Dracula

Cartea lui Bram Stoker, Dracula, nu se bazează în mod direct pe domnia lui Vlad Drăculea, ci
este o ficţiune ce se petrece în Transilvania şi Anglia secolului XIX. De pe urma succesului
romanului, Transilvania este asociată personajului fictiv Dracula.

Scriitorul britanic Bram Stoker putea uşor consulta la Royal Library din Londra câteva din
acele gravuri săseşti din secolul XV, ce se găseau şi în colecţiile de la British Museum, în care
Vlad Ţepeş este descris ca un monstru, un vampir ce bea sânge de om şi un mare amator de
cruzimi. A avut probabil acces şi la cartea History of Moldavia and Wallachia a lui Johann
Christian Engel, care îl descrie pe Vlad Ţepeş ca un tiran sângeros, ceea ce i-a dat probabil
ideea să ia prinţul Valahiei ca model pentru personajul său fictiv, Dracula. Unii istorici au
propus ideea că Stoker ar fi avut o relaţie de amiciţie cu un profesor maghiar de la
Universitatea din Budapesta, Arminius Vambery (Hermann Vamberger), şi este posibil ca
acesta să îi fi dat informaţii despre Vlad Ţepeş. Mai mult, faptul că Dr. Abraham Van Helsing
îl menţionează pe prietenul său Arminius în romanul din 1897 ca sursă a cunoştinţelor sale
despre Vlad al III-lea numit Dracula, pare să sprijine această ipoteză. Trebuie reţinut şi faptul
că aceasta pare să fie singura cauză, neexistând o legătură reală între Vlad Drăculea din istorie
(1431-1476) şi mitul literar modern al vampirului care este cartea lui Bram Stoker. Acesta s-a
folosit de surse folclorice, menţiuni istorice şi experienţe personale pentru a realiza un
personaj complex. Pe de altă parte, merită menţionat faptul că detractorii politici principali ai
lui Vlad - în general saşii - se foloseau de sensul de diavol al cuvântului drac pentru a umbri
reputaţia voievodului. Astfel, asocierea dintre cele două sensuri ale cuvântului, dragon şi
diavol, şi porecla Drăculea dată lui Vlad al II-lea ar putea să explice de ce Vlad al III-lea
Ţepeş a fost asociat de către Bram Stoker cu vampirismul. Un important element simbolic al
Ordinului Dragonului, din care s-a inspirat Stoker pentru a-şi crea personajul demonic, era
îmbrăcămintea oficială a Ordinului - o capă neagră peste o haină roşie - ce era purtată doar
vinerea pentru a comemora Patimile lui Iisus Hristos. Tot Bram Stoker a avut ideea să
asociaze acestei legende europene un animal sud-american: liliacul hematofag zis Vampir
(Desmodus rotundus).

Ecranizări
Pe lângă nenumăratele filme cu Dracula, care nu au decât vagi legături cu adevăratul Vlad
Ţepeş, două încearcă să se apropie de realitate. În anul 1979, Doru Năstase a regizat un film
istoric despre viaţa domnitorului. În rolul lui Vlad a jucat Ştefan Sileanu. Au mai interpretat:
Alexandru Repan, Ernest Maftei, Emanoil Petruţ. O portretizare a copilăriei domnitorului
încearcă Sergiu Nicolaescu, în filmul său „Mircea” (1989) - rol jucat de Vlad Nemeş. Desigur,
aceasta reprezintă doar o licenţă, întrucât la moartea marelui voievod şi domn, Vlad nici
măcar nu se născuse. Astfel, se încearcă o explicaţie asupra genezei comportamentului de mai
târziu al lui Ţepeş: dragostea pentru ţară şi groaznica pedeapsă care i-a dat porecla
Conform legendei, atunci a fost momentul în care soţia lui Vlad, pentru a scăpa de temniţa
turcească, s-a sinucis aruncându-se de pe o creastă înaltă - o scenă exploatată de Francis Ford
Coppola în filmul Bram Stoker's Dracula

Fortat de imprejurari, Vlad Tepes a trecut la religia catolica, despre acest fapt poporul
spunand ca "s-a dat cu dracul", aluzie si la faptul ca Vlad Tepes era membru al
Ordinului Dragonului, ca si tatal sau. Imaginea lui Vlad Tepes - aceea de om putin
credincios si sangeros - a fost creata dupa moartea sa prin legendele de origine
germanica. Exagerarea cruzimii lui s-a datorat unor ecleziasti catolici, care nu se
supuneau legilor tarii, si care au creat povesti de groaza despre faptele lui, influentand
astfel lumea vestica. De aici s-a inspirat si Bram Stoker, un irlandez cu o inchipuire
foarte bogata, in realizarea unui roman care avea sa aiba un succes rasunator (Dracula,
1897). Cartea lui Bram Stoker a fost ecranizata in mai multe variante inca de la
inceputul cinematografiei