmtura vieii tale. Sub ndrumarea
gndurilor curate i a milei Marelui Dumnezeu, adu-i mereu aminte ct de plcui sunt cei ce
voiesc pacea.
52

Pn la Dumnezeu, nu este nici jos, nici sus, nici aproape, nici departe, pentru c Dumnezeu este
pretutindeni i de aceea este mai aproape de tine dect sufletul i trupul tu, numai s tii s afli
aceast apropiere prin credin i rugciune.
Domnul este aproape de toi cei ce-L cheam cu toat inima.

Facerea de bine sau milostenia

Ct de mult se mbogete lumea prin nevoi i scrbe.
Este de trebuin ca fiii lui Dumnezeu s se mbogeasc tot aa de mult cu simmintele i faptele
milosteniei.
Omul care poate s fac bine i nu-l face, este o fiin josnic.
A nu face parte sracului din cele ce rmn peste nevoile noastre, nseamn a rpi binele altuia.
Dumnezeu binevoiete ca pe pmnt s fie muli nenorocii, pentru ca ei s se mntuiasc prin
rbdarea lor, iar tu prin milostenia ta.
Bogaii procur sracilor mijloace pentru hran, iar sracii mijlocesc pentru mntuirea lor
(bogailor).
Fr nenorocire poi intra n mpria Cerurilor, dar fr milostenie, nu!
Este absolut imposibil s ajungi fr milostenie mcar pn la porile cerurilor. Fr milostenie,
nsi rugciunea este fr rod.
Cu ce ndejde te vei ruga lui Dumnezeu, cnd tu nsui nu asculi rugciunile oamenilor ce sunt
asemenea ie?
Cum vei cere mpreun cu credincioii din Biseric - D Doamne - cnd tu nsui nu dai sracilor,
dei poi s dai?
Cu ce gur vei spune: auzi-m Doamne, cnd tu nsui nu-l auzi pe srac, sau mai adevrat pe
Hristos, care strig spre tine prin srac?
Aa cum ne purtm noi cu aproapele, tot astfel se va purta i Dumnezeu cu noi.
L-ai dispreuit pe srac? i Dumnezeu te va dispreui pe tine.
N-ai deschis celui ce btea? Nu i se vor deschide nici ie porile mpriei lui Dumnezeu.
Nu ai auzit suspinul celui necjit? Nu i se va auzi nici strigtul rugciunii tale.

Mrgritare Duhovniceti
Orice lacrim ce-i va fi druit de recunotina sracului, va strluci pentru tine dincolo de
mormnt.
Orice lacrim pe care sracul o va vrsa silit de rceala i asuprirea inimii tale fa de el, va cdea
pe sufletul tu ca o pictur de foc naintea scaunului lui Dumnezeu.
Caut mila lui Dumnezeu prin milostenie ctre sraci!
Spunem ctre sraci: i va da Dumnezeu!. Dar tu procedezi fr judecat, dac te pori astfel cu
fratele tu care se afl n nenorocire. Dumnezeu i-l trimite pe srac la tine, iar tu l trimii napoi la
Dumnezeu? Dumnezeu i va da, negreit; dar vorba e s-i dai tu negreit. El va da sracilor, dar o
s-i dea El ie Mila Sa?, cci tu ai infinit mai mare nevoie dect sracul de milostenia ta.
Dumnezeu nu prsete pe nimeni, dar tu trimii de la tine pe srac - te-ai abtut de la cinstea pe
care i-a dat-o Dumnezeu i ai deprtat darul Lui de la tine.
Iubete-i pe sraci, pentru c prin ei o s afli i tu mila lui Dumnezeu pentru tine.
ndestuleaz-i pe sraci.
Ei i vor face milostiv pe Judectorul.(Sfntul Nil Sinaitul)
53

mparte buntile pmnteti altora, dac vrei s guti buntile cereti.

Cnd ni se d prilejul s artm mil fa de alii, nsemneaz c s-a revrsat mila lui Dumnezeu
peste noi.
Oare nu este cea mai mare mil din partea lui Dumnezeu c nou tuturor ne este ngduit s
rscumprm pcatele noastre prin milostenie?
Apa are nsuirea s spele noroiul de pe trup, iar milostenia s nimiceasc murdriile sufleteti.
(Sfntul Ioan Gur de Aur)
<<Venii de motenii mpria lui Dumnezeu>>, va spune Domnul celor milostivi - nu pentru
c n-ai greit, ci pentru c prin milosteniile voastre v-ai curit pcatele.
Leacul milosteniei nu e de mic importan, l poi pune la toate rnile.
Balsamul pe care-l vrsm pe inima plin de rni a aproapelui, o ntrete i pe a noastr.
Cu preul ieftin al binefacerii oamenilor, noi ne putem dobndi nepreuita

Printe
Ar trebui s-i scriu Cuvioase, dar i voi scrie cnd vei fi aa, dac n zilele viitorului vei ajunge
i cuvios printe: Patericul l-ai citit i studiat; Sf. Isaac Sirul, Sf. Simeon Noul Teolog de
asemenea. Filocalia iari.
Studiul e una - l pot face toi. Acoperirea cu viaa ns o pot face din cnd n cnd abia cte unii,
unde i unde, cte unul ntr-o sut de ani.
N-ai avut parte de studiul, care odat era miezul i splendoarea Teologiei: Mistica, definit tiina
ndumnezeirii omului.
Nu-i destul s tii clugria; trebuie s-i i nvei calea, s-i deprinzi o fire nou, fire de fiu al lui
Dumnezeu ntre fii oamenilor.
Pentru asta trebuie valorificarea practic, progresiv a darurilor naterii din nou de la Botez.
Eti tu un convertit? i trieti tu viaa n Hristos n care eti botezat, mbrcat n firea omului venit
din Cer pentru mntuirea ta, care eti n lumea, care toat zace n ru?
Ai ajuns tu aa devreme ca vrst, convingere i eviden a tririi n Hristos, n atotprezena
dogmatic a lui Dumnezeu, ca s reziti la ispitirile meteugite i uneori simple de tot, ale
vicleanului vrjma, care n attea prilejuri te-a dovedit slab?
S tii c el nu se mulumete cu biruine mici i nebgate n seam de tine, ci-i pregtete o
neobservat slbire a credinei i o revenire la modul natural al vieii, fr exagerrile vieii mai
presus de fire, sau supranaturale.
Ori tu tocmai viaa cea mai presus de natur eti juruit s o dovedeti real i posibil ntre fiinele
nepricepute ntre care ar fi s trieti viaa ta pmnteasc.
Nu le lsa s te ngrmdeasc cu dragostea lor, care mult mai are pn s fie toat numai dup
Dumnezeu. Nu le lsa s-i intre n chilie; vorbete cu ele numai n biseric. De-ar fi cu putin nici
s nu te vad dect n biseric. Deci departe de tine amestecul n partidele lor pe absolut orice
motive - motive ale vrajbei.

54

Tu ai slujba de a scoate n eviden i n planul nti: darurile Botezului: persoana Domnului

Hristos din temnia i bolnia fiecreia dintre ele. Alt treab e administraia i nu ine de tine. Fa
de slujba ta ideal, toate celelalte in de spinii grijilor omului vechi.
S faci cea mai net distincie ntre aceste dou viei, nti pentru tine. Cci i tu ti doar; dar nu o
faci, pn ce nu eti deplin i definitiv convertit al prezenei Domnului Hristos n propria ta temni
i puintate de dragoste. Cci vezi cte iubete chiar i monahul pe lng Domnul Hristos.
Ci nu se iubesc pe sine n contul Domnului Hristos? Sunt adic furai de la acela un lucru
trebuiete spre cte altele, care toate dac nu despart totul, dar slbesc dragostea cea unic de
Dumnezeu i aa sporete vicleanul cu drmarea poruncii lui Dumnezeu din tine.
***
n cazul cnd vei fi propus pentru Prislop, s tii c nu-i o treab uoar i simpl pentru un clugr
ca tine simplu i uor ntru toate ale unei ci mai presus de fire.
Toate vor trage de tine n jos, c n-au alt putere. Sunt pline de netiin, de uitare i de nebgare de
seam asupra minii i fr grij de propria lor mntuire.
Nici una nu poate nva rzboiul nevzut i ca urmare nu progreseaz duhovnicete; nu le
intereseaz parc.
Deci dac tu nu-i vei vedea cu toat sinceritatea i seriozitatea de propria ta izbvire din
ncercuirea vicleanului vrjma, lovindu-l nencetat cu rugciunea nencetat Doamne Iisuse, nu
scapi teafr i te poi trezi - Doamne ferete - cznd n pcat i scos din preoie.
***
Citete i toat atenia Filocalia toat, dar nu n fug, ci adncind n minte toate datele i tot duhul
n care scriau din experien (din lucrare), sfinii scriitori ai acestei dumnezeieti ndrumri. Nu
vorbi mult i nu te mprtia c pierzi adncimea i dai n superficialitate.
Te tiu neasculttor, dei te lauzi cu nu tiu ce ucenicie; dar numai ucenic nu mi te-ai dovedit de
cte ori te-am rugat, cte bine tii.
Ca atare bnuiesc c vei pi multe necazuri i nfrngeri tocmai pentru c nu te pricepi s urmreti
cele venice n locul celor vremelnice; nu prinde Adevrul putere de via n viaa ta, ci numai rele
de care este plin lumea i locul unde, s zicem c vei fi. Ai grij!
i-am spus odat s faci un prim exerciiu cu tine acolo: s nu rzi. E cel mai simplu exerciiu al
unui om care vrea s nceap calea smeritei rugciuni i ateni!
Iat, i dau aceast ascultare: s isprveti cu rsul; deoarece acolo, cu rsul tu de toate tragi tu n
jos i nu mai eti ce trebuie s fii. Iisus n-a fost vzut niciodat rznd n aceast lume care-l va
rstigni. Verific-te ct mai des cu Predica de pe Munte. nva-o, adncete-o, triete-o, c dup
normele ei nseteaz, flmnzete omul cel nou, cel venit din cer, pe care-l ai n tine arvun a
mpriei lui Dumnezeu dinluntrul tu.

55

Ai aflat de la Sf. Simeon Noul Teolog c trebuie s fim contieni de Iisus Hristos pe care-l avem n
noi i care prinde toat viaa i sensul vieii noastre pmnteti.
***
i-am scris cteva gnduri de sprijin c eti nc prunc intrat ntr-o slujb i o cale care cere s fii
brbat desvrit la plinirea vrstei lui Hristos.

Pr. Arsenie, Sinaia 1987-1988

11 oct. 1989

Leciile despre monahism sunt destul de bine scrise. Dar vezi nu au efect asupra lui, pentru c nu
are preocuparea de via i de moarte a acestei teme i pentru c nu se poate transpune rstignit pe
cruce din scena Venii la Mine.
Acestea sunt ultimele cuvinte ale Pr. Arsenie pentru Pr. Daniil

Sfaturi
1. Asta-i clugrie, s te certe n fiecare zi, s-ti strice, s-ti fac, c nu e nimic bine din ceea ce
faci. S ncasm ocara asa cum o cptm.
2. Dumnezeu n-a prsit nici pe cei din iad, si de aceia are grij.
3. Dumnezeu rnduie s nu pleci ncrcat din lumea aceasta, ci umilit.
4. Atentie la minte n timpul rugciunii, gura zice dar mintea e la plimbare. Paza mintii: cu ce e
ocupat si ptat mintea, cu aceea v prezentati la judecat.
5. Cnd ti aperi sinea ta, dreptatea ta, l-ai aprat pe el (pe diavolul). Nu se poate clugr fr ocar.
Pentru nceptori ocara e lucrul cel mai de trebuint.
6. Tot ce facem ne nsoteste pn la ziua judectii, ca gnd, cuvnt, fapt, cum le-ai fcut, asa te
nsotesc.

Predici
ale parintelui Arsenie Boca

Despre durerile oamenilor

Despre lupta postului cu relele
Despre cauzele necazurilor care vin asupra noastr
56

Despre durerile oamenilor

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Duh i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.
Fiindc ai sporit mult cu numrul, e cu neputin ca s pot vorbi cu fiecare. O s vorbesc de aceea
odat cu toi.
Lucrul care ne arde pe toi este pocina - pocania, pe care-o trimite Dumnezeu ori vrem, ori nu
vrem. De aceea mai bine s ne pocim de bun voie, s nu ateptm s ne trimit Dumnezeu
pocina prin necazuri de tot felul. Cci pricinile pentru care Dumnezeu ne trimite necazurile sunt
pcatele noastre. Necazurile sunt mila lui Dumnezeu cu noi.
Acum, cteva feluri de pcate deosebite, ca astfel s le putei pricepe pe toate.
O s ascultai astzi despre durerile voastre nsui.
I. Betesugurile trupului
Din trei pricini se betejete trupul:
1. din lipsa postului
2. din natere
3. din desfrnare
1. Trupul se umple de otrvuri din lipsa postului. Carnea e o otrav i se mistuie tot cu ajutorul unei
otrvi: fierea - veninul.
2. Din natere pentru c fie mama fie tatl n-a fost treaz cnd s-a zmislit copilul. Fugii de brbai
cnd sunt ameii de cap.
3. Din desfrnare pentru c trec de msura cuvenit i ncepe s-i doar spatele, spinarea, alele,
slbesc nervii, devin iuoi, nerbdtori. Toate astea pentru c nu i-au nfrnat poftele. E tocmai ca
bogatul care srcete. Aa i trupul care i-a mncat toat vlaga.
II. Vrajba n casa
S ascultai pricinile pentru care o au i apoi ce s fac ca s nu le mai aibe.
Vrajba n cas vine din pcate. Toate i au izvorul n pcate. Neaparat vine vrajb n cas dac:
1. Cstoria s-a nceput cu stngul adic cu desfrnarea.
2. Mai vine apoi dac soii triesc n cstorie nelegiuit sau fr cununia bisericeasc. E un pcat
pe care toi l pltesc cu vrajba. De aceea toi trebuie s intre la cuminenie i s se legiuiasc dac
suntei aa.
3. Din curvii nemrturisite fcute nainte sau dup cstorie. Astfel au intrat ntr-o cas nou cu o
pecete drceasc pe sufletul i pe trupul lor. i pentru c nu s-au mrturisit acel pcat are s le
sparg casa tocmai pentru c n-au omort pe diavolul care e cel care face acest lucru.
4. Lcomia de avere a unui printe cnd i-a mritat fata sau i-a cstorit feciorul. O asemenea
cstorie nu ine pentru c s-a fcut cu o lucrare a diavolului. De o vei mrita pe fata ta numai
pentru avere cstoria lor va sfri cu vrajb i cu spargerea casei aceleia. Prin urmare cuminii-v
prinilor cu sfaturile cnd v mritai fetele sau v cstorii feciorii.
5. Nepotrivirea de vrst, cci sunt prini care i mrit fetele de 14-15 ani tot din lcomie de
avere sau numai ca s-o tie mritat. i la 17-18 ani fata lor e vduv i cu un copil. Asta pentru
nepotrivirea de vrst pentru c ce poate face o copil fa de un vljgan. Acesta e pcat naintea lui
Dumnezeu. De aceea casa aceea nu ine ci se sparge. i prinii aceia trebuie s recunoasc c au
dat un sfat prost.
6. Din negrija de suflet a celor din casa aceea se ajunge de asemenea la vrajb. Din negrija de
spovedanie, de Sfnta mprtaanie i de rnduielile Bisericii care sunt poruncile lui Dumnezeu. i
57

dac nu le pzesc cum s aib linite? Cci de nu pzete cineva poruncile lui Dumnezeu pzete pe
ale diavolului i atunci te arzi.
7. i mai vine vrajba i din petrecerea fr post. Cei ce se umplu de mrire sunt cei plini de fiere
care se nmulete n corpul omului atunci cnd mnnci carne mult i cnd nu posteti. Plin de
fiere fiind se umplu de mnie i astfel i sar n cap. Aa pentru o vorb ct de nensemnat, pentru
o bucat de lemn care i se pare c nu st la locul ei, i sare n cap celuilalt.
8. i-o ultim pricin este desfrnarea tuturor. Dar soii cum desfrnaeaz cnd sunt legiuii? Aa
bine cci nu mai in nici o seam de miercuri, vineri, de zilele de post, de srbtori. Nu mai in nici
o rnduial. i bate Dumnezeu nernduiala ca s se fac rnduial.
III. Alte din durerile voastre sunt pagubele n curte i n vite, n agoniseala voastr
i-acum iat pricinile pentru care trimite Dumnezeu pocanie asupra heiului (avutului) vostru:
1. Unul din stpni le drcuie i-atunci s nu se mire dac i se mplinete cuvntul cci d
Dumnezeu dup cuvntul lui.
2. Lucreaz Duminica. C dac Dumnezeu n-a lucrat nimic n una din zile nici ie nu-i este
ngduit i dac vei lucra vei pierde nu numai ceea ce ai lucrat Duminica ci i ce-ai lucrat peste
sptmn. S nu asculi de sfaturile Guvernului cnd e vorba de cinstirea Duminicii. Guvernul i
are socotelile lui, tu ns ai sufletul. Cci va veni vremea s ceri apa cu bilet! Da, va veni vremea s
ceri ap cu bilet.
3. i mai are pagub i acela care se uit la ele ca la ochii lui din cap. i-a lipit inima lui de lucruri
pieritoare. Pentru altceva a dat Dumnezeu inima, nu ca s i-o mpotmoleti n gunoiul lumii ci ca
s i-o ndrepi ctre Tatl cel din ceruri. Pe El s-L iubim, de El s ne lipim inima, cci
neasemnat e plata pe care ne-o d Dumnezeu fa de cea dat de lume. De aceea nu lipi inima ta
nici de proprii ti copii cci de-i ptimi durere n cele iubite peste msur cine te va mngia?
4. Ai cumprat din mn rea, din mn ptima, din mn care a furat sau de la unul care a curvit.
De aceea nainte de a o amesteca cu ale tale d-i ap sfinit cu fin. Cci s tii c pcatele trec
i-asupra pmntului pe care-l calci i-asupra vitelor. Cnd a fost izgonit Adam din Rai Dumnezeu
a blestemat pmntul: spini i plmid s dea i n sudoarea feei s-i ctige pinea. Iar femeia n
dureri s nasc. O greeal a noastr atrn asupra ntregii averi.
5. Cineva se ine de vrji asupra ta iar tu nu ai ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta. Cineva lucreaz cu
diavolul asupra ta i asupra vitelor tale. i tu tnjeti, i vitele tale tnjesc. i de ce pot lucra aceste
puteri? Pentru c tu nu ai ocrotirea lui Dumnezeu ca s nu mai poat lucra duhurile rele, vrjitorii i
altele attea toate. Curete-i trupul tu prin post, f sfetanie, pune-i o cruce n curte i roag-te
lui Dumnezeu s te ocroteasc.
6. i ai pagub i pentru c pe curtea pe care stai sau pe pmntul pe care lucrezi apas jurminte
sau nedrepti. S luai seama s nu tiai o brazd din pmntul care nu este al vostru cci aduce
moarte. Se poate s mai ai asupra curii i alte pcate. i fi cumprat acea curte cu bani muncii ntro vreme cnd triai n desfrnare, aici sau n America. De aceti bani dei i-ai muncit nu te vei
folosi cci i asupra lor atrn i apas pcatele de cnd i-ai muncit. i te urmrete Dumnezeu
pn n pnza alb. Pentru ce? Pentru c nu le mrturiseti, pentru c i-i erpi n sn, i Dumnezeu
las ca s te mute.
7. Apas blestemele prinilor sau a altuia asupra casei tale sau asupra ta.
8. Sunt omoruri sau sinucideri fcute pe curtea ta sau ce e mai des, copii lepdai ngropai ici colo.
Ba n gunoi, ba lng-o altoaie i copiii lepdai sunt pcate strigtoare la cer.
9. Stpnii au pcate nemrturisite din tineree sau mai pe urm i nu le-au ispit. C nu-i destul s
le spui sub patrafir. Trebuie s le i ispeti de bun voie. De aceea vine btaia lui Dumnezeu peste
tot, peste cmp, peste vite i peste tot lucrul minilor tale.
IV. Copii ndrtnici, neasculttori, necredincioi, desfrnai
58

Toi prinii luai aminte! Ceilali de asemenea ca s nu alunecai n aceleai. Copii ndrtnici sunt
din urmtoarele pricini:
1. Prinii n-au pzit niciodat postul i nu s-au putut nfrna de la pofta trupeasc i aa au clcat
zilele i vremile nengduite care sunt acestea: miercurile, vinerile, duminicile, srbtorile i
posturile ntregi. Aceasta e o categorie, un fel de vremi nengduite. Toi acetia sunt neasculttori
de prini i ndrtnici pentru c nici prinii nu au ascultat de porunca lui Dumnezeu a pzirii
zilelor obinuite. ntrebai-v cugetul i v va spune ce-i ngduit altfel i vei vedea plngnd i
vei plnge i voi i aa vei ispi pcatul n care i-ai zmislit. Desigur c v doare dar dac nu leai fi fcut nu v-ar durea.
2. Mamele nu s-au pzit pn la curie deplin i aa se nasc copii ce se umplu de bube i pot muri.
i dac n vremea aceea tatl a mai fost i beat se nate un copil ce va fi slbnog fie cu mintea fie
cu trupul sau cu amndou. Iat cum vei avea pocanie de la Dumnezeu n propriul tu rod.
3. n vremea sarcinii nu te-ai pzit de brbat. De aci muli copii se nasc mori, mor tineri sau dac
triesc alunec n curvie pentru c s-a ntiprit pecetea curveasc pe ei nc din snul maicii lor. Se
gsete asta n Sfnta Scriptur. Cci toate prin care trece mama n vremea celor nou luni, fie bune
fie rele, se ntipresc i-n copil. Cnd va crete mare toate i vor rsri n cale.
V. Despre copiii lepdai
Alt durere mare pe care o avei voi mamele, dar care atrn i-asupra tailor, sunt copiii lepdai. E
pcat strigtor la cer! E ucidere la mijloc, nu e ceva mai uor. E pcat strigtor la cer. Ascultai toi
cu luare aminte. Sngele lor strig rzbunare. De aceea nu vei avea noroc cu ceilai ci plns i jale.
Rzbunarea sngelui vrsat se face fr mil, ori c i ia Dumnezeu i pe ceilali, ori vor cere nsi
capul mamei. tii bine c aceasta se ntmpl la multe atunci pe loc. Iar aceasta aa se tocmete, c
atta suprare vei avea n cas nct i pierzi cumptul i uii de marea mil a lui Dumnezeu ce o
are cu toi pctoii. i se apropie diavolul de tine i-i bag-n cap gndul s-i iei lumea n cap i
s-i faci captul. sta e glasul mpotriva tuturor celor ce fac aa. Mare ispitire pesc mamele care
au ucis copii. Iar dac vrei s scapi tu i ceilali copii pe care i-ai fcut trebuie s pui n loc tot atia
copii ai altor femei srace i s-i botezi. Iar dac nu, ia-i i botezai gata cci tie Dumnezeu ct te
mai ine. i s grijeti de dnii ca i de copiii ti, cu mbrcminte i nclminte frumoas, bani
de coal, pn-s n stare s-i ctige singuri pinea. i ce scoi din copiii ti aceea s ias i din
aceia. Iar toate necazurile ce le vei avea n vremea asta fie pentru ei fie de la ei s le rabzi toate
ndjduind mila lui Dumnezeu, c-i va ierta pcatul. Cci prin rbdare ispeti pcatul. Iar
milostenia cu osteneal biruie naintea judecii.
Acesta e un cuvnt de mngiere pentru voi. Dar s facei ce v-am spus i nu cu tndleal. i s
cretei copii nu numai cu pinea voastr ci i cu hainele voastre, cu banii votri. Cci de
Dumnezeu nu te poi plti cu minciuna. i-i va spune diavolul c i-ai dat destul. Asta numai ca s
te bage dator, ca s-i fi i lui datornic, s nu-i plteti fa de Dumnezeu datoria.
i s nvee pe cele tinere s nu fac i ele aceleai tiind tu ct frigare n suflet ai ptimit tu pe
urm.
Vrei copii puini? Nu te atinge de brbat. ns ca s putei face lucrul acesta trebuie s v nfrnai
cu postul, iar eu zic cu foamea. Cci trupului acestuia de pe noi nu-i pas dac ne bag n focul
iadului. De aceea ar trebui ca nici nou s nu ne pese de poftele lui ci s le mai ucidem cu postul.
Te sftuiete brbatul s ucizi copiii? Sfatul e uciga, nu-l asculta ci mai bine rabd s fii alungat
de la casa lui i va vedea Dumnezeu osteneala ta i nu te va prsi, c te va milui de vei fi vrednic.
n toate astea de pn aici se ncurc oamenii care nu postesc. Cci aceia sunt izbii de toate relele,
dup cum au zis Prinii, c toate relele de la stomac ncep, dup cum vzur-i iar eu v spun c i
de la bru n jos.
VI. Despre mnie vine cuvntul mine
59

Prin urmare aa stnd lucrurile i necazurile, s alergai la pocin i s nu le mai facei. S alergai
la spovedanie curat i la Sfnta mprtanie c altfel nu vine ocrotirea lui Dumnezeu asupra
voastr i asupra avutului vostru. Nu uitai ns c postul este poarta iar patrafirul este ua. Numai
cu acestea vine ocrotirea lui Dumnezeu cci fr ocrotire nu putem face nimic.
Toate acestea, pe scurt, se afl n aceste cuvinte ale psaltirii: Mrturisi-voi Domnului frdelegea
mea i ndat a ridicat pedeapsa pcatului meu. Asupra nostr atrn pedeapsa lui Dumnezeu
pentru pcatele noastre. De ndat ce le mrturiseti Dumnezeu i nltur pedeapsa pcatului. Tu
mai urmeaz s-l ispeti, s-l scoi din obiceiul tu. De aceea toat sluga s se roage la vreme.
Chiar potop de ar veni s nu-l poat potoli.
Vedei cum trebuie s v fie aezmntul minii, a inimii i a trupului vostru? S fie toate curate i
curite cci Dumnezeu nu pzete trup spurcat, inim i minte cu vicleug. i vi se vor nsenina
zilele i v vei bucura. ns facei lucrurile acestea ca s nu fii numai auzitori ci i mplinitori.
Cci dac nu v vei sili am fcut lucru degeaba. Eu am btut toaca la urechea surzilor, iar voi nu v
vei urni necazurile din loc. n mna voastr st s vin sau nu necazurile asupra voastr.
Cu acestea cred c am stat de vorb cu fiecare. Venii c multe mai sunt i le vom dezbate pe toate
cu ajutorul lui Dumnezeu. Cci cine vine pentru suflet nu le poate auzi toate odat ci pe rnd. i
nici nu le poate primi. i-apoi cu ct le va auzi mai des cu att se vor ine minte mai uor.
Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Duh. Acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.
(Cuvnt inut n Sfnta Biseric n ziua de 21.02.1942)

Despre lupta postului cu relele

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Duh. i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.
Dintre toi cei care au avut de la Dumnezeu o slujb ctre oameni chemtorii la pocin au fost cei
mai curajoi cci toi au acoperit chemarea cu viaa recunoscndu-se ntre pctoi cei dinti i dac
a fost nevoie i-au chemat la pocin cu preul vieii lor. Cci cuvntul lor a fost deschis, curat de la
Dumnezeu i uciga de rele. Toi au vorbit tare i rscolitor de via, de suflet. V-am spus acestea
ca s v deprindei cu chemarea la pocin i cu felul ei de a fi, ca s rzbat i-n urechile surzilor.
Din cuvntul trecut v aduc aminte ca s afle toi c nu vor fi spovedii i mprtii la mnstire
dect cei ce de aici nainte vor ine posturile aa cum sunt rnduite de Biseric. Prinii ne-au nscut
din trup iar Biserica din ap i din Duh; i mai mare este naterea duhovniceasc a Bisericii dect
naterea trupeasc a prinilor. De la naterea duhovniceasc - Botezul - am primit pe ngerul
pzitor tot n Biseric - de aceea se boteaz copii mici, orice ar zice alii - care s ne apere de toat
primejdia vzut i nevzut.
Deci dac Biserica ne nate ne i crete i printre poveele cu care ne crete spre msura brbatului
desvrit este i postul. Trebuie deci s-i ascultm porunca i s postim. Sfinii prini cei de
demult au bgat de seam c toate relele de la stomac ncep, de aceea am zis vorb aspr c postul
este poarta i patrafirul este ua iar toi ceilali ne fur vremea.
Astzi, din darul lui Dumnezeu urmeaz s v dovedesc s credei toi: lupta postului cu relele sau
despre felul cum ucide postul patimile.
Relele sau pcatele sunt de trei feluri. Iat-le:
1. pcate mpotriva noastr nine.
2. pcate mpotriva aproapelui.
3. pcate mpotriva Duhului Sfnt, mpotriva adevrului.

