P. 1
T

T

5.0

|Views: 7,833|Likes:
Published by scribdro
Neprintabil, nedownladabil, necopiabil
Neprintabil, nedownladabil, necopiabil

More info:

Published by: scribdro on Feb 21, 2010
Copyright:Public Domain

Availability:

Read on Scribd mobile: iPhone, iPad and Android.
download as DOC or read online from Scribd
See more
See less

03/06/2015

BIBLIOGRAFIE

:
• • • • • • • • • • • • • • • • • Stingerea incendiilor – P. Bălulescu. Buletinul Pompierilor Tactica stingerii incendiilor, vol. I Regulamentul privind intervenţia trupelor de pompieri – proiect Metodica instrucţiei tactice de specialitate a subunităţilor de pompieri, partea I, ediţie 1988 Pompierii Români Normativ de siguranţă la foc a construcţiilor – P 118 – 1999; Norme generale de prevenire şi stingere a incendiilor – 1998; V. Benescu, C. Moţei – Tehnica şi tactica intervenţiilor – 1998. B. BRASECKE:Stingerea mai raţională a incendiilor de pădure prin utilizarea substanţelor chimice de stingere W. KARBOWSKI :Pronosticarea şi clasificarea incendiilor de păduri A. GIRELLI :Cum arde o pădure. M.A. SOFRONOV :Propagarea incendiilor la litieră – LESNOE NOZEAISTVO, 8/65. N.P. KURBATSKI :Stingerea, tactica şi tehnica protecţiei pădurilor contra incendiilor ION RAMBU -Tehnologia prelucrării lemnului, vol. II, Editura Tehnică -Bucureşti V. TOCAN - Tehnologia fabricării cherestelei, parchetelor şi ambalajelor din lemn, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti - 1978 E. MARINESCU, - Metoda instrucţiei tactice de specialitate a subunităţilor de pompieri, partea I –a, Serviciul Editorial şi Cinematografic M.I. – 1988 CUPRINS 1. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la DEPOZITE DE BUMBAC…………………………… 1.1. Caracteristici constructive……………………………………………………………………. 1.2. Caracteristicile incendiilor izbucnite la Depozitele de bumbac……………………………… 1.3. Stingerea incendiilor izbucnite la Depozitele de bumbac…………………………………… 1.4. Caracteristicile incendiilor izbucnite la Filaturi de bumbac şi Întreprinderile textile……….. 1.5. Stingerea incendiilor izbucnite la Filaturi de bumbac şi Întreprinderile textile……………… 2. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la SUBSOLURI…………………………………………. 3. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la ETAJE………………………………………………… 4. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la PODURI ŞI ACOPERIŞURI………………………… 5. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la ŞANTIERE DE CONSTRUCŢII……………………… 6. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la LA DEPOZITE DE MATERIALE COMBUSTIBILE... 7. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la SĂLI AGLOMERATE…………………………………. 8. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la MAGAZINE ŞI MARI COMPLEXE COMERCIALE… 9. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la CLĂDIRI ÎNALTE ŞI FOARTE ÎNALTE…………….. 10. Managementul Riscului privind salvarea persoanelor şi intervenţia pentru stingerea incendiilor izbucnite la CLĂDIRILE ÎNALTE 11. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la SILOZURI ŞI MORI DE CEREALE a. Caracteristici constructive şi tehnologice la silozuri b. Caracteristicile incendiilor c. Organizarea şi executarea intervenţiei 1.1. STINGEREA INCENDIILOR LA MORI a. Caracteristici constructive şi tehnologice b. Caracteristicile incendiilor 1

c. Organizarea şi executarea intervenţiei STINGEREA INCENDIILOR LA DEPOZITELE DE FĂINĂ a. Caracteristicile incendiilor b. Stingerea incendiilor 1.3. CONCLUZII 12. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la FABRICILE DE ULEI COMESTIBIL 1.Generalitati 2.Stingerea incendiilor la silozurile de seminţe oleaginoase. 2.1. Caracteristicile incendiilor 2.2.Organizarea si executarea intervenţiei 2.2.1.Recunoasterea incendiilor 2.2.2.Stingerea incendiului 3.Stingerea incendiilor la fabricile de ulei comestibil 3.1.Caracteristicile incendiilor 3.2.Organizarea si executarea intervenţiei 3.2.1.Recunoasterea incendiului 3.2.2.Stingerea incendiului 13. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la PĂDURI 1.Introducere 2.Particularităţile Fondului Forestier din România 3.Clasificarea incendiilor de pădure 4.Caracteristicile incendiilor de pădure 5.Condiţiile de izbucnire şi caracteristicile propagării incendiilor de pădure 6.Organizarea şi pregătirea intervenţiei 7.Substanţe stingătoare şi modul de folosire al acestora 8.Executarea intervenţiei 9.Anexe 14. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la PRELUCRAREA LEMNULUI 14.1. Stingerea incendiilor în depozitele de buşteni 1.1. Introducere 1.2. Caracteristici funcţionale şi tehnologice 1.3. Caracteristicile incendiilor 1.4. Organizarea şi executarea intervenţiei 14.2. Stingerea incendiilor în halele de gatere ale fabricilor de cherestea 2.1. Introducere 2.2. Caracteristici constructive 2.3. Caracteristicile incendiilor 2.5. Organizarea şi executarea intervenţiei 14.3. Stingerea incendiilor în depozitele de cherestea 3.1. Introducere 3.2. Caracteristici funcţionale 3.3. Caracteristicile incendiilor 3.4. Organizarea şi executarea intervenţiei 14.4. Stingerea incendiilor la fabricile de mobilă 4.1. Introducere 4.2. Caracteristici tehnologice şi constructive 4.3. Caracteristicile incendiilor 4.4. Organizarea şi executarea intervenţiei 14.5. Concluzii şi învăţăminte la incendii 15. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la ÎNTREPRINDERILE DE LACURI ŞI VOPSELE 1. Generalităţi 2. proprietăţile substanţelor şi caracteristicile incendiilor ; 3. organizarea şi executarea intervenţiei ; • Recunoaşterea ; • Stingerea incendiului : - Stingerea incendiului la depozite; 1.2. 2

- Stingerea incendiului la secţiile de fabricaţie . 16. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la RAFINĂRIILE DE PRELUCRARE A PRODUSELOR PETROLIERE 17. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la ÎNTREPRINDERILE DE PRELUCRARE A MASELOR PLASTICE 18. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la ATELIERE, GARAJE ŞI MIJLOACE DE TRANSPORT a.Caracteristicile constructive şi funcţionale b. Caracteristicile incendiilor c. Organizarea şi executarea intervenţiei d. Aspecte privind intervenţia la accidente rutiere 19. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la ÎNTREPRINDERILE DE FABRICARE A CELULOZEI ŞI HÂRTIEI • Comportarea la foc a stufului în diferite condiţii de depozitare şi stivuire • Comportarea la foc a baloturilor de hârtie rotativă • Comportarea la foc a hârtiei în coli 20. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la NAVELE MARITIME ŞI FLUVIALE • CARACTERISTICILE INCENDIILOR 1.1. La compartimentele navelor petroliere 1.2. La navele pentru transportul mărfurilor 1.3. La încăperile de serviciu şi de locuit ale navelor 1.4. La sălile de cazane şi maşini ale navelor. • ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI 1.5. Generalităţi 1.6. Recunoaşterea incendiului 2.3.1. La compartimentul navelor petroliere 2.3.2. La navele pentru transport mărfuri generale 2.3.3. La sala maşinilor şi de cazane. • ORGANIZAREA ŞI DEFĂŞURAREA INTERVENŢIEI LA BORDUL NAVELOR ACOSTATE ÎN PORTURI 21. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la AEROPORTURI ŞI AERONAVE 22. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor în INDUSTRIA ENERGETICĂ 1. Stingerea incendiilor la centralele termo si nuclearo-electrice 2. Stingerea incendiilor la gospodării de cabluri si staţii electrice 3. Caracteristici şi constructive funcţionale; 1. Centralele termo si nuclearo-electrice; 2. Gospodării de cabluri si staţii electrice; 4. Caracteristicile incendiilor; 1. Centrale termo si nuclearo-electrice; 2. Gospodării de cabluri si staţii electrice; 5. Organizarea si executarea intervenţiei ; 1. Recunoaşterea. 2. Localizarea şi lichidarea incendiilor. 23. Tehnica şi tactica stingerii incendiilor la DEPOZITE DE PRODUSE PETROLIERE 1. Caracteristicile de ardere a lichidelor combustibile. 2. Fenomene care pot însoţi incendiul. 3. Categorii de incendii – de produse petroliere. 4. Caracteristicile incendiilor. 5. Organizarea şi executarea intervenţiei : 5.1. Organizarea interventiei 5.2. Principii tactice 5.3. Localizarea şi lichidarea incendiului.

3

1. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA FILATURILE DE BUMBAC ŞI ÎNTREPRINDERILE TEXTILE 1.1 CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE
Întreprinderile textile cuprind mai multe secţii de producţie, cele mai importante fiind filaturile, ţesătoriile, secţiile de finisare şi de confecţie. La astfel de întreprinderi există depozite cu cantităţi însemnate de materii prime şi produse finite. Intreprinderile sunt amenajate în clădiri cu parter sau mai multe etaje. Încăperile secţiilor ocupă suprafeţe mari, multe dintre ele fiind realizate cu acoperişul sub formă de shed sau prevăzute cu luminatoare. În unele clădiri vechi, planşeele sunt combustibile şi duble, cu spaţii goale în structura lor. În secţii se găsesc un număr mare de maşini pentru prelucrarea fibrelor textile de bumbac şi înlocuitori ( vâscoze, fibre poliesterice etc. ). Majoritatea încăperilor de la etaje sau parter au legătură între ele prin coridoare, uşi, treceri pentru transportul pneumatic precum şi prin intermediul galeriilor subterane şi tubulaturile instalaţilor de ventilaţie. Pe perimetrul clădirilor cu mai multe etaje se găsesc, uneori, montate scări exterioare de evacuare şi intervenţie. Multe întreprinderi sunt dotate cu instalaţii de sprinklere sau drencere. Depozitele de materii prime pot fi închise sau deschise. Ocupă suprafeţe mari, depozitarea bumbacului şi înlocuitorilor făcându-se în baloturi cu greutatea de 200 – 300 kg., de cele mai multe ori până la partea superioară a încăperii, cu spaţii mici între stive, iar în aer liber de mai multe ori nu se respectă normele de depozitare. Cantitatea de bumbac depozitată în cele mai multe cazuri este foarte mare.

1.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR IZBUCNITE LA DEPOZITELE DE BUMBAC
Bumbacul este o substanţă fibroasă, de origine vegetală, care se aprinde la temperaturi de 210 – 2500C, iar în contact cu uleiurile sau grăsimi se autoaprinde. Datorită combustibilităţii şi dimensiunilor lui, întârzierea la aprindere e mică, iar propagarea incendiului este rapidă pe suprafaţa balotului sau stivei. Pătrunderea în interiorul balotului se face cu greutate. În stivele nebalotate, aprinderea lor are loc rapid atât la suprafaţă cât şi interiorul masei de bumbac. Incendiile cuprind suprafeţe mari în scurt timp şi datorită distanţelor reduse dintre stivele de bumbac. În depozitele de mari suprafeţe şi volume, lipsa unor trape de evacuare a produselor de ardere şi a fumului care să funcţioneze automat, favorizează propagarea incendiului pe întreaga suprafaţă. Cantitatea insuficientă de aer necesar pentru o ardere normală duce la o ardere mai lentă, cu degajări mari de fum şi gaze de ardere, se creează o presiune în interiorul depozitului care are ca efect spargerea geamurilor, după care aerul pătrunde în interior, intensificând procesul de ardere. Aprinderea bumbacului depozitat în aer liber se poate produce cu uşurinţă de la incendii izbucnite în apropiere. Ca urmare a folosirii apei asupra baloţilor de bumbac incendiaţi, aceasta pătrunde în interior, determină umflarea baloţilor şi ruperea sistemelor de legături care le menţin în stare presată. Ca urmare, balotul se destinde şi incendiul pătrunde cu mai multă uşurinţă în interiorul lui. Arderea mai poate avea loc între rosturile dintre baloţi şi se intensifică odată cu scoaterea lor din stivă. În timpul incendiului se dezvoltă temperaturi în jur de 10000C care afectează elementele de construcţie ale depozitelor. Incendiul se poate propaga cu repeziciune şi datorită cantităţilor apreciabile de deşeuri de bumbac, de regulă nebalotate. Dacă depozitul de bumbac este amenajat în aer liber, în caz de vânt puternic, propagarea incendiului are loc de asemenea, foarte repede, apărând în acelaşi timp şi pericolul scânteilor purtate de 4

vânt către celelalte stive necuprinse de incendiu, chiar dacă sunt acoperite cu prelate. În condiţii meteorologice total nefavorabile, cu temperatură scăzută, vânt în rafale, vizibilitate redusă etc. , în situaţia în care din cauza umezirii baloţilor, aceştia pot să ajungă la peste 350 kg. , intervenţia pentru evacuare şi stingere devine foarte greoaie.

1.3 STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA DEPOZITELE DE BUMBAC
1.3.1 Recunoaşterea incendiului
La recunoaşterea incendiilor izbucnite la depozitele de bumbac este necesar să se stabilească: - tipul depozitului : închis sau deschis; - cantitatea de bumbac şi suprafaţa stivelor cuprinsă de incendiu, modul de stivuire şi pericolul de prăbuşire: - starea şi eficienţa funcţionării instalaţiilor de stingere sprinkler; - pericolul de prăbuşire a planşeelor şi a altor elemente de construcţie; - necesarul de personal pentru evacuarea baloţilor de bumbac - necesarul de forţe şi mijloace mecanizate pentru evacuarea baloţilor de bumbac; - căile posibile şi locurile de evacuarea a baloţilor; - necesitatea desfacerii baloţilor evacuaţi pentru lichidarea focarelor interioare de ardere şi de realizare a dispozitivelor special destinate; - pericolul de intoxicare a personalului şi măsurile ce se impun. La executarea recunoaşterii în interiorul depozitului trebuie să se ia toate măsurile pentru ca echipa de recunoaştere să fie dotată cu aparate autonome de respirat, cordiţe şi mijloace de transmisiuni. In unele situaţii se impune organizarea şi executarea pe mai multe direcţii.

1.3.2 Stingerea incendiilor
Stingerea incendiilor la depozitele de bumbac este o operaţiune anevoioasă, de lungă durată şi care necesită concentrarea de forţe şi mijloace numeroase. La incendiile de la depozitul Bucecea, s-a lucrat peste 50 ore în condiţii deosebit de grele. Misiunea principală a comandantului gărzii de intervenţie este să lichideze rapid flăcările, după care să organizeze evacuarea, desfacerea baloţilor şi lichidarea completă a arderii. Scoaterea baloţilor din stivă se face în prezenţa ţevilor pentru a acţiona la lichidarea flăcărilor ce apar. Ţevile vor fi introduse pentru a executa atacul circular şi pe direcţii care să nu împiedice evacuarea pe cât posibil la partea superioară a stivelor. In caz de necesitate se vor executa deschiderii în pereţii lateralii, în planşee, fără a slăbi rezistenţa construcţiei. In stivele aflate în aer liber se va acţiona de pe alte stive sau de jos. Vor fi repartizate ţevi în adâncime în stivele vecine care se vor acoperii cu prelate. Va fi organizată supravegherea întregului depozit prin realizarea unei perdele de apă în jurul stivelor depozitului, care să nu permită trecerea scânteilor dintr-o zonă în alta sau la vecinătăţi. Atacul incendiului se va executa contra direcţiei vântului şi din lateral, urmărindu-se cuprinderea şi acoperirea întregii zone incendiate cu jeturi de apă, iar dispozitivul să ofere posibilitatea de manevrare a ţevilor. Dacă dispozitivul este mare se vor organiza păturile şi vânătorii de scântei care să lichideze eventualele focare ce pot apare în alte zone, având în vedere că bumbacul se poate aprinde de la o scânteia care zboară până la 150 m de la locul incendiului. In cazul depozitelor cu mai multe caturi se va acţiona pentru răcirea intensă a planşeului supus temperaturii. Uşile metalice dintre compartimente nu se vor deschide şi se vor răcii cu apă. Scoaterea baloţilor din depozit se va face folosind cârlige metalice de mare rezistenţă, acţionate de la distanţă şi apoi se transportă folosind electrostivuitoarele, gredere, tractoarele şi alte mijloace. Greutatea mare a baloţilor impune concentrarea unui număr mare de oameni. 5

Sectoarele de intervenţie se organizează în funcţie de situaţia concretă a incendiului, pe stive sau grupuri de stive (în cazul depozitelor deschise) sau pe tronsoane şi caturi (în cazul depozitelor închise). Misiunea acestora este de a lichida rapid arderea la suprafaţa baloturilor, evacuarea fumului, evacuarea ,desfacerea baloţilor, lichidarea completă a arderii şi protecţia elementelor de construcţie. La depozitele deschise, o mare eficacitate o au autotunurile care se pot apropia mult de focare şi pot acţiona rapid din toate direcţiile. Se vor prevedea din timp rezerve de forţe, precum şi de substanţe stingătoare. Se va avea în vedere asigurarea securităţii servanţilor prin echiparea cu măşti contra fumului şi gazelor, aparate autonome de respirat şi amplasarea lor în locuri ferite de pericolul prăbuşirii baloţilor din stive. Se impune rularea periodică a şefilor de ţeavă şi asigurarea primului ajutor medical. După lichidarea incendiului trebuie executat un control riguros al depozitului cât şi al baloţilor care se expediază şi se prelucrează în filaturi. Practica lucrului la aceste incendii a scos în evidenţă următoarele: - existenţa unor elemente de compartimentare, atacul circular al incendiului şi evacuarea cu operativitate a baloţilor, capacitatea de a rezista la efort îndelungat a personalului, favorizează reuşita acţiunii de intervenţie; - pregătirea din timp a intervenţiei prin planuri unice şi executarea de aplicaţii asigură un cadru operativ şi o eficienţă mai mare a intervenţiei.

1.4 CARACTERISTICELE INCENDIILOR ÎNTREPRINDERI TEXTILE

IZBUCNITE

LA

FILATURI

ŞI

In filaturi, bumbacul se găseşte sub formă de baloţi desfăcuţi, sub formă de pătură, panglică, fire mai groase şi mai subţirii pe ţevi din lemn sau material plastic. Incendiul se transmite cu repeziciune datorită: - scamei depusă pe maşini si utilaje; - bumbacului în stare afânată; - fibrelor de bumbac în suspensie; - existenţa deschiderilor în pereţii despărţitori şi acoperiş; - sistemul de ventilaţie şi de transport pneumatic; - volumul mare al secţiilor; - existenţa unor materiale combustibile în alcătuirea construcţiilor şi utilajelor. In funcţie de cantitatea de bumbac ce se găseşte în maşini sau în apropierea acestora, intensitatea de ardere este mai mare sau mai mică. Din această cauză nici arderea nu este uniformă pe întreaga secţie incendiată( apar" cuiburi de foc" mai mult sau mai puţin intense). Această manifestare a arderii ne atrage atenţia şi asupra locului de izbucnire a incendiului în sensul că nu se ia întotdeauna drept loc de izbucnire a incendiului, locul cu cea mai intensă ardere. Datorită factorilor care contribuie la dezvoltarea incendiului acesta se poate propaga de la o secţie la alta pe ci ascunse sau prin ascundere dintre secţii datorită scânteilor ce pot fi transportate de curenţii ce se formează. Prin canalele de aspirare a prafului şi scamei de bumbac, care se găsesc sub nivelul pardoseli, incendiul se transmite la camera filtrelor sau la acte încăperi. In secţiile de colectare a deşeurilor, îmbalotarea şi presarea acestora, incendiul se propagă de asemenea în scurt timp pe suprafeţe mari. Produsele arderii se acumulează la partea superioară a halei, iar dacă nu se închid trapele de evacuare inundă întreaga hală( secţie) îngreunând activitatea de stingere. Ţesăturile se găsesc în secţii, pe diferiţii suporţi în plan orizontal sau vertical, iar în depozite în baloturi pe stelaje sau stive, Acestea se aprind la suprafaţă, iar pătrunderea incendiului în interiorul balotului se face lent. Propagarea incendiului se face repede în secţiile unde gradul de umiditate al ţesăturilor este redus şi sunt dispuse pe suporţi în cadrul procesului tehnologic. Se degajă CO, fum cu acţiune iritantă a căilor respiratorii. Temperatura pe timpul arderii 0 800-1000 C. Pentru stingere se foloseşte apa, iar în cazul incendiilor la maşini(începuturi de incendii) CO2.

6

1.5 STINGEREA INCENDIILOR ÎNTREPRINDERI TEXTILE
1.5.1 Recunoaşterea

IZBUCNITE

LA

FILATURI

SI

Se executa de 1-2 grupe de recunoaştere. Se va urmări: - existenţa obstacolelor contra incendiilor; - posibilitatea propagării incendiilor prin canalele de ventilaţie şi de transport pneumatic, benzi transportoare etc.; - dacă au fost cuprinse de incendiu maşinile şi utilajele; - personalul şi utilajele necesare pentru evacuare; - aliniamentul până unde se poate propaga incendiul ca urmare a procesului tehnologic; - măsuri luate de conducerea obiectivului şi personalul propriu.

1.5.2 Stingerea incendiului
Degajarea produsului arderii(fum în cantitate mare şi gaze toxice)impune luarea unor măsuri severe de protecţie: - folosirea mijloacelor de protecţie din dotare; - evacuarea fumului folosind A.Sp.F.G.I., deschiderile existente sau crearea unor deschideri prin desfaceri şi demolări; - ventilarea dirijată a produselor arderii; - înlăturarea pericolului de prăbuşire a baloturilor şi elementelor de construcţii; - rularea periodică a servanţilor care lucrează în sectoare solicitante; - legătura permanentă între servanţi şi şefii de sectoare; - asigurarea postului de prim ajutor cu mijloace necesare. Organizarea stingerii se face, în principiu, pe următoarele sectoare de intervenţie: - sectoare pe etaje; - sectoare pe secţii; - sectoare la depozitul de bumbac. Misiunile fiecărui sector în parte sunt: - localizarea incendiului; - lichidarea incendiului; - protejarea deschiderilor, maşinilor, stivelor, utilajelor şi căilor de evacuare; - evacuarea produselor arderii; - evacuarea, desfacerea baloturilor şi a bumbacului de pe suporţi (tamburi) şi lichidarea completă a arderii ( la sectorul unde s-a evacuat bumbacul care trebuie să cuprindă spaţiul necesar desfacerii baloturilor ). Pentru stingerea incendiului la bumbacul în baloturi şi cel desfăcut ( secţia bataj ) se folosesc ţevi tip B şi ATI, la restul secţiilor ţevi tip C . Apa se foloseşte sub formă pulverizată. Se va ţine seama ca ţevile să aibă misiunea de lichidare, dar şi de protejare a suprafeţelor sau secţiilor neincendiate, dar vecine cu aceea incendiată unde se poate propaga prin intermediul scânteilor, canale de ventilaţie sau a instalaţilor din procesul tehnologic. Pentru aceasta este necesară echiparea cu ţevi tip C în număr mai mare cu ajutaje pulverizatoare. De asemenea , nu se va neglija echiparea ţevilor pentru sectorul de lichidare la bumbacul sau ţesăturile evacuate. Se vor supraveghea cu ţevi canalele tehnologice. După caz pentru stingere se pot folosi şi pulberile. Se va asigura ventilarea dirijată a produselor arderii folosind trapele de evacuare, luminatoarele sau alte deschideri în acoperiş. Lichidarea la suprafaţă se realizează repede (îndepărtarea flăcări), însă pentru stingerea completă se impune obligatoriu desfacerea baloturilor sau a păturilor de bumbac şi textile ce se găsesc pe suport sub formă de suluri, în panglică etc. Iniţial se trece la localizare(îndepărtarea flăcări) şi apoi se trece la lichidare. Liniile de furtun se introduc prin deschiderile uşilor, golurilor pentru ferestre, casele de scări, scările exterioare pentru intervenţie, astfel încât să nu stânjenească operaţiunile de salvare şi evacuare. 7

La apariţia incendiului în canalele de ventilaţie care comunică cu podul(dacă există) concomitent cu echiparea ţevilor pentru lichidarea arderii, se impune să se introducă ţevi în pod, la etajele superioare ale clădiri precum şi în canalele verticale de ventilaţie. Dacă incendiul s-a propagat la acoperiş se acţionează cu ţevi de diametre mari, la nevoie executându-se izolări prin tăiere, desfacere sau demolări pentru limitarea propagări incendiului. Acţiunea de durată, necesită forţe şi mijloace numeroase pentru asigurarea ţevilor ce trebuie amplasate atât în secţiile incendiate, cât şi la cele vecine la care se poate propaga incendiul datorită factorilor cunoscuţi. Având în vedere că la astfel de incendii participă forţe şi mijloace numeroase se impune asigurarea unei bune legături şi coordonarea unică a acestora. După lichidare, se lasă 1-2 maşini de intervenţie cu dispozitivul luat pentru înlăturarea pericolului de reaprindere. Spre exemplificare, în cazul incendiului izbucnit la depozitul de bumbac Bucecea, jud. Botoşani(23 III 1971) a fost lăsată în supraveghere o autospecială de p.s.i. timp de 48 ore. Cocluzie Incendiile izbucnite la depozitele, filaturile, ţesătoriile şi întreprinderile textile se propagă în timp scurt la întreaga secţie (stive), ceea ce impune o intervenţie rapidă cu accent pe localizare şi apoi de lichidare. Astfel de incendiu necesită forţe şi mijloace numeroase pentru evacuarea baloturilor cât şi pentru lichidarea completă a arderii în special la stivele de bumbac şi de textile. La acelaşi incendiu, menţionat mai înainte, pe lângă autospecialele de p.s.i. s-au mai folosit: 11 autocisterne pentru apă, 6 cisterne de cale ferată, 15 autobasculante pentru transportul baloţilor de bumbac, 2 autoîncărcătoare, 11 autocamioane, 7 tractoare, 100 militari ai M.Ap.N. şi 250 cetăţeni din zonă, 1174 persoane din formaţiunile de apărare civilă, precum şi o cantitate de peste 1500 tone de apă.

2. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE ÎN SUBSOLUL CLĂDIRILOR 2.1 CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE ALE SUBSOLURILOR
Subsolul este nivelul situat sub cota ±0,00 respectiv sub cota terenului natural. Dacă planşeul superior este aşezat deasupra acestei cote, la partea superioară a încăperilor subsolului se prevăd ferestre pentru iluminat şi aerisire. În cazul când se prevăd de la început camere de locuit în subsol acestea se ridică deasupra cotei terenului, rămânând sub aceasta circa 1m. În acest caz, nivelul respectiv se numeşte demisol. În unele cazuri este necesar să se realizeze un nivel mai jos decât subsolul, acesta constituind al doilea subsol. Deoarece încăperile lui nu mai pot fi iluminate şi aerisite direct ele servesc numai pentru depozitare sau ca spaţiu pentru instalaţii (subsol tehnic). Realizarea subsolurilor este condiţionată de mai mulţi factori:  destinaţia construcţiei;  condiţii de fundare;  nivelul apelor subterane;  necesităţi funcţionale şi tehnice;  condiţii de seismicitate, etc. În cele mai mult cazuri execuţia subsolurilor este impusa de:  necesităţi ale funcţionalităţii construcţiei: spaţii de depozitare, boxe, garaje, parcaje, magazine, expoziţii, etc.  necesităţi de deservire a construcţiei: spaţii pentru bucătării, uscătorii, călcătorii, uzine termice, instalaţii de ascensoare, crematoriu pentru gunoaie, depozitare combustibili etc. Din experienţa de proiectare, subsolul se justifică tehnic si economic numai când are o funcţie bine precizată. Prezenţa boxelor ca anexe a unor apartamente, sau folosirea subsolurilor pentru garaje ridică probleme în ceea ce priveşte realizarea structurii de rezistenţă a construcţiilor, respectarea normelor de prevenire şi stingere a incendiilor, ventilare etc. 8

Probleme deosebite ridică amplasarea reţelelor interioare de instalaţii pentru apă, canalizare, termice, gaze, electrice etc. Se utilizează în prezent şi aşa-numitul subsol tehnic care poate fi parţial sau general. Subsolul tehnic are o înălţime liberă mai mică decât subsolul obişnuit (circa 1,80-2,00m faţă de 2,20-2,40m). Uneori poate fi necirculabil, însă cu posibilităţi de vizitare. Subsolurile fac parte din infrastructura construcţiei. De cele mai multe ori, elementele de construcţie principale ale acestora sunt incombustibile, capabile să reziste la solicitările termice un timp relativ îndelungat. Pereţii exteriori ai subsolurilor din zidărie de cărămidă, zidărie mixtă din beton simplu sau armat. Pereţii interiori pot fi realizaţi din cărămidă cu grosimea de 25,30 sau 37,5cm şi din beton arma. Peste subsol se execută planşee din diverse materiale. La construcţiile mai vechi s-au utilizat planşee cu grinzi metalice şi mai rar cu grinzi de lemn. În prezent se folosesc planşee din beton armat monolit sau prefabricat. De rezistenţa acestora la foc depinde propagarea incendiilor la caturile superioare. Subsolurile au adâncimi diferite şi pot fi construite cu mai multe nivele, în raport de necesităţi. Cu cât adâncimea subsolului şi numărul de nivele este mai mare, cu atât condiţiile de lucru ale subunităţilor pentru stingerea incendiilor sunt mai complicate. În cele mai multe cazuri, subsolurile sunt construite sub întreaga suprafaţă construită, fapt care complică şi mai mult activitatea în cazul stingerii incendiilor. Numărul de intrări pentru pătrunderea la subsol este variabil, de cele mai multe ori există una singură, mai rar două sau trei. În numeroase clădiri acestea se amenajează din casa scărilor. Această soluţie complică activitatea de intervenţie, deoarece există posibilitatea inundării cu fum a casei scărilor şi, prin aceasta şi a caturilor superioare, creând pericolul de intoxicare, rătăcire sau accidentare pentru persoanele aflate în încăperi, cât şi pentru servanţii care acţionează pentru salvarea oamenilor, localizarea şi lichidarea incendiilor. Existenţa şi dimensiunile ferestrelor depind de adâncimea subsolurilor. Dacă planşeul superior este situat deasupra cotei terenului, la partea superioară a încăperilor subsolului se prevăd ferestre pentru iluminare şi aerisire. De asemenea la unele construcţii mai pot fi executate curţi de lumină care permit amplasarea unor ferestre pe peretele exterior al acesteia. De cele mai multe ori golurile ferestrelor nu pot fi utilizate pentru pătrunderea în subsol din cauza adâncimii mari a acestuia, a dimensiunilor mici a grătarelor metalice cu care sunt protejate. Când subsolurile sunt utilizate pentru depozitarea bunurilor materiale sau procese tehnologice, în caz de incendiu, aceste goluri vor putea fi folosite numai pentru lucru cu ţevile şi evacuare a fumului, nu şi pentru evacuare. În cazul când numărul de intrări şi goluri pentru ferestre este limitat, încăperile subsolului sunt, într-o anumită măsură, camere ermetice semiîntunecate sau complet întunecate.

2.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR DIN SUBSOLURI
Incendiile declanşate în încăperile de la subsol, diferă prin natura lor şi se caracterizează în primul rând prin accesul insuficient de aer proaspăt în zona de ardere, ceea ce determină o ardere incompletă, formare intensă de fum, temperatură relativ ridicată a produselor de ardere. Concentraţia mare de produse de ardere gazoase încălzite puternic creează deficienţe importante pentru lichidarea incendiului. Din cauza arderii incomplete în produsele arderii, în afara dioxidului de carbon se găseşte şi monoxid de carbon care prezintă un mare pericol pentru viaţa şi sănătatea oamenilor. Fumul şi ceilalţi produşi ai arderii se acumulează în partea superioară a încăperii şi există posibilitatea pătrunderii lor prin deschideri, în casa scărilor şi la caturile superioare. Incendiile se transmit cu uşurinţa de la subsol la parter şi etajele superioare în cazul celor incombustibile, prin intermediul canalelor de ventilaţie, golurilor ascensoarelor, al deschiderilor în construcţie, prin combustibilitatea termică a grinzilor sau conductelor metalice neprotejate, cât si prin convecţie.

2.3 POZA
Existenţa numeroaselor instalaţii care fac legătura cu nivele superioare sau păstrarea în subsolul depozitelor a unor materiale şi substanţe cu proprietăţi fizico-chimice şi comportări la foc diferite, întârzie pătrunderea la focar pentru recunoaşterea, desfăşurarea acţiunii de salvare a oamenilor, de evacuare a bunurilor materiale, precum şi acţiunea de stingere propriu-zisă.

9

În faza iniţială a incendiului, arderile sunt mai intense, datorită existenţei unor mari cantităţi de materiale combustibile şi a prezentei oxigenului necesar procesului de ardere. Ulterior are loc o scădere a procesului de ardere datorită reducerii procentului de oxigen în zona de ardere. În toate cazurile, după primele 10-30 minute de ardere începe lipsa afluxului de aer în zona incendiului. Se degajă o mare cantitate de fum şi produşi ai arderii incomplete care se acumulează în încăperile subsolului, apoi pătrund, prin intermediul casei scărilor sau a altor deschideri şi neetanşeităţi la caturile superioare ale construcţiei, incendiindu-le. Căldura acumulată nu se disipează ci este acumulată de elementele de construcţii, de aer şi de produşii arderii. Din această cauză regimul de temperatură la incendiile în subsoluri diferă de cel din diverse alte încăperi. Astfel, temperatura la incendiile în subsoluri este destul de ridicată, în urma unor experimentări fiind înregistrate următoarele valori: 400°C la 20min; 500°C după 40min; 650°C după 1,5 h etc. Dacă în subsoluri sunt depozitate substanţe chimice (spumă poliuretanică, policlorură de vinil, lichide combustibile) în caz de incendiu se degajă acid cianhidric, clorhidric precum şi gaze toxice. În cazul incendiilor de lungă durată rezistenţa limită a planşeelor de orice fel poate fi ineficientă şi drept consecinţă acesta se propagă la nivelul superior. O astfel de propagare este posibilă si datorită conductivităţii termice a grinzilor şi conductelor metalice neprotejate, situaţii care apar când la parter se găsesc magazine şi depozite de diferite materiale.

2.4 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
2.4.1 Substanţe stingătoare
Substanţele stingătoare sunt diverse şi se stabilesc în funcţie de caracteristicile constructive ale subsolului şi natura materialelor care ard. Ca urmare poate fi folosită toată gama de substanţe de stingere: apa, spumele cu coeficient mare de înfoiere, dioxidul de carbon, pulberi stingătoare. Pentru refularea apei, în general se folosesc: ţevile cu diametre si presiuni mari pentru stingerea în subsol şi ţevi cu robinet şi ajutaje pulverizatoare la parter şi celelalte nivele pentru a se evita acumularea unor mari cantităţi de apă în aceste încăperi.

2.4.2 Recunoaşterea
În raport cu suprafaţa subsolului, compartimentarea lui, destinaţia şi natura materialelor şi substanţelor existente, recunoaşterea se poate executa pe una sau mai multe direcţii. În cazul existenţei unei case de scări comună pentru subsol şi celelalte nivele, a golurilor în elementele de compartimentare şi a trecerilor pentru canalele şi conductele diverselor instalaţii, recunoaşterea se va executa simultan la subsol şi la toate celelalte nivele, până la pod, inclusiv în celelalte cazuri, numai la subsol, casa scărilor şi nivelul imediat superior. Odată cu începerea recunoaşterii se începe acţiunea de evacuare şi salvare a persoanelor în care scop se organizează echipe de salvare. Este obligatoriu ca personalul care execută recunoaşterea în subsolurile pline cu fum, să fie echipate cu mijloace de iluminat şi aparate izolante. În cazul subsolurilor în care desfăşoară procese tehnologice sau a celor folosite ca depozite, la recunoaştere va participa şi un cadru tehnic de la obiectiv. Pe timpul recunoaşterii se stabilesc următoarele:  prezenţa oamenilor în pericol ,necesitatea evacuării lor, căile şi metodele de salvare a acestora;  locul incendiului şi direcţiile lui de propagare, cantitatea şi combustibilitatea materialelor depozitate, necesitatea şi posibilitatea evacuării lor;  dispunerea încăperilor din subsol şi destinaţia lor;  existenţa diferitelor instalaţii, urmărindu-se porţiunile traversate de către diverse canale, conducte, etc. şi posibilităţile transmiterii incendiului prin acestea;  gradul de acoperire cu fum al casei scărilor si posibilitatea folosirii acesteia pentru salvarea oamenilor, evacuarea bunurilor materiale si a fumului;  prezenţa diferitelor goluri sau treceri şi modalitatea utilizării lor pentru evacuarea fumului şi introducerea dispozitivului de stingere;  necesitatea demolării sau demontării unor elemente de construcţie sau executării de deschideri prin acestea, pentru introducerea ţevilor la focarele de ardere sau pentru evacuarea fumului; 10

 măsuri de protecţie pentru servanţi împotriva fumului, gazelor toxice şi a prăbuşirilor pe timpul acţiunii de intervenţie.

2.4.3 Organizarea şi Executarea Acţiunilor de Intervenţie
Organizarea intervenţiei pentru stingerea incendiilor în bune condiţii este posibilă numai dacă comandantul intervenţiei, pe timpul recunoaşterii stabileşte modul de dispunere a încăperilor în subsol, particularităţile lui, natura materialelor depozitate, pericolul de propagare a incendiilor la parter şi încăperile învecinate. Stingerea se organizează de cele mai multe ori pe sectoare de luptă. Sectoarele se organizează în raport de proporţiile incendiului şi de poziţia subsolului şi faţă de nivelurile superioare. Dacă există elemente care favorizează transmiterea incendiului la celelalte niveluri (canale, conducte, goluri, planşee combustibile) se vor organiza obligatoriu sectoare de stingere la subsol, parter, etaj şi pod (cu misiuni corespunzătoare: localizarea, lichidarea, supravegherea, evacuarea persoanelor, a bunurilor materiale şi fumului, fig.2). În cazul în care propagarea incendiului este posibilă numai la parter, se vor organiza două sectoare:  unul la subsol cu misiunea de localizare-lichidare la locul incendiului, şi  unul la parter cu misiunea de supraveghere, protecţie şi evacuare a bunurilor materiale şi a fumului. În cazul subsolurilor mari cu încăperi numeroase se pot organiza la nivelul acestora mai multe sectoare. Pentru pătrunderea personalului şi introducerea dispozitivului se vor folosi căile de acces obişnuite – casa scărilor, deschiderile, ferestrele – dacă situaţia incendiului şi a căilor respective permit aceasta. Dacă nu, se vor practica deschideri planşee sau pereţi după ce în prealabil s-a determinat locul focarelor şi s-au luat măsuri de preîntâmpinare a propagării incendiului şi a căilor respective permit aceasta. Dacă nu, se vor practica deschideri în planşee sau pereţi după ce, în prealabil s-a determinat locul focarelor şi s-au luat măsuri de preîntâmpinare a propagării incendiului. Dacă există posibilitatea ermetizării spaţiului incendiat, comandantul intervenţiei poate inunda subsolul cu bioxid de carbon sau alte gaze inerte, dar numai după ce a evacuat personalul din zona subsolului. Stingerea incendiilor la subsoluri mai poate fi realizată şi prin inundarea acestora cu spumă cu coeficient de înfoiere mare. De asemenea se întrebuinţează tot mai des şi cu rezultate bune substanţele pulverulente. Concomitent cu acţiunea de stingere se va organiza şi salvarea oamenilor, evacuarea bunurilor materiale şi a fumului. Pentru aceasta se poate cere sprijin obiectivului pentru a pune personalul la dispoziţia comandantului intervenţiei. Operaţiunea de salvare trebuie considerată ca terminată numai atunci când toate încăperile sunt evacuate de fum şi persoanele în pericol, evacuate. În cazul incendiilor de lungă durată, la care se dezvoltă temperaturi mari, este necesar să se ia măsuri pentru îndepărtare oamenilor, evacuarea materialelor şi instalaţiilor aflate deasupra focarelor de ardere în scopul asigurării protecţiei lor şi evitării prăbuşirii planşeului. Pe toată durata operaţiunilor de stingere comandantul intervenţiei va avea în atenţie respectarea strictă a măsurilor de protecţie a servanţilor. Printre altele, în acest scop, încă de la începutul stingerii, concomitent cu salvarea şi evacuarea persoanelor trebuie să se ia măsuri pentru reducerea concentraţiei de fum şi a temperaturii. Pentru evacuare fumului se folosesc şi mijloacele din dotare, dar numai după terminarea operaţiilor de salvare şi descoperire a focarului. Se vor supraveghea permanent elementele de compartimentare, în mod deosebit porţiunile expuse transmiterii căldurii prin convecţie şi radiaţie, executându-se uneori desfaceri de control pentru a se descoperi propagarea incendiului pe căi ascunse şi a lua măsurile corespunzătoare. Legăturile radio cu personalul care lucrează în subsol se vor organiza în cele mai bune condiţiuni pentru a se putea interveni în sprijin în caz de pericol. Pe întreaga durată a operaţiunii de intervenţie, în toate sectoarele de lucru trebuie organizată o supraveghere minuţioasă a stării planşeelor şi a elementelor portante (grinzi, stâlpi, pereţi); de asemenea, se va acorda o atenţie deosebită instalaţiilor de gaze acolo unde există, pentru a nu fi deteriorate, cazuri care ar crea ar crea pericol pentru personal şi greutăţi în intervenţie. După lichidarea incendiului se va evacua, în caz de nevoie, apa acumulată în subsol, se vor verifica cu atenţie locurile expuse transmiterii incendiilor (planşee, pereţi, goluri) şi întreaga porţiune în care a avut loc arderea, pentru a se stabili dacă mai există posibilităţi de reizbucnire a incendiului. 11

Întrucât, pe timpul desfăşurării acţiunilor, există posibilitatea să apară cazuri de intoxicare a personalului subunităţi subunităţii sau obiectivului se vor lua măsuri ca la locul incendiului să fie aduse mijloace de reanimare, aparatură medicală din dotarea cabinetelor obiectivelor, autosalvări şi alte mijloace pentru acordarea primului ajutor.

2.5 CONCLUZII ŞI ÎNVĂŢĂMINTE REZULTATE LA SUBSOLURI.

DIN

INTERVENŢIILE

PENTRU

STINGEREA A INCENDIILOR

 necesitatea cunoaşterii temeinice a obiectivelor;  executarea obligatorie a unor recunoaşteri, studii tactice şi executarea de aplicaţii în cooperare cu serviciile de pompieri civili şi alte forţe interesate;  în faza iniţială, actul focarelor pe direcţiile principale de propagare a incendiului să se facă cu tunuri şi ţevi cu ajutaje mari, utilizându-se jeturi compacte, ulterior acţionându-se cu jeturi pulverizate sau spumă cu coeficient mare de înfoiere;  asigurarea protecţiei şi securităţii servanţilor pe timpul acţiunilor de luptă în spaţii închise numai cu mijloace de protecţie individuală cu autonomie proprie, întrucât măştile de fum şi gaz nu asigură o protecţie totală şi pe timp mai îndelungat;  necesitatea schimbului de efective, asigurarea hranei, a echipamentului de rezervă precum şi chemarea în sprijin de forţe şi mijloace în timp operativ;  perfecţionarea pregătirii trupelor pentru lucru în condiţii deosebit de grele, pe timp de noapte, în condiţii meteo nefavorabile, acţiuni de lungă durată;  asigurarea ventilării si reducerii temperaturii, crearea condiţiilor de vizibilitate pentru a se putea pătrunde şi ataca zona de ardere în primele minute.

3. STINGEREA INCENDIILOR LA ETAJELE CLĂDIRILOR 3.1 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE
Etajele sunt părţi principale ale unei clădiri situate deasupra parterului, cuprinzând încăperile situate pe acelaşi plan orizontal. Volumele utilizate ale acestora se folosesc ca încăperi de locuit, încăperi industriale sau pentru spaţii de depozitare. Ca urmare incendiile izbucnite la etajele clădirilor sunt deosebit de periculoase pentru viaţa oamenilor şi pentru bunurile materiale pe care le adăpostesc. În majoritatea cazurilor etajele clădirilor sunt prevăzute cu un număr limitat de căi de acces, uneori o singură scară, iar golurile pentru uşi şi ferestre sunt situate la o anumită înălţime de sol, fapt ce îngreunează salvarea oamenilor, evacuarea bunurilor materiale şi realizarea dispozitivelor de intervenţie. Din punct de vedere constructiv, etajele se caracterizează prin aceea că pe lângă elementele de construcţie incombustibile, acestea au în structura lor şi diverse materiale combustibile ca : lemn în compunerea pardoselilor, planşeelor (parchet, duşumea), tâmplăriilor, mobilierului; materiale plastice la grupurile sanitare sau pereţi despărţitori(fenoplaste stratificate);materiale textile sub forma tapiţeriilor mobilierului, covoare, perdele, draperii, lenjerie, articole de îmbrăcăminte. De asemenea, drept amenajări comune care fac legătura între etaje(unele dintre ele pe întreaga înălţime a construcţiilor), din punct de vedere constructiv se găsesc casele de scări, golurile pentru ascensoare, golurile sistemelor de ventilaţie, conductele de gaze, încălzire, apa şi canal, conductele reţelei electrice, ghenele pentru gunoaie menajere .toate aceste amenajări constructive contribuie esenţial la propagarea incendiilor pe verticală, dar şi pe orizontală. Existenţa balcoanelor şi lojilor pot favoriza acţiunea de salvare a persoanelor şi salvarea bunurilor materiale, şi totodată pot constitui obstacole împotriva propagării incendiilor pe faţade.(în special balcoanele). În acelaşi timp aceste amenajări constructive pot contribui la propagarea incendiilor, avându-se în vedere faptul că cel mai adesea în acestea se găsesc depozitate materiale combustibile. În sfârşit, mai trebuie menţionat faptul că în multe cazuri nu există un teren corespunzător în jurul imobilelor pe care să se poată amplasa şi manevra scările mecanice din dotarea pompierilor. 12

3.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
Incendiile izbucnite se propagă în palan vertical, prin intermediul planşeelor combustibile, al golurilor tehnologice şi a amenajărilor comune menţionate anterior. De asemenea, crearea unui puternic tiraj favorizează propagarea cu repeziciune a incendiului în plan vertical. Incendiul se poate propaga de la un nivel la altul chiar şi în cazul în care planşeele sunt incombustibile, ca urmare a transferului de căldură prin conducte şi elementele de construcţie metalice, canale de ventilaţie, etc. În plan orizontal incendiul se propagă prin intermediul pereţilor despărţitori combustibili, al mobilierului şi a altor materiale combustibile din încăperi, cu viteza de 0,5-0,7 m/min până la 4-5 m/min (coridoare şi galerii), de regulă în sens ascensional şi în direcţia deschiderilor. Un caz deosebit de dezvoltare a incendiilor îl constituie propagarea incendiilor pe faţada clădirilor, din fereastră în fereastră sau din balcon în balcon, datorită spargerii geamurilor la scurt timp de la izbucnirea incendiului. De asemenea, incendiul se poate propaga pe căi ascunse, în cazul pereţilor despărţitori cu goluri umplute cu materiale combustibile(rumeguş, talaş, polistiren expandat, etc.) sau al planşeelor duble şi cu straturi de aer, din construcţiile mai vechi. Pe timpul incendiului se degajă mari cantităţi de fum şi produşi ai arderii, care inundă încăperile incendiate pe cele vecine precum şi pe cele superioare. Fumul inundă în scurt timp şi căile de evacuare(holuri, case de scări) punând în pericol persoanele datorită efectului iritant şi toxic al acestuia. De asemenea fumul reduce vizibilitatea pe căile de evacuare sub 10 m sau total, iar dacă i se asociază şi căldura apare pericolul producerii de arsuri pe căile respiratorii sau părţile neprotejate ale corpului. Un factor care contribui în mare măsură la răspândirea fumului este temperatura mărită, care determină dilatarea gazelor. La etajul cuprins de foc. Volumul gazelor poate creşte de 3 ori, cu care ocazie 2/3 din acestea sunt transportate în afara etajului unde a izbucnit incendiul. De altfel, fumul are efecte negative ţi asupra bunurilor materiale în sensul că acesta constituie un factor de propagare al incendiului (facilitează piroliza) iar produsele arderii pot avea efect coroziv asupra elementelor de construcţie. De asemenea, pe timpul unor incendii poate apărea pericolul scurgerii de gaze de la instalaţiile de alimentare cu gaze care în cazul atingerii limitelor de explozie pot provoca explozii violente, cu consecinţe grave. Astfel, explozia de gaze în bucătăria unei clădiri cu 22 etaje, din Londra, realizată din panouri mari , a declanşat o prăbuşire în lanţ, care a dus la distrugerea totală a unei părţi din clădirea respectivă. În urma unor astfel de explozii, in cel mai fericit caz, are loc distrugerea uşilor şi spargerea geamurilor de la ferestre. În funcţie de natura materialelor care ard, se degajă mari cantităţi de căldură, putere calorifică variind între 3300 kcal/kg(lemn de esenţă moale) şi 4870 kcal/kg (PVC) sau chiar 11150 kcal/kg (benzină).

3.3 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
3.3.1 Substanţe stingătoare
Pentru stingerea incendiilor izbucnite la etajele clădirilor, substanţele stingătoare se aleg în funcţie de natura materialelor care ard. Având în vedere că în majoritatea clădirilor etajate predomină materialele combustibile solide, substanţa stingătoare cel mai des folosită este apa refulată cu ţevi cu robinet şi ajutaje pulverizatoare, cu debite ăi presiuni mici. În alte situaţii se poate folosi cu bune rezultate pulberea stingătoare şi spumele cu coeficient mare de înfoiere, refulate la partea interioară a clădirilor greu accesibile, în magazii la planşee cu goluri etc. Intensitatea de refulare a apei pentru stingerea incendiilor la clădiri de locuit şi administrative este recomandat să fie de 0,06-1,1 l/sm2.

3.3.2 Recunoaşterea
Se execută pe una sau mai multe direcţii, în funcţie de proporţiile incendiului, de mărimea clădirii şi de natura activităţilor ce se desfăşoară în aceasta. Când recunoaşterea se execută pe mai multe direcţii, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească fiecărui şef de echipă : misiunea, itinerariul, ora, locul de întâlnire ăi elementele ce trebuiesc stabilite. 13

De regulă recunoaşterea se execută din exterior şi apoi pe scările interioare ale clădirii, iar în condiţiile blocării acestora, inundării masive cu fum şi gaze toxice sau ale cuprinderi lor de flăcări, pe scările de incendiu(dacă există) sau pe scările şi autoscările din dotarea pompierilor. Pe timpul recunoaşterii, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească : - prezenţa oamenilor în încăperile incendiate şi în cele învecinate, pericolul pentru aceştia, căile şi procedeele de evacuare şi salvare a acestora; - locul, limitele şi posibilităţile de propagare a incendiului pe orizontală şi pe verticală, prin goluri, deschideri sau elemente de construcţie combustibile; - gradul de combustibilitate al elementelor de construcţie din compunerea etajului incendiat, al celor vecine, al podului şi acoperişului, precum şi dacă există pericolul de prăbuşire al acestora: - încăperile şi căile de evacuare inundate cu fum şi posibilităţile evacuării acestuia, prin ventilaţie naturală, prin sistemul de ventilaţie existent sau prin folosirea exhaustoarelor şi electroventilatoarelor din dotarea autospecialelor pentru evacuarea fumului, gazelor şi iluminat; - necesitatea şi posibilitatea întreruperii curentului electric, a închiderii gazelor sau a întreruperii funcţionării instalaţiilor de ventilaţie: - necesitatea desfacerii planşeelor şi a pereţilor despărţitori când aceştia sunt combustibili sau cu umplutură precum şi a canalelor de ventilaţie şi a ghenelor. - căile ascunse de propagare a incendiilor şi măsurile ce se impun pentru limitarea acesteia. Descoperirea propagării incendiului pe căi ascunse, în cazul când acestea nu se manifestă în exterior, se face prin verificarea gradului de încălzire a elementelor constructive cu goluri. Determinânduse schimbarea la culoare, fisurile produse în tencuială, vopsea sau alte elemente specifice unor arderi ce se manifestă în spaţii reduse.

3.3.3 Organizarea şi executarea intervenţiei
Stingerea incendiilor se organizează pe sectoare de intervenţie ,pe nivelele clădirii astfel: - un sector de intervenţie la etajul incendiat, cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului: - un sector sau mai multe, funcţie de caracteristicile constructive ale clădirii, la etajele superioare ce pot fi puse în pericol de incendiu cu misiunea de protecţie şi supraveghere; - un sector la etajele inferioare, în situaţia când planşeele sunt combustibile sau există posibilităţi iminente de propagare a incendiului la acestea, cu misiunea de protecţie şi supraveghere. - numărul total de sectoare şi misiunile acestora se stabileşte în funcţie de proporţiile incendiului, de forţele şi mijloacele cu care se acţionează precum şi caracteristicile constructive ale clădirii. Acţiunea de stingere va fi subordonată, în principal, executării în cel mai scurt timp a operaţiunilor de salvare a persoanelor surprinse de incendiu şi aflate în pericol. Aceasta se impune cu acuitate, în special, în cazul construcţiilor pentru locuinţe deoarece locatarii în majoritatea cazurilor nu sunt în măsură să întrebuinţeze şi nici nu cunosc dotarea cu mijloace PSI. A imobilului. La etajele cu pereţi despărţitori sau cu compartimentări combustibile, precum şi cele la care planşeul combustibil cu goluri este comun mai multor încăperi, se vor amplasa ţevi tip C în încăperile alăturate celei incendiate, cu misiunea de localizare şi protecţie. În scopul limitării propagării incendiului, se va executa deschiderea elementelor de construcţie în porţiunea focarelor ascunse şi la descoperirea acestora, se va trece imediat la lichidarea lor. Operaţiunile de tăieri, demontări şi desfaceri se vor executa numai în prezenţa ţevilor tip C date de acţiune, pentru a nu se da posibilitatea dezvoltării incendiului. De obicei, ţevile se introduc la etaje, prin ferestre şi balcoane, pe scările exterioare de incendiu sau pe scările şi autoscările din dotarea pompierilor. Scările interioare se vor folosi se regulă, pentru evacuarea persoanelor şi bunurilor materiale. Bunurile materiale care nu pot fi evacuate vor fi ferite de efectul distructiv al focului, fumului şi apei, prin acoperirea lor cu prelate umectate cu jeturi pulverizate de apă. Pentru a se reduce efectul distructiv al apei, încăperile incendiate în care se află bunuri de preţ vor fi inundate cu spumă sau se va acţiona cu pulberi stingătoare. O atenţie deosebită se va acorda recipientelor cu lichide combustibile şi buteliilor de gaze, care se vor evacua cu prioritate din zona incendiului sau celei periclitate de acesta. Întrucât pericolul de accidentare a servanţilor, la astfel de incendii este deosebit, comandantul intervenţiei trebuie să ia măsuri de protecţia a acestora. În acest sens, servanţii care acţionează în interior 14

vor fi echipaţi cu măşti contra fumului şi gazelor iar după caz cu aparate autonome de respirat şi chiar costume aluminizate, se vor amplasa în partea dinspre casa scărilor şi vor acţiona din cadrul uşilor. De asemenea, servanţii trebuie să cunoască foarte bine tehnica lucrului la astfel de incendii pentru ase evita accidentele şi degradarea construcţiei şi bunurilor materiale prin folosirea apei în exces. După lichidarea incendiului, etajul direct afectat, cel superior şi cel inferior, canalele de ventilaţie şi alte goluri din construcţie, vor fi examinate foarte atent, pentru a se preîntâmpina reizbucnire incendiului.

4. STINGEREA INCENDIILOR CLĂDIRILOR 4.1 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE

LA

PODURI

ŞI

LA ACOPERIŞURILE

Podurile şi acoperişurile sunt părţi importante ale clădirii, podul reprezentând spaţiul dintre acoperiş şi planşeul superior al unei clădiri. Podurile sunt, de regulă, necompartimentate, cu excepţia celor mari care sunt compartimentate prin pereţi antifoc, care au practicate goluri pentru uşi, uneori neprotejate şi fără închideri contra incendiilor. În podurile clădirilor industriale sunt amenajate încăperi utilizate pentru canale de ventilaţie, puţuri pentru ascensoare cu săli de maşini, camere de colectare, canale de fum etc., improvizate, folosind ca depozite pentru diferite materiale combustibile. Căile de acces în pod sunt limitate, accesul putându-se face pe scările interioare sau pe scările fixe de incendiu, amplasate în dreptul trapelor sau luminatoarelor. Din punct de vedere constructiv, acoperişurile pot fi cu una sau mai multe pante, sau plane (terasă). Când acoperişurile au o suprafaţă mare sau structură complexă, în pod sunt construite diverse ansambluri constructive din lemn, de forme diferite. Clădirile industriale, unele depozite, garaje, hale de montaj, depouri de tramvaie şi locomotive, hangare şi expoziţii etc., dispun de acoperişuri fără pod şi se caracterizează prin aceea că au suprafeţe foarte mari(ajung la câteva mii de m2), sunt amplasate la înălţimi mari(10-20 m), pot fi plane sau boltite, cu luminatoare longitudinale şi transversale , cu sau fără obstacole împotriva incendiilor. Elementele de construcţie de susţinere a acoperişurilor sunt realizate din lemn, beton armat sau metal. Acoperişurile sunt prevăzute cu termoizolaţie realizată din materiale combustibile sau incombustibile, iar învelitoarea poate fi de asemenea incombustibilă (tablă, ţiglă, azbociment, etc.) sau combustibilă (carton asfaltat, smoală, şindrilă, stuf, paie, etc.). Acoperişurile cu tablă ondulată prezintă câteva particularităţi. Acestea sunt mai răspândite în construcţiile industriale uşoare, în special la clădirile cu schelet din metal. Tabla ondulată a diferiţilor producători se deosebeşte, deseori, prin dimensiunile ondulaţiilor, grosimile tablei şi detaliile profilelor. În majoritatea cazurilor asigurarea împotriva coroziunii se realizează prin zincare şi acoperire cu un strat subţire de material plastic. Straturile superioare (izolaţia termică etc.) sunt fixate mecanic sau cu liant de bitum. Izolaţia termică se face cu mase plastice expandate (poliester, poliuretan) plăci di vată minerală sau rulouri bituminoase (apropiate de cartonul asfaltat). Evoluţia acestei tehnologii la învelitori, în special pentru clădirile cu dimensiuni orizontale mari, a fost însoţită de mari incendii, ceea ce a atras atenţia asupra propagării arderii, prin învelitori din tablă ondulată.

4.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
Locurile unde se pot produce incendii sunt: - la poduri : canalele de fum practicate în planşeul podului, zona canalelor de ventilaţie, încăperile mansardelor şi locurile de depozitare a diferitelor materiale; - la acoperişuri : astereala şi elemente de susţinere a acoperişului, termoizolaţia, hidroizolaţia şi învelitoarea (combustibilă). Incendiile la poduri şi acoperişuri se propagă cu repeziciune datorită factorilor : 15

- cantităţi apreciabile de material lemnos uscat, sub forma elementele de construcţie (podină, ansambluri constructive din lemn, astereală, termoizolaţii şi învelitori combustibile); - existenţa instalaţiilor de ventilaţie şi a canalelor de fum; - lipsa compartimentărilor şi existenţa golurilor, neprotejate corespunzător; - formarea unui puternic tiraj de aer, favorizat de existenţa lucarnelor şi luminatoarelor; - viteza de propagare în pod poate să ajungă la 1,5-2 m/min. În poduri incendiile degajă mari cantităţi de fum, gaze toxice şi căldură, toate acestea variind în funcţie de natura materialelor care ard. Fumul inundă în scurt timp podul, încăperile de la etaj şi casa scării, fapt ce îngreunează foarte mult acţiunea de stingere. În cazul planşeelor combustibile, este posibilă prăbuşirea elementelor de construcţie ale acoperişului la etajele inferioare. Viteza de propagare este mai mare când incendiul s-a extins la acoperiş, el putându-se dezvolta de-a lungul coamei şi cornişei acestuia, în situaţia când focul a cuprins elementele de construcţie combustibile. În cazul acoperişurilor cu învelitori combustibile (paie, stuf, şindrilă, şiţă, carton asfaltat etc.), incendiul cuprinde cu repeziciune întreaga suprafaţă a acestora, iar în exterior se manifestă violent, cu flăcări înalte şi fum intens. Curenţii de aer ascendenţi ridică la mare înălţime paiele, părţi di elementele combustibile supuse arderii, scântei, jeratic şi le transportă la anumite distanţe, uneori destul de mari, putând genera incendii. Când învelitorile sunt realizate din tablă, incendiile se manifestă numai în pod, caracterizându-se prin arderea asterealei şi a celorlalte elemente de construcţie ale acoperişului. În acest caz proporţiile incendiului se pot stabili prin schimbarea culorii tablei învelitoare (care devine brună sau roşiatică) sau pe timp de iarnă prin topirea zăpezii din zona ce arde mai intens. La incendiile izbucnite la acoperişurile cu poduri se întâlnesc următoarele situaţii caracteristice : - arderea a cuprins numai podina podului; - arderea a cuprins astereala şi învelitoarea combustibilă a clădirii; - incendiul a izbucnit în mansardă; Când incendiul a cuprins numai podina podului, propagarea acestuia e favorizată de prezenţa materialului combustibil din care este confecţionată podina şi de tirajul format în poduri, în special în cele lipsite de compartimentări, datorită lucarnelor, luminatoarelor şi altor goluri neprotejate. Iniţial, se face mai lent, din interior spre exterior, şi este însoţită de fum mult, compus din oxid şi dioxid de carbon, iar temperatura variază intre 900-1000 ºC. Prezenţa planşeelor cu goluri permite propagarea ascunsă a incendiului, pe orizontală, iar acumularea în zona coamei acoperişurilor a produşilor arderii incomplete şi a gazelor combustibile volatile, supraîncălzite, creează pericolul dezvoltării incendiului la astereală şi la elementele portante ale acoperişului, putând duce la prăbuşirea acestuia, la înlesnirea propagării incendiului, prin planşeu, la etajele inferioare şi, deci, la generalizarea lui în întreaga construcţie, la inundarea cu fum a caturilor inferioare, prin casa scărilor, îngreunând evacuarea persoanelor şi a bunurilor materiale, precum şi intervenţia la incendiu. În cazul podurilor etanşe (cu lucarne şi luminatoare închise), arderea este iniţial mai intensă, datorită prezenţei oxigenului în mediul înconjurător. Pe măsură, însă, a acumulării de mari cantităţi de fum, aceasta devine mai lentă, ca o consecinţă a micşorării procentului de oxigen. Până la executarea desfacerilor în acoperiş, propagarea incendiului se face mai mult orizontal, fiind favorizată de prezenţa materialelor combustibile din compunerea podinii. După desfacerea acoperişului, propagarea se face pe verticală, proces influenţat de afluxul de oxigen în zona de ardere şi de formarea tirajului. În această situaţie, propagarea incendiului se va face de la cornişă spre coamă şi de-a lungul acoperişului. Dacă elementele portante sunt ignifugate, viteza de ardere şi de propagare a incendiului este mai mică, dar jeratecul aprins, care cade pe podina combustibilă neprotejată, poate duce la aprinderea acesteia şiş astfel, facilita propagarea incendiului spre caturile inferioare. În momentul manifestării incendiului la suprafaţa învelitorii, are loc o dezvoltare bruscă a arderii, datorită afluirii spre locul arderii a unei mari cantităţi de aer proaspăt, care va întreţine şi va intensifica arderea şi va contribui la propagarea incendiului pe întreaga suprafaţă a învelitorii, dacă aceasta este combustibilă. Când incendiul a cuprins învelitoarea combustibilă şi, prin intermediul materialelor combustibile din componenţa acoperişului, s-a propagat în întregul pod, arderea se manifestă cu violenţă, flăcările ies prin lucarne şi luminatoare, iar tirajul format contribuie puternic la creşterea intensităţii arderii. În aceste

16

condiţii, are loc pierderea capacităţii portante a elementelor de susţinere, prăbuşirea acestora în pod şi la etajele inferioare fiind iminentă. Incendiile izbucnite la mansarde pot lua forme de dezvoltare complicate, datorită marii varietăţi de substanţe combustibile aflate în încăperile acestora. Din mansarde, incendiul se poate propaga cu repeziciune, prin golurile existente şi pe căi ascunse, cuprinzând suprafaţa întregului pod. La acoperişurile fără pod, situaţiile mai deosebite care se pot ivi sunt: - incendiul a izbucnit la acoperiş (la elementele de construcţie combustibile) şi periclitează secţiile pe care le adăposteşte acesta; - incendiul a izbucnit în secţie şi periclitează acoperişul. Când acoperişul este montat pe ferme metalice, acestea, datorită temperaturilor ridicate, încep să flambeze, îşi pierd capacitatea portantă şi se prăbuşesc odată cu acoperişul pe care îl susţineau, în interiorul construcţiei, creând pericolul de accidentare şi de producere a noi incendii. În situaţia când cea care arde este hidroizolaţia, incendiul se propagă cu repeziciune pe întreaga suprafaţă a acoperişului, ulterior pătrunzând în masa combustibilă, distrugând elementele portante şi creând posibilitatea prăbuşirii acestora. Totodată smoala topită arde şi prin picurare, pot produce arsuri pe părţile descoperite ale corpului sau genera noi focare de incendiu pe locurile unde cade. Incendiile izbucnite în secţiile de producţie au posibilitatea să se propage şi la elementele combustibile ale acoperişului, din cauza acumulării în părţile superioare ale acestuia a fumului şi produşilor arderii incomplete supraîncălziţi sau dezvoltării focului pe verticală, în cazul când lucarnele şi luminatoarele sunt deschise. Cât priveşte acoperişurile cu învelitoare din tablă ondulată sunt de reţinut următoarele caracteristici: - propagarea incendiului se face cu repeziciune pe suprafaţa interioară a acoperişului cu degajări de fum gros şi în cantităţi mari, conducând la distrugerea construcţiei portante neprotejate, din metal, chiar şi atunci când sarcina termică nu este mai mare în clădire; - apariţia picăturilor arzând şi scurgeri de bitum care provoacă formarea de noi focare de incendiu; în cazul incendiului de la fabrica de ascensoare Rheinstahl din Nehausen – Germana la propagarea incendiului în interiorul halei au contribuit esenţial scurgerile de bitum de pe acoperiş(liantul care curgea aprins a îngreunat foarte mult intervenţia); - ca urmare a bunei conductibilităţi termice a tablei de oţel, descompunerea termică şi topirea materialelor bituminoase are loc mai repede decât în cazul acoperişurilor de altă natură; - cantitatea mare de fum creează un plus de dificultăţi în conducerea şi executarea intervenţiei (la acoperişul fabricii de automobile General Motors din Livonia, din cauza cantităţii mari de fum pompierii nu au putut pătrunde în interiorul halei). În desfăşurarea în timp a incendiilor în cazul acoperişurilor din tablă ondulată apar următoarele fenomene : • încălzirea tablei ondulate fără influenţă asupra portanţei ei; • încălzirea şi fluidizarea, la temperatură de 80-120 ºC, a materialelor bituminoase situate sub izolaţia termică; • descompunerea sau topirea izolaţiilor termice organice în regiunile neprotejate împotriva radiaţiilor; • afluenţa simultană a maselor de lichide bituminoase în şanţurile tablei; • încălzirea şi topirea parţială a învelitorii acoperişului; • influenţa maselor fierbinţi asupra îndoiturilor, orificiilor de nituri, străpungerilor şi jgheaburilor de pe acoperişuri; • aprinderea învelitorii din carton printr-o propagare directă a incendiului prin cutele deschise ale tablei, străpungeri şi jgheaburi; • autoaprindera bitumului la cca. 700 ºC (fără o acţiune directă a arderii) • curgerea maselor de bitum aprinse în zona incendiului. Primele 5 fenomene se pot raporta la faza iniţială a incendiului, iar celelalte la faza de incendiu dezvoltat. În caz de vânt, influenţa cea mai nefavorabilă o prezintă viteza de minim 10 m/s, incendiul putându-se propaga chiar şi peste benzile de material incombustibil cu lăţimea de 2,30 m, pe învelitoarea de carton asfaltat; eficiente sunt ieşindurile verticale din materiale combustibile (vată minerală, tablă) cu înălţimea de 50 cm şi lăţimea de 25 cm.

17

Rezistenţa la foc a acoperişurilor de tablă ondulată este aproape întotdeauna mai mică de 20 minute deoarece din cauza încovoierilor mari se desfac legăturile laterale şi apar spaţii de ventilare.

4.3 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
4.3.1 Substanţe stingătoare
Pentru stingerea incendiilor izbucnite în poduri şi acoperişuri se recomandă folosirea apei, refulată cu ţevi şi ajutaje mari. La acoperişurile fără pod cu suprafeţe mari, se va acţiona cu jeturi compacte de apă refulate chiar de autotunurile de stins incendii, care vor fi introduse direct în interiorul construcţiilor.

4.3.2 Recunoaşterea
Aprecierea locului incendiului şi a proporţiilor acestuia se poate face iniţial, din exterior, după fum, flacără, locul de topire a zăpezii, culoarea învelitorii din tablă. Pentru recunoaştere, se folosesc scările interioare care ajung la pod şi care se găsesc pe căile probabile de propagare a incendiului, scările de incendiu sau autoscările din dotarea pompierilor, acoperişurile construcţiilor vecine, pe care se pot instala scări etc.. Echipa de recunoaştere trebuie să fie condusă de persoane ce cunosc topografia locului şi îşi va începe activitatea din podul incendiat, la podurile cu suprafaţă mare, se recomandă ca recunoaşterea să se execute pe mai multe direcţii, comandantul intervenţiei stabilind locul şi ora de întâlnire a echipelor ce au executat recunoaşterea. Pe timpul recunoaşterii se va stabili : - prezenţa persoanelor în poduri şi mansarde, căile şi mijloacele de salvare a acestora; - locul incendiului, suprafaţa incendiată, caracterul incendiului şi direcţiile de propagare, caracteristicile constructive ale elementelor podului şi acoperişului, starea lui şi tipul învelitorii; - prezenţa instalaţiilor electrice şi de ventilaţie sub tensiune şi necesitatea deconectării lor; - pericolul propagării incendiului la etajele superioare; - poziţia lucarnelor şi luminatoarelor din apropierea locului incendiat, dacă acestea pot fi folosite pentru evacuare fumului, introducerea dispozitivelor de stingere în pod sau dirijarea incendiului pe verticală; - prezenţa zidurilor contra incendiilor, care pot fi folosite pentru amplasare servanţilor; - existenţa scărilor de incendiu necesare realizării dispozitivelor de luptă; - necesitatea şi locurile unde se vor executa deschideri în acoperiş pentru pătrunderea servanţilor în pod, pentru evacuarea fumului şi dirijarea incendiului pe verticală, precum şi a locurilor unde se vor executa obstacole pentru limitarea propagării incendiului. Pe timpul recunoaşterii la incendiile izbucnite la acoperişurile fără pod cu suprafaţă mare, comandantul intervenţiei va stabili: - prezenţa materialelor combustibile din componenţa elementelor de construcţie ale acoperişului; - tipul acoperişului, al termoizolaţiei şi hidroizolaţiei acestuia; - înălţimea acoperişului de la nivelul pardoselii şi posibilitatea acţionării cu ţevile tip B, pentru refularea jeturilor de apă de pe scările culisabile amplasate în clădire; - caracteristicile proceselor tehnologice ce se desfăşoară în secţia incendiată şi a materialelor existente în încăperi, pericolul ce-l prezintă pentru acestea focul, fumul şi apa, necesitatea evacuării bunurilor materiale. La acest gen de acoperişuri recunoaşterea incendiului se va executa iniţial în exterior şi apoi în interiorul clădirii, pe toate laturile construcţiei, în toate încăperile, respectându-se regulile de asigurare a securităţii servanţilor.

4.3.3 Organizarea şi executarea intervenţiei
Pentru lichidarea incendiilor izbucnite în poduri, se organizează, de regulă, două sectoare de intervenţie : • unul în podul incendiat, iar în cazul învelitorilor combustibile , şi pe acoperiş; • altul la etajele superioare, în interiorul clădirii. 18

Misiunea sectorului de stingere din pod este să protejeze elementele portabile ale acoperişului, localizând şi lichidând focarele descoperite, să evacueze fumul, să demoleze şi să demonteze elementele de construcţie distruse prin ardere, care pot provoca incidente, sau pe cele care sunt în pericol de a fi incendiate. De asemenea, acestui sector i se va încredinţa şi misiunea de limitare a propagării incendiului, prin crearea de obstacole de-a lungul întregii suprafeţe supuse arderii, cu lăţimi de 2-4 m şi prin desfacerea hidroizolaţiilor şi termoizolaţiilor, pentru a descoperi căile ascunse de propagare. Pentru crearea unor obstacole pe direcţia de propagare a incendiului şi grăbirea ritmului lucrării, la această activitate vor fi concentraţi toţi servanţii toporaş din garda de intervenţie. Dimensiunile obstacolelor se stabilesc se stabilesc în funcţie de combustibilitatea elementelor constructive, de condiţiile atmosferice, viteza vântului etc., iar pe aliniamentul lor se vor destina ţevi cu misiunea de protejare a acestor obstacole şi limitarea propagării incendiului. Pentru pătrunderea în podul incendiat, în vederea desfăşurării acţiunilor de stingere, servanţii vor executa desfaceri în zona cornişelor, cât mai aproape de locul incendiului şi apoi vor acţiona cu jetul de sus în jos şi de departe spre aproape. Suprafaţa dezvelită este de obicei de 1,5-2 m 2. În vederea evacuării fumului şi a produşilor arderii incomplete, supraîncălziţi, se vor executa deschideri de coamă, luându-se măsuri deosebite împotriva prăbuşirii servanţilor care îndeplinesc această misiune. Materialele arse se demolează şi depozitează în pod, aşezându-se în apropierea elementelor portante, în scopul prăbuşirii lor. Planşeele se demolează, începând din parte exterioară a focarului, spre centru. Acţiunea servanţilor pe acoperiş este admisă numai în cazul învelitorilor combustibile, cu condiţia ca aceştia să fie asiguraţi cu cordiţe şi să aibă şa dispoziţie căi sigure de retragere. Accesoriile de stingere vor fi asigurate cu cordiţe, pentru a nu se prăbuşi trăgând după ele şi servanţii. De plasarea servanţilor pe acoperişuri, dacă aceasta este absolut obligatorie, se va face numai pe coamă, de către un număr limitat de oameni, asiguraţi, şi numai la ordinul comandantului intervenţiei. Dispozitivele de intervenţie se vor realiza pe scările de incendiu, pe scări culisabile şi autoscări mecanice sau paralele cu pereţii portanţi, prin ridicarea acestora de către servanţi, cu ajutorul cordiţelor. Pentru protecţia etajelor inferioare, în cazul planşeelor combustibile, în sectorul de localizare se vor destina ţevi tip C, care vor acţiona numai când incendiul a pătruns în încăperile de sub pod. În zonele periclitate din acest sector, se vor lua măsuri de executarea evacuării oamenilor şi bunurilor materiale. În cazul incendiilor la acoperişurile fără pod şi cu suprafaţă mare, sectoarele de stingere se organizează astfel : - în interiorul clădirii ; - pe acoperiş, dacă învelitoarea este combustibilă. Când are loc propagarea rapidă a incendiului, comandantul intervenţiei trebuie să ia măsura executării unor intervale de siguranţă, prin tăieri şi demolări. La executarea acestei operaţiuni, servanţii trebuie atenţionaţi să nu demoleze elementele de susţinere ale acoperişului, întrucât prin aceasta are loc pierderea capacităţii portante a elementelor de susţinere, fiind posibile prăbuşiri. În acelaşi timp, în paralel cu desfăşurarea acţiunilor de stingere, comandantul intervenţiei trebuie să organizeze şi evacuarea bunurilor materiale şi a utilajelor ce pot fi mutate. În cazul existenţei unor maşini grele, el va lua măsuri să le acopere cu prelate, ferindu-le, în acest fel, de efectul focului şi al apei. Când acoperişul s-a prăbuşit parţial, sectoarele de stingere se vor organiza astfel : - un sector de stingere pe acoperiş, cu misiunea de limitare a incendiului la porţiuni neincendiate ; - un sector în zona prăbuşirii, pentru localizarea şi lichidarea noului focar. În acest sector, pentru stingere se vor folosi ţevi tip B şi tunurile de apă cu acţiune de interior. Când se intervine pentru stingerea incendiilor izbucnite în mansardele clădirilor, se va acţiona astfel : - se va proceda la dezvelirea acoperişului într-un loc, prin care se va refula apă pulverizată direct asupra focarelor de ardere din încăperea incendiată; - dacă incendiul a luat proporţii, pătrunzând şi în interiorul pereţilor dubli cu umplutură, se va proceda la desfacerea acestora şi se va continua refulare apei, până la lichidarea completă a focarelor. Incendiile izbucnite la acoperişuri cu învelitori combustibile (carton asfaltat, şindrilă, şiţă, paie şi stuf), cât şi la cele din ţiglă sau eternit, pun probleme deosebite comandantului intervenţiei, datorită următoarelor caracteristici: - de regulă, incendiile cuprind, până la sosirea gărzii de intervenţie, întreaga suprafaţă a învelitorii, arderea manifestându-se violent, cu flăcări înalte; - datorită curenţilor de aer ascendenţi, părţi aprinse din învelitoare şi jeratic sunt ridicate la mare înălţime şi purtate de vânt la distanţe de 600-800 m, putând provoca noi incendii, la locul de cădere; 19

- datorită temperaturii ridicate, gudronul şi componenţa cartonului asfaltat se topeşte şi se scurge pe sol, producând arsuri pe părţile neprotejate ale corpului servanţilor şi creând pericolul izbucnirii altor incendii. Când intervenţia se face în timp scurt, este posibil ca incendiul să nu fi cuprins întreaga suprafaţă a acoperişului. În acest caz, servanţii se vor amplasa pe acestea, astfel încât să aibă în faţă direcţia de propagare a incendiului. Concomitent cu acţiunea de stingere, se va lucra şi la realizarea obstacolelor împotriva incendiilor. Acţiunea de dezvelire a învelitorilor se va desfăşura astfel: - pentru învelitorile din carton asfaltat, se desfac mai întâi şipcile care fixează fâşiile din carton, apoi se desface învelitoarea de la coamă, iar cartonul este strâns sul, prin împingerea de către servanţi cu picioarele, de la coamă spre cornişe. Înainte de expedierea acestora pe sol, servanţii vor atenţiona personalul, pentru a se preveni eventualele accidente : - învelitorile din şindrilă, şiţă, stuf şi paie se desfac tot de la coamă spre cornişă. Pentru desfacere se vor utiliza căngile din dotarea maşinilor de luptă, cu ajutorul cărora se vor smulge snopii de paie sau stuf sau părţi din şindrilă, în ordinea inversă a fixării pe astereală; - învelitori din ţiglă, eternit sau azbociment, desfacerea va începe de la coamă, prin îndepărtarea olanelor de la creastă, după care ţiglele vor fi desfăcute cu mâna şi depuse în partea opusă propagării incendiului; acestea vor fi trecute din mână în mână, până la sol, unde se vor depozita în stive. Îndepărtarea ţiglelor se poate face şi prin folosirea unui plan înclinat, de la cornişe la sol, format din unadouă scânduri lungi. În ceea ce priveşte lucrul cu apă, se atrage atenţia asupra faptului că refulându-se apa cu jetul compact, se ajunge la distrugerea ţiglelor şi a plăcilor, datorită forţei de şoc a acestuia. De asemenea, aruncându-se mari cantităţi de apă pe plăcile sau ţiglele de eternit sau azbociment supraîncălzit se va obţine o contracţie rapidă a acestora, urmată de spargerea lor în bucăţi mici, care pot răni grav pe servanţi, motiv pentru care se va folosi jetul pulverizat, şi aceasta numai în cazul apariţiei flăcărilor. Succesul în acţiunea de stingere la acoperişurile cu pod se obţine numai prin introducerea şefilor de ţeavă direct în pod, prin lăcaşe de pătrundere realizate cât mai aproape de incendiu, unde, de pe poziţii de luptă aflate în apropierea zidurilor portante sau a cornişelor, asiguraţi cu corzi şi cordiţe şi echipaţi cu aparate izolante, aceştia vor putea să lichideze incendiul, în timpul cel mai scurt. Se interzice cu desăvârşire lucrul servanţilor de pe sol şi refularea apei pe învelitori incombustibile, cât şi amplasarea acestora pe coama acoperişurilor, dacă învelitorile nu sunt combustibile, iar incendiul nu se propagă, prin lucarne şi luminatoare la exterior.

5. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA ŞANTIERELE DE CONSTRUCŢII 5.1 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE
Şantierele sunt teritorii care cuprind lucrări complexe, ale căror mărime şi importanţă depind în mare măsură de mărimea şi natura obiectivului care se construieşte. Şantierele cuprind două sectoare de bază: A. Lucrări de organizare de şantier: Acestea sunt lucrări provizorii şi au rol de deservire a activităţilor de execuţie a lucrărilor definitive, după care vor fi dezafectate sau pot deveni definitive, dându-li-se anumite destinaţii în cadrul obiectivului realizat. Lucrările de organizare în şantier se compun din : 1.Lucrări pentru amenajarea terenurilor destinate organizării de şantier. Acestea se referă la sistematizarea verticală a terenului, cum ar fi amenajări diverse ca: îndiguiri, consolidări, ziduri de sprijin, devieri de reţele de utilităţi şi telecomunicaţii. 2.”Baza de producţie”, care cuprinde mijloacele specifice destinate producţiei şi asigurării condiţiilor de muncă în activitatea auxiliară. Se întâlnesc des situaţii în care, baza de producţie a unor şantiere se află amplasată în alte zone decât cea a şantierului. 3.Lucrări pentru asigurarea surselor de utilităţi: apă, gaze, energie electrică, etc. 4.Lucrări de acces pe şantier: drumuri, rampe C.F., poduri, pasaje etc. 5.Lucrări pentru asigurarea condiţiilor de muncă şi de viaţă a personalului muncitor de pe şantiere (dormitoare, cantine, birouri, vestiare, cluburi, dispensar de şantier, spaţii comerciale). 20

B. Lucrări definitive(de bază): Sunt lucrări care au caracter permanent şi se mai numesc şi lucrări de bază. Acestea se pot afla în mai multe stadii: - urmează a fi executate; - sunt în curs de execuţie; - au fost executate. Lucrările de organizare de şantier se caracterizează, din punct de vedere constructiv, prin aceea că majoritatea obiectivelor care le compun au întrebuinţări din cele mai diferite, sunt de tip baracament, realizate din materiale combustibile (panouri fabricate din scândură, din stufit sau P.F.L.), unele protejate, parţial, prin tencuieli din mortar de var, numai în interiorul compartimentărilor (birouri, cantine, magazii, dormitoare, etc.). Specific acestor lucrări mai sunt: - prezenţa unor depozite de materiale de diverse tipuri, cu proprietăţi fizico-chimice, diferite, cu caracteristici de ardere şi comportare la foc variate, dispuse în aer liber sau adăpostite în spaţii acoperite, deschise sau închise, cum ar fi: vopseluri, carbid, butelii de gaze comprimate, uleiuri, lacuri, carton asfaltat, binale, lichide combustibile, etc.; - existenţa diferitelor ateliere de deservire (de confecţii metalice, cofraje de lemn, prelucrare mecanică a lemnului, reparaţii auto şi utilaje, lucrări izolaţii), care dispun de instalaţii de iluminat, forţă şi încălzire cu caracter de provizorat şi, deci, cu un mare pericol de incendiu; - prezenţa unui numeros parc de maşini (autocamioane, autobasculante, tractoare, cimentrucuri etc.) a căror garare, întreţinere şi alimentare nu se pot face în condiţiile garajelor permanente. Datorită amplasării lor, în majoritatea situaţiilor, în afara localităţilor, uneori chiar la mari distanţe de acestea, lucrările de organizare de şantier au o alimentare cu apă pentru incendiu de tip provizoriu, reprezentată prin bazine, conducte subterane sau chiar suspendate şi în mod excepţional, prin surse naturale de apă amenajate pentru a fi folosite în caz de incendiu (cu rampe de alimentare, diguri pentru păstrarea unor cantităţi mai mari de apă, consolidarea malurilor şi amenajarea căilor de acces, etc.). Căile de acces spre aceste lucrări au, iniţial, caracter de provizorat şi, de cele mai multe ori, datorită deplasării a numeroase mijloace de transport, devin greu accesibile, sau chiar impracticabile, şi de aceea, uneori inaccesibile maşinilor de luptă. Lucrările definitive, în special cele aflate în faza de execuţie, se caracterizează prin: - prezenţa în interiorul şi la exteriorul construcţiilor a cofrajelor combustibile, a schelelor, eşafodajelor şi a jgheaburilor, care, în majoritatea lor, sunt confecţionate din materiale combustibile; - existenţa unor elemente de construcţii care nu au rezistenţa corespunzătoare (scările interioare, planşeele, pereţii, etc.) - transformarea multor încăperi finisate, situate la caturile inferioare ale construcţiei, în magazii şi depozite cu însemnate cantităţi de materiale, multe combustibile, sau în încăperi de serviciu şi ateliere, unde se desfăşoară activităţi specifice, care măresc considerabil atât pericolul de incendiu , cât şi posibilităţile de propagare a acestuia; - folosirea unor instalaţii provizorii de iluminat, de forţă şi, mai ales, de încălzit, în sezonul rece, pentru asigurarea condiţiilor normale de lucru, precum şi a altor agregate acţionate electric (macarale, perforatoare, ascensoare, etc.) care, exploatate necorespunzător, pot genera incendii; - căile de acces din interiorul şantierului sunt intersectate de diferite lucrări pentru instalaţii subterane (şanţuri, canale), ori blocate cu materiale necesare lucrului, fapt ce îngreunează mult intervenţia maşinilor de luptă în caz de incendiu; - scările interioare, aflate în curs de execuţie sau executate, nu sunt prevăzute cu sistem de iluminare, nu oferă posibilităţi de asigurare a dispozitivelor de intervenţie şi deci nu asigură securitatea personalului de intervenţie; - funcţie de stadiul de execuţie a lucrărilor, construcţiile prezintă numeroase goluri, atât pe orizontală cât şi pe verticală, de cele mai multe ori neprotejate şi nemarcate, prezentând un real pericol pentru asigurarea securităţii servanţilor. - existenţa unor mari cantităţi de izolaţii cu bitum, carton asfaltat şi pânză asfaltată ce creează un pericol mărit de incendiu precum şi posibilităţi de propagare a acestuia cu uşurinţă; - la construcţiile aflate în stare avansată de execuţie, se întâlnesc, lipite cu adezivi inflamabili pe pardosea, linoleumuri, covoare din PVC, tapete, finisaje etc.; - schelele în majoritatea lor au structură metalică ceea ce le face să-şi piardă în scurt timp capacitatea portantă în caz de incendiu. 21

5.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
5.2.1 Sectorul lucrărilor de organizare de şantier
Din studiul statisticii incendiilor izbucnite pe şantiere rezultă că majoritatea acestora au avut loc în sectorul lucrărilor de organizare de şantier. Incendiile izbucnite în acest sector au aceleaşi caracteristici şi se propagă asemenea celor izbucnite în depozitele de mărfuri. În mod deosebit, propagarea incendiilor din sectorul organizare de şantier este favorizată de concentrarea unor mari cantităţi de materiale combustibile, de cele mai multe ori în condiţii necorespunzătoare (mai multe tipuri de materiale în aceleaşi încăperi, cu intervale şi distanţe micşorate şi măsuri de prevenirea şi stingerea incendiilor reduse). Intensitatea de ardere relativ ridicată pe suprafeţe de regulă, restrânse, coroborată cu acţiunea temperaturii ridicate şi a gazelor fierbinţi, duce la prăbuşirea elementelor de construcţie, a depozitelor, magaziilor într-un timp scurt. Incendiile izbucnite în sectorul lucrărilor de organizare de şantier sunt mai periculoase, întru-cât se pot propaga cu repeziciune la construcţiile vecine, amplasate de regulă la distanţe mici unele de altele şi în care se pot afla, de asemenea, mari cantităţi de materiale combustibile. Baracamentele folosite pentru magazii, dormitoare etc. (realizate în majoritate din materiale combustibile), constituie de asemenea locuri de izbucnire a incendiilor şi propagarea acestora la construcţiile de bază. Pereţii dublii din construcţia baracamentului favorizează manifestarea unei arderi ascunse, care ulterior se transmite în interiorul barăcii. Pe timpul incendiului, în acest sector se poate crea pericolul producerii de explozii ale buteliilor cu gaze tehnice (tuburi de acetilenă şi oxigen) ale butoaielor şi cutiilor cu carbid, lacuri, vopsele şi alte lichide inflamabile care pot contribui în mod deosebit la propagarea incendiilor. O altă caracteristică a acestor incendii este aceea că se dezvoltă în urma procesului de ardere mari cantităţi de fum şi gaze toxice, temperaturi ridicate, fapt ce îngreunează considerabil acţiunea de localizare şi lichidare a acestora. Temperaturile înregistrate pot ajunge până la 10000C, acestea variind între limite largi, funcţie de natura materialelor care ard. Datorită spaţiilor relativ restrânse de depozitare, în urma prăbuşirii stivelor de materiale incendiate, accesul spre focarele de incendiu devin greu practicabil, favorizând astfel dezvoltarea acestora.

5.2.2 Sectorul lucrărilor definitive
În sectorul lucrărilor de bază, cu toată modernizarea lucrărilor de şantier, a înlocuirii în mare parte a lemnului de construcţii, totuşi există cantităţi mari de material combustibil. Prezenţa unei cantităţi uneori mari de material lemnos (schele, binale, cofraje, boburi, materiale depozitate provizoriu etc.) favorizează dezvoltarea incendiului şi formează focare puternice. În acest sector incendiile pot izbucni în următoarele locuri: - la schelele combustibile folosite pentru ridicarea zidurilor construcţiilor, cu posibilitatea propagării acestora la materialele depozitate în încăperile clădirilor, precum şi la construcţiile improvizate şi depozitele de materiale combustibile din exterior. Schelele metalice îşi pierd rezistenţa şi se prăbuşesc în scurt timp; - în interiorul clădirii, în faza de şantier, la cofrajele combustibile, schelele interioare sau la depozitele improvizate din încăperile construcţiei. Incendiul izbucnit se propagă cu repeziciune, favorizat fiind atât de existenţa marilor cantităţi de materiale combustibile, cât şi de a golurilor în elementele de construcţie, cele care duc la formarea de curenţi puternici, favorizând dezvoltarea incendiului în plan orizontal şi vertical. Boburile, jgheaburile, lifturile contribuie la propagarea incendiului la toate caturile, cât şi pe orizontală în cazul construcţiilor. Planşeele care nu şi-au făcut priza se prăbuşesc în urma arderii cofrajelor şi stâlpilor de susţinere, în cădere antrenând şi alte elemente, rezultând în final suprafeţe mari de prăbuşiri, sau prăbuşiri succesive ale mai multor elemente de construcţie. Panourile din lemn sau din alte materiale combustibile, foliile de polietilenă cu care se acoperă iarna golurile existente în elemente de construcţii şi schele, contribuie la mărirea cantităţii de material 22

combustibil şi în acelaşi timp împiedică pătrunderea în interior a personalului pentru intervenţie şi evacuarea fumului. Pe timpul incendiilor se înregistrează temperaturi până la 8000C, iar în cazul arderii lichidelor combustibile sau inflamabile, acestea pot depăşi 10000C. Arderile sunt incomplete şi însoţite de degazări mari de fum dens şi gaze toxice, cum sunt oxidul şi dioxidul de carbon, datorită prezenţei în depozitele improvizate a materialelor chimice folosite în construcţii, substanţe cu proprietăţi fizico-chimice şi comportări la foc diferite. În aceste condiţii se creează condiţii speciale de manifestare a incendiului, cum ar fi: - observarea târzie a incendiului; - inundarea cu fum a tuturor încăperilor; - determinarea limitelor incendiului mai greoi; - propagarea incendiului prin intermediul diferitelor materiale, goluri funcţionale, lichide revărsate Incendiul se poate transmite din interior spre exterior, cât şi în sens invers (schele interioare şi exterioare). În prezent, se folosesc schelele exterioare, acestea fiind înlocuite de instalaţii moderne (poduri glisante) sunt metalice cu o cantitate mică de material combustibil, dar şi o rezistenţă mecanică redusă. Acţiunea servanţilor pentru localizarea şi lichidarea incendiilor izbucnite în aceste sectoare este mai periculoasă decât în alte situaţii, din cauza existenţei numeroaselor goluri neprotejate şi insuficient consolidate, practicate în planşee sau casa scărilor, prin care se pot prăbuşi şi accidenta oameni.

