Vera Secrieru

Tratamente Naturiste

Carte extrasa de la adresa

http://www.cartea.info/revista/naturist/cuprins.html

1. Bolile infecto-contagioase

1.1 - Gripa
1.2 - Guturaiul
1.3 - Adenovirozele

2. Bolile aparatului respirator

2.1 - Bronşitele
2.2 - Astmul bronşic
2.3 - Abcesul pulmonar

3. Bolile aparatului digestiv

3.1 - Stomatita
3.2 - Candidoza bucală
3.3 - Faringita
3.4 - Gastrita
3.5 - Constipaţia, diareea
3.6 - Colecistita
3.7 - Dischinezia biliară
3.8 - Colici abdominale

4. Bolile digestive parazitare

5. Bolile de nutriţie
5.1 - Obezitatea
5.2 - Denutriţia (slăbirea)
5.3 - Carenţele de vitamine

6. Bolile endocrine
6.1 - Disfuncţiile glandelor sudoripare
6.2 - Impotenţă, frgiditate
6.3 - Hiperexcitabilitate sexuală
6.4 - Menopauza

7. Afecţiuni ginecologice
7.1 - Vaginita
7.2 - Leucoree
7.3 - Dismenoree
7.4 - Metroragie

8. Boli reumatice
8.1 - Reumatism
8.2 - Artroza
8.3 - Osteoporoza
8.4 - Spondiloza

9. Bolile ORL
9.1 - Rinite
9.2 - Otite
9.3 - Amigdalite

10. Boli stomatologice

10.1 - Abces dentar
10.2 - Afte

11. Boli dermatologice

11.1 - Acnee, furunculoza
11.2 - Urticarie
11.3 - Eczeme
11.4 - Arsuri, degerături, pistrui, inflamatiile pielii, herpes, celulita,
bătături, panariţiu, negi

12. Nevrozele

13. Nevralgii

14. Îmbătrânirea

15. Alcoolism si tabagism

Procedee de preparare
Mierea si sanatatea

Bibliografie

. Bolile infecto-contagioase
1.1 - Gripa
1.2 - Guturaiul
1.3 - Adenovirozele
Bolile contagioase sunt produse de un microorganism patogen (microb,
virus, ciupercă) pătruns în organism, pe care corpul nu reuşeşte să-l
distrugă la poarta de intrare. Bolnavul este contagios în prima parte a
bolii şi poate răspândi boala fie direct, fie prin intermediul obiectelor pe
care le atinge. Gripa şi guturaiul, dar şi bolile contagioase ale copilăriei
(varicelă, rubeolă, rujeolă, parotidită epidemică) sunt cele mai
frecvente din categoria bolilor infecţioase.

1.1. Gripa
Boală acută contagioasă cu durată de şapte-zece zile, caracterizată
prin febră şi simptome ale aparatului respirator - tuse, strănut, coriză.
Este produsă de virusul gripal, care îşi modifică foarte rapid tulpina.
Poate fi periculoasă la copii şi bătrâni, persoane cu imunitate scăzută.
Debutul bolii este brusc, cu febră, frisoane, dureri de cap. Semnele
bolii durează două-şase zile, iar în acest timp bolnavul este obosit, are
dureri mari de cap, dureri musculare, febră mare. Gripa se poate
complica cu infecţii microbiene ale plămânului - pneumonii, bronho-
pneumonii, dacă nu este tratată la timp. Se recomandă repausul la pat,
regimul alimentar bogat în vitamine, combaterea febrei, a tusei şi a
durerilor musculare.

Fitoterapie
Ca tratament complementar, pe lângă medicaţia prescrisă de doctor,
se pot folosi cu succes o serie de plante medicinale.
Ceai de flori de soc - are acţiune sudoripară şi combate febra. Se beau
3 căni pe zi, dintr-o infuzie cu 2 linguriţe de plantă la o cană de apă.
Infuzie de flori de tei - are acţiune antitermică şi calmantă. Se prepară
din două linguriţe de plantă la o cană de apă. Pentru un ceai mai
concentrat se măreşte cantitatea de plantă şi perioada de infuzare.
Decoct de coajă de salvie - acţionează împotriva durerilor musculare.
Decoctul se obţine din două linguri de coajă de salvie pentru o cană cu
apă şi se administrează câte trei linguri pe zi, îndulcit cu miere de
albine sau zahăr.
Ceai de ghinţură - combate rapid şi eficient febra. Planta (o linguriţă)
se fierbe timp de 15 minute în o jumătate de litru de apă. Se bea
înainte de masă, îndulcit cu miere.
Infuzia de busuioc - are acţiune sudoripară şi calmantă şi se prepară
dintr-o linguriţă de plantă la o cană de apă clocotită.
Scorţişoara şi cuişoarele - au o puternică acţiune antivirotică. Se face o
infuzie combinată cu o linguriţă din cele două plante pisate mărunt la o
cană cu apă.

Apiterapie
Mierea de albine şi propolisul au o activitate antimicrobiană
recunoscută de sute de ani. Ambele au rol biostimulator şi o
compoziţie impresionantă de microelemente - fier, zinc, cupru, calciu.
Tinctura de propolis 20 la sută poate fi folosită cu succes datorită
acţiunii sale antivirotice. Înainte cu o oră de masa principală se iau 20
de picături de tinctură într-un pahar cu apă sau suc de fructe.

