(capitolul IV/2 din bibliografie)

FAPTUL JURIDIC LICIT

2. Faptul juridic licit:
- gestiunea intereselor altei persoane;
- plata lucrului nedatorat;
- îmbogătirea fără justă cauză.

1. Noţiunea şi reglementarea legală

Prin fapte juridice se înţeleg evenimentele şi acţiunile
omeneşti care produc efecte juridice, adică creează,
modifică sau sting raporturi juridice.
Codul civil reglementează două fapte juridice licite, ca izvor
de obligaţii:
• gestiunea de afaceri (art. 987-991) = gestiunea
intereselor altei persoane
• plata lucrului nedatorat (art. 992-997).
Din categoria faptelor juridice licite face parte şi îmbogăţirea
fără justă cauză, care nu are o reglementare legală, fiind o
construcţie a doctrinei şi a jurisprudenţei.
Top of the Document

2. Gestiunea intereselor altei persoane

2.1. Definiţia şi reglementarea legală
Gestiunea intereselor altei persoane, numită şi gestiunea de
afaceri este definită în art. 987 Cod civil astfel: „acela care,
cu voinţă, gere (administrează) interesele altuia, fără
cunoştinţa proprietarului, se obligă tacit a continua
gestiunea ce a început şi a o a săvârşi, până ce proprietarul
va putea îngriji el însuşi”.
Pornind de la această definiţie legală, în doctrină gestiunea
intereselor altei persoane a fost definită ca fiind o operaţiune
ce constă în aceea că o persoană intervine, prin fapta sa
voluntară şi unilaterală, şi săvârşeşte acte materiale sau
juridice în interesul altei persoane, fără a fi primit mandat
din partea acesteia din urmă.
Într-o altă formulare, gestiunea de afaceri este un fapt licit şi
voluntar, prin care o persoană numită gerant săvârşeşte
fapte materiale sau încheie acte juridice în interesul altei

1
persoane, numită gerat, fără a avea mandat din partea
acesteia.
Din definiţiile formulate rezultă că părţile care intră în acest
raport obligaţional se numesc gerant – persoana care
intervine prin fapta sa voluntară şi gerat – persoana pentru
care se acţionează.

2.2. Condiţiile gestiunii de afaceri

Condiţiile gestiunii de afaceri privesc obiectul şi utilitatea
gestiunii, precum şi atitudinea părţilor faţă de actele de
gestiune.
Aceste condiţii sunt următoarele:
1. Actele juridice încheiate de gerant în nume propriu nu
trebuie să depăşească limitele unui act de administrare.
2. Gestiunea trebuie să fie utilă geratului17, în sensul ca prin
săvârşirea ei să se evite o pierdere patrimonială.
3. Din punct de vedere al atitudinii părţilor faţă de actele de
gestiune, urmează a fi reţinute două aspecte:
a) geratul să nu aibă cunoştinţă de intervenţia gerantului, în
caz contrar fiind vorba de un mandat tacit;
b) gerantul să acţioneze cu intenţia de a administra
interesele unei alte persoane, nu propriile sale interese.

2.3. Efectele gestiunii de afaceri

2.3.1. Obligaţiile gerantului
Obligaţiile gerantului sunt următoarele:
- să continue gestiunea începută până în momentul în care
geratul, sau moştenitorii săi, vor putea să o preia (art. 987-
988 Cod civil);
- în efectuarea actelor de gestiune să depună diligenţa unui
bun proprietar (art. 989 Cod civil);
- să dea socoteală geratului pentru operaţiunile efectuate.

2.3.2. Obligaţiile geratului

Geratul are următoarele obligaţii:
- să plătească gerantului pentru toate cheltuielile necesare şi
utile pe care acesta le-a făcut (art. 991 Cod civil);

2
- să execute toate obligaţiile faţă de terţi, care s-au născut
din actele încheiate de gerant în numele său.
Top of the Document

3. Plata lucrului nedatorat

3.1. Definiţia
În dreptul civil, prin plată se înţelege executarea voluntară a
unei obligaţii, indiferent de obiectul acesteia, de către
debitor.
Conform art. 1092 Cod civil, orice plată presupune o datorie.
În raport de aceste considerente, în doctrină18 plata lucrului
nedatorat a fost definită ca fiind executarea de către o
persoană a unei obligaţii la care nu era ţinută şi pe care a
făcut-o fără intenţia de a plăti datoria altuia.
Persoana care efectuează plata se numeşte solvens, iar
persoana care primeşte plata se numeşte accipiens.
Acest fapt juridic licit constituie izvor de obligaţii deoarece
prin efectuarea unei plăţi nedatorate ia naştere un raport
juridic în temeiul căruia solvensul devine creditorul unei
obligaţii de restituire a ceea ce a plătit, iar accipiensul este
debitorul acestei obligaţii.
3.2. Reglementare legală
Dreptul solvensului de a cere restituirea este reglementat
expres în art. 993 Cod civil, potrivit căruia „acela care, din
eroare, crezându-se debitor, a plătit o datorie, are drept de
repetiţiune în contra creditorului.”
Obligaţia de restituire a accipiensului este reglementată în
art. 992 Cod civil, care prevede că „ cel ce, din eroare sau cu
ştiinţă, primeşte ceea ce nu-i este debit, este obligat a-l
restitui aceluia de la care l-a primit.”
Întinderea obligaţiei de restituire este reglementată în art.
994-997 Cod civil.

3.3. Condiţiile plăţii nedatorate

Condiţiile generale ale plăţii nedatorate sunt următoarele:
- să existe o plată;
- plata să fie nedatorată;
- plata să fie făcută din eroare.

3
3.4. Efectele plăţii nedatorate
Principalul efect al plăţii nedatorate este obligaţia de
restituire a lui accipiens, care diferă după cum acesta este
de bunăcredinţă sau de rea-credinţă.

3.4.1. Obligaţiile accipiensului de bună-credinţă

Accipiensul este de bună-credinţă atunci când nu a cunoscut
faptul că plata pe care a primit-o nu era datorată.
Buna-credinţă se prezumă, iar întinderea obligaţiei de
restituire va opera numai în limitele îmbogăţirii sale,
respectiv:
- va restitui lucrul, dar are dreptul să păstreze fructele, ca
orice posesor de bună-credinţă (art. 994 Cod civil);
- dacă lucrul a fost înstrăinat se va restitui preţul primit (art.
996 alin. 2 Cod civil);
- dacă lucrul a pierit, în mod fortuit, va fi liberat de obligaţia
de restituire (art. 995 alin. 2 Cod civil).

3.4.2. Obligaţiile accipiensului de rea-credinţă

Accipiensul este de rea-credinţă atunci când primeşte o
plată, deşi ştia că nu i se datorează.
Obligaţiile sale sunt următoarele:
- să restituie lucrul primit şi fructele percepute (art. 994 Cod
civil);
- dacă a înstrăinat lucrul, să restituie valoarea acestuia,
indiferent de preţul pe care l-a primit, la data introducerii
acţiunii în justiţie (art. 996 Cod civil);
- dacă lucrul a pierit, în mod fortuit, să restituie valoarea
acestuia din momentul cererii de restituire, cu excepţia
cazului în care va dovedi că lucrul ar fi pierit şi la solvens
(art. 995 Cod civil).

3.5. Obligaţiile solvensului

Solvensul este obligat faţă de accipiens, indiferent dacă
acesta este de bună-credinţă sau de rea-credinţă, să
restituie cheltuielile necesare şi utile pe care acesta le-a
făcut cu conservarea lucrului, respectiv sporirea valorii
lucrului.

4
3.6. Persoanele care pot să ceară restituirea
Restituirea plăţii poate să fie cerută de următoarele
persoane:
- solvens;
- creditorii chirografari ai solvensului, pe calea acţiunii oblice.

3.7. Acţiunea în restituire

Acţiunea în repetiţiune (restituire) este o acţiune
patrimonială, prescriptibilă în termenul general de
prescripţie extinctivă de 3 ani, termen care începe să curgă
din momentul în care solvensul a cunoscut, sau trebuia să
cunoască faptul că plata era nedatorată.
Dacă obiectul plăţii a fost un bun individual determinat,
acţiunea are caracterul unei acţiuni în revendicare care este,
în principiu, imprescriptibilă.

3.8. Cazurile în care nu există obligaţia de restituire a

plăţii nedatorate
Obligaţia de restituire a plăţii nedatorate nu mai există în
următoarele cazuri:
• cazul obligaţiilor civile imperfecte, achitate de bună voie
de către debitor (art. 1092 Cod civil);
• dacă plata s-a efectuat în temeiul unui contract nul pentru
cauză imorală;
• dacă plata a fost făcută unui incapabil, acesta va restitui
doar în măsura îmbogăţirii sale (art. 1098 şi art. 1164 Cod
civil);
• când plata a fost făcută de către o altă persoană decât
debitorul, iar accipiensul a distrus cu bună-credinţă titlul
constatator al creanţei sale.
Top of the Document

4. Îmbogăţirea fără justă cauză

4.1. Definiţie
Îmbogăţirea fără justă cauză este faptul juridic licit prin care
patrimoniul unei persoane este mărit pe seama
patrimoniului altei persoane, fără ca pentru aceasta să
existe un temei juridic

5
De regulă, se consideră că aceasta implică un fapt juridic,
care constă în mărirea patrimoniului unei persoane, fără
temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane,
cea dintâi având obligaţia de a înapoia celei de a doua
avantajul pe care l-a obţinut în dauna ei
Acţiunea în justiţie pe care o are creditorul acestei obligaţii,
având ca obiect restituirea, se numeşte actio de im rem
verso.

4.2. Reglementarea legală

Codul civil nu conţine o reglementare de principiu a
îmbogăţirii fără justă cauză, cunoscută şi sub denumirea de
îmbogăţire fără just temei, dar există mai multe aplicaţii ale
acestui fapt juridic licit, ca izvor de obligaţii, respectiv:
- potrivit art. 484 Cod civil, proprietarul terenului care culege
fructele este obligat să plătească semănăturile, arăturile şi
munca depusă de alţii;
- conform art. 493-494 Cod civil, proprietarul care a construit
pe terenul său cu materialele altei persoane are obligaţia de
a plăti contravaloarea acestora, iar cel care a construit cu
materialele sale pe terenul altei persoane are dreptul să fie
despăgubit de către proprietarul terenului care a reţinut
construcţia.

4.3. Condiţiile cerute pentru intentarea acţiunii în

restituire
Condiţiile pentru intentarea acţiunii în restituire pot fi
grupate în două categorii:
1) condiţii materiale;
2) condiţii juridice.

4.3.1. Condiţiile materiale ale intentării acţiunii în restituire

Pentru formularea acţiunii în restituire se cer întrunite
următoarele condiţii materiale:
�să se producă mărirea unui patrimoniu prin dobândirea
unei valori apreciabile;
� micşorarea patrimoniului altei persoane să constea în
diminuarea unor elemente active sau în efectuarea unor
cheltuieli;

6
� să existe o legătură între mărirea şi, respectiv, diminuarea
unui patrimoniu, în sensul că ambele operaţiunii să fie
efectul unei cauze unice.

4.3.2. Condiţiile juridice ale intentării acţiunii în restituire22

Admisibilitatea acţiunii în restituire presupune întrunirea
următoarelor condiţii juridice:
• să nu existe un temei legal al îmbogăţirii unui patrimoniu
pe seama diminuării patrimoniului altei persoane, respectiv
să nu fie vorba de o dispoziţie legală, un contract23, o
hotărâre judecătorească;
• să nu existe un alt mijloc de recuperare a pierderii suferite.

4.4. Efectele îmbogăţirii fără justă cauză

Prin mărirea unui patrimoniu în detrimentul altui patrimoniu
se creează un dezechilibru patrimonial, din care ia naştere
un raport juridic obligaţional, în temeiul căruia persoana al
cărei patrimoniu s-a mărit devine creditorul obligaţiei de
restituire, iar persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat
devine creditorul acestei obligaţii.
De regulă, restituirea se face în natură, dar atunci când
acest lucru nu este posibil, restituirea se va face prin
echivalent.
Obligaţia de restituire cunoaşte două limite:
1) persoana al cărei patrimoniu s-a mărit nu poate fi obligată
la restituire decât în măsura creşterii patrimoniului său, la
momentul intentării acţiunii în restituire;
2) persoana al cărei patrimoniu s-a diminuat nu poate
pretinde mai mult decât micşorarea patrimoniului său,
deoarece s-ar ajunge la o îmbogăţire fără justă cauză.

4.5. Prescripţia acţiunii în restituire

Acţiunea în restituire este o acţiune prescriptibilă extinctiv,
supusă termenului general de prescripţie, de 3 ani.
Conform prevederilor art. 8 alin. 2 din Decretul nr. 167/1958,
pentru acţiunile formulate în temeiul îmbogăţirii fără justă
cauză, termenul de prescripţie începe să curgă din
momentul în care persoana care şi-a micşorat patrimoniul a
cunoscut, sau trebuia să cunoască, atât faptul măririi altui

7
patrimoniu, cât şi persoana care a beneficiat de această
mărire, împotriva căruia se intentează acţiunea.
Top of the Document