Litiaza biliara (calculii biliari)

Generalitati
Vezica biliara (colecistul sau "fierea" populara)
este un sac de mici dimensiuni, pozitionat
imediat sub ficat. Are rolul de a depozita bila
secretata de ficat. Bila ajuta la digestia
grasimilor si este eliminata din vezica biliara in
intestinul subtire, prin intermediul unor canale,
cai biliare.
Calculii biliari sunt compusi din colesterol si alti
constituenti ce se gasesc in bila. Ca
dimensiune, pot fi mai mici decat un bob de
grau sau mai mari decat o minge de golf.
Marea majoritate a acestor calcului nu pun
probleme, dar daca blocheaza un canal
excretor, necesita tratament.
Cauze
Calculii biliari apar atunci cand colesterolul si
substantele constituente ale bilei cristalizeaza,
formand calculi duri in vezica biliara. Calculii se
formeaza atunci cand exista o cantitate prea
mare de colesterol in bila sau atunci cand
functia vezicii biliare este alterata (nu se
goleste normal).
Marea majoritate a medicilor considera ca
inclusiv calculii de dimensiuni microscopice pot
determina aparitia simptomelor. Acesti calculi
de mici dimensiuni pot duce la formarea unui
sediment denumit "namol biliar", care poate fi
adesea evidentiat la examinarea ecografica
abdominala.
Simptome
Cel mai frecvent simptom ale litiazei biliare
este durerea in zona epigastrica (zona
stomacului) si in parte superioara dreapta a
abdomenului, aria subcostala dreapta,
denumita medical, hipocondru drept.
Durerea poate avea urmatoarele caracteristici:
- apare brusc in zona centrala superioara a
abdomenului (zona epigastrica) si se poate
intinde in partea superioara dreapta a spatelui
si in zona umarului; este greu de gasit o pozitie
confortabila; durerea nu dispare odata cu
incercarea de deplasare
- impiedica efectuarea unor miscari respiratorii
normale si profunde
- dureaza de la 15 minute pana la 24 ore
(frecvent, dureaza intre 1 si 5 ore)
- apare noaptea, fiind atat de severa incat sa
intrerupa somnul
- apare dupa mese.
Durerea asociata litiazei biliare poate
determina varsaturi, care pot duce la usurarea
intr-o oarecare masura a durerii si presiunii
abdominale. Durerea ce asociaza febra, greata
si varsaturi sau inapetenta (pierderea apetitului
alimentar), poate fi un semn de infectie la
nivelul vezicii biliare (colecistita acuta).
Simptomele care sugereaza obstructia
canalului biliar comun includ:
- ingalbenirea pielii si a portiunii albe a ochiului
(icter)
- inchiderea la culoare a urinii (urini
hipercrome)
- scaune deschise la culoare (acolice)
- febra si frisoane.

Diagnostic diferential
Exista numeroase alte afectiuni ce pot
determina aparitia unor simptome similare,
inclusiv refluxul gastro-esofagian, durerea
determinata de infarctul miocardic precum si
afectiuni hepatice. Infectiile digestive
(gastroenterita) si toxiinfectia alimentara pot,
de asemenea, determina aparitia simptomelor
asemantoare celor produse de litiaza biliara.
Diareea si varsaturile se asociaza cu gripa si
toxiinfectia alimentara, dar durerea tinde sa fie
mai degraba trecatoare, decat constanta.
Durerea ce apare in aceste afectiuni este
resimtita mai degraba in tot abdomenul decat
intr-un singur loc. Durerea abdominala
trecatoare (mai degraba decat constanta) si
care se asociaza cu greata, varsaturi si posibil
febra usoara este mai degraba determinta de
gastroenterita sau toxiinfectii alimentare, decat
de litiaza biliara. Este cu atat mai probabil ca
acestea sa fie cauza durerii cu cat si
persoanele din anturaj resimt aceleasi
simptome.
Evolutie
Evolutia litiazei biliare depinde de prezenta sau
nu a simptomelor. Marea majoritate a
pacientilor cu litiaza biliara nu prezinta
simptome si nu necesita tratament. Cei care
prezinta simptome, adesea sufera interventie
chirurgicala pentru indepartarea vezicii biliare.
Litiaza biliara asimptomatica
Pana la 90% dintre persoanele cu litiaza biliara
nu prezinta simptome. Marea majoritate a celor
cu litiaza biliara asimptomatica nu vor prezenta
niciodata simptome.
Litiaza biliara simptomatica
Cea mai frecventa problema cauzata de litiaza
biliara consta in obstructia repetata de catre un
calcul a canalului cistic, ductul ce dreneaza
vezica biliara. Aceasta determina accese
periodice de durere ce apar in contextul
contractiei si relaxarii vezicii biliare. Accesele
de durere sunt, de obicei, severe si constante,
durand de la 15 minute pana la 6 ore, durerea
putandu-se agrava dupa masa. Simptomele
cedeaza in cateva zile.
La primul acces dureros, cea mai buna
atitudine consta in a observa daca durerea
trece fara interventie chirurgicala. Totusi, daca
durerea este severa sau daca au mai existat
asemenea antecedente dureroase, se poate
dovedi necesar tratamentul chirurgical pentru
indepartarea vezicii biliare.
In functie de locul de obstructie al canalului
biliar, simptomele pot include greata, varsaturi,
febra si durere abdominala severa ce dureaza
mai mult de 6 ore. Daca aceste simptome apar,
se poate dovedi necesar tratamentul
chirurgical de indepartare a vezicii biliare si a
calcului inclavat.
Rar, calculii biliari pot determina aparitia
pancreatitei acute, o inflamatie a pancreasului.
Pietrele pot bloca fluxul de enzime digestive
secretate de pancreas. Pancreatita poate duce
la aparitia durerii abdominale acute, severe, la
pierderea apetitului, greata, varsaturi si febra.
Necesitatea interventiei chirurgicale

De obicei, primul acces de simptome

determinate de litiaza biliara nu este sever.
Complicatiile grave (precum obstructia unui
canal) se produc rar, astfel incat in urma
consultarii cu medicul, se poate decide
amanarea tratamentului pentru a se observa
daca simptomele se remit de la sine. Acest
lucru este cu atat mai important cu cat medicul
nu este sigur daca simptomele sunt produse de
litiaza biliara. Desi, uneori interventia
chirurgicala de urgenta este necesara, in
majoritatea cazurilor pare o abordare mai
sigura amanarea tratamentului pana la aparitia
unui al doilea episod dureros. Daca apar doua
episoade dureroase, este foarte posibil ca
acestea sa se repete in viitor. In aceasta
situatie, tratamentul chirurgical pentru
indepartarea vezicii biliare este, de obicei, cea
mai buna solutie. Persoanele ce resimt
simptome asociate litiazei biliare, au un risc
mai mare de a prezenta simptome dureroase in
viitor si complicatii, fata de cei asimptomatici.
Este imposibil de prezis frecventa episoadelor
dureroase, precum si severitate acestora. Multi
dintre cei ce se hotarasc sa nu se trateze, nu
prezinta probleme ulterioare. Aproximativ 1 din
3 persoane ce prezinta un acces dureros unic,
nu prezinta ulterior alte episoade dureroase.
Factori de risc
Sansele de a dezvolta litiaza biliara
simptomatica sunt mai mari pentru:
- persoanele de sex feminin - femeile au un risc
de 2 ori mai mare decat barbatii de a dezvolta
litiaza biliara
- persoanele in varsta de peste 55 de ani
- persoanele supraponderale
- persoanele ce au scazut rapid in greutate litiaza biliara apare la aproximativ un sfert din
persoanele supraponderale ce urmaresc o dieta
stricta si la aproximativ jumatate din cei ce fac
tratament chirurgical pentru obezitate (bypass
gastric). Prin aceasta interventie chirurgicala,
se reduce dimensiunea stomacului si se
realizeaza conexiunea stomacului restant cu
portiunea mijlocie a instestinului subtire.
- persoanele cu niveluri crescute de colesterol
"bun" (HDL sau lipoproteine cu densitate mare)
si trigliceride (tipuri de grasimi gasite in sange
si alimente)
- personele cu boala Crohn
- persoanele cu istoric familial de litiaza biliara
- femeile insarcinate
- persoanele ce fac tratament cu estrogeni
(post menopauza) sau doze mari de
anticonceptionale orale
- persoanale de origine hispanica sau
americanii nativi
- persoanele cu siclemie
- persoanele ce fac tratament cu anumite
medicamente, de exemplu Octeotrid sau
medicamente ce scad nivelul colesterolului
precum Gamfibrozil sau Fenofibrat
- persoanele cu ciroza hepatica
- persoanele sedentare
- persoanele ce postesc.
Consult de specialitate

Durerea abdominala poate fi un simptom al

unei afectiuni foarte grave sau chiar
amenintatoare de viata, mai ales pentru
persoanele ce au o afectiune cardiaca
preexistenta si au peste 60 de ani. Daca este
resimtita o durere acuta si severa fara a se
cunoaste cu exactitate cauza, cel mai probabil
se impune de urgenta un tratament medical.
Sunt considerate semne de alarma: dificultatea
in respiratie, lesinul sau pierderea cunostintei.
Este recomandat consultul de urgenta al
medicului daca:
- apare durere ce poate fi determinata de
litiaza biliara (durere continua, de intensitate
moderata pana la severa la nivelul zonei
superioare drepte a abdomenului) asociata cu
febra de 38C sau mai mult alaturi de frisoane
ce nu sunt determinate de gastroenterita sau
oricare alt motiv
- apare durere in zona superioara mediana sau
superioara dreapta a abdomenului, asociata
unei tente galbene a tegumentului si a zonei
albe a ochiului (sclera), urina inchisa la culoare,
maronie sau scaune de culoare deschisa
- la o persoana suferinda de diabet zaharat sau
prezentand deficiente ale sistemului imun apar
simptome ce ar putea fi determinate de
prezenta litiazei biliare.
Chiar daca apar simptome ale litiazei biliare,
insa fara ca acestea sa se insoteasca cu febra,
frison sau ingalbenirea tegumentelor sau a
partii albe a ochiului (sclera), poate fi totusi
necesara o evaluare medicala si instituirea unui
tratament. Este recomandata efecturea unei
vizite la medic.
Expectativa vigilenta
Perioada de expectativa este acel interval de
timp in care medicul, alaturi de pacient,
evalueaza simptomele si starea pacientului
pentru a vedea daca este necesara instituirea
unui tratament. Expectativa vigilenta este
adesea prima abordare in cazul primului atac
de colica biliara.
Calculii simptomatici
Daca litiaza biliara determina aparitia
simptomelor, tratamentul este recomandat
daca aceste simptome sunt severe sau daca
recidiveaza. Tratamentul poate duce la
usurarea durerii si la prevenirea aparitiei
complicatiilor:
- este recomandabil sa se astepte pana la
repetarea primului episod dureros inainte de
interventia chirurgicala
- pana la 30% dintre persoanele cu litiaza
biliara ce au un episod dureros sau alte
simptome legate de aceasta, nu vor repeta
simptomele.
Calculii asimptomatici
Daca in timpul unei explorari efectuate pentru
alta afectiune au fost descoperiti calculi biliari
si daca acestia nu au produs niciodata
simptome, riscul de aparitie al unei complicatii
este redus. In marea majoritate a cazurilor nu
este necesara instituirea unui tratament.
In anumite situatii, medicii pot recomanda
interventia chirurgicala pentru calculii
asimptomatici. Expectativa ar putea sa nu fie

indicata in urmatoarele cazuri:

- calcul de mari dimensiuni
- alte probleme medicale asociate, precum
diabetul zaharat, ce ar putea agrava
complicatiile litiazei biliare
- risc crescut de aparitie al cancerului de vezica
biliara (de exemplu, in cazul indienilor Pima)
- o dezvoltare excesiva a unor tesuturi la
nivelul vezicii biliare (polipi)
- vezica calcificata (cunoscuta si sub numele de
vezica de portelan).
Investigatii
Calculii biliari pot fi observati in cazul efectuarii
unor investigatii pentru evaluarea durerii
abdominale sau in timpul efectuarii ecografiei
de rutina pentru monitorizarea sarcinii. Medicul
specialist va dori sa afle antecedentele
personale patologice, istoricul bolii si
simptomele resimtite si va efectua un examen
fizic. Chiar daca istoricul bolii si examenul fizic
pot orienta spre diagnosticul de litiaza biliara,
investigatiile vor confirma diagnosticul.
Investigatiile pentru litiaza biliara includ:
- Ecografia abdominala - este cel mai bun
test pentru confirmarea litiazei biliare.
Acuratetea testului este de 95%. Pentru
efectuarea acestui test, medicul foloseste o
sonda pe care o deplaseaza de-a lungul
abdomenului si care transmite informatiile
culese la un monitor. Aceasta investigatie
poate arata si alte modificari la nivelul vezicii
biliare si a canalelor biliare. De asemenea,
poate fi utila pentru diagnosticarea altor
afectiuni ce pot determina simptome
asemanatoare litiazei biliare, precum infectiile
sau inflamatia pancreasului (pancreatita).
- Scintigrafia radioizotopica (HIDA). Daca
aspectul ecografic al vezicii biliare este normal,
dar medicul suspicioneaza in continure
existenta unei probleme la acest nivel, acesta
poate solicita efectuarea unei scintigrafii
radioizotopice (HIDA). Aceasta investigatie
presupune injectarea de catre un specialist a
unei solutii radioactive intr-o vena si apoi
preluarea de imagini de la nivelul vezicii biliare,
pentru a evalua gradul de functionalitate al
acesteia. Aceasta investigatie poate evidentia
si alte probleme, precum blocajul unui canal
biliar.
- Colangiopancreatografia endoscopica
retrograda (ERCP). Aceasta investigatie este
recomandata de medic in cazul suspicionarii
existentei unui calcul biliar inclavat la nivelul
canalelor biliare ce leaga ficatul de vezica
biliara, pancreas si intestinul subtire.
Investigatia presupune manevrarea de catre
medic a unui tub flexibil ce prezinta atasata o
camera de luat vederi, numit endoscop, de-a
lungul esofagului si al stomacului pana la
nivelul canalelor ce dreneaza ficatul, vezica
biliara si pancreasul. Daca exista un calcul
inclavat la nivelul canalului biliar comun,
medicul il poate elimina cu ajutorul
instrumentarului introdus de-a lungul
endoscopului.
- Testele sangvine. Teste de laborator,

precum hemoleucograma si teste ale functiei

hepatice si pancreatice, pot ajuta la evaluarea
simptomelor produse de litiaza biliara. Aceste
teste pot indica existenta unei alte afectiuni ce
determina simptome asemanatoare litiazei
biliare.
Printre alte teste enumeram:
- Radiografia abdominala. Poate identifica
numai anumiti calculi, astfel incat aceasta
explorare nu este folosita de rutina in acest
scop.
- Computer tomografia abdominala (CT).
Se bazeaza pe formarea unor imagini
tridimensinale ale structurilor interne ale
organismului cu ajutorul unui scaner. Aceasta
investigatie nu este folosita de rutina in
evaluarea litiazei biliare, dar poate fi utila in
planificarea unui alt tip de tratament decat
interventia chirurgicala.
- Ecografia endoscopica (EUS). Aceasta
investigatie poate fi efectuata pentru
vizualizarea calculilor de la nivelul canalului
biliar comun. Medicul manevreaza un tub
subtire, flexibil, endoscopul, ce are atasata o
sonda de ultrasunete, de-a lungul esofagului si
al stomacului pentru examinarea canalelor ce
dreneaza ficatul, vezica biliara si pancreasul.
- Colangiografia cu rezonanta magnetica.
Aceasta investigatie se bazeaza pe generarea
unui camp magnetic si a unor unde de energie
radio, ce vor duce la formarea unor imagini ale
organelor si structurilor intraabdominale. Poate
fi folosita pentru localizarea calculilor inaintea
interventiei chirurgicale (colecistectomie
laparoscopica) sau pentru detectarea
diverselor afectiuni de la nivelul canalului biliar
sau al vezicii biliare. Nu poate fi folosita pentru
indepartarea calculilor inclavati la nivelul
canalelor biliare.
Tratament
In conditiile in care litiaza biliara nu determina
aparitia durerii si a altor simptome, nu este
necesara instituirea uni tratament. Numai 1%
pana la 4% dintre indivizii ce prezinta calculi
biliari dezvolta simptome in fiecare an. In
anumite situatii, medicii pot recoamnda
tratamentul chirurgical pentru calculii
asimptomatici.
In cazul in care litiaza biliara este
simptomatica, decizia de tratament trebuie
luata impreuna cu medicul curant. Cea mai
buna solutie poate fi expectativa vigilenta
pentru a se observa daca simptomele se remit
de la sine. Este de preferat ca decizia de
tratament chirurgical sa fie luata dupa aparitia
unui al doilea acces de colica biliara.
Expectativa vigilenta se poate dovedi cea mai
buna alegere in urmatoarele conditii:
- primul episod de durere asociata litiazei
biliare
- durerea este usoara - daca durerea este
severa, se poate lua in considerare tratamentul
chirurgical urgent pentru prevenirea unor
accese ulterioare si a complicatiilor
- nu apar complicatii, precum blocarea unui
canal biliar

- nu exista factori de risc pentru dezvoltarea

unor probleme ulterioare.
Daca tratamentul chirurgical este necesar, in
majoritatea cazurilor cea mai buna interventie
chirurgicala este cea de indepartare a vezicii
biliare (colecistectomie). In numeroase cazuri,
interventia laparoscopica este cea mai buna
metoda de indepartare a vezicii biliare.
Interventia chirurgicala pe abdomen deschis
presupune o perioada de convalescenta mai
lunga si poate duce la agravarea
simptomatologiei dureroase, deoarece
presupune efectuarea unei incizii mari.
Decizia privind instituirea tratamentului
chirurgical sau a unui alt tip de tratament este
luata de pacient in colaborare cu medicul
curant, care poate evalua gravitatea acceselor
de colica biliara.
De retinut!
Pana la 30% dinte indivizii cu litiaza biliara ce
resimt durere sau alte simptome, nu prezinta
un nou episod. Totusi, netratarea litiazei biliare
se asociaza cu un risc de aparitie a infectiilor si
a icterului.
Aproximativ 15% dintre persoanele cu litiaza
biliara simptomatica prezinta calculi biliari la
nivelul canalului biliar comun. Calculii inclavati
la nivelul canalului biliar comun pot duce la
aparitia unor complicatii amenintatoare de
viata, astfel incat este necesara indepartarea
lor inainte sau in timpul opertiei de indepartare
a vezicii biliare.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Nu exista nici un tratament specific pentru
litiaza biliara, dar un consult medical este
necesar daca:
- apar simptome ce ar putea fi cauzate de
calculii biliari; daca medicul descopera
prezenta calculilor biliari, dar simptomele sunt
usoare, este destul de sigur ca tratamentul
chirurgical trebuie luat in considerare abia
dupa un al doilea acces de colica biliara
- se repeta simptomele unui acces de colica
biliara, mai ales daca acestea sunt severe sau
se insotesc de febra, frisoane, sau ingalbenirea
pielii si a portiunii albe a ochiului (icter)
- se instaleaza un episod de durere abdominala
sau alte simptome abdominale; durerea
abdominala este un simptom comun pentru o
gama larga de afectiuni.
Aparitia litiazei biliare poate fi prevenita daca:
- se mentine o greutate optima prin urmarirea
unei diete echilibrate si efectuarea in mod
regulat de exercitii fizice
- se evita scaderea brusca in greutate;
pierderea voita in greutate (dieta, nu pierderea
datorata unor afectiuni) urmata de cresterea
nedorita in greutate, poate creste riscul de
formare a calculilor biliar, in special in cazul
femeilor.
Tratamentul chirurgical pentru indepartarea
vezicii biliare trebuie urmat de:
- supravegherea aparitiei semnelor de infectie;
medicul trebuie consultat imediat daca zona
din jurul inciziei este rosie si umflata sau daca
s-a instalat febra
- medicul trebuie consultat daca apar o

inglabenire a pielii si a portiunii albe a ochiului

(icter), scaune deschise la culoare si urina
inchisa la culoare. Aceste simptome pot indica
inclavarea unui calcul la nivelul canalului biliar
comun.
Tratament medicamentos
Medicamentele sunt rareori folosite in
tratamentul litiazei biliare. Totusi, persoanele
ce urmeaza o dieta pentru pierderea rapida in
greutate pot primi medicamente pentru durere,
greata si pentru prevenirea formarii calculilor
biliari.
Acizii biliari ce dizolva calculii biliari sunt, de
obicei, rezervati persoanelor la care o
interventie chirurgicala ar fi riscanta sau
acelora ce refuza interventia chirurgicala.
Aceasta terapie este foarte rara, daca este
vreodata, o optiune pentru cei ce prezinta o
inflamatie sau infectie acuta a vezicii biliare,
cei care au o vezica biliara ce nu functioneaza
normal, prezinta calculi biliari de mari
dimensiuni, calculi calcificati sau calculi la
nivelul canalelor biliare.
De retinut!
Calculii biliari reicidiveaza adesea la oprirea
tratamentului cu acizi biliari, deoarece acestia
nu ii dizolva complet. Odata cu trecerea
timpului, calculii reapar la aproximativ
jumatate din cei la care administrarea
medicamentului a fost oprita. Acest tip de
tratament este mai eficient in cazul calculilor
de mici dimensiuni, decat in cazul celor de mari
dimensiuni. Nu este eficient in cazul calculilor
calcificati. Investigatii, precum radiografia
abdominala, pot fi folosite pentru a determina
prezenta calciului la nivelul calculilor biliari.
Tratament chirurgical
Tratamentul chirurgical pentru indepartarea
vezicii biliare (colecistectomie) este
tratamentul de electie pentru calculii biliari ce
determina durere moderata pana la severa sau
alte simptome. De obicei, simptomele nu
reapar dupa indepartarea vezicii biliare. Intr-un
numar redus de cazuri, tratamentul chirurgical
este efectuat pentru prevenirea aparitiei
complicatiilor litiazei biliare.
Tratamentul chirurgical laparoscopic este
adesea cea mai buna metoda pentru
indepartarea vezicii biliare. Interventia
chirurgicala pe abdomen deschis presupune o
perioade de convalescenta mai lunga si este
mai dureroasa.
Tipuri de interventii chirurgicale
Interventia laparoscopica este cel mai frecvent
tip de interventie chirurgicala efectuata pentru
indepartarea vezicii biliare.
Interventia pe abdomen deschis poate fi
efectuata in cazul in care laparoscopia nu este
o optiune. Marea majoritate a interventiilor
chirurgicale pe abdomen deschis sunt
efectuate dupa ce s-a incercat efectuarea unei
colecistectomii laparoscopice. Interventia pe
abdomen deschis poate fi considerata o
alegere mai buna daca sangele nu se
coaguleaza normal, anatomia zonei vezicii
biliare nu este normala sau exista foarte multe
cicatrici de la interventiile chirurgicale

anterioare.
Aproximativ 15% dintre persoanele cu litiaza
biliara simptomatica prezinta, de asemenea,
calculi la nivelul ductului biliar comun. Calculii
de la nivelul canalului biliar comun
(coledocolitiaza) pot duce la apartia unor
complicatii amenintatoare de viata, astfel ca ei
trebuie indepartati daca sunt descoperiti in
timpul interventiei chirurgicale pentru
indepartarea vezicii biliare. Calculii biliari pot fi
indepartati inainte de interventia chirurgicala
folosind colangiopancreatografia endoscopica
retrograda (ERCP).
De retinut!
- recuperarea este mult mai rapida si mai putin
dureroasa dupa interventia laparoscopica decat
dupa cea efectuata pe abdomen deschis
- perioada de spitalizare dupa interventia
laparoscopica este mai redusa decat cea
pentru interventia efectuata pe abdomen
deschis; pacientii sunt de obicei externati in
aceeasi zi sau dupa o zi de spitalizare in
comparatie cu 2 pana la 4 zile pentru cei cu
interventie pe abdomen deschis.
- perioada de timp pana la reluarea activitatilor
cotidiene, inclusiv revenirea la serviciu, este
mai scurta dupa interventia chirurgicala (7
pana la 10 zile comparativ cu 4 pana la 6
saptamani in cazul interventiei pe abdomen
deschis).
Intr-un tip nou de interventie laparoscopica,
mini-laparoscopia, se utilizeaza instrumente cu
un diametru foarte mic. In studiile preliminare,
acest tip de interventie pare sigur, se asociaza
cu un nivel scazut de durere, este urmata de o
perioada mai redusa de recuperare si lasa in
urma cicatrici de dimensiuni mai mici decat
colecistectomia laparoscopica traditionala.
Expertii lucreaza in continuare pentru
dezvoltarea acestei metode de tratament.
Alte tratamente
Alte optiuni terapeutice pentru litiaza biliara nu
sunt disponibile pe scara larga. Nu se cunosc
multe detalii in ceea ce priveste eficienta lor si
impactul pe termen lung comparativ cu
tratamentul chirurgical.
Daca la nivelul canalului biliar comun sunt
descoperiti calculi biliari inainte sau in timpul
interventiei chirurgicale pentru indepartarea
vezicii biliare, un medic specialist
gastroenterolog poate efectua o
colangiopancreatografie endoscopica rtrograda
(ERCP). ERCP-ul permite vizualizare calculilor. In
cazul anumitor pacienti la care nu se poate
efectua o interventie chirurgicala, ERCP-ul
poate fi insotit de o alta procedura medicala,
numita sfincterotomie endoscopica, ce permite
pasajul mai usor de la nivelul canalului biliar a
calculilor biliari.
Alte optiuni terapeutice pentru litiaza biliara
includ:
- Litotritia. Aceasta metoda terapeutica
presupune utilizarea ultrasunetelor pentru
spargerea calculilor biliari. Poate fi utilizata
singura sau in asociere cu medicatia bazata pe
acizi biliari. Metoda, care astazi este rar
folosita, a fos utilizata in cazul persoanelor ce

prezinta o inflamatie cronica a vezicii biliare si

care nu sunt suficient de puternici pentru a
suporta o interventie chirurgicala; totusi, nu
este indicata in tratamentul colecistitei acute.
- Colecistostomie percutana. Acest
procedeu poate duce la indepartarea
temporara a simptomatologiei in cazul unei
vezici biliare inflamate pana cand ERCP-ul sau
interventia chirurgicala pot fi efectuate.
Aceasta procedura presupune plasarea unui
tub de dren prin peretele abdominal pana la
nivelul vezicii biliare. Aceasta interventie este
efectuata uneori pentru cei ce nu sunt apti
pentru o interventie chirurgicala.
Alte terapii pentru calculii de la nivelul
canalului biliar comun includ:
- Colangiopancreatografia endoscopica
retrograda (ERCP) asociata cu
sfincterotomie. Investigatia presupune
manevrarea de catre medic a unui tub flexibil
ce prezinta atasat o camera de luat vederi,
numit endoscop, de-a lungul esofagului si al
stomacului pana la nivelul canalelor ce
dreneaza ficatul si vezica biliara. Daca la
nivelul canalului biliar comun se gaseste un
calcul, acesta poate fi uneori indepartat cu
ajutorul endoscopului. Medicul largeste
deschizatura canalului biliar de la nivelul
intestinului si indeparteaza calculului cu
ajutorul unui cos mic. In conditiile in care
tratamentul chirurgical de indepartare a vezicii
biliare previne reaparitia calcullilor biliari, ERCPul este de obicei cea mai buna optiune calculii
aflati la nivelul canalelor biliare. Totusi, aceasta
metoda de tratament poate fi folosita si la
pacientii ce nu sunt apti pentru o interventie
chirurgicala.
De retinut!
Litotritia si colecistostomia sunt utilizate rar in
tratamentul litiazei biliare si sunt mai putin
eficiente decat tratamentul chirurgical in
prevenirea simptomelor determinate de litiaza
biliara. Este necesara o evaluare impreuna cu
medicul a riscurilor, costurior si eficientei
acestor terapii folosite destul de rar. Atunci
cand vezica biliara nu este indepartata, asa
cum se intampla in tratamentele
nonchirurgicale, recurenta calculilor biliari este
de 30% pana la 50% in 5 ani.
Profilaxie
Nu exista o metoda sigura de a preveni aparitia
litiazei biliare. Totusi, se poate reduce riscul de
aparitie a calculilor biliari simptomatici.
Mentinerea unei greutati optime
Este importanta mentinerea unei greutati
optime. Studiile arata ca pierderea voita in
greutate (dieta, nu pierderea datorata unor
afectiuni) urmata de cresterea in greutate
nedorita, poate creste riscul de formare a
calculilor biliar, in special in cazul femeilor.
Daca este necesara pierderea in greutate,
aceasta trebuie facuta gradat. In cazul unei
diete, telul este de a pierde intre 0,5 kg si 0,7
kg pe saptamana.
Sunt de evitat dietele ce duc la o pierdere
rapida in greutate si cele de infometare.

Dietele ce duc la o pierdere rapida in greutate

trebuie supervizate de un medic specialist. De
asemenea, este recomandabila consultarea
medicului specialist in ceea ce priveste
administrarea pe parcursul dietei a
medicamentelor ce reduc riscul de aparitie a
calculilor biliari.
Dieta echilibrata cu mese regulate
Studiile arata ca mesele luate regulat si care au
in compozitia lor si grasimi (acestea determina
golirea vezicii biliare) pot ajuta la prevenirea
aparitiei litiazei biliare. Este recomandat
consumul de cereale integrale si fibre, precum
si de alimente ce contin calciu (acesta se
gaseste in legumele verzi si in produsele
lactate). Consumul de grasimi animale
(saturate) si de alimente cu un continut ridicat
de colesterol trebuie limitat.
Exercitiile fizice regulate
Exercitiul fizic sustinut poate reprezenta un
mod de reducere a riscului de aparitie a litiazei
biliare. Un studiu a demonstrat ca femeile, ce
efectueaza in mod regulat exercitii fizice, au un
risc redus de a fi supuse unei operatii de
indepartare a vezicii biliare. Efectuarea de
exercitii fizice timp de 2-3 ore pe saptamana a
redus riscul la aceste femei cu 20%.
Intr-un studiu efectuat pe un numar mare de
barbati, 2-3 ore de alergare pe saptamana au
redus riscul de aparitie a calculilor biliari
simptomatici cu 20%. Alaturi de o dieta saraca
in grasimi, exercitiul fizic este o metoda
eficienta de atingere a unei greutati optime si
de reducere a nivelurilor de colesterol si
trigliceride.
Decizia asupra administrarii compusilor
pe baza de estrogen
Exista anumite dovezi care arata ca
administrarea de hormoni, precum estrogenul
dupa menopauza sau de doze mari de
anticonceptionale, poate creste riscul unei
femei de a dezvolta calculi biliari simptomatici.
Administrarea unor asemenea hormoni
necesita un consult in prealabil cu medicul
specialist.

Peritonita
inflamatie a peritoneului. O peritonita este
aproape intotdeauna consecutiva unei atingeri
a unui organ abdominal: fie un viscer este
infectat si bacteriile se propaga apoi din
aproape in aproape in peritoneu; fie peretele
unui viscer cavitar (intestin, de exemplu) este
perforat, iar continutul sau care poate cuprinde
bacterii si substante agresive se acumuleaza in
peritoneu. Odata inflamatia declansata, se
produce o ocluzie intestinala. Pierderile
lichidiene diminueaza de altfel volumul
sangvin, ceea ce explica, in caz de peritonita
grava sau prelungita, suferinta principalelor
viscere (plamani, rinichi).
peritonita acuta - lnflamatiile acute ale
peritoneului au origini foarte diferite:
perforarea unui ulcer al stomacului sau al
duodenului; apendicita; colecistita (inflamatia

veziculei biliare); sigmoidita (inflamatia ultimei

parti a colonului); plaga unui viscer cavitar,
survenita in cursul unui traumatism al
abdomenului; salpingita (inflamatia uneia sau
ambelor trompe uterine); in acest ultim caz,
peritonita ramane localizata in micul bazin:
atunci se vorbeste de pelviperitonita.
O peritonita acuta poate fi generalizata sau
localizata.
- O peritonita acuta generalizata se traduce
printr-o durere abdominala intensa si
generalizata, prin semne de paralizie
intestinala (varsaturi, oprire a evacuarii
materiilor fecale si a gazelor), printr-o alterare
a starii generale (febra, depresie) si uneori prin
semne ale micsorarii volumului sangvin
(paloare, anxietate, puls rapid). muschii
peretelui abdominal sunt foarte contractati;
peretele abdominal devine tare, tensionat,
dureros (abdomen de lemn).
- O peritonita acuta localizata antreneaza
formarea de aderente care compartimenteaza
cavitatea peritoneala si impiedica focarul
infectios sa se intinda. Localizarea sa depinde
de organul in cauza (in jos si in dreapta
abdomenului pentru apendicita, in jos si la
stanga pentru sigmoidita).
Tratament - In caz de peritonita acuta,
bolnavul trebuie sa fie spitalizat de urgenta
intr-un serviciu de chirurgie. Reanimarea
consta, in principal, in compensarea pierderilor
lichidiene prin perfuzii intra venoase. Operatia
vizeaza tratarea cauzei peritonitei (suturare
pentru a inchide un ulcer perforat, ablatia unui
apendice etc.), curatarea cavitatii abdominale
si amplasarea unui dren. In completare, se
administreaza antibiotice. Spitalizarea dureaza,
in general, intre 8 si 15 zile.
Peritonita reprezint inflamaia peritoneului,
mai concret a seroasei peritoneale, membrana
care acoper organele abdominale i aprtea
intern a pereilor abdominali. Spaiul
peritoneal este un spaiu situat ntre peritoneul
visceral (cel care acoper organele
abdominale, constituind seroasa acestora) i
peritoneul parietal (care cptuete interiorul
pereiilor abdominali).
n spaiul peritoneal, exist o cantitate minim
de lichid, ce permite alunecarea liber a celor
doua foie peritoneale, una pe cealalt iar n
caz de peritonit n spaiul peritoneal se
acumuleaz o cantitate mai mare de lichid de
la bil, suc gastric, lichid intestinal, puroi etc.
n majoritatea cazurilor, peritonita apare atunci
cand bacteriile se rspndesc printr-o
perforaie a organelor gastrointestinale sau
genitourinare n cavitatea abdominal, i pot fi
provocate de: apendicita acut, ulcer duodenal
sau gastric perforat, sarcin extrauterin etc.
Simptomele persoanei afectate de
peritonit: leucocitoz (creterea numrului
de leucocite), ochii ncercnai, poziie
antalgic, dureri abdominale spontane i
accentuate la palpare, contractura abdominal
i muscular, stri de grea, oprirea tranzitului
intestinal, febr i frisoane, creterea

frecvenei respiratorii sau respiratie

superficial, oboseal etc.
n funcie de mecanismul de producere,
peritonitele se mpart n: peritonite primitive
i peritonite secundare.
Peritonitele primitive sunt mai rare si apar n
anumite condiii: la copiii cu sindrom nefrotic,
la aduli cu ascit. Poate aprea n strns
corelaie cu ciroza hepatic de origine
alcoolic. Punctul de pornire este o alt
infecie, afeciune, iar de aici germenii
disemineaz pe cale sangvin spre peritoneu.
De regul, este implicat un singur tip de
bacterie, iar tratamentul este de tip
medicamentos (antibiotic).
Peritonitele secundare sunt peritonitele la
care operaia este obligatorie, calea de
contaminare fiind direct. Peritonitele
secundare se produc cnd exist o comunicare
anormal ntre un organ cavitar i spatiul
peritoneal, prin perforarea peretelui organului
respectiv, secundar unei inflamaii. Prin
aceasta comunicare, coninutul organului care
este iritant sau contaminat (septic), ajunge n
peritoneu, determinnd peritonita.
Peritonita secundar este o etapa tardiv de
evoluie a unei inflamaii de organ, netratat
corespunztor sau care nu a rspuns la
tratament (de exemplu: apendicit acut
perforat cu peritonit, ulcer perforat cu
peritonit generalizat, perforaie intestinal,
inflamaia trompei uterine cu pelviperitonit
etc).
Peritonita poate fi iniial chimic (iritaia
peritoneului de produse patologice iritante
bil, acidul clorhidric din stomac) i, ulterior,
septic, cu dezvoltarea de germeni. La
peritonitele secundare se ntlnesc o asociere
de germeni. n funcie de extensia inflamaiei,
peritonitele pot fi peritonite localizate i
peritonite generalizate.
Tratamentul peritonitei poate fi de tip
medicamentos sau chirurgical. Tratamentul
medicamentos estendreptat mpotriva bacililor
gram-negativi i a cocilor gram-pozitivi (se
folosesc ampicilina, gentamicina). Intervenia
chirurgical are drept scop evacuarea lichidului
infectat din cavitatea peritoneal, ndeprtarea
sursei de contaminare, lavajul cavitii afectate
cu soluie antiseptic i drenajul peritoneal.
Netratat la timp, peritonita generalizat
poate cauza decesul,iarperitonita localizat
duce la constituirea unui abces si poate
degenera septicemie, determinnd ocul
septic.

Boala Crohn - inflamatia colonului

Generalitati
Boala Crohn este deseori intalnita la mai multi
membrii ai aceleasi familii (transmitere
genetica). Nu se cunoaste exact de ce unele
persoane devolta boala, insa exista studii
medicale de specialitate care au dovedit
existenta anumitor factori declansatori
(triggeri), ce pot declansa boala prin diferite

mecanisme imune.
S-a dovedit faptul ca boala poate fi declansata
de aparitia unui raspuns imun anormal
impotriva bacteriilor intestinale saprofite (care
se gasesc in mod normal la nivelul intestinului
gros) sau prin mecanisme imune complexe
secundare unor infectii cu diferite bacterii sau
virusi (Mycobacterii tuberculoase, Yersinia
enterolitica, E.coli, B. fragilis). Se stie, de
asemenea, ca factorii de mediu au un rol
important in aparitia bolii. Fumatorii au un risc
crescut de a dezvolta boala.
Boala Crohn este o afectiune inflamatorie
intestinala (face parte din familia bolilor
inflamatorii intestinale - BII), care determina
inflamatia si ulceratia tractului digestiv. Poate
afecta orice portiune a tubului digestiv, insa
are predilectie pentru partea terminala a
intestinul subtire (ileon) si intestinul gros
(colon). Boala Crohn afecteaza straturile
profunde ale tubului digestiv, cauzand ulceratii
la acest nivel.
Boala Crohn si colita ulcerativa (denumita si
colita ulcerohemoragica, afecteaza colonul si
rectul) sunt bolile inflamatorii digestive cel mai
frecvent intalnite.
Simptome
Sus
Datorita faptului ca boala Crohn are o
componenta imuna, exista o afectare si a altor
organe, precum ochii (tulburari vizuale),
articulatiile (dureri articulare), rash cutanat
(eruptii cutanate) sau ficatul (inflamatia
tesutului si cailor biliare). Exista mai multe
afectiuni cu simptome asemanatoare bolii
Crohn, cele mai des intalnite in clinica medicala
fiind diverticulita si abcesele intestinale.
Simptomele bolii Crohn includ urmatoarele:
- dureri abdominale cronice si recidivante,
descrise de pacient ca si crampe intense si
intermitente. Durerea abdominala poate varia
de la un caz la altul, intre o durere difuza si mai
putin intensa, pana la o durere intensa si
progresiva. Abdomenul pacientilor cu boala
Crohn, poate fi sensibil la palpare;
- diareea, cu un numar mare de scaune, de
cele mai multe ori intre 10 si 20 de scaune moi,
mucoase, mai rar mucopurulente (in cazurile
complicate). Uneori pacientul relateaza aparitia
unor scaune nocturne;
- scaderea apetitului alimentar, anorexie;
- febra, mai ales pe parcursul perioadelor de
acutizare (datorate inflamatiei). Febra ridicata
poate semnifica aparitia unor complicatii,
precum infectia ulceratiilor intestinale sau
formarea de abcese (colectii purulente);
- scaderea in greutate, datorata in special
diareei si lipsei poftei de mancare;
- anemia (scaderea numarului de globule rosiihematii din sange), care apare secundar
pierderilor de sange prin hemoragii intestinale
(de la nivelul ulceratiilor) si inflamatiei
caracteristice bolii.
Pacientii cu boala Crohn pot prezenta si
urmatoarele simptome:
- usturimi la nivelul cavitatii bucale, asociate cu
leziunile caracteristice din boala Crohn (in

cazuri mai rare, leziunile pot aparea si la nivelul

mucoasei bucale);
- deficiente nutritionale, precum deficitul de
vitamina B12, deficitul de acid folic si fier
precum si deficitul de vitamine liposolubile.
Aceste deficiente apar secundar slabei
absorbtii intestinale de alimente, datorata
inflamatiei si leziunilor intestinale;
- ocluzia intestinala (obstructia intestinului), o
complicatie a bolii considerata o urgenta
medicala.
Simptomele bolii Crohn cu localizare la nivelul
anusului includ:
- fistule (leziuni ale peretelui intestinal, cu
formarea unor traiecte anormale intre intestin
si organele invecinate). Aceste fistule sunt
cauzate de inflamatia si ulcerarea straturilor
peretelui intestinal. Fistulele se pot forma intre
2 portiuni diferite a intestinului (fistule enteroenterice) sau intre intestin si organele
invecinate (entero-vaginala, entero-rectala,
entero-vezicala). In unele cazuri, fistula poate fi
primul semn clinic al bolii Crohn;
- abcese intestinale (colectii purulente);
- fisuri anale (rupturi mici ale mucoasei anale);
- formatiuni anale asemanatoare hemoroizilor,
cauzate de inflamatia mucoasei anale.
Boala Crohn poate cauza simptome si inafara
tubului digestiv:
- artralgii (dureri ale articulatiilor), artrite
migratorii (umflarea, inflamatia articulatiilor),
uneori independent de boala initiala, putand
aparea artrita reumatoida
- irita, iridociclita, uveita, conjunctivita
(afectiuni inflamatorii a ochiului), care pot
cauza tulburari vizuale grave
- rash cutanat (eruptii la nivelul pielii), eritem
nodos, afte, ulcere la nivelul cavitatii bucale
- boli hepatice, precum colangita si
pericolangita (inflamatia cailor biliare)
- tromboze (formarea de cheaguri), vasculite
(inflamatia vaselor sanghine).
Trebuie sa mentionam ca toate aceste
simptome au o etiologie (cauza) de natura
imuna.
Reclama ta aici
Mecanism fiziopatogenic
Boala Crohn este o afectiune cronica, cu
acutizari si remisiuni care poate dura toata
viata. Gravitatea afectiunii difera de la un
pacient la altul, unele persoane relateaza
simptome usoare, pe cand altele prezinta
simptome si complicatii grave. In unele cazuri
rare, simptomele pot evolua si pot determina
decesul persoanei (de obicei prin complicatii
locale-fistule, ocluzii intestinale, necroze
intestinale). Deoarece in boala Crohn este
afectata absorbtia normala a nutrientilor
alimentari, in timp pot aparea diferite
deficiente nutritionale (vitamine liposolubile,
vitamina B12, acidul folic), anemia (prin
pierdere de sange de la nivelul ulceratiilor
intestinale, prin deficit de vitamina B12, acid
folic si prin inflamatie). De asemenea,
persoanele cu boala Crohn, au o predispozitie
crescuta pentru aparitia litiazei biliare si litiazei
renale (pietre la nivelul colecistului, respectiv a

rinichiului).
In boala Crohn cu o evolutie trenanta,
indelungata, poate aparea inlocuirea tesutului
inflamat sau ulcerat cu un tesut de granulatie
(cicatrice), favorizand astfel aparitia obstructiei
intestinale (blocaje intestinale). Aceasta
complicatie este destul de des intalnita in
aceasta afectiune si stopeaza tranzitia
fiziologica (normala) a alimentelor. Ocluziile
intestinale pot fi determinate si de inflamatia
accentuata a intestinului, care insa poate fi
ameliorata prin administrarea medicatiei
antiinflamatorii. Majoritatea cazurilor de ocluzie
intestinala necesita insa tratament chirurgical.
In cazul in care boala se complica prin aparitia
fistulelor, exista un risc mare de infectie la
acest nivel (peritonite, infectia peretelui
abdominal, etc).
Boala Crohn cu o evolutie mai indelungata de
8-10 ani, creste riscul aparitiei neoplasmului
intestinal. Riscul de aparitie al cancerului
colorectal este mai mare in randul pacientilor
cu rectocolita ulcerohemoragica decat in cazul
celor cu boala Crohn. Este foarte important
screeningul (detectarea precoce) a cancerului
colorectal , deoarece in stadiile incipiente
acesta poate fi tratat cu succes.
Dintre complicatiile mai rare, dar grave a bolii
Crohn, amintim, pancreatita si pericardita
(inflamatia foitei care inveleste inima).
Majoritatea femeilor cu boala Crohn, pot
ramane insarcinate si nasc copii sanatosi, insa
simptomele bolii se pot agrava in primele 3 luni
de sarcina (primul trimestru). De asemenea,
majoritatea medicamentelor folosite in
tratamentul bolii Crohn, pot fi utilizate si pe
parcursul sarcinii.
Factori de risc
Factorii care pot agrava simptomele bolii Crohn
si pot duce la complicatii sunt urmatorii:
- administrarea anumitor medicamente
- infectii
- tulburari hormonale (este mai frecventa in
randul femeilor)
- stresul accentuat
- fumatul.
Factorii de risc in aparitia bolii Crohn sunt
urmatorii:
- istoric familial de boala Crohn. Rudele de
gardul I, ale bolnavilor cu boala Crohn (copii,
frati, surori) au un risc crescut de a dezvolta si
ei boala;
- fumatul;
- populatiile de evrei Ashkenazi.
Consultul de specialitate
Orice pacient diagnosticat cu boala Crohn,
trebuie sa efectueze un consult medical de
specialitate de urgenta, in cazul in care apar
urmatoarele simptome:
- febra, frisoane;
- ameteli asociate cu pierderi ale constientei
(sincope) sau cu tahicardie accentuata (mai
mult de 100 de batai cardiace pe minut);
- scaune cu sange;
- deshidratarea severa;
- durere abdominala severa cu sau fara
balonare;

- prezenta secretiei purulente la nivelul

leziunilor anale sau inflamatia accentuata la
acest nivel;
- varsaturi repetate;
- oprirea tranzitului intestinal, cu lipsa
scaunului sau a gazelor (suspiciune de ocluzie
intestinala).
Persoanele diagnosticate cu boala Crohn si care
prezinta unul sau mai multe din simptomele
mentionate mai sus, necesita un consult
medical de specialitate de urgenta, deoarece
este foarte posibil ca starea initiala sa se fi
agravat si sa apara diferite complicatii grave.
Unele simptome pot, de asemenea, sa
semnifice aparitia megacolonului toxic, o
complicatie grava a bolii Crohn, care poate sa
provoace decesul pacientului daca nu este
tratata urgent.
In timp, pacientii cu boala Crohn incep sa-si
cunoasca bine boala astfel incat stiu sa se
prezinte la medic atunci cand:
- simptomele initiale se agraveaza;
- apare diareea cu o durata mai mare de 2
saptamani;
- se evidentiaza o scadere mai mare in
greutate.
Expectativa vigilenta
Perioada de expectativa vigilenta este definita
ca intervalul de timp in care sunt urmarite
simptomele bolii fara administrarea vreunui
tratament. Aceasta metoda nu este indicata in
cazul persoanelor cu boala Crohn care prezinta
simptome grave, ca cele mentionate mai sus.
Diagnosticul si tratamentul tardiv al bolii Crohn
pot agrava simptomele initiale, de aceea
diagnosticul trebuie confirmat sau respectiv
infirmat pentru a evita dezvoltarea
complicatiilor grave.
Medici specialisti recomandati
Urmatorii specialisti pot diagnostica si trata
corespunzator boala Crohn:
- medicul de familie
- medicul internist.
Cazurile mai severe, trebuie tratate insa de
urmatorii specialisti:
- gastroenterolog
- medicul de chirurgie generala
- chirurgul specializat in chirurgia colonului si
rectului.
Controalele medicale trebuie sa fie regulate si
trebuie efectuate si in perioadele de remisiune
(cand boala nu este activa), deoarece unele
complicatii pot fi greu de diagnosticat.
Investigatii
Diagnosticul bolii Crohn se realizeaza pe baza
anamnezei si examenului clinic general si este
confirmat de biopsia intestinala.
Colonul si rectul pot fi examinate decat prin
efectuarea unei colonoscopii sau
sigmoidoscopii. Aceasta metoda consta in
introducerea prin anus a unui aparat alcatuit
dintr-un tub lung, flexibil, prevazut cu fibre
optice si care este conectat la un monitor
capabil sa redea imagini din interiorul
intestinului. Colonoscopia este mai eficienta in
acest caz, deoarece poate examina intreg
intestinul gros (colonul), rectosigmoidoscopia in

schimb, poate examina doar portiunea

terminala a tubului digestiv (ultimii 60 de
centimetri). Ambele metode permit efectuarea
unei biopsii care este necesara pentru
confirmarea diagnosticului de boala Crohn.
Examenele complementare precum tranzitul
baritat, computer tomografia (CT) sau
rezonanta magnetica nucleara (RMN), pot fi
utilizate cu succes in diagnosticul unor
complicatii a bolii Crohn, precum fistulele
enterale.
Un examen de laborator al scaunului este util
pentru identificarea unor produse patologice de
la nivelul intestinului (sange, leucocite-globule
sanghine albe, care apar in infectii, puroi,
bacterii sau paraziti).
1. Testele coprocitologice (identifica celule
anormale in scaun) sau examenul
coproparazitologic (identifica agenti patogeni in
scaun) sunt utile in diagnosticul diferential al
bolii Crohn, deoarece exclude alte afectiuni
intestinale cu simptome asemanatoare
(sindromul colonului iritabil). Prezenta
leucocitelor in scaun indica inflamatia
intestinului si o posibila infectie cu aceasta
localizare si exclude diagnosticul de colon
iritabil. Sindromul colonului iritabil este o
afectiune de ordin functional si care are
simptome mai putin grave decat boala Crohn.
2. Examenul scaunului se poate realiza ori de
cate ori exista acutizari a bolii si poate fi
preluat si pe parcursul efectuarii colonoscopiei
sau sigmodoscopiei.
Diagnostic precoce
Boala Crohn poate fi uneori greu de
diagnosticat. Simptomele incipiente pot fi
nespecifice si se pot prezenta sub forma unor
artralgii (dureri articulare) usoare insotite de
fatigabilitate (oboseala). In unele cazuri,
diagnosticul este confirmat doar dupa ani de la
debutul real, deoarece simptomele apar
gradat, nu sunt grave la inceput si nu
afecteaza decat portiuni mici ale intestinului. In
timp, apar leziunile intestinale caracteristice
(granulomul sarcoid), rezultate din inflamatia
cronica a intestinului si care duc la aparitia
ulcerelor de la acest nivel.
In prezent, nu exista nici o metoda de
screening (detectie precoce) pentru boala
Crohn. Este recomandat insa, ca orice persoana
diagnosticata cu aceasta afectiune si care are o
evolutie mai indelungata de 8-10 ani sa
efectueze teste screenig regulate pentru
cancerul colorectal. In acest caz, screeningul
consta in preluarea unor biopsii de la nivelul
intestinului gros, pe parcursul efectuarii unei
colonoscopii sau sigmoidoscopii.
Alte examinari utile in diagnosticul bolii Crohn
si al complicatiilor acesteia sunt reprezentate
de urmatoarele:
- radiografia abdominala, care poate oferi
imagini ale intestinului si organelor invecinate.
Aceasta examinare este utila in diagnosticul
unor complicatii grave ale bolii Crohn, precum
ocluzia intestinala;
- tranzitul baritat, care consta in administrarea
orala a unei substante de contrast, urmand ca

apoi sa se efectueze mai multe radiografii, in

functie de pasajul acesteia prin tubul digestiv
- endoscopia digestiva superioara, care consta
in introducerea prin cavitatea bucala a unui tub
prevazut cu fibre optice, capabil sa redea
imagini video ale esofagului, stomacului si
primei parti a duodenului;
- irigografia, care este o metoda de investigatie
care consta in efectuarea unei clisme baritate,
ca apoi sa se realizeze radiografii care ofera
imagini ale intestinului gros. Aceasta tehnica
permite investigarea colonului si rectului, fiind
folosita frecvent in patologia intestinala;
- tomografia computerizata (CT), care se
realizeaza cu ajutorul unui aparat care
foloseste raze X si care poate reda imagini
detaliate ale intestinului si celorlalte organe
abdominale;
- rezonanta magnetica nucleara (RMN), care
foloseste un camp electromagnetic in
combinatie cu unde radio, capabile sa ofere
imagini ale tuturor organelor si tesuturilor
intraabdominale;
- videocapsula endoscopica, care este o
tehnica noua si consta in inghitirea unei
camere video mici, capabile sa preia imagini
din interiorul tractului digestiv, de pe tot
traiectul acestuia. Capsula parcurge intreg
tractul digestiv in aproximativ 10-48 de ore si
este apoi eliminata la nivelul anusului.
Imaginile inregistrate sunt apoi transferate intrun calculator care poate identifica diferite
anomalii de la nivelul tubului digestiv. Testele
sanguine standard si testele urinare pot
identifica prezenta anemiei, inflamatiei sau
malnutritiei. In functie de simptomele prezente,
se pot efectua anumite teste precum rata de
sedimentare a eritrocitelor (VSH) sau titrul
proteinei C reactive (PCR), care pot semnala
prezenta unei infectii sau inflamatii.
Biopsia este un alt test extrem de important in
diagnosticul bolii Crohn. Aceasta se poate
efectua in timpul unei colonoscopii sau
sigmoidoscopii, cand sunt preluate fragmente
mici din mucoasa intestinala si care sunt apoi
analizate microscopic in cadrul laboratorului de
anatomo-patologie.
Biopsia intestinala este efectuata si atunci cand
se suspicioneaza prezenta unui proces
neoplazic al intestinului (tumori intestinale).
Persoanele cu boala Crohn cu o evolutie
indelungata (8-10 ani), trebuie sa fie integrate
intr-un program de screening (depistare
precoce) a cancerului intestinal, datorita
faptului ca pacientii cu aceasta afectiune au un
risc mai mare de a dezvolta astfel de
complicatii. Trebuie sa mentionam ca biopsia
intestinala este o procedura nedureroasa
(poate determina usor disconfort abdominal) si
este extrem de importanta in diagnosticul si
urmarirea evolutiei bolii Crohn.
Tratament - Generalitati
Tratamentul bolii Crohn are scopul de a preveni
acutizarile si de a mentine cat mai mult
perioadele de remisiune. O parte dintre
pacienti au simptome mult mai grave si
necesita terapii comlementare, precum

chirurgia. Terapia corecta a bolii Crohn se

realizeaza in functie de tipul si gravitatea bolii.
Tratament initial
Boala Crohn poate fi usoara, moderat-severa,
severa sau inactiva (in remisiune clinica).
Afectiunea poate fi de asemenea definita si
dupa sediul afectarii intestinale si anume,
boala perianala (in cazul in care este interesat
ultimul segment al tubului digestiv) sau boala
ileocecala (cand este afectat ileonul si
portinunea care il leaga pe acesta de colon).
Unii pacienti pot prezenta elemente comune
intre boala Crohn si colita ulcerativa sau alte
tipuri de boli inflamatorii intestinale (BII).
Tratamentul initial al bolii Crohn se instituie
dupa confirmarea diagnosticului. In cazul in
care tratamentul de prima linie este insuficient
(persista simptomele sau chiar se agraveaza),
este necesara introducerea altor metode
terapeutice suplimentare.
Formele usoare de boala Crohn raspund bine la
medicatia antidiareica precum Loperamidul
(Imodium). Acest medicament amelioreaza
spasmele intestinale (crampele), incetineste
tranzitul intestinal si scade numarul scaunelor
diareice.
Formele medii de boala Crohn, cu simptome
persistente, necesita administrarea unor
medicamente din linia a II-a, precum
Sulfasalazina si Mesalazina (aminosalicilati).
Aceste medicamente sunt foarte eficiente in
majoritatea cazurilor de boala Crohn, in special
in cele cu leziuni intestinale prezente la nivelul
colonului si ariei ileocecale (zona care face
legatura intre intestinul subtire si cel gros).
Corticosteroizii (Hidrocortizon, Prednison), pot fi
administrate oral pentru mai multe saptamani
in scopul reducerii inflamatiei intestinale. Nu
este recomandat insa ca aceste medicamente
sa fie administrate pentru un timp indelungat
(luni, ani), deoarece au efecte secundare
nedorite (hipertensiune arteriala, osteoporoza,
infectii, infertilitate, diabet zaharat).
Complicatiile bolii Crohn, precum fistulele
intestinale (formarea unor traiecte anormale
intre un segment al intestinului si altul sau intre
intestin si un organ invecinat), necesita
administrarea de antibiotice pentru a preveni
infectiile grave de la acest nivel. Dintre
antibioticele mai frecvent utilizate amintim
Ciprofloxacin si Metronidazol.
Formele grave ale bolii Crohn cu simptome
grave, persistente si complicatii, necesita
administrarea medicatiei imunosupresive (care
inhiba sistemul imun). Dintre
imunosupresoarele utilizate in boala Crohn,
mentionam Azatioprina (AZT), 6mercaptopurina (6-MP) si Metotrexatul (MTX).
Aceste medicamente se administreaza doar in
cazul in care aminosalicilatii nu sunt suportati
de catre pacient sau sunt ineficienti in
ameliorarea simptomelor sau atunci cand
intreruperea tratametului cu corticosteroizi
determina recidiva simptomelor. Mentionam ca
medicatia imunosupresiva are de asemenea
reactii adverse grave (infectii grave, aparitia
unor tumori).

10

Formele grave de boala Crohn pot fi, de

asemenea, tratate cu corticosteroizi cu
administrare injectabila.
Un medicament relativ nou, folosit in
tratamentul bolii Crohn este Infliximabul
(Remicade - anticorpi monoclonali). Acesta este
introdus in schema de tratament atunci cand
nu se obtine ameliorarea simptomelor dupa
utilizarea celorlalte tratamente
medicamentoase, in cazul pacientilor tineri sau
in cazurile grave de boala Crohn.
Tratament de intretinere
Tratamentul de intretinere consta in gasirea
unei scheme de tratament care sa mentina
pentru cat mai mult timp remisiunea si sa
stopeze aparitia recidivelor.
In cazul in care aminosalicilatii (Sulfasalazina si
Mesalazina) si medicatia imunosupresiva
(Azatioprina, 6-mercaptopurina, Metrotrexatul)
mentin remisiunea, este indicat sa se pastreze
in cotinuare acelasi tratament. Este indicat sa
se efectueze controale medicale regulate (la
fiecare 6 luni), iar la 2-3 luni sa se efectueze un
set de analize de laborator pentru a identifica
eventualele reactii adverse la tratamentul
medicamentos. Corticosteroizi (Hidrocortizonul,
Prednisonul) se pot administra pentru o
perioada indelungata pentru a mentine cat mai
mult timp remisiunile.
Administrarea corticoterapiei pe o perioada
lunga necesita monotorizare adecvata, pentru
reactiile adverse care pot fi grave. Este indicata
profilaxia osteoporozei postcorticoterapie, prin
administrarea de calciu, vitamina D si
preparate speciale pentru prevenirea
osteoporozei (acid alendronicum).
Infliximabul (Remicade) si antibioticele
(Ciprofloxacina, Metronidazolul) sunt folosite in
tratamentul bolii Crohn complicata prin fistule
intestinale si care nu raspunde la alt tratament
medicamentos.
Tratament in cazul agravarii bolii
Tratamentul chirurgical devine necesar in
momentul in care medicatia nu este eficienta in
ameliorarea simptomelor sau in cazul in care
apar complicatii care nu pot fi tratate medical.
Complicatiile care necesita tratament
chirurgical sunt urmatoarele:
- fistulele intestinale, traiecte anormale intre 2
portiuni ale intestinului sau intre intestin si alte
organe invecinate (entero-enterale,
enterovezicale, enterovaginale, enterorectale)
- abcesele intestinale (colectii purulente)
- ocluzia intestinala (intreruperea tranzitului
intestinal pentru gaze si materii fecale)
- peritonite (infectia foitei peritoneale).
Interventia chirurgicala consta in extirparea
portiunii intestinale afectate, pastrand pe loc
cat mai mult din intestinul sanatos, pentru
mentinerea unei functii de digestie si absorbtie
normale. Din nefericire, boala Crohn
recidiveaza postoperator in regiunile intestinale
anterior sanatoase, fiind necesare noi
interventii chirurgicale.
Exista cazuri in care este necesar tratamentul
chirurgical cu rezectie intestinala si indicatie de
colostomie (realizarea unui orificiu abdominal

prin care materiile fecale sunt evacuate intr-un

recipient special). Colostomia poate avea un
impact negativ asupra vietii pacientului,
datorita faptului ca acesta nu isi mai poate
desfasura in mod normal activitatile cotidiene.
Multi pacienti considera ca viata dinaintea
operatiei era mai buna si majoritatea nu
cunosc implicatiile medicale si sociale ale
colostomiei.
Profilaxie
Nu se poate realiza profilaxia bolii Crohn
deoarece pana in prezent nu se cunoaste cauza
exacta a bolii.
Exista insa anumiti factori care pot determina
ameliorarea simptomelor, reducand astfel
severitatea afectiunii:
- administrarea corecta si regulata a medicatiei
prescrise de medicul curant poate reduce
numarul recidivelor si pot mentine perioade
lungi de remisiune (cand boala este inactiva
clinic)
- disconfortul si durearea asociata bolii Crohn
poate fi tratata cu acetaminofen (Paracetamol).
Nu este recomandata administrarea medicatiei
antiinflamatorii nonsteroidiene (Ibuprofen,
Naproxen), deoarece aceste medicamente au
fost asociate cu un risc crescut de aparitie a
recidivelor.
- stoparea fumatului aduce un beneficiu in
evolutia bolii Crohn
- alimentatia rationala si excluderea din dieta a
glucidelor concentrate (bomboane, dulceturi,
serbet, ciocolata), prajelilor, snaksurilor poate
ameliora simptomele digestive caracteristice
bolii Crohn
- utilizarea rationala a antibioticelor. Nu este
indicata administrarea empirica (fara
recomandarea medicului) a nici unui antibiotic
- exercitiul fizic regulat si evitarea stresului
emotional.
Tratament ambulatoriu al copiilor cu boala
Crohn
Copii cu boala Crohn au nevoie de o atentie
speciala in ceea ce priveste ingrijirea lor. Boala
Crohn poate cauza malnutitie (deficiente
nutritionale) si tulburari de crestere. Este foarte
important ca parintii copiilor care au fost
diagnosticati cu aceasta afectiune sa
incurajeze efectuarea cat mai corecta a
tratamentului medicamentos. De asemenea,
copii trebuie incurajati sa duca o viata normala,
sa mentina o dieta sanatoasa si sa faca sport.
Unii copii cu boala Crohn necesita si suport
psihologic, datorita faptului ca ei dezvolta mult
mai usor diferite complexe legate de boala.
Tratament medicamentos
Medicatia in boala Crohn se stabileste in
functie de tipul si gravitatea afectiunii.
Aminosalicilatii sunt folositi in formele medii de
boala Crohn si au ca efect reducerea inflamatiei
intestinale.
Corticosteroizii pot fi adaugati in schema de
tratament pentru a atenua simptomele si
pentru a mentine pentru un timp cat mai
indelungat remisiunile. Medicamentele mai
puternice, precum imunosupresivele sunt
necesare in cazurile grave, complicate (pe

11

langa Azatioprina, 6-mercaptopurina si

Metotrexatul, se poate administra si
Ciclosporina).
Medicamentele administrate in boala Crohn,
scad inflamatia intestinala si ajuta la:
- ameliorarea simptomelor
- cicatrizarea leziunilor intestinale
- pastrarea unei remisiuni de lunga durata si
scad riscul de aparitie al recidivelor
- amanarea tratamentului chirurgical.
In cazul in care boala Crohn nu are simptome
clinice, nu este necesar nici un tratament
medicamentos. Simptomele usoare raspund
favorabil la medicatia antidiareica sau la dieta
corespunzatoare recomandata de medicul
curant sau de nutritionist.
Mentionam ca medicamentele antiinflamatorii
nonsteroidiene nu sunt recomandate
pacientilor cu boala Crohn, deoarece exista mai
multe studii medicale care au aratat faptul ca
aceste medicamente pot determina acutizari si
recidive.
Optiuni de medicamente
Medicatia suplimentara a bolii Crohn, consta in
adimistrarea de Infliximab (Remicade) si este
indicata mai ales in cazul unor complicatii,
precum fistulele intestinale. Infliximab este un
medicament care poate fi folosit un timp
indelungat in tratametul bolii Crohn, insa exista
unele studii medicale care nu recomanda
folosirea lui in cazul tuturor pacientilor (poate
da imunosupresie severa si poate predispune la
infectii severe precum tuberculoza pulmonara).
Antibioticele sunt utilizate in tratamentul
antiinfectios al complicatiilor aparute in boala
Crohn (fistule, abcese) sau in tratamentul
adjuvant al complicatiilor oculare asociate bolii
Crohn (conjunctivite, iridociclite, uveite).
Alte tratamente medicamentoase aflate in
studiu urmand a fi folosite in boala Crohn sunt
urmatoarele:
- Etanerceptul
- Interleukina 10 si 11
- Talidomida (care are insa efecte puternice
teratogene, determinand malformatii ale fatului
fiind contraindicata in tratamentul femeilor
insarcinate)
- CDP571, care este un compus medicamentos
care conform unor studii medicale de
specialitate este extrem de eficient in
tratamentul formelor grave si al complicatiilor
aparute in boala Crohn. Totusi, nu exista
suficiente studii care sa dovedeasca eficienta
pe termen lung sau sa evidentieze eventualele
efecte secundare.
De retinut!
Majoritatea medicamentelor mentionate mai
sus pot fi utilizate si in tratamentul copiilor cu
boala Crohn.
Femeile insarcinate pot urma un tratament
care sa includa aminosalicilatii sau
corticosteroizii, insa sunt contraindicate alte
medicamente precum imunosupresivele sau
Talidomida. Femeile insarcinate diagnosticate
cu boala Crohn, trebuie sa consulte medicul
specialist ori de cate ori necesita o schimbare

in schema de tratament.
Metotrexatul (medicament imunosupresiv) este
contraindicat pe tot parcursul sarcinii deoarece
poate sa provoace grave malformatii ale fatului
sau chiar pierderi ale sarcinii. Nu exista nici un
tratament chirurgical curativ (care poate sa
vindece boala), aceasta metoda fiind folosita
doar in cazul unor complicatii (fistule, ocluzii
intestinale, peritonite), in scopul prezervarii cat
mai bune a functiei intestinale. Boala Crohn
poate sa recidiveze postoperator in segmentele
intestinale anterior sanatoase.
In cazul in care simptomele bolii Crohn nu se
amelioreaza sau se inrautatesc dupa utilizarea
medicatiei imunosupresive (Azatioprina, 6mercaptopurina, Metrotrexat) sau daca
intreruperea tratamentului cu corticosteroizi
determina recidiva simptomelor, se poate
incerca administrarea de Infliximab
(Remicade).
Cazurile grave sau complicate de boala Crohn
pot necesita internarea pacientului. Se poate
institui alimentatia enterala (sonda
nozogastrica) sau tratamentul parenteral
(intravenos). Pacientii subnutriti, in special
copii cu boala Crohn, care sunt in crestere
necesita suplimentarea parenterala cu
componentele nutritionale care sunt deficitare
in acest caz (vitamine, minerale).
Alimentatia parenterala ajuta la vindecarea
adecvata a intestinului si atenueaza
simptomele produse de boala. In unele cazuri,
intreruperea tratamentului nutritional cu
instituirea alimentatiei orale poate determina
recidiva simptomelor. Terapia nutritionala nu
influenteaza prognosticul pe termen lung al
pacientilor cu boala Crohn.
Alte tratamente
Terapia complementara include:
- diete speciale si suplimente nutritionale,
precum probioticele, extractul de ciubotica
cucului si uleiul de peste (acizi grasi gasiti in
ton si somon)
- suplimente vitaminice, precum vitamina D si
vitamina B12
- extracte din ierburi speciale, precum
ginsengul
- masajul
- reflexoterapia (stimularea anumitor parti a
corpului pentru ameliorarea simptomelor
determinate de boala Crohn).
Alimentatia suplimentara este necesara in
cazul in care survin urmatoarele:
- controlul inadecvat al simptomelor bolii
Crohn, care predispune la malnutritie cu
deficite nutritionale
- sindromul intestinului scurt, care apare
datorita faptului ca a fost extirpata chirurgical o
portiune prea mare din intestinul subire, astfel
ca digestia si absorbtia alimentelor devine
deficitara
- apare ocluzia intestinala.
Consiliere si psihoterapie
Boala Crohn este o afectiune cronica, incurabila
care poate influenta in mod negativ viata

12

persoanelor cu aceasta boala. Pacientii se simt

deseori deprimati si izolati de restul societatii.
Exista mai multe metode de imbunatatire a
statusului psihologic (psihoterapie, terapie
familiala). Mai multe studii medicale care au
aratat faptul ca sprijinul social necesar reduce
stresul emotional si scade riscul de recidiva al
bolii.
Medicina complementara
Majoritatea pacientilor cu boli inflamatorii
intestinale (rectocolita ulcerohemoragica, boala
Crohn), considera util tratamentul
complementar si nontraditional. Acesta trebuie
insa obligatoriu asociat tratamentului clasic
medicamentos. Multi pacienti se simt
descurajati cand realizeaza ca boala Crohn este
incurabila, avand perioade de recidiva si
alternanta cu perioadele de remisiune clinica,
astfel ca ajung sa apeleze la astfel de metode
terapeutice nontraditionale.
Medicina traditionala ajuta in urmatoarele
cazuri:
- ameliorarea simptomelor date de efectele
secundare ale tratamentului medicamentos
- sprijinul psihic necesar sustinerii intr-o boala
cronica
- imbunatatierea calitatii vietii.
De retinut!
Terapia nutritionala este foarte importanta in
randul copiilor cu boala Crohn, deoarece
aceasta afectiune predispune la o intarziere a
dezvoltarii si cresterii fizice normale.
Tratamentul nutritional este necesar in cazul
copiilor cu episoade indelungate de diaree sau
in cazul celor care necesita interventie
chirurgicala terapeutica (pentru cresterea
rezistentei organismului).
Suplimente nutritionale
Unii pacienti cu boala Crohn necesita
suplimente nutritionale, datorita faptului ca in
aceasta afectiune este afectata absorbtia
normala a alimentelor (datorita leziunilor si
inflamatiei de la nivelul intestinului). In cazul in
care pacientul este intr-o stare grava si nu se
poate hrani normal, este necesara instituirea
alimentatiei enterale (prin sonda nazogastrica)
sau parenterale (prin perfuzii intravenoase).
Suplimentele nutritionale ajuta pacientii sa-si
procure nutrientele esentiale, insa sunt relativ
scumpe si necesita o administrare indelungata.
Alimentatia prin sonda nazogastrica si
alimentatia parenterala sunt eficiente in cazul
pacientilor cu forme grave de boala Crohn, insa
predispun la infectii si dezechilibre nutritionale.
De asemenea, alimentatia artificiala poate
cauza in timp probleme hepatice grave
(insuficienta hepatica).
Totul despre ulcerul gastroduodenal
Ulcerul gastroduodenal reprezinta o lezare a
mucoase digestive de la nivelul stomacului sau
duodenului, mergand de la o usoara leziune,
pana la perforarea pretelui tubului digestiv de

la acest nivel pe intreaga sa grosime. Afectarea

mucoasei stomacului se numeste ulcer gastric,
iar lezarea mucoasei duodenului produce
ulcerul duodenal.
Cauze:
Leziunile care apar in cazul unui ulcer sunt
consecinta ruperii echilibrului dintre factorii de
aparare, care protejeaza mucoasa digestiva, si
factorii nocivi, care produc agresiuni asupra
mucoasei.
Acest echilibru este perturbat in urmatoarele
situatii:
- Infectia bacteriana cu Helycobacter pylori;
- Tratamentul cronic cu antiinflamatoare
nesteroidiene precum aspirina;
- Secretia acida crescuta;
- Refluxul biliar in stomac;
- Afectari ale vascularizatiei locale
Insa factorii enumerati mai sus nu produc
intotdeauna ulcer. Exista persoane infectate cu
bacteria helycobacter care nu au ulcer. Alaturi
de cauzele de mai sus se mai aduaga o
multitudine de factori de risc, impreuna
crescand susceptibilitatea unei persoane de a
face ulcer. Acesti factori de risc includ:
- Fumatul;
- Consumul de alcool;
- Stresul fizic;
- Stresul psihic
Simptome:
Simptomele din cadrul ulcerului difera foarte
mult de la un individ la altul, existand cazuri de
persoane asimptomatice, desi au fost
diagnosticate cu ulcer. In plus, simptomele nu
sunt specifice bolii ulceroase, putand fi intalnite
si in alte afectiuni digestive precum refluxul
gastro-esofagian. Cele mai frecvent intalnite
sunt:
- Durerea, cel mai des cu caracter de arsura,
localizata in zona epigastrica (capul
pieptului), uneori merge in spate. Tine de la
cateva minute la cateva ore, apare
intermintent, episoadele simptomatice
alternand cu perioade asimptomatice. Este
calmata prin administrare de substante
antiacide sau inhibitoare ale secretiei acide. In
functie de momentul aparitiei durerii se poate
banui tipul de ulcer.
Durerea din ulcerul duodenal apare la cateva
ore dupa masa, pe cand durerea din ulcerul
gastric debuteaza la scurt timp dupa masa si
se accentueaza cu ingestia de alimente
- Scaderea apetitului si pierderea ponderala;
- Dispepsia, senzatia de disconfort dupa mese;
- Balonari, greata sau voma dupa mese.
Diagnosticul:
Incepe cu consultul medicului specialist, care
va evalueaza starea de sanatate,
documenteaza principalele simptome, istoricul
bolii, obiceiurile alimentare si eventualii factori
de risc, dupa care va poate indica analize care
sa certifice diagnosticul de ulcer precum si
localizarea acestuia, stadiul sau complicatiile.
Testele necesare pentru diagnosticarea bolii
ulceroase peptice depind de simptomatologia
pacientului, de antecedente si examenul
obiectiv.

13

Persoanele tinere primesc de regula un

tratament simptomatic, fara a se impune
analize amanuntite, in timp ce persoanelor
peste 45 de ani se recomanda un set de
analize complete deoarece acestea au risc mai
mare pentru cancerul gastric.
Analizele pentru ulcer cuprind:
- Radiografie cu tranzit baritat a tubului
digestiv;
- Endoscopie;
- Test pentru hemoragii oculte;
- Hemoleucograma;
- Analize pentru infectia cu helycobacter pylori
Tratamentul:
Alaturi de tratamentul cauzei care a produs
suferinta mucoasei gastrice sau duodenale, se
asociaza antiacide si blocante ale secretiei
acide, precum si recomandari care tin de stilul
de viata si care pot grabi vindecarea ulcerului
sau preveni recidiva. Aceste recomandari
vizeaza renuntarea la fumat, limitarea
consumului de cafea si bauturi alcoolice,
reducerea stresului, revizuirea obiceiurilor
alimentare.
Tratamentul etiologic cuprinde:
- Eradicarea infectiei cu helycobacter pylori,
prin asociere de antibiotice (claritromicina) cu
inhibitori ai secretiei acide gastrice si bismut
coloidal;
- Renuntarea la tratamentul cu
antiinflamatoare nesteroidiene, iar daca acest
lucru nu este posibil se recomanda asocierea
lor cu medicamente protectoare gastrice;
- Reducerea hipersecretiei acide gastrice, prin
administrare de inhibitorii ale secretiei gastrice
de tipul inhibitorilor de pompa de protoni
(omeprazol)
- Ulcerele idiopatice (care nu au o cauza
evidenta) se trateaza de obicei tot cu
inhibitoare al secretiei acide.
Riscurile unui ulcer netratat:
Multe ulcere netratate se vindeca de obicei de
la sine. Exista si situatii in care ulcerele
recidiveaza, mai ales atunci cand cauzele
acestora nu au fost tratate. Daca ulcerele sunt
recurente, pacientul poate avea un risc crescut
pentru complicatii grave. Un ulcer gastric, ce
nu raspunde la tratament, poate fi in realitate
un cancer gastric. De aceea, odata suspectata
aceasta posibilitate, este esential sa se faca o
biopsie din mucoasa gastrica lezata. Aceasta
metoda ajuta la eliminarea suspiciunii de
cancer gastric.
Complicatiile ulcerului:
- Hemoragie digestiva;
- Perforatia;
- Penetratia;
- Malignizarea
Aceste complicatii sunt amenintatoare de viata,
si pot shimba complet prognosticul bolii si
sansele de vindecare. Tratamentul este cel mai
des chirurgical, doar putine cazuri putand
beneficia de tratament endoscopic.
Tratament profilactic:
Exista medicamente numite protectoare
gastrice care care se recomanda a fi folosite in
tratamentul cronic cu antiinflamatoare

nonsteroidiene pentru a proteja stomacul de

actiunea nociva a acestora. Aceste
medicamente se numesc analogi de
prostaglandine (de exemplu misoprostolul). Se
folosesc uneori pentru prevenirea unui ulcer.
Sucralfatul se poate administra de asemenea
pentru tratamentul sau prevenirea ulcerelor
gastrice sau duodenale.
Reducerea factorilor de risc includ o
alimentatie rationala, cu respectarea meselor
zilnice, renuntarea la fumat, reducerea
consumului de alcool si cafea dar si
combaterea stresului.
Cancerul de colon
Definitie
Cancerul de colon este o afectiune tumorala a
colonului (intestinului gros). Cancerul rectal
afecteaza ultimii centimetri ai colonului, astfel
incat impreuna cele doua afectiuni poarta
denumirea de cancere colorectale. Majoritatea
cancerelor de colon debuteaza ca si proliferari
benigne de celule, sub forma polipilor colonici.
In timp, unii dintre acesti polipi se pot
transforma malign in cancer de colon.
Polipii pot fi de dimensiuni mici si de cele mai
multe ori sunt asimptomatici. Din acest motiv,
medicii recomanda efectuarea de teste de tip
screening, care pot depista acesti polipi inainte
ca acestia sa degenereze malign.
Simptome
Semnele si simptomele cancerului de colon
sunt:
- Modificarile tranzitului intestinal, incluzand
aici diareea sau constipatia, precum si
modificarea consistentei scaunului pe o
perioada mai mare de timp;
- Sangerarea rectala sau prezenta de sange in
scaun;
- Disconfortul abdominal persistent crampe,
balonari sau durere;
- Senzatia de evacuare incompleta a
continutului intestinal dupa defecatie;
- Slabiciunea musculara si fatigabilitatea;
- Scaderea ponderala marcata fara o cauza
aparenta.
Multi dintre pacientii cu cancer de colon nu
prezinta simptome in stadiile incipiente ale
bolii. Cand acestea apar, depind foarte mult de
marimea tumorii si localizarea sa la nivelul
intestinului gros.
Reclama ta aici
Cand este necesar sa mergi la medic
Este indicat sa mergi la medic atunci cand
observi oricare dintre simptomele cancerului de
colon, cum ar fi prezenta de sange in scaun sau
modificarile tranzitului intestinal. Intrebati-va
medicul in legatura cu oportunitatea efectuarii
unor teste de tip screening pentru depistarea
cancerului de colon.
Ghidurile recomanda ca acest screening sa se
initieze la varsta de 50 de ani. Medicul poate
recomanda o frecventa mai mare sau mai
redusa a repetarii testelor screening, in functie
de prezenta sau absenta unor factori de risc

14

suplimentari; un astfel de factor este prezenta

unui istoric familial de cancer de colon.
Cauze
Nu este clar ce anume cauzeaza cancerul de
colon. Cancerul apare atunci cand celulele din
structura colonului se modifica. Celulele
normale cresc si se divid intr-o maniera
ordonata, asigurand o functie normala. Uneori
insa, aceasta crestere scapa de sub control,
astfel incat celulele se divid exagerat, intr-un
mod continuu. Dupa o perioada de latenta,
astfel de agregate celulare aflate in continua
crestere vor alcatui tumorile, care pot afecta
portiuni de dimensiuni diferite ale mucoasei
colonului sau rectului.
1. Modificarile precanceroase de la nivelul
colonului
Cancerul de colon debuteaza deseori sub forma
unor aglomerari de celule precanceroase,
numite polipi. Acestia sunt situati la nivelul
mucoasei ce captuseste intestinul gros si au o
forma asemanatoare celei a unei ciuperci.
Rareori, modificarile precanceroase pot fi plate
sau subdenivelate in grosmiea intestinului, caz
in care poarta denumirea de leziuni
nonpolipoide. Acestea sunt mai dificil de
detectat. Indepartarea polipilor si a leziunilor
non-polipoidale poate preveni dezvoltarea
cancerului de colon.
2. Mutatiile genetice mostenite care cresc riscul
de a face cancer de colon
Mutatiile genetice care cresc riscul de a
dezvolta cancer de colon se mostenesc, dar
acest lucru se intampla doar in putine cazuri.
Mutatiile genetice transmisibile nu inseamna ca
o persoana va dezvolta inevitabil cancer de
colon, ci doar ca riscul este mai ridicat.
3. Polipoza adenomatoasa familiala
Este o afectiune rara care determina aparitia
de mii de polipi pe mucoasa intestinului gros si
a rectului. Persoanele cu polipoza
adenomatoasa familiala au un risc crescut de a
dezvolta cancer de colon inaintea varstei de 40
de ani.
4. Cancerul colorectal nonpolipozic ereditar
Numit si sindromul Lynch, creste considerabil
riscul de cancer colonic inaintea varstei de 50
de ani. Atat polipoza adenomatoasa familiala
cat si cancerul colorectal nonpolipozic ereditar
pot fi detectate prin testare genetica. Daca
exista cazuri de cancer de colon in familie este
indicat sa cereti medicului sa efectuati aceste
teste.
Factori de risc
Factorii care predispun la aparitia cancerului de
colon:
- Varsta inaintata. 90% dintre persoanele
diagnosticate cu cancer de colon au peste 50
de ani. Cancerul de colon poate aparea si la
tineri, dar aceste cazuri sunt rare;
- Rasa neagra. Afro-americanii au un risc mai
ridicat de a dezvolta cancer de colon decat
celelalte persoane;
- Istoricul personal de cancer colorectal sau
polipoza colonica. Persoanele care au avut un
cancer de colon sau polipi colonici au un risc
mai ridicat de a dezvolta afectiunea;

- Afectiunile intestinale inflamatorii. Boala

Crohn si rectocolita ulcero-hemoragica
favorizeaza dezvoltarea cancerului intestinului
gros;
- Sindroamele genetice precanceroase. Astfel
de afectiuni sunt polipoza familiala si sindromul
Lynch (cancerul colonic ereditar nonpolipozic);
- Istoricul familial de cancer colorectal sau
polipoza colonica. Existenta unei rude care a
suferit de un cancer augmenteaza riscul de
aparitie a cancerului colorectal. Cu cat mai
multe rude sunt afectate cu atat riscul este mai
mare. Agregarea familiala a cazurilor poate fi si
rezultatul expunerii la diversi carcinogeni din
mediu sau urmarea adoptarii unui stil de viata
nesanatos sau a anumitor obiceiuri alimentare;
- Dieta saraca in fibre si bogata in grasimi.
Cancerul de colon si cancerul rectal pot fi
asociate cu dieta saraca in fibre si bogata in
grasimi si calorii. Consumul de carne rosie si
carne procesata predispun la aparitia
cancerului colonic;
- Sedentarismul. Stilul de viata lipsit de
activitate fizica poate favoriza aparitia
cancerului de colon, in timp ce exercitiul fizic
regulat are efecte inverse;
- Diabetul. Persoanele care sufera de diabet
insulino-rezistent pot avea un risc mai mare de
a dezvolta cancer de colon;
- Obezitatea. Persoanele obeze pot avea un risc
crescut de cancer de colon si de mortalitate
prin cancer colonic, comparativ cu persoanele
normoponderale;
- Fumatul. Fumatul creste riscul de cancer de
rect si colon;
- Alcoolul etilic. Consumul regulat de alcool
predispune la cancer colorectal;
- Radioterapia. Radioterapia directionata spre
cavitatea abdominala pentru tratarea altor
fome de cancer poate creste riscul de aparitie
al cancerului de colon.
Diagnosticarea cancerului de colon
Daca semnele si simptomele indica un posibil
cancer de colon, medicul poate cere
urmatoarele analize:
1. Testarea sangelui. Nu exista analize ale
sangelui care sa stabileasca un diagnostic,
acestea pot avea insa un important rol
orientativ;
2. Colonoscopia.Colonoscopul este un
instrument tubular flexibil care are atasata in
varf o camera video supraspecializata, pentru a
monitoriza aspectul mucoasei digestive. Daca
medicul observa in timpul efectuarii
colonoscopiei eventuale anomalii, prin
introducerea in colonoscop a unor instrumente
asemanatoare celor chirurgicale se poate
preleva o proba de tesut (biopsie) de la nivelul
intestinal dorit;
3. Utilizarea razelor X pentru a realiza o
imagine a colonului. Necesita utilizarea de
substante de contact precum sulfatul de bariu.
Se poate vizualiza conturul intestinului. Prin
insuflarea ulterioara de aer se poate vizualiza
conturul mucoasei colorectale, investigatie ce
poarta denumirea de proba cu dublu

15

contrast. Bariul ramane atasat un timp de

mucoasa ce captuseste intestinul, creand astfel
o imagine de rezolutie buna a interiorului
tubului digestiv;
4. Utilizarea tomografiei computerizate (CT).
Colonoscopia virtuala combina imaginile de
tomografie computerizata pentru a crea o
imagine detaliata a colonului. Se recomanda in
cazurile in care colonoscopia nu poate fi
efectuata.
Stadializarea cancerului de colon
Dupa formularea diagnosticului de cancer colorectal, medicul poate recomanda o serie de
teste care sa stabileasca stadiu in care se afla
afectiunea. Stadializarea ajuta in alegerea celor
mai potrivite metode terapeutice si poate
include manevre imagistice neinvazive(cum ar
fi computer tomografia, CT), dar uneori poate
insemna si apelarea la metode diagnostice
invazive.
Stadiile cancerului de colon:
- Stadiul 0. Cancerul este in cel mai precoce
stadiu de dezvoltare, nu a depasit mucoasa
colonului sau a rectului. Acest stadiu se mai
numeste si stadiul de carcinom in situ.
- Stadiul I. Cancerul a depasit mucoasa dar nu
a penetrat peretele colonului sau al rectului.
- Stadiu II. Cancerul a penetrat peretele
intestinal dar nu a atins ganglionii limfatici de
vecinatate.
- Stadiul III. Tumora a invadat ganglionii
limfatici de vecinatate dar nu a afectat alte
organe sau sisteme.
- Stadiul IV. Tumora a atins alte organe sau
sisteme, cum ar fi plamanii sau ficatul.
- Cancerul recurent. Acest stadiu denumeste
reaparitia tumorii dupa efectuarea
tratamentului. Poate aparea la nivelul
colonului, al rectului sau al altui organ.
Tratament
Tipul de tratament depinde in principal de
stadiul afectiunii. Cele mai importante metode
terapeutice sunt: inverventia chirurgicala,
chimioterapia si radioterapia.
Tratamentul chirurgical in stadiile initiale ale
cancerului de colon
In cazul cancerelor mici la nivelul unui polip sau
a celor in stadii initiale eliminarea se poate face
cu ajutorul colonoscopului. Daca
anatomopatologul stabileste ca tumora din
polip nu a invadat si baza acestuia, atunci
exista o mare sansa ca intreg cancerul sa fi fost
in totalitate eliminat. Alti polipi mai mari pot fi
eliminati prin interventie chirurgicala
laparoscopica, operatie ce se realizeaza prin
doar cateva mici incizii la nivelul cavitatii
abdominale, incizii prin care sunt introduse
camera video si intrumentele neceare
interventiei. Imaginile sunt proiectate pe un
monitor. Se pot preleva si biopsii ganglionare
din jurul zonei afectate.
Tratamentul chirurgical in cancerul de colon
invaziv
Daca tumora a crescut prin peretele colonic
chirurgul poate recomanda colectomia, pentru
a indeparta portiunea afectata in totalitate,

pana in tesutul sanatos. Se ridica si ganglionii

limfatici din vecinatate, pentru a fi analizati
ulterior.
Chirurgul poate reuni cele doua portiuni
restante; cand insa acest lucru nu este posibil,
se poate efectua o colostomie temporara (anus
contra naturii). Se efectueaza o incizie pentru a
crea un orificiu in peretele abdominal prin care
se aduce la piele o portiune terminala a
colonului, pentru a putea realiza evacuarea
continutului digestiv intr-o punga speciala pe
parcursul urmatoarelor zile; ziele de dupa
operatie sunt cruciale pentru vindecare.
Ulterior continuitatea anatomica a colonului se
reface, alteori insa colostomia poate fi
permanenta.
Tratamentul chirurgical in cancerul de colon
aflat in stadii avansate
Daca tumora se afla intr-un stadiu avansat
si/sau starea generala este alterata se poate
inverveni chirurgical cu viza paliativa, pentru a
decomprima colonul si pentru a ameliora
simptomatologia.
Daca exista metastaze doar la nivelul ficatului,
in numar redus, chirurgul poate efectua si
interventia necesara eliminarii acestora din
ficat. Ulterior se intervine si prin chimioterapie;
in multe cazuri aceasta poate fi utilizata si
inaintea interventiei. Aceasta asociere de
mijloace terapeutice are drept scop cresterea
sanselor de supravietuire.
Chimioterapia
Chimioterapia utilizeaza anumite medicamente
pentru a distruge celulele canceroase; poate fi
administrata pentru a distruge celulele ramase
in urma interventiei chirurgicale, pentru a
controla cresterea tumorala sau pentru a
minimiza simptomele cancerului. Medicul mai
poate recomanda chimioterapia in cazul in care
cancerul s-a raspandit in afara peretelui
intestinului gros sau la ganglionii limfatici. La
persoanele cu cancer rectal chimioterapia se
asociaza cu radioterapia.
Radioterapia
Radioterapia utilizeaza energie din surse de
raze X pentru a distruge celulele canceroase
care raman in urma chirurgiei sau pentru a
ameliora manifestarile cancerului colo-rectal.
Radioterapia este rareori utilizata in stadiile
initiale; ea se foloseste in stadiile in care
cancerul colorectal a strapuns tubul digestiv si
a atins ganglionii limfatici. Radioterapia poate fi
folosita dupa interventia chirurgicala si pentru
a reduce riscul de reaparitie a cancerului in aria
care a fost interesata initial.
Terapia biologica tintita
Exisa medicamente care actioneza pe anumite
defecte ale celulelor canceroase distrugandule; se adreseaza celor cu boala avansata, si pot
fi administrate impreuna cu chimioterapia sau
singure. Astfel de medicamente sunt:
bevacizumab (Avastin), cetuximab (Erbitux) si
panitumumab (Vectibix).
Exista persoane care sunt ajutate de aceste
medicamente noi, in timp ce in alte cazuri nu

16

se obtin rezultatele scontate. Se incearca acum

sa se stabileasca profilul bolnavului, la care
unul sau altul dintre aceste medicamente ar
putea avea cele mai bune rezultate. Pana
atunci medicii cantaresc cu atentie raportul
risc/beneficiu si nu in ultimul rand si pe cel
cost/beneficiu, intrucat terapia biologica este
extrem de costisitoare.
Prevenire
Screeningul anual
Screeningul ar trebui efectuat la toate
persoanele de peste 50 de ani care au risc
crescut de a face cancer de colon. Exista mai
multe metode actualmente, fiecare avand
propriile ei avantaje si neajunsuri in acelasi
timp. Impreuna cu medicul dumneavoastra
puteti alege metoda care este cea mai potrivita
in cazul dumneavoastra.
Metodele recomandate de majoritatea
ghidurilor in acest moment sunt:
1. Testarea anuala a prezentei de sange in
scaun (cautarea sangerarilor digestive oculte);
2. Sigmoidoscopie la fiecare cinci ani;
3. Radiografie cu bariu la fiecare cinci ani;
4. Colonoscopie la fiecare zece ani;
5. Testarea ADN-ului din materiile fecale - un
nou test screening care nu este insa aprobat
pentru utilizare; cercetarile pentru stabilirea
utilitatii si acuratetii testului sunt in curs.

asemenea puteti cere sfatul medicului referitor

la un anumit program de exercitii fizice
moderate;
- Incercati sa mentineti greutatea corporala.
Daca aveti o greutate normala puteti combina
exercitiile fizice cu o dieta echilibrata. Daca
este necesar sa scadeti in greutate, cereti
sfatul medicului privitor la cele mai eficiente
metode prin care va puteti atinge scopul.
Incercati sa slabiti incet, crescand lent
cantitatea de efort fizic depus si reducand tot
lent si numarul de calorii ingerate zilnic.
Prevenirea cancerului de colon la persoanele
aflate in grupele de risc
Anumite medote terapeutice, incluzand aici si
chirugia, au fost legate de scaderea riscului de
aparitie a cancerului colorectal. Totusi nu exista
inca cercetari care sa ofere ca sigure anumite
medicamente pentru persoanele care au un
risc crescut de a dezvolta cancer de colon.
1. Aspirina
Exista dovezi conform carora consumul regulat
de aspirina reduce riscul de cancer colorectal.
Din pacate insa doza recomandata de aspirina
este mare, si aceasta profilaxie ar duce in timp
la sangerari digestive si la alte complicatii
severe, motiv pentru care nu este utilizata de
rutina.

Efectuarea testelor de tip screening cu o

frecventa mai ridicata poate fi necesara in
cazul persoanelor cu risc pentru cancerul de
colon. Raportul risc/beneficiu se stabileste de
comun acord cu medicul curant. In tarile cu un
puternic sistem al asigurarilor de sanatate
valoarea politei de asigurare permite un anumit
numar si o anumita frecventa maxima a
testelor de tip screening.

2. Antiinflamatoarele non-steroidiene
Aceasta clasa de medicamente ce atenueaza
durerea include ibuprofenul si naproxenul,
medicamente care par a juca un rol in
prevenirea cancerului colorectal; din pacate
insa, administrarea acestor medicamente pe
termen lung poate conduce la sangerari
gastrointestinale si ulceratii ale mucoasei
digestive.

Schimbati-va modul de viata pentru a reduce

riscul de cancer de colon
Puteti reduce considerabil riscul de aparitie a
cancerului de colon facand mici schimbari in
stilul de viata. Iata care sunt aceste schimbari:
- Consumati din abundenta fructe, legume si
cereale. Acestea contin fibre, minerale,
vitamine si antioxidanti care pot juca un rol
important in prevenirea cancerului. Alegeti-va o
gama cat mai larga de fructe si legume pe care
sa le aveti la dispozitie astfel incat sa acoperiti
necesarul pentru cat mai multe vitamine si
minerale;
- Consumati alcool doar in cantitati mici sau
chiar deloc. Daca totusi alegeti sa consumati
bauturi alcoolice, limitati consumul la o singura
bautura pentru femei sau maximum doua in
cazul barbatilor;
- Renuntati la fumat. Cereti sfatul medicului
privitor la variatele metode de a va lasa de
fumat;
- Efectuati exercitii fizice in mod regulat.
Incercati sa faceti cel putin 30 de minute de
sport in fiecare zi. Daca pana in momentul de
fata ati fost o persoana inactiva incepeti incet
si crestei gradual pana la 30 de minute. De

3. Celecoxib (Celebrex)
Colecoxib-ul si alte medicamente cunoscute ca
si inhibitori ai ciclooxigenazei 2 (COX-2)
actioneaza ca si antiinflamatoare nonsteroidiene in scaderea durerii dar si in
scaderea riscului transformarii maligne in cazul
polipilor precancerosi. Exista insa riscuri
importante asociate cu consumul de inhibitori
ai ciclooxigenazei 2, inclusiv infarctul
miocardic. Din aceasta cauza inhibitorii
ciclooxigenazei 2 au fost retrasi de pe piata in
urma cu cativa ani.
4. Interventia chirurgicala in scop preventiv
In anumite cazuri cum ar fi sindromul familial al
polipilor adenomatosi sau in colita ulcerativa medicul poate recomanda inlaturarea intregului
colon afectat de aceste maladii precanceroase,
pentru a preveni aparitia cancerului in viitor.

Ciroza hepatica
Generalitati
Ciroza este o boala care poate fi amenintatoare
de viata si care apare atunci cand in tesutul

17

hepatic se dezvolta fibroza. Tesutul fibrotic

inlocuieste tesutul hepatic sanatos si il
impiedica sa functioneze normal. Ciroza apare
dupa multi ani de inflamare a tesutului hepatic.
Pe masura ce se devolta ciroza, testul fibrotic
inconjoara celulele hepatice normale,
determinand aspectul nodular. Testul hepatic
nodular poate bloca sau inflama ductele biliare,
ceea ce determina refluxul bilei in ficat si in
circulatia sangvina.
Tesutul fibrotic poate bloca, de asemenea,
circulatia sangvina dinspre intestine spre ficat,
determinand cresterea presiunii in sistemul
venos portal. Aceasta complicatie, denumita
hipertensiune portala, duce la acumularea
lichidul ascitic in cavitatea abdominala,
sangerarea vaselor largite din tractul digestiv si
alte complicatii serioase.
Cauze
Ciroza hepatica poate avea o multime de
cauze. Unele persoane sufera de ciroza
hepatica fara o cauza evidenta, afectiune
denumita ciroza criptogenica (fara etiologie
cunoscuta). Cauzele cele mai frecvente de
ciroza hepatica sunt consumul excesiv de
bauturi alcoolice pentru o perioada lunga de
timp si infectia cu virusurile hepatitice B sau C.
Ciroza hepatica alcoolica. Aceasta poate
aparea la barbati care consuma cantitati
crescute de bauturi alcoolice zilnic, timp de 1015 ani. Femeile fac ciroza alcoolica dupa un
consum mai redus de bauturi alcoolice zilnic
pentru aceeasi perioada de timp. Cel putin 1015% din consumatorii cronici fac intr-un final
ciroza hepatica alcoolica. Anual mor peste
26.000 de oameni datorita cirozei, cel putin
40% avand antecedente de consum cronic de
bauturi alcoolice.
Ciroza hepatica secundara infectiei cu virusuri
hepatitice. Aceasta apare la aproximativ 40%
din persoanele care sufera de hepatita cronica
de etiologie virala. Ciroza se instaleaza lent,
necesitand 20 de ani sau mai mult pana la
aparitia ei. Cu toate acestea, la bolnavii de
hepatita cronica virala care consuma in mod
excesiv bauturi alcoolice, ciroza se instaleaza
mult mai repede fata de cei cu hepatita cronica
virala neconsumatori de bauturi alcoolice.
Ciroza hepatica determinata de steatohepatita
nonalcoolica. Steatohepatita nonalcoolica
reprezinta o suferinta determinata de
acumularea grasimilor in ficat. Aceasta boala
devine din ce in ce mai frecventa si poate fi
cauza multor ciroze clasificate ca fiind cu
etiologie necunoscuta (idiopatice).
Ciroza biliara primitiva este un tip de ciroza
aparuta atunci cand ductele biliare dinspre
ficat spre duoden sunt inflamate si blocate.
Cauza exacta este necunoscuta, dar se pare ca
sunt in legatura cu sistemul imun.
Hepatitele autoimune. La unele persoane,
sistemul imun ataca ficatul cauzand ciroza
hepatica.
Bolile mostenite. Uneori, ciroza poate fi cauzata
de o boala congenitala, cum ar fi boala Wilson,

fibroza chistica sau hemocromatoza. Alte cauze

mai putin frecvente de ciroza pot include reactii
severe la medicamente, expunerea prelungita
la noxe ambientale, boala numita deficienta de
alfa1 antitripsina (o cauza extrem de rara) sau
o boala de tract biliar cu evolutie indelungata,
cum ar fi de exemplu colangita sclerozanta.
Simptome
Unele persoane care sufera de ciroza hepatica
nu prezinta simptome pana in momentul in
care afectarea este severa. Simptomele cirozei
si ale complicatiilor acesteia includ:
- edemele membrelor inferioare (umflarea
picioarelor) si lichid ascitic (lichid acumulat in
abdomen)
- oboseala
- icterul (colorarea in galben a tegumentelor si
sclerelor)
- prurit generalizat (mancarimi)
- sangerari nazale (epistaxis)
- palme marmorate (palme de culoarea rosie
marmorate) - eritroza palmara
- invinetirea la traumatisme minore
- scaderea in greutate si slabirea musculaturii
- dureri abdominale
- infectii frecvente
- confuzie.
Investigatii
Ciroza hepatica este o afectiune potential
amenintatoare de viata, care apare atunci cand
inflamatia tesutul fibrotic afecteaza ficatul.
Examinarea fizica si istoria medicala a
pacientului sunt primele efectuate pentru
evaluarea simptomelor, pentru a cerceta daca
afectarea hepatica este destul de severa,
pentru a determina semnele de ciroza si pentru
a afla cauza afectarii hepatice.
O combinatie de teste pot fi folosite la
diagnosticul cirozei atunci cand examinarea
fizica si istoricul medical sugereaza ciroza.
Analizele sangvine pot releva inflamatia
hepatica, evalueaza functia hepatica si
stabilesc cauza cirozei. Alte teste care
furnizeaza imagini ale ficatului sunt folosite
pentru a depista tumori si ducte biliare
obstruate (blocate) si pentru evaluarea
dimensiunilor ficatului si circulatiei sangvine
intrahepatice.
Pentru confirmarea diagnosticului de ciroza
poate fi efectuata biopsia hepatica, prin care
este prelevata o mostra de tesut hepatic care
este analizata microscopic. Este unicul test
care poate confirma diagnosticul de ciroza.
Analize sangvine pentru inflamatia hepatica
Analizele sangvine care pot releva prezenta
inflamatiei active a ficatului includ:
- aspartat aminotransferaza (AST) - Un nivel de
AST crescut (numit de asemenea si GOT) poate
indica afectarea hepatica si "moartea" celulelor
hepatice
- alanin aminotrasferaza (ALT) - Un nivel
crescut de ALT (numit de asemenea si GPT)
poate indica afectarea hepatica si "moartea"
celulelor hepatice.
- lactat dehidrogenaza (LDH) - Un nivel crescut
de LDH poate indica afectarea hepatica si
"moartea" celulelor sangvine

18

- fosfataza alcalina (FAL) - Un nivel crescut de

FAL poate indica obstructia ductelor biliare
- gama-glutamil transpeptidaza (GGT) - Un
nivel crescut de GGT releva faptul ca, consumul
de bauturi alcoolice sau obstructia ductelor
biliare cauzeaza inflamatia hepatica; nivelul de
GGT poate indica, de asemenea, uzul unor
anumite medicamente, cum ar fi de exemplu
dilantin si fenobarbital. Cu toate acestea, GGT
poate fi crescut fara a fi prezenta inflamatia.
Analize sangvine care evalueaza functie
hepatica
Masurarea nivelurilor anumitor substante
sintetizate de ficat poate fi de ajutor in
evaluarea functie hepatice remanente. Aceste
analize includ:
- albumina si proteinele serice totale Albumina este un tip de proteina. Ciroza
hepatica poate determina scaderea nivelurilor
serice de proteine
- timpul partial de tromboplastina sau timpul de
protrombina sau INR. Aceste teste masoara
factorii sintetizati de ficat care au rol de
coagulare
- bilirubina. Este produsa de ficat, prin
descompunerea hemoglobinei, care este o
componenta a globulelor rosii ale sangelui cu
rol de caraus al oxigenului. Ciroza poate
determina cresterea nivelului sangvin de
bilirubina, a carei manifestare clinica este
icterul (ingalbenirea pielii si sclerelor, partea
alba a ochiului).
Analize sangvine care pot diagnostica cauza
cirozei
Testele care pot fi facute pentru determinarea
cauzei cirozei includ:
- anticorpii antinucleari (ANA). Testarea ANA si
a anticorpilor anti fibra musculara neteda
(ASMA) pot ajuta la depistarea unei hepatite
cronice autoimune
- anticorpii antimitocondriali (AMA) pot ajuta la
determinarea unui ciroze biliare primitive
- feritina si sideremia (nivelul de fier din sange)
ajuta la diagnosticul hemocromatozei
- anticorpii antihepatitici B si antihepatitici C
sau testele pentru materialul genetic al
virusurilor hepatice (ARN sau ADN) ajuta la
diagnosticul unei infectii hepatice virale
- nivelul sangvin de alcool ajuta la depistarea
consumului de alcool, care poate determina
ciroza alcoolica
- analiza ceruloplasminei serice ajuta la
diagnosticul bolii Wilson
- nivelul de alfa 1 antitripsina diagnosticheaza
deficienta de alfa 1 antitripsina, o cauza rara
de ciroza hepatica.
Investigatii imagistice
Testele imagistice verifica prezenta tumorilor si
obstructiei biliare si evalueaza dimensiunile
ficatului si circulatia sangvina hepatica. Aceste
teste includ:
- ultrasonografia abdominala (ecografia)
- tomografia computerizata (CT) abdominala
- rezonanta magnetica nucleara abdominala
- scintigrafia ficatului si splinei (arareori
folosita).
Alte investigatii

Alte investigatii folosite pentru confirmarea

diagnosticului de ciroza si evaluarea posibilelor
complicatii includ:
- biopsia hepatica, singurul test care poate
confirma direct diagnosticul de ciroza.
Examinarea tesutului hepatic poate releva, de
asemenea, semne de inflamatie. Biopsia
hepatica se face prin introducerea unui ac lung
printre 2 coaste inferioare drepte, prelevanduse o mostra de tesut, care va fi analizata
microscopic
- paracenteza ajuta la diagnosticul acumularii
de lichid in cavitatea abdominala (ascita) sau la
detectarea infectiei lichidului acumulat
(peritonita bacteriana spontana). Paracenteza
este o procedura prin care se introduce un ac
in cavitatea abdominala pentru a extrage lichid
acumulat, care urmeaza a fi analizat
- endoscopia digestiva superioara se
efectueaza pentru depistarea varicelor la
nivelul tractului digestiv, care pot determina
sangerare variceala. Endoscopia permite
medicului specialist sa examineze interiorul
organelor digestive, canalele si cavitatile
organismului, folosind un instrument subtire,
flexibil si usor, numit endoscop
- nivelul sangvin al alfa-fetoproteinei (AFP) se
realizeaza pentru screening-ul
hepatocarcinomului celular
- amoniemia (nivelul sangvin de amoniac)
detecteaza nivelul crescut de amoniu in sange
care poate determina encefalopatia hepatica.
Tratament
Tratament - generalitati
Ciroza este o boala posibil amenintatoare de
viata, care apare atunci cand inflamatia si
tesutul fibrotic deterioreaza ficatul. Nici un
tratament nu vindeca aceasta afectiune sau
"repara" deterioarea hepatica deja instalata.
Cu toate acestea, tratamentul poate uneori sa
previna sau sa amane deteriorarea hepatica
ulterioara.
Principalele componente ale tratamentului
includ:
- tratarea cauzei cirozei, atunci cand este
posibil, pentru a preveni deteriorarea ulterioara
- evitarea substantelor care pot agrava
afectarea hepatica, in special bauturile
alcoolice si medicamentele antiinflamatoare
nesteroidiene
- prevenirea si tratarea simptomelor si
complicatiilor cirozei
- efectuarea unui transplant hepatic, in cazul
afectarii hepatice severe, daca bolnavul este
inclus pe lista de asteptare pentru transplant si
se gaseste un donator compatibil.
Tratament initial
Atunci cand este diagnosticata o ciroza
hepatica, care apare atunci cand inflamatia si
tesutul fibrotic afecteaza ficatul, se recomanda:
- oprirea consumului de bauturi alcoolice! Nu se
permite consumul a nici unor feluri sau
cantitati de bauturi alcoolice
- evitarea administrarii de medicamente
antiinflamatorii nesteroidiene, cum ar fi
ibuprofen sau naproxen si de alte medicamente
care pot afecta ficatul

19

- initierea unei diete sarace in sare, in cazul in

care apare retentia de lichide. Reducerea
consumului de sare poate preveni acumularea
de lichid in abdomen (ascita) sau torace
- inceperea imunizarii (in cazul in care nu a fost
facuta deja) impotriva hepatitei A si B, gripei si
pneumococului.
Urmarea acestor pasi previne aparitia
complicatiilor si afectarii ulterioare a ficatului si
ajuta la ameliorarea simptomelor.
Tratamentul initial al cirozei include, de
asemenea, tratamentul complicatiilor care sunt
deja prezente. Pot fi necesare medicamente,
interventii chirurgicale sau alte tratamente, in
functie de complicatiile aparute.
Tratament de intretinere
Ciroza este o boala posibil amenintatoare de
viata, care apare cand inflamatia si tesutul
fibrotic afecteaza ficatul. Tratamentul de
intretinere se concentreaza pe incercarea de a
preveni si trata complicatiile si simptomele. Se
recomanda:
- abandonarea consumului de bauturi alcoolice
- evitarea administrarii de medicamente
antiinflamatorii nesteroidiene, cum ar fi
ibuprofen sau naproxen si de alte medicamente
care pot afecta ficatul. Pacientul trebuie sa se
asigure ca medicul specialist cunoaste lista de
medicamente pe care le ia, inclusiv cele
procurate fara prescriptie medicala
- initierea sau continuarea unei diete sarace in
sare, in cazul in care a aparut sau continua sa
existe retentia lichidiana, pentru a reduce
acumularea de lichid si a complicatiilor
acesteia.
Depinzand de complicatiile aparute, poate fi
nevoie de terapie medicamentoasa, interventie
chirurgicala sau alte tratamente.
Acumularea lichidului in cavitatea abdominala,
asa numita ascita, este una dintre cele mai
comune complicatii ale pacientilor cu ciroza
hepatica si care poate deveni amenintatoare
de viata, daca nu este tratata. O dieta saraca in
sare ajuta la reducerea acumularii de lichide in
cavitatea abdominala. Cu toate acestea, mai
pot fi necesare si urmatoarele:
- diureticele, cum ar fi spironolactona si
furosemid, care ajuta la reducerea acumularii
de lichide in cavitatea abdominala si in alte
parti ale organismului. Aceste medicamente
ajuta atat la prevenirea cat si la tratarea
ascitei. Pot fi prescrise pentru administrarea pe
termen lung
- paracenteza cu sau fara infuzie de proteine
(albumina). Paracenteza este o procedura care
consta in introducerea unui ac prin peretele
abdominal, cu scopul de a extrage lichid
ascitic. Se poate folosi in tratamentul cazurilor
severe de ascita care determina simptome si
nu raspund la tratamentul standard cu
diuretice si dieta saraca in sare
- antibiotice, cum ar fi cefotaxima, in cazul in
care se dezvolta o infectie bacteriana in lichidul
abdominal (peritonita bacteriana spontana), ca
si complicatie a ascitei
- suntul portosistemic transjugular intrahepatic
(TIPS) sau alt tip de sunt chirurgical. Aceste

proceduri pot devia lichidul din cavitatea

abdominala. Se folosesc in tratarea ascitelor
care nu raspund la alte forme de tratament.
Sangerarea din varicele tractului digestiv
(sangerarea variceala) este o alta complicatie
frecventa si poate fi amenintatoare de viata
pentru persoanele cu ciroza. In cazul
persoanelor cu sangerare variceala sau cu risc
de sangerare, este foarte importanta evitarea
aspirinei si altor medicamente antiinflamatoare
nesterioidiene. Pot fi necesare urmatoarele:
- beta blocante, cum ar fi propranolol sau
nadolol. Aceste medicamente scad riscul de
sangerarea variceala determinata de
hipertensiunea portala. Beta blocantele ajuta la
reducerea tensiunii in vena porta, reducand
astfel riscul unui prim episod de sangerare
variceala. Sunt folosite, de asemenea, pentru
reducerea riscului sangerarii variceale
recurente
- medicamente vasoconstrictoare. Aceste
medicamente sunt folosite in tratarea
episoadelor acute de sangerare variceala.
Reduc fluxul sangvin prin venele portale prin
ingustarea vaselor de sange. Somatostatin,
octeotrid si vapreotid sunt cele mai frecvent
folosite
- bandarea variceala endoscopica sau
scleroterapia. Aceste tehnici pot fi, de
asemenea, folosite in tratarea si prevenirea
sangerarii variceale esofagiene. In trecut,
scleroterapia era principala forma de tratament
in cazul primului episod de sangerare variceala,
dar a cazut in dizgratie. In momentul de fata,
cei mai multi medici prefera bandarea
variceala, deoarece este la fel de eficienta ca si
scleroterapia, dar are mai putine complicatii
- sunturile chirurgicale. Aceste interventii
redirectioneaza fluxul de sange spre alte parti
ale organismului. Unul dintre tipurile de sunturi,
suntul portosistemic transjugular intrahepatic
(TIPS), este folosit pentru tratarea sangerarii de
la nivelul varicelor esofagiene care nu
raspunde la alte forme de tratament mai putin
invazive si cu mai putine riscuri
- tamponarea cu balon, cu ajutorul tubului
Sengstaken-Blakemore. Insertia tubului
Sengstaken-Blakemore este un tratament
temporar al sangerarii variceale. Ajuta la
stabilizarea starii pacientului inaintea altei
forme de tratament sau se foloseste in cazul in
care este nevoie de deplasarea pacientului spre
o unitate spitaliceasca unde i se poate face alt
tratament. Se foloseste, de asemenea, atunci
cand nici o alta forma de tratament nu este
eficienta in oprirea sangerarii variceale.
Medicul specialist insereaza si umfla acest
balon la nivelul esofagului. Balonul apasa pe
venele dilatate care sangereaza.
Encefalopatia hepatica poate complica ciroza
hepatica atunci cand ficatul nu mai este
eficient in eliminarea toxinelor din fluxul
sangvin, in special substantele produse de
bacteriile din intestinul gros. Aceste toxine se
acumuleaza in sange si afecteaza functiile
cerebrale. Pentru tratarea si prevenirea acestei
complicatii pot fi necesare urmatoarele:

20

- lactuloza, un medicament care reduce

acumularea la nivelul intestinului gros de
amoniac si alte toxine naturale
- dieta saraca in proteine. In cazul in care
afectarea hepatica este severa, organismul nu
mai este capabil sa foloseasca adecvat
proteinele, care contribuie la acumularea de
toxine
- evitarea medicamentelor sedative, cum ar fi
somniferele si medicamentele anxiolitice
(antianxietate). Acestea pot agrava simptomele
encefalopatiei
- consulturile medicale regulate pentru
monitorizarea bolii sunt foarte importante, in
special deoarece simptomele pot sa fie absente
pana cand boala devine severa. In plus de
acestea, este nevoie de o monitorizare regulata
pentru varice si pentru hepatocarcinomul
hepatic.
Colegiul American de Gastroenterologie
recomanda screening-ul (monitorizarea)
varicelor prin endoscopie la persoanele care
sufera de ciroza hepatica. Daca screening-ul
initial nu depisteaza varice, se recomanda
reevaluarea endoscopica la 1-2 ani de la prima
endoscopie. In cazul in care evaluarea initiala
detecteaza varice largi sau daca a existat un
episod de sangerare variceala, se recomanda
reevaluarea endoscopica frecventa si
tratamentul cu beta blocante pentru prevenirea
altor episoade de sangerare.
Screening-ul pentru cancerul hepatic
(hepatocarcinom celular) trebuie sa fie facut la
fiecare 6 luni sau 1 an, folosind ca tehnica de
depistare atat a nivelului de alfa fetoproteina
din sange cat si ecografia hepatica.
Ciroza hepatica este o boala cu evolutie
progresiva. Se recomanda luarea in considerare
a posibilitatilor de tratament ulterioare inainte
ca boala se devina severa. In mod particular,
trebuie discutat:
- posibilitatea de a fi un bun candidat pentru
transplantul hepatic atunci cand boala devine
severa. Trebuie discutat despre pasii care
trebuie urmati in acest moment pentru a
imbunatatii starea de sanatate generala cu
scopul de a creste sansele de a fi un bun
candidat
- nivelul de interventii medicale pe care il
doreste pacientul pentru atunci cand starea de
sanatate se agraveaza. Unii oameni doresc sa
se faca orice tratament medical posibil pentru
a ii tine in viata. Altii, prefera masurile care la
creeaza mai mult confort, fara a le prelungi
viata
- ciroza hepatica severa poate afecta functia
cerebrala, astfel ca toate aceste discutii au
sens, daca sunt facute atunci cand pacientul
este capabil sa ia si sa comunice deciziile sale.
Tratament in cazul agravarii bolii
Ciroza hepatica este o afectiune potential
amenintatoare de viata, care apare atunci cand
inflamatia si tesutul fibrotic afecteaza ficatul.
Pe masura ce ciroza si afectarea hepatica se
agraveaza, creste si posibilitatea de a aparea
acumulare de lichid in cavitatea abdominala
(ascita), sangerare din venele dilatate ale

tractului digestiv (sangerarea variceala),

modificari ale functiilor mentale (encefalopatia
hepatica) si de alte complicatii. Pot fi necesare
combinatii de medicamente, interventii
chirurgiale si alte tratamente, depinzand de
natura si severitatea complicatiilor.
Primirea unui ficat de la un donator de organe
(transplant hepatic) este unicul tratament care
reface functia hepatica normala si vindeca
hipertensiunea portala. Transplantul de ficat
este luat in considerare, de obicei, doar cand
afectarea hepatica este severa si
amenintatoare de viata. Cei mai multi pacienti
care au fost transplantati erau in fazele finale
ale cirozei hepatice si aveau complicatii severe
ale hipertensiunii portale.
Interventia chirurgicala de transplant hepatic
este foarte costisitoare. Este posibil ca
asteptarea unui transplant sa fie foarte lunga,
datorita faptului ca sunt disponibile foarte
putine organe.
Chiar daca se face transplant hepatic, este
posibil ca acesta sa nu fie incununat de succes.
Luand in considerare acesti factori, medicul
trebuie sa decida care sunt pacientii care pot
avea beneficii de pe urma transplantului de
ficat.
Transplantul de ficat este o optiune la pacientii
cu stadii finale de ciroza hepatica care sunt
buni canditati pentru interventia chirurgicala.
Canditatii buni pentru transplant hepatic sunt:
- cei care nu au facut abuz de bauturi alcoolice
sau droguri ilegale in ultimele 6 luni
- cei care au suport familiat bun
- cei care rezista la regimul complicat de
medicamente posttransplant pentru a prevenii
rejectia de ficat.
Transplantul hepatic nu este o buna optiune
pentru cei ce sufera concomintent de alte boli
serioase (cum ar fi boli cardiace sau
pulmonare), care pot reduce sansa de
supravietuire dupa interventia chirurgicala sau
care pot reduce speranta de viata chiar daca
transplantul hepatic este facut.
Stadiul final al cirozei hepatice
In cazul in care pacientul nu a luat pana in
momentul acesta, al stadiului final, decizii in
ceea ce priveste problemele din acest stadiu,
se recomanda a se lua acum. Multi oameni
gasesc de ajutor sa stabileasca in scris
alegerile lor, in ceea ce priveste ingrijirea
sanatatii, atunci cand inca sunt capabili sa
decida si sa comunice deciziile celorlalti. Se
recomanda, de asemenea, desemnarea unui
medic care sa duca la bun sfarsit deciziile in
cazul in care pacientul nu este capabil sa
vorbeasca pentru el.
In cazul in care au fost luate anumite decizii
devreme in cursul bolii, exista posibilitatea ca
pacientul sa doreasca sa le revizuiasca
impreuna cu familia si cu medicul specialist,
pentru a se asigura ca reprezinta ceea ce
pacientul isi doreste.
Vine un moment in care scopul tratamentului

21

de a trata sau vindeca boala se schimba la a

mentine confortul si demnitatea pacientului.
Medicul curant poate fi capabil sa puna
intrebari despre mentinerea confortului atunci
cand vindecarea nu mai este o optiune. Medicii
de la ospicii medicale pot efectua ingrijiri
paliative si un mediu confortabil pentru
persoanele care sunt pe cale de a muri.
Tratament ambulator (la domiciliu)
Ciroza hepatica este o afectiune potential
amentintoare de viata, care apare atunci cand
inflamatia si tesutul fibrotic afecteaza ficatul.
Urmatoarele modificari in stilul de viata pot
reduce simptomele cauzate de complicatiile
bolii si pot incetini evolutia afectarii hepatice.
Alte tratamente
In general, se recomanda evitarea
suplimentelor pe baza de ierburi, care pot
agrava suferinta hepatica. Kava este in special
nociva pentru persoanele cu probleme
hepatice.
Studii limitate au demonstrat ca suplimentele
naturale, cunoscute sub denumirea de
Silimarina, ajuta la protejarea ficatului
impotriva inflamatiei. Aceasta planta nu
amelioreaza afectarea hepatica deja existenta
si nu vindeca infectia cu virus hepatitic B sau C.
Trebuie discutat cu medicul specialist asupra
tratamentului cu Silimarina sau cu alte
tratamente alternative.
Luarea unor decizii in ceea ce priveste stadiile
finale ale cirozei hepatice
Ciroza hepatica poate fi o boala progresiva si
fatala. Trebuie discutat cu medicul specialist
despre ingrijirile si alte probleme legale care
apar in stadiul final al bolii. Multi oameni
gasesc de ajutor si confortabil sa stabileasca in
scris alegerile lor in ceea ce priveste ingrijirea
sanatatii, atunci cand inca sunt capabili sa
decida si sa comunice deciziile celorlalti. Unii
pacienti doresc orice tratament medical posibil
pentru a ii tine in viata, in timp ce altii prefera
masurile care sa le ofere confort fara a le
prelungi viata.
Poate fi de ajutor deciderea asupra tipului de
tratament medical dorit. Se recomanda, de
asemenea, desemnarea unui medic care sa
duca la bun sfarsit deciziile in cazul in care
pacientul nu este capabil sa vorbeasca pentru
el.
Vine un moment in care scopul tratamentului
de a trata sau vindeca boala se schimba la a
mentine confortul si demnitatea pacientului.
Medicul curant poate fi capabil sa puna
intrebari despre mentinerea confortului atunci
cand vindecarea nu mai este o optiune. Medicii
de la ospicii medicale pot efectua ingrijiri
paliative si pot asigura un mediu confortabil
pentru persoanele care sunt pe cale de a muri.
Complicatii
Ciroza hepatica se instaleaza atunci cand o
cantitate considerabila de tesut hepatic normal
este inlocuita de tesut fibrotic. Acest tesut
poate bloca circulatia sangvina de la intestine
spre ficat determinand cresterea tensiunii

venoase in venele care servesc aceste zone

(sistemul venos portal). Aceasta complicatie
este denumita hipertensiune portala.
Hipertensiunea portala poate determina la
randul ei o serie de complicatii care includ:
- acumularea de lichid in cavitatea abdominala
(ascita). Ascita este cea mai frecventa
complicatie a hipertensiunii portale
determinate de ciroza
- sangerarea din varicele tractului digestiv.
Aceasta complicatie este numita sangerare
variceala. Sangerarea variceala, in special de la
nivelul varicelor esofagiene si stomacale este o
cauza majora de suferinta si de deces la
persoanele cu ciroza
- infectia lichidului ascitic (peritonita bacteriana
spontana sau PBS). PBS apar la 10-25% din
bolnavii cu ciroza hepatica severa si ascita
- encefalopatia hepatica. Aceasta complicatie
apare doar la persoanele cu hipertensiune
portala severa. Cu toate acestea, procedura
efectuata pentru reducerea tensiunii portale,
denumita suntare, poate creste riscul de
encefalopatie hepatica
- sindromul hepatorenal. Insuficienta renala
poate aparea in cazurile de ciroza hepatica
stadiile avansate. De obicei, insuficienta
hepatica este cea care este amenintatoare de
viata. Cu toate acestea, in unele cazuri, boala
hepatica poate fi stabila, in timp ce afectarea
renala este amenintatoare. Transplantul
hepatic poate fi necesar pentru vindecarea
insuficientei renale determinate de ciroza
- sindromul hepatopulmonar. Hipertensiunea
portala determinata de ciroza poate determina
afectare pulmonara, cum ar fi "extinderea"
vaselor sangvine pulmonare. Aceasta
determina circulatia mai rapida a sangelui prin
plamani pentru a obtine cantitatea necesara de
oxigen. Transplantul hepatic este cel mai
eficient tratament.
- hidrotoraxul hepatic. Ciroza poate determina
acumularea de lichid intre plamani si peretele
toracic ceea ce determina compresiunea
plamanilor. Tratamentul include medicamente
(ca de exemplu diuretice, medicamente al
caror rol este de a elimina lichidele), reducerea
cantitatii de sare din dieta si evacuarea
lichidului acumulat (paracenteza evacuatorie)
- persoanele cu ciroza hepatica au un risc
crescut pentru litiaza biliara (pietre). Cu cat
este mai severa afectarea hepatica, cu atat
este mai mare riscul pentru litiaza biliara
- un alt risc crescut in cazul persoanelor cu
ciroza, este cel pentru cancer hepatic, denumit
carcinom hepatocelular sau hepatocarcinom.
Recomandari
Abandonarea consumului de alcool!
Consumul unei cantitati excesive de bauturi
alcoolice este principala cauza de ciroza
hepatica. In cazul diagnosticarii cu ciroza
hepatica, este extrem de important renuntarea
completa la consumul de bauturi alcoolice,
chiar daca consumul de bauturi alcoolice nu
este cauza cirozei hepatice. Daca nu se
renunta complet, afectarea hepatica
progreseaza mult mai repede.

22

Modificarea dietei
Modificarea dietei poate fi necesara, cum ar fi
de exemplu reducerea cantitatii de sare si de
proteine din dieta zilnica.
Daca organismul retine lichide, cea mai
importanta modificare in dieta este reducerea
cantitatii de sodiu ingerate, prin reducerea
cantitatii de sare din dieta zilnica. Persoanele
cu afectare hepatica au tendinta de a retine
sodiu. Acest fapt poate contribui la acumularea
de lichid in cantitatea abdominala (ascita), cea
mai comuna complicatie a cirozei.
Daca pacientul prezinta riscul de a dezvolta
encefalopatie hepatica (alterarea functiilor
mentale) datorita afectarii hepatice avansate,
medicul poate recomanda limitarea temporara
a cantitatii de proteine din dieta zilnica. Totusi,
sunt necesare proteine in dieta pentru a fi bine
hranit, dar se recomanda ca, cele mai multe
proteine din dieta sa fie asigurate din vegetale
(preferabil fata de proteinele animale). Se
recomanda, de asemenea, evitarea consumarii
unor cantitati mari de proteine la un o singura
masa.
Evitarea medicamentelor daunatoare
Anumite medicamente, incluzand
acetaminofen (paracetamol) si medicamentele
antiinflamatoare nesteroidiene (ibuprofen,
naproxen), pot accelera afectarea hepatica in
cazul pacientilor care sufera de ciroza hepatica.
Acestea cresc, de asemenea, riscul de
sangerare variceala la pacientii care au varice
la nivelul tractului digestiv. Trebuie consultat
medicul specialist pentru alte alternative
medicamentoase sigure.

Anumite medicamente prescrise pentru

tratarea altor afectiuni pot fi daunatoare la
pacientii care sufera de ciroza hepatica.
Medicul specialist gastroenterolog, care are in
observatie pacientii cu ciroza hepatica, trebuie
sa fie informat asupra tuturor medicamentelor
pe care le iau acesti pacienti.
Imbunatatirea starii generale de sanatate
Urmarea altor pasii care imbunatatesc starea
generala de sanatate sunt de ajutor si la
ameliorarea simptomelor cirozei hepatice.
Abandonarea fumatului. Imbunatateste starea
generala de sanatate, ceea ce ajuta la a fi un
bun candidat pentru transplantul hepatic, in
cazul in care va fi necesar.
Medicii incurajeaza pacientii sa ia
multivitamine. Nu trebuie luate produse care
contin fier, doar daca medicul specialist le
recomanda si nu trebuie luate suplimente de
fier.
Periajul dentar zilnic evita problemele de
natura stomatologica care pot duce la aparitia
infectiilor dentare (abcese).
Se recomanda vaccinarea impotriva urmatorile
agentii infectiosi:
- influenza (agentul microbian care determina
gripa). Se recomanda vaccinarea antigripala
anual. Persoanele cu ciroza au un risc crescut
de a dezvolta complicatii serioase ale gripei
- hepatita A si hepatita B
- pneumococ. Acesta poate determina
pneumonia sau infectii abdominale (peritonite).
Trebuie consultat medicul specialist cand
trebuie facuta revaccinarea.

23