Masaj
Se face masaj cu oţet de mere diluat (cinci linguri la 500 ml de apă) la
nivelul tălpilor şi al încheieturilor mâinii. Remediul are efect împotriva
durerilor musculare şi a febrei.
Masaţi uşor, cu vârful degetelor, gâtul şi umerii, insistând asupra
punctelor unde simţiţi că muşchii sunt încordaţi. Puteţi folosi câteva
picături de ulei de lavandă. Inspiraţi apoi uşor, aspirând parfumul
rămas pe vârful degetelor.

Băi
Băi locale - la nivelul picioarelor, cu apă fierbinte în care se dizolvă
sare de bucărărie.
Băi generale cu făină de muştar negru - 250 g de făină de muştar se
pun într-un săculeţ care se agită în apa de baie, aflată la o temperatură
de 38 de grade Celsius.

Aromoterapia
Se pot folosi o serie de uleiuri volatile pentru inhalaţii şi masaje locale.
Uleiul de maghiran - are proprietăţi antispastice, iar cel din muguri de
pin, proprietăţi emoliente.
Eucaliptul - care intră în compoziţia multor produse decongestive
(picături pentru nas, drajeuri) - este un remediu ideal pentru răceli,
gripe, sinuzite şi bronşite. Ardeţi câteva picături de ulei de eucalipt
într-un recipient special sau adăugaţi câteva picături în apa din cadă,
înainte de baie.
Uleiul de lămâie - datorită proprietăţilor lui antiseptice, are efecte în
manifestările virozelor respiratorii. Puteţi face masaj cu ulei de lămâie
în zona sternului sau folosiţi-l la inhalaţii, în combinaţie cu ulei de ceai
verde.
Aceleaşi indicaţii sunt valabile pentru uleiul de bergamotă, şi el cu
proprietăţi antiseptice. Mai puteţi face gargară cu o soluţie obţinută din
uleiuri de lavandă şi muşeţel (amestecaţi 2-3 picături de ulei cu 1
linguriţă de alcool dublu rafinat şi cu o ceşcută de apă caldă).

Remedii rapide:
1. Frecaţi între degete o frunză de mentă proaspătă, apoi inspiraţi
adânc aroma degajată.
2. Puneţi 8 picături de ulei de lavandă, eucalipt sau cimbru într-un vas
cu apă fierbinte. Acoperiţi-vă capul cu un prosop, apoi aplecaţi-vă
deasupra vasului, astfel încât să inhalaţi cea mai mare parte din aburi.
3. Zdrobiţi 3 căpăţâni de usturoi, pe care le amestecaţi cu două
linguriţe de miere. Lăsaţi circa 3 ore, apoi luaţi din când în când câte o
linguriţă din amestec de-a lungul întregii zile.
4. Faceţi un ceai dintr-o lămâie tăiată în patru şi fiartă timp de 10
minute. La final adăugaţi o linguriţă de cimbru şi lăsaţi să se infuzeze
încă zece minute. Strecuraţi şi adăugaţi miere după gust. Se bea
fierbinte, de preferat înainte de culcare.

1.2. Guturaiul
Boală acută, infecţioasă şi contagioasă a căilor respiratorii,
caracterizată prin rinoree şi simptome generale uşoare: febră,
indispoziţie generală de câteva zile. Debutul se caracterizează cu o
ridicare a temperaturii până la 38 de grade, senzaţie de uscăciune a
mucoasei nazale, strănuturi, nas înfundat. Apoi apar o rinoree
abundentă, cefaleea, indispoziţia. Boala se poate complica cu sinuzită,
bronşită, laringită. Este indicat repausul la pat pentru 2-3 zile şi
evitarea aglomeraţiilor. Regimul alimentar trebuie să fie bogat în
lichide, vitamine, dulciuri şi făinoase.

Fitoterapie
Ceai de flori de tei - are acţiune antitermică şi calmantă. Se prepară
din două linguriţe de plantă la o cană de apă.
Infuzie de flori de soc - se beau 3-4 căni pe zi dintr-o infuzie, cu o
linguriţă de plantă la o cană cu apă.

Inhalaţii
Infuzia de fructe de ienupăr - din două linguriţe de plantă la o cană cu
apă. Se pune lichidul fierbinte într-un vas adânc, se acoperă capul cu
un prosop şi se aspiră aburii fierbinţi.
Inhalaţii cu apă fierbinte şi sare - se face un amestec concentrat, apoi
se acoperă capul cu un prosop şi se inhalează vaporii de apă sărată,
timp de 5-7 minute.

Presopunctură
Se stimulează cu degetul arătător sau cu cel mare, în sensul acelor de
ceasornic, în câte trei şedinţe pe zi, punctele de sensibilitate pentru
guturai. Se masează profund, până la înroşire, timp de 5-10 minute,
următoarele puncte:
Fundul Văii - IG 4 - se află la intersecţia oaselor degetului arătător cu
degetul mare.
Întâlnirea miresmelor se află la baza orificiilor nazale
Mlaştina vânturilor se află pe ceafă, pe linia ce trece pe sub lobul
urechii.