5.3 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
5.3.1 Recunoaşterea
În raport de dimensiunile şi complexitatea şantierului şi ale obiectivelor care ard, recunoaşterea se execută de către una sau mai multe grupe de recunoaştere. Inexistenţa sau impracticabilitatea căilor de acces, a scărilor, precum şi prezenţa şanţurilor, canalelor şi gropilor, impun necesitatea participării în cadrul grupei de recunoaştere şi a personalului tehnicoingineresc de pe şantier, care să-i conducă pe pompieri pe drumurile cele mai scurte şi sigure, spre locul incendiului. Recunoaşterea se execută în interiorul şi exteriorul construcţiilor, iar comandantul intervenţiei trebuie să stabilească: În exterior: - prezenţa, natura şi starea schelelor incendiate şi neincendiate, a elementelor de susţinere ale cofrajelor, rezistenţa lor în urma solicitărilor termice, pericolul de prăbuşire a acestora şi măsurile ce trebuiesc luate pentru protecţia servanţilor şi a dispozitivelor de luptă. - pericolul pentru macarale şi construcţii vecine; - posibilităţile folosirii schelelor şi podurilor glisante, macaralelor etc., ca poziţii de lucru pentru şefii de ţeavă; - necesitatea şi posibilitatea demolării schelelor; - posibilitatea propagării incendiului în interior; - căile de acces şi direcţiile principale de atac; - existenţa surselor de apă şi posibilităţile practice de folosire a lor pentru alimentarea maşinilor de luptă; - prezenţa curentului electric şi dacă acesta a fost întrerupt de la tabloul general; În interior: - dacă sunt persoane care nu ştiu de existenţa incendiului şi de pericolul ce-l prezintă acesta pentru integritatea lor sau dacă există victime şi posibilităţile de salvare a acestora; - locul incendiului, proporţiile acestuia, posibilităţile de propagare, natura substanţelor care ard ori care se găsesc depozitate în construcţiile apropiate de incendiu şi sunt ameninţate de acestea, precum şi modalităţile de evacuare sau protecţie a acestora; - starea scărilor interioare, posibilitatea folosirii lor pentru realizarea dispozitivelor de luptă, pericolul propagării incendiului prin aceste scări la încăperile sau caturile vecine locului incendiat şi ce măsuri trebuiesc luate pentru împiedicarea acestui proces; - prezenţa şi marcarea golurilor neprotejate, eliminarea pericolului ce-l prezintă acestea pentru oameni şi pentru propagarea incendiului, prin intermediul lor, la caturile superioare şi inferioare sau pe orizontală; 23

- posibilitatea propagării incendiului către exterior la schele şi către construcţiile învecinate; - existenţa şi starea planşeelor şi a altor elemente de construcţie; - dacă planşeele sunt stabile şi au ajuns la rezistenţa prevăzută de normativele de specialitate; - posibilitatea evacuării materialelor şi substanţelor combustibile şi a depozitării lor în locuri ferite de efectul distructiv al focului, fumului şi apei, iar, în caz contrar, măsurile de protecţie ce pot fi luate; - pericolul de electrocutare a servanţilor, datorită prezenţei numeroaselor instalaţii electrice şi măsurile de deconectare şi scoaterea lor de sub tensiune; - existenţa substanţelor care, în prezenţa apei, pot genera amestecuri explozive, numărul şi starea buteliilor de oxigen aflate în pericol de explozie, posibilitatea evacuării sau protejării lor. La baracamente – se urmăresc în mod special următoarele: - dacă există persoane surprinse de incendiu în interiorul barăcilor; - destinaţia barăcii, materiale depozitate, necesitatea evacuării sau protejării lor; - posibilitatea propagării incendiilor pe căi ascunse,existenţa unor focare ascunse în pereţii barăcii; - posibilitatea pătrunderii incendiului în podul barăcii; - necesitatea executării unor desfaceri sau deschideri, tăieri şi demolări. Se va urmări în mod deosebit să se păstreze capacitatea portantă a elementelor de construcţie şi schelelor, servanţii acţionând de pe poziţii de lucru situate la acelaşi nivel sau mai sus decât focarul, având curenţii de aer în faţă sau lateral şi refulând apa de sus în jos, pentru a se asigura umectarea unei suprafeţe cât mai mari de material supus arderii. În situaţia când ard numai schelele, este indicat ca dispozitivele de stingere să se realizeze în principal prin interiorul construcţiei şi să se acţioneze din acestea spre exterior, la toate caturile, limitându-se astfel propagarea incendiului în interiorul construcţiei. Tot în acest caz, se impune în mod necesar demolarea schelelor, dislocarea lor faţă de elementele de rezistenţă şi cofrajele combustibile ale construcţiei, concomitent cu luare măsurilor de protecţie a personalului de intervenţie şi supraveghere a construcţiilor învecinate. În cazul în care situaţia permite, se pot folosi schelele învecinate neincendiate ca poziţii de lucru pentru şefii de ţeavă. Dacă nu se dispune de forţe şi mijloace suficiente pentru localizarea şi lichidarea incendiului, comandantul intervenţiei trebuie să conjuge acţiunea ţevilor cu cea a servanţilor, pentru desfacerea cofrajelor ameninţate de incendiu şi demolarea jgheaburilor şi cofrajelor aflate pe direcţia de propagare a incendiului. O mare atenţie trebuie acordată construcţiilor vecine, lăsându-se măsuri ca dispozitivul să se realizeze pe cât posibil circular, evitând propagarea incendiului la acestea. În situaţia în care, forţele principale se dispun în exteriorul construcţiei, pentru realizarea dispozitivelor se pot folosi macaralele, utilajele de pe şantier, schelele şi construcţiile vecine, necuprinse de incendiu sau în afara pericolului de a fi cuprinse, dar cu luarea unor măsuri severe de securitate a servanţilor. Se va acţiona de aşa natură încât, prin impactul jeturilor compacte de apă cu elementele de construcţie care au o stabilitate slabă să nu fie dislocate şi deci să nu se pericliteze securitatea servanţilor ce lucrează în interior sau în imediata apropiere a construcţiei.

5.3.2 Substanţe Stingătoare
În funcţie de natura materialelor care ard, pentru stingerea incendiilor izbucnite pe şantiere se vor folosi următoarele substanţe stingătoare: apa refulată sub formă de jet compact, prin ţevi tip B sau autotunuri de intervenţie, când ard materiale lemnoase fie din componenţa parcurilor prefabricate din lemn ale baracamentelor fie sub forma binalelor, parchetelor, cherestelelor, etc. Se foloseşte de asemenea pentru răcirea şi protecţia materialelor sau construcţiilor învecinate focarului de incendiu, sub forma perdelelor de apă; spumele şi pulberile stingătoare, în cazul când s-au aprins şi ard lichide combustibile sau inflamabile. Acestea se mai utilizează cu succes în cazul izbucnirii unor incendii de materiale sau substanţe uşor inflamabile în spaţii închise sau în canale tehnologice, subsoluri, poduri de cabluri, în care, accesul servanţilor este limitat şi ar periclita în acelaşi timp securitatea lor.

24

5.4 STINGEREA INCENDIILOR
Operaţiunea de stingere a incendiilor izbucnite pe şantiere este mult îngreunată de lipsa scărilor şi inexistenţa obstacolelor contra incendiilor, de lipsa de apă, de blocarea căilor de acces către construcţii, etc. Varietatea de construcţii provizorii, de instalaţii şi de materiale, panica, mai ales în situaţia incendiilor izbucnite la anexe (barăci, dormitoare) pun probleme deosebite comandantului, care dacă nu execută o recunoaştere amănunţită şi nu face o judicioasă analiză a situaţiei poate rata acţiunea de stingere. Ducerea acţiunilor de luptă se organizează pe sectoare de stingere, de regulă în interiorul şi la exteriorul construcţiei, funcţie de locul şi modul de manifestare a incendiului. La Exteriorul Construcţiilor Pentru stingere se va acţiona cu ţevi tip B şi autotunuri de intervenţie, folosindu-se jetul compact, urmărindu-se ca prin forţa de şoc a jetului să se desprindă părţile arse de cele nearse şi să se limiteze pătrunderea focului spre interiorul clădirii. De asemenea, o grijă deosebită va fi acordată securităţii lucrului servanţilor şi asigurării elementelor de dispozitiv ce acţionează la înălţimi, luându-se măsuri încă din primele clipe ale intervenţiei de asigurare a servanţilor şi a dispozitivului. Se va evita concentrarea unui număr mare de servanţi şi elemente de dispozitiv pe suprafeţe ce nu prezintă garanţia unei bune stabilităţi. La Interiorul Construcţiei În această situaţie, acţiunea de intervenţie deosebit de greoaie datorită lipsei (în majoritatea cazurilor) scărilor interioare, a existenţei unui număr foarte mare de goluri şi a concentrării în spaţii relativ restrânse a unor cantităţi însemnate de materiale de construcţie, mare parte din acestea fiind de natură combustibilă. La marile şantiere industriale o problemă o constituie existenţa a numeroase nivele atât deasupra cotei solului cât şi sub aceasta, intervenţia la cele din urmă comportând aspecte specifice (studiate la tema deja parcursă). Datorită fumului dens rezultat în urma arderilor, un pericol însemnat îl ridică acesta pentru asigurarea integrităţii persoanelor în interior şi care au ştiut de existenţa incendiului. De aceea o sarcină prioritară a comandantului intervenţiei o constituie salvarea şi evacuarea persoanelor. De regulă, la izbucnirea unor incendii în interiorul construcţiilor, dispozitivul de intervenţie se va realiza atât în interior cât şi în exterior (fig.2). Se va acţiona cu ţevi tip C cu robinet şi ajutaje pulverizatoare, supraveghind ca apa să fie utilizată în mod raţional, pentru a nu se slăbi capacitatea portantă a elementelor de construcţie nefinisate (planşee, stâlpi). În interiorul construcţiei, servanţii vor lucra în echipe mici de 1-2 militari, interzicându-se concentrarea mai multora dintre acestea pe elementele de construcţie ce nu au o capacitate portantă şi stabilitate bună (scări interioare, planşee, grinzi). Pe tot timpul desfăşurării acţiunii de stingere, comandantul intervenţiei va acorda o atenţie deosebită asigurării securităţii servanţilor, luând măsuri pentru acoperirea golurilor între etaje şi marcarea acestora, asigurarea cu cordiţe a servanţilor şefi de ţeavă şi a liniilor de furtun, în vederea evitării prăbuşirii lor şi implicit a servanţilor la sol. De asemenea, servanţii vor fi echipaţi cu aparate izolante sau măşti contra fumului şi gazelor, cu cartuş pentru oxid de carbon. Încă din faza iniţială a acţiunii de stingere se vor lua măsuri de deconectare a numeroaselor instalaţii electrice existente. Dacă în urma recunoaşterii se constată prezenţa unor substanţe care, în prezenţa apei pot genera amestecuri explozive sau, a buteliilor de oxigen, vor fi întreprinse acţiuni de evacuare a acestora sau protejare dacă acest lucru nu este posibil. Dispozitivul se eşalonează pe verticală la fiecare nivel, dată fiind prezenţa numeroaselor deschideri neprotejate. La Baracamente De regulă, aceste incendii se manifestă violent datorită unei cantităţi mari de material combustibil existent atât în compunerea elementelor de construcţie a baracamentelor, cât şi depozitat în interiorul acestora. Substanţele stingătoare, modul de utilizare a acestora sunt destul de diversificate dat fiind faptul că aceste construcţii au o gamă largă de funcţionalităţi, depozite de diverse materiale şi substanţe (majoritatea fiind combustibile), spaţii pentru locuit, ateliere cu diverse destinaţii etc. 25

O misiune de bază în acest context o constituie salvarea persoanelor şi evacuarea bunurilor materiale, la construcţiile speciale, valoarea acestora fiind foarte ridicată. În depozitele mari unde sunt depozitate cantităţi mari de asemenea materiale, dacă situaţia permite stivele neincendiate vor fi protejate cu prelate umede sau cu jeturi pulverizate de apă. Cunoscându-se că distanţele dintre aceste construcţii sunt în general reduse, în toate cazurile, comandantul intervenţiei trebuie să acorde o atenţie deosebită construcţiilor vecine, în special celor provizorii, care adăpostesc materiale, apărându-le împotriva incendiilor prin destinarea unor ţevi tip C şi instalarea echipelor de vânători de scântei, cu misiunea de supraveghere şi lichidare a noilor focare apărute, ca urmare a transportului de către vânt a scânteilor şi jăratecului (fig. 3). În această situaţie se pot executa chiar perdele şi ziduri de apă. Acţiunea ţevilor de refulare va fi conjugată cu lucrări de desfacere sau deschideri de către servanţi în elementele de construcţie a barăcilor, pentru lichidarea unor focare ascunse şi a împiedica astfel propagarea incendiului. În concluzie, este necesar să se sublinieze faptul că acţiunea de stingere la un astfel de obiectiv trebuie foarte bine organizată şi condusă având în vedere o serie de factori care împiedică acţiunea de intervenţie cum ar fi: - existenţa numeroaselor goluri neprotejate şi a elementelor de construcţie insuficient consolidate, ceea ce creează pericolul de accidentare a servanţilor; - prezenţa rogojinilor, foliilor de polietilenă, scândurilor cu care se acoperă iarna golurile existente în elementele de construcţie, împiedică pătrunderea în interior în mod operativ a servanţilor şi deci realizarea dispozitivului de intervenţie, dar contribuie şi la creşterea cantităţii de material combustibil şi deci a creşterii intensităţii arderii; - lipsa scărilor interioare (în prima fază de execuţie) îngreunează de asemenea realizarea dispozitivului şi în acelaşi timp creează pericol pentru servanţi; - lipsa uneori a apei în cantităţi suficiente care complică acţiunea de intervenţie.

5.5 CONCLUZII ŞI ÎNVĂŢĂMINTE REZULTATE DE LA INCENDII:
Protecţia împotriva incendiilor la marile şantiere industriale ridică multe şi importante probleme, care trebuie şi pot fi rezolvate prin desfăşurarea unor temeinice activităţi de control, prin înlăturarea pe loc a cauzelor generatoare de incendii, combaterea oricăror manifestări de neglijenţă şi executarea unor eficiente exerciţii şi aplicaţii de stingere. În urma producerii unor incendii au rezultat o serie de concluzii şi învăţăminte importante. Astfel: - Comisia tehnică şi formaţia civilă de pompieri a antreprizei de construcţii CERNAVODĂ, nu numai că nu au luat măsuri pentru marcarea şi protejarea hidranţilor exteriori dovedind o totală neglijenţă, dar, nu au întreprins nici o acţiune atunci când unii dintre aceştia au fost acoperiţi cu pământ. În urma acestui fapt, incendiul produs într-o noapte într-una din încăperile unei barăci-dormitor s-a propagat la întreaga baracă deoarece mijloacele de intervenţie ale formaţiei civile de pompieri nu au putut fi alimentate. - La Şantierul II Slobozia, în urma unui incendiu izbucnit a fost distrusă în întregime cantina personalului muncitor. Dintre cauzele ce au făcut posibilă ca acţiunea de stingere să se desfăşoare fără succes amintim: incendiul a fost generat de aprinderea acoperişului combustibil al cantinei, în zona de traversare de către burlanul de evacuare a fumului de la plita de încălziri; în centrala termică aflată în acelaşi corp de clădire se aflau depozitate materiale combustibile ce au intensificat procesul de ardere; mijloacele de primă intervenţie erau blocate de diverse materiale, iar stingătorul carosabil era bun de dat la fier vechi; căile de acces erau blocate de materiale de construcţii astfel că amplasarea şi manevrarea maşinilor de luptă ale pompierilor s-a făcut cu destulă greutate. - Trustul de construcţii Brăila. Conducerea obiectivului nu a acordat atenţia necesară dotării corespunzătoare a coloniei de cazare cu mijloace de primă intervenţie. Ca urmare a lipsurilor din organizare, în momentul izbucnirii unui puternic incendiu la o baracă, nu s-a putut interveni eficient. A rezultat, de asemenea, utilitatea compartimentării barăcilor în raport de mărimea lor, prin pereţi despărţitori, rezistenţi la foc, care să întârzie posibilitatea propagării incendiului. Pentru alimentarea cu apă a maşinilor de luptă se vor asigura rezerve de apă, folosindu-se posibilităţi existente pe plan local (cisterne, rezervoare, lacuri, canale, etc.). de asemenea, se vor amenaja 26

căile de circulaţie pentru accesul tehnicii de luptă la sursele de apă şi la toate construcţiile din incinta taberei sau coloniei. Cooptarea în mod obligatoriu a personalului tehnic de specialitate din şantier în cadrul echipelor de recunoaştere, pentru a furniza comandantului intervenţiei toate datele necesare stabilirii concepţiei de intervenţie. Recunoaşterea să se execute minuţios, pe mai multe direcţii dându-se atenţie deosebită nivelului incendiat. Antrenarea şi pregătirea unor echipe specializate de intervenţie în cazul prăbuşirii elementelor de construcţie, blocării unor persoane în subsoluri, avarierii şi deteriorării unor conducte şi instalaţii cu pericol deosebit pentru oameni şi bunuri materiale. Pe timpul intervenţiei se vor lua măsuri foarte riguroase în privinţa supravegherii elementelor de construcţii, dându-se atenţie deosebită celor metalice care la temperatură (peste 400oC) se comportă necorespunzător, existând pericolul prăbuşirii lor. În aceeaşi măsură se vor avea în vedere schelele metalice. Prin utilizarea cu maxim randament a autospecialelor pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat, se introduc mai lesne în acţiune rezervele de forţe şi mijloace, conducerea intervenţiei se asigură în condiţiuni mai bun, unii factori de risc sunt diminuaţi. Necesitatea existenţei mâinii de lucru şi a mijloacelor pentru efectuarea lucrărilor de practicare a deschiderilor în elementele de construcţie, salvare şi evacuare a oamenilor şi bunurilor materiale, demolări de schele, precum şi pentru localizare şi lichidare a incendiului cu utilaje şi unelte din dotarea şantierului.

6. STINGEREA INCENDIILOR COMBUSTIBILE SOLIDE

LA

DEPOZITE

DE

MATERIALE

6.1 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE
Depozitele comerciale în care se păstrează materiale combustibile sau incombustibile sunt amplasate de obicei în construcţii de gradul I – III rezistenţă la foc, cu unul sau mai multe etaje, cu încăperi situate la nivelul şi deasupra solului cât şi la subsol. Dacă materialele combustibile depozitate sunt considerate de mare valoare şi de importanţă deosebită, depozitele au gradul I rezistenţă la foc, fiind compartimentate prin pereţi antifoc, ale căror suprafeţe maxime sunt stabilite în funcţie de valoarea şi importanţa materialelor depozitate. Depozitele principale sau cele de bază pentru materiale şi substanţe combustibile sunt amenajate în clădiri independente sau în încăperi separate prin pereţi antifoc de restul construcţiei. În multe situaţii depozitele de mărfuri au construite în apropierea lor şoproane sau baracamente cu materiale care contribuie la izbucnirea şi propagarea incendiilor. Construcţiile cu această destinaţie au un număr mare de goluri practicate în pereţi şi planşee, pentru ascensoare, benzi transportoare, elevatoare, planuri înclinate, scări rulante, etc.. Depozitarea materialelor solide, lichide şi gazoase, precum şi a deşeurilor şi ambalajelor se face, de obicei, în raport cu natura, forma, dimensiunea, modul de ambalare dar şi de proprietăţile fizicochimice ale acestora. Funcţie de felul şi caracteristicile materialelor, acestea se aşează pe stelaje, în stive sau în vrac. O parte din materiale sunt containerizate. De reţinut faptul că tot mai multe depozite folosesc stivele şi stelajele înalte. Rafturile sau stelajele pe care se depozitează mărfurile sunt în general incombustibile dar în caz de incendiu îşi pot pierde capacitatea portantă prăbuşindu-se, ducând la creşterea intensităţii arderii şi la propagarea incendiului. Utilizarea stelajelor ca elemente portante pentru acoperiş şi pereţi exteriori defavorizează acţiunea de stingere în sensul că aceste elemente se prăbuşesc destul de repede, la circa 8-10 minute de la izbucnirea incendiului. Mărfurile, materialele şi ambalajele depozitate în interiorul spaţiilor sunt organizate pe stive, iar gestiunile sunt separate între ele prin grilaje ceea ce împiedică evacuarea operativă precum şi realizarea unui dispozitiv de luptă corespunzător. Pe lângă materialele respective, în curtea depozitelor sau chiar în încăperi, se găsesc şi mari cantităţi de ambalaje în care au fost mărfurile ca : lăzi de lemn, saci de in sau cânepă, cutii de carton, 27

talaş, ceea ce măreşte pericolul de propagare a incendiului. În prezent se folosesc ambalaje în cantităţi mari din material plastic în special din polietilenă. Aceste ambalaje favorizează foarte mult dezvoltarea incendiilor. Majoritatea depozitelor închise sunt prevăzute, în conformitate cu normele în vigoare, cu detectoare de fum precum şi cu instalaţii speciale de stingere cu apă (tip sprinkler, drencer sau apă pulverizată) sau alte substanţe stingătoare, care dacă sunt exploatate şi întreţinute corespunzător, pot lichida sau micşora efectele oricărui incendiu izbucnit în încăperile acestor depozite, parcaje, linii CF.

6.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
Propagarea incendiilor în încăperile depozitelor este favorizată de: - concentrarea în spaţii relativ mici a unor mari cantităţi de diferite materiale, cele mai multe din acestea fiind combustibile; - depozitarea în aceleaşi spaţii sau în spaţii apropiate, a unei mari varietăţi de sortimente de mărfuri cu caracteristici de ardere şi comportare la foc diferite – articole de celuloid şi cauciuc, alături de parfumuri, mobilă, bijuterii, încălţăminte, textile, mase plastice, etc. ; - existenţa unei mari cantităţi de ambalaje de diferite categorii care contribuie la creşterea intensităţii de ardere şi la propagarea incendiului cu repeziciune. Din cauza concentrării în volum închisa unei mari cantităţi de materiale ţi mărfuri cu proprietăţi diferite, în caz de incendiu pot avea loc fenomene caracteristice cum ar fi : - arderea în limitele volumului respectiv cuprinde în scurt timp întreaga suprafaţă liberă a materialelor combustibile. Această propagare este favorizată de forma geometrică şi dimensiunea materialelor, cantitatea materialelor, intervalele dintre stelaje, accesul aerului proaspăt, etc. . Temperatura creşte rapid, se formează flăcări mari care pot cuprinde planşeul şi elementele portante ale acoperişului, ducând la prăbuşirea acestuia; - în procesul arderii se formează o mare cantitate de fum, oxid de carbon şi alte gaze toxice care, pe lângă temperatura ridicată, îngreunează şi accesul personalului operativ spre focarele de incendiu; - în focarele incendiului pot lua naştere explozii ale amestecurilor de vapori cu aerul, care provoacă prăbuşirea elementelor de construcţie; - în timpul incendiului se produce prăbuşirea stivelor cu materiale şi a acoperişului, în special în depozitele cu un singur cat; - distrugerea prin ardere sau degradarea cu fum şi apă a unor mari valori valori materiale pe suprafeţe mici; - provocarea rapidă a incendiului datorită tirajului ce se formează prin numeroase goluri practicate în pereţi şi planşee, prin sistemele de ventilaţie sau alte deschideri din construcţie. Datorită înălţimii mari de depozitare a materialelor şi produselor în ambalaje combustibile şi protejate cu unsori, la depozitele cu stive înalte în timpul incendiului apar fluxuri puternice de convecţie a produselor de ardere care influenţează substanţial asupra vitezei de propagare a arderii pe verticală. Există de asemenea condiţii favorabile pentru propagarea incendiului pe orizontală ca urmare a distanţelor mici între stelaje (0,7 – 1m), căderea între stelaje a mărfurilor în stare arzândă precum şi acumularea în partea de sus a încăperii a produselor de ardere care încălzesc materialele combustibile depozitate în spaţiile superioare ale stelajelor. Viteza mare de propagare a incendiului provoacă creşterea bruscă a intensităţii degajării de căldură. După cum reiese din rezultatele unor studii, la modificarea înălţimii de depozitare de la 2,5m la 5m a aceleiaşi cantităţi şi naturi de material combustibil, viteza maximă de degajare a căldurii în timpul arderii creşte de peste 9 ori (de la 12000 Kcal/min la 110000 Kcal/min.). Întârzierea în intervenţie contribuie la dezvoltarea incendiului având în vedere faptul că la apariţia incendiului la partea inferioară a stelajului, după două minute se formează un focar ce poate avea înălţimea cu cea a stelajului, producându-se o propagare şi în plan orizontal la partea superioară. Proprietăţile fizico-chimice ale materialelor depozitate atrag după sine o anumită comportare la foc, o anumită particularitate în ceea ce priveşte procesul de ardere. Textilele în baloturi se aprind numai la suprafaţă, focul pătrunzând cu greutate în masa de substanţă. Pe timpul arderii se degajă fum în cantităţi mari, arderile sunt incomplete şi însoţite de mari cantităţi de oxid de carbon, iar temperaturile ajung la 800ºC. Articolele de uz casnic şi tehnic se deteriorează din cauza incendiului, arzând toate elementele combustibile din compunerea lor. Dezvoltarea arderii este favorizată şi de existenţa ambalajelor 28

combustibile, fapt confirmat cu prilejul incendiilor de la depozitul de articole de menaj Huşi, Brăila – 1975, Târgu Mureş -1965 etc. Produsele alimentare ca: zahărul, orezul, uleiul, făinoasele ard cu flacără mică dar degajă fum înecăcios şi temperaturi ridicate. În cazul incendiilor de articole din cauciuc se creează focare foarte puternice care se propagă cu repeziciune, prin intermediul ambalajelor şi stelajelor. Totodată are loc o degajare abundentă de fum şi se dezvoltă temperaturi ridicate. Pe timpul arderii produselor chimice se dezvoltă temperaturi ridicate, degajându-se substanţe toxice. În plus au loc explozii datorită reacţiilor chimice dintre diferitele substanţe chimice depozitate, aşa cum s-a întâmplat la incendiile izbucnite la depozitul Sanepid Constanţa, depozitul Dorohoi - 1961, magazinul din Vălenii de Munte - 1973. Când ard articole de sport din mase plastice şi alte materiale, incendiile sunt violente ca urmare a prezenţei cauciucului, celuloidului şi vopselelor, se degajă temperaturi ridicate, fum şi gaze toxice în cantităţi mari. Dintre rechizite, hârtia se aprinde în timp foarte scurt la suprafaţa de contact cu aerul, focul pătrunzând cu greutate în masa de substanţă, în baloţi sau rulouri. Pe timpul arderii hârtiei se dezvoltă temperaturi medii, însoţite de degajări de oxid de carbon şi dioxid de carbon. Pentru stingerea incendiilor la depozitele de bunuri de larg consum, în funcţie de natura substanţelor care ard se pot folosi substanţe stingătoare ca: apa, spumele, pulberile stingătoare, CO 2, masele pulverulente. Intensitatea de stingere cu apă trebuie să fie de minim 0.7 (l /s*m2) la materialele depozitate în stive înalte, iar la depozitele cu stive înalte aceasta variază în funcţie de înălţimea stivelor şi de natura materialelor depozitate ajungându-se până la 14,3 (l /s*m2).

6.3 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
În acţiunea de stingere, comandantul G.I. la aplicarea principiilor tactice trebuie să ţină seama de specificul şi de caracteristicile materialelor care ard, ceea ce impune de la început luarea unor măsuri care să conducă la desfăşurarea unei bune intervenţii în caz de incendiu. Pentru a realiza acest lucru, trebuie să se ştie de la bun început forţele necesare întrucât fracţionarea lor poate compromite acţiunea de stingere. Un rol important în astfel de situaţii îl are prima intervenţie.

Recunoaşterea
În raport de proporţiile incendiului, recunoaşterea se execută cu una sau mai multe echipe, având în componenţa fiecăreia câte un specialist din cadrul obiectivului incendiat. La recunoaştere, comandantul G.I. trebuie să stabilească: - prezenţa oamenilor în încăperi, în ascensoare, metodele şi mijloacele pentru salvarea şi evacuarea lor; - natura şi caracteristicile materialelor depozitate, cantitatea şi ordinea în care sunt aşezate, modul de depozitare şi felul ambalajelor; - locul, proporţiile şi direcţiile principale de propagare ale incendiului; - posibilităţile de descompunere termică a mărfurilor cuprinse de incendiu, de degajare şi răspândire a fumului şi gazelor toxice, existenţa pericolului de explozie; - necesitatea şi posibilitatea practicării unei deschideri pentru pătrunderea în clădire în scopul salvării persoanelor şi bunurilor materiale, cât şi a introducerii ţevilor de refulare pentru stingerea incendiului; - dacă există obstacole contra incendiilor şi instalaţii fixe de stingere; - necesitatea evacuării şi protejării materialelor incendiate împotriva efectelor focului, fumului şi apei, căi şi locuri de evacuare, mijloace de evacuare; - gradul de inundare cu fum si posibilităţile de evacuării lui; - substanţele stingătoare ce vor fi folosite pentru lichidarea incendiului în raport cu specificul materialelor supuse arderii; - măsurile de securitate ce trebuiesc respectate de personalul care acţionează pentru evacuarea bunurilor materiale şi lichidarea incendiului; - forţele ţi mijloacele necesare pentru localizarea ţi lichidarea incendiului.

Stingerea incendiului
Particularităţile procesului de evoluţie a incendiului în depozitele obişnuite cât şi în cele cu stelaje înalte impun o intervenţie şi refulare rapidă a substanţelor stingătoare şi în cantităţi suficiente. Acestea trebuie să aibă o eficienţă mare de stingere şi o acţiune corozivă scăzută. 29

În funcţie de caracteristicile mărfurilor depozitate şi specificul depozitului, se vor folosi ţevi cu diametre şi ajutaje mari pentru lichidarea arderii în focarele principale, ţevi cu diametre şi ajutaje mici pentru protecţia materialelor ţi a încăperilor necuprinse de incendiu, precum şi alte substanţe stingătoare. Spre exemplu, la intervenţia la incendiul de la I.C.R. Galaţi, comandantul G.I. a procedat bine folosind iniţial sub forma jetului pulverizat pentru dispersarea fumului şi pentru micşorarea temperaturii, ulterior sub forma jeturilor compacte, iar în faza finală din nou sub forma jeturilor pulverizate pentru a evita degradarea ţesăturilor şi tricotajelor. Un alt exemplu, la incendiul izbucnit în ianuarie 1975 la un depozit în Brăila, comandantul G.I. ţinând seama de situaţia surselor de alimentare cu apă, de direcţiile principale de propagare a incendiului, a introdus imediat ce ajuns la faţa locului trei ţevi B care au lucrat cu apă din cazan pe direcţia principală de propagare, celelalte maşini deplasându-se la sursele de apă pentru alimentare. Ţevile vor fi introduse prin uşi şi ferestre fără a împiedica operaţiunea de evacuare a materialelor. Din analiza incendiilor izbucnite la astfel de obiective se pot trage următoarele concluzii: - durata de intrare în acţiune a primelor ţevi depăşeşte 5-10 minute, adică durata de dezvoltare liberă a incendiului este mai mare şi deci aceasta va fi găsit într-o fază avansată de propagare; - chiar şi la o intervenţie rapidă, acţiunea e îngreunată de lăţimea mică a trecerilor dintre stelaje, blocarea acestor treceri, înălţimea mare de depozitare deci poziţia înaltă a focarelor, îngreunează refularea agentului de stingere. Datorită acţiunii flăcărilor, stelajele se pot prăbuşi, se degajă fum în cantităţi mari care inundă încăperile, se dezvoltă temperaturi mari ce îngreunează acţiunea de stingere. Aceste greutăţi pot fi diminuate şi acestea intră imediat în acţiune. Stingerea incendiilor se organizează pe sectoare de luptă cu misiuni precise, repartizate în raport de suprafaţa incendiului şi de categoria de materiale care ard, astfel: - un sector de intervenţie cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului ; - un sector de intervenţie cu misiunea de protecţie a golurilor, a mărfurilor ce nu pot fi evacuate şi a încăperilor ameninţate; - un sector de evacuare a bunurilor materiale; Concomitent cu acţiunea de stingere se organizează şi desfăşoară operaţiunea de evacuare a bunurilor materiale şi de protejare a acestora împotriva efectelor focului, fumului sau a apei, folosind în acest scop personalul obiectivului şi mijloacele mecanizate din dotarea acestuia. Când o anumită categorie de mărfuri nu pot fi evacuate, comandantul G.I. va lua măsuri de protejare a lor, acoperindu-le cu prelate, folii de azbest sau alte materiale existente în obiectiv care vor fi umectate. O atenţie deosebită trebuie acordată evacuării bunurilor de valoare. Echipele de intervenţie le vor scoate din rafturi şi transporta cu grijă, le vor depozita în locuri special desemnate, unde este organizată şi paza acestora. La locul incendiului vor fi concentrate forţele şi mijloacele necesare, creându-se o rezervă cu ajutorul căreia să se intervină în momentul în care situaţia incendiului se schimbă sau apar noi focare. Comandantul G.I. va lua măsuri pentru ventilarea spaţiului incendiat, pentru reducerea temperaturii, evacuarea fumului şi gazelor de ardere prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, prin practicarea de deschideri în planşee şi acoperiş sau folosirea mijloacelor specializate din dotarea ASpFGI. Golurile din construcţie trebuiesc protejate prin acoperirea cu panouri prin destinarea unor ţevi cu diametre mici şi ajutaje pulverizatoare. În mod special se vor lua măsuri pentru asigurarea protecţiei servanţilor cu atât mai mult cu cât acţiunea de intervenţie este de lungă durată, ordonându-se echiparea şefilor de ţeavă cu mijloace de protecţie individuală, realizând rulajul şi odihna acestora. De asemenea servanţii trebuie să se amplaseze cât mai aproape de focar, pe acelaşi plan sau mai sus decât acestea, la capetele rafturilor, în apropierea elementelor de construcţie rezistente, evitându-se astfel accidentarea lor la prăbuşirea rafturilor, asigurându-li-se retragerea din zonă în caz de pericol. Comandantul intervenţiei va acorda o atenţie deosebită sectoarelor în care se găsesc butelii şi recipiente cu gaze lichefiate sau comprimate, ori cu lichide inflamabile, luând măsuri pentru răcire iar apoi pentru evacuarea acestora în afara zonei de ardere sau a celei periclitate de incendiu. În cazul arderii baloturilor, a ţesăturilor se va executa stingerea acestora la suprafaţă în încăperi, iar după evacuarea lor, afară se va organiza un sector special pentru desfacerea lor şi lichidarea micilor focare, destinându-se în acest scop ţevi de refulare de tip C cu robinet şi ajutaje pulverizatoare. O altă problemă ce trebuie rezolvată operativ de comandantul G.I. este aceea a alimentării cu apă şi a solicitării măririi presiunii de reţea în zona obiectivului incendiat.

30

După lichidarea incendiului trebuiesc lăsate forţe în supraveghere. În cazul intervenţiei pe timp de noapte trebuiesc luate măsuri de iluminare a locului acţiunii.

6.4 CONCLUZII ŞI ÎNVĂŢĂMINTE
Faptul că în ţara noastră comerţul de stat şi privat este în plină dezvoltare, că repartizarea produselor pentru consum face ca în depozite să existe cantităţi mari de mărfuri cu proprietăţi diferite, situaţia impune organelor de pompieri o atenţie sporită, ţinând seama de faptul că în unele cazuri mărfurile depozitate depăşesc capacitatea depozitului. Intervenţia trebuie axată de la început pe localizarea prin introducerea operativă a forţelor pe direcţia principală de propagare. Concomitent să se asigure evacuarea bunurilor materiale folosind forţele şi mijloacele care participă la intervenţie conform planului de intervenţie. Substanţa de stingere să fie folosită în limite strict necesare, direct asupra focarului şi aleasă în funcţie de proprietăţile materialelor care ard. Se va avea permanent în vedere realizarea măsurilor de securitate pentru servanţi, pentru prevenirea accidentelor. Dispozitivele vor fi introduse pe căi secundare de acces, prin ferestre sau goluri practicate în elementele de construcţie, lăsându-se libere căile principale de acces pentru a se putea desfăşura în bune condiţiuni operaţiunea de evacuare a mărfurilor şi materialelor.

7. STINGEREA INCENDIILOR LA SĂLI AGLOMERATE 7.1 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE
În conformitate cu legislaţia română în vigoare din categoria sălilor aglomerate fac parte teatrele dramatice şi muzicale, sălile de spectacole, circuri, muzee, cinematografe, săli de concert, săli de sport,etc. Principala caracteristică constructivă a unei săli aglomerate o constituie faptul că acestea se găsesc amenajate de regulă în cadrul unor clădiri deosebit de complexe. Astfel, asemenea construcţii cuprind în principal o sală sau mai multe săli de spectacole, scene, cabine pentru artişti, depozite pentru decoruri şi recuzită, spaţii pentru deservirea publicului (foaiere, bufete, garderobe, etc.), ateliere (tâmplărie, butaforie, croitorie, pictură, etc.), săli de repetiţie şi altele. Construcţia poate fi parter dar şi cu mai multe nivele inclusiv subsol. Asemenea clădiri pot adăposti un număr impresionant de persoane(ex. - la opera din Istambul capacitatea maximă a clădirii era de 4000 de persoane, iar la Sala Polivalentă de la Craiova 2800 de persoane). Volumul, precum şi suprafaţa ocupate de astfel de clădiri sunt impresionante ceea ce creează condiţii favorabile ca eventualele incendii să se transforme în incendii de mari proporţii. Astfel, clădirea teatrului din Ruen avea următoarele dimensiuni:79,3x34,8m,scena:33x18,8x32m iar scena principală a operei din Istambul avea lăţimea de 24,8m şi adâncimea de 23,2m. Deşi, aceste construcţii au majoritatea elementelor de construcţie din materiale incombustibile există totuşi şi o mare cantitate de materiale combustibile astfel:  lemn, în principal la planşeul scenei(la opera din Istambul, aceasta avea o suprafaţă de 680m2 ),pereţii interiori, decoruri, scaune ţi mobilier, loji ţi balcoane, parchete, etc.;  textile pentru capitonaje, decoraţiuni interioare, mobilier, draperii, cortine (la teatrul din Ruen cortina era formată din catifea de lână cu căptuşeală din bumbac, degajând în caz de ardere 2500 calorii/m2 ), decoruri, recuzită, etc.;  materiale plastice pentru izolări fonice şi acustice sau decoraţiuni interioare;  carton asfaltat, bitum(ca în cazul învelitorii de tip sandwich de la Sala Polivalentă din Craiova) Existenţa candelabrelor foarte grele pentru iluminatul sălilor de spectacole sau foaiere suspendate fermele metalice ale acoperişurilor, în caz de incendii, prezintă pericol de prăbuşire. Acoperişul are suprafeţe mari şi foarte mari, şarpanta are de regulă o structură spaţială executată din materiale metalice, iar învelitoarea incombustibilă - Sala Polivalentă din Craiova avea şarpanta metalică executată din ţevi de oţel îmbinate prin sudură pe sfere de oţel(noduri)iar învelitoarea de tip sandwich alcătuită din straturi de bitum, carton asfaltat şi saltele de vată minerală între două foi de vată ambutisată. 31

Din punct de vedere funcţional, astfel de construcţii se caracterizează prin faptul că în timpul spectacolelor sau repetiţiilor se foloseşte în multe cazuri, focul deschis sub diferite forme, ce poate aprinde materiale combustibile (ţigări, făclii, focuri de artificii, efecte speciale de flăcări, etc.). Astfel, la Opera din Istambul, pentru punerea în scenă a operei „Aida” au fost întrebuinţate efecte speciale de flăcări şi lumină sub forma a şapte bazine, pe ambele laturi ale scenei, cu diametrul de 2 m din care se ridica o coloană de flăcări înaltă de 3 m. Prezenţa orgilor de lumini, a instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă sau a mecanismelor şi dispozitivelor pentru punerea în mişcare a scenelor rotative sau decorurilor, favorizează izbucnirea şi propagarea incendiilor. Uneori, pe scenă în afara materialelor combustibile constructive, există şi o foarte mare cantitate de decoruri combustibile suspendate şi sisteme de manevrare a acestora care contribuie decisiv la propagarea incendiilor pe verticală(la Opera din Istambul pe scenă se găseau aproximativ 12-15 tone de decoruri şi 500 kg funii din cânepă). Tot din punct de vedere funcţional mai trebuie subliniat faptul că asemenea obiective sunt deservite de un număr limitat de salariaţi permanenţi-care mai ales pe timp de noapte, sau când nu sunt spectacoleasigură o pază şi supraveghere insuficientă a acestor obiective. Caracteristicile constructive la cinematografe sunt asemănătoare cu cele ale teatrelor, pericolul de incendiu şi modul de propagare a acestuia depinzând de mărimea şi de gradul de combustibilitate al construcţiei, precum şi de dotările cinematografului. Specific acestor categorii de instituţii este existenţa cabinei de proiecţie, care constituie un loc important de izbucnire a incendiilor.

7.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
În sălile cu aglomerări de persoane, incendiile izbucnesc cel mai frecvent în următoarele locuri:  casa scenei(pe scenă, în buzunarele acesteia şi sub scenă);  sala de spectacole;  podul şi acoperişul sălii de spectacole;  cabinele de proiecţie ale cinematografelor. Casa scenei În casa scenei incendiile pot izbucni şi propaga cu uşurinţă, atât pe orizontală cât şi pe verticală, datorită următorilor factori:  prezenţa unei mari cantităţi de materiale combustibile folosite în construcţia scenei, a buzunarelor acesteia şi sub scenă(materiale combustibile la care s-a făcut referire la punctul 1);  existenţa unui mare volum de aer în casa scenei, precum şi a numeroaselor deschideri între scenă şi încăperile din jurul acesteia(buzunare, cabine pentru actori, birouri, magazii de materiale şi recuzită, etc.). În cazul incendiului de la Teatrul din Ruen, s-a consumat o masă de aer de aproximativ 20.000 m3 adică dublul volumului casei scenei;  folosirea pe timpul repetiţiei şi spectacolelor a diferite materiale combustibile şi a unor surse de foc deschis;  prezenţa decorurilor suspendate(de regulă combustibile) contribuie substanţial la propagarea incendiului pe verticală şi la aprinderea întregii case a scenei; La incendiile din casa scenei se înregistrează temperaturi cuprinse între 1000 şi 12000 C, care duc la deformarea elementelor de construcţie metalice(grătare, pasarele),la distrugerea rapidă a decorurilor suspendate şi a sistemului de suspendare şi manevrare a acestora şi prăbuşirea lor pe scena propriu-zisă, fapt ce determină creşterea intensităţii arderii şi îngreunarea acţiunii de intervenţie. O caracteristică importantă o constituie faptul că în acoperişul casei scenei se găsesc trapele de evacuare a fumului, care, prin deschidere, pot crea un tiraj puternic, ce duce la propagarea cu uşurinţa a incendiului pe verticală pe toată înălţimea acesteia. Sala de spectacole Sala de spectacole ocupă locul al doilea în ceea ce priveşte izbucnirea şi dezvoltarea incendiilor. Factorii care contribuie la dezvoltarea incendiilor sunt:  prezenţa, ca şi în cazul casei scenei, a unei mari cantităţi de materiale combustibile(mobilier, capitonaje din lemn, textile, mase plastice, etc.);  existenţa lojilor şi balcoanelor executate în marea lor majoritate din materiale combustibile. 32

Caracteristicile unor astfel de incendii o constituie faptul că pe timpul reprezentaţiilor în sălile de spectacole se găseşte un număr mare sau chiar foarte mare de persoane, care în caz de incendiu pot intra în panică, astfel încât incendiul capătă accente dramatice-întrucât spectatorii blochează ieşirile, împiedică intervenţia pompierilor şi îngreunează evacuarea şi salvarea. În anul 1897 pe timpul unui incendiu izbucnit la Teatrul „Broclam” din New York, un număr de 238 de persoane au fost strivite ca urmare a panicii create. În cazul incendiilor izbucnite în sălile de spectacole, unele produse ale arderii(particule de materiale arse), precum şi fumul se concentrează în special spre părţile superioare ale încăperilor, constituind un mare pericol pentru spectatorii aflaţi în loji şi balcoane. Incendiul izbucnit în sală prezintă un mare pericol pentru scenă, mai ales când cortina de siguranţă nu a fost coborâtă, iar trapele din casa scenei nu au fost închise, întrucât se formează un tiraj puternic spre scenă, ajungându-se la situaţii din cele mai grave-incendii generalizate la întreaga construcţie. Fumul şi produsele arderii incomplete(în special oxidul de carbon),în situaţia izbucnirii incendiului pe timpul spectacolelor îngreunează operaţiunea de evacuare a spectatorilor, contribuind la creşterea panicii datorate reducerii condiţiilor de vizibilitate şi pot provoca victime, ca urmare a scăderii procentului de oxigen sub17%.De reţinut faptul că o sală de spectacole medie se inundă cu fum in 1-2 minute. De asemenea, incendiile se propagă pe căi ascunse, cum ar fi golurile existente în pereţii construcţiei, canale tehnologice, căi de evacuare a fumului, tubulatura de şi condiţionare. Podul şi acoperişul sălii de spectacole Incendiile izbucnite în poduri şi la acoperişul sălii de spectacole au aceleaşi comportări şi caracteristici cu cele izbucnite la construcţiile obişnuite. Pierderea capacităţii portante a elementelor de construcţie a acoperişurilor duce la prăbuşirea acestora în poduri şi de aici în sală unde distrug balcoanele şi lojile şi pot accidenta spectatorii dacă aceştia se mai găsesc în sală. Din această cauză candelabrele cu greutăţi mari (2-3 tone) se prăbuşesc în sală deteriorând mobilierul, provocând victime şi contribuind la creşterea intensităţii arderii în zona prăbuşirii. Cinematografe În ceea ce priveşte-incendiile izbucnite la cinematografe se apreciază că acestea prezintă aceleaşi caracteristici ca cele de la teatre(scenă, sală de spectacol, acoperiş şi pod) cu menţiunea că apar unele particularităţi privitoare la incendiile izbucnite în cabina de proiecţie. Aceste incendii se dezvoltă cu repeziciune datorită materialelor combustibile aflate în cabine, cuprinzând în scurt timp întreaga încăpere, având în vedere şi volumul ei relativ redus. Direcţia principală de propagare este spre sală, aceasta realizându-se prin vizetele de comunicare cu sala şi prin căile de comunicaţie dinspre acestea.

7.3 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
Principiile tactice de intervenţie variază în funcţie de specificul construcţiei şi de caracteristicile materialelor care ard, de locul de izbucnire şi de direcţiile de propagare a incendiului. Acţiunile de intervenţie se vor desfăşura pe baza unor planuri de autoapărare a instituţiei sau planuri unice de intervenţie ale unităţilor de pompieri, intervenţie care să fie stabilită din timp, ţinându-se seama de punctele vulnerabile la incendii. Recunoaşterea Existenţa a numeroase încăperi cu diferite destinaţii (exemplul de la punctul 1) impune prezenţa obligatorie în componenţa echipei de recunoaştere a unor persoane din partea instituţiei, care să conducă echipa pe căi de acces scurte şi sigure, spre locurile cele mai periculoase. Recunoaşterea începe cu stabilirea situaţiei incendiului după indicii exteriori(fum, flacără, etc.),precum şi pe baza informaţiilor obţinute de la personalul instituţiei sau a datelor furnizate de martori oculari. În situaţiile când până la sosirea subunităţii nu au fost evacuaţi spectatorii, artiştii şi personalul de deservire, folosindu-se scările de serviciu, de incendiu sau intrările secundare, se va urmări ajungerea, în timpul cel mai scurt, în încăperile cu oameni. Se va avea în vedere ca să se înlăture panica şi să se stabilească calmul general, organizându-se evacuarea rapidă a persoanelor rămase în clădire şi salvarea celor aflate în pericol. În raport de locul de izbucnire a incendiului, recunoaşterea se execută astfel:  dacă incendiul a izbucnit pe scenă, recunoaşterea se execută dinspre sală spre scenă;  dacă incendiul a izbucnit în sală, recunoaşterea începe dinspre scenă spre sală.; 33

 dacă incendiul a izbucnit la acoperiş, recunoaşterea se execută din sală spre pod şi din exterior. Pe timpul recunoaşterii, comandantul intervenţiei va stabili:  prezenţa persoanelor aflate în pericol, locul unde se găsesc, căile şi mijloacele de salvare;  locul, mărimea şi posibilităţile de propagare a incendiului;  dacă a fost sau nu coborâtă cortina de siguranţă(se va acţiona pentru coborârea ei chiar pe timpul recunoaşterii);  dacă au fost deconectate şi scoase de sub tensiune instalaţiile de forţă, iluminatul, ventilaţia şi dacă s-a întrerupt alimentarea cu gaz sau lichide combustibile a sistemului de încălzire;  dacă a fost pus în funcţie iluminatul de siguranţă;  dacă s-au acţionat instalaţiile interioare de alimentare cu apă şi instalaţiile speciale de stins incendiul;  dacă au fost deschise trapele de şi ce măsuri s-au luat în vederea limitării propagării incendiului, a împiedicării formării tirajului şi a efectuării schimbului de gaze;  dacă au fost coborâte pe scenă decorurile suspendate;  căile pe unde se vor introduce dispozitivele de luptă;  măsurile de securitate pentru personalul ce acţionează la incendiu. La incendiile izbucnite la cinematografe se va urmări în mod deosebit dacă au fost evacuaţi spectatorii şi operatorii, dacă din cabinele de proiecţie eu fost scoase rolele ce peliculele de film şi aparatele de proiecţie, iar din sală au fost evacuate aparatura de sonorizare şi mobilierul.

Substanţe stingătoare
În general, ca substanţă stingătoare se foloseşte apa. Pe scenă, la pod şi acoperişuri, apa va fi refulată cu ţevi cu diametre şi presiuni mari, iar în sălile de spectacol şi cabinele de proiecţie se folosesc ţevi tip „C” cu robinet şi ajutaje pulverizatoare. Intensităţile minime de stingere sunt 0,1-0,15l/s* m2 pentru sălile de spectacole;0,2-0,3 l/s* m2 pentru scene şi 0,13-0,15 l/s* m2 pentru acoperişuri.

7.4 STINGEREA INCENDIULUI
Problema centrală care se impune a fi rezolvată cu precădere în cele mai bune condiţii, în caz de incendiu, este evacuarea spectatorilor şi a celorlalte persoane existente în clădire. Această operaţiune se face cu ajutorul unui personal special instruit şi se execută având în vedere faptul că în primul rând se vor evacua persoanele accidentate şi apoi a celor de la balcoane şi loji. Operaţiunea de salvare trebuie condusă cu mare atenţie, cu mult spirit de prevedere, competenţă şi calm pentru preîntâmpinarea panicii. Întrucât realizarea dispozitivelor premergătoare şi a celor de intervenţie se execută concomitent cu operaţiunile de evacuare şi salvare a spectatorilor, actorilor şi a personalului de deservire, se impune necesitatea ca, iniţial, acestea să fie realizate spre şi prin intrările secundare, scările de serviciu şi de incendiu. Căile principale de acces vor fi folosite numai pentru salvări de oameni şi salvări de bunuri materiale. Direcţiile principale de atac se aleg în raport cu locul de izbucnire a incendiului şi de direcţiile de propagare a acestuia, astfel:  în situaţia unui incendiu izbucnit pe scenă, unde nu există cortină metalică sau aceasta nu a fost coborâtă, direcţia principală de atac se alege dinspre sală spre scenă, asigurându-se, astfel, protecţia sălii. După ce cortina metalică a fost coborâtă, se destină ţevi pentru răcirea ei în permanenţă, iar cu majoritatea forţelor se atacă incendiul, circular, prin deschiderile existente, limitându-se propagarea acestuia la sală, sub scenă, la buzunare, pasarele şi grătare;  dacă incendiul a izbucnit în sală, direcţia principală de atac se alege dinspre scenă spre sală, asigurându-se, astfel, protecţia scenei;  când incendiul a izbucnit la acoperiş, direcţia hotărâtoare de acţiune se alege dinspre sală spre acoperiş, urmărindu-se în mod deosebit, protejarea elementelor de susţinere ale acoperişului şi candelabrelor.

34

În toate situaţiile, în raport de sursele de apa exterioare şi de forţele şi mijloacele de care dispune, comandantul intervenţiei trebuie să realizeze atacul circular al incendiului, organizând acţiunea de stingere pe sectoare de intervenţie, după cum urmează:

7.4.1 În cazul incendiilor izbucnite pe scenă:
o un sector de intervenţie pe scenă, folosindu-se intrările din buzunare şi anexe, cu dispozitive eşalonate la toate nivelele scenei, având misiunea de a proteja şi cortina metalică dinspre scenă; o un sector de intervenţie în sala de spectacole, cu eşalonarea dispozitivului la parter, lojă şi balcoane, având misiunea de protejare a cortinei metalice dinspre sală sau protecţia portalului scenei, în lipsa cortinei metalice; o un sector de intervenţie la nivelul pasarelelor şi acoperişului casei scenei, având misiunea de a acţiona asupra incendiului propagat la decorurile suspendate(dacă nu au fost coborâte) şi de a asigura protecţia grătarelor şi dispozitivelor de suspendare a decorurilor(fig.1.). În toate sectoarele de intervenţie se va acorda o grijă deosebită iluminatului locurilor de lucru, precum şi evacuării fumului, folosindu-se agregatele din dotarea autospecialelor pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat sau ,în lipsa acesteia ,proiectoarele de pe maşini şi farurile acestora. Se mai poate dirija un număr minim de proiectoare pe direcţiile hotărâtoare de acţiune, concentrându-se cablurile de proiector de pe toate maşinile de luptă. Pe timpul desfăşurării acţiunilor de stingere, situaţia impune uneori cu necesitatea deschiderii golurilor scenei. Aceste situaţii se pot ivi: o când pericolul de propagare a incendiului dinspre scenă spre sală(mai ales când portalul scenei nu a fost protejat prin cortină metalică) şi spre axele scenei este iminent. În această împrejurare deschiderea tuturor golurilor va schimba rapid situaţia incendiului. Afluxul de aer proaspăt va determina intensificarea arderii în această zonă şi propagarea rapidă a incendiului pe verticală, în direcţia grătarelor. Comandantul intervenţiei poate recurge la această măsură numai dacă prin recunoaştere amănunţită stabileşte că, procedând astfel, s-ar naşte pericolul ca incendiul să se extindă asupra întregului teatru şi că forţele şi mijloacele ce la are la dispoziţie nu-i permit oprirea propagării incendiului pe aliniamentul casei scenei; o când casa scenei, anexele acesteia şi sala de spectacole sunt inundate cu fum, care îngreunează executarea misiunii de localizare şi lichidare a incendiului, în lipsa autospecialei pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat. Şi în acest caz reuşita acţiunii de localizare şi lichidare a incendiului în limitele casei scenei este determinată de deschiderea golurilor. Condiţia este, însă, ca acest lucru să se facă numai în prezenţa ţevilor amplasat în aceste goluri, iar instalaţiile fixe de stins incendiu(drencere, sprinklere, etc.) să funcţioneze. Existenţa incendiului pe scenă, cu toţi factorii care determină intensificarea arderilor şi propagarea lui pe anumite direcţii, duce la prăbuşirea unor decoruri suspendate, a unor părţi din grătare sau chiar la prăbuşirea scenei propriu-zise la caturile inferioare şi, implicit, la deteriorarea unor conducte de apă, a tunurilor de apă amplasate pe scenă sau a unor părţi din instalaţiile drencer şi sprinkler. Acest lucru duce la un consum iraţional al apei şi la inundarea subscenei şi buzunarelor acesteia, cât şi la deteriorarea unor bunuri materiale adăpostite aici. În această situaţie comandantul intervenţiei trebuie să ia măsura opririi alimentării cu apă a acestor instalaţii, prin deconectarea pompelor de alimentare şi închiderea vanelor de la reţeaua de alimentare a oraşului.

7.4.2 În cazul incendiilor izbucnite în sală, comandantul va organiza următoarele sectoare de intervenţie:
o un sector de intervenţie în sală, cu dispozitiv eşalonat la parterul sălii, loji şi balcoane, cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului, de protecţie a cortinei metalice coborâte (sau a portalului scenei, când lipseşte cortina metalică) şi de limitare a propagării incendiului spre scenă; o un sector de intervenţie la scenă, cu misiunea de protejare a cortinei metalice din partea dinspre scenă(sau a portalului scenei, în cazul lipsei cortinei metalice); 35

o un sector de intervenţie la pod şi acoperiş, cu misiunea de supraveghere, localizare şi lichidare a incendiului, în cazul propagării acestuia de la sală, prin intermediul planşeului combustibil (fig.2.).

7.4.3 În cazul incendiilor în podurile şi la acoperişurile sălilor de spectacole, se va organiza:
o un sector de intervenţie cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului la acoperiş şi pod; o un sector de intervenţie cu misiunea de supraveghere, localizare şi lichidare a incendiului în sală, cu dispozitiv eşalonat pe verticală, în primul rând la balcon şi parter şi apoi la lojă; o un sector de intervenţie la acoperişul şi casa scenei, în situaţia când atât sala cât şi scena au acelaşi acoperiş. Direcţia hotărâtoare de acţiune trebuie aleasă în partea acoperişului dinspre scenă, cu misiunea de a limita propagarea incendiului spre casa scenei. În cazul prăbuşirii acoperişului peste planşee, în sală, comandantul intervenţii trebuie să manevreze în aşa fel dispozitivul de intervenţie încât majoritatea forţelor şi mijloacelor să fie concentrate pe perimetrul zidurilor portante, evitându-se astfel accidentarea servanţilor, deteriorarea accesoriilor folosite în acţiunea de stingere şi propagare a incendiului la încăperile vecine. Complexitatea problemelor de rezolvat pe timpul stingerii impune o conducere fermă şi o execuţie ireproşabilă a ordinelor şi misiunilor.

7.5 CONCLUZII ŞI ÎNVĂŢĂMINTE DE LA INCENDIU
Incendiile izbucnite în clădiri cu săli aglomerate, în unele situaţii, devin catastrofale. Dacă aceasta nu s-a produs la majoritatea incendiilor, faptul se datorează măsurilor de prevenire şi stingere întreprinse şi uneori, în mai mică măsură, şi unor întâmplări fericite. O problemă extrem de importantă şi mereu discutată de care depinde pericolul şi propagarea incendiului pe o scenă o constituie cantitatea şi natura decorurilor. Acestea trebuie aşezate şi manipulate corect pentru a nu bloca hidranţii, a nu lovi şi bloca capetele de sprinklere şi drencere, deoarece se pot produce deteriorări şi scăderi ale eficienţei lor în caz de incendiu. Pentru micşorarea aprinderii decorurilor şi reducerea vitezei de propagare a incendiului, decorurile se ignifughează. În foarte multe cazuri o ignifugare defectuoasă, nedurabilă, sau superficială a decorurilor, duce la propagarea rapidă a incendiilor pe scenă. Dacă decorurile sunt suspendate, viteza de propagare este foarte mare. De exemplu la opera din Nürnberg, viteza de propagare a incendiului a ajuns la 5m/s. Experienţa dobândită la incendiile de teatre demonstrează că decorurile şi perdelele suspendate cu intervale reduse între ele, montate suprapuse sau alăturate, constituie premiza pentru propagarea rapidă a incendiului, cu o viteză de neînchipuit, puţin frânată de ignifugarea materialelor combustibile. S-a spus mult despre cortina de siguranţă, în unele situaţii făcând „minuni”, în altele a produs dezamăgire. Totuşi cortina de siguranţă constituie principala instalaţie de protecţie într-un teatru. Se impune ca ea să fie coborâtă la timp, cu repeziciune separând etanş scena de sala de spectacole, asigurând o închidere etanşă la fum. Nerealizându-se acest lucru, o serie de incendii s-au soldat cu pierderi de vieţi omeneşti şi bunuri materiale. O cortină de siguranţă corect executată şi montată reţine, în cazul izbucnirii unui incendiu pe scenă, fumul şi flăcările, ferind astfel sala de spectacole. Cortina de siguranţă şi-a îndeplinit întotdeauna rolul său, dacă a fost coborâtă complet şi răcită la timp, pe ambele feţe. Pentru a crea condiţii de siguranţă cortinei de siguranţă este necesară crearea imediată a unei compensaţii de presiune în casa scenei, ceea ce se realizează prin deschiderea automată a trapelor de fum la partea superioară a scenei, producându-se un puternic tiraj(efectul de coş). Lipsa cortinei de siguranţă sau coborârea ei cu întârziere duce la propagarea incendiului în sala de spectacole, ca urmare a curenţilor de aer care se formează între scenă şi sala de spectacol. Într-o astfel de situaţie fumul umple mai întâi partea de sus a sălii de spectacole, iar apoi treptat, etajele de jos, inclusiv parterul. 36

Observaţiile care s-au făcut pe timpul unor incendii de teatre arată că uneori, în împrejurări prielnice, întreaga sală de spectacole poate fi umplută cu fum în timp de 1-2 minute. Deschiderea uşii spre scenă sau dinspre culoarele teatrului produce umplerea cu aer fierbinte şi cu fum a încăperilor care vin în contact direct cu scena, ceea ce îngreunează simţitor acţiunea de stingere. În afară de aceasta, pe timpul procesului de ardere se consumă foarte mult oxigen, iar scena şi încăperile alăturate sunt umplute cu mult fum. Acest fenomen constituie de altfel una din principalele cauze de asfixiere a oamenilor în timpul incendiilor de teatre. În timpul dezvoltării incendiului pe scenă, se formează o temperatură mare, care ajunge până la 100012000 C. Din această cauză se pot deforma sau distruge elementele de metal ale construcţiilor. În funcţie de viteza şi intensitatea procesului de ardere, precum şi de felul de construcţie, prăbuşirea planşeului scenei poate să aibă loc în timp de 20-25 minute de la izbucnire incendiului. În urma prăbuşirii diferitelor elemente de construcţie, viteza de propagare a incendiului creşte. Din incendiile de teatre produse până acum reiese că un incendiu la un teatru şi în special pe scenă, trebuie localizat în 5-10 minute, în caz contrar dezvoltarea sa rapidă este inevitabilă. Specificul incendiilor izbucnite la teatre sau mai ales pe scenă impune o acţiune energică şi cât mai rapidă, deoarece fiecare minut de întârziere poate produce victime şi însemnate pierderi materiale, poate compromite întreaga acţiune de stingere. Experienţa marilor incendii de teatre a dovedit că acolo unde s-a asigurat o evacuare rapidă şi au existat ordine nu s-au produs pierderi de vieţi omeneşti. De aici necesitatea acordării unei importanţe deosebite întocmirii verificării şi actualizării planului de evacuare, pentru caz de incendiu. Potrivit planului de evacuare stabilit dinainte şi prelucrat cu tot personalul, cei care au sarcini concrete trebuie să se găsească în caz de incendiu în locurile de trecere şi de evacuare cu scopul de a dirija spectatorii spre ieşirile respective. Evacuarea trebuie să înceapă cu spectatorii de la balcoane, unde se acumulează gazele rezulte după procesul de ardere şi temperatura este ridicată. Actorii şi personalul aflat în sectorul scenei se evacuează direct în exterior, prin intrarea de serviciu. Indiferent care-i cauza sau evoluţia incendiului, panica joacă un rol de seamă în executarea evacuării şi salvării persoanelor în caz de incendiu. Pentru prevenirea pericolului panicii, în sala de spectacole, la izbucnirea unui incendiu pe scenă, este indicat ca majoritatea spectatorilor să se îndrepte pentru părăsirea sălii, în direcţia opusă scenei. Incendiile izbucnite la teatre se pot transforma, uneori, în mari catastrofe urmate de pierderi de viaţi omeneşti şi bunuri materiale. Apariţia unor astfel de situaţii se datorează a trei factori principali: o panica creată în urma izbucnirii incendiilor; o existenţa unei mari cantităţi de materiale şi uşurinţa cu care se propagă incendiul; o multiplelor posibilităţi de aprindere pe timpul funcţionării teatrului.

8. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA MAGAZINE 8.1 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE SI FUNCŢIONALE

ŞI MARI COMPLEXE COMERCIALE

Magazinele se amenajează in clădiri cu dimensiuni din ce în ce mai mari, cu multe etaje, cu activităţi diferite, cu personal şi public foarte numeros, unde se efectuează expunerea şi vânzarea unui număr mare de obiecte foarte diferite în majoritatea lor combustibile şi chiar explozive ceea ce prezintă un accentuat pericol de incendii. În aceste clădiri sarcina termică este atât de mare, încât se poate aprecia că marile magazine se situează printre obiectivele cu riscurile foarte mari din punct de vedere a posibilităţii de izbucnire a incendiilor. Magazinele de dimensiuni mici si medii (clădiri izolate cu 1-2 nivele, având de regulă o arie totală de vânzare de 200-500 m2) prezintă un risc de incendiu mult mai mic. Spre deosebire de acestea, marile magazine aşa cum s-a mai arătat prezintă un foarte mare pericol de incendiu.

37

Desfăşurate pe unul sau mai multe nivele, având suprafaţa de vânzare de 1000-2000 m2, marile magazine concentrează într-o singură construcţie spaţii echivalente cu aria unui număr mare de magazine mici sau medii. Clădirile de comerţ adăpostesc în incinta lor săli de comerţ, de expunere, încăperi pentru primirea, păstrarea şi pregătirea mărfurilor pentru vânzare, încăperi auxiliare şi tehnice (camere de ventilaţie, tablouri electrice, instalaţii de încălzire, etc.) încăperi administrative şi grupuri sociale. Complexele comerciale acoperite ating dimensiuni şi mai mari. Acest tip de construcţii ating arii de la 70.000 până la 100.000 m2 (exemple „COMPLEXUL PIAŢA UNIRII”, „PIAŢA DELFINULUI”, etc.) grupând la un loc unul sau două mari magazine universale şi numeroase localuri comerciale mai mici. Consecinţa acestei concentrări este creşterea probabilităţii de producere a unui incendiu în asemenea imobile, la care se adaugă şi cea determinată de dotarea construcţiilor cu instalaţii utilitare pe care magazinele mici le au (instalaţii de ventilare-condiţionare, ascensoare, scări rulante, instalaţii electrice complexe, ghene verticale, etc.) Spre deosebire de sălile aglomerate, în magazine nu poate fi limitat numărul de persoane care pot accede simultan în acestea. După statisticile efectuate în cele mai mari magazine din capitală şi marile oraşe ale ţării, numărul de persoane aflate în perioadele de vârf, depăşeşte ordinul sutelor sau chiar miilor, astfel în magazinul ”VICTORIA” se pot concentra la un moment dat 3000 de persoane, în magazinul „UNIREA” – 3500 de persoane , iar în complexul comercial „CORA” 2000 de persoane. În momentul izbucnirii incendiului de la magazinul ‘VICTORIA’ în clădire se găseau 2000 de persoane, iar în complexul comercial ‘FARBEN BANK’ din Germania , din fericire erau un număr redus de vizitatori . Cea mai mare parte a spaţiilor magazinelor este destinată cumpărătorilor iar de-a lungul pereţilor se găsesc rafturile pe care se găsesc expuse mărfurile precum şi tejghelele. De obicei golurile ferestrelor sunt utilizate ca vitrine în care sunt expuse mărfurile care îngreunează evacuarea şi realizarea dispozitivului. O altă caracteristică cu directe implicaţii în ceea ce priveşte evacuarea şi realizarea dispozitivului este aceea că numărul căilor de acces către caturile superioare şi subsoluri este destul de redus. Toate magazinele au, de regulă, alături sau la subsol încăperi destinate depozitării mărfurilor sau ambalajelor ceea ce face ca pericolul de incendiu şi de propagare a acestuia să fie considerabil mărit. De asemenea magazinele mici au în apropierea lor şoproane, barăci sau chiar materiale combustibile depozitate în aer liber (în special ambalaje) care prezintă mare pericol de incendiu şi favorizează propagarea incendiilor.

8.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
În magazinele şi marile complexe comerciale, incendii pot izbucni în : - raioanele de prezentare şi vânzare a mărfurilor ; - magazii şi camere de primire-expediţie a mărfurilor ; - birouri ; - încăperi tehnice şi instalaţii ; - depozite tehnice şi instalaţii ; - depozite de mărfuri anexă ale magazinului. Propagarea incendiilor în magazinele comerciale este favorizată de : - concentrarea în spaţii relativ mici a unor imense valori materiale cele mai multe fiind materiale combustibile ; - depozitarea în aceleaşi spaţii a unei varietăţi de sortimente de mărfuri cu caracteristicile de ardere şi comportare la foc diferite (articole de celuloid si cauciuc, alături de parfumuri, mobile şi bijuterii, textile, obiecte din mase plastice, vopsele, ambalaje, etc.) ; - existenţa unei mari cantităţi de ambalaje de diferite categorii si a volumelor mari ai încăperilor care contribuie la creşterea intensităţii arderii şi propagarea incendiului cu repeziciune - un număr mare de cumpărători aflaţi în magazine în momentul izbucnirii incendiului, panica acestora care se îmbulzesc spre cele mai apropiate ieşiri face ca să nu se poată lua cele mai operative măsuri de localizare a incendiului şi de evacuare a oamenilor şi a bunurilor materiale. - degajarea fumului în cantităţi mari, care inundă întregul magazin, (în 10-15’), îngreunează evacuarea, măreşte panica, dă naştere la asfixieri şi noi accidente, îngreunează activitatea echipelor de salvare precum şi acţiunea de stingere. 38

În momentele care urmează imediat izbucnirii incendiului si inundării cu fum a unui magazin, panica cuprinde persoanele aflate în magazin. Neavertizată asupra pericolului, lipsită de cele mai elementare indicaţii asupra poziţiei căilor de evacuare şi a modului în care să se salveze, mulţimea se îmbulzeşte spre cele mai apropiate ieşiri, iar scoaterea de sub tensiune a instalaţiilor blochează ascensoarele între etaje, mărind numărul eventualelor victime. Studiile întreprinse în ultimii ani au arătat că : - densitatea de la care panica prezintă pericol pentru evacuarea persoanelor este de 0,28 mp/om ; - fenomenul panicii se produce si fără existenţa situaţiei de pericol. La densităţi de 0,26 mp/om , când oamenii, aflaţi unul lângă altul, se ating între ei şi nu mai pot evita contactul, se creează o stare de stres, care poate genera panică, fără nici o altă cauză exterioară ; - atâta timp cât publicul continuă să se deplaseze spre un loc care-l consideră sigur, posibilitatea de apariţie a panicii este redusă. Dacă, însă, deplasarea încetineşte sau se opreşte, pericolul apariţiei acesteia este iminent. Din cauza concentrării în spaţii închise a unor cantităţi însemnate de materiale sau mărfuri care au proprietăţi diferite în caz de incendiu pot avea loc unele fenomene caracteristice cum sunt : - aprinderea întregii suprafeţe a încăperii şi a suprafeţelor libere a materialelor combustibile, lucru favorizat şi de intervalele mici dintre mărfuri ; - propagarea rapidă a incendiului şi prin intermediul materialelor combustibile expuse, a tejghelelor şi rafturilor combustibile, precum şi datorită tirajului ce se formează ; - creşterea rapidă a temperaturii până la 1000 grade C si presiunii gazelor ca rezultat a afluxului de aer sau descompunerea oxidanţilor favorizează formarea flăcărilor înalte care pot ajunge până la planşeu, fapt ce creează condiţii de propagare la elementele de construcţie ale magazinului şi la caturile superioare ; - apariţia pericolului de explozie ca rezultat al reacţiei dintre apă si diferite substanţe chimice sau prin combinarea acestora, explozii însoţite de degajări de oxid de carbon sau alte gaze toxice ; - prăbuşirea stivelor de materiale, sau rafturilor care contribuie la creşterea intensităţii arderii, împiedică evacuarea bunurilor materiale, îngreunează acţiunea de stingere ducând la accidentarea servanţilor amplasaţi în intervalele dintre acestea ; - o parte din mărfuri se găsesc expuse pe tejghele, rafturi, suporturi etc., ceea ce face ca suprafaţa de contact cu aerul sa fie mai mare deci şi propagarea incendiului să se facă mai repede ; - prăbuşirea planşeelor combustibile datorită pierderii capacitaţii lor portante, precum şi a elementelor acoperişurilor în situaţia când incendiul s-a propagat la ele ; - propagarea incendiului prin casa scării, casa liftului, scările rulante se face destul de repede ca urmare a tirajului ; Toate acestea creează mari dificultăţi la realizarea dispozitivului şi la evacuarea oamenilor şi bunurilor materiale.

8.3 ORGANIZAREA SI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
8.3.1 Recunoaşterea
Se execută de una sau mai multe grupe,în funcţie de mărimea obiectivului şi proporţiile incendiului, pe căile de acces neocupate de cumpărătorii care se evacuează, pe scările fixe de incendiu şi chiar pe scările şi autoscările de incendiu din dotarea secţiei de pompieri, însoţite de personalul specializat din magazin. Dacă intervenţia pentru stingere se execută pe timp de noapte, situaţie când, de regulă, intrările în magazin şi spaţiile de vânzare sunt blocate, prin uşi şi grilaje metalice încuiate, pătrunderea la parterul magazinului se face prin spargerea unui geam din interior. Deschiderea astfel realizată trebuie supravegheată de către servanţi, pentru a împiedica pătrunderea unor răufăcători şi înstrăinarea materialelor expuse. Pentru pătrunderea la etajele magazinului, comandantul intervenţiei va folosi scările fixe de incendiu, scările şi autoscările din dotarea subunităţii. Pe timpul recunoaşterii, comandantul intervenţiei va stabili : - prezenţa oamenilor rămaşi în încăperile magazinului, la diferite etaje, starea în care se află, necesitatea acordării primului ajutor medical, metodele şi mijloacele ce pot fi folosite pentru salvarea 39

rapidă. Acţiunea de acordare a primului ajutor medical şi de dirijare a cumpărătorilor spre căile de acces sigure, în vederea evacuării, începe chiar pe timpul executării recunoaşterii. În acest scop , se destină servanţi pentru iluminatul intrărilor în căile de acces stabilite pentru dirijarea oamenilor de salvat şi mai ales pentru intervenţia energetică, în vederea liniştirii celor intraţi în panică si restabilirea ordinii normale de evacuare ; - gradul de inundare cu fum a caselor scărilor care vor fi folosite pentru salvarea oamenilor, necesitatea şi posibilitatea ventilării lor sau evacuării fumului cu ajutorul mijloacelor specializate din dotarea autospecialei pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat, ori a executării unor deschideri dacă este posibil ; - natura, cantitatea şi modul de depozitare ale mărfurilor supuse arderii ; - locul şi proporţiile incendiului, direcţiile principale de propagare a acestuia ; - cantitatea şi modul de depozitare a mărfurilor care trebuie evacuate sau numai protejate împotriva efectelor fumului, focului sau apei ; - prezenţa substanţelor îmbuteliate, susceptibile de a exploda şi provoca victime în rândul cumpărătorilor, personalului de deservire şi al servanţilor care acţionează la incendiu, precum şi măsurile ce trebuie luate pentru protecţia acestora ; - existenţa personalului şi mijloacelor tehnice din dotarea magazinului, posibilităţile de evacuare a acestora în acţiunea de evacuare a valorilor materiale (benzi transportoare, elevatoare, electrocare, cărucioare, containere, coşuri etc.) - existenţa instalaţiilor speciale de stingere (sprinkler sau drencer), dacă au fost puse în funcţiune şi efectul acestora pentru limitarea propagării incendiului ; - prezenţa instalaţiilor electrice de iluminat, forţa şi ventilaţie sub tensiune şi necesitatea deconectării lor ; - existenţa tablourilor generale sau a cabinelor telefonice şi electrice în subsoluri, dacă acestea au fost scoase de sub tensiune, în vederea prevenirii electrocutărilor, ce măsuri trebuie luate pentru protecţia lor împotriva apei ce se va acumula în subsoluri pe timpul ducerii acţiunilor de stingere ; - măsuri de asigurare a servanţilor care vor acţiona în încăperile incendiate ale magazinului. În alegerea substanţelor stingătoare, comandantul intervenţiei trebuie sa ţină cont de varietatea produselor depozitate, de proprietăţile fizico-chimice si de comportarea diferită la foc a acestora. Substanţele cel mai des utilizate în acţiunea de stingere sunt : apa pulverizată, spumele uşoare, cu coeficient mare de înfoiere şi pulbere stingătoare. Intensităţile de refulare se aleg în funcţie de materialele combustibile preponderente expuse în magazin.

8.3.2 Stingerea incendiului
Când incendiul a izbucnit pe timp de zi şi în magazin se găsesc cumpărători şi personalul de deservire, sarcina cea mai importantă şi plină de răspundere a comandantului intervenţiei este să organizeze şi să conducă personal acţiunea de salvare şi evacuare a persoanelor ramase blocate şi neevacuate, concomitent cu realizarea dispozitivelor premergătoare de luptă. Deşi analizată şi în alte lecţii, problema salvării persoanelor aflate în pericol trebuie pusă din nou în atenţia comandantului intervenţiei, dată fiind marea responsabilitate ce o are acesta în asemenea situaţii. Stabilind încă de pe timpul recunoaşterii numărului oamenilor rămaşi în încăperile magazinului, starea acestora, gradul de pericol ce-l prezintă fumul şi flăcările pentru ei, precum şi starea lor morală, comandantul intervenţiei este obligat : - să instaleze lămpi cu acumulator sau proiectoare, la ieşirile din casele scărilor sau ale altor spaţii destinate evacuării, la nivelul fiecărui etaj ; - să numească, special, la fiecare nivel, servanţi, care să adune şi să îndrume cumpărătorii şi personalul spre ieşiri, să tempereze spiritele, chemând la ordine pe cei cuprinşi de panică ; - să organizeze echipe de 3-4 oameni din subunitatea specializată de salvatori, pentru fiecare nivel, cu misiunea de a căuta şi de a descoperi victimele, de a le transporta până la punctele sanitare, în care sunt concentrate autosalvări cu personal medico-sanitar specializat, chemat încă de la plecarea subunităţilor la incendiu ; - în cazul când numărul victimelor este mai mare se cere sprijin, încă de pe timpul executării recunoaşterii, grupele sanitare ale forţelor de apărare civilă din obiectivele apropiate magazinului incendiat, pe care să le folosească în acţiunile de salvare şi de acordare a primului ajutor medical ; 40

- să instaleze şi să folosească mijloacele din dotare pentru evacuarea fumului şi a gazelor toxice fierbinţi, în primul rând din casele scărilor folosite pentru evacuare, începând cu caturile superioare, unde sunt concentrate cele mai mari cantităţi din aceste substanţe ; - tot pentru evacuarea fumului, folosindu-se utilajele specializate pentru demolări, din dotarea autospecialei pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat, să ordone executarea unor deschideri care vor grăbi efectuarea schimbului de gaze în spaţiile de evacuare ; - să destine, dacă incendiul ameninţă căile de evacuare, ţevi de tip ‘C’, cu ajutaje pulverizatoare, cu misiunea de a dispersa fumul, de a micşora temperatura ridicată a mediului ambiant şi a împiedica cu orice preţ incendierea acestor căi. În situaţia, mai gravă, când, independent de justeţea şi corectitudinea măsurilor luate, căile de evacuare devin nefolosite, comandantul intervenţiei trebuie să concentreze efortul întregului efectiv chemat la locul incendiului pentru salvarea persoanelor, folosind toată gama de mijloace şi procedee de salvare a celor rămaşi neevacuaţi sau blocaţi, cum sunt : - scările fixe de incendiu ; - autoscările cu ascensor rapid ; - scările de incendiu din dotarea subunităţii de pompieri ; - mijloacele specializate din dotare (tub extensibil de salvare, perna pneumatică de salvare, cablu de salvare cu scripeţi, etc.) Succesul operaţiunilor de salvare este asigurat de organizarea şi menţinerea legăturilor radio cu şefii echipelor de la fiecare etaj, fapt ce va permite comandantului intervenţiei să cunoască în orice moment situaţia şi să dirijeze efortul forţelor în zonele sau direcţiile cele mai periclitate. Pe măsura sosirii la locul incendiului a cadrelor din tura liberă, acestea vor fi numite în funcţii de şefi de sectoare, pe etaje, cu misiunea de a conduce efectiv acţiunea echipelor specializate de salvatori, pentru evacuarea oamenilor şi, ulterior, de a conduce acţiunea şefilor de ţeavă, pentru localizarea şi lichidarea incendiului şi evacuarea marilor valori materiale aflate în pericol. Foarte importantă este şi cooperarea cu organele de ordine ale poliţiei şi, în cazuri deosebite, cu subunităţile aparţinând Ministerului Administraţiei şi Internelor sau Ministerului Apărării Naţionale, cărora trebuie să li se încredinţeze misiunile conform P.U.I. întocmit. Concomitent cu executarea acţiunii de salvare a oamenilor, comandantul intervenţiei, pe baza datelor obţinute prin recunoaştere, este obligat să realizeze dispozitive de luptă, în primul rând pe direcţia hotărâtoare de acţiune, pentru asigurarea salvării şi evacuării oamenilor şi limitarea incendiului în zona căilor de salvare şi a încăperilor cu mari valori. O sarcină deosebită din acest punct de vedere, este ca dispozitivele de luptă să nu încetinească sau să împiedice ritmul operaţiunilor de evacuare, lucru ce se poate realiza prin : - realizarea dispozitivelor de luptă pe căile de acces secundare ; - folosirea scărilor din dotare şi a ferestrelor pentru introducerea dispozitivelor pe verticală, de-a lungul pereţilor, cu luarea unor măsuri severe de asigurare a acestora împotriva producerii de accidente. În cazul intervenţiei pe timp de noapte sau în zilele când în marile magazine nu se află personal de deservire şi cumpărători, drept căi de acces pentru ajungerea, în timp scurt, la etajele incendiate, în vederea executării recunoaşterii şi a realizării dispozitivelor premergătoare de luptă, se vor folosi scări rulante, a căror oprire trebuie făcută numai după ce au fost transportate la caturile superioare : - accesoriile necesare stingerii ; - agregatele pentru evacuarea fumului şi pentru iluminat ; - motopompele uşoare ; - hidrogeneratoarele pentru obţinerea spumei cu mare capacitate de înfoiere ; - bidoanele de spumogen şi accesoriile pentru protecţia individuala a servanţilor, etc. ; Stingerea se organizează pe sectoare de intervenţie, de regulă, pe orizontală şi pe nivele. La clădirile înalte, aceste sectoare se pot organiza şi pe verticală, în cazul când se dispune de mijloace de acces prin exterior (scări de toate tipurile), la fiecare faţadă a construcţiei. Sectoarele de intervenţie trebuie organizate astfel : - un sector de intervenţie cu misiunea de localizare şi lichidarea incendiului în încăperile incendiate, evacuarea fumului şi a valorilor materiale de preţ ameninţate direct de incendiu sau de efectele fumului şi apei ; - un sector de intervenţie cu misiunea de supraveghere şi limitare a propagării incendiului la caturile superioare, cu dispozitiv etajat, inclusiv la acoperiş ;

41

- un sector de intervenţie cu misiunea de supraveghere şi limitare a propagării incendiului la etajele inferioare, prin intermediul golurilor scărilor rulante sau al altor instalaţii de legătură intre etaje, cum sunt : casele lifturilor de transport, de mărfuri s.a.. Acestui sector i se va încredinţa şi misiunea de evacuare a apei ce se acumulează pe timpul ducerii acţiunilor de stingere în scopul protejării cabinelor instalaţiilor electrice de iluminat, forţă, ventilaţie, cât şi a mărfurilor depozitate în aceste subsoluri ; - un sector de intervenţie pentru protecţia clădirilor vecine alipite magazinului incendiat sau situate în apropierea acestuia. În cazul când uşile de la intrările principale în magazin şi în încăperile pentru vânzare ori golurile scărilor rulante şi intrările la caturile superioare sunt închise cu uşi grele sau gratii încuiate, până grupa specializată de pe autospeciala pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat, comandantul intervenţiei va hotărî în care zone se vor executa deschideri în vitrine, pentru introducerea dispozitivelor de luptă, organizând, totodată, paza acestora, până la sosirea organelor de poliţie. Pentru intervenţia la caturile superioare, comandantul va hotărî în dreptul căror ferestre se vor amplasa scările de incendiu şi prin care se vor introduce dispozitivele de evacuarea fumului, de iluminat şi pentru stingerea incendiului. In cazul când flăcările se propagă pe faţadele clădirii spre caturile superioare, prin ferestre, până la realizarea dispozitivelor de luptă, comandantul intervenţiei va destina 1-2 autotunuri, care, prin perdele de apă, vor lichida flăcările la exterior chiar vor refula, prin ferestre, apa direct în magazin, în zonele cu arderile cele mai intense. In sectorul principal de lichidare a focarului comandantul intervenţiei trebuie să acorde, de la început, o atenţie deosebită protecţiei elementelor portante ale construcţiei, destinând în mod special ţevi, care vor refula apă de sus în jos, pe întreaga suprafaţă a acestora. Pentru limitarea propagării incendiului prin golurile scărilor rulante sau ale altor instalaţii, spre caturile superioare, se vor destina ţevi cu misiunea de răcire a uşilor sau trapelor acestor deschideri sau de protejare a golurilor, folosindu-se acţiunea jeturilor pulverizante. În cazul golurilor neprotejate, în limita posibilităţilor, se vor confecţiona panouri de închidere, care vor fi umectate permanent. Pentru prevenirea accidentelor, golurile respective vor fi marcate , vizibil, cu steguleţe, proiectoare sau lămpi cu acumulatori, numindu-se câte un servant cu misiunea de pază a acestora. În încăperile incendiate, servanţii vor acţiona cu ţevi tip ‘C’ cu ajutaje pulverizatoare, amplasânduse la capătul rafturilor şi nu în intervalul dintre ele, în scopul evitării accidentelor rezultate prin prăbuşirea acestora, în cazul pierderii capacitaţii lor portante. După stingerea incendiului la suprafaţa mărfurilor îmbalotate, acestea vor fi scoase în afara încăperilor incendiate, cu ajutorul coşurilor, containerelor, cărucioarelor, electrocarele, benzile rulante etc., pe platforme sau pe locuri amenajate în apropierea clădirii, unde, după desfacerea baloturilor, se vor stinge eventualele focare pătrunse în masa mărfurilor respective, cu ajutorul unor ţevi tip ‘C’, destinate special în acest scop. Concomitent cu acţiunea de stingere, se execută şi evacuarea mărfurilor neincendiate, dar periclitate de incendiu, folosindu-se pentru aceasta efectivele apărării civile sau ale forţelor din compunerea unităţilor şi formaţiunilor M.A.I sau M.Ap.N., sub îndrumarea personalului din conducerea obiectivului, care va stabili si dirija modul de transport şi de depozitare a mărfurilor, pentru a se evita degradarea lor. În cazul incendiilor izbucnite în raioanele de încălţăminte şi ţesături sau de alte substanţe care ard mocnit, se recomandă folosirea spumei uşoare cu coeficient mare de înfoiere, refulată de hidrogeneratoarele din dotare. Pentru protecţia mărfurilor aşezate pe rafturi şi ameninţate de incendiu, până la evacuarea lor, acestea vor fi acoperite cu prelate, pentru a le proteja contra efectului apei folosite la stingere şi a fumului. Întrucât pe timpul dezvoltării incendiului se degajă mari cantităţi de gaze toxice, care pot afecta starea sănătăţii personalului care acţionează la incendiu, dar si crea pericolul explodării unor bidoane cu vopsele, a unor butelii, flacoane cu sprayuri sau poate avea loc prăbuşirea elementelor de construcţie, comandantul intervenţiei va lua măsuri speciale de protecţie a militarilor prin : - echiparea servanţilor şefi de ţeavă cu costume de protecţie anticalorică şi aparate izolante ; - realizarea rezervei de aparate izolante, dar mai ales butelii de oxigen şi cartuşe filtrante şi absorbante ;

42

- amplasarea servanţilor înapoia stâlpilor, a pereţilor sau a altor elemente de construcţie, care să-i ferească de efectul exploziilor ; - rulajul servanţilor şefi de ţeavă care acţionează în zonele periculoase şi organizarea odihnei acestora, scop în care va fi creată o rezervă de forţe si mijloace; - interzicerea amplasării, concentrării sau deplasării inutil a unui număr mare de servanţi în zonele centrale ale încăperilor sau în cele cu pericol de explozie. Pentru a se preveni propagarea incendiilor prin căldura radiată şi prin transportul de scântei şi jeratic aprins spre construcţiile vecine şi combustibile, se vor realiza perdele de apă sau ziduri de apă, în intervalele dintre clădiri, folosindu-se, în acest scop, ţevile de pe autotunurile de stins incendii sau ţevile tip ‘B’ din dotare. De asemenea, pe direcţia de deplasare a curenţilor din aer, se vor instala echipe de vânători de scântei, în punctele cele mai periculoase şi se vor destina maşini sau echipe de patrulare în zona cu construcţii combustibile. După lichidarea incendiului, comandantului intervenţiei va lăsa în obiectiv forţe si mijloace, cu misiunea de supraveghere si prevenire a reizbucnirii incendiilor în zonele cu rafturi şi mărfuri prăbuşite, cât şi de lichidare rapidă a focarelor nou apărute.

8.4 CONCLUZII SI ÎNVĂŢĂMINTE
Faptul că în ţara noastră comerţul particular este în plină dezvoltare, ca diversitatea produselor destinate pentru consum este din ce în ce mai mare, face ca în complexele comerciale si depozitele aferente să existe cantităţi sporite de mărfuri cu proprietăţi diferite. Acesta, impune organelor noastre atenţie sporită, ţinând seama că în unele cazuri mărfurile depozitate au depăşit capacitatea complexelor comerciale si depozitele aferente. Intervenţia, trebuie axată de la început pe localizare, prin introducerea în timp a forţelor pe direcţia principală de propagare a incendiului, concomitent cu acţiunea de lichidare, trebuie să se asigure evacuarea oamenilor şi a bunurilor materiale folosind forţele şi mijloacele stabilite. Substanţele de stingere trebuie să fie folosite în limitele strict necesare şi direct asupra focarului. Crearea şi concentrarea spaţiilor comerciale în construcţii de mari dimensiuni, apariţia marilor magazine universale, a supermagazinelor şi în ultimul timp a centrelor comerciale complexe, impune studierea cu atenţie a problemelor privind intervenţia la incendiile ce pot izbucni la aceste obiective – găsirea unor soluţii optime în folosirea procedeelor şi substanţelor de stingere. Acest studiu trebuie făcut avându-se în vedere 2 aspecte principale : - salvarea vieţilor omeneşti, dat fiind faptul că magazinele primesc un public numeros ; - reducerea pierderilor materiale printr-o intervenţie eficace folosind procedeele şi substanţele de stingere corespunzătoare. Acesta va avea în vedere că incendiile ating proporţii mari, viteze sporite de propagare a arderii şi numărul mare de persoane aflate la un moment dat în magazin. Rezultă că principala preocupare a comandantului intervenţiei este salvarea vieţii oamenilor din clădire. Aceasta se poate realiza prin :limitarea propagării incendiului pe căile de evacuare, ventilarea dirijată pentru evacuarea fumului şi produsele arderii fierbinţi, reducerea panicii şi îndrumarea evacuării folosind şi personalul magazinului, luarea dispozitivului de stingere pe alte căi decât cele de evacuare, până la terminarea acestei operaţiuni. De exemplu la magazinul ‘VICTORIA’ ca urmare a unui incendiu 3 persoane au decedat iar 117 au suferit intoxicaţii, arsuri şi fracturi. Incendiul de la ‘FARBEN BANK’, nu a produs pierderi de vieţi omeneşti ,dar din păcate 14 persoane (care nu au ascultat de interdicţia de a se apropia de zona accidentului),au fost tratate ambulatoriu pentru iritări ale ochilor, mucoaselor şi căilor respiratorii. Se impune dirijarea oamenilor pe mai multe căi de evacuare în scopul înlăturării pe cât posibil a îmbulzelii, cauză care de multe ori duce la mărirea panicii Panica se măreşte la apariţia cantităţii mari de fum, a flăcărilor şi chiar a pompierilor. Încă de la sosirea la locul incendiului comandantul intervenţiei trebuie să ia măsuri de degajare a platformelor, trotuarelor, din imediata apropiere de autovehiculele parcate precum şi de ‘curioşii’ ce se îngrămădesc la ieşirile din clădire. Aceasta se execută atât pentru a crea spaţii pentru evacuare, cât şi pentru amplasarea maşinilor de luptă şi luarea dispozitivelor de stingere. În funcţie de proporţiile incendiului şi a cerinţelor de salvare a unui număr mare de persoane, este necesar ca la astfel de incendii să fie concentrate simultan la locul acţiunii forţele şi mijloacele suficiente necesare intervenţiei, asigurându-se alarmarea concomitentă a tuturor acestor forţe.

43

În acest sens se impune concentrarea unui număr mare de autoscări, autospeciale pentru evacuarea fumului, gazului şi iluminat, scări culisabile, echipamente de salvare, perne pneumatice cuplate între ele ( 2-4 bucăţi). Pentru intervenţia la magazinul ‘VICTORIA’ au fost concentrate la locul acţiunii forţe din 8 subunităţi de pompieri care au însumat 180 ofiţeri, maiştri militari, subofiţeri şi militari în termen, 22 autospeciale de intervenţie dintre care 6 autoscări si 2 autospeciale pentru fum, gaze si iluminat. La intervenţia de la complexul ‘FARBEN BANK’ în faza de dezvoltare maximă a incendiului au acţionat 120 de pompieri ,cu 11 ţevi tip B, 10 tip C şi 3 tunuri de apă. Se impun măsuri severe de asigurare a protecţiei personalului de intervenţie, aceştia trebuind să fie echipaţi cu costume anticalorice, aparate izolante, măşti corespunzătoare şi în acelaşi timp asigurarea rezervei pentru toate aceste mijloace. Acţiunea de intervenţie trebuie să fie ofensivă, dispozitivele de luptă introducându-se pe toate căile posibile, cu prioritate prin interior, dispunerea făcându-se circular şi la toate nivelurile.

9. STINGEREA INCENDIILOR LA CLĂDIRI ÎNALTE ŞI FOARTE ÎNALTE 1.Introducere
Marile aglomerări urbane şi condiţiile vieţii moderne au determinat dezvoltarea construcţiilor pe verticală, înălţimea construcţiilor administrative , socio-culturale şi de locuit crescând în mod considerabil. Ritmul în care se înmulţesc construcţiile înalte în toate ţările lumii (numai la Moscova sunt peste 1500), inclusiv în ţara noastră , impune creşterea aprofundată a particularităţilor de exploatare a unor asemenea construcţii şi implicit , luarea celor mai adecvate măsuri de precauţie a oamenilor împotriva accidentelor de orice natură, inclusiv împotriva incendiilor. Apărarea clădirilor înalte împotriva incendiilor constituie o problemă de foarte mare importanţă, având în vedere dificultăţile ce apar pentru evacuarea şi salvarea persoanelor din interior, precum şi cele în legătură cu stingerea incendiilor, datorită vitezei mari de propagare a arderii ,degajării unei însemnate cantităţi de fum şi gaze toxice şi nu în ultimul rând datorită panicii create. Toate acestea se răsfrâng asupra persoanelor care se găsesc în interior, consecinţele fiind cu atât mai tragice cu cat numărul de persoane din interior este mai mare. Totul se amplifică dacă incendiul se observă cu întârziere şi dacă nu se intervine imediat cu forţele adecvate.

9.1

CARACTERISTICI

CONSTRUCTIVE

Clădirile înalte sunt construcţii numai de gradul I rezistenţă la foc , cu pereţi , planşee şi acoperiş incombustibile. În ţara noastră drept clădire înaltă se consideră construcţiile în care pardoseala ultimului cat folosibil este situată la o înălţime de 28,00 m sau mai mult, deasupra nivelului terenului accesibil autospecialelor de intervenţie ale pompierilor (cu excepţia blocurilor de locuinţe cu P+11 etaje şi a unor turnuri care nu sunt destinate pentru adăpostirea oamenilor). Cerinţele impuse pentru asigurarea confortului precum şi în vederea facilităţi intervenţiei în caz de incendiu, sunt îndeplinite printr-o serie de măsuri constructive cum ar fi: instalaţii complexe de ventilare şi alimentare cu apă, ascensoare, instalaţii automate de detecţie, semnalizare şi stingere, elemente de construcţie şi finisaje incombustibile etc. De asemenea, cantitatea de materiale combustibile care poate exista în clădire deşi este limitată, totuşi în interior considerăm că există suficiente materiale combustibile care fac ca arderea să se manifeste cu intensitate iar pericolul propagării incendiilor să crească, mai ales pe căi ascunse. Din punct de vedere al protecţiei contra incendiilor clădirile înalte comportă pericole specifice, deosebite, generate în principal de instalaţiile de ventilaţie, electrice, frigorifice, de încălzire şi alte surse folosite în diferite ateliere (croitorie, spălătorie, călcătorie) precum şi la bucătării. La unele clădiri înalte o bună parte din încăperi , chiar şi etaje întregi sunt destinate birourilor, magazinelor, iar în subsoluri parcaje pentru autovehicule ceea ce face ca pericolul şi posibilităţile de propagare a incendiilor să crească considerabil. 44

O caracteristică constructivă care are mari implicaţii în ceea ce priveşte propagarea incendiului o constituie prezenţa ghenelor şi canalelor verticale pentru montarea instalaţiilor care favorizează şi canalelor verticale pentru montarea instalaţiilor care favorizează propagarea cu multă uşurinţă pe întreaga înălţime a construcţiei. Din punct de vedere constructiv propagarea incendiilor în interior este evitată sau în cel mai rău caz redusă mult prin compartimentare, respectându-se prevederile constructive studiate la disciplina ‘’ Comportare la foc a constricţiilor şi instalaţiilor’’. Faţadele sunt şi ele realizate în aşa fel încât să limiteze propagarea incendiilor prin exterior prin prevederea în anumite situaţii a unor deflectoare de flăcări dar car pot împiedica în mod substanţial operaţiunea de salvare a persoanelor şi de realizare a dispozitivelor de intervenţie. Clădirile în formă de L sau de T duc la o creştere a pericolului de propagare a incendiilor pe faţade deoarece unghiurile lor (colţurile) au în general tendinţa să formeze coşuri de tiraj astfel încât propagarea pe verticală prin exterior se face cu multă rapiditate.

