Sunteți pe pagina 1din 1

Text argumentativ despre puterea iubirii

Ceea ce a fost cldit cu iubire nu poate fi dobort niciodat.(Mircea


Florian, Arta de a suferi)
Iubirea reprezint sentimentul suprem care definete fiina uman i care o
difereniaz de celelalte forme de existen, accentundu-i capacitatea de a relaiona prin
intermediul tririlor afective. Aceasta contureaz armonia perfect dintre numeroasele
atitudini caracteriale i dintre procesele emoionale care l caracterizeaz pe om, astfel
nct dragostea presupune nelegere, abnegaie, devotament, ncredere sau respect.
Valorile morale pe care iubirea le implic, precum dreptatea i sinceritatea, demonstreaz
posibilitatea individului de a descoperi mediul nconjurtor i de a se cunoate pe sine
prin intermediul sufletului.
n primul rnd, puterea acestui sentiment este imensa, fiind cea care particip la
cldirea eternului, fie el material sau de natur spiritual. Un exemplu concludent care
ilustreaz mesajul acesta il reprezint templul de la Taj Mahal, o capodoper arhitectural
dedicat iubirii. Realizat la ordinul unui conductor indian, acesta simbolizeaz dragostea
absolut, pur, astfel nct Taj Mahalul este o construcie funerar, menit s o ghideze pe
Mumtaz Mahal, soia regelui, dup moarte i s reliefeze, pentru venicie, povestea lor de
iubire.
n al doilea rnd, sentimentul poate cunoate i sfera sacrificiului, culminnd cu
sfritul iminent, aspect evideniat prin intermediul operei dramatice a lui W.Shakespeare,
Romeo i Julieta, al legendei lui Tristan i a Isoldei sau a regelui celt Arthur i a iubitei
sale, Guinevere. n ciuda faptului c iubirea lor nu s-a concretizat, protagonitii fiind
separai de prejudecile sociale sau de diferenele de rang nobiliar i de statut, idealurile
lor au dinuit n timp, accentund c dragostea este etern.
n concluzie, iubirea ilustreaz cea mai fireasc emoie a omului, fr de care
acesta ar fi nevoit s se adapteze unei lumi dominate de frivolitate, de raionalitate i de
obiectivitate. Astfel, puterea sentimentului este cea care nnobileaz individul i care l
transform ntr-o fiin capabil de a influena destinul i lumea prin simpla sa dragoste.

S-ar putea să vă placă și