Aromoterapie
Uleiul de mentă - are efect calmant al mucoasei nazale. Se
frecţionează uşor, cu degetele înmuiate în ulei de mentă, zona narină
şi fruntea.

Remedii rapide:
Pentru infecţiile gâtului şi guturai este eficient piperul negru. Într-o
cană de ceai fierbinte de busuioc sau cimbrişor se pun 2-3 vârfuri de
cuţit de piper negru. Se lasă câteva minute, după care se bea cu
înghiţituri mici. Efectele sunt aproape imediate - gâtul se
descongestionează, nările se desfundă, iar răceala trece mult mai
repede.
În cazul în care guturaiul este însoţit de tuse, se prepară un macerat
de piper negru. Se pun într-o jumătate de litru de rachiu tare 4 linguri
de piper negru măcinat, după care se lasă la macerat 5 zile. Preparatul
se filtrează, apoi se pune o linguriţă de macerat într-un pahar cu apă şi
se amestecă. Se ia câte o linguriţă sau o înghiţitură de 3-4 ori pe zi.

1.3. Adenoviroze
Sunt infecţii larg răspândite, cauzate de un grup de virusuri numite
adenovirusuri care provoacă rinite, faringite, pneumonii, adenite,
meningite. De cele mai multe ori sunt însoţite de febră ridicată şi stare
generală proastă. Pot da complicaţii grave, dacă nu sunt tratate la
timp, datorită inflamării glandelor adenoidale. Tratamentul naturist
este doar un adjutant al tratamentul medicamentos.

Fitoterapie
Infuzia de muşeţel - are acţiune calmantă şi decongestivă. Se prepară
dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu apă şi se pot bea două-trei căni
pe zi. Se poate face şi gargară, într-o concentraţie mai ridicată.
Infuzia de scorţişoară şi cuişoare - cu o puternică acţiune antivirotică.
Infuzia de prepară dintr-o linguriţă din fiecare substanţă, măcinată fin,
la o cană de apă fiartă.

Inhalaţii
Într-un vas cu apă fierbinte se pune câte o linguriţă de chimen, una de
busuioc şi un mănunchi de flori de tei. Se acoperă capul cu un prosop
şi se inhalează vaporii fierbinţi.

Apiterapie
Tinctura de propolis, 20 la sută, este folosită datorită acţiunii sale
antivirotice. Se beau 20 de picături diluate într-un pahar cu apă, de trei
ori pe zi.
Remedii rapide:
Infuzia de usturoi - se amestecă 50 g căţei de usturoi, 50 g seminţe de
chimen, 30 g flori de muşeţel, 20 g rizomi de valeriană. Se pune o
lingură din amestecul de mai sus la 1 pahar de apă clocotită, se
acoperă vasul 15 minute, apoi se strecoară. Se bea câte o jumătate de
pahar dimineaţa şi seara.

2. Bolile aparatului respirator

2.1 - Bronşitele
2.2 - Astmul bronşic
2.3 - Abcesul pulmonar

Aparatul respirator este format dintr-un grup de organe care asigură

aportul de oxigen necesar metabolismului şi eliminării bioxidului de
carbon rezultat.

2.1. Bronşita
Este inflamaţia mucoasei care căptuşeşte arborele bronşic. Cauza
bronşitei acute este fie o infecţie cauzată de frigul umed, fie o
sensibilitate a mucoasei bronşice la un element alergen (praf, polen,
fum, substanţe chimice). Simptomele bronşitei sunt înfundarea nasului,
strănutul, senzaţia de usturime în gât, răguşeala. În câteva zile apar
febra, durerile de cap, senzaţiile de oboseală şi tusea uscată,
chinuitoare. Tusea este permanentă pe toată durata bolii, chiar şi după
celelalte simptome au dispărut şi, de aceea, trebuie să fie tratată
corespunzător. Dacă boala nu cedează în câteva zile, este indicat să
consultaţi un medic specialist, mai ales pentru că o bronşită acută se
poate transforma cu uşurinţă în bronşită cronică sau poate avea alte
complicaţii la nivelul aparatului respirator. Durata bolii variază, în
funcţie de rezistenţa organismului, până la 10-15 zile. Copiii mici şi
persoanele vârstnice se îmbolnăvesc mai uşor, se vindecă mai greu şi
boala recidivează adesea.

Fitoterapie
Siropul de smochine - este foarte eficient în combaterea tusei
persistente. Se fierb 500 de grame de smochine într-un litru de apă.
După ce cantitatea de apă scade la jumătate, lichidul se strecoară şi se
adaugă 250 grame miere. Din siropul rezultat se iau două-trei linguriţe
pe zi. În acelaşi mod se poate prepara sirop de dovlecei sau gulii,
recomandate, şi ele, în bronşite.
Infuzie de cimbu sau cimbru de grădină - din 2 linguriţe de plantă la o
cană cu apă. Se bea, pe parcursul unei zile, câte o cană din ceaiul
îndulcit cu miere de tei sau salcâm.
Infuzie de scai vânăt - este cea mai eficientă în cazul tusei uscate. Se
pot bea 2-3 căni pe zi, dintr-o infuzie preparată cu o linguriţă de plantă
la o cană de apă clocotită.
Aromoterapie
Se face un amestec din ulei de brad, molid, pin şi mentă, într-o soluţie
alcoolică de 2 la sută. Se pulverizează camera de două ori pe zi cu
această soluţie.
Uleiul volatil de brad este expectorant, antiseptic. Poate fi administrat
intern, câte 2-4 picături de 3 ori pe zi, în miere şi apă, în ceai sau pe un
cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături de ulei de brad în 100 ml de
apă fierbinte sau băi cu 10 picături în cada de baie.

