Moara cu noroc

de Ioan
Slavici

Scriitor afirmat la sfarsitul secolului al XIX-lea, Ioan

Slavici este unul dintre adeptii realismului clasic. In
scrierile lui se reflecta mai ales lumea satului
transilvanean. Moara cu noroc de Ioan Slavici este o
nuvela realista, de factura psihologica. Publicata in 1881,
in volumul Novele din popor, Moara cu noroc devine
una dintre scrierile reprezentative pentru viziunea lui Ioan
Slavici asupra vietii in general i asupra lumii satului in
particular.
Moara cu noroc de Ioan Slavici este o nuvela
psihologica. In nuvela psihologica, conflictul exterior este
dublat de unul interior, care se desfasoara de obicei in
constiinta personajului principal, ca lupta intre doua
porniri antagonice la fel de indreptatite i de puternice,
initial. Datorita conflictului interior, constiinta personajului
se degradeaza rapid, el se instraineaza de sine, pentru ca
nu exista o totala concordant intre valorile la care el
adera, gandurile sale, vorbele spuse i faptele savarsite.
Involutia sa atrage dupa sine distrugerea celor din
jur, care nu il pot opri sa decada i care sunt direct
afectati de comportamentul sau. In consecinta, acest
personaj va fi analizat psihologic vorbele, gesturile,
faptele, deciziile lui sunt analizate de el insusi, de narator,
de alte personaje; el este un personaj complex, cu o mare
putere de interiorizare.
Tema textului poate fi privita din mai multe
perspective. Din perspectiva sociala, nuvela prezinta

incercarea lui Ghita de a-i schimba statului social (din

cizmar vrea sa devina hangiu) i de a asigura familiei sale
un trai indestulat. Din perspectiva psihologica, nuvela
prezinta conflictul interior trait de Ghita, care, dornic de
prosperitate economica, isi pierde pe rand increderea in
sine i in familie.
Pentru a ilustra tema, am ales doua secvente
narative semnificative. Intentia lui Ghita de a nu se
supune nimanui, neraportand ce se petrece la han este
evidenta in capitolul al III-lea al nuvelei. Lica vine sa
cerceteze cat de usor se lasa controlat carciumarul i are
surpriza sa vada ca Ghita nu e dispus sa ofere informatii
despre trecatori. Cea care il da de gol pe carciumar este
batrana soacra. Lica ii face semn lui Ghita sa intre in
camaruta, pentru a plati ceea ce bausera oamenii sai, dar
acolo, ferit de ochii martorilor, isi arata firea autoritara,
explicandu-I lui Ghita ca doreste ca acesta sa-I raporteze
numai lui tot ce se petrece in zona respectiva. Zbatanduse intre a ramane fidel siesi i a colabora, de nevoie, cu
Lica, Ghita isi distruge linistea caminului i isi pateaza
renumele de om cinstit.
O alta secventa narativa semnificativa este discutia
lui Lica i a lui Ghita din capitolul al XIII-lea. Ghita
incearca sa-l faca pe Lica sa se simta vinovat pentru
faptele lui marsave, dar nu are nicio sansa: Tu nu esti
om, Lica, ci diavol!. Samadaul ii declara acum deschis ca
il are in puterea lui i ca se va folosi de el, dupa cum va
voi, in continuare. Toata aceasta scena tensionata il
determina pe Ghita sa devina la randu-i asa cum Lica il
dorea crud, dornic de razbunare, ascuns, capabil de
orice ticalosie. Paradoxal, cu cat Ghita ar vrea sa se
opuna mai mult Samadaului, cu atat dezumanizarea lui
creste, pentru ca nu poate lupta cu Lica decat folosind
aceleasi arme.

Titlul nuvelei are valoare simbolica, fiind, in acelasi

timp, i ironic. Norocul asteptat se dovedeste a fi
nenoroc, datorita abordarii gresite a destinului.
Substantivul moara capata o semnificatie ascunsa. In
locul morii care macina bucatele, oferind cele necesare
traiului indestulat se afla de fapt o carciuma. Daca moara
macina bucatele, carciuma, loc al pierzaniei, macina
destinele umane.
Actiunea nuvelei se desfasoara intr-un spatiu real,
transilvanean, fapt indicat de secventele descriptive de la
inceputul capitolului al doilea: de la Ineu, drumul de tara
o ia printre paduri i peste tarini. Timpul desfasurarii
actiunii este a doua jumatate a secolului al XIX-lea,
moment al aparitiei i al dezvoltarii relatiilor capitaliste la
sat, iar indicii temporali de ordin religios indica derularea
actiunii in interval de un an, de la Sfantul Gheorghe pana
la Paste.
Personajul principal, Ghita, traieste un puternic
conflict interior, osciland intre dorinte puternice, dar
contradictorii: dorinta de a ramane om cinstit, pe de o
parte, i dorinta de a se imbogati alaturi de Lica, pe de
alta parte. De asemenea, conflictul interior se reflecta in
plan exterior, prin confruntarea dintre carciumarul Ghita
i Lica Samadaul.
Ghita este un personaj complex, in jurul lui
polarizandu-se intreaga actiune. El intra in relatie cu toate
celelalte personaje, care ii nuanteaza evolutia.
Framantarile i transformarile sale interioare sunt
urmarite cu atentie i sunt redate fie direct de catre
narator, fie prin stil indirect liber, fie direct de catre alte
personaje sau de catre el insusi.
In opinia mea, nuvela ilustreaza stralucit o teza
morala: nimic nu ramane in viata nerasplatit.
Avertismentele batranei, referitoare la goana dupa

inavutire, sunt ignorate de Ghita. Dar nu dorinta de mai

mult, ci oarba patima pe care aceasta dorinta o naste
este sanctionata de destin. Nu munca cinstita prin care
omul devine mai instarit este condamnata de moralistul
Slavici, ci agonia morala pe care ispita bogatiei o
provoaca celor cu caracter slab.