9.2

CARACTERISTICILE INCENDIILOR

În clădirile înalte pot izbucni incendii în următoarele locuri: la instalaţiile electrice amplasate în etajele tehnice(camerele ascensoarelor, camera de distribuţie a energiei electrice), la subsoluri precum şi la celelalte etaje unde se găsesc montate instalaţii electrice pentru diferite scopuri; - în canalele (ghenele) pentru instalaţii sau evacuarea resturilor menajere, construite de la subsol şi până la ultimul etaj; - în încăperile de locuit şi în birouri sau alte încăperi administrative; - în boxele de depozitare amenajate în subsoluri sau la anumite nivele; - în parcajele şi garajele situate la subsol sau în alte locuri; O caracteristică deosebită în ceea ce priveşte manifestarea incendiilor este aceea că o clădire înaltă se comportă în caz de incendiu ,ca un imens coş al cărui tiraj este extrem de puternic, acesta depinzând de temperatura exterioară şi cea interioară, de curenţii de aer, de structura etajelor, de etanşeitatea uşilor şi ferestrelor , de buna funcţionare a sistemelor automate sau manuale pentru evacuarea fumului, etc. Pe timpul incendiilor la clădirile înalte, apariţia ”efectului de cos”are o importanta deosebita in propagarea rapida a fumului, gazelor fierbinţi si incendiului, care îngreunează salvarea persoanelor, limitarea si lichidarea incendiilor. Studiind cu atenţie caracteristicile constructive ale clădirii si manifestările incendiului , este posibila dirijarea acestuia către atmosfera pe anumite sectoare , prin practicarea unor deschideri bine alese la partea superioara care ar asigura: evitarea decesului prin intoxicare a persoanelor surprinse de incendiu si aflate in stare de inconştienta - îmbunătăţirea vizibilităţii şi răcirea mediului înconjurător , condiţii necesare operaţiunilor de salvare a persoanelor, evacuarea bunurilor materiale si de identificarea precisa a focarelor incendiului. - eliminarea pericolului de explozie si propagare a incendiului datorita vaporilor combustibili proveniţi din arderile incomplete si a gazelor fierbinţi degajate de incendiu. - Micşorarea pericolului de accidentare a servanţilor prin intoxicare , arsuri, loviri, rătăciri, căderi in gol etc. Pentru alegerea locului si a direcţiilor de ventilaţie naturala se va tine cont de: - locul unde se găsesc oameni in pericol, sau căile pe unde se executa salvarea acestora. - direcţia naturala de evacuare a fumului si gazelor fierbinţi. poziţia încăperilor incendiate in clădire, urmărind dirijarea incendiului prin aplicarea fenomenului de „aspirare”, „ de cos”. necesitatea inversării fluxului de aerisire. Ventilarea poate fi mult îmbunătăţită prin forţarea vitezei fluxului cu ajutorul exhaustoarelor din dotare. Deplasarea fumului in clădiri înalte este diferita fata de clădirile joase. In clădirile joase manifestările incendiului propriu-zis (căldura, mişcările de convecţie si presiunea incendiului) sunt factori care produc mişcarea fumului. 45

In clădirile înalte aceşti factori sunt modificaţi de câtre efectul de coş, care este o mişcare verticala naturala a aerului prin clădire, cauzată de diferenţele de temperatură şi densităţi dintre aerul din interiorul şi exteriorul clădirii. Efectul de cos poate deveni un factor important in deplasarea fumului si in proiectarea clădirii pentru a se combate aceasta deplasare. Factorii predominanţi care cauzează deplasarea fumului in clădirile înalte sunt: - expansiunea gazelor datorita temperaturii - efectul de cos - influenta exterioara a vântului - mişcarea forţată (mecanică) a aerului în clădire. Privind efectul de cos , s-a demonstrat ca acesta controlează foarte mult in condiţii normale , mişcarea naturală a aerului in clădiri. In timpul unui incendiu efectul de cos este adesea responsabil de larga împrăştiere a fumului si gazelor toxice in clădirile înalte , rapoartele de la incendii arătând ca fumul poate sa se propage prin casa scărilor si puţurile ascensoarelor in cantităţi importante, chiar dacă uşile puţurilor rămân închise. Efectul de cos este caracterizat printr-un tiraj puternic de la sol spre acoperişul clădirilor înalte, mărimea acestui efect depinzând de înălţimea clădirii, etanşeitatea pereţilor exteriori , scurgerea de aer la nivelul etajelor şi diferenţa de temperatură dintre interiorul şi exteriorul clădirii. Pentru a ilustra principiul efectului de cos , sa consideram schematic o incinta având cate o deschidere in partea de jos si sus , pe p latura (fig. 1). Tirajul natural teoretic intre cele doua deschideri este produs de diferenţa de greutate a coloanei de aer din interiorul incintei si aceea a unei coloane corespunzătoare de aer, de dimensiuni egale, in afara incintei, mărimea sa depinzând in principal de distanta pe verticala intre cele doua deschideri precum si de diferenţa de temperatură dintre aerul din exterior şi cel din interior. Deplasarea verticala a aerului in clădiri este produsa de către acest tiraj natural sau de efectul de cos. Dacă temperaturile din interior şi exterior sunt egale nu va avea loc o mişcare a aerului. Când T0<Ti aerul se deplasează vertical in sus, deschiderea de jos având rol de intrare, iar cea de sus de ieşire. Un efect invers de coş se produce când T0>Ti. In aceste condiţii , deschiderea de sus este intrare , iar cea de jos ieşire. Daca se presupune ca T0<Ti, presiunea exterioara va fi mai mare decât presiunea interioară la deschiderea de jos. Aceasta este o presiune pozitiva care forţează aerul din exterior sa intre in incinta prin aceasta deschidere. Presiunea exterioara la deschiderea de sus este mai mica decât presiunea negativa care , la acea deschidere , forţează aerul din interior către exterior. Planul presiunii neutre arata locul unde presiunile interna si externa sunt egale. Daca ar exista deschideri la acest nivel , aerul nu se va deplasa nici spre interior nici spre exterior. Localizarea planului presiunii neutre are o mare importanta când apreciem mişcarea fumului si ventilarea clădirilor in caz de incendiu. Aerul va intra in clădire prin suprafeţele deschise de sub planul presiunii neutre si va fi scos in afara clădirii prin suprafeţele aflate deasupra acestui plan, mărimea forţelor ce produc această mişcare fiind direct proporţională cu distanţa faţă de planul presiunii neutre. Daca se presupune ca incendiul se produce la un etaj inferior al unei clădiri înalte si ca temperatura exterioară mai scăzută decât temperatura interioară , mişcarea naturală a fumului va fi similară celei din fig.2 . In acest caz , cele mai periculoase zone se afla la partea superioara a clădirii. In condiţii stabile , fumul poate deveni jenant la aceste etaje si, invers atmosfera poate rămâne respirabilă la etajele apropiate de planul presiunii neutre. Dacă în condiţiile arătate în fig.2 , la partea superioară a clădirii se practică o deschidere (se deschide un dispozitiv de evacuare a fumului şi gazelor fierbinţi), planul presiunii neutre se va ridica (deschiderea din acoperiş va îmbunătăţi condiţiile de evacuare a fumului deoarece intrarea de aer va fi mărită şi deschiderile ce au fost ieşiri devin acum intrări de aer). Situaţia este prezentata in fig.3. Dacă din contră , s-ar deschide un dispozitiv de evacuare a fumului într-o zonă de jos a clădirii , planul presiunii neutre va fi coborât şi pericolul fumului va deveni real pentru un număr mai mare de ocupanţi , aşa cum se observă în fig.4. Având în vedere cele prezentate este dificil de a stabili o practica universal valabilă adecvată pentru evacuarea fumului din clădirile înalte, deoarece, aşa cum s-a văzut mişcarea naturală a aerului este influenţată de incendiu , efectul de coş, acţiunea vântului şi nu în ultimul rând de echipamentul folosit pentru ventilarea clădirii şi evacuarea fumului. Caracteristicile specifice ale unor astfel de incendii sunt următoarele: 46

suprafaţa mare supusa procesului de ardere , greu accesibila si dispusa defavorabil pentru intervenţia pompierilor , deoarece datorita configuraţiei verticale , materialele combustibile sunt supuse incendiului pe direcţia naturala de propagare a gazelor fierbinţi. Existenta unor vitrări ample ca utilizarea pereţilor,cortina pentru închiderea construcţiei facilitează transmiterea incendiului pe verticala, de-a lungul faţadelor. propagarea incendiului de la un etaj inferior la unul superior se face cu uşurinţa , prin intermediul golurilor existente , cum sunt casele scărilor sau ale lifturilor , dar mai ales prin trecerea directa prin golurile faţadelor când acestea nu sunt prevăzute cu deflectoare, copertine, parapete, balcoane, etc. fumul, căldura si gazele toxice degajate prin ardere inunda întreaga clădire, fapt ce facilitează apariţia panicii si îngreunează atât desfăşurarea acţiunilor de salvare si evacuare, cat si a celor de stingere (la Hotelul Intercontinental fumul s-a propagat până la etajul 20). formarea tirajului in clădire este favorizat si de diferenţa de densitate a aerului in interiorul clădirii si la exteriorul acesteia , provocata de diferenţa de temperatura , care fiind mai ridicata la interior , provoacă mişcarea aerului în sus şi ieşirea lui în exterior, prin etajele superioare. Cu cat diferenţa dintre temperatura interioara si cea de la exteriorul clădirii este mai mare , cu atât tirajul de aer este mai puternic, creşterea lui fiind direct proporţională cu înălţimea clădirii. Procesul de răspândire a fumului şi gazelor fierbinţi are loc foarte rapid şi provoacă apariţia unor presiuni mari , care vor favoriza propagarea gazelor atât pe orizontală cât şi pe verticală. Incendiile izbucnite in clădirile înalte se mai caracterizează prin: creşterea panicii in rândul persoanelor aflate in clădire , care-si pierd controlul si sunt greu de dirijat in vederea executării salvărilor. Blocarea ascensoarelor de intervenţie cu comanda prioritara si a celor obişnuite, din care cauza transportul pompierilor si al accesoriilor de intervenţie in zonele de incendiu , precum si acţiunea de salvare a persoanelor ramase la caturile superioare , vor fi realizate cu mare greutate. Temperatura gazelor , care pătrund pe căile de evacuare depăşeşte valoarea suportabilă de organismul omenesc , s-a constatat că la un incendiu izbucnit la o cameră de 15-20 mp , la etajul III , după 5 min, temperatura pe hol a crescut la 280-300 0C , iar în casa scării la 120-140 0C. In spaţiul a 2-3 nivele de deasupra încăperii incendiate , se creează o aşa numita „ perna termica” , cu temperatura de 100-150 0C , unde nu se poate trece fără mijloace de protecţie şi deci, persoanele nu se pot evacua către partea superioară a clădirii. Din cercetările efectuate s-a constatat că în caz de incendiu la unul din cele trei nivele inferioare , viteza de răspândire a fumului în casa scării este în medie de 7-8 m/s , iar casa scării este inundată cu fum în 5-6 min. In acelaşi timp , fumul pătrunde si in alte încăperi , mai întâi în cele de la nivelele cele mai înalte , apoi în rest. Pe timpul incendiului la clădirile înalte, de regulă se distrug total, prin ardere, mobilele, finisările, încăperile, izolaţiile acustice, termice sau hidrofuge. Pe măsură ce incendiul cuprinde aceste materiale dezvoltarea şi intensitatea arderii se accentuează. Intensitatea creste si mai mult , daca au rămas instalaţii de ventilaţie nedeconectate mărindu-se astfel pericolul transmiterii incendiului a încăperile vecine şi pe verticală. Uneori datorita temperaturii ridicate , elemente portante ale construcţiei se deformează sau îşi pierd capacitatea de susţinere, ducând la prăbuşirea parţială sau totală a acestora. Transmiterea căldurii se face prin cele trei moduri cunoscute: conductibilitate , convecţie sau radiaţie termica. Specific clădirilor înalte este faptul că aproximativ 75% din căldură, la majoritatea incendiilor , este rezultatul convecţiei produselor de ardere fierbinţi precum şi a fumului care poate avea temperaturi de 800-1200 0C şi datorită acesteia materialele se încălzesc până la o stare care , dacă ele sunt combustibile , pot să se aprindă şi în acest mod să mărească şi ele cantitatea de căldură. În etapele iniţiale ale incendiului arderea se limitează la materialul la care s-a produs aprinderea şi la cele din apropiere. De obicei în această etapă viteza de propagare a incendiului este destul de scăzută (depinzând în mare măsură de proprietăţile fizico-chimice ale materialelor aprinse). Gazele de ardere fierbinţi se ridică şi formează un strat sub planşeu. Când arderea s-a intensificat astfel încât flăcările ajung până la planşeu acestea se propagă orizontal, transmiterea căldurii se intensifică într-o măsură apreciabilă. În curând temperatura creşte atât de mult , încât toate materialele combustibile din încăpere sunt antrenate în incendiu. O parte din materialele arse este suficientă pentru a provoca „flashover” (incendierea rapidă a

47

incintei în totalitate). Finisajele combustibile ale pereţilor şi planşeului pot să se aprindă în faza iniţială a incendiului şi să contribuie într-o măsură apreciabilă la viteza de dezvoltare arderii. Dezvoltarea incendiului până la „flashover” se poate întârzia sau preveni daca ferestrele şi uşile încăperilor sunt închise şi rămân întregi. De îndată ce incendiul s-a dezvoltat mult, el se va propaga în părţile adiacente ale încăperii, de regulă , în coridorul din afara acesteia unde temperatura materialelor se ridică la temperatura incendiului din încăpere producându-se aprinderea acestora. Dacă incendiul continuă să se dezvolte acesta se propaga la casa scărilor, iar gazele de ardere şi fumul se ridică spre etajele superioare aprinzând pe parcurs materialele combustibile. O problemă importantă care nu trebuie scăpată din vedere se referă la propagarea incendiului dintr-un compartiment în altul prin ferestre. Acest aspect interesant de propagare a incendiului s-a manifestat clar la incendiul din Hotelul „Hilton: din Las Vegas. Incendiul s-a iniţiat in vestibulul de la etajul opt, iar propagarea lui era limitata la compartimentul respectiv pana in momentul când, din cauza căldurii excesive, s-au spart geamurile. Astfel incendiul s-a propagat pe pereţii exteriori ai clădirii in sus si a aprins conţinutul combustibil din încăperile situate deasupra. In decurs de 25 min incendiul s-a propagat pana la etajul 22. In acest caz nu a existat propagare interioara, verticala a incendiului deşi, la fiecare etaj s-a produs intr-o anumita măsura propagarea pe orizontala pe coridoare , în timp ce frontul flăcărilor se ridica în sus prin exterior.

9.3

ORGANIZAREA SI DESFASURAREA ACTIUNILOR DE SALVARE

În cazul în care nu s-a putut efectua evacuarea normală a persoanelor aflate în pericol se organizează acţiunea de salvare. De aceea, în cazul incendiilor izbucnite la clădiri foarte înalte, personalul care intervine trebuie să înceapă imediat acţiunea de salvare folosind toate mijloacele şi procedeele. În general este destul de greu să se dea indicaţii generale cu privire la comportarea oamenilor la incendiu. Aceasta depinde de anumite împrejurări ca, intensitatea incendiului la depistare, cantitatea de fum şi căldură, tipurile de materiale care ard, numărul de persoane din interiorul clădirii, dimensiunea şi felul construcţiei, eficienţa sistemelor de protecţie contra incendiilor. Sunt puţine persoane care intrând într-o clădire se gândesc la posibilitatea izbucnirii unui incendiu. Majoritatea nu au nici o idee despre măsurile de securitate luate şi nu ştiu cum să se comporte în caz de incendiu. Ocupanţii hotelurilor, spre exemplu, de obicei se găsesc într-un mediu necunoscut şi, profitând de confortul oferit, aproape niciodată nu se gândesc la posibilitatea producerii unui incendiu sau a unei alte situaţii periculoase. Până nu demult, reacţiile oamenilor în caz de incendiu n-au fost studiate cu atenţia cuvenită. Cercetarea acestui subiect în ultimii ani a scos în evidenţă unele fapte interesante care vor influenţa proiectarea clădirilor înalte şi a sistemelor de protecţie contra incendiilor. Faptele demonstrează că într-o situaţie disperată rareori nu intră în panică deoarece instinctul de conservare devine mai puternic decât raţiunea, astfel încât panica ii aduce la un comportament neraţional. Asemenea situaţii deseori provoacă victime mai ales când căile de evacuare nu sunt calculate corespunzător pentru numărul de persoane care caută să le folosească . Urmările panicii pot să fie îngrozitoare. Când ieşirile se blochează din cauza excesului de persoane, se întâmplă ca unii dintre aceştia să fie accidentaţi sau chiar omorâţi în acest loc al clădirii, care a fost considerată o zonă nepericuloasă. Flăcările, fumul, căldura, zgomotul şi mirosurile neplăcute (uneori de carne arsă) sunt factorii cei mai importanţi care provoacă panică la incendiu. De asemenea, tensiunea nervoasă creşte odată cu înrăutăţirea împrejurărilor şi condiţiilor concrete. Dacă propagarea incendiului nu se limitează la încăperea în care a început incendiul, oamenii au, de obicei puţine alternative. Ei pot să rămână pe loc, sperând că vor fi salvaţi, să treacă prin fum spre calea de evacuare (dacă nu este cuprinsă de incendiu), să sară pe fereastră ori să urce pe acoperiş. Oamenii care au experienţa unei situaţii de incendiu ori au urmat un instructaj, de obicei reacţionează cum trebuie. Ceilalţi reacţionează într-un mod neprevăzut. Se ştie bine că majoritatea oamenilor nu vor să treacă prin fum şi acest fapt, prin el însuşi este unul din factorii cei mai importanţi stabiliţi în ultimii ani. Din studierea comportamentului oamenilor la incendiu devine clar că limitarea propagării incendiului în etapa iniţială are cea mai mare importanţă ; în acest caz este posibilă evacuarea oamenilor. 48

De asemenea, trebuie să se acorde o atenţie deosebită limitării propagării fumului. Dacă această măsură este coordonată cu indicatoare corespunzătoare a căilor de evacuare şi cu instrucţiuni clare, prin toate acestea se pot reduce la maxim cazurile de comportament neraţional şi, deci, micşorarea numărului de victime. În clădirile cu multe etaje evacuarea imediată a locatarilor este imposibilă. În asemenea cazuri trebuie să se calculeze şi deruleze evacuarea în câteva etaje, începând cu evacuarea locatarilor de la etajul incendiat, precum şi la două etaje imediat superioare şi unul inferior, această procedură bazându-se pe normele de bază ale securităţii contra incendiilor (o structură rezistentă la incendiu a clădirii şi o compartimentare de incendiu corespunzătoare tuturor prescripţiilor ). Evacuarea pe etape poate să dea naştere la probleme legate de comportarea persoanelor aflate în pericol. Oamenii rareori îşi păstrează calmul ştiind că există o situaţie de incendiu. Chiar dacă ei nu se găsesc într-un pericol direct, totuşi ei se simt nesiguri atunci când sunt sfătuiţi să rămână în clădire. Se consideră ca introducerea sistemului de alarmă în două etape contribuie la depăşirea acestei probleme şi la prevenirea stării de panică. După depistarea incendiului gravitatea urmărilor lui depinde într-o mare măsură de reacţiile şi acţiunile ocupanţilor clădirii. Acţiunile corecte pot să micşoreze apreciabil pericolul, cele greşite să-l amplifice. Este, de asemenea, cunoscut în general că există două faze de reacţie iniţială la incendiu (prima faza – luarea la cunoştinţă , a doua-acţionarea) şi a treia distinctă – evacuarea. În legătură cu primele acţiuni ale oamenilor care au depistat incendiul, în Anglia s-au făcut cercetări din care au rezultat: 33% s-au dus să vadă; 20% au comunicat altcuiva; 13% au încercat să stingă focul; 10% s-au pregătit pentru evacuare; 8% s-au informat dacă au fost chemaţi pompierii iar 6% au încercat să cheme pompierii. Alţi factori luaţi în consideraţie au fost şi sexul şi vârsta. S-a constatat că nu a existat deosebire mare între primele acţiuni ale bărbaţilor sau ale femeilor. Totuşi, în prezenţa bărbaţilor femeile aveau tendinţa de a preveni pe alţii şi de a se evacua din clădire, iar bărbaţii încercau să stingă focul. S-a constatat de asemenea , că oamenii în vârstă mai înaintată au încercat mai frecvent să stingă focul decât să plece din clădire. Unul din aspectele cele mai alarmante în comportarea oamenilor la incendiu este tendinţa unora de a reveni în clădire după ce ajung în siguranţă. Există diferite cauze pentru întoarcerea în clădire; de obicei însă, ele nu sunt legate de salvarea oamenilor decât atunci când persoane apropiate celor salvaţi au rămas încă neevacuate. Unii revin pentru a salva obiecte personale sau numai pentru a asista la evoluţia şi dezvoltarea incendiului. Efectele fizice ale fumului pot să aibă o influenţă puternică asupra comportării oamenilor. Fumul e compus din două elemente: particule solide vizibile şi gaze combustibile invizibile. Fumul vizibil , poate să conţină particule prea mari pentru respiraţie, care la înghiţire poate să provoace tusea, iritarea nasului, greaţa sau vărsături. Iritarea ochilor de asemenea amplifică starea proastă. Aceste simptome influenţează comportarea deoarece ele micşorează claritatea gândirii de acţiune. Gazele combustibile din fum se deosebesc prin proprietăţile lor în funcţie de materialele incendiate. Majoritatea acestor gaze sunt mortale. Expunerea de scurtă durată la aceste gaze atacă plămânii şi poate să provoace ameţeală, să deregleze funcţionarea sistemului nervos central. Este posibilă şi hipoxia. În acest caz oamenii cred că ei acţionează normal, în timp ce acţiunile lor sunt cu totul iraţionale. Este important să se acorde o atenţie mărită persoanelor care au suferit efectul fumului. Se pare că ele acţionează logic, dar este posibil ca ele să nu fie în stare să-şi controleze comportarea şi să intre din nou în clădire. Se ştie, de asemenea, că alcoolul şi narcoticele influenţează comportamentul oamenilor într-o măsură foarte mare. În SUA şi Marea Britanie s-a constat că unele victime din hoteluri au consumat băuturi alcoolice. După examinarea acestor aspecte precum şi a altora, devin mai uşor de înţeles acţiunile oamenilor în caz de incendiu cele mai frecvente fiind : - oamenii se aruncă de la ferestre în etapele iniţiale ale incendiului sau după stingerea acestuia; - oamenii întâi salvează obiectele personale în loc să se gândească la propria lor persoană; - oamenii rămân calmi într-o situaţie fără scăpare iar într-o situaţie sigură provoacă panica; - oamenii se ascund în încăperi şi nu încearcă să fugă; - alţii se deplasează prin clădire fără orizont şi trec pe lângă căile de evacuare perfect practicabile, nefolosindu-le. 49

Un principiu recunoscut de specialişti şi practicieni se referă la faptul că persoanele aflate sub etajele incendiate se evacuează sau salvează, de regula pe scările interioare şi exterioare de salvare sau cu ajutorul autoscărilor mecanice, iar cele de deasupra se deplasează în zonele de refugiu (de siguranţă) pentru a se salva pe scările exterioare, cu ajutorul dispozitivelor de salvare sau se urcă pe platformele special amenajate în vederea salvării cu ajutorul elicopterelor. Conform unor surse zonele de refugiu (de siguranţă) se vor amenaja din 5 în 5 etaje în clădirile cu densitate mare de persoane sau din 10 în 10 etaje la clădirile de locuit. Folosirea autoscărilor mecanice depinde de posibilităţile de acces la ferestre sau balcoanele încăperilor în care se află blocate persoane. O utilizare mai raţională se obţine atunci când la fiecare nivel se prevăd încăperi (zone de refugiu) unde persoanele care nu se mai pot evacua pe scările clădirii se adăpostesc în aceasta şi aşteaptă forţele de intervenţie. Uşile acestor încăperi trebuie să fie etanşe la fum şi suficient de rezistente. Încăperile de refugiu trebuie să fie pe aceeaşi verticală. Încăperile (zonele) de refugiu sunt suficiente dacă persoanele ameninţate se vor îndrepta spre ele, în loc să încerce să iasă imediat din clădire. În orice caz aceste zone sunt necesare pentru asigurarea securităţii persoanelor periclitate de evoluţia incendiului, până în momentul în care salvarea devine posibilă. Scările tip marinar sunt eficiente dar trebuie bine fixate în prealabil şi fără să fie întinse peste deschiderile prin care să iasă flăcări, care le pot arde. Scările şi corzile combinate cu centura de siguranţă se pot folosi numai de către persoanele sănătoase indiferent de vârstă şi sex. Pentru înălţimi mai reduse se mai pot folosi perne pneumatice , saci de salvare, tuburi expandate sau diferite dispozitive de coborâre. Acestea necesită fie personal numeros fie timp mai îndelungat pentru instalare. Rolul lor ,însă nu trebuie neglijat, în anumite împrejurări, ele putând constitui singura şansă de salvare. În raport de condiţiile existente, de ingeniozitatea şi competenţa comandantului intervenţiei se mai pot folosi şi alte procedee stabilite la faţa locului. Folosirea elicopterelor pentru salvare e o problema controversată în etapa actuală. Până în prezent în puţine cazuri reale salvarea oamenilor din clădiri înalte s-a făcut cu ajutorul elicopterelor. Experienţele din Europa şi America de Sud au fost în acest domeniu totuşi pozitive. Pentru o bună reuşită a acţiunii de salvare folosind elicopterul e necesar ca fiecare clădire înaltă să posede o platformă pentru aterizare care însă trebuie să îndeplinească condiţii speciale (să fie marcată corespunzător, bine iluminată, fără corpuri proeminente, etc.). Salvarea cu ajutorul elicopterelor , cu toate rezultatele pozitive are însă şi o serie de neajunsuri care fac totuşi ca acest procedeu să fie de perspectivă, cum ar fi: - capacitatea de utilizare pe timp de noapte, furtună, zăpadă sau ceaţă - posibilitate redusă de utilizare în caz de flăcări, fum, temperaturi ridicate precum şi în condiţiile turbulente aerului de deasupra clădirilor înalte - capacitatea de salvare redusă, precum şi apariţia unui pericol suplimentar pentru elicopter pilot şi echipaj ca urmare a panicii care se creează În concluzie apreciem că exista 8 procedee principale de salvare din clădirile înalte: - Coborârea prin casa scărilor; - Coborârea pe o scară rigidă (scara de salvare) sau coarda (frânghie) pe laturile exterioare ale clădirii; - Coborârea cu o cabină care alunecă pe sine sau pe cabluri fixate pe laturile exterioare; - Coborârea cu ajutorul dispozitivelor cu troliu; - Alunecarea pe un tobogan sau tub expandat; - Săritura din clădire pe o perna de salvare; - Coborârea cu ascensorul - Salvarea cu ajutorul elicopterelor Din cazurile reale şi experimentări rezultă că dintre toate mijloacele de salvare unul îndeplineşte aproape toate condiţiile şi anume scara de salvare. În afară de scara de salvare, toate celelalte prezintă neajunsuri mai mici sau mai mari cum ar fi: - lipsa unor pereţi de protecţie la acelea care sunt sub formă de dispozitive (ele circulă liber la exteriorul pereţilor clădirilor) iar persoanele trebuie să treacă neprotejate prin flăcări şi fum, prin faţa etajelor cuprinse de incendiu; - imposibilitatea sau folosirea cu foarte mare greutate a acestor dispozitive de către copii, bolnavi, infirmi, accidentaţi. - Realizarea unor viteze reduse de salvare. 50

-

9.4

ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI

Concomitent cu operaţiunile de salvare se desfăşoară şi localizarea şi lichidarea incendiului, activitate ce trebuie organizată şi desfăşurată cu toata responsabilitatea şi în cel mai scurt timp.

9.4.1 Recunoaşterea
Această operaţiune se organizează şi se execută în mai multe echipe şi pe mai multe direcţii. Folosindu-se ascensoarele cu comandă prioritară, casele scărilor autoscărilor din dotare, echipele de recunoaştere trebuie să ajungă cât mai repede în zona incendiată şi să se stabilească: - numărul persoanelor aflate în primejdie, poziţia şi starea acestora; - posibilitatea de folosire pentru salvare a coridoarelor, scărilor, şi celorlalte mijloace din dotarea clădirii - existenţă şi funcţionarea ascensoarelor destinate acţiunilor de salvare; - modul şi posibilitatea de folosire a mijloacelor de salvare, tuburi extensibile, perne pneumatice, corzi, cordiţe şi alte mijloace; - dacă a apărut panica, în ce grad şi modalităţile de reducere a acesteia; - locul, proporţiile şi căile de propagare a incendiilor; - gradul de inundare cu fum şi produse al a arderii supraîncălzite, posibilitatea de împiedicare a propagării acestora prin acţionarea sistemelor de ventilaţie sau prin întrebuinţarea accesoriilor din dotarea ASp. FGI; - existenţa instalaţiilor speciale de stins incendii, dacă au fost puse în funcţiune şi eficienţa acestora; - existenţa conductelor uscate de apă şi posibilitatea de a folosi acestea pentru realizarea dispozitivului de intervenţie.

9.4.2 Stingerea incendiilor
Şi în aceste obiective prima intervenţie în caz de incendiu a personalului prezent şi organizat trebuie să se desfăşoare în maximum de operativitate şi eficienţă. În acest scop personalul de pe locul de muncă trebuie să ia următoarele măsuri: - alarmarea persoanelor ocazionale din clădire precum şi a personalului permanent al obiectivului şi a unităţii de pompieri; - închiderea dispozitivelor de compartimentare şi chemarea la parter a ascensoarelor care se vor bloca în această poziţie; - verificarea funcţionării iluminatului de siguranţă şi oprirea anumitor instalaţii (ventilaţie, gaze , încălzire etc.); - să conducă operaţiunea de evacuare a persoanelor (adunarea şi îndrumarea persoanelor de-a lungul traseului de evacuare spre exterior sau a zonelor de siguranţă, împiedicarea acestora sa se întoarcă în camere pentru a lua obiectele uitate) ; - liniştirea persoanelor şi asigurarea disciplinei şi calmului; - efectuarea unor verificări amănunţite în toate locurile unde ar putea exista persoane blocate sau care nu au luat la cunoştinţă despre incendiu; - să acţioneze la stingerea incendiului folosind stingătoare şi ţevi cu apă de la hidranţii interiori şi exteriori. Dacă incendiul nu e lichidat în prima faza de către personalul de pe locul de muncă, intervenţia pentru stingere de către pompieri devine foarte dificilă necesitând un mare număr de forţe şi mijloace. Pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o clădire înaltă de 26 de etaje, în străinătate, după unele surse este nevoie de cel puţin 250 pompieri iar după altele de 150-200 persoane. Ca substanţe stingătoare se folosesc apă refulată cu ţevi tip C cu robinet şi ajutaje pulverizatoare şi pulberi stingătoare. Pentru realizarea dispozitivului liniile de furtun se întind prin exterior şi prin interior. Pentru întindere se pot folosi două metode: „ de sus în jos” si de „jos in sus” . Prima metoda presupune ca rolele sunt urcate sus cu ascensoare sau pe autoscară după care se coboară racordate iar la cea de a doua, rolele sunt urcate cu ajutorul corzilor sau cordiţelor pe măsură ce se racordează. 51

Practica şi experienţa au dovedit că pentru întinderea unei linii până la înălţimea corespunzătoare a 15 niveluri ale unei clădiri înalte e nevoie de 8-10 min, iar pentru fiecare 5 niveluri următoare mai sunt necesare 7-8 min în plus. În cazul în care este nevoie de folosirea unor linii de furtun mai sus de 15 niveluri se recomandă folosirea exclusiv a ţevilor de tip C sau a conductelor uscate prevăzute. Atacul incendiului trebuie desfăşurat pe toate căile disponibile, fără a se stânjeni însă cele de evacuare. Ţevile vor fi repartizate eşalonat atât la caturile inferioare cât şi la cele superioare celui incendiat, cât şi asupra focarelor din etajul unde a izbucnit incendiul. Pentru oprire dezvoltării incendiului pe căi ascunse (canale de ventilaţie, ghene tehnice, pereţi despărţitori) trebuie executate deschideri în acestea şi stropirea lor cu apă. Debitul de apă e de 0.06-0.1 l/s/m2. Sectoarele de luptă se organizează pe etaje şi casele scărilor numărul lor fiind determinat de proporţiile şi particularităţile constructive ale imobilului şi de forţele şi mijloacele concentrate la faţa locului. O atenţie deosebită trebuie acordată evacuării fumului , cu prioritate de pe căile de evacuare şi din încăperile (balcoanele, refugiile) unde se concentrează persoanele aflate în pericol. Transportul mijloacelor de stingere la nivelurile superioare se realizează, de regulă cu ascensoarele de intervenţie cu comandă prioritară (dacă există). Când acestea lipsesc se folosesc celelalte mijloace şi procedee cunoscute. Pentru lichidarea flăcărilor ce se extind prin ferestrele incendiate , spre caturile superioare , datorită tirajului şi vântului, se recomandă folosirea ţevilor autovehiculului care au posibilitatea să refuleze apă la cote mai înalte ale clădirilor prin introducerea apei în încăperile incendiate prin ferestre, facilitând astfel intervenţia. În acest scop se vor folosi şi ţevile din vârful autoscărilor care se pot manevra cu uşurinţă. Comandantul intervenţiei trebuie să ia toate măsurile pentru asigurarea securităţii servanţilor ordonând folosirea măştilor contra fumului şi gazelor, costume anticalorice, aparate izolante etc. De asemenea servanţii vor fi rulaţi şi vor lucra în echipe de câte doi pentru a se ajutora. O foarte mare importanţă o are organizarea şi asigurarea legăturilor radio între comandantul intervenţiei şi personalul care acţionează pentru salvare şi stingere.

9.5

CONCLUZII ŞI ÎNVĂTĂMINTE DE LA INCENDII

Tactica şi tehnica folosită până acum la stingerea incendiilor de cabluri , elaborate pe baza unor experienţe de mulţi ani corespunde pentru incendiile declanşate la clădirile de înălţime medie. Pentru clădirile înalte şi foarte înalte trebuie elaborată o tactică şi tehnică corespunzătoare, având în vedere că incendiile declasate la aceste obiective au avut desfăşurări extrem de dramatice şi au provocat mari pierderi de vieţi omeneşti şi de bunuri materiale. Analiza statisticii incendiilor la clădirile înalte avută ca posibilitatea izbucnirii incendiilor creşte o dată cu mărirea numărului clădirilor şi cu învechirea lor. Dintre dificultăţile specifice întâmpinate de pompieri la stingerea unor astfel de incendii, se pot cita: - propagare rapidă a incendiului pe căile interioare sau pe faţade şi ameninţarea etajelor superioare ceea ce împiedică salvarea persoanelor şi realizarea unui dispozitiv corespunzător de intervenţie; - fumul şi gazele de ardere care umplu casa scărilor, coridoarele îngreunează de asemenea salvarea persoanelor şi operaţiunilor de stingere (cele mai periculoase incendii sunt cele declanşate la etajele centrale ale clădirilor); Experimentările şi concluziile de la incendiile reale au demonstrat că fumul umple casa scării şi puţul ascensoarelor în timp de 1.5-2 min , timp mult mai mic decât timpul necesar pentru evacuarea şi salvarea peroanelor; - acţiunea de stingere necesită o concentraţie rapidă a forţelor şi mijloacelor precum şi realizarea dispozitivelor în timp foarte scurt; - indicele de densitate a persoanelor la clădirile înalte este mare, fapt ce determină creşterea posibilităţii apariţiei panicii şi de aici greutăţi pentru salvare şi intervenţie; - evacuarea completă a persoanelor din clădirile înalte într-un timp scurt este după părerea specialiştilor aproape imposibilă. În ceea ce priveşte realizarea dispozitivelor se apreciază că rezultatele bune se obţin prin întinderea liniilor de furtun de sus în jos. Este necesar să se organizeze sectoare de intervenţie pe partea fiecărei case de scări, a fiecărei scări fixe de incendiu, pe acoperişul clădirilor vecine, adiacente, precum şi pe perimetrul clădirii pentru conducerea operaţiunilor de salvare. 52

Incendiile în clădiri înalte au avut în majoritatea cazurilor, consecinţe dezastruoase şi de aceea se apreciază că baza succesului intervenţiei la astfel de incendii o constituie organizarea evacuării rapide a tuturor persoanelor aflate în imobil, ajungerea în timpul cel mai scurt a pompierilor cu accesoriile necesare lucrului, la locul incendiului, cu condiţia că întreaga clădire să rămână stabilă în timpul şi după stingerea incendiului.

10. MANAGEMENTUL RISCULUI PRIVIND SALVAREA PERSOANELOR ŞI INTERVENŢIA PENTRU STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA CLĂDIRILE ÎNALTE
Incendiile sunt fenomene complexe cu evoluţie necontrolată, fapt ce face dificilă elaborarea unor practici universal valabile pentru diversele activităţi ce compun intervenţia. Totuşi, în urma analizei cazuale şi a studierii comportării clădirilor şi a ocupanţilor la incendiu, pot fi precizate unele reguli generale de respectat care să ducă la diminuarea riscurilor pentru ocupanţi, personalul de intervenţie, bunuri şi clădire. Managementul riscului de incendiu, ca un concept general, este o abordare a problemelor prin anticiparea posibilelor situaţii ce pot interveni pe timpul incendiilor, care să folosească atât comandantului intervenţiei pentru a lua cele mai eficiente hotărâri, dar şi membrilor echipajelor ce acţionează pentru rezolvarea unor situaţii ce apar. Procesul privind managementul riscului implică o succesiune logică de paşi, astfel: 1- identificarea riscurilor; 2- evaluarea acestora; 3- elaborarea procedeelor de intervenţie , variantelor optime, eventual controlul riscurilor. 1. Identificarea riscurilor de incendiu la clădirile înalte privesc următoarele aspecte: - cunoaşterea caracteristicilor constructive ale clădirii înalte; - însuşirea modului de producere şi evoluţie a incendiilor la asemenea clădiri. Clădirile înalte sunt construcţii civile (publice) la care pardoseala ultimului nivel folosibil este situată la peste 28 m faţă de terenul accesibil autospecialelor de intervenţie. Pentru încăperile şi spaţiile clădirilor înalte vor fi determinate riscurile de incendiu, în funcţie de acestea asigurându-se condiţiile de siguranţă la foc, performanţele şi nivelele de performanţă, urmând ca, după elaborarea scenariilor de siguranţă la foc, să se adopte măsurile de protecţie compensatorii. Riscul de incendiu la clădirile înalte, chiar în condiţiile luării măsurilor constructive şi complementare, există, fiind determinat de : - densitatea sarcinii termice; - combustibilitatea materialelor şi substanţelor existente; - sursele de aprindere; - condiţiile şi împrejurările care pot determina sau favoriza aprinderea. Incendiile pot izbucni, în cazul clădirilor înalte: - la instalaţiile electrice amplasate în etajele tehnice, la camerele ascensoarelor, camerele de distribuţie a energiei electrice la subsoluri sau etaje unde se află astfel de instalaţii; - la ghenele pentru instalaţii sau evacuarea resturilor menajere; - în încăperile de locuit, birouri, încăperi administrative; - în boxele de depozitare amenajate în subsoluri sau alte locuri; - în parcaje şi garaje situate la subsol sau în alte locuri. O clădire înaltă se comportă, în caz de incendiu, ca un uriaş coş de fum al cărui tiraj este extrem de puternic, depinzând de mai mulţi factori: temperatura exterioară, curenţii de aer, structura etajelor, etanşeitatea, funcţionarea sistemelor automate de ventilaţie, prezenţa deschiderilor etc. Mişcarea naturală a aerului, fiind influenţată de o multitudine de factori, este dificil să se stabilească o practică universal valabilă, adecvată pentru evacuarea fumului, comandantului intervenţiei revenindu-i sarcina de a stabili locul şi direcţiile de ventilaţie naturală, ţinând cont de: - locul unde se găsesc persoane în pericol sau căile pe unde se execută evacuarea acestora; 53

- direcţia naturală de evacuare a fumului şi gazelor; - poziţia încăperilor incendiate, urmărind dirijarea incendiului prin aplicarea fenomenului “ aspirare de coş ”; - necesitatea inversării fluxului de aerisire prin localizarea corectă a planului presiunii neutre; Alte caracteristici ale incendiilor izbucnite la clădirile înalte sunt: - propagarea incendiilor pe verticală, prin intermediul golurilor existente, a scărilor, ascensoarelor şi ghenelor sau golurilor faţadelor; - propagarea incendiului pe orizontală, prin culuoare, goluri sau zonele de trecere ale unor instalaţii; - fumul, căldura şi gazele toxice degajate inundă clădirea, facilitează apariţia panicii şi îngreunează atât evacuarea şi salvarea, cât şi stingerea incendiului; - temperatura gazelor şi fumului care pătrund pe căile de evacuare depăşeşte valorile suportabile ( în cazul unui incendiu într-o încăpere de 20 m2, după 5 minute, temperatura de pe hol a crescut la 280 0C, iar în casa scării la 120 0C ); - în spaţiul a 2-3 nivele de deasupra celui incendiat, se creează o aşa numită „pernă termică”, cu temperatura de 100-150 0C, prin care nu se poate trece fără mijloace de protecţie; - viteza de răspândire a fumului este, în medie, de 7-8 m/s, iar casa scării este inundată cu fum în 5-6 minute; în acelaşi timp, fumul pătrunde şi în alte încăperi, mai întâi la cele de la etajele superioare, apoi în rest; - blocarea ascensoarelor de intervenţie cu comandă prioritară şi a celor obişnuite din care cauză transportul pompierilor şi al accesoriilor, precum şi acţiunea de salvare a persoanelor rămase la caturile superioare, se va realiza cu mare greutate. 2. Evaluarea riscurilor pe timpul intervenţiilor se face în cadrul acţiunii propriu-zise, printr-o recunoaştere corectă a incendiului, în funcţie de locul izbucnirii, proporţiile acestuia în momentul sosirii forţelor , direcţiile de propagare, pericolul pentru ocupanţi, personalul de intervenţie, bunuri şi clădire. Termenul de risc luat singular este lipsit de semnificaţie dacă nu este completat de tipul de pierdere, pentru cine se calculează şi tipul de condiţii sau circumstanţe pentru care se face evaluarea. Astfel, în cazul incendiilor izbucnite la clădirile înalte, elementele componente ale expunerii la risc sunt: a) pentru ocupanţi – asfixieri datorită inhalării gazelor toxice rezultate în urma incendiului, pierderea cunoştinţei, arsuri datorate temperaturilor ridicate, răniri datorate incidentelor rezultate în urma panicii create, prăbuşirii unor elemente de construcţie etc., decese; b) pentru personalul de intervenţie, factorii de risc sunt foarte numeroşi, fiind rezultaţi în special de condiţiile deosebit de dificile ale intervenţiei la astfel de incendii (înălţime, fum, gaze toxice, temperaturi ridicate etc.); c) pentru clădire – producerea de diverse pagube materiale, degradare, prăbuşire a unor elemente de construcţie etc.; d) alte elemente ( pentru proprietari, asiguratori etc. ). 3. Elaborarea procedeelor de intervenţie şi selectare a variantelor optime, diminuarea şi, eventual, controlul riscurilor la care sunt expuse aceste “elemente” enunţate se face în baza unor principii recunoscute: a) comandantul intervenţiei este răspunzător de acţiunile ce se desfăşoară şi de siguranţa tuturor; b) să facă evaluarea situaţiei incluzând riscurile; c) personalul de intervenţie trebuie să fie organizat în baza unor documente întocmite şi a unor aplicaţii în astfel de obiective; d) comandantul intervenţiei trebuie să ţină legătura permanent cu şefii sectoarelor; e) să stabilească o strategie de intervenţie; f)la nevoie, să revadă, să evalueze şi să schimbe modalitatea de acţiune; Conceptul de management al riscului va fi utilizat având la bază următoarele principii: - activităţi care necesită un risc semnificativ referitor la siguranţa personalului intervenţiei (vor fi acelea în care există posibilitatea de a se salva vieţi aflate în pericol); - activităţile destinate protejării proprietăţii (vor fi de “risc propriu”, fiind astfel desfăşurate încât să evite periclitarea integrităţii personalului care intervine); 54

În concluzie, nici un risc nu trebuie acceptat când nu există posibilitatea de a se salva vieţi. Pentru intervenţii speciale, comandantul intervenţiei va desemna personal specializat. Riscul asumat de pompieri este un factor deosebit de important pentru comandantul intervenţiei în determinarea strategiei ce va fi folosită, managementul riscului implicând următorii factori: - evaluarea riscului în toate situaţiile; - operaţiuni bine definite; - proceduri de operare cunoscute; - echipament de protecţie şi de lucru corespunzător; - buna desfăşurare a legăturilor radio; - asigurarea asistenţei medicale; - folosirea datelor din incidente petrecute anterior. Pe timpul intervenţiei, activitatea cea mai importantă de desfăşurat este evacuarea persoanelor. În clădirile înalte, evacuarea persoanelor este o activitate deosebit de complexă ce se desfăşoară astfel: - persoanele de la etajul incendiat şi cele de deasupra etajului incendiat se vor deplasa în zonele de siguranţă sau platforme; - persoanele de sub etajul incendiat se vor evacua pe scările interioare sau exterioare; Există, într-adevăr, mai multe procedee de salvare şi se caută în continuare a fi îmbunătăţite, dar ele trebuie bine cunoscute şi adaptate la situaţia concretă. Dintre toate procedeele, scările fixe interioare şi exterioare ale clădirii, îndeplinesc aproape toate condiţiile de siguranţă când pot fi folosite, comandantului intervenţiei îi revine, însă, sarcina să hotărască realizarea şi a altor procedee de salvare, după cum urmează: - coborârea pe o scară fixă (scară de salvare pe laturile exterioare ale clădirii); - coborârea cu ajutorul autoscărilor mecanice; - coborârea cu o cabină care alunecă pe şine sau cabluri fixate pe laturile exterioare; - coborârea cu ajutorul dispozitivelor cu troliu; - alunecarea pe un tobogan sau tub expandat; - săritura pe o pernă de salvare; - salvarea cu ajutorul elicopterelor. Dacă însă puţurile ascensoarelor îndeplinesc condiţiile de etanşeitate corespunzătoare, ascensoarele pot fi folosite cu succes. Pentru diminuarea riscului producerii accidentelor pe timpul evacuării şi salvării persoanelor, se vor folosi procedeele cele mai sigure, a căror realizare se face în cel mai scurt timp şi a căror eficienţă să fie cât mai ridicată, organizându-se şi alte procedee, inclusiv prin mijloace improvizate. Concomitent cu acţiunile de evacuare-salvare vor fi organizate şi acţiunile de localizare şi lichidare astfel: - organizarea intervenţiei pe sectoare; o un sector la nivelul incendiat cu misiunea de salvare a persoanelor, localizare şi lichidare a incendiului; o un sector la etajele situate deasupra celui incendiat cu misiunea de evacuare-salvare a personalului spre refugii de siguranţă şi platformele acoperişului, apoi, folosind unul sau mai multe procedee din cele enumerate, de localizare a incendiului la etajele superioare, evacuare a fumului şi gazelor toxice; o un sector la etajele inferioare cu misiunea de evacuare-salvare, protecţia acestora şi limitarea propagării incendiului. Punctul de comandă al acţiunii se stabileşte, de regulă, la etajul unde a izbucnit incendiul, şefii sectoarelor comunicând, din zona încredinţată despre desfăşurarea misiunilor. O problemă deosebit de importantă şi care trebuie să stea în permanenţă în grija comandantului intervenţiei şi a şefilor de sectoare, este securitatea servanţilor pe timpul lucrului pentru salvarea persoanelor, realizarea dispozitivelor şi stingerea propriu-zisă. În concluzie, datorită faptului că incendiile la clădirile înalte au pus întotdeauna în pericol viaţa ocupanţilor şi a personalului de intervenţie, câteva reguli pentru diminuarea riscului pe timpul intervenţiei se impun: - să se anunţe imediat incendiul şi să se solicite forţe; - să se contacteze persoane care cunosc clădirea; - să se acţioneze în baza unui plan stabilit din timp şi verificat prin exerciţii şi aplicaţii; 55

- să se înceapă evacuarea prin salvarea copiilor, persoanelor în stare de şoc, bătrânilor, infirmilor şi să se respecte celelalte reguli privind evacuarea şi salvarea descrise, procedând la liniştirea ocupanţilor pentru diminuarea fenomenului de panică; - să se ia hotărârea de începere a salvării persoanelor, a localizării şi lichidării incendiului prin procedeele descrise; - să se verifice ascensoarele şi toate spaţiile clădirii; - să se asigure măsuri severe de protecţie pentru persoanele salvate şi personalul intervenţiei; - să se asigure cale de retragere (autosalvare) a personalului intervenţiei.

11. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA SILOZURILE ŞI MORILE DE CEREALE 11.1 STINGEREA INCENDIILOR LA SILOZURILE DE CEREALE
11.1.1 Caracteristici constructive şi tehnologice
Prin siloz se înţelege un depozit în care cerealele sunt depozitate pe verticală, în celule de diferite tipuri şi dimensiuni. Silozurile sunt construcţii avansate din punct de vedere tehnologic, ele asigurând o mecanizare completă a operaţiunilor de încărcare – descărcare şi de precurăţire a cerealelor. Constructiv, silozurile se împart în trei grupe în funcţie de materialul din care sunt construite: a) silozuri de lemn, cu capacităţi reduse şi caracter de folosire pe timp limitat; b) silozuri metalice – construcţii care durează o perioadă lungă de timp şi se pot construi pe o înălţime de depozitare de 20 – 30m; c) silozuri din beton armat – cele mai utilizate care, după forma celulelor, se împart în: silozuri cu celule pătrate; silozuri cu celule hexagonale; silozuri cu celule rotunde. Silozurile din beton armat pot face corp comun cu moara sau pot fi separate. Majoritatea fac corp comun cu moara pentru a utiliza la maxim terenul şi pentru optimizarea procesului tehnologic. În afara celulelor de depozitare, silozurile sunt prevăzute cu un turn al maşinilor, cu mai multe etaje, în care sunt amplasate utilajele de transport, condiţionare, uscare şi dezinsectizare a produselor. Distribuirea cerealelor în celule se face cu transportoare orizontale montate la partea superioară care primesc cereale prin intermediul unor utilaje de transport pe verticală. Golirea silozurilor se face prin gurile de evacuare, prin cădere liberă de unde cerealele se dirijează în diferite direcţii după necesităţi. Materialele care se pot aprinde şi ard la un siloz sunt: cereale, prafuri de cereale, benzile transportoare şi piesele combustibile din componenţa unor maşini, unele elemente de construcţie realizate din materiale combustibile.

11.1.2 Caracteristicile incendiilor
În condiţii normale, cerealele se aprind relativ greu, ard de regulă mocnit, dar în cazul conţinerii unor impurităţi combustibile, propagarea incendiului se face cu repeziciune. Viteza redusă de propagare, temperatura moderată de ardere a cerealelor, conductivitatea termică redusă a masei de grâu determinată de adeziunea compactă a boabelor între ele, creează uneori dificultăţi la determinarea focarelor de ardere. Viteza de ardere a boabelor într-un curent de aer care se formează în mod deosebit pe timpul funcţionării utilajelor, creşte permanent dacă nu se intervine în mod corespunzător pentru stingere.

56

În cazul izbucnirii unui incendiu, praful depus pe elementele de construcţie ale clădirii, pe utilaje, se aprinde uşor iar acestea ard la suprafaţă. Dacă din cauza curenţilor de aer sau din alte motive praful de cereale se ridică în aer, acesta poate forma amestecuri explozive deosebit de periculoase. În silozuri, praful se găseşte în concentraţii explozive chiar şi în condiţii normale de lucru. Pe plan mondial, s-au produs mai multe explozii în unităţi de depozitare şi prelucrare a cerealelor, cum sunt cele de la: silozul de cereale de 32.000 de tone – Kiel (6 morţi, 17 răniţi şi pagube de peste 35 milioane de mărci); silozul de la Nurenberg (4 morţi, 15 răniţi, 4,5 milioane de mărci pierderi materiale). Propagarea incendiilor într-un siloz este favorizată de poziţia verticală a construcţiilor, de golurile dintre celule, transportoarele verticale şi cele orizontale, de deschiderile construcţiei, ca urmare a formării curenţilor de aer şi unde praful depus se aprinde cu uşurinţă, putând chiar provoca explozii dacă se află în suspensie în aer. Cele mai frecvente incendii izbucnesc la încăperile de deasupra silozurilor, de unde este posibilă propagarea rapidă a incendiului către interiorul silozului, urmat de o mare degajare de fum; în încăperile de sub siloz, de unde incendiul se propagă pe verticală către celule; la benzile transportoare prin intermediul cărora incendiul se poate propaga la nivelurile superioare, care totodată se inundă cu fum des. Principala substanţă stingătoare care se foloseşte este apa refulată cu ţevi tip B şi C sub formă de jet compact şi pulverizat.

11.1.3 Organizarea şi executarea intervenţiei

Recunoaşterea
Recunoaşterea se efectuează simultan pe mai multe direcţii împreună cu specialiştii obiectivului: - pericolul pentru oameni, în special pentru cei aflaţi la etajele superioare, căi, metode şi procedee de salvare; - încăperile care fac legătura cu moara propriu-zisă şi posibilităţile de propagare a incendiului spre aceasta; - particularităţile constructive ale instalaţiilor de transport vertical şi orizontal şi dacă acestea au fost scoase din funcţiune; - căile posibile de propagare a incendiului şi măsurile ce se impun pentru limitarea propagării la întreaga construcţie şi vecinătăţi; - intensitatea de ardere, gradul de inundare cu fum; - existenţa căilor de acces pentru realizarea dispozitivelor de intervenţie; - existenţa şi modul de funcţionare al instalaţiilor sprinkler în încăperile afectate de incendiu şi cele neafectate; - posibilităţile şi locurile de evacuare a materialelor.

Stingerea incendiilor
În caz de incendiu, buna funcţionare a instalaţiilor sprinkler şi drencer este foarte importantă deoarece ele pot localiza şi lichida incendiul în prima fază de dezvoltare. De asemenea, prima intervenţie bine organizată şi pregătită poate lichida un început de incendiu sau îl poate localiza folosind mijloacele iniţiale din dotare şi hidranţii interiori. Organizarea şi desfăşurarea acţiunii de stingere se face pe sectoare de intervenţie stabilite în funcţie de dezvoltarea incendiului şi caracteristicile constructive. Principalul sector este organizat în zona incendiului cu misiunea de localizare şi lichidare acţionând cu ţevi tip B şi C. Se mai organizează sectoare de intervenţie pentru limitarea şi oprirea propagării incendiului la nivelul inferior, la cel superior şi către clădirile învecinate când există posibilitatea propagării arderii prin deschideri, pereţi şi planşee. În caz de nevoie se vor lua măsuri de evacuare a apei de la subsol. Sectoarele de intervenţie au misiunea să limiteze propagarea incendiului pe verticală şi orizontală, să lichideze focarele de ardere, să evacueze fumul, să umezească praful pentru a evita formarea amestecurilor explozive. Se va avea în vedere protejarea cu ţevi de refulare a apei a golurilor aflate sub celule şi deasupra acestora, pentru a împiedica propagarea incendiului. Dacă forţele nu sunt suficiente se organizează acţiunea de evacuare a cerealelor din una sau mai multe celule, vecine celor incendiate. 57

În cazul izbucnirii incendiului la încăperile existente deasupra silozului, liniile de furtun se vor întinde pe scările exterioare, folosindu-se la nevoie şi autoscările de intervenţie la înălţimi. Ţevile vor fi orientate către focar prin deschiderile ferestrelor şi prin acoperiş. Pe timpul acţiunii deasupra silozului se vor închide gurile acestora pentru a se asigura securitatea servanţilor, evitându-se totodată pătrunderea apei în interior. La un incendiu produs la încăperile de sub siloz, ţevile se dispun la intrările în spaţiul inferior sau se introduc prin ferestrele existente. La silozurile care au legătură prin elementele de construcţie cu morile se vor lua toate măsurile ca incendiul să nu se propage la acestea, în care scop se dispun ţevi pe galeriile de trecere, tuneluri, sau chiar se vor dezafecta. Cerealele evacuate se întind pe o suprafaţă plană, se stropesc cu apă şi se prefirează cu lopeţile până la întreruperea procesului de ardere. Pe timpul acţiunilor de intervenţie se vor lua toate măsurile de asigurare a securităţii servanţilor. Ei trebuie să acţioneze în siguranţă la acoperişuri, să nu cadă, să nu se înfunde în cereale prin asigurarea cu cordiţe şi lucrul în echipe. În interior personalul de intervenţie va fi echipat cu măşti contra fumului şi gazelor, aparate izolante şi costume anticalorice.

11.2 STINGEREA INCENDIILOR LA MORI
11.2.1 Caracteristici constructive şi funcţionale
Morile sunt obiective în construcţii cu un cat sau cu parter şi 4 – 5 niveluri. Cele din mediul comunal sunt, de regulă, cu 1 – 3 caturi, iar cele din oraşe cu 4 – 5 caturi. Pereţii sunt din cărămidă sau beton, planşeele, în majoritatea lor sunt din lemn, ţiglă sau carton asfaltat. În toate situaţiile întâlnim demisoluri sau subsoluri destinate instalaţiilor de transmisie şi utilajelor de acţionare. Planşeele sunt prevăzute cu multe goluri necesare procesului tehnologic sau sunt străbătute de canale de ventilaţie, transport pneumatic şi alte instalaţii (în special curele de transmisie). La morile moderne planşeele sunt realizate din beton armat dar şi acestea sunt străbătute de canale, instalaţii, tobogane, curele de transmisie. Instalaţiile tehnologice sunt variate, unele cu greutăţi mari şi pot avea în componenţa lor elemente combustibile: sitele plane, filtrele, etc. În toate instalaţiile se vehiculează şi prelucrează substanţe combustibile de granulaţie mică pornind de la cereale şi până la praful de tărâţe şi făină. În unele sectoare ale morii întâlnim făină şi tărâţe în vrac şi în saci. De asemenea se găseşte mult praf şi făină în suspensie sau depus pe instalaţii şi elementele de construcţie care generează un accentuat pericol de explozie. Alături de moară se găsesc şi alte construcţii destinate sălii maşinilor, depozitării cerealelor, făinii sau pentru ateliere. Morile din sediul urban sunt acţionate cu ajutorul energiei electrice, iar cele din mediul rural cu ajutorul motoarelor cu ardere internă. Prezenţa combustibilului lichid măreşte astfel pericolul de incendiu. Morile comunale, în majoritatea lor, sunt lipsite de surse de apă apropiate cu excepţia morilor acţionate de energia apei, care să satisfacă cerinţele stingerii unui eventual incendiu. Acest lucru s-a constatat la stingerea incendiului de la moara Gătaia, din judeţul Timiş. De regulă, la mori lucrează un număr redus de persoane, cele comunale nu au asigurată întotdeauna paza, pe timpul cât nu se lucrează sunt încuiate şi nu au legături telefonice.

11.2.2 Caracteristicile incendiilor
Incendiile izbucnite la mori fac parte din categoria acelora la care intervenţia ridică probleme deosebite privind organizarea şi conducerea operaţiunilor de stingere, ca urmare a caracteristicilor constructive şi tehnologice specifice. Pericolul de propagare a incendiilor este deosebit de mare şi este generat de: - existenţa unei mari cantităţi de material lemnos în componenţa elementelor de construcţie; 58

- prezenţa marilor cantităţi de praf de cereale în curăţătorie şi a prafului de făină în secţiile de fabricaţie, care favorizează formarea amestecurilor explozive şi producerea exploziilor; - posibilitatea formării tirajului pe verticală şi a transmiterii incendiului de la un etaj la altul prin intermediul diferitelor deschideri şi goluri existente în pereţi şi planşee; - prezenţa instalaţiilor de ventilaţie şi transport pneumatic în funcţiune. Fluxul tehnologic imprimă incendiului caracteristica propagării lui în întreaga construcţie, atât prin intermediul complexului de agregate şi instalaţii cât şi prin marile cantităţi de praf şi material lemnos. Propagarea se face atât în plan vertical cât şi pe orizontală. Pe timpul arderii, elementele de susţinere a agregatelor îşi pot pierde capacitatea portantă şi apare pericolul prăbuşii acestora. Prăbuşirile modifică regimul de ardere, iar datorită golurilor apărute, se formează curenţii de convecţie puternici care conduc la dezvoltarea rapidă a incendiului şi la ridicarea prafului depus pe agregate, favorizând formarea amestecurilor explozive. Incendiile se pot transmite prin căi ascunse prin intermediul canalelor până la pod şi acoperiş. Exploziile de praf de făină-aer se produc în trepte. Iniţial se produce o aprindere cu caracter de răbufnire care iniţiază o a doua explozie mult mai puternică, urmată de efecte mecanice. În unele cazuri se poate produce şi o a treia explozie. Pericolul de explozie depinde de: - mărirea intervalului de explozie; - temperatura de inflamabilitate a pulberii de făină; - perioada de inducţie (timpul scurs de la contactul sursei de aprindere cu amestecul exploziv până la declanşarea exploziei) Intervalul de explozie nu are o valoare constantă, limitele inferioare şi superioare modificându-se în funcţie de: - temperatura mediului ambiant; - compoziţia la un moment dat a pulberii; - umiditatea atmosferei; - granulaţia pulberii; - capacitatea particulelor de pulbere de oxidare; - grosimea stratului de pulbere depus; - presiunea la care este supus amestecul. Cantitatea de pulbere vegetală depusă care prezintă pericol de explozie se calculează cu relaţia:
L inf 20 o C C= ⋅ V( g ) 2 L inf 20 o C - limită inferioară de explozie ( g / m 3 ) V – volumul liber al încăperii ( m 3 ) Pentru o încăpere cu suprafaţa de 100m2 şi înălţimea de 5m, cantitatea de pulbere de făină care prezintă pericol este:
C= 50 ⋅ (100 ⋅ 5) = 12500 g 2

Propagarea arderii după prima şi a doua explozie se face rapid pe direcţia amestecurilor locale de praf-aer, datorită flăcărilor produse iniţial şi împinse de unda de explozie, precum şi datorită temperaturii degajate de aproximativ 500 Co. Praful de tărâţe este mai periculos la explozie decât praful de făină. Acesta se aprinde la temperaturi de 200 oC. Limita inferioară de explozie este de 20 g / m 3 , iar limita superioară de 2000 g / m 3 . La o concentraţie de 100 g / m 3 se dezvoltă presiuni de 1,5 kg / cm 2 , iar la 500 g / m 3 - de 2,8 kg / cm 2 . Cele mai mari pericole de explozie a pulberilor vegetale în instalaţii se întâlnesc la sistemele de transport pneumatic (unde concentraţia ajunge între 1000 − 4000 g / m 3 ), la însăcuire, scuturare şi reparare a sacilor, încărcarea şi descărcarea cerealelor sau făinii, în silozuri şi la mori. Temperatura degajată influenţează negativ rezistenţa mecanică a elementelor de construcţie, provoacă degradarea utilajelor, creează condiţii grele de intervenţie pentru localizarea şi lichidarea incendiului. Arderea este însoţită de degajări mari de fum care inundă întreaga moară. Arderile sunt incomplete şi sunt însoţite de degajări, în special de oxid şi dioxid de carbon care îngreunează intervenţia servanţilor. 59

Distanţele mari faţă de subunităţile de pompieri fac posibilă propagarea incendiului la întreaga moară, intervenţia efectuându-se într-o fază avansată de ardere. Pentru lichidarea incendiilor izbucnite la mori se va folosi ca substanţă stingătoare apa refulată cu ţevi tip B cu ajutaje mari, şi pulverizată în secţiile în care se găseşte praf de făină în suspensie sau făină în vrac, precum şi la caturile unde nu s-a propagat incendiul.

11.2.3 Organizarea şi executarea intervenţiei

Recunoaşterea
În raport de mărimea obiectivului se execută de una sau mai multe echipe, având în componenţa lor personal de specialitate din partea obiectivului. La recunoaştere se vor stabili: - persoanele aflate în pericol şi modul de evacuare a acestora; - locul izbucnirii incendiului şi proporţiile acestuia; - natura construcţiilor, vecinătăţi aflate în pericol; - pericolul de propagare a incendiilor în plan vertical şi orizontal, căile de propagare; - gradul de rezistenţă la foc a planşeelor între etaje şi a podului; - starea elementelor de susţinere a diferitelor instalaţii şi utilaje, pericolul prăbuşirii acestora ca urmare a pierderii capacităţii portante; - prezenţa pericolului de explozie datorită existenţei prafului combustibil de făină, cereale sau tărâţe în suspensie şi măsurile ce trebuiesc luate pentru înlăturarea acestuia; - existenţa căilor de acces ce se pot folosi pentru realizarea dispozitivelor; - existenţa instalaţiilor automate de stingere şi dacă acestea au intrat în funcţiune; - dacă instalaţia electrică a fost scoasă de sub tensiune; - necesitatea evacuării bunurilor materiale; căi şi mijloace ce se vor folosi.

Stingerea incendiului
De mare importanţă este acţiunea operativă a personalului de la locul de muncă şi declanşarea imediată a sprinklerelor, deci acţiunea eficientă a primei intervenţii. Pentru lichidarea incendiului se stabilesc mai multe sectoare de intervenţie la etajul sau secţia unde a izbucnit incendiul, la etajele superioare până la acoperiş şi la nivelele inferioare. La etajul sau secţia incendiată se vor destina ţevi tip B cu ajutaje mari, calculul numărului de ţevi făcându-se în funcţie de intensitatea de refulare, suprafaţa incendiată şi cea ameninţată. La etajele superioare şi imediat inferioare locului incendiat vor fi destinate ţevi tip B în raport de suprafaţa incendiată. Densitatea ţevilor tip B va scade la caturile sau în punctele mai îndepărtate de locul izbucnirii incendiului, fiind înlocuite cu ţevi tip C cu jet pulverizat. În încăperile în care există praf de făină depus pe elementele de construcţie şi utilaje, se acţionează la început cu jeturi pulverizate până la umezirea completă a acestuia după care se pot folosi jeturile compacte. Se va evita orientarea ţevilor către grămezile de făină şi sacii cu făină. Concomitent cu operaţiunile de stingere a incendiului se va organiza acţiunea de evacuare a sacilor cu făină şi a cerealelor existente în secţii. Această acţiune va fi desfăşurată de către personalul respectiv şi cu mijloacele obiectivului, căutându-se ca ea să nu stânjenească operaţiunile de stingere. Pe tot tipul acţiunii de stingere, trebuie să se ia toate măsurile de asigurare a securităţii servanţilor astfel: - interzicerea deplasării peste planşeele ameninţate şi asigurarea cu cordiţe; - folosirea măştilor contra fumului cu cartuş filtrant pentru oxid de carbon şi aparatelor izolante precum şi a costumelor anticalorice. Practica a dovedit că la incendiile izbucnite la mori se impune ca pentru localizarea şi lichidarea lor să se acţioneze foarte rapid, prin concentrarea încă din primul moment a forţelor prevăzute în planurile de intervenţie. De asemenea, este necesar să se execute recunoaşteri în mod continuu pentru a se putea lua măsuri eficiente de schimbare a dispozitivului la nevoie, funcţie de dinamica incendiului. Servanţii trebuie să ajungă în timpul cel mai scurt în sectoarele ordonate, folosind toate mijloacele existente: scări de incendiu, scări interioare, scări manuale. Vor lucra din interior şi numai în cazuri excepţionale din exterior.

60

Se vor executa desfaceri şi tăieri la canalele de legătură pe verticală şi orizontală şi se vor folosi toate posibilităţile pentru evacuarea fumului şi umectarea prafului. După lichidarea incendiului se vor lăsa forţe (1 – 2 maşini) în supraveghere până când există garanţia că incendiul nu mai poate răbufni. Pentru protecţie se vor destina ţevi la toate nivelurile morii, indiferent de locul unde a izbucnit incendiul.

11.3 STINGEREA INCENDIILOR LA DEPOZITE DE FĂINĂ
11.3.1 Caracteristicile incendiilor
Făina rezultată din măcinarea cerealelor din mori este transportată pneumatic sau cu transportorul colector în camerele unde se face dozarea şi amestecul conform reţetelor date, precum şi odihna acesteia până la încărcarea în saci. De regulă, construcţiile depozitelor de făină sunt de gradul I rezistenţă la foc. Pericolul de explozie şi incendiu în aceste construcţii este deosebit de mare, datorită prezenţei particulelor de făină în suspensie. Ca urmare a arderii făinii din saci sau în vrac şi în urma folosirii arderii, se formează la suprafaţă o crustă foarte fină sub care arderea continuă. De asemenea, se formează o cocă ce se lipeşte pe accesorii, scări, tobogane, împiedicând alunecarea sarcinilor de făină ce trebuiesc evacuaţi precum şi manevra dispozitivului. Punctul unde există cel mai mare pericol de formare a amestecurilor explozive este camera de amestec. Cu cât particulele de făină sunt mai fine, cu atât posibilitatea formării amestecurilor explozive este mai mare. Pe timpul arderii se înregistrează temperaturi de până la 1000oC, fum şi gaze toxice în cantităţi mari. Pentru stingerea incendiilor se recomandă apa refulată sub forma jetului pulverizat cu ţevi tip C (TURAP). Ţevile tip B se folosesc numai pentru lichidarea incendiilor la elementele de construcţie.

Stingerea incendiilor
Stingerea se organizează pe sectoare astfel: - un sector pentru lichidarea arderii la sacii de făină cu ajutorul ţevilor tip C (TURAP); - un sector cu misiunea de lichidare a arderii la elementele de construcţie cu ajutorul ţevilor tip B. Concomitent cu acţiunea de stingere se execută evacuarea fumului. Pentru prevenirea accidentelor, servanţii vor lucra în echipe, echipaţi cu măşti contra fumului, cu aparate izolante, cu aparate de respirat şi se vor amplasa în apropierea elementelor portante de construcţie fiind asiguraţi cu cordiţe. De asemenea, se interzice deplasarea servanţilor prin făina depozitată în vrac.

11.4 CONCLUZII
Incendiile izbucnite la mori, depozite sau silozuri pun probleme deosebite din punct de vedere al intervenţiei. Ele se propagă în scurt timp, în special pe verticală şi pot genera explozii ca urmare a prezenţei prafului combustibil. Intervenţia trebuie realizată în timp operativ prin concentrarea tuturor forţelor prevăzute în planurile de intervenţie şi dozarea lor în primul rând pe direcţiile principale de ardere. În situaţiile în care incendiile au fost găsite într-o fază înaintată de dezvoltare, este necesar să se introducă în acţiune ţevile tip B, pe toate direcţiile şi într-un număr mai mare decât cel prevăzut în calcule pentru asigurarea succesului operaţiunii. De asemenea, este necesar să se adopte un dispozitiv circular acordându-se mare atenţie curăţeniei şi în special silozului de cereale, iar pentru realizarea dispozitivului în exterior să se folosească un număr cât mai mare de scări şi autoscări de intervenţie la înălţimi, precum şi conductele uscate prevăzute. O deosebită atenţie trebuie acordată protecţiei personalului la locul intervenţiei, în special împotriva exploziei şi a căderilor în gol.

12. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA FABRICILE DE ULEI COMESTIBIL

61

12.1 GENERALITĂŢI
Fabricile de ulei comestibil constituie obiective importante pentru economia ţării, pentru asigurarea unui aliment de baza a populaţiei. Uleiul comestibil se extrage din seminţe de floarea soarelui, dovleac, soia si germeni de porumb. Materia primă se depozitează în silozuri sau în depozite sub formă de vrac, după care este introdusă în instalaţii de curăţire şi apoi la fabricarea uleiului. Pe lângă seminţe, în procesul tehnologic se folosesc si alte substanţe printre care benzina de extracţie, hidrogenul si altele. Rezultă că în aceste obiective se găsesc mari cantităţi de substanţe combustibile care,în cazul aprinderii acestora,dau naştere la incendii de proporţii iar în unele situaţii, sunt generate de explozii, sau acestea pot avea loc pe timpul incendiului, care duc la deteriorarea instalaţiilor si alimentarea zonei de ardere cu noi produse.

12.2 STINGEREA INCENDIILOR LA SILOZURLIE DE SEMINTE OLEAGINOASE
Silozurile de seminţe oleaginoase sunt amplasate in construcţii de gradul I-III si uneori chiar în gradul V rezistenţă la foc si au ca puncte periculoase la incendiu: - turnul cu maşinile de curăţat si ridicat; - corpurile de celule care comunică cu turnul prin mai multe deschideri, în special la partea lor superioară. Seminţele pot fi depozitate si in vrac (în magazii sau silozuri cu mai multe caturi).

12.2.1.

Caracteristicile incendiilor.

Seminţele oleaginoase sunt substanţe combustibile de natură organică care, în condiţiile normale de depozitare, nu prezintă mare pericol de incendiu. Depozitarea lor în stare umedă prezintă pericolul de autoaprindere de natură biologică datorită activităţii vitale a microorganismelor şi proceselor biologice interne. Au următoarea comportare la foc: - la 100-110 grade C pierd umiditatea si încep să elimine substanţe volatile; - la 150-230 grade C încep să se descompună degajând o mică parte din substanţele gazoase şi începe procesul de carbonizare; - procesul de carbonizare continuă până la 350- 400 grade C când începe aprinderea. Păstrate în vrac şi în prezenţa unei surse de foc deschise, se aprind la temperaturi de aproximativ 350-400 grade C datorită mai ales prezentei prafului combustibil. Se aprind greu având o întârziere la aprindere mai mare ca alte substanţe(1-4 minute), ard mai mult la suprafaţă,iar incendiul pătrunde treptat în masa de seminţe. Cu cât gradul de umiditate al seminţelor este mai ridicat, cu atât perioada de inducţie este mai lungă. Pe timpul arderii dezvoltă o putere calorică de 5000 kcal/kg. şi temperaturi de 900-1000 grade C. În silozurile de seminţe oleaginoase incendiile izbucnesc de regulă datorită autoaprinderii seminţelor si se dezvoltă datorită masei lignofibroase din coaja seminţelor cât şi a grăsimilor incorporate în miezul acestora. Iniţial are loc o încălzire puternică a masei de seminţe în zona incendiată, arderea este mocnită având loc fără accesul oxigenului din atmosferă prin ridicarea totală a temperaturii; ulterior ea se extinde în întreaga celula. Incendiul se propagă încet în masa de seminţe formându-se focare cu caracter local în care,iniţial se înregistrează temperaturi mici care, ulterior, în prezenţa aerului, ating valori de până la 700 grade C. Pe pereţii celulelor,la partea conică a acestora, seminţele se prind de pereţi in blocuri de câteva tone. Când ard seminţele în siloz se degajă un fum toxic de culoare maron închis care are in compoziţia sa mari cantităţi de CO şi dioxid de carbon mai ales când arderile sunt incomplete. Fumul se ridică la partea superioară a construcţiei inundând toate încăperile Pe timpul desfăşurării arderii creşte mai mult presiunea în celulă ca urmare a acumulării gazelor de ardere si a vaporilor de apă sub coloana de seminţe, fapt care face ca incendiile izbucnite in silozuri sa fie foarte periculoase din cauza producerii unor puternice explozii ce pot avea ca efect pierderea capacităţii portante a celulelor. Incendiile se pot propaga cu repeziciune, la aceasta contribuind următorii factori: - poziţia verticală a construcţiilor si înălţimea lor relativ mare care favorizează formarea curenţilor de aer ascendenţi; 62

- prezenţa prafului combustibil depus în cantităţi mari pe pereţi si instalaţii care favorizează formarea amestecurilor explozive; - în concentraţie de peste 227 gr./mc. şi în prezenţa surselor de foc deschise provoacă explozii care, de regulă, sunt repetate-explozii în lanţ şi au ca urmare propagarea incendiului.

12.2.2. Substanţe stingătoare
Pentru stingerea incendiilor izbucnite in silozurile de seminţe oleaginoase se foloseşte de regulă spumă mecanică deversată cu ţevi generatoare de spumă cu debite mari. În situaţia când se dispune de mari cantităţi de gaze inerte ca dioxid de carbon, azot, este indicat a fi folosite in primul rând acestea. Folosirea metodei lichidării incendiilor cu gaze inerte este mai puţin probabil, plecându-se de la faptul concret că o celula are capacitatea de 1000-1200 tone de seminţe. Aceasta impune utilizarea unor mari cantităţi de gaze inerte cât şi asigurarea unei etanşeităţi perfecte a celulei, soluţie destul de dificilă şi costisitoare. Se recomanda folosirea apei refulate sub forma jetului compact prin ţevi cu diametre si presiuni mari, îndeosebi pentru desprinderea blocurilor de seminţe lipite pe pereţii celulelor, ca in cazul incendiului de la silozul fabricii de ulei "Unirea" Iaşi.

12.3 ORGANIZAREA SI EXECUTAREA INTERVENTIEI Recunoaşterea.
Se executa in prezenta personalului tehnic ce deserveşte silozul care va însoţi grupa de recunoaştere. Comandantul stingerii trebuie sa ia toate masurile de asigurare a securităţii personalului ce compune grupa de recunoaştere pentru evitarea rătăcirilor sau accidentărilor datorita prăbuşirilor. Pe timpul recunoaşterii trebuie sa stabilească: - celula sau celulele incendiate; - locul incendiului(la partea superioara a celulei, in interiorul acesteia sau in încăperile de sub celule) si proporţiile acestuia; - daca capacele si orificiile de la partea superioara a celulelor vecine celor incendiate au fost închise; - temperatura aproximativa din interiorul celulei folosind pentru aceasta termo-sondele din dotarea silozului; - locul gurii de vizitare a celulei(de regula este acoperit cu o placa de beton) şi posibilităţile folosirii lui în acţiunea de stingere; - numărul benzilor transportoare sau a altor instalaţii, starea lor si posibilitatea lor pentru golirea celulei incendiate; - existenta , locul si mărimea platformelor pentru depozitarea seminţelor evacuate; - numărul oamenilor si maşinilor ce pot fi puse la dispoziţie de către obiectiv pentru executarea operaţiei de golire a celulei incendiate si a celor ameninţate.

Stingerea incendiului
Este o operaţie complicată şi de lungă durată( de la câteva ore la mai multe zile) . la silozul de la fabrica de ulei din Iaşi stingerea incendiului a durat peste o luna de zile. Pentru localizarea si lichidarea incendiului comandantul stingerii trebuie sa organizeze si sa desfăşoare acţiunea pe sectoare de intervenţie , astfel: - un sector la partea superioara a celulei (celulelor) incendiate in zona capacelor, orificiilor si acoperişului(când acesta este combustibil ); - un sector cu misiunea de supraveghere si localizare a incendiilor la turnul cu maşini si instalaţii si la celulele vecine; - un sector in partea de sub celule cu misiunea de lichidare a incendiului la seminţele incendiate si căzute din celula, cat si pentru evacuarea apei refulate in celula pentru desprinderea blocurilor de seminţe lipite de pereţii celulei, si acumulată în încăperile de sub celule. Pentru lichidarea incendiilor din silozurile de seminţe oleaginoase, in toate cazurile, comandantul stingerii va acţiona cu spuma prin capacele si orificiile celulelor situate in partea superioara a acestora. Servanţii trebuie sa refuleze spuma pe pereţii interiori ai celulei. Prin prelingerea acesteia pe pereţi se formează o peliculă protectoare cu grosimea capabilă să oprească accesul oxigenului în zona de ardere, fapt ce va duce la micşorarea intensităţii arderii şi a încetării ei. DE REŢINUT: Deschiderea capacelor si orificiilor celulelor incendiate trebuie făcuta in mod obligatoriu numai in prezenta ţevilor generatoare de spumă în acţiune, pentru a evita răbufnirile sau 63

creşterea bruscă a intensităţii arderii, uneori chiar explozia ca urmare a pătrunderii unei mari cantităţi de aer în zona de ardere. În cazul necesităţii desprinderii blocurilor de seminţe lipite de pereţii celulei, comandantul stingerii poate folosi pentru desprinderea acestora forţa de şoc a jetului compact de apă. Când distanţa de la capătul celulei sau orificiului de vizitare si până la blocuri este mare, pentru a evita dispersarea jetului în particule fine, fapt ce ar facilita descompunerea apei în elementele sale componente, oxigenul şi hidrogenul urmată de explozie, se recomandă a se folosi refularea apei prin intermediul unor ţevi metalice lungi de 5m la care se vor racorda liniile de furtun. Pentru desprinderea blocurilor de seminţe lipite de pereţii celulei, la incendiul de la fabrica "Unirea " din Iaşi s-a confecţionat o ţeavă de tip special (sub forma de "S") pentru a se putea dirija jetul compact de apă. Întrucât in toate situaţiile de incendiu in încăperile de sub celule se acumulează mari cantitatea de apă, comandantul stingerii trebuie să acorde o atenţie deosebită evacuării acesteia destinând în acest sector în special motopompe cu ejectoare pentru ape mici. Comandantul stingerii este obligat sa acorde o atenţie deosebita asigurării securităţii servanţilor pentru evitarea accidentelor astfel: - toţi servanţii ce acţionează in interior vor folosi măştile contra fumului cu cartuş pentru oxid de carbon, aparate izolante şi vor fi legaţi cu cordiţe de elemente de susţinere(balustrade) pentru a nu cădea în celule; - liniile de furtun ridicate pe verticală trebuie bine ancorate pentru a se evita prăbuşirea şefilor de ţeavă datorită greutăţii coloanei de apă. Pentru limitarea pericolului de explozie este indicat ca la celulele incendiate periodic să se deschidă capacele pentru evacuarea fumului si celorlalţi produşi ai arderii supraîncălziţi, dar numai în prezenţa ţevilor.

13. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA PĂDURI 13.1 INTRODUCERE
Intervenţia pentru stingerea incendiilor în fondul forestier trebuie pregătită, organizată şi desfăşurată cu maximum de eficienţă deoarece incendiile la păduri pot avea consecinţe numeroase şi grave – cum ar fi: - distrugerea litierei, a regenerărilor naturale şi a seminţişului; - arderea ramurilor şi a scoarţei arborilor ceea ce produce uscarea lor; - carbonizare tulpinilor arborilor parţial, ceea ce duce la deformarea acestora; - arderea materialului lemnos exploatat; - pierderea calităţii solului ca urmare a arderii litierei şi reducerea umidităţii prin lipsa stratului protector; - degradarea sau distrugerea florei şi faunei (cuiburi de păsări, puii unor animale şi specii de vânat etc.); - reducerea valorii estetice, economice şi biologice a pădurilor; - distrugerea unor construcţii existente pe teritoriul pădurilor(cabane, adăposturi pentru animale etc.); 64

- pierderea vieţilor omeneşti în unele situaţii. Faţă de cele expuse se desprinde concluzia că problemele complexe şi specificul intervenţiei pentru stingerea incendiilor la păduri, impun o organizare şi conducere fermă a acţiunilor, fapt ce se realizează prin constituirea comandamentelor de intervenţie în fondul forestier încă înaintea producerii unor eventuale incendii.

13.2 PARTICULARITĂŢILE FONDULUI FORESTIER DIN ROMÂNIA
Ţinându-se cont de natura speciilor determinate ce intră în compunerea pădurilor, zona forestieră din ţara noastră se împarte de jos în sus în trei zone: 13.2.1. zona stejarului; 13.2.2. zona fagului; 13.2.3. zona coniferelor. De remarcat faptul că aceste zone nu sunt strict limitate aşa încât pe măsura înaintării de jos în sus îşi fac apariţia spontan intercalându-se speciile de arbori care sunt caracteristici zonelor apropiate. Pentru clarificarea particularităţilor fondului forestier al României este necesar să se caracterizeze fiecare zonă în parte astfel:

13.2.1Zona stejarului
Are ca limită inferioară silvostepa, iar ca limită superioară zona fagului. Climatul zonei stejarului este ceva mai umed, precipitaţiile variind între 500-700 l/m2, anual, umiditatea relativ atmosferică mai mare, temperatura medie anuală între 9-11 oC, vânturile mai moderate, iar evaporarea şi transpiraţia plantelor mai redusă. Începând de la limita de silvostepă, în zona stejarului întâlnim următoarele specii lemnoase: stejar, gorun, cerul şi gârniţa, stejar pufos. Pe lângă speciile amintite mai sus în zona stejarului mai pot fi întâlnite şi alte specii ca: jugastru, alunul turcesc, ghimpele, nucul, arţarul, păducelul etc.

13.2.2Zona fagului
Această zonă mai este denumită şi regiunea „mantaua inferioară”. Zona fagului este cea mai întinsă din suprafaţa împădurită a ţării noastre, reprezentând peste 55%. Climatul zonei fagului este favorabil dezvoltării, precipitaţiile fiind sporite până la 1000 l/m2 anual. Temperatura medie anuală este mai scăzută, între 7-10 oC, iar umiditatea relativ mai ridicată. Pe lângă fag se mai întâlnesc următoarele specii: carpenul, frasinul, mesteacănul, alunul, cireşul sălbatic etc.

13.2.3Zona coniferelor
Este situată deasupra zonei fagului. Climatul acestei zone este prielnic dezvoltării coniferelor fiind caracterizat prin precipitaţii din cele mai abundente care cresc cu altitudinea realizând maximum spre limita superioară a pădurilor, 1000-1200 65

l/m2 anual. Tempera medie anuală se menţine în general sub 8oC cu insolaţie maximă pe versanţii sudici. Vânturile bat aproape în permanenţă fără a produce doborâturi grave. Această zonă este caracterizată prin pădurile sale pururea verzi, întunecoase, umede şi monotone constituite din specii puţine, în care predomină molidul şi bradul. Dintre coniferele spontane, în afara molidului şi bradului se pot întâlni: lariţa, pinul, tisa, zada, ienupărul şi zimbrul.

13.3 CLASIFICAREA INCENDIILOR DE PĂDURE
Procedeele şi mijloacele de stingere a incendiilor se aleg în funcţie de felul incendiului respectiv. După locul de izbucnire şi după elementele care ard, incendiile de pădure se clasifică astfel: - pe sol sau de litieră; - de coronament; - subterane; - combinate(de litieră şi coronament); - de doborâturi. Incendiul pe sol sau de litieră, numit şi „focul alergător” se caracterizează prin aceea că arde pădurea vie şi moartă de pe suprafaţa solului: muşchi, iarbă vie, uscături, frunze căzute, cetină, resturi de material lemnos, etc.. Incendiul de coronament – se caracterizează prin aceea că arde coroana copacilor(cetina, ramurile) extinzându-se şi la tulpina acestora. Viteza de ardere este cuprinsă între 8 şi 25 km/oră. Incendiul subteran – se mai numeşte şi incendiul de pământ întrucât provoacă arderea materialelor aflate imediat sub suprafaţa solului cum ar fi: turba, cărbuni şi rădăcinile superficiale ale arborilor. Acest incendiu se extinde încet, progresând numai cu 10-20 m/oră. Incendiul combinat(de litieră şi coronament) – apare mai des în pădurile de răşinoase, unde nu sau luat măsuri de curăţire a vegetaţiei, crengilor şi a altor resturi lemnoase aflate la partea inferioară a copacilor. Acest incendiu ia naştere, de la incendiul de litieră şi se propagă la coroanele arborilor. Incendiul de doborâturi – ia naştere în porţiunile de pădure unde copacii au fost doborâţi de furtuni puternice sau alunecări de teren sau în zone în curs de exploatare în care operaţiunea de doborâre a copacilor nu a fost urmată imediat de curăţirea şi scoaterea masei lemnoase din zonă.

13.4 CARACTERISTICILE INCENDIULUI DE PĂDURE
Incendiile de pădure iau naştere, în majoritatea cazurilor, din neglijenţa oamenilor şi mai rar sunt provocate de trăsnete, iar cele subterane datorită autoaprinderii. Factori care favorizează incendiul: anotimpul în care izbucneşte acesta, felul incendiului, condiţiile meteorologice, topografia terenului. Astfel, seceta provoacă uscarea puternică a ierburilor, litierei şi resturilor de exploatare, iar vântul intensifică arderea şi extinde incendiul. De asemenea, incendiile iau naştere şi se propagă mai uşor în pădurile pure de răşinoase şi în special spre sfârşitul verii şi începutul primăverii.

66

13.4.1 Caracteristicile incendiilor de litieră
Aceste incendii iau naştere cu uşurinţă în primăverile uscate, înainte de înfrunzirea arborilor dar mai ales la sfârşitul verii când e secetă şi ierburile se uscă sau spre sfârşitul toamnei când stratul de frunze de pe sol este destul de uscat. În acest caz se distruge prin ardere litiera, materialul lemnos fasonat şi depozitat în stive, copacii doborâţi prin tăiere în vederea fasonării şi scoarţa copacilor nedoborâţi, în partea lor inferioară. Propagarea incendiului este determinată de următorii factori: starea de uscăciune a litierei aflată pe sol; cantitatea de material combustibil existentă pe suprafaţa solului; existenţa curenţilor permanenţi de aer specifici zonei respective; locul izbucnirii incendiului(când acesta se manifestă în zone cu teren frământat, incendiile

izbucnite la piciorul pantei se vor propaga cu mai mare repeziciune spre vârful înălţimii în comparaţie cu cele izbucnite la coama acestuia). Incendiile de litieră se dezvoltă inegal, se propagă în salturi, pe direcţii diferite în raport de schimbările de sens ale curenţilor de aer şi de starea de umiditate a materialelor întâlnite. Incendiul de litieră se cunoaşte de departe după fumul alb-cenuşiu. Incendiile pot fi lente sau rapide. Incendiile lente se manifestă cu flăcări care ating uneori înălţimea de 3m. şi distrug puietul şi lăstărişul din zonă. Pe timpul arderii se dezvoltă temperaturi de 800-1200oC în raport cu esenţa lemnului, gradul de umiditate al acestuia şi de cantităţile de material supus arderii. În zona de ardere se consumă mari cantităţi de oxigen, fapt ce duce la un moment dat la apariţia fenomenului de absorţie a mari cantităţi de aer din zona neincendiată şi formarea vârtejurilor care ridică la înălţime scântei, jeratec sau bucăţi de lemn în stare arzând şi le poartă la distanţe mari, unde, căzând, generează noi focare de incendiu. Incendiile rapide sunt caracterizate de viteza mare a propagării incendiului (până la 1km/oră). În acest caz focul nu pătrunde în masa lemnoasă şi nu se produce distrugerea ei totală ci mai mult o pârjolire, adică numai arderea frunzişului uscat şi a ramurilor tinere fără a fi distrus trunchiul copacilor. Incendiul se propagă prin salturi, în special în zonele de mare uscăciune pe direcţia sensului de mişcare a curenţilor de aer rămânând întinse suprafeţe de litieră neafectată de incendiu. Incendiile de litieră se pot transforma cu uşurinţă în incendii de coronament dacă vegetaţia de pe solul pădurii care arde atinge coroana copacilor – în deosebi la pădurile de răşinoase. De aceea este necesar să se cureţe periodic pădurile de vegetaţie şi crengile uscate, pentru a se înlătura posibilităţile de aprindere a coroanelor copacilor. Pentru determinarea gradului de influenţă a fiecărui factor în parte care contribuie la propagarea incendiilor s-au făcut numeroase experienţe din care au rezultat o serie de concluzii foarte interesante. Experienţele au demonstrat că cele nai mari influenţe asupra vitezei relative de deplasare a frontului incendiului de litieră (V rel)la au următorii factori: vânt(v);umiditatea relativă(r);rezerva de material combustibil(m);umiditatea materialului combustibil(w);şi panta versantului(α ). 67

13.4.2Caracteristicile incendiilor de coronament
Izbucnesc îndeosebi în pădurile de răşinoase, dezvoltarea lui fiind mult favorizată de răşina pe care o conţin crengile şi trunchiurile arborilor şi terebentinei din componenţa frunzelor şi uleiurilor esterice. Incendiile se transmit de la arbore la arbore cu viteze care depind de viteza vântului şi de poziţia pădurii din punct de vedere topometric. În cazul incendiilor de coronament la răşinoase, acestea se propagă intens şi prin intermediul conurilor aprinse care plesnesc şi ,împrăştiate de curenţii de aer, aprind coroanele arborilor la distanţe apreciabile. În multe cazuri incendiul se transmite şi la sol prin intermediul materialului arzând care cade pe litieră. Incendiile de coronament în plină dezvoltare au aspectul unui zid de foc care înaintează deasupra pădurii întocmai ca un zid uriaş. Aceste incendii sunt atât de violente încât distrug totul în calea lor. În funcţie de viteza de ardere şi intensitatea acesteia incendiile de coronament se clasifică astfel: incendii lente: viteza de ardere 8 km/ora; incendii rapide: viteza de ardere până la 25 km/ora; incendii violente: viteza de ardere peste 25 km/ora;

Din studierea unor incendii de coronament care au izbucnit în ţară şi în străinătate, s-a stabilit că în urma unui incendiu lent, arde complet pătura moartă şi coroanele copacilor, în deosebi ramurile mai puţin groase, iar în cazul incendiilor rapide pătura moartă de pe solul pădurii arde parţial.

13.4.3Caracteristicile incendiilor subterane
Izbucnesc în special în pădurile seculare pe solul cărora s-a depus de-a lungul anilor o pătură groasă de frunze uscate, crengi, resturi lemnoase care au putrezit şi au format un strat de putregai şi turbă. Incendiile subterane distrug rădăcinile copacilor şi în condiţii favorabile se pot propaga şi la litiere. Aceste incendii au ca indicii de manifestare în exterior în deosebi fumul care iese prin diferite crăpături prin care de altfel se face şi alimentarea zonei de ardere cu oxigen . Asemenea incendii prezintă pericol deoarece, dacă nu sunt lichidate la timp, se pot transforma în incendii de litieră.