Masaj
Se amestecă patru linguri de ulei de ricin cu o două linguri de ulei de
terebentină şi se încălzesc puţin pe o baie de abur. Se masează pieptul
şi spatele cu acest amestec, apoi se acoperă cu un prosop călduţ.

Comprese
Cu apă fierbinte şi oţet - se face un amestec jumătate apă fierbinte,
jumătate oţet aromatic, se înmoaie un prosop şi apoi se aplică pe
piept.
Cu făină de muştar - se face o pastă din 300 g de făină de muştar şi
apă călduţă. Se pune într-un săculeţ de pânză şi se aplică pe piept,
apoi se acoperă cu un prosop cald. La fel se procedează pentru
obţinerea cataplasmei de seminţe sau făină de in.

Apiterapie
Mierea este remediul cel mai eficient pentru tratarea tusei uscate şi a
celei expectorante specifice în cazul bronşitei. Datorită acţiunii sale
expectorante, calmante, antimicrobiene şi antiinflamatorii, mierea de
tei, în combinaţie cu ceaiuri sau lapte cald, poate rezolva cu succes
accesele chinuitoare de tuse.

Inhalaţii
Se fac inhalaţii cu infuzie fierbinte de muşeţel, rozmarin, levănţică,
cimbru de grădină. Plantele pot fi combinate sau folosite câte una.
Inhalaţiile de vapori aromatici se pot face de două ori pe zi şi au ca
efect fluidificarea secreţiilor bronşice.

Presopunctură
Se masează timp de 5-10 minute punctul Mijlocul pieptului, aflat pe
stern, sau se face masaj linear pe faţa palmară a degetului inelar până
la încheietura pumnului, până se potoleşte accesul de tuse.

Medicina tradiţională chineză

Apa de usturoi - o căpăţână de usturoi se striveşte şi se ţine în apă
timp de 10 ore, apoi se strecoară şi se adaugă o lingură de zahăr sau
de miere. Este recomandată şi ca mijloc de prevenire al afecţiunilor
respiratorii, dar şi pentru tratarea bronşitelor acute - câte trei linguriţe
de trei ori pe zi, înaintea meselor.
Tehnica "celor două linguriţe fierbinţi" - puneţi două linguriţe de metal
în apă clocotită. Dupa 2-3 minute luaţi una din linguriţe şi atingeţi scurt
şi repetat cu dosul ei zona dintre degetul gros şi cel arătător al mâinii
stângi. Când linguriţa se răceşte, puneţi-o la loc în apă şi luaţi-o pe
cealaltă pentru a repeta procedura şi la mâna dreaptă. Repetaţi de 3
ori la fiecare mână.
Tratamentul cu frunze de muştar - se fierb 5 g de frunze împreună cu
10 g seminţe prăjite de ridichi, 5 g coajă uscată de portocală şi 5 g de
lemn dulce în 250 ml apă. Se bea acest decoct de 2-3 ori pe zi. Cu
acest preparat puteţi trata şi laringita.

Remedii rapide:
Sirop de muguri de pin sau de brad - Se culeg ramuri mici de pin cu
muguri şi câteva ace. Se pun la fiert cu 3-4 l de apă, timp de 4 ore pe
zi, trei zile la rând. Lichidul obţinut se strecoară şi se amestecă cu
miere (75 g de miere la o cană de sirop). Se consumă 5-6 linguriţe pe
zi, la intervale de 2-3 ore.

2.2 Astmul bronşic

Boala se caracterizează prin accese de sufocare determinate de
spasmul bronhiolelor. Fenomenul este determinat de apariţia factorilor
alergeni (polen, peri, praf). De obicei criza survine brusc, de cele mai
multe ori noaptea, bolnavul fiind trezit din somn de o sete de aer. El
are impresia că se sufocă, că respiraţia îi este blocată. Remediul cel
mai bun este identificarea factorului alergen şi îndepărtarea lui, dar în
timpul crizelor de astm se pot folosi câteva tratamente naturiste
eficiente.