60

Toate aceste trei feluri sunt i pcate naintea lui Dumnezeu, cci tu nu eti al tu ci al lui
Dumnezeu. Prin urmare i pcatele pe care le faci mpotriva ta sunt ntocmai i pcate mpotriva lui
Dumnezeu. De aceea, fiindc eti fiul lui Dumnezeu.
Astzi s struim cu deosebire asupra pcatelor mpotriva noastr nine i asupra pcatelor
mpotriva aproapelui.
Pcatele mpotriva noastr nine duc la nvrtoarea inimii - o cunoatem cu toii, o cunosc i eu dar ele mai duc i la ntunecarea simirii de Dumnezeu. Sunt cele apte pcate de cpetenie sau
pcate de moarte: mndria, iubirea de argint, desfrnarea, lcomia, pizma, mnia i lenea. ntre
acestea apte se afl i rdcina relelor: lcomia stomacului sau dumnezeul cel mnccios al
trupului. Acesta trebuie ars cu postul i scos afar! Cci de nu va fi ars i scos afar iat s vedei
cum crete i se ntinde acest pom al diavolului, acest dumnezeu mincinos al trupului. i anume iat
cum: lcomia stomacului odrslete dintr-o dat din rdcin o puzderie de ramuri din care mai
artoase sunt trei: mnia, desfrnarea i iubirea de avere.
Trebuie s mai tii un lucru i anume c pcatele sau patimile au dou fee: una a omului i alta a
diavolului, sau dou laturi: una vzut i-a doua nevzut. De acolo din umbr sunt conduse i
sporite toate patimile noastre. Diavolul, marele sforar al relelor, are slugi sau cpetenii pentru
fiecare patim.
Aa s nelegei cum ntotdeauna patimile le-au numit Sfinii prini prin chiar dracii lor. Astfel:
dracul lcomiei de avere, dracul lcomiei stomacului, dracul mniei, dracul curviei i ceilali. Le-au
numit aa pentru c aceste pcate sunt conduse din umbr de diavolul i le-au numit dup cpetenia
care lucreaz din umbr.
tii din Noul Testament c din Maria Magdalena care s-a apropiat de Iisus cu gnd ispititor Iisus a
scos apte draci. n ea erau toate cele apte cpetenii ale rului. i tot din Noul Testament tii
despre ndrcitul din laturea Gadarenilor n care intrase o legiune de draci nct abia le-a ajuns o
turm de porci, care s-a aruncat n mare.
Acum s luai seama c am s v nv, ca s putei i voi s prindei, i s vedei n voi ni-v
lucrarea duhului ru. Vorbesc deschis, s nu se supere nimeni. Alii mai subiri la nas se supr.
Noi ns trebuie s vorbim deschis cci toi suntem ispitii.
E foarte uor s-i descoperi lucrarea lui necurat care se face n noi. De pild cu lcomia
stomacului, bgai de seam c stomacul se umple dar pofta nu se satur. Iat lucrul dracului: pofta
peste fire. Vedei ce uor l poi prinde dac tii?!
E cunoscut lcomia lupilor i totui lupii nu mnnc mai mult dect li-i foame. Acum dac lor lea fost foame ru asta-i altceva. Cinii ascund pinea care n-o mai pot mnca. Iat dar c fiarele,
animalele, nu trec cu poftire peste fire. Numai omul trece cci numai pe om are diavolul mnie i
numai pe om l rzboiete i-l cearc.
Iat de ce s n-ascultai de poft niciodat cci cine a ascultat de poft a ascultat de diavolul. Asta
s-o inei minte n privina stomacului. i aa e cu toate patimile. Cnd va fi vreme mai mult v voi
spune i despre acelea.
Rzboiul stomacului ns e primul rzboi pe care l-a pierdut omul i prima biruin a diavolului. i
cu el ndjduiete s ctige i pe oameni i s-i desfac de Dumnezeu. i s tii c de nu-i vor
trage de seam oamenii, diavolul va birui. Iat de ce strigm s-aud toi: napoi la post cci fr de
post ne merge ru! i iat ct de ru:
Cine nu se leapd de carne i de grsime repede va fi-ncolit de mnie i de desfrnare, celelalte
dou laturi ale lcomiei stomacului. S vedei cum:
Mncarea de carne, i mai ales mncat cu mpingerea necurat a poftei, ca s se fac snge are
nevoie de fiere care este otrav - veninul nostru. Fierea aceasta topete carnea i grsimea ntocmai
cum topete soda slnina cnd fac femeile spun. Fierea e o otrav tare. Dac sporete mncarea de
carne sporete i otrava cu care trebuie topit. i-atta sporete ct nu mai ncape n beica ficatului
i-atunci simi dureri la captul pieptului cci st beica s crape de plin. Fierea ct nu ncape
umbl prin snge de sus n jos fr rost i otrav cum e atac nervii, i slbete i de aici vine
nerbdarea, de aici vine nervozitatea, de aici mnia, din fierea care atac nervii. Aici e cheia: de ce
se supr unii aa de uor din nimicuri, din fleacuri, s moar de suprare: c li-e plin sngele de
61

fiere i li se rup telefoanele - c aa le zic la nervi - i cea mai uoar vorb i aprinde i-i chinuie
grozav i ei la rndul lor i chinuie pe alii.
Deschidei ua ca s aud i cei de afar. Deschidei-o bine. Dar deschidei i voi toi uile
sufletelor voastre ca s intre duhul luminii, c s auzii i s nu v aflai numai auzitori ci i
mplinitori!
Vedei dar c fierea este petrolul, nervii sunt fitilul i mnia para diavolului. El a aprins fitilul cci
el vrea s drme cu orice pre i pe orice ci acest loca al Duhului Sfnt care e propriul vostru
trup. Acest trup care nu este al nostru ci e templu a Duhului Sfnt. Credei voi aceasta! Doar st
scris! i vedei cu ce a nceput? Cu lcomia stomacului adic cu pofta peste fire.
n mncarea de carne mai sunt i alte primejdii, o mulime de otrvuri care nc drm casa de pe
noi. Acelea aduc: bolile de inim, durerile de rrunchi, de ficat i altele.
Toate se tmduiesc de la sine nlturnd pricina care le-a adus, curind sngele prin post. Cci
toate bolile sunt cu putin dac sngele este otrvit. Vrei s te nsntoeti, f calea ntoars.
Deci luai aminte la ce mncai cci uite aa pedepsete Dumnezeu nesocotirea postului cu boli i
nc unele fr leac cum de pild e cancerul sau ...cul care se face din mncarea foarte deas a
creierului de dobitoace. De aceea e mai mult boala orenilor i a mcelarilor la sate. Paralizia sau
slbnogirea unei jumti de trup tot din nesocotirea postului se trage. De obicei cu paralizie
pedepsete Dumnezeu pe toi nestuii de avere. Ea poate fi motenire. i-atunci dac simi acest
lucru ai putea-o ocoli sau stinge postind foarte mult. Dar cum am zis, cu paralizie pedepsete
Dumnezeu pe toi nestuii de avere. i-au fcut socoteala greit zicnd c dac postesc nu mai pot
alerga i lucra. Ei au crezut sfatul viclean al dracului iubirii de avere, deci au fcut o socoteal
greit naintea lui Dumnezeu. De aceea toi harnicii s ia aminte i s in post ca nu cumva dup
mult alergtur deart s vin o vreme s trebuiasc s stea la pat tot restul vieii. Dar i aceasta
de li s-ar ntmpla tot mil de la Dumnezeu s o socoteasc deoarece le d prilej de a cumpni i de
ai cunoate greeala. Cci Dumnezeu nu pedepsete spre moarte ci spre ntoarcere. Cci trupul nu
pltete nimic cnd din el scoi unealt rea. Sfinii au scos cu totul altceva: sfenic a Duhului Sfnt.
Prin urmare cine nu pzete postul i se va aprinde n gur para mniei, de unde ncepe toat vrajba,
iar n trupul lui vor ncoli boli peste boli.
Nu pot lsa s nu v spun c din lcomia stomacului mai nate i curvia. Despre aerul drcesc al ei
nu se mai ndoiete nimeni: sta-i focul iadului.
Acum luai aminte cci nu am rgaz s v spun mai pe larg ci numai ceva din propriile voastre
dureri. Nunta ntru att e binecuvntat de Dumnezeu ct e spre natere de fii. ncolo chiar ntre soi
legiuii e desfrnare i pentru ea vine btaia lui Dumnezeu pe oameni n fel i fel de chipuri.
Desfrnarea ntre soi e pricina pentru care vine vremea de se bat, de li se sparge casa. Pentru
nepzirea postului i-a srbtorilor nu se pot nfrna de la pofta trupeasc i aa zmislesc copii n
zile nengduite, peste care nu se afl darul lui Dumnezeu ci pedeapsa lui Dumnezeu. Pentru
nepzirea de pofta trupeasc pe care o ai ntiprit-o n ei n vremea celor nou luni de sarcin se
nasc copii ndrtnici, neasculttori i fr fric de Dumnezeu. Acetia vor cdea n curvie toi i
noroc n via nu vor avea.
Luai aminte prinilor c nu e glum cu viaa copiilor pe care i ai sau vrei s-i ai. Eti rspunztor
de ei i de toat viaa lor cci cum le-ai dat-o aa o au! i copiii ti te vor judeca pe tine dup cum
bine tii i bine pii. Iar cnd te-or supra fii cuminte i nu-i blestema, ascultnd de diavolul pn
n sfrit, ci trage-i de seam c ei i aduc aminte pcatele tale cale nemrturisite i neispite.
Roag-te pentru ei i roag-te i pentru tine, chiar cnd te-or blestema, s te ierte Dumenezeu.
Pzii despre latura poftirii trupeti frica i cuviina cretineasc i nu v amgii de trup de vrei s
v bucurai de copiii votri; iar de nu aa vor spori relele ct va junghia fiul pe tat-su, i va
sugruma fiica pe mam-sa! Scrie! C aa va fi n vremea din urm.
Luai prin urmare seama i nvai pe copiii votri i curai duhul necurat cu care v-ai deprins a
fi. Luai seama c dac vrei s nu cdei din cretintate i dac vrei s vin chipul lui Dumenezeu
n noi i nu a diavolului, prin patimile sale, luptai-v din rsputeri cu arma postului cci dup cum
vedei postul este ucigaul patimilor pentru c este i dar de la Dumnezeu dat tuturor celor ce lupt

62

lupta cea bun. Facei nceptura aceasta i vei vedea cum vi se va nnoi viaa i vi se va liniti
casa.
Duminica viitoare: Despre taina Sfintei Spovedanii.
(Cuvnt inut n Sfnta Biseric n ziua de 22.02.1942)

Despre cauzele necazurilor care vin asupra noastr

Mrire Tatlui i Fiului i Sfntului Duh. i acum i pururea i n vecii vecilor. Amin.
Foarte adesea m uit la voi cum venind de la deprtri mari, rupi de oboseal, cu pinea sracului
n strai, alergai la mnstire i rmnei zile de-a rndul ca s auzii cuvnt.
Dac cineva s-ar uita la voi prin paginile Sfintei Scipturi ar spune cele spuse de proorocul Agheu
ctre jidovii care nu mai mergeau la Biseric i nu mai voiau s zideasc templul din Ierusalim.
Aceste cuvinte vi se potrivesc i vou. i tot din cauza asta vi se ntmpl ceea ce spuneam, c
ostenii de la mari deprtri, cu merindea sracului n strai. Vi se ntmpl pentru vremea cnd nu
mergeai la biseric, la biserica voastr din sat, unde acelai cuvnt vi s-ar fi vestit nc din tineree.
Cuvntul s-a vestit dar voi ai tndlit i-ai rmas acas cnd se vestea cuvntul. Cci de unde era
s nvei s faci lucrul lui Dumnezeu ca s se coboare peste tine i peste casa ta binecuvntarea lui
Dumnezeu dac n-ai fost la Biseric.
Dar nu numai c n-ai fost la biseric i nu v-ai ngrijit de casa lui Dumnezeu, dar nu v-ai grijit nici
de Biserica pe care o avem n noi, cci aa se spune c trupul nostru este templu a Duhului Sfnt. i
pe acesta l-ai lsat s se drapene.
Iat cuvintele lui Agheu care se potrivesc aa de bine i nou. Cci cum s nu se potriveasc
cuvintele Scripturii la toi. Cuvintele lui Dumnezeu tuturor se potrivesc. i iat mustrarea lui
Dumnezeu printr-unul din prooroci fcut jidovilor pentru c nu mergeau la biseric. Iat cum i
lumineaz i cum i ndeamn s i repare biserica:
Ai tot ateptat s avei mult, dar iat c avei puin. Ai strns mult i Eu am risipit truda voastr!
Pentru ce? Din pricina templului acestuia care este drmat, iar voi zorii cu lucrul, fiecare pentru
casa lui! De aceea cerul se va ncuia i nu-i va mai da roua sa i nici pmntul roada sa. Eu am
chemat secet pe pmnt i peste muni, peste gru i peste vin i peste tot ce crete din pmnt;
peste oameni i peste dobitoace i peste toat strdania minilor voastre(Agheu 1.9-11).
Le spune Domnul prin proorocul Agheu aceste cuvinte pentru c nu mergeau la biseric i nu-i
reparau templul din Ierusalim. Iar vou astzi, cnd venii de la mari deprtri cu mult osteneal i
cu pinea sracului n strai, vi se potrivesc aceste cuvinte pentru c lucrurile s-au ntors. Cci ct
a fost biseric n sat voi tndleai cu alte lucruri. Cine poate zice c nu i s-a fcut cunoscut
cuvntul lui Dumnezeu nc din tineree?! Iat c acum trebuie s venii pn aici i s facei
osteneal ca asta.
i de-ar fi fost mnstirea ntr-un loc unde a-i ajunge cu i mai mult osteneal, cu i mai mult
greutate, s tii c i acolo v-ai duce, aa de mare e durerea cnd usc Dumnezeu viaa oamenilor.
Aa stau lucrurile ntr-o latur.
S vedem cum stau lucrurile n latura n care se mai pot ndrepta. i vom pleca de la cuvintele unui
prooroc mprat. Iat ce zice Dumenezeu prin gura proorocului David: Ziua i noaptea m apas
mna Ta i se usc vlaga mea, ca de aria verii. Mi-am mrturisit ns pcatul i greeala mea n-am
ascuns-o, i-am zis: <<Mrturisi-voi Domnului frdelegea mea>> i ndat a ridicat pedeapsa
pcatului meu. De aceea toat sluga credincioas s se roage ie la vreme cuvenit i chiar potop
de s-ar strni, pe acela nu l-ar potopi(Ps 31.4-7).
Aa a pit i David cum pete tot cel ce pctuiete. Simte o uscciune a vieii, o tnjire a lui i-a
tuturor lucrurilor sale. Simte sabia lui Dumnezeu atrnnd asupra sa pentru pcatele sale.
63

Ce e de fcut?
Astea-s i necazurile care apas peste toi i care v aduc pe voi la mnstire. Pentru necazurile
voastre ostenii. Cci numai prin necazuri scoate Dumnezeu pe oameni din epeneal, din
uscciunea vieii. Iar necazurile te vor ustura tot mai tare pn cnd vei cuta s te tmduieti.
Cci iat ce pricin are cu noi Dumnezeu. Nu cu noi cci doar suntem fiii Lui ci cu relele noastre.
Asupra relelor, pcatelor, frdelegilor noastre atrn sabia lui Dumnezeu. Necazurile acestea v
ustur i din pricina lor vine apoi i uscciunea vieii voastre. Dac necazurile sunt pricina pentru
care venii aici, apoi pricina pentru care vi le trimite Dumnezeu sunt frdelegile voastre.
Cum s scpm de sabia lui Dumnezeu care atrn asupra noastr sau de pcatele nemrturisite cci
pe acestea le urmrete sabia lui Dumnezeu? Proorocul i mpratul David zice: <<Mrturisi-voi
Domnului frdelegea mea>> i ndat a ridicat - a nlturat - pedeapsa pcatului meu. Ce trebuie
s facem? S ne mrturisim toate frdelegile noastre fr nici o ascundere i-ndat va nltura
Dumnezeu osnda, i-ndat sabia nu va mai atinge viaa ta.
ns luai seama c pentru aceea atinge Dumnezeu viaa ta cu necazuri, pentru c nu te-ai mrturisit.
Dac zici c-i merg n curte i-n via toate ru, apoi nseamn c ai pcate de care Dumnezeu vrea
s te desfac. De aceea s vrei i tu ce vrea Dumnezeu, s te desfaci de rele, cci Dumnezeu nu vrea
ca s atrne n veac sabia Sa asupra ta.
S v spun acum cteva feluri n care simii voi sabia lui Dumnezeu asupra voastr.
S zicem c cineva i face vre-o nedreptate. Tu n toate privinele eti cinstit i o vecin, soul,
soia sau unul din copii se va rzvrti mpotriva ta i-i va zice cuvinte de ocar, desfrnat,
desfrnat, cuvinte grele care-i ptrund inima ca o sabie i nu pricepi ce poate fi, ba te i mnii i
dai i tu cu o sabie asupra lui i aa se ajunge la vrajb i la lucruri slabe. i vii aici ca s afli de ce
peti asemenea lucruri. i afli aici c necazurile acelea, nedreptatea aceea totui nu e o nedreptate
ci este o nuia cu care Dumnezeu i aduce aminte de pcatele tale pe care tu nu le-ai mrturisit. i
pcatul e acel cuvnt zis de vecina, de so sau de propriul copil, cuvnt care te-a sgetat la inim.
Pentru c tu ai uitat s mrturiseti preotului unul din pcatele tale din tineree. i Domnul i aduce
aminte. Tu poate ai uitat c ai nceput cstoria cu stngul i apoi te-ai cununat sau ai lepdat vreun copil - i aceasta e frdelege naintea lui Dumnezeu. E o isprav a curviei chiar dac eti
cununat dup lege. Sau ai uitat s spui c numai ai osndit, sau ai gndit despre cineva acelai
cuvnt i-ai uitat s-l spui la mrturisire. Dumnezeu ns n-a uitat greeala ta sau cuvintele tale. De
aceea vrea ca s te spele, s te cureasc de toate relele tale.
Ce face cu tine? Doar i aduce aminte de relele pe care le-ai fcut. De aceea toate relele care-i vor
fi mprocate n obraz i care v vor sgeta la inim nu le socotii ca necazuri ci stai locului i
cugetai: n-am i eu oare vreo greeal ca asta? Pentru c v spun c aa lucreaz Dumnezeu:
ngduie ca brbatul tu, vecina ta, copilul tu s-i spun cuvinte de ocar ca astfel s-i aduci
aminte de pcatul tu i s te ndrepi. i dac tu ai uitat sau i-a fost ruine s-l mrturiseti
preotului - i nu trebuia s-i fie ruine ci ruine de pcatul tu numai - pentru aceasta a ngduit
Dumnezeu s-l auzi din gura altuia i cu toate c tu juri c nu eti vinovat de aa ceva, i acum nici
nu eti, dar ai acel pcat din tineree i nu l-ai mrturisit. Asta e pricina vrajbei: pcatele
nemrturisite.
i cnd pricepi vrajba cu rostul ei, trimis fiind de la Dumnezeu, atunci recunoate-i pcatul tu i
spune-l sub patrafir ca s nu mai atrne pedeapsa lui Dumnezeu asupra ta <<Mrturisi-voi pcatul
meu>> i ndat va nltura pedeapsa pcatului meu. Cci zice n alt loc: Multe sunt btile care
ajung pe pctos; iar pe cel ce se teme de Domnul, mila l va ntmpina(Ps 31.11). Da, necazurile
sunt mila lui Dumnezeu cu noi oamenii. Cum te-ai teme de un arpe pe care l-ai avea n buzunar iai face ce-ai putea numai s scapi de el, ai arunca i haina de pe tine cu el cu tot numai s scapi,
cci poate guri buzunarul i s te mute, tot aa s facei i cu pcatele.
De aceea v spun s facei spovedanie curat cum n-ai fcut n viaa voastr. Iar de v vei aduce
aminte i de pcatele pe care vi le-a adus aminte soul, vecina, propriul copil, apoi rugai-v i
pentru gura slab care v-a atras luarea aminte cci prin aceea lucrarea lui Dumnezeu s-a fcut.
Credei voi lucrul acesta?! Apoi inei-l minte. Pentru cel care te ocrte roag-te, ca pentru un
binefctor, ntoarce-te cu buntate spre el i-i va ntoarce i Dumnezeu faa cea luminoas spre
64

tine. Biruii rul cu binele cci de partea binelui e Dumnezeu i oare nu e mai tare Dumnezeu ca
rul?
Lipii-v inima de lucrul lui Dumnezeu cci zice Domnul: cheam-m pe mine n ziua necazului
tu i te voi ajuta. Nu mai chemai pe dracul, pe bat-l Crucea, cci dac tot pe el l chemai el v
va ajuta i el v va aduce risip i moarte.
Deci lipii-v de cele ale lui Dumnezeu. i chiar de v trimite necazuri, apoi vi le trimite cu rost. i
de-ndat ce vei mrturisi pcatul tu Domnul va ridica pedeapsa pcatului tu. i chiar de vor mai
veni necazuri asupra ta tu nu le vei mai socoti necazuri ci mila lui Dumnezeu cu tine i aa vei iei
biruitor asupra lor. De aceea rugai-v pentru cei care v blestem. i asta st scris! Cci lucru bun
fac dar nu vedei voi.
Cum v-am mai spus, toi cei ce vrei s coboare umbra lui Dumnezeu peste viaa voastr, s
dobndii ocrotirea lui Dumnezeu peste casa voastr i peste ostenelile minilor voastre, curii-v
sufletele voastre cu rugciuni, cu spovedanie curat i cu post. i vei vedea cum are s vie mila lui
Dumnezeu i ocrotirea lui Dumnezeu asupra ta i asupra a tot lucrul minilor tale. Amin.
(Cuvnt inut n Sfnta Biseric n ziua de 25.02.1942)

Din cuvntrile
printelui Arsenie Boca
Lucrul clugrului este: curia minii, curia inimii, rugciunea nencetat, contiina prezenei
atotprezenei Sfintei Treimi n sufletul curit de patimi (cei trei uriai: netiina, uitarea, negrija),
dobndirea darurilor: a smereniei, a dragostei dumnezeieti, a luminii taborice, deci contiina,
dobndirea ndumnezeirii.
Cu ct ni se ntmpl necazuri mai grele i ni se d i timp n cale, cu att s avem convingerea c
Dumnezeu e cu noi i ne poart de grij de mntuire. Ca atare nu avem nicidecum dreptul s dm
vina pe nimeni de ce ni se ntmpl ce ni se ntmpl. Dimpotriv, tiind rostul necazurilor putem
s ne rugm pentru cei ce ne blestem, putem face bine celor ce ne fac ru, cci n realitate ne fac
bine. Totul este s tim i s credem acestea c din mna lui Dumnezeu ne vine btaia i nu ntrece
msura de trebuin, Tatl nostru fiind drept i iubitor de oameni. Lund lucrurile cum trebuie n
puin vreme poi ctiga ani ndelungai.
De pild: nemai nvinovind pe nimeni de relele ce i le-a pricinuit, pe neobservate constai iubirea
de Dumnezeu i de oameni ce-i lumineaz i-i nclzete sufletul i suferina i devine numaidect
uoar sau chiar plcut, dac nu chiar dispare.
Au fost pelerini rui care ajunser ca nici pe draci s nu mai dea vreo vin. C n realitate nici ei nu
chinuiesc pe nimeni fr nvoirea i msura de la Dumnezeu. Suferinele le au toi oamenii pentru
c le merit. Clugrii ns le cunosc rostul de la Dumnezeu i nu defaim pe nimeni.
Avva Sisoie: Nu e mare lucru s fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este s te vezi pe tine sub toat
zidirea.
Un animal cnd sufer caut singurtatea, numai omul caut s fac parad din suferin.
Aa de ateni trebuie s fim cu sufletul nostru ca i cnd am locui n cas cu un arpe. C aa este.
Smerenia se cldete pe ruinele mndriei.
Dac nu folosim mintea deplin, cdem n desndejde (adic cu rugciuni i meditaii spirituale Sfnta Scriptur).
Folosete-te de lacrimi pentru a dobndi mplinirea oricrei cereri, cci foarte mult se bucur
Stpnul cnd te rogi cu lacrimi.
Rugciunea este pregtire necesar pentru a primi darurile spirituale, numai dorina dup
Dumnezeu i rugciunea i deschid lui Dumnezeu un loc n inima noastr. Rugciunea este cheia cu
care deschidem poarta cerului i mpria lui Dumnezeu.
65

De cte ori loveti n cineva, de cte ori judeci pe fratele, s tii c nu te poi ruga. Rugciuna ta nui primit, ascultat, ci este lepdat. Ori de cte ori calci voia lui Dumnezeu la sfatul ispititorului, te
izolezi de fratele tu, te dezbini i atunci puterea lui crete asupra ta ...

Pe baza lucrurilor necurite ngduie Dumnezeu s fi plmuit ca s te pocieti. S v rugai s nu

vin peste voi necazurile care vin pe oameni, c vor veni vremuri foarte grele. S nu credei c voi
nu o s rbdai foame. S v pregtii pentru a putea pune capul pe butuc (martiraj). n rugciunea
"Tatl nostru", "i nu ne duce pe noi n ispit" se refer la ispita lepdrii de Dumnezeu. Cnd v
pregtii pentru spovedanie s citii "Predica de pe munte"(Mt. 5-6-7) i voturile monahale i v
controlai contiia dup ele.
Fii cu grij c se poate ntmpla s v culcai i s v trezii n faa judecii. Porunca iubirii: s nui ngdui nici o judecat, nici o separare de fratele, ci roag-te pentru cel ce te-a nedreptit. Prin
ncercri se spal menajarea de sine, cruarea de sine, iubirea de sine. Cnd eti asuprit, rstignit pe
nedrept s te bucuri. Cnd ne merge bine bine, acolo nu sporim. Unde-i mai greu, acolo te cureti
mai sigur. Acolo unde nu eti cioplit eti un necioplit.
Dumnezeu i ngduie ca tu s-i revizui poziia ta intern prin boli i necaz, dar cnd se termin
ghemul calendarelor (anilor) te duci cum te-ai format pe vecii vecilor. Pe patul morii ceri un ceas
de pocin, dar care nu ti dac i se va mai da. n acest timp sufletului i se deschid ochii, el vede
unde merge: la bine sau la ru. Cea mai pervers viclenie a satanei este s te fac s crezi c el nu
exist. Purai grij de mntuirea voastr c nu se termin totul cu mormntul. E mai mare omul n
genunchi dect n picioare.
Hristos a nviat e cea mai frumoas cntare a celei mai mari bucurii ce s-a ntmplat vreodat.
Rzboiul este al minii dar noi suntem slabi de minte. Nu mprumuta celui ru mintea, ochii,
gndurile, nu da degetul c i ia mna cu totul.
Dumnezeu pe toate le poate face dar ca s-L iubeasc nu poate, pentru c omul iubete pcatul i
tot ce este deertciune, dar pe Dumnezeu nu-L iubete i atunci vine dreptatea lui Dumnezeu peste
noi.
La Dumnezeu toate sunt cu putin, singura neputin este c nu silete pe nimeni s-L iubeasc, l
las pe om n voia lui liber. Cine nu are pe Dumnezeu stpn are muli stpni. Cine are stpn pe
Dumnezeu nu mai are ali stpni. Dumnezeu nu se face cu sila stpn, dovad c nu silete pe
nimeni s-L iubeasc, ns dac vezi, te pricepi. Acum n scurt vreme se ntmpl multe de a curi
sufletele.
Dac cu adevrat avem trebuin de ceva, avem trebuin de mult minte. Tot ce face omul, fie
bine, fie ru, te nsoete pn n ziua judecii.
Vedei cu ce e ptat mintea i cu ce v putei prezenta la Judector.
Necazurile ne vin pe urma greelilor noastre. Noi suntem candele stinse, inimi de iasc i nu ardem
pentru ceva mai bun dect pentru munc, deci pentru gunoaie.
Nu v jucai cu focul cli fiind.
ntoarcei-v de ctre trup ctre Dumnezeu ca s aib mil de voi s nu v lepede celui viclean.
J.V. Mnstirea Brncoveanu 10 aprilie 1991

(...) Ochii vd lucrurile mintea vede gndurile.

Postul curete ochiul, rugciunea curete mintea. Aici nu vorbim de rugciuni care cer lucruri
materiale nici de rugciunea care d drumul nchipuirii dup cum nu vorbim nici de rugciunea
liturgic ci numai de rugciunea minii. La intrarea n clugrie rugciunea vameului completat
poate chiar de Iisus e numit deodat cu metaniile Sabia Duhului Sfnt. Rugciunea minii este:
DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU MILUIETE-M PE MINE
66

PCTOSUL. E numele lui Iisus. nti cu gura apoi cu mintea ptrundem dinafar spre nluntrul
nostru ctre Iisus Care la rugciunea noastr bate rzboi cu potrivnicul din gnduri i ne izbvete
de asupririle patimilor. Rugciunea minii sau a inimii are temeiul acesta descoperit de nsui Iisus
c "fr Mine nu putei face nimic" n privina izbvirii de patimi deci n privina mntuirii.
Rugciunea minii are i stri superioare, cnd izbvindu-se patimile se deapn de la sine fr
cuvinte ntr-o nesfrit dragoste de Dumnezeu, de oameni i de toat fptura.
Rzboiul nevzut sau despre patimi (ispite)
Sufletul este mai de pre dect toat materia lumii pentru c n el e sdit de la obrie posibilitatea
desvririi. Pe de alt parte i firea ntreag suspin dup artarea fiilor lui Dumnezeu(Rom. 8.19)
adic dup ndumnezeirea omului. n cale st infirmitatea firii i o putere potrivnic nevzut care
caut s nfrneze sufletul de la un zbor mai nalt dect viaa veacului acestuia. i fiindc puterile
nu erau egale Dumnezeu S-a fcut om i ca om a biruit pe ispititorul nvndu-ne i pe noi lupta. A
nviat firea noastr i slluindu-se n noi prin botez fptura nou asculttoare de Dumnezeu. Dar
de la noi att se cere: s punem n lucru aceste ajutoare. Tot rzboiul nevzut al patimilor urmrete
abaterea sufletului din ascultarea de Dumnezeu i toat nevoina clugrului e s sporeasc aceast
ascultare. Potrivnicul are dou feluri de ispite: prin plcere i prin durere. Cu primele umbl s ne
amgeasc iar cu celelalte umbl s ne constrng s socotim plcerea ca bine i durerea ca ru. Cu
aceast meteugire ar restrnge nzuinele sufletului numai la o via comod n veacul acesta. Iar
clugrul are ctre primele nevoine nfrnri pentru dragostea de Dumnezeu iar ctre celelalte
lepdarea de sine pentru dragostea de oameni. Dac vede vicleanul c nu isprvete ...

Nichifor Crainic
Scrisoare ctre printele Arsenie Boca

Iubite printe Arsenie,

A fost o vreme cnd te-am tiut pictor de suflete dup modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce
vreme nltoare cnd toat ara lui Avram Iancu se mica n pelerinaj, cntnd cu zpada pn la
piept, spre Smbta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aa de la Dumnezeu ca toat acea
bulboan spiritual uria s se desumfle la comand ca i cum n-ar fi fost?
Ceea ce am admirat la Sfinia Ta e c nu te-ai lsat. Din zugrav de suflete, fericite s se modeleze
dup Domnul tuturor, iat-te zugrav de biserici, adic al celor ce poart pe chipurile cuvioase
reflexul desvririi Fiului lui Dumnezeu. E o mare mngiere, acum cnd nu mai ai prilejul s
desvreti pe aspirani, s poi mngia cu penelul pe cei desvrii pentru a-i da pild pe
zidurile sacre.
Mica biseric de la Drgnescu are norocul s simt pe zidurile ei zugrvite predicile fierbini, pe
care miile de oameni le ascultau la Smbta de Sus.
E o pictur nou ca i predica de atunci.
Nimic ntunecat n aceast primvar care mbrac cu plai nflorit bolile bisericii. E o lumin de
tonuri deschise ctre lume ca spiritul i chipul Mntuitorului cobort s ne aduc lumina de sus, ce
iradiaz din pictura Sfiniei Tale. E un stil nou, e o pictur nou, dup viziunea nou pe care o pori
n suflet.
67

Pictura sacr e istoria n imagini a vieii Mntuitorului i a celor transfigurai de El. Adic imaginea
raiului. Sfinia Ta ai neles s faci o pictur transfigurat n nuane clare i deschise, paradiziace
pentru a sugera lumea feeric de dincolo. Biserica de la Drgnescu iradiaz lumina raiului. Ceea
ce domin n ea pn acum e imaginea Maicii Domnului. Cea care ocrotete biserica din bolta
altarului e pur i simplu magnific n milostivirea ei de mijlocitoare a lumii ctre dumnezeescul ei
Fiu. Cea care plutete vizionar peste Sinodul de la Efes e fcut din attea nuane i numai din
nuane nct nici nu pare pictur, ci o apariie vaporoas i diafan care, cu cerescul Prunc n brae,
apare s ntreasc pe sinodali c ea e ntr-adevr Maica lui Dumnezeu Theotokos.

Not:
Aceast scrisoare a fost dat de Nichifor Crainic ucenicului su spiritual Printele Arsenia Boca
dup ntlnirea de cteva ceasuri pe care au avut-o n toamna anului 1971, n biserica din satul
Drgnescu din Bucureti, pe care Printele ncepuse s o picteze.
Dup mai multe convorbiri avute n Bucureti, Nichifor Crainic a venit s pecetluiasc, cu iubirea
i competena cu care scrisese Nostalgia Paradisului, valoarea picturii ucenicului su ajuns printe
duhovnicesc de statur filocalic.
Monahia Zamfira Constantinescu
Preluat din revista Gndirea (seria nou)

Printele Daniil Stoenescu

28 Noiembrie o zi cu cruce...*
Oare nu ardea n noi inima noastr cnd ne vorbea pe Cale la Smbta, Prislop, Drgnescu sau
Sinaia i ne tlcuia Scripturile?"(cf. Luca 24,32)
Patericul ne relateaz despre un frate care, mergnd odat la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit
i trecnd pe lng fereastr, aruncndu-i privirea spre nluntru, i-a fost dat s-l vad, din
rnduial i iconomie dumnezeiasc, pe btrnul clugr n rugciune nvluit peste tot ca de un
foc de focul luminii harului Duhului Sfnt cci, spune Patericul era vrednic acel frate de a
vedea astfel de lucruri minunate.
Pentru cei ce l-au cunoscut i recunoscut, pentru cei ce l-au ascultat i urmat pe Printele Arsenie
Boca (29 sept. 1910 28 nov. 1989 ) ziua de 28 noiembrie deja nscris cu cruce roie n
calendarul vieii noastre ne este n anul bisericesc ca o fereastr prin care cu dragoste i dor ne
aruncm privirea minii ca i ucenicul din Pateric nspre personalitatea harismatic ca o par
de foc a celui care a fost, este i va rmne de-a pururi pentru ortodoxia, spiritualitatea i
monahismul romnesc al veacului XX Printele Arsenie, Omul lui Dumnezeu.
De trei ani batem cu smerenie i umilin prin pomenirile rnduite de Sfnta Biseric la ua
chiliei de dincolo a Sfiniei Sale, cu gndul luminat i purtat de la fereastra chiliei avvei
Arsenie din Pateric, la chilia Printelui Arsenie de sub fereastra Munilor Fgraului, iar de acolo
la "fereastra celulei" unei temnie din anii 50 pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric)
l-a vzut pe Printele Arsenie n rugciune nvluit ca de un foc pentru ca n sfrit, s ni-l
68

aprindem ca o lumnare la crucea mormntului Sfiniei Sale de la Prislop, de care se cuvine s ne

apropiem ca de un rug aprins ca s primim lumin din lumin.
Binecuvntat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om pn la statura vrstei deplintii n
Hristos (Efes. 4,13), ocrotit este ara noastr care are un astfel de mijlocitor ctre Dumnezeu i
vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a fcut compromisuri spiritului vremii n
trecutul ncheiat la numai cteva zile dup svrirea Sfiniei Sale din aceast via (28 noiembrie
22 decembrie 1989!). Pentru c astzi, ntr-o vreme plin de incertitudini cnd lumea i societatea
n care trim se aseamn tot mai mult cu un inut al Gherghesenilor bntuit de felurite duhuri,
curente i ideologii care nu sunt de la Dumnezeu, ne dm seama c a-l fi ntlnit cndva,
cunoscut, ascultat, crezut i urmat dup puteri pe Printele Arsenie Boca la o rspntie a vieii
noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevrat profet biblic, apostol
neotestamentar sau Sfnt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea i icoana clar i
definitiv ca un reflex al picturii bisericeti de la Drgnescu i Prislop a Printelui Arsenie,
zugrvit naintea ochilor i nluntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboar att de pe
Tabor, ct i din norii Parusiei
De aceea, lsnd n seama lui Dumnezeu rnduirea vremii n care lumina s fie pus n sfenic i
timpului care ese n tain odjdiile sfinilor i le sculpteaz racla s adevereasc tuturor, cler i
popor", locul Icoanei Printelui Arsenie n catapeteasma neamului nostru romnesc cretinesc i
de Hristos iubitor, mrturisim c cel puin n vremile pe care le trim astzi i n viitorul apropiat
despre Printele Arsenie, despre activitatea i lucrrile Sfiniei Sale, se cuvine mai mult i mai
bine s se tac, dect s se vorbeasc
Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugciunile Prea Cuviosului Printelui nostru
Arsenie Ieromonahul, rmi cu noi, n toate zilele, cci este spre sear i zilele rele sunt". (cf. Lc.
24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).
Protos. Daniil Stoenescu
* Din cuvntul rostit cu prilejul pomenirii svrite la Mnstirea Prislop 28 noiembrie 1992
legat de mplinirea a trei ani de la strmutarea Printelui Arsenie n lumea celor vii".
Text preluat din Gndirea (seria nu), nr. 2 / 1992

Viata Printelui Arsenie Boca

S-a nscut la 28 septembrie 1910 n comuna Vata de Sus, judetul Hunedoara. Printii, trani
gospodari, au mai avut nc o singur fiic.
De mic copil manifest nclinatie spre studiu si spre artele frumoase. Urmeaz scoala primar n
comuna natal, apoi liceul la Brad ntre 1924-1928, iar din 1928 cursurile Institutului Teologic de
grad universitar din Sibiu unde este remarcat de Pr. Prof. Dumitru Stniloae ca un student eminent,
fiind licentiat n teologie n 1932.
Continu studiile la facultatea de Belle Arte din Bucuresti (1932-1936) si urmeaz doi ani si
cursurile Faculttii de Medicin din Cluj, pe care ns nu le ncheie.
ntre anii 1938-39 face un pelerinaj la muntele Athos de unde, revenind n tar se nchinoviaz n
anul 1939 la mnstirea Smbta de Sus si la scurt timp este hirotonit diacon si preot.

