Sunteți pe pagina 1din 7

Viaţa lui Milarepa - copilaria şi tinereţea

Copilăria. Practica magiei negre. În cătarea unui Maestru


spiritual.
Cel care avea să fie cunoscut mai târziu ca Milarepa, s-a născut în
anul 1052, în Tibet, sub numele de Thopaga (“Încântător de Ascultat”).
Provenind dintr-o familie bogată, Milarepa, împreună cu sora şi părinţii
săi, se bucurau de admiraţia şi respectul tuturor celor care îi cunoşteau.
Când tatăl său, Mila-Dorje-Senge s-a îmbolnăvit grav, a chemat întreaga
familie pentru a face cunoscute ultimele sale dorinţe. El voia ca
proprietatea sa şi toate bunurile să fie trecute în grija fratelui şi a surorii
sale, până când Milarepa va creşte şi se va căsători cu fata cu care fusese
logodit încă din copilărie, conform tradiţiei acelor timpuri. După moartea
tatălui, mătuşa şi unchiul cei avari ai lui Milarepa au împărţit întreaga
avere între ei, deposedând-o pe văduvă şi pe cei doi copii de toate
drepturile. Au fost astfel forţaţi să trăiască în cele mai precare condiţii, li
se oferea mâncare foarte proastă şi erau trimişi să muncească pe câmp.
De-a lungul anilor sănătatea lor s-a şubrezit şi, din cei mai îndrăgiţi
oameni ai satului, au devenit obiectul batjocurii tuturor.
Şi-a distrus toţi duşmanii
Când Milarepa a atins vârsta de 15 ani, mama sa a pus laolaltă tot ce a putut procura de la vecini şi a
pregătit un festin, invitându-i pe toţi cei care fuseseră prezenţi la moartea soţului ei. A amintit atunci surorii şi
fratelui soţului său că ei fuseseră rugaţi să aibă grijă de avere pentru un timp, dar acum, pentru că Milarepa a
devenit major, proprietatea şi întreaga avere trebuie restituite. Însă rudele avare au pretins că ei fuseseră primii
proprietari, că ei de fapt împrumutaseră fratelui lor întreaga avere şi deci familia lui Milarepa nu avea nici un
drept. Mai mult, cu această ocazie ei au fost alungaţi din casa în care locuiseră întreaga viaţă. Pentru a se răzbuna
pe cei care îi ruinaseră viaţa, mama l-a trimis pe Milarepa să înveţe magia neagră de la un vrăjitor vestit,
ameninţându-l că altfel se va sinucide.
Milarepa a petrecut aproape un an studiind ritualuri de magie neagră de la
acest magician. La sfârşitul anului, i-a spus acestuia despre dorinţa de răzbunare a
mamei sale şi l-a rugat să îi ofere iniţierea într-un ritual prin care să poată
îndeplini această dorinţă. Cu ajutorul magicianului, el a pus în practică acest
ritual timp de 14 zile, după care zeităţile tutelare i-au apărut într-o viziune
oferindu-i inimile şi capetele însângerate ale 35 dintre rudele sale, mai puţin doi
(chiar unchiul şi mătuşa sa). Vraja lui Milarepa s-a manifestat la nunta unei rude
când, din cauza unei diversiuni create afară, caii din faţa casei au început să
lovească foarte puternic în pereţi, până ce casa s-a prăbuşit cu un zgomot teribil,
provocând moartea tuturor celor prezenţi. Pentru ca rudele celor ucişi să nu caute,
la rândul lor, răzbunare, Milarepa a realizat un alt ritual de avertisment, prin care
a făcut ca o ploaie puternică însoţită cu grindină să distrugă întreaga recoltă a
duşmanilor săi. Magicianul şi-a lăudat discipolul, care dobândise astfel reputaţia
unui vrăjitor temut. Când mama sa a aflat de dezastrele produse, a fost cuprinsă de o bucurie crudă, spunând
tuturor ce fericire i-a oferit fiul ei, provocând moartea şi distrugerea celor pe care îi dispreţuia atât de mult.
A trebuit să înveţe umilinţa perfectă
Însă Milarepa regreta profund toate faptele pe care mama sa îl obligase să le comită. Hotărât să renunţe la
orice nouă acţiunea rea şi, implicit, la magia neagră, Milarepa a plecat în căutarea unui maestru care să îi ofere
învăţătura cea adevărată, calea spre desăvârşirea spirituală. A fost îndrumat spre marele yoghin cunoscut sub
numele de Marpa Traducătorul. Acesta era renumit pentru călătoriile sale în India, de unde aducea în Tibet
învăţăturile sacre şi fusese iniţiat de către faimosul yoghin Naropa.
