30.10.

2014
ISDR curs V
Incheierea procesului etnogenezei romanesti in scolul VIII a dus la afirmarea
poporului roman ca un popor cu o identitate proprie, care a folosit apelativul romani pentru a
se desmena, apelativ justificat atat prin traditia colonistilor romani, cat si a autohtonilor getodaci ca locuitori ai unor teritorii care au facut parte din teritoriul roman. Acest apelativ a fost
folosit nu numai de poporl roman, ci si de popoarele vecine, ceea ce inseamna o recunoastere
implicita a originii romane a poporului roman. Asa cum romanii si-au afirmat identitatea dpdv
etnic si lingvistic, tot asa ei si-au afirmat identitatea si dpdv religios, ca un popor crestin
ortodox, diferentiindu-se de popoarele vecine catolice sau pagane. Poporul roman s-a nascut
crestin, caci procesul de crestinare a fost o componenta a etnigenezei romanesti.
In perioada feudalismului timpuriu (sec IX XIV) putem observa la nivelul obstilor
satesti sau teritoriale o serie de transformari, determinate de dezvoltarea fortelor de productie,
transformari ce au vizat inlocuirea sistemului egalitatii dintre membrii obstei, cu o stratificare
economica si sociala de tip feudal. Aceasta stratificare economica si sociala a dus la formarea
claselor si a categoriilor sociale tipice feudalismului. Astefel, din randurile membrilor obstei,
dar mai ales dintre alesii obstei s-au ridicat anumite elemente care au acaparat terenurile
obstei sub ordo mundo si devenind astfel aristrocratia in formare si consitutind embrionul
urmatoarei clase sociale.
La polul opus, se afla taranimea dependenta, alfata in raport de subordonare. Existenta
acestei stratificari sociale tipice feudalismului este dovedita prin unul dintre cele mai
importante documente pentru romani: Diploma Cavalerilor Ioaniti iunie 1247, emisa de
regele Bella al Ungariei. In cadrul acestui document, se face vorbire despre marii proprietari
de pamanturi, adica nobilii feudali, denumiti majores terre (mai marii pamantului). Diploma
face referire la rusticii valahi sau taranii dependenti. De asemenea, sunt ilustrate si raporturile
de subordonare dintre taranimea dependenta si nobilii feudali. Se precizeaza in acest sens,
faptul ca taranii dependenti datoreaza nobililor feudali venituri (bani), foloase (bunuri) si
slujbe (munca), adica cele 3 forme ale arendei de tip feudal.
Inca din sec IX, pe intregul teritoriu locuit de romani se contureaza contextul istoric si
social pe care se formeaza formatiunile de tip feudal. Aceste formatiuni prestatale sunt
desemnate prin termeni generici de tara sau campul-lung, care anterior desemnau uniunile de
obsti sau confederatiile de obsti. * (limba romana este singura limba de origine romanica, in
care latinescul terra a patrus cu sensul de organizare politica, iar nu cu sensul material, de
pamant; pentru sensul material avem cuvantul pamant, care vine de la latinescu
pavimentum = care acopera). Termenul generic de tara e completat cu alti termeni care
identifica diferitele formatiuni prestatale. Avem in vedere 3 criterii:
1
criteriul geografic: Tara Hategului sau Tara Fagarasului
2
criteriul etnic: Terra Vlahorum = Tara Vlahilor
3
criteriul etnico-geografic: Tara Brotnicilor
4
criteriul persoanei conducatorului: Tara lui Litovoi, Gelu, Glad.
Fiecare dintre aceste criterii are o anumita seminficatie. Astfel, denumirile tarilor care
contin termeni toponimici sau hidronimici atesta vechimea si continuitatea poporului roman in
aceasta zona. Denumirile cu caracter etnic arata ca popoarele vecine recunosc identitatea
proprie a poporului roman, nascut in urma procesului etnogenezei. Denumirile care fac
referire la persoana conducatorului sunt de asemena seminificative, deoarece ne arata trecerea
de la o forma de organizare la alta, adica de la uniuni de obsti la organizare politica.
Au patruns in limba romana si 2 dublete straine: cnezat, de sorginte germana si

voievodat, de sorginte slava. Legat de acest aspect, de existenta acestor dublete, unii autori au
considerat ca institutia cnezatului si a voievodatului sunt preluate din dreptul german si slav,
adica nu ar fi insitutii originale romanesti, dar daca analizam aceste institutii pe planul
continutului lor, iar nu sub aspect pur formal, ajungem la o concluzie diferita. In ierharhia
feudala slava, termenul de cneaz e sinonim cu termenul de principe din ierarhia feudala
germana, iar voievodul este echivalentul ducelui din dreptul german. Voievodul e subordonat
cneazului, asa cum ducele e subordonat principelui. Nu are atributiuni judecatoresti! In
ierarhia feudala romaneasca, voivodul e mai mare peste o confederatie de cnezi si continua pe
un plan superior, exercitarea unor atributiuni judecatoresti ale juzilor si cnezilor. Toate aceste
formatiuni prestatale romanesti sunt veritabile state in miniatura, pentru ca dispun de un
aparat politico-administrativ si militar, corespunzator realizarii functiilor lor interna si externa.
Functia interna = tinerea in ascultare a taranului dependent si protejarea privilegiilor
feudale.
Functia externa = apararea impotriva atacurilor popoarelor straine.
Indicii cu privire la existenta unui aparat militar aflat la dispozitia acestor formatiuni
exista tot in Diploma, care ne arata ca ele dispuneau de un aparatus belicus. Tot legat de
functia externa, initial era slab dezvoltata, pentru ca formatiunile nu dispuneau de resursele
economice si militare necesare pentru a se apara impotriva pericolului extern. Ca urmare,
pentru a putea respinge si a se opune aceste agresiuni, initial conducatorii formatiunilor se
aflau in stare de vasalitate fata de feudalii straini, in schimbul unor prestatii se bucurau de
ocrotirea feudalilor straini, care dispuneau de resurse militare superioare.
Catre sfarsitul sec XIII si inceputul sec XIV, pe fondul dezolvatarii fortelor de
productie, aceste formatiuni isi sporesc puterea economica si militara, iar feudalii romani vor
sa isi asigure exclusivitatea exploatarii domeniilor lor. La randul sau, taranimea, atat libera,
cat si dependeta, suporta cu greu aceasta dubla exploatare, astfel ca, a sprijinit rasa
conducatoare in demersurile sale de obtine a neatarnari. Feudalii romani si-au primit feudele,
au renuntat la o parte din privilegii in favoarea unuia dintre ei (desemnat mare voievod si
domn). Nu putem accepta teoriile formulate in literatura de specialitate relative la formarea
statelor feudale romanesti de sine statatoare, teorii care atribuie intemeierea acestora, fie unei
interventii externe (descalecat), fie unor factori interni (in realitate, nu sunt determinat). Cel
care a combatut teoria descalecatului a fost marele istoric Nicolae Balcescu, care a arata faptul
ca niste stapani pe state atat de mici nu puteau avea destula putere pentru a putea cumprinde...
Balcescu sustinea ca feudalitatea nu putea fi introdusa in T.R si Moldova cu acesti domni. Ca
atare, intemeierea statelor feudale romanesti de sine statatoare este rezultatul unui proces
intern de feudalizare.
Formarea dreptului feudal nescris.
Legea Tarii.
Cunoastem faptul ca in epoca obstii arhaice, la nivelul obstilor exista un sistem de
norme de conduita care reglementau relatiile sociale, insa fara caracter juridic, fiind respectate
si aplicate de bunavoie de membrii obstilor, pentru ca reprezentau interesele comune. Aceste
norme nu erau dotate cu sanctiune statala, ci cu una obsteasca.
In paralel cu formarea relatiilor de productie de tip feudal, asistam la un proces de
transformare a acestor norme, in veritabile norma juridice, din simple norme de conduita.
Conditii pentru indeplinirea acestei transformari: dobandirea de catre normele de conduita a
unui continut de clasa si inzestrarea acestor norme cu o sanctiune specifica, statala, asigurata
prin aparatul coerctiv al statului.
Modul de formare a dreptului nostru feudal nescris sau a Legii Tarii s-a realizat pe
doua cai: juridicizarii unor norme de conduita de la nivelul obstei, prin dotarea lor cu

sanctiune statala; aparitia unor norme noi, corespunzatoare noilor relatii de productie, de tip
feudal, norme care se vor amplifica si diversifica dupa formarea statelor feudale romanesti de
sine statatoare, in epoca feudalismului dezvoltat.
In legatura cu prima categorie de norme, cele sanctionate de stat, Nicolae Iorga afirma
ca ele reprezinta dreptul popular propriu comunitatilor satesti libere. Referitor la cea de-a
doua categorie de norme, ele reglementau cu precadere privilegiile nobilimii; obligatiile
taranilor fata de nobili; sistemul relatiilor de vasalitate, dar si normele nascute in legatura cu
insitutia cnezatului, care avea caracter ereditar, ulterior electiv si in final caracterul electivoereditar al insitutiei voievodatului.
In ceea ce priveste forma normelor juridice ale legii tarii, ele erau cutume sau obiceiuri
juridice, pe care Cantemir le definea prin sintagma jus non scriptum. Cunoasterea Legii Tarii,
adica a dreptului nostru feudal nescris, e posibila pe baza unor documente scrise, atat interne,
cat si externe, care dateaza din perioada in care Legea a fost in vigoare. Documentele interne
pe baza carora cunoastem Legea sunt in principal hrisoavele domnesti, adica acte emise de
cancelaria romaneasca cu privire la aplicarea normelor din Legea Tarii, in cazuri concrete.
Documentele externe sunt cele care emana de la cancelariile straine, ele desemneaza dreptul
nostru feudal nescirs, avand in vedere caracterul etnic (aceste documente privesc dreptul
nostru feudal nescris ca pe un drept personal, pentru ca atunci cand se refera la Legea Tarii,
strainii folosesc sintagme precum: zacon blasci; voloski zacon; jus valahicum). Spre deosebire
de straini, romanii isi desemnau dreptul national ca pe un drept real imobiliar. In sintagma
Legea Tarii, ambii termeni sunt de sorginte latina, insa este de observat ca cuvantul lege nu
vine de la latinescul lex, care insemna drept scris. Ca atare, Legea Tarii vine de la latinescul
re ligo.
Legea Tarii inseamna sistemul de drept al unei organizatii politice. De aceea, nu e
indicat sa folosim termenul de jus valahicum pentru a desemna Legea Tarii, caci aceasta
perspectiva personala e proprie strainilor.
Legat de constituirea dreptul feudal nescris, observam un proces istoric care a cuprins
3 etape:
1
Etapa obstei arhaice, la nivelul careia existau norme de conduita fara caracter juridic,
dezvoltate si aplicate in perioada sec IV VIII.
2
Etapa feudalismului timpuriu, cuprinsa intre sec IX XIV, cand asistam la
juridicizarea unora dintre aceste norme de conduita si la aparitia unui nou tip de norme
juridice, corespunzatoare realitatilor lumii feudale.
3
Etapa feudalismului dezvoltat, debuteaza din sec XIV, dupa intemeiera statelor feudale
romanesti de sine statatoare. Dupa intemeierea acestor state, incepe si un proces de codificare
a unor obiceiuri sau adoptarea unor norme noi, pornind de la izvoare bizantine. Atat in timpul
aplicarii acestor legiuri, dar si mai tarziu, Legea Tarii ramane, pana la finalul feudalismului,
dreptul comun in toate materiile, adica era norma generala. Ca atare, in cazul in care pravilele
erau lacunare, se aplicau dispozitiile Legii Tarii, care era un sistem de drept complet, caci
continea atat norme de drept public, cat si norme de drept privat.
Trasaturile Legii Tarii:

Caracter unitar - folosim o singura sintagma pentur a desemna dreptul nostru

obisnuielnic drept, acelasi drept aplicabil in toate teritoriile locuite de romani. Caracterul
unitar reprezinta consecinta fireasca a unitatii de neam si limba a poporului roman. Acest
caracter unitar s-a pastrat si s-a desavarsit dupa intemeierea statelor feudale romanesti de sine
statoare.

Caracter teritorial sau imobiliar in antiteza, dreptul popoarelor migratoare si vecine

este un drept personal, pentru ca nu beneficiau de factorul continuitatii, specific poporului

roman. Dreptul nostru national are un caracter teritorial ce rezulta din chiar denumirea sa,
adica legea unui teritoriu, organizat din punct de vedere politic, ceea ce atesta caracterul
sedentar al poporului roman, spre deosebire de popoarele migratoare. Consecinta imediata a
acestei trasaturi fundamentale e aceea ca insitutia proprietatii si cu precadere institutia
proprietatii pamantului reprezinta insitutia fundamentala a Legii Tarii, caci proprietatea
funciara era foarte amanuntit si riguros reglementata.

Creatia originala a poporului roman, izvorata din conditiile de existenta ale acestuita,
precum si din forma specifica de organizare sociala a sa.

Influentele straine asupra institutiilor juridice romanesti s-au exercitat doar pe plan
formal, adica la aspectele terminologice. Influentele nu au afectat in niciun fel fondul
insitutiilor. Asistam la preluarea in cadrul terminologiei juridice romanesti a unor dublete de
sorginte slava sau germanica care nu fac decat sa se alature termenilor originali, care sunt fie
de sorginte latina, fie de sorginte traca.