69

n 1948, la ndemnul mitropolitului Nicolae Blan se mut la Prislop pentru a renvia viata
monahal din aceast mnstire distrus de generalul Bucow. Aici ntemeiaz o obste de maici si
vietuieste pn n 1959 cnd i se stabileste domiciliul fortat la Bucuresti si lucreaz timp de 10 ani
la pictura bisericii din Drgnescu. Ultima parte a vietii si-o petrece la Sinaia, unde obstea
mnstirii Prislop, mprstiat n 1959 se reorganizeaz.
S-a mutat la Domnul n 28 noiembrie 1989 la Sinaia si nmormntat dup dorinta proprie la
mnstirea Prislop la 4 decembrie 1989.
Ultima dorint a fost ca opera sa s nu fie publicat. S-a publicat totusi lucrarea Crarea
mprtiei n editura Episcopiei Ortodoxe Romne a Aradului, 1995, unele din predicile si
meditatiile sfintiei sale rmnnd n manuscris si cunoscnd ulterior o mare diversitate de variante.
Mormntul printelui Arsenie de la mnstirea Prislop constituie si azi un loc de pelerinaj pentru
sute de crestini din tar care l-au cunoscut si n constiinta crora printele a rmas ca un om cu
viat sfnt.

70

NTMPINRI
Interviuri cu Printele Teofil Prian
realizate de Sabin Vod
PARTEA A III-A
Varia
~ cuvinte si cuvntri ~
Cinstirea Sfintei Cruci
Cinstirea Maicii Domnului
Cinstirea sfintilor
Mnstirea - locul mplinirilor
Femeile gnditoare de Dumnezeu
Smnta si pmntul inimii
Neo-isihasmul romnesc
Printele Arsenie Boca
mbunttirea sufletului
Rugciunea de toat vremea
Despre isihasm
Sfntul Pantelimon - ndemn la milostivire
Slujirea tinerilor n Biseric
Cinstirea Sfintei Cruci
Suntem cinstitori ai Sfintei Cruci pentru c ne-am pomenit n aceast lume ca cinstitori ai Sfintei
Cruci. Si e firesc s fim cinstitori ai Sfintei Cruci pentru c Biserica noastr este cinstitoare a
Sfintei Cruci. Sunt multe prilejurile n care Biserica noastr pomeneste puterea cinstitei si de viat
fctoarei Cruci. Cinstim Sfnta Cruce pentru c asa ne nvat Biserica, pentru c asa face Biserica,
pentru c asa fac crestinii cei buni. Cinstim Sfnta Cruce pentru c stim c Sfnta Cruce este altarul
de jertf pe care s-a adus ca jertf pe sine Mntuitorul nostru de bunvoie. Cinstim Sfnta Cruce
pentru c n ea vedem materializat iubirea lui Dumnezeu fat de oameni. Stim c Dumnezeu este
iubire (In. 4, 8) si stim c Sfnta Cruce este o mrturie despre iubirea lui Dumnezeu Tatl, care L-a
dat pe Fiul Su ca oricine crede n El s nu piar, ci s aib viat vesnic (In. 3, 16). Este o mrturie
despre iubirea lui Dumnezeu Fiul, care din iubire S-a rstignit pentru noi si pentru a noastr
mntuire. Cinstim Sfnta Cruce ca fiind fata lui Dumnezeu ndreptat ctre oameni. Si cinstim
Sfnta Cruce nu numai ca artare a iubirii lui Dumnezeu fat de oameni, nu numai ca altar de jertf,
ci si ca semn al biruintei prin nviere "c, iat, a venit prin Cruce bucurie la toat lumea", spunem
71

ntr-o alctuire de la sfintele slujbe ale Bisericii noastre si stim c Domnul nostru Iisus Hristos a
nviat din morti dup ce a murit pe Cruce si de aceea noi facem o legtur ntre Crucea Domnului
Hristos si nvierea Domnului Hristos. nvierea Domnului Hristos d valoare pentru noi jertfei de pe
Cruce, iar Crucea este semn si al jertfei, si al biruintei, si este semn al jertfei pentru c este semn al
nvierii si al biruintei. Si de aceea noi cinstim Crucea Mntuitorului nostru Iisus Hristos si zicem:
"Crucii Tale ne nchinm, Hristoase, si Sfnt nvierea Ta o ludm si o mrim" si mai zicem;
"Doamne, arm asupra diavolului Crucea Ta ai dat nou, c se ngrozeste si se cutremur,
nesuferind a cuta spre puterea ei, c morti ai sculat si moartea ai surpat. Pentru aceasta ne
nchinm ngroprii Tale si nvierii". Sfntul Calinic de la Cernica, la sfrsitul vietii sale
pmntesti, a zis "Slav lui Dumnezeu pentru toate, Sfnt Cruce ajut si s ne vedem n Rai".
Cuvnt nregistrat la Mnstirea Brncoveanu n luna
februarie 1998 si difuzat pe Canalul Radio Romnia Cultural

Cinstirea Maicii Domnului

Pe Maica Domnului o cinstim pentru c asa ne nvat Biserica noastr, pentru c asa ne-am
pomenit, pentru c nu putem s nu cinstim pe Maica Domnului, Maica Domnului fiind maica
Mntuitorului nostru Iisus Hristos. E firesc, dac-L cinstim pe Domnul Hristos, dac-l preamrim
pe Domnul Hristos, s fim si cinstitori ai Maicii Domnului. Ne-am pomenit ca cinstitori ai Maicii
Domnului ndrumati de Biserica noastr la aceasta prin rnduielile sfintelor slujbe. De pild, am
auzit n cadrul sfintelor slujbe, de cnd mi-am dat seama de aceasta, cuvintele: "Pe Preasfnta,
curata, preabinecuvntata, mrita, stpna noastr, de Dumnezeu Nsctoare si pururea Fecioara
Maria, cu toti sfintii s o pomenim" si am rspuns la acest ndemn totdeauna: "Preasfnt
Nsctoare de Dumnezeu, miluieste-ne pre noi". E n centrul preocuprilor noastre, si Sfnta Cruce,
si Maica Domnului. ntr-o alctuire de la Ziua Crucii, vorbind cu Maica Domnului, pomenim
Sfnta Cruce si zicem: "Rai de tain esti, Nsctoare de Dumnezeu, care ai odrslit nelucrat pe
Hristos, ntru care lemnul Crucii cel de viat purttor pe pmnt s-a sdit. Pentru aceasta nltat
fiind acum (se ntelege lemnul Crucii), nchinndu-ne lui, pe tine te mrim". Este o legtur ntre
Maica Domnului si Crucea Domnului nu numai n sensul c Maica Domnului a stat la Crucea
Domnului, ci si n ntelesul c Biserica noastr are n vedere si Crucea Domnului, si pe Maica
Domnului. Si, n sfrsit, am nvtat multe despre Maica Domnului pe parcursul vietii noastre si
putem nvta, si anume cinstim pe Maica Domnului pentru c a ales-o Dumnezeu Tatl, pentru c
din ea s-a ntrupat Dumnezeu Fiul, pentru c Duhul Sfnt s-a pogort peste ea. Cinstim pe Maica
Domnului pentru c ngerul binevestitor a zis: "Bucur-te cea plin de dar, Domnul este cu tine"
(Lc. 1, 28), pentru c Sfnta Elisabeta, sub puterea Duhului Sfnt n prezenta Maicii Domnului
care-L purta pe Domnul Hristos n pntecele ei a zis "Binecuvntat esti tu ntre femei si
binecuvntat este rodul pntecelui tu si de unde mie cinstea aceasta ca s vin Maica Domnului
meu la mine?" (Lc. 1, 42-43). O cinstim pentru c a cinstit-o o femeie din popor care, uimit de
cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, a ridicat glasul si a zis "Fericit este pntecele care te-a
purtat si pieptul la care ai supt" (Lc. 11, 27). O cinstim pe Maica Domnului pentru c au cinstit-o
toti sfintii si n-avem cum s n-o cinstim pe ceea ce este mrirea a toat lumea, care din oameni a
rsrit si pe Cuvntul, pe Fiul lui Dumnezeu L-a nscut. O cinstim pe Maica Domnului ca ceea ce
este mai cinstit dect heruvimii si mai mrit fr de asemnare dect serafimii.
Cuvnt nregistrat la Mnstirea Brncoveanu
72

n luna februartie 1998 si difuzat pe RRC

Cinstirea sfintilor
Biserica Ortodox cinsteste sfintii pentru c-i cinsteste Dumnezeu pe sfinti. Sfintii sunt sfintii lui
Dumnezeu si cinstindu-i pe sfintii lui Dumnezeu, cinstim pe Dumnezeu nsusi, care este minunat
ntre sfinti. "Veniti s ne nchinm si s cdem la Hristos. Mntuieste-ne pe noi, Fiul lui Dumnezeu,
Cela ce esti minunat ntru sfinti, pe noi cei ce-Ti cntm Tie: Aliluia". Cinstim pe sfinti pentru c
sfintii sunt prietenii lui Dumnezeu, cinstim pe sfinti pentru c i-a ales Dumnezeu, cinstim pe sfinti
pentru c-i alegem si noi pe sfinti ca ocrotitorii nostri, cinstim pe sfinti pentru c ei se roag pentru
noi. "Sfintilor mucenici care bine v-ati nevoit si v-ati ncununat, rugati-v Domnului s mntuiasc
sufletele noastre". "Mrire Tie Dumnezeului nostru, lauda Apostolilor si bucuria Mucenicilor, a
cror propovduire este Treimea cea de-o fiint si nedesprtit". Sunt cuvinte cu care suntem
obisnuiti. "Pe toti sfintii pomenindu-i, iar si iar cu pace Domnului s ne rugm" spunem la Sfnta
Liturghie. Pomenim pe sfinti la zilele hotrte pentru pomenirea lor, ne rugm sfintilor s ne ajute
si nou s urmm calea de sfintenie, calea pe care au urmat-o ei, i cinstim pe sfinti pentru c dorim
si noi s fim sfinti si pentru c dorim s fim sfinti, ne folosim de darurile Mntuitorului nostru Iisus
Hristos, care sunt puse n atentie ca Sfintele sfintilor, ca Sfinte pentru cei sfinti, ca Sfinte pentru cei
ce vor s fie sfinti, ca Sfinte pentru cei care vor s nmulteasc numrul sfintilor.
Cuvnt nregistrat la Mnstirea Brncoveanu
n luna februarie 1998 si difuzat pe RRC

Mnstirea - locul mplinirilor

Iubiti frati, mi place s spun, si spun adeseori, c mnstirea este si locul mplinirilor. Ar putea
cineva s se ntrebe, totusi, dac exist ntr-adevr undeva un loc al mplinirilor si dac exist acest
loc si este mnstirea - de ce mnstirea este locul mplinirilor. ntrebarea aceasta despre locul
mplinirilor, despre un loc n care oamenii nu numai c se simt bine, dar se simt ndestulati, simt c
nu mai au ce s urmreasc, dac lucrul acesta se ntmpl ntr-un anumit loc, oare ntr-adevr este
un astfel de loc? ntrebarea este fireasc pentru c Sfntul Ioan Gur de Aur observ n "Predicile
despre pocint" c Adam fiind n Rai a czut si c Lot fiind n Sodoma s-a mntuit. Observ c
Iov s-a mntuit pe o grmad de gunoi, iar Saul nu s-a mntuit n palat mprtesc. Dac lum
aminte la acest cuvnt al Sfntului Ioan Gur de Aur, constatm c nu locul, ci asezarea sufleteasc
l ajut pe om ca s fie mplinit. Dar dac ne mai gndim apoi c Sfntul Petru Damaschin spune c
a vzut mntuire si cdere si n pustiu, si n viata obisnuit, si-n clugrie, si-n cstorie, si dac ne
mai gndim c el afirm c "de va lsa omul voile si cugetele sale si va face voia si cugetul lui
Dumnezeu, n toat lumea asta nu se va gsi nici loc, nici lucru ca s-i mpiedice mntuirea. Se
potriveste acest cuvnt cu cuvntul psalmistului: "n tot locul stpnirii Lui, binecuvnteaz suflete
al meu pe Domnul (Ps. 102, 22). n rugciunea "mprat ceresc" - ctre Duhul Sfnt - spunem "care
pretutindenea esti si toate le mplinesti". Sfntul Marcu Ascetul are cuvntul: "credinta neclintit
este un turn ntrit si Hristos se face toate celui ce crede". n acest cuvnt al Sfntului Marcu
Ascetul ntelegem c mntuirea, c mplinirea vine prin Hristos. "Hristos s se slsluiasc prin
credint n inimile voastre", le scrie Sfntul Apostol Pavel crestinilor din Efes (Efes. 3, 17). Toate
acestea ne duc la gndul c, de fapt, mplinirea tine de suflet si nu de loc, de un loc anume. Si totusi
73

nu se poate spune c n-ar fi si niste locuri cu avantaj pentru linistea sufleteasc, locuri n care omul
s se simt mai aproape de Dumnezeu, locuri n care cei de jos s caute mai mult voie lui
Dumnezeu, nu se poate spune c nu exist locuri care s favorizeze linistea si bucuria. Si-un astfel
de loc neprat trebuie s fie mnstirea, pentru c mnstirea este mprtia lui Dumnezeu aici pe
pmnt. Undeva unde se nmulteste rugciunea, undeva unde se caut linistea, undeva unde
oamenii sunt cu gndul la Dumnezeu nu se poate s nu fie si o mplinire, dac oamenii caut cu
adevrat voia lui Dumnezeu. Binenteles c vrjmasul poate veni cu gndurile lui, poate da fel de
fel de sugestii, poate aduce confuzii, poate aduce nedumeriri, poate s rscoleasc niste gnduri ale
trecutului si niste nzuiri spre lumea aceasta, si-n cazul acesta, mnstirea nu este locul mplinirilor
pentru aceia care nu caut mplinirea n Dumnezeu.
Cnd m ntreba cineva: de unde vin, de unde sunt, de multe ori mi venea n minte s spun niste
versuri scrise de Maica Teodosia n "Pasre de nea":
"Eu, de unde vin e numai senin
Si-acolo nu-i dorul nimnui, e numai senin."
pentru c unde-i Dumnezeu si dorul su e senintor. Norii ispitelor, norii ndoielilor, norii
confuziilor, norii nedumeririlor nu au ce cuta unde "nvie Dumnezeu si se risipesc vrjmasii Lui",
"s nvie Dumnezeu si s se risipeasc vrjmasii Lui si s fug de la fata Lui toti cei ce-L ursc pe
Dnsul". Si dac ne gndim bine c Sfntul Apostol Pavel n Epistola ntia ctre Corinteni scrie
c: "noi surpm izvodirile mintii si tot gndul l robim spre ascultarea lui Hristos", aflm metoda de
mplinire. S surpi izvoarele mintii. Pentru c fiecare dintre noi, acolo unde ne gsim, suntem sau
putem fi mpresurati de izvodirile mintii. De o minte cu odrsliri care nu se potrivesc cu poruncile
lui Hristos, pentru c nu reusim nici mcar n parte de multe ori, s mplinim cuvntul Sfntului
Apostol Pavel din Epistola ctre Romani, care zice: "schimbati-v prin nnoirea mintii, cutati s
cunoasteti ce este plcut si desvrsit si nu v asemnati chipului acestui veac, ci schimbati-v prin
nnoirea mintii" (Rom. 12, 2). Nelinistile, toate nemplinirile, toate zbuciumrile, toate nemplinirile
vin de acolo c omul nu se supune cu mintea Domnului Hristos si caut el niste lucruri care nu tin
de liniste si de mplinire si ar trebui s fim cumva, cu o jen n sufletul nostru, cnd avem
nempliniri si nemultumiri pentru c asta nseamn c nu ne-am ntlnit nc cu Domnul Hristos.
La Schimbarea la Fat, Sfntul Apostol Petru a zis: "Doamne, e bine s fim aici". Ar trebui s zice
si noi, despre noi nsine, n raport cu Taborul vietii noastre - cei din mnstire, "Doamne, e bine s
fim aici".
La nvierea Sa din morti, Domnul Hristos a dat ucenicilor Si bucurie si cei doi care mergeau spre
Emaus erau cu inimile arznde de prezenta Domnului Hristos, iarsi un semn de bucurie si de
mplinire. Mai departe, la nltarea la cer a Domnului nostru Iisus Hristos, ucenicii s-au ntors n
Ierusalim cu bucurie mare. Si nu erau ntr-un loc anume, cum nu erau nici mcar n locul nltrii,
cci s-au ntors de acolo "cu bucurie mare", binenteles purtnd n suflet binecuvntarea pe care a
dat-o Domnul Hristos si purtnd n suflet nchinarea pe care au adus-o ei Domnului Hristos.
Ne confruntm de multe ori, unii dintre noi, si cu oameni nempliniti care au trit ani si ani n
mnstire. Oameni nempliniti care ar putea s aib bucurie din darul lui Dumnezeu, din
rugciunile Maicii Domnului, din mijlocirile sfintilor din slujbele Bisericii, din darurile Bisericii, si
totusi nu au. Nu pentru c nu sunt n locuri favorizante pentru bine, ci pentru c nu stiu s caute si
nu stiu cutnd s gseasc pe Cel prin care vine mplinirea - Hristos care "se face toate celui ce
crede" si pe Cel de la care vine "toat darea cea bun si tot darul desvrsit".
Ar fi cazul s ne ntrebm, n situatii de felul acesta, de confruntare cu noi nsine si de cercetare de
noi nsine, la vreme de ndreptare: ct multumire purtm n suflet? ct mplinire avem din ceea ce
74

facem, din ceea ce gndim, din ceea ce vorbim, din ceea ce suntem? S ne cercetm pe noi nsine si
dac vedem c nici n "locul mplinirilor" nu avem mplinire - s ne defimm. Ca acel printe care,
ntrebat fiind ce a gsit n calea aceasta, ce-a nvtat n calea aceasta a clugriei, a zis: "s m
defaim pe mine nsumi". Smerenia este un mijloc de nltare, dup cuvntul Domnului Hristos care
zice: "cel ce se smereste pe sine se va nlta", iar darul lui Dumnezeu se d celor smeriti. "nvtativ de la Mine c sunt blnd si smerit cu inima", a zis Domnul Hristos, "si veti avea odihn
sufletelor voastre". Amin.
nregistrare realizat la Mnstirea Brncoveanu
de la Smbta de Sus, 4 octombrie 1996

Femeile gnditoare de Dumnezeu

ntru aceast duminic, am auzit la sfintele slujbe spunndu-se cuvintele: "Cnd Te-ai pogort la
moarte Cela ce esti Viata cea fr de moarte, atunci iadul l-ai omort cu strlucirea dumnezeirii, iar
cnd ai nviat pe cei morti din cele de dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dttorule de viat,
Hristoase Dumnezeul nostru, mrire Tie". Cuvintele acestea le-am auzit de mai multe ori n
cuprinsul slujbei de duminic de la Glasul al II-lea. Si cnd spunem aceste cuvinte, stm n fata
Mntuitorului nostru Iisus Hristos, vorbim cu Mntuitorul, cu El, care este fr de moarte si care
totusi s-a pogort la moarte. "Cnd Te-ai pogort la moarte, Cela ce esti Viata cea fr de moarte".
A primit Mntuitorul nostru s moar pentru pcatele noastre, a murit cu fire pmnteasc, s-a
desprtit sufletul de trup, asa cum se ntmpl la moartea tuturor oamenilor, dar n-a murit cu firea
dumnezeiasc, El fiind Viata cea fr de moarte. "Cnd Te-ai pogort la moarte, Cela ce esti Viata
cea fr de moarte, atunci iadul l-ai omort cu strlucirea dumnezeirii", spunem noi mai departe.
Cum anume? Atunci cnd Domnul nostru Iisus Hristos a fost nmormntat de Iosif din Arimateea si
de Nicodim, a fost asezat n mormnt cu trupul si s-a pogort n iad cu sufletul, dar cu dumnezeirea
a fost pretutindeni, si n mormnt cu trupul, si n iad cu sufletul. De aceea se spune: "Atunci iadul lai omort cu strlucirea dumnezeirii". Cnd s-a pogort Domnul Hristos la iad, iadul a ncetat s
mai fie iad, ntunericul a fost strlucit de strlucirea dumnezeirii si a avut loc aceast pogorre la
moarte si apoi n cele mai de jos ale pmntului, n locasurile mortilor, iar prin aceasta iadul a fost
nimicit. Aceasta a avut drept urmare faptul c cei morti au fost nviati: "Atunci iadul l-ai omort cu
strlucirea dumnezeirii; iar cnd ai nviat pe cei morti din cele de dedesubt" (din cele de jos). Cei
vechi credeau c lumea aceasta este mprtit n trei prti, ca si cnd ar avea trei etaje: la mijloc
pmntul, sus cerul si jos iadul, sub pmnt. Era o conceptie a lor si atunci Biserica, avnd n
vedere conceptia aceea, spune: "Te-ai pogort la iad, ai nviat pe cei morti din cele de dedesubt.
Atuncea iadul ai omort cu strlucirea dumnezeirii Tale, iar cnd ai nviat pe cei morti din cele de
dedesubt, toate puterile ceresti au strigat: Dttorule de viat, Hristoase Dumnezeul nostru, mrire
Tie". Ceea ce s-a ntmplat atunci trebuie s se ntmple n fiecare dintre noi. Dac avem un iad n
sufletul nostru, acesta trebuie s se nimiceasc. Dac avem porniri rele, trebuie s se schimbe spre
bine. Iadul din sufletul nostru, atta ct este, dac este, trebuie s fie ptruns de strlucirea
dumnezeirii, s nvieze Dumnezeu n noi, "s nvie Dumnezeu si s se risipeasc vrjmasii Lui", s
simtim pe Dumnezeu viu si lucrtor n noi si toate mpotrivirile din suflet s se nimiceasc si atunci
puterile cerului strig si pentru noi, si pentru cele ce se ntmpl n noi: "Dttorule de viat,
Hristoase, Dumnezeul nostru, mrire Tie".
Asa vorbim cu Domnul Hristos si mai vorbim cu El n aceast duminic zicnd: "De Te-ai si
pogort n mormnt, cela ce esti fr de moarte, dar puterile iadului ai zdrobit si ai nviat ca un
biruitor, Hristoase, Dumnezeule, zicnd femeilor mironisite: Bucurati-v si apostolilor Ti pace
75

druindu-le, Cela ce dai celor czuti ridicare". i spunem Domnului Hristos c, cu toate c s-a
pogort n mormnt, cu toate c a fost ca un mort n mormnt, cu puterea dumnezeiasc a zdrobit
iadul. "Cu toate c Te-ai pogort n mormnt, cela ce esti fr de moarte", Te-ai pogort n
mormnt dup firea omeneasc, Te-ai unit cu cei morti dar, cu puterea Ta, ai zdrobit iadul, "dar
puterile iadului ai zdrobit si ai nviat ca un biruitor, zicnd femeilor mironosite: Bucurati-v". Dup
nvierea Sa, Domnul Hristos, asa cum mrturiseste Sfntul Evanghelist Matei, s-a ntlnit cu
femeile mironosite, care L-au ntmpinat si Domnul Hristos le-a ntmpinat pe ele si a zis ctre ele:
"Bucurati-v" (Mt. 28, 9). Le-a salutat. Cuvntul bucurati-v nu este un ndemn la bucurie, ci este
un salut. "Bucurati-v" e salutul pe care l-a ntrebuintat Domnul Hristos n ntelesul c cuvntul din
limba ebraic s-a tradus n limba greac prin "bucurati-v", iar n limbile moderne nu peste tot
gsim n Noul Testament cuvntul "bucurati-v", ci gsim cuvntul fiti salutati.
Iubiti credinciosi, Domnul Hristos a zis femeilor: "bucurati-v". Noi ne putem gndi si la un
ndemn la bucurie, pentru c Domnul Hristos a adus bucuria nvierii si s-au bucurat ucenicii c Lau vzut pe Domnul (In 20, 20). Deci, a zis femeilor "bucurati-v" si apostolilor le-a dat pace. "Si
apostolilor Ti pace druindu-le, Cela ce dai celor czuti ridicare". Iubiti credinciosi, ns, n
aceast zi n care pomenim pe femeile mironosite si zicem c-a zis Domnul Hristos femeilor
mironosite "bucurati-v", ne gndim totodat si la Sfntul Iosif din Arimateea, care a fost n
legtur cu Domnul Hristos prin aceea c l-a nmormntat cu cinste pe El. A cerut autorizatie de la
Pilat s-l nmormnteze pe Mntuitorul, pe nvttorul cel rstignit. A primit autorizatie si l-a
nmormntat si Biserica l pomeneste ntru aceast zi mpreun cu femeile purttoare de mir, cu
femeile care au cumprat miresme si au pregtit miresme si s-au dus s le verse peste trupul
Domnului nostru Iisus Hristos, dar n-au putut s-si mplineasc gndul pentru c Domnul nostru
Iisus Hristos nviase din morti.
n legtur cu aceste femei mironosite, cu aceste femei purttoare de mir, femei doritoare de a-l
cinsti pe Mntuitorul nostru Iisus Hristos, n legtur cu aceaste femei, Biserica noastr spune: "Pe
Soarele cel mai nainte de soare, care a apus oarecnd n mormnt, mers-au mai nainte de ctre
ziu cutndu-L ca pe o zi mironositele fecioare si una ctre alta striga: O, prietenelor, veniti s
ungem cu miresme trupul cel de viat purttor si ngropat, trupul care a nviat pe Adam si care
acum zace n mormnt. S mergem si s ne srguim ca si magii si s ne nchinm, si s aducem
miruri n loc de daruri, Celui ce nu n scutece, ci n giulgiu este nfsurat, si s plngem, si s
strigm: O, Stpne, scoal-Te, Cela ce dai celor czuti sculare" (Icos). Aceasta este o alctuire a
Bisericii noastre, o minuntie de gnduri bune si frumoase, pe care o avem n cuprinsul slujbelor
noastre de la Pasti, si o avem si n cuprinsul slujbei de astzi. Si spunem, vorbind cu cei ce ne
ascult: "Pe Soarele cel mai nainte de soare - asa-l numim pe Domnul Hristos: Soare nainte de
Soare, Soarele care a fcut soarele - Pe Soarele cel mai nainte de soare, care a apus oarecnd n
mormnt". A fost nmormntat soarele? Poate s fie soarele nmormntat? Nu poate. Soarele nu
apune niciodat, apune pentru noi si rsare pentru altii. "Pe Soarele cel mai nainte de soare, care a
apus oarecnd n mormnt, mers-au mai nainte de ctre ziu - pn nu s-a fcut ziu (si aici
urmeaz ceva frumos) - cutndu-l ca pe o zi mironositele fecioare (mironositele n general, c-au
fost si fecioare, si nefecioare ntre ele. Chiar m ntreba cineva, undeva, c de ce se spune
mironositele fecioare? Si am spus c se refer la acelea care au fost fecioare. Dar, a fost si Maria
Magdalena, care de fapt n-a fost fecioar); - si una ctre alta striga: O, prietenelor, veniti s ungem
cu miresme trupul cel de viat purttor si ngropat, trupul care a nviat pe Adam cel czut si care
zace n mormnt", ele considerau c Trupul Domnului e n mormnt, zace n mormnt. Nu stiau c
Domnul Hristos a nviat. "S mergem s ne srguim ca si magii, si s ne nchinm, si s aducem
miruri n loc de daruri". Magii au adus daruri la nasterea Mntuitorului, cnd Domnul Hristos ca
prunc a fost nfsurat n scutece, si acum era nfsurat, dar nu n scutece, ci n giulgiu. Se face o
legtur, pe care binenteles c n-au fcut-o mironositele, dar pe care o face Biserica. "Si s
mergem s ne srguim ca si magii, si s ne nchinm, si s aducem miruri n loc de daruri". Nu
aducem aur, tmie si smirn cum au adus magii, ci aducem miruri n loc de daruri Celui ce, nu n
76

scutece ca la nastere, ci n giulgiu este nfsurat si s plngem si s strigm: "O, Stpne, scoal-Te,
Cel ce dai celor czuti ridicare". Sunt niste lucruri minunate cu care ne mpodobim mintea la
aceast srbtorire, n aceast duminic n care pomenim pe femeile mironosite, pe femeile
purttoare de mir, pe femeile gnditoare de Dumnezeu. Cred c acesta este lucrul cel mai de
cpetenie pe care ar trebui s-l avem n vedere ntr-o zi ca aceasta. Biserica ne spune c femeile
mironosite au fost gnditoare de Dumnezeu, L-au avut n vedere pe Dumnezeu, L-au avut n
principal n sfera gndurilor lor pe Domnul Hristos si de aceea erau gnditoare de Dumnezeu. Cnd
eram eu copil, buna mea, Dumnezeu s-o odihneasc, cnd i venea ceva deosebit n minte spunea:
"Mi-o adus Dumnezeu n gnd". Aceasta nseamn s fii gnditor de Dumnezeu, s primesti n
gnd gndurile lui Dumnezeu, s aduni n minte, gndurile lui Dumnezeu. De unde? Din Sfnta
Evanghelie, unde sunt cuvintele lui Dumnezeu, gndurile lui Dumnezeu, care sunt vesnice; din
scrierile Sfintilor Apostoli, care au fost insuflati de Duhul Sfnt, din scrierile Sfintilor Printi si mai
ales de la sfintele slujbe. Iat, v-am spus niste gnduri luminate. Asta nseamn s ai gndurile lui
Dumnezeu si s fii gnditor de Dumnezeu si mai ales femeile s fie gnditoare de Dumnezeu ca s
se potriveasc cu femeile mironosite.
Deci, iubiti credinciosi, n aceast zi n care ne gndim la femeile cinstitoare de Dumnezeu, care au
vrut s-L cinsteasc pe Mntuitorul prin miruri, pe care le-au cumprat si pe care le-au pregtit si n
care si-au pus inima lor, n aceast zi e cazul s ne aducem aminte c femeile purttoare de mir,
femeile gnditoare de Dumnezeu, femeile mironosite, n-au putut s-si ntrebuinteze mirurile si s-au
ntors cu ele napoi, pentru c Domnul Hristos nviase din morti. De aceea zicem noi la Sfnta
Slujb de nviere: "Femeile cele gnditoare de Dumnezeu n urma Ta cu miruri au alergat si pe care
ca pe un mort cu lacrimi Te cutau, bucurndu-se s-au nchinat Tie, Dumnezeului celui viu si
Pastile cele mntuitoare ucenicilor Ti, Hristoase, le-au binevestit". Au plecat cu un gnd la
mormnt si s-au ntors cu gndul c Domnul Hristos a nviat si au spus ucenicilor c Domnul
Hristos a nviat.
Iubiti credinciosi, femeile purttoare de mir si-au artat cinstirea pe care o purtau n inima lor, dar
nu si-au artat-o prin mirurile pe care le-au pregtit, pentru c nu mai era trebuint de ele, dar
cinstirea cea din inim a rmas pentru totdeauna lucrtoare si de la femeile mironosite putem nvta
s fim si noi cinstitori ai Mntuitorului nostru Iisus Hristos. Cu ce, iubiti credindiosi? Noi ce putem
s-i aducem Domnului Iisus Hristos ca s ne aflm n lucrarea femeilor mironosite? Miruri nu avem
de unde, dar Biserica noastr zice asa: "S mnecm cu mnecare adnc si n loc de mir, cntare s
aducem Stpnului, si s-L vedem pe Hristos, Soarele drepttii, tuturor viat rsrind" (Irmos,
cntarea a cincea de la Slujba nvierii). Mirurile noastre sunt cntarea noastr de laud, cntarea
noastr de preamrire adus Domnului Hristos. Slujbele noastre care sunt ca o revrsare de mir, de
miresme, ctre Mntuitorul nostru Iisus Hristos si aduc binecuvntarea Domnului nostru Iisus
Hristos peste noi. Femeile purttoare de mir, femeile gnditoare de Dumnezeu, femeile care au
adus miruri, ne nvat pe noi s aducem cntare Stpnului si s-L vedem pe Hristos, Soarele
drepttii, tuturor viat rsrind.
Iubiti credinciosi, femeile purttoare de mir au vrut s aduc miresme, au pregtit miresme si au
artat cinstirea lor prin miresme. Noi s artm cinstirea noastr prin laude aduse lui Dumnezeu,
prin laude aduse Mntuitorului nostru Iisus Hristos, Celui ce a nviat din morti cu moartea pe
moarte clcnd si nou ne-a druit viat vesnic. Si nchinarea noastr s o aducem pentru c si
femeile purttoare de mir s-au nchinat Mntuitorului nostru Iisus Hristos cnd s-au ntlnit cu
Hristos, iar Domnul Hristos le-a spus: "Bucurati-v", si le-a spus: "nu v temeti" (Mt. 28, 9-10). A
pomenit dou din darurile nvierii. Noi stim c din mormntul dttor de viat al Mntuitorului au
izvort mai ales cinci daruri ale nvierii si anume: iertarea pcatelor, c Domnul Hristos a dat
ucenicilor puterea de a ierta pcatele, a suflat peste ei Duh Sfnt si a zis: "Luati Duh Sfnt, crora
veti ierta pcatele vor fi iertate si crora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). A dat Mntuitorul
nostru Iisus Hristos, dup nviere, bucurie, "s-au bucurat ucenicii vznd pe Domnul" (In. 20, 20),
77

iar femeilor mironosite le-a zis "bucurati-v". A dat Domnul Hristos, dup nvierea Sa, netemere, a
zis "Nu v temeti" (Mt. 28, 10). A dat Domnul Hristos, deci, curaj celor care au crezut n nviere, a
dat Domnul Hristos pace Apostolilor Si, c de fiecare dat cnd s-a ntlnit cu ei, le-a zis "Pace
vou" (In. 20, 2; Lc. 24, 36) si le-a dat binecuvntare, cci la cer s-a nltat binecuvntnd (Lc. 24,
51).
S ne nvredniceasc bunul Dumnezeu si pe noi s fim gnditori de Dumnezeu ca femeile
purttoare de mir, s aducem si noi cinstire Mntuitorului ca femeile mironosite, s-L asezm si noi
n sufletul nostru cu cinstirea pe care i-a artat-o Domnului Hristos Iosif din Arimateea, care L-a
asezat n mormnt, s avem si noi bucuria ntlnirii cu Dumnezeu cum au avut-o femeile
mironosite, s avem si noi binecuvntarea Domnului nostru Iisus Hristos, care se arat mai ales n
iertarea pcatelor si atunci vom fi prtasi nvierii Domnului nostru Iisus Hristos, de acum si pn-n
veac. Amin.
Mrire Tatlui si Fiului si Sfntului Duh. Amin. Hristos a nviat!
Predic tinut la Mnstirea Brncoveanu de la Smbta de Sus
n Duminica a treia dup Pasti, a Mironositelor, 3 mai 1998)