Marpa avea capacitatea de a prevedea evenimentele viitoare, interpretând
semnele ce se manifestau în diferite situaţii. În acea perioadă a avut un vis prin
care înţelese că urma să îl întâlnească pe cel ce va deveni principalul său discipol,
pe care trebuia să îl ajute să “ardă” o mare parte din karma negativă ce o
acumulase chiar în această viaţă, iar în final să îl conducă la starea de iluminare.
De aceea, încă de la început el s-a manifestat ca un învăţător dur şi tiranic, deşi
interior era plin de iubire şi compasiune. Pentru a elimina karma negativă a
discipolului său, Marpa ştia că va trebui să îl supună permanent la teste dificile.
La scurt timp după ce Milarepa i-a devenit discipolul, Marpa i-a ordonat să
construiască o casă din piatră, pe care în final l-a pus să o dărâme şi să mute toate
materialele folosite la locul de unde le luase, spunându-i că îşi schimbase
planurile şi dorea ca noua structură să fie construită în altă parte. Această muncă
herculeană a fost repetată de trei ori în trei locuri diferite, iar în final urma să
construiască un edificiu cu multe etaje, mai mare decât tot ceea ce construise
înainte. În tot acest timp, discipolul nu şi-a pierdut niciodată încrederea în
maestrul său şi nici speranţa că va obţine învăţătura pe care o căuta cu toată fiinţa şi, de aceea, cu un efort
supraomenesc, mişca pietre care, în mod normal, puteau fi ridicate doar de trei oameni împreună. Din cauza
suprasolicitării, întregul său corp era plin de răni şi abia îşi mai putea mişca braţele şi picioarele. Cu toate
acestea, tot ce a putut obţine din partea maestrului a fost o pauză de câteva zile în care să îşi poată vindeca rănile,
după care trebuia să îşi reînceapă lucrul.
De-a lungul acestor ani, Marpa a continuat să ofere iniţierea sa celorlalţi discipoli. De mai multe ori
Milarepa a încercat să se alăture şi el grupului de discipoli, dar de fiecare dată Marpa îl alunga, certându-l foarte
aspru şi chiar lovindu-l, aducându-l în pragul disperării. Dar, cu toate acestea, Milarepa era conştient că purtarea
maestrului său se datora doar faptelor sale rele din trecut. De aceea, a fost de multe ori pe punctul de a se
sinucide sau de a fugi din casa maestrului, însă de fiecare dată, Damema, soţia maestrului, care îl îngrijea, l-a
încurajat spunându-i că Marpa îi va oferi cu siguranţă iniţierea, cât mai curând.
Viaţa lui Milarepa – asceza

Iniţierea şi asceza. Atingerea stării de samadhi


Însă într-o zi, descurajat, Milarepa se hotărî să plece în căutarea unui alt maestru. I-a împărtăşit Damemei
temerile şi planurile sale. Fiind de acord cu decizia lui, aceasta i-a oferit câteva din lucrurile lui Naropa, care
acum se aflau în grija soţului său, şi l-a trimis la un alt Lama, se spune la fel de evoluat spiritual, numit Ngogpa,
care făcea parte din aceeaşi grupare spirituală ca şi Marpa, pentru a i le dărui acestuia ca venind din partea soţului
său. A scris un bilet, prin care îl ruga pe acest Lama să îi ofere lui Milarepa învăţăturile sacre, apoi l-a marcat cu
propriul sigiliu al lui Marpa.
S-a întors să primească binecuvântarea maestrului
Ajuns la locuinţa noului său maestru, Milarepa i-a oferit acestuia darurile sfinte aduse cu el şi i-a cerut
învăţătura. Însă Ngogpa i-a promis că îi va oferi ceea ce cerea abia după ce va realiza un ritual de magie neagră
pentru a apăra discipolii care veneau să-l vadă din satele mai îndepărtate, care, în drumul lor către maestru, erau
atacaţi şi jefuiţi de toate darurile pe care le aveau la ei. Milarepa îşi regreta profund soarta pentru că, în loc să
obţină învăţătura spirituală pentru care venise, trebuia să comită în continuare acţiuni malefice. A reuşit în
ritualul său, prin care a provocat o mare inundaţie în acea zonă, iar localnicii au fost profund impresionaţi de
puterea sa şi atacurile au încetat; mulţi dintre jefuitori au devenit discipolii sinceri ai maestrului Ngogpa.