Fitoterapie
Trei fraţi pătaţi - este planta cu cea mai puternică acţiune antialergică.
Se face o infuzie cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă fierbinte. Se
pot bea 2-3 căni pe zi, în cure de o lună.
Feniculul - este antispastic, expectorant şi antibronşitic. Se face o
infuzie din 20-25 de fructe zdrobite la o cană cu apă. Ceaiul se bea
după mesele principale, câte trei căni pe zi.
Infuzia de isop - are efect bronhodilatator şi expectorant. Se pot bea 2-
3 căni pe zi, îndulcit cu miere sau cu zahăr, cu înghiţituri mici.
Ceaiul de coada şoricelului - este un puternic antispastic bronşic, are
acţiune antialergică, antiseptică şi bronhodilatatoare. Se prepară o
infuzie din trei linguriţe de plantă la o jumătate de litru de apă şi se
bea pe parcursul unei zile întregi.
Aromoterapie
Inhalaţiile cu ulei de isop - 10 picături turnate în apă fierbinte - s-au
dovedit calmante ale crizelor astmatiforme.
De asemenea au efect calmant inhalaţiile cu ceai de muşeţel sau salvie
sau cu ulei de brad, pin sau molid, datorită acţiunii calmante şi
antiinflamatoare asupra căilor respiratorii.

Apiterapie
Un efect demn de luat în consideraţie este cel al produselor apicole,
folosite sub diverse forme.
Mierea de tei - folosită sub formă de inhalaţii sau consumată ca atare
are acţiune antiinflamatoare, antimicrobiană, calmantă.
Lăptişorul de matcă şi propolisul - sunt, de asemenea, folosite cu
succes în ameliorarea crizelor de astm.

Remedii rapide:
Pentru prevenirea şi tratarea crizelor de astm se foloseşte vâscul de
măr macerat la rece. 3-4 linguriţe de plantă mărunţită se lasă într-un
pahar cu apă rece, de seara până dimineaţa. A doua zi se strecoară şi
se bea soluţia pe parcursul întregii zile.

2.3 Abcesul pulmonar

Colecţie purulentă produsă în plămân în urma pătrunderii prin căile
respiratorii a unor microbi (stafilococi, streptococi, pneumococi). Poate
fi o complicaţie a unei pneumonii sau bronhopneumonii. Debutul bolii
este brusc, cu frisoane, junghiuri toracice şi tuse, însoţită sau nu de
expectoraţie. În vindecarea abcesului pulmonar este obligatoriu
tratamentul medicamentos, dar fitoterapia poate avea efecte
spectaculoase.

Fitoterapie
Cura de o lună de zile cu roua cerului şi lichen de piatră, într-o soluţie
infuzată, de patru linguriţe de plante la o cană cu apă fierbinte.

Apiterapie
Tratamentul cu miere de albine, consumată ca atare, câte două-trei
linguriţe pe zi, după mesele principale.
Cura de tinctură de propolis - se iau câte 20 de picături dizolvate într-
un pahar cu lapte sau apă, înainte de mesele principale.

Balneoterapie
Apele sulfuroase din staţiunile Govora, Pucioasa, Mangalia sunt
recomandate bolnavilor cu sechele ale abceselor pulmonare.
Remedii rapide:
Pisaţi o căpăţână de usturoi şi adăugaţi apoi o cană cu apă fierbinte.
După răcire se strecoară şi se beau câte 10 linguri pe zi, după mese.

Balneoterapie
Apele sulfuroase din staţiunile Govora, Pucioasa, Mangalia sunt
recomandate bolnavilor cu sechele ale abceselor pulmonare.

Remedii rapide:
Pisaţi o căpăţână de usturoi şi adăugaţi apoi o cană cu apă fierbinte.
După răcire se strecoară şi se beau câte 10 linguri pe zi, după mese.

3. Bolile aparatului digestiv

3.1 - Stomatita
3.2 - Candidoza bucală
3.3 - Faringita
3.4 - Gastrita
3.5 - Constipaţia, diareea
3.6 - Colecistita
3.7 - Dischinezia biliară
3.8 - Colici abdominale

3.1. Stomatita
Este o inflamaţie a mucoasei bucale. Papilele gingivale se umflă şi
deseori sângerează. Limba se acoperă cu un strat de culoare deschisă
care apoi devine cafeniu. Alteori apar pe mucoasă pete albicioase.
Evoluţia bolii este de lungă durată, iar primul pas este eliminarea
factorilor iritanţi - tutun, alcool, alimente picante.

Fitoterapie
Infuzia de ceai de muşeţel - are efect dezinfectant la nivelul mucoasei
şi, de obicei, înlătură senzaţia neplăcută a stomatitei. Se prepară o
infuzie concentrată, din 4 linguriţe la o cană de apă şi se face gargară
de 3-4 ori pe zi. Tot pentru gargară se foloseşte decoctul de coada
racului şi de cerenţel.

Apiterapie
Pentru stomatitele ulceroase se face tamponaj local cu soluţie alcoolică
de 5 la sută propolis, înainte cu o oră de mese.

3.2. Candidoza bucală

Este infecţia cu o ciupercă numită candida. Se localizează în zona
mucoaselor. În gură se formează plăci albe de diferite dimensiuni,
constituite din filamentele ciupercii, acoperind o zonă roşie, presărată
cu eroziuni şi plesnituri. În colţurile gurii se poate forma o plesnitură
adâncă, dureroasă (numită zăbăluţă). Leziunile sunt rezistente la
tratament şi recidivează frecvent. Tratamentul se face prin badijonări
cu soluţii antiseptice.