13.4.4Caracteristicile incendiilor combinate (litieră şi coronament)
Astfel de incendii apar ca urmare a propagării incendiilor de litieră la coroanele copacilor în zonele unde lăstărişul şi arbuştii constituie un mediu favorabil de transmitere a acestora. În multe cazuri, incendiul s-a transformat de la litieră la coroana copacilor, datorită transmiterii căldurii prin convecţie şi radiaţie şi care a produs distilarea produselor volatile conţinute de răşini Acest proces are loc în mod continuu în cazul incendiilor mari de răşinoase care aprind instantaneu coroanele şi dau aspectul unui val de foc. În aceste situaţii incendiile sunt deosebit de violente, se dezvoltă temperaturi ridicate iar viteza de propagare este mare. Interpretarea procesului de ardere se face cu multă greutate. Se remarcă şi faptul că acest fel de incendii reprezintă situaţia cea mai complicată iar operaţiunile de intervenţie sunt foarte dificile ca urmare a generalizării arderii (atât la coroane cât şi la trunchiurile copacilor de pe sol).

13.4.5Caracteristicile incendiilor de doborâturi
Zona de doborâturi reprezintă fie o porţiune de pădure calamitată (ca urmare a unor fenomene meteorologice negative sau alunecări de teren) fie o porţiune de pădure în curs de exploatare în care 68

operaţiunile de tăiere (doborârile copacilor) sunt urmate imediat de curăţirea şi scoaterea masei lemnoase din această zonă, rămânând pe locul de tăiere. Incendiul din zona de doborâturi, de regulă, are aspectul unui rug uriaş, arzând arborii doborâţi. Aceste incendii se dezvoltă cu repeziciune datorită existenţei cetinii, scoarţei uscate a copacilor şi a marii cantităţi de material lemnos. Când incendiul se află în plină dezvoltare, flăcările ating înălţimi mari – în jur de 30 m şi chiar mai mult. Viteza de propagare depinde de cantitatea de material lemnos, natura acestuia, gradul de umiditate şi condiţiile meteorologice precum şi de caracteristicile topografice ale terenului. Incendiul este pus în evidenţă de fum mult şi dens care se răspândeşte pe o suprafaţă foarte mare şi care poate dăuna arborilor din jur sau anumitor specii de vânat. Privind propagarea incendiilor de păduri, în concluzie, rezultă următoarele: - dezvoltarea incendiilor are loc pe direcţia vântului, uneori prin salturi, viteza de înaintare variind în funcţie de mai mulţi factori; - pe un teren înclinat şi pe un vânt slab, incendiul se propagă lent având forma unui arc de cerc; - pe un teren accidentat şi pe un vânt puternic incendiul se dezvoltă progresiv în forţă, până la creastă, având forma literei „V”; - dacă terenul este puţin accidentat, vântul slab şi vegetaţia uscată şi uniformă, propagarea incendiului este lentă, uniformă şi înaintează pe un front liniar.

13.5

CONDIŢIILE DE IZBUCNIRE ŞI CARACTERISTICILE PROPAGĂRII INCENDIILOR DE PĂDURE

Cunoaşterea condiţiilor de izbucnire şi dezvoltare în primul stadiu al incendiilor de pădure, este de un mare interes practic şi teoretic. Cunoscând condiţiile în care pot să izbucnească şi să se dezvolte incendiile de păduri putem să determinăm capacitatea de ardere pentru o perioadă dată şi pentru cea următoare. Aceasta este necesar pentru a prevenii în condiţii bune incendiile de păduri, precum şi pentru a le identifica şi lichida la timp cu pierderi minime. În special cunoaşterea capacităţii reale de ardere şi a pericolului de incendiu este necesară pentru studierea şi stabilirea itinerariilor de patrulare terestră, pentru dezvoltarea problemei necesităţii unei patrulări aeriene cât şi pentru organizarea şi desfăşurarea intervenţiei în mod corespunzător. În acest sens se poate determina în ce fel diferitele proprietăţi ale pădurii, starea ei, caracteristicile termenului şi condiţiile meteorologice influenţează capacitatea de ardere a pădurii. Cea mai mare capacitate de ardere o posedă pădurile de pin, de zadă, brad alb şi alte păduri de conifere. Capacitatea cea mai mică de ardere o posedă pădurile de foioase: stejar, fag, mesteacăn, plop de munte, arin. Capacitatea mare de ardere a pădurilor de pin se explică prin faptul că cetina de pe copac este foarte răşinoasă, precum şi prin capacitatea de ardere a pădurii care acoperă solul. În pădurile de brad, incendiile apar mai rar decât în cele de pin, dar ramurile uscate necurăţate şi lichenii uscaţi de pe acestea contribuie la trecerea incendiilor rapid în regiunile superioare ale copacilor. Marea capacitate de ardere a bradului alb este provocată de prezenţa unei mari cantităţi de uleiuri esterice în cetină şi în scoarţa acestuia. La capacitatea de ardere a zadei ca şi la capacitatea de ardere a bradului contribuie în mare măsură lichenii uscaţi prezenţi în cantităţi apreciabile la aceste specii de arbori. Forma de plantare are o mare importanţă pentru capacitatea de ardere. Pădurile de conifere cu specii diferite, cu copacii de diferite înălţimi, contribuie la extinderea incendiului de pe sol până vârful copacilor. Cu cât este mai mic desişul pădurii cu atât capacitatea acestuia de aprindere este mai mare. Astfel, dacă pădurea este mai puţin deasă, pădurea de pe sol se usucă mai mult şi combustibilitatea este mai 69

mare. Cu cât însă pădurea este mai deasă cu atât viteza de dezvoltare a incendiului este mai mare, deoarece desimea pădurii influenţează: procesul formării stratului mort de pe solul pădurii, umiditatea aerului şi a solului şi de asemenea viteza vântului. O desime mare contribuie la dezvoltarea incendiilor pe vârfurile copacilor cu multă uşurinţă datorită distanţelor mici dintre acestea. Vârsta copacilor are de asemenea mare influenţă asupra dezvoltării incendiilor. În pădurile de conifere tinere, incendiile de pe sol trec, în majoritatea cazurilor, în incendii din partea superioară a copacilor (vârfuri), iar la pădurile mai bătrâne, în urma răririi lor şi curăţirii trunchiurilor de ramuri uscate, această trecere este mai grea. La pădurile compuse din copaci de diferite vârste incendiile pot trece repede de pe sol la părţile superioare ale copacilor, deoarece aici focul trece mai uşor de pe o ramură pe alta, de jos în sus. Arborii doborâţi, copacii rupţi de furtună şi celelalte resturi lemnoase, prezintă un accentuat pericol de incendiu. Materialele putrezite în scorburi creează condiţii pentru ardere îndelungată şi pentru o stingere mai grea a incendiului. Deseori un incendiu care pare a fi stins se dezvoltă din nou, întreţinut fiind de bucăţi de lemn putred aprinse. Se consideră că resturile lemnoase ale bradului sunt cele mai combustibile, apoi prin resturile de mesteacăn, de pin şi în sfârşit cele de plop de munte. Aceasta se explică prin faptul că resturile de brad şi de mesteacăn, datorită ramurilor mai subţiri se aşează într-un strat mai dens care însă asigură cantitatea necesară de oxigen pentru ardere. Vechimea resturilor lemnoase din pădure are o mare importanţă: materialele proaspete ard mai greu, cele uscate mai repede. Solul şi în primul rând umiditatea exercită de asemenea o influenţă mare asupra dezvoltării incendiilor. Pe solurile uscate incendiile apar mai des şi se dezvoltă mai repede, pe solurile unde se dezvoltă mai greu. Totuşi se observă şi excepţii de la această regulă astfel că muşchii şi lichenii fiind răspândiţi pe solurile umede şi creând un strat gros de material mort, asigură condiţiile favorabile pentru izbucnirea şi propagarea incendiului. Relieful, de asemenea, exercită o deosebită influenţă asupra dezvoltării incendiilor. Pe pantă focul se îndreaptă în sus mai repede şi cu atât mai repede cu cât această pantă este mai abruptă. Direcţia pantelor în raport cu punctele cardinale are de asemenea o mare importanţă, deoarece de ea depinde încălzirea şi uscarea păturii de pe soluri precum şi direcţia de mişcare a aerului. În cazul când relieful prezintă văi şi vântul este puternic incendiul sare pe culmile dealurilor, iar dacă vântul este slab incendiul staţionează în văi. Pătura vie este legată, după cum se ştie, cu microrelieful şi aceasta exercită de asemenea influenţa sa asupra dezvoltării incendiului. Distribuirea parcelelor împădurite şi despădurite (poieni, suprafeţe, drumuri tăiate în pădure) şi distribuirea diferitelor specii de copaci în care acestea se întâlnesc, exercită o mare influenţă asupra răspândirii incendiului. Porţiunile neocupate de pădure slăbesc posibilitatea de dezvoltare a incendiului, iar prezenţa semiarbuştilor ajută la transformarea incendiului de pe sol în incendiu de coronament. Cunoaşterea vitezei de propagare a incendiilor de păduri este necesară la determinarea mărimii terenului care trebuie evacuat, pentru a avea timp de a crea înainte de apropierea incendiului o centură sau o zonă de baraj, de pe care să se taie toţi copacii precum şi la rezolvarea unei serii de alte probleme de combatere a incendiilor. Viteza liniară de înaintare a incendiului este importantă la alegerea metodei şi tacticii de combatere a incendiilor şi pentru determinarea pericolului pe care-l prezintă incendiul pentru personal pe timpul stingerii. Un incendiu de pădure provocat de chibrit, de ţigară, foc de tabără şi alte surse de foc, creşte până la mărimea de 0,01 ha numai după 1/4-1/2 oră. Apoi pe măsura mărimii suprafeţei cuprinse de incendiu viteza sa de întindere creşte de la 50 m/minut, iar câteodată şi mai mult.

13.6 ORGANIZAREA ŞI PREGĂTIREA INTERVENŢIEI
Intervenţia se organizează şi se pregăteşte din timp de către organele silvice şi de către organele de pompieri, stabilindu-se în mod precis efectivele, mijloacele tehnice şi materialele necesare pentru localizarea şi lichidarea incendiului, ceea ce va permite concentrarea acestora în timp operativ la locul incendiului. Conducerea intervenţiei se asigură de către comandamente de stingere a incendiilor de pădure a căror componenţă se stabileşte din timp. Acestea pot fi judeţene, municipale, orăşeneşti sau comunale. 70

Comandamentul pentru stingere trebuie să ia următoarele măsuri: - concentrarea muncitorilor forestieri din exploatările aflate în apropierea zonei incendiate; - concentrarea la locul incendiului a locuitorilor din localităţile apropiate; - deplasare subunităţii sau subunităţilor de pompieri cu autocamioane de intervenţie şi tehnică de luptă în funcţie de situaţie; - solicitarea ca unităţile M.Ap.N. , M.I. şi protecţiei civile din zonă a efectivelor necesare lucrului pentru localizarea şi lichidarea incendiului conform planurilor de cooperare dinainte întocmite sau alte documente de organizare a intervenţiei la păduri: - asigurarea mijloacelor de transport necesare pentru deplasarea efectivelor; - asigurarea uneltelor (târnăcoape, topoare, coase, sape,furci, găleţi, etc.) pe efectivul detaşamentelor de lucru; - asigurarea tehnică, materială şi sanitară pentru lucrul de lungă durată; - asigurarea legăturilor la locul incendiului şi cu eşaloanele superioare prin aducerea în zona incendiată a mijloacelor de legătură radio din dotarea unităţilor şi subunităţilor de pompieri, celelalte unităţi ale M.I. şi ale M.Apn.N.; - crearea rezervelor umane, materiale şi tehnică necesară: - asigurarea utilajelor şi autovehiculelor grele necesare diferitelor lucrări specifice. La elaborarea documentelor de acţiune se stabilesc şi se determine în mod precis o serie de elemente care se referă la: timpul necesar pentru transportul mijloacelor de intervenţie la locul incendiului; efectivul numeric minim necesar al forţelor de intervenţie precum şi timpul de concentrare; numărul ocoalelor silvice, locul de amplasare a lor şi dotarea acestora; timpul de la descoperirea incendiului şi până la anunţare; timpul concentrării tuturor forţelor şi mijloacelor necesare.

Documentele de organizare a intervenţiei sunt viabile numai dacă se întocmesc pe baza unui sistem de date cum ar fi: întocmirea inventarului privitor la situaţia pădurilor din zonă; întocmirea statisticii incendiilor de păduri, natura acestora, cauzele care le-au determinat şi pregătirea şi realizarea cartografiei pădurilor, cu indicarea precisă a speciilor de vegetaţie şi a studiul pentru determinarea practică a incendiilor de combustibilitate a diferitelor zone şi supravegherea stării de accesibilitate a drumurilor în mod permanent; adoptarea de măsuri silvo-culturale adecvate; stabilirea zonelor cu pericolul cel mai ridicat funcţie de considerentele arătate.

exploatarea datelor; tufişurilor, a accesibilităţii şi practicabilităţii drumurilor; determinarea pe perioade a pericolului de incendiu; (în unele ţări acest lucru se face zilnic);

71

Pe linia organizării şi pregătirii intervenţiei, de o importanţă hotărâtoare este instruirea forţelor de conducere şi de acţiune pentru cunoaşterea în amănunt a sarcinilor ce le revin în direcţia combaterii incendiilor. Pregătirea forţelor şi mijloacelor de intervenţie vizează cel puţin trei direcţii generale: pregătirea forţelor organelor specializate pe linia p.s.i., ţinându-se seama şi de cooperarea cu pregătirea tuturor cetăţenilor, ţinându-se seama de activitatea lor specifică din procesul de pregătirea şi organizarea punerii în acţiune a tehnicii organelor specializate de p.s.i. şi a tuturor acele forţe care nu dispun de o bună instruire în legătură cu combaterea incendiilor de pădure; producţie pe care-l desfăşoară; vehiculelor, utilajelor şi mijloacelor necesare şi potrivite pentru stingerea incendiilor de păduri.

13.7 SUBSTANŢELE STINGĂTOARE ŞI MODUL DE FOLOSIRE AL ACESTORA
În cazul incendiilor izbucnite la păduri se folosesc următoarele substanţe stingătoare: apa, spume, substanţe chimice, mase pulverulente(pământ, nisip), explozivi.. Apa – este cel mai adesea întrebuinţată pentru stingerea incendiilor la păduri. În ceea ce priveşte eficacitatea stingerii, se apreciază că apa pulverizată la care s-a adăugat substanţe chimice – dă cele mai bune rezultate. Procedeul de stingere cu apă, folosind avioane utilitare este foarte eficient. Pentru mărirea eficacităţii şi forţei de izbire în vederea stingerii incendiilor de păduri din aer, se întrebuinţează simultan mai multe avioane utilitare. Acest procedeu are o serie de avantaje, cele mai importante vizând faptul că incendiile pot fi combătute înainte ca forţele de la sol să fie aduse la faţa locului precum şi faptul că este indicat pentru stingerea de incendii de pădure cu flăcări înalte. Folosirea elicopterului prezintă o serie de avantaje: de ardere. Spumele. Cu ajutorul spumelor se pot acoperii cu un strat ,într-un timp relativ scurt, luminişurile, fâşii sau căi de comunicaţii împiedicându-se astfel propagarea incendiului. Se apreciază că pentru stingerea cea mai eficientă se foloseşte spuma uşoară care poate fi refulată cu ajutorul pompelor cisterne special destinate acestui scop precum şi generatoarelor de spumă uşoară. Procedeul are o arie limitată de folosire avându-se în vedere topografia terenului şi asigurarea cantităţilor de apă necesare producerii spumei. Substanţele chimice: de combatere a incendiilor se împart în două grupe: întârzietori (retardanţi) pe termen scurt şi întârzietori de lungă durată. Întârzietorii pe termen scurt sunt compuşi principali din apă şi un aditiv care reduce viteza de evaporare a apei, pentru a se obţine un efect de stingere mai mare. Aceşti aditivi contribuie de asemenea la o distribuţie mai bună a apei pe suprafaţa vegetaţiei incendiate. pot coborî până aproape de incendiu şi să deverseze apă exact în locul dorit; pot transporta (în funcţie de tip) între 800-5000 l apă sau 15 persoane (sau 10-12 persoane cu au acces în zonele cu teren foarte accidentat.

echipamentul necesar); Dezavantajul folosirii acestuia îl reprezintă aportul de aer adus în zona incendiului, dar şi mărirea vitezei

72

Întârzietorii de lungă durată sunt constituiţi din aşa numita „sare de întârziere” (bazată pe compuşi de amoniu sau fosfaţi) şi un colorant care uşurează identificarea zonelor unde s-au folosit aceste substanţe. Oxidul de fier, colorantul utilizat în trecut, avea dezavantajul că era eliminat prin spălare, fapt pentru care a fost înlocuit prin compuşi ce nu sunt degradaţi decât după trecerea câtorva săptămâni. Cel mai des întrebuinţat este fosfatul de amoniu (NH 4PO4 sau NH42HPO4) în amestec cu apa care prezintă remarcabile proprietăţi de întârziere a propagării incendiului. De asemenea, aceste substanţe nu sunt toxice pentru vegetaţie, având şi o acţiune secundară de fertilizare a solului. Masele pulverulente – se folosesc cu succes pentru stingerea incendiilor de litieră sau subterane prin acoperirea focarelor cu acestea în mod mecanic sau manual. Pulberile stingătoare – se întrebuinţează numai atunci când condiţiile concrete permit accesul autospecialelor cu pulberi în zonă şi când nu se aduc prejudicii fondului forestier. Explozivii – se folosesc în cazuri deosebite numai după o temeinică analiză a situaţiei incendiului. Studiile şi cercetările întreprinse au demonstrat că utilizând o asemenea metodă se pot realiza centuri contra propagării flăcărilor, şanţuri, rezervoare de apă şi zone de protecţie împotriva incendiilor. Ca exploziv de foloseşte de obicei trinitrotoluen. Pentru crearea centurilor de protecţie împotriva propagării flăcărilor se folosesc încărcături de 250 g, care se introduc în pământ la o adâncime de 40 cm, şi la o distanţă de 2-2,5 m una de alta. După introducerea încărcăturii adâncitura se astupă cu pământ şi se bătătoreşte. După explozie se obţine o serie de gropi cu diametrul de 1-1,2 m care, împreună cu suprafaţa acoperită de stratul de pământ revărsat în grosime de 4-7 m, creează o centură mineralizată de circa 4 m lăţime. Productivitatea de lucru a unei echipe compuse din 16 oameni este de circa 5-5,5 km /zi. La amenajarea şanţurilor de protecţie şi de baraj se iau încărcături de câte 250 g şi se introduc în pământ la o adâncime de 40 cm, la un interval de 1 m una de alta. După explozie se obţine un şanţ cu adâncimea de 40 cm şi lăţimea de aproximativ 1-1,2 m. productivitatea unei brigăzi de 15 oameni este de 2 km/zi. În caz că nu sunt necesare gropi mai adânci greutatea încărcăturii se măreşte în mod corespunzător. Pentru crearea rezervoarelor de apă se întrebuinţează încărcături de dimensiuni mai mari, calculate după formula C=2H3, în care C=greutatea încărcăturii în kg, H=adâncimea forată. Pentru doborârea copacilor şi obţinerea zonelor libere pot fi întrebuinţate trei metode: deschisă, închisă, cu introducerea explozivului sub rădăcină. Metoda deschisă constă în fixarea încărcăturilor prin legare, pe partea din afară a trunchiurilor copacilor. În acest caz mărimea încărcăturii necesare doborârii unui copac se determină cu ajutorul formulei C=D2 în care: C- greutatea încărcăturii de exploziv (în g); D- diametru copacului (în cm). În acest caz se recomandă mărirea încărcăturii cu 10 % pentru a se asigura reuşita. Copacii cad în majoritatea cazurilor în partea în care a fost fixat explozibilul. Productivitatea unei brigăzi de 6 oameni poate să atingă 2,5 ha /zi. Atunci când se foloseşte metoda închisă, încărcătura se introduce în interiorul trunchiului într-o deschizătură făcută cu burghiul. Volumul încărcăturii trebuie să fie de 10 ori mai mic decât la metoda precedentă. Astfel, se obţine o economie în materiale explozive, dar productivitatea muncii scade în mod considerabil. În catul metodei de introducere a explozibilului în sol, sub rădăcini, mărimea încărcăturii se determină după formula: : C=50 D în care ;(C- greutatea încărcăturii( în g .(D- diametrul trunchiului (în cm .Acest procedeu se recomandă a fi utilizat mai puţin, întrucât este dificil de realizat 73

În concluzie, refularea substanţelor stingătoare se poate face pe sol, folosind mijloace clasice, din aer( avioane,hidroavioane, elicoptere) sau combinat şi de pe sol şi din aer, iar folosirea explozibililor este o metodă de ultimă instanţă.

13.8 EXECUTAREA INTERVENŢIEI
13.8.1Anunţarea incendiilor
Din intervenţiile la incendiile de păduri a rezultat că activitatea comandantului pentru stingerea incendiilor de păduri începe din momentul în care incendiul a fost anunţat. Practica a demonstrat că observarea şi anunţarea incendiilor de păduri nu s-a făcut întotdeauna în timp operativ şi nu s-au făcut precizările necesare. Anunţarea este necesar să cuprindă următoarele date : locul incendiului, felul incendiului (litieră coronament etc.) suprafaţă aproximativă cuprinsă de incendiu, esenţa (natura) pădurii condiţiile de dezvoltare (direcţia). Este indicat ca aceste date să fie comunicate de persoane competente (organe silvice). La primirea anunţului de incendiu, care de cele mai multe ori este dat la unităţile sau subunităţile de pompieri, în funcţie de proporţiile acestuia se vor lua măsuri de alarmarea comandamentului pentru stingerea incendiului de pădure.

13.8.2 Recunoaşterea incendiului
Se execută pe mai multe direcţii de echipe de recunoaştere dotate cu aparatură radio care vor raporta permanent situaţia întâlnită în zonele respective şi vor propune măsuri privind localizarea şi lichidarea incendiilor. În fiecare echipă vor fi prezenţi 1-2 lucrători silvici bine pregătiţi profesional şi cu o bogată experienţă în materie. Echipele vor fi comandate de subofiţeri sau ofiţeri. In situaţia incendiilor de proporţii cele mai eficace sunt recunoaşterile aeriene executate de către comandantul unităţii sau un ofiţer din statul major cu experienţă în stingerea incendiilor de pădure. Acesta trebuie să ţină legătura radio cu personalul aflat la incendiu sau în curs de deplasare să-i comunice rezultatul observării, hotărâri şi măsurile ce trebuiesc luate, pentru organizarea şi desfăşurarea intervenţiei. Când recunoaşterea se execută de pe sol, în componenţa echipelor de recunoaştere trebuie cooptat personalul silvic care cunoaşte bine situaţia zonei incendiate, poate conduce echipele de recunoaştere pe drumurile cele mai scurte şi accesibile şi poate furniza comandantului stingerii toate datele necesare elaborării hotărârii. In acest caz recunoaşterea se execută parcurgând întregul perimetru incendiat, din foişoare sau de pe puncte dominante dacă acestea pornit observarea întregii zone incendiate. La recunoaştere se stabilesc următoarele: - felul incendiului (de litieră, de coronament, subteran etc.); - felul pădurii (foioase, răşinoase) şi caracteristicile acestuia ; - viteza de propagare a incendiului şi direcţia vântului; - zona de lăstăriş abundent, porţiuni de pădure cu aglomerări de uscături, depozite temporare de lemn sau turbă ; - prezenţa pericolului pentru diferite construcţii amplasate în interiorul pădurii, pentru centrele populate şi diferite culturi aflate pe direcţia de propagare a incendiului ; - posibilităţile de schimbare a direcţiei de propagare a incendiului, funcţie de schimbarea de direcţie a vântului ; - limitele atinse de incendiu (suprafeţe incendiate sau ameninţate de către acesta) ; - existenţa diferitelor obstacole pe direcţia de propagare a incendiului (ape, drumuri, văi neîmpădurite, porţiuni defrişate, zone amenajate special pentru limitarea propagării zone amenajate special pentru limitarea propagării etc.); - aliniamentele pe care trebuie executate obstacole, atunci când acestea nu există şi sunt necesare ; 74

- aliniamentul pe care trebuie pus focul - atunci când se foloseşte procedeul de stingere "foc contra foc" ; – căile de acces pentru afluirea forţelor către zona incendiată ; - posibilităţile de folosire a tehnicii de luptă din dotarea subunităţilor de pompieri ; - posibilităţile pentru asigurarea organizării sistemului de legătură prin agenţi, telefon, radio ; - necesitatea folosirii unor subunităţi speciale (de geniu); - procedeele de stingere şi substanţele stingătoare ce se folosesc.

13.8.3 Stingerea incendiilor
Practica intervenţiilor a scos în evidenţă faptul că stingerea incendiilor se bazează în prima fază de dezvoltare pe : - acţiunea organelor silvice care printr-o concentrare rapidă a personalului prezent la locul incendiului s-au aflat în apropierea acestuia, poate asigura localizarea şi lichidarea incendiului în faza incipientă ; - concentrarea rapidă a forţelor prevăzute în planurile de cooperare, folosindu-se orice mijloace de transport din zonă ; - stabilirea din timp a dispozitivelor detaşamentelor de lucru sau în funcţie de situaţii, dirijarea acestora pe direcţiile principale de acţiune. O foarte mare importanţa pentru asigurarea succesului intervenţiei o are identificarea şi anunţarea incendiilor în cel mai scurt timp. Este, de asemenea, necesar ca fiecare întreprindere forestieră să întocmească documente de alarmare şi intervenţie, care să garanteze alarmarea şi întrebuinţarea eficace a forţelor şi mijloacelor necesare, inclusiv a rezervelor. 13.8.3.1. Stingerea incendiilor de litieră Stingerea incendiilor de litieră se realizează prin folosirea de procedee mecanice şi chimice. Din grupa procedeelor mecanice - fac parte : - baterea porţiunilor incendiate cu târnuri (mături de nuiele)fascine, lopeţi, crengi, bătătoare de scânduri etc.) ; - înăbuşirea focului cu pământ sau nisip ; - crearea obstacolelor pentru limitarea propagării incendiului (doborârea copacilor şi curăţirea unei fâşii în lăţimea variabilă de întreaga mas lemnoasă, săparea unor şanţuri şi realizarea unor fâşii arate, folosind utilajele şi forţele umane de care se dispune (fig.2) ;

75

Fig. 2. Realizarea obstacolelor pentru limitarea propagării incendiilor
- stingerea incendiilor cu apă atunci când există aliniamente de pe care se poate acţiona cu tehnica de luptă din dotarea unităţilor de pompieri. Folosirea procedeelor chimice - presupun împrăştierea în zona de ardere a unor substanţe chimice solide sau lichide care au rolul de a lichida incendiul cu ajutorul aparaturii de sol (vermole, pompe, ţevi de refulare) sau cu ajutorul avioanelor special amenajate pentru împrăştierea substanţelor contra dăunătorilor sau îngrăşămintelor chimice. Localizarea incendiilor de litieră se asigură prin încercuirea cu detaşamente de oameni a suprafeţei incendiate şi prin concentrarea forţelor principale pe direcţia de propagare a incendiului (direcţia vântului). Forţele concentrate la locul incendiului pentru localizare şi lichidare se pot organiza pe un detaşament frontal atunci când pe flancuri şi spate incendiul nu se poate dezvolta datorită condiţiilor locale sau pe 3—4 detaşamente, dintre care unul frontal., două laterale şi eventual unul din spate atunci când incendiul are posibilităţi maxime de dezvoltare. Dozarea forţelor pe detaşamente se va face în funcţie de direcţiile principale de propagare şi de mărimea incendiului. Pentru localizarea incendiului se va acţiona prin batere, folosind târnuri, bătătoare improvizate, lopeţi, greble, etc., completându-se această acţiune cu executarea unor centuri de oprire mineralizate, late de 1-2 m şi prin săpături adânci pentru îndepărtarea păturii moarte şi a rosturilor lemnoase.

76

Detaşamentele, indiferent că sunt frontale, laterale sau de spate, pot avea următoarele misiuni:- de oprire a propagării incendiului şi se numesc detaşamente de localizare şi care curăţă peronul din faţa focului de toate materialele combustibile ; - de stingere a incendiului şi se numesc detaşamente de lichidare şi care atacă incendiul folosind mijloacele arătate ; - de izolare a incendiului şi se numesc detaşamente de izolare (în literatura de specialitate se numesc detaşamente de brăzdaşi) şi care creează fâşiile izolatoare în modul descris mai înainte.

13.8.3.2. Stingerea incendiilor subterane

77

Pentru stingerea incendiilor subterane, se va proceda în primul rând la stabilirea traseului incendiului după indicii exteriori (fum şi căldură). După stabilirea perimetrului incendiului, se trece la localizarea acestuia prin încercuirea cu o centură de oprire lată de 1-2 m; executată printr-o săpătură adâncă de îndepărtare a turbei (pătură moartă). Şanţurile astfel create se umplu cu apă, dacă este posibil, iar suprafaţa de teren situată pe partea opusă incendiului se stropeşte cu substanţe chimice pentru a mări rezistenţa la foc a vegetaţiei. După ce a fost localizat, se trece la acoperirea focarelor prin săpături şi la lichidarea acestora prin batere, prin stropire cu apă sau acoperire cu pământ. În operaţiunile de lichidare, o atenţie deosebită se va da verificării locului incendiului pentru a nu rămâne focare ascunse care ulterior să conducă la izbucnirea incendiului. Din analiza operaţiunilor de localizare şi lichidare a incendiilor de litieră şi subterane rezultă câteva concluzi. - procedeul de stingere prin baterea focarelor pe direcţiile de înaintare cu ajutorul uneltelor şi a mijloacelor improvizate cu care se loveşte marginea focului sau se aruncă pământul pentru înăbuşirea incendiului, este eficace, dar obositor şi necesită forţe de lucru numeroase, care trebuie schimbată periodic pentru asigurarea continuităţii operaţiunilor, deoarece întreruperea lucrului duce la reizbucnirea incendiului ; - executarea centurilor sau fâşiilor de siguranţă pentru oprirea propagării incendiului, procedura care se aplică de regulă atunci când incendiul nu înaintează rapid se face cu ajutorul uneltelor manuale sau dacă terenul permite cu utilaje grele de mare capacitate ; - în situaţia când există posibilitatea folosirii apei, ce se va utiliza sub formă pulverizată, apa va avea eficacitatea mai mare dacă se va îmbunătăţii cu produse chimice care să-i reducă tensiunea superficială, asigurând pătrunderea ei în adâncimea părţii moarte a solului ; - după caz, posibilităţi - se vor folosi substanţe chimice şi spumele care asigură o lichidare a incendiului rapidă şi sigură; - în timpul operaţiunilor de localizare şi lichidare a incendiilor de litieră, se vor lua măsuri ca acestea să nu se transmită la coroanele copacilor. În situaţia când există acest pericol, acţiunea detaşamentelor de intervenţie, trebuie dirijată astfel încât să poată împiedica transmiterea incendiilor la coronament prin intermediul boscheţilor, tufişurilor, uscăciunilor, etc. , iar în cazul când totuşi unele coroane ale arborilor au fost incendiate,acestea trebuie să fie repede localizate, de obicei prin doborârea lor până când incendiul nu se dezvoltă. 13.8.3.3. Incendii de coronament De regulă, incendiile de coronament impun concentrarea unor forţe numeroase şi bine organizate în vederea acţiunii ce o vor desfăşura. Situaţia unui incendiu de coronament trebuie bine determinată prin executarea de recunoaşteri complexe, de obicei dirijate pe mai multe direcţii. Rezultate foarte bune s-au obţinut prin recunoaşterile 78

aeriene, care au dat posibilitatea să se stabilească rapid situaţia incendiului şi să se transmită datele necesare comandamentelor organizate pentru stingerea incendiilor. Din cauza vitezei mari de înaintare şi îndeosebi a efectelor directe ale incendiului (căldura radiată, flăcări, scântei purtate de vânt, materiale aprinse etc.), acesta nu poate fi oprit totdeauna pe limita imediată pe care este găsit, şi trebuie întâmpinat pe un obstacol natural sau artificial, benzi de izolare create din timp sau executate special în vederea acestui scop. Lăţimea barajului de oprire influenţează într-o mare măsură asupra localizării incendiului (dacă este şi mineralizat, are şi mai mare eficacitate). Barajul de oprire se realizează perpendicular pe direcţia de înaintare a incendiului, la o distanţă calculată în funcţie de viteza de înaintare, felul şi înălţimea pădurii, de durata operaţiunilor de creare a barajului, de mâna de lucru existentă şi mijloacele tehnice la dispoziţie. Calcularea superficială a acestor date are ca urmare faptul că incendiul poate cuprinde personalul care execută barajul, forţându-l să părăsească lucrările sau chiar să-l pună în pericol, incendiul dezvoltându-se în continuare. Barajele se execută prin doborârea arborilor şi curăţirea terenului de vegetaţie, folosindu-se în acest scop fierăstraie mecanice, electrice şi manuale, topoare, alte utilaje sau metoda exploziei. În anexa nr.2 sunt date câteva elemente necesare calculului forţelor şi mijloacelor pentru intervenţie. Copacii doborâţi trebuie îndepărtaţi din zona defrişată, iar aceasta curăţată de orice material combustibil. Dacă nu există posibilitatea îndepărtării copacilor, atunci aceştia vor fi orientaţi cu trunchiul tăiat către direcţia de unde se propagă incendiul. În acest caz, este necesar ca barajul de oprire sa fie supravegheat de vânători de scântei dotaţi cu mijloace de stingere a scânteilor care ar putea să cadă pe coronamentele copacilor doborâţi. Este necesar de asemenea, să se asigure supravegherea pădurii în adâncime pe direcţia de înaintare a incendiului, în spatele barajului de oprire, cu scopul de a stinge orice incendiu declanşat de scânteile purtate de vânt, organizându-se echipe de patrulare pe direcţia de propagare, instalându-se observatori dotaţi cu binoclu în foişoarele existente pe înălţimi dominante sau copaci înalţi. Observatorii trebuiesc dotaţi cu mijloace de legătură radio sau posturi telefonice. Barajele de oprire sunt şi mai eficace - dacă sunt apărate şi de o linie de ţevi, dispuse frontal, care să intre în acţiune în momentul apariţiei incendiului. Folosirea maşinilor de luptă din dotare - este în funcţie de căile de acces în masivul păduros incendiat şi de existenţa surselor de apă. Cele mai eficace rămân motopompele care sunt uşor manevrabile şi au pe camioanele de intervenţie mari cantităţi de furtun. Prin crearea barajelor de oprire se pune accentul pe acţiunea de întâmpinare a incendiului. În asemenea situaţii dozarea forţelor principale se face spre detaşamentul frontal, dar nu trebuie neglijată nici acţiunea detaşamentelor de flancuri care de cele mai multe ori, printr-o acţiune viguroasă de stingere pe părţile laterale, pot ajunge către vârful incendiului, concurând astfel la acţiunea întreprinsă de detaşamentul frontal. Detaşamentul care acţionează în spate trebuie să înlăture orice posibilitate de propagare şi izbucnire a incendiului, trecând la lichidarea micilor focare rămase. Ca o metodă deosebită se practică refularea apei cu ajutorul cimentrucurilor, folosind ţevi metalice şi furtune mari de tip "B". Această metodă s-a folosit cu bune rezultate pentru stingerea incendiilor din pădurea "Bratcu", ocolul silvic Bumbeşti-Jiu, unde prelungirea liniei de refulare de la cimentrucuri s-a făcut prin introducerea unei ţevi metalice (200 m ţeavă de 2 ţoli) în furtun (260 m furtun de refulare) şi legarea acesteia cu sârmă. Prin aceasta s-a reuşit să se asigure continuitatea refulării apei pentru stingerea 79

incendiului la punctele mai vulnerabile, precum şi alimentarea releului de găleţi în cele mai înalte puncte. Pentru refularea apei s-au folosit presiuni de 30-40 atm. In situaţia când incendiul de coronament este deosebit de puternic şi nu există siguranţa că poate fi localizat în limita unui baraj de oprire, se foloseşte procedeul cunoscut sub denumirea "foc contra foc".

Fig. 6. Stingerea incendiilor de pădure cu ajutorul contrafocului
Acest procedeu se poate folosi cu succes dacă se respectă următoarele condiţii: - contrafocul să fie declanşat de pe limita din faţă a unui baraj natural sau artificial (curs de apă, un drum, etc.) ; - contrafocul să fie declanşat la o distanţă destul de mare faţă de frontul de înaintare a incendiului, în aşa fel încât să aibă posibilitatea să distrugă prin ardere, o porţiune destul de lată până la ajungerea incendiului în zona contrafocului ; - să existe posibilitatea de împingere a contrafocului în întâmpinarea incendiului (vânt, curenţi locali); trebuie să existe multă grijă pentru ca aceşti factori (vânt, curenţi locali), să nu acţioneze în sens contrar şi să declanşeze un alt incendiu ; - întâlnirea dintre incendiu şi contrafoc să se facă pe o suprafaţă suficient de descoperită (ca urmare a arderii produse da contrafoc) ; - contrafocul se lansează în întâmpinarea incendiului numai după ce s-au luat toate măsurile de supraveghere a întregii zone şi a împrejurărilor ; - declanşarea contrafocului să coincidă cu un moment de acalmie a incendiului ; - pe tot timpul aplicării acestui procedeu să existe ordine şi disciplină desăvârşită, asigurându-se o instruire de amănunt a personalului care declanşează contrafocul. Pentru reuşita acestui procedeu mai este necesar : - să se aleagă în mod judicios baza de plecare ; - să fie amplasate la faţa locului toate mijloacele necesare; - să fie anunţaţi toţi cei interesaţi asupra orei declanşării contrafocului ; - să fie amplasat în dispozitiv personalul de supraveghere; 80

- să se asigure controlul permanent al operaţiunii. Acest procedeu pentru stingerea incendiilor de păduri nu se foloseşte decât în ultimă instanţă. El nu se va folosi în condiţiile existenţei unui vânt puternic sau la baza unor masive păduroase cu servanţi prea înclinaţi sau cu relief accidentat. Unităţile de pompieri din ţara noastră nu au fost puse în situaţia de a folosi încă contrafocul. Un procedeu eficace creării condiţiilor de localizare a incendiilor de coronament este acela al exploziilor. Explozia poate fi folosită pentru amenajarea centurilor mineralizate şi zonelor libere de materiale combustibile pentru protecţie. Unităţile de pompieri nu dispun de personal specializat şi nici de dotarea necesară în acest sens, Pentru asemenea operaţiuni se apelează la unităţile de geniu existente în garnizoanele respective sau în apropiere. Procedeul constă în dispunerea pe direcţia de propagare a incendiului a unei linii de încărcături explozive care vor fi declanşate în momentul ajungerii incendiului pe aliniamentul ales. Efectul exploziei produce acoperirea cu pământul rezultat al suprafeţelor incendiate, defrişarea zonei de arbuşti şi copaci realizându-se astfel un baraj împotriva propagării incendiului. 13.8.3.4. Incendii de doborâturi În cazul unor asemenea incendii se pune accent pe localizare, mai ales când zona calamitată se învecinează cu suprafeţe împădurite. Pentru localizare se vor crea centuri de oprire, curăţindu-se limitele zonei de doborâturi de orice vegetaţie care ar contribui la transmiterea incendiului izolându-se şi stingându-se copacii doborâţi, lărgindu-se conturile de oprire prin doborârea arborilor transformându-le în baraje de oprire. La stingerea principalelor focare din zona de doborâturi se trece când exista o situaţie de acalmie a incendiului,supraveghindu-se întreaga zonă. În acţiunea de lichidare a focarelor se va proceda la verificarea atentă a fiecărui trunchi doborât şi la lichidarea focarelor ascunse. Dacă se dispune de mână de lucru suficientă, este indicat ca odată cu operaţiunea de lichidare a focarelor ascunse să se cureţe copacii de crusta carbonizată pentru a se înlătura reaprinderea şi pe cât posibil scoaterea lor din zonă. Operaţiunile de localizare şi trecerea la lichidare sunt mult uşurate dacă exista posibilitatea folosirii motopompelor sau maşinilor de luptă de la care să se echipeze numărul de ţevi necesare. Localizarea şi lichidarea incendiului se organizează pe sectoare. Dacă zona de doborâturi se află pe versanţii munţilor, sectoarele se organizează de-a lungul lor, numărul variind funcţie de mărimea zonei de doborâturi. Fiecare sector este condus de un organ silvic (inginer, brigadier), care trebuie să aibă la dispoziţie muncitori forestieri dotaţi cu uneltele necesare (sape, lopeţi, cazmale, joagăre, topoare). După stingerea incendiului într-o zonă de doborâturi este indicat ca aceasta să intre imediat în exploatare pentru a se înlătura pericolul de izbucnire a unui nou incendiu. Indiferent de felul incendiului se impun câteva precizări legate de protecţia clădirilor aflate în zonele împădurite. Faptul că în zonele împădurite se află localităţi cu gospodării cetăţeneşti împrăştiate pe suprafeţe mari, grupuri sociale pentru muncitorii forestieri (cabane, dormitoare, cantine, magazii) sau obiective turistice care în cazul incendiilor de proporţii pot fi ameninţate de incendiu, impun o atenţie deosebită din partea şefului stingerii privind asigurarea protecţiei acestora. Pe timpul recunoaşterii aeriene se va stabili numărul acestora aflat pe direcţia de propagare şi pericolul ce-1 prezintă incendiul pentru ele şi să stabilească (propună) măsurile de protecţia lor. Existenţa acestor obiective impune folosirea unor forţe suplimentare care trebuie să execute : - realizarea unor baraje în jurul acestora prin doborârea copacilor apropiaţi ; - curăţirea zonei de materiale combustibile (pe cât este posibil); - acoperirea învelitorilor combustibile cu prelate umede ; - realizarea unor rezerve de apă în apropierea lor ; - instalarea echipelor de vânători de scântei pe fiecare construcţie ameninţată care să descopere şi să lichideze orice început de incendiu ; - evacuarea din zonă a bunurilor materiale, a oamenilor şi animalelor. ELEMENTELE NECESARE PENTRU CALCULUL 81

FORŢELOR SI MIJLOACELOR Pentru calculul forţelor şi mijloacelor; necesare stingerii incendiilor este necesar să : - se determine înălţimea copacilor ; - se determine grosimea copacilor ; - se determine densitatea copacilor; - se stabilească timpul de tăiere al copacilor astfel : • cu fierăstrăul mecanic: 6-8; • cu fierăstrăul manual : 18-20'; • cu toporul : 25-30 . - se determină efectivele echipelor. De regulă echipele de lucru au un efectiv de 2-3 oameni; - se stabilească frontul de lucru astfel (orientativ) : • 10 m pentru o echipă de fâşie de siguranţă; • 5 m pentru un om la atac frontal; • 10-15 m pentru un om la atac lateral; • 20 m pentru un om în supraveghere. Normele de lucru necesare pentru a se calcula timpul necesar executării diferitelor lucrări folosind explozivii sunt următoarele: - pentru crearea centurilor de protecţie împotriva propagării flăcărilor o echipă comună din 15 oameni realizează circa 5,5 km/zi ; - pentru amenajarea şanţurilor de protecţie şi de baraj o echipă de 15 oameni realizează 2 km/zi. MIJLOACELE CHIMICE DE INTERVENTIE ÎN LUPTA CONTRA INCENDIILOR DE PĂDURI Condiţiile specifice existente în cazul incendiilor de păduri, determinate de faptul că "teatrul de operaţiuni" se găseşte de cele mai multe ori departe de centrele populate cu drumuri de acces dificile sau inaccesibile vehiculelor obişnuite, fac necesară folosirea unor mijloace de prevenire şi stingere cu eficacitate ridicată. Acestea determină stingerea unui incendiu prin :efectul de răcire, efectul de înăbuşire şi efectul de cataliză negativă. În cazul combustibililor solizi efectul de răcire este, fără îndoială cel mai important şi poate fi folosit atât pentru prevenirea cât şi pentru stingerea unui incendiu. În afară de efectul de răcire mai apar şi efecte secundare care se datorează eventualelor schimbări de stare (evaporarea unor substanţe aflate în stare lichidă sau condensată de vapori, volatilizarea unor substanţe solide sau sublimarea de vapori), diferenţele de densitate sau conductibilităţi termice diferite. Efectul de înăbuşire se obţine atunci când se împiedică un contact intim între materialul combustibil incendiat şi oxigenul din atmosfera înconjurătoare. Ele se pot obţine cu: substanţe volatile (gaze sau vapori ); suspensie de gaze lichide (spume); cu suspensii de lichide în fază gazoasă (apă pulverizată sau fracţionată); substanţe solide (pulberi inerte). Efectul anticatalitic, denumit uneori şi cataliză negativă, încetineşte, uneori blochează reacţiile de ardere în lanţ. Acest efect este exercitat de către hidrocarburile halogenate, precum şi de pulberile stingătoare. Elementele de bază în stingere a acestor incendii îl constituie apa, care prezintă calităţi de stingere bine cunoscute. Dificultatea obţinerii unor cantităţi suficiente de apă a pus problema măririi eficacităţii acesteia prin adăugarea de substanţe chimice, care să permită o economie de apă fie prin favorizarea pătrunderii ei în materiale de protejat (agenţi de udare sau emolienţi) fie prin îmbunătăţirea forţei de adeziune a apei pe materiale în stare de incandescenţă, întârziind în acelaşi timp evaporarea (agenţilor de îngroşare cu care împreună cu apa dau soluţii coloidale sau geluri). Cercetările au fost orientate spre folosirea unor substanţe care singure sau în amestec cu apa să asigure protecţia fondului forestier prin formarea unor pelicule izolante protectoare sau prin degajarea,la creşterea temperaturii, a unor produse de descompunere care se exercită un efect de înăbuşire întârziind astfel dezvoltarea incendiului. Aceşti agenţi de întârziere pot avea acţiune limitată în timp sau îşi pot păstra caracteristicile vreme îndelungată. Produse chimice cu acţiune de udare – pentru a-şi putea exercita efectul maxim posibil de răcire, apa nu trebuie să se prelingă de pe suprafaţa obiectelor care ard, ci să vină în contact intim cu materialul respectiv. De multe ori, însă, fie datorită tensiunii superficiale a apei, fie naturii particulare a unor corpuri 82

solide (este cazul materialelor celulozice care conţin ceruri şi uleiuri minerale), apa nu poate pătrunde în materialele care ard. În cazul unor picături de lichid, sub acţiunea tensiunii superficiale suprafaţa tinde să capete extinderea minimă compatibilă cu volumul picăturii, adică, în cazul când condiţiile exterioare o permit, forma sferică. De aceea, o picătură de lichid în contact cu suprafaţă solidă, tinde, teoretic, să nu se împrăştie pe toată suprafaţa, ci să o atingă într-un singur punct, şi ca urmare, picătura nu udă solidul. Adăugarea în apă a unor substanţe (săpunuri, substanţe tehnicoactive) formate din două grupuri moleculare distincte, şi anume dintr-un grup „hidrofil”, care are o mare solubilitate în apă şi un grup „hidrofob”, care tinde să adere, prin natura sa cristalină pe materialele solide, determină o micşorare apreciabilă a tensiunii superficiale. Într-adevăr, grupurile hidrofobe sunt respinse din moleculele de apă care se găsesc în interiorul lichidului; ca urmare, forţele de atracţie sunt puternic reduse. În aceste condiţii picătura este liberă să-şi mărească suprafaţa şi să se fixeze pe solid, fiind favorizată şi de forţa de adeziune solid a grupurilor hidrofobe; pieptura poate să ude suprafaţa şi să pătrundă mai intens în porii materialelor solide. Substanţele tensioactive care pot folosi la stingerea incendiilor pot fi un tip anionic, catrionic şi neionic; în primul caz, grupul hidrofil este anion (de exemplu stările alcaline ale acizilor carboxilici sau sulfinici); în cazul al doilea este un cation (de ex. sărurile de amoniu); în cazul al treilea, solubilitatea se datorează oxidărilor (ex. produşii de condensaţie ai oxidului de etilenă). PRODUŞII CHIMICI DE ÎNGROŞARE FOLOSIŢI ÎN SOLUŢII COLOIDALE Prin dizolvarea într-un solvent unele substanţe dau naştere la soluţii coloidale. Acestea pot mări foarte mult vâscozitatea specifică a solventului, proporţional cu concentraţia. La o anumită concentraţie se obţine o masă gelatinoasă, suficient de elastică, denumită gel. Utilitatea soluţiilor coloidale şi a genurilor se datorează faptului că aceste substanţe îmbunătăţesc aderenţa apei, întârzie evaporarea ei şi creează, uneori, pelicule protectoare izolante. Principalele produse de acest tip experimentate în străinătate sunt: argilanţii, carboxiletilenetilceluloza, bentonita, unii polimeri sintetici, derivaţi ai petinei extrase de leguminoase. Alginaţii – sunt derivaţi ai acidului arginic (C6H8O6) întrebuinţat pe scară largă ca agent de îngroşare, spumant stabilizator la fabricarea îngheţatei etc. La stingerea incendiilor se foloseşte alginatul de sodiu care, într-o concentraţie de 5% ridică foarte mult vâscozitatea apei. Experimentele au arătat că adăugarea unor cantităţi foarte mici de clorură de calciu îmbunătăţeşte efectul de întârziere al alginatului de sodiu. În afară de unele dificultăţi de pompare, cauzate de vâscozitatea soluţiei, problemele principale în stadiul actual, în legătură cu folosirea alginaţilor, o constituie preţul relativ ridicat şi aparatura necesară formării şi agitării soluţiilor, în special în cazul unor cantităţi mari. Carboxilmetilceluloza (R-OCH2-CO2Na) se obţine prin tratarea alcalicelulozei ca cloracetat de sodiu. Se prezintă sub forma unei pulberi albe sau maro şi se foloseşte ca apret în industria textilă sau pentru prepararea de uleiuri, adezivi şi săpunuri. În amestecurile detergente îmbunătăţeşte puterea de emulsionare. La experienţele de stingere a incendiului au fost utilizate în construcţii variind între 0,4-1%. Bentonita – este o varietate de argilă, formată dintr-un amestec de silicaţi şi aluminiu care conţine cantităţi variabile de oxizi de Ca, Mg, Fe şi alcali. Are putere decolorantă, o mare capacitate de absorbţie şi putere de umflare în prezenţa apei. Are o largă utilizare industrială ca decolorant, material de umplutură, Pentru întrebuinţarea la incendiile de păduri s-au experimentat concentraţii de bentonită de ordinul a 4%. A fost denumit „agent de întârziere cu efect imediat” deoarece pe lângă funcţiunea de a îngroşa apa mai are proprietatea de a forma, după evaporarea apei, peliculă pulverulentă de material mineral, incombustibil, care spre deosebire de depunerile altor agenţii de îngroşare de natură organică, combustibilii contribuie la întârzierea flăcărilor. Există în schimb inconvenientul că pulberea formată de bentonită aderă pe materialele de protejat numai în mod mecanic, adică fără să pătrundă sau să interacţioneze cu acestea, din care cauză poate părăsi mai uşor materialul pe care a fost depus, efectul de întârziere încetând. Polimeri sintetici – au fost experimentate anumite tipuri de polimeri sintetici care în stare de pulbere absorb o cantitate de apă producând geluri analoage celor obţinute cu substanţele organice. 83

Derivaţii pectinei şi extractele de leguminoase – pectina este o polizaharină care se găseşte în ţesuturile vegetale mai ales în fructe şi ţesuturi tinere. Ca agent de îngroşare s-a făcut experienţe cu pectantul de amoniu. Tot ca agenţi de îngrăşare s-au folosit extractele leguminoase. AGENŢI DE ÎNTÂRZIERE Produsele chimice pentru ignifugarea lemnului, ţesuturilor şi hârtiei etc. au fost folosite de mai mulţi ani cu rezultate optime, dar numai în ultimul timp au fost eliberate produse care pot fi folosite la stingerea incendiilor de păduri. Calităţile esenţiale ale unor buni agenţi de „întârziere” cum au fost numite aceste produse sunt, pe lângă costul redus, miscibilitatea uşoară în soluţie apoasă, şi degajarea unor produse netoxice. Primul agent de întârziere folosit cu succes în lupta contra incendiilor de păduri a fost boratul de sodiu şi calciu. În experienţele făcute în California, boratul s-a folosit în incendii de păduri atât singur cât şi amestecat cu apă, fiind împrăştiat fie de pe teren, fie de sus cu ajutorul avioanelor şi elicopterelor. Chiar dacă este împrăştiat sub formă de pulbere boratul aderă puternic pe materialele tratate şi este îndepărtat cu greu prin acţiuni mecanice sau prin acţiunea vântului , dar este îndepărtată cu uşurinţă de către ploaie. Pentru stingerea incendiilor de păduri, boraţii au fost cel mai adesea amestecaţi cu apa (boratul nu este foarte solubil în apă, dar formează suspensii) în concentraţii de aproximativ de 50%. Sub acţiunea căldurii, boraţii se topesc, acoperind materialul de protejat cu o masă solidă, inertă, care îl izolează de contactul cu aerul comburant. Folosirea boratului a prezentat însă unele dificultăţi datorită proprietăţilor sale corozive şi abrazive precum şi faptului că deşi are toxicitate redusă, sterilizează solul împiedicând creşterea din nou a vegetaţiei. Orientarea actuală este deci cea de-a folosi ca agent de întârziere „fosfatul diamonic” (desemnat uneori prin marca DAP care sunt iniţialele denumirii produsului englez diammoniuphosphate). Proprietăţile ignifuge ale fosfatului diamonic se datorează faptului că, descompunându-se sub acţiunea căldurii, pune în libertate amoniac, care tinde să dilueze în mod eficace produşii volatili combustibili puşi în libertate prin piroliza materialelor celulozice şi totodată pune în libertate acid fosforic care reacţionează cu celuloza, deshidratând-o şi formând esteri ai celulozei mult mai rezistenţi la piroliză. Fosfaţii diamonici se folosesc în soluţie apoasă în concentraţii cuprinse între15 şi 28%, dar tendinţa mai recentă este de a se folosi fosfaţi în soluţie apoasă făcută vâscoasă prin adăugarea de substanţe de îngroşare (alginaţi, carboxilimetilceluloză, pectaţi) care măresc aderenţa agentului ignifug, pe materialele tratate. Au mai fost experimentate soluţii în apă simplă sau în apă vâscoasă prin adăugarea de alginat şi de fosfat diamonic (20-30% în greutate în raport cu apa), cu silicaţi de sodiu (aproximativ 2%). Adăugarea de silicat nu pare însă că ar influenţa în mod apreciabil acţiunea ignifugă a produsului DAP. Fosfatul diamonic amestecat cu agenţii de îngroşare, conţinând şi un adaos de inhibitori de coroziune şi de substanţe colorante – pentru a se uşura individualizarea zonei tratate – se amestecă uşor cu apa în amestecătoare de baterie şi poate fi păstrat în rezervoare de înmagazinare, timp îndelungat. Din experienţele efectuate până acum, se pare că problemele majore rămase pentru rezolvat sunt cele de a se stabili mai exact cantităţile de fosfaţi necesare pentru diferitele tipuri de combustibili din păduri, şi de a se găsi adezivi mai rezistenţi la ploile de vară. Pulberile Pulberile uscate, pe bază de bicarbonat de sodiu şi potasiu, tratate cu substanţe antiglomerante – folosite în mod obişnuit în stingere – au proprietatea deosebită de stinge flăcările prin acţiunea anticatalitică exercitată asupra reacţiilor în lanţ ale arderii. Aceste pulberi s-au folosit însă prea puţin în trecut, în incendiile de substanţe celulozice, deoarece, deşi sting flăcările, nu pot pătrunde cu uşurinţă în masa incandescentă şi au din această cauză o slabă acţiune de răcire. Jăratecul rămâne în acest caz mai departe în stare de incandescenţă şi se produce cu uşurinţă reizbucnirea incendiului. În prezent au fost puse la punct pulberi speciale uscate, pe bază de fosfat mono şi diamonic, care au o mare capacitate de răcire şi deci se pretează şi la stingerea incendiilor de materiale celulozice. Folosirea pulberilor de acest tip, în lupta contra incendiilor de păduri, se găseşte totuşi încă în faza experimentală. În starea actuală se poate prevede (aceasta şi din motive de ardin economic) mai mult o utilizare a pulberilor pentru a permite operatorilor să-şi deschidă drum printre flăcări (mai există şi efectul de reflexie a pulberii asupra radiaţilor calorice), decât folosirea pentru intervenţii masive.

84

Tabelul 1

13.9 DATE PRIVIND FOLOSIREA EXPLOZIVILOR PENTRU STINGEREA INCENDIILOR DE PĂDURI
Dimensiune

Solul (structura) Nisip turbă Nisip dens Argilă nisip Argilă 90 cm Nisip umed

Nr. de încărcătur i 1 1 1 4 5

Greutatea kg

Intervalu l

Timp utilizat Adâncimea zilnică în m În ore totală În În De sus manoperă m adâncime minute (total) 1,0 1,3 1,75 1,45 1,45 3,5 3,3 3,5 7x7,3 8,7x9, 1 1,75 1,30 2,00 1,50 1,70 25 25 30 80 60 1 1 1 6 5

3,0 3,0 4,0 48,0 54,0

1,4x2,4 3

14. STINGEREA INCENDIILOR ÎN INDUSTRIA PRELUCRĂRII LEMNULUI

14.1 STINGEREA INCENDIILOR ÎN DEPOZITELE DE BUŞTENI
14.1.1Introducere.
Prelucrarea lemnului a fost una dintre cele mai vechi îndeletniciri ale poporului român. În afara fabricilor de cherestea luând fiinţă şi fabrici de mobilă precum şi mari combinate de prelucrare a lemnului. Principalele specii care se exploatau în trecut erau răşinoasele, ceea ce a condus la sărăcirea pădurilor noastre în astfel de specii. În prezent, cea mai mare pondere de debitare în cherestea o ocupă fagul (care este de altfel şi cea mai răspândită specie din pădurile noastre), foarte mult solicitat şi la export. Trupelor de pompieri le revin sarcini tot mai mari şi mai complexe pe linia prevenirii şi stingerii incendiilor a căror rezolvare necesită perfecţionarea permanentă a capacităţii de analiză a fenomenelor legate de izbucnirea incendiilor din sectorul industriei lemnului.

85

14.1.2Caracteristici tehnologice şi funcţionale
Activitatea unei fabrici de cherestea se desfăşoară în următoarele sectoare de producţie: - depozitul de buşteni; - hala de fabricaţie; - depozitul de cherestea; - secţii anexe; În depozitele de buşteni aceştia sosesc la diferite calităţi, lungimi şi diametre. În general, aprovizionarea cu buşteni se realizează cu mijloace auto, pe cale ferată forestieră sau pe cale ferată normală. Amenajarea şi organizarea depozitelor pentru buşteni reprezintă o importanţă deosebită din punct de vedere al intervenţiei pentru stingerea incendiilor. Drumurile şi spaţiile de circulaţie din depozit trebuie deci ca, în paralel cu funcţiunile lor tehnologice să asigure accesul corespunzător al tehnicii de p.s.i.. În depozitele de buşteni se execută următoarele activităţi: descărcarea materiei prime din mijlocele de transport, recepţia cantitativă şi calitativă a acestuia, apoi retezarea, sortarea şi depozitarea buştenilor după dimensiuni şi calităţi. Tot în depozitul de buşteni se execută, după caz, conservarea şi spălarea buştenilor în vederea debitării lor, tăierea nodurilor, cojirea, etc.. În vederea executării acestor operaţiuni se folosesc o serie de utilaje cum ar fi: poduri rulante, macarale portal, automacarale, fierăstraie mecanice sau electrice, elevatoare, autoîncărcătoare cu furci frontale, transportoare longitudinale cu lanţ, utilaje cu care se pot folosi cu bune rezultate pentru desfacerea stivelor de buşteni evacuarea acestora în caz de incendiu. Tot pe teritoriul depozitului de buşteni se găsesc şi bazine cu apă care se folosesc pentru spălarea şi dezgheţarea buştenilor. Aceste bazine au dimensiuni variabile în funcţie de volumul de buşteni ce se manipulează şi o adâncime de 1,5-2,00 m. putând fi folosite ca surse de alimentare cu apă a autospecialelor de intervenţie.

14.1.3Caracteristicile incendiilor
Incendiile izbucnite la depozitele de buşteni se dezvoltă lent. Din cauza cantităţii mari de apă pe care o conţin, a grosimii şi a dimensiunilor mari, buştenii ard în general cu viteză redusă. Dacă buştenii sunt uscaţi, viteza de ardere este mai mare. La depozitele de lemn rotund viteza liniară de propagare a incendiului ajunge în medie la valori de 0,33 – 0,70 m/min.; la lemnul pentru celuloză viteza de propagare a incendiului este de 0,10 – 0,15 m/min. la o umiditate de 40-50% şi de 0,70 m/min. la o umiditate mai redusă. Pe timpul incendiilor se dezvoltă o mare cantitate de căldură precum şi temperaturi ridicate acestea variind în mare măsură funcţie de esenţa de material lemnos. Spre exemplificare, temperaturile reale de ardere şi puterea calorifică a câtorva specii de arbori sunt următoarele: - arinul : 1,177˚C; 3,244 kcal/kg; - mesteacănul : 1,069˚C; 3,165 kcal/kg; - molidul : 1,080˚C; 3,212 kcal/kg; - pinul : 1,090; 3,306 kcal/kg; Propagarea arderii are loc în special la suprafaţa buştenilor unde arde coaja acestora. Pătrunderea arderii în masa lemnoasă este superficială aceasta depinzând de gradul de umiditate precum şi de esenţa lemnului. La lemnul de esenţă moale, pin, brad, molid, anin, plop, etc., focul pătrunde mai uşor pe când la cel de esenţă tare pătrunde mult mai greu (stejar, fag, carpen, etc.). La răşinoase propagarea arderii este mai rapidă şi datorită răşinii conţinute de acestea în masa de material lemnos. Propagarea arderii se face de-a lungul buşteanului, iar arderea se manifestă cu flacără la suprafaţa acestuia degajându-se fum şi produşi ai arderii incomplete în cantităţi mari. Incendiul se poate propaga de la o stivă de buşteni la alta prin intermediul materialului lemnos (coji de copac, deşeuri de lemn) care se pot găsi în cantităţi mari sau mai mici în spaţiile dintre acestea precum şi halele de gatere prin intermediul sistemelor de transport a materialului lemnos către acestea. În cazul arderilor îndelungate, datorită pierderii capacităţii portante a elementelor de susţinere a buştenilor apare pericolul rostogolirii acestora din stivă, având drept urmare blocarea căilor de acces, accidentarea servanţilor aflaţi în zonă, precum şi propagarea incendiului de la o stivă la alta. 86

O deosebită influenţă la propagarea incendiului o au şi curenţii de aer care pot transporta bucăţi de material lemnos în stare arzândă la anumite distanţe creând noi focare de incendiu.

14.1.4Organizarea şi executarea intervenţiei

14.1.4.1. Substanţe stingătoare
Pentru stingerea incendiilor din depozitele de buşteni se foloseşte apă în cantităţi mari refulată cu ajutorul tunurilor fixe de apă, autotunurilor din dotarea subunităţilor şi ţevi de refulare cu diametre şi presiuni mari. De asemenea se pot folosi şi masele pulverulente atunci când se dispune de personalul necesar şi mijloacele adecvate. 1.4.2.Recunoaşterea Funcţie de mărimea dispozitivului şi de proporţiile incendiului, recunoaşterea se poate executa pe una sau mai multe direcţii cu una sau mai multe echipe de recunoaştere. La recunoaştere, comandantul intervenţiei va stabili: - locul incendiului, numărul de stive de buşteni incendiate, pericolul de propagare la stivele vecine sau la secţiile de prelucrare; - modul de stivuire a buştenilor şi dimensiunile stivelor; - pericolul de rostogolire a buştenilor din stive ca urmare a pierderii capacităţii portante a elementelor de susţinere a acestora; - locul de amplasare a servanţilor şi măsurile de securitate pentru evitarea accidentării acestora; - starea căilor de acces şi posibilităţii folosirii acestora în vederea realizării dispozitivului de intervenţie; prezenţa căilor ferate, posibilităţile şi necesitatea folosirii trenului p.s.i.; - existenţa bazinelor cu apă care se folosesc pentru spălarea şi dezgheţarea buştenilor şi posibilitatea folosirii acestora pentru alimentarea cu apă a maşinilor de intervenţie. 1.4.3.Organizarea şi executarea intervenţiei Stingerea se organizează pe sectoare de intervenţie. Sectoarele se organizează pe stive sau grupe de stive. Pentru stingerea acestor incendii sunt necesare cantităţi mari de apă obţinute cu ajutorul tunurilor de apă sau ţevi tip B cu ajutaje şi presiuni mari, deci jeturi compacte. Ţevile se amplasează frontal, jeturile de apă dirijându-se la început de jos în sus ,apoi deplasează de-a lungul stivei, această operaţie repetându-se de mai multe ori până la lichidarea arderii. În cazul când au fost cuprinse de incendiu două sau mai multe stive, se vor folosi la început jeturile tunurilor de apă îndreptate spre intervalul dintre stive pentru limitarea propagării acestuia. Când vântul este puternic se va adopta un dispozitiv pe aliniamente succesive eşalonate în adâncime pe direcţia în care bate vântul, punându-se accent pe protecţia construcţiilor aflate pe această direcţie. De asemenea dacă acoperişul halei de gatere este combustibil se vor amplasa pe acesta vânători de scântei. Amplasarea acestora se va face şi în depozitul de cherestea, dacă situaţia impune. Întrucât sunt necesare cantităţi mari de apă se are în vedere şi folosirea cisternelor de cale ferată care să alimenteze cu apă tehnica de lucru dacă în apropiere există linii de cale ferată precum şi trenul p.s.i.. O măsură de limitare a propagării incendiului o constituie şi organizarea pe echipaje de patrulare care să descopere şi să lichideze focarele de incendiu nou apărute ca urmare a transportării de către vânt a scânteilor şi jeratecului pe întreg teritoriu al depozitului sau chiar al întreprinderii de cherestea. Concomitent cu acţiunea de stingere, se va executa desfacerea stivelor de buşteni şi evacuarea acestora în afara zonei de ardere, în locuri ferite de pericol. Această acţiune presupune o temeinică organizare precum şi forţă de muncă numeroasă şi mijloace mecanizate adecvate. Operaţiunea de intervenţie este greoaie şi de lungă durată şi de aceea subunităţile trebuie pregătite în acest scop. Comandantul intervenţiei va rula după necesităţi servanţii din sectoarele de intervenţie şi va lua măsuri de prevenire a accidentelor ţinând seama de faptul că buştenii se pot rostogoli din stive. În acest scop, comandantul intervenţiei şi şefii de sectoare trebuie să stabilească precis locul servanţilor, să interzică deplasarea printre stivele incendiate sau amplasarea acestora în imediata apropiere. Amplasarea cea mai bună este pe stivele vecine şi neincendiate servanţii găsindu-se astfel la acelaşi nivel cu focarele sau chiar mai sus.

87

În concluzie, problema principală care se cere a fi rezolvată este cea a asigurării volumului de apă necesar pentru stingere precum şi a mijloacelor mecanice necesare evacuării buştenilor.

14.2 STINGEREA INCENDIILOR ÎN HALELE DE GATERE ALE DE CHERESTEA
14.2.1Introducere

FABRICILOR

Hala de fabricaţie constituie secţia de bază a fabricii de cherestea în care are loc procesul de transformare a lemnului rotund în cherestea şi este denumită uzual hala de gatere datorită utilajului principal folosit. Halele de gatere pot fi amplasate de sine stătător sau în cadrul unor combinate de prelucrare a lemnului. Hala de fabricaţie este amplasată în centrul fabricii între depozitul de buşteni şi cel de cherestea. Ca utilaje şi maşini de prelucrare sunt utilizate gaterele, fierăstraiele panglică pentru buşteni, fierăstraiele circulare de retezat, de tivit şi de spintecat de diferite tipuri. Amplasarea maşinilor de prelucrare este făcută într-un flux tehnologic continuu specific speciei lemnoase şi tehnologiei de fabricaţie adoptate. Transportul buştenilor şi al cherestelei între maşini, în sens longitudinal şi transversal, este asigurat de transportoare cu lanţ, cu role sau cu bandă de diferite tipuri în funcţie de mişcarea solicitată, iar între secţii se face cu vagonete, poduri rulante, electrocare sau autostivuitoare. Pe lângă halele de gatere funcţionează şi alte secţii cu un volum relativ mic denumite secţii anexe şi prelucrează cherestea de dimensiuni mici de calitate inferioară sau deşeuri cum ar fi: secţii de parchete, de lăzi, de butoaie şi garnituri de butoaie, talaş industrial, etc..

14.2.2Caracteristici constructive
Halele de gatere sunt, de regulă, construite pe două nivele, parter şi subsol sau etaj şi parter, corespunzătoare construcţiei etajate a gaterului. La catul superior are loc debitarea propriu-zisă a buştenilor în cherestea, aici fiind amplasate utilaje ajutătoare de prelucrare a cherestelei: fierăstraiele circulare de tivit şi de retezat, fierăstraie-panglică de spintecat precum şi transportoarele care asigură transportul pieselor între maşini. La catul inferior este amplasată fundaţia gaterului, grupul lui de acţionare, precum şi transportoarele şi utilajele care asigură colectarea şi prelucrarea deşeurilor rezultate în urma debitării buştenilor în cherestea. Între cele două nivele se construiesc scări de acces pentru a permite circularea personalului halei de gatere, scări ce se pot folosi, dacă nu sunt afectate de incendiu, pentru realizarea dispozitivului de intervenţie. Spaţiile destinate halelor de gatere ocupă volume şi suprafeţe mari, sunt necompartimentate şi au număr mare de deschideri de dimensiuni apreciabile impuse de necesitatea fluxului tehnologic. Caracteristic din punct de vedere constructiv este faptul că majoritatea elementelor de construcţie ale halelor de gatere sunt din lemn(stâlpi, pereţi despărţitori, planşee, suportul învelitorii, elementele de construcţie ale acoperişului, etc.) Acoperişul acestora are suprafeţe foarte mari şi este sub formă de boltă sau de plan iar în unele situaţii învelitoarea este combustibilă(din carton asfaltat). În interiorul halelor de gatere şi a secţiilor de fabricaţie se găseşte permanent o mare cantitate de material lemnos sub forma buştenilor, cherestelei, deşeurilor lemnoase, rumeguş, praf de lemn care măresc considerabil pericolul de incendiu şi favorizează propagarea acestuia. De asemenea, în subsolul acestora pe lângă diferitele agregate şi instalaţii pentru acţionarea gaterelor, colectarea şi transportul deşeurilor lemnoase se găseşte şi o mare cantitate de rumeguş, praf de lemn, talaş şi alte deşeuri lemnoase care contribuie la creşterea intensităţii arderii şi propagării acestuia chiar în afara halei.

14.2.3Caracteristicile incendiilor
Incendiile izbucnite la halele de gatere se propagă cu repeziciune atât pe verticală cât şi pe orizontală, viteza de propagarea depinzând de natura materialelor lemnoase, volumul, umiditatea acestora, curenţii de aer, raportul dintre suprafaţă şi volum, etc.. Viteza liniară de ardere, pentru lemnul de esenţă moale este de 2,3 m/min, iar pentru lemnul de esenţă tare de 1 m/min. 88

Pentru iniţierea şi dezvoltarea arderii, este necesară o temperatură relativ mică şi anume de 270300˚C, temperatură la care se produce arderea cu flacără. Pentru depăşirea temperaturii de 270˚C absorbţia de oxigen a stratului de cărbune format la suprafaţa sa este tot mai mare, astfel încât la 290-300˚C se produce arderea cu flacără. În urma arderii are loc descompunerea lemnului degajându-se puternic vapori de gaze combustibile, fum şi uneori substanţe toxice. Acestea duc la formarea mediului favorabil pentru o ardere continuă cu o intensitate crescândă, creându-se astfel condiţii pentru propagarea cu uşurinţă a incendiului. Factorii care contribuie la propagarea incendiilor într-o hală de gatere sunt următorii: - cantitatea mare de material lemnos aflată la un moment dat în hală; - natura construcţiilor(volumul şi cantitatea mare de material lemnos şi a altor materiale combustibile din compunerea acestora); - prezenţa rumeguşului, talaşului şi a altor deşeuri de lemn în hală, în subsolul acesteia cât şi în buncărele şi cicloanele de depozitare; - formarea curenţilor de aer, a unor puternice tiraje care au ca efect intensificarea schimbului d gaze şi propagarea incendiului pe verticală; - existenţa pericolului prăbuşirii acoperişului şi a structurii de rezistenţă a halei; - existenţa pericolului de explozie a amestecului exploziv format din praful de lemn aflat în suspensie în aer în concentraţii de 16-65 g/mc. Ca urmare a acţiunii acestor factori arderile se manifestă violent, temperatura ajungând până la 8001000˚C degajându-se cantităţi mari de fum şi gaze toxice. Incendiile izbucnite în hala de gatere se pot transmite la subsolul acesteia prin intermediul sistemelor de transport a deşeurilor lemnoase cât şi prin intermediul planşeelor care în multe situaţii sunt din lemn, iar de aici mai departe la locurile de depozitare a deşeurilor. De asemenea, incendiile din hală se pot transmite şi la acoperiş ducând , în multe situaţii, la prăbuşirea acestuia în hală ceea ce are drept consecinţă manifestarea incendiului în exterior existând astfel posibilitatea propagării acestuia prin intermediul scânteilor şi bucăţilor de material lemnos arzând la depozitul de buşteni şi cherestea precum şi la construcţiile învecinate. Incendiile izbucnite în subsol se propagă prin intermediul canalelor de transport a deşeurilor de lemn, a golurilor practicate în planşeu şi prin alte deschideri la hala de gatere sau în exteriorul acesteia. În halele de gatere care funcţionează în construcţii de gradul V rezistenţă la foc, viteza de creştere a suprafeţei incendiate este de 30-35 m2/min., iar la cele de gradul II rezistenţă la foc, de 20-25 m2/min.. Curenţii de convecţie şi căldura de radiaţie încălzesc materialele din lemn până la temperatura de aprindere, după ce flăcările au cuprins aproximativ 50% din suprafaţa halei. În acest moment practic încăperea este cuprinsă d incendiu în câteva minute. Astfel se poate explica valoarea ridicată a vitezei liniare de ardere şi de creştere a suprafeţei incendiului. În cazul incendiilor ce se manifestă şi la exterior pericolul propagării incendiului la construcţiile vecine creşte îndeosebi datorită curenţilor de aer ascensionali care se formează precum şi în condiţiile unui vânt puternic când scânteile şi bucăţi de material lemnos aprins sunt transportate uneori la mari distanţe.

14.2.4Organizarea şi executarea intervenţiei
14.2.4.1. Substanţe stingătoare Substanţa stingătoare cel mai des folosită şi eficace este apa refulată pe tunuri de apă precum şi cu ţevi tip B sau C în conformitate cu principiile tehnico-tactice adecvate ce se vor detalia în continuare. Pentru incendii de mici proporţii sau începuturi de incendiu se folosesc cu bune rezultate pulberile stingătoare şi apa pulverizată. 14.2.4.2.Recunoaşterea Pe timpul recunoaşterii se urmăresc următoarele elemente: - locul incendiului, proporţiile acestuia şi direcţia de propagare; - starea elementelor de construcţie din compunerea halei, rezistenţa elementelor de susţinere, pericolul de prăbuşire al agregatelor în subsol sau al acoperişului în hală; - pericolul de propagare a incendiului la vecinătăţi, necesitatea amplasării vânătorilor de scântei precum şi necesităţii propagării acestor vecinătăţi împotriva incendiului; - existenţa sistemelor d transport a deşeurilor şi dacă acestea au fost scoase din funcţiune; 89

- dacă există pericolul de transmitere a incendiului prin canalele de transport la colectorul de deşeuri sau în alte încăperi; - prezenţa obstacolelor contra incendiilor ce vor fi folosite ca aliniamente de atac contra incendiului, existenţa şi amplasarea scărilor fixe de incendiu ce vor fi folosite pentru realizarea dispozitivului de intervenţie; - dacă au fost scoase de sub tensiune instalaţiile electrice de iluminat şi forţă; - necesitatea şi posibilitatea evacuării agreatelor şi materialelor aflate în hală şi posibilităţile de protejare a acestora; - mijloace mecanizate şi personalul ce va fi folosit pentru evacuarea şi protecţia agregatelor şi materialelor; - necesitatea chemării forţelor în sprijin; - personalul şi mijloacele necesare pentru tăieri, desfaceri şi demolări, şi stabilirea locurilor unde se vor executa acestea. 14.2.4.3. Organizarea şi executarea intervenţiei Intervenţia se organizează pe sectoare. În principiu, sectoarele se organizează astfel: a) când acoperişul halei îşi menţine rezistenţa portantă sectoarele se organizează de regulă în interiorul halei, la subsol şi la acoperiş. Misiunea sectoarelor este de a localiza şi lichida incendiul în interiorul halei şi de protecţie la acoperiş; b) în cazul prăbuşirii parţiale a acoperişului sectoarele de stingere se organizează astfel: - la acoperiş( sau pe acoperiş – dacă învelitoarea este combustibilă) – pentru a împiedica propagarea incendiului la porţiunile vecine rămase intacte; - în hală , pentru a se împiedica propagarea incendiului la restul halei, pentru a lichida arderea la elementele prăbuşite şi pentru a proteja pe cele de susţinere; - în subsolul halei (dacă există) pentru a împiedica propagarea incendiului la acestea; c) dacă acoperişul halei s-a prăbuşit complet, sectoarele de stingere se vor organiza pentru lichidarea arderii materialelor prăbuşite şi pentru supravegherea construcţiilor vecine, depozitul de buşteni, de cherestea, etc.. Pentru stingere se vor folosi ţevi suficiente acoperindu-se întreaga suprafaţă incendiată şi cea ameninţată. De regulă, în interior se folosesc ţevile tip B, iar la acoperiş ţevile tip B sau C. Este necesar ca la asemenea incendii să se acţioneze cu A.P.C. de mare capacitate, ATI, ACI cu MP şi APCA. Maşinile se vor amplasa la surse de apă care să asigure echiparea unui număr cât mai mare de ţevi tip B. Lungimea jeturilor de apă (atunci când se lucrează de jos) trebuie să fie suficientă pentru a putea ajunge la cel mai înalt punct al suprafeţei acoperişului care arde, folosindu-se în acest scop presiuni mari .Se poate folosi însă şi alternativa amplasării şefilor de ţeavă la înălţimi pe scările culisabile direct în hală luându-se toate măsurile de protecţie a acestora împotriva accidentelor. Acţiunea de stingere se va executa în principiu din interior şi numai dacă incendiul se manifestă în exterior se va lucra şi din afară (în situaţia când pereţii şi acoperişul s-au prăbuşit). La acoperiş se vor stinge mai întâi fermele incendiate şi apoi astereala, sau se vor răci, dacă sunt metalice folosindu-se autotunurile de incendiu direct în hală şi servanţii amplasaţi pe scări culisabile. Dacă acoperişul este combustibil se va acţiona şi din exterior. Pe timpul acţiunii de stingere se va supraveghea rezistenţa materialelor de construcţie ale acoperişului şi în permanenţă se va acţiona pentru protecţia lor împotriva focului. În cazul când există pericolul de prăbuşire, comandantul intervenţiei va trebui să ia măsuri de evacuare a personalului şi protecţia utilajului din hală, schimbând poziţiile de lucru ale servanţilor şi traseul dispozitivelor. Dacă suprafaţa incendiată este mare în raport cu forţele care s-au deplasat la incendiu, acţiunea se poate axa iniţial pe localizare, trecându-se la lichidare numai după ce au sosit forţele chemate în sprijin. În cazul când sursele de apă nu asigură amplasarea tuturor maşinilor sau debitul necesar, se vor folosi alte posibilităţi de alimentare, cisterne şi autocisterne de la obiective din zonă alte sisteme de alimentare adecvate. Când sunt posibilităţi se poate utiliza cu bune rezultate trenul pompier sau chiar cisterne de cale ferată care în mod obişnuit se folosesc pentru transportul diferitelor lichide. Dacă suprafaţa acoperişului combustibil este mare şi incendiul se manifestă cu violenţă, pentru oprirea propagării acestuia se vor executa tăieri şi desfaceri, respectând întocmai regulile stabilite pentru asigurarea securităţii personalului pentru evitarea electrocutărilor, arsurilor, intoxicaţiilor, etc..

90

Pentru evitarea pericolului apariţiei de noi focare de incendiu în depozitele de cherestea sau în alte locuri de pe teritoriu întreprinderii ca urmare a scânteilor şi jeraticului ridicat de vârtejurile create în zona de ardere şi transportate în diferite locuri de către vânt, comandantul intervenţiei trebuie să instaleze echipe de vânători de scântei şi să organizeze patrularea în zonă. Întrucât acţiunea de stingere este grea, de lungă durată şi cere efort deosebit întregului personal mai ales pe timp de iarnă sau noaptea, comandantul stingerii trebuie să realizeze o rezervă de personal şi de tehnică de luptă pe care să o folosească pentru rezolvarea situaţiilor tactice ulterioare. O sarcină deosebită a comandantului intervenţiei, mai ales pe timp de vânt puternic, este de a asigura limitarea propagării incendiului la construcţiile vecine precum şi la depozitele de buşteni şi cherestea. Pentru aceasta el trebuie să: - realizeze ziduri sau perdele de apă în intervalele dintre clădiri sau dintre hala de gatere şi depozitele de buşteni şi cherestea, folosind tunuri de apă, autotunuri de intervenţie sau cel puţin două jeturi realizate cu ţevi cu diametre şi presiuni mari; - refuleze apă pe suprafeţele verticale şi orizontale ale stivelor de cherestea sau buşteni pe partea expusă radiaţiei sau pe direcţia vântului; - realizeze un dispozitiv de intervenţie eşalonat în adâncime cu ţevi B sau C în intervalele dintre stivele cherestea sau buşteni; - organizeze patrularea cu una sau două maşini de luptă în interiorul depozitului de buşteni sau cherestea. În situaţia când se prevede o intervenţie de lungă durată este necesar să se organizeze rulajul servanţilor, odihna şi hrănirea acestora, asistenţa medicală şi tehnică şi de asemeni realizarea unei rezerve de forţe şi mijloace care să poată fi de folosită pentru rezolvarea unor situaţii care pot apare în evoluţia incendiului.

14.3 STINGEREA INCENDIILOR ÎN DEPOZITELE DE CHERESTEA
14.3.1Introducere
Depozitul de cherestea este un teren amenajat corespunzător , pe care se stivuieşte cherestea de diferite specii , dimensiuni şi calităţi , în vederea uscării ei sub acţiunea directă a factorilor meteorologici (temperatură , umiditate , curenţi de aer , precipitaţii etc.) În depozit , cheresteaua se sortează din punct de vedere calitativ şi dimensional în şoproane, după care se striveşte in vederea uscării şi condiţionării naturale în depozitul propriu-zis , şi în final se pregăteşte în vederea expedierii la beneficiari. Cheresteaua se depozitează pe lagăre de depozitare , care pot fi construite din podvale şi grinzi din beton armat , sau din traverse din beton.

14.3.2Caracteristici funcţionale.
Depozitele de cherestea se amplasează în imediata apropiere a reţelei de căi ferate normale şi drumuri publice pentru a facilita aprovizionarea cu materiale care se folosesc şi pentru accesul tehnicii de luptă şi al vagoanelor cisternă de cale ferată. Terenurile pe care sunt amplasate sunt sănătoase , ferite de inundaţii şi vânturi ceea ce o bună accesibilitate forţelor şi mijloacelor necesare pentru intervenţie. De asemenea , de regulă, aceste depozite se amplasează lângă un curs de apă care să asigure apa potabilă , industrială dar şi pentru stingerea incendiilor. Teresa trebuie să fie lipsit de arbori, iarbă şi stratul de pământ vegetal , să fie plan, fără denivelări şi cu o pantă uşoară de circa 1:1000 spre una din laturi pentru a se asigura scurgerea apelor. Orientarea depozitului este astfel făcută încât drumurile longitudinale sunt dispuse in echicurent cu direcţia vânturilor dominante ceea ce ne dă indici necesare privind direcţia de propagare a incendiilor şi direcţia principală de atac.De asemenea, în mod obişnuit , depozitele de cherestea au forma unui dreptunghi cu latura mare orientată pe direcţia vânturilor dominante ceea ce constituie un alt indiciu pentru orientarea direcţiei principale de atac în caz de incendiu. În principiu un depozit de cherestea se organizează conform schiţei . 1- grupe de stive ; 2- secţie ; 3 – sector ;

91

Pentru a se identifica mai rapid stivele din depozit, sectoarele se vor nota cu cifre romane, secţiile din acelaşi sector cu cifre arabe, şirurile de stive cu litere ale alfabetului latin, iar numărul stivelor cu cifre arabe. Pe baza acestor notări se pot identifica cu uşurinţă sectoarele de intervenţie precum şi stabilirea concretă a misiunilor ce trebuie îndeplinite pe timpul intervenţiei.

14.3.3 Caracteristicile incendiilor.
Incendiile izbucnite în depozitele de cherestea se caracterizează prin aceea că in timp relativ se aprind suprafeţe mari în raport de esenţă , formă, umiditatea materialelor, condiţiilor meteorologice, etc.. Incendiile izbucnite la depozitele de cherestea în aer liber , iau proporţii mari şi au o viteză mare de propagare , care este determinată de existenţa unor însemnate cantităţi de cherestea depozitate si de prezenţa deşeurilor rezultate din tehnologie(talaş, rumeguş, coajă, etc.) depozitate pe spaţiile libere din depozit. Într-o stivă de cherestea , incendiul se propagă cu repeziciune datorită intervalelor dintre scânduri prin care circulă aerul. După 10m. de la izbucnirea incendiului, acestea poate să cuprindă 3-5 stive , iar uneori şi mai mult. Propagarea incendiului are loc pe suprafeţele stivelor în special pe verticală de jos în sus şi se manifestă diferit funcţie de esenţa materialului lemnos şi de sensul de mişcare al curenţilor de aer. Pe timpul arderi datorită consumului mare de oxigen în zona incendiată , are loc fenomenul de absorbţie al aerului din zonele învecinate , fenomen uşor observabil prin aceea că spre incendiu sunt transportate materiale combustibile uşoare, talaş, deşeuri lemnoase de mici dimensiuni etc.. Datorită vârtejului şi curenţilor turbionari ce se formează , acestea sunt ridicate in aer odată cu scânteile şi jăraticul aprins şi sunt transportate la distanţe mari generând noi focare în locurile unde cad , dacă în această zonă există materiale combustibile. Pe măsura pătrunderii focului în masa lemnoasă şi în interiorul stivelor, apare pericolul prăbuşirii stivelor incendiate , blocarea cailor de acces , accidentarea servanţilor aflaţi în apropiere şi deteriorarea dispozitivelor de luptă, fapt ce îngreunează atât acţiunile de stingere cât şi operaţiunile de evacuare. Datorită transmiterii căldurii prin radiaţie şi convecţie şi a puternicului schimb de gaze din zona incendiată , apare pericolul propagării incendiului la stivele vecine şi construcţiile vecine , acestea putându-se transforma în catastrofe in cazul obiectivelor mari, dacă nu se iau măsuri in timp operativ hotărâte de localizare şi lichidare a arderii. Un factor deosebit care contribuie la propagarea incendiului este vântul care poate transforma o ardere , iniţial de mici dimensiuni în incendii deosebit de violente care pun în rea pericol întreg depozitul sau chiar întreaga întreprindere ţi vecinătăţile acesteia. Viteza minimă de propagare a incendiului , variază intre 1 şi 4 m/min., valoarea ei depinzând în primul rând de gradul de umiditate al materialului şi de viteza vântului.

92

Referindu-se la viteza de creştere a suprafeţei incendiului la depozitele de cherestea , literatura de specialitate indică limite foarte largi, de la 100 la 2.750m 2/min., în funcţie de o serie de factori determinanţi care au fost deja prezentaţi. În concluzie , incendiile izbucnite la depozitele cherestea se caracterizează prin: - viteză de propagare a incendiului la suprafaţă; - radiaţie termică intensă pe suprafaţă apreciabilă; - propagarea incendiului la distanţe mari datorită scânteilor şi bucăţilor de material lemnos aprins; - formarea tirajelor şi a curenţilor de aer turbionari.

14.3.4Organizarea şi executarea intervenţiei.
14.3.4.1. Substanţe stingătoare. Substanţa stingătoare cea mai eficientă este apa refulată cu ţevi tip B şi C sau tunurile de apă funcţie de nevoile tehnico-tactice pentru intervenţie. Rezultatele satisfăcătoare se obţin şi cu apa îmbunătăţită chimic sau chiar cu spumele mai ales atunci când incendiul nu a luat proporţii. Spumele au bune rezultate privind protecţia stivelor neincendiate ţi care necesită a fi protejate. 14.3.4.2. Recunoaşterea. Se execută cu una sau mai mult grupe de recunoaştere , funcţie de proporţiile incendiului şi mărimea obiectivului. La recunoaştere comandantul intervenţiei trebuie să stabilească: - locul incendiului, caracterul acestuia şi proporţiile atinse în momentul recunoaşterii, numărul de stive incendiate şi direcţiile de propagare funcţie de cantitatea de material lemnos depozitat în apropierea zonei incendiate , de direcţia şi viteza curenţilor de aer; - modul de stivuire , dimensiunile stivelor şi intervalelor dintre ele , pericolul propagării incendiului la acestea prin radiaţie şi convecţie; - necesitatea desfacerii stivelor incendiate şi a evacuării materialelor incendiate, precum şi a evaluări stivelor ameninţate de incendiu , căi de evacuare , mână de lucru şi mijloacelor mecanizate necesare executării acestei operaţiuni, locul unde vor fi depozitate materialele evacuate; - căile pe care se vor realiza dispozitivele de luptă; poziţiile de lucru ale servanţilor care să fie ferite de pericolul prăbuşiri stivelor , al accidentării servanţilor şi deteriorării dispozitivelor; - necesitatea amplasări vânătorilor de scântei pe direcţi de deplasare a curenţilor de aer şi organizării serviciului de patrulare pe teritoriul întregului depozit; - forţele şi mijloacele în sprijin necesare pentru lichidarea urgentă a incendiului şi apărarea stivelor şi depozitelor neincendiate; - punctele de regrupare pentru subunităţi în caz de retragere forţată; - situaţia spaţiilor de siguranţă dintre stive şi grupe de stive. 14.3.4.3.Organizarea şi executarea intervenţiei. Stingerea incendiului se organizează pe sectoare de intervenţie. Fiecărui sector , de regulă i se repartizează câte o grupă de stive. Atunci când incendiul este de proporţii mari , unui sector i se repartizează mai multe grupe de stive sau chir o secţie(4 grupe de stive). Sectoarele vor primi misiuni de stingere a stivelor incendiate, de protecţie a celor neincendiate dar ameninţate şi de supraveghere a sectoarelor vecine. In sectoarele de protecţie vor acţiona de regulă muncitorii şi alte forţe chemate în sprijin folosind mijloace proprii din dotare. Dacă pentru stingerea incendiului găsit într-o stare avansată nu există suficiente forţe ţi mijloace , în primă fază , până la sosirea forţelor chemate în sprijin , se iau măsuri pentru localizarea acestuia pe aliniamentul spaţiilor de siguranţă. Pentru protecţie , intensitatea de refulare se recomandă să fie de 0,6 l/m.. Practica a demonstrat că dacă încă de la începerea acţiunii de stingere în faza iniţială a incendiului nu se asigură intensitatea de refulare , atunci stingerea capătă un caracter de durată. Lichidarea incendiului se poate face cu ţevi speciale cu dispozitiv de aplatizare (cum sunt tunurile de la APs.LS), folosindu-se debite mari sau cu ţevi tip B. În caz de incendiu la grămezile de rumeguş , talaş, deşeuri lemnoase, procesul de ardere se întrerupe prin folosirea jeturilor de apă pulverizată , concomitent cu desfacerea grămezi respective . În final pentru lichidarea arderi se recomandă să se folosească pulberile stingătoare sau spumele. 93

Pentru sporirea eficienţei acţiunii de stingere a incendiului şefii de ţeavă trebuie să se apropie cât mai mult de focar, să se amplaseze pe poziţii dominante(stivele vecine neincendiate) să-şi creeze rezervă de furtun pentru asigurarea manevrabilităţii ţevilor şi să respecte întocmai măsurile de securitate ordonate. Din punct de vedere tactic, pentru stingerea unei stive dintr-o grupă sunt necesare cel puţin două ţevi. În cazul în care arde o grupă de stive, este necesară in medie câte o ţeavă cu posibilităţi mari de manevrare pentru fiecare stivă. Numărul de ţevi necesar pentru stingerea unei stive sau grupe de stive trebuie calculat în raport de suprafeţele orizontale si verticale ale stivelor şi debitele de apă necesare stingeri. Fiecare ţeavă trebuie să fie manevrată cât mai mult , adică să atingă stiva aprinsă din toate părţile şi să răcească in acelaşi timp două-trei stive neincendiate, udând laturile aflate pe direcţia incendiului. Ca tehnică de lucru , întâi se va atinge flăcările de la suprafaţa stivei, apoi se vor îndrepta jeturile de apă compactă spre interiorul stivei , pe la marginea scândurilor începând cu capetele frontale , pentru a se umezi stiva pe o adâncime cât mai mare. Atunci când trebuie să fie răcită o stivă care nu arde, se vor stropi suprafeţele laterale supuse acţiunii căldurii şi partea de sus. Pe timp de vânt ţevile se vor îndrepta contrar direcţiei de deplasare a curenţilor de aer. În vederea lichidări cu rapiditate a incendiului este necesar să se concentreze la locul incendiului forţe şi mijloace suficiente(în raport de datele obţinute prin recunoaştere şi concluziile privind evoluţia ulterioară a arderi). Concomitent cu acţiunea de stingere , comandantul intervenţiei este obligat să organizeze şi să desfăşoare cu maximul de rapiditate evacuarea materialelor din zona de ardere. Pentru aceasta el va folosi mâna de lucru şi toate mijloacele mecanizate din obiectiv şi vecinătăţi (autoridicătoare , autostivuitoare , benzi rulante , autocamioane ,remorci, etc.) O sarcină deosebită revine comandantului intervenţiei pentru limitarea propagări incendiului la stivele vecine. Pentru aceasta el este obligat să realizeze ziduri sau perdele de apă în intervalele dintre stive , folosind tunuri de apă şi autotunuri de intervenţie sau încrucişarea a cel puţin doua jeturi cu ţevi B. Este necesar de asemenea să se realizeze un dispozitiv de luptă eşalonat în adâncime cu ţevi tip B şi C cu jet încrucişat cu misiunea de răcire a unor suprafeţe cât mai mari din stivele periclitate şi lichidarea noilor focare generate de scânteile sau jăraticul purtat de vânt . Dacă există forţe şi mijloace suficiente este indicat a se destina 1-2 maşini de luptă cu misiunea de patrulare pe teritoriul depozitului şi vecinătăţi până la distanţa de 1000m şi de a lichida incendiile noi apărute. Complexul acesta de masuri luate pentru propagarea incendiului la stivele şi obiectivele vecine zonei de ardere trebuie completat cu organizarea şi amplasarea echipelor de vânători de scântei pe întreg teritoriul periclitat cu misiunea de observare şi lichidare a focarelor incipiente. Trebuie să se acorde o atenţie deosebită de către toţi comandanţi respectări de câtre întregul personal a regulilor şi măsurilor de securitate dintre care cele mai importante sunt: rămânerea pe poziţiile de lucru ordonate , folosirea scuturilor pentru protecţia împotriva călduri radiate, udarea servanţilor şefi de ţeavă care lucrează în apropierea focarelor, etc. În situaţia în care se prevede o intervenţie de lungă durată comandantul intervenţiei trebuie să organizeze rulajul servanţilor , odihna şi hrănirea acestora , asistenţa medicală şi tehnică, să realizeze rezerva de forţe şi mijloace care să poată fie folosită pentru rezolvarea situaţiilor tactice deosebite.