Smnta si pmntul inimii

Prea Sfintite Printe Mitropolit Serafim, Preacucernici Printi si iubiti credinciosi,
S-a sfrsit cuvntul Mntuitorului nostru Iisus Hristos n legtur cu pilda semntorului si cu
tlmcirea ei n cuvintele: "Cel ce are urechi de auzit s aud". Ce s aud? S aud pilda
semntorului si ce s mai aud? S aud tlcuirea ei. n Sfnta Evanghelie avem dou pilde spuse
de Mntuitorului nostru Iisus Hristos n legtur cu semnatul: pilda cu semntorul si pilda cu
smnta cea bun si cu neghina. Pilda cu semntorul o gsim n trei locuri, n trei Evanghelii: n
Sfnta Evanghelie de la Matei, cap. 13, n Sfnta Evanghelie de la Marcu, n cap. 4 si n Sfnta
Evanghelie de la Luca n cap. 8, iar pilda cu smnta cea bun si cu neghina o gsim numai n
Sfnta Evanghelie de la Matei, n continuarea pildei cu semntorul. Si este interesant de observat
c amndou aceste pilde au fost tlcuite de Domnul nostru Hristos. Dac este vorba s ne oprim cu
gndul asupra pildei cu semntorul, care s-a citit astzi din Sfnta Evanghelie, putem s stim
numai din citirea Sfintei Evanghelii ce a nteles Domnul Hristos prin semntor, ce a nteles
Domnul Hristos prin pmntul bttorit, ce a nteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pmntul
pietros, ce a nteles Domnul nostru Iisus Hristos prin pmntul mpresurat de spini si ce a nteles
Domnul nostru Iisus Hristos prin pmntul cel bun, n care smnta cea bun, care este - s-a spus
clar - cuvntul lui Dumnezeu. Cuvntul lui Dumnezeu aduce rod bun n pmntul cel bun. Dac
Domnul nostru Iisus Hristos si-a sfrsit pilda si tlmcirea ei cu cuvintele "Cel ce are urechi de
auzit s aud", nseamn c lucrurile acestea sunt foarte importante pentru noi. E important s stim
c pmntul cel bun i reprezint pe oamenii care, cu inim curat si bun primesc cuvntul si fac
rod ntru rbdare. E important s stim c pmntul mpresurat de spini, n care nu ajunge smnta
cea bun - cuvntul lui Dumnezeu s rodeasc, i reprezint pe oamenii aceia care, sub povara
grijilor si a bogtiei si a plcerilor vietii, nu ajung s vad n sufletul lor rodind cuvntul lui
Dumnezeu. Cel ce are urechi de auzit s aud si s stie si s nu uite, s tin minte c pmntul
pietros este pmntul inimii acelor credinciosi care se bucur de cuvntul lui Dumnezeu, dar care
atunci cnd ajung n mprejurri constrngtoare, n mprejurri mai grele, se leapd de cuvntul
lui Dumnezeu si n aceia smnta cea bun nu aduce rod. Cei ce au urechi de auzit s aud c
78

pmntul cel bttorit n care nici mcar nu prinde rdcin cuvntul lui Dumnezeu, sunt acei
oameni care auzind cuvntul ndat l si uit. Si Domnul Hristos spune chiar c diavolul, satana,
mpotrivitorul ia cuvntul din inima lor - si acum fiti atenti - ca nu cumva creznd s se mntuiasc.
De ce ia diavolul cuvntul lui Dumnezeu din inima celor care nu-s interesati pentru cuvntul lui
Dumnezeu? Ca nu cumva s fie interesati, ca nu cumva s primeasc cuvntul lui Dumnezeu, ca nu
cumva creznd n cuvntul lui Dumnezeu, s se mntuiasc. Sunt multe locuri n Sfnta Evanghelie
n care ni s-au pstrat cuvinte ale Domnului nostru Iisus Hristos n legtur cu credinta si cu
mntuirea. S ne gndim, de pild, la sfrsitul Evangheliei de la Marcu, unde e scris c a zis
Domnul Hristos dup nvierea Sa ctre ucenicii Si: "Propovduiti Evanghelia la toat fptura. Cel
ce va crede si se va boteza se va mntui" - cu credinta lui Dumnezeu, "iar cel ce nu va crede se va
osndi". Or, diavolul vrea aceasta ca oamenii s nu se mntuiasc, ci s se osndeasc. Stim apoi c
de multe ori a zis Domnul Hristos n privinta mntuirii de suferint, n privinta mntuirii de moarte,
n privinta mntuirii de boal, n privinta mntuirii de pcat, a zis Domnul Hristos c aceasta se
realizeaz prin credint. Si a zis Domnul Hristos si c "de nu veti crede cine sunt, n pcatele
voastre veti muri". Si a zis Domnul Hristos n legtur cu femeia pctoas, despre care citim n al
VII-lea capitol din Sfnta Evanghelie de la Luca: "Credinta ta te-a mntuit. Mergi n pace" (Lc. 7,
5). La fel a zis si ctre femeia cu curgere de snge, care s-a atins de poala hainei Domnului nostru
Iisus Hristos, ncredintat fiind c se va vindeca. A zis Domnul Hristos ctre ea: "ndrzneste, fiic,
credinta ta te-a mntuit" (Mt. 9, 22). Ca s avem n noi cuvntul lui Dumnezeu si ca cuvntul lui
Dumnezeu primit n sufletul nostru prin credint s fie roditor spre mntuire, este de trebuint
credinta. Ctre Iair, mai marele unei sinagogi care avea o fiic pe moarte si care s-a dus la Domnul
Hristos, rugndu-L pentru fiica lui, Domnul Hristos a zis: "Voi veni n casa ta si se va tmdui". Si
cnd Iair a aflat c copila lui a si murit, nu numai c era pe moarte cum o stia el, si-a pierdut
credinta. Si atunci a zis Domnul Hristos: "ndrzneste, crede numai si se va mntui" (Lc. 8, 50). A
struit Domnul Hristos ca oamenii s aib credint. S aib credint n cuvntul lui Dumnezeu, s
nu se ndoiasc. Sfntul Isaac Sirul spune c "casa credintei este mintea de copil si inima curat". Si
avea de unde s stie Sfntul Isaac Sirul c credinta se ntreste n inima curat, pentru c a citit si el
desigur din Sfnta Evanghelie cuvntul Domnului Hristos c cei care au inim curat si bun aceia
aduc rod ntru rbdare. Multi dintre credinciosii nostri sunt ispititi de gndul c ar putea nainta n
credint, c ar putea nainta ntr-o viat curat, ntr-o viat deosebit, dac ar cunoaste mult. Sfntul
Marcu Ascetul, ns, atrage atentia asupra faptului c cunostinta singur, cum zice Sfntul Apostol
Pavel, l ngmf pe om, iar mplinirea cuvntului este mntuitoare. Credinta nelucrtoare,
"cunostinta singur l ngmf pe om, ndemnndu-l la nelucrare, iar iubirea zideste, ndemnndu-l
la rbdarea tuturor". E cuvntul Sfntului Marcu Ascetul.
Iubiti credinciosi, uitm, prea mult uitm. Uitm cnd vrem s cunoastem mult. Nu acesta este
lucrul de cpetenie. Uitm lucrul acesta si mai ales uitm c Domnul Hristos a zis "Fericiti sunt cei
curati cu inima, c aceia vor vedea pe Dumnezeu". Sunt bune si studiile, e bine si s cunosti, s
cunosti multe, dar cel mai bine e s-ti cunosti sufletul, s-ti cunosti inima, s stii cum te raportezi tu
ca om la ceea ce-ti spune Dumnezeu. Un printe cu viat mbunttit si cu cunostint deosebit,
care a trit cndva si la mnstire la Smbta, printele Arsenie Boca, a zis c "studii teologice pot
cunoaste si pgnii". Lucrul de cpetenie este s ai cunostint de Dumnezeu. Si mi-a pus n fat o
alctuire din catavasiile de la nltarea Domnului, prima catavasie, care zice asa: "Cu
dumnezeiescul nor fiind acoperit gngavul - e vorba de Moise - a spus legea cea scris de
Dumnezeu". Cum s-a ajuns la aceasta? Ni se spune mai departe: "C scuturnd tina de pe ochii
mintii, vede pe Cel Ce este", adic pe Dumnezeu, care s-a prezentat pe Sine, zicnd: "Eu sunt Cel
Ce sunt", vede pe Dumnezeu, vede pe Cel Ce este -" si se nvat cunostinta Duhului, cinstind cu
dumnezeiesti cntri", e vorba de cunostinta pe care i-o d Duhul Sfnt, iar rezultatul este c
cinsteste cu dumnezeiesti cntri. Deci, textul este urmtorul: "Cu dumnezeiescul nor fiind acoperit
gngavul, a spus legea cea scris de Dumnezeu, c scuturnd tina de pe ochii mintii", norul fiind
Duhul Sfnt, nlturnd ceea ce se mpotriveste cunostintei, s zicem asa preconceptiile, dac vreti,
care nu tin de Dumnezeu, "scuturnd tina de pe ochii mintii", scuturnd urmrile pcatului care
79

ntunec mintea, ntunec cunostinta, scuturnd tina de pe ochii mintii, nlturnd tina de pe ochii
mintii, "vede pe Cel Ce este", l vede pe Dumnezeu. Cum l vede pe Dumnezeu? Cum poate omul
s vad pe Dumnezeu? Stiti cum l poate vedea cel mai bine? Stiind c nu-L poate vedea. Cnd are
constiinta aceasta c eu orice as face nu pot vedea pe Dumnezeu, pentru c "Dumnezeu e mai
presus de ceea ce poate omul cugeta si spune", zice Sfntul Simeon Noul Teolog. Si de aceea "vede
pe Cel Ce este", pentru c stie c nu-L poate vedea si se pleac cu mintea. Tot Printele Arsenie
zicea c "noi avem mintea care discut cu Dumnezeu, n loc s se supun fr discutie".
Deci, vede pe "Cel Ce este si se-nvat cunostinta Duhului", se-nvat o alt cunostint dect
cunostinta din carte. Sfntul Ioan, cel care a scris Scara, spune asa, referindu-se la cuvntul
Domnului Hristos: "nvtati-v de la Mine c sunt blnd cu inima si veti avea odihna sufletelor
voastre". "nvtati-v, nu de la om, nu de la nger, nu din carte, ci de la Mine, de la lucrarea Mea
cea din voi si veti avea odihn sufletelor voastre de patimile cele ce v hrtuiesc pe voi".
Deci, iubiti credinciosi, aceasta trebuie s avem noi n vedere la ceea ce a spus Domnul Hristos, s
avem inim curat: "Fericiti sunt cei curati cu inima c aceia vor vedea pe Dumnezeu". S ne
gndim la aceea c cei cu inim curat si bun aduc rod ntru rbdare. Pe ce temei? Pe temeiul
credintei n cuvntul lui Dumnezeu. Pe temeiul cuvntului semnat n sufletele noastre. S stiti c
nu-i fr important faptul c Biserica noastr are rnduieli ca n aceast vreme de toamn cnd se
seamn grul, s se citeasc din Sfnta Evanghelie pilda cu semntorul. Binenteles c Domnul
Hristos n-a vrut s le dea oamenilor o lectie de agricultur. Domnul Hristos a luat mprejurri din
agricultur, din plugrie ca s-i nvete pe oameni lucruri mai presus de lumea aceasta, s-i nvete
despre un alt semnat. C nu exist numai semnatul de gru, c nu exist numai semnatul de
plante, ci exist si un semnat spiritual, un semnat duhovnicesc. Eu, de pild acuma, semn.
Semn prin cuvnt, aduc cuvntul lui Dumnezeu n inimile voastre si voi l primiti. Unii ca pmnt
bttorit, altii ca pmnt pietros, altii ca pmnt mpresurat de spini si altii ca pmnt care
reprezint inima curat si bun. Rod vor aduce aceia care primesc cuvntul cu inim curat si bun,
cu minte de copil nempotrivitoare, cu inim curat, primitoare. Cine e asa, are ndejde s rodeasc
n el cuvntul lui Dumnezeu si acela are urechi de auzit si aude. Toti care vorbim, nu numai cnd
predicm, toti cei care scriem cuvinte de nvttur sau scriem ceva spre cunostinta altora care
citesc suntem semntori. Toti care vorbim n vorbirea de toate zilele suntem semntori. n faptele
Apostolilor se spune c ajungnd Sfntul Apostol Pavel n Atena si ncepnd s propovduiasc n
piat unii au ntrebat: "Ce vrea acest semntor de vorbe?" Deci era conceptia aceasta nstpnit n
gndurile oamenilor c si cuvintele rostite, ceea ce spunem noi n vorbirea de toate zilele, de fapt
este un semnat. Un semnat spre rodire bun sau un semnat spre rodire rea. Pentru c am zis c
este si o pild cu smnta cea bun si cu neghina. Si n acea tlcuire a pildei Domnul Hristos spune
c cel ce seamn smnta cea bun, seamn cuvntul cel bun, dar sunt si unii care seamn
neghin, seamn nvtturi rele. Si atunci nseamn c noi trebuie s fim cu grij si la ce se
seamn n sufletul nostru prin ceea ce auzim, si la ceea ce se seamn n sufletul nostru prin ceea
ce citim. Sunt unii care zic: "A, pi pe mine nu m intereseaz. Din orice carte poti s nveti si ceva
bun." S stiti c nu-i asa. Nu din orice carte poti s nveti ceva bun. Si mai ales nu nveti ceva bun
atunci cnd n-ai ceva bun n sufletul tu ca s nimiceasc relele care ti vin. Trebuie s fii ntrit n
suflet ca bnd ceva dttor de moarte, cum zice Domnul Hristos c semnele celor care vor crede
vor fi acestea: n limbi noi vor vorbi, serpi vor lua n mn si chiar ceva dttor de moarte de vor
bea nu-i va vtma pe ei. Cine-s acestia? Cei care triesc prin credint, cei care stiu de Dumnezeu,
cei care stiu de cuvntul lui Dumnezeu. Da, acestia ntr-adevr pot s nimiceasc orice rutate care
le-ar veni n suflet si nu primesc n suflet lucruri necuviincioase si lucruri nefolositoare. Pentru c-L
auzim pe Domnul Hristos spunnd: "Cel ce are urechi de auzit s aud". Stie, a auzit ceea ce trebuie
s aud. Si zice Sfntul Marcu Ascetul c "gndul cel ru n inima iubitoare de osteneal nu rmne
cum nu rmne focul n ap". Dac pui foc n ap se stinge dintr-o dat. Tot asa si cu gndul cel
ru, si cu nvttura cea rea.

80

Deci, iubiti credinciosi, s tinem minte lucrul acesta si c trebuie s ne pregtim inima n asa fel
nct s fie primitoare a cuvntului lui Dumnezeu, dar si c noi nsine suntem nvttori, suntem,
prin ceea ce spunem, nmultitori de semnat, aducem seminte n sufletul altora si s fim cu grij ca
s aducem numai ceea ce e frumos si bun. Am ascultat odat un preot vorbind la noi la mnstire,
un preot venit din strintate, un preot romano-catolic. A tinut o mes n pdure si am fost si ctiva
dintre noi, si a vorbit n limba francez pentru cei pe care-i avea n grij si s-a referit la pilda cu
semntorul si mi-a rmas de atunci o idee foarte important. A semnat printele acela n inima
mea, cum a fost curat, necurat, dar n orice caz am retinut de la el, n-a venit vrjmasul s-mi ia
cuvntul din inim, nu am verificat cu alte lucruri, pentru c nu am avut cum s-l verific pentru c
era o idee, dar o idee important si eu o pun la inim, iubiti credinciosi, si atunci nseamn c si eu
semn n sufletele voastre aceast idee semnat de altul n inima mea. Asa merg lucrurile. Unul
primeste, seamn mai departe, cellalt aude, duce si el mai departe, numai s fie cu grij ce duce.
Si ce-a spus printele acela? A spus c a zis Domnul Hristos despre cele patru feluri de pmnt:
pmnt bttorit, pmnt pietros, pmnt cu spini, pmnt bun. Si zicea el, si asta mi-a plcut foarte
tare, si nu m-a slujit mintea s m gndesc la asta mai nainte s-l fi auzit pe el. A zis c acelasi om
poate s fie uneori pmnt bttorit, alteori poate s fie pmnt pietros pentru cuvntul lui
Dumnezeu, alteori poate s fie pmnt cu spini si alteori poate s fie pmnt care reprezint inima
curat si bun. Tare mi-a plcut mie ideea asta. Si asa mi-a plcut de tare c n-am putut s n-o spun
si aici, fiind vorba de pilda cu semntorul.
Deci, iubiti credinciosi, s fim cu luare-aminte. Ce-am auzit s auzim cu adevrat, s tinem minte.
S tinem minte c fat de cuvntul lui Dumnezeu ne raportm n chip diferit. Fiecare stie cum se
raporteaz el: ca pmnt bttorit, neavnd aderent la cuvntul lui Dumnezeu sau cuvntul lui
Dumnezeu la inima noastr; ca pmnt pietros, primind cuvntul cu bucurie, si acesta e un semn c
pretuim cuvntul, dac-l primim cu bucurie; apoi alteori poate suntem noi nsine si fiecare dintre
noi numai pmnt mpresurat de spini si numai Dumnezeu stie cine-i pmnt bun, care aduce roade
bune si aduce rod ntru rbdare.
Deci s ne gndim, iubiti credinciosi, mai ales la aceste dou lucruri: c mntuirea-i prin credint si
s ne cercetm dac suntem n credint, cum zice Sfntul Apostol Pavel n Epistola a doua ctre
Corinteni: "Cercetati-v pe voi dac sunteti n credint" (II Cor. 13, 5). Si, sigur, voi, cei care
sunteti aici sunteti n credint, pentru c credinta v-a adus aici, credinta v-a tinut la sfnta slujb,
credinta v ntreste n gnduri bune, credinta v tine aproape de Biseric. Si sunt bucuros de toti, si
v felicit pe toti c aveti atta credint ct s v aduc n fata lui Dumnezeu duminica la sfnta
slujb.
S multumim lui Dumnezeu toti, s multumiti si fiecare dintre voi pentru aceast credint ct o
aveti. Numai c credinta nu trebuie s fie numai n cuprinsul slujbei si numai n cuprinsul bisericii,
ci s mergem mai departe si s-o ducem ntre oamenii ntre care trim si s le dovedim c cuvntul
lui Dumnezeu este viu si lucrtor n viata noastr si poate fi viu si lucrtor n viata altora. Si s nu
uitm niciodat c numai inima curat ne apropie de Dumnezeu. Cunostinta nmultit poate s ne
deprteze de Dumnezeu, cunostinta nmultit si de multe feluri poate s ne duc la confuzii si la
nedumeriri, dar cine are inim curat nu se poate s nu simt prezenta lui Dumnezeu n ea, inima
curat si bun. De aceea a zis c uneori putem s fim un fel de pmnt pentru cuvntul lui
Dumnezeu, alteori alt fel de pmnt. S fim cu grij s fim mai ales pmnt roditor, pmnt bun, s
avem inim curat si bun, ca s avem si rod nmultit, rod de fapt bun, s aducem bucurie n jurul
nostru, s nu suprm pe nimeni, iar smnta pe care o rspndim s fie smnt care s rodeasc
spre binele nostru si spre binele celor din jurul nostru, spre lauda lui Dumnezeu, spre mrirea
Mntuitorului nostru Iisus Hristos, care ne-a spus o astfel de pild si ne-a atras atentia s ascultm
cuvntul si s-l mplinim. Amin.

81

Cuvnt la Duminica a XXI-a dup Rusalii (Pilda Semntorului),

Biserica Sfntul Nicolae, Paraclis Universitar din Bucuresti, 11 octombrie 1998

Neo-isihasmul romnesc
nalt prea Sfintite Printe Arhiepiscop Iosif, iubiti credinciosi, pentru c a fost afirmat ideea c mi
plac versurile, si versurile scrise de Zorica Latcu, pentru c s-a cntat Acatistul Bunei Vestiri, mi
voi ncepe cuvntul cu niste versuri, si anume, cu o alctuire intitulat Fil din Acatist, care mie mi
place foarte mult si care, sigur, o s v plac tuturor:
"Bucur-te, leagn alb de iasomie,
ctre care-n roiuri fluturii coboar,
Bucur-te, raza stelei din vecie,
sipot care curge lin cu ap vie,
Bucur-te, Maic, pururea Fecioar,
dulcea mea Marie.
Bucur-te, floare fr de prihan,
alb ca argintul noptilor de var,
spicul cel de aur vesnic plin cu hran
mirul care vindeci orice fel de ran,
Bucur-te, Maic pururea Fecioar,
ploaia cea de man.
Bucur-te, brazd plin de rodire,
munte sfnt n care s-a-ngropat comoar,
Bucur-te, cntec tainic de iubire,
clopot de chemare, cntec de mrire.
Bucur-te, Maic pururea Fecioar,
blnd fericire.
Bucur-te, mrul vietii care-nvie,
pomul greu de road-n plin primvar,
Bucur-te, iarsi, trm de bucurie
dintru care curge miere aurie,
Bucur-te, Maic, pururea Fecioar,
Sfnta mea Marie."
M-am gndit la versurile acestea cnd se cnta acatistul, si mi-am zis: "Uite, ar fi potrivit ca dup
acatistul acesta s spun eu versurile acestea - Fil din Acatist - chiar n biseric" si iat a rnduit
Dumnezeu s fie asa.
Si acum s spun ceea ce am fost rugat s spun cu prilejul acestei ntlniri.Stiam nc de acas c
venind aici, va fi o ntlnire n locul acesta, si c ar fi bine s vorbesc, s-a propus s vorbesc ceva
despre neo-isihasmul romnesc. Mi-a cam dat de cap lucrul acesta, n sensul c nu stiu dac m voi
putea achita de aceast obligatie asa cum asteapt cei care au zis c ar fi bine s vorbesc despre
neo-isihasmul romnesc. De ce? Pentru c e foarte greu de spus dac exist un neo-isihasm
romnesc, si dac exist, e greu de spus unde exist, cum se realizeaz, care sunt metodele si, n
sfrsit, care sunt rezultatele si asta ar fi lucrul cel mai de cpetenie.
Voi ncepe spunndu-v c odat, nalt Prea Sfintitul Mitropolit Antonie, de la Sibiu, m ntreba, pe
mine, fiind eu duhovnic la Mnstirea de la Smbta de Sus - n tinda raiului, n locul mplinirilor,
82

n casa lui Dumnezeu, la poarta cerului -, fiind eu acolo, a ntrebat: "Ai vreun isihast prin
mnstire?", si eu i-am rspuns clar: "Nu am nici un isihast si nici eu nu sunt isihast". Si atunci
nalt Prea Sfintitul, zic eu, ironic, mi-a spus: "La Sibiu sunt multi". Ce voia s spun cu asta? C
exist o societate pentru isihasm, care, probabil, se laud cu realizri, dar n orice caz vrea s fac
cunoscut isihasmul, si n felul acesta, la Sibiu sunt multi.
Deci, la mnstire nu este nici unul si la Sibiu sunt multi! Este si n Fgras o filial a Asociatiei
pentru Isihasm, unde eu am tinut vreo treizeci de conferinte, ntre care si cteva despre isihasm,
ns nu are nici o eficient n sensul c oamenii sunt angajati, c se ntlnesc, c zic "Doamne,
Iisuse", c fac lucrul acesta ei nsisi, c se ndeamn unii pe altii, ci e o organizatie numit Pentru
Isihasm, care tine, de vreo ctiva ani, n fiecare lun, de obicei n prima luni din lun, o conferint
si pe care aproape toate le-am tinut eu. Aceasta este Asociatia pentru Isihasm. n felul acesta
vorbindu-se, am putea zice c exist un neo-isihasm romnesc.
Acum, ns, se pune o ntrebare: Poate exista un clugr fr s fie isihast? Am putea zice c poate
exista, si am putea zice c nu poate exista! Mai nti de toate, orice clugr trebuie s-si urmreasc
mbunttirea sufleteasc si s ajung la starea de linistire. Neptimirea, dup Sfntul Marcu
Ascetul, este starea de linistire. Cine a ajuns la linistirea sufleteasc a ajuns la neptimire. n slujba
Sfntului Maslu, n a cincea rugciune se spune, vorbind cu Domnul Hristos: "Cel ce miluiesti cu
linistirea". Pn n-ajunge omul la liniste nc n-a ajuns la isihie, deci nu e isihast, nu poate fi
isihast. Cum se poate ajunge la liniste? Un clugr trebuie s ajung la liniste, pentru c acesta este
ntre altele si rostul lui, de a se linisti. Retragerea din lume, n general, este si pentru ncetarea
tentatiilor, celor din afar, ca un fel de linistire. Numai c linistirea aceasta trebuie realizat si
luntric, nu numai dinafar. Se poate ntmpla s ai liniste dinafar si s n-ai liniste nluntru; si se
poate ntmpla si invers, s n-ai liniste n afar, s triesti n zgomot, s triesti printre oameni si
totusi s ai liniste interioar. Se poate realiza lucrul acesta? Da, se poate. De ctre cine? De ctre
cine vrea s poat si de ctre cine se angajeaz la lucrul acesta. Orice candidat la clugrie, cnd se
face slujba de clugrire, slujba de tundere n monahism, primeste ceea ce numim noi metanii, sau
metanie, un obiect de felul acesta, care este un sir de noduri, o at nnodat, care are un rost, un rost
spiritual desi este un obiect material. Cnd i se d candidatului la clugrie obiectul acesta, n slujba
de clugrie se spune asa: "Fratele nostru - i se spune numele - primeste sabia duhului, care este
cuvntul lui Dumnezeu, spre rugciunea din tot ceasul ctre Hristos" si apoi, slujitorul slujbei de
clugrie, adresndu-se candidatului, spune asa: "C esti dator n toat vremea, a avea n minte, n
inim, n cuget si n gura ta numele Domnului Iisus si a zice, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui
Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul." Aceasta este rugciunea cu care se mntuiesc
clugrii.

Printele Arsenie Boca

Asa numea aceast rugciune Printele Arsenie Boca, cred c unii dintre dumneavoastr ati auzit de
Printele Arsenie Boca, cndva tritor si n Mnstirea de la Smbta, ntre 1939-1948, un om cu o
pregtire multilateral, deci nu numai cu pregtire teologic, ci si cu pregtire de art, (a fcut si
scoala de Belle Arte dup Teologie, si a fcut si ceva cursuri de medicin) un om cu cunostinte din
diferite domenii, dar mai presus de toate un om dotat cu niste calitti pe care dac nu le ai, din
cultur nu le poti avea.
Toat lumea stie c cultura are rostul de a slefui pe om, de a-l cultiva. Dar cultura are limitele ei. Pe
lng cultur ti mai trebuie ceva. Eram cndva la noi, la Mnstirea Brncoveanu de la Smbta de
83

Sus, n fata unei icoane pictat de Printele Arsenie Boca. Prezentam unui vizitator de atunci
expozitia de icoane si am ajuns n fata icoanei fcute de Printele Arsenie, o icoan cu Adormirea
Maicii Domnului. A observat vizitatorul respectiv, care era de fapt cadru universitar de la Sibiu, pe
nume Bologa, c e o icoan deosebit, si i-am spus c e fcut de un printe pe care eu l consider a
fi geniu. Si atunci domnul respectiv zice: "Asta nseamn c are o cultur perfect si nc ceva".
Mie mi-a plcut foarte mult afirmatia asta si am zis: "Domnule, ntr-adevr nu stiu dac are o
cultur perfect dar sunt sigur c pe lng cultura, ct o are, mai are ceva, are nc ceva. Acel "nc
ceva" l are Printele Arsenie. Deci Printele Arsenie, numea rugciunea aceasta, "Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul", rugciunea cu care se mntuiesc
clugrii. Si cnd m-am dus eu la Mnstirea de la Smbta n 1942 s m fac clugr, aveam
treisprezece ani si jumtate. Printele era acolo. M-a luat la spovedit, am stat de vorb, mi-aduc
aminte si de amnunte, de ntrebrile pe care mi le-a pus, ntre care o ntrebare care am spus-o eu
de multe ori, prin care vroia s intre dincolo de mine, prin mine dincolo de mine. M ntreab dac
mi-a venit n gnd vreodat s omor un om. Mie mi s-a prut foarte curios la vrsta aceea c m-a
ntrebat dac mi-a venit n minte s omor vreun om, c nu-mi venise niciodat un gnd de acesta,
nici pn atunci, nici de atunci ncoace, dar i-am mai auzit pe oameni zicnd: "Te omor, fireai." si
nu stiu ce. Si nu m-am gndit dect dup aceea c Printele a vrut s vad de unde vin, care sunt
strfundurile existentei mele. De ce? Pentru c Printele avea n gndurile lui si dup aceea n
afirmatiile lui, zicerea aceasta c copilul e oglinda printilor, c mostenim din strfunduri de
existent, lucruri pozitive si negative, c fiecare dintre noi aducem o ncrctur n existenta
noastr.
A zis odat printele ctre unul: "M, tu esti sinteza harababurii din casa voastr". Deci, printele
si ddea seama de anumite lucruri, pe care ceilalti nu le observau, sau treceau pe lng ele, sau n
orice caz nu aveau posiblitatea s le formuleze asa de fain: "Tu esti sinteza harababurii din casa
voastr" Deci, dac vrei s stii cine esti, cerceteaz-te si vezi de unde ai venit! Si printele,
binenteles c stia toate lucrurile acestea, c noi nu ncepem propriu-zis de la conceperea noastr, ci
ncepem cu rdcini, mai departe, Dumnezeu stie de unde, i cumulm pe printii nostri, pe bunicii
nostri.
Eu aveam o bunic, mama mamei, zicea cte cineva de un nepot al ei: "Seamn cu dumneata". Si
ea zicea: "Pi numai de-ar semna cu mine, c-i bine". Vedeti, sunt niste lucruri pe lng care noi
trecem usor. Adevrul este c fiecare dintre noi suntem o sintez, a unei harababuri, a unei linisti,
Dumnezeu stie cum suntem, cine suntem. Dar lucrurile acestea trebuie rezolvate, si dac nu le
rezolvm noi, nu le rezolvm niciodat si nu le rezolv nimeni. Si atunci printele stiind lucrul
acesta, si avnd capacitatea aceasta de a intui esentialul n orice chestiune, ca si cnd ar fi zis ctre
mine: "Uite ce-i, tu vrei s te faci clugr? Pi ti spun eu ce s faci tu, dac vrei s te faci clugr.
Nu te faci clugr, dar faci ce fac clugrii: zici rugciunea cu care se mntuiesc clugrii". Si mi-a
spus s zic: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul". Mi-a
zis asa: "S-o zici cu gndul, deci cu cuvntul gndit, nu cu cuvntul vorbit, desi se poate si cu
cuvntul vorbit, e voie, dar s-o zici cu cuvntul gndit". Nu mi-a dat nici o explicatie, binenteles c
s-a gndit la asta, ca s o zic cu cuvntul gndit pentru c lupta se d n gnd, si atunci ca s
scoatem din lucrare gndurile negative, trebuie s avem gnduri pozitive; nu mi-a fcut nici un fel
de teorie, ci mi-a zis asa: "Zici n gnd, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m
pe mine, pctosul", lipesti de respiratie rugciunea, n felul urmtor: ntre respiratii zici "Doamne",
trgnd aerul n piept, odat cu asta zici "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu" si dnd aerul afar
din piept, o dat cu asta zici, "miluieste-m pe mine, pctosul". Att mi-a spus, despre altceva nu
mi-a spus nimic. Am mai vorbit noi de una, de alta, am plecat, mi-am vzut de scoal, am fcut
liceul, am fcut Teologia si dup unsprezece ani m-am fcut clugr. Deci, nainte cu unsprezece
ani de a m face clugr, stiam rugciunea cu care se mntuiesc clugrii si foloseam rugciunea
ct o puteam folosi. Interesant, ns, c Printele nu mi-a dat directiva s iau legtura cu vreun
practicant al rugciunii, cu vreun duhovnic, cu cineva care s m ndrumeze, doar mi-a spus s m
84

angajez la rugciune. Nu mi-a spus ct s zic, de cte ori s zic, ct timp s stau n rugciune, s am
o pravil ct timp s zic rugciunea, dar s-o zic. Binenteles c mi-am vzut de treab, nu m-am
gndit niciodat c trebuie s o fac cu exclusivitate, dar am stiut de rugciune si de cte ori mi
aduceam aminte ziceam: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine,
pctosul", cum m-a nvtat printele: ntre respiratii; "Doamne", trgnd aerul n piept: "Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu", dnd aerul afar: "miluieste-m pe mine, pctosul". Binenteles nu
e absolut necesar s se fac asa, dar asa m-a nvtat printele, eu asa am fcut.

mbunttirea sufletului
Si am nceput s m ocup de chestiunea mea personal, de mbunttirea sufletului meu, o
mbunttire care nu se poate realiza altfel dect ocupndu-te de tine nsuti.
nti trebuie s desfiintezi negativele din tine, cte sunt, de unde sunt, de unde le-ai mostenit, toate
astea trebuie desfiintate. Cum le poti desfiinta? Pi nu le poti desfiinta altfel dect cernd ajutorul
lui Dumnezeu, pentru c mntuirea nu ti-o realizezi tu, ci mntuirea ti-o realizeaz Dumnezeu,
mpreun cu tine, adic mntuirea e cum e cultura: nu poti avea cultur, dac nu te ocupi de cultur.
Tot asa e si cu credinta, dac te ocupi de credint, ai credint, dac nu te ocupi de credint, n-ai
credint, ti scade si credinta, ct o ai.
Si am nceput s rscolesc prin mine, si am nceput s-mi dau seama: domnule, stai putin c duc
ncrcturi. Eu, de fapt, nu stiam atunci cte am stiut dup aceea si cte mi-am explicat dup aceea.
mi veneau tot felul de gnduri strine, tot felul de gnduri cu care nu m-as fi putut prezenta
oriunde si oricnd. Cci asa le spuneam eu, la tineri n special, cnd am nceput s spovedesc si m
ntrebau anumite lucruri, le spuneam c acelea sunt gnduri bune pe care le poti scoate la iveal
oriunde si oricnd, si dac nu-s asa, nseamn c ceva nu-i n regul, c ceva nu-i bine. Si am
constatat eu tot felul de gnduri si expresii si fel de fel, si mizeria din suflet ct o poate avea
cineva de vrsta mea, de agoniseala pe care o aveam eu atunci, din mediul n care eram, din trecut
si din prezent, m rog, toate lucrurile acestea se cumuleaz. Pentru c omul zice: m uit, de
exemplu, m uit la un film necuviincios; bun, te uiti, dar dup aceea l derulezi tu n tine, acela s-a
terminat si ncepe n tine. Si atunci nseamn c dac nu-ti pzesti simturile si nu te pzesti de
rutatea ct o poti avea n suflet, te chinuie rutatea si te chinuie impresiile, si tu zici c esti stpn
si c: "Pi da, eu pot s citesc orice carte c nu mi se ntmpl nimic". Nu ti se ntmpl pentru c
nu stii c ti se ntmpl, de aceea nu ti se ntmpl, dar dac te cercetezi, vezi tu c ti se ntmpl!
C zic ctre unul: "M, s te duci la biseric duminica". Zice, "Printe, eu m-as duce dar
dumneavoastr nu stiti cte spurcciuni duc eu n minte n biseric, cnd m duc la biseric!" si am
zis: "Nu-i nimic, cu ele cu tot s te duci la biseric". De ce? Pentru c altfel nu se pot rezolva.
Lucrurile se rezolv prin Dumnezeu, nu le rezolvm noi.
Si cum zic, am nceput s rscolesc prin mine, cu rugciunea, adic eu nu stiam, ziceam "Doamne,
Iisuse Hristoase" si hop!. apreau gndurile rele. M gndeam, domnule, poate c cu toat lumea se
ntmpl asa, numai c oamenii nu spun, dup cum nu spuneam nici eu.Si m-a ajutat foarte mult, sa limpezit ncet, ncet sufletul, dar nu stia nimeni s-mi spun; eu, de fapt, nici n-aveam pe cine s
ntreb, cci printele nu a zis s ntreb pe cineva; si eu cred c printele n-a zis s ntreb, si pentru
motivul c stia c nu am pe cine ntreba. Dac vrei s ntrebi pe cineva, pe cine s ntrebi, pe acela
care nu stie, nici n-a auzit de lucrul acesta? Pe acela care nu face? Cum s-l ntrebi, el nu stie nimic.
Si s stiti, uite-s la vrsta mea de saptezeci de ani, eu declar, acum, aici, n Franta, c eu nc n-am
85

ntlnit un om, despre care s fiu sigur c-i isihast. Am auzit c cutare are rugciunea mintii; erau
presupuneri c cutare este rpit la cele sfinte. De exemplu, printele Serafim, de la noi de la
mnstire, era un om absent, n general din lumea asta, dar nu era absent pentru c era prezent n
cer, era absent pentru c era absent si gata. Si unii ziceau: "A, pi nu, c printele Serafim, zice, e
cu gndul n lumea cealalt, de aia e asa". Eu s stiti c l-am apreciat foarte mult pe printele
Serafim. Dar nu l-am apreciat pentru lucruri pe care nu le avea. Adic am cutat s fiu realist n
toate privintele. Dac m-am dus si am ntrebat pe cineva despre rugciunea de toat vremea, despre
rugciunea mintii, de obicei, cei pe care i-am ntrebat mi-au spus ce puteam s stiu si eu de oriunde
din crti. Dac l-am ntrebat pe Printele Cleopa, mi-a spus c cutare de la Valaam nu stiu ce spune,
acela nu stiu ce spune, pe acelea le gsec n crti domnule, pe mine m intereseaz o experient vie
a omului, cum e cu treaba aceasta. C spune Sfntul Grigorie de Nyssa asa, c cellalt scrie asa,
asta pot citi eu singur n carte, dac-i vorba de informatii, s zicem teologice. Pe mine m
intereseaz experienta, uite, eu dau o experient personal acum: c omul se ntlneste, nainte de a
se ntlni cu Dumnezeu, se ntlneste cu mizeria din el. Dar s nu-i fie fric, pentru c lucrurile
acestea toate se rezolv, dar se rezolv dac strui. Dac esti nepstor, dac mai adaugi altele,
binenteles c nu se rezolv.
Dup aceea sunt unii care zic c trebuie s ajungi la niste performante: trebuie s ajungi s zici ntruna, ntr-una "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul", c
trebuie s ai tot timpul mintea mai presus de lumea asta, tot timpul mintea la Dumnezeu. Eu sunt de
acord cu treaba asta, dar nu stiu cine e acela care poate avea tot timpul mintea la asa ceva. As vrea
s stiu, s-l cunosc si eu si s am convingerea, nu numai s-mi spun el. Eu, de exemplu, fac o
rugciune s zicem si mi se duce mintea la un om cumsecade si m rog la Dumnezeu pentru el si
nu-mi pare ru c mi s-a dus mintea la un om cumsecade, sau la un prieten. Sau mi aduc aminte de
o poezie fain si o zic si zic: "Doamne, asa-i c-i fain?". Binenteles, n particular, nu cnd sunt cu
niste oameni. Deci, sunt niste lucruri care trebuie avute n vedere si binenteles c lucrurile
progreseaz, dac esti ocupat de tine nsuti. ns unde se ajunge?

Rugciunea de toat vremea

Acum de exemplu, sunt preocupri de astea pentru isiham, si la noi n tar, si studentii, te ntreab
ntotdeauna cum e cu rugciunea de toat vremea, la ce performante se ajunge, cum e cu lumina de
pe Tabor, cum e cu asta, cum e cu cealalt? Binenteles c le spui totdeauna ce poti s le spui, dac
n-ai ajuns pe Tabor, nu poti s stii ce-i pe Tabor. Dar noi ne rugm si zicem: "Strluceasc si nou
pctosilor, lumina Ta cea pururea fiitoare, pentru rugciunile Nsctoarei de Dumnezeu,
Dttorule de lumin. Slav Tie!" Noi cerem lucrul acesta. Dar cnd putem s spunem c am intrat
n lumin si c am rms n lumin? Am putea s spunem cnd am putea ajunge la experienta
Sfntului Simion Noul Teolog, care n legtur cu lumina aceasta si cu Dumnezeu Lumin, a lsat
un imn din imnele dragostei, care are urmtorul cuprins:
"Cum de foc esti ce tsneste si esti val rcoritor?
Cum de arzi, si-alini ndat, cum m faci nemuritor?
Cum de faci din vamesi ngeri, si-ntunericul lumin?
Cum de scoti din iad, si cum de curtesti pe cei din tin?
Cum tragi bezna n lumin, cum de noaptea o cuprinzi?
Cum de m prefaci cu totul, inima cum o aprinzi?
Cum te mpreuni cu robii, fii ai Tatlui de-i faci?
Cum de-i arzi de dor rnindu-i, cum de iarsi i mpaci?
86

Cum de rabzi si suferi, Doamne, cum nu rspltesti ndat?

Cum de vezi cele ce-n tain numai tie ti se-arat?
Cum fiind asa departe, vezi ce facem fiecare?
Doamne, robilor Ti d-le ndelunga Ta rbdare."
Bine, dar acestea sunt niste experiente ale Sfntului Simion Noul Teolog, eu pot s zic cuvintele
astea, dar dac nu le si simt puterea, nseamn c spun cuvintele altuia asa cum facem noi, de pild,
cnd ne rugm, cnd spunem rugciunile din psalmi sau rugciunile noastre, zicem de exemplu:
"Ct de minunate sunt lucrurile tale Doamne, toate cu ntelepciune le-ai fcut" si de fapt cuvintele
astea sunt niste cuvinte exterioare pe care le-au zis altii si le zicem si noi. Or, n rugciune trebuie
s te identifici cu ceea ce zici pn la asa msur, nct s nu mai poti gndi altceva. S te minunezi
de Dumnezeu, cum ar zice Sfntul Isaac Sirul: "nc n-a cunoscut pe Dumnezeu cel ce nu se
minuneaz de Dumnezeu". Gnditi-v ce diferent mare este ntre un om ce se minuneaz de
Dumnezeu si care rmne cumva nclestat n gndul la Dumnezeu, cum ar zice Vasile Voiculescu,
n poezia Colind:
"Nu dorm, ci nclestat de grea minune
stau n mut rugciune.
S m misc nu se cuvine,
cci cu harul care vine,
raiul tot se afl-n mine".
n realitate lucrurile au un rost al lor si noi ne gndim la lucruri la care poate Dumnezeu nu vrea s
ne duc n lumea asta. De exemplu, cum e cuvntul acela al Sfntului Simion Noul Teolog pe care
l-am pomenit, sau al Sfntului Isaac Sirul c pe Dumnezeu l cunosti numai atunci cnd te minunezi
de Dumnezeu. Dar noi trebuie s stim c nici pe Tabor nu au fost toti Apostolii. Din doisprezece au
fost trei. De ce trei? Pentru c attia a dus Domnul Hristos pe Tabor. Puteau s fie si mai multi de
doisprezece, si din cei saptezeci. N-avem de unde s stim noi tainele lui Dumnezeu. Ceea ce ne
intereseaz pe noi este s ne angajm spre binele nostru si spre binele altora. Pentru c s stiti, c
dup ce ti se limpezeste mintea, toate le vezi altfel. Si natura o vezi altfel, o vezi fptura lui
Dumnezeu. Dar noi nu putem renunta la viata liturgic, la Sfintele Taine, la Sfnta Euharistie, la
Sfnta Liturghie, la rnduielile Bisericii cu gndul c nlocuim aceasta cu rugciunea de toat
vremea. Rugciunea de toat vremea de fapt, nu este o formul pe care o repeti. Formula aceasta,
"Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul" este o rugciune
care te ajut, dar care nu nlocuieste. Gnditi-v, de pild, la o alctuire de la Sfntul Maslu, poate
v-a pus-o cineva n atentie: "Pe tine Precuratul palat al mpratului ceresc, ceea ce esti mult ludat,
te rog curteste mintea mea cea ntinat cu tot felul de pcate, si-o f locas nfrumusetat al Treimii
celei Dumnezeiesti, ca s laud si s mresc puterea ta si mila ta cea nemsurat, fiind mntuit eu,
netrebnicul, robul tu." Pe aceasta nu o poti nlocui cu o alt rugciune, ori o zici pe asta, ori nu o
mai zici, cci n-ai alta de nlocuit. Rugciunea: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-m pe mine, pctosul", te ajut s te supraveghezi, s te priveghezi pe tine. De cte ori
trebuie s zic cineva ctre Dumnezeu, miluieste-m, ca s-l miluiasc Dumnezeu? De exemplu,
mie nu mi-e fric, c m voi duce dincolo, n lumea cealalt, si o s stau n fata lui Dumnezeu, n
fata Mntuitorului, si o s zic: "Doamne, miluieste-m", cci nu cred c o s pot s zic altceva n
fata Mntuitorului dect: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine,
pctosul". Si asta am zis o viat ntreag, si asta o zic, si m gndesc c nu va zice Domnul
Hristos: "Da, ai putut s-o mai zici de vreo dou milioane de ori si n-ai zis". Sigur! De ce? Pentru c
asta nu este o chestiune cu care sunt dator, este o chestiune care m ajut. Ct? Ct faci, att te
ajut. Ct zici, att ai. La ce se ajunge cu vremea? Am pomenit de cuvntul Sfntului Simion Noul
Teolog. Acolo ar trebui s se ajung. S-L vezi pe Dumnezeu, un foc care tsneste si s-L vezi val
rcoritor, s-L vezi pe Dumnezeu cuprinznd ntunericul, s-L vezi pe Dumnezeu lucrnd n viata
ta, s-L vezi pe Dumnezeu rbdnd ruttile tale, si asa mai departe, toate astea s le ai, si ti se
87

lumineaz mintea cu vremea, dar pn atunci te ntlnesti cu mizeria din tine, te ntlnesti cu
acumulrile negative, cu impresiile, interpretezi impresiile n sens negativ, le cuprinzi n sufletul
tu ntr-un fel sau altul si apoi se ajunge la ceea ce poate ajunge omul.
Ceea ce trebuie s urmrim noi cnd e vorba de isihasm, de linistire, de isihie, este de fapt s ni se
limpezeasc sufletul, s putem sta n fata lui Dumnezeu. Cnd a fost nevoie s iau de la Mitropolit
aprobare s fac Teologia nu a fost de acord, adic el nu a fost de acord de fapt, nu s nu fac
Teologia, dar a fost un concurs de mprejurri, care m-a defavorizat pe mine. Pentru c eu am avut
un gnd principal, si n loc s spun gndul secundar, am spus gndul principal. Si atunci
Mitropolitul, binenteles c si eu dac eram Mitropolit tot asa fceam, i-am zis c vreau s m fac
preot, si atunci Mitropolitul a zis: "Nu se poate."
Zice: "S ai lumin n suflet". Asta este lucru important, s ai lumin n suflet. Or, lumina din suflet
o aduce rugciunea, preocuparea aceasta de a sta n fata lui Dumnezeu, de a te sti n fata lui
Dumnezeu, de a tine seama de Dumnezeu, de a te raporta la Dumnezeu, legtura cu Dumnezeu nu-i
o simpl mod: "Uite, e fain c ne ntlnim, c e bine, e fain c suntem de un gnd". Nu numai
atta, ci constiinta c noi suntem cluziti de Dumnezeu, c Dumnezeu e viata noastr, c viata
noastr e ascuns cu Hristos n Dumnezeu, cum zice Sfntul Apostol Pavel, c exist o unire ntre
omul de rnd si Dumnezeu care-i milostiv si iubitor de oameni.
Eu am scris undeva, am tinut n mai multe locuri o conferint intitulat "Dumnezeul meu", cum vd
eu pe Dumnezeu, ce cred eu despre Dumnezeu, cum e Dumnezeul meu. Pentru c fiecare om are o
idee a lui despre Dumnezeu. Goethe spune: "Wie einer ist, so ist sein Gott , darum ist der Gott so
oft zum Spott" (Cum este cineva, asa este si Dumnezeul su, de aceea Dumnezeu este batjocorit
att de des), cum e cineva, asa e si Dumnezeul su. Ideea despre Dumnezeu este o idee foarte
felurit. De ce? Pentru c oamenii sunt foarte, foarte feluriti. Si atunci trebuie s avem o idee
corespunztoare, binenteles bazat pe Evanghelie, bazat pe Scriptur, bazat pe credinta noastr.
Toate lucrurile acestea se realizeaz interior, n msura n care ti se limpezeste sufletul. Dac nu ti
se limpezeste sufletul, vezi tulburarea din suflet, nu vezi pe Dumnezeu n lumina cunostintei de
Dumnezeu.
"Rsrit-a lumii, lumina cunostiintei".
Stimati asculttori, dup ce te angajezi la rugciunea aceasta, nu se poate spune dup ct vreme,
dar angajndu-te si interesndu-te de tine nsuti, avnd jen fat de gndurile negative, cutnd s-i
slujesti lui Dumnezeu, cutnd s nmultesti gndurile pozitive, si zicnd "Doamne, Iisuse
Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul", ajungi cu ajutorul lui Dumnezeu
s ai si niste bucurii pe care nu ti le poate da nimeni din lumea aceasta, nimic din lumea aceasta,
dect Dumnezeu. Bucuriile acestea sunt bucuriile rugciunii de toat vremea. Eu de aceea insist pe
ct pot si-i ndemn pe oameni s spun mereu: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-m pe mine, pctosul", dar nu cu exclusivitate. Adic, rugciunea aceasta cu care se
mntuiesc clugrii o pot folosi toti credinciosii, si e bine s o foloseasc toti cti stiu de ea, dar nu
toti ajung s o stie. Cti oameni din cti ntlnim noi ar putea s stie despre rugciunea aceasta, ar
putea s-o foloseasc, si s-ar sili s-o foloseasc? ns cineva care se angajeaz la rugciunea aceasta,
la alte rugciuni, la toat viata liturgic, la asceza Bisericii, la post si la tot ce cere Biserica, cine se
sileste pentru aceasta, cu ajutorul lui Dumnezeu, ajunge la limpezirea sufletului, ori c este clugr,
ori c nu este. Cum spunea printele Arsenie: "Nu toti cei din lume se prpdesc, nici toti cei din
mnstire se mntuiesc." Asta e realitatea!
Deci, rugciunea asta e de mare, mare important si aduce satisfactii sufletesti si bucurii pe care nu
ti le poate da nimeni din lumea aceasta. Eu am avut experienta aceasta si dau mrturie depre ea.
Eram elev de liceu n Timisoara, mergeam la scoal, si cam o jumtate de or fceam de la internat
88

pn la scoal. De cte ori mergeam singur, de dimineat ziceam: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul
lui Dumezeu, miluieste-m pe mine, pctosul" si simteam o bucurie, de parc m ridica cineva pe
sus. Gndeam c nici nu mai pot suporta mai mult bucurie. Asa c eu recomand din toate puterile
mele rugciunea aceasta, ct o pot face oamenii n conditiile lor, pentru c nici eu nu m-am gndit
niciodat s fac performante. Eu m-am tinut de ceea ce se spune la slujb:
"Toat viata noastr, lui Hristos Dumnezeu s o dm". De asta m-am tinut, si am zis: "Nou ni se
cere o viat nnoit, o viat dup voia lui Dumnezeu", si dac trim viata aceasta cu rugciune ne
ajutm. Binenteles c rugciunea aceasta: "Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu,
miluieste-m pe mine, pctosul", nu-i dect o rugciune de cerere, deci nu e forma cea mai nalt a
rugciunii. Noi ar trebui s ajungem la rugciunile pe care le rostim n ecfonisele Sfintei Liturghii,
de exemplu: "C Sfnt esti Dumnezeule si tie mrire nltm", "C bun si iubitor de oameni
Dumnezule esti si tie mrire nltm", "C Tu esti sfintirea noastr si tie mrire nltm", "C al
Tu este a ne milui si a ne mntui si tie mrire nltm", "C Dumnezeul milei si al ndurrilor si al
iubirii de oameni esti si tie mrire nltm". Cnd ajungem la constiinta aceasta, nu la formule de
rugciune, ci la constiinta c lucrurile acestea sunt realitti, si sunt de fapt realitti pentru noi,
atunci se schimb toat viata interioar, si atunci ajungi la liniste, la isihie, la isihasm. Fr asta nu
poti ajunge, ct ai vrea s ajungi, cci nu se poate. Binenteles c oamenii de rnd nu pot s fie pea
mult preocupati de lucrul acesta, dar ct pot, e bine s fie.
Eu m-am trezit ntr-un sat de oameni credinciosi, sat care acum nu mai exist, dar nu c l-a drmat
cineva cu buldozerul, nu, s-a drmat singur. S-a drmat c nu-i mai intereseaz pe oameni ce-i
interesa odinioar, c nu mai stiu de Dumnnezeu, c nu mai stiu de Maica Domnnului, c nu mai
stiu de rugciuni de dimineat, c nu mai stiu de rugciuni de sear, c nu mai stiu de rugciuni la
mas, c nu mai stiu de attea si attea lucruri care stiau; atunci erau lucruri pe care oamenii le
fceau fr ntrerupere si fr sminteal. C se stia, bagi pinea n cuptor, cum zice Nichifor
Crainic:
"Cnd pinea-n cuptor semna cu arama,
bunica si mama
scotnd-o sfielnic cu semnele crucii,
purtau parc moaste cinstite si lucii
iar pinea - aburind cu dulce miros
prea c e fata lui Domnul Hristos".
Era constiinta aceasta. Ne spuneau ai nostri: "M, nu faceti frmituri de pit c-i obrazul lui
Dumnezeu pe gru". Era constiinta aceasta care circula. Acum binenteles c dac cumperi pinea
de la prvlie si n-o mai faci tu, nu-ti dai seama ct trud trebuie s fac omul pn cnd are
pinea pe mas. Dar realitatea este c noi am trit n copilria noastr, cel putin unii dintre noi, n
conditii cu totul altele, care acum nu mai sunt, pentru c s-a schimbat n general lumea. Dar e ru c
s-a pierdut si credinta, nu numai c s-a schimbat, c dac se schimba spre bine, nu era nici un bai.
Mi-aduc aminte de ai mei, bunica mea zicea cnd avea un gnd deosebit: "Mi-a adus Dumnezeu n
gnd". Ei, uite, lucrul acesta trebuie s-l urmrim si s-l avem n vedere cnd zicem: "Doamne,
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-m pe mine, pctosul", s ne dea Dumnezeu
gnduri bune. S se nmulteasc gndurile bune din minte, s avem gnduri sfinte, gnduri curate,
gnduri luminate. S avem astfel de gnduri, asta nseamn isihasm.

Despre isihasm

89

Acum, stimati asculttori, ct priveste isihasmul, neo-isihasmul, s zicem asa, cci de asta era
vorba, procupare sau idee de isihasm, de linistire, de rugciune, e mai mult acum n tara noastr, n
Romnia dect era odinioar, sunt mai multe preocupri si de Filocalie, desi eu am ntlnit oameni,
de exemplu, care au fcut un festival "Filocalia" si pn la urm n-au stiut ce autori sunt cuprinsi n
primul volum din Filocalie. Nu-i destul, dar n orice caz exist mai mult procupare: gnditi-v,
dousprezece volume de Filocalie, s le ai n fat, s poti s le citesti, nu e putin s poti s le citesti
pentru c sunt mii de idei si dac sunt mii de idei, n-ai cum s le tii minte dect dac le studiezi.
Din cte gnduri sunt n Filocalie, ti se mplnt unele n minte. De exemplu eu, cnd am citit
prima dat Filocalia, m-am ntlnit cu niste gnduri care mi-au rmas pentru toat viata, de
exemplu, de la Sfntul Marcu Ascetul: "Cnd ti aduci aminte de Dumnezeu, nmulteste rugciunea,
ca atunci cnd l vei uita, Domnul s-si aduc aminte de tine". Asa mult mi-a plcut mie cuvntul
acesta!
E ceva extraordinar! Ceva asemntor stiu de la printele Placide Deseille, poate unii l cunoasteti,
care fiind la Sfntul Munte si trecnd pe la noi mi-a spus c la Sfntul Munte este un cuvnt care
zice asa: "La Dumnezeu s te gndesti ca la Dumnezeu nu ca la om, si s-L respiri pe Dumnezeu
cum respiri aerul". E foarte important asa, adic lucrurile se leag unele de altele si dac esti
proecupat, ti d Dumnezeu n minte fel de fel de gnduri bune, mai scoti si tu la iveal niste
gnduri cum a scos printele Arsenie c: "n mintea strmb si lucrul drept se strmb". Pi, acesta
e ca din Filocalie! "n mintea strmb si lucrul drept se strmb", vrei s faci lucru drept, nti
ndreapt mintea, c dac nu, mintea ti strmb lucrul drept. Sunt asa multe lucruri, dar mie mi
pare ru c lucrurile acestea sunt lucruri pe care eu personal, dac nu eram la mnstire, degeaba
m puneati s v spun acum ceva de neo-isihasm, cci nu stiam nici de isihasm, numai trziu am
aflat eu de treburile acestea. Si cnd m-am dus la Teologie si le-am spus la colegi cum e cu
"Doamne Iisuse", ziceau: "Te rtcesti dac nu ai un ndrumtor"; m gndeam: bine, dar atunci
nseamn c rugciunea nu are nici o eficient, adic eu cer de la Dumnezeu s m ajute si cnd
colo mi trebuie un om ca ndrumtor. Dar nu-mi trebuie! Dumnezeu s m ajute, si mi-ajut
Dumnezeu, m ajut trimitndu-mi omul dac e necesar. Dar eu v spun nc o dat: eu nc nu am
constiinta, acum la saptezeci de ani, c m-am ntlnit cu cineva care are rugciunea de toat vremea
si care este un adevrat isihast. Nici n tar, nici n alt parte, cti oameni am cunoscut.
Eu nici nu cer lucrul acesta, pentru c, n definitiv, fiecare om se angajeaz la viata spiritual cu
msurile lui si cu capacitatea lui si realizeaz ct poate el realiza si ct i ajut Dumnezeu s
realizeze si atta tot. Dar se mai face si ceva reclam n legtura cu unii cu altii, ns realitatea este
c fiecare avem msurile noastre si Dumnezeu s ne ajute si s ne dea gnduri bune, s nmulteasc
gndurile bune, s nmulteasc luminile din gnd si atunci, dac nu exist altii isihasti, o s fim noi
ct o s putem s fim si binecuvntarea lui Dumnezeu va fi peste noi, c, zice Sfntul Ion Scrarul,
dac nu te rogi, se mputineaz rugciunea si e mai putin bine si n lumea aceasta.
Se zice c la Dragomirna se ducea cte un frate si zicea ctre un printe de acolo: "Printe, am venit
si eu aici, la mnstire." Si printele zicea: "Bine frate, bine c-ai venit, c abia s-o nmulti
rugciunea" si dup ce sttea ct sttea, zicea fratele: "Printe, m-am socotit s nu mai stau pe aici".
Iar printele rspundea: "Du-te frate, c abia s-or mputina ispitele".
Trebuie s stim, totusi, c nmultind rugciunea, nmultim binele. Dac se renunt la rugciune, la
slujb, la Liturghie, la Euharistie, la toate cele necesare, se slbnogeste firea, si degeaba vrei s fii
altfel, c nu te poate nici convinge, nici nvinge nimeni.
D-apoi ce s v mai spun? Asta este, nu v-am prezentat neo-isihasmul romnesc, pentru c, de fapt,
preocupri de isihasm exist, oamenii caut s fac ceva, ns nu putem s spunem c n cutare loc
sunt unii si altii care au realizat ceva sau ct au realizat, Dumnezeu i stie pe toti, El are robii lui
90

ascunsi, noi nu ne putem luda cu altii. S dea Dumnezeu s putem s stm n fata Lui cu realizrile
noastre. Si atunci dac nu o s fie altii, o s fim noi si tot o s fie cineva. C vom fi cu performante,
c vom fi fr performante, asta e alt treab. Dumnezeu ne primeste cum suntem.
S stiti c mie totdeauna mi-a plcut Evanghelia pentru realismul ei. Niciodat nu m-am gndit cum
zic unii: "A, pi dac n-ai credint destul, nu-ti d Dumnezu". Nu se stie, ti d Dumnezeu dup
credinta pe care o ai. Important este s te angajezi cu credinta pe care o ai. Tatlui fiului lunatic nu
i-a spus: "Dac n-ai destul credint, n-am ce-ti face". Dimpotriv, l-a ajutat cu credinta ct a avuto. "De poti ceva, ajut-ne nou, fie-ti mil de noi, cred Doamne, ajut necredintei mele" (Mc. 9, 2224) si tot l-a ajutat Domnul Hristos. Important este s tinem de Dumnezeu, s nu ne rzletim de
Dumnezeu si dac nu ne rzletim si dac folosim mijloacele acestea, rugciunea aceasta, "Doamne,
Iisuse" si alte rugciuni; s stiti c eu nu sunt numai pentru rugciunea aceasta, "Doamne, Iisuse",
se pot spune si alte multe rugciuni, rugciuni liturgice, si n trecut si n Pateric, dac cauti, gsesti
si alte rugciuni cu care s-au mntuit oamenii. De exemplu, Sfntul Ioanichie zicea: "Ndejdea mea
este Tatl, scparea mea este Fiul, acopermntul meu este Duhul Sfnt, Treime Sfnt mrire Tie",
aceasta era rugciunea lui. Si noi putem zice cuvinte din psalmi, nu trebuie neaprat, tot timpul s
zicem "Doamne, Iisuse", putem s zicem: "Mare esti Doamne si minunate sunt lucrurile Tale si nici
un cuvnt nu este deajuns spre lauda minunilor Tale", putem s zicem: "Ct de minunate sunt
lucrurile Tale Doamne, toate cu ntelepciune Le-ai fcut", putem s zicem: "Slvescu-Te c sunt
minunat ntocmit" si altele si altele, cte ne pot veni n minte, s le zicem. "Pe Tine Te ludm, pe
Tine bine Te cuvntm, Tie ti multumim, Doamne si ne rugm Tie Dumnezeului nostru", "De tine
se bucur ceea ce esti plin de dar toat fptura, soborul ngeresc si neamul omenesc; ceea ce esti
biseric sfintit si rai cuvnttor, lauda fecioriei din care Dumnezeu s-a ntrupat si prunc s-a fcut,
Cel ce este mai nainte de veci. Cci bratul tu scaun l-a fcut si pntecele tu mai desftat dect
cerurile au lucrat. De tine se bucur ceea ce esti plin de dar toat fptura, mrire tie". Ei, dac le
stii, le zici, dac nu, nu le zici. Eu de obicei cnd spovedesc pe cineva ntreb: "Stii s zici Cuvinese cu adevrat?" De ce? Pentru c atunci cnd m-am spovedit eu la Printele Arsenie, el a zis
"Cuvine-se cu adevrat" dup ce mi-a dat dezlegarea. Si Prea Sfintitul Lucian, care e acum la
Tomis, la Constanta, cnd a fost Episcop vicar la Sibiu, ne punea pe noi s zicem "Cuvine-se cu
adevrat" si dup aceea ne ddea dezlegarea. Si m-am nvtat si eu asa si ntreb pe oameni: stii s
zici "Cuvine-se cu adevrat"?, cu ocazia aceasta verific dac cunosc rugciuni ctre Maica
Domnului.
"Stii s zici Cuvine-se cu adevrat?". Zice, stiu. Zic eu, zii! Face: "Cuvine-se cu adevrat". Si vine
odat o femeie si zic: stii s zici Cuvine-se cu adevrat? Ea zice: "stiu". Eu zic, zii! ea face:
"Cuvine-se cu adevrat". Eu zic: Nici nu stii despre ce este vorba. Ea dup mine: "Nici nu stii
despre ce este vorba". S stiti c noi rdem dar lucrurile acestea spun ceva despre starea noastr,
despre neo-isihasmul nostru romnesc. Stimati asculttori, s stiti c eu tin la niste lucruri asa din
toate puterile mele, acum mai si glumesc. n fond, asta e realitatea. Eu, de exemplu, tin foarte mult
s mearg lumea la biseric, pi dac nu vine cineva la biseric, dac nu merge la biseric.., asta l
si ntreb la spovedit: "Mergi la biseric?", "Pi Printe, c nu prea", "Cnd ai fost ultima dat?",
zice unul: "Numai acum opt ani". Zic eu: "M, dac n-or fi trecut opt?" , zice "Da, au trecut opt,
cnd m-am cununat, atunci am fost ultima oar". n sfrsit, eu dac nu merge cineva la biseric, pe
acela la pgni l numr, nici n-am ce vorbi cu el. Nu c: "Las c ne ntelegem noi". Domnule, ori
mergi la biseric si dup aceia vii la mine, ori de acum n-am ce vorbi cu tine. "Pi, c s vedeti..",
nici un. mergi la biseric! cum merg eu, trebuie s mergi si tu. C nu vei putea n toate duminicile,
nu vei putea. Zic ctre unul: "Tu ce faci cnd nu mergi la biseric?" zice: "M uit la televizor". Zic:
"stii ce nseamn asta? Asta nseamn s ai televizorul n fat si pe Dumnezeu n spate!" Schimb,
zic acum, du-te la biseric, s ai pe Dumnezeu n fat si televizorul n spate. Sau l ntreb pe unul:
"Cnd te-ai spovedit ultima dat?" zice "Pi atunci si atunci, ce stiu eu, de mult, de mult vreme".
Pi zic: "Trebuie s te spovedesti n toate posturile!" Bine. Vine anul urmtor si-l ntreb: "Cnd teai spovedit ultima dat?" zice "Anul trecut n postul Pastelui". Zic: "La cine?" "La dumneavoastr".
91