Respectându-şi promisiunea, Lama Ngogpa i-a oferit lui Milarepa iniţierea într-un ritual secret, după care
l-a condus într-o peşteră, a cărei intrare urma să fie blocată cu o piatră foarte mare, lăsând liberă doar o porţiune
prin care să poată primi hrană şi apă. Milarepa a început astfel meditaţiile sale zilnice, urmărind cu precizie şi
perseverenţă instrucţiunile oferite de noul său maestru. Cu toate acestea, deşi practica intens, nu a obţinut nici un
efect sau transformare spirituală. Când Lama i-a spus cu uimire că, în urma acestei iniţieri, şi după o practică atât
de asiduă, oricine ar trebui să obţină rezultate, el şi-a dat seama că motivul real pentru stagnarea sa spirituală era
lipsa binecuvântării adevăratului său maestru. În această perioadă, Ngogpa a primit de la Marpa o scrisoare prin
care acesta îl invita să ia parte alături de el la un mare eveniment religios. De asemenea, îl ruga să îi aducă înapoi
discipolul.
A meditat continuu 11 luni
Când au ajuns cu toţii la casa lui Marpa, întregul “complot” a fost demascat, iar Milarepa a fugit într-un
colţ al casei pentru a scăpa de furia maestrului. Încă o dată, se simţea plin de disperare şi teamă, iar gândul
sinuciderii îi apăruse ca fiind singura salvare. Însă Marpa nu era mânios, ba chiar a trimis pe unul dintre
discipolii săi să îl aducă pe Milarepa. Deşi plin de îndoială, Milarepa a acceptat să meargă şi, împreună cu ceilalţi
şi-a ocupat locul lângă maestrul său. Atunci Marpa a început să povestească detaliat tot ce se petrecuse din
momentul în care şi-a întâlnit devotatul discipol. A mărturisit că, dacă reuşea să îşi aducă discipolul într-o stare
de disperare profundă de nouă ori la rând, va putea astfel să îl purifice complet de toată karma sa negativă. Dar,
din cauza înţelegerii greşite a soţiei, care a intervenit în planurile sale, a putut face acest lucru doar de opt ori.
Oricum, suferinţele pe care Milarepa le-a întâmpinat l-au purificat de cea mai mare parte a greşelilor sale.
Acum Marpa l-a anunţat că îi va oferi în sfârşit acele iniţieri şi învăţături care aduc eliberarea într-o
singură viaţă, după care urma să îl închidă într-o peşteră, pentru a-şi începe meditaţiile. Fără a şti dacă visează
sau nu, Milarepa îşi dorea ca această stare de bucurie inexprimabilă ce îi cuprindea sufletul să nu se mai oprească
niciodată. “Zilele fericirii au început” – spunea el.
După ce a invocat zeităţile care guvernează succesiunea de maeştri spirituali ai căii sale spirituale, Marpa
i-a oferit discipolului său iniţierea în tehnicile de meditaţie. Cu această ocazie i-a revelat lui Milarepa faptul că va
avea, la rândul său, discipoli plini de aspiraţie, inteligenţă, energie, conform răbdării şi credinţei de care el a dat
dovadă de-a lungul testelor la care fusese supus în perioada de purificare.
Milarepa a început pregătirea pentru meditaţie. Marpa l-a închis în peştera pregătită pentru el, oferindu-i
proviziile de alimente de care avea nevoie. Milarepa a meditat intens timp de unsprezece luni, după care
maestrul, împreună cu soţia sa, Damema, au venit să îl scoată din izolare. Pentru că progresase foarte mult în tot
acest timp, nu dorea nici o pauză în practica sa, dar a ascultat instrucţiunile maestrului. Întrebat ce a experimentat
în meditaţii, Milarepa a început prin a cânta un imn de glorificare a maestrului său şi a învăţăturilor pe care i le-a
oferit. După aceasta i-a descris rezultatele obţinute.
A înţeles valoarea liberului arbitru
În primul rând, discipolul a înţeles că trupul său este un produs al ignoranţei, compus din carne şi oase şi
întreţinut de puterea conştiinţei. Această viaţă şi corpul de care dispunem sunt pentru noi mijlocul prin care
putem evolua sau decădea, şi totul depinde doar de noi. Cel mai preţios lucru pe care îl avem este prezentul, în
care trebuie să alegem între bine şi rău. Milarepa îi vorbi despre avantajele spirituale ale altruismului şi
compasiunii, despre importanţa iubirii şi a binelui. Meditând asupra scopului final al eliberării spirituale şi
comuniunii cu Dumnezeu, descoperim că ego-ul este iluzoriu, efemer, iar pentru a obţine această stare trebuie să
ne păstrăm mintea cât mai calmă. Toate eforturile depuse pe această cale trebuie însoţite de compasiune şi
perseverenţă şi de umilinţa de a oferi toate meritele acestor eforturi lui Dumnezeu. Aşa cum cuvântul hrană nu
satisface foamea celui flămând, ci pentru aceasta el trebuie să mănânce, la fel şi cel care învaţă despre Conştiinţa
Supremă trebuie să mediteze asupra Ei pentru a o realiza, nu este suficient doar să-i ştie definiţia.
Marpa, foarte mulţumit de rezultatele discipolului său, i-a mărturisit acestuia că toate aşteptările sale
fuseseră depăşite. I-a permis atunci lui Milarepa să se întoarcă în peşteră pentru a-şi continua meditaţia, nu
înainte de a-i oferi iniţierea în tehnica secretă tibetană tumo (prin care se produce unificarea fluxurilor ascendente
şi descendente ale energiei de-a lungul coloanei vertebrale, producând astfel, printre altele, căldura vitală atât de
necesară realizării meditaţiei în peşterile friguroase). Milarepa a continuat meditaţiile sale din peşteră timp de
mulţi ani, sub directa îndrumare a maestrului său.
După 7 zile de samadhi, a renunţat definitiv la lume
Într-o zi, Milarepa a avut un vis ce îi păru extrem de real şi cutremurător. Casa în care trăise pe când era
copil o văzu în ruine, iar cărţile sacre distruse de ploi. Bătrâna sa mamă murise, iar sora lui rătăcea din loc în loc,
fără a avea măcar un singur prieten. În vis era cuprins de o tristeţe profundă şi deplângea soarta familiei sale.
Când s-a trezit, aceeaşi stare de tristeţe îl urmărea. Încerca să mediteze, dar nu-şi putea schimba starea şi, de
aceea, a hotărât să plece în lume pentru a-şi găsi familia. A dărâmat piatra de la intrarea în peşteră şi a plecat la
maestrul său, Marpa.
Când a intrat în camera acestuia, l-a găsit dormind. Marpa a fost foarte uimit să afle că Milarepa îşi
părăsise locul de retragere. Discipolul îi povesti visul şi îl anunţă cu privire la decizia de a pleca în căutarea celor
dragi. Marpa i-a permis să plece. Faptul că Milarepa îşi găsise maestrul dormind era un semn că nu se vor mai
revedea în această viaţă. Deşi profund îndurerat la acest gând, el nu a renunţat la decizia luată. Marpa i-a oferit
ultima şi cea mai înaltă iniţiere în doctrinele tantrice secrete. Dintre toţi discipolii, Milarepa a fost singurul căruia
maestrul îi oferi aceste învăţături. L-a însărcinat pe Milarepa ca, la rândul său, să ofere aceste informaţii doar
celor mai merituoşi discipoli ai săi şi să nu-şi manifeste puterile paranormale pe care le va dobândi în urma
practicii decât pentru o cauză divină. Marpa l-a sfătuit să mediteze în mai multe peşteri sacre, în care mai
meditaseră diferiţi sfinţi şi i-a dăruit apoi un pergament sigilat ce urma să fie deschis doar când simţea că moartea
se apropie. Cu profundă tristeţe, ştiind că nu se vor mai întâlni în această viaţă, Milarepa şi-a luat rămas-bun de la
maestrul său spiritual, cu gândul că se vor reîntâlni cu siguranţă în paradisurile cereşti.
După un drum destul de dificil, a ajuns la casa din copilărie, unde totul era exact ca în visul său. Mama sa
murise, pe locul casei se aflau doar ruine şi toţi vecinii se temeau să se apropie de ea, crezând că este bântuită de
fantome şi spirite demoniace. Intră în casă şi, înlăturând buruienile ce creşteau peste tot, găsi într-un loc
rămăşiţele corpului mamei sale. Amintindu-şi de învăţăturile maestrului său, se aşeză pe o piatră şi pătrunse într-
o stare de meditaţie profundă. A intrat în curând în samadhi, şi a rămas aşa timp de şapte zile. Când a revenit la
starea de conştiinţă normală, a înţeles că pentru el această lume nu mai are nimic să îi ofere, nimic cu ce l-ar mai
putea tenta. Acum era sigur că îşi va petrece întreaga viaţă în meditaţie. Vânzând pământul pentru puţină
mâncare, părăsi pentru totdeauna acele locuri şi plecă spre peştera Draktar-Taso, prima din lungul şir în care avea
să se oprească pentru a medita.
Viaţa lui Milarepa – desăvârşirea
Atingerea desăvârşirii spirituale. Milarepa devine un Maestru
spiritual.