14.4 STINGEREA INCENDIILOR LA FABRICILE DE MOBILA.
14.4.1 Introducere.
Tehnologia fabricări mobilei şi a celorlalte produse finite din lemn cuprinde gama operaţiunilor de prelucrare mecanică a respectivelor componente, de acoperire , finisare şi asamblare a acestora în subansambluri şi ansambluri , ţinând seama de specificul fiecărui produs din punct de vedere constructiv, al materialelor utilizate şi al finisajului . Principalele materii prime lemnoase şi semifabricate superioare pe bază de lemn folosite în acest scop sunt : lemnul masiv sub formă de cherestea , de semifabricate sau prefabricate, furnirul , produsele stratificate (placajul , panelul , lemnul lamelat ), plăcile din aşchii aglomerate, plăcile aglomerate din fibre şi plăci fibrolemnoase dure, elementele de aşchii sau fibre unilate . De asemenea în tehnologia de fabricaţie a acestor produse sunt folosite materialele şi elementele de acoperire , de asamblare sau chiar elemente componente din materiale plastice , metal , fibre vegetale , 94

stofe, fire şi fibre , sticlă , piatră naturală etc., a căror prelucrare şi înglobare în produsele respective se efectuează în mod distinct şi specific pentru fiecare produs.

14.4.2 Caracteristici tehnologice şi constructive.
Principalele operaţi de pregătire şi prelucrare a materialelor lemnoase folosite în fabricarea mobilei şi a celorlalte produse finite din lemn , potrivit fiecărui produs sunt: - operaţi de prelucrare mecanică:secţionare , tivire, spintecare , îndreptare, rindeluire la grosime, frezare, burghiere, scobire, şlefuire; - operaţii de tratare şi modelare: plastifiere, curbare, mulare, presare; - operaţi de acoperire şi finisare: furniruire cu furnire din lemn sau cu înlocuitori de furnire, colorare, grunduire, şpăcluire, vopsire, texturare, lăcuire, etc.; - operaţi de asamblare: aplicarea de organe de asamblare, aplicarea de piese sau elemente de asamblare, realizarea de subansambluri şi asamblarea acestora in produsul finit. Din punct de vedere al succesiuni fazelor şi operaţiilor tehnologice, al utilajelor şi instalaţiilor folosite şi al modului de organizare a fluxului tehnologice este de remarcat că acestea se diferenţiază şi sunt determinate numai de specificul produselor şi al tehnologiei acestora, ci şi de uni factori ne specifici ca, dotarea tehnologică a întreprinderilor, mărimea sălilor, volumul producţiei , relaţiile de cooperare a întreprinderilor, pieţe de desfacere,etc. Din punct de vedere constructiv caracteristic este faptul că fabricile de mobilă cuprind mai multe corpuri de clădiri conform specificului tehnologiilor respective. De remarcat este faptul că există un sistem de ventilaţie şi transport pneumatic complex care contribuie foarte mult la propagarea incendiilor. Caracteristicile constructive sunt deci asemănătoare oricăror alte hale industriale cu specificaţia că aceste hale sunt uneori de dimensiuni foarte mari cu suprafeţe de sute şi mii de metrii pătraţi şi cu un număr de deschideri de asemenea mare. Specifică acestor tehnologii este şi operaţia de finisare a mobilei. Finisarea mobilei cu materiale periculoase constă în pregătirea suprafeţei lemnoase prin şlefuire şi desprăfuire, aplicarea materialului în unul sau mai multe straturi, uscarea, şlefuirea şi lustruirea finală, în funcţie de tipul de finisare ales. Această operaţie se desfăşoară în instalaţii specializate amplasate în încăperi independente sau înglobate, în acest ultim caz luându-se măsurile de protecţie corespunzătoare legate de prezenţa prafului de lemn, a solvenţilor, lacurilor şi vopselelor.

14.4.3 Caracteristicile incendiilor.
Incendiile în secţiile fabricilor de mobilă se caracterizează prin propagare rapidă în plan orizontal şi vertical, degajare mare de căldură, fum şi gaze toxice. Produsele arderii umplu încăperile, pătrund în sistemul de ventilaţie iar prin intermediul acestuia pot inunda spaţii foarte mari. La arderea P.F.L. se degajă vapori de apă, dioxid de carbon, oxid de carbon, produse de ardere ale materialelor plastice utilizate ca adezivi la pregătirea masei de fibre de lemn şi cantităţi însemnate de fum. Arderea P.F.L. este mai violentă decât arderea lemnului. În timpul arderii temperatura gazelor creşte brusc, depăşind după 5-10 minute de la aprindere 360°C, spre deosebire de arderea bradului şi fagului unde mărimea temperaturii gazelor are loc treptat pe măsura arderii acestora. La arderea P.F.L. , în afara produselor amintite se mai degajă formaldehidă, alcool metilic, care sunt toxice şi iritante pentru ochi, căile respiratorii, aparatul circulator, piele, ochi, etc.. Caracteristic, de asemenea, fabricilor de mobilă este pericolul de explozie a amestecurilor de praf de lemn cu aerul, cât şi amestecurilor de vapori de solvenţi, nitrolacuri, alcooli, cu aerul existent permanent în secţiile de şpriţuit, lăcuit şi lustruit(concentraţie minimă de 11%). Totdeauna exploziile sunt urmate de incendii care se propagă cu repeziciune. De menţionat că solvenţii şi lacurile folosite în tehnologie au temperaturi de aprindere destul de mici(194-400°C) iar viteza de propagare a arderii este de 1,65cm/sec. . Pe timpul arderii substanţelor inflamabile(solvenţi, lacuri, alcooli, petrol, etc.) se dezvoltă temperaturi ridicate atingându-se temperaturi de până la 1000-1100 °C . Datorită căldurii radiate şi a temperaturii ridicate are loc aprinderea lichidelor aflate în ambalaje(cutii, bidoane, sticle) precum şi explozia acestora, fapt ce duce la propagarea rapidă a incendiului în secţii, la elementele de mobilă în curs de prelucrare, la bancurile de lucru precum precum şi la elementele de construcţie.

95

Incendiile izbucnite la materialele lemnoase din secţii dezvoltă temperaturi până la 800°Ciar prin intermediul prafului de lemn, a tălaşului şi a celorlalte deşeuri lemnoase şi materiale combustibile aflate în secţii se propagă cu repeziciune cuprinzând suprafeţe mari în timpi relativi scurţi. La aceste secţii apare pericolul formării amestecurilor explozive de praf cu aer mai ales când se acţionează cu jet compact care ridică praful depus pe maşini şi elementele de construcţie mărind considerabil concentraţia pe metru cub până la limitele de explozie. Este de reţinut faptul că în fabricile de mobilă cât şi în depozitele de materie primă ale acestora, în afară de lemn se mai găsesc şi alte materiale combustibile ca: hârtie, carton de ambalaj, melocart, melamină, textile, poliuretan, mase plastice, cauciuc expandat, materiale care ard cu viteză sporită şi contribuie substanţial la propagarea rapidă a incendiului. În concluzie, propagarea incendiilor în fabricile de mobilă se face cu repeziciune datorită următorilor factori: - existenţa unor mari cantităţi, aşa cum s-a arătat, de substanţe inflamabile în secţiile de şpriţuit, lăcuit şi lustruit; - prezenţa prafului de lemn, a talaşului, rumeguşului şi a altor deşeuri lemnoase în secţiile croit, rindeluit, şlefuit etc..; - existenţa în secţiile de fabricaţie a unor mari cantităţi de material lemnos sub diferite forme în curs de prelucrare; - existenţa instalaţiilor de ventilaţie şi transport pneumatic, a cicloanelor şi camerelor de praf; - formarea tirajului în marile hale necompartimentate ca urmare a numărului mare de deschideri din elementele de construcţie; - existenţa pericolului de explozie a amestecurilor de vapori de lichide combustibile cu aerul precum şi a amestecurilor de praf de lemn cu aerul. Toate acestea fac ca toate fabricile de mobilă să fie incluse în categoria obiectivelor periculoase din punct de vedere a izbucnirii şi propagării incendiilor.

14.4.4 Organizarea şi executarea intervenţiei.
14.4.4.1. Substanţe stingătoare. Pentru stingerea incendiilor izbucnite la fabricile de mobilă în raport cu secţia unde a izbucnit şi substanţele combustibile supuse arderii se folosesc următoarele substanţe stingătoare: - apa, în faza iniţială trebuie refulată totdeauna sub forma jetului pulverizat iar ulterior sub forma jetului compact în secţiile croit, rindeluit, şlefuit precum şi în toate încăperile unde sunt depuse cantităţi de praf pe elementele de construcţie şi utilaje; - spumele şi pulberile stingătoare în secţiile de şpriţuit, lăcuit şi depozitul de lacuri, vopsele, solvenţi. Refularea apei trebuie să se facă cu ajutorul ţevilor cu diametre mici cu robinet şi cu ajutaje pulverizatoare, fapt ce permite servanţilor să folosească raţional apa, să se mărească substanţial efectul de stingere a acesteia şi să nu deterioreze produsele finite. 14.4.4.2. Recunoaşterea. Pe timpul recunoaşterii, în afara problemelor generale ce se urmăresc este necesar ca aceasta să se organizeze minuţios nu numai în spaţiile în care are loc procesul de ardere ci şi în cele vecine, precum şi la estacade şi la galerii. De asemenea se va controla întreaga instalaţie de exhaustare, cicloanele şi buncărele colectoare. Pentru îndeplinirea acestor cerinţe în echipele de recunoaştere trebuie cooptat personal tehnicoingineresc din cadrul obiectivului care cunoaşte foarte bine secţiile şi instalaţiile tehnologice şi sunt în măsură să le acţioneze chiar pe timpul recunoaşterii. Pe timpul recunoaşterii, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească: - secţia unde a izbucnit incendiul şi amplasarea acesteia în cadrul obiectivului; - locul, proporţiile incendiului, cantitatea de materiale combustibile aflate în secţie, natura lor şi modul cum influenţează dezvoltarea arderii; - necesitatea evacuării, stabilirea priorităţilor precum şi metodele de protecţie a utilajelor ce se pot evacua; - starea instalaţiilor de ventilaţie şi necesitatea scoaterii din funcţiune; - prezenţa pericolului de explozie, a pericolului de intoxicări şi ce măsuri trebuie luate pentru înlăturarea sau micşorarea acestora cât şi pentru asigurarea securităţii servanţilor; - existenţa obstacolelor contra incendiilor şi modul cum pot fi folosite acestea pentru protecţia servanţilor pe timpul acţiunii de stingere; 96

- existenţa scărilor şi a altor căi de acces ce pot fi folosite pentru realizarea dispozitivelor şi pentru evacuarea materialelor; - posibilităţile de propagare a incendiului şi pericolul ce-l prezintă acesta pentru vecinătăţi; - personalul şi mijloacele de transport mecanice şi manuale ce pot fi folosite pentru evacuare. 14.4.4.3. Organizarea şi executarea intervenţiei. Având în vedere pericolul de propagare rapidă a incendiului pe suprafeţe mari, intervenţia pentru localizarea şi lichidarea incendiului, trebuie realizate în timpul cel mai scurt. În acest sens, personalul de pe locul de muncă trebuie să intervină cu promptitudine folosind mijloacele din dotare. Pentru ca începutul de incendiu să fie lichidat imediat se impune ca prima intervenţie să se desfăşoare rapid, sigur iar personalul să dea dovadă de curaj, pricepere şi iniţiativă, calităţi care nu se însuşesc decât printr-o temeinică pregătire. De mare importanţă în această fază a incendiului sunt instalaţiile automate de stingere, tip sprinklere şi drencere, care trebuie menţinute în bună stare de funcţionare. Intervenţia se organizează pe sectoare de intervenţie. Aceasta se organizează, funcţie de proporţiile incendiului şi direcţiile de propagare, pe orizontală şi verticală, la subsol, la acoperiş, la secţiile incendiate şi neincendiate, în exteriorul construcţiilor, la estacade, galerii, cicloane. Încă de pe timpul recunoaşterii trebuie luate măsuri pentru oprirea instalaţiilor de ventilaţie, transport pneumatic iar pe timpul acţiunii de stingere se destină ţevi de apă pentru protecţia, supravegherea acestora şi împiedicarea propagării incendiului prin intermediul acestora. Un principiu de bază se referă la faptul că acţiunea de stingere trebuie începută cu localizarea incendiului şi limitarea propagării acestuia la secţiile vecine celor incendiate. În toate situaţiile, comandantul intervenţiei, concomitent cu acţiunea de localizare şi lichidare a incendiului trebuie să organizeze ventilarea secţiilor prin deschiderea uşilor şi ferestrelor, executarea de deschideri în planşee, manevrarea luminatoarelor sau a trapelor de aerisire toate cu condiţia ca aceste operaţiuni să se execute în prezenţa ţevilor, ştiindu-se că deschiderea uşilor şi ferestrelor şi în general realizarea ventilării în timpul incendiului duce la creşterea intensităţii şi propagarea rapidă a incendiului datorită creşterii procentului de oxigen în zona de ardere şi formării tirajelor. În acest sens pentru apropierea de focarele de ardere şi obţinerea de succese rapide în stingerea incendiilor, se vor lua măsuri de evacuare a fumului din zona de ardere folosind jetul de apă pulverizată în direcţia ferestre(deschidere) sub un unghi de 15-20°. Comandantul intervenţiei trebuie să aibă în mod deosebit în vedere prezenţa pericolului formării amestecurilor explozive de praf de lemn cu aer sau vapori inflamabili cu aer în prezenţa surselor deschise de căldură. De aceea, şefii de ţeavă pătrunzând în zonele cu asemenea pericole sunt obligaţi să folosească jetul pulverizat pentru umectarea prafului depus şi precipitarea acestuia pentru diluarea mediului înconjurător şi reducerea procentului de vapori din atmosfera secţiilor periclitate. Un aport deosebit în reducerea pericolului de explozie îl aduce autospeciala pentru evacuarea fumului, a gazelor şi pentru iluminat. După umectarea mediului, şefii de ţeavă în raport de secţia unde a izbucnit incendiul acţionează cu jet compact din departe spre aproape acordând o atenţie deosebită protecţiei elementelor portante ale construcţiei asupra cărora vor dirija jetul compact de jos în sus cu ţevi B şi C. Se interzice folosirea jetului compact în secţiile de lustruit întrucât prin forţa de şoc a acestuia se vor deteriora sau răsturna sticlele sau vasele cu solvenţi fapt ce va duce la creşterea intensităţii arderii. Se recomandă jetul pulverizat şi în secţiile de retuşare şi ambalare pentru a nu deteriora mobilele sau elementele de mobilă lustruite, folosindu-se în acest fel efectul de stingere al aburului rezultat din transformarea apei în prezenţa temperaturii ridicate din zona de ardere. În situaţia incendiilor în secţiile de şpriţuit, turnat lac, lustruit şi depozitele de nitrolacuri, solvenţi şi vopsele, concomitent intervenţiei trebuie să acorde atenţie securităţii servanţilor împotriva temperaturilor ridicate prin echiparea acestora cu costume anticalorice, împotriva efectelor iritante şi toxice ale fumului prin folosirea aparatelor izolante şi împotriva efectelor exploziilor prin stabilirea poziţiilor de lucru a şefilor de ţeavă în aşa fel încât să fie protejaţi împotriva efectelor exploziilor. Comandantul intervenţiei este obligat ca, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului să execute cât mai urgent evacuarea mobilei din secţiile de asamblare, retuş, ambalat sau a elementelor de mobilă prelucrate şi adăpostirea lor în locuri ferite de efectele focului, fumului sau apei. Pentru aceasta, el trebuie să folosească personal şi mijloacele mecanizate ale obiectivului şi ale obiectivelor cu care cooperează. 97

Pe tot timpul desfăşurării acţiunii de stingere, comandantul intervenţiei este obligat să execute recunoaşterea secţiilor vecine şi a celor situate la caturile superioare, să verifice dacă incendiul nu se propagă pe căi ascunse şi să ia măsurile ce se impun.

14.5

CONCLUZII ŞI ÎNVĂŢĂMINTE DE LA INCENDII

La obiectivele din industria lemnului, intervenţia trebuie executată cu forţe care să asigure debite şi presiuni mari şi cu o dotare mare de furtun. Concentrarea forţelor trebuie făcută într-un timp scurt pentru a realiza numărul de ţevi necesare acoperirii suprafeţelor incendiate şi schimbului de căldură într-un timp scurt împiedicându-se astfel propagarea incendiului. De remarcat este însă faptul că asemenea obiective(în special hale de gatere) se găsesc la distanţe relativ mari faţă de subunităţile de pompieri ceea ce are drept consecinţă un timp îndelungat de intrare în dispozitiv şi ca urmare suprafeţe mari incendiate, dacă prima intervenţie nu este corespunzătoare(hala de gatere din comuna Zăvoi, judeţul Caraş-Severin, la care a izbucnit un incendiu în 1983, se afla la 30 km depărtare, iar Fabrica de cherestea Mănăştur,1984 la 35 km faţă de compania din Lugoj). Practica a demonstrat faptul ca este necesar să se verifice periodic sursele de apă şi să se amenajeze rampe de alimentare acolo unde există surse de apă naturale neamenajate. Este necesar să se studieze posibilitatea realizării unor instalaţii de apă echipate cu tunuri fixe, cu ajutorul cărora se pot realiza ziduri şi perdele de apă în special în marile combinate de prelucrare a lemnului şi depozite de cherestea. La incendiile de mari proporţii în condiţii de vânt sau secetă este necesar să se concentreze în timp scurt toate forţele şi mijloacele necesare(autocisterne, cisterne, tehnică de luptă, trenul P.S.I., mijloace mecanice de transport etc..) . Dispozitivele de luptă şi atacul incendiilor se face pe cât posibil circular, de la frontul incendiului către interior pentru a împiedica propagarea incendiului din interior la depozitele de cherestea şi buşteni şi invers. În acest scop se impune o conducere fermă a acţiunilor, comandantul intervenţiei trebuie să prevadă în timp evoluţia incendiului, să ia hotărâri oportune şi să introducă la timp forţele pe direcţia principală de propagare a incendiului. Se vor folosi maşini care se pot deplasa rapid şi pot intra în acţiune în timp scurt(introducerea A.T.I. în acţiune pe direcţia principală de propagare, până la intrarea celorlalte forţe în acţiune s-a dovedit un procedeu de mare eficacitate) . De asemenea la incendiile deschise, se impune şi realizarea a 2-3 linii de ţevi succesive, în adâncime, pe direcţia de propagare a incendiului. Nu este de neglijat nici folosirea spumelor în unele situaţii în afară de secţiile unde acestea se pretează ca substanţe principale de stingere, precum şi a pulberilor. Succesul în luptă se obţine prin folosirea judicioasă a forţelor, mijloacelor şi substanţelor de stingere, precum şi prin cooperarea permanentă cu specialiştii din întreprinderi şi instituţii, cu celelalte organe, unităţi şi formaţiuni din MAI şi MApN. De asemenea, având în vedere posibilitatea reizbucnirii incendiului , este strict necesar ca la locul incendiului să fie lăsate forţe în supraveghere un timp suficient de mare. Asigurarea rezervei de apă pentru incendii are o importanţă covârşitoare atât pentru continuarea intervenţiei, cât şi pentru eficienţa stingerii incendiului în timp scurt şi cu pagube minime.

15. STINGEREA INCENDIILOR LA
ÎNTREPRINDERILE DE LACURI ŞI VOPSELE

15.1 GENERALITĂŢI
Intreprinderile de lacuri şi vopsele – prezintă pericol din punct de vedere al dezvoltării şi propagării incendiilor, ca urmare a caracteristicilor substanţelor folosite în procesul tehnologic, ridicând în faţa comandantului stingerii probleme deosebite în organizarea şi conducerea intervenţiei. Sunt amplasate în clădiri care ocupă suprafeţe mari, cu un singur cat sau mai multe, de gradul I, II, rezistenţa la foc. 98

Au prevăzute suficiente deschideri şi căi de acces care permit atacul incendiului din mai multe direcţii. Datorită procesului tehnologic, planşeele nu sunt construite pe întreaga suprafaţă, ci numai pe o parte (mai multe părţi) a clădirii cu destule goluri practicate pentru instalaţii sau sub formă de grătar (planşee tehnice). Caracteristica constructivă a acestor întreprinderi face ca incendiul să se poată propaga în plan orizontal şi vertical, în scurt timp pe suprafeţe mari

15.1.1Proprietăţile substanţelor şi caracteristicile incendiilor.
La fabricarea lacurilor şi vopselelor se folosesc ca materie primă şi semifabricate următoarele substanţe: - substanţe peliculogene (uleiurile şi răşinile); - dizolvanţi (benzine, white – spirt, benzen, toluen, xilen, etc); - plastifianţi ; - sicativi (naftenaţi, rezinaţi, oleaţi.); - pigmenţi (oxizi, negru de fum, etc.); - materiale de umplutură (cretă, barită, gips, etc.) şi auxiliare. Dizolvanţii, uleiurile, şi plastifianţii se găsesc în stare lichidă, iar celelalte substanţe sunt în stare solidă, pigmenţii se utilizează sub formă de granule şi pulbere. Majoritatea acestor substanţe au punctul de inflamabilitate relativ scăzut (mai puţin uleiurile),sunt mai uşoare decât apa, nu sunt miscibile cu aceasta, iar unele pot forma amestecuri explozive: benzenul, white – spirtul, praful de colofoniu, negrul de fum. În general, produsele finite prezintă aceleaşi caracteristici ca şi substanţele care intră în procesul tehnologic. În secţia amestec şi frecat vopsele – deoarece în atmosferă se găsesc vapori ai solvenţilor, incendiul odată declanşat se poate dezvolta cu rapiditate, uneori putânduse produce chiar explozii succesive. În fabricile unde se folosesc nitropigmenţi şi nitroceluloză pericolul exploziei este foarte mare. Incendiul izbucnit datorită exploziei, creează noi focare, iar viteza de dezvoltare poate depăşi 20 m/min. Puterea calorică dezvoltată de substanţele care ard variază între 7000–11000 kcal., aceasta face ca incendiul să se dezvolte cu rapiditate, în plus creează pericol pentru rezistenţa elementelor de construcţie şi greutăţi în acţiunea de localizare şi lichidare a incendiului ca urmare temperaturilor ridicate(1000– 2000oC). Existenţa în secţie a dizolvanţilor şi a altor substanţe inflamabile, face ca incendiul să cuprindă suprafeţe mari în timp scurt. Dezvoltarea incendiului este favorizată şi de existenţa deschiderilor şi a instalaţiilor de ventilaţie din fiecare secţie. Existenţa în construcţie a elementelor combustibile, contribuie la propagarea incendiilor. La secţia fierbătorie, pericolul propagării incendiului se măreşte datorită spumării şi debordării uleiului. În urma unor avarii la reactoare, uleiul se poate revărsa de la caturile superioare la cele inferioare. Acelaşi fenomen are loc şi în cazul reactoarelor şi dizolvatoarelor pentru răşini. Solvenţii şi vopselele din ambalaje (butoaie, bidoane, etc.) fac explozie împrăştiind conţinutul la distanţe mari, creând noi focare care uneori se pot contopi, dând naştere la incendii pe mari suprafeţe. Acest fenomen a avut loc la întreprinderea de lacuri şi vopsele POLICOLOR –Bucureşti în 1975, unde în urma incendiului izbucnit, produsele finite (vopsea pe bază de nitro) răbufneau şi explodau aruncând conţinutul la mari distanţe cu ameninţare directă către depozitul de solvenţi şi rezervoarele subterane. Suprafaţa cuprinsă de incendiu a fost de 5000 mp. La depozitele de pigmenţi, la secţia frecat vopsele şi secţia de preparat lacurile de nitroceluloză există posibilitatea formării amestecurilor explozive. Incendiul se propagă la întregul volum al încăperii cu rapiditate, deoarece viteza de ardere a acestora este mare. Un pericol mare îl prezintă nitroceluloza umectată. Incendiul izbucnit în Polonia la depozitul de materii prime în care se aflau nitropigmeţi, rezină şi colofoniu s–a propagat foarte repede, pe o suprafaţă mare creând noi focare (în urma exploziilor) la depozit, laborator secţia trafo, secţia nitro, magazia de nitroceluloză şi alte încăperi. Reactoarele, conductele şi alte instalaţii cedează din cauza temperaturilor sau a undei de şoc (în urma exploziei) producând revărsarea conţinutului şi deci propagarea şi intensificarea incendiului. În timpul arderii se pot degaja următorii produşi: 99

CO ca urmare a arderii dizolvanţilor, uleiurilor şi negrului de fum; oxizi de azot, acid cianhidric–ca urmare a arderii lacurilor şi produselor pe bază de nitroceluloză; – fumul degajat este de culoare cenuşie–neagră şi se degajă din abundenţă având în conţinut şi diferite gaze toxice, funcţie de substanţele care ard. Căldura degajată se transmite în general prin toate formele cunoscute. Ea se transmite mai mult prin convecţie şi radiaţie, deoarece substanţele incendiate sunt lichide şi în stare de vapori. Pentru stingere se folosesc următoarele substanţe stingătoare: – spumele (chimice şi mecanice); – apa sub formă pulverizată sau jet compact; – dioxidul de carbon; – pulberile stingătoare; – nisip, pământ; – aburul.

– –

15.1.2 Organizarea şi executarea intervenţiei
Succesul acţiunii de stingere la aceste obiective , depinde în mare măsură de alarmarea operativă şi deplasarea în timp util a forţelor. Obligatoriu vor intra în compunerea gărzii de intervenţie şi stingere , ATI şi AspLS .Incendiul izbucnit la POLICOLOR a fost observat de către pompierul de rond, astfel că a alarmat imediat formaţia obiectivului însă din cauza panicii , compania de pompieri a fost anunţată după cca. 25 minute. Deplasarea trebuie făcută cu forţe suficiente şi în special să se aibă în vedere nevoile de substanţe stingătoare pentru producerea spumei cât ăi a cantităţilor mari de apă necesare. 15.1.2.1 . Recunoaşterea Este necesar să se execute în timp scurt şi cu maximum de eficacitate. Se poate executa pe mai multe direcţii ăi de către mai multe grupe de recunoaştere, funcţie de complexitatea secţiei incendiate. Obligatoriu trebuie să fie cooptat şi consultat personalul tehnic al obiectivului . La depozitele de solvenţi, de negru de fum, şi secţiile în care se lucrează pe bază de nitro, recunoaşterea trebuie făcută atent pentru a nu fi surprinşi de eventualele explozii. Se va urmări: modul de aducere a semifabricatelor dintr-o secţie în alta (prin conducte cu ajutorul pompelor sau prin simplă cădere. Exemplu aducerea solvenţilor sau a uleiurilor la secţia amestec şi diluanţi, a răşinilor în reactoare.) dacă valţurile au fost oprite şi dacă cazanele au fost în depărtate de lângă valţuri; dacă secţia frecat vopsele comunică cu secţia amestec sau alte secţii; dacă a fost pusă în funcţiune instalaţia de stingere; măsurile luate de conducerea obiectivului şi formaţiei până la sosirea subunităţii; pericolul de spumare al autoclavelor sau a reactoarelor; pericolul de explozie al reactoarelor sau substanţelor folosite în procesul tehnologic; ermetizarea utilajelor şi încăperilor în scopul introducerii CO2; necesitatea protejării utilajelor şi aparatelor tehnologice ; dacă există pericolul revărsării lichidelor aflate în procesul tehnologic ( din reactoare şi de la un cat la altul) ; modul de strivire al ambalajelor cu produse (bidoane, butoaie, etc.) şi pericolul de rostogolire al acestora. 15.1.2.2.Stingerea incendiului Servanţii vor folosi în timpul lucrului aparatele izolante, se vor amplasa în aşa fel încât să fie feriţi de unda de şoc în caz de explozie. De asemenea vor folosi costume aluminizate contra temperaturii ridicate. Se va determina concentraţia de CO2 şi se vor lua măsurile care se impun. Încă din timpul recunoaşterii se va da atenţie salvării oamenilor. Evacuările de materiale se vor face în special de la depozitele de produse finite, precum şi la secţiile frecat vopsele (vasele cu vopsea) . Pentru această acţiune se vor folosi muncitorii din întreprindere. Se va pune accent pe evacuarea acelor substanţe care prezintă pericol de explozie şi care sunt în imediata apropiere a focarelor de incendiu. 100

Deoarece construcţiile acestor întreprinderi au şi etaje pentru organizarea şi conducerea intervenţiei, sectoarele de intervenţie se vor stabili pe etaje, pe tronsoane, pe perimetrul clădirilor . În acţiunea de stingere se va asigura de la început ermetizarea spaţiului şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de inundare cu aburi sau gaze inerte. Se vor realiza dispozitive circulare pentru atacul incendiului, răcirea continuă a instalaţiilor şi construcţiilor cu jeturi de apă. Butoaiele din vecinătatea incendiului se vor răci cu jeturi de apă pentru a preveni aruncarea capacelor şi răspândirea conţinutului . Stingerea incendiului la cazane şi reactoare se face cu ajutorul spumei. Pentru lichidarea arderii lichidelor revărsate se poate folosi nisipul sau pământul . Din experienţa practică reiese că la incendiile de alcool etilic, atacul cu spumă poate fi declanşat numai după ce se înlătură posibilităţile scurgerii alcoolului şi a spumei prin locurile avariate ale rezervorului. La astfel de incendii este recomandabil să se evacueze alcoolul etilic din rezervor cu sifoane speciale dacă nu există rezervor de avarie. Se va opri funcţionarea secţiei se vor închide ventilele pe conductele de transport a solvenţilor şi a altor lichide.

Stingerea incendiilor izbucnite la secţia amestec şi frecat vopsele
Aici incendiile pot izbucni de la cazane, valţuri sau amestecătoare. Pentru lichidarea incendiilor , se foloseşte apa pulverizată sau spuma . atunci când secţia dispune de instalaţii de inundare cu abur sau CO2, se folosesc acestea.

Stingerea incendiilor izbucnite la secţia de preparare a lacurilor şi răşinilor.
În aceste secţii incendiul poate izbucni la reactoare sau dizolvatoare. Stingerea se bazează pe acoperirea aparatelor şi oprirea accesului oxigenului în zona arderii, folosind în acest scop spumele. După caz, pentru unele instalaţii sau materiale, se vor folosi stingătoarele cu pulbere şi instalaţiile de stingere cu CO2. Pentru stingerea lacurilor de nitroceluloză, revărsate, se va folosi pământul sau nisipul, spumele sau pulberile stingătoare. Acolo unde se folosesc instalaţiile speciale de stingere cu CO2 este necesar să se asigure închiderea ermetică a încăperilor. La o asemenea secţie (secţia nitro.) a avut loc un incendiu în iulie 1975 la POLICOLOR din Bucureşti. În urma acestui incendiu s-au tras o serie de învăţăminte, astfel: - incendiul este precedat de explozii puternice atât în secţia nitro cât şi a butoaielor cu vopsea; - unda de şoc a exploziei a distrus o parte din geamurile secţiei, a fost imposibilă acţiunea instalaţiei de stingere cu CO2, iar pătrunderea forţelor s-a făcut cu mare greutate; - s-a dovedit practic posibilitatea salvării de la distrugere a restului obiectivului, incendiul fiind localizat la secţia respectivă ca urmare a acţiunii hotărâte, curajoasă şi cu forţe suficiente a subunităţilor de pompieri din municipiul Bucureşti. La folosirea substanţelor stingătoare, nu se vor folosi concomitent şi apa şi spuma asupra aceleiaşi instalaţii (separat) pentru ca aceasta din urmă să nu fie degradată. Între reactoarele şi dizolvatoarele incendiate (sau din zona cuprinsă de incendiu) şi restul reactoarelor se vor crea ziduri de apă şi se vor lua măsuri pentru răcirea acestora. În sectoarele de intervenţie grele şi la intervenţiile de durată, servanţii vor fi rulaţi. La POLICOLOR incendiul a durat numai trei ore, timp în care servanţii au fost totuşi rulaţi. Atacul focarului, pe cât va fi posibil, se va face numai concentric, forţele fiind dirijate către acele focare în care se pot produce explozii. Ofiţerul tehnic şi şeful de garaj se vor îngriji de asigurarea pe tot timpul acţiunii a cantităţilor de substanţe de stingere necesare, precum şi mijloacele de protecţie suplimentare şi pentru schimbarea celor deteriorate. La locul incendiului , se va asigura un post medical de prim ajutor, pentru eventualele cazuri de intoxicaţii sau accidente (în urma exploziilor). Acolo unde s-a folosit spuma pentru lichidare, aceasta va continua să fie refulată două-trei minute şi după încetarea arderii flăcărilor. Este necesară consultarea permanentă a personalului tehnic, privind măsurile legate de procesul tehnologic şi folosirea substanţelor de stingere, funcţie de particularităţile fiecărei substanţe. În Cazul incendiilor de proporţii, se va organiza trupa operativă de stingere. 101

După terminarea acţiunii la locul incendiului, va fi lăsată în supraveghere, fie formaţia cu tehnica în dispozitiv, fie maşini de luptă din dotarea subunităţii care să fie în măsură să intervină la nevoie (la POLICOLOR au rămas în dispozitiv circa 30 ore). Totuşi, în funcţie de situaţie, atunci când la incendiu au intervenit şi alte forţe (formaţia şi alte subunităţi) ordinea retragerii este indicată în regulament.

15.2 CONCLUZII
Incendiile izbucnite la fabricile de lacuri şi vopsele fac parte din incendiile de natură chimică a căror stingere pune probleme deosebite. Intervenţia la aceste incendii se face în condiţii grele (mediul toxic, pericol de explozie şi temperaturi ridicate). Stingerea cere din partea servanţilor mult curaj, pricepere, dârzenie şi rapiditate în acţiune. Comandantul stingerii trebuie să cunoască bine caracteristicile incendiilor, comportarea la ardere a diferitelor stingătoare, principiile şi modul de acţiune pentru stingerea acestor incendii. Orice incendiu izbucnit în această ramură a economiei trebuie lichidat în cel mai scurt timp, printro intervenţie rapidă, bine concepută, organizată şi condusă, care să salveze de la distrugere aceste obiective.

16. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA RAFINĂRIILE DE PRELUCRARE A PRODUSELOR PETROLIERE 16.1 INTRODUCERE
Ţara noastră este cunoscută ca una dintre cele mai vechi ţări producătoare de produse petroliere, fiind astăzi apreciată nu numai pentru calitatea produselor ci şi a utilajelor specifice industriei petroliere. Existenţa unor distilării este semnalată în ţara noastră încă din secolul al XIX-lea. Prima rafinărie care a intrat însă în exploatare datează din anul 1857. Tot în acelaşi an o parte din Bucureşti este iluminată cu petrol lampant, fiind primul oraş din lume care a folosit acest sistem de iluminat. În perioada anilor 1870-1920 rafinăriile s-au dezvoltat, numărul lor ajungând la 69. Savanţii români îşi aduc o contribuţie deosebită în găsirea de noi procedee de rafinare sau în perfecţionarea celor existente. În anul 1908 a fost elaborată de către dr. L. Edeleanu metoda de rafinare selectivă, cu dioxid de sulf lichid, a petrolului lampant, metodă care a fost apoi extinsă şi la alte produse petroliere. Prin această invenţie, România a ajuns să obţină întâietate mondială în tehnica folosirii solvenţilor selectivi. Industria prelucrării petrolului în ţara noastră a cunoscut progrese deosebite, astfel încât, în prezent, se găseşte la un nivel tehnic comparabil cu cel atins în ţările cu industrie dezvoltată. Avându-se în vedere complexitatea proceselor tehnologice şi valoarea ridicată a instalaţiilor şi echipamentelor utilizate în condiţiile existenţei unui accentuat pericol de incendiu, problema stingerii incendiilor capătă o importanţă deosebită. Succesul în lupta contra incendiilor la această categorie de obiective este imposibil de obţinut fără o cunoaştere temeinică a particularităţilor proceselor tehnologice, a principiilor şi substanţelor de stingere adecvate şi nu în ultimul rând a realizării unei strânse colaborări între pompierii militari şi specialiştii obiectivului.

16.2 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ŞI TEHNOLOGICE
Marea majoritate a proceselor tehnologice de prelucrare a ţiţeiului se desfăşoară la temperaturi şi presiuni ridicate sau în vid.

102

Principalele procese de prelucrare primară a ţiţeiului în instalaţiile unei rafinării sunt încălzirea ţiţeiului sau păcurei, evaporarea acestora, separarea şi condensarea vaporilor în diferite utilaje, procese care creează în cazul unor avarii urmate de incendiu, greutăţi în acţiunea de intervenţie. Produsele încălzite aruncate din instalaţii pot accidenta servanţii şi personalul care acţionează pentru stingere sau pot contribui la propagarea incendiilor la instalaţiile vecine. O altă caracteristică tehnologică este aceea că în rafinării se prelucrează mari cantităţi de ţiţei (3-4 milioane tone pe an) ceea ce face ca un eventual incendiu să se transforme în scurt timp întru-unul de proporţii şi foarte violent. Diversitatea foarte mare de utilaje şi instalaţii (coloane, compresoare, schimbătoare de căldură, pompe, cuptoare, etc.) precum şi modul lor de amplasare în teren fac ca intervenţia să se facă în mod diferenţiat funcţie de caracteristicile constructive şi tehnologice ale acestora. Diferenţierea priveşte atât metodele, procedeele şi principiile tactice de intervenţie cât şi folosirea celor mai adecvate substanţe stingătoare. Instalaţiile de prelucrare a produselor petroliere sunt amplasate în majoritate în aer liber pe platforme special amenajate cu excepţia camerelor de comandă şi caselor de pompe, ceea ce favorizează acţiunea de intervenţie în sensul că se pot realiza dispozitive circulare cu posibilităţi de atac direct asupra focarului şi folosirii tunurilor de apă sau spumă de pe maşini dar o şi îngreunează deoarece pericolul de accidentare a servanţilor este mai accentuat neexistând decât în mică măsură obstacole contra incendiilor care pot fi folosite pe timpul lucrului. De asemenea o caracteristică constructivă este şi aceea că unele din instalaţii cum sunt coloanele de distilare atmosferică şi în vid au înălţimi mari, variind între 20 şi 60 m, ceea ce ridică probleme privind intervenţia pentru stingerea flăcărilor la vârful acestora. Marea majoritate a instalaţiilor sunt confecţionate din oţeluri speciale care se pot încălzi suficient de mult pentru a radia căldură în mediul înconjurător, capabilă să aprindă anumite materiale combustibile şi de aceea este necesară răcirea acestora intens. De asemenea structura de rezistenţă a instalaţiilor este metalică ceea ce impune o răcire şi protecţie corespunzătore a acesteia pentru a nu-şi pierde capacitatea portantă. Instalaţiile sunt prevăzute cu dispozitive de golire rapidă şi cu sisteme de inundare cu abur care trebuie temeinic cunoscute şi folosite operativ. De asemenea sunt prevăzute cu sisteme moderne şi sigure de semnalizare, reţele de hidranţi şi tunuri fixe de apă sau spumă, pe conducte care asigură debitele şi presiunile necesare, iar instalaţiile înalte (coloanele de distilare, fracţionare, rectificare) sunt prevăzute cu instalaţii fixe de răcire cu apă care trebuie menţinute în funcţiune pe toată durata operaţiunii de intervenţie. De asemenea privind alimentarea cu apă a tehnicii este de subliniat faptul că pe teritoriul unei rafinării se găsesc şi turnuri de răcire care au însemnate cantităţi de apă. Teritoriul unei rafinării este străbătut de o multitudine de canale tehnologice şi conducte care pot însuma peste 1000 km constituind un important factor de propagare a incendiilor şi care pun probleme privind deplasarea tehnicii de luptă. O altă caracteristică este şi aceea că din cauza amplasării apropiate a instalaţiilor unele faţă de altele şi a legăturilor tehnologice între diferite instalaţii şi aparate se creează pericolul extinderii avariei şi deci şi a incendiului.

16.3 CARACTERISTICILE INCENDIILOR LA CUPTOARE, POMPARE, CONDENSATOARE ŞI RĂCITOARE
16.3.1 LA CUPTOARE

STAŢII

DE

Cu toate că există o oarecare diversitate în construcţia cuptoarelor,determinată de destinaţia şi regimul diferit de funcţionare, totuşi incendiile se produc datorită aceloraşi cauze, şi anume: deteriorarea serpentinelor şi apariţia scurgerilor de produse la coturi ca urmare a coroziunii,fisurării,smulgerii ţevilor... Ca urmare, spargerea ‚ţevilor duce la formarea unor fante longitudinale în diferite dimensiuni care fac ca produsul să se scurgă în camera cuptorului. Produsul care se scurge de obicei nu arde în întregime în camera cuptorului pentru că o bună parte pătrunde în canalul principal de gaze de ardere puternică a jeturilor de lichid ce iese prin fisurile conductelor precum şi a straturilor colectat pe vatra cuptorului. Temperatura în cuptor pe timpul incendiului nu depăşeşte de obicei temperatura obişnuită în timpul 103

lucrului şi deci nu apar probleme pentru integritatea construcţiei cuptorului, în afara situaţiei când se pot produce explozii. Lipsa unei cantităţi suficiente de aer în spaţiul cuptorului duce la formarea unei cantităţi de fum care iese în exteriorul cuptorului prin unele neetanşeităţi, fante şi deschideri pentru explozie. Incendiul se manifestă în exterior şi prin apariţia flăcărilor care pot acţiona asupra elementelor de construcţie exterioare şi mai ales asupra celor metalice (pasarele, estacade, carcasa cuptorului, etc.) slăbindu-le rezistenţa mecanică. La o acţiune prelungită a incendiului aceste elemente metalice pot deveni chiar incandescente, deformându-se, chiar fisurându-se, contribuind astfel la propagarea incendiului. Ca urmare a unor greşeli ce se pot comite pe timpul operaţiunilor de pornire a cuptoarelor apar concentraţii explozive în camera acestora care produc explozii ce au drept urmare distrugerea parţiala sau totală a construcţiilor cuptorului şi deci propagarea incendiului la instalaţiile învecinate (aşa s-a întâmplat în anul 1989 pe platforma cracare catalitică din combinatul Brazi când datorită unui şir întreg de greşeli pe timpul pornirii unui cuptor în interiorul acestuia s-a produs o puternică explozie). Coşul metalic de fum poate conduce la propagarea incendiilor deoarece acesta se poate încălzi intens pe întreaga înălţime, mai ales la partea de jos şi de mijloc, devenind, după 5-10 minute, de culoare roşu închis apoi roşu violet (700-900 ºC) ceea ce creează condiţii pentru deformarea lui. Cel mai periculos moment apare atunci când la dilatarea coşului pe înălţime se pot rupe tiranţii fapt ce duce la prăbuşirea acestuia şi implicit la deteriorarea unor instalaţii şi chiar la apariţia de noi focare de ardere. Arderi pot avea loc şi la coturile de întoarcere ca urmare a fisurilor care pot apare la conducte în camera returbenţilor.

16.3.2LA STAŢIILE DE POMPARE
Incendiile la staţiile de pompare sunt precedate, de regulă, de defecţiuni în funcţionarea pompelor, urmate de scurgerea lichidelor şi apoi aprinderea sau explozia vaporilor acestora. Lichidul combustibil se revarsă în cantităţi mari, iese din clădirea în care se găsesc pompele şi se împrăştie pe terenul înconjurător, punând în pericol instalaţiile existente în zonă. Exploziile sunt însoţite de cele mai multe ori de distrugerea parţială sau totală a elementelor de construcţie ale clădirii pompelor, a conductelor şi instalaţiilor din imediata apropiere apărând noi focare de incendiu. În interiorul clădirii în care se găsesc pompele, flăcările inundă întreaga încăpere, manifestându-se şi în exterior ajungând la înălţimi apreciabile, aceasta în funcţie şi de lichidul combustibil care arde. La un incendiu izbucnit la o mare uzină chimică din Germania în anul 1969, la casa pompelor care vehiculau benzină, flăcările au atins 30-40 m înălţime. Violenţa deosebită a incendiului are în cele mai dese cazuri, drept urmare prăbuşirea acoperişului clădirii în care se găsesc pompele (la incendiul menţionat acoperişul s-a prăbuşit după circa 10 min., acesta fiind susţinut de stâlpi portanţi de oţel). Incendiul se poate propaga în exterior şi prin canalele conductelor care pot fi inundate cu produs arzând. Un deosebit pericol apare în situaţia când, datorită distrugerii instalaţiilor de golire, produsele nu mai pot fi evacuate şi care se pot scurge pe terenul înconjurător, contribuind la apariţia de noi focare. Scurgerea continuă de produse pe instalaţiile încinse, pe lângă faptul că duce la reizbucnirea incendiului, face foarte dificilă şi acţiunea de stingere a acestuia. În interiorul casei pompelor, temperatura poate ajunge după 20-25 min de la izbucnirea incendiului la 900-1000 oC, iar după aproximativ 40 min încep să se distrugă elementele de construcţie.

16.3.3 LA CONDENSATOARE ŞI RĂCITOARE
Incendiile pot izbucni la acest gen de utilaje datorită faptului că şi acestea utilizează ca lichide de condensare, lichide inflamabile, insolubile în apă, ca de exemplu: benzină, benzen, toluen, motorină, etc. şi care pot să se scurgă în exterior ca urmare a neetanşeităţilor care apar la legăturile conductelor. Flăcările care apar au acţiune distructivă asupra conductelor din interiorul utilajelor sau a celor din exterior, producând fisurarea acestora şi scurgeri de produse care conduc la propagarea şi creşterea intensităţii incendiului. De asemenea sunt serios afectate construcţiile metalice învecinate, vanele şi instalaţiile fixe de stingere şi răcire. Dacă nu se intervine la timp, un astfel de incendiu poate să cuprindă suprafeţe mari datorită împrăştierii lichidelor combustibile în cantităţi mari. 104

Incendiul se poate propaga prin intermediul elementelor metalice încălzite şi supraîncălzite, a canalelor tehnologice, precum şi numeroaselor conducte de vehiculare a produselor petroliere. La condensatoarele şi răcitoarele care folosesc apa ard produsele gazoase care ies în exterior, precum şi condensul, incendiul cuprinzând întreaga instalaţie de condensatoare şi răcitoare.

16.4 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
16.4.1RECUNOAŞTEREA INCENDIULUI
Este o activitate deosebit de importantă pentru această categorie de obiective şi se execută împreună cu personalul tehnico-ingineresc cu care de altfel se va colabora pe tot timpul acţiunii de intervenţie. La recunoaştere se vor stabili:  locurile în care se manifestă arderea şi caracteristicile acesteia;  particularităţile constructive ale instalaţiilor incendiate şi celor vecine;  starea instalaţiilor fixe de stingere şi dacă au fost puse în funcţiune;  starea elementelor componente ale instalaţiilor învecinate(coşul de evacuare a produselor arderii, estacade de conducte, canale tehnologice, elementele de susţinere ale staţiilor de pompare, etc.);  pericolul pentru instalaţiile vecine şi posibilităţile de propagare ale incendiului;  dacă s-a executat golirea de produse a instalaţiilor incendiate şi a celor vecine sau care sunt în legătură directă cu cele incendiate;  pericolul de explozie şi modalităţi de înlăturare a acestuia;  prezenţa vaporilor şi a gazelor toxice.

16.4.2STINGEREA INCENDIILOR LA CUPTOARE
Pentru stingerea incendiilor la cuptoare este necesar ca personalul de pe locul de muncă să intervină cu promptitudine şi foarte precis conform organizării stingerii incendiilor organizată pe principiul autoapărării. Privind intervenţia, trebuie să se rezolve mai întâi două probleme principale:  stingerea produsului, care arde în cuptor şi în canalele orizontale;  protejarea şi răcirea intensă a elementelor de construcţie mai ales cele metalice (pasarele de serviciu, coşul de evacuare a produselor arderii, fermele şi acoperişul cuptorului, etc.) pentru a nu se deforma în urma în urma efectului caloric al arderii şi gazelor fierbinţi şi pentru a nu-şi pierde rezistenţa mecanică. Stingerea incendiului în cuptor se realizează de către personalul care acţionează în cadrul primei intervenţii pe locul de muncă. Mai întâi se opresc pompele care alimentează cuptorul şi se sting injectoarele, mai puţin unul sau două care se vor lăsa aprinse pentru că, sub influenţa temperaturii cuptorului, se produce o puternică volatilizare a produselor ce pot forma amestecuri explozive. După aceea se pun în funcţiune instalaţiile de stingere cu abur care se refulează în camera de ardere, la coturi şi la nevoie în coşul de evacuare a gazelor de ardere. O evacuare totală a produsului din spaţiul cuptorului se poate obţine prin evacuarea acestuia din tubulatură cu ajutorul aburului în direcţia ieşirii produselor din cuptor spre un recipient de avarie. Pentru stingerea incendiilor din interiorul cuptorului nu poate fi folosită apa sub formă de jet compact deoarece s-ar putea deteriora construcţia cuptorului. Dacă nu există posibilitatea de stingere cu abur sau azot produsul din cuptor se lasă să ardă în întregime, dar sub o atentă supraveghere. Pe tot timpul operaţiunii de intervenţie se realizează o răcire intensă a construcţiilor metalice până la încetarea arderii produsului revărsat în camera cuptorului şi se continuă şi după aceea până în momentul în care posibilitatea reaprinderii este exclusă. Revărsările incendiate din jurul cuptorului se sting cu pulberi stingătoare sau spumă. Coşurile pentru evacuarea produselor de ardere se pot răci cu 2-4 jeturi de apă refulată din direcţii diametral opuse. Răcirea unilaterală provoacă deformarea coşului în direcţia în care se acţionează cu ţeava 105

(ca urmare a dilatării inegale) aceasta putându-se prăbuşi. De aceea este necesar ca acţiunea cu ţevile să înceapă simultan de la partea superioară a coşului (mai puţin fierbinte) spre parte inferioară prin deplasarea progresivă şi în acelaşi plan a acestora. Dacă elementele de construcţie ale cuptorului (pasarelele de serviciu, carcasa şi acoperişul cuptorului) în momentului refulării substanţei stingătoare nu depăşesc 600-700 oC, acestea se pot răci cu apă pulverizată. La temperaturi mai ridicate de 800-900 oC, acţiunea de răcire se începe cu spumă şi se continuă cu apă pulverizată deoarece la temperaturi ridicate aceasta se evaporă intens. Mânuirea ţevilor cu apă trebuie efectuată cu multă atenţie, fiind îndreptată numai spre locurile strict necesare.

16.4.3 STINGEREA LA STAŢII DE POMPARE
În caz de incendiu la o staţie de pompare se acţionează imediat de către personalul de pe locul de muncă prin oprirea funcţionării pompelor şi închiderea vanelor de pe conductele de transport a produselor petroliere. De asemenea se deconectează circuitele electrice de forţă, care alimentează agregatele de pompare. Marea majoritate a staţiilor de pompare fiind dotate cu instalaţii de stingere cu abur sau cu spumă, acestea vor fi puse imediat în funcţiune. Dacă instalaţiile s-au deteriorat sau nu dau randamentul necesar se trece imediat la stingerea incendiului cu mijloacele mobile de intervenţie ale formaţiei civile de pompieri şi ale pompierilor militari. Refularea spumei trebuie să se facă la intensitatea corespunzătoare produsului care arde. Este absolut necesar să se acopere cu spumă, cu caracter preventiv, pompele, vanele, conductele, canalele tehnologice, precum şi cuva de retenţie, în felul acesta înlăturându-se posibilitatea inflamării şi aprinderii amestecurilor de vapori, aer, precum şi a propagării incendiilor. Această măsură a fost luată şi la incendiul izbucnit la o uzină chimică din Germania în 1969, când deşi s-a acoperit preventiv cu spumă casa pompelor şi cuva de retenţie, totuşi s-a produs o puternică explozie dar în încăperea vanelor de închidere în care nu se introdusese spumă. Rezultă că acoperirea cu spumă a tuturor instalaţiilor aferente, staţiilor de pompare este strict necesară şi justificată. Concomitent cu refularea spumei pentru stingerea incendiului se va acţiona şi la răcirea construcţiilor şi elementelor de construcţii din apropiere cu spumă sau cu apă pulverizată, funcţie de locul de refulare. Răcirea trebuie să continue şi după lichidarea completă a arderii, până în momentul în care orice posibilitate de reaprindere este exclusă. Dacă după ce s-a folosit spuma şi incendiul a scăzut în intensitate se poate folosi cu bune rezultate pulberea stingătoare refulată în cantităţi suficiente. La incendiul de la rafinăria ESSO după aproximativ o oră de răcire intensă cu apă şi spumă , s-a procedat la atacarea focarului cu pulbere acţionându-se de pe două părţi şi cu mai multe mijloace. Atacul asupra focarului a fost declanşat în momentul când flăcările, datorită acţiunii de răcire şi lipsei de oxigen, erau mai mici. Succesul a fost instantaneu şi nu s-a mai produs nici o reaprindere. De remarcat că tot de la acest incendiu s-a tras concluzia că produsele de uleiuri minerale fierbinţi care ies cu presiune sau se scurg lent, pot fi stinse cu multă greutate cu spumă, folosindu-se un volum foarte mare de substanţă stingătoare. S-a calculat că la intervenţia de stingere de la rafinăria ESSO s-au produs aproximativ 10000 m3 de spumă. S-a constatat, însă, că cea mai eficientă substanţă stingătoare o constituie pulberea cu condiţia să fie refulată în cantităţi corespunzătoare şi cu mijloace adecvate la momentul potrivit, de regulă, când furia flăcărilor a fost domolită prin acţiunea cu apă şi spumă.

16.4.4STINGEREA LA CONDENSATOARE ŞI RĂCITOARE
Personalul de pe locul de muncă, pentru stingerea unui astfel de incendiu trebuie să execute următoarele operaţiuni:  oprirea funcţionării întregii aparaturi ( întreruperea alimentării cu produse );  intervenţia cu ţevi pentru stingere şi pentru răcire manevrând ţevile, progresiv pe verticală sau pe orizontală funcţie de poziţia condensatoarelor şi răcitoarelor.

106

În cazul în care incendiul a cuprins condensatorul sau răcitorul precum şi lichidul care se scurge în canalele tehnologice se va acţiona mai întâi pentru stingerea incendiului din sistemul de canalizare, după care se va interveni la aparatele incendiate. În sistemul de canalizare ţevile vor fi manevrate în direcţia opusă curentului apei. Răcirea intensă este şi în acest caz un principiu de intervenţie care trebuie să stea permanent în atenţia personalului care intervine pentru stingere.

16.5 CARACTERISTICILE INCENDIILOR LA INSTALAŢIILE TEHNOLOGICE ÎNALTE (COLOANE DE DISTILARE, FRACŢIONARE ŞI RECTIFICARE)
Pericolul principal constă în scurgerea lichidelor şi gazelor combustibile, prin unele neetanşeităţi sau chiar a exploziei coloanei pe instalaţii şi pe terenul înconjurător şi aprinderea acestora. Din cauza amplasării apropiate a instalaţiilor, incendiul se propagă cu uşurinţă de la o instalaţie la alta, cuprinzând în scurt timp suprafeţe apreciabile cu un număr mare de instalaţii şi aparate. Sub efectul caloric, provenit de la flăcări, utilajul tehnologic împreună cu fluidele combustibile din interior se încălzesc foarte repede ceea ce are drept consecinţă creşterea presiunii şi deci deformarea, fisurarea sau chiar explozia. În ceea ce privesc coloanele de distilare, acestea se încălzesc repede ducând la spargerea corpului coloanei sau chiar explozia acesteia ca urmare a creşterii presiunii din interior şi trecerii produselor din faza lichidă în cea de vapori. În cazurile în care coloanele sunt izolate termic, diferite porţiuni de izolaţie se desfac şi cad, producându-se fisuri unde arderea vaporilor se manifestă sub formă de torţă. La astfel de coloane mai poate să apară şi cazul în care izolaţia termică îmbibată puternic de produs se poate aprinde. Într-o asemenea situaţie, întreaga suprafaţă a coloanei este cuprinsă de incendiu prezentând un mare pericol pentru coloanele şi instalaţiile învecinate, deoarece temperatura se ridică la 900-1000 oC, iar în cazul unei densităţi mărite a instalaţiilor , acestea se pot deforma sau degrada grav, în mai puţin de 20 minute. Ca urmare a exploziilor coloanelor cantităţi mari de produs precum şi fragmente metalice din acestea sunt împrăştiate pe suprafeţe uneori destul de întinse contribuind la propagarea arderii sau la deteriorarea gravă a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice cu care vin în contact. Astfel apare un deosebit pericol de accidentare a personalului care acţionează pentru stingerea incendiului. O asemenea situaţie a avut loc la rafinăria PERM (Rusia) unde produsul dintr-o conductă ce s-a spart, s-a împrăştiat lângă coloane, fapt ce a făcut ca două dintre ele să explodeze şi incendiul să se propage la parcul de rezervoare (1970). Tot ca urmare a exploziilor se pot deteriora grav instalaţiile de golire a coloanelor şi instalaţiilor ceea ce face ca pericolul de explozie şi intensitatea arderii să fie ridicată. La oprirea prin avarie a procesului tehnologic pot să apară gradienţi mari de presiune şi şocuri hidraulice, ceea ce favorizează extinderea avariei şi dezvoltarea mai intensă a incendiului. În ceea ce privesc coloanele de distilare în vid, se apreciază că în interiorul acestora nu este posibil să se producă un proces de ardere. În aceste coloane, este posibil ca în interiorul lor să se producă o explozie atunci când apar neetanşeităţi în pereţii şi armăturile coloanelor respective şi există surse de foc în apropiere. Lichidarea definitivă a incendiului ca şi cercetarea cauzelor care l-au generat se face cu mari eforturi, datorită mărimii şi complexităţii instalaţiilor ce trebuie verificate, cât şi a dificultăţilor create de prezenţa pe platformele şi scările de acces a unui strat alunecos format de produsele scurse în amestec cu apa şi spuma, folosite la stingere. În asemenea condiţii deplasarea personalului trebuie făcută cu mare precauţie pentru a se evita accidentările.

16.6 DUCEREA ACŢIUNILOR DE INTERVENŢIE
16.6.1RECUNOAŞTEREA INCENDIULUI
Organizarea şi desfăşurarea în bune condiţii a acţiunilor de intervenţie pentru stingerea incendiilor impune executarea de către comandantul intervenţiei, ajutat de specialiştii din obiectiv, a unei 107

recunoaşteri amănunţite şi calificate, care în afara cerinţelor generale sunt obligaţi să constate şi probleme specifice ca:  starea coloanei incendiate şi a celor vecine, precum şi modul de manifestare a arderii;  prezenţa pericolului de explozie şi consecinţele unei eventuale explozii;  dacă a fost întreruptă alimentarea cu produse a coloanelor;  dacă au fost puse în funcţiune instalaţiile fixe de stingere, precum şi starea acestora;  măsurile luate de personalul obiectivului şi eficienţa acestora;  existenţa şi starea sistemului de canalizare de pe teritoriul rafinăriei, posibilităţilor de propagare, oprire şi stingere a incendiului;  prezenţa pericolului de intoxicare cu gaze sau vapori de lichide toxice;  pericolul propagării incendiului la coloanele şi instalaţiile vecine;  posibilitatea stingerii şi împrăştierii produselor şi cantitatea acestora;  posibilităţile de amplasare a ţevilor la înălţime;  necesitatea golirii coloanelor şi posibilităţile inundării lor cu aburi.

16.6.2STINGEREA INCENDIILOR
Succesul intervenţiei la astfel de incendii, depinde în bună măsură, de concentrarea în timp scurt a forţelor şi mijloacelor necesare, de conducere a acestora cu calm şi cu pricepere, concomitent cu luarea măsurilor de protecţie impuse de situaţie pentru securitatea servanţilor. La izbucnirea incendiului personalul de pe locul de muncă intră în cel mai scurt timp în acţiune conform atribuţiunilor ce revin fiecăruia punând în funcţiune instalaţiile fixe de stingere. Un incendiu apărut la coloane, în prima lui fază, poate fi stins de personalul muncitor de pe locul de muncă dacă intervenţia este energică şi operativă. De asemenea incendiile de scurgeri de produse în cantităţi reduse se lichidează cu stingătoarele din dotare, precum şi cu jeturi de aburi din instalaţiile fixe. În condiţiile unui incendiu dezvoltat, când procesul de ardere are loc pe întreaga coloană, stingerea se realizează cu ajutorul unor jeturi puternice de apă sau spumă asupra coloanei respective, precum şi pentru răcirea cu apă pulverizată a instalaţiilor învecinate. De asemenea, se umple coloana cu abur şi se decuplează din schema tehnologică a instalaţiei. Operaţiile acestea se execută de către personalul calificat sub directa îndrumare şi supraveghere a conducerii tehnice a obiectivului sau a instalaţiei respective. Pe timpul acţiunii de stingere a focarelor locale pe coloane, în mod normal, procesul tehnologic nu se întrerupe, ci numai în situaţia unor incendii de mari proporţii când instalaţia, aşa cum s-a mai arătat, se opreşte, se trece la golirea rapidă a coloanei şi la umplerea ei cu abur. Pentru lichidarea flăcărilor de la exteriorul coloanelor se folosesc jeturi compacte cu apă, refulate din tunuri fixe sau din tunurile maşinilor de incendiu şi ţevi montate pe autoscările mecanice amplasate cât mai aproape de coloane, spre a folosi corespunzător forţa de şoc a jeturilor. Pentru reuşita acţiunii de stingere, ţevile se dispun astfel încât lichidarea incendiului să se realizeze simultan pe întreaga circumferinţă a coloanei, pe pasarele sau alte construcţii, fără a periclita securitatea servanţilor. Dacă se produc revărsări mari de lichid, este necesar să se amenajeze diguri, şanţuri sau bazine de captare prevăzute cu închideri hidraulice. Alegerea direcţiei de atac se face astfel încât jeturile să fie concentrate către locurile unde flăcările se desprind de lichid, realizându-se rezerva de furtun necesară pentru manevrarea rapidă a ţevilor. Incendiile din teritoriul coloanelor unde de regulă au rămăşiţe de cocs se pot lichida cu instalaţiile fixe de stingere cu abur. În acest caz, aburul se introduce în coloană, în principiu timp de cel puţin 6 ore, după care se începe răcirea părţii interioare a coloanei cu apă sau abur. În condiţiile dezvoltării şi modernizării industriei chimice şi petrochimice, când se construiesc coloane de înălţime din ce în ce mai mari, şi cu o zestre de lichide combustibile ridicată, intervenţia pentru stingerea incendiului la coloanele ce depăşesc 40 m devine dificilă. Pentru reuşita acţiunilor se impune folosirea tunurilor fixe şi de pe maşinile de luptă, cu bătăi şi debite mari precum şi intervenţia de pe autoscările mecanice. Sectoarele de intervenţie se vor organiza în funcţie de suprafaţa, misiunea încredinţată, posibilităţile de conducere pe perimetru, pe instalaţii, etc. Se vor asigura cu ţevi canalele conductelor şi a celor de scurgere a reziduurilor, de asemenea locurile de golire a instalaţiilor. Pentru protecţia instalaţiilor se pot folosi zidurile de apă. 108

Importantă este asigurarea securităţii servanţilor, prin folosirea costumelor anticalorice şi amplasarea servanţilor în locuri ferite de eventuale explozii, asigurarea celor care lucrează la înălţimi. Sintetizând cele arătate, principiile tactice de intervenţie care se au în vedere pentru stingerea unui incendiu la coloane sunt următoarele:  închiderea ventilelor şi conductelor de transport a produselor petroliere;  punerea în funcţiune a tuturor mijloacelor de stingere din dotarea instalaţiei;  lichidarea cu spumă, pulberi, abur sau apă a incendiului;  evacuarea instalaţiilor de produse petroliere folosind abur;  răcirea intensă a elementelor de susţinere a instalaţiilor şi utilajelor tehnologice incendiate şi vecine;  asigurarea intervenţiei cu substanţe adecvate de stingere şi rezervă de accesorii necesare. Pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o coloană este necesar să se execute următoarele operaţiuni:  stingerea incendiului izbucnit la coloană;  răcirea coloanei incendiate;  răcirea coloanei vecine;  stingerea revărsărilor cu praf şi spumă;  stingerea torţelor şi arderilor locale de pe coloană;  răcirea instalaţiilor vecine.

16.7 CONCLUZII
Intervenţia pentru stingere la instalaţiile de prelucrare a produselor petroliere necesită din partea comandantului stingerii o temeinică pregătire profesională. Acesta trebuie să cunoască în bune condiţii procesul tehnologic ce se desfăşoară în fiecare instalaţie, caracteristicile de ardere şi particularităţile de stingere la fiecare instalaţie. La izbucnirea incendiilor, primele măsuri luate de către personalul instalaţiei sunt de importanţă deosebită. Lichidarea arderii se face concomitent cu răcirea intensă a instalaţiilor vecine având în vedere pericolul pe care îl prezintă pentru acestea. Comandantul stingerii este obligat ca pe tot timpul acţiunii de intervenţie să ţină o strânsă legătură cu personalul tehnico-ingineresc al instalaţiilor respective şi să colaboreze cu acesta pe linia măsurilor ce trebuie întreprinse. La stingere trebuie folosite importante forţe umane şi mijloace tehnice. O acţiune bine organizată, condusă şi desfăşurată garantează succesul intervenţiei, misiunea putând fi îndeplinită în timp scurt, reuşind astfel a salva de la distrugere instalaţiile ce au o mare importanţă pentru economia naţională. De mare importanţă este concentrarea rapidă la incendiu a efectivelor şi mijloacelor de stingere ale obiectivului respectiv, ale obiectivelor vecine, ale pompierilor militari precum şi a tuturor organelor prevăzute în planul de intervenţie.

17. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA INTREPRINDERILE DE PRELUCRARE A MASELOR PLASTICE 17.1 INTRODUCERE
Industria prelucrării materialelor plastice, ramură relativ nouă a industriei chimice, s-a dezvoltat şi se dezvoltă continuu în ţara noastră satisfăcând tot mai mult cerinţele industriei, agriculturii precum şi ale cetăţenilor. Sarcini deosebite revin şi industriei prelucrătoare de mase plastice, astfel încât reperele din materialele plastice să fie prezente în cele mai diverse domenii de activitate. Ponderea cea mai însemnată o deţin produsele realizate din polistiren expandat şi policlorură de vinil (P.V.C).

109

Realizarea pe scară tot mai largă a produselor din materiale plastice, a generat, pe lângă problemele de ordin tehnologic, o serie de dificultăţi din punct de vedere a protecţiei împotriva incendiilor în astfel de obiective. Incendiile produse în astfel de obiective au acreditat ideea că principala cauză a distrugerilor – o constituie influenţa acidului clorhidric gazos rezultat prin ardere, asupra elementelor de construcţie şi instalaţiilor. În acelaşi timp, demnă de luat în seamă este şi toxicitatea ridicată a produselor de ardere rezultate prin descompunerea materialelor plastice. În raport de natura şi compoziţia lor, materialele plastice pe timpul incendiului se comportă diferit. Din punct de vedere al comportării la foc se pot distinge următoarele tipuri de materiale plastice: - materiale cu ardere rapidă şi stingere dificilă (materiale poliacrilice); - materiale cu ardere lentă care se autoîntreţin (acetatul de celuloză plastifiat cu peste 50% plastifianţi normali, polietilenă, polipropilenă, polistiren, poliuretan); - materiale cu ardere foarte lentă care se autoîntreţin (acetat de celuloză, PVC plastifiat cu întârzieri de flacără, poliamide, poliesterul colorat, răşina de melamină); - materiale necombustibile, care se carbonizează fără flacără (policarbonaţi, răşini fenolice cu adaosuri minerale). Pentru cunoaşterea mai bine a particularităţilor incendiilor, de materiale plastice, este necesar să se cunoască caracteristicile de ardere ale diferitelor materiale plastice.

17.2 CARACTERISTICILE DE ARDERE ALE DIFERITELOR MATERIALE PLASTICE
Polietilena se aprinde uşor. După îndepărtarea flăcării, arderea continuă până la epuizare. Se topeşte şi cade sub formă de picături în flăcări (ploaie de foc). Arde independent cu flacără galbenă mică, miros de stearină, viteza de ardere şi topire 6g/min. (până la epuizare). Polistirenul compact – se aprinde mai uşor ca polietilena. După îndepărtarea flăcării arderea continuă până la epuizare. Produce funingine abundentă. Se topeşte şi cade sub formă de picături, viteza de ardere 24g/min. În urma folosirii apei la stingere se formează o crustă care protejează focarele aflate dedesubt. Celuloidul – timp de aprindere foarte mic, arderea violentă cu degajare lentă de căldură, (temperatura 1700oC) şi flacără luminoasă. În timpul arderii apar scântei şi cade material în flacără, viteza de ardere 140g/min. Arderea are loc şi în lipsă de oxigen. Pe timpul arderii se formează curenţi puternici de convecţie care transportă bucăţi de celuloid aprins care contribuie la propagarea incendiului. În spaţii închise pot avea loc explozii ale amestecului de gaze (în special CO şi aer). Relonul plăci – după îndepărtarea flăcărilor, se stinge de la sine. Flacăra mică se propagă încet. Se topeşte (mai puţin) şi cade în flăcări sub formă de picături. Bachelita presată – se aprinde şi întreţine arderea un timp scurt, degajă gaze prin fisuri, creând flăcări ţâşnitoare de câţiva centimetrii lungime. Independent, arde mocnit, menţinând focul un timp îndelungat. Bachelita textilă nepresată – arde independent şi menţine focul. Policlorura de vinil – P.V.C. dur şi semidur (sub formă de ţevi, tuburi, de placă) se aprinde în prezenţa flăcării şi se stinge după îndepărtarea ei. Spuma şi covorul de p.v.c se aprinde şi continuă arderea în prezenţa flăcărilor, până la epuizare. Flacăra este galbenă, degajă funingine, iar fumul are miros caracteristic acru. Nu menţine jar. Covorul de p.v.c arde 6-9,6g/min. Aminoplast – sub formă de plăci se aprinde în contact cu flacăra după circa un minut. După îndepărtarea flăcării continuă să ardă aproape un minut cu flacără albastră, liniştit, apoi se stinge. Nu se deformează şi nu picură. În prezenţa flăcării, arderea este însoţită de pocnituri violente, cauzate de expandarea gazelor rezultate din descompunerea materialului. Arderea se produce numai la suprafaţă, fără a produce jar. Ampora – se carbonizează repede, după îndepărtarea flăcării nu arde şi nu menţine jăratic. Policarbonaţii – se aprinde în prezenţa flăcării şi încetează arderea după îndepărtarea ei. Degajă funingine, se topeşte şi care sub formă de picături aprinse care menţin flacăra timp scurt. Stiplexul – se aprinde uşor. Arderea continuă până la epuizare, flacără galbenă, fum şi nu picură, viteza de ardere de circa 2g/min. (se foloseşte la geamurile unor autospeciale p.s.i.)

110

17.3 MATERIALE PLASTICE ALVEOLARE
Sunt polimeri supuşi unui tratament special pentru a se realiza expansiunea celulară, sunt flexibile, sau semirigide. Materialul plastic îşi măreşte volumul prin expandare înglobând o mare cantitate de aer.

17.3.1Caracteristici generale
- structura lor aerată, favorizează arderea; - degajă fum şi gaze toxice şi corozive; - prin volatilizare, dă naştere la gaze combustibile, care pot provoca incendii de proporţii; - unele materiale clasice, din cauza temperaturii se topesc şi picură favorizând propagarea incendiilor prin masa lichidă care arde. - în stoc mare expandat arde rapid; (ex. 10 tone pot arde în 20 minute); - flăcări lungi care se răspândesc pe întreaga suprafaţă; - ating temperaturi de 900 – 1000oC după 4 – 5 minute; - viteza de ardere 2,7kg./min/m2; - degajă 5000-9000 kcal/kg. - construcţia este supusă unor mari solicitări; - incendiul se poate propaga prin deschideri, canale conducte; - lichidul pluteşte arzând pe apă şi poate crea noi focare de incendii; Încercări de stingere cu stingătorul a unei grămezi de 1 m2 suprafaţă. şi h = 60 cm. - s-a stins cu un stingător cu apă; - s-a stins şi cu pulbere (are efecte în adâncime); - s-a stins şi cu CO2; Stingerea incendiilor se realizează dacă se intervine în faza incipientă (FCP). Stingerea se face: - cu apă pulverizată; - cu apă îmbunătăţită chimic; - cu agent de umectare; - cu spumă cu coeficient mediu de înfoiere; - jetul compact măreşte şi lichidul poate pluti.

17.3.2 Polistirenul spongios
Este un produs de polimerizare a stirenului (este un material sintetic termoplastic). Caracteristici: după aprindere continuă să ardă singur; vaporii degajaţi se pot aprinde la o scânteie; flacăra este luminoasă; se degajă multă funingine care se depune pe ocularii măştilor, îngreunează vizibilitatea şi respiraţia; se topeşte şi picură; puterea calorică 11.100 kcal/kg; viteza de ardere 2,19 kg/min/cm2; viteza de propagare a flăcării 36,7 cm/min. temperatura de aprindere 485oC; temperatura de topire 180oC;

17.3.3Poliuretanul spongios;
- utilizat în multe ramuri industriale cu materiale de izolare fonică şi termică, pentru capitonaje, etc. În funcţie de compoziţie, materialul spongios se poate fabrica tare, semitare şi moale. Puterea calorică 9.500-11.000 kcal/kg. viteza de ardere 0,54 kg/min, temperatura de aprindere 350-400oC iar de topire de 150oC, viteza de propagare a flăcării 26,1 cm/min.. rezistă la temperaturi cuprinse între – 200oC şi 120oC. Arde cu flacără luminoasă, degajă fum în cantitate mare, consumă o mare cantitate de oxigen (1 mc). consumă 192 mc de aer) temperatura de ardere peste 1000oC chiar de la începerea arderii, ceea ce influenţează foarte mult rezistenţa construcţiei (la un incendiu după 30-35` de la 111

izbucnirea acestuia un planşeu armat de la o hală în care se prelucrează materialul spongios, şi-a pierdut capacitatea portantă şi s-a prăbuşit). Analizând comportarea la foc şi felul cum ard materialele plastice, se pot trage concluzii edificatoare în ceea ce priveşte caracteristicile incendiile de materiale plastice.

17.4 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
Principala caracteristică a unor astfel de incendii vizează viteza de ardere. Dacă ponderea incendiilor mari în unele ţări a crescut în ultimul timp, se explică şi prin propagarea rapidă a incendiilor datorită materialelor plastice. Unele incendii au fost propagate de materiale plastice extrem de rapid, arderea având uneori caracter de explozie. Această propagare rapidă se datorează intensei călduri care se degajă în timpul arderii materialelor plastice. La unele materiale plastice se degajă vapori de disociere, care se aprind începând de la 240oC. U asemenea caz este extrem de periculos, pentru că se pot forma răbufniri de flăcări şi chiar uşoare explozii. Viteza de ardere depinde de energia proprie de ardere a materialului plastic. Cu cât aceasta este mai mare, cu atât materialul arde mai repede. Datorită atomilor de molecule, care nu formează cu oxigenul nici un gaz de ardere, scade energia de ardere şi astfel combustibilitatea se micşorează. De exemplu compuşii de azot, fac ca materialele plastice să devină rezistente, chiar în cazul flăcărilor deschise. O altă particularitate importantă o constituie producerea fumului şi a funinginii. Se ştie că apariţia fumului şi a funinginii constituie un semnal preventiv de o mare importanţă pentru faza iniţială a incendiului. În cele mai dese cazuri el constituie un pericol pentru evacuarea oamenilor şi îngreunează acţiunea de stingere a incendiului. In majoritatea incendiilor de materiale plastice, cantitatea de fum dezvoltată a fost extrem de mare şi are ca urmare şi intervenţiile destul de dificile. La unele incendii particulele de funingine s-au depus pe pereţi şi tavane chiar şi în încăperile care n-au fost atinse direct de incendiu. Funinginea pătrunde în filtrele măştilor, înfundându-le. Apariţia unui fum dens şi în cantităţi mari nu trebuie aşteptată numai la incendii de proporţii mari, ci şi la arderea obişnuită a obiectelor de materiale plastice. Cantitatea mare de fum şi funingine, apare chiar dacă arderea are loc în spaţii deschise cu circulaţie suficientă de aer. Fumul degajat în urma arderii materialelor plastice este însoţit de gaze de ardere şi produse de disociere care au mari efecte toxice şi iritante. Deci toxicitatea produselor de ardere constituie o altă particularitate de care trebuie să se ţină seama. Din experimentările care s-au efectuat şi din intervenţii la incendii, s-au tras concluziile că printre produsele arderii cel mai mare efect toxic îl are oxidul de carbon, iar la arderea unor tipuri de materiale plastice, pe lângă acestea se mai degajă: acizii organici care produc arsuri căilor respiratorii; nitrilii care iau naştere la descompunerea şi arderea nitrilului de poliacril; la incendiile mocnite se poate forma acidul cianhidric şi HCl, oxizii de azot iau naştere la arderea nitrocelulozei, amoniacul, amine, acid acrilic, aldehidic, acizii organici au efect iritant, iar fenolul prezintă efect toxic şi iritant (în special la arderea fenolului, cauciucului natural) Din materialele plastice utilizate pe scară largă şi care în urma arderii degajă gaze toxice în cantităţi periculoase sunt: poliuretanul; policlorura de vinil; politetraclorura de etilenă; celuloidul. Poliuretanul prin ardere dezvoltă o gamă întreagă de gaze toxice, printre care acidul cianhidric, amoniac, stiren, uree, benzen etc., în cantităţi cu pericol mare de intoxicare. Policlorura de vinil folosit la izolarea conductelor electrice, fabricarea obiectelor de uz casnic, prin ardere degajă CO şi acidul cianhidric. Exemplu: descompunerea a 400 gr. P.v.c. într-o încăpere de 100 m 3 dă o concentraţie de acid cianhidric care produce rapid moartea. Politetraclorura de etilenă are un preţ ridicat, se foloseşte în scopuri speciale, degajă acidul clorhidric, care prin ardere la 100 m3 volum produce moartea.

112

Acelaşi lucru se poate spune şi despre celuloid, care prin descompunerea lui rapidă degajă gaze toxice, sufocante. În urma unor incendii s-au observat acţiuni vezicante a produselor de ardere, nu numai a căilor respiratorii, ci şi asupra părţilor descoperite ale corpului. Stabilirea gradului de toxicitate, este absolut necesară pe timpul acţiunii de stingere, pentru că numai astfel se pot lua măsurile necesare. De reţinut ca regulă generală, faptul că pentru materialele plastice care conţin în moleculă numai carbon şi hidrogen, pericolul principal îl constituie CO în concentraţie ridicată. Materialele plastice care conţin molecule de clor, fluor, brom sau azot, produc gaze de ardere nocive, sau chiar foarte toxice. În afară de gazele toxice se mai degajă şi gaze corosive care atacă armăturile metalice şi prin aceasta slăbeşte rezistenţa mecanică a construcţiilor. Corodarea are loc la armăturile metalice, fierul beton şi chiar a betonului. La incendiul izbucnit la fabrica de prelucrare a materialelor plastice „Vyncolux” din oraşul Lille, datorită gazelor corosive degajate pe timpul mai multor incendii din 1969-1970, a făcut ca la incendiul respectiv clădirea să nu mai aibă rezistenţa iniţială şi să se prăbuşească pe trei sferturi din suprafaţă. Folosirea măştilor de gaze cu filtru în general nu este indicată deoarece, pe timpul incendiilor de mase plastice particulele de funingine înfundă în acest timp filtrele. Pentru aceasta se vor folosi aparatele izolante. Picurarea sau tendinţa de picurare: constituie o altă particularitate de care trebuie să se ţină seama pe timpul intervenţiei la incendii de materiale plastice, aceea mai ales că particulele topite, sau cele care ard în cădere, pot provoca oamenilor arsuri grave şi dureroase. Au tendinţa de formare a picăturilor mai ales polietilena, clorura de polivinil şi poliamidele. Una din proprietăţile negative ale materialelor plastice o constituie şi pierderea rezistenţei mecanice sub acţiunea căldurii chiar de la 80oC. Din această cauză pe timpul incendiului se produc o serie de deficienţe care îngreuiază acţiunea de stingere (propagare rapidă a arderii) tendinţa de picurare şi de răbufnire. Straturile din materiale plastice, folosite pentru căptuşirea tavanelor unor săli de spectacole în scopul amortizării zgomotelor şi pentru aspectul decorativ, reprezintă un mare pericol pe timpul incendiilor. Dacă aceste materiale plastice nu sunt alese în mod corespunzător, atunci sub acţiunea unor temperaturi de 80-100oC îşi pierd rezistenţa mecanică dând naştere la prăbuşirea parţială sau chiar totală. O mare influenţă asupra combustibilităţii şi deci şi a rezistenţei la foc o aud adaosurile (plastifianţii şi materialele de umplutură). Plastifianţii în general ard. Astfel clorura de polivinil neplastifiată arde greu şi nu dezvoltă flăcări, în timp ce clorura de polivinil plastifiată arde relativ uşor, deoarece plastifianţii adăugaţi ard. Sunt şi materiale de umplutură organice, celuloza, făina, fibre textile, care urmăresc conductibilitatea şi deci scad din gradul de rezistenţă la foc a materialelor plastice. Materialele plastice transformate prin mărirea volumului de 30+40 ori în materiale spongioase şi spume de materiale plastice, sunt mult mai combustibile decât materialele din care au provenit, din cauza densităţii reduse şi a bulelor de aer din masa lor. În caz de incendiu, materialele spongioase au nevoie de o mare cantitate de căldură pentru a se topi, pentru ca apoi să ardă destul de repede ca hârtia. Aşchiile şi praful de materiale plastice, sunt deosebit de periculoase, pot avea loc chiar explozii de praf. Praful de materiale plastice se încarcă electrostatic foarte repede. La incendii de proporţii normale, se pot realiza temperaturi cuprinse între 700-1200 oC, exceptând celuloidul care dezvoltă 1700oC. Din cele arătate mai sus, rezultă că pe timpul arderii materialelor plastice, se degajă suficientă căldură pentru a menţine procesul de ardere.

17.5 ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI
Intervenţia la aceste incendii se desfăşoară în condiţii destul de grele datorită particularităţilor pe care le prezintă aceste incendii. Având în vedere pericolul de toxicitate foarte mare, deplasarea să se facă obligatoriu cu A.Sp.F.G.I.

113

17.5.1Recunoaşterea incendiului
Indiferent dacă incendiul a izbucnit intr-una din secţiile depozitele de materii prime sau finite a unei întreprinderi de prelucrare a maselor plastice, comandantul stingerii va stabili: natura materialelor plastice şi celor care se găsesc în apropierea zonei indicate; comportarea materialelor plastice la foc (topirea, picurarea etc.) starea în care se găsesc (materie primă, prelucrate, stare finită, sub formă de plăci, obiecte cu adaosuri de plastifianţi sau umplutură etc.); dacă unor materiale şi temperatura sunt capabile să întreţină arderea materialelor vecine, să le deformeze etc.; substanţele toxice ce se pot degaja, în funcţie de materialele care ard şi măsuri de securitate a servanţilor; posibilităţile de realizare a ventilaţiei secţiei sau încăperii incendiate şi cele vecine; pericolul de explozie, sau aruncarea materialelor aprinse (în special la arderea celuloidului); substanţa stingătoare cea mai eficace şi procedeul de folosire a acesteia în funcţie de materialele care ard. Recunoaşterea se execută împreună cu personalul tehnic al obiectivului, care îl va informa pe comandantul stingerii asupra caracteristicilor substanţelor care ard, modul de comportare la ardere al acestora etc., date care sunt destul de preţioase pentru comandantul g.i.s. în luarea hotărârii. Personalul recunoaşterii va fi echipat obligatoriu cu aparate izolante.

17.5.2 Stingerea incendiilor de mase plastice
Pe baza considerentelor de mai sus, în ceea ce priveşte stingerea incendiilor de mase plastice se poate face delimitare, ţinându-se seama de caracterul acestora şi anume: incendii de materiale plastice folosite în diferite domenii şi, incendii de celuloid ca fiind unu din materialele plastice cu cel mai mare pericol de incendiu şi cel mai greu de stins. Oprirea procesului de ardere se poate face prin folosirea apei sub formă de jet compact, sau pulverizat. Rezultate bune la stingere se pot obţine şi prin utilizarea apei îmbunătăţite chimic (apă în care se adaugă umectanţi) eficienţa cea mai mare se obţin cu apă pulverizată. Orice tip de material plastic incendiat poate fi stins cu apă, însă a rezultat că la incendiile care au cuprins cantităţi mari de material plastic necesită cantităţi mari de apă şi de presiuni ridicare. În ceea ce priveşte felul ţevilor, acestea vor fi cu ajutaje pulverizatoare pentru materialele plastice care ard în funcţie de felul construcţiei, ţevi B sau C asupra elementelor de construcţii ale clădirii. Dacă în secţii sunt substanţe care ard şi la care se pretinde spumă, se vor folosi ţevile cu spumă în acele încăperi care au efect de stingere şi asupra materialelor plastice. La incendiul mai sus amintit, a rezultat că spuma cu coeficient mare de înfoiere între 100-250 ar avea efect în special pentru a preîntâmpina reaprinderea polistirenului. Totuşi la acest incendiu s-a acţionat cu apă, folosindu-se 34 ţevi cu debite mari. Din materialele plastice, celuloidul se stinge cel mai greu. Apa pulverizată este agentul cel mai eficace. Picăturile de apă trebuie să aibă o viteză ca să poată traversa zona de ardere şi a fumului. Pentru aceasta necesită presiuni mari (5-10 atm.), iar picăturile de apă să aibă un diametru de 0,3 mm. – 1 mm. Pentru stingere trebuie asigurată acoperirea întregii suprafeţe cu picături de apă. Din calculele teoretice confirmate de practică rezultă că este necesar un debit de 11000 l apă/minut la 1000 kg. celuloid incendiat. Cantitatea mare de apă folosită la stingere este justificată şi de faptul că la temperatura de peste o 1700 C, (temperatura ce se realizează în urma arderii celuloidului) apa folosită în cantităţi mici are posibilitatea de descompunere. De cele mai multe ori, în special la folosirea apei sub formă de jeturi puternice, se obţine numai o acţiune de lichidare a flăcărilor, celuloidul continuând să se descompună până la completa lui dispariţie. Concomitent cu stingerea, se vor lua măsuri de evacuare a bunurilor ameninţate, cât şi a celora care datorită temperaturilor ridicate se pot deteriora, până la evacuarea lor se vor stropi în permanenţă cu apă. În afară de apă şi spumă pentru stingerea incendiilor la materiale plastice se mai pot folosi şi pulbere stingătoare. Acţiunea de stingere a pulberilor stingătoare este destul de eficientă mai ales că o 114

parte din materialele plastice ard mai încet, fără flacără prea mare, chiar şi în stare incandescentă sau carbonizare. De asemenea se poate folosi CO2 la incendii incipiente şi care nu pot fi stinse cu apă (instalaţii electrice, agregate de valori). Pentru că fumul conţine o mare cantitate de particule solide care pot îmbâcsi filtrele măştilor, se impune utilizarea aparatelor izolante. De fapt, măştile nu asigură o protecţie suficientă contra gazelor toxice ce se emană. Pentru precipitarea fumului şi funinginii, se vor folosi jeturile pulverizate. Ventilarea puternică a încăperilor este obligatorie, datorită pericolului de explozie creat de gazele rezultate din descompunerea şi arderea celuloidului, iar atunci când situaţia permite acestea se vor evacua în timpul operaţiunilor de stingere. Personalul care a lucrat în zona viciată va fi consultat de medic după acţiunea de stingere chiar dacă nu acuză vreo indispoziţie. Împotriva efectului de picurare şi a temperaturilor se vor folosi costume de protecţie adecvate. În concluzie, comandantul stingerii trebuie să fie călăuzit în permanenţă de ideea asigurării securităţii servanţilor în care scop nu se va pătrunde în spaţiile închise, decât după o prealabilă recunoaştere executată cu mult simţ de răspundere, şi numai cu aparate izolante (tot personalul care participă la operaţiunile principale de intervenţie, trebuie să fie echipat cu asemenea aparate)iar servanţii vor fi schimbaţi cât mai des.

18. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA ATELIERE,GARAJE ŞI MIJLOACE DE TRANSPORT AUTO 18.1 CARACTERISTICILE CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE
Garajele sunt construcţii special amenajate, destinate adăpostirii autovehiculelor, întreţinerii şi reparării acestora. Garajele sunt construcţii sub forma unor hale mari, de regulă, fără pod, cu acoperiş pe ferme metalice sau beton armat, ocupând volume şi suprafeţe mari şi foarte mari şi prevăzute cu un număr mare de deschideri. Din punct de vedere constructiv, situaţia este şi mai complexă în cazul garajelor cu mai multe caturi inclusiv subsol. Garajele de autovehicule sunt prevăzute cu sisteme de ventilaţie şi aerisire naturală sau mecanică pentru evacuarea vaporilor de benzină şi a gazelor de ardere, instalaţii electrice de încălzire, alimentare cu apă etc. În afara spaţiilor propriu-zise de garare, construcţiile garajelor mai dispun de o serie de spaţii destinate pentru deservirea şi întreţinerea tehnică,cât şi pentru repararea autovehiculelor cum sunt atelierele de sudură, forje, tâmplărie vopsitorie, electrice, staţii de încărcare a acumulatorilor, tapiţerie vulcanizare, etc. . De asemenea, garajele şi atelierele auto sunt prevăzute cu depozite de piese de schimb şi staţii de carburanţi şi lubrifianţi. Atelierele de reparaţii şi întreţinere sunt prevăzute cu gropi sau şanţuri de întreţinere şi canalizare în care se pot acumula lichide combustibile.

18.2 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
În garaje incendiile pot izbucni la: - autovehiculele garate sau aflate în procesul de întreţinere-reparare, ca urmare a materialelor combustibile din componenţa acestora ( carburanţi, lemn, textile, mase plastice, cauciuc, etc.); - garajul propriu-zis (elementele de construcţie ale acestuia, combustibilii şi lubrifianţii revărsaţi pe sol şi acumulaţi în şanţurile şi gropile de întreţinere); - atelierele de întreţinere şi de reparaţii ale autovehiculelor aferente garajului; - depozitele de piese de schimb de carburanţi şi lubrifianţi; 115

Incendiile izbucnite la garaje şi ateliere de reparaţii pot devenii în scurt timp incendii de mari proporţii, violente şi care se propagă cu uşurinţă datorită următorilor factori: - existenţa unui număr mare de autovehicule garate pe suprafeţe mici precum şi a carburanţilor din rezervoare şi materialelor combustibile din construcţia autovehiculelor; - volumul mare al garajului, lipsa compartimentelor şi existenţa acoperişurilor combustibile; - existenţa unui număr mare de deschideri care favorizează formarea tirajului şi alimentarea cu oxigen a focarelor de ardere ; - existenţa pericolului de explozie a rezervoarelor de benzină care împreună cu aerul formează amestecuri explozive; - existenţa în ateliere a buteliilor de oxigen, a generatoarelor de acetilenă, a solvenţilor şi vopselelor care prezintă un pericol accentuat de explozie; - existenţa autovehiculelor demontate pentru reparaţii, fără motoare sau roţi care nu pot fi evacuate cu rapiditate. Pe timpul incendiului se înregistrează temperaturi ridicate ca urmare a arderii carburanţilor, lubrifianţilor şi cauciucului, iar masele plastice din compunerea autovehiculelor, prin ardere se descompuşi degajă mari cantităţi de produse de descompunere toxice ce pun în pericol viaţa oamenilor. Existenţa temperaturilor ridicate, a fumului în cantităţi mari şi a gazelor toxice, împiedică desfăşurarea rapidă a recunoaşterii, realizarea dispozitivului de intervenţie şi executarea operaţiunilor de evacuare a autovehiculelor. În concluzie, rezultă că factorii defavorabili care împiedică o bună intervenţie, privesc în principal riscurile de intoxicare şi explozie.

18.3 ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
18.3.1 Substanţe stingătoare
Existenţa în garaje şi ateliere a unor apreciabile cantităţi de lichide combustibile, impune folosirea cu precădere a spumelor şi pulberilor. Pentru incendiile de mici proporţii la autovehiculele la care nu s-au aprins rezervoarele de carburant se recomandă folosirea apei sub forma jetului pulverizat sau a pulberilor. Pentru lichidarea incendiilor propagate la acoperişurile combustibile şi pentru protecţia elementelor de susţinere ale acestora se foloseşte apa sub formă de jet compact. Pentru stingerea incendiilor la maşini cu motoarele în funcţiune se recomandă folosirea pulberii stingătoare şi dioxidul de carbon, întrucât folosirea apei duce la deteriorarea blocului motor supraîncălzit şi a instalaţiilor acestuia.

18.3.2Recunoaşterea
Principalele probleme ce se urmăresc de comandantul stingerii sunt: existenţa oamenilor rămaşi în încăperile incendiate a căror evacuare trebuie făcută chiar pe timpul recunoaşterii; starea autovehiculelor, numărul de maşini incendiate, numărul de maşini care sunt ameninţate de incendiu, numărul de maşini în reparaţie, existenţa ieşirilor şi posibilitatea evacuării, maşini şi tractoare de serviciu, şoferi de serviciu; starea căilor de acces din interiorul şi exteriorul garajului şi posibilitatea folosirii personalului pentru evacuarea maşinilor necuprinse de incendiu cât şi pentru realizarea dispozitivelor de intervenţie; pericolul de prăbuşire a acoperişului datorită degradării elementelor de susţinere a acestora; pericolul de intoxicare şi explozie; existenţa în încăperi a buteliilor de oxigen, a agregatelor de sudură sub tensiune, a butoaielor de carbid, a cuvelor de spălare a pieselor cu petrol şi benzină-care ar putea provoca accidente şi ar contribui la propagarea incendiului; existenţa sub tensiune a circuitelor electrice de iluminat şi forţă şi a instalaţiilor de gaze naturale şi dacă acestea au fost scoase din funcţiune; prezenţa personalului tehnic ce va fi folosit pentru evacuarea maşinilor neincendiate din garaj, cele în stare de funcţionare şi cele aflate în reparaţie; 116

-

ordinea şi metoda evacuării autovehiculelor şi locul unde acestea vor fi parcate; substanţe stingătoare ce vor fi folosite pentru lichidarea incendiului.