Pi zic, "M nu ti-am spus s te spovedesti n toate posturile?". "Mi-ai spus, printe, dar acum ce s
fac?". Si-apoi eu zic: "Acum ce s fac eu cu tine, c nu m-ai ascultat?". Nu-i destul preocupare. Se
creeaz si niste mode: sunt unii care, de exemplu, se mprtsesc mereu; eu nu am nimic mpotriv.
As vrea s se mprtseasc credinciosii la toate Liturghiile dac e vorba. Cci dac se mprtsesc,
si merg la slujb. Dar nu acesta este lucrul de cpetenie. Pentru mine lucrul de cpetenie este
legtura cu Dumnezeu. Dac vrea s se ntlneasc cu Dumnezeu, are posibilitatea. Or, dac el
ocoleste lucrul acesta si are posibilitatea s se spovedeasc nu numai de patru ori pe an, poate de
patruzeci de ori pe an, nu am nimic mpotriv. De cte ori e nevoie s se spovedeasc, dar s se
spovedeasc si atunci s se si mprtseasc dac e de mprtsit, dac nu, s astepte pn cnd e
vremea s se poat mprtsi. Deci, trebuie o practic religioas, nu ne bazm numai pe asta c zic
"Doamne, Iisuse" si cu asta am rezolvat! mi spune cte cineva: "Printe, eu am vzut pe Maica
Domnului". Si el e pctos de nu stiu cum a putut vedea pe Maica Domnului! Zic: "Cum ai vzut-o,
asa cum o vezi n icoan?" Zice "Da". "Cum mi, vezi n icoan? pi zic, ti-ai nchipuit icoana si
zici c ai vzut pe Maica Domnului si gata, ce mai.". Oamenii pot fi si nselati, dar noi trebuie s-i
ajutm, s-i luminm, si-i ajutm si angajndu-i la rugciunea aceasta, dar nu n locul celorlalte.
Cnd e duminic mergem la biseric, la Liturghie, cei care nu merg la Liturghie, pentru mine la
pgni i numr. De ce? Adic, dac pot ei s renunte la cte se fac acolo, la binecuvntri si la
cuvntul lui Dumnezeu din Evanghelie, la predic si la faptul de a cnta mpreun cu ngerii:
"Sfnt, Sfnt, Sfnt, Domnul Savaot", dac pot s renunte la lucrul acesta, nseamn c au renuntat
ntr-un fel chiar la Dumnezeu. Dar omul zice: "Nu printe, c la Dumnezeu eu nu renunt". Pi nu
renunti constient, dar uite c renunti totusi dac tu poti s neglijezi pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu
nu-L poti neglija, dac l neglijezi s stii c n-ai Dumnezeu. Apoi, ori ai Dumezeu si nu-L neglijezi,
ori dac-L neglijezi, s stii c nu ai Dumnezeu.
Cuvnt rostit de Printele Teofil la Villiers sur Marne, Franta,
n 18 iunie 1999

Sfntul Pantelimon - ndemn la milostivire

"C milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie mrire ti nltm: Tatlui si Fiului si
Sfntului Duh, acum si pururea si n vecii vecilor. Amin".
nalt Prea Sfintite Printe Arhiepiscop Andrei, distincti printi si iubiti credinciosi, cuvintele
acestea cu care mi-am nceput cuvntarea, se rostesc la sfintele slujbe, prin ele vorbim cu
Dumnezeu si-I spunem lui Dumnezeu-Tatl, lui Dumnezeu-Fiul si lui Dumnezeu-Duhul Sfnt c-i
milostiv si iubitor de oameni. Mrturisim aceasta n legtur cu Dumnezeu si i spunem c i
aducem multumire pentru c e milostiv si iubitor de oameni si i aducem mrire, binenteles, dup
puterea noastr si aceasta o facem acum si o facem totdeauna, o facem n vecii vecilor. Aducem
mrire lui Dumnezeu pentru c "cu vrednicie si cu dreptate este a ne nchina Tatlui si Fiului si
Sfntului Duh, Treimii celei de o fiint si nedesprtit".
Aducem mrire lui Dumnezeu pentru c vrem s ne unim, de fapt, cu heruvimii si nchipuim pe
heruvimi la Sfnta Liturghie tocmai pentru c aducem ntreit sfnt cntare Prea Sfintei Treimi.
Aducem mrire lui Dumnezeu mpreun cu ngerii cnd zicem "Sfnt, Sfnt, Sfnt Domnul Savaot,
plin este cerul si pmntul de mrirea Ta"; aducem mrire lui Dumnezeu pentru c asa se cuvine si
pentru c asa ne ndrum Sfnta noastr Biseric.

92

Si, pe msur ce ne apropiem de Dumnezeu, pe msur ce ncepem s cunoastem ceva din mretia
lui Dumnezeu, i aducem mrire lui Dumnezeu, pentru c nu putem altfel; i aducem mrire pentru
c stim c Lui I se cuvine toat mrirea, nu numai ct aducem noi, nu numai cte putem noi aduce,
ci toat mrirea I se cuvine lui Dumnezeu. Din aceast toat mrire carei I se cuvine, noi aducem
mrire lui Dumnezeu pentru c este sfnt si iubitor de oameni, pentru c este bun si iubitor de
oameni, pentru c este milostiv si iubitor de oameni, pentru c este Dumnezeul nostru si
Mntuitorul sufletelor noastre. Facem ce fac ngerii n cer. Aducem laud lui Dumnezeu, pentru c
laud lui Dumnezeu aduc ngerii; aducem mrire lui Dumnezeu dup puterea noastr, pentru c
Dumnezeu e bun si iubitor de oameni, pentru c Dumnezeu e "Dumnezeul milei si al ndurrilor si
al iubirii de oameni", pentru c a Lui este a ne milui si a ne mntui pe noi. Pentru toate acestea
aducem mrire lui Dumnezeu.
Astzi, iubiti credinciosi, am ales din acele cuvinte preamritoare de Dumnezeu de la sfintele
slujbe, cuvintele "c milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti si Tie mrire nltm, Tatlui si
Fiului si Sfntului Duh si acum si pururea si n vecii vecilor. Amin". Si am ales acestea pentru c
sfntul pe care l pomenim astzi, este un sfnt cu nume de milostiv. Numele lui, n limba greac,
nseamn cel mult milostiv, cel milostiv, Sfntul Pantelimon. Ne gndim la Sfntul Pantelimon asa
cum ne ndrum Sfnta Biseric s ne gndim. Ne gndim la numele lui de milostiv, ne gndim la
faptul c e tmduitor, ne gndim la faptul c e doctor fr de arginti, ne gndim la faptul c e
mucenic si mare mucenic.
Toate acestea le avem n vedere si aducem cinstire dup puterea noastr si dup ndrumarea
Bisericii. Sfnta noastr Biseric ne ajut s-i aducem cinstire cu cuvintele Bisericii, cu cuvintele
de slujb ale Bisericii. i aducem cinstire dup puterea noastr, ne unim cu cinstirea pe care i-o
aduce Biserica prin cuvnt, ne unim cu simtirea noastr de cinstitori ai Sfntului mare mucenic,
tmduitor, doctor fr de arginti, Sfntul Pantelimon.
E bun cinstirea pe care i-o aducem unui sfnt prin cuvnt, e bun cinstirea pe care i-o aducem unui
sfnt prin gnd, e bun cinstirea pe care i-o aducem unui sfnt prin laudele rnduite de Biseric, e
bun cinstirea pe care o aducem oricrui sfnt sub ndrumarea Bisericii noastre, dar, iubiti
credinciosi, cea mai de cpetenie cinstire pe care i-o putem aduce unui sfnt, este s ne asemnm
cu el.
Cum putem noi s ne asemnm cu Sfntul Mare Mucenic Pantelimon, fr s fim doctori? El a
fost doctor, a primit dar de la Dumnezeu s fie doctor si a fost doctor fr de arginti, adic unul care
n-a umblat dup averi cnd tmduia si noi, care nu suntem doctori, cum putem s fim asemenea
sau mcar s urmm ceva, din ct se poate, pe Sfntul Pantelimon, doctor fr de arginti? Stiti cum,
iubiti credinciosi? S facem noi, la puterile noastre, ceea ce ne-a dat nou Dumnezeu s facem. Vin
la mine uneori oameni care mi cer ajutorul, cer ajutorul Bisericii si ntotdeauna le spun, cnd
lucrurile sunt mai presus de puterea noastr: cu putere omeneasc nu putem face nimic. Singurul
lucru pe care poti s-l faci tu, ca unul care ai necazuri, este s rabzi necazurile si s te rogi lui
Dumnezeu, pentru c numai Dumnezeu mai poate limpezi necazul pe care l ai.
E adevrat c Dumnezeu poate toate si face unde crede El c trebuie fcut ceva, unele suferinte le
vindec, pe altii care sufer i ntreste s duc suferinta; asa c gndurile lui Dumnezeu noi nu le
stim, stim doar s primim ceea ce rnduieste Dumnezeu pentru noi si pentru a noastr mntuire si n
conditiile noastre, s facem pentru noi si pentru altii ceea ce putem face.
M gndesc, iubiti credinciosi, la acei patru insi care l-au dus pe slbnogul din Capernaum n fata
Domnului Hristos. Ei nu puteau s-l vindece, si ddeau seama c nu pot s-l vindece, dar, totusi
ceva puteau: s-l duc n fata Domnului Hristos. Sfntul Marcu Ascetul, n Filocalie, spune c
Sfintii Evanghelisti, cei patru evanghelisti, sunt nchipuiti de cei patru care l-au dus pe slbnogul
93

din Capernaum n fata Domnului Hristos si ne duc si ei n fata Domnului Hristos. Ne dau o putere
sufleteasc din darul lui Dumnezeu.
Nu suntem doctori, nu suntem tmduitori, dar mngietori putem fi, alintori de suferint cu
putere omeneasc, cu dorint de bine pentru cel care sufer, asta o putem face si noi; si dac facem
cele la msurile noastre, face si Dumnezeu prin noi, ceea ce nu putem face noi numai prin puterea
noastr. Si atunci, iat c suntem si noi pe calea Sfntului Mare Mucenic Pantelimon.
Sfntul Pantelimon a fost doctor fr de arginti, adic n-a umblat dup averi si s-a multumit cu ceea
ce putea avea din rosturile lui si nu cerea de la nimeni s-i plteasc pentru ceea ce fcea. Spre
binele lui. Putem s fim si noi asa, s nu umblm dup interese pmntesti cnd suntem de ajutor
celor pe care ni-i trimite Dumnezeu n fat.
S stiti, iubiti credinciosi, c atunci cnd Domnul Hristos a rnduit lucrul acesta, s iubim pe
aproapele nostru, a avut n vedere pe orice om care ne vine n fat, pe care ntr-un fel, Dumnezeu
ni-l trimite n fat, Dumnezeu ni-l face aproape de noi, Dumnezeu ni-l aduce lng noi. Spunea
cineva, si pe bun dreptate, c cel mai nsemnat om din lumea aceasta este omul de lng tine, de
care atrn mntuirea ta. n Pateric se spune: "de la aproapele este viata si moartea c, dac ajutm
pe aproapele nostru, lui Dumnezeu i slujim, dac-l smintim pe aproapele nostru, lui Hristos
gresim".
Domnul Hristos a vrut s ne apropie de orice om. Este adevrat c noi, de multe ori uitm c avem
o porunc de la Dumnezeu: s iubim pe toti oamenii, chiar si pe vrjmasii nostri. n Sfnta
Evanghelie care s-a citit astzi, chiar la nceput s-au spus cuvintele: "Aceasta v poruncesc vou",
fiti atenti, aceasta v poruncesc vou, deci nu v ndemn aceasta sau v dau o sugestie, nu v dau o
ndrumare ci v dau o porunc. "Aceasta v poruncesc, s v iubiti unii pe altii". Domnul Hristos
vrea s ne iubim unii pe altii cum ne-a iubit El pe noi, cum ne iubeste El pe noi si cuvintele acestea
le rosteste ctre ucenicii si, pe care ntr-adevr i iubea.
Vrea Domnul Hristos lucrul acesta, s ne iubim unii pe altii. Vin la mine unii oameni dup cuvnt
de folos. De la o vreme ncoace, stiti ce cuvnt de folos le spun? "S ne iubim unii pe altii ca ntrun gnd s mrturisim". E un cuvnt de la Sfnta Liturghie. Sau le mai spun: "Dup aceasta vor
cunoaste oamenii c sunteti ucenicii mei, dac veti avea iubire unii ctre altii". Si cine-i iubitor, e
milostiv.
Sfntul Pantelimon a fost milostiv, a fost dttor de multumire, a dat multumire n jurul lui, cu
minunile pe care le-a fcut si pe care i-a dat Dumnezeu s le fac. A lucrat cu puterile pe care le-a
pus Dumnezeu n el. Si noi trebuie s facem la fel, s lucrm la msurile noastre, cu puterile
noastre, dar, n orice caz s fim preocupati si ocupati de gndul de a nmulti iubirea.
Nu s-ar putea zice c oamenii n-au iubire si c nu se iubesc unii pe altii, mcar n cercuri restrnse
si n situatii speciale, dar aceasta nu o fac dup porunc. Domnul Hristos ne d o porunc, s ne
iubim: "aceasta v poruncesc, a zis Domnul Hristos, s v iubiti unii pe altii" si a mai spus Domnul
Hristos c cea mai mare porunc de care atrn toat legea si proorocii, este porunca iubirii.
Stim despre Sfntul Pantelimon c a fost mucenic. Ce nseamn s fie cineva mucenic? Si-a dat
viata pentru preamrirea lui Dumnezeu, si-a dat viata pentru credint. Si a ajuns la aceasta, stiti de
ce, iubiti credinciosi? Pentru c s-a ntlnit cu Domnul Hristos. Nu numai c a stiut de Domnul
Hristos, nu numai c s-a gndit la Domnul Hristos, nu numai c a ncercat s se apropie de Domnul
Hristos, ci chiar s-a ntlnit cu Domnul Hristos. A avut atta sigurant n legtur cu Domnul
Hristos nct a primit mai bine s moar dect s se lepede de credinta n Hristos. Pe noi nc nu nea pus nimeni n situatii din acestea, de limit, de margine. Nu ne-a pus nimeni n niste confruntri
94

de felul acesta. Dar ne pune totusi Dumnezeu de multe ori la ncercare, de fapt, nu ne ncearc El pe
noi, pentru c El stie ce avem de fcut, dar ne d situatii n care s ne ncercm noi nsine si s
vedem unde suntem. Si dac stim c Dumnezeu e milostiv si noi trebuie s fim milostivi, si dac nu
suntem milostivi, nu suntem ca Dumnezeu; si dac stim c Dumnezeu e iubitor de oameni si noi nu
suntem iubitori de oameni ci, poate, uneori, chiar urtori de oameni, nu ne asemnm cu
Dumnezeu.
Si dac nu facem aceasta, s-i iubim pe oameni si s fim milostivi fat de oameni nu numai cu fapta
material, si cu asta ct se poate, dar cu bunvointa, iubiti credinciosi, s se simt omul de lng noi
nvluit de noi, nc nu ndeplinim porunca iubirii. Cnd iubesti pe cineva, mai ales l aduci n tine,
l porti n tine, dac nu-l porti si n tine, nc nu-l iubesti; dac-l tii numai n afar de tine, nc nu-l
iubesti. Or, noi trebuie s-l purtm n noi nsine pe cel pe care l iubim pentru c asa e iubirea,
aduce n tine.
Iubiti credinciosi, iubirea impropriaz, adic pe cel pe care l iubesti, l aduce n sufletul tu si n
felul acesta se nmulteste si bucuria si fericirea, iubirea e fericire. De aceea a rnduit Domnul
Hristos s ne nmulteasc iubirea, ca s se nmulteasc fericirea.
Nou nu ni se cere s mrturisim pe Domnul Hristos n fata mortii, cum a fost mrturisitor al
credintei Sfntul Pantelimon. De ce? Pentru c mprejurrile nu sunt de asa fel, dar ne cere
Dumnezeu s-l mrturisim cu viata noastr, n toate mprejurrile de viat, s fim buni, s fim
milostivi, s fim iubitori, s fim ierttori, s fim ngduitori, s fim rbdtori, s trecem cu vederea,
s ne gndim la neputinta omeneasc.
Printele Arsenie Boca, Dumnezeu s-l odihneasc!, mi-a spus cndva un cuvnt; de fapt, nu mie ci
unui printe, pe atunci student la teologie, un cuvnt pe care eu l socotesc cel mai important cuvnt
pe care l-am auzit de la el din cte stiu c le-a spus si le-a scris, anume: "s ai ntelegere fat de
neputinta omeneasc". S fim ngduitori, s fim ierttori, s fim binevoitori si atunci suntem pe
calea Sfntului Mare Mucenic, doctor fr de arginti si tmduitor Pantelimon.
Iubiti credinciosi, asadar s nu uitm cuvintele pe care le spunem la sfintele slujbe, vorbind cu
Dumnezeu: " c milostiv si iubitor de oameni, Dumnezeu esti si Tie mrire nltm Tatlui si Fiului
si Sfntului Duh, acum si pururea si n vecii vecilor" si mai ales s ne gndim c acest cuvnt nu
este spus pentru o clip, ci este un cuvnt spus ntr-o clip pentru vesnicie.
S fim buni, s fim milostivi, s nu ne dm pace pn nu suntem asa cum ne vrea Dumnezeu, ca s
ne binecuvnteze Dumnezeu si s fim si noi miluiti cu cei milostivi, dup cuvntul Domnului
Hristos: "fericiti cei milostivi, c aceia se vor milui".
Si cu gndul la Sfntul Pantelimon s zicem: "Purttorule de chinuri, Sfinte si tmduitorule
Pantelimoane, roag pe milostivul Dumnezeu ca s dea iertare de greseli sufletelor noastre" si cnd
spunem cuvintele acestea s ne gndim c Sfntul Pantelimon ar putea s ne spun si el: "urmati-mi
iubirea, urmati-mi milostivirea, urmati-mi dorinta de a ajuta si atunci veti fi sub binecuvntarea lui
Dumnezeu, atunci veti fi sub ocrotirea Maicii Preacurate, atunci veti fi n rndul sfintilor, n rndul
acelor oameni care I-au slujit lui Dumnezeu si cu care dorim s fim cu totii n mprtia lui
Dumnezeu". Amin.
Cuvnt rostit la Mnstirea Oasa, judetul Alba,
27 iulie 2000

95

Slujirea tinerilor n Biseric

nalt Prea Sfintite Arhiepiscop, iubiti credinciosi, dragi tineri, sunt bucuros c am ajuns aici; sunt
ntr-o biseric n care vin de dou ori pe an, n postul Crciunului si n postul Pastilor. Vin invitat
de nalt Prea Sfintitul Andrei si de studenti s le spun cuvnt de nvttur, iar n aceast biseric
vin pentru c sunt prieten cu printele Florin Botezan, asa c, as putea spune, aici vin pentru c m
cheam prietenia.
Vin cu ncredintarea c sunt n prelungirea mnstirii, chiar si acum m consider n prelungirea
mnstirii, ntr-o lucrare misionar pentru c mitropolitul care a restaurat mnstirea din care fac eu
parte, a dorit ca mnstirea s aib si lucrare misionar.
Sunt, asadar, n vederea mitropolitului ctitor si n vederile rostului pe care l are mnstirea noastr,
doresc s fiu de folos, s aduc lumin, s aduc bucuria, s nmultim bucuria.
Mi-a fost dat pentru aceast ntlnire tema "Slujirea tinerilor n Biseric" sau altfel spus "Biserica
si tinerii".
M bucur ntotdeauna cnd stau n fata tinerilor pentru c tinerii se pregtesc pentru viat, au viata
n fat, tinerii sunt modelabili, tinerii doresc mai mult si mai bine, au energie, au curaj, i slujesc lui
Dumnezeu prin calittile pe care le are tineretea.
Deci, orice tnr n Biseric vine cu capacitatea lui, vine cu pregtirea lui, vine cu pregtirea pe
care urmeaz s o fac n continuare, vine n Biseric cu ceea ce este si cu ceea ce poate. Ca s-I
slujesti lui Dumnezeu n Biseric trebuie mai nti s apartii lui Dumnezeu, s fii al lui Dumnezeu.
Poi s-I slujesti lui Dumnezeu n Biseric dac esti ucenic al Mntuitorului Hristos, dac esti
doritor de a te depsi pe tine nsuti, conducndu-te dup principiile Evangheliei. Cineva care vrea
s-I slujeasc lui Dumnezeu, s se mntuiasc trebuie s-L aib pe Hristos mai nti ca nvttor si
s fie ucenic al Mntuitorului.
n cartea Faptele Sfintilor Apostoli e scris c mai nti, n Antiohia, ucenicii s-au numit crestini
(Fapte 11, 26). Nu e vorba numai despre cei 12 ucenici, nu e vorba numai de cei 70 de ucenici, ci
de toti crestinii care se numeau pn atunci ucenici, si de atunci ucenicii s-au numit crestini. Nu
poate cineva s fie crestin dac nu e ucenic al lui Hristos, dac nu se las modelat de Domnul
Hristos, dac nu caut s intre n rnduiala hotrt de Domnul Hristos.
Dragi tineri, as vrea s v supun atentiei, cu acest prilej, un cuvnt pe care l-a spus restauratorul
mnstirii noastre, care a spus asa: "cea mai frumoas podoab a unui tnr este mintea treaz si
inima curat". Deci, mintea treaz si inima curat sunt cea mai frumoas podoab a unui tnr.
Domnul Hristos a spus: "Fericiti sunt cei curati cu inima, c aceia vor vedea pe Dumnezeu".
Binenteles c vederea lui Dumnezeu se face prin mintea treaz, pentru c Dumnezeu se descoper
inimii curate, casa credintei fiind inima curat.
n legtur cu aceasta as vrea s aduc exemplul unui tnr, tnrul cel bogat, un om care e cunoscut
din Sfnta Evanghelie, trei din cei patru evanghelisti istorisesc cele ntmplate cu tnrul bogat.
Eram student la teologie n anul I sau al II-lea (acum 50 de ani) cnd a venit la noi mitropolitul de
atunci, Nicolae Blan, la un curs. A venit vorba despre tnrul cel bogat. A cerut mitropolitul un
96

Noul Testament. I s-a dat si el a citit din Sfnta Evanghelie de la Marcu c Domnul Hristos a privit
la el, la tnr, si i-a fost drag de el. Am citit Noul Testament cu mult timp nainte de a fi la Teologie
si am citit despre tnrul bogat de mai multe ori dar nu m-am oprit niciodat la afirmatia c
Domnului Hristos i-a fost drag de tnrul bogat. Dar, de atunci ncoace, m-am gndit adeseori si
ntotdeauna m-am gndit cu drag la omul de care i-a fost drag Domnului Hristos. Nu ni se spune de
ce i-a fost drag Domnului Hristos de tnrul bogat, dar ntelegem din Sfnta Evanghelie c Domnul
Hristos a privit la el dup ce tnrul bogat a spus c a mplinit poruncile pe care i le-a pus n atentie
Domnul Hristos si dup aceea e scris c i-a fost drag de el. E o bucurie pentru noi s ne gndim la
un om pe care Domnul Hristos l-a cuprins n inima Sa. E o bucurie s stim c au existat oameni de
care i-a fost drag Domnului Hristos n mod special si stiind aceasta, s ne gndim cum am putea
face ca s intrm si noi n atentia Domnului Hristos si ca s-i fie drag Domnului Hristos de fiecare
dintre noi. Asta nseamn c fiecare dintre cei care vor s fie ca tnrul cel bogat s stie ce anume
cere Domnul Hristos de la el si s fac ceea ce Domnul Hristos cere. Tnrul bogat l-a ntrebat pe
Domnul: "Ce s fac s mostenesc viata de veci?" Domnul Hristos i-a spus: "Dac vrei s intri n
viat pzeste poruncile, mplineste poruncile". Tnrul a ntrebat care porunci. Domnul Hristos a
zis: "s nu ucizi, s nu curvesti, s nu furi, s nu depui mrturie mincinoas, s cinstesti pe tatl tu
si pe mama ta". Sunt cinci porunci din Decalog. Deci, Domnul Hristos nu i-a spus toate poruncile
din Decalog, ci numai cinci dintre ele la care a adugat, dup Evanghelia de la Matei, "s iubesti pe
aproapele tu ca pe tine nsuti", iar dup Evanghelia de la Marcu "s nu nseli pe nimeni". Sunt
sapte porunci care trebuie neaprat mplinite si dac le mplinim, ne asemnm cu tnrul cel bogat
care a spus: "toate acestea le-am mplinit". Domnul Hristos a privit la el si i-a fost drag.
S pornim de la acest gnd n formarea noastr, n modelarea noastr ca tineri. Dac facem asa,
avem parte de viata vesnic.
Am spus c Domnul Hristos a pomenit doar sapte porunci, nu pentru c ajung acestea sapte dar
pentru c de la acestea trebuie s pornim. Cine mplineste aceste sapte porunci, sigur c este deschis
si pentru celelalte si caut s le mplineasc pe toate. Dar dac cineva nu mplineste nici mcar
aceste sapte porunci, nseamn c nu poate s intre n viata de veci si nu este n situata s-i fie drag
Domnului Hristos de el.
Dragi tineri, noi avem acest model n Sfnta Evanghelie si pentru noi. Nu-i vorba numai de o
informatie, despre ceva care s-a ntmplat cndva, ci este vorba de un exemplu care trebuie urmat.
Este adevrat c tnrul cel bogat nu a putut mplini tot ce i-a cerut Domnul Hristos sau tot ce i-a
propus, dar noi nu ne putem nchipui c Domnul Hristos l-a scos din inima Sa pentru ceea ce n-a
putut face, ci a avut n vedere ceea ce a fcut. Cu acest prilej Domnul Hristos a spus ct este de
greu pentru cei bogati s intre n mprtia lui Dumnezeu. Ucenici au ntrebat atunci cine poate s
se mntuiasc si Domnul Hristos a rspuns: "Ceea ce este cu neputint la oameni, este cu putint la
Dumnezeu". Asta nseamn c Domnul Hristos mplineste ceea ce omul nu poate mplini, dac
omul se angajeaz s mplineasc ceea ce poate s mplineasc.
mpreun cu tnrul cel bogat as vrea s mai prezint un tnr, anume acel tnr care a avut cinci
pini si doi pesti si le-a oferit Domnului Hristos care, cu cinci pini si doi pesti a sturat mare
multime de oameni. Domnul Hristos a primit ceea ce I-a oferit tnrul si asta nseamn c e bine ca
orice tnr s aib ceva s-I ofere Domnului Hristos, ca Domnul Hristos s aib ce s
binecuvnteze. Dac cineva se formeaz n felul acesta la tinerete, n copilrie si mai trziu, se face
vrednic ca Domnul Hristos s lucreze cu el, devine colaborator al Domnului Hristos pentru
mplinirea lucrurilor celor bune.
M gndesc n acelasi timp la un text din Epistola Sfntului Apostol Pavel ctre Tit, unde e scris
ceva n legtur cu ceea ce trebuie s fac btrnii, btrnele si tinerii. Voi prezenta ndemnul
Sfntului Apostol Pavel, n ceea ce priveste toate aceste categorii pentru c ndemnurile lui pot fi
97

mplinite de ctre toate categoriile, deci si de ctre tineri. Este vorba de textul din Tit 2,1-5: "Spune
btrnilor s fie treji, cinstiti, ntregi la minte, sntosi n credint, n dragoste si n rbdare".
Vedeti, cuvintele acestea, chiar dac sunt adresate btrnilor, se potrivesc foarte bine si tinerilor. Si
tinerii trebuie s fie treji, cinstiti, ntregi la minte, sntosi n credint, n dragoste si n rbdare. Mai
departe spune Sfntul Apostol Pavel: "Spune btrnelor s nu fie invidioase, s nu fie robite de vin
prea mult si s nvete bine". Deci, cuvintele acestea adresate btrnelor, femeilor btrne, se
potrivesc foarte bine pentru toate categoriile de oameni si pentru toti tinerii. S aib n nftisarea
lor o sfnt cuviint, s nu fie invidiosi, s nu fie robiti de vin prea mult si s nvete de bine. Si
spune mai departe Sfntul Apostol Pavel de ce anume s fie asa, "ca s ntelepteasc pe cele tinere,
s-si iubeasc brbatii, copiii, s fie curate, gospodine, s fie cumptate, ca s nu fie vorbit de ru
cuvntul lui Dumnezeu."
Si, n sfrsit, se adreseaz si tinerilor si le spune: "Spune tinerilor s fie nfrnati". M-am gndit c
este bine s avem n vedere toate acestea la un loc, fr s ne mai gndim c unele ndemnuri sunt
adresate tinerilor, altele btrnilor, altele femeilor btrne, toate se potrivesc pentru tineri. Toti
oamenii, brbati si femei, trebuie s fie treji, ntregi la minte, cinstiti, sntoti n credint, n
dragoste si n rbdare, s aib sfnta cuviint, s ntelepteasc pe ceilalti, s fie iubitori unii fat de
altii, s fie nfrnati.
Dac ne formm n felul acesta, suntem n stare s lucrm pentru Dumnezeu acolo unde vrea
Dumnezeu. Cnd mi-am nceput eu viata la mnstire la Smbta, acum 47 de ani, printele meu
duhovnic mi-a spus s m pregtesc n asa fel ca s lucreze Dumnezeu cu mine. Nici el, nici eu nam stiut atunci cum va lucra Dumnezeu n mine. Am ncercat s-mi mplinesc datoria si am simtit
c Dumnezeu lucreaz cu mine. Am ajuns la mprejurri de viat n care mi-am dat seama c eu si
nu altcineva eram cel mai potrivit om cu care a lucrat Dumnezeu atunci.
Am cutat s m depsesc si s m druiesc. Asa mi-a spus printele meu duhovnic: s te depsesti
si s de druiesti; s m depsesc n credint si s m druiesc n iubire. Era ceea ce spunea Sfntul
Apostol Pavel n Epistola ctre Galateni, c ceea ce se cere este "credinta lucrtoare prin iubire".
Este ceea ce spunea Sfntul Apostol Pavel n Epistola ctre Corinteni, "de as avea atta credint
nct s mut si muntii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt", n-am nici o valoare.
Deci, un tnr care vrea s se angajeze ntr-o lucrare, oricare ar fi ea, n Biseric, trebuie mai nti
s se angajeze n lucrarea modelrii de sine. S-L aib pe Domnul Hristos nvttor, s fie el ucenic
al Domnului Hristos, s aib mintea care I se supune lui Dumnezeu, n loc s discute cu Dumnezeu,
s i dea drepate lui Dumnezeu, s fac ceea ce a fcut Simon Petru cnd i-a spus Dumnezeu:
"mn la larg si lsati mrejele ca s pescuiti" iar el a rspuns: "toat noaptea ne-am trudit si n-am
prins nimic, dar pentru cuvntul Tu, pentru c Tu zici asa, arunc mreaja n mare" si a scos multime
mare de peste. De ce? Pentru c L-a ascultat pe Domnul Hristos si de aceea a vzut minune si
minune vede oricine care se supune cu mintea fat de Domnul Hristos.
Deci, iubiti tineri, asta este ceea ce trebuie s fac un tnr, si n special un tnr, pentru c fiecare
dintre noi st n fata vietii cu ceea ce suntem.
Fericitul Augustin spunea: "copilul este tatl omului mare". Se pare c n-ar fi avut dreptate, dar a
avut pentru c din punct de vedere moral nu poate ajunge cineva mare nainte de a fi copil, deci
omul mare l mosteneste pe copil si-l duce mai departe prin tinerete n cealalt vreme a vietii sale si
la btrnete e rezumatul vietii. Btrnii au trecutul n spate, iar tinerii au viitorul n fat.
La slujba Cununiei, si slujba Cununiei se face pentru tineri, preotul se roag pentru cei care se
cstoresc spunnd: "Binevoieste s-si petreac viata lor fr prihan, n chip ireprosabil si s
ajung la btrneti fericite cu inim curat mplinind poruncile". Este o rugciune care priveste
98

toat viata si care tine pn la sfrsitul vietii si cu rezultatul ei trecem n lumea de dincolo prin
moarte.
Sfrsesc aceste consideratii punndu-v n atentie si o urare. La noi, la mnstire au venit doi
crestini din Germania acum treizeci de ani si ne-au spus c la o institutie bisericeasc din
Germania, o institutie de ajutorare a epilepticilor, la intrare e scris asa: "Pace celor ce vin, bucurie
celor ce rmn, binecuvntare celor ce pleac". Nou ne-au plcut tare mult cuvintele acestea si
atunci ei au scris n cartea de onoare a mnstirii: "Pace celor ce vin, bucurie celor ce rmn,
binecuvntare celor ce pleac doresc doi crestini din Germania tuturor celor ce n urma lor vor
vizita aceast mnstire".
Aceeasi urare v-o fac si eu: pace, bucurie si binecuvntare; este vorba de pacea pe care o d
Domnul Hristos celor curati la inim, bucuria pe care vrea Domnul Hristos s o avem cu totii,
pentru c a zis: "Acestea vi le spun ca bucuria Mea s fie ntru voi si bucuria voastr s fie deplin".
Si binecuvntare. Binecuvntarea pe care a dat-o Domnul Hristos cnd S-a nltat la cer
binecuvntnd pe cei ce erau de fat si atunci ucenicii s-au nchinat Domnului Hristos pentru c
binecuvntarea Domnului aduce nchinarea omului si nchinarea omului si binecuvntarea
Domnului aduc bucurie, bucurie mare pentru c, se spune n Sfnta Evanghelie, ucenicii s-au ntors
n Ierusalim cu bucurie mare si erau ntotdeauna n templu ludnd si binecuvntnd pe Dumnezeu.
Deci, pace, bucurie si binecuvntare. Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui
Dumnezeu Tatl si mprtsirea Sfntului Duh s fie cu noi cu toti totdeauna, acum si pururea si n
vecii vecilor. Amin.
Cuvnt rostit n Biserica Memorial Mihai Viteazul din Alba Iulia,
miercuri 9 august 2000, n fata tinerilor de la Syndesmos, ASCOR si LTOR

Sfantul de la Sambata Fagarasului

Parintele Arsenie Boca

Daca veti intreba vreodata un taran din satele cuprinse intre Brasov, Fagaras si Sibiu daca a auzit de
parintele ARSENIE BOCA, fata lui se va lumina ca o zi de duminica. Te va prinde de mana, te va
duce in casa, aratandu-ti-l pe perete, printre icoane. In satele din Muntii Fagarasului, parintele
Arsenie e un sfant. La zece ani de la trecerea lui intre drepti, magia fortei sale duhovnicesti e mai
puternica astazi ca niciodata, pilda vietii sale - un indreptar. Oamenii au nevoie de Dumnezeu.
99

Martir al Bisericii Ortodoxe, suferinta parintelui Arsenie Boca e rascumparata deplin de iubirea
profunda a celor care l-au cunoscut. Sunt mii! De la ei incepe legenda
Pe mormantul parintelui Arsenie Boca iarba nu se ofileste niciodata, nici macar in iernile cele mai
crancene. In noiembrie, de ziua parintelui, e potop de lume la Manastirea Prislop. Mii de oameni
vin aici, asculta de la un cap la altul cuvenitele slujbe de pomenire, saruta apoi crucea si pleaca,
neuitand sa ia cu sine un pumn de pamant sfintit, spre protestul vreunui preot din preajma, care ii
cearta cu blandete: "Ajunge, oameni buni, ca o sa dezgoliti sicriul".
Parca nici un duhovnic nu a fost mai iubit decat parintele Arsenie. Fagarasenii - cel putin - il
venereaza si ii spun, fara ocolisuri: Sfantul. Multi l-au cunoscut si stiu ce spun. Nu l-au parasit
niciodata, urmandu-l de la Sambata la Prislop si de acolo, mai departe, la Draganescu, langa
Bucuresti. Si acum, in vorbele fagarasenilor amintirile dau in clocot. Parca ar fi fost ieri: inalt,
frumos la chip, cu ochi puternici si patrunzatori, imbracat in rasa alba si vorbind cu glas tunator
fiecaruia, dupa greutatea pacatului savarsit:"Cati copii ai, femeie?". "Doi", raspundea sfioasa
femeia... "Si cu restul ce-ai facut?"
Multe se spun despre parintele Arsenie Boca. A fost un sfant? Avea darul rugaciunii inaintevazatoare? Iesea el, asa cum se zice, prin usile ferecatuite ale celulei de la Securitate? Pe zi ce trece,
oamenii care l-au cunoscut cu adevarat sunt tot mai putini si mai batrani. Te intereseaza sa afli
adevarul, dar el aproape ca nu mai conteaza. Exagerata sau nu, imaginea parintelui Arsenie apartine
de acum legendei...
Vazator cu duhul
Nu e usor sa scrii despre un om atat de puternic ca Arsenie Boca. Viata parintelui avea partile ei
ascunse, tainuite de privirile oamenilor, asa cum era chilia sa de pustnic de pe Valea Sambetei - un
loc aproape inaccesibil, sapat in jgheabul unor pereti prapastiosi de stanca, pe care parintele
sculptase chipul Maicii Domnului, transformand salbaticia muntilor in altar de rugaciune si
meditatie.
Dincolo de biografia sa bogata ca subiectul unui roman (licentiat in teologie, medicina si belle arte,
inchis doi ani la Canal pe motive politice, alungat de la Prislop, scos din viata monahala de catre
comunisti si urmarit tot timpul de Securitate), parintele ramane unul din cei mai mari duhovnici ai
acestui secol. Nu intamplator oamenii l-au urmat peste tot, nelasandu-l niciodata singur. Putini insa
l-au cunoscut cu adevarat, primind ingaduinta de a-i sta in preajma.
"Parintele era de felul sau tacut", isi aminteste taranul Ion Lupu, de 76 de ani, din Voivodeni Fagaras. Cat timp a stat la Manastirea Sambata, pe care a renovat-o din temelii, il vedeam aproape
in fiecare zi. Niciodata nu l-am pomenit zambind sau vorbind mai mult decat trebuie. Era aspru si
cu sine, si cu ceilalti, ascunzand de privirea oamenilor si postul, si rugaciunea. Da, parintele era
vazator cu duhul. Cand m-am dus prima oara la dansul, a trebuit sa astept vreo doua zile pana sa-mi
vina randul la spovedanie. Imi lasasem treburile neterminate acasa si stateam ca pe ghimpi.
Parintele m-a observat si mi-a zis: <<Du-te sa-ti vezi de joagar si apoi intoarce-te>>. In clipa aceea,
am amutit. Intr-adevar, imi citise gandul - mintea mea era la joagar si nu la spovedanie. Cateva luni
mai tarziu, cand deja incepuse razboiul, la usa chiliei se aduna puzderie de femei. Voiau sa intrebe
despre soarta barbatilor plecati pe front si erau atat de multe, incat parintele nu mai avea timp sa le
asculte pe fiecare in parte. Se uita in multime si, aratand cu degetul, zicea: <<Tu, pune-ti o cruce
dupa casa... Tu, pregateste pachet, ca sotul tau e ranit, dar traieste>>. Cateva zile mai tarziu,
femeile se intorceau la chilie, spunand: <<Ai avut dreptate, parinte. E ranit, dar traieste>>. Asa era
parintele. Nici nu deschidea gura, ca el iti si spunea pentru ce ai venit. Imi amintesc de un soldat
care voia binecuvantarea lui inainte de a pleca pe front. Cum l-a vazut, parintele s-a schimbat la
100

fata si i-a zis: <<Acuma vii? Regimentul tau a plecat asta-noapte si esti dat dezertor>>. Asa a si
fost. N-a mai apucat sa ajunga la unitate, ca o patrula militara l-a arestat."
"Cine vrei sa-ti poarte crucea?"
Era parintele cu adevarat clarvazator, cum spun toti cei care l-au cunoscut? Ion Lupu din Voivodeni
e absolut convins ca asa stateau lucrurile. Prin post si rugaciune, parintele stia toate cate aveau sa se
intample. Isi cunostea chiar si incercarile prin care urma sa treaca. "Inainte de a fi arestat, l-am
vazut intr-o dimineata cu o mare tulburare pe chip. Ca niciodata, simtea nevoia sa vorbeasca despre
sine si atunci mi-a zis: <<Asta-noapte, mi-am vazut in vis camasa de botez. Am doua pete rosii pe
camasa. Am doua pacate, pe care trebuie sa le platesc in curand>>. N-am inteles nimic din vorbele
parintelui. Abia dupa ce l-au dus la Securitatea din Brasov, am priceput de ce cu o zi inainte de
arestare m-a oprit, spunandu-mi: <<Sa nu mai vii la Sambata sa ma cauti. Daca ai vreo trebuinta, sa
strigi de acolo, ca eu te aud>>. Parintele isi cunostea viata si de aceea nu-si pierdea niciodata
calmul si seninatatea. Inchis la Cetatuie, la Brasov, securistii au vrut sa-i tunda in batjocura barba
lui mare si neagra, dar - ca un facut - nimeni nu indraznea sa-l atinga, speriati parca de privirea si
de forta lui. Doar un tigan, pe nume Luca, plecat chiar din satul meu, s-a oferit voluntar. Pazise
porcii in Voivodeni si acum ajunsese sublocotenent la Securitate. El l-a tuns, dar parintele l-a
avertizat: <<Ma, in curand ai sa te barberesti si tu>>. Intr-adevar, nu a trecut nici o luna de zile si
Luca a revenit in sat sa pazeasca porcii, fiind dat afara din armata, ca apoi sa moara intr-un
accident."
Toata lumea care l-a cunoscut marturiseste ca se intorcea de la parintele cu o mare usurare in suflet.
Stramtorat de multime, parintele Arsenie privea peste capetele tuturor, facand semn cu mana si
spunand: "Vino tu, amarato, ca ai ramas vaduva cu 8 copii", si femeia se pornea pe plans ca asa era.
Dintr-o privire ii separa pe cei veniti din curiozitate, de oamenii cu probleme grele. Nimeni insa nu
pleca neintarit cu un sfat sau cu o vorba de imbarbatare. Chiar si cand, arar, certa pe cineva, o facea
duhovniceste, spre mantuirea sufletului. Un batran i se plangea, de pilda, ca sotia ii este paralizata
si fara putere, cerandu-i parintelui sa o vindece, dar el l-a oprit, vorbind ca sa auda toata lumea:
"Mosule, crucea cine vrei sa o poarte in locul tau?".
Din zugrav pe suflete, zugrav de biserici
Intarit intru credinta si cu rabdare de sfant, parintele Arsenie Boca si-a dus la randul lui crucea
suferintei, trecand prin iadul anchetelor si al detentiei, traind apoi cu demnitate umilinta exilului in
lume, pictand 15 ani Biserica din Draganescu, precum spunea Nichifor Crainic, mentorul sau: "Din
zugrav de suflete, iata-te zugrav de biserici. Fii fericit ca mangai cu penelul pe cei desavarsiti".
Despre sederea sa la Draganescu se stie parca si mai putin. Urmarit mereu, sacaitor, de Securitate,
parintele evita sa vorbeasca fagarasenilor veniti special sa-l vada de la sute de kilometri, incercand
in felul sau sa-i protejeze. Era imbracat simplu, ca orice mirean, avand mereu o bundita in spate,
din cauza racelii din biserica, unde isi desavarsea opera - imnul pictural inchinat lui Hristos,
liturghia imaginii si a trairii estetice. Satenii din Draganescu aproape ca nu-l luau in seama. "Ii
spuneam Pictorul", isi aminteste Gheorghe Marinescu, astazi cel mai batran om din sat. "Venise la
parintele Bunescu sa picteze biserica si era foarte retras. Abia acum imi dau seama de ce intorcea
spatele multimii, facand cu degetul la gura - semn ca e urmarit si ca nu poate sa vorbeasca. Am stat
mai mult timp in preajma parintelui, parandu-mi-se un om ca oricare altul. N-am avut ochi sa vad,
desi avea mare putere: imblanzea animalele doar cu o privire si nu puteai sa-i ascunzi nimic. Iti stia
cugetul si gandul cel mai ascuns. Imi amintesc cum i-a spus unui taran din Fagaras, care isi lasase
traista cu mancare in curtea bisericii: <<De ce te ingrijesti de nimicuri? Traista ta e pazita>>. Si
intr-adevar, plecand de la el, omul si-a gasit bagajul cu doi caini mari alaturi, stand ca niste paznici.
Mi-e greu sa va raspund la intrebari. Se spune despre el ca era vizionar si proroc. Eu stiu doar ca
101

aici, la Bunesti, cat s-a trudit sa picteze biserica, era foarte cumpatat si la mancare, si la vorba; ca
muncea fara mila, facandu-si singur mortarul si canonindu-se pe schele, pana noaptea tarziu, incat
parintele Bunescu, privind picturile, zicea toropit de emotie: <<Parinte, ai pus o intreaga dogmatica
pe perete. Tu nu pictezi, ci predici fierbinte pe ziduri>>. Vorbele acestea le inteleg abia acum.
In sinea lui, trebuie sa fi suferit mult. Ii parea rau ca nu mai poate sluji in biserica, iar cand isi
amintea de Prislop, ofta cu amaraciune, acolo avand - din cate am inteles - un loc anume in care
dorea sa fie inmormantat. Stia sa rabde, insa. Chiar daca in ultimii ani slabise si era bolnav si de
plamani si de ficat, nu l-am auzit niciodata cainandu-se. Ii parea rau ca nu le putea vorbi oamenilor
asa cum dorea, dar tot el, imi amintesc, a zis odata: <<Niciodata nu-i poti multumi pe toti. La
Sambata, stateam si 36 de ore in spovedanie. Nimeni nu mi-a zis: Du-te, parinte, sa te odihnesti>>.
Asa era Pictorul nostru - neluat in seama de bucuresteni, dar iubit ca un sfant de fagaraseni. A stat
cu noi, dar n-am stiut sa-l pretuim. Cand apareau pe drum fagarasenii, cu traistele grele si umflate,
satenii din Bunescu ziceau cu invidie si rautate: <<Ia uite cum ii cara numai bunatati>>. Daca
oamenii ar fi stiut ca in straiti nu era decat o paine mare, ardeleneasca, de 4-5 kilograme, s-ar fi
rusinat cu totii."
*
Parintele Arsenie Boca va muri pe 28 noiembrie 1989 si va fi inmormantat cinci zile mai tarziu la
Prislop, in locul ales chiar de el, in prezenta a 2000 de oameni. Si aici sunt multe taine si lucruri
inca nelamurite. Multi din cei cu care am vorbit sunt convinsi ca parintele a fost schingiuit de
Securitate, ca avea unghiile de la maini smulse si ca inainte de a muri si-a avertizat calaii: "Spunetii lui Ceausescu ca nu mai apuca Craciunul". Altii, care s-au ingrijit de inmormantarea parintelui,
spun dimpotriva ca a murit de moarte buna la Manastirea Sinaia, ca slabise din cauza muncii
epuizante si a numeroaselor boli pe care le avea. Conteaza mai putin teama si retinerile unora de a
vorbi despre acest lucru. Mai devreme sau mai tarziu, adevarul va iesi oricum la iveala. E limpede
ca parintele Arsenie Boca nu a fost un om obisnuit si ca Dumnezeu a lucrat prin el neintrerupt.
Timp de aproape 50 de ani cat a durat regimul comunist, de-a dreptul sau cu subtilitate perfida, s-a
incercat ascunderea parintelui si a numelui sau. Faptul ca imaginea lui tasneste acum, la zece ani de
la moarte, mai stralucitoare ca oricand, e semn ca cei fara prihana isi au plata lor, la adapost de
invidia patimasa a lumii acesteia.
Sincer sa fiu, cand am aflat ca parintele Arsenie Boca a trecut in cele sfinte abia in 1989, ceva din
adancul fiintei mele s-a cutremurat. Intreaga mea viata mi-am petrecut-o alaturi, la nici 15
kilometri, de un mare duhovnic - de un urias. Faptele si cugetul ma indeamna sa refuz ideea ca am
fost contemporan cu parintele. El apartinea, oricum, unei alte lumi - cea a oamenilor drepti si
adevarati. Nu intamplator, la Prislop, pe mormantul sau iarba si florile nu se ofilesc niciodata.
SORIN PREDA
Marturii ardelenesti
Baglazan Dumitru (71 de ani) - Porumbacu de Sus
"In fiecare noapte, la orele 12.00, se deschideau singure usile inchisorii"
Eu am avut un unchi, care in 48 era ofiter de Securitate la Brasov. Eram tanar si mergeam la
Brasov unde mai ramaneam la el cate o saptamana, ca asa mai vedeam si eu lumea. Mergeam seara
cu el prin oras, pe unde avea el treburi, ma mai lua si la serviciu si asa am aflat ceea ce va povestesc
in continuare.
102

Securitatea l-a ridicat pe parintele Arsenie de la Sambata pentru ca se stia ca face minuni si vin
puhoaie de oameni la el. In 44, de exemplu, a spus la slujba oamenilor sa-si aduca copiii de la
Bucuresti acasa ca va veni un prapad, si la putin timp dupa aceea a fost cumplitul bombardament
american. Le era groaza ca acum, in timpul comunismului, le va spune oamenilor cu aceeasi
claritate care este realitatea. Si din cauza aceasta l-au luat la Securitate si l-au schingiuit mult,
saracul de el. Mie mi-a spus lucrurile acestea unchiul meu. Problema era ca desi el nu se misca din
fundul celulei, ci sta in genunchi si se ruga, in fiecare noapte la ora 12.00 se deschideau usile
inchisorii. Celula era un loc imprejmuit, intr-o sala uriasa ca o hala. Iar in mijlocul acestei hale,
statea la o masa, permanent, un subofiter de paza, care-l supraveghea fara incetare. L-au scos, l-au
batut si l-au facut in fel si chip sa le spuna cum face, caci ei credeau ca are iarba fiarelor, cu care
umbla aricii in bot, iar el cum a stat tot timpul in padure la Sambata, a facut rost de iarba aceea si o
pune pe lacat. Dar el cum sa puie iarba pe lacat daca statea tot timpul in genunchi in fundul celulei
si erau si doua randuri de usi? Intr-o noapte, au bagat doua iscoade securiste la el in celula ca sa-l
vada cum face. Parintele, insa, nu a avut treaba cu ei. Ei il tot intrebau, se tot luau de el, iar el in
celula tot sta in genunchi si se tot ruga. Noaptea, la ora 12.00, cand s-au deschis lacatele, pe
securisti parca i-ar fi lovit fulgerul lui Dumnezeu, i-a razbit frica si au fugit de acolo. Si, de la o
vreme, nimeni nu mai voia sa faca de paza, pentru ca le era frica. Pe comandant l-a luat si pe el
frica si ce-a zis: eu, ca sa scap si sa-mi spal mainile, ii aduc pe toti aici sa vada si pe urma nu il mai
tin.
Intr-o seara, vine unchiul meu si-mi spune ca in noaptea aceea ma ia cu el sa vedem un calugar de
la Sambata, care deschide rugandu-se usile de la inchisoare. Asa ca am ajuns acolo seara, fiind si eu
curios sa vad. Toata Securitatea era atunci acolo. Eu am stat pe scari, ca nu am mai avut loc sa
intru, si cu totii asteptam sa vina ora 12.00 noaptea sa vedem daca-i adevarat. Si, ce sa vezi, nu asa
ca s-a deschis doar un lacat, norocul meu a fost ca m-am tinut de balustrada scarilor, ca la 12.00
noaptea bara de la usa temnitei a sarit cat colo si tot amarul de lume care era jos s-a napustit
inspaimantata pe scari in sus. De frica nu mai stiau ce sa faca, se calcau in picioare. Din ceasul
acela, nu l-au mai tinut acolo, i-au dat drumul cu domiciliu fortat. Mie mi-a spus unele din lucrurile
acestea unchiul meu. Dar am vazut cu ochii mei lacatele deschizandu-se si bara aceea sarind in
laturi si securistii aceia care erau oameni in varsta, nu tineri ca mine, care aveam 18-19 ani, fugind
de mancau pamantul. Multa vreme dupa aceea, cand mai mergeam cu unchiul meu pe la restaurant,
prietenii lui securisti numai de asta vorbeau.

Telu Oancea, sat Breaza - Fagaras

"Vorbea putin si cu miez"
Ce pot sa spun e ca parintele avea forta. Cand am intrat prima oara in biserica, m-am asezat dupa
cuviinta in dreapta, iar sotia mea in stanga, la oarece distanta. Dupa slujba, s-a apropiat, aratand cu
degetul spre mine si apoi spre sotia mea. Din toata multimea aceea, ne-a ales doar pe noi, incat si
acum ma intreb de unde stia ca suntem sot si sotie. Apoi, ne-a luat deoparte si ne-a vorbit. Pe mine
m-a certat ca nu am credinta prea multa, iar sotiei mele, careia ii scapa degetul si fusese la 5 doctori
de pomana, i-a spus: "Ma, tu esti bolnava, dar nu de doctori te faci bine. Daca vrei sa te vindeci, nu
mai fa lucrul pe care l-ai facut, iar raze nici atat". A avut dreptate parintele. Si in momentul de fata,
sotia mea isi foloseste mana fara probleme. Asa era parintele - vorbea putin si cu miez. Predica insa
dumnezeieste. Nu te mai saturai ascultandu-l. Apoi a disparut, anchetat la Brasov si dus doi ani la
Canal, pentru ca spovedise sase partizani din munti. Niciodata parintele nu a pomenit macar in
treacat despre asta. Doar tata, care a fost si el detinut politic, mi-a zis ca a stat in celula cu parintele
Arsenie si acolo un gardian il tot jignea: "Ba popa!". Atunci s-a intors parintele si s-a uitat la el si
103

gardianul a inceput sa se chinuie, tinandu-se cu mainile de burta. Intr-un tarziu, vazand ca durerea
nu inceteaza, a zis: "Parinte, iarta-ma"... "De Dumnezeu sa fii iertat", i-a raspuns parintele si pe loc
omul si-a revenit.

Emilia Butum - Fagaras

"Crezi ca parintele Arsenie este mort? Eu iti spun ca e viu"
Cand s-a aflat de moartea parintelui si trebuia sa mergem la inmormantare, fiica mea, care atunci
avea 9 ani si care il indragea foarte mult pe parintele, a tinut cu tot dinadinsul sa mearga si ea. Era
toamna spre iarna, era frig, trenurile pe vremea aceea nu erau incalzite, dar era neclintita pe pozitie:
"Si eu vin la parintele, iar daca nu ma luati, ma pun eu in tren si ma duc". Iar daca voia sa mearga
pentru ultima oara la parintele, nu ne puteam impotrivi. A luat-o sotul meu si a dus-o la
inmormantare. De cum a ajuns in biserica, s-a desprins de tatal sau si s-a dus langa parintele
Arsenie. A uitat de parinti, de cei care mai erau acolo, de tot ce o inconjura. Nu-i era frica ca este
mort, nu a intimidat-o nimic. A ramas langa parintele cat s-a putut. La plecarea de la inmormantare,
a luat-o cineva cu masina si a ajuns prima acasa, cand nu era inca nici unul dintre noi. A urcat
singura noaptea in bloc, refuzand sa fie insotita de cineva. A intrat fara teama in casa, unde era o
matusa si i-a spus acesteia: "Hai sa-ti spun ceva. Dumneata crezi ca parintele Arsenie este mort?".
Sora mea nu stia ce sa creada, statea derutata. "Eu (continua fetita) atata iti spun, ca e viu. Dar sa-ti
spun altceva: daca te uiti in casa, il vezi?". - "Nu, nu il vad." "Dar daca merg prin casa, auzi si tu
pasii lui insotindu-ma?" - "Nu, nu ii aud, dar eu sunt o pacatoasa, iar tu esti un copil curat. Tu poate
poti sa-l vezi si sa-l auzi, dar eu nu." "Daca tu nu il vezi si nu il auzi, atunci sa nu mai spui la
nimeni ceea ce am spus eu, ca n-am sa recunosc la nimeni nimic."
Am vazut o femeie care isi pierduse un copil si s-a dus la mormantul parintelui Arsenie sa se roage.
Mai mare ii era disperarea decat credinta si se intreba: "Ce poate sa faca un mormant? Caci vad ca
este un mormant ca oricare altul". Si, deodata, a cazut in genunchi (pesemne ca i s-a aratat
parintele) si a strigat: "Parinte, nu am stiut cine esti! Parinte, te rog, ajuta-ma!". Credinta a cuprinso chiar in acele clipe si sufletul ei s-a luminat, iar buzele au eliberat in cuvinte suferinta ei de
mama. Dar aceste lucruri desi se stiu, nu le spune nimeni. Oare de ce nu se spun lucrurile acestea?
Sunt niste lucruri adevarate.
ILIE TUDOR

104

Parintele DANIIL PARTOSANU

- episcop de Varset Dupa 160 de ani de ratacire si de instrainare, romanii din Banatul sarbesc au din nou un episcop.
Inalt Preasfintitul Daniil Partosanu, ultimul ucenic al marelui duhovnic ardelean Arsenie Boca, a
reusit sa le redea acestora speranta. Prin el, spiritul sfantului Arsenie este impartasit celor care au
cea mai mare nevoie de un Dumnezeu romanesc
Liturghie inlacrimata la Densus
Rasuna pietrele milenare ale Densusului, atinse de glasul parintelui Daniil. Doua sute de tarani
hategani cu chipuri tari, prafoase, au incremenit sub arsita soarelui, ascultandu-l. Liturghia e pe
sfarsite, sangele Domnului tocmai s-a sfintit. Stropi mari, de sudoare, ies de sub clopurile
ciobanesti si se preling pe obrajii aspri, inrositi, proaspat rasi. Oamenii n-au incaput in biserica.
Sunt cu totii afara, inghesuiti intre peretii matahalosi ai vechiului naos, pereti plamaditi dintr-o
invalmaseala de imense blocuri dacice de andezit, lespezi cu inscriptii romane, capiteluri si franturi
de apeducte, de pietre funerare... Inauntru, pe un stalp afumat al bisericii goale, Dumnezeu e un
taran batran, cu plete albe. El tine mainile pe umerii lui Iisus. Amandoi poarta camesi largi,
romanesti, cu motive hategane. O pictura de la 1425...
Afara taranii tac, ca la inceputul lumii. In fata lor este un preot mare. Infasurat in argint, cu mitra
rotunda si stralucitoare pe crestet, cu bratele larg desfacute, parintele Daniil pare mult mai inalt
decat toti. El e fiul lor densusean, fiul satului lor, care a devenit parintele lor, preot neegalat, apoi a
plecat departe, in Banatul sarbesc, sa le fie parinte tuturor romanilor de acolo. Dupa aproape trei ani
de zile, pentru oamenii Densusului a sosit ceasul reintalnirii. Nu e nimic deosebit: un preot le
vorbeste simplu, din inima, fostilor sai enoriasi. Vreau sa va spun ca, din cei 46 de ani ai vietii
mele, perioada de aproape cinci ani cat am fost preot aici, la Densus, a fost cea mai frumoasa. Nu
gasesc cuvinte pentru a va marturisi cat sunt de legat de aceste pietre sfinte, de slujbele pe care leam facut impreuna, de sunetul unic al clopotelor de aici, de oamenii pentru care m-am rugat, cu
care am plans la inmormantari si cu care m-am bucurat la botezuri... Vreau sa va zic ca mi-a fost
dor de voi...
Nu reusesc sa pricep de la inceput. Ma tot ridic pe varfuri, incruntat de caldura, incordandu-mi
auzul ca sa deslusesc ce se-ntampla. De acolo, din fata preotului, unde sed babele stirbe care
cantasera pe nas salbaticele pricesne banatene, de acolo vine spre noi un murmur straniu. Acum,
pentru prima data, tabloul cu tarani incepe sa se miste. Si imi dau seama ca toti plang. Barbati si
femei plang in hohote, cu suspine, fara sa se rusineze unii de altii. Cu degetele infipte in zidurile
celei mai vechi biserici crestine de la nord de Dunare, taranii din Densus plang la reintalnirea cu
preotul lor. E limpede ca nici el, preotul, nu s-a asteptat la o asemenea reactie, dovada ca se opreste
pentru cateva momente, purtandu-si privirea peste capetele descoperite ale credinciosilor, ochii lui,
ca doua taieturi in carnea pleoapelor, prin care abia ghicesti sclipirile albastre. Apoi continua cu un
alt fel de glas, in rastimpuri zguduit de emotie, continua cea mai ciudata si mai tulburatoare predica
liturgica pe care am auzit-o vreodata. N-am cerut si n-am voit sa plec de aici. Acum sapte ani, intro duminica seara, daca va aduceti aminte, tot aici, in fata acestei biserici, la prima Vecernie pe care
am savarsit-o la Densus, va adresam cuvantul de intampinare pornind de la vechea carte a Iesirii lui
Moise, care, vazand Rugul Aprins de pe Muntele Sinai arzand si nemistuindu-se, a spus: Ma duc
sa vad aceasta aratare minunata, ca rugul arde si nu se mistuieste!. Am simtit atunci ca in biserica
aceasta straveche de la Densus e un rug aprins care arde de aproape 2000 de ani in rugaciuni
105

neintrerupte si care nu se va mistui niciodata, pentru ca biserica aceasta e o temelie a neamului

nostru romanesc de pretutindeni.
Suspinele nu contenesc, episcopul incearca parca sa-si pastreze cumpatul, le spune acum
satenilor ce-a mai facut de cand a fost plecat, le povesteste simplu si sincer, ca un frate de-al lor,
taran tocmai intors dintr-o indepartata calatorie. Precum stiti, oameni buni, asa a vrut Dumnezeu,
ca dupa o viata petrecuta in cele mai induhovnicite manastiri si biserici ale Ardealului - Sambata,
Bodrog, Prislop si Densus - sa fiu randuit pastor al fratilor nostri romani din Banatul sarbesc. In
acesti doi ani si ceva de cand nu ne-am vazut, vreau sa va spun ca am avut cam mult de lucru pe
acolo.
Pentru ca daca aici erati 300 de suflete care incalziti pietrele acestei sfinte biserici, acolo, in alta
tara, mi-a dat Dumnezeu peste 40 de biserici, in pastorire 23 de preoti si peste 30.000 de romani
ortodocsi care n-au mai avut episcop la Varset de 160 de ani. A trebuit sa merg sa slujesc in
aproape fiecare biserica, sa ajung acolo unde n-a ajuns episcop roman niciodata, unde n-a fost
Liturghie arhiereasca niciodata, si pe toti sa caut sa-i imbarbatez, sa-i insufletesc, sa le trezesc
sperante. Pentru ca noi, din fericire, ne-am nascut in acest Hateg binecuvantat, dar nu va dati seama
ce inseamna sa fii roman, dar sa te nasti, sa traiesti si sa mori strain, departe de ai tai. De aceea,
rodnic cred c-a fost timpul petrecut la Densus, dar sper ca la fel de rodnica sa fie sederea mea
dincolo de granita, caci parca mai mare nevoie este de mine acolo unde-i mai greu. Maine
dimineata, in zori, ma voi intoarce la Varset. Si-as vrea sa va zic ca asa cum va iubesc pe voi si imi
e dor de voi cand sunt departe, asa ii iubesc si pe romanii de acolo si marturisesc ca mi-e dor de ei
cand sunt aici. Va imbratisez pe fiecare in parte, va binecuvantez arhiereste si ma socotesc fericit si
onorat ca episcop ca am trecut prin aceasta adevarata scoala de la Densus!
Afara, dincolo de peretii intre care s-au zidit taranii densuseni, sezand pe lespezile romane, in
iarba, la umbra pomilor ce se revarsa peste cimitir, sunt alti zeci si zeci de oameni veniti de departe,
doar ca sa-l vada pe acest ultim ucenic al celui supranumit sfantul de la Sambata Fagarasului,
parintele Arsenie Boca.
Slujba se termina, parintele Daniil coboara in intunericul rece si gol, ca de grota, al bisericii,
apoi reapare invesmantat in negru, sprijinindu-se in toiagul sau arhieresc cu maner de argint, razand
oamenilor. E miezul zilei, dar nu voi putea vorbi cu Sfintia Sa decat la miezul noptii. Va asculta
ofurile si va povatui pe fiecare pelerin in parte, va participa la sfintirea monumentului unui erou
taran ucis in inchisoarea de la Gherla, isi va vedea parintii din satul vecin, Hatagel.
Dor de parintele Arsenie
E trecut de unsprezece noaptea, stam amandoi pe o banca, in fata protopopiatului din Hateg. Ma
retrag discret spre capatul bancii si chiar ma bucur ca e intuneric - poate nu-mi va putea observa
emotia. Caci emotie adevarata este sa stai fata in fata la ceasul acesta tarziu si tainic cu unul din cei
mai apropiati fii duhovnicesti ai unui sfant... Episcopul pare obosit, isi tine chipul in palma dreapta,
putin intors catre mine, cele doua taieturi ale pleoapelor sunt acum ca doua linii, de parca nici nu
m-ar mai privi, de parca dupa aceasta intreaga zi agitata, de umblatura prin lume, ar cauta sa se
reintoarca in sine insusi. Il intreb mai intai despre taranii hategani, ii spun ca nicicand n-am mai
vazut niste enoriasi care sa-si pretuiasca atat de mult preotul, il rog sa-mi vorbeasca despre Tara
Hategului, despre... despre ce vrea el sa-mi vorbeasca si eu tot m-as simti in noaptea asta mai bogat.
Tara Hategului?... Atata pot zice: e Paradisul meu pamantesc. Toate radacinile fiintei mele sunt
aici, in campiile de la poalele Retezatului. Fara densusenii pe care i-ati vazut dimineata la biserica
n-as fi ceea ce sunt. Nu i-am castigat cu ceva. I-am iubit, i-am iubit pur si simplu. Am plans cu
cei care au plans, m-am bucurat cu cei care s-au bucurat, am incercat, dupa micimea mea
omeneasca, sa iau asupra mea toate bucuriile si necazurile unei parohii intregi. Ei sunt eu. Le
datorez enorm si parintilor mei, tarani nascuti in Densus, imi amintesc cum sarmanul tata incarca
trenuri in gara, ca sa castige bani, sa ma mai dea inca o toamna la scoala. Sa incerci sa-i privesti pe
oameni cu ochi curati, asta imi spunea tatal meu. Aceleasi cuvinte aveam sa le aud, mult mai
tarziu, din gura marelui meu calauzitor, parintele Arsenie Boca...
106

