Cine (mai) suntem?

Andrei Plesu,
Sint zile (dese) cind plonjezi somnolent in ecranul televizorului pentru a afla ,,ce mai e nou" (nimic nu e foarte
nou...), sau, pur si simplu, pentru a pierde o cantitate rezonabila de timp. De regula, nu te alegi decit cu o
insomnie. Una isterica, sau una bolinda, dupa cum ceea ce vezi te umple de nervi sau de tristete.
Calitatea programelor de televiziune - cu nuante de la un canal la altul, dar numai cu nuante - este stingheritoare.
Daca romanilor le place ce vad, daca asta este asteptarea lor reala in materie de informatie si, mai ales, de
,,entertainment", atunci ai dreptul sa te intrebi cine sintem cu adevarat, cine mai sintem.
Pe cutare post dai peste o cuconita cu buze amplificate pina la explozie, despre care moderatoarea, zimbind
idolatru, ne spune ca tocmai a scris o carte. ,,Sint o persoana profunda!" - declara, modest, autoarea. Dupa care
debiteaza tone de platitudini lesioase, cu o suficienta care iti da fiori. Pe alt post, o scenografa in mod vizibil
entuziasmata de opiniile, ,,realizarile" si gindirea ei isi aminteste nostalgic de anii `70, cind se facea cultura
adevarata (printre exemple: Aurel Baranga!). Schimbi si dai peste un fel de balaur muzical cu trei capete: unul
din zona manele, unul din zona folclor ,,nou", unul din zona pop. Un tinerel incert, cu antrenul spasmodic al
unui injunghiat, zice, pe note, ca ,,vrea cea-cea, vrea ciu-ciu", in vreme ce prin preajma se afereaza, cu mari
indrazneli fesiere, blonde si brune rapuse de transa monotona a unui erotism de baraca. In alta emisiune, alaturi
de o cintareata dichisita dupa tipicul ,,traditional", unduiesc neinspirat doua fetite deghizate in chelnarite care
tocmai s-au deghizat in iepurasi. Prostul gust, mahalaua, cacofonia fac rating.
Un capitol aparte il constituie emisiunile de dialog si analiza politica. Si gazdele si invitatii sint, de ani de zile,
previzibili in chip adormitor. Majoritatea sint selectionati atent, asa incit nici o disonanta sa nu fie posibila. N-ai
sa-l vezi (deocamdata!) pe Ciuvica la B1, nici pe Andreea Pora la Antena 3. Dar sint si exceptii: insi care par
indispensabili, ,,personalitati" atemporale, bine venite pe orice canal, adevarat monumente de intelepciune,
finete si onestitate. Ca de pilda dl. Marinescu-Bideu. Sau Corneliu Vadim Tudor. Sau Paula Iacob (experta in
tribulatiunile biografice si metafizice ale bietului Nicu Ceausescu). Uimitor pentru mine este sa-l vad in
asemenea combinatii pe vechiul amic Razvan Theodorescu. De ce o face De saracieg De dragul
notorietatiim (o asemenea notorietatet!) Din teama de a nu fi uitatn Sa nu-mi spuna ca din spirit civic! Nu-ti
poti sluji in mod credibil obstea dansind academic alaturi de nulitati tantose si impostori notorii.
Dar traim, e drept, un ametitor amestec al lumilor si al valorilor. Balaceanu-Stolnici si Adrian Copilul
Minune, Angela Gheorghiu si Ouatu, Dinu Giurescu si fanfara lui Dan Voiculescu, toti la gramada, care de care
mai principiali, mai patrioti si mai ecumenici. Deunazi, am picat pe citeva taclale de litoral: o mina de vedete
combative decisesera - daca tot erau la mare - sa ne incinte cu parerile lor despre o necesara relansare a
vacantelor pe malul Marii Negre. ,,Romanii sint un popor vesel!" perora un bogatas melancolic. ,,Asta atrage
turisti straini!" La orizont se intrevedea figura salvatoare a marelui primar Mazare, orchestrator rafinat al
armatelor de animatoare devotate si talentate produse de plaja romana. ,,Ah! Unde este litoralul de altadatal!" ofta la microfon un gazetar ardelean ravasit, probabil, de amintiri private.
Avem si stiri. Stiri unice pe lume. Numai la noi bacalaureatul devine ,,breaking news". In tari mai
plicticoase, poporul nu e pus sa urmareasca exoftalmic, cu sufletul la gura, marile manevre ale unui examen, in
fond banal. La noi, dimpotriva, lucrurile capata proportii cosmice: apar politia, procuratura, guvernul, parinti

molestati, jandarmi hiduiti, bacsisuri grotesti, profesori infractori, lume, lume, lume, criza teribila, mon cher!
Dar mai avem si divorturi si recuplari, testamente spirituale care lasa natiei - contra cost - valori inestimabile ale
creativitatii proprii, intrigi amoroase intre anonimi ,,celebri", reclame ucigase la margarina si cite si mai cite.
Dinaintea unui asemenea iarmaroc, nu poti sa nu te intrebi, cum spuneam la inceput, cine (mai) sintem.
Si mai ales ce vom deveni sub aceasta avalansa de vulgaritate, sferto-doctism volubil, derizoriu si kitsch.
Ce mai inseamna iubirea de tara, daca n-o putem exprima decit rastit, baltat, grotesc, cufundati in betia unei
paranoice multumiri de sine/