Fitoterapie
Ca şi în cazul stomatitei, gargara cu muşeţel are efect calmant şi
cicatrizant.
Mai eficientă este cura de afine proaspete. Se consumă câte o
jumătate de cană de afine, timp de o săptămână, apoi se face pauză
două săptămâni şi se poate repeta. În timul iernii se poate face o
infuzie din trei linguri de afine uscate peste care se toarnă 200 g de
apă fierbinte. Lichidul se bea după mesele principale, cu sorbituri mici,
timp de o săptămână.
Candidoza bucală se tratează cu gargară din soluţie de bicarbonat de
sodiu, 1 lingură de praf la 1 l de apă.

Remedii rapide:
Dieta de 3 zile - se ţine o cură cu sucuri de fructe şi zarzavat, boabe de
ienupăr şi ceai din plante: 10 g salvie, 10 g drăgaică, 10 g coada
şoricelului, 10 g gălbenele, 10 g coada calului, 10 g sunătoare, 30 g
tătăneasă, 20 g trifoi roşu. Se face o infuzie din care se beau 2 căni pe
zi. În acelaşi timp se face gargară cu tinctură de gălbenele, propolis,
pătlagină, aloe, 10 g de tinctură la 100 ml de apă călduţă.

3.3. Faringita
Este inflamaţia mucoasei faringiene, inclusiv a amigdalelor. Boala se
mai numeşte şi angină şi este o infecţie cu streptococi sau stafilococi.
Debutează cu durere la înghiţit, senzaţii de înţepături şi căldură în
faringe, uscăciunea gurii. De multe ori bolnavul prezintă o tuse seacă,
obositoare.

Fitoterapie
Infuzia de muşeţel - din două linguriţe de plantă la o cană cu apă,
îndulcită cu miere de tei sau flori de câmp este considerată un
dezinfectant eficient al mucoasei farnigiene.
Ceaiul de şovârv - 2-3 căni pe zi, preparat dintr-o linguriţă de plantă la
cană este, şi el, util. Infuziile de muşeţel şi şovârv pot fi folosite pentru
gargară.

Apiterapie
Mierea de albine cristalizată este indicată pentru că se dizolvă mai
greu şi îşi prelungeşte, astfel, efectul calmant şi antimicrobian. Se ia
câte o linguriţă de miere de trei ori pe zi şi se ţine în gură până se
dizolvă complet. Nu se mai mănâncă nimic timp de o oră după aceea.

3.4. Gastrita
Se manifestă prin dureri în regiunea epigastrică, accentuate după
mese copioase sau după consumarea excitanţilor (cafea, alcool,
substanţe acre, mâncăruri grele). Deseori apar balonări, eructaţii,
regurgitări, vărsături, greaţă. Este recomandată o alimentaţie strictă,
cu eliminarea mâncărurilor grase, a prăjelilor, crudităţilor şi
condimentelor. Un regim dietetic echilibrat, servirea meselor la ore
regulate şi în linişte pot asigura succesul tratamentului naturist.
Tratamentul dietetic al gastritei constă, în primul rând, într-o
alimentaţie uşoară (supe de zarzavat, brânză de vaci, pâine albă
veche, mere coapte). Bolnavul trebuie să mănânce încet, iar, în cazul
durerilor, după masă, va sta culcat cu o compresă călduţă pe
abdomen, timp de 15 minute.

Fitoterapie
Principiile active ale pelinului îl fac eficient în mai multe afecţiuni,
printre care şi în gastritele de aciditate scăzută. Se pune o linguriţă de
plantă într-o cană de apă fiartă. Lichidul trebuie să se bea între mese,
neîndulcit, cu toate că este foarte amar.
Infuzia de gălbenele - din două linguriţe cu flori de gălbenele la o cană
cu apă se prepară o infuzie care se bea pe parcursul unei zile, înainte
de mese. Infuzia de gălbenele are efect cicatrizant şi calmant, vindecă
ulceraţiile produse pe mucoase şi distruge anumiţi microbi.
Ceaiul gastric - reprezintă o combinaţie pe care o puteţi face chiar
acasă. Are proprietăţi antiseptice, uşor astringente, cicatrizante şi de
calmare a durerilor, iar prin acţiunea valerianei, mentei şi păpădiei se
calmează spasmele ce provoacă durerile violente specifice crizelor de
gastrită. Există două formule de ceai gastric pe care le puteţi alterna.
Formula 1: flori de coada şoricelului, flori de gălbenele, flori de
muşeţel, rădăcină de valeriană, izmă-bună, păpădie.
Formula 2: flori de gălbenele, sunătoare, coada-calului, troscot,
ţintaură, anason, coriandru.

Apiterapie
Mierea de albine, în special cea polifloră, de fâneaţă, are acţiune de
normalizare a activităţilor secretorie şi motorie a stomacului. Se poate
consuma ca atare, cu 30 de minute înainte de mesele principale, câte
50 g. Cura este de lungă durată, 2-3 luni, iar la nevoie se poate relua.
Tratamentul se completează cu tinctură de propolis 20 la sută, din care
se iau câte 20 g, pe stomacul gol, în 100 ml lapte cald. Cura durează
până la ameliorarea şi chiar vindecarea bolii.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este antispastic, antiinflamator, analgezic,
mucolitic, antiinfecţios, tonic general, fiind indicat în gastrite, ulcer
gastro-duodenal, colite spastice, enterocolite infecţioase. Se
administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă,
ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei
săptămâni.