Despre parintele Arsenie nu prea vrea sa vorbeasca. Chiar daca ar vrea, zice ca n-ar trebui. Ca na sosit inca vremea. De sapte ani de zile a scris o carte a clipelor petrecute in preajma marelui
duhovnic. O carte intreaga, terminata, dar nu vrea sa o publice, nici macar s-o arate cuiva. E marea
taina a vietii sale. Simt, simt ca n-a sosit timpul!... Dupa aproape 13 ani, despre parintele Arsenie
inca se vorbeste in termeni mult prea lumesti. Dar se va vedea mai tarziu, eu indraznesc sa spun ca
Arsenie Boca a fost pentru Romania asemeni Sfantului Serafim de Sarov pentru marea Rusie. Ce vas putea spune eu acuma? Inca de copil, am simtit nevoia unui povatuitor. Mereu. Am simtit-o pana
in ultima fibra a fiintei mele, pana in ultima picatura de sange. Simteam in suflet un gol ce trebuia
umplut, o sete, stiam ca el trebuie sa existe. Stiam ca va veni. Poftim, in anul doi de facultate, pe
cand eram student la Teologie in Sibiu, am facut intamplator o calatorie la Draganescu, aproape de
Bucuresti, acolo unde parintele Arsenie era mutat de Securitate cu domiciliu fortat si unde picta
biserica satului. Din prima secunda in care l-am vazut, mi-am dat seama ca el este. Intr-un anume
fel, cred ca si el ma astepta. O, Doamne, sa nu scrieti... Cum v-as putea explica asta asa, in doua
cuvinte? Nu se poate! Legatura dintre un duhovnic si ucenicul sau e mai presus decat aceea dintre
parinte si fiu, e mai presus de fire. A doua oara cand am fost la Draganescu, era biserica plina de
lume, iar el a iesit din altar si a trecut printre toti acei oameni si nu stiu cum a ajuns in spatele meu
si mi-a pus mainile pe umeri si mi-a spus... ce importanta are ce mi-a spus? De atunci, viata mea a
fost altfel. N-a mai curs la intamplare. Dumnezeu a randuit-o astfel incat sa trec prin aceleasi locuri
prin care a trecut si Preacuviosul Arsenie. Parintele m-a trimis la Manastirea Sambata, unde am
intrat ca frate in monahism si am stat doi ani, intre 1982 si 1984. El mi-a zis apoi sa ma duc la
Bodrog, acolo am fost tuns calugar. Tot el m-a trimis la Sfanta Manastire Prislop, unde am stat ca
preot slujitor intre 1986 si 1996, acelasi numar de ani ca si Sfintia Sa: zece. Aici venea si parintele,
cam din doua in doua luni, iar intalnirile acelea de taina mi-au ramas in suflet ca niste mari comori.
Si tot parintele Arsenie mi-a profetit, foarte demult, c-am sa fac doctoratul intr-o tara straina, dar tot
ortodoxa. Iata ca dupa atatia ani de la moartea Sfintiei Sale, am ajuns sa-mi fac studiile de doctorat
tocmai in Thesalonik, Grecia. Din banii adunati in cei patru ani cat am fost bursier acolo, am
cumparat un petic de pamant in Muntii Retezatului, chiar unde incepe paradisul rezervatiei
naturale. Pe acel pamant, intre anii 1999 si 2000, am ridicat un schit micut, de maici, cu hramul
Schimbarea la fata. L-am ridicat ca multumire pentru tot binele pe care mi l-a daruit Dumnezeu
in viata mea: studiile teologice, viata monahala, dar mai ales Densusul si intalnirea cu Arsenie
Boca. Apoi am fost trimis departe...
V-am asteptat ca pe-un soare!
Marturiseste ca parintele Arsenie ii dirijeaza viata si acum. Simte asta, o simte mereu. Atunci
cand este incercat de greutati, se gandeste la marele sau duhovnic si-i cere sfat. Iar greutati au fost
destule... Dupa o tinerete de fericire, asta cred ca este de fapt marea incercare a vietii mele. Nici
nu va puteti inchipui ce-nseamna sa fii primul episcop acolo, dupa 160 de ani... Nu va puteti
inchipui ce seceta mare, ce gheturi mari sufletesti sunt in acele parti unde, din cauza vitregiilor
istoriei, suflarea Duhului Sfant parca nu s-a facut simtita atat de fierbinte ca in partile noastre, ale
Tarii Hategului. Ma socot fericit ca la Varset locuiesc in Institutul Teologic sarbo-vlah, in aceeasi
odaie unde a stat odinioara inegalabilul mitropolit Andrei Saguna, fara de care astazi cred ca n-ar
mai exista nici un roman in Banatul sarbesc. Doar datorita providentialului act savarsit de Saguna la
1864, asa numita despartire ierarhica a romanilor ortodocsi de sarbii pravoslavnici si reinfiintarea
Mitropoliei ortodoxe pentru romanii din Transilvania si Banat, doar datorita acestei mari faptuiri,
fratii nostri din Voivodina au supravietuit, prin Biserica, pana astazi.
Predecesorul meu a fost episcopul Maxim Manuilovici, tocmai la 1840. Dar iata ca, in urma cu doi
ani, a venit clipa! Dumnezeu mi-a incredintat mie aceasta aleasa misiune. Una aleasa, dar totodata
enorm de dificila, de impovaratoare. In acesti doi ani si ceva am fost martorul unor momente cu
adevarat cutremuratoare, unice. Se tot trambiteaza la noi sintagma lectie de romanism. Acolo sa
vedeti lectii de romanism! Sa vedeti bisericile acelea mari, uriase, adevarate catedrale, in sate unde
traiau altadata cate 7000 de romani. Sa le vedeti acum goale. Chiar cand am sosit in Banatul de
107

dincolo, am participat la o nunta in satucul Ovcea, undeva pe langa Belgrad: o suta de bieti romani,
urmasi ai motilor deportati aici dupa rascoala lui Horia si abandonati in mlastini. Vazand dansurile,
auzind cantecele acelea romanesti din Apuseni, la nunta aceea am plans, am plans cu lacrimi, ca la
o inmormantare. Sa vedeti apoi la Covin, fost oras pe malul stang al Dunarii, acolo unde va fi fost
altadata cetatea marelui Glad. Azi are numai vreo 400 de locuitori, toti romani. Cu sapte calesti
pline de flori m-au asteptat la intrarea in oras... Sau la San-Mihai, unul din putinele sate in care mai
exista scoala romaneasca, tin minte un batran inalt, cu pletele lungi, albe, care mi-a iesit in
intampinare, spunandu-mi: Parinte, v-am asteptat ca pe un soare! Ce sa mai zic de Costei, aflat
chiar pe granita. Trei zile si trei nopti s-au rugat satenii, in 1918, sa nu fie parasiti. Trei zile si trei
nopti un sat intreg a stat in genunchi si s-a rugat cu fata la rasarit, ca sa-i ocoleasca hotarul. Iar dupa
aceea, tot un sat intreg i-a blestemat de moarte pe cei de la Trianon, fiindca i-au lasat fara tara.
Acum doi ani, de Inaltare, cand am venit la ei, m-au asteptat cu hora, cu o superba fanfara
romaneasca, si plangeau de fericire. Iar eu le-am zis asa: ca daca Eminescu ar fi trait azi, sunt sigur
c-ar fi scris Doina Costeiului. Asa sunt oamenii de acolo, inca se considera granita vie a
poporului roman. Cat despre mine... Eu, pacatosul, n-am facut altceva decat sa incerc sa-i iubesc ca
pe taranii mei de aici, din Densus. Si am simtit cum incet, incet, legatura cu acesti 35.000 de
oameni incepe sa devina tot mai trainica, tot mai puternica. Ca si cum n-ar fi fost 35.000, ci 300...
Parintele se smereste. Se poticneste, incearca sa nu mai vorbeasca, zice mereu despre sine ca-i
un netrebnic si un pacatos, ca n-ar trebui sa scriu nimic, ca el n-are nici un merit. Si totusi, din
nenumarate alte surse am aflat ca numele de Daniil Partosanu a devenit deja un simbol al
romanilor din Voivodina. Ca intr-adevar e iubit ca un soare, ca odata preotii pe care-i pastoreste
acolo i-ar fi zis: Parinte, daca plecati, o sa va planga lumea ca pe un mort.... Dupa aceasta
frumoasa zi petrecuta in Tara Hategului, mi-am dat seama si eu ca asa este: prin acest om
indumnezeit, spiritul parintelui Arsenie Boca dainuie.
BODGAN LUPESCU
________________________________________________________________________________
__________
Texte premiate la concursul RETETELE FERICIRII
Cand fericirea e in cer
CONTINUA MINUNE A VIETII
Sunt un om simplu. Sunt o pensionara la fel ca miile de pensionari ai tarii, care se confrunta cu
asprimile si greutatile vietii. N-am facut parte niciodata din randurile celor bogati, iar viata nu a fost
prea generoasa cu mine dar, cu trecerea anilor, prin greutatile si necazurile care mi-au iesit in cale
am inteles un lucru care imi calauzeste zi de zi viata, am inteles ca bunul Dumnezeu, in nemarginita
Lui bunatate, mi-a dat un mare dar: acela de a sti sa lupt, acela de a avea puterea sa ies la suprafata,
sa ma mentin la linia de plutire, sa nu cad.
Intr-una din zilele lui ianuarie 1991, fiul meu cel mare m-a parasit pentru totdeauna. Fiul cel mic
era militar in acea perioada. In noaptea care a urmat inmormantarii, fiul cel mic a plecat inapoi la
unitatea militara la Baia Mare, rudele mele au plecat acasa, la Focsani, iar eu am ramas la ora unu
noaptea pe un peron pustiu, singura. Intelegeti ce e in sufletul unei mame care-si conduce fiul la
mormant! Timpul a trecut, dar fara sa-mi ia durerea. Vazandu-mi starea, medicul uzinei unde
lucram mi-a recomandat internarea la Spitalul de Neuropsihiatrie de la Timisul de Sus. Incepusera
sa se faca simtite primele semne ale primaverii. Dupa tratament, ieseam cu colegele de camera prin
padure. Incepusera sa apara primele flori. Atunci am trait un sentiment ciudat. Am simtit ca natura
ma primeste in sanul ei cu bratele deschise, ca natura imi va fi cel mai minunat si credincios
108

prieten. Aveam cu mine o carticica de rugaciuni si una de plante medicinale, si mare mi-a fost
bucuria descoperind ca multe din florile din carte erau peste tot, in padure, pe pajisti, in marea si
minunata gradina a lui Dumnezeu. De atunci, am devenit cea mai buna prietena a naturii, o
pasionata culegatoare de plante medicinale. De atunci, ori de cate ori imi simt sufletul impovarat,
imi gasesc linistea la adapostul copacilor. Dupa aproximativ trei ani de lupta cu durerea si dorul de
copilul meu disparut, intamplarea a facut sa cunosc un grup de pelerini, condus de un ghid foarte
competent. Se faceau pelerinaje cu reducere pentru pensionari. Impreuna cu dansii, am cunoscut
aproape toate regiunile tarii, am vizitat zeci de manastiri. Drumul la aceste manastiri, pasii facuti in
cautarea lui Dumnezeu, frumusetea tarii noastre (avem o tara ca un colt de rai), mi-au salvat
sufletul. M-au intarit. Fiecare pelerinaj imi incarca bateriile pentru o lunga perioada de timp. Eram
fericita. Fericita ca exist, fericita ca Dumnezeu imi lasase un copil bun si sanatos. Simteam cum
ocrotitorul divin nu ma lasa sa cad in deznadejde si, mai ales acolo, in manastiri, am invatat sa fiu
mai buna, mai iertatoare cu cei de langa mine. Din toate prin cate am trecut, am inteles ca atunci
cand sufletul ne e impovarat, sa-L cautam pe Dumnezeu, sa-I cerem ajutorul, sa luam drumul
Bisericii. Sa ne bucuram de razele diminetii, multumind lui Dumnezeu ca incepem o noua zi, ca
minunea vietii ne mai este daruita o data.
ANA OPREA - str. 13 Decembrie nr. 24,
bl. 2, et. 2, ap. 20, Brasov

DUMNEZEU EXISTA!
Sper din tot sufletul ca aceste randuri, care provin din experienta de viata a unui tanar de 22 de ani,
le vor fi folositoare semenilor mei si-i vor intari in credinta
In momentul in care constientizezi existenta divina si te lasi calauzit de aceasta, ai gasit fericirea. In
momentul in care te arunci la picioarele Domnului nostru Iisus Hristos si spui: Ai mila, Doamne
Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, de mine, pacatosul, ei bine, abia atunci incepi sa cunosti
adevarata fericire. Cum am ajuns la cei 22 de ani ai mei sa constientizez existenta lui Dumnezeu?
Datorita greutatilor si incercarilor prin care am trecut si care mi-au otelit vointa si capacitatea de
lupta, dar care, paradoxal, mi-au intarit si credinta. Deoarece traim in Romania, o tara adusa cu
buna stiinta in pragul falimentului, as dori sa le transmit un mesaj romanilor care se zbat ca si mine
sa supravietuiasca: Oameni buni, aveti credinta in Dumnezeu si luptati pentru viata dvs. Luptati
pentru a trai omeneste, luptati pentru a va bucura de fiecare clipa din viata, dar nu luptati cu
incrancenare, ci cu seninatate in suflet si cu rugaciune. Nu permiteti greutatilor de zi cu zi sa va
tulbure sufletul, nu va lasati zdrobiti de duritatea vietii si, mai presus de orice, nu rupeti legatura cu
Dumnezeu.
Pentru a va explica cum am ajuns eu sa fiu aproape incontinuu fericit, nu ar trebui sa folosesc
decat un cuvant: dragostea. Desi este greu, nu lasati iubirea din sufletul dvs. sa moara, caci atunci
nu veti mai fi oameni intregi, ci doar palide umbre, franturi de om. Nu uitati cuvintele apostolului
Pavel: De-as grai in limbile oamenilor si ale ingerilor, iar dragoste nu am, facutu-m-am arama
sunatoare si chimval rasunator. Si de-as avea darul proorociei si tainele toate le-as cunoaste si orice
stiinta, si de as avea atata credinta, incat sa mut si muntii din loc, iar dragoste nu am, nimic nu sunt.
Si de-as imparti toata avutia mea si de-as da trupul meu ca sa fie ars, iar dragoste nu am, nimic numi foloseste (...) Si acum raman acestea trei: credinta, nadejdea, dragostea. Iar mai mare dintre
acestea este dragostea.
Sunt de acord cu dvs. ca este greu sa-ti pastrezi iubirea fata de semeni atunci cand primesti, aproape
zilnic, lovituri de la cei asemeni tie, atunci cand esti calcat in picioare, umilit, dezumanizat. Dar
incercati! Incercati, deoarece aceasta este singura noastra sansa de a nu trai degeaba, incercati,
deoarece doar dragostea (sub toate formele ei) da sens vietii noastre. Iisus a spus ca prima porunca
109

din Lege este de a-L iubi pe Dumnezeu cu tot cugetul si sufletul nostru, iar cea de-a doua porunca,
asemeni celei dintai, este de a-l iubi pe aproapele nostru ca pe noi insine. In momentul in care va
detasati, macar pentru 5 minute, de greutatile cotidiene, lasand copilul din dvs. sa respire, iar
dragostea sa infloreasca in suflet, veti fi pe drumul ce duce catre fericire. In momentul in care veti
ajunge sa va bucurati de fiecare noua zi, de fiecare raza de soare, de fiecare adiere de vant, de
fiecare semen pe care il intalniti, veti incepe sa cunoasteti adevarata fericire, cea care nu se bazeaza
pe egoism, ci pe iubire, caci doar asa putem face din fericire un mod de viata. Va rog sa nu ma
judecati fara a ma cunoaste! Nu sunt un biet naiv, cum binevoiesc sa ma catalogheze unii dintre cei
cu care discut, caci am cunoscut greutatile si lipsurile inca de la 14 ani, cand am intrat la liceu. Miam sacrificat cei mai frumosi ani din viata, pentru ca am vrut sa ajung un bun profesionist, capabil
sa-si ajute semenii. Nu am intrat din primul an la facultate, deoarece a trebuit sa ma pregatesc
singur. A urmat un an groaznic, in care disperarea mea ajunsese atat de mare, incat mi-am pus viata
in joc pentru reusita la ASE. Dar Dumnezeu a vazut cat de mult am muncit si m-a ajutat. Acum
sunt student si lupt in continuare pentru viata mea, lupt in continuare pentru a supravietui, dar, in
ciuda greutatilor, incerc sa raman OM si sa-mi ajut si semenii. Ceea ce as vrea sa va spun tuturor
este ca viata merita traita! Viata este un miracol. Daca vreti sa fiti fericiti, incercati sa tineti cont de
cuvintele lui Iisus, care ne spune: Fiti milostivi, precum si Tatal vostru este milostiv. Nu judecati
si nu veti fi judecati, nu osanditi si nu veti fi osanditi, iertati si veti fi iertati, dati si vi se va da.
Dumnezeu ne roaga sa fim oameni, deoarece doar asa putem fi fericiti. Omenirea intreaga tipa dupa
dragoste si fericire, dar cati dintre noi isi iubesc si isi respecta semenii? Cati dintre noi isi pleaca
genunchii si isi smeresc sufletul in fata Dumnezeului celui viu? Va rog sa nu uitati: fericirea
porneste de la impacarea cu Dumnezeu si cu noi insine. Iisus reprezinta calea care duce catre
adevarata fericire, cea care nu ne paraseste niciodata, in ciuda greutatilor vietii si a incercarilor la
care suntem supusi. Inchei, adresandu-va urarea mea obisnuita: Bucurati-va de viata!!! Dumnezeu
exista!!
DAN STANCA - Bucuresti,
e-mail: sdan80@yahoo.com

Zece ani de la moartea parintelui Arsenie Boca

Luna noiembrie a anului 1989 avea sa desparta faptura trupeasca a parintelui ARSENIE BOCA de
turma de credinciosi care n-au incetat sa-l iubeasca si sa-l urmeze, nici atunci cand accesul ca preot
in biserica i-a fost interzis. L-au urmat, de altfel, si dupa ce magica sa faptura duhovniceasca s-a
adunat intr-un nume, pe crucea din cimitirul de la Manastirea Prislop din Hateg. Il urmeaza si
astazi. Satele ardelene ii traiesc aievea invatatura si pilda, considerandu-l drept sfant. In semn de
omagiu fata de marele duhovnic si martir ortodox, revista noastra persevereaza in stradania de a-i
reface portretul, pe baza marturiilor celor care l-au cunoscut: preoti, intelectuali si tarani din Tara
Fagarasului si Brasov
Preot NICOLAE BABOIA
(Porumbacu de Sus - Brasov)
"Dupa mine, parintele Arsenie Boca este un sfant. Daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba
lor"
L-am cunoscut pe parintele Arsenie Boca in urma cu vreo 30 de ani, la Manastirea Schitul Maicilor
din Bucuresti. Era in "67. Pe vremea aceea, parintele era acolo cu domiciliu fortat. Am fost,
chipurile, cu o icoana degradata, ca sa ne-o refaca. In Tara Fagarasului, se incetatenise obiceiul ca,
inainte de a-si intemeia o familie, preotii tineri sa treaca pe la parintele Arsenie. Fiindca
110

intentionam sa ma logodesc, am fost si eu cu viitoarea mea sotie la el, pentru a ne binecuvanta si a

ne da sfaturi. Ne-a privit si ne-a spus fiecaruia felul nostru de-a fi. Cu toate ca atunci parca nu ne-a
venit sa credem, de-a lungul anilor ne-am dat seama ca a avut dreptate. "Da, a zis el, va potriviti, va
completati unul pe altul." Ne-a binecuvantat, apoi m-a luat deoparte: "Frate Nicolae, mi-a spus,
cand vii de undeva, sa-i aduci totdeauna sotiei tale o floare. E gingasa si se va bucura".
Cititor al inimii
De-a lungul timpului, mi-am dat seama ca parintele Arsenie era un cititor al inimii. Dupa mine, el
este un sfant, iar daca altii recunosc sau nu lucrul asta, e treaba lor. Caci adesea intre oameni sfintii
nu sunt cunoscuti. Chiar si Mantuitorul s-a aratat oamenilor si acestia nu L-au vazut, nu L-au
cunoscut. Viata sfintilor este tainica. Departe de ei gandul de a-si afirma in vreun fel sfintenia, caci
ei se smeresc. Declar fara nici un fel de retinere: pentru mine, parintele Arsenie a fost un prooroc al
zilelor noastre, un om al lui Dumnezeu, pe care putini l-au cunoscut cu adevarat, atat dintre cei
mari, cat si dintre cei mai mici. Avea, de exemplu, darul inainte vederii - fapt pe care cei de astazi
se cam retin a-l recunoaste, si poate pe drept cuvant. Nu e bine sa ne hazardam in afirmarea unor
lucruri ca acestea! Dar in ce ma priveste, mai ales in calitate de preot, trebuie sa recunosc ceea ce
este adevarat, ceea ce am trait si-am vazut, stand alaturi de el.
Aici, in Tara Fagarasului, parintele Arsenie a fost mai respectat si mai iubit ca nicaieri. Ca dovada a
acestui respect, noi - satenii din Porumbacu de Sus - l-am pictat in biserica. Sigur, nu in randuiala
canonica a bisericii - nu poti declara pe cineva sfant, pana nu este recunoscut de Sfantul Sinod - ci
intr-un fel de randuiala de suflet si constiinta, care ne-a indemnat sa-i facem dreptate si sa-l trecem
printre sfintii romani. I-am spus pictorului sa scrie: Sfantul Parinte Arsenie de la Prislop.
Puterea de a sti gandurile
Nu pot sa spun ca eram in permanenta in preajma lui, dar niciodata nu ii simteam lipsa, pentru ca
efectiv imi dadeam seama ca, daca-i cer ajutorul, ma ajuta oriunde as fi. Avea puterea asta de a-ti
sti gandurile. De pilda, am trimis-o odata pe cumnata noastra la el, pentru ca eram nemultumit de
ceea ce realizasem in parohia mea pana atunci, din punct de vedere spiritual. Si l-am rugat sa ne
spuna ce sa fac ca sa-i apropiem si mai mult de biserica pe credinciosii de la noi. El a spus (va
redau intocmai): "Sora Maria, du-te si spune-le la parinti (eram preotii de la doua parohii
invecinate) caci cu forta nu se poate mantui nimeni. Sa-si faca datoria si atat. Cine vrea sa vina la
biserica, vine! Cine nu - nu il putem mantui cu forta". Cand tocmai realizam pictura bisericii, ne-a
trimis vorba: "Grabiti-va, ca vor veni vremuri mai grele si o sa fie un timp cand n-o sa mai puteti
face nimic". Si intr-adevar, la un an dupa Revolutie, n-am mai putut face nimic cu putinii bani ai
micii noastre parohii.
Minuni
Cat parintele Arsenie era la Prislop, socrul meu a ramas trei luni de zile la manastire si a lucrat.
Intr-o zi, vine un cetatean pe numele lui Ilie, bolnav. De la intrarea in manastire, parintele, care era
sus pe un deal, l-a intampinat cu intrebarea: "Cum e Ilie, asa-i ca-i pacat?". Omul acela se
impartasise cu nevrednicie. A vazut ca toata lumea merge la impartasit si s-a dus si el, beat. Si pe
urma s-a aprins impartasania in el si a alergat la toti medicii, in toata tara, si nimeni nu-l putea ajuta
cu nimic. Si atunci, a auzit de parintele Arsenie si s-a dus la manastire. Si parintele i-a spus si pe
nume, si i-a spus si ce pacat a facut, fara sa-l fi vazut pana atunci. Parintele i-a dat indrumare ca
trebuie sa ramana la manastire trei luni, ca sa poata fi lecuit. Dupa o luna, omul s-a dus la parinte si
i-a spus: "Eu vreau sa merg acasa la copii si la nevasta". Parintele i-a spus: "Nu te duce, ca nu te-ai
vindecat". "Ba, eu vreau sa ma duc." "Mai, iar te-apuca, stai aici, ca inca nu te-ai vindecat". Si a

111

plecat omul si iar i-a fost rau. Cand incepea sa arda impartasania inauntru, zice ca tipa si se zbatea
tulburat. Si atunci s-a intors inapoi si a ramas trei luni de zile si s-a lecuit.
Multi dintre credinciosii pe care i-am intalnit in calitate de preot de-a lungul timpului mi-au spus
despre minunile parintelui. Unele dintre acestea sunt pe cat de simple, pe atat de greu de explicat.
De pilda, imi spunea o doamna de la oras ca sotul ei era tare betiv si nu stia cum sa scape de aceasta
patima. A fost la parintele Arsenie si l-a rugat cu lacrimi in ochi sa se roage pentru indreptarea lui.
Si, intr-o buna zi, acestui om dintr-o data i-a pierit orice atractie fata de bautura...
In ultimii ani de viata, parintele Arsenie era complet detasat. Iti vorbea exact ca un trimis al lui
Dumnezeu, care nici nu se plange si nici nu ia parte la bucuriile efemere ale acestei lumi. Avea o
raspundere serioasa, apostoleasca, o autoritate spirituala extraordinara. Cuvantul lui iti patrundea
pana in inima si simteai ca-ti cunoaste sufletul. Puterea lui duhovniceasca era de dincolo de cuvant.
Moartea
La Biserica Draganescu, parintele Arsenie pictase un calugar rastignit pe cruce. Multi credinciosi
zic ca s-a pictat pe dansul, dar cu certitudine nu se stie nimic. Nici cauzele mortii nu sunt prea clare.
Parintele Horia, care era peste vale si care l-a cunoscut mai indeaproape, a spus ca a fost la
Ceausescu cu cateva luni de zile inainte de moarte si i-a spus: "Vezi ce faci, ca nu este bine, da-le
mancare la oameni, da-le libertate, ca nu e bine". Dupa ce a iesit de acolo, l-a urmarit Securitatea si
la iesirea din Bucuresti au fost somati sa se opreasca. Soferul nu voia sa opreasca. Parintele i-a
spus: "Opreste, ca te impusca, te omoara, si tu ai copii. Pe mine o sa ma maltrateze, dar de mine nu
ramane nimic in urma". Si atunci soferul a oprit. Au venit doi securisti, l-au scos din masina, l-au
batut cumplit si de acolo i-a venit sfarsitul. Ce spun este din auzite si nu este sigur.
Dupa cum este stiut, inmormantarea a fost in vremea lui Ceausescu si se fereau oamenii sa
vorbeasca despre parinte, ba unii dintre noi au refuzat sa fie fotografiati, ca sa nu se poata dovedi ca
au participat la inmormantare. A fost o minune ca am putut tine un necrolog, cat de scurt, pentru ca
nu ne dadeau voie sa vorbim. Inainte de moarte, parintele Arsenie ne-a avertizat: "Sa nu vorbiti!".
Dumnezeu a facut o minune, ca atunci cand am ajuns la mormant cantaretii nu mai cantau, nimeni
nu mai vorbea nimic, era un moment de suspendare. Si atunci, am zis catre maica stareta si catre
parintele Daniel: "Imi dati voie sa spun cateva cuvinte?". Intr-un fel, poate le-a parut rau dupa
aceea, pentru ca am avut cam mult curaj atunci. Am spus: "Iubiti credinciosi, ne dam noi seama pe
cine am adus aici? Nu am adus un om de rand, eu, nevrednicul, am adus pe umar un sfant. Un sfant
am adus, nu un om oarecare. Invatatura pe care acest sfant ne-a dat-o, cine va fi mai intelept va
pune-o la inima si va pune-o in practica". La urma, maica stareta mi-a spus ca am exagerat cand am
spus ca este un sfant. I-am spus: "Maica stareta, iti dau un raspuns - sfantul Ioan Iacov a lasat in
scris: <Sa va rugati pentru iertarea pacatelor mele, ca sunt sigur ca ma voi duce in iad, pentru ca nu
am indeplinit voia lui Dumnezeu>. Si a ramas douazeci de ani in mormant si dupa douazeci de ani
s-a descoperit trupul sau ca sfinte moaste, ca n-a putrezit. Eu am credinta ca peste ani de zile, ne
vom inchina moastelor parintelui Arsenie". Cand m-am intors acasa, m-au provocat oamenii in
biserica, intrebandu-ma: "Cum a fost, parinte, la inmormantarea parintelui Arsenie?". Atunci, spune
sotia mea, m-am dezlantuit in biserica si am spus tot ce aveam pe suflet. Cand m-am intors de la
biserica, ea mi-a spus: "Mananca, ca acum ai facut-o! Vine Securitatea sa te ridice". Nu am avut,
din fericire, dupa aceea probleme pentru ca era in noiembrie 1989, cand lucrurile se precipitau si
nimeni nu mai avea timp sa ne ia din scurt.
Un an de zile dupa aceea, la primul parastas, maica care-l ingrijise bolnav pe parinte mi-a spus:
"Puteti vorbi, parinte, dar numai adevarul sa-l spuneti". Si numai adevarul l-am spus. Era o ploaie
rece, marunta si deasa: "Iubiti credinciosi, dati la o parte umbrelele, pentru ca aceasta nu este o
simpla ploaie, ci acestea sunt lacrimile pe care parintele Arsenie Boca le-a varsat pentru poporul
112

acesta". Si nu am gresit, pentru ca dupa inmormantare mi-a marturisit cineva ca, intr-adevar, la
Sambata, cand predica, parintelui ii curgeau lacrimile ca dintr-un izvor.
Parintele-calugar DOMETIE
Manastirea Sambata - Fagaras
(decedat in 1995)
"A fost mot, din Tara Motilor"
Acest sfant prea cuvios parinte a fost mot din Tara Motilor. S-a nascut in satul Vata de Sus, langa
Brad, judetul Hunedoara, din parinti bine credinciosi, Iosif si Cristina. Tatal sau cunostea meseria
de pantofar si-l punea pe fiul sau sa invete sa bata cuie de lemn, si acesta le rupea si povestea ca-l
batea cu cureaua cu care tinea papucii.
A mai avut si o sora, pe care o chema Constanteana, si care a murit de tanara. Iar bunica lor, pe care
o chema Ana, fiind si ea tare credincioasa, a ingropat-o pe Constanteana intr-un loc frumos, mai
inalt, si a facut peste mormantul ei o bisericuta, cu altarul chiar peste mormantul fetei. Daca fratele
ei, Zianu - caci asa l-a chemat de botez pe parintele Arsenie - se va face preot, cand va sluji in
biserica sa fie si sora lui acolo.
Facandu-se Zianu marisor si terminand scoala primara, l-a dat mai departe si la Teologie, ca sa se
faca preot. Caci mama copilului, Cristina, dupa ce a ramas insarcinata, a visat ca are in pantecele ei
soarele si luna, si mereu se intreba ce va fi cu copilul pe care il va naste si l-a dat la scoala ca sa se
faca preot. Tatal copilului, Iosif, murise intre timp si mama lui, tanara fiind, a fost silita de mama ei
sa se marite a doua oara. Dar Zianu s-a suparat: "De ce s-a maritat?" si n-a mai vrut sa treaca pe
acasa, iar cu timpul mama-sa n-a mai stiut de dansul.
Zianu fiind elev bun la Teologie, mitropolitul Balan l-a sfatuit sa se faca calugar la Manastirea
"Brancoveanu" - Sambata de Sus, Fagaras. Venind la manastire, l-a calugarit si i s-a pus numele de
Arsenie.
Dupa un timp, mitropolitul l-a trimis in Grecia, la Muntele Athonului (Athos - n.r.), ca sa se
induhovniceasca. Ajungand la Sfantul Munte si necunoscand pe nimeni, a spus parintele ca s-a dus
intr-o padure si s-a rugat mult Mantuitorului sa-i trimita un bun povatuitor, dar nu a fost ascultat.
"Dar de la o vreme - a spus parintele - mi-am dat seama ca Mantuitorul are o Mama buna si m-am
rugat ei cu lacrimi in ochi, sa-mi dea un povatuitor, sa ma invete in cele ale calugariei, spre
mantuire." Si a zis parintele ca insasi Maica Domnului a venit si l-a luat de mana si l-a urcat pe un
munte inalt, ce era intre doua prapastii, de iti era frica sa privesti in jos. Si muntele era ascutit, de
numai cat calcai cu talpa piciorului. Si l-a urcat Maica Domnului si l-a dat in grija unui sfant care
traise pe pamant cu doua sute de ani mai inainte - dupa unii ar fi fost chiar Serafim de Sarov. Iar
Maica Domnului s-a facut nevazuta. Si spunea parintele ca se ducea in fiecare zi pe creasta acelui
munte si nu ii mai era frica ca va cadea in prapastie.
Cat timp, n-a spus, dar probabil ca 40 de zile a primit invatatura de la acest sfant. Aceasta a spus-o
o singura data, la cativa credinciosi (sigur ca pentru smerenie). Desigur ca Maica Domnului l-a
intarit de a postit atunci 40 de zile incontinuu, timp in care l-a povatuit sfantul ce i se aratase. Dupa
un an de zile, a venit la Manastirea Sambata intarit cu Duhul Sfant, cu mare dar proorocesc si cu
putere, ca daca te privea, simteai un curent in suflet si te umileai. Si-ti descoperea gandurile, iti
spunea numele, iti descoperea pacatele si faptele ce le-ai facut, cunoscand si viata.

113

114