Realiza meditaţii continuu, nu dormea aproape deloc, făcea zilnic
o singură pauză, în timpul căreia îşi prepara hrana din apă amestecată cu
făină şi din orice rădăcină comestibilă găsită în împrejurimi. În acest
timp, a atins perfecţiunea în tehnica tumo. Acest lucru i-a permis să îşi
menţină corpul cald în timpul friguroaselor ierni tibetane, purtând doar o
haină de bumbac.
Meditaţia sa zilnică a continuat timp de patru ani, până când
proviziile de făină s-au terminat. Acest lucru l-a îngrijorat foarte tare,
deoarece se temea ca nu cumva să părăsească planul fizic înainte de a
atinge eliberarea. De aceea s-a hotărât să iasă din peşteră, în căutare de
noi alimente. Singura hrană comestibilă găsită au fost urzicile, hrana sa
pentru mult timp înainte. A continuat meditaţiile, dar corpul său a slăbit
foarte mult, iar părul a căpătat o nuanţă verde. Deseori se gândea să
deschidă pergamentul sigilat primit de la maestru. Totuşi progresele în
meditaţie au continuat să apară.
Desăvârşirea spirituală i-a trezit puterile paranormale
Într-una din zile, nişte
vânători aflaţi în zonă i-au cerut lui Milarepa să împartă cu ei proviziile
pe care le avea. Când au înţeles că nu vor găsi la el nimic din ce căutau,
au început să îl lovească. Trei dintre ei l-au ridicat de mai multe ori şi l-au
aruncat la pământ, provocându-i dureri cumplite. Cel de-al patrulea
vânător căuta să-i oprească pe ceilalţi, simţind că Milarepa este o fiinţă cu
adevărat spirituală. Înainte de a pleca, cel de-al patrulea bărbat îl rugă pe
Milarepa să îşi amintească de el în rugăciunile sale, deoarece nu făcuse
nimic să îl rănească. Mai târziu, Milarepa a aflat că cei patru fuseseră
arestaţi de către guvernatorul provinciei respective. Şeful acelei bande
fusese ucis, iar celorlalţi, cu excepţia celui care îl salvase pe Milarepa, li
se scoseseră ochii.
Ascetul a continuat să mediteze, dar corpul său slăbea din ce în ce
mai mult, iar părul de pe întregul trup devenea şi mai verde. Din nou, un
grup de vânători au ajuns în zonă şi au cerut şi ei provizii. Văzând că
mânca doar urzici, i-au lăsat lui Milarepa propriile lor alimente, astfel că
el a fost foarte recunoscător să poată avea zilnic mâncare consistentă.
Hrana i-a oferit un nou elan spiritual, cum nu mai experimentase de mult
timp, iar meditaţiile au devenit mai intense. Dar, în cele din urmă, hrana
s-a terminat şi încă o dată a folosit urzicile pentru supravieţuire.
La câţiva ani după aceasta, sora sa, Peta, a auzit că Milarepa trăia
într-o peşteră şi era pe punctul de a muri de foame. Uimită să afle că încă
mai este în viaţă, veni să-l viziteze, aducând cu ea alimente proaspete,
precum şi ceva de îmbrăcat. Pentru sora lui, Milarepa era un nebun. L-a
îndemnat să iasă în lume pentru a cerşi de mâncare, dar Milarepa a refuzat. El însuşi se gândea că, dacă nu va
obţine eliberarea în această viaţă, va renaşte într-o condiţie mult inferioară, din cauza răului înfăptuit în prima
parte a vieţii sale. De aceea îşi continua cu perseverenţă meditaţiile. Dar, oricât de mult urmărea să se
concentreze, nu mai putea intra în starea de samadhi. Întregul său corp era cuprins de dureri, iar mintea plină de
gânduri. Simţind că cel mai mare pericol era să nu mai poată continua meditaţiile, el deschise atunci
pergamentul de la maestrul său şi găsi acolo instrucţiunile necesare pentru a ieşi dintr-o astfel de stare. “Am
experimentat o stare de calm şi claritate suprasenzoriale, care depăşeau în profunzime şi intensitate extatică tot
ceea ce trăisem înainte. Astfel s-a născut în mine o cunoaştere transcedentală până atunci necunoscută. Am ştiut
în acel moment că răul fusese schimbat în bine.” Milarepa atinsese eliberarea spirituală. Puterile paranormale au
apărut de la sine: putea să dea corpului său orice formă sau substanţă, putea zbura prin aer, se putea multiplica în
sute de personalităţi, toate înzestrate cu aceleaşi puteri, putea asculta învăţăturile secrete ale lui Buddha în
paradisurile Sale şi multe altele.