18.3.3Evacuarea autovehiculelor
În cazul unor asemenea incendii – o sarcină deosebită a comandantului intervenţiei o constituie evacuarea rapidă a autovehiculelor din garaje sau ateliere de reparaţii. Evacuarea se execută de către personalul obiectivului, iar din momentul sosirii forţelor de intervenţie se dirijează de comandantul intervenţiei. Metodele şi ordinea evacuării se vor stabili în funcţie de starea autovehiculelor, numărul şoferilor, numărul şi poziţia ieşirilor, gradul de dezvoltare a incendiului precum şi de numărul autovehiculelor de serviciu. În funcţie de situaţie, evacuarea autovehiculelor se poate face prin una din următoarele metode: - punerea autovehiculelor în funcţiune şi evacuarea lor cu ajutorul motorului propriu; - remorcarea lor de către alte autovehicule; - prin împingere. Autovehiculele fără roţi, de regulă nu se evacuează,dar se acoperă cu prelate şi se protejează cu jeturi de apă. În cazuri excepţionale se evacuează şi acestea prin târâre. Operaţiunea trebuie astfel executată încât să nu stingherească activităţile de intervenţie. Concomitent cu evacuarea autovehiculelor, se scot din zona de ardere buteliile de oxigen, de acetilenă, butoaiele de carbid şi alte materiale combustibile. Pentru a preveni explozia acestora, se va executa o răcire masivă înainte şi pe timpul evacuării, operaţiunea ce va continua şi după ce aceste recipiente periculoase au fost scoase în afara zonei de ardere.

18.3.4Stingerea incendiului
Când incendiul este de mari proporţii, stingerea se organizează pe sectoare de intervenţie, astfel: un sector de intervenţie la acoperiş, cu dispunerea ţevilor tip’ B’ în interior, pe scări culisabile, folosindu-se ajutaje şi presiuni mari. Când învelitoarea este din material combustibil, se vor destina ţevi tip ’ B’ şi pe acoperiş, luându-se toate măsurile pentru asigurarea securităţii servanţilor ce lucrează la înălţime. Misiunea de bază a acestui sector este să păstreze capacitatea portantă a elementelor de construcţii ale acoperişului. O mare atenţie trebuie acordată, în această situaţie, protejării fermelor şi grinzilor metalice, pentru evitarea pierderii capacităţii lor portante, a deformării şi prăbuşirii lor; un sector de intervenţie la parterul garajului, pentru protecţia maşinilor ce se evacuează şi a celor ce nu se pot evacua din diferite motive. Când ard maşinile şi incendiul ameninţă acoperişul sau alte elemente combustibile ale construcţiei, incendiul se va stinge cu apă sub formă pulverizată. Dacă s-a revărsat benzina din rezervoarele maşinilor, se vor folosi pentru stingere pulberea stingătoare şi, ulterior, spuma. Şi în acest caz, acoperişul va fi protejat cu jeturi compacte de apă, folosindu-se ţevile tip „B”. Când se acţionează pentru stingere cu spumă, dirijarea jeturilor de apă pentru protecţia construcţiei se va realiza în aşa fel încât apa să nu cadă peste stratul de spumă, degradând-o şi facilitând o reaprindere a substanţelor acoperite de către aceasta. Când incendiul a cuprins atât maşinile cât şi acoperişul, pentru stingere se vor folosi apa pulverizată sau pulberea stingătoare combinate cu spumă pentru lichidarea arderii la maşini la maşini şi jeturi compacte refulate la ţevi tip „B” la acoperiş, acordându-se prioritate protecţiei elementelor portante. Dacă sunt ameninţate construcţiile vecine sau autovehiculele garate pe platforme, lângă construcţia incendiată, comandantul intervenţiei va destina ţevi pentru protecţia acestora. În toate situaţiile analizate mai sus, maşinile ameninţate de incendiu se evacuează sub protecţia jeturilor de apă pulverizată. Numai în cazuri extreme, maşinile în starea de nefuncţionare şi fără roţi se pot evacua prin tractare. Restul maşinilor în stare de nefuncţionare, dar pe roţi, se evacuează după procedeele analizate, avându-se în vedere să fie garate în aşa fel încât să nu aglomereze căile de acces sau să împiedice operaţiunile de evacuare şi acţiunea de stingere. Comandantul intervenţiei este obligat să acorde o mare atenţie asigurării securităţii servanţilor împotriva exploziilor, intoxicărilor sau prăbuşirii unor elemente combustibile care şi-au pierdut capacitatea portantă prin echiparea acestora cu costume de protecţie anticalorică şi aparate izolante. 117

Totodată, va lua măsuri de asigurarea servanţilor cu cârlige de siguranţă sau cordiţe, de treptele scărilor culisabile sau de elementele portante ale construcţiei. Pentru stingerea unui autovehicul se procedează astfel: se opreşte motorul (dacă era în funcţiune) şi se închide benzina; se închide capota; se stinge incendiul cu stingătoare de praf şi CO2, ori cu nisip, pământ sau alte mase pulverulente. Dacă s-a scurs benzina din rezervor, se va îndepărta autovehiculul din acel loc, iar când acest lucru nu este posibil, se va lichida arderea benzinei revărsate, folosindu-se pulberea stingătoare combinată cu spumă. Numai după efectuarea acestei activităţi, se va acţiona pentru stingerea motorului. În situaţia în care arde întreg autovehiculul, se va acţiona cu pulberi stingătoare şi spumă pentru stingerea incendiului de benzină, lichidându-se mai întâi flacăra din jurul rezervorului . Caroseria autovehiculului şi diferitele materiale depozitate în aceasta, vor fi evacuate sub protecţia jeturilor de apă sau, dacă sunt aprinse, se va acţiona mai întâi pentru lichidarea incendiului şi apoi vor fi îndepărtate. Deosebit de utilă este folosirea A.Sp.F.G.I pentru evacuarea fumului şi gazelor de ardere şi iluminatul sectoarelor de lucru (la garajul fostului Agerpres, din cauza fumului nu s-a putut stabili precis locul focarului, proporţiile incendiului şi direcţiile de propagare).

18.4 CONCLUZII :
Garajele, adăpostind un număr mare de autovehicule şi cantităţi însemnate de lichide combustibile, creează condiţii favorabile dezvoltării şi propagării incendiului în timp scurt pe suprafeţe mari. Întrucât, pe timpul acţiunii de stingere se creează situaţii complexe este necesară o bună cunoaştere a acestor obiective, stabilirea în planurile unice a scenariilor de incendiu cele mai adecvate şi aplicarea cu operativitate a măsurilor prevăzute în acestea. În toate situaţiile, evacuarea autovehiculelor trebuie să constituie preocuparea de bază a comandantului intervenţiei.

18.5 ASPECTE PRIVIND INTERVENŢIA LA ACCIDENTE RUTIERE.
În majoritatea ţărilor vest-europene, intervenţia la accidentele rutiere, urmate sau nu de incendii, este una din atribuţiunile importante ale pompierilor. În prezent, dar şi pe viitor, în măsura dotării tehnice specifice, şi pentru pompierii români acest gen de intervenţii constituie o atribuţiune deosebită. Deşi fiecare accident de circulaţie este tratat în particularitatea lui, pe plan mondial există metode de intervenţie şi principii tehnico-tactice bine determinate şi însuşite de personalul operativ. Pentru o intervenţie eficace este nevoie în primul rând de o dotare tehnică adecvată,iar în al doilea rând de o concepţie unitară de pregătire a personalului operativ. Cât priveşte dotarea tehnică este de remarcat faptul, că pentru intervenţie sunt necesare vehicule uşoare care să permită o deplasare rapidă la locul accidentului. Dotarea cu echipamente specifice ale acestor autovehicule vizează existenţa dispozitivelor de ridicare ( cricuri mecanice şi pneumatice, distanţatoare hidraulice, etc. ), dispozitive de blocare-degajare ( foarfecă hidraulică, ciocan-burghiu pneumatic, fierăstrău pneumatic, etc.), dispozitive de tracţiune (tiranţi, lanţuri, frânghii), materiale pentru calare şi fixare ) grinzi, pene, cale, cârlige ) precum şi unele accesorii ( ciocan, şurubelniţe, lopata, cazma, etc.). Utilizarea unui tip de dispozitiv, pneumatic sau hidraulic, implică o tactică diferită. Intervenţia pompierilor la accidente rutiere este corelată cu acţiunile poliţiei şi ale forţelor de intervenţie medicală de urgenţă cu precizarea că în ultimul timp, pompierilor din ţara noastră le revin responsabilităţi şi pe linia urgenţelor medicale. Serviciile de intervenţie mixte ( descarcerări-intervenţii paramedicale ) prezintă numeroase avantaje puse în evidenţă şi de experimentele de la unele grupuri. Din literatura de specialitate se pot desprinde următoarele faze de intervenţie: a) ajungerea rapidă la locurile accidentului – ce presupune un sistem de anunţare simultan cu poliţia şi salvarea; b) amplasarea echipei de intervenţie. Amplasarea maşinii de intervenţie şi a echipajului în imediata apropiere a locului accidentului trebuie să aibă în vedere traficul aglomerat, care creează un risc potenţial şi situaţii ce pot conduce la noi accidente grave.

118

Este necesară identificarea şi marcarea locului accidentului cu semne de circulaţie şi de avertizare (luminoasă, sonoră). Se recomandă măsuri pentru conservarea urmelor. Modalităţile concrete, luarea în considerare a situaţiilor extreme, trebuie examinate împreună cu poliţia rutieră, pentru stabilirea unei metodologii cu responsabilităţi precise, pentru orice situaţie. Odată echipa angajată în lucru este incomodă schimbarea amplasamentului (utilaje în poziţii corespunzătoare, protejarea zonei de lucru). c) observarea generală a locului, executată de şeful echipajului, care presupune: - prezenţa şi starea victimelor; - poziţia maşinii (eventuala deplasare de pe carosabil); - riscuri existente (de răsturnare, explozie, incendiu, ş.a.); - direcţia vântului şi evacuarea fumului (evitarea inundării cu fum a zonei de intervenţie); - necesarul de lumină şi de aer comprimat; - dotarea echipei de intervenţie cu echipament de protecţie adecvat; d) acordarea primului ajutor victimelor Se insistă asupra menţinerii unui dialog permanent cu victima, unul din membrii echipajului având pregătirea minimă (para)medicală necesară (chestionarea asupra traumelor suferite, liniştirea accidentatului, etc.). Ca regulă majoră, nici o persoană vătămată nu va fi mişcată până ce nu i s-a acordat primul ajutor, cu excepţia cazului când este în pericol (de incendiu, de explozie). Se recomandă urmărirea stării generale a victimei, cum şi de ce este imobilizată, modalităţi de eliberare. Pentru cazuri deosebite, se va ţine legătura, permanent, cu serviciile medicale de urgenţă până la sosirea acestora la faţa locului. Victima trebuie eliberată rapid de orice structură ce o imobilizează. Dar, spre deosebire de intervenţia la incendiu, unde viteza este esenţială, pentru intervenţia la accidente rutiere viteza nu este totul. Mişcările trebuiesc să fie calculate şi exacte. De o mare importanţă este corecta apreciere a situaţiei (competenţa şefului intervenţiei, precum şi omogenitatea echipei). Operaţiile care trebuiesc efectuate depind de starea şi condiţia victimei şi de starea maşinii (deformări, distrugeri). Când situaţia victimei reclamă o anumită tactică, valoarea vehiculului nu contează. Când victima nu a suferit decât uşoare leziuni, se va ţine seama şi de condiţiile de asigurare a maşinii, de pretenţiile proprietarului, pentru a evita orice contestaţie ulterioară. e) neutralizarea scurgerilor de combustibil, identificarea prezenţei substanţelor chimice, lichidelor inflamabile sau a gazelor. Este esenţial ca prima persoană aflată la locul accidentului să întrerupă contactul pentru a preveni pomparea de carburant pe şosea sau alimentarea unui eventual focar de incendiu. Pentru scurgeri reduse de carburant pe carosabil sau pe teren, se va presăra nisip sau pulbere stingătoare. Dacă tapiţeria este îmbibată cu combustibil sau există scurgeri de combustibil pe căptuşeala plafonului, când vehiculul este răsturnat cu capota în jos, se utilizează spume şi pulberi stingătoare. În cazul unei scurgeri masive de lichide inflamabile sau carburant, asfaltul se curăţă cu jeturi puternice de apă, apoi se formează o pătură de spumă, preventiv. În caz de incendiu, se vor utiliza mijloacele de primă intervenţie: stingătoare co CO2, pulberi pentru focare amplasate în compartimentul motorului şi dedesubtul vehiculului, spumă (incendii din interiorul şi din jurul vehiculului). f) stabilizarea maşinii – prin utilizarea unor pene de lemn, lanţuri, tiranţi, etc. g) alegerea variantei de intervenţie de către şeful echipei, comunicarea sarcinilor fiecărui membru al echipei.

18.6 METODE DE INTERVENŢIE
Trebuie luate în considerare următoarele cazuri de accidente rutiere: - ciocnire ¼ frontală (de regulă în intersecţii, ca urmare a neacordării priorităţii); - ciocnire laterală; - ciocnire frontală; - răsturnare vehicul; - ciocnire dorsală (pornirii mai rapide a maşinii din spate); - deformare acoperiş (ciocnire cu un camion de mare gabarit). 119

În toate aceste cazuri sunt prevăzute metode diferenţiate, ca prioritate a acţiunilor şi ca tehnică utilizată. În general, succesiunea operaţiilor este următoarea: a) îndepărtarea parbrizului – pentru a crea posibilitatea de acces convenabilă la victimă şi în interiorul vehiculului; trebuie avut grijă, la îndepărtarea părţilor de sticlă, ca fragmente sau bucăţi de geam spart să nu devină un risc pentru victime sau chiar pentru echipa de intervenţie. De regulă, maşinile fabricate în România au parbrize instalate prin intermediul unor garnituri de cauciuc. Acestea pot fi uşor demontate cu o şurubelniţă şi, eventual, cu o pompă de aspiraţie, după o tehnică relativ simplă. b) îndepărtarea părţilor laterale şi a capotei (utilizând distanţatoare hidraulice, foarfeci hidraulice,etc.); c) îndepărtarea scaunelor (care joacă un rol important în blocarea victimelor); d) pentru vehicule răsturnate, vehicule comerciale ş.a. sunt evidenţiate metode specifice.

18.7 CONCEPŢIA DE PREGĂTIRE
Concepţia de pregătire se bazează pe următoarele idei: - antrenamentul periodic este necesar pentru formarea deprinderilor şi abilităţilor tehnice necesare. În acest sens, pregătirea practică se efectuează pe maşini abandonate, uzate, etc. în condiţii apropiate de cele reale. Se poate astfel asigura cunoaşterea motorului, corectarea greşelilor de manevrare a dispozitivelor de intervenţie, utilizarea echipamentelor de protecţie, ş.a. - omogenitatea echipajelor este vitală pentru succesul acţiunii. Pregătirea nu are loc strict individualizat, accentul se pune pe spiritul de echipă şi îndeplinirea unor responsabilităţi precise. - însuşirea cunoştinţelor mecanice de bază (motor, alimentare electrică, alimentare benzină, etc.); - însuşirea cunoştinţelor medicale de prim ajutor, cu referire la cazuistica specifică descarcerărilor.

19. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE
LA INTREPRINDERILE DE FABRICAŢIE A CELULOZEI ŞI HÂRTIEI

19.1 INTRODUCERE.
Odată cu primele începuturi ale civilizaţiei a apărut şi nevoia exprimării ideilor în scris. Primele însemnări s-au făcut pe table ceramice – civilizaţia asiriană, pe tăbliţe de lut – Insula Paştelui şi papirus. Cel mai vechi papirus datează din anul 3500 î.e.n. şi se află în biblioteca naţională din Paris. Istoria aminteşte că biblioteca din Alexandria, arsă în timpul atacului lui Cezar ( anul 43 î.e.n.) conţinea 500.000 cărţi scrise pe suluri de papirus. În secolul III î.e.n. se foloseşte pentru scris pergamentul. Hârtia a fost fabricată pentru prima dată de chinezul TEAN LUN în anul 105 î.e.n. din pastă de coji de copac, cânepă şi cârpe, aplicată pe împletituri de bambus. În Europa, prima fabrică de hârtie a fost înfiinţată la San Filipe în Spania, în jurul anului 1150. După descoperirea tiparului hârtia este tot mai căutată; apar primele mori de hârtie din Europa şi America. La noi în ţară, prima moară de hârtie a apărut în Moldova în anul 1583, la Iaşi. Între anii 1707-1714 începe folosirea în procesul de fabricaţie a hârtiei, a paielor şi algelor. După descoperirea celulozei din paie, procesul chimic de fabricaţie cu ajutorul sodei caustice care degradează paiele s-a extins şi la lemn. Primele fabrici de hârtie din ţara noastră s-au construit în 1881 la Letea şi 1882 la Buşteni. Ulterior au fost date în folosinţă noi combinate de celuloză şi hârtie la Suceava, Dej, Zărneşti, Petreşti, Ghimbav. La Călăraşi şi Constanţa au fost date în folosinţă combinate care întrebuinţează drept materie primă paiele, iar la Chişcani, combinatul care valorifică una din cele mai însemnate bogăţii ale Deltei Dunării, stuful.

120

19.2 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ŞI TEHNOLOGICE
Fabricile de celuloză şi hârtie sunt întreprinderi specializate în prelucrarea lemnului, a maculaturii, paielor şi stufului pe care le supun unor tratamente mecanice, chimice şi termice prin intermediul cărora se realizează produsele finite, celuloza, hârtia, cartonul, celofibra, vâscoza, etc.. Aceste fabrici se instalează în construcţii de gradul I rezistenţă la foc. În afara construcţiilor care adăpostesc instalaţiile necesare desfăşurării procesului tehnologic, sunt amenajate depozite pentru materia primă folosită în procesul de fabricaţie cât şi pentru materialele auxiliare utilizate: amidon, colofoniu, uleiuri, coloranţi, negru de fum, acid clorhidric, acid sulfuric, clor, etc.. Întrucât majoritatea operaţiilor tehnologice pentru fabricarea celulozei şi hârtiei se desfăşoară la umed, pericolul de incendiu este mai redus. Acesta apare îndeosebi la secţia de preparare a semipastelor unde se execută tocarea paielor şi a stufului şi la maşina de tras hârtie, în partea finală, aceea a uscării hârtiei, unde datorită nerespectării parametrilor de funcţionare se poate aprinde pâsla benzii transportoare şi hârtia de pe aceasta. Pentru fabricarea celulozei din paie de grâu se folosesc cantităţi însemnate, de exemplu la o producţie de 50.000 t/an celuloză, respectiv 150-170 t/zi, se consumă zilnic cca. 500 tone paie. Adăugând stocul tampon de asigurare cu materie primă pentru perioada normată, care în unele cazuri e considerată 60-90 zile, cantităţile de paie ce urmează a fi depozitate în incinta întreprinderii poate ajunge la 30.00050.000 tone. În depozitul de paie, fiecare stivă poate avea o capacitate de 1600-2000 tone. Modul în care se face depozitarea nu este lipsit de importanţă pentru că unele defecţiuni intervenite în timpul construirii stivelor pot conduce la degradări biologice şi chimice care pot da naştere la autoaprindere. În urma acţiunilor de descărcare, stivuire, etc., rezultă mari cantităţi de paie în vrac (15-20% din cantitatea intrată în depozit). Paiele în vrac mai rezultă şi în urma manipulării defectuoase a baloturilor. Dacă nu sunt introduse imediat în consum, îşi pot modifica gradul de umiditate, ajungând la valori de până la 60-80%, când se creează condiţii favorabile dezvoltării microflorei termogene care duce la autoaprindere. Stuful, ca principal produs al Deltei Dunării, este materia primă de bază pentru producerea celulozei în marele combinat pentru industrializare de la Chişcani, a cărui capacitate de prelucrare este de 650.000-700.000 tone anual. Industrializarea importantelor cantităţi de stuf a necesitat realizarea unor mari depozite atât în Deltă cât şi în cadrul combinatului. Depozitarea se face prin îmbalotare manuală sau mecanică, prin manipularea baloţilor rezultă o serie de deşeuri care sporesc pericolul de propagare a incendiului. Depozitele de buşteni din cadrul fabricilor de celuloză şi hârtie au aceleaşi caracteristici ca şi cele analizate la fabricile de cherestea.

19.3 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
19.3.1Incendiile la depozitele de paie
Incendiile izbucnite la depozitele de paie se propagă cu repeziciune în special la suprafaţa şirelor, cuprinzând în timp scurt suprafeţe mari. Focul pătrunde cu uşurinţă în masa de paie care au tulpinile goale, pline cu aer. Viteza de propagare este condiţionată de starea de umiditate a paielor. Paiele îmbalotate ard la suprafaţă iar arderea pătrunde mai greu în masa de paie, pe când la cele în vrac propagarea atât la suprafaţă cât şi în interior este mult mai puternică. Pe timpul arderii se dezvoltă temperaturi de cca. 800-1000 grade C, puterea calorică a paielor fiind de 3500 kcal/kg.. Partea arsă a paiului se desprinde cu uşurinţă de partea nearsă, curenţii de aer ascendenţi şi vântul poartă cu uşurinţă scânteile rezultate şi acolo unde acestea cad dau naştere la noi focare. Ca substanţă de stingere pentru incendiile izbucnite la depozitele de paie, se foloseşte apa sub formă pulverizată.

19.3.2Incendiile la depozitele de stuf
Indiferent de modul în care se află depozitul, toate sursele de aprindere pot constitui cauze sigure de incendiu. Timpul de amorsare a arderii stufului este determinat de : condiţiile meteo, gradul de 121

umiditate al stufului, poziţia sursei în masa de material şi capacitatea termică a acesteia. Din experimentările făcute a rezultat faptul că stuful face parte din categoria materialelor uşor combustibile. Datorită compoziţiei chimice şi existenţei golurilor de aer în tulpinile de stuf, incendiul se dezvoltă cu mare intensitate şi rapiditate la suprafaţa stivei şi apoi este influenţată de : modul în care se află îmbalotat stuful (mecanic sau manual); intensitatea vântului şi de conţinutul de umiditate a stufului. Temperatura pe timpul arderii este ridicată, putând atinge valori de 1200-1300 grade C. Datorită temperaturii ridicate, se produc radiaţii termice puternice care aprind materialele combustibile aflate la distanţe până la 30 m. de stivele incendiate. În timpul arderii stivelor de stuf se produc mari mişcări ale maselor de aer, vârtejuri, care ridică bucăţi de stuf incandescent în aer, transportându-le pe direcţia vântului la mari distanţe. Un factor care contribuie la propagarea cu repeziciune a incendiului îl constituie deşeurile ce rezultă în urma manipulării repetate a unor mari cantităţi de stuf. Din experimentările făcute a rezultat faptul că viteza de propagare a incendiului pe deşeurile de stuf este de până la 2m/min. dar ea poate creşte în condiţiile intensificării vântului până la 8-10 m/min. Pe timpul arderii se degajă mari cantităţi de fum nociv şi iritant care impune luarea unor măsuri pentru protecţia servanţilor care acţionează la stingere. Cei mai eficienţi agenţi stingători sunt în ordine: spuma aeromecanică, apa îmbunătăţită chimic, sub forma jetului compact, apa sub forma jetului pulverizat.

19.3.3Incendiile la secţiile de fabricaţie
Incendiile din secţia maşini de tras hârtie se caracterizează prin: • Aprinderea unei suprafeţe mari de celuloză sau hârtie în timp foarte scurt, temperatura de aprindere a celulozei fiind de 434 grade C, iar a hârtiei de 85-360 grade C, puterea calorică fiind de 4200 kcal/kg.; • Incendiul se dezvoltă de regulă la suprafaţa exterioară a baloţilor de celuloză şi hârtie şi pătrunde cu greutate în masa acestora; • Transmiterea incendiului se face cu uşurinţă de la un balot la altul, mai ales când aceştia sunt depozitaţi în stive; • Hârtia şi celuloza în vrac ard repede cu flacăra, cu degajare de fum şi gaze toxice, partea arsă desprinzându-se cu uşurinţă de cea nearsă. Prin intermediul produşilor arderii incendiul se poate propaga cu uşurinţă în întreaga secţie. Pentru stingerea incendiului se recomandă apă refulată cu ţevi C cu ajutaj pulverizator.

19.4 ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI
19.4.1La depozitele de paie
a) Recunoaşterea - Pe timpul recunoaşterii comandantul g.i.s. trebuie să stabilească:  Locului incendiului, numărul de şire incendiate;  Direcţia şi intensitatea vântului, numărul de şire aflate pe direcţia vântului;  Prezenţa oamenilor, uneltelor şi utilajelor necesare desfacerii şirelor incendiate şi locul unde vor fi depozitate paiele scoase din şire şi stinse;  Existenţa surselor de apă, căilor de acces şi a posibilităţilor de folosire a acestora pentru amplasarea maşinilor şi realizarea dispozitivelor;  Intervenţia serviciilor de pompieri civili şi eficienţa acestora;  Necesitatea instalării vânătorilor de scântei, de protecţie cu jeturi de apă, prelate umede a şirelor învecinate. b) Stingerea incendiului Este o operaţiune foarte grea care necesită un volum mare de muncă şi se desfăşoară în timp îndelungat. În primă fază trebuie realizată localizarea şi lichidarea incendiului la suprafaţa şirelor incendiate cu ţevi tip C şi ajutaje pulverizatoare, organizând în acelaşi timp şi protejarea şirelor vecine fie prin realizarea poliţelor de apă, obţinute prin încrucişarea jeturilor cu dispozitiv eşalonat pe mai multe linii în adâncimea dispozitivului, instalarea echipelor de vânători de scântei pe direcţia de propagare a incendiului. 122

În situaţia când nu se dispune de suficiente forţe şi mijloace, iar sursele de apă au debite insuficiente, se vor acoperi şirele vecine aflate pe direcţia de propagare a incendiului cu prelate umede sau pături, limitându-se în acest fel incendierea acestora. După lichidarea incendiului de la suprafaţa şirei se trece la executarea desfacerii şirei şi lichidarea incendiului pătruns în masa de paie. Desfacerea şirelor se face de la vârf spre bază, servanţii lucrând pală cu pală la stingerea focarelor. După lichidarea micilor focare, paiele se transportă pe un teren descoperit unde se întind în straturi subţiri pentru a se usca şi pentru separarea părţilor arse de cele nearse. Aceasta este o activitate de lungă durată şi cere efort fizic considerabil, pentru acest motiv se organizează rulajul servanţilor şi mobilizarea populaţiei pentru a participa la desfacerea stivelor. Este necesar să se acorde o atenţie deosebită asigurării securităţii servanţilor pe timpul lucrului la incendiu, interzicând adunarea mai multor servanţi pe şirele incendiate, asigurându-i pe şefii de ţeavă cu corzi şi cordiţe pentru a împiedica prăbuşirea lor în craterele formate ca urmare a arderii îndelungate a paielor. În situaţia în care incendiul are loc în interiorul stivei se recomandă ca procedeu de stingere injectarea apei în masa de paie cu ajutorul unor ţevi prevăzute la capete cu un trunchi de con. Pe corpul ţevii se practică orificii cu diametrul 1-2 mm. prin care apa este refulată cu presiune, pătrunde adânc în masa de păioase, producând stingerea focarului. Indiferent de procesul folosit, operaţiunea de desfacere a stivelor se execută până la baza lor. În cazul în care avem şire de paie îmbalotate se lichidează incendiul de la suprafaţă, se desface şira, balot cu balot, începând de la vârf spre bază, baloţii aprinşi se transportă pe un teren stabilit, separat de cei neaprinşi, se desfac în prezenţa ţevilor şi se lichidează incendiul pătruns în masa lor. În vederea preîntâmpinării reizbucnirii incendiului ca urmare a focarelor ascunse trebuie organizată supravegherea locului incendiului până la degajarea completă a acestuia. Ţinând cont de marile dimensiuni ale şirelor, se impune necesitatea folosirii în acţiunea de stingere a autotunurilor şi tunurilor de apă care pot acoperi în timp scurt mari suprafeţe. Acestea mai pot fi folosite pentru realizarea zidurilor de apă în adâncimea depozitului pentru a preîntâmpina apariţia a noi focare ca urmare a părţilor combustibile aprinse şi transportate de curenţii de aer la distanţă. Când se dispune de forţe suficiente e bine să se organizeze cu 1-2 maşini de luptă cu tun de apă, patrularea în adâncime a depozitului şi amplasarea unor echipe de vânători de scântei pe şirele neincendiate aflate pe direcţia curenţilor de aer.

19.4.2La depozite de stuf
a). Recunoaşterea – pe timpul recunoaşterii se va urmării: - locul incendiului în cadrul depozitului, proporţiile incendiului şi direcţiile de propagare; - condiţiile meteo locale; - modul de depozitare a stufului (baloţi sau vrac); - numărul stivelor incendiate, distanţa dintre stive; - dimensiunile platformei depozitului şi spaţiile libere ce pot fi folosite pentru depozitarea baloţilor neincendiaţi; - pericolul de propagare a incendiului la construcţiile fabricii; - prezenţa tunurilor de apă şi dacă au fost puse în funcţiune; - existenţa mijloacelor organizate de evacuare (benzi rulante, tractoare cu platformă, furci, căngi, camioane, precum şi forţa de muncă necesară desfacerii stivelor şi a evacuării stufului). b). Stingerea incendiilor Este necesar ca intervenţia să se facă în timpul cel mai scurt posibil, cu suficiente forţe umane şi materiale, intrarea în acţiune a forţelor să se facă simultan. Operaţiunea de stingere începe cu localizarea care se realizează între stiva incendiată şi cele învecinate sau în cadrul aceleiaşi stive, folosindu-se spuma aeromecanică sau apa sub formă de jet compact. Între două stive, localizarea se realizează prin perdele de apă cu ajutorul autotunurilor, tunurilor de apă sau ţevi cu ajutaje mari. Se mai poate utiliza procedeul acoperirii cu spumă mecanică a părţilor expuse sau cu prelate umede. Localizarea incendiului în cadrul aceleiaşi stive se asigură cu jeturi de apă care vor fi amplasate perpendicular pe direcţia de propagare a incendiului, pe cele două laturi ale stivei. Jeturile de apă vor fi pendulate astfel încât să taie stiva în două şi să nu permită transmiterea căldurii şi a bucăţilor de material 123

incandescent în partea neincendiată. Dacă se foloseşte spumă mecanică, în locul tunurilor de apă se amplasează ţevi generatoare care prin pendulare vor asigura la suprafaţa stivei un strat de spumă suficient pentru localizarea incendiului. Pentru lichidare se va ataca incendiul circular, iniţial acţionându-se pentru reducerea temperaturii şi lichidarea incendiului la suprafaţă după care ţevile vor fi orientate asupra spaţiilor dintre snopi, unde se formează de obicei focare puternice. Acţiunea va fi întreprinsă atât în părţile laterale ale stivei cât şi pe stivă. Concomitent se va organiza desfacerea stivei, evacuarea baloţilor pe locurile stabilite dinainte, desfacerea şi stingerea lor. În operaţiunea de lichidare cu spumă jetul va fi dirijat iniţial în spaţiile dintre baloţi, iar după aceea se va asigura acoperirea stivei cu un strat de spumă mecanică. Pentru protecţie se va realiza un dispozitiv eşalonat în adâncime, pe mai multe aliniamente, cu misiunea de udare a stivelor şi a spaţiilor dintre acestea iar dacă se dispune de forţe suficiente se organizează serviciul de patrulare cu una două maşini şi se instalează echipe de vânători de scântei pe direcţia de mişcare a curenţilor de aer. Maşinile de luptă se vor amplasa la sursele de apă care asigură debitele necesare lucrului continuu un timp îndelungat. Pentru asigurarea securităţii servanţilor se vor lua următoarele măsuri: - protecţia personalului cu masca contra fumului şi gazelor; - instalarea unor posturi de observare care să urmărească apariţia pericolului de prăbuşire a baloţilor; - evitarea concentrării unui număr mare de servanţi pe sau în apropierea stivelor; - folosirea de către cei care acţionează pe stivă a scărilor manuale ca platformă de deplasare pentru a evita prăbuşirea lor în goluri formate de incendiu în interiorul stivei.

19.4.3 La secţiile de fabricaţie
a) Recunoaşterea – pe timpul recunoaşterii se va stabili: - locul şi proporţiile incendiului, pericolul pentru maşini şi instalaţii; - prezenţa instalaţiilor electrice de iluminat şi forţă, de ventilaţie şi dacă au fost scoase de sub presiune; - dacă a fost oprit transportul pneumatic sau pe bandă al paielor tocate, lemnului; - prezenţa sulurilor de hârtie sau a baloţilor şi necesitatea evacuării lor; - pericolul pentru secţiile vecine şi necesitatea protejării lor împotriva incendiilor. La depozite de celuloză şi hârtie se va stabili: - gradul de combustibilitate a depozitului şi modul de depozitare a celulozei şi hârtiei, distanţele dintre stive; - locul incendiului, proporţiile acestuia şi posibilităţile de propagare la construcţiile vecine sau la secţiile de fabricaţie; - necesitatea evacuării baloţilor; - prezenţa personalului şi mijloacelor mecanizate pentru a fi folosite în operaţiunea de evacuare a balotului; - locul pe care se evacuează baloturile şi rolurile neincendiate precum şi locurile unde se va executa desfacerea baloturilor incendiate şi lichidarea incendiilor pătrunse în masa de celuloză sau hârtie. b) Stingerea incendiilor Pentru localizare şi lichidare se folosesc ţevi tip C cu ajutaje pulverizatoare. După stingerea flăcărilor, baloturile incendiate vor fi evacuate pe locul stabilit, desfăcute şi stinse focarele din interiorul lor. Dacă incendiul a izbucnit la elementele de construcţie combustibile ale secţiei sau depozitului, se va acţiona cu jeturi compacte protejându-se în special elementele portabile din construcţie. După lichidarea incendiului se vor verifica cu multă atenţie stivele incendiate şi cele vecine pentru a preveni o eventuală izbucnire a incendiului. Organizarea sectoarelor de intervenţie se va face ţinând cont de principiile tehnico-tactice, de intervenţie precum şi de particularităţile constructive ale secţiei sau secţiilor incendiate, eşalonându-se pe verticală sau orizontală funcţie şi de direcţia de propagare a incendiului.

124

COMPORTAREA LA FOC A STUFULUI ÎN CONDIŢII DIFERITE DE BALOTARE ŞI STIVUIRE Din experimentările efectuate a rezultat că viteza de ardere a stufului depinde şi de condiţiile de stivuire şi balotare, precum şi forma în care se află stuful : baloţi, snopi, deşeuri. A rezultat că viteza de propagare funcţie de modul de depozitare are valori în ordine descrescândă astfel: stuf sub formă de snopi în stivă, stuf balotat manual în stivă şi stuf balotat mecanic în stivă. Explicaţia fenomenului constă în modul de aşezare a firelor de stuf: în cazul glugilor sunt de dimensiuni mici având spaţii mari de aer, sub formă de snopi în stivă există de asemenea spaţii mari între fire ceea ce favorizează arderea datorită formării curenţilor de aer în stivă iar la stuful balotat aceste spaţii sunt mai reduse ceea ce împiedică accesul de aer în interiorul stivelor. În timpul arderii s-a constatat că temperatura cea mai ridicată şi înălţimea cea mai mare a flăcărilor se manifestă la stuful snopi în glugi şi deşeu în vrac urmată de stuful snopi în stivă, balotat manual în stivă şi balotat mecanic în stivă. Din observaţiile făcute pe timpul experimentărilor a rezultat că intensificarea vântului duce la accelerarea curenţilor de aer şi creşterea vitezei de ardere precum şi la transportarea de material incandescent la distanţe apreciabile. Astfel, în condiţiile unui vânt puternic de peste 4 m/s, materialul incandescent a ajuns la cca. 1300 m însă majoritatea fiind stins, iar distanţa până la care s-a propagat incendiul ajungând până la 150-200 m şi chiar mai mult. Tot în situaţie de vânt puternic viteza de propagare a incendiului în cazul deşeurilor de stuf depozitate în strat de până la 15 cm. , poate ajunge la 12-15 m/min. Rezultă deci că, modul de stivuire şi balotarea a stufului micşorează sau măreşte viteza de propagare a incendiului, fapt ce are o mare importanţă atât pentru activitatea de prevenire cât şi pentru cea de stingere. De asemenea ca urmare a prăbuşirii baloturilor din stive se va mări suprafaţa de ardere, creşte intensitatea iar prin blocarea căilor de acces, acţiunile de stingere vor fi mult îngreunate.

COMPORTAREA LA FOC LA BALOTURILE DE HÂRTIE ROTATIVĂ Sub acţiunea flăcării directe baloturile de hârtie rotativă se aprind şi ard intens. Pentru ca incendiul să cuprindă întreaga suprafaţă a baloturilor de hârtie rotativă, nu este nevoie decât de câteva secunde. Capetele de hârtie rotativă desfăşurate sau eventualele rupturi ale balotului înlesnesc mult aprinderea hârtiei. Violenţa şi intensitatea arderii se datorează în bună parte faptului că în interiorul baloturilor de hârtie – mai cu seamă în cazul hârtiei creponate – se formează spaţii înguste paralele cu suprafaţa balotului şi aerul din interiorul lor alimentează arderea. Faptul acesta contribuie în bună parte la dilatarea baloturilor, iar ca urmare straturile înfăşurate crapă, contribuind la continuarea şi intensificarea arderii, cu flăcări. Trebuie apreciat ca un factor important, că în cursul arderii hârtiei iau naştere temperaturi ridicate ceea ce contribuie la propagarea incendiului. Acest lucru se datorează mişcării în sus a aerului care se încălzeşte, locul lui fiind ocupat de aerul mai rece în partea de jos. În felul acesta, ia naştere un curent care smulge particulele incandescente de pe suprafaţa baloturilor de hârtie rotativă şi le poartă prin aer la distanţă unde, cătând pot provoca noi incendii. Se va ţine seama de căldura mare ce se dezvoltă în cursul arderii, aceasta prezentând pericole apreciabile. Din cauza radiaţiei termice hârtia se poate încălzii până la temperatura de aprindere şi poate aprinde diferite materiale combustibile din apropiere. Aşadar, propagarea incendiului are loc în mai multe feluri şi anume: 1. De la baloturile de hârtie rotativă aprinse incendiul se propagă asupra celorlalte baloturi. 2. Particule de hârtie aprinse purtate de curenţii de aer pot da naştere unor focuri zburătoare. 3. Incendiul se poate propage prin intermediul deşeurilor de hârtie dintre baloturi. 4. Din cauza radiaţiei de căldură suprafaţa baloturilor care se găsesc la o distanţă de până la 1.5m se încălzeşte şi se aprinde. 125

5. Concentraţia de căldură, pricinuită de arderea baloturilor de hârtie rotativă în încăperi închise, poate încălzi la temperatura de aprindere şi poate aprinde produsele de hârtie încă neaprinse de flăcări. 6. În cazul arderii baloturilor de hârtie rotativă, trebuie avut în vedere că incendiul s-ar putea răspândi considerabil, în timp foarte scurt, dacă nu este stins în stadiul lui iniţial – adică în primele 2-3 min. – respectiv dacă nu se iau măsuri pentru localizarea şi lichidarea lui conform organizării p.s.i. pe locul de muncă pe principiul autoapărării. Mai trebuie menţionat că prin depozitarea în poziţie culcată a baloţilor de hârtie rotativă, condiţiile izbucnirii incendiului şi ale răspândirii lor sunt mai reduse. Acest lucru se datorează faptului că baloturile de hârtie rotativă culcate au filele înfăşurate mai strâns datorită greutăţii hârtiei şi astfel spaţiile înguste din interior conţin mai puţin aer, deci alimentează mai puţin arderea. Aşadar, baloturile de hârtie rotativă culcate se aprind mai greu, ard mai încet iar suprafaţa lor se carbonizează mai repede. Stratul carbonizat de la suprafaţa baloturilor de hârtie contribuie la scăderea intensităţii arderii şi la diminuarea flăcărilor. Acest lucru este demn de luat în seamă, deoarece contribuie la încetinirea arderii. În sfârşit, s-a dovedit că pentru aprindere este suficient să ia foc o cantitate cât de mică de deşeuri de hârtie din apropierea baloturilor de hârtie rotativă, ca aceasta să poată arde în întregime dacă are suficient oxigen la dispoziţie, respectiv dacă începutul de incendiu nu este stins la timp. Viteza arderii depinde de: 1. Modul de depozitare a baloturilor de hârtie rotativă. Baloturile de hârtie rotativă ridicate în poziţie verticală ard mai repede decât cele culcate. 2. Duritatea hârtiei rotative, gradul cum este strânsă în baloturi. 3. Conţinutul de materiale de umplutură şi de conţinutul de celuloză. 4. Felul de satinare a suprafeţei hârtiei. Astfel: a) Arderea hârtiei rotative înfăşurată mai strâns este mai lentă. b) Baloturile de hârtie rotativă cu conţinut ridicat de celuloză şi cu mult material de umplutură ard mai greu. Suprafaţa lor se carbonizează mai puternic şi mai repede. c) Hârtia satinată, cu conţinut de clei, se aprinde mai greu şi arde mai încet. COMPORTAREA LA FOC A HÂRTIEI ÎN COLI Condiţiile aprinderii şi arderii hârtiei în coli sunt influenţate în mare măsură de modul în care colile sunt aşezate unele peste altele, deci dacă balotul are sau nu capete proeminente. Experienţa de combustibilitate a dovedit că în timp ce planşetele de lemn pe care este încărcată hârtia se aprinde de la flacăra deşeurilor de hârtie, din baloturile de hârtie în coli nu se aprind decât capetele, respectiv foile proeminente. Partea de hârtie compactă se carbonizează numai. La arderea hârtiei în coli, este foarte primejdioasă arderea părţii superioare a grămezilor, fiindcă hârtia aprinsă poate fi luată de curentul de aer şi provoca incendii locale în apropiere. Dacă incendiul nu a fost observat la timp şi planşeta de sub hârtie arde, aceasta poate pricinui situaţii foarte periculoase, fiindcă balotul de hârtie în coli se poate răsturna şi hârtia răspândită va arde cu mare intensitate. Stingătorul cu pulbere nu este potrivit nici chiar pentru stingerea incendiilor de hârtie de proporţii mai mici. Gazul de vehiculare a pulberii, care năvăleşte cu mare viteză, răspândeşte particule de hârtie incandescentă, de pe suprafaţa baloturilor în curs de carbonizare şi dă naştere la foc zburător. Pulbere de stingere aderă cu greu la suprafeţele inegale şi nu îşi poate face efectul, nici nu poate răci sub temperatura de aprindere a materialului incandescent. Ca urmare, deşi flăcările pot fi stinse, particulele incandescente rămase pot reaprinde hârtia. Experienţele arată că, pentru stingerea incendiului de hârtie cea mai bună substanţă este apa pulverizată. Cu ajutorul jeturilor de apă pulverizată incendiile acestea pot fi stinse în timp destul de redus şi cu pagube relativ mici. Trebuie avut grijă ca să fie stinse cu desăvârşire şi răcite focarele mai adânci care se formează în punctele de stingere dintre baloturi. În cazul hârtiei în coli trebuie acordată deosebită atenţie stingerii planşetelor de lemn pe care este încărcată hârtia. Această sarcină este îngreuiată considerabil atunci când hârtia este încărcată în mai multe rânduri strânse. 126

Cu ocazia unor incendii de acest fel se ridică în aer mari cantităţi de fum şi de produse de ardere. După stingere trebuie controlată foarte minuţios toată suprafaţa unde a avut loc incendiul şi chiar şi locurile mai îndepărtate, pentru a se verifica dacă nu cumva s-au format noi focare de incendiu, din cauza particulelor de hârtie aprinse purtate de curenţii de aer.

20. STINGEREA INCENDIILOR IZBUCNITE LA DEPOURILE DE CALE FERATA SI GARNITURILE DE TREN 20.1 GENERALITĂŢI
Căile ferate au apărut la începutul secolului al XIX – lea şi s-au răspândit aproape în toate ţările lumii. Căile ferate au pătruns în ţara noastră mai întâi în Banat (1854) între localităţile Buziaş şi Oraviţa, apoi în Dobrogea (1860) între localităţile Constanţa şi Cernavodă, în Transilvania (1863) între localităţile Arad şi Alba Iulia, în Muntenia, Moldova, Bucovina (1869) între localităţile Filaret – Giurgiu şi Oltenia (1875) pe traseul Craiova – Piteşti – Titu – Bucureşti. Prima cale ferată construită pe teritoriul ţării noastre este considerată linia Bucureşti – Giurgiu care a fost inaugurată la 13 octombrie 1869. Liniile ferate se pot clasifica din mai multe puncte de vedere: a) după ecartamentul căii: - linii ferate cu ecartament de 1435 mm, numit ecartament normal, cele mai răspândite în lume; - linii ferate largi, cu ecartament mai mare de 1435 mm, folosite în Rusia, Spania şi Portugalia (1524, 1670 mm); - linii foarte înguste, cu ecartament mai mic de 1435 mm, cu caracter industrial şi forestier (1000, 760, 600 mm). b) după relieful terenului: - linii de şes, cu o declivitate maximă de 5 o/oo; - linii de deal cu o declivitate de 5 – 10 o/oo; - linii de munte cu o declivitate de 10 – 30 o/oo; - linii alpine cu o declivitate de 30 – 40 o/oo. - mixt. c) după felul de transmitere a forţei de tracţiune: - linii ferate cu aderenţă; - linii ferate cu cremalieră; - linii ferate funiculare. Pentru transportul călătorilor şi mărfurilor pe calea ferată se folosesc vagoane care se mişcă prin rostogolirea roţilor pe şinele metalice ale liniei ferate. Totalitatea vagoanelor folosite pe căile ferate formează parcul de vagoane. După scopul pentru care sunt construite, vagoanele se clasifică în: - vagoane pentru transportul călătorilor; - vagoane pentru transportul mărfurilor; - vagoane pentru nevoile administraţiei. Realizarea unui mijloc de transport mai rapid şi eficient a preocupat omul din cele mai vechi timpuri. Primul realizator al unui vehicul numit locomotivă cu abur a fost englezul R. Trevithick, care la 13 februarie 1804 a reuşit să remorcheze un convoi de vagoane încărcat cu 10t de minereu de fier şi 70 de oameni pe o distanţă de 15km cu o viteză maximă de 9km/h. La 15 septembrie 1830 s-a inaugurat prima cale ferată în adevăratul sens al cuvântului prin linia Liverpool – Manchester. Traseul liniei lung de 51 de km a necesitat numeroase lucrări de artă, printre care 63 de poduri, un viaduct de 18 m înălţime şi debleuri de mari dimensiuni. Primele trenuri au fost remorcate de locomotive tip A-1 construite de firma Robert Stephenson & Co. Una din primele locomotive cu abur care a inaugurat calea ferată Bucureşti – Giurgiu numită Călugăreni nr. 43 este în stare de funcţionare şi azi. 127

Construcţia locomotivelor cu abur în ţară a început în 1926, mai întâi la uzinele din Reşiţa şi apoi la Uzinele Malaxa (azi Faur) din Bucureşti. În 1897 germanul R. Diesel a realizat motorul cu ardere internă, la care producerea aprinderii amestecului de aer şi combustibil lichid nu se mai face prin scânteie ci prin compresie, denumindu-se după inventatorul său, motor Diesel. Locomotivele Diesel se pot clasifica după mai multe criterii: a) după tipul transmisiei: - locomotive cu transmisie mecanică; - locomotive cu transmisie hidraulică; - locomotive cu transmisie electrică. b) după modul de acţionare al osiilor: - locomotive cu acţionare în grup; - locomotive cu acţionare individuală. Prima locomotivă Diesel din lume a fost construită în 1912 de firma elveţiană Sulzer-Winterthur. Tracţiunea Diesel în adevăratul sens al cuvântului a fost utilizată pe reţeaua căilor ferate române din 1960, odată cu construirea pe bază de licenţă elveţiană de către uzinele Electroputere din Craiova în colaborare cu uzinele constructoare de maşini din Reşiţa a primelor locomotive Diesel-electrice de 2100 C.P.. În ţara noastră se construiesc următoarele tipuri de locomotive: - locomotiva Diesel-electrică (2100, 3000, 4000 C.P.); - locomotiva Diesel-hidraulică (37, 250, 450, 1250, 2600 C.P.). Apariţia tracţiunii electrice este legată de realizarea primelor modele de motoare electrice de curent continuu, datorate fizicianului rus de origine germană B. S. Iakobi şi mecanicului american T. Davenport în 1835. Se cunosc mai multe tipuri de tracţiuni electrice astfel: - tracţiunea electrică în curent continuu; - tracţiunea electrică în curent alternativ trifazat; - tracţiunea electrică în curent alternativ monofazat de frecvenţă joasă; - tracţiunea electrică în curent alternativ monofazat de frecvenţă industrială. În România tracţiunea electrică a început odată cu darea în folosinţă a liniei electrificate BraşovPredeal, când în urma unui concurs de locomotive pe un traseu de 26 km, s-a optat pentru locomotivele suedeze de fabricaţie A.S.E.A.. După achiziţionarea primelor 10 locomotive A.S.E.A., construcţia locomotivelor electrice în România a început în 1966, partea mecanică fiind realizată la I.C.M. Reşiţa, iar partea electrică şi montaj general realizate la Electroputere Craiova. Prima locomotivă electrică de construcţie românească a fost predată căilor ferate române în august 1967. În prezent se construiesc locomotive electrice de mare putere, atât pentru nevoile de transport intern cât şi pentru export, astfel: - locomotiva electrică de 5100 C.P. (6939 kW); - locomotiva electrică de 5400 C.P. (7344 kW). În ultima perioadă de timp datorită avantajelor economice, tehnice şi de exploatare, introducerea tracţiunii electrice a luat un avânt mare, ca urmare a dezvoltării avantajoase de transport, exploatare şi călătorie.

20.2 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE
20.2.1Caracteristici constructive ale depourilor de locomotive
Depourile de locomotive sunt, de regulă, spaţii înalte cu acoperişuri fără pod, cu suprafaţă mare, având suportul învelitorii fixat pe ferme metalice. În străinătate sunt unele depouri ce au clădirea din zid cu pereţii de sticlă şi acoperiş din lemn învelit cu carton asfaltat Aceste depouri cuprind spaţii pentru mişcarea locomotivelor precum şi diferitelor ateliere şi magazii de materiale necesare pentru întreţinerea şi repararea locomotivelor. Caracteristic spaţiilor pentru mişcarea locomotivelor este faptul că fiecare linie de locomotivă dispune de un canal pentru lucru, în care se acumulează cantităţi însemnate de carburanţi şi lubrifianţi, ce se pot aprinde de la orice sursă de foc deschis. 128

În general, construcţiile depourilor de locomotive sunt de gradul II – III rezistenţă la foc, având multe deschideri şi linii de cale pentru mişcarea locomotivelor. Pentru deplasarea, întreţinerea şi repararea locomotivelor electrice, depourile acestora sunt dotate cu aparate, instalaţii şi reţele de forţă şi de iluminat care acoperă cea mai mare parte din suprafaţa părţii superioare a pereţilor construcţiilor, în special sub forma conductorilor neizolaţi pentru curentul de înaltă tensiune deosebit de periculos în caz de incendiu. Numărul mare de deschideri favorizează formarea tirajului şi accesul aerului în interiorul halei de reparaţii. După configuraţia clădirilor şi felul de amplasare a locurilor de remizare şi a atelierelor, se deosebesc următoarele tipuri de depouri: - depouri tip pavilion; - depouri tip în trepte; - depouri tip siberian; - depouri tip evantai fără placă de întoarcere; - depouri tip evantai cu placă de întoarcere.

20.2.2Caracteristici constructive la locomotive
Locomotivele sunt de construcţie metalică executate din profiluri şi tablă sudată. Locomotivele Diesel-hidraulice sunt echipate cu motoare Diesel, transmisii hidraulică şi echipament electric de comandă şi iluminat. Punctele cele mai periculoase la incendiu sunt: - zona atacurilor de osie de pe toate roţile, unde uleiul scurs de la agregatele hidraulice, din cauza neetanşeităţilor se poate aprinde datorită supraîncălzirii saboţilor de frână care produc jerbe de scântei; - tobe de eşapament a gazelor arse de la motoare, care fiind deteriorate permit accesul gazelor pe suprafeţele acoperite cu ulei rezultat din scurgerile normale de la îmbinările şi flanşele conductelor generând aprinderea acestora; - schimbătorul de căldură (în care se execută răcirea uleiului folosit în acţionările hidraulice) la care prin spargerea tuburilor de legătură „Argus” dintre transmisia hidraulică şi schimbătorul de căldură, uleiul se scurge pe părţile supraîncălzite ale motorului şi se poate aprinde; - dynastarterul (dispozitivul de pornire a motorului Diesel şi de încărcare a bateriei) care prin scurtcircuitare, poate provoca incendiul. Locomotivele Diesel-electrice sunt echipate cu motoare Diesel-generator şi motoare cu tracţiune electrică. Generatorul electric principal se află pe axul comun cu motorul Diesel şi funcţionează ca electromotor pentru pornirea motorului Diesel după care îndeplineşte funcţia de generator, alimentând cu energie electrică motoarele de tracţiune care pun în mişcare locomotiva. La aceste locomotive pot izbucni incendii în următoarele locuri: - blocuri de aparate, generatorul de curent şi motoarele electrice de tractare care pot produce scântei de la contactele slabe şi în contact cu vapori de substanţe combustibile pot produce scântei; - scurgerea motorinei din conductele de alimentare pe părţile supraîncălzite ale motorului şi autoaprinderea acesteia; Locomotivele electrice sunt cele mai importante din categoria mijloacelor de tracţiune feroviare. Sunt echipate cu transformator de înaltă tensiune, alimentat la reţeaua de înaltă tensiune de 27 de kV pe care o transformă în curent pulsativ necesar pentru comanda şi punerea în funcţiune a agregatelor, instalaţiilor şi motoarelor de tracţiune care acţionează individual fiecare osie. Aceste utilaje au caracteristici tehnice deosebite, folosesc energie electrică pentru acţionarea motoarelor de tracţiune, dezvoltând puteri de 4500 – 7000 C.P.. Locomotivele electrice sunt compuse din: - 2 posturi de conducere; - 4 – 6 blocuri de redresare; - 4 – 8 blocuri de aparate ca: contactori de linie, contactori de frânare, transformatorul principal cu ulei, blocul de protecţie şi semnalizare ce are rolul de a semnaliza la bord circuitul pe care se produce o defecţiune, deconectând automat locomotiva de la reţeaua electrică şi pantograful, care asigură legătura mobilă dintre locomotivă şi conductorii aerieni de transport a energiei electrice. Pe acest tip de locomotivă pot izbucni incendii la: 129

-

blocurile de redresare, ca urmare a unor scurtcircuite; blocurile de aparate, ca urmare a deteriorării camerelor ceramice de stingere însoţite de împroşcarea cu metal topit, care poate cuprinde izolaţia conductorilor; transformatorii cu ulei, ca urmare a conturnării izolatoarelor de trecere sau străpungerii înfăşurărilor acestora; la motoarele electrice.

20.3 CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE LA VAGOANE
Vagoane de călători Constructiv, carcasa este aceeaşi la toate tipurile de vagoane, diferă numai amenajarea interioară în funcţie de destinaţia fiecăruia. Un tip de vagon care prezintă unele caracteristici constructive mai deosebite este vagonul etajat la care pericolul de propagare a incendiului este caracterizat de formarea unui curent de aer între etaj şi parter. Şasiul vagoanelor este o construcţie sudată din profiluri laminate la cald şi tablă îndoită la rece. Planşeul şi pereţii interiori sunt executaţi din panouri de PFL dublu melaminate. Între pereţii laterali interiori şi tabla laterală se găseşte izolaţie de polistiren celular expandat şi ignifugat. Cu excepţia cabinelor WC şi toaletă, toată pardoseala se acoperă cu un covor din PVC care degajă foarte mult fum şi gaze toxice. Părţile componente ale unui vagon de călători sunt următoarele: - şasiul - aparatul de tracţiune - aparatul de legare - aparatul de ciocnire - frâna de mână - frâna automată - carcasa - planşeul - intercomunicaţiile - uşile ferestrele - amenajările interioare La vagoanele de călători pot izbucni incendii la: - panourile instalaţiilor electrice de iluminat şi de încălzire; - în compartimentele cu sobe de la vagoanele de poştă sau de la vagoanele restaurante. Vagoanele cu etaj prezintă unele dezavantaje deoarece apariţia scărilor interioare îngreunează oarecum fluxul călătorilor. Un alt dezavantaj este faptul că nu permite o trecere pe acelaşi plan orizontal pe între trenul. Vagoanele de călători, pentru asigurarea călătorilor contra telescopării vagoanelor la carambolări se construiesc cu doi pereţi de rezistenţă la fiecare capăt, astfel peretele frontal este format din diferite profile rigidizate cu plăci orizontale, iar peretele despărţitor dintre primul compartiment şi cabinele de toaletă se execută mai solid spre a forma al doilea perete de rezistenţă. Vagoane de marfă Sunt de mai multe tipuri constructive şi dimensiuni, în funcţie de destinaţia fiecăruia. Unele tipuri de vagoane de mărfuri au pereţii laterali şi pardoseala din scândură, iar altele sunt în totalitate din profile metalice şi tablă. Părţile componente ale unui vagon de marfă sunt următoarele: - şasiul - aparatul de tracţiune - aparatul de legare - aparatul de ciocnire - frâna de mână - frâna automată - carcasa 130

La vagoanele de mărfuri, incendiile pot izbucni de cele mai multe ori din cauza accidentelor sau din cauza intrării în reacţie a diferitelor substanţe care reacţionează între ele. La vagoanele cisternă pentru lichide combustibile sau gaze lichefiate ca urmare a exploziilor care se produc, se distruge o mare parte din vagoane şi sunt scoase de pe calea de rulare îngreunând circulaţia şi pe celelalte linii de circulaţie.

20.4 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
20.4.1Caracteristicile incendiilor izbucnite la depourile de locomotive
Incendiile izbucnite la depourile de locomotive, la canalele de lucru sau la locomotivele la care se execută întreţineri şi reparaţii, se propagă cu repeziciune atât la maşinile vecine cât şi la elementele acoperişului datorită: - existenţei unei mari cantităţi de material combustibil (ferme, grinzi, astereală cu un grad ridicat de umiditate); - formării tirajului datorită deschiderilor mari şi numeroase ale depoului; - bucăţilor de jăratec căzute pe rampele de curăţare a locomotivelor şi la zonele de reparare unde se găsesc importante cantităţi de lichide combustibile revărsate; - pericolul de prăbuşire a elementelor de construcţie ale acoperişului generat de temperaturile mari degajate pe timpul incendiului, care favorizează pierderea capacităţii portante a acestora, flambarea şi prăbuşirea lor în interiorul depoului, fapt ce va duce la creşterea intensităţii arderii şi la propagarea incendiului la locomotivele ce nu pot fi evacuate. Pe timpul intervenţiei, pentru stingerea incendiilor în depouri apare pericolul intoxicării servanţilor, datorită acumulării unor mari cantităţi de fum şi gaze toxice, în care oxidul şi dioxidul de carbon ocupă locul preponderent. În aceeaşi măsură apare şi pericolul electrocutării datorită conductorilor electrici neizolaţi căzuţi din cauza temperaturilor ridicate, a prăbuşirii elementelor de susţinere ale acoperişului ori a proiectării jeturilor de apă pe reţeaua electrică sub tensiune.

20.4.2Caracteristicile incendiilor izbucnite la garniturile de tren aflate în tuneluri de cale ferată
Incendiile izbucnite la garniturile de tren in tunelurile de cale ferată au următoarele caracteristici: - se manifestă violent în zonele de avarie; - produsele lichide se scurg prin domuri (guri de vizitare, vane de umplere şi golire) sau prin spărturile şi fisurile create în mantaua rezervorului; - lichidele combustibile aprinse se scurg prin şanţurile de colectare a apelor, contribuind la propagarea incendiului la cisternele sau vagoanele ce transportă diferite mărfuri; - au loc degajări mari de cantităţi de fum şi gaze toxice fierbinţi; - temperatura degajată este foarte ridicată (1800 – 2000 oC); - se produce aprinderea traverselor şi solului îmbibat cu lichide combustibile, precum şi contorsionarea şinelor de cale ferată, fenomene care împiedică desfăşurarea acţiunii de decuplare şi scoatere a vagoanelor şi cisternelor nedeteriorate din zonă; - fumul şi flăcările se preling de-a lungul pereţilor tunelului şi datorită tirajului care se formează ies prin cele două guri ale acestuia ca dintr-un coş, ameninţând cu incendierea substanţele şi materialele combustibile din zonă, pădurile, complicând foarte mult intervenţia (ex.); - pericolul de explozie al sistemelor neavariate, dar afectate de incendiu este iminent, iar producerea acestuia va intensifica şi mai mult arderea în tunel; - lipsa unor canale de aerare va determina propagarea incendiului pe orizontală, care ar fi fost în mod normal mai puţin rapidă dacă flăcările erau dirijate în sus prin ventilaţie naturală; - temperaturile ridicate şi căldura puternică determină prăbuşirea pereţilor şi a tavanului, deformarea şinelor de cale ferată, a vagoanelor şi a cisternelor; - transportul mijloacelor tehnice, accesul şi deplasarea echipelor operative prin tunel sunt dificile;

131

- legăturile telefonice şi radio necesare conducerii operaţiunilor se realizează foarte greu, deoarece radiotelefoanele portabile nu se pot utiliza în interior decât până la distanţe de maxim 200m, iar comunicarea este posibilă doar între cele două sectoare de la capătul tunelului şi punctul de comandă. Comunicarea se poate face prin realizarea de-a lungul galeriei încă de la începutul intervenţiei a unei reţele telefonice care deşi vulnerabilă datorită incendiului este foarte utilă pentru furnizarea datelor despre incendiu la punctul de comandă. O caracteristică a acestor incendii este durata mare de acţiune, de la câteva zile la câteva săptămâni

20.4.3Caracteristicile incendiilor izbucnite la garniturile de tren aflate în mers
Incendiile izbucnite la garniturile de tren cu vagoane de mărfuri, cisterne cu produse petroliere, substanţe chimice, izbucnesc din cauza accidentelor. Dacă nu sunt localizate la timp capătă mari proporţii şi de cele mai multe ori sunt însoţite de victime. Incendiile pot izbucni pe timpul deplasării, caz în care, se poate propaga cu repeziciune de la un vagon la altul datorită tirajului format crescând pericolul declanşării exploziilor şi propagării incendiului la întreaga garnitură, dacă nu este observat şi nu se iau măsuri necesare de decuplare a vagoanelor incendiate de celelalte vagoane în timp scurt. În cazul accidentelor incendiile sunt precedate, de regulă, de explozii ce deteriorează vagoanele cisternă împrăştiind lichidele combustibile pe suprafeţe mari, ducând la incendierea celorlalte vagoane şi a construcţiilor din apropierea focarului (ex.). Datorită temperaturii ridicate (1000 – 1200 oC) scade rezistenţa cisternelor, creşte presiunea în interiorul acestora, iar dacă sunt fisuri, apare şi pericolul exploziei. Scurgerea lichidelor din cisternele avariate duce la propagarea incendiului pe suprafeţe mari îngreunând acţiunea de stingere (ex.). Un deosebit pericol îl prezintă incendiile la vagoane de mărfuri datorită faptului ca vagoanele transportă substanţe combustibile şi inflamabile cu caracteristici de ardere şi comportări la foc diferite. Datorită accidentelor şi manipulării greşite a substanţelor se deteriorează ambalajele, se sparg recipienţii sau buteliile ducând la scurgerea lichidelor şi facilitând intrarea în reacţie a diferitelor substanţe, de multe ori violente şi exoterme contribuind în acest fel la propagarea incendiilor la celelalte mărfuri şi la vagoanele vecine (ex.). Incendiile izbucnite la mijloacele de transport feroviar pot avea consecinţe imprevizibile în cazul existenţei unor factori nefavorabili ca: - locul unde apare incendiul; - accesul greoi al echipelor de intervenţie; - plasarea în imediata apropiere a unor obiective publice şi a diferitor instalaţii (conducte de gaze, linii electrice); - prezenţa unor condiţii climaterice defavorabile (vânt, ceaţă, căldură mare, zăpadă). În cazul nescoaterii de sub tensiune a curentului electric se va circula prin apropiere numai cu paşi mărunţi prevăzător, pentru evitarea tensiunii de pas. O caracteristică a incendiului la vagoanele cisternă ce transportă G.P.L. este aceea că în urma exploziei fundurilor cisternei, bucăţi de metal sunt proiectate la distanţe foarte mari (250 – 300 m) (ex.)

20.5 ORGANIZAREA ACŢIUNII DE INTERVENŢIE
20.5.1Organizarea intervenţiei, organizarea alarmării
La depourile de locomotive alarmarea se face prin: - sirena pneumatică pentru personalul de pe locul de muncă ; - sirena manuală - pentru pompierii de activitate obştească şi grupa de specialişti ; - telefonul de la toate locurile de muncă pentru F.C.P. ; - telefonul direct cu pompierii militari de la F.C.P. ; - telefonul de la toate locurile de muncă cu trenul P.S.I. La alarmare se execută următoarele activităţi : - se pune în funcţiune sirena manuală pentru alarmarea grupei de specialişti constituite la nivelul depoului ; - se alarmează F.C.P. - se deconectează instalaţiile electrice de forţă si iluminat, alimentarea cu gaze şi instalaţia de ventilaţie ; 132

- se acţionează cu mijloacele de stingere din dotare (hidranţi interiori, stingătoare portabile şi transportabile, alte mijloace );

20.5.2Organizarea cooperării
Cooperarea formaţiilor civile de pompieri cu unităţile militare de pompieri se face pe baza planului unic de intervenţie şi pe baza planului de apărare al unităţii, în funcţie de ipotezele de stingere stabilite de acestea la punctele vitale si vulnerabile la incendiu. Cooperarea cu formaţiile civile de pompieri vecine care au autospeciale de stins incendii se face pe baza planului de autoapărare al obiectului. În cazul unor evenimente formaţiile civile de pompieri cu care se cooperează intervin cu operativitate şi se amplasează pe locurile stabilite in ipostazele de stingere. Cooperarea este organizată de Dispeceratul Energetic feroviar pentru deplasarea echipei de intervenţie cu drezina pantograf, pentru scoaterea de sub tensiune a liniei de contact pe traseul unde s-a produs evenimentul şi montarea scurtcircuitoarelor.

20.5.3Asigurarea logistica a intervenţiei
Asigurarea acţiunilor de intervenţie cuprinde totalitatea măsurilor ce se dau pentru menţinerea capacităţii de luptă a unităţilor, subunităţilor şi formaţiunilor civile de pompieri pentru a le da posibilitatea să intervină în timp scurt, în mod organizat şi cu suficienţă maximă la stingerea incendiilor izbucnite in asemenea situaţii. Asigurarea acţiunilor şi subunităţilor de pompieri organizează în toate situaţiile, de comandantul intervenţiilor prin statul major, pentru protecţia personalului împotriva fumului, gazelor toxice, radiaţiei de căldură şi securitatea lucrurilor. Protecţia pompierilor împotriva fumului şi gazelor toxice se realizează prin : - stabilirea naturii şi concentraţiei de gaze toxice sau explozive( în special în depouri şi tunele) ; - folosirea mijloacelor de protecţie individuala în raport cu pericolul existent şi stabilirea timpului maxim de lucru cu aparatele de respirat în zonele viciate ; - folosirea subunităţilor specializate pentru evacuarea fumului, gazelor şi pentru iluminat (la depouri şi tunele) ; - protecţia personalului din zonele în care sunt posibile revărsări de lichide, combustibile şi gaze lichefiate, situaţii des întâlnite la garniturile de tren cu vagoane cisterna ; - ventilarea spaţiilor incendiate ; - schimbarea personalului ce acţionează în locuri periculoase ; - acordarea primului ajutor medical personalului care a suferit răniri, intoxicaţii şi asfixieri. Protecţia împotriva radiaţiilor de căldură se realizează prin : - stabilirea limitei zonei radiaţiei de căldură ; - echiparea personalului cu costume de protecţie împotriva temperaturii ; - folosirea ţevilor de refulare perdea de protecţie . Principalele măsuri ce se iau pentru asigurarea securităţii servanţilor sunt : - amplasarea maşinilor de stingere în poziţii şi locuri care să asigure lucrul in deplină siguranţă şi care să nu împiedice manevrarea celorlalte vagoane ; - legarea cu corzi a militarilor care lucrează în subsoluri sau canale, stabilirea unor semnale de legătură ; - reducerea circulaţiei în zonele periculoase ; - amplasarea servanţilor în dreptul unor obstacole sau terasamentul căii ferate pentru a fi protejaţi de eventuale explozii ale vagoanelor cisternă incendiate; - pe timpul lucrului vor fi echipaţi cu costume anticalorice şi aparate de respirat. Asigurarea tehnică are ca scop aprovizionarea la timp şi fără întrerupere a subunităţilor de pompieri şi formaţiunilor civile de pompieri cu maşini, instalaţii, utilaje, echipament de protecţie, mijloace de transmisiuni şi substanţe chimice destinate stingerii incendiilor. Asigurarea tehnică se organizează nemijlocit de către comandantul subunităţii şi şeful de garaj. Pe timpul intervenţiei, asigurarea tehnică constituie o îndatorire importanta, iar dispoziţiile pentru realizarea acestora se transmit odată cu ordinul de intervenţie. Seful de garaj este obligat să asigure la ordinul comandantului intervenţiei : - alimentarea cu carburanţi si lubrifianţi a autospecialelor ; 133

- executarea reparaţiilor prin înlocuirea agregatelor şi folosirea rezervei de piese de schimb şi materiale; - transportul la locul intervenţiei a utilajelor, echipamentului de protecţie, lubrifianţilor şi substanţelor chimice destinate ducerii acţiunilor de intervenţie, avându-se în vedere consumul mare de substanţe necesare la astfel de incendii ; - asigurarea rezervelor necesare de utilaje, echipament şi substanţe de stingere se face pe baza calculului forţelor şi mijloacelor. Asigurarea materială are ca scop aprovizionarea neîntreruptă a unităţilor cu alimente, echipament şi alte materiale. Pe timpul intervenţiei comandantul intervenţiei organizează servirea masei la locul acţiunii şi schimbarea echipamentului servanţilor şi rularea acestora. Asigurarea medicală se organizează de către comandantul intervenţiei şi personalul de medicină de urgenţă în scopul menţinerii capacităţii de intervenţie, păstrării sănătăţii militarilor, acordării la timp a ajutorului medical şi a tratamentului de urgenţă al răniţilor sau transportării la spital a celor cu afecţiuni grave. Asistenţa medicală este asigurată de : - dispensarul medical cu program permanent, pe teritoriul depoului ; - autosanitarele de la policlinica A.C.F.R. sau Spitalul judeţean cel mai apropiat, în celelalte situaţii ; - serviciul de medicină de urgenţă şi reanimare. Salvarea şi evacuarea răniţilor din zona de intervenţie se asigură de echipa de salvare de comandantul intervenţiei, cu luarea tuturor măsurilor de securitate.

20.6 SUBSTANŢE STINGĂTOARE FOLOSITE LA INCENDII IZBUCNITE LA DEPOURI DE LOCOMOTIVE
Pentru stingerea incendiilor la rampele de reparaţii a locomotivelor şi la gropile de lucru în care sunt acumulate mari cantităţi de combustibil se va acţiona combinat cu pulbere stingătoare şi cu spumă. Protecţia elementelor metalice ale acoperişului şi ale locomotivelor imposibil de evacuat se va face cu jeturi de apă refulată cu ţevi tip ‘C ‘ cu ajutaje pulverizatoare. Pentru stingerea incendiilor izbucnite la acoperişul depoului de locomotive se va folosi apă refulată sub forma jetului compact pentru desprinderea părţii arse de partea nearsă prin ţevi tip ‘B’ cu diametre mari şi presiuni ridicate.

20.6.1Substanţe stingătoare folosite la incendii de locomotive
Pentru stingerea incendiilor izbucnite la locomotivele cu abur şi diesel-hidraulice se folosesc substanţe pulverizate, spumă aeromecanică şi apă pulverizată, refulată prin ţevi tip ‘C’ cu diametre mici sau prin ţevi tip ‘C ‘ cu ajutaj tip pulverizator. Pentru stingerea incendiilor izbucnite la locomotivele diesel-electrice şi electrice se utilizează dioxidul de carbon şi pulberile stingătoare, în cazul când locomotiva este sub linia de înaltă tensiune şi nu e întrerupt curentul electric. După scoaterea locomotivei de sub linia de înaltă tensiune sau întreruperea curentului electric şi montarea scurtcircuitoarelor în zona în care se acţionează pentru stingerea incendiilor se poate folosi apa pulverizată.

20.6.2Substanţe stingătoare folosite la stingerea incendiilor de vagoane
În raport cu substanţele supuse arderii, şi comportarea lor la foc se folosesc următoarele substanţe stingătoare : - pentru vagoanele de transport mărfuri generale se foloseşte apă refulată prin ţevi tip ‘B’ pentru desprinderea parţii arse de partea nearsă şi apă refulată prin ţevi tip ‘C’ pentru răcire şi protecţie a vagoanelor care sunt în pericol de a fi incendiate ; - pentru stingerea incendiilor la vagoanele cisternă se foloseşte spumă in funcţie de natura substanţelor şi lichidelor care ard ;

134

- pentru răcirea cisternelor neincendiate se foloseşte apă refulată prin ţevi tip ‘B’ şi ‘C’ cu ajutaje mari ; - la incendiile de mărfuri generale, unde este necesar, se pot folosi pulberi stingătoare ; - pentru incendiile izbucnite în tuneluri se foloseşte apă pentru răcirea pereţilor şi bolţii tunelului, sub formă de jet compact prin ţevi tip ‘B’ ; - la vagoanele de călători se foloseşte apă sub forma jetului compact pentru ruperea parţii arse de partea nearsă şi apă sub forma jetului pulverizat pentru răcirea pereţilor vagoanelor supuse radiaţiilor calorice.

20.7 DESFĂŞURAREA INTERVENŢIILOR
20.7.1Acţiunea personalului de pe locul de muncă;personalul de pe locomotivă
Operaţiile executate la apariţia fumului sau flăcărilor sunt: - mecanicul ia măsuri de oprire a motorului Diesel la acest tip de locomotivă sau de deconectare a disjunctorului şi coborârea pantografului la locomotivele electrice; oprirea trenului evitând oprirea pe poduri, în tuneluri, în zone fără acces pentru tehnica de p.s.i. pentru intervenţie la stingere; anunţă prin diferite mijloace de comunicare sau cu ajutorul impegatului de mişcare, a operatorilor de circulaţie despre apariţia fumului sau flăcărilor comunicând: tipul de locomotivă, felul trenului remorcat, locul, locul unde a apărut degajarea de fum, solicită indicaţii pentru intervenţii la incendiul staţiei respective şi notează ora şi numele persoanei care a primit comunicarea, deconectează blocul automat; - mecanicul ajutor intră în sala maşinilor şi izolează instalaţia de motorină folosind robinetul LDE şi LDH precum şi instalaţia de ulei a transformatorului principal prin acţionarea vanelor, asigurând apoi trenul cu frâna de mână; - depistează locul defectului în funcţie de fum sau flacără şi pregăteşte locul pentru intervenţie aducând mijloacele necesare; - se va interveni cu măşti şi aparate de respirat şi se vor folosi stingătoare cu CO 2, spumă chimică sau praf; - se va urmări reapariţia focarului scop în care se vor folosi două stingătoare în stare de funcţionare; - se îndrumă locomotiva de către mecanic şi ajutorul lui la cel mai apropiat depou. Personalul din depou participă la evacuarea locomotivelor din hala de reparaţie precum şi la localizarea şi lichidarea incendiului alături de formaţia civilă şi compania de pompieri militară. Personalul din trenul de călători (şeful de tren) execută evacuarea călătorilor şi a bagajelor din vagoanele incendiate, folosind stingătoarele cu praf sau CO2.

20.7.2Acţiunea grupei de specialişti
Echipa de specialişti întrerupe curentul electric de forţă şi iluminat, instalaţia de ventilaţie, robinetele de la instalaţia de gaze şi participă la localizarea şi lichidarea incendiului împreună cu personalul din depou. În parcurs dispeceratul energetic feroviar anunţă scoaterea de sub tensiune a tronsonului respectiv şi dispune deplasarea echipei de intervenţie cu drezina pantograf pentru montarea scurtcircuitoarelor de protecţie în zona respectivă. După scoaterea de sub tensiune poate începe acţiunea de stingere, pe timpul uscat pe o distanţă de 100 de m, iar pe timp ploios 150 de m.

20.7.3Acţiunea formaţiei civile de pompieri; acţiunea persoanelor de la trenul p.s.i.
Echipa FCP se deplasează conform variantelor de intervenţie cât mai aproape de locul incendiului folosind mijloacele de protecţie individuală. Regulatorul circulaţiei are următoarele obligaţii: - asigură mijlocul de tracţiune; - asigură calea liberă pentru deplasarea liberă a trenului la locul intervenţiei;

135

-

dispune şi asigură descompunerea trenului şi izolarea vagonului incendiat precum şi evacuarea vagoanelor de pe liniile vecine; între linia vagonului incendiat şi linia trenului p.s.i. se asigură o linie liberă; în cazul incendiilor pe liniile electrice se anunţă dispeceratul energetic feroviar pentru scoaterea reţelei de sub tensiune şi montarea scurtcircuitoarelor de protecţie (100 – 150 de m). Trenul p.s.i. execută următoarele activităţi: se deplasează cu operativitate la locul intervenţiei; se va gara păstrând o linie liberă faţă de vagonul incendiat; se organizează o echipă pentru salvarea persoanelor şi evacuarea bunurilor; se asigură ţevi cu apă pentru protecţia vagoanelor învecinate neincendiate; acţiunea de stingere cu apă şi spumă începe doar la primirea confirmării scrise că s-a scos reţeaua de sub tensiune; se iau toate măsurile pentru protecţia servanţilor.

20.7.4Recunoaşterea incendiului

Incendii la depouri de locomotive
Pe timpul recunoaşterii se vor stabili: locul şi proporţiile incendiului, direcţia de propagare a acestuia; pericolul de electrocutare la locomotivele electrice; natura elementelor portante ale acoperişului, gradul de deformare şi pericolul de prăbuşire a acestora; numărul locomotivelor aflate în depou, posibilitatea evacuării lor, şi protecţia celor ce nu pot fi evacuate; prezenţa locomotivelor de serviciu şi a personalului de deservire pentru asigurarea evacuării locomotivelor şi gararea lor pe linii secundare; numărul locomotivelor imposibil de evacuat şi posibilitatea de protejare a acestora prin acoperire cu prelate sau udare cu apă; numărul vagoanelor cisternă ce pot fi folosite pentru alimentarea cu apă a autospecialelor; starea căilor de acces interioare şi exterioare

Incendii la garnituri de tren, de marfă şi călători
La recunoaştere comandantul intervenţiei va stabili: prezenţa personalului accidentat ce trebuie salvat de urgenţă, precum şi acordarea primului ajutor; locul, proporţiile, modul de manifestare şi posibilităţile de propagare a incendiului la tot trenul şi vecinătăţi; numărul vagoanelor incendiate şi deraiate; numărul vagoanelor neincendiate care pot fi scoase din zonă; stabilirea vagoanelor ce au încărcătura cea mai periculoasă şi înlăturarea pericolului de explozie sau incendiu; identificarea vagoanelor cu mărfuri de valoare şi posibilitatea scoaterii lor din zona incendiată; căile de acces folosite pentru realizarea dispozitivelor de intervenţie nu trebuie sa împiedice circulaţia pe liniile de cale ferată; numărul de locomotive şi de vagoane cisternă cu apă aflate în gările apropiate ce pot fi folosite pentru alimentarea maşinilor de luptă; folosirea macaralelor de mare capacitate pentru scoaterea vagoanelor deraiate neincendiate din zonă; necesitatea chemării la locul intervenţiei a trenului p.s.i.. Măsuri specifice de recunoaştere: dacă personalul de transport trebuie salvat se găseşte în siguranţă; dacă s-a produs o răspândire de nor de gaz lichefiat şi există pericolul de pătrundere în subsoluri, de teren accidentat; dacă măsurile luate de personalul de transport creează condiţii favorabile de intervenţie.

Incendii în tuneluri de cale ferată
Persoanele care execută recunoaşterea trebuie să fie echipate cu costume de protecţie anticalorice, aparate de respirat şi lămpi portative de iluminat. Deplasarea personalului se va face în coloană în 136

apropierea pereţilor pereţilor laterali ai terenului, ţinând legătura radio cu exteriorul. Comandantul intervenţiei stabileşte: - numărul vagoanelor şi sistemelor neincendiate, ameninţate de incendiu, starea lor, posibilitatea decuplării, a scoaterii acestora din tunel cu locomotiva de manevră; - locul şi proporţiile incendiului, numărul vagoanelor incendiate şi starea lor; - natura substanţelor care ard, pericolul care-l prezintă pentru oameni şi pentru vecinătăţi, ce substanţă stingătoare va fi folosită; - locul de garare a vagoanelor scoase şi modul de continuare a stingerii; - direcţia de scurgere a lichidelor revărsate şi pericolul de deversare în sursele de apă naturale, necesitatea realizării unor batale de colectare, a unor baraje flotante pe sursa de apă; - condiţiile de amplasare a maşinilor de stins incendii şi posibilităţile de alimentare cu apă a acestora.

20.7.5Intervenţia pompierilor militari
Intervenţia la depourile de locomotive Comandantul intervenţiei este obligat: - să acţioneze cu apă pulverizată, spume şi pulberi stingătoare; - să asigure protecţia prin răcire cu apă pulverizată a vagoanelor aflate în vecinătate; - să evacueze locomotivele din depou, fără blocarea căilor de acces; - să realizeze localizarea şi lichidarea incendiilor la acoperişul depoului cu jeturi puternice de apă înlăturând propagarea la locomotivele din interior; - la liniile electrice să acţioneze doar după întreruperea curentului electric; - să realizeze ventilarea spaţiului în care a izbucnit incendiul. Pentru stingere se va acţiona cu ţevi tip B cu servanţi amplasaţi pe autoscări sau scări culisabile, în interiorul depoului se foloseşte forţa de şoc a jetului pentru desprinderea părţilor arse de cele nearse şi pentru răcirea elementelor portante neafectate de incendiu. În acelaşi timp, se execută evacuarea locomotivelor din depou de către mecanici sau cu ajutorul locomotivelor de manevră sub protecţia apei pulverizate. Comandantul intervenţiei va lua următoarele măsuri pentru protecţia servanţilor: - amplasarea acestora se va face la distanţă de liniile de cale ferată; - servanţii care lucrează la înălţime vor fi asiguraţi cu cordiţe sau cârlige de siguranţă; - şefii de ţeavă ce lucrează de pe sol se amplasează lângă zidurile sau stâlpii portanţi; - servanţii ce acţionează în interior vor fi echipaţi cu aparate de respirat, iar cei ce lucrează în condiţii grele vor fi rulaţi periodic; - liniile de furtun vor fi întinse pe sub liniile de cale ferată, săpându-se locaşuri printre traverse, sau folosind burlanele de scurgere a apelor pluviale. Atunci când forţele sunt insuficiente se urmăreşte localizarea incendiului prin executarea de tăieri şi demolări la partea de acoperiş aflată pe direcţia de propagare a incendiului. Pentru micile focare se va interveni cu ţevi tip C. În cazul incendiilor izbucnite în gropile de lucru sau pe platformele de întreţinere stingerea se organizează pe două sectoare de intervenţie: - un sector de intervenţie cu misiunea de lichidare a incendiului pe platformele de întreţinere şi la gropile de reparaţie, de evacuare a locomotivelor pe roţi cu locomotive de manevră; alt sector de intervenţie de limitare a propagării incendiului la acoperiş şi de protecţie a elementelor de construcţie, folosind ţevi tip B care vor acţiona din interior. În cazul incendiilor la acoperişurile depoului sectoarele vor fi următoarele: - unul în interiorul clădirii; - celălalt pe acoperiş dacă învelitoarea este combustibilă. La tăieri şi demolări, servanţii trebuie atenţionaţi să urmărească păstrarea capacităţii portante a elementelor de susţinere înlăturând prăbuşirile. Dacă acoperişul s-a prăbuşit parţial, sectoarele se organizează astfel: - un sector de stingere pe acoperiş pentru limitarea propagării incendiului la porţiunile neincendiate; - un sector în zona prăbuşirii pentru localizarea şi lichidarea noului focar, folosind ţevi tip B şi tunuri de apă acţionate din interior. 137

Intervenţia la tunelul de cale ferată Intervenţia este o operaţiune dificilă care impune o foarte bună pregătire, organizare şi desfăşurare a tuturor activităţilor. Deplasarea forţelor şi mijloacelor la locul intervenţiei este dificilă iar intervenţia trebuie făcută prin ambele intrări în tunel. Acţiunea de stingere începe cu deplasarea şi scoaterea din tunel a vagoanelor şi cisternelor neincendiate, folosind două-trei ţevi tip B, pentru lichidarea focarelor la exteriorul lor. Acţiunea de răcire continuă şi în zona de evacuare şi de garare a acestora. După garare se verifică dacă incendiul a pătruns sau nu în masa de mărfuri. Vagoanele cisternă se răcesc până când temperatura pereţilor revine la temperatura mediului ambiant. Acţiunile sunt conduse de un şef de sector ce stabileşte gradul de pericol al mărfurilor incendiate faţă de oameni şi vecinătăţi. La fiecare intrare a tunelului se va organiza: - un sector de evacuare a vagoanelor cisternă şi cisternelor neincendiate, precum şi stingerea flăcărilor de la ieşirea din tunel; - un sector de stingere în tunel. Succesul stingerii depinde de rapiditatea cu care se concentrează forţele şi mijloacele la ambele intrări ale tunelului. În cazul neevacuării vagoanelor şi cisternelor se va interveni cu o platformă care va folosi pentru răcire ciuperca pulverizatoare de la tunul primei maşini. Pentru stingerea focarului se va acţiona cu pulbere stingătoare iar apoi cu spumă aeromecanică sau cu apă pulverizată. Comandantul intervenţiei trebuie să ia toate măsurile necesare pentru prevenirea accidentelor rezultate din prăbuşirea bolţii tunelului în zona incendiată sau a exploziilor vagoanelor cisternă. Servanţii vor acţiona de la o distanţă mai mare fiind amplasaţi lângă pereţii laterali ai tunelului, înaintarea făcânduse la ordinul comandantului. Pentru lucrul în bune condiţii se vor ilumina corespunzător sectoarele de stingere folosindu-se proiectoarele de pe maşinile amplasate pe platformele de intervenţie. Pentru evitarea scurgerilor de produse în şanţurile de colectare a apelor pluviale se amenajează diguri de pământ sau nisip de cel puţin 50 de cm, iar zonele îndiguite vor fi acoperite cu spumă. Se vor realiza gropi sau bataluri în afara tunelului în care se vor colecta produsele revărsate. Comandantul intervenţiei trebuie să ia de la început măsuri de organizare a rulajului şi odihnei servanţilor şefi de ţeavă în exteriorul tunelului. Dacă tunelul este prevăzut cu guri de ventilaţie, comandantul va acţiona de sus în jos prin gurile de ventilaţie cu spumă cu coeficient mare de înfoiere pentru inundarea tunelului în zona incendiată.

20.7.6Intervenţia la mijloacele de transport feroviar
Intervenţia la locomotive În cazul incendiilor la locomotive cu abur ce folosesc combustibil lichid, comandantul intervenţiei stabileşte dacă robinetul de alimentare a injectoarelor de păcură a fost închis şi s-a început operaţiunea de purjare cu abur. Dacă arde păcura se acţionează iniţial cu pulbere iar apoi cu spumă chimică sau mecanică. În cazul scurgerii păcurei şi aprinderii acesteia se va folosi pentru stingere apa refulată cu ţevi TURAP. Pentru scurgeri în cantităţi mari se vor realiza diguri de pământ şi se va interveni cu jet compact de apă refulat în zig-zag, din aproape spre departe. Servanţii vor folosi costumele de protecţie anticalorică evitând locurile supraîncălzite care ar putea produce opărirea. În cazul incendiilor la locomotive diesel-electrice datorită aprinderii reziduurilor de ulei sau motorină sub acţiunea corpurilor incandescente provenite de la saboţii de frână comandantul intervenţiei va verifica: - dacă s-a oprit motorul diesel; - dacă s-a deconectat întrerupătorul principal al bateriei; - dacă s-au deconectat siguranţele automate ale curentului de comandă, cele de excitaţie a dynastarterului şi ale pompelor de apă pentru încălzire şi recirculare; 138

dacă s-a închis robinetul de izolare a motorinei sau dacă s-au obturat conductele de alimentare prin turtire sau îndoire. Pentru stingere se acţionează iniţial cu pulbere apoi cu spumă. În cazul scurgerii combustibilului comandantul trebuie să ia măsuri de oprire a acesteia prin obturarea cu dopuri de lemn a spărturilor, precum şi interzicerea focului deschis în zonă pe timpul intervenţiei. Datorită creşterii intensităţii arderii se vor proteja rezervoarele de combustibil cu ţevi generatoare de spumă pentru preîntâmpinarea exploziilor. Pentru stingerea incendiului la cabina locomotivei se va acţiona doar cu stingătoare de CO 2 de pe locomotivă sau cu praf şi pulbere. Servanţii vor fi echipaţi cu cizme şi mănuşi de cauciuc, costume de protecţie anticalorice, MCFG, aparate de respirat şi vor lucra în echipe câte doi pentru întrajutorare. La incendiile izbucnite la locomotivele electrice, comandantul intervenţiei trebuie să verifice: - dacă s-a deconectat disjunctorul; - dacă s-a coborât pantograful; - dacă s-a deconectat circuitul de comandă şi cel al bateriei. Se vor folosi aceleaşi metode şi se vor respecta aceleaşi măsuri de securitate ca la stingerea incendiilor la instalaţiile electrice de pe locomotivele diesel-electrice. Intervenţia la garniturile de tren Pentru stingerea incendiilor comandantul intervenţiei are următoarele obligaţii: să concentreze rapid forţele şi mijloacele necesare pentru salvarea oamenilor şi lichidarea incendiului; să asigure cu personalul CFR îndepărtarea materialului rulant avariat sau ameninţat de incendiu precum şi oprirea temporară a circulaţiei; să asigure decuplarea vagoanelor neincendiate sub protecţia jeturilor de apă şi manevrarea pe linii libere (în funcţie de substanţa transportată); se execută şi răcirea vagoanelor expuse radiaţiei termice cu jeturi compacte de apă refulată prin ţevi cu diametru şi presiuni mari; să acţioneze la vagoanele cisternă folosind jeturi puternice de apă refulată de tunuri fixe, autotunuri, ţevi cu ajutaje mari (ardere sub formă de torţă). Intervenţia la trenurile de călători Principala problemă la acest tip de incendiu este salvarea oamenilor . Acţiunea de stingere cuprinde o serie de factori ca: lipsa unei surse apropiate de apă; terenul greu accesibil; vântul care poate provoca incendierea întregii garnituri şi propaga incendiul; pentru intervenţia la zone izolate se intervine cu trenul p.s.i..

-

-

-

Intervenţia la trenurile de mărfuri generale şi cisterne de lichide combustibile inflamabile Comandantul intervenţiei trebuie să ia următoarele decizii: - concentrarea la faţa locului a forţelor şi mijloacelor necesare salvării oamenilor şi stingerii incendiului; - alarmarea tuturor cadrelor şi aducerea la locul intervenţiei; - prealarmarea formaţiilor civile de pompieri din apropiere; - aducerea la locul incendiului a tuturor materialelor necesare (autostropitori, autocisterne, cimentrucuri). Comandantul intervenţiei este obligat să ia măsuri de decuplare a acestor vagoane şi de scoatere a lor din zona periclitată. Va lua măsuri în cazul cisternelor deraiate pentru prevenirea scurgerii lichidelor transportate prin obturarea găurilor cu dopuri de lemn, de ciment şi prin crearea unor gropi de acumulare. Acţiunea de stingere se începe cu răcirea cisternelor sau vagoanelor din apropierea focarelor până la evacuarea lor. În cazul lichidelor revărsate, acţiunea începe cu realizarea digurilor din pământ şi lichidarea acestor focare. Se trece apoi la refularea spumei folosind autotunul şi ţevile generatoare de 5000l/min.

139

Servanţii se amplasează înapoia terasamentelor de cale ferată, acţionând din poziţia culcat, fiind echipaţi cu costume anticalorice şi aparate de respirat. În cazul incendiului izbucnit la o garnitură de tren aflată sub un pod sau pasaj de trecere, trebuie scoasa imediat pentru a nu se produce prăbuşirea acestora. Intervenţia la trenurile de vagoane-cisternă pentru GPL Se impune ca mijloacele de transport pentru GPL să respecte cu stricteţe măsurile de prevenire a incendiilor. În cazul izbucnirii incendiului este necesar ca forţele să se concentreze cu repeziciune la locul incendiului pentru salvarea oamenilor şi lichidarea incendiului. Se va dispune evacuarea persoanelor periclitate de exploziile de gaze, în special din gări şi localităţi apropiate. Toate materialele combustibile din zonă trebuie protejate, stinse cu atenţie pentru ca GPL odată stins să nu se mai poată aprinde. Dacă scurgerile de GPL nu pot fi oprite atunci trebuie încercat să se realizeze etanşarea prin alte procedee (împănare, astupare, folosind scule ce nu produc scântei). După etanşare, împreună cu personalul specializat se va urmări posibilitatea transvazării GPL. Dacă GPL în stare gazoasă sau lichidă a ajuns în canalizare, se iau următoarele măsuri: - zona periclitată va fi împărţită în sectoare ce au legături de telecomunicaţii între ele, urmărindu-se ca scurgerile să fie ţinute departe de deschiderile de canal, evitând posibilităţile de aprindere; - înştiinţarea populaţiei, interzicându-se focul deschis şi fumatul; - efectuarea unui aeraj artificial creând suprapresiune în jurul vagoanelor incendiate; - ridicarea măsurilor de siguranţă după confirmarea alimentării cu apă şi înlăturarea pericolului pentru populaţie în urma analizării concentraţiei mediului înconjurător. Pentru stingere se vor folosi autospeciale cu pulbere pentru înăbuşire rapidă şi sigură a incendiului. După stingerea flăcărilor se va interveni imediat cu jeturi de apă pentru răcire.

20.8 CONCLUZII
În urma incendiilor s-au tras o serie de concluzii ca: - lipsa detectoarelor de semnalizare în halele de reparaţii măreşte timpul de observare şi anunţare a incendiului; - nu se dispune de cantităţi suficiente de apă; - blocarea căilor de acces îngreunează amplasarea autospecialelor; - la locomotivele electrice intervenţia se face după confirmarea întreruperii energiei electrice; - pregătirea temeinică a personalului CFR în domeniul p.s.i.; - asigurarea ignifugării burdufurilor dintre vagoane; - dotarea corespunzătoare a garniturilor de tren cu mijloace p.s.i..

21. STINGEREA INCENDIILOR LA NAVELE MARITIME ŞI FLUVIALE 21.1 CARACTERISTICILE INCENDIILOR
La navele de transport indiferent de varietatea lor, incendiile pot izbucni la: - compartimentele navelor petroliere; - calele navelor pentru transportul mărfurilor generale; - încăperile pentru personal şi administraţie, postul de comandă; - sala cazanelor şi maşinilor.

21.1.1Caracteristicile incendiilor din compartimentul navelor petroliere :
- produsele petroliere, transportate cu navele petroliere, pot depăşi cifra miilor de tone. Aceste produse se află în compartimentele longitudinale şi transversale ale navelor. - cantitatea mare de produse petroliere, favorizează dezvoltarea rapidă a incendiilor; - când compartimentele se încarcă complet cu produse petroliere, în spaţiile de dilatare se 140

formează gaze. Volumul gazelor se schimbă pe timpul operaţiunilor de încărcare sau descărcare. Aceste gaze (vapori de produse petroliere) pot forma cu aerul amestecuri explozive. De regulă, vaporii se evacuează prin canalul de ventilaţie înălţat mult deasupra catargelor. - în unele situaţii, explozia poate duce la distrugerea pereţilor despărţitori şi carcasa navei; - aşa s-a petrecut un incendiu in portul Novorosink pe tancul petroliere Volneft. Incendiul a izbucnit în urma unei explozii. Flăcările şi fumul ajungeau la o înălţime de 18 m. Explozia s-a produs la un rezervor (ca urmare a unei suduri electrice) avariind şi un alt rezervor din care a început să se scurgă petrolul. Incendiul ameninţă şi alte rezervoare şi sala maşinilor. După ore întregi de lucru, folosindu-se diferite metode de stingere şi după ce s-a produs şi a doua explozie incendiul a fost lichidat. Incendiul se poate propaga la elementele constructive din lemn ale castelului, iar cantitatea mare de vapori se poate forma şi în compartimentele vecine. - dezvoltare incendiului poate să ducă la pierderea navei dacă nu se lichidează în prima fază de dezvoltare; - în urma exploziilor produsul petrolier poate fi aruncat în mare şi pe mal sau scurgerea poate avea loc ca urmare deteriorării tancurilor petroliere.

21.1.2 Caracteristicile incendiilor din calele navelor pentru transportul mărfurilor generale
Cu ajutorul navelor, se pot transporta cele mai variate materiale combustibile (bumbac, cereale, cărbuni, produse alimentare, cherestea, produse chimice etc.). La asemenea incendii ard materialele combustibile care se transportă şi elementele constructive din lemn ale vasului. In prima fază incendiul nu ia proporţii mari, datorită încărcăturii compacte a mărfurilor (spaţiu liber din cală este 10-15%). Arderea se dezvoltă treptat, putând da naştere la un incendiu de mare proporţie. Incendiul se propagă pe orizontală şi verticală prin materialele depozitate sau a elementelor combustibile din alcătuirea navei. Fumul se degajă în cantităţi mari, iar concentraţia gazelor sporeşte treptat cu degajări mari de CO şi alte gaze. Acumularea continuă a căldurii, duce la ridicarea temperaturii din cală în special zonele apropiate de locul arderii, unde poate ajunge la 9000C.aceasta duce la aprinderea elementelor de construcţie din lemn, iar cele metalice ajung în stare de incandescenţă. În felul acesta incendiul se dezvoltă, putând să cuprindă compartimentele vecine sau chiar întreaga navă. Propagarea rapidă a incendiului are loc si prin sistemul de ventilaţie. Un exemplu e incendiul izbucnit în luna ianuarie 1961 pe nava Monrosa ancorată în portul Veneţia. Nava era încărcată cu baloturi de bumbac. La început se părea că incendiul ameninţă întreaga navă lucru pentru care personalul vasului a intrat în panică. Intervenţia pompierilor portului a dus la lichidarea incendiului după circa 2 ore; nava nu a suferit de pe urma incendiului. Pagubele produse ca urmare a arderii la suprafaţă a baloturilor de bumbac, a inundării acesteia şi necesitatea uscării lui, s-au cifrat la 25 de milioane de lire. De asemenea, incendiul izbucnit la 30-09-1964 la vasul italian Marlene, ancorat în portul Galaţi, a izbucnit şi în compartimentul din prova vasului, unde se depozitase parâme şi vopsele şi alte materiale ( cauza: ţigara aruncată din neglijenţa). O situaţie asemănătoare a fost si la incendiul de pe cargoul Maryland ancorat în portul Constanţa. Din cauza temperaturii şi a dezvoltării incendiului erau ameninţate celelalte încăperi.

21.1.3Caracteristicile incendiilor izbucnite în încăperile de serviciu şi de locuit ale vasului
Incendiul izbucnit într-o încăpere, se propagă la elementele constructive din lemn, precum şi asupra mobilierului. Încăperea poate fi cuprinsă de incendiu în 4-5 min. Fumul şi flăcările ies pe uşi sau ferestre, fapt ce poate duce la propagarea incendiului în coridoare, părţi laterale ale încăperii şi cele superioare la punţi şi suprastructura navei. Schimbul de gaze contribuie la propagarea incendiului. Pe timpul incendiului, temperatura poate ajunge la 850o-900o C. Pereţii despărţiţi fiind din material combustibil, incendiul se propagă de la o încăpere la alta. De asemenea, se mai poate propaga prin intermediul pereţilor vasului care sunt căptuşiţi cu plută. Pluta se 141

aplică pe pereţi cu ajutorul unei soluţii inflamabile denumite „nitrogliftalică”, care contribuie foarte mult la propagarea incendiului şi degajarea unei mari cantităţi de fum toxic. O situaţie similară a fost şi la incendiul din 0-11-193 de pe vasul Codlea din cadrul Şantierului naval Brăila. Incendiul s-a manifestat la suprastructura vasului compusă din 32 cabine dispuse pe 4 nivele; au ars cabinele pentru personal, instalaţiile cabinei frigorifice, puntea bărcilor, puntea de comandă, aparatura şi sistemele aferente vasului. Căile de acces la nivelul punţilor superioare (suprastructura navei) sunt reduse fapt ce îngreunează intervenţia pompierilor de pe mal. De asemenea, uneori legătura dintre navă şi mal nu se face prin intermediul pontoanelor ci cu ajutorul bărcilor ceea ce îngreunează şi mai mult intervenţia. În unele situaţii uşile cabinelor sunt incendiate şi deci pătrunderea şefilor de ţeavă la focare se face cu greutate. Incendiul izbucnit în sine la 14.01.1980 la cargoul de mărfuri generale „Segarcea” care avea 100 de încăperi (cabine de locuit, sală de mese, bucătărie, magazie, etc.) a cuprins şi distrus un număr de 15 încăperi aflate în suprastructura navei (4 nivele) datorită combustibilităţii acestora (schelet din lemn, căptuşeli din polistiren şi melamină, mobilier, etc.). Pe timp de iarnă apare pericolul de alunecare a servanţilor şi în toate situaţiile pericolul căderii în mare de pe punţile superioare. Datorită fumului şi gazelor toxice ce se emană în cantitate mare şi în timp scurt, personalul de pe navă poate fi surprins şi intoxicat, lucru care s-a petrecut pe cargoul „Segarcea” când un marinar a fost intoxicat pe timpul când a vrut să salveze alt marinar ce se afla la odihnă într-o cabină.

21.1.4Caracteristicile incendiilor din sălile de cazane şi maşini ale navelor
Materialele care ard în aceste încăperi, sunt lichidele combustibile, cărbunii, cârpele îmbibate în ulei, etc. În prima fază a incendiului apare fum la deflectoare şi canalele de ventilaţie. Fumul cuprinde întreaga încăpere precum şi coridoarele şi suprastructura navei. În zona incendiului temperatura poate ajunge până la 950o-1200o, având ca urmare deteriorarea maşinilor navei. Incendiul poate izbucni şi ca urmare a exploziei tancurilor de combustibil sau pe timpul incendiului se pot produce, acestea având drept consecinţe împrăştierea lichidului care se găseşte în cantităţi desul de mari (peste 100 tone). În multe situaţii personalul de pe navă nu este suficient de instruit şi nu dispune de mijloace de protecţie individuală pentru a pătrunde la focar şi a acţiona în prima fază a incendiului. Incendiul se poate propaga la tancurile de combustibil, camera de comandă, suprastructura navei, precum şi la navele aflate în apropiere. Aceste situaţii au fost întâlnite şi cu ocazia incendiului de la nava „Feldioara” din Şantierul naval Tulcea. – Deşi nava avea instalaţii de stingere cu CO2 nu a putut fi pusă în funcţiune (mecanicul plecase şi uşa era încuiată) în prima fază, iar s-a reuşit punerea în funcţiune nu a avut efect deoarece nu s-a putut realiza etanşeitatea completă, stingerea realizându-se cu mijloacele mobile de către pompierii militari.

21.2 ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA INTERVENŢIEI
21.2.1Generalităţi
Până la sosirea subunităţilor de pompieri, operaţiunile de stingere se execută de echipajul navei, care are şi instrucţiuni în acest sens. Atunci când navele se află la mal sau în şantier intervin şi subunităţi de pompieri şi formaţiile cu mijloace destinate special pentru stingerea acestor incendii, sau improvizate (transport pe alte nave a M.P.; A.I.C., tunurile de apă). La sosirea subunităţii, conducerea operaţiunilor de stingere revine comandantului stingerii din subunitatea de pompieri. Stingerea incendiului se va face colaborând cu comandantul vasului şi căpitănia portului, iar echipajul vasului va fi folosit pentru îndeplinirea diferitelor misiuni. Pentru stingere se vor folosi şi mijloacele din dotarea navei incendiate precum şi a celor din apropiere sau ale portului. În prezent această problemă fiind rezolvată prin dotarea unor porturi (Brăila, Galaţi, Constanţa) cu nave p.s.i. de mare eficienţă. Când nava incendiată se află în apropiere de alte nave sau construcţii din port sau într-un convoi de nave, aceasta va fi scoasă într-o zonă în care să nu pericliteze vecinătăţile, lucru ce s-a efectuat şi în 142

cazul navei „Feldioara” sau vasul „Vracos”. Dacă nu este posibil, se vor lua măsuri pentru protejarea navelor alăturate sau a construcţiilor. Întocmirea din timp a unui plan de cooperare cu direcţia portului, unde să se prevadă ce remorchere vor coopera în caz de incendiu cu subunitatea de pompieri şi modul de evacuare a navei incendiate din raza portului. În prezent toate porturile din ţară au întocmite P.U.I. Oamenii vor fi evacuaţi pe mal, pe alte nave sau pe nava incendiată în locuri nepericlitate. Nava se va manevra în aşa fel, ca să fie cu parte necuprinsă de incendiu din partea opusă direcţiei vântului. Pentru micşorarea intensităţii schimbului de gaze se va executa închiderea uşilor, chepengurilor, oprirea instalaţiei de ventilaţie, etc. O atenţie deosebită se va da protecţiei camerei de comandă care constituie „Creierul” navei. Calele se vor umple cu apă cu ajutorul pompelor de pe navă sau folosind mijloacele cu care s-a intervenit de către subunităţi sau formaţii, dar se va ţine seama ca nava sa-şi menţină stabilitatea. Acest procedeu de stingere l-a folosit cpt. de pompieri Galaţi şi formaţia portului pentru stingerea incendiului la vasul italian „Marlen” ancorat în portul Galaţi şi la incendiul de pe nava „Apolonia”; procedeul s-a folosit din cauza lipsei de intrări către focarele arderii. După lichidarea arderii se va scoate apa acumulată şi realizarea echilibrului navei. Scufundarea vasului se va face numai în cazuri excepţionale, când nu mai există nici o posibilitate de stingere. Locul scufundării va fi stabilit de şeful portului şi după ce pasagerii şi echipajul au fost evacuaţi, precum şi documentele vasului. În unele porturi din străinătate, stingerea incendiului se face prin scufundarea vasului pe timp de 2-3 zile, după care timp, vasul este scos la suprafaţă. În tot timpul stingerii, se vor respecta regulile de securitate a servanţilor indicate de echipajul vasului. Se vor prevede şi nave destinate pentru salvarea persoanelor căzute în mare şi colaci de salvare. În cazul incendiilor izbucnite la navele aflate în largul mării sau oceanelor posibilităţile de stingere sunt reduse şi rare cazuri când navele mai pot fi salvate.

21.2.2Recunoaşterea
Se Va urmări: - tipul navei şi locul incendiului (în cală, sala maşinii, încăperi de serviciu, etc.); - existenţa pasagerilor la bord şi necesitatea evacuării lor, căile de evacuare şi acces la ei; - felul încărcăturii, în special cele din zona incendiului şi cele apropiate de această zonă; - despărţiturile etanşe şi despărţiturile contra incendiului; - starea punţilor; - poziţia navei faţă de vânt, de mal, faţă de navele apropiate şi dacă acestea sunt ameninţate; - existenţa instalaţiilor fixe pentru stingere; - ce măsuri au fost luate de echipaj înainte de sosirea subunităţii; - stabilitatea navei. Recunoaşterea se va executa împreună cu personalul vasului.În funcţie de locul incendiului,încărcătura navei,incendiul se va stinge folosind procedeele şi mijloacele de stingere în funcţie de materialele ce ard.

21.2.3 Stingerea incendiilor
21.2.3.1. Stingerea incendiilor izbucnite în compartimentele navelor petroliere În prima fază, incendiul se poate stinge prin închiderea orificiului compartimentului (rezervorului), iar jeturile de apă să se folosească la îndepărtarea flăcării şi la răcire. Acest procedeu se poate aplica atunci când are loc arderea torţei de vapori. După închiderea orificiului să se realizeze ermetizarea acesteia şi răcirea cu ajutorul apei. Acest procedeu se poate aplica atunci când are loc arderea torţei de vapori. Spuma mecanică şi pulberile constituie mijlocul principal pentru lichidarea incendiilor. Se vor utiliza ţevi cu spumă pentru eventualele scurgeri de lichid combustibil în mare precum şi ţevi şi tunuri de apă pentru navele vecine. Atacul dinspre mare se va executa cu navele de p.s.i. şi alte nave care dispun de instalaţii de stingere, iar dinspre mal folosind mijloacele mobile ale f.c.p. şi subunităţile de pompieri. De asemenea, se vor folosi tunurile fixe cu spumă şi apă de pe mal.

143

În multe situaţii incendiile izbucnesc ca urmare a exploziilor care împrăştie lichidul pe mal sau în mare. Pentru aceasta atacul va fi dirijat pentru lichidarea arderii la lichidul împrăştiat sau scurs şi apoi se va închide către navă cu ţevi cu pulberii, spumă şi apă pentru lichidare şi răcirea navei. Se vor lua măsuri de evacuare a navelor petroliere din apropiere sub protecţia jetului de apă şi apoi închiderea acvatoriului pentru a nu permite scurgerea lichidului, către porţi sau alte dane. De asemenea se vor lua măsuri de protecţie a instalaţiilor de pe mal, din apropierea navei incendiate. Iniţial se vor folosi instalaţiile fixe ulterior, mijloacele din dotarea subunităţilor sau a altor nave. Spumă va fi deversată în compartimentul incendiat cu deversoare speciale sau cu cele din dotarea formaţiei şi subunităţilor. Se recomandă un debit de 6 l / min / m 2, iar pentru răcirea rezervorului un debit de apă de 13,2 l / min / m2. se vor realiza ţevi pentru protecţia compartimentului vecin şi a suprastructurii. Aburul şi CO2 se vor folosi pentru partea superioară a compartimentului cu ajutorul conductelor fixe sau montate pe timpul incendiului. La lichidele combustibile cu temperatura de inflamabilitate peste 60o C se poate folosi şi apa pulverizată. 21.2.3.2 Stingerea incendiilor din cala navei care transportă mărfuri generale Un procedeu simplu de stingere este acela al ermetizării calei prin închiderea etanşă a tuturor deschiderilor. Acest procedeu nu dă rezultatele cele mai bune, deoarece conţinutul de oxigen scade foarte încet şi nu se poate realiza ermetizarea perfectă a calei. În acest caz, arderea definitivă se realizează după descărcarea materialelor aprinse şi stingerea lor pe mal. Stingerea cea mai sigură se realizează cu ajutorul aburului sau CO2, folosind instalaţiile fixe de stingere. Dacă acestea lipsesc, se pot folosi navele din apropiere de la care se vor trage conducte. După stingere materialele vor fi evacuate din cală, iar focarele ce ar putea să apară pe timpul descărcărilor, se vor stinge cu jeturi de apă. Se vor supraveghea în permanenţă calele vecine şi „castelul”, punţile navei şi alte încăperi şi în funcţie de situaţie, vor fi răcite cu apă Metoda de stingere eficace, este şi folosirea apei şi a altei substanţe stingătoare introdusă în cală. De regulă, se folosesc jeturi compacte şi uneori inundarea calei. Pe timpul stingerii, la cala incendiată se va executa o recunoaştere amănunţită şi la calele vecine. 21.2.3.3. Stingerea incendiilor din încăperile de locuit şi cele de serviciu Prima intervenţie (personalul navei) trebuie să intervină până la dezvoltarea incendiului. Pentru stingere, mijlocul cel mai eficace îl constituie apa. În afară de ţevile pentru lichidare, se vor asigura şi ţevi pentru protecţie şi răcire în încăperile vecine, coridoare, suprastructura navei. În funcţie de locul incendiului se vor folosi instalaţiile cu CO2. O atenţie sporită se va acorda salvării şi evacuării oamenilor, folosind în acest scop diferite căi, ca luminătoare şi alte deschideri prin executarea tăierilor în elementele de construcţie. În cazul când incendiul se manifestă şi în exteriorul vasului, se vor folosi tunurile de apă şi ţevile B, evitându-se excesul pătrunderii apei în interior. Aceasta este o măsură în scopul preîntâmpinării modificării stabilităţii navei atacul dinspre mare se execută cu navele de p.s.i. şi alte nave, iar de pe mal de f.c.p. şi subunităţile de pompieri. La sosirea subunităţilor de pompieri – aceştia trebuie să se informeze, în primul rând asupra studiului evacuării şi salvării persoanelor şi să se convingă că în interior nu mai sunt persoane. Concomitent se execută atacul pătrunzând la focarele de ardere şi protejarea cu ţevi asupra structurii navei, camera de comandă şi a altor încăperi în funcţie de locul şi direcţia de propagare a incendiului. Pentru lichidarea incendiului încăperilor (cabinelor) se recomandă ţevile tip C, iar pentru răcirea punţilor interiorul navei şi navele vecine, ţevile tip B, tunurile fixe şi mobile de pe mal sau amplasare la diferite nivele de pe autoscări, alte nave apropiate sau chiar de pe nave incendiate de pe locuri nepericlitate. Se vor executa desfaceri în pereţi şi chiar în cala navei (dinspre interior) în prezenţa ţevilor ţinând seama că acestea constituie căi ascunse de propagare a incendiului. Existenţa gazelor toxice ca urmare a maselor plastice folosite în construcţie, impun folosirea mijloacelor de protecţie adecvată. Aceste situaţii au fost întâlnite la incendiul de pe nava „Segarcea” unde s-a folosit un număr mare de aparate izolante. De asemenea, la acest incendiu s-a întârziat pătrunderea la focar datorită fumului, pericolului de alunecare şi alte pericole şi în acelaşi timp s-a prelungit perioada de stingere. 21.2.3.4. Stingerea incendiilor din sala de maşini şi de cazane Pentru începuturile de incendiu, sau a celor de mici proporţii (arderea cârpelor, combustibilului revărsat, etc.) se vor folosi mijloacele iniţiale de stingere. La incendiile de proporţii se vor folosi instalaţiile fixe de stingere, cât şi alte mijloace ale navei sau subunităţilor de pompieri şi ale f.c.p, inclusiv nave de p.s.i. 144

Pe timpul stingerii, se vor supraveghea despărţiturile precum şi încăperile vecine, care se vor proteja cu jeturi de apă. Un exemplu de incendiu – în ziua de 08.11.1963 la motocisternă „Esterita” în Italia, la sala de maşini. Încercarea de stingere a incendiului cu ajutorul stingătoarelor nu a dat rezultate. Punerea în funcţiune a instalaţiei cu CO2 nu a dat rezultate, deoarece nu s-a procedat la închiderea ermetică a încăperii, incendiul s-a propagat de la sala maşinilor la salonul echipajului şi în sala de maşini cuprinzând în total un volum de 2000 m.c. Şi la incendiul de pe nava „Feldioara” din şantierul naval Tulcea (dec.1979) s-au manifestat caracteristicile specifice acestor incendii precum şi greutăţile în acţiunea de stingere. Acţiunea de stingere a durat 9 ore datorită greutăţilor în ceea ce priveşte pătrunderea la focar cât şi perioadei mari de răcire a tancurilor lichide combustibile după lichidarea incendiului. S-au întâmpinat greutăţi în descoperirea şi lichidarea focarelor ascunse în izolaţia şi bordajul navei. Rezultă că la asemenea incendii efectul de stingere în interiorul sălii de maşini îl are spuma, iar pentru răcirea pereţilor, călii, a navei, apa. În acelaşi timp se va realiza protecţia camerei de comandă şi suprastructura navei. ÎN CONCLUZIE: În funcţie de situaţia existentă, de locul incendiului şi materialele de pe navă – comandantul intervenţiei, în colaborare cu şeful portului şi cdt. navei va hotărî modul de intervenţie, stabilind metoda tactică corespunzătoare, mijloacele şi efectivele necesare, punerea în funcţiune a unor instalaţii şi decuplarea acelora care necesită acest lucru, asigurarea controlului asupra stabilităţii navei, posibilitatea de manevră a navei incendiate cât şi a celor care execută stingerea. Un rol important îl are întocmirea din timp a planului de intervenţie (P.U.I. pentru fiecare categorie de navă) şi aplicarea acestora în funcţie de particularităţile ce le prezintă nava incendiată, particularităţile care se cunosc în detaliu cu ocazia recunoaşterii preliminare şi a incendiului, ţinând seama că navele de acea categorie diferă de la una la alta din punct de vedere constructiv. Cunoaşterea din timp a forţelor cu care se cooperează şi participă la stingere, poate asigura succesul intervenţiei.

21.3 ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA NAVELOR ACOSTATE ÎN PORTURI

INTERVENŢIEI

LA

BORDUL

Combaterea incendiilor la bordul navelor se diferenţiază în mod vădit de cea aplicată în cazul incendiilor terestre – fie ale clădirilor, întreprinderilor industriale şi chiar a rafinăriilor de petrol şi a rezervoarelor lor. Diferenţierea este determinată de principiul constructiv respectiv şi de instabilitatea unui corp plutitor. Navele construite din tablă de oţel, chiar de tip compartimentat şi cu punţi de protecţie antiincendiu transportă în general produse – mai mult sau mai puţin inflamabile – şi riscul de propagare a unui incendiu este rapid şi cu potenţial de mari proporţii. Pe de altă parte, orice deplasarea centrului de greutate în coca unei nave, determinată de tonele de apă folosite la stingerea unui incendiu – poate cauza răsturnarea navei. La aceste dificultăţi care apar la combaterea unui incendiu la bordul unei nave se mai adaugă şi alţi factori care complică operaţiile de stingere. În general, focarul de incendiu este situat în compartimentele cu aerare defectuoasă în care se acumulează fumul, căldura şi gazele toxice, obligând pompierii să lucreze cu măşti de gaze individuale. În plină mare, mijloacele de manevră şi retragere sunt strict limitate şi din momentul punerii bărcilor de salvare pe apă – vasul este lăsat pradă flăcărilor. Situaţia este şi mai gravă când este vorba de un pachebot cu pasageri, care prin panica creată, împiedică o desfăşurare eficientă a echipelor de combatere a incendiului. În cazul navelor acostate în porturi echipajul vasului este sprijinit de pompierii portului – însă organizarea combaterii incendiului este tot atât de dificilă. Tactica combateri incendiului este variabilă în funcţie de tipul incendiului respectiv. In general, operaţiile trebuie să se desfăşoare în secvenţele prevăzute de instrucţiunile de manevră ale pompierilor şi de planul maritim, după cum urmează: recunoaşterea, salvarea, montarea furtunurilor şi punerea în funcţiune a instalaţiilor fixe de stingere; atacarea focarului de incendiu; protejarea localurilor şi compartimentelor învecinate; asigurarea ventilaţiei; evacuarea apei; descărcarea şi supravegherea. De menţionat că echipamentul uzual al pompierilor este prea ancobrant şi inapt pentru combaterea incendiilor la bordul navelor, având în vedere deschiderile înguste de trecere între diferitele compartimente. Echipamentul în acest caz, trebuie să fie constituit din: haine uşoare impermeabile, pantalon cu bretele şi bluză de tip hanorak cu glugă; o cască din material plastic, o glugă din bumbac care să acopere şi faţa, o 145

pereche de mănuşi din material plastic şi cizme de cauciuc. Pentru aparatura de respirat individuală, se recomandă tipul cu circuit închis, fiind mai uşor şi cu gabarit redus. Pentru exploatare şi investigare se recomandă folosirea posturilor de radio portative. Recunoaşterea constă în identificarea căilor de acces – rapide şi uşor practicabile – pentru găsirea persoanelor ce trebuie salvate şi identificarea focarelor de incendiu. Precizia şi rapiditatea executării acestei prime operaţii o reprezintă factorii determinanţi unei combateri a incendiului. Accesul dificil, prin culoare înguste, pe scări verticale, adeseori prin locuri saturate de fum, explică pe deplin importanţa alegerii echipei care are de îndeplinit această sarcină – în special operaţia de salvare a celor accidentaţi, adeseori aflaţi în cală la 20 – 30 m distanţă de punte – transportarea lor fiind posibilă numai prin luarea în spinare sau tragere cu funii. Această operaţie implica desigur şi cunoaşterea perfectă a locurilor. Fixarea furtunurilor şi punerea în funcţiune a instalaţiilor de stingere nu prezintă o particularitate faţă de situaţia generală de combatere a incendiilor. De asemenea, atacarea focarelor de incendiu se face în mod obişnuit cu furtunuri, unde aceasta este posibil şi cu instalaţiile fixe cu apă pulverizată sau cu spumă, cu gaze inerte sau aburi în sălile de maşini, cală şi compartimente, în depozitele de combustibil, adică în mijloace adecvate şi îngăduite de spaţiul respectiv. Protecţia constă în răcirea intensivă şi prelungită a despărţiturilor de compartimentare, a punţilor, etc. – cu ajutorul furtunurilor mari. Mijloacele de atacare a incendiilor la bordul navelor şi măsurile de protecţie sunt diferite, în funcţie de tipul focului şi amplasarea lui în cală, în magazii, în compartimentele de propulsie şi în funcţie de tipul navei şi al mărfurilor transportate (petrolier, navă transportoare de gaze lichefiate). Ventilaţia este o operaţie importantă, întrucât incendiile la bordul navelor se deplasează de cele mai multe ori în locuri sau compartimente de aerare deficientă. Arderea este incompletă şi dezvoltă importante cantităţi de fum dens şi gaze toxice odată cu o importantă acumulare de căldură. Pentru a uşura munca depusă a echipajelor de pompieri şi a mări eficienţa lor în combaterea incendiului, este necesar să se dispună de ventilatoare mobile care să asigure evacuarea fumului şi gazelor. În acest scop se recomandă atât utilizarea ventilatoarelor mobile cu un debit de 3000 m3/h, acţionate de motoare electrice etanşe împotriva gazelor explozive, cât şi a ejectoarelor – ventilator cu debit de 4000 m3/h – care reprezintă avantajul de a nu fi construite cu piese în mişcare şi de acţionare prin apă sub presiune. Ejectoarele ventilator sunt în special utile la degajarea tancurilor petroliere. Problema stabilităţii şi a redresării vasului prezintă o deosebită importanţă, deoarece marile cantităţi de apă folosite la combaterea incendiului, fac să crească în mod periculos greutatea vasului şi deplasarea acestei mase mobile de apă spre babord sau tribord poate provoca răsturnarea navei, dacă este supusă unei puternice acţiuni bruşte (de ex. acţiunea unor valuri puternice şi mari pe timp de furtună). În astfel de situaţii se impun măsuri urgente de redresare, care trebuie efectuate cu luarea anumitor măsuri de precauţie şi anume: • fie umplerea sau golirea compartimentelor speciale (depozite de balast, depozite de combustibil, de apă, etc.) • fie prin deplasări de greutate (lest lichid)având grijă să nu se accentueze cuplul de răsturnare; • fie prin evacuarea păturii de apă, cu ajutorul pompelor. Aceste operaţii se execută numai sub supravegherea navei sau a comandantului intervenţiei, dacă vasul este dezarmat într-un port. Operaţia de retragere trebuie executată progresiv, evitând orice schimbare a echilibrului – pentru a împiedica orice posibilitate de răsturnare. Pentru evacuarea apei se folosesc pompele de aspiraţie de la bordul navelor, care permit golirea compartimentelor umplute cu apă. Pentru ca apa care se acumulează la partea superioară a navei să se scurgă în fundul navei – de unde să fie evacuată prin pompare, navele sunt dotate cu conducte de scurgere prevăzute la capetele inferioare cu clapete care împiedică înapoierea apei, sau cu chesoane speciale denumite „expellers”; de aici din fundul calei apa este aspirată, refulată şi evacuată în mare cu ajutorul pompelor aspiratoare-refulante sau cu ajutorul aerului comprimat. Navele comerciale nu posedă în general decât mijloace fixe, respectiv, pompe de circulaţie sau centrifuge, precum şi ejectoare de tipul cu trompă. În cazul incendiilor, deseori conductele de scurgere a apei de pe punte sau supapele acestora se înfundă şi apa se acumulează în părţile superioare ale navei, în întrepunţi, amenajamente, etc. şi apa nu se 146

mai evacuează, creând straturile de apă ce pot cauza dezechilibrul navei cu riscuri de răsturnare. Din această cauză, este necesar ca în afara mijloacelor de pompare fixe, să se dispună şi de mijloace mobile care pot fi poziţionate şi acţionate rapid – cum sunt pompele submersibile electrice cu debit de 50 – 70 m3/h care pot fi uşor instalate în compartimente şi guri de vizitare – şi motopompele rotitoare cu debitul de 30 m3/h utilizabile însă, numai în locurile bine ventilate, fiind acţionate de motoare cu explozie. De asemenea, sunt recomandate ejectoarele cu debit de 30 m3/h acţionate cu apă sub presiune – şi aparatul de golit cala care este simplu şi uşor de folosit. Acest aparat funcţionează practic până la o adâncime de aproximativ 25 m, cu un debit de aproape 100 m3/h, fiind construit dintr-o turbină motoare acţionată cu apă sub presiune, obţinută prin orice mijloc aflat la îndemână; această primă turbină acţionează o turbină de refulare montată pe acelaşi ax. Corpul pompierilor portuari, trebuie să fie dotat cu toate aceste tipuri de pompe mobile, deoarece navele, în general, nu le au la bord. De altfel, porturile mari sunt dotate bineînţeles şi cu şalupe pompe. O altă problemă legată de combaterea incendiilor la bordul navelor, este şi cea a descărcării mărfurilor care pot fi cuprinse de foc sau inundate cu apa folosită la stingere. După stingerea incendiului, este obligatoriu ca pe bord să rămână o echipă de supraveghere pentru a veghea ca acesta să nu se reaprindă de la un focar neidentificat sau insuficient stins. Practicare unei tactici corespunzătoare pentru combaterea incendiilor la bordul navelor, nu poate fi încadrată într-un regulament rigid, însă din momentul în care s-a dat alarma sunt recomandate o serie de măsuri a căror aplicare neîntârziată, pot limita extinderea incendiului – şi anume: - închiderea porţilor etanşe şi a porţilor de compartimentare antiincendiu; - închiderea hublourilor, sabordurilor şi panourilor; - oprirea ventilaţiei mecanice în unele zone interesate; - întreruperea curentului în zona periclitată, însă dacă este posibil cu păstrarea parţială a iluminatului, care să permită echipelor de salvare şi pompierilor să se deplaseze fără prea mari dificultăţi. Având în vedere că tabla se încălzeşte rapid, ajungând uşor la roşu şi propagând astfel în compartimentele învecinate care sunt cu atât mai vulnerabile cu cât, de cele mai multe ori, conţin produse uşor combustibile sau inflamabile, trebuie luate rapid toate măsurile preconizate pentru evacuarea gazelor calde şi a fumului, împiedicându-se astfel formarea unui mediu exploziv. Când este posibil, se recomandă crearea unui coş de tiraj a gazelor şi fumului în partea superioară a compartimentelor. Când acest lucru nu este operabil, se va recurge la ajutorul ventilatoarelor mobile. Deseori, o ventilaţie judicioasă poziţionată şi eficient folosită, poate contribui la reducerea avariei, la o rapidă stingere a incendiului, atât prin evacuarea gazelor şi fumului, respectiv înlăturarea pericolului de explozie, cât şi prin uşurarea accesibilităţii echipajelor de pompieri în locurile cele mai periculoase. Aplicarea acestor principii generale de combatere a incendiilor este dependentă însă de natura focului respectiv. Astfel, la incendiile care apar în cabinele şi sălile navelor de pasageri, care ocupă un loc enorm repartizat pe toate punţile vasului, atacul focarului se va face direct cu mijloace fixe sau mobile disponibile. Folosirea furtunurilor mari nu se face decât în cazul în care focarele trebuie atacate de la distanţă de pe punţile exterioare. Dacă atacul focarelor nu poate fi executat prin culoare, din cauza fumului sau a căldurii intense, se vor sparge hublourile, acţionând din exterior, fie de pe puntea promenadă, fie folosind chiar ambarcaţiunile de salvare amplasate de exemplu pe puntea de îmbarcare. De asemenea, se pot folosi scări metalice de pe chei sau şalupele pompierilor portuari. De îndată ce ventilaţia a fost realizată, echipele de pompieri şi de salvare pot pătrunde prin culoarele interioare pentru stingere. Accesul la puntea pe care s-a declanşat incendiul este mai uşor prin partea inferioară a acesteia decât prin cea superioară, care riscă să fie inundată de fum şi gaze calde. Concomitent, trebuie supravegheată evacuarea apei, pentru a nu forma pături masive de apă în zone superioară a navei, periclitându-i stabilitatea. În cazul incendiilor apărute în cala vasului – respectiv în magaziile unde mărfurile aşezate în dreptul panoului de acces. Prin degajarea efectuată prin descărcarea acestor mărfuri, accesul devine posibil, dacă nu este îngreunat de fum şi gaze calde. În astfel de cazuri, când accesul direct în cala vasului nu este posibil, se vor folosi instalaţiile fixe de pe bord (abur sau gaze inerte), închizând deschiderile şi lăsând agentul de stingere să aibă timpul să acţioneze. O verificare a temperaturii din compartimente permite să se constate evoluţia incendiului. Însă după un anumit timp, cala trebuie deschisă şi ventilată pentru eliminarea anhidridei carbonice şi a oxidului de carbon care au saturat mediul, dacă s-a utilizat ca agent stingător CO2 sau pentru răcirea mediului, dacă s-a folosit abur.

147

În cazul în care focul nu a putut fi stins cu măsurile menţionate, se va recurge la procedeul clasic, descărcând mărfurile, pe cât posibil şi punând în funcţiune furtunurile mari. Concomitent trebuie puse în funcţiune şi pompele de aspirare/refulare, pentru a nu supraîncărca nava cu apă. Stingerea focului din cală, respectiv magaziile de mărfuri ale vasului, se poate executa şi prin extinctoarele mari sau mici cu spumă. În cazuri extreme, când focul nu mai poate fi stins, sau focul se declară la magaziile de muniţii sau exploziv, sabordarea vasului devine o necesitate categorică. Incendiile care se ivesc în compartimentele de propulsie ale navei sunt cauzate în general de aparatele electrice aflate sub tensiune (tablouri electrice, alternatoare, motoare, dinamuri) sau de combustibili lichizi folosiţi la propulsia navei şi care dintr-o scăpare a unei ţevi sau conducte vine în contact cu o zonă supraîncălzită din sala de maşini, aprinzându-se. În astfel de cazuri, atacul focului se face cu furtunuri cu jeturi difuzate şi dirijate atât pe podea, cât şi sub podeaua unde a izbucnit focul. Se va evita stropirea cu apă a tablourilor şi a aparatajului electric. O ventilaţie eficientă va veni în sprijinul echipelor de pompieri şi de salvatori. Evacuarea apei se face cu uşurinţă cu ajutorul mijloacelor existente la bord. În cazul în care accesul în compartimentul respectiv nu este posibil, se recurge la stingătoarele cu spumă prin deschiderile maşinii sau culoare adiacente. În general, navele sunt prevăzute cu instalaţii fixe adecvate (cu apă pulverizată sau spumă), iar navele moderne automatizate, sunt dotate cu instalaţii de spumă cu grad mare de înfoiere. În cazul navelor transportoare de autovehicule (Ferry-boat) incendiile a bord sunt deosebit de periculoase din cauza rezervoarelor cu benzină ale autovehiculelor. Şi în acest caz apa pulverizată prin instalaţiile fixe sau spuma dispersată puternic – sunt mijloace utile de combatere. La navele petroliere sau tancurile transportoare de gaze lichefiate, incendiile sunt grave şi sunt necesare acţionări rapide ale unor mijloace puternice de stingere – atât cu apă cât şi cu spumă şi pulbere. În astfel de situaţii, mijloacele folosite trebuie să aibă debite mari şi puternice de ordinul a 20 m3/minut pentru protejarea tolelor pereţilor de compartimentare, împiedicând încălzirea lor la roşu, pentru evitarea exploziilor. Propagarea se poate evita numai printr-o acţiune energică de saturare cu abur, cu spumă, cu CO2 – astfel încât mediul să devină impropriu propagării. Pentru împiedicarea arderii la suprafaţa apei, a cantităţilor de hidrocarburi scăpate din tancurile petrolierului în cazul unor fisuri – pompierii porturilor sunt dotaţi cu dispozitive de baraj cu aer comprimat/sau cu perdea cu bule de aer. În cazul navelor transportoare de gaze lichefiate, pericolul de explozie este şi mai mare; o scurgere de gaze poate de asemenea, provoca arsuri grave personalului (metanul lichid fiind înmagazinat la 160 oC), iar răspândirea lui constituie un pericol de inflamabilitate sau de explozie. Apa trebuie folosită sub formă de perdele de apă, pentru stropitul cisternelor, a canalizărilor şi a tuturor tablelor. Toate navele de acest tip sunt de altfel prevăzute cu instalaţii fixe de apă pulverizată. Dacă gazul se aprinde, se recurge la spumă şi la pulberi, acestea din urmă fiind deosebit de eficiente împotriva scăpărilor care s-au aprins în urma unei ruperi de ţeavă sau defectării unei vane. Şi în acest caz, o ventilaţie adecvată este necesară pentru evacuarea gazelor. Responsabilul fiecărei echipe de ajutor, sprijină pe căpitanul sau proprietarul vasului şi pune la dispoziţie personalul şi materialul de care dispune, conform indicaţiilor căpitanului navei. Căpitanul portului hotărăşte măsurile ce trebuie luate pentru a limita extinderea dezastrului precum şi oportunitatea îndepărtării vasului sinistrat sau a altor vase sau mărfuri, din vecinătatea vasului sinistrat. Căpitanul portului arbitrează orice litigiu ce poate surveni între căpitanul navei şi responsabilul unei echipe de salvare cu respectarea atribuţiunilor fiecăruia. Pe un vas dezarmat sau pentru o maşină– dispozitiv plutitoare, căpitanul portului ia măsuri urgente. Dacă un incendiu se declară în incinta portuară, însă nu pe vas sau pe o maşină-dispozitiv plutitoare, conducerea măsurilor de salvare revine comandamentului pompierilor portuari. Desigur, că Grupurile de pompieri portuari trebuie să fie dotate cu aparatura şi mijloacele de stingere, de evacuare a apei, fumului şi gazelor.

22. STINGEREA INCENDIILOR LA AEROPORTURI ŞI AERONAVE

148

22.1 INTRODUCERE 22.2 22.3 MARILE AEROPORTURI CUPRIND
AVIOANE.

AEROGĂRILE, DEPOZITELE CENTRALE ŞI ATELIERELE DE REPARAŢII, HANGARELE,

DEPOZITELE DE PRODUSE PETROLIERE, INSTALAŢIILE DE ALIMENTARE CU COMBUSTIBIL, DEPOZITELE DE MĂRFURI ŞI

22.4 AEROPORTURILE 22.5 POTRIVIT

INTERNAŢIONALE CONSTITUIE ADEVĂRATE COMPLEXE INDUSTRIALE, LA CARE PERICOLUL DE

INCENDIU NU TREBUIE SUBESTIMAT SAU NEGLIJAT. PREVEDERILOR

ORGANIZAŢIEI INTERNAŢIONALE

A

AVIAŢIEI CIVILE,

NIVELUL DE PROTECŢIE AL UNUI

AEROPORT SE DETERMINĂ PRIN RAPORTUL DINTRE LUNGIMEA AVIOANELOR CARE UTILIZEAZĂ AEROPORTUL RESPECTIV ŞI FRECVENŢA MIŞCĂRILOR AERIENE CE SE EXECUTĂ PE ACESTA (DECOLĂRI, ATERIZĂRI).

22.6 CATEGORIA

AEROPORTURILOR SE DETERMINĂ, DIN PUNCT DE VEDERE AL SERVICIILOR DE SALVARE ŞI STINGERE, ÎN

FUNCŢIE DE CALCULUL NUMĂRULUI MIŞCĂRILOR AVIOANELOR ÎN TIMP DE ÎNTÂLNIM URMĂTOARELE CATEGORII DE AEROPORTURI

3

LUNI.

LA

NOI ÎN ŢARĂ, ÎN URMA

ANALIZELOR FĂCUTE, AVÂND LA BAZĂ CRITERIILE DE MAI SUS ŞI PERSPECTIVELE DE MODERNIZARE ŞI DOTARE,

:

22.7 22.8

8 PENTRU : BUCUREŞTI, TIMIŞOARA, CONSTANŢA; CATEGORIA 6 PENTRU : ARAD, BACĂU, BAIA MARE, CARANSEBEŞ, CLUJ, CRAIOVA, IAŞI, ORADEA, SATU MARE, SIBIU, SUCEAVA, TÂRGU-MUREŞ, TULCEA. 22.9 ÎN CELELALTE ŢĂRI, MARILE CAPITALE : PARIS, MOSCOVA, TOKYO, SINGAPORE, AMSTERDAM ŞI ORAŞELE NEWYORK, LOS ANGELES, FRANKFURT PE MAINE, SUNT DESERVITE DE AEROPORTURI DE CATEGORIA 9. 22.10 PRINCIPALELE TIPURI DE AERONAVE CARE SE AFLĂ ÎN DOTAREA AVIAŢIEI ROMÂNE SUNT : AN-24, AN-26, IL-18, IL-62, TU-154, BAC 1-11, ROMBAC 1-11, BOEING 707, AIRBUS-310. CA ELICOPTERE, AVIAŢIA ROMÂNĂ UTILIZEAZĂ KA-26, ALLOUETTE ŞI PUMA.
CATEGORIA

22.11 22.12 22.2

CARACTERISTICILE

CONSTRUCTIVE

ŞI

FUNCŢIONALE

ALE

AEROPORTURILOR

22.13 22.14 AEROPORTUL –
ADMINISTRATIV.

ESTE UN ANSAMBLU CONSTITUIT DINTR-UN AERODROM, TERENUL, CLĂDIRILE, AMENAJĂRILE ŞI

INSTALAŢIILE NECESARE ATÂT PENTRU DECOLAREA, ATERIZAREA, MANEVRAREA, ÎNTREŢINEREA ŞI ADĂPOSTIREA MATERIALULUI VOLANT CÂT ŞI PENTRU DESERVIREA SAU ADĂPOSTIREA PASAGERILOR ŞI A PERSONALULUI TEHNIC ŞI

22.15 22.16 AERODROMUL – ESTE TERENUL AMENAJAT PENTRU DECOLAREA ŞI ATERIZAREA NAVELOR AERIENE, ÎNZESTRAT CU
CONSTRUCŢIILE ŞI INSTALAŢIILE NECESARE CIRCULAŢIEI ACESTORA.

22.17 TERENUL

TREBUIE SĂ ÎNDEPLINEASCĂ ANUMITE CERINŢE PRIVIND REZISTENŢA SOLULUI, ORIZONTALITATE, DRENAJ, TRAFICULUI AERIAN DIN ULTIMELE DECENII, ASIGURAREA CONDIŢIILOR OPTIME DE CONFORT ŞI

PERMEABILITATE, ETC.

22.18 INTENSIFICAREA

SECURITATE PENTRU PASAGERI, AU IMPUS ANUMITE CONDIŢII PENTRU BUNA FUNCŢIONARE A AEROPORTURILOR, LEGATE DE DOTĂRILE PE CARE ACESTEA TREBUIE SĂ LE POSEDE.

22.19 UN AEROPORT MODERN POATE FI COMPARAT CU UN ADEVĂRAT ORAŞ, DEOARECE SE IMPUNE EXISTENŢA UNOR CLĂDIRI CU DIVERSE FUNCŢIONALITĂŢI, CA ŞI O SERIE DE INSTITUŢII ŞI SERVICII.

22.20 ÎN PRINCIPAL UN AEROPORT MODERN CUPRINDE :
22.21 CLĂDIREA
AEROGĂRII DE PASAGERI CARE CONŢINE SPAŢII DESTINATE FLUXULUI DE PASAGERI, SĂLI DE AŞTEPTARE, ZONELE PENTRU CONTROL VAMAL ŞI DE FRONTIERĂ, RESTAURANTE, CINEMATOGRAFE, MAGAZINE ŞI ALTE SERVICII, BIROURILE AGENŢIILOR INTERNAŢIONALE DE TRANSPORT AERIAN, DIVIZIUNILE AEROPORTUARE DE CONTROL, DIRIJARE ŞI PROTECŢIE A NAVIGAŢIEI AERIENE, DEPOZITE;

22.22 CLĂDIREA

AEROGĂRII DE MĂRFURI CE CONŢINE ÎN PRINCIPAL SPAŢII DE DEPOZITARE A MĂRFURILOR ŞI FLUXURI,

SERVICII VAMALE AFERENTE ŞI BINEÎNŢELES, ÎNCĂPERILE DESTINATE BIROURILOR PERSONALULUI CE DESERVEŞTE ACTIVITĂŢILE

CARGO;

149

22.23 HANGARE PENTRU REPARAREA AVIOANELOR PREVĂZUTE CU ANEXE (LABORATOARE PENTRU VERIFICAREA APARATURII DE BORD, ATELIERE PENTRU PRELUCRĂRI MECANICE, SUDURĂ ÎN MEDIU CU ARGON, TAPIŢERIE, MAGAZII DE PIESE, VESTIARE ŞI BIROURI); 22.24 STAŢII PENTRU TRANSVAZAREA OXIGENULUI, AZOTULUI SAU C02; 22.25 STAŢII DE COMPRESOARE DE AER FOLOSITE ATÂT PENTRU SCULE SAU DISPOZITIVE PUTERNICE, CÂT ŞI PENTRU ÎNMAGAZINAT BUTELII SUB PRESIUNE; 22.26 CENTRALĂ DE DISTRIBUŢIE A ENERGIEI ELECTRICE RACORDATĂ PE CEL PUŢIN DOUĂ CIRCUITE DIN SISTEMUL ENERGETIC NAŢIONAL ŞI PREVĂZUTĂ CU GENERATOARE DE CURENT PENTRU CAZURI DE NECESITATE 22.27 CENTRALĂ TERMICĂ; 22.28 CREMATORIU PENTRU GUNOI – INSTALAŢIE SPECIFICĂ AEROPORTURILOR INTERNAŢIONALE, AVÂND CA SCOP ARDEREA
TUTUROR DEŞEURILOR REZULTATE ÎN INCINTA AEROPORTURILOR PENTRU DIMINUAREA RISCULUI DE CONTAMINARE ÎN CAZUL MATERIALELOR EVENTUAL INFECTATE CE SE VEHICULEAZĂ CU AERONAVELE;

22.29 SPAŢII DE CAZARE DESTINATE TRUPELOR CE ASIGURĂ APĂRAREA (ANTIAERIANĂ ŞI ANTITERORISTĂ) AEROPORTULUI; 22.30 GARAJE ŞI PLATFORME DE PARCARE A AUTOVEHICULELOR DE DESERVIRE A AERONAVELOR, PASAGERI ŞI PERSONALUL PROPRIU; 22.31 DEPOZITE DE CARBURANŢI-LUBRIFIANŢI CU REZERVOARE DE MARE CAPACITATE, SUBTERANE ŞI SUPRATERANE, RAMPE DE DESCĂRCARE A COMBUSTIBILILOR DIN CISTERNE, RAMPE DE ÎNCĂRCARE CU COMBUSTIBIL A AUTOALIMENTATOARELOR PENTRU AERONAVE, LABORATOARE DE ANALIZĂ A PRODUSELOR PETROLIERE. 22.32 DE ASEMENEA, SPECIFICE ACTIVITĂŢII AEROPORTURILOR SUNT PISTELE DE DECOLARE-ATERIZARE, CĂILE DE RULARE ŞI PLATFORMELE DE PARCARE PENTRU AERONAVE.

22.33 22.34 22.3. CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ŞI FUNCŢIONALE ALE AVIOANELOR 22.35
22.36 AVIOANELE
AU ÎN PREZENT FORME EXTREM DE VARIATE, DAR, ÎN GENERAL, ASEMĂNĂTOARE, ŞI SUNT FORMATE DIN PĂRŢI DISTINCTE CARE NU LIPSESC LA NICI UN TIP DE APARAT.

22.37 FUSELAJUL ESTE PARTEA ÎN CARE SE TRANSPORTĂ ECHIPAJUL ŞI ÎNCĂRCĂTURA UTILĂ (PASAGERI SAU MARFĂ). UNEORI PE ACESTA SE MONTEAZĂ MOTORUL SAU MOTOARELE LA AVIOANELE DE TRANSPORT BIMOTOARE (BAC 1.11), TRIMOTOARE (TU 154) ŞI CHIAR LA CELE CU PATRU MOTOARE (IL 62). 22.38 PENTRU ASIGURAREA ZBORULUI, AVIOANELE DE PASAGERI SUNT MULTIMOTOARE, CU POSIBILITATEA CONTINUĂRII ZBORULUI CU UN MOTOR SAU CHIAR CU DOUĂ CEDATE. 22.39 PENTRU ZBORUL LA ÎNĂLŢIMI MARI FUSELAJUL TREBUIE SĂ FIE PRESURIZAT ŞI CLIMATIZAT. 22.40 ARIPA ESTE ORGANUL SPECIALIZAT PENTRU FURNIZAREA FORŢEI AERODINAMICE PORTANTE ŞI POATE AVEA ÎN PLAN O FORMĂ DREAPTĂ, ÎN SĂGEATĂ SAU DELTA. 22.41 LA MAJORITATEA AVIOANELOR DE TRANSPORT, MOTOARELE SUNT INSTALATE PE ARIPĂ ÎN DIFERITE POZIŢII (LA AN 24 SUB ARIPĂ, LA IL 18 DEASUPRA EI, LA B 707 PE PILOANE, SUB ARIPĂ), AJUTÂND LA REDUCEREA MOMENTULUI DE ÎNCOVOIERE AL ARIPII, PRODUS DE FORŢELE AERO-DINAMICE DE PORTANŢĂ ŞI DE REZISTENŢĂ LA ÎNAINTARE. 22.42 ARIPA ESTE "MECANIZATĂ" CU DISPOZITIVE DE HIPERSUSTENTAŢII ŞI CU DISPOZITIV DE REDUCERE A PORTANŢEI DE FRÂNARE AERODINAMICĂ CARE PERMIT REDUCEREA VITEZEI DE ZBOR, SPORIREA SUBSTANŢIALĂ A PANTEI DE COBORÂRE ŞI MĂRIREA EFICACITĂŢII FRÂNĂRII LA OPRIREA AVIONULUI PE SOL. 22.43 PE ARIPĂ SUNT PREVĂZUTE ARIPIOARE, CA ORGANE DE COMANDĂ LATERALĂ CARE PRODUC ÎNCLINAREA LATERALĂ A AVIONULUI. 22.44 LA PARTEA TERMINALĂ A FUSELAJULUI SE AFLA AMPENAJELE ORIZONTALE, PRIMUL ESTE COMPUS DIN STABILIZATOR (FIX) ŞI PROFUNDOR (MOBIL), IAR AL DOILEA DIN DERIVĂ (FIXĂ) ŞI DIRECŢIE (MOBILĂ) CARE ASIGURĂ MĂRIREA ŞI RESPECTIV MICŞORAREA ALTITUDINII AVIONULUI PE TRAIECTORIA DE ZBOR, STABILITATEA ŞI MANEVRABILITATEA PE DIRECŢIE, CU BRACAREA DIRECŢIEI LA DREAPTA SAU LA STÂNGA. 22.45 TRANSMITEREA MIŞCĂRILOR DE LA MANŞĂ LA ARIPIOARE ŞI PROFUNDOR ŞI DE LA PALONIER LA DIRECŢIE SE FACE PRINTR-UN SISTEM DENUMIT COMENZI DE ZBOR, CARE POATE FI MECANIC, HIDRAULIC, ELECTRONIC SAU MIXT. 22.46 TOATE COMENZILE DE ZBOR LA AVIOANELE MODERNE DE TRANSPORT SUNT CEL PUŢIN DUBLATE, PENTRU SIGURANŢA MAXIMĂ DE FUNCŢIONARE ÎN ZBOR.

150

22.47 TRENUL

DE ATERIZARE ESTE ASTFEL CONCEPUT ÎNCÂT SĂ ASIGURE STAŢIONAREA ŞI RULAREA AVIONULUI LA

DECOLARE ŞI LA ATERIZARE PRECUM ŞI AMORTIZAREA ŞOCURILOR LA ATERIZARE. OPRIREA, PARCAREA ŞI MANEVRAREA AVIONULUI PE SOL.

ESTE

ECHIPAT CU FRÂNA PENTRU

22.48 CA

POZIŢIE FAŢĂ DE CENTRUL DE GREUTATE AL AVIONULUI, TRENUL DE ATERIZARE POATE FI CLASIC, ADICĂ CU

ROŢILE TRENULUI PRINCIPAL ÎN FAŢĂ, SAU TRICICLU LA DECOLĂRI ŞI ATERIZĂRI.

– CU ROŢILE ÎN SPATE, CARE

PREZINTĂ O MAI BUNĂ STABILITATE

22.49 LA

CELE MAI MULTE TIPURI DE AVIOANE TRENUL DE

ATERIZARE ESTE ESCAMOTABIL, PENTRU REDUCEREA

REZISTENŢEI LA ÎNAINTARE, POZIŢIA TRENULUI FIIND SEMNALIZATĂ OPTIC ŞI ACUSTIC LA BORD.

22.50 JAMBELE TRENULUI DE ATERIZARE SUNT ECHIPATE CU AMORTIZOARE HIDROPNEUMATICE.

22.51 INSTALAŢIA DE FRÂNARE

ESTE PREVĂZUTĂ CU AUTOMATE DE DEFRÂNARE PENTRU EVITAREA BLOCĂRII ŞI PATINĂRII

ROŢILOR SUB EFECTUL FRÂNEI ŞI APARIŢIA PERICOLULUI IMINENT DE EXPLODARE A CAUCIUCURILOR ŞI DE PIERDERE A CONTROLULUI DIRECŢIEI DE RULARE.

ACEASTA

ESTE DUBLATĂ DE O INSTALAŢIE DE AVARIE. ÎN CAZUL ATERIZĂRII

FORŢATE (ÎN AFARA AERODROMULUI), TRENUL DE ATERIZARE NU SE MAI SCOATE, PENTRU OPRIREA AVIONULUI PE O DISTANŢĂ CÂT MAI SCURTĂ ŞI EVITAREA DEGRADĂRILOR GRAVE ALE ACESTUIA.

22.52 PE

AEROPORTURILE DIN ŢARA NOASTRĂ OPEREAZĂ NUMEROASE TIPURI DE AVIOANE DE TRANSPORT CĂLĂTORI ŞI

MĂRFURI.

Din punct de vedere al stingerii incendiilor, principalele puncte vulnerabile ale unui avion sunt : rezervoarele de combustibil şi ulei; bateriile de acumulatoare; rezervoare de lichid hidraulic; buteliile de oxigen. Rezervoarele de ulei sunt montate în axul motoarelor, înapoia sau în faţa pereţilor antifoc ai acestora. Bateriile de acumulatori sunt amplasate de regulă în partea din faţă a aeronavei. La unele tipuri de avioane pot fi montate în puţul roţii dinainte. Sunt prevăzute cu racorduri de deconectare rapida. Rezervoarele de lichide hidraulice sunt amplasate fie în partea dinainte a fuzelajului, fie în zona aripilor. Buteliile de oxigen sunt montate în fuzelaj, funcţie de tipul avionului.

22.4.
AERONAUTICĂ

PROPRIETĂŢI

FIZICO-CHIMICE ALE PRINCIPALELOR METALE FOLOSITE ÎN INDUSTRIA

22.53
22.54

ALUMINIUL
DE CULOARE ALB-ARGINTIE; DENSITATEA

2,7 ; TEMPERATURA DE TOPIRE 659,7°C; TEMPERATURA DE 7000 KCAL/KG; TEMPERATURA DE AUTOAPRINDERE 470°C; LIMITA INFERIOARĂ DE EXPLOZIE A PULBERII DE ALUMINIU : 3,56% SAU 40 G/M3. REACŢIONEAZĂ LA UMIDITATEA ATMOSFERICĂ ŞI APĂ, DEGAJÂND HIDROGEN ŞI SUFICIENTĂ CĂLDURĂ PENTRU A SE PUTEA APRINDE.
APRINDERE A PULBERII

190°C;

PUTEREA CALORIFICĂ

22.55
22.56

TITANUL
DE CULOARE CENUŞIU-ARGINTIE, DENSITATEA

1800°C; TEMPERATURA DE ; LIMITA INFERIOARĂ DE EXPLOZIE A PULBERII DE TITAN 45 G/M3, PUTEREA CALORIFICĂ 4550 KCAL/KG.
DE TOPIRE APRINDERE A PULBERII

4,5 ; TEMPERATURA

20°C;

SE AUTOAPRINDE ÎN PREZENŢA ULEIULUI; ÎN CONTACT CU ACIDUL AZOTIC POATE EXPLODA

22.57

MAGNEZIUL

22.58 ALB-ARGINTIU ; DENSITATE 1,74 ; TEMPERATURA DA TOPIRE 651°C ; TEMPERATURA DE MOCNIRE 340°C ; TEMPERATURA DE AUTOAPRINDERE 600-650 °C PUTEREA CALORIFICĂ 6070 KCAL/KG , TEMPERATURA DE ARDERE 3000°C ; LIMITA INFERIOARĂ DE EXPLOZIE A PULBERII DE MAGNEZIU 0,99% SAU 10 G/ M3; ARDE ÎN ATMOSFERA DE CO. 22.59 CENUŞIU SAU NEGRU; DENSITATE 16,6 ; TEMPERATURA DE TOPIRE 2996°C.

22.60
22.61 190°C.

ZIRCONIUL
CENUŞIU, ALB-ARGINTIU, DENSITATE

6,4 ;

TEMPERATURA DE TOPIRE

1857°C ;

NU ÎŞI SCHIMBĂ

CARACTERISTICILE MECANICE PÂNĂ LA

650 C ; PULBEREA

DE ZIRCONIU SE AUTOAPRINDE ÎN PREZENŢA UMIDITĂŢII LA

Se mai folosesc : beriliul, niobiul, molibdenul, litiul, etc., care vor alcătui în curând mantalele de protecţie termică exterioară ale viitoarelor aparate de mare viteză supersonice sau hipersonice. 151

În prezent, temperaturile dezvoltate în timpul zborului la avioanele supersonice cu viteze de 20002500 km/h şi altitudine de 20-25 km sunt cuprinse între 250-630°C ; la viteze de 3000-3500 km/h şi altitudine de 28-30 km, temperatura fuzelajului ajunge la 800°C. S-a constatat că, dacă viteza aparatului creşte de 10 ori, temperatura se însuteşte. Temperaturile de 200-350°C pe care unele părţi ale aparatului le ating la un zbor de 2000 km/h, conduc la pierderea rezistenţei materialelor de construcţie cu 25-30%. De aceea, pe lângă alegerea unor materiale adecvate se studiază împiedicarea creşterii temperaturii prin evoluţia la mari altitudini unde aerul este mai rarefiat, sau prin răcirea fuzelajului cu ajutorul combustibilului circulat. Petrolul la 140 oC începe să fiarbă şi să se evapore intens, iar la 150°C cauciucul îşi pierde proprietăţile dielectrice, provocând defecţiuni grave la instalaţia electrică a avionului.

152

22.5. CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE ALE HANGARELOR 22.62
22.63 HANGARELE PENTRU AVIOANE SUNT CONSTRUCŢII DE GRADUL I-III DE REZISTENŢĂ LA FOC, FOLOSITE ATÂT PENTRU GARAREA UNOR AVIOANE, CÂT, MAI ALES, PENTRU REPARAREA, REVIZIA MOTOARELOR, AVÂND AMPLASATE, ÎN ACELAŞI COMPLEX DE CLĂDIRI, ATELIERELE MECANICE, DE ELECTRICITATE, VOPSITORIE, VULCANIZARE, ETC. 22.64 SPECIFIC HANGARELOR SUNT ACOPERIŞURILE ÎNALTE, FĂRĂ POD, CU ELEMENTE DE CONSTRUCŢIE NESPRIJINITE PE STÂLPI INTERIORI. HANGARELE SUNT PREVĂZUTE CU INSTALAŢII DE VENTILAŢIE, DE ÎNCĂLZIRE (CU APĂ CALDĂ, CU ABUR DE JOASĂ PRESIUNE SAU CU AER CALD), DE ILUMINAT ŞI DE FORŢĂ. 22.65 ÎN ACESTE CONSTRUCŢII POT IZBUCNI INCENDII 22.66 ÎN HANGAR, CÂND ARD UNUL SAU MAI MULTE AVIOANE, EXISTÂND PERICOLUL PROPAGĂRII INCENDIULUI LA ELEMENTELE COMBUSTIBILE. 22.67 LA ELEMENTELE COMBUSTIBILE ALE ACOPERIŞULUI, CU PERICOL DE PRODUCERE A UNUI INCENDIU ŞI LA AVIOANELE DIN HANGAR.

22.68 22.6. CARACTERISTICILE INCENDIILOR
22.3.1.Caracteristicile incendiilor la aeroporturi Datorită varietăţii de construcţii cu diverse destinaţii şi funcţionalităţi nu se poate face o caracterizare generală a modului de manifestare a incendiilor pe aeroporturi. În funcţie de locul de izbucnire, caracteristicile incendiilor se aseamănă cu cele ale incendiilor izbucnite în construcţiile civile şi industriale obişnuite, astfel : la clădirea aerogării de pasageri – cu clădirile cu aglomerări de persoane ; la clădirea aerogării de mărfuri – cu depozitele de materiale diverse. Anumite particularităţi le întâlnim la hangarele pentru repararea avioanelor, care sunt tratate separat. 22.3.2.Caracteristicile incendiilor la avioane Caracteristica principală a incendiilor la aeronave o reprezintă reducerea şi oprirea unei mari intensităţi a arderii într-un timp foarte scurt. De aceea, este de o mare importanţă existenţa unor mijloace suficiente ca număr şi disponibilităţi tehnice care să permită abordarea imediată şi eficientă a operaţiunilor de salvare şi de stingere. În cazul unui accident, gravitatea unui eventual incendiu susceptibil de a influenţa activitatea de salvare depinde în mare măsură de cantitatea şi amplasarea carburanţilor în aeronave şi a momentului în care se scurge din rezervoare şi tubulaturi. O deosebită importanţă trebuie acordată suprafeţei pe care s-au revărsat lichidele combustibile (carburantul) din aeronavă. Este necesară în acest sens cunoaşterea următoarelor noţiuni: Zona critică – porţiunea de teren pe care s-a prăbuşit un avion şi în limitele căreia trebuie să se asigure integritatea fuzelajului aeronavei şi menţinerea unor condiţii acceptabile de viaţă călătorilor şi echipajului până la salvarea acestora. Zona critică este o noţiune teoretică şi reprezintă suprafaţa în interiorul căreia trebuie să se localizeze incendiul fiind socotită ca un dreptunghi cu lungimea egala cu cea totală a navei şi cu lăţimea variabilă în funcţie de lăţimea fuzelajului. Pe de altă parte, zona critică este şi o zonă practică, reprezentând suprafaţa reală cuprinsă de incendiu după producerea accidentului.
153

Calcularea zonei critice teoretice (AT) se face în funcţie de lungimea totală a aeronavei, astfel: L < 12 m; 12 m < L < 18 m; AT= L x (12m + W) AT= L x (14m + W)

Pentru îndepărtarea resturilor metalice sub care se află oameni, vor fi folosite mijloace speciale existente pe aeroport aflate în dotarea autospecialelor de descarcerare. Comandantul intervenţiei trebuie să imprime operaţiunii de salvare un ritm atât de alert, încât acestea să se termine într-un interval de 3-5 min de la începerea primei intervenţii. Se poate utiliza apa pulverizată, dar este recomandat aceasta să se facă cu jeturi intermitente de 510 s pe durata unei jumătăţi de minut. Agenţii chimici din pulbere au o capacitate limitată de răcire dar o mare eficienţă la stingere. Odată pneurile dezumflate, se poate utiliza oricare substanţă stingătoare nemaiexistând pericolul exploziei. În cazul incendiilor produse la motoarele turboreactoare când toate sistemele de stingere nu sunt eficace, după oprirea motorului afectat se poate interveni, folosind pentru stingere anhidridă carbonică sau pulberi. Se mai poate utiliza spumă sau apă pulverizată pentru a evita încălzirea structurilor adiacente ale aeronavei. Nu trebuie aplicată spuma la priza de aer sau la gura de evacuare, decât în cazurile în care alte substanţe stingătoare nu reuşesc să controleze incendiul care ameninţă să se dezvolte. Servanţii nu trebuie să se apropie la mai puţin de 7,5 m de priza de aer sau 45 m de gura de evacuare, pentru a nu fi afectaţi de efectul de sucţiune sau suflul motorului. Majoritatea motoarelor actuale au în componenţa lor piese din titan. În cazul în care, datorită unui incendiu de motor acestea se aprind, stingerea nu se poate executa cu substanţe clasice de care dispun marea majoritatea unităţilor de pompieri şi obiectivelor. Dacă incendiul se manifestă în interiorul turbomotorului, este posibil ca piesa să fie lăsate să ardă, fără ca aeronava să fie afectată, dar cu condiţia să nu existe amestecuri de vapori inflamabili la suprafaţa motorului şi să se protejeze integritatea motorului şi a structurilor vecine. Frecvenţa aliajelor pe bază de magneziu în structurile aeronavelor pun probleme deosebite de luptă împotriva incendiilor atunci când piesele având în componenţă acest metal sunt afectate. Forma şi volumul pieselor pe bază de magneziu la structurile normale nu permit aprinderea acestora decât după o expunere îndelungată la foc. Se întâlnesc totuşi excepţii, în cazul pieselor mici pe bază de magneziu, la instalaţiile motrice ce se pot inflama în urma unui incendiu de motor ca şi cazul pieselor trenurilor de aterizare ce se pot aprinde în urma unui incident survenit la aterizare sau în urma unui incendiu la sistemul de frânare. Piesele de magneziu care ard pot fi atacate în fazele iniţiale, cu substanţe stingătoare speciale concepute pentru incendiile de metale piroforice. Atunci când ard mari cantităţi de magneziu aplicarea unor jeturi compacte de apă este totuşi inoportună. Aplicarea masivă de spumă este recomandată în cursul perioadelor critice, atunci când scurgerea carburantului constituie pericolul principal. Odată terminate operaţiunile de salvare şi recuperare, este de dorit, deseori, să se aplice jeturi mari de apă către piesele de magneziu încă în combustie, chiar dacă rezultatul imediat indică o intensificare localizată a flăcărilor şi jerbe de scântei. În ceea ce priveşte măsurile referitoare la securitatea servanţilor, trebuie subliniat faptul că tot personalul care participă la acţiunile de salvare-stingere trebuie să poarte echipamentul de protecţie adecvat. Protecţia echipamentului trebuie completată cu asigurarea unor linii generatoare de spumă pentru realizarea culoarelor de acces şi evacuarea pentru servanţi şi pentru pasageri.

154

Salvatorii trebuie să cunoască perfect valoarea şi limitele echipamentului de protecţie de care dispun, pentru a evita situaţiile de falsă securitate, ei trebuie să cunoască primejdiile la care riscă să-i expună involuntar pe ocupanţii aeronavei la traversarea unei atmosfere periculoase. Trebuie evitat ca realizarea protecţiei cu spumă să se facă direct pe corpurile salvatorilor pentru a nu le îngreuna sau împiedica vizibilitatea. De asemenea, trebuie cunoscut faptul că protejarea cu apă a salvatorilor aflaţi în apropierea unei puternice surse de radiaţii calorice trebuie executată fără intermitenţă până la depărtarea de aceasta. În caz contrar, apa impregnată sau aflată pe costumul de protecţie începe să se evapore, ajungând la temperatura de fierbere şi producând ea însăşi arsuri grave. De asemenea, combustia şi carbonizarea materialelor din interiorul cabinei pot produce gaze toxice periculoase : CO, HC1, Cl, acid cianhidric. Pompierii care vor trebui să intre într-o cabină plină de fum vor trebui să utilizeze aparate autonome de respirat pentru care se va asigura un stoc de butelii pentru o intervenţie continuă. 22.3.3.Intervenţia la hangare Recunoaşterea Pe timpul recunoaşterii, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească următoarele: 1) Când în hangare ard avioane: numărul de avioane incendiate, locul de izbucnire, proporţiile şi modul de manifestare ale incendiului ; numărul avioanelor neincendiate, dar aflate în pericol şi necesitatea protejării lor până la evacuare ; poziţia avioanelor incendiate faţă de vecinătăţi, căile mijloacele şi ordinea de evacuare rapidă a acestora, pericolul propagării incendiului de la avion la elementele de construcţie ; locul unde se va asigura stingerea avionului incendiat. 2) Când ard elementele de construcţie ale hangarului : tipul construcţiei hangarului, starea elementelor de construcţie ale acestuia, existenţa pericolului de prăbuşire şi zona unde este posibil să se producă, avioanele sau utilaje de valoare ce pot fi afectate de prăbuşire şi măsurile ce se impun pentru scoaterea rapidă a acestora din zona periclitată ; suprafaţa incendiată, direcţiile de propagare a incendiului şi necesitatea executării unor tăieri în scopul limitării acestei propagări, pericolul incendierii avioanelor sau altor materiale ca urmare a căderii jăratecului sau a unor părţi aprinse din astereală ; numărul avioanelor din hangar aflate în pericol de incendiere sau de distrugere, ca urmare a prăbuşirii acoperişului, măsurile ca trebuiesc luate pentru menţinerea capacităţii portante a elementelor de susţinere a acestuia şi pentru protejarea avioanelor până la scoaterea lor din zona periclitată, căile şi mijloacele ce vor fi folosite în această operaţiune. Stingerea incendiului În situaţia producerii incendiului în interiorul unui hangar comandantul intervenţiei este obligat să organizeze acţiunea de stingere pe două sectoare de intervenţie, şi anume :

155

un sector de intervenţie cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului la avioanele incendiate şi de protejare a avioanelor vecine aflate în pericol, până la organizarea evacuării acestora în afara hangarului incendiat. Se vor folosi, de regulă, ţevi de apă, cu excepţia cazurilor când ard carburanţi, când se va acţiona cu spumă. un sector de intervenţie cu misiunea de localizare şi lichidare a incendiului izbucnit la acoperiş şi de păstrare a capacităţii portante a elementelor metalice de construcţie ale acestuia destinându-se ţevi tip "B" care vor acţiona în interiorul hangarului de pe scări culisabile fixate pe pereţii hangarului, cât mai aproape de elementele pe care urmează să le protejeze sau să le stingă. În cazul unui incendiu generalizat, în hangar şi la anexele acestuia, se organizează un singur sector de stingere, cu dispozitivul de intervenţie amplasat pe perimetrul hangarului şi dotat cu numărul de ţevi tip "B" şi de tunuri stabilit prin planul de intervenţie. Şi în acest caz, comandantul intervenţiei trebuie să concentreze întregul efort al forţelor şi mijloacelor de care dispune pentru evacuarea din hangar a cât mai multor avioane, luând totodată măsuri de păstrare a capacităţii portante a elementelor metalice, până la scoaterea pe piste a aeronavelor, după care se trece la îndeplinirea misiunii de lichidare totală a incendiului. Pentru evacuare se vor folosi mijloacele de tracţiune din dotarea aeroportului, sarcina executării acestei operaţiuni încredinţându-se personalului tehnic specializat de pe aeroport. În cazul revărsării carburanţilor în hangar, comandantul intervenţiei, concomitent cu operaţiunea de evacuare, sub protecţia jeturilor de apă pulverizată, a avioanelor periclitate de incendiu va ordona realizarea de diguri de nisip pentru limitarea scurgerii carburanţilor şi acumularea acestora într-o zonă unde se va executa stingerea incendiului cu jeturi de apă compacte. Când stratul de carburant are grosimea mai mică de 5 cm sau cu spumă când stratul este mai gros. Ulterior, se va acţiona şi asupra orificiului sau spărturii prin care carburantul se scurge, încercându-se obturarea acestora prin astuparea cu dopuri de lemn sau îndoirea conductelor deteriorate. Pentru evitarea exploziei rezervoarelor cu carburanţi ca efect al căldurii radiate, comandantul intervenţiei trebuie să destine ţevi cu apă pentru răcirea acestora. O atenţie deosebită se va acorda securităţii servanţilor în special a celor care acţionează de pe scări culisabile, scări fixe de incendiu sau autoscări, la înălţime, aceştia fiind obligaţi să se asigure de treptele scărilor sau de elementele sigure ale construcţiilor. Servanţii care acţionează în interiorul hangarului se vor amplasa cât mai aproape de pereţii portanţi ai acestuia şi vor acţiona echipaţi cu costumele de protecţie anticalorice şi aparatele de respirat autonome.

156

22.7. CONCLUZII SI ÎNVĂŢĂMINTE 22.69
22.70 DIN
ACŢIUNILE DE SALVARE ŞI DE STINGERE ÎNTREPRINSE, DIN DESFĂŞURAREA CU SUCCES A OPERAŢIUNILOR, AU REZULTAT DOUĂ CONCLUZII FOARTE IMPORTANTE LEGATE DE

:

22.71 TIMPUL DE INTRARE ÎN DISPOZITIVUL DE LUPTĂ ; 22.72 MIJLOACELE TEHNICE AFLATE LA DISPOZIŢIA FORŢELOR CE INTERVIN. 22.73 NORMELE ÎN VIGOARE, AVÂND LA BAZĂ CARACTERISTICILE MATERIALELOR UTILIZATE ÎN INDUSTRIA AERONAUTICĂ ŞI COMPORTAREA ACESTORA LA FOC, A STABILIT CĂ O INTERVENŢIE LA O AERONAVĂ INCENDIATĂ ARE ŞANSE SĂ FIE ÎNCUNUNATĂ CU SUCCES NUMAI DACĂ ACEASTA SE ÎNTREPRINDE LA CEL MULT 2 MINUTE DE LA DECLANŞAREA INCENDIULUI. 22.74 DUPĂ ACEST TERMEN, INTERVENŢIA ARE MAI MULT O VALOARE MORALĂ. 22.75 PENTRU ACEASTA, MAŞINILE DE INTERVENŢIE AFLATE ÎN DOTAREA FORŢELOR CE INTERVIN PE AEROPORT TREBUIE SĂ ASIGURE DEPLASAREA LA LOCUL CATASTROFEI ÎN CEA MAI MARE VITEZĂ. NORMELE INTERNAŢIONALE PREVĂD CA MAŞINILE RAPIDE DE INTERVENŢIE SĂ ATINGĂ O VITEZĂ MAXIMĂ DE CEL PUŢIN 105 KM/H CU O ACCELERAŢIE DE MINIM 80 KM/H ÎN 25 SECUNDE. 22.76 ACEASTA TREBUIE SĂ TRANSPORTE CEL PUŢIN 1200 LITRI DE SUBSTANŢĂ STINGĂTOARE PE MINUT PENTRU TUNURI ŞI ŢEVI DE REFULARE. 22.77 PENTRU REALIZAREA ACESTOR TIMPI MINIMI DE INTERVENŢIE ESTE NECESARĂ O ANUNŢARE PROMPTĂ A INCIDENTULUI LA FORŢELE CE INTERVIN, PRECUM ŞI REALIZAREA UNOR CĂI DE ACCES PRACTICABILE ÎN ORICE ANOTIMP CĂTRE ORICE PUNCT AL AEROPORTULUI. 22.78 DOTAREA ACTUALĂ A AEROPORTURILOR DIN ŢARA NOASTRĂ NU ASIGURĂ CONDIŢIILE CERUTE DE NORMELE INTERNAŢIONALE PRIVIND EXISTENŢA UNOR MIJLOACE RAPIDE DE INTERVENŢIE, CAPABILE SĂ PROTEJEZE PASAGERII ŞI AERONAVA PÂNĂ LA SOSIREA MIJLOACELOR GRELE DE STINGERE.

22.79 SE

IMPUNE, ASTFEL, STUDIEREA ADOPTĂRII PE MAŞINILE DE PRODUCŢIE INTERNĂ A UNOR REZERVOARE PENTRU

REALIZAREA CANTITĂŢII MINIME INIŢIALE DE SUBSTANŢĂ SPUMANTĂ ŞI A UNOR AUTOSPECIALE CU PULBERE, AZOT, HALONI, ETC. TĂIERILOR ÎN

LIPSESC, SAU FUZELAJ ŞI

SUNT INSUFICIENTE, MIJLOACELE NECESARE DE INTERVENŢIE PENTRU REALIZAREA EXECUTAREA DESCHIDERILOR PENTRU EVACUAREA PERSOANELOR ÎN CAZUL ÎN CARE

IEŞIRILE DE NECESITATE NU POT FI UTILIZATE DATORITĂ DEFORMĂRILOR SAU A POZIŢIEI INCENDIULUI.

22.80 PROPRII

ACCIDENTELOR AERONAVELOR LA SOL SUNT SCURGERILE DE CARBURANT DIN REZERVOARELE AMPLASATE ÎN

PLANURILE DETERIORATE, CU PERICOLUL ÎMPRĂŞTIERII CARBURANTULUI PE SUPRAFEŢE MARI ŞI APRINDERII ACESTUIA, FĂCÂND IMPOSIBILĂ APROPIEREA DE AERONAVĂ ŞI SALVAREA PASAGERILOR.

22.81 REZULTĂ DE AICI NECESITATEA DOTĂRII SERVICIILOR DE POMPIERI CIVILI ALE AEROPORTURILOR CU UTILAJE SPECIALE DE REALIZARE A UNOR COVOARE DE SPUMĂ. NORMELE INTERNAŢIONALE PRETIND CA REALIZAREA COVORULUI DE SPUMĂ SĂ SE FACĂ CU MAŞINI SPECIALE, ALTELE DECÂT CELE FOLOSITE LA STINGERE, IAR CANTITĂŢILE DE APĂ NORMATE NECESARE PENTRU FORMAREA ACESTUIA, ÎN FUNCŢIE DE TIPUL DE AVION SUNT CUPRINSE ÎNTRE 30 ŞI 70 MII LITRI.

22.82 PENTRU ACŢIONĂRI LA STINGERI DE AVIOANE DE MARE CAPACITATE CU ÎNĂLŢIMI ALE FUZELAJULUI DE 5-6
M, UNELE FIRME AU REALIZAT UTILAJE CU BRAŢE TELESCOPICE PREVĂZUTE CU NACELĂ.

22.83 INSTALAŢIA

DE ALIMENTARE CU APĂ PENTRU STINGERE ESTE SOLIDARĂ CU BRAŢUL ŞI ALIMENTEAZĂ UN TUN

ACŢIONAT DE LA MAŞINA DE INTERVENŢIE DE CĂTRE CONDUCĂTORUL ACESTEIA.

UTILAJUL

PREZINTĂ AVANTAJE

PRIVIND REDUCEREA PERSONALULUI DE DESERVIRE, DIMINUAREA FACTORULUI UMAN DIN ZONELE DE PERICOL, POSIBILITATEA FOLOSIRII LA STINGERE A CLĂDIRILOR ÎNALTE (TURNURI DE CONTROL), ADAPTAREA UNOR BATERII CU ELEMENTE OPTICE PENTRU ILUMINAREA UNOR ZONE ETC.

22.84 PÂNĂ

LA REALIZAREA UNOR UTILAJE DE ÎNALTĂ EFICIENŢĂ ŞI ADOPTAREA ACESTORA PE AEROPORTURILE NOASTRE,

ESTE NECESARĂ LUAREA UNOR MĂSURI MAI HOTĂRÂTE PENTRU ÎNCADRAREA SERVICIILOR DE POMPIERI CIVILI CONFORM PREVEDERILOR LEGALE, CU ASIGURAREA EFECTIVĂ A PERSONALULUI CU ACTIVITATEA OPERATIVĂ NECESARĂ PE TOATĂ DURATA UNEI ZILE ŞI POSIBILITATEA ANUNŢĂRII ŞI ADUNĂRII ACESTUIA ÎN TIMP UTIL.

22.85 SE

IMPUNE,

DE

ASEMENEA,

REALIZAREA

UNUI

PLAN

DE

INTERVENŢIE

LA

NIVELUL

FIECĂRUI

AEROPORT,

CONSIDERÂNDU-SE TOATE UTILAJELE ŞI MIJLOACELE EXISTENTE CE POT FI UTILIZATE, PRECUM ŞI MOBILIZAREA ŞI ÎNDRUMAREA OPERATIVĂ ŞI EFICIENTĂ A ACESTORA PENTRU FIECARE SCENARIU DE INCENDIU CONSIDERAT.

157

22.8. DOTĂRI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR LA AEROPORTURI
22.86 DOTAREA P.S.I. 22.87 STAŢII
A TUTUROR CLĂDIRILOR ŞI SPAŢIILOR UNUI AEROPORT ESTE ASIGURATĂ ÎN CONFORMITATE CU CU DETECTOARE DE FUM, DETECTOARE DE CĂLDURĂ SAU NORMELE LEGALE ŞI CONSTĂ ÎN PRINCIPAL DIN: DE ALARMARE ÎN CAZ DE INCENDIU PREVĂZUTE BUTOANE MANUALE RACORD LA CENTRALA DE SEMNALIZARE;

22.88 SISTEME DE ALARMARE ŞI STINGERE TIP SPRINKLER; 22.89 INSTALAŢII DE STINGERE TIP DRENCER; 22.90 INSTALAŢII DE ANUNŢARE PRIN REŢEAUA SPECIALĂ DE TELEFONIE; 22.91 STAŢIILE (RADIOTELEFOANELE) FIXE ŞI PORTABILE; 22.92 REŢELE DE HIDRANŢI INTERIORI ŞI EXTERIORI; 22.93 MIJLOACE INIŢIALE DE STINGERE : STINGĂTOARE CU SPUMĂ CHIMICĂ, CU PULBERE ŞI CO2 ŞI CU CO2 MANUALE ŞI CAROSABILE. 22.94 22.95 SPECIFICĂ AEROPORTURILOR ESTE PREZENŢA DEPOZITELOR DE CARBURANŢI-LUBRIFIANŢI CU REZERVOARE DE MARE CAPACITATE SUB ŞI SUPRATERANE, RAMPE CF DE DESCĂRCARE A COMBUSTIBILILOR DIN CISTERNE, RAMPE DE ÎNCĂRCARE CU COMBUSTIBIL A AUTOALIMENTATOARELOR PENTRU AVIOANE, LABORATOARE DE ANALIZĂ A PRODUSELOR PETROLIERE ETC. 22.96 DOTĂRILE P.S.I. A ACESTOR CONSTRUCŢII SUNT IDENTICE CU NORMELE GENERALE DE DOTARE PREVĂZUTE PENTRU FIECARE TIP DE CONSTRUCŢIE. 22.97 PISTELE DE DECOLARE-ATERIZARE, CĂILE DE RULARE ŞI PLATFORMELE DE PARCARE, PENTRU AERONAVE, SUNT PREVĂZUTE CU MIJLOACE DE STINGERE INIŢIALE (STINGĂTOARE MANUALE ŞI CAROSABILE) ŞI REŢELE DE HIDRANŢI EXTERIORI, FOLOSITE, DUPĂ CAZ, ŞI ÎN STRÂNSĂ COOPERARE CU INSTALAŢIILE PROPRII ALE AERONAVELOR ŞI CU AUTOSPECIALELE DE STINS INCENDII.

22.9. 22.98
22.99 22.100

DOTĂRI PRIVIND PREVENIREA ŞI STINGEREA INCENDIILOR LA AERONAVE ŞI MODUL DE ACŢIUNE AL ECHIPAJULUI.
PENTRU
COMBATEREA INCENDIILOR PRODUSE LA AERONAVELE AFLATE ÎN ZBOR AU FOST PROIECTATE ŞI

APLICATE O SERIE DE INSTALAŢII DE DETECTARE ŞI STINGERE, CU FUNCŢIONARE AUTOMATĂ SAU ÎN REGIM MANUAL.

LA

TOATE TIPURILE MODERNE DE AERONAVE, ÎN FUNCŢIE DE ECHIPAMENTUL ANTIINCENDIU ADOPTAT, AU FOST STABILITE MĂSURI DE INTERVENŢIE ŞI PRIORITĂŢI ÎN APLICAREA ACESTORA PENTRU COMBATEREA EFECTELOR INCENDIILOR SURVENITE ŞI ÎMPIEDICAREA DEZVOLTĂRII LOR.

22.101

LA

AVIONUL DE TIP

BOEING 727

SISTEMUL ANTIINCENDIU ESTE COMPUS DIN DETECTOARE DE CĂLDURĂ,

MODUL DE SEMNALIZARE LA BORDUL DE COMANDĂ,

(SISTEM

OPTICO-ACUSTIC) ŞI INSTALAŢIA SPECIALĂ DE STINGERE

COMPLETATE CU MIJLOACE INIŢIALE ŞI ECHIPAMENT DE PROTECŢIE ŞI SALVARE, ÎN FUNCŢIE DE COMPARTIMENTELE AFECTATE.

22.102

ECHIPAMENTUL

ANTIINCENDIU PENTRU COMPARTIMENTUL

"MOTOARE"

ESTE COMPUS DIN DETECTOARE DE

4 BUTELII DE CO2 POZATE DOUĂ CÂTE DOUĂ PE FIECARE PLAN. ACEST AVION ESTE, "LUNG CURIER" ŞI ESTE ECHIPAT CU 4 MOTOARE TURBOREACTOARE POZATE ÎN CONSOLĂ, CÂTE DOUĂ PE FIECARE PLAN. PRACTIC, DECI, ESTE O BUTELIE DE CO2 PENTRU FIECARE MOTOR ÎN PARTE. CONDUCTELE PORNESC DE LA ACESTE BUTELII, PRECUM ŞI SUPAPELE EXISTENTE PE TRASEU FAC POSIBILĂ FOLOSIREA AMBELOR BUTELII DE PE UN PLAN PENTRU STINGEREA INCENDIULUI DECLANŞAT LA UN SINGUR MOTOR. 22.103 ACŢIUNEA DE VERIFICARE CONSTĂ ÎN MĂRIREA VITEZEI DE ÎNAINTARE ŞI CONCOMITENT IZOLAREA MOTORULUI RESPECTIV. ÎN DECURS DE CÂTEVA SECUNDE BECUL DE SEMNALIZARE TREBUIE SĂ SE STINGĂ, DACĂ NU SE ACŢIONEAZĂ ÎN CONTINUARE CONFORM FAZELOR INSERATE ÎN PROCEDURA DE STINGERE A INCENDIILOR ASTFEL: 22.104 SE DECLANŞEAZĂ BUTELIA DE CO2 CORESPUNZĂTOARE MOTORULUI INCENDIAT, DACĂ DUPĂ MAXIM 30" BECUL DE SEMNALIZARE NU SE STINGE SE PROCEDEAZĂ LA DESCĂRCAREA CELEI DE A 2-A BUTELII DE CO2. ÎN TOT ACEST TIMP SE MĂREŞTE VITEZA AERONAVEI ÎN ZBOR, PENTRU SMULGEREA FLĂCĂRII. NELICHIDAREA NICI ÎN ACESTE CONDIŢII A INCENDIULUI DECLANŞAT LA COBORÂREA AERONAVEI ÎNTR-O VITEZĂ SPORITĂ ŞI APLICAREA PROCEDURII DE ATERIZARE PE CEL MAI APROPIAT AEROPORT.
CĂLDURĂ DISPUSE ÎN MOTOGONDOLĂ ŞI DIN PUNCT DE VEDERE AL AUTONOMIEI DE ZBOR,

158

22.105

DETECTOARE

DE CĂLDURĂ SE MAI GĂSESC ŞI ÎN COMPARTIMENTELE TRENULUI DE ATERIZARE, IAR LA

SEMNALIZAREA DE INCENDIU, ACEST COMPARTIMENT, NEAVÂND ASIGURATE MIJLOACE DE STINGERE, SE PROCEDEAZĂ LA SCOATEREA TRENULUI DE ATERIZARE ŞI BLOCAREA CU PANOURILE DESCHISE ÎN AŞA FEL ÎNCÂT STINGEREA SE REALIZEAZĂ PRIN ACŢIUNEA CURENŢILOR DE AER LA VITEZA DE CROAZIERĂ ŞI TEMPERATURI SCĂZUTE CE SE ÎNREGISTREAZĂ LA ALTITUDINE.

22.106 ALTE COMPARTIMENTE CE MAI POT FI AFECTATE DE INCENDIU ÎN TIMPUL ZBORULUI (ECHIPAJULUI ŞI PASAGERILOR) ŞI CALELE DE BAGAJE CE SE AFLĂ DISPUSE SUB CABINELE PASAGERILOR.

SUNT CABINELE

22.107

ÎN

CABINA PILOŢILOR, ÎNTR-UN COMPARTIMENT SPECIAL SE AFLĂ UN STINGĂTOR MANUAL CU

CO2,

UN

FUZELAJUL AVIONULUI, OCHELARI ANTIFUM, MÂNUŞI DE ECHIPAMENTUL MAI SUS MENŢIONAT SE REPARTIZEAZĂ DE OBICEI MECANICULUI DE BORD CARE INTERVINE LA INCENDIILE DECLANŞATE ÎN CALE SAU CABINE. 22.108 ÎN CAZUL DECLANŞĂRII INCENDIILOR ÎN ACESTE COMPARTIMENTE, ECHIPAJUL ESTE OBLIGAT SĂ-ŞI APLICE PE
TOPORAŞ CE SE FOLOSEŞTE LA DESCHIDERI FORŢATE PRIN AZBEST ŞI UN APARAT IZOLANT CU OXIGEN. FAŢĂ MĂŞTILE DE OXIGEN ŞI SE MĂREŞTE LA MAXIM VENTILAŢIA FORŢATĂ PENTRU EVACUAREA FUMULUI CONCOMITENT CU COBORÂREA PLAFONULUI DE ZBOR PÂNĂ LA LIMITA LA CARE SE ECHILIBREAZĂ PRESIUNEA DIN INTERIOR CU CEA EXTERIOARĂ, ŞI

(ÎN

CAZUL INCENDIULUI ÎN CABINA PILOŢILOR) SE DESCHIDE FEREASTRA PENTRU AERISIREA NATURALĂ.

ÎN

TOATE

CAZURILE SE IZOLEAZĂ CABINELE ÎNTRE ELE.

22.109 CABINELE DE PASAGERI SUNT DOTATE CU 4 STINGĂTOARE MANUALE DIVERSIFICATE : 2 CU APĂ ŞI CO2 ŞI 2 CU PULBERI USCATE, DISPUSE COMBINAT, CÂTE DOUĂ ÎN FAŢA ŞI ÎN SPATELE COMPARTIMENTULUI PASAGERILOR. 22.110 ECHIPAMENTUL DE PROTECŢIE ESTE COMPUS DIN MĂŞTI, CÂTE 4 MĂŞTI LA UN RÂND DE 3 LOCURI PENTRU PASAGERI. PENTRU URGENŢE MEDICALE AERONAVA MAI ARE PREVĂZUTE 8 BUTELII INDIVIDUALE. 22.111 ÎN CALELE DE BAGAJE NU SUNT DETECTOARE, INCENDIUL DECLANŞAT FIIND OBSERVAT ÎN CABINA DE PASAGERI PRIN APARIŢIA FUMULUI. SISTEMUL DE PĂTRUNDERE CU STINGĂTORUL ESTE NUMAI PENTRU CALELE DIN FAŢĂ. LA CALELE DIN SPATELE AVIONULUI SUNT DOUĂ FERESTRUICI DE URMĂRIRE, EVOLUŢIA ORICĂRUI INCENDIU DÂND POSIBILITATEA AERONAVEI DE A ATERIZA ÎN SIGURANŢĂ PE CEL MAI APROPIAT AEROPORT. 22.112 LA AVIONUL IL-18 "MEDIU CURIER", CU 4 MOTOARE TURBOPROPULSOARE DISPUSE PE PLANURI ÎN GONDOLĂ, DOUĂ CATE DOUĂ, SISTEMUL ANTIINCENDIU FUNCŢIONEAZĂ ASTFEL : 22.113 LA APARIŢIA INCENDIULUI, PRIMA URGENŢĂ A SISTEMULUI DE STINGERE ACŢIONEAZĂ AUTOMAT. ÎN TIMPUL ACESTA SUNĂ SIRENA ŞI SE ILUMINEAZĂ TABLOUL ROŞU CORESPUNZĂTOR. DACĂ INCENDIUL ARE LOC ÎN GONDOLĂ VA APARE INDICAŢIA "INCENDIU ÎN GONDOLĂ” CARE SEMNALIZEAZĂ APARIŢIA INCENDIULUI ŞI TOTODATĂ SE APRINDE BECUL VERDE DE SEMNALIZARE A POZIŢIEI DESCHISE A ROBINETELOR ELECTROMAGNETICE DE DISTRIBUŢIE. APOI SE IAU URMĂTOARELE MĂSURI : 22.114 SE CUPLEAZĂ MANUAL COMUTATORUL CORESPUNZĂTOR – DEBITAREA AMESTECULUI SPRE MOTOR; 22.115 SE OPREŞTE MOTORUL AVARIAT; 22.116 SE ÎNCHIDE ROBINETUL DE COMBUSTIBIL (ROBINETUL DE INCENDIU) AL MOTORULUI AVARIAT ŞI SE OPREŞTE CAPTAREA AERULUI DE LA AMBELE MOTOARE ALE ACELEI ARIPI LA CARE S-A CONSTATAT INCENDIUL; 22.117 SE DECONECTEAZĂ GENERATORUL DE C.A. ŞI CEL DE C.C. ALE MOTORULUI AVARIAT; 22.118 DACĂ URGENŢA PRIMĂ A SISTEMULUI DE STINGERE A INCENDIULUI NU A ACŢIONAT AUTOMAT (NU S-A STINS BECUL VERDE), ACESTA SE PUNE ÎN FUNCŢIUNE MANUAL CU AJUTORUL ÎNTRERUPTORULUI CORESPUNZĂTOR DE PE PANOUL ANTIINCENDIU. ÎN URMA ACESTUI FAPT TREBUIE SĂ SE APRINDĂ BECUL VERDE CARE SEMNALIZEAZĂ POZIŢIA DESCHISĂ A ROBINETULUI DE DISTRIBUŢIE; 22.119 DACĂ PESTE 5" DUPĂ ACŢIONAREA PRIMEI URGENŢE NU S-A STINS TABLOUL ROŞU, "INCENDIU ÎN GONDOLĂ", SE CUPLEAZĂ MANUAL CEA DE A DOUA URGENŢĂ A SISTEMULUI DE STINGERE A INCENDIULUI ÎN GONDOLĂ; 22.120 DACĂ INCENDIUL A FOST OBSERVAT VIZUAL, FĂRĂ A AŞTEPTA SEMNALUL DE INCENDIU SE CUPLEAZĂ, CU AJUTORUL COMUTATOARELOR RESPECTIVE, URGENŢA PRIMĂ A SISTEMULUI DE STINGERE A INCENDIULUI ÎN MOTOR, IAR DUPĂ 6" LA NEVOIE ŞI URGENŢA A DOUA DE STINGERE A INCENDIULUI ÎN GONDOLA. 22.121 ÎN ACELAŞI MOD SE ACŢIONEAZĂ ŞI ÎN CAZUL SEMNALIZĂRII PANOURILOR "INCENDIU ÎN MOTOR", ACŢIONÂNDU-SE ASUPRA COMUTATORULUI "DEBITAREA SOLUŢIEI ANTIINCENDIARE SPRE MOTOR". ÎN CAZUL SEMNALIZĂRII "INCENDIU LA INSTALAŢIA AUXILIARĂ DE FORŢĂ" SE ACŢIONEAZĂ ASUPRA COMUTATORULUI "DEBITAREA SOLUŢIEI ANTIINCENDIARE SPRE INSTALAŢIA DE FORŢĂ. 22.122 ACEST TIP DE AERONAVĂ ARE PREVĂZUTE DUZE DE INUNDARE CU AMESTEC STINGĂTOR A REZERVOARELOR DE COMBUSTIBIL. CONCOMITENT ÎN REZERVOARE SE PROCEDEAZĂ ŞI LA INUNDAREA CU CO2.

159

22.123
NR.3”.

DUPĂ AL CĂRUI SEMNAL SE CUPLEAZĂ SIRENA ŞI SE APRINDE BECUL DE SEMNALIZARE ROŞU

DACĂ INCENDIUL ARE LOC ÎN CALA DE BAGAJE NR.3 SE CONTROLEAZĂ CU SISTEMUL AUTONOM SSP-2-A, "INCENDIU ÎN CALA BAGAJE
VIZUAL AL SPAŢIULUI INTERIOR AL CALEI DE BAGAJE SE FACE PRIN GEMULEŢUL DE CONTROL DE PE

CONTROLUL

CADRUL NR.6 CU CUPLAREA SIMULTANĂ A PLAFONIERELOR DE ILUMINAT A CALEI DE BAGAJE.

22.124 LICHIDAREA INCENDIULUI SE FACE CU SISTEMUL AUTONOM DE STINGERE A INCENDIULUI DE LA CALA DE BAGAJE NR.3 DIN CARE FAC PARTE DOUĂ STINGĂTOARE ÎNCĂRCATE CU FREON. COMANDA DEBITĂRII SUBSTANŢEI IGNIFUGE ÎN CALA DE BAGAJE NR.3 SE FACE MANUAL CU AJUTORUL COMUTATORULUI "DEBITAREA SUBSTANŢEI ÎN CALA DE BAGAJE NR.3" CARE SE AFLĂ ÎN PARTEA DE JOS A PANOULUI DE COMANDĂ A SISTEMELOR ANTIINCENDIU. 22.125 LA CUPLAREA SEMNALIZĂRII, (SIRENA + BECUL ROŞU) – INCENDIUL DIN CALA DE BAGAJE, SE RAPORTEAZĂ EVENIMENTUL DE ZBOR DISPECERATULUI SERVICIULUI DE TRAFIC, IAR COMUTATORUL "DEBITAREA SUBSTANŢEI ÎN CALA DE BAGAJE NR. 3" SE TRECE ÎN POZIŢIA "URGENŢA I". 22.126 DUPĂ DESCĂRCAREA STINGĂTORULUI ESTE POSIBILĂ CUPLAREA SEMNALIZĂRII APARIŢIEI FUMULUI ÎN CALA DE BAGAJE. DACĂ ÎN URMA FOLOSIRII STINGĂTORULUI DE PRIMĂ URGENŢĂ INCENDIUL NU VA FI LICHIDAT (CONTINUĂ SĂ ARDĂ BECUL DE SEMNALIZARE "INCENDIU ÎN CALA DE BAGAJE" SAU INCENDIUL SE VEDE PRIN FERESTRUICA DE PE CADRUL NR.56), SE TRECE COMUTATORUL DE DEBITARE A SUBSTANŢEI IGNIFUGE ÎN POZIŢIA "URGENŢA A II-A". 22.127 DACĂ INCENDIUL VA FI LICHIDAT, SE CONTINUĂ ZBORUL LA CEL MAI APROPIAT AERODROM PENTRU ATERIZARE, CONTROLÂND VIZUAL TOT INTERIORUL CALEI DE BAGAJE. 22.128 ÎN CAZUL INCENDIULUI ÎN CABINELE AVIONULUI PENTRU LICHIDAREA FOCARELOR PERICULOASE SE FOLOSESC STINGĂTOARE MANUALE, ÎN CARE SE FOLOSEŞTE FREON ŞI AMESTEC DA APĂ ŞI ETILENGLICOL. PENTRU
PROTEJAREA ORGANELOR DE RESPIRAŢIE ŞI VEDERE ALE MEMBRILOR ECHIPAJULUI ÎMPOTRIVA ACŢIUNII FUMULUI SE FOLOSESC MĂŞTILE DE OXIGEN. ÎN CAZ DE NEVOIE PENTRU CONTROLUL ŞI LICHIDAREA FOCARELOR DE INCENDIU SE FOLOSESC APARATE DE OXIGEN PORTABILE CU MĂŞTI CONTRA FUMULUI.

22.129

LA

DEPISTAREA

INCENDIULUI

CONTROLORULUI DE TRAFIC, SE PUN MĂŞTILE DE

(FUMULUI) ÎN CABINA PILOŢILOR SE RAPORTEAZĂ FUM, SE VERIFICĂ DACĂ ESTE ÎNCHISĂ UŞA DE INTRARE

EVENIMENTUL ÎN CABINĂ, SE

STABILEŞTE SURSA DE FUM SAU INCENDIU, DUPĂ POSIBILITĂŢI SE LICHIDEAZĂ PORŢIUNEA PERICULOASĂ ŞI SE IAU MĂSURILE PENTRU LICHIDAREA FOCARULUI CU AJUTORUL STINGĂTOARELOR MANUALE ŞI SE EXECUTĂ COBORÂREA URGENTĂ PÂNĂ LA ÎNĂLŢIMEA DE ZBOR SIGURĂ ÎN CONDIŢIILE METEO ŞI DE RELIEF ALE ŢINUTULUI.

ROMBAC 1-11/300 AU ÎN DOTARE INSTALAŢII SPECIALE DE DETECTARE (DETECTOARE DE FUM) ŞI DE STINGERE CU CO2.
DE PASAGERI TIP

22.130

AERONAVELE

PENTRU STINGEREA INCENDIILOR

PENTRU FIECARE MOTOR, CÂTE UNUL AMPLASAT DE O PARTE ŞI CEALALTĂ A FUZELAJULUI CĂTRE AMPENAJUL VERTICAL, ESTE AFECTATĂ CÂTE O BUTELIE DE CO2. O A TREIA BUTELIE CU C02 ESTE AFECTATĂ SURSEI AUXILIARE (MOTOGENERATOR). 22.132 PENTRU CABINA PILOŢILOR ŞI SPAŢIUL PASAGERILOR AU FOST ASIGURATE 2 BUTELII CU APĂ ŞI DESCĂRCARE CU CO2 ŞI 5 BUTELII CU CO2, DIN CARE UNA ÎN CABINA DE COMANDĂ. 22.133 ÎN CAZUL DECLANŞĂRII UNUI INCENDIU LA UNUL DIN MOTOARE LA BORDUL DE COMANDĂ AL AERONAVEI SE SEMNALIZEAZĂ PREZENŢA ACESTUIA. INTERVENŢIA DE STINGERE ESTE CONDUSĂ DE COMANDANTUL AERONAVEI SAU DE COMANDANTUL ADJUNCT ŞI SE EXECUTĂ MANUAL. 22.134 FIECARE OPERAŢIE ESTE ANUNŢATĂ ÎN PREALABIL DE CEL CARE O EXECUTĂ ŞI CONFIRMATĂ DE COMANDANT. 22.135 PENTRU STINGERE SE ACŢIONEAZĂ CU AJUTORUL INSTALAŢIEI CU CO2 AFERENTĂ MOTORULUI RESPECTIV. ÎN CAZUL ÎN CARE ACEASTA NU ESTE SUFICIENTĂ SE POATE ACŢIONA CU O A DOUA BUTELIE DE CO2. 22.136 DACĂ INCENDIUL NU ESTE STINS COMANDANTUL AERONAVEI HOTĂRĂŞTE DACĂ MOTORUL POATE FI OPRIT SAU DACĂ SE VA PROCEDA LA ATERIZARE PE CEL MAI APROPIAT AEROPORT. 22.137 ÎN CAZUL DECLANŞĂRII UNUI INCENDIU ÎN CABINA DE COMANDĂ, CABINA PASAGERILOR SAU CALELE DE BAGAJE, DETECTAREA ACESTORA SE FACE PRIN APARIŢIA FUMULUI ÎN ZONELE RESPECTIVE (ÎN CAZURI SPECIALE, UNELE AERONAVE DE ACEST TIP SUNT DOTATE CU DETECTOARE DE FUM LA GRUPURILE SANITARE). ACŢIONAREA LA STINGERE SE FACE CU AJUTORUL STINGĂTOARELOR MANUALE, ASIGURÂNDU-SE VENTILAREA LA MAXIMUM A COMPARTIMENTULUI RESPECTIV, SAU, ÎN CAZUL APARIŢIEI INCENDIULUI ÎN CABINA PILOŢILOR, COBORÂREA PÂNĂ LA ALTITUDINEA DE EGALIZARE A PRESIUNILOR, INTERIOARĂ ŞI EXTERIOARĂ, ŞI VENTILAREA CABINEI PRIN DESCHIDEREA GEAMURILOR. 22.138 PENTRU PREVENIREA APRINDERII SUBSTANŢELOR INFLAMABILE DATORATE ACUMULĂRILOR DE ELECTRICITATE STATICĂ, AVIOANELE AU LA CAPETELE ARIPILOR NIŞTE BARE CU PERII DE SÂRMĂ, PRIN INTERMEDIUL CĂRORA ÎNCĂRCĂTURA STATICĂ SE CEDEAZĂ AERULUI. 22.139 160

22.131

23. STINGEREA INCENDIILOR IN INDUSTRIA ENERGETICA 23.4. CARACTERISTICI CONSTRUCTIVE SI FUNCŢIONALE
23.4.1 CENTRALE TERMICE
O centrala electrica este o întreprindere complexa ce foloseşte ca materie prima o resursa energetica primară, având ca produs finit energia electrică; în anumite cazuri pe lângă energia electrica aceasta mai furnizează căldura ,sub forma de apa calda sau abur. In raport de sursele energetice primare utilizate centralele electrice se clasifica in: • Centrale termoelectrice –care utilizează energia aburului produs prin combustia un combustibil (cărbune, gaz metan, lichide combustibile); • Centrale eoliene-care utilizează energia vântului pentru producerea energie electrice; • Centrale hidroelectrice –care transforma energia dinamica a apei in energie electrica; • Centrale atomoelectrice-care foloseşte energia nucleara pentru obţinerea energiei electrice; Termocentralele produc circa trei sferturi din energia electrica mondiala si au ca principiu de funcţionare acţionarea generatoarelor electrice prin intermediu turbinelor cu abur supraîncălzit la peste 50˚C si presiuni 12-14 atm. sau chiar pana la 16 atm. In componenta unei termocentrale intra următoarele sectoare principale:  Gospodăria de combustibil ,care cuprinde depozitul de combustibil, utilaje si agregate pentru transportarea si pregătirea combustibilului (benzi transportoare, conducte pentru lichide combustibile, pompe mori de cărbune, ciururi, etc.)  Sala cazanelor in care se gasesc agregatele de cazane ,dispozitive si mecanisme necesare alimentarii cu combustibil, instalaţii de ardere ,supraîncălzitoare , pompe, camere de comanda;  Sala maşinilor, în care se găsesc turbinele cu abur, generatoarele de curent electric, maşini de excitaţie, instalaţii de răcire a agregatelor cu ulei, aer sau hidrogen, condensatorii turbinelor, etc. .  Instalaţii de alimentare cu apă şi de preparare a apei, care cuprind dispozitive şi utilaje necesare alimentării şi preparării apei (dedurizare, recirculare şi recuperare);  Instalaţii de distribuţie a energiei electrice, care cuprind camere de comandă, staţii de conexiuni, gospodării de cabluri, transformatoare;  Instalaţii de alimentare cu apă şi de predare a apei ,care cuprind dispozitive şi utilaje necesare alimentări si preparări apei (dedurizare, recirculare, şi recuperare);  Instalaţii de distribuţie a energie electrice ,care cuprind camere de comandă,staţii de conexiuni,gospodării de cabluri şi transformatoare;  Instalaţii de evacuarea zgurii şi cenuşii;  Instalaţii şi clădiri anexe şi social-administrative(birouri,ateliere,depozite de materiale,etc.); Din suprafaţa terenului destinat unei termocentrale o parte se repartizează gospodăriei de combustibil a cărei dimensiune este condiţionata de mărimea rezervei de combustibil de puterea calorifică a acesteia şi de gradul de mecanizarea lucrărilor de încărcare şi descărcare. Depozitele de combustibil (având cărbuni)sunt depozite deschise ,iar cele de combustibil lichid (păcură şi motorină) sunt depozite cu rezervoare de diferite tipuri si dimensiuni .În cea ce priveşte combustibilul gazos este necesara precizarea că ,conductele de transport gaze trec printr-o staţie de distribuţie. Aceste spaţii se amenajează în clădiri separate realizate din materiale incombustibile şi care trebuie să îndeplinească măsurile de p.s.i specifice. Depozitele de combustibil constituie un punct deosebit de pericol de incendiu ,unde incendiile pot izbucnii cu uşurinţă dacă nu se respectă normele de p.s.i specifice. Cazanele sunt de diferite tipuri şi se clasifică după presiunea de funcţionare modul de construcţie ,după utilizare,etc. 161

Pereţii sălii cazanelor se realizează din materiale incombustibile (cărămidă sau beton) iar acoperişul din materiale uşoare cu învelitoare din tablă ondulată sau alte materiale pe ferme din oţel sau beton armat Ferestrele se construiesc din cadre metalice sau prefabricate din beton armat şi sunt în număr suficient pentru a se realiza un dispozitiv de intervenţie corespunzător. Pericolul principal îl constituie avarierea cazanelor datorită exploziei ale acestora care are drept urmare apariţia unor incendii în special la instalaţiile de alimentare cu combustibil. Din date statistice reiese că avarierea cazanelor provocată de explozie se ridică la 9-2.4%din totalul avariilor şi accidentelor. Sala maşinilor are aceleaşi caracteristici constructive ca sala cazanelor, remarcându-se însă prezenţa unor rezervoare cu ulei de răcire si conducte de hidrogen. Staţiile electrice cuprind o serie de aparate şi dispozitive, care conţin în majoritatea lor substanţe combustibile care creează condiţii favorabile izbucnirii şi propagării incendiilor. Instalaţiile pentru o staţie electrică interioară se montează intr-o clădire separată construită din materiale incombustibile rezistente la foc ,iar cele exterioare(în aer liber) se montează pe schelet din beton armat sau metalic. Din cauza intemperiilor aparatele întrebuinţate sunt de constricţie specială. La acest tip de staţii pericolul de explozie şi incendiu este mult diminuat, având în vedere că pericolul formării amestecurilor explozive este redus ca urmare a disipării vaporilor si gazelor combustibile in atmosferă. Transformatoarele sunt o categorie de aparate electrice care prezintă un pericol de incendiu şi explozie deosebit, având în vedere prezenţa , uneori în cantităţi mari , a uleiului pentru răcire. Ele se montează în exteriorul sau interiorul staţiilor. Încăperile în care se montează transformatoarele se construiesc cu ieşiri ce se folosesc şi pentru realizarea dispozitivelor de intervenţie. Centralele nuclearo-electrice folosesc ca sursă primară energia termică degajată în reacţiile de fisiune nucleară a combustibililor nucleari. Din punct de vedere funcţional , instalaţiile unei centrale nucleare sunt grupate intr-un sistem nuclear (reactor, circuit primar, instalaţii anexe) şi un sistem convenţional (grup electrogen, pompe, schimbătoare de căldură, etc.). Principalul utilaj din sistemul nuclear este reactorul. Acesta este construit dintr-un vas de presiune etanş, din oţel sau beton precomprimat în interiorul căruia se află zona activă cu bazele de combustibil. Pericolul de incendiu specific este determinat de utilizarea drept combustibil nuclear a uraniului care se poate descompune prin explozie spontană chiar la temperatura obişnuită, iar prin ardere degajă hidrogen . Pe lângă pericolul deosebit de incendiu ţi explozii apare şi pericolul de contaminare radioactivă care impune măsuri speciale de protecţie a personalului de intervenţie.

23.4.2.

GOSPODĂRII DE CABLURI

Gospodăria de cabluri este un ansamblu de reţele de cabluri, cu accesorii, instalaţii de montaj, instalaţii aferente de iluminat, ventilaţie, iluminat, şi stingerea incendiilor care deserveşte un obiectiv industrial sau similar. Construcţiile pentru cabluri sunt : nivelul (pod, subsol, etc.) ,puţul ,canalul ,podestul , etc. ,a căror definiţie şi construcţie sunt cele studiate. Cel mai mare pericol de incendiu îl reprezintă natura combustibilă a învelişurilor izolante şi de protecţie ale cablurilor. La nivelul actual al tehnicii în instalaţiile electrice există următoarele categorii de cabluri din punct de vedere al pericolului de incendiu şi de propagare ,datorită materialelor combustibile din care sunt confecţionate cablurile( izolaţiile , învelişurile , şi materialele de umplutură • Cabluri fără întârziere la propagarea flăcării, aceste cabluri sunt combustibile astfel încât încercate flăcării , ele continuă să ardă şi după îndepărtarea acesteia ,până la consumarea completă a materialelor combustibile sau până la o intervenţie eficientă de stingere ; • Cabluri cu întârziere la propagarea flăcării, aceste cabluri prezintă proprietatea ca încercate individual la acţiunea flăcării acestea se sting singure după un anumit timp determinat, iar porţiunea arsă nu depăşeşte o anumită lungime considerată de la locul aplicării flăcării; • Cabluri cu întârziere mărită la propagarea flăcării ; aceste cabluri prezintă proprietatea că încercate în grup (în fluxuri verticale sau orizontale )acesta se stinge singur după un anumit timp determinat ,iar porţiunea arsă nu depăşeşte o anumită lungime considerată de la locul aplicării flăcării; 162

• Cabluri rezistente la foc ; aceste cabluri funcţionează normal ,continuu, în timpul şi după un incendiu prelungit; Cablurile fără întârziere la propagarea flăcării sunt cele cu izolaţi şi învelişuri exterioare din materiale combustibile cum sunt: hârtia, uleiul, cauciucul, bitumul, ţesătura textilă ,etc. In categoria cablurilor cu întârziere la propagarea flăcării intră cablurile cu izolaţii şi învelişuri exterioare din policlorură de vinil. Încercată individual ,izolaţia cablului se aprinde de la o sursă cu flacără, având temperatura de ≈ 80˚C însă după îndepărtarea sursei ,flacăra se stinge ,fără nici o intervenţie din afară. Practica a arătat că fluxurile aglomerate ,cablurile cu izolaţi şi învelişurile din PVC pozate în grup se comporta ca material combustibil. În cazul depăşiri unui anumit număr de cabluri aflate în flux acestea continuă să ardă şi după îndepărtarea sursei iniţiale de foc, consumându-se complet materialul de izolare şi al învelişurilor , dacă nu se iau masuri eficiente de lichidare şi de oprire a propagării incendiului. Astfel aceleaşi cabluri la care la proba individuală au satisfăcut condiţiile de autodistrugere, în numeroase cazuri reale de pozare în grup ( flux comun ) au ars autonom infirmând calificativul dat uneori de materiale greu combustibile . Actualmente , gospodăriile de cabluri se consideră constituite din materiale combustibile, iar încăperile de cabluri de cabluri intră în consecinţă în categoria C pericol de incendiu. Sa încercat îmbunătăţirea comportării la foc a materialelor din PVC prin adăugarea unor aditivi corespunzători cum sunt sărurile atimoniu .În felul acesta s-a ajuns la cablurile din categoria celor cu întârziere mărită la propagarea flăcării menţionată anterior şi marcată cu litera F la sfârşitul simbolurilor respective (de ex. ACYY-F,ACYABY –F). Nici aceste materiale nu intră în categoria materialelor greu combustibile. Singurul lor avantaj constă în faptul că se întârzie extinderea incendiului cu un timp de ordinul minutelor ,timp în care se poate intervenii pentru stingerea începutului de incendiu . În cazul în care nu se intervine eficient în această perioadă de timp incendiul se va extinde cu toate consecinţele respective . Din punct de vedere constructiv este de remarcat faptul că numărul de intrări în special în tunelurile de cabluri este limitat cea ce îngreunează accesul şi realizarea dispozitivelor .Gurile de vizitare au latura mică de 700 mm cea ce îngreunează accesul servanţilor spre interior . De asemenea subsolurile şi canalele au gabarite reduse (0.8-1.00 m) , trasee întortocheate ,uneori cu denivelări si multe ramificaţii ,astfel încât intervenţia ridică probleme deosebite în cea ce priveşte accesul pompierilor ,stabilirea locului de izbucnire a incendiului ,direcţia de propagare şi proporţiile atinse ventilarea pentru evacuarea gazelor fierbinţi şi ale fumului, cât şi lucrul lichidarea incendiului . O altă caracteristică s referă la faptul că tunelurile de cabluri au lungimi mari, cablurile electrice sunt de diferite dimensiuni şi destinaţii existând mereu pericolul de electrocutare. Un incendiu izbucnit la aceste cabluri se poate propaga cu repeziciune, atât în întreaga gospodărie de cabluri, cât şi la diferite instalaţii tehnologice din vecinătate. În cea ce urmează se expun succint explicaţiile privind cauzele care generează pericol de incendiu la cablurile din P.V.C . Policlorura de vinil (P.V.C-ul) folosită în ultimi ani în cea mai mare măsură pentru izolare şi protecţie la cabluri ,cuprinde în componenţa lor clor şi diferite materiale de adaus care îi conferă elasticitate, rezistenţă mecanică, şi rezistenţa la străpungerea electrică. Astfel P.V.C-ul moale utilizat pentru cabluri conţine aproape 50% materiale de adaos , printre care plastifianţii care au un rol deosebit în obţinerea proprietăţilor mecanice şi electrice. Aceste proprietăţi se înrăutăţesc grav într-un proces de termodegradare, când are loc o dehidroclorurare şi o depolimerizare. Unii din aceşti plastifianţi determină în mare măsură comportarea la foc a cablului, P.V.C-ul dur având un conţinut redus de plastifianţi şi un procentaj mai mare de clor aproape 58%,având o comportare mai bună după îndepărtarea flăcării şi anume se autodistinge datorită cantităţii mari de acid clorhidric gazos degajat la acţiunea flăcării. Mecanismul de autostingere la materialele din P.V.C se datorează următoarelor cauze: • Atomii de clor intră în reacţie cu reacţie cu radicalii activi care formează lanţul de ardere şi pe care îl blochează dând naştere la radicali inactivi, nu dă reacţii de oxidare iar formarea altor radicali activi se reduce; • Moleculele de HCL sunt inerte din punct de vedere al oxidării (ardere) astfel încât se o produce o diluţie a elementelor disponibile pentru ardere ; Pe măsura scăderii conţinutului de clor comportarea la foc se înrăutăţeşte ;astfel un PVC cu conţinut mai mic de 30%clor arde cu uşurinţă. În perioada când izolaţia sau învelişul de PVC este supus la foc au loc următoarele efecte: 163

 La peste 70˚C,PVC ,începe să devină friabil ;devine mai moale ,se întinde sau crapă şi există pericolul de scurtcircuit între conductoare ;în unele manuale de specialitate se indică că temperatura de topire a materialelor din PVC : 65˚C...100˚C la PVC dur şi la 50˚ ...95˚C la cel obişnuit ;la materialele cu conţinut bogat de clor temperaturile de topire ajung la 85˚...100˚C,iar proprietăţile mecanice scad rapid la temperaturi de peste 75˚...80˚C ;  La aproximativ 100˚C , începe descompunerea cu degajări de acid clorhidric gazos;  La aproximativ 160˚C, se degajă aproape 50%din întreaga cantitate de acid clorhidric;  La aproximativ 210˚C ,PVC începe să se comporte ca o substanţă în stare lichidă (acesta este considerat punctul de topire al PVC-ului );  La aproximativ 300˚C,se degajă aproximativ 80%din cantitatea de HCL În unele lucrări din literatura de specialitate că la temperatura de peste 250˚C materialele din PVC se descompun rapid eliberând 96-99%din clorul conţinut. În total se consideră că datorită prezenţei clorului dintr-un Kg de PVC dur , prin ardere se degajă aproximativ 350 litri de acid clorhidric gazos. În unele lucrări se arată că degajarea este 0.4 kg HCL/l kg PVC. La PVC-ul moale plastifianţii ,plastifianţii încep să treacă în stare gazoasă la aproximativ 200˚C şi să ardă. Datorită acestui fapt ,şi conţinutului redus de clor PVC-ul moale continuă să ardă singur după îndepărtarea flăcării. Rezultă că arderea depinde de conţinutul de clor şi plastifianţi . Sorturile care au un conţinut de clor mare (sau cele cu plastifianţi cu combustibilitate redusă)se autodisting la încercarea individuală. Întotdeauna când sunt pozate în grup , la depăşirea unei cantităţi la care energia degajată este suficient de mare pentru a pregătii în continuare materialul ,arderea se continuă până la distrugerea totală. Din totdeauna sa constatat că izolaţiile şi învelişurile din PVC ale cablurilor pozate în grup odată aprinse continuă să ardă cu degajări mari de gaze. Pe lângă acidul clorhidric gazos se mai degajă şi monoxid de carbon, bioxid de carbon, clor, benzen şi alte hidrocarburi; uneori în gazele de ardere ale pvcului s-a constat şi fasogen care este foarte toxic. Acidul clorhidric are efecte de corodare accentuată a metalelor chiar şi a celor înglobate în beton cum sunt armăturile construcţiilor(stâlpi ,grinzi şi planşee). În numeroase cazuri de incendii de cabluri ,pagubele datorate acţiunii de corodare a acidului clorhidric au comparabile sau chiar au depăşit cauzele primare datorită arderilor cablurilor şi a instalaţiilor, respectiv a echipamentelor învecinate. Se consideră că acidul clorhidric degajat prin arderea a 1 kg de PVC poate distruge 0,6 kg oţel sau de material neferos. Efectele corozive sunt agravate de faptul că acidul clorhidric gazos degajat la arderea cablurilor este depărtat de curenţii de aer la depărtări mari faţă de focarul de incendiu , pătrunzând astfel în diferite încăperi staţii electrice, alte încăperi de cabluri, repartitoare, camere de acţionare etc. Efectul de corodare la distanţe mari de focar este o caracteristică generală a incendiilor la materiale din PVC. Corodările accentuate ce apar în punctele îndepărtate de locul incendiului ,se constată în numeroase cazuri cu prea mare întârziere când s-au produs mari distrugeri de echipamente sau de clădiri. Rezultă că efectele corozive ale gazelor specifice PVC măresc foarte mult zona afectată de incendiu , chiar în cazul unor focare de mică amploare comparativ cu alte incendiile de altă natură în care zona de distrugere se limitează de regulă, la porţiunile unde se manifestă doar efectele termice, ale focarului. La arderea PVC-ului se degajă mari cantităţi de gaze dense( de 4-14 ori mai mult decât la lemn de exemplu) , cea ce produce mari dificultăţi în depistarea focarului de incendiu, iar de multe ori se poate compromite reuşita unei intervenţii reuşite . În afară de efectele de corodare a elementelor feroase , gazele de ardere au efecte puternice dăunătoare asupra personalului care intervine la stingere, împiedicând accesul acestuia. Practic, datorită prezenţei gazelor de ardere nu este posibil accesul persoanelor în zona focarului ; vizibilitatea este redusă aproape complet, astfel încât nu se poate vedea unde trebuie intervenit ,gazele sunt toxice ,se produce asfixierea oamenilor căldură insuportabilă ,temperaturile gazelor putând atinge valori de până la 800˚C. Degajarea de gaze la PVC este periculoasă pentru viaţa omului ,începând de la concentraţia de 1.5mg /l, datorită posibilităţii apariţiei unui edem pulmonar . Această concentraţie este atinsă dacă ard 3,75 grame PVC într-un volum de 1000 m3 cum ar fi un subsol de cabluri de 25-10 X 4 m. Indicele de oxigen la arderea pvc-ului este ceva mai mare decât la arderea lemnului, dar comparabilă cu aceasta din urmă, astfel încât PVC poate fi la fel de combustibil ca şi lemnul. Indicele de PVC la lemn in mediul uscat este de 0.2-0.22 ; la carton 0.25.La PVC simplu indicele de oxigen este 0.20.4 , iar la PVC dur 0.44-0.81. Pentru comparaţie la placajul ignifugat indicele este de 0.74.

164

23.5. CARACTERISTICILE INCENDIILOR
Incendiile izbucnite la centralele electrice şi tunelurile de cabluri ,se numesc incendii de natură electrică şi, fac parte din categoria incendiilor speciale, pentru a căror stingere se impun măsuri speciale ,pentru a căror stingere se impun măsuri speciale în ceea ce priveşte folosirea mijloacelor şi procedeelor de stingere si protecţia servanţilor. Acestea se aplică pe baza cunoaşterii noţiunilor de „Instalaţii electrice” şi clasificarea lor după mărimea tensiunii de exploatare. Prin instalaţiile electrice se înţeleg mijloacele de producere , distribuţie si consum a energiei electrice : -Generatoarele si transformatoarele; -Instalaţiile de distribuţie; • Aparate de conexiune ; • Conductori. - Instalaţii pentru consum ; • Motoare ; • Aparate de iluminat şi încălzit ,etc. Întregul complex al unei uzine electrice sau al unei secţii de conexiuni , inclusiv partea de construcţie, poarta denumirea de staţie electrică de exploatare. Stingerea incendiilor izbucnite în staţiile electrice de exploatare este condiţionata de mărimea tensiunii de exploatare . Din acest punct de vedere instalaţiile se clasifică în: a. Instalaţii de joasă tensiune cu tensiuni nominale sub 1000 V( instalaţii generatoare de curent, de distribuţie, reţele locale, instalaţii pentru uz casnic, etc.).Instalaţiile cu o tensiune de exploatare sub 42 V sunt nepericuloase şi nu sunt luate în considerare. b. Instalaţii de medie tensiune, cu tensiuni nominale până la 35 KV ; c. Instalaţii de înaltă tensiune, cu tensiuni nominale până la 220 KV; Incendiile din centralele electrice au o serie de caracteristici specifici .În cadrul acestor obiective se găsesc cantităţi mari de combustibil solid sau lichid folosit pentru producerea energiei, multe aparate umplute cu ulei, caneluri şi tuneluri de cabluri care au legătură cu diferite încăperi adiacente unde incendiul se poate propaga cu repeziciune. În sala cazanelor în cazul scurgerii combustibilului solid sau lichid ,incendiul poate cuprinde în timp scurt suprafeţe mari, influenţând rezistenţa stâlpilor neprotejaţi ai clădirii şi ai a scheletului de susţinere a instalaţiilor tehnologice care se pot deforma în curs de numai 10 până la 15 minute. În cazul deteriorării agregatelor de gresare cu ulei şi sistemelor dereglare a turbogeneratoarelor, incendiile din sălile de maşini pot lua în scurt timp mari proporţii . Ca urmare a acţiunii căldurii elementele portante ale acoperişului se pot prăbuşii în scurt timp creând un mare pericol pentru toate încăperile centralei electrice şi greutăţi în acţiunea de stingere a incendiului. Pericolul de incendiu este cauzat de posibilitatea producerii de scurtcircuite între spiralele bobinajelor generatoarelor electrice ca urmare a străpungerii izolaţiilor. La generatoarele răcite cu hidrogen există pericolul scăpării acestuia prin neetanşeităţi şi ale aprinderii şi exploziei amestecurilor inflamabile. În canalele şi tunelurile de cabluri se pot produce incendii complicate, ca urmare a scurtcircuitelor sau asupra încălzirii la locul de îmbinare a acestora. Viteza de propagare a incendiului de-a lungul cablurilor poate atinge 0,8-1,1 m/min . În condiţii de exploatare, datorita fluxului de curent de mare intensitate, cablurile sunt permanent înfierbântate si din aceasta cauză chiar şi cele protejate cu bandă metalică se pot aprinde. În cazul producerii unui incendiu intr-un tunel de cabluri de regulă este pericolul să se propage la tablourile de releu, de bloc şi de conexiune centrală. Acidul clorhidric gazos în anumite condiţii în prezenţa umezelii, dă naştere la o soluţie corozivă care acţionează asupra metalele, betonului, zidurilor şi interiorul încăperilor. Pe timpul arderi PVC-ului se degajă o mare cantitate de fum dens şi toxic care conţine acid clorhidric gazos. De şi PVC-ul arde cu atâta uşurinţa, el este considerat de normele şi standardele în internaţionale ca fiind un material greu combustibil, având punctul de topire de 100˚C, iar temperatura de aprindere de 390˚C. Acidul gazos pur rezultă din arderea PVC-ului pur cu conţinut de 56%clor, opreşte arderea carbonului răceşte flacăra, ducând în final la întreruperea procesului de ardere, deci îi este caracteristic fenomenul de autodistrugere. Principala caracteristică a incendiilor izbucnite la transformatoare costă în faptul că majoritatea produc distrugerea totală sau parţială a cuvei transformatorului şi a cablurilor de înaltă tensiune. Uleiul de 165

transformator care se scurge poate provoca propagarea incendiului foarte rapid pe suprafeţe întinse. Asupra dimensiuni incendiilor la transformator ne putem face o imagine dacă avem în vedere faptul că transformatoarele moderne de 100 500 mii kva conţin o cantitate de 60-100 t ulei. În majoritatea incendiilor produse la centralele electrice au loc o inundare cu fum a încăperilor în care aceste au izbucnit, precum şi a încăperilor învecinate. Din această cauză locul focarului se stabileşte cu mare dificultate, de asemenea şi direcţia de propagare ,creând mari probleme de asigurare a securităţii personalului la intervenţie. La toate astea se adaugă pericolul de electrocutare datorită folosiri jeturilor de apă sau a spumei în zona incendiului în cazul în care aparatele nu au fost scoase de sub tensiune. Acţiunea de stingere se va începe după ce se confirmă de personal specializat că în zonă s-a întrerupt curentul electric. Substanţe stingătoare Alegerea substanţelor de stingere ce vor fi utilizate se va face în fiecare caz în parte în funcţie de locul unde a izbucnit incendiul şi de caracteristicile fizico-chimice ale materialelor care ard, de împrejurările care ar favoriza propagarea incendiului, şi de cerinţele de protecţie ale servanţilor. Astfel pentru incendiile izbucnite la gospodăriile de combustibil lichid sau solid se foloseşte apa sau spuma aeromecanică. Pulberile stingătoare se pot utiliza cu succes la stingerea instalaţiilor aflate sub tensiune având bune însuşiri dielectrice. În faza incipientă, la generatoarele de curent, incendiile se sting cu dioxid de carbon sau apă pulverizată prin intermediul instalaţiilor automate cu care sunt prevăzute acestea. De asemenea, mai pot fi utilizate pentru stingere şi hidrocarburile organohalogenate.

23.6. ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
În general, intervenţiile la aceste incendii sunt grele şi periculoase deoarece instalaţiile şi aparatura se află sub tensiune şi există pericolul de electrocutare, explozie, şi intoxicare a personalului care acţionează la stingere. 3.1 Recunoaşterea Se execută împreună cu personalul tehnic de specialitate care furnizează comandantului stingerii datele necesare luării hotărâri. Recunoaşterea stabileşte: • Aparatul, maşina, instalaţia incendiată, caracterul avariei; • Dacă uleiul din instalaţie sa scurs ca urmare a urmare a exploziei rezervorului de lichid combustibil sau a deteriorări instalaţiei de ungere. În cazul incendiilor la aceste instalaţii, o pompă de ungere a lagărelor se lasă în funcţiune; • Pericolul pe care îl prezintă pentru restul instalaţiilor uleiul care se scurge prin canale sau podea ; • Dacă instalaţia a fost scoasă de sub funcţiune şi dacă sa oprit funcţionarea turbinelor ,generatoarelor sau a altor agregate din zona incendiului; • Agenţii de stingere ce vor fi folosiţi şi modul lor de utilizare; • Existenţa pericolului de explozie; • Dacă instalaţia automată a fost pusă în funcţiune; • Ce măsuri de protecţie a personalului au fost luate; • Posibilitate de realizare a dispozitivului; • Zonele periculoase şi delimitarea acestora din marcaje; • Căile de acces şi de pătrundere în încăperile cu cabluri; • Necesitatea realizări unor îndiguiri sau închideri pe canale; • Oportunitatea închiderii hidrogenului din instalaţii; • Pericolul pe care-l prezintă prăbuşirea acoperişului; • Dacă instalaţiile la care se acţionează au fost legate la pământ. LOCALIZAREA ŞI LICHIDAREA INCENDIULUI La începuturile de incendiu, personalul prezent la locul incendiului trebuie să intervină imediat şi să ia următoarele masuri: - Să îndepărteze din săli sau staţii toate persoanele care nu au sarcini în legătură cu stingerea incendiului; - Să deconecteze aparatele-instalaţiile; 166

- Să acţioneze pentru stingere numai deconectarea staţie şi luarea măsurilor de securitate personalămânuşi şi cizme de cauciuc, placă de cauciuc aparat izolant, etc. Din învăţămintele rezultate în urma intervenţiilor la aceste tipuri de incendii se pot trage o serie de concluzii, şi anume: - Pentru stingerea incendiilor izbucnite la depozitele de combustibil se utilizează apa sau emulsia cu apă-argilă, când ard cărbuni, concomitent cu desfacerea grămezilor şi descoperirea focarelor ascunse în masa lor, spuma sau pulberile stingătoare când ard combustibili lichizi. Pentru stingerea torţelor de gaze se folosesc jeturi de apă şi se acţionează pentru oprirea alimentării cu gaze, manevrând în acest scop ventilele de închidere; - Pentru stingerea incendiilor în faza lor incipientă la generatoarele de curent se prevăd instalaţii automate cu dioxid de carbon sau apă pulverizată. Incendii greu de stins şi consecinţe grave sunt cele declanşate la instalaţiile şi recipientele de ulei. Scurgerile de ulei pe pardoseala sălii maşinilor şi fumul dens care se degajă îngreunează foarte mult intervenţia. Pentru stingerea focarelor de ardere a uleiului se vor folosi ţevile generatoare de spumă mecanică. Pentru evitarea propagării incendiului în canalele de cabluri se va introduce spumă uşoară în spaţiul de sub generatoare cota zero –concomitent cu acţiunea ţevilor de refulare a apei pentru localizarea incendiului la elementele de construcţie şi pentru protecţia generatoarelor şi construcţiilor din oţel învecinate. În paralel cu acţiunea de stingere se vor proteja rezervoarele de ulei din sala turbinelor şi se vor lua măsuri pentru înlăturarea scurgerilor de ulei în canale şi tuneluri de cabluri. Dacă este posibil, se va trece la evacuarea rapidă a uleiului din rezervoare. O atenţie deosebită se va acorda evacuării în timp util a hidrogenului din instalaţia de răcire a generatoarelor cu instalaţia de bioxid de carbon, precum şi a buteliilor de hidrogen din interiorul secţiilor. În acţiunea de stingere se vor lua toate măsurile pentru ca incendiul să nu se propage la camera de comandă . În cazul izbucnirii unui incendiu la un transformator, acţiunea de stingere poate să înceapă numai după scoaterea acestuia de sub tensiune, cu acordul specialiştilor, respectându-se distanţele minime de siguranţă stabilite şi tipul substanţelor stingătoare ce urmează a fi folosite. La transformatorul care arde , comandantul stingerii împreună cu specialiştii vor analiza situaţia luând măsuri de răcire cu apă, permanent, pentru a preveni explodarea cuvei şi a conservatorului de ulei. Pentru prevenirea explodării cuvei transformatorului, în cazul incendiilor care nu pot fi lichidate în faze iniţiale, se va evacua uleiul în bazinul de reţinere special amenajat, iar dacă acesta este neîncăpător, se vor realiza diguri de protecţie. După evacuarea uleiului din cuvă, focarele de incendiu pot fi lichidate prin umplerea acesteia ce spumă, apă, azot sau bioxid de carbon. Se va evita stropirea cu apă a izolatoarelor de porţelan. Incendiile izbucnite la instalaţiile de cabluri periclitează şi distrug nu numai cablurile şi accesoriile, ci şi instalaţiile, aparatele care au legătură cu cablurile şi construcţiile camerelor de comandă. Dezvoltarea incendiilor depinde de volumul de cabluri, de modul de pozare, vechimea acestora şi gradul de îmbătrânire a cablului. O propagare extrem de rapidă se produce atunci când în canale sunt urme de ulei, praf de cărbune, hârtie, etc. În tunelurile şi canalele de cabluri se prevăd pentru stingere instalaţii de apă pulverizată, plecând de la ideea că pătrunderea şi înaintarea servanţilor în condiţiile inundării lor cu fum nu sunt, de regulă, posibile nici chiar cu aparate izolante. Incendiile în canale şi tuneluri de cabluri se pot stinge şi cu spumă uşoară sau cu pulberi stingătoare introduse prin deschideri în planşee şi pe ambele părţi ale sectorului incendiat. În tunel, spuma avansează numai în cazul în care în direcţia de înaintare a ei se va asigura evacuarea prin deschideri a aerului şi a produselor de ardere. Dacă întregul canal de cabluri a fost cuprins de flăcări atunci în toate cazurile, spuma se introduce dinspre partea galeriilor pentru cabluri a încăperilor care cuprind pupitrele cu relee şi dispozitive de comandă. Din experimentările făcute în ţara noastră a rezultat că apa pulverizată a fost deosebit de eficace când s-a intervenit rapid, în prima fază fie cu ajutorul instalaţiilor fixe fie cu ţevile din dotarea subunităţilor Acţiunea de intervenţie se organizează şi se desfăşoară pe sectoare de luptă cărora li se stabilesc următoarele misiuni: • Localizarea-lichidarea incendiului la instalaţia incendiată; • Localizarea-supravegherea la instalaţiile învecinate; • Localizarea-supravegherea la elementele de construcţie. 167

Având în vedere pericolele existente de electrocutare, de prăbuşire a elementelor de construcţie, de intoxicare, comandantul stingerii trebuie sa ia toate măsurile pentru asigurarea securităţii personalului operativ. Astfel, şefii de ţeava se vor amplasa în zone ferite de pericolul prăbuşirii elementelor de construcţie şi vor fi echipaţi cu costume de protecţie anticalorice: cizme şi mănuşi de cauciuc, aparate izolante. Nu va fi permis accesul în zonă decât persoanelor care au responsabilităţi pe linia intervenţiei, iar zonele cu pericol de electrocutare vor fi marcate cu indicatoare. Pe timpul acţiunilor de intervenţie se va menţine o strânsă legătură cu personalul tehnico-ingineresc ce va da soluţiile necesare intervenţiei chiar în condiţiile în care nu poate fi deconectată toată instalaţia din zona de acţiune. În concluzie, intervenţia pentru stingerea incendiilor la centralele electrice se desfăşoară în condiţii deosebite, necesitând luare unor măsuri speciale privitoare la securitatea servanţilor, la colaborarea cu organele tehnice de specialitate ale obiectivului şi în special de cunoaştere a obiectivului. Nu se va trece la executarea acţiunilor decât în condiţii de siguranţă absolută. Învăţămintele rezultate ca urmare a intervenţiilor la incendiile izbucnite la ce termocentrala BUCUREŞSTI-SUD,CRAIOVA şi BRĂILA- au pus la îndemâna organelor de pompieri noi date cu privire la organizarea şi desfăşurarea acţiunilor dar, a şi deschis calea executării unor studii şi cercetări de către organele în drept pentru găsirea unor căi ce să reducă la minim pagubele materiale şi să sporească eficienţa intervenţiei.

24. STINGEREA INCENDIILOR LA DEPOZITELE DE PRODUSE PETROLIERE 24.1. INTRODUCERE
Dezvoltarea fără precedent a industriei petrochimice şi chimice, care prelucrează cantităţi mari de ţiţei şi produse petroliere, creşterea masivă a consumului de astfel de produse în aproape toate ţările lumii, ridică probleme deosebite din punct de vedere al asigurării securităţii împotriva incendiilor, avându-se în vedere în primul rând pericolul de explozie şi incendiu, precum şi dificultăţile ce apar la stingerea unor eventuale incendii. În multe ţări industrializate, capacitatea rezervoarelor şi depozitelor a crescut considerabil, fapt determinat, în primul rând, de mărirea capacităţilor de prelucrare a unor rezerve de materii prime şi în al doilea rând, de necesitatea de depozitare a ţiţeiului aprovizionat de conducte magistrale petroliere de mare capacitate. Astăzi se construiesc curent rezervoare de 40.000 m3 şi se pot întâlni tot mai des rezervoare de 50.000 m3, 100.000 m3 şi chiar peste 150.000 m3, care ridică probleme deosebite pentru prevenirea şi stingerea incendiilor. Indiferent de tipul de rezervor adoptat, stingerea cu succes a unui eventual incendiu nu este posibilă fără cunoaşterea procesului de ardere a lichidelor combustibile, a fenomenelor care însoţesc arderea, a particularităţilor incendiului, a folosirii celor mai adecvate substanţe, instalaţii şi tehnici de stingere, fără o temeinică pregătire a efectivelor care intervin pentru stingerea incendiului.

24.2. CARACTERISTICILE DE ARDERE A LICHIDELOR COMBUSTIBILE
24.2.1.Natura arderii şi structura flăcărilor
Arderea lichidelor combustibile este un proces fizico-chimic complex, al cărui caracter şi intensitate depind de o serie întreagă de factori. Arderea permanentă a lichidelor combustibile în rezervoare sau în general pe o suprafaţă liberă, este un proces de difuziune urmat de o reacţie exotermă. Caracterul de difuziune al arderii se exprimă prin aceea că viteza de ardere a vaporilor este determinată de viteza de difuziune a oxigenului din aer în frontul flăcărilor. În cazul unei arderi permanente, atât vaporii de combustibil cât şi aerul, afluiesc într-o succesiune neîntreruptă către frontul flăcărilor. Arderea unui lichid combustibil se caracterizează prin două fenomene independente şi anume : evaporarea şi arderea amestecului de vapori cu aer deasupra suprafeţei combustibilului. Evaporarea are un rol extrem de mare, deoarece în ultima instanţă ea determină intensitatea arderii. Viteza de evaporare a 168

unui anumit lichid combustibil depinde de condiţiile schimbului de căldură între flacără şi suprafaţa lichidului, precum şi condiţiile în care se face schimbul de căldură din interiorul lichidului propriu-zis. Forma şi dimensiunile flăcării sunt determinate de condiţiile în care vaporii de combustibil se amestecă cu aerul. Deci, evaporarea şi formarea amestecului sunt strâns legate între ele, iar în stare de echilibru, ele se află într-un astfel de raport, încât cantitatea care se evapora este egală cu aceea care se consumă prin ardere. În caz de incendiu, pot apare condiţii variate de ardere. În funcţie de locul unde se află lichidul combustibil se disting trei feluri de arderi : 1. arderea în rezervoare ; 2. arderea lichidului vărsat pe suprafaţa unui material de altă natură; 3. arderea combustibilului sub formă de jet (torţa). În cazuri reale, la un incendiu se pot întâlni două sau trei cazuri de arderi (de ex., la rezervoare arderea poate avea loc concomitent, atât la suprafaţa oglinzii rezervorului cât şi în cuva de retenţie în cazul revărsării lichidului). Cât priveşte structura flăcărilor, aceasta depinde nemijlocit de dimensiunile fluxului de vapori degajaţi de lichidul combustibil şi de viteza lui de mişcare. Asupra structurii flăcării, mare influenţă o are şi viteza de mişcare a aerului. În funcţie de aceşti factori, flăcările la rezervoarele cu suprafeţe mari au o structură turbulentă. În cazul acestor flăcări, impulsul continuat de vaporii de combustibil ascensionali, este mult mai mic decât impulsul provocat de gazele de ardere. Viteza medie a curentului, în cazul unei ascensiuni puternice in mijlocul flăcărilor, creşte odată cu înălţimea, atât de repede încât turbulenţa apare aproape de baza flăcărilor, dacă gazele de ardere ale flăcărilor au depăşit chiar şi numai o parte a lungimii acestora. În cazul incendiilor de rezervoare cu lichide combustibile, procesul de ardere este menţinut prin faptul că, căldura necesară încălzirii şi evaporării stratului superior al lichidului, se transmite de la flacără şi de la mantaua rezervorului, lui prin conductivitate, existând două puncte de vedere : prin radiaţie şi prin convecţie. În urma încălzirii, lichidul combustibil se evaporă. Vaporii de lichid combustibil se ridică încet în rezervor şi reacţionează, de obicei în regiunea deschiderii rezervorului, în contact cu aerul mediului înconjurător. Datorită forţelor ascensionale a gazelor de ardere fierbinţi, local, ia fiinţă o depresiune datorită căreia aerul atmosferic, în mare parte, pătrunde în interiorul rezervorului, unde se amestecă cu vaporii de combustibil care au tendinţa ascensională. În funcţie de viteza ascensională a curentului de vapori de combustibil şi de distanţa până la suprafaţa oglinzii lichidului (spaţiul gol al rezervorului) se formează o zona de reacţie în apropierea deschiderii rezervorului La incendiile în rezervoare cu diametre mari, în zona de reacţie către axul rezervorului, aerul afluieşte cu mare greutate. În general, se produce o ardere incompletă, cu degajări de oxid de carbon şi hidrogen, printre alte produse de ardere şi mari cantităţi de fum, conţinând particule de carbon nearse. Cercetările pe plan mondial din ultimii ani, au arătat că la arderea lichidelor în rezervoare deschise, structura flăcărilor, temperatura acestora ca şi radiaţia lor, depind în principiu, de diametrul rezervorului în care se produce arderea. Înălţimea părţii luminoase a flăcării este de 1,5 – 2 diametre ale rezervorului. În caz de vânt, flăcările se înclină spre orizontală păstrând aproximativ aceleaşi dimensiuni şi, ca urmare, vor scălda şi încălzi rezervoarele vecine sau alte instalaţii, amplasate până la o distanţa de 2 diametre de rezervorul incendiat. Temperatura părţii luminoase a flăcării, în funcţie de natura lichidului combustibil, variază în limitele de la 100 la 1300 0C. Din primele minute de la izbucnirea incendiului, într-un rezervor se creează un pericol real de propagare a acestuia la rezervoarele vecine sau la alte obiective care se găsesc sub influenţa radiaţiei flăcărilor. Incendiile la rezervoare sunt însoţite de transferul unei energii termice apreciabile datorate coloanei de flăcări, precum şi a transportului de către curenţii de aer a particulelor fierbinţi de carbon (funingine) la rezervoarele situate în apropiere. În consecinţă, la aceste rezervoare, de multe ori se produce inflamarea vaporilor de produse petroliere, ieşite prin diferite deschideri în capacul rezervorului.

169

Pereţii rezervorului aflaţi direct sub influenţa flăcărilor la temperatura de 5000C pierd rezistenţa şi încep să se deformeze spre interiorul rezervorului. La incendiile de produse albe, pereţii rezervorului se deformează mai rapid decât la incendiile de produse negre.

24.2.2.Viteza de ardere
Un parametru caracteristic cu privire la procesul de ardere în cazul incendiului de rezervoare este viteza ascensională a curentului de vapori care se formează în interiorul rezervorului, respectiv, viteza de consum prin arderea lichidului combustibil exprimată în m/s, ea reprezentând de fapt viteza de scădere a nivelului de lichid în rezervor, datorită evaporării. În tabel sunt date valorile orientative ale vitezei de ardere a produselor petroliere frecvent utilizate. Denumirea lichidului combustibil Benzină Petrol lampant Motorină Păcură Ţiţei Viteza de ardere în cm/h. 20,4 – 30 16,2 – 24 18,0 – 20 până la 10 12 - 15

Se menţionează că odată cu creşterea vântului la 8-10 m/s, viteza de ardere se măreşte cu 30-50%.

24.2.3.Repartiţia temperaturii în lichid
Se ştie că o parte din energia radiată de flacără este consumată de încălzirea lichidului. După un anumit timp, la suprafaţa lichidului se stabileşte o temperatură care este aproximativ egală cu temperatura de fierbere a lichidului respectiv. În straturile superioare temperatura este întotdeauna mai mare decât în profunzime. Cu timpul, temperatura lichidului creşte, variaţia cea mai rapidă constatându-se în perioada iniţială. Caracterul variaţiei depinde de felul lichidului şi de condiţiile de ardere. Ţiţeiul, păcura şi benzina se încălzesc în profunzime. Creşterea grosimii stratului încălzit depinde de viteza medie de încălzire a lichidului respectiv, de timpul calculat de la începutul încălzirii, de proprietăţile lichidului şi diametrul rezervorului. Temperatura cea mai ridicată este în stratul de lichid de la suprafaţă. Temperatura pe suprafaţa liberă la arderea lichidelor este apropiată de temperatura de fierbere. Viteza de creştere a stratului încălzit de ţiţei este de 26-36 cm/h, iar temperatura stratului încălzit de 130-160oC. Benzina are temperatura stratului încălzit de 90-100oC, la o viteză a stratului încălzit de 72 cm/h. Viteza de creştere a striului încălzit de păcură este de 24-42 cm/h, iar temperatura este de 230-300oC. La petrolul lampant stratul de lichid nu se încălzeşte uniform, deci nu are aceeaşi temperatură. Temperatura nu este egală în toate punctele suprafeţei. În apropierea pereţilor rezervorului temperatura este mai ridicată decât la centru. Distribuţia temperaturii este egală de influenţa pereţilor rezervorului a căror temperatură este mai ridicată decât a lichidului combustibil. De reţinut este şi faptul că temperatura pe peretele rezervorului sub nivelul lichidului nu poate depăşi cu mult temperatura lichidului combustibil respectiv şi drept consecinţă, în cazul nivelului ridicat al lichidului combustibil în rezervor, peretele nu se deformează. Invers, peretele rezervorului mai sus de nivelul lichidului combustibil, sub acţiunea flăcării, chiar în primele minute de ardere liberă se încălzeşte şi începe să se deformeze. În cazul incendiilor reale de 15 –20 minute de la izbucnirea incendiului marginea liberă a peretelui rezervorului metalic se încălzeşte până la temperatura de incandescenţă la roşu şi se deformează, dacă nu s-a supus unei acţiuni intense de răcire.

24.3. FENOMENE CARE POT ÎNSOŢI INCENDIUL
24.3.1.Fierberea
Fenomenul de fierbere este strâns legat de existenţa apei în ţiţei în structuri (masa lichidului) şi la fundul rezervorului, sub formă de pernă de apă. Apariţia fenomenului de fierbere este determinată de caracterul special al încălzirii ţiţeiului şi păcurii cu urme de apă şi de procesul de fierbere a apei supraîncălzite. 170

La o ardere de lungă durată, ţiţeiul şi păcura cu conţinut de apă se încălzesc în profunzime, formând pe suprafaţa lichidului imediat un strat de lichid în fierbere, a cărui grosime creşte în timp. Încălzirea continuă a produsului, în profunzime are loc cu o viteză care depăşeşte de 2-4 ori viteza de ardere. Procesul de fierbere în rezervor se caracterizează prin formarea vaporilor în toată masa lichidului. Pentru fierbere este caracteristică prezenţa unui mare număr de bule de vapori, care, de regulă, apar pe peretele şi fundul rezervorului unde are loc acest fenomen. Apariţia bulelor determină formarea unor centre de vapori care stau la baza începerii distilării, care în anumite condiţii poate avea un caracter exploziv. Centrele de formare a vaporilor apar în special când lichidul este impur. Dacă lichidul nu conţine impurităţi, centrele de formare a vaporilor se repartizează mai ales pe peretele rezervorului. Centre de formare a vaporilor pot lua naştere în interiorul lichidului însuşi, dacă acesta este destul de puternic supraîncălzit. Aşa cum s-a arătat, ţiţeiul se încălzeşte în profunzime, formându-se un strat încălzit, a cărui temperatură poate să ajungă la 130-160oC. Când creşterea stratului încălzit ajunge la perna de apă începe aşa-zisa fierbere peliculară. Din cauza vâscozităţii mari şi a tensiunii superficiale între stratul de ţiţei şi perna de apă se formează o peliculă de vapori, care izolează perna de apă un anumit timp, producându-se din această cauză, o supraîncălzire a stratului de produs. După un anumit timp se încălzeşte stratul de apă. Contactul dintre produsul petrolier supraîncălzit şi apa de la fundul rezervorului provoacă fierberea explozivă violentă a apei cu formare instantanee a unei cantităţi mari de vapori din perna de apă. Aceste fenomene provoacă aruncarea violentă, explozivă, sub formă pulverizată a produsului petrolier în atmosferă. Dacă într-un rezervor cu ţiţei care arde nu există un strat de apă însă ţiţeiul conţine urme de apă atunci, în perioada iniţială de ardere, apa este repartizată mai mult sau mai puţin uniform în masa produsului. Din cauza încălzirii, vâscozitatea stratului superior de ţiţei descreşte, iar picăturile de apă coboară în profunzimea stratului de lichid şi treptat se acumulează acolo unde vâscozitatea ţiţeiului este relativ mare. În acelaşi timp, picăturile de apă se încălzesc, iar când ajung la un anumit grad de supraîncălzire, ele fierb, provocând deversarea ţiţeiului. Momentul când se produce fierberea depinde de calitatea ţiţeiului şi de proporţia de apă, de înălţimea peretelui liber al rezervorului etc. După datele obţinute la unele experimentări în străinătate, ţiţeiul care conţine 1% apă, începe să fiarbă după 45-60 minute de la începutul arderii. Dacă nivelul de ţiţei în rezervor este ridicat, fierberile şi deversările de ţiţei peste peretele rezervorului se repetă în mod periodic. Semnul principal al începutului fierberii constă în creşterea dimensiunilor flăcării. În unele cazuri, înainte de a începe fierberea, se produce un zgomot sub formă de foşnet. Trebuie reţinut faptul că fierberea poate avea loc şi în cazul refulării apei sau spumei pe suprafaţa lichidului aprins. Pe timpul fierberii ţiţeiului, este posibil, în anumite condiţii, să se producă o deversare a lichidului, mai se intervine prompt şi se realizează o răcire permanentă cu jeturi de apă, a pereţilor rezervoarelor incendiate.

24.3.2.Erupţia
Fenomenele de fierbere şi erupţie nu se produc la arderea produselor rezultate de la prelucrarea ţiţeiului cum sunt benzina, petrolul lampant, combustibilul pentru motoare Diesel etc. Fierberea şi erupţia se produc numai la arderea în rezervoare a ţiţeiului şi păcurii. La benzină, de exemplu, erupţia nu se produce datorită faptului că temperatura stratului încălzit este inferioară temperaturii de fierbere a apei sau apropiată de aceasta. Erupţia se produce numai după fierbere sau pe timpul acesteia şi constă în aruncarea (proiectarea) peste peretele rezervorului a unei mari cantităţi de lichid aprins, care, răspândindu-se în apropierea focarului de ardere, complică mult situaţia creată. În unele cazuri, zeci de tone de ţiţei pot fi aruncate la zeci de metri de focarul de ardere. Erupţia ţiţeiului aprins poate avea loc când sub stratul de ţiţei se află apă, lichidul se încălzeşte în cursul arderii în profunzime, formându-se un strat încălzit ; temperatura stratului de lichid este mai mare decât temperatura de fierbere a apei. Lipsa unuia dintre aceşti factori exclude apariţia erupţiei. Prima condiţie este legată de circumstanţele în care are loc depozitarea combustibilului, iar celelalte două sunt determinate de proprietăţile lichidului. 171

Momentul la care survine erupţia este determinat de viteza de încălzire a ţiţeiului şi practic este egal cu timpul în care stratul încălzit de ţiţei ajunge la stratul de apă. Erupţia începe prin aruncarea lichidului peste pereţii rezervorului, de aceea în literatura de specialitate, fenomenul respectiv este cunoscut sub denumirea de debordare. Momentul începerii debordării ţiţeiului poate fi determinat din relaţia : t = H-h/V+V1 în care, t : este timpul probabil de începere a aruncării lichidului aprins care reprezintă de fapt durata de atingere de către stratul de ţiţei încălzit sau de păcură a apei de la fundul rezervorului, în h; H înălţimea iniţială a stratului de ţiţei, în m; H înălţimea iniţială a pernei de apă în rezervor, în m; V viteza de ardere a petrolului, în m/h (V=o,12 m/h) ; V1 viteza de încălzire a petrolului, în m/h( V1=O,25m/h). Însemnele caracteristice ale începutului erupţiei sunt: apariţia vibraţiilor pereţilor rezervoarelor, însoţite de zgomote, de creşterea dimensiunilor flăcării. Volumul de lichid aruncat depinde de cantitatea existentă în rezervor şi de diametrul acestuia. Cu cât rezervorul va conţine mai mult ţiţei şi cu cât va fi mai mic diametrul, cu atât va fi mai puternică aruncarea ţiţeiului peste marginile rezervorului. Practic, erupţia poate fi evitată prin evacuarea stratului de apă. În caz că acest lucru nu este posibil, se impune calcularea timpului de erupţie şi luarea măsurilor de rigoare.

24.3.3.. Explozia rezervorului
Incendiile în rezervoarele cu produse petroliere albe sau la cele negre încălzite, de obicei încep cu explozia amestecului de vapori – aer în spaţiu de gaze al rezervorului şi cu smulgerea capacului sau cu o explozie mai slabă a amestecului “saturat” vapori – aer, fără smulgerea capacului, ci numai cu spargerea lui în locurile mai slabe. Forţa exploziei, de regulă, este mai mare la rezervoarele în care sunt depozitate lichide combustibile uşor volatile, în care există un spaţiu mare umplut cu un amestec de vapori – aer. În funcţie de forţa exploziei şi de felul rezervorului, în practică pot apare următoarele situaţii: - capacul rezervorului vertical se smulge în întregime şi este aruncat la distanţă (până la 120 m); în acest caz produsul arde pe întreaga suprafaţă liberă a oglinzii lichidului din rezervor; - capacul rezervorului vertical este ridicat de puterea exploziei, se rupe total sau parţial şi rămâne în stare semiscufundată în lichidul aprins; în acest caz, avem de-a face cu un incendiu parţial de suprafaţă liberă, parţial în interior. - capacul rezervorului vertical este supus unei forţe reduse a exploziei, se deformează, producându-se deschideri mici la îmbinarea prin sudură a capacului de peretele rezervorului; în acest caz ard numai vaporii de lichide uşor inflamabile deasupra neetanşeităţilor, deci un incendiu la exterior. În anumite situaţii, se pot întâlni şi cazuri când curenţii de aer transportă vaporii de lichide combustibile din rezervoarele neincendiate către cele incendiate, inflamându-se, deseori, cu explozie.

24.3.4.Unda de viitură
La producerea exploziei unui rezervor sau mai multe, unul dintre cele mai mari pericole îl constituie unda de viitură. Să ne închipuim şuvoiul de lichid scurs dintr-un rezervor de 50.000 m 3 sau de 100.000 m3, care poate deteriora şi aprinde totul în cale pe o anumită distanţă, el putând depăşi sau rupe şi digul de protecţie realizat din pământ dacă nu este bine tasat şi executat. Este suficient să amintim exploziile la câteva rezervoare de mare capacitate ale depozitului rafinăriei de petrol din Czechowice – Dziedzice din Polonia şi a celui de la Triest, unde digurile de protecţie au cedat.

24.3.5.Încălzirea rezervoarelor învecinate
Sub influenţa fluxului de radiaţie de la rezervorul care arde, iar pe timp de vânt, a acţiunii directe a flăcării se vor încălzi pereţii, capacele, supapele de respiraţie şi alte instalaţii ale rezervoarelor din apropiere. Încălzirea supapelor de respiraţie duce la deteriorarea opritoarelor de flacără, astfel că acestea nuşi mai îndeplinesc rolul, adică nu mai pot opri pătrunderea flăcării în interiorul rezervorului. De asemenea, încălzirea mantalelor şi capacelor rezervoarelor vecine, cu cel incendiat duce la creşterea intensităţii evaporării lichidului combustibil din acestea. Dacă în rezervorul încălzit se păstrează combustibil cu temperatura joasă de fierbere şi cu temperatura de inflamabilitate scăzută, de exemplu benzină, atunci sub capacul rezervorului se poate 172

forma o concentraţie de vapori-aer mai mare ca limita superioară de explozie (care de fapt există în permanenţă) şi o oarecare presiune excedentară împiedică pătrunderea incendiului în interiorul rezervorului (cu condiţia să nu se admită să se tragă lichidul de rezervoare). Vaporii care ies din supape de respiraţie se pot aprinde şi ard deasupra acesteia, având o acţiune termică suplimentară asupra construcţiei rezervorului. Dacă în rezervorul încălzit se păstrează lichid combustibil cu o temperatură de inflamabilitate mai mare decât temperatura mediului ambiant, de exemplu motorină, atunci când în urma încălzirii lichidului, sub capacul acestui rezervor se poate forma o concentraţie de vapori cu pericol de explozie.

24.4. CATEGORIILE DE INCENDII DE PRODUSE PETROLIERE
La rezervoarele cu produse petroliere se pot produce incendii diferite în funcţie de cauza, natura şi cantitatea produsului, felul rezervorului şi de condiţiile meteorologice. Intensitatea şi mărimea incendiului depind şi de timpul de intervenţie şi eficacitatea acţiunii de stingere.

24.4.1.Incendiul manifestat sub formă de torţă
Acest fel de incendiu se caracterizează prin arderea vaporilor de lichide combustibile ieşite din spaţiul de gaze al rezervorului şi aparatelor, prin neetanşeităţi sau prin supapele de respiraţie sau alte deschideri.

24.4.2.Incendiul la jeturile de lichide combustibile ieşite din Rezervoare sau conducte
Acest fel de incendiu se caracterizează, de regulă prin arderea continuă a suprafeţei cuprinse de incendiu. În timpul incendiului se creează pericolul de propagare a arderii în reţeaua de canalizare, dacă nu s-au închis vanele sau acestea sunt defecte, cuve de retenţie, precum şi în alte locuri acoperite sau descoperite. Jeturile de lichide aprinse constituie un mare pericol pentru oameni. La umplerea excesivă a rezervorului cu lichid combustibil, este posibilă scurgerea acestuia prin neetanşeităţi şi apoi pe peretele rezervorului, produsul putându-se aprinde dintr-o anumită cauză. Experienţa a arătat că arderea lichidului combustibil pe peretele rezervorului nu se extinde imediat pe suprafaţa oglinzii din interiorul. La început se inflamează numai vaporii ieşiţi prin supapa de respiraţie. În acest caz, dacă nu se reuşeşte stingerea de la început, produsul petrolier se revarsă în cuva de retenţie complicând situaţia.

24.4.3.Incendiul la suprafaţa liberă a lichidului din rezervor
Un astfel de incendiu se caracterizează prin cuprinderea întregii suprafeţe a lichidului dintr-un rezervor cu capac fix sau din cel cu capac flotant scufundat, prin flăcări luminoase cu înălţimi egale cu 1,5 până la 2xdiametrul rezervorului, temperaturi ridicate până la 1300o C şi o durată mai mare de ardere în caz că nu se intervine prompt şi cu eficacitate pentru stingere.

24.4.4.Incendiul la spaţiul inelar de etanşare a capacului flotant (rezervor cu capac flotant)
Incendiul în cuva de retenţie Acesta se produce când au loc scurgeri de lichid din rezervor sau conducte şi la spargerea rezervorului. De regulă, un astfel de incendiu se desfăşoară concomitent cu incendiul declanşat la rezervor. În raport de situaţie, este posibil să se producă un incendiu la un rezervor şi cuva de retenţie respectivă sau să cuprindă mai multe rezervoare, mai multe cuve de retenţie şi în cazul cel mai grav să avem de-a face cu un incendiu generalizat la întregul depozit sau numai la o parte din acesta.

24.5. CARACTERISTICILE INCENDIILOR
Incendiile la rezervoarele de mare capacitate sunt de lungă durată şi destul de complicate prin caracterul lor, necesitând un număr important de forţe şi mijloace, precum şi cantităţi mari de substanţe de stingere. Incendiile de rezervoare cu produse petroliere se caracterizează prin următoarele fenomene fizicochimice: - transmiterea energiei calorice prin radiaţia de la rezervorul incendiat către rezervoarele vecine, respectiv către obiectele aflate în apropierea rezervorului învecinat; - transmiterea particulelor de funingine incandescente datorită curenţilor de aer; - transmiterea vaporilor de lichide combustibile de la rezervorul care nu arde către rezervorul incendiat; - posibilitatea de propagare a arderii în reţeaua de canalizare sau în alte spaţii deschise folosite pentru captarea lichidelor combustibile; 173

- degajarea de mari cantităţi de fum, produse ale arderii incomplete şi temperaturi de până la 1300oC; - arderea violentă a lichidelor combustibile când acestea se produc la suprafaţa oglinzii (suprafaţă liberă); - deformarea şi distrugerea legăturilor de conducte supraterane ale rezervoarelor din care se scurge o cantitate apreciabilă de lichid.

24.6. ORGANIZAREA ŞI EXECUTAREA INTERVENŢIEI
6.1. Generalităţi Cu toate măsurile de prevenire a incendiilor, cu toată tehnica actuală şi mijloacele de protecţie contra avariilor şi incendiilor, nu este posibil să se aştepte la o excludere completă a izbucnirii incendiilor la rezervoarele de mare capacitate, aceasta având în vedere, în special, imposibilitatea înlăturării în întregime a unor cauze de incendiu. Pentru asigurarea protecţiei contra incendiilor a rezervoarelor de o anumită capacitate, acestea se prevăd cu instalaţii fixe de stingere şi răcire, domeniu în care s-au făcut progrese însemnate pe plan mondial privind proiectarea, construirea şi eficacitatea lor, strâns legată de fabricarea unor noi substanţe de stingere. Cu toate acestea, şi practica a dovedit-o: instalaţiile fixe nu pot să asigure întotdeauna succesul în stingerea incendiilor. Deşi, posibilitatea unor asemenea cazuri este redusă, totuşi trebuie luate măsuri de asigurare a intervenţiei cu mijloace mobile. Acest lucru este necesar pentru că în cazul unei explozii a amestecului vapori-aer în rezervor şi mai ales în incinta unui parc de rezervoare, instalaţia fixă de stingere poate fi degradată total sau parţial. Incendiile declanşate în străinătate la rezervoarele cu produse petroliere în special la cele de mare capacitate s-au stins cu mare greutate. Totul depinde de modul de organizare a intervenţiei, de tăria forţelor, priceperea şi competenţa personalului de intervenţie, de tehnica folosită la stingerea incendiilor. S-ar putea da ca exemplu incendiul izbucnit în Germania la un rezervor de 30.000 m3 cu ţiţei (în rezervor existau 20.000 m3 ţiţei) care a fost stins în 40 de minute, succesul datorându-se aplicării întocmai a planului de intervenţie şi cel de la depozitul de produse petroliere, din Triest, unde mai multe rezervoare (de 50.000 m3 şi 80.000 m3) au fost cuprinse de flăcări şi scoase din funcţiune. Practic, fiecare incendiu se deosebeşte substanţial de alte incendii similare, în primul rând, prin caracterul dezvoltării lui şi prin particularităţile sale, care de regulă, îngreuiază stingerea. De aici şi necesitatea cunoaşterii cât se poate de bine a particularităţilor incendiilor, a principiilor tactice de stingere, organizării stingerii şi a conducerii efectivelor. Organizarea intervenţiei Având în vedere caracteristicile incendiilor la marile rezervoare de lichide combustibile, pentru asigurarea gradului înalt de securitate cerut acestor importante şi vulnerabile obiective, este necesar un sistem complex de protecţie contra incendiilor, care să asigure, după caz, următoarele funcţiuni principale: - detectarea concentraţiilor periculoase de vapori inflamabili în aer, ce se formează în caz de avarie în zona parcului de rezervoare sau perimetrul acestei zone; - limitarea posibilităţilor de răspândire a lichidelor combustibile revărsate în caz de avarie la rezervoarele sau conductele de produse; - vehicularea produselor din/sau în rezervoare, în funcţie de necesităţile intervenţiei, folosind la maximum posibilităţile instalaţiilor tehnologice sau instalând dispozitive provizorii în acest scop; - stingerea produselor incendiate; - răcirea construcţiilor incendiate şi a celor învecinate expuse acţiunii căldurii. Dimensionarea elementelor componente ale instalaţiei se face în funcţie de următorii factori principali: - intensitatea necesară de stingere ; - aria suprafeţei libere a lichidului incendiat; - durata teoretică a intervenţiei; - parametrii de lucru (debitul, presiunea, etc.) ai generatoarelor şi capetelor de refulare utilizate. Stabilirea intensităţii de stingere, reprezintă punctul de plecare al operaţiilor de dimensionare a instalaţiei, valoarea ei depinzând, în primul rând, de calitatea spumei, procedeul aplicat pentru refularea ei, natura lichidului combustibil, condiţii concrete în care are loc arderea.

174

Datorită diametrelor (20-100 m) şi înălţimii apreciabile (14-22 m) ale rezervoarelor mari, precum şi dimensiunilor cuvei de retenţie, pentru introducerea spumei în zona incendiată, este necesar să se dispună de numeroase utilaje mecanizate, cu debite şi presiuni de lucru ridicate. Pentru asigurarea condiţiilor necesare realizării cu succes a acţiunii de stingere a incendiilor la rezervoarele de mare capacitate (parcuri de rezervoare ) destinate depozitării produselor petroliere, trebuie luate din timp o serie de măsuri pregătitoare. Acestea se referă, în principal, la asigurarea forţelor şi mijloacelor necesare stingerii incendiilor şi la posibilitatea concentrării lor la locul acţiunii în timp util, la asigurarea substanţelor de stingere a incendiilor, precum şi la pregătirea tactică şi tehnică a personalului de intervenţie, în care se include şi conducerea fermă a intervenţiei. În acest scop, precum un depozit de produse petroliere, (rezervor de mare capacitate) este necesar să se întocmească din timp un plan unic de intervenţie. Valoarea practică a acestui plan constă, în primul rând, în exactitatea cu care s-au calculat forţele şi mijloacele necesare stingerii incendiului şi în al doilea rând, în alegerea variantelor tactice principale corespunzătoare. Din experienţele efectuate în unele ţări rezultă că după aproximativ 60 minute apare cel mai mare pericol de propagare a incendiului la rezervorul vecin. Aceasta înseamnă că acţiunea de stingere trebuie începută cel mai târziu după 30 minute de la izbucnirea incendiului, deoarece, ţinând seama de durata calculată de stingere de 15 minute, se impune ca stingerea incendiului să se termine încă înainte de a se ajunge la factorul critic de timp. Prin urmare, pentru începerea stingerii incendiului la rezervoare este relaţia: T max =30 minute. Pentru stingerea incendiilor în cuva de retenţie, timpul maxim de începere a acţiunii de stingere este considerat, de către unii specialişti străini egal cu 60 minute. Acesta ar fi timpul necesar de pregătire a forţelor şi mijloacelor, precum şi de pregătire a unei acţiuni eficiente de stingere a incendiului. La această concluzie s-a ajuns, avându-se în vedere şi faptul că incendiile la cuva de retenţie sunt mai reduse faţă de incendiile de rezervoare, că astfel de incendii se produc în urma unor deversări sau explozii ale rezervoarelor, apreciere justă dacă se ţine seama de tendinţa actuală de a se construi rezervoare cu capac flotant sau cu pereţi dubli, la care fenomenele amintite nu se produc sau dacă au loc, aceasta se întâmplă extrem de rar. În calculul forţelor şi mijloacelor nu trebuie să se omită asigurarea unor mijloace speciale ca: buldozere, basculante, excavatoare, autocamioane, autocisterne, precum şi alte mijloace necesare intervenţiei pentru stingerea incendiilor. În ceea ce privesc scenariile (variantele) de stingere, acestea se vor stabili în funcţie de situaţia concretă din obiectiv. Unul din scenariile (variantele) de stingere trebuie să cuprindă rezervorul cu suprafaţa cea mai mare. De asemenea, trebuie avut în vedere cazul când capacul rezervorului este aruncat în întregime, când este parţial rupt şi când mantaua rezervorului este avariată în urma unei explozii. Un alt scenariu se referă la cazul când incendiul cuprinde mai multe rezervoare, deci se impune asigurarea intervenţiei în condiţii complexe. ÎN CAZUL UNUI PARC CU REZERVOARE SUPRATERANE, ACEASTĂ IPOTEZĂ TREBUIE SĂ PREVADĂ POSIBILITATEA CUPRINDERII DE CĂTRE INCENDIU A TUTUROR REZERVOARELOR DINTR-O ÎNDIGUIRE. SCENARII (VARIANTE) SE MAI POT STABILI, AVÂNDU-SE ÎN VEDERE UN INCENDIU IZBUCNIT ŞI LA CUVA DE RETENŢIE, ŞI CAZUL CEL MAI COMPLICAT CÂND CUPRINDE ÎN ÎNTREGIME TOT DEPOZITUL (REZERVOARELE ŞI CUVA DE RETENŢIE) ŞI CU POSIBILITĂŢI DE SCURGERE A LICHIDULUI CĂTRE ÎMPREJURIMI, CA URMARE A DEBORDĂRII COMBUSTIBILULUI PESTE DIGURI SAU A DEGRADĂRII ACESTORA DIN URMĂ. De o mare importanţă este verificarea practică, prin aplicaţii, a variantelor de intervenţie, de prelucrare a întregului plan cu factorii de răspundere şi cu cei care au obligaţii directe în acţiunea de intervenţie. Principii tactice Deşi la astfel de obiective se întocmesc planuri unice de intervenţie, care se verifică practic şi se completează ori de câte ori este nevoie, totuşi, în caz de incendiu, comandantul intervenţiei trebuie să stabilească printr-o operativă recunoaştere şi consultare cu specialiştii obiectivului, mai ales dacă instalaţiile de stingere nu sunt în funcţiune, următoarele: - natura, cantitatea, nivelul lichidelor, combustibile aflate în rezervoarele incendiate, şi în cele învecinate, starea rezervoarelor; - posibilitatea producerii exploziilor în rezervoarele învecinate şi în cele incendiate; - existenţa şi starea digurilor în jurul rezervoarelor de producţie şi de avarie; 175

- necesitatea şi posibilitatea de transvazare a lichidelor combustibile din rezervoarele incendiate şi din bazinele de reţinere; - posibilitatea fierberii şi deversări produselor negre (ţiţei, păcură); timpul în care se va produce fenomenul, caracteristicile terenului şi căile posibile de scurgere a lichidului incendiat; - pericol pentru vecinătăţi, ţinând seama şi de direcţia vântului şi de influenţa acestuia asupra incendiului; - proporţiile incendiului şi dacă forţele şi mijloacele prevăzute în planul unic de intervenţie pentru varianta respectivă, au sosit la faţa locului, precum şi necesarul de noi forţe suplimentare; - posibilităţile reale de alimentare cu apă; - starea şi eficienţa instalaţiilor fixe (semifixe) de stingere şi răcire, precum şi cantitatea de substanţe de spumant existente în obiectiv şi posibilitatea aducerii lor rapide de la obiectivele vecine sau din alte depozite. Pentru o bună reuşită a intervenţiilor la stingerea incendiilor izbucnite la rezervoarele de mare capacitate este necesar să se ţină seama de o serie de principii tactice, printre care: - punerea în funcţiune a instalaţiilor de stingere şi răcire şi urmărirea eficacităţii acestora; - începerea atacului cu spumă se va face numai după asigurarea forţelor şi mijloacelor (calculate şi de rezervă) necesare, realizându-se continuitatea acţiunii cu spumă de bună calitate până la lichidarea completă a arderii precum şi un anumit timp după aceea, pentru prevenirea reaprinderii produselor; - la incendierea mai multor rezervoare se stinge mai întâi rezervorul situat în direcţia vântului; în acelaşi timp se vor lua măsuri pentru oprirea propagării incendiului; - în cazul incendierii concomitente a rezervorului şi a cuvei de retenţie se stinge mai întâi lichidul din cuva de retenţie; - asigurarea alimentării cu apă şi cu alte substanţe de stingere, refularea acestora la debitare şi presiuni, în raport de natura lichidelor combustibile care ard; - evacuarea din rezervoare a apei, acolo unde există, cu ajutorul instalaţiilor tehnologice şi a canalizării industriale; - începerea operaţiunilor de pompare a lichidului din rezervorul incendiat şi rezervoarele vecine, se va evacua numai după anunţarea comandantului intervenţiei. Evacuarea ţiţeiului şi a tuturor produselor petroliere cu punctul de inflamabilitate mai mic de 28oC, din rezervoarele neincendiate, de regulă, se interzice, deoarece în cursul acestei operaţii se produce diluarea cu aer a amestecului de vapori din interiorul rezervorului, sub limita superioară de explozie; - asigurarea condiţiilor optime de lucru grupei operative, legăturilor şi informării operative pe tot timpul intervenţiei; - organizarea, simultan cu efectuarea recunoaşterii, a răcirii, cu numărul necesar de jeturi, a rezervorului incendiat şi a celor învecinate. De fapt, aceasta trebuie să fie prima acţiune în cadrul intervenţiei pentru stingerea incendiului. Pentru răcirea rezervoarelor se folosesc ţevi cu ajutaje mari, sau tunuri cu apă, spre a se asigura bătaia şi debitul necesar. Rezervoarele se răcesc continuu, inclusiv pe timpul atacului cu spumă şi, după aceea, la răcirea completă a produsului. Protecţia rezervoarelor vecine prin răcire este nevoie să se asigure pe o distanţă echivalentă cu diametrul a două rezervoare. În tactica răcirii rezervoarelor incendiate şi a celor vecine se va urmări, pe cât posibil, ca răcirea să se facă uniform. La început, la rezervoarele care nu au instalaţii fixe sau acestea nu funcţionează, este indicat ca jetul compact să nu atingă punctiform tabla foarte încălzită a rezervoarelor, deoarece este posibil să se producă tensiuni, motiv pentru care se recomandă jetul dispersat; la nevoie se vor proteja armăturile rezervoarelor neincendiate (supape de respiraţie, guri de luat probe etc.), cu jeturi de apă pulverizată sau cu pături umede şi de azbest etc.; Organizarea stingerii incendiului pe sectoare cu misiuni de răcire a rezervoarelor, protejarea rezervoarelor supuse acţiunii radiaţiei de căldură, pregătirea şi executarea atacului; Stabilirea celor mai adecvate procedee şi substanţe de stingere, în raport de forţele la dispoziţie, căile de atac ale incendiului, natura produselor care ard şi mijloacele de protecţie a personalului; Incendiile de benzină se sting cu spumă grea, de ţiţei cu spumă grea şi spumă medie, iar cele de motorină cu spumă sau apă pulverizată. Se poate folosi şi apa uşoară de tip light water. Localizarea şi lichidarea incendiului Atacul cu spumă pentru stingerea incendiului se execută numai la ordinul şi sub conducerea comandantului intervenţiei, pentru aceasta fiind necesare: - concentrarea la locul incendiului şi pregătirea pentru acţiune a mijloacelor, substanţelor de stingere şi a rezervei stabilite prin calcul; 176

numirea comandanţilor de sectoare şi personalului care participă la executarea atacului cu spumă; stabilirea şi aducerea la cunoştinţa personalului de intervenţie, a semnalelor de începere şi oprire a debitării spumei şi de restrângere în caz de pericol; - efectuarea atacului pe direcţia vântului, concomitent cu toate mijloacele, neîntrerupt şi la intensitatea de refulare care să asigure lichidarea incendiului; spuma se va debita în rezervorul incendiat dinspre partea expusă la vânt. În caz că nu este posibil să se amplaseze generatoare lângă peretele rezervorului sau să se folosească tunuri de spumă, debitarea spumei se realizează cu ajutorul ţevilor prelungitoare. Trebuie reţinut faptul că la rezervoarele de peste 20.000 m3, acţiunea cu ajutorul ţevilor prelungitoare de spumă (deversoare telescopice), manevrate manual, nu este în general posibilă. Pentru aceasta este nevoie, deci, de utilaje cu ţevi prelungitoare de spumă, acţionate mecanic, de fabricaţie specială, de ex. montate pe şasiuri cu şenile. Succesul unui atac cu spumă depinde într-o mare măsură de asigurarea continuităţii spumei, deci a necesarului de spumant, apă şi maşini, de bina pregătire a şoferilor şi a întregului personal de intervenţie.

-

24.7. CONCLUZII
Protecţia contra incendiilor a rezervoarelor de mare capacitate, mai ales a depozitelor de acest fel, nu este suficient asigurată cu mijloacele clasice de protecţie. Acest lucru l-a scos în evidenţă în mai multe rânduri pe plan mondial, o serie de incendii izbucnite în parcurile de rezervoare. Urmările unor asemenea incendii au depins de timpul scurs din momentul izbucnirii acestora, până la începerea stingerii, precum şi ritmul folosit în acţiunea de stingere. Stingerea incendiilor la rezervoarele de mari capacităţi, de la 20.000 m3 la 150.000 m3, cu înălţimi ce ating 18 m, suprafaţa oglinzii lichidului fiind de peste 2.000 m2, cu mijloace tehnice mobile este extrem de dificilă. În primul rând, asigurarea simultană a unei mari cantităţi de spumă (spumant-apă) pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un rezervor de mare capacitate, răcirea acestuia şi a celor învecinate influenţează negativ asupra timpului de pregătire pentru lichidarea incendiului. De exemplu, la un rezervor incendiat de 50.000 m3 8diametrul 60,1 m) este nevoie de 578 l/s, apă (producerea spumei, răcirea rezervorului incendiat şi răcirea a patru rezervoare vecine), iar pentru unul de 100.000 m 3 (88,5 m diametru), de 996 l/s. Deci, la o asemenea acţiune sunt necesare multiple şi puternice mijloace de stingere. În al doilea rând, pentru refularea spumei şi a altor substanţe de stingere pe oglinda lichidului din rezervor sunt necesare utilaje de stingere cu bătăi foarte mari, în jur de 50-80 m, dacă avem în vedere distanţa de la peretele rezervorului până la locul de amplasare a maşinilor sau tunurilor de stingere. Ori asemenea mijloace nu sunt încă realizate sau dacă da, ele există numai în câteva ţări şi restrânse ca număr. Extinderea construirii de rezervoare cu capac flotant şi poate şi a celor cu pereţi dubli, face posibilă micşorarea distanţei de intervenţie, dacă se trece la realizarea unor diguri de protecţie mai mari decât înălţimea clasică de 1 m. Dar, în acest caz, apar dificultăţi în ceea ce priveşte amplasarea optimă a utilajelor de stingere, dictate de existenţa unghiurilor moarte. În afară de aceasta, trebuie avut în vedere faptul că executarea unor diguri înalte (peste 3 m) la distanţe mici (până la 6 m) de la peretele rezervorului, din cauza unei aerisiri insuficiente poate să ducă la acumularea în spaţiul protejat a unui amestec exploziv de vapori de produse petroliere cu aer. Această observaţie este valabilă şi pentru rezervoarele cu pereţi dubli. Cert este că la rezervoarele cu capac flotant, dacă acesta nu se scufundă, nu se pot produce incendii, cu ardere liberă la suprafaţa oglinzii lichidului, ci numai pe suprafaţa inelului de etanşare, motiv pentru care şi cantitatea de apă şi de spumă necesară este mult redusă (aproximativ de 8-10 ori). Situaţia este cu totul alta dacă incendiul izbucneşte sau se propagă în cuva de retenţie. După cum se observă, asigurarea intervenţiei pentru stingerea incendiilor, la rezervoarele de mare capacitate, este destul de complexă şi pentru a se găsi o rezolvare optimă se fac studii, cercetări, se caută soluţii noi, în pas cu progresul tehnic general. Aşa de exemplu, se consideră că cea mai raţională soluţie pentru protecţia contra incendiilor a rezervoarelor de mare capacitate este prevederea acestora cu instalaţii automate rapide de stingere. Inerţia lor (timpul din momentul aprinderii produsului până în momentul debitării spumei în zona incendiului) asigură o intervenţie pentru stingere foarte eficace. O astfel de instalaţie automată experimentată în URSS, a avut inerţia de 49 s, iar timpul de stingere de 50 s, deci o inerţie sub 3 minute cât se cere unei instalaţii automate de stingere, pentru parcurile de rezervoare. Din instalaţiile automate rapide de stingere fac parte numai cele cu timpul de pornire până la 1 minut. Faptul că astfel de instalaţii sunt încă la început, denotă rămânerea în urmă în domeniul instalaţiilor de protecţie a rezervoarelor de lichide combustibile, în raport cu complexitatea problemelor ce se pun în caz de incendiu şi gravitatea consecinţelor. 177

Unele din direcţiile principale de introducere a procesului tehnic în domeniul protecţiei contra incendiilor la marile rezervoare de produse petroliere pot fi rezumate astfel: - generalizarea sistemelor fixe automate de detectare, răcire şi stingere a incendiilor, ceea ce va permite creşterea gradului de siguranţă, micşorarea distanţelor dintre rezervoare deci, reducerea suprafeţelor de teren ocupat şi micşorarea cheltuielilor de exploatare, reducerea consumului de substanţe de stingere şi a pagubelor provocate de incendiu; - realizarea unor spumanţi cu durată practic nelimitată în soluţie apoasă, pentru a se crea posibilitatea menţinerii conductelor cu soluţie permanent pline până în imediata apropierea rezervorului, spre a se micşora inerţia instalaţiei şi a se realiza nu numai sisteme locale, ci şi sisteme centralizate, care să protejeze zona pe suprafeţe mari; - realizarea unor substanţe de stingere cu eficienţă ridicată, ieftine şi a unor utilaje de mare capacitate, care să permită protecţia rezervoarelor de la distanţă cu jet de spumă fără riscul distrugerii acesteia prin imersia cu lichidul combustibil care arde. Începuturi în această direcţie sunt promiţătoare. De ex. pompierii francezi, au construit experimental prototipul unui tun de incendiu pentru apă şi spumă de mare putere, telecomandat, având bătaia maximă a jetului de 100 la 15 atm. De asemenea, în URSS, s-au construit în anumite oraşe ţevi prelungitoare telescopice, acţionate mecanic, montate pe utilaje cu şenile. Desigur, nu trebuie ignorată posibilitatea intervenţiei pentru stingerea incendiilor la rezervoarele de mare capacitate prevăzute cu instalaţii fixe cu ajutorul mijloacelor mobile. Unităţile de pompieri trebuie dotate şi pregătite pentru a interveni cu mijloace mobile, în caz de incendiu de proporţii mai mari decât cele luate în calculul instalaţiilor fixe, cum ar fi de ex., scufundarea capacului la rezervoarele cu capac flotant, incendierea a două sau mai multe rezervoare etc. Cu mijloace mobile se poate interveni cu succes la stingerea focarelor de proporţii limitate, constituind în acelaşi timp şi rezerva instalaţiilor fixe, când se defectează parţial sau total, ele putând fi folosite şi în cazul când evoluţia incendiului implică o acţiune suplimentară. În acest scop, pentru o stingere eficientă a incendiului trebuie elaborate o serie de intervenţii concrete şi ştiinţifice, care, verificate prin aplicaţii să ducă la stăpânirea, cu precizie, a oricărui amănunt din planul de intervenţie. De fapt, succesul în acţiunile de stingere a unor astfel de incendii rezidă, înainte de toate, în folosirea eficientă a forţelor şi mijloacelor prevăzute şi necesare în stăpânirea perfectă a tehnicii stingerii pentru mijloacele fixe şi mobile. De asemenea, personalul din întreprindere trebuie să fie bine instruit pentru a fi în stare să localizeze un incendiu din faza iniţială (măsuri pentru înlăturarea avariilor). Fără îndoială că la succesul în stingerea incendiilor de la rezervoare, pe lângă performanţele maşinilor, utilajelor şi instalaţiilor folosite, o contribuţie de seamă urmează s-o aducă comandantul intervenţiei şi ajutoarele sale, care trebuie să aplice cu inventivitate principiile tactice specifice acestor categorii de incendii, precum şi cele general valabile conducerii forţelor şi mijloacelor în lupta.

178

You're Reading a Free Preview

Download
scribd
/*********** DO NOT ALTER ANYTHING BELOW THIS LINE ! ************/ var s_code=s.t();if(s_code)document.write(s_code)//-->