Tehnici orientale pentru afecţiunile stomacului

Se menţine palma stângă în dreptul stomacului, la o distanţă de 10-20
centimetri, iar palma dreapta se va ţine în dreptul ficatului, la o
distanţă de 30-40 centimetri faţă de corp. Se practică această tehnică
de două-trei ori pe zi, timp de 3-4 minute, în nici un caz mai mult de 5
minute.
O altă metodă este direcţionarea palmei în partea inferioară a
stomacului, cu centrul palmei îndreptat oblic în sus, spre stomac,
distanţa dintre palmă şi corp fiind de aproximativ 10 centimetri.
Cealaltă palmă se va ţine un pic mai sus de nivelul stomacului, la o
distanţă de aproximativ 30 de centimetri. Timpul de menţinere a
palmelor este de 3 minute.

3.5.1 Constipaţia
Este o tulburare funcţională, provocată fie de scăderea elasticităţii
musculaturii intestinale, fie de contractura acestei musculaturi.
Bolnavul suferă de o evacuare insuficientă şi întârziată a conţinutului
intestinal. Respectarea orelor de masă, evitarea sedentarismului,
practicarea exerciţiilor de gimnastică sunt eficiente în tonificarea
musculaturii intestinale. Alimentaţia trebuie să fie echilibrată.

Dieta
Reţete naturiste
a. Se îmbibă 2 linguri de fulgi de ovăz în 2 linguri de apă sau lapte,
timp de 12 ore (de dimineaţa până seara). Seara se amestecă cu 2
linguriţe de miere, 2 mere rase, miezul măcinat a 2 nuci, 1 lingură de
smântână proaspătă. Se formează o pastă consistentă, care poate fi
consumată ca atare sau pe o felie de pâine neagră.
b. Salata de crudităţi - se compune din 1-2 linguri din 4-5 feluri de
legume crude, rase sau tăiate în felii subţiri (morcovi, varză, gulii,
ridichi, ardei, salată verde, roşii). Se adaugă puţin ulei, oţet, sare,
zahăr. Se consumă cu o oră înaintea meselor.
c. Fructe cu acţiune împotriva constipaţiei: caise, cireşe, coacăze,
mere, piersici, prune, pere, struguri, portocale.
d. Legume anticonstipante: castravete, ceapă, dovlecei, fasole verde,
lobodă, mazăre, roşii, praz, spanac, ştevie.

Fitoterapie
Coaja de cruşin - are cea mai puternică acţiune laxativă. Se foloseşte
coaja veche, de cel puţin un an, ca decoct, cu o linguriţă de coajă la o
cană cu apă clocotită. Se lasă timp de 20 de minute, apoi se fierbe,
timp de o jumătate de oră. Se bea îndulcit cu miere.
Seminţele de in - au acţiune mecanică rezolvând constipaţiile rebele.
Se face o pastă din două linguriţe de seminţe, puţin zdrobite, şi câteva
linguri de apă călduţă. Se consumă după amiaza sau seara, înainte de
culcare.
Seminţele de muştar - se consumă ca atare sau înmuiate în puţină apă,
timp de o săptămână, mărind progresiv cantitatea, de la o jumătate de
linguriţă la o lingură. Nu se consumă mai mult de o săptămână.
Ceaiul laxativ - coajă de cruşin, frunze de roiniţă, rădăcină de lemn
dulce, volbură. Se bea seara, la culcare, câte un ceai îndulcit cu miere.
În cazul constipaţiilor rebele puteţi repeta doza dimineaţa, pe stomacul
gol.

Apiterapie
Mierea de albine are acţiune laxativă, de aceea toate ceaiurile se
consumă îndulcite cu miere. Se poate consuma miere şi cu apă
călduţă, două linguriţe la 150 ml de apă.
Polenul este eficient în constipaţiile cronice. Se dizolvă câte 20 g în apă
îndulcită cu miere şi se consumă dimineaţa, pe stomacul gol, tip de o
lună. Cura poate fi repetată de patru ori pe an.

Masaj
Se practică masajul abdominal, în poziţie culcat, timp de 15 minute,
câte 2 şedinţe pe zi. Se face cu mâna dreaptă, de la dreapta la stânga
abdomenului sau circular, în jurul ombilicului.
Masajul combinat cu aromoterapie relaxează, stimulează, calmează
durerea, reechilibrează metabolismul.
Se pot folosi uleiuri volatile amestecate cu o bază uleioasă, întinse pe
pielea abdomenului, prin mişcări uşoare.

3.5.2 Diareea
Dereglare intestinală manifestată printr-un număr mare de scaune
lichide. Apare în urma unei tulburări care priveşte motilitatea,
absorbţia sau secreţia intestinului sau unei inflamaţii a mucoasei
intestinale, provocată de diferite micoorganisme sau de toxinele lor.
Profilaxia diareelor constă într-un regim alimentar echilibrat care să
cuprindă o hrană completă, bine pregătită, servită la ore de masă
regulate. Poate avea complicaţii la sugar şi copilul mic, datorită
deshidratării rapide care se produce atunci când enterita este însoţită
şi de vărsături. De aceea o dietă hidrică este esenţială în aceste cazuri.

Dieta
a. Supă de morcovi cu orez - rezolvă în 12 ore diareele acute. Se pun la
fiert 3-4 morcovi tăiaţi rondele în 2 litri de apă. Când morcovul este
aproape fiert se adaugă o ceşcuţă de orez bine spălat şi se mai fierbe
încă 20 de minute. Se sărează uşor şi se consumă de 2-3 ori pe zi,
atunci când apare senzaţia de foame.
b. Budincă de orez - se fierbe o ceaşcă de orez în apă. Când este bine
fiert, se scurge şi se amestecă cu 3-4 linguri de brânză de vaci şi cu 2
mere coapte, bine zdrobite. Nu se îndulceşte deloc şi se consumă
imediat.
Alimente permise: banane, mere coapte sau rase, brânză de vacă,
iaurturi, budinci, piureuri de morcovi cu cartofi, supe de legume, carne
slabă, fiartă sau la grătar, paste, ou fiert, caşcaval, biscuiţi.

Fitoterapie
Ceai de mentă concentrat - infuzie cu 2 linguriţe de plantă la o cană cu
apă clocotită. Se consumă câte 2-3 căni, neîndulcit, pe parcursul unei
zile întregi.
Decoct de fructe de afine - se prepară fie decoct, dintr-o linguriţă de
fructe puţin zdrobite la o cană, fie soluţie macerată la rece, timp de 7-8
ore.
Frunze de fragi, mure şi zmeură - se face o infuzie din două linguriţe de
frunze uscate sau proaspete la o cană cu apă. Are un gust aromat,
plăcut şi efect garantat.
Infuzie de frunze de nuc - se beau două căni pe zi dintr-o infuzie făcută
din 2 linguriţe de plantă la o cană.
Infuzia de petale de trandafir (cel din care se prepară şi dulceaţa) -
este plăcută la gust şi se foloseşte în diareele rebele şi cele cronice. Se
pun 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită şi se pot bea trei
căni pe zi.
Formula de ceai antidiareic: coajă de stejar, frunze de nuc, rădăcină de
cerenţel, coada-racului, răchitan, turiţă-mare, cimbrişor de câmp, izmă-
bună. Turiţa-mare, răchitanul, coada-racului, frunzele de nuc, coaja de
stejar şi rădăcina de cerenţel au un puternic efect antidiareic, iar izma-
bună şi cimbrişorul calmează durerile şi au acţiune antiseptică. Se
beau 2-3 căni pe zi, de preferinţă neîndulcite.

Presopunctura
Se masează degetul arătător până la baza degetului mare, timp de
cinci minute pe şedinţă, în sensul învârtirii acelor de ceasornic.

Aromoterapie
Se pulverizează în cameră ulei de mentă, de două ori pe zi, dimineaţa
şi seara.

Masaj
Pentru spasme se masează uşor, cu uleiuri aromatice (de lămâie sau
portocală), abdomenul dureros. Încălziţi uşor mâinile înainte de
procedură.

Remedii rapide:
Usturoiul, consumat ca atare, are efect antimicrobian la nivelul
mucoasei digestive. Îl puteţi combina, dacă nu reuşiţi să-l mâncaţi
crud, cu o linguriţă de miere.

3.6. Colecistita
Este inflamaţia veziculei biliare şi se manifestă prin dureri vii în
regiunea ficatului care răspund până în spata umărului drept şi sunt
însoţite de semnele unei infecţii - febră şi frisoane. Dacă inflamaţia a
cuprins şi căile biliare, apare icterul. Uneori apar crize acute,
dureroase, puternice, după consumarea anumitor alimente: grăsimi,
sosuri, ouă, mezeluri, tocături, maioneze.

Fitoterapie
Se vor consuma ceaiurile amare, datorită capacităţii lor de a mări
secreţia bilei.
Ceai de anghinare - preparat din patru linguriţe de plantă la 500 ml de
apă clocotittă. Are acţiune antimicrobiană şi coleretică. Se poate bea
îndulcit cu miere, în cure de o lună de zile, înaintea meselor principale.
Decoctul de cicoare - are efect depurativ şi colagog. Decoctul se face
din 2 linguriţe de plantă mărunţită la o cană cu apă rece. Se lasă 15
minute, apoi se fierbe la foc mic 5 minute. Se bea înaintea meselor
principale.
Ceaiul de gălbenele - are acţiune antiinflamatoare. Se bea o infuzie
preparată din două linguriţe de plantă la o cană cu apă. Se bea
fracţionat, pe parcursul unei zile întregi, cu înghiţituri mici.

Masaj
Se face masaj cu ulei de mentă pe abdomenul superior, în sensul
acelor de ceasornic, timp de cinci minute, câte trei şedinţe pe zi sau în
timpul crizelor acute.

Presopunctură
Se masează talpa, insistând pe punctul aflat sub degetul mic, în sensul
acelor de ceasornic, timp de 10 minute pe zi.

Alte remedii:
Apele minerale drenează vezica biliară provocând refluxul biliar, de
evacuare. Se consumă un pahar cu apă, încălzită uşor, cu 30 de minute
înaintea meselor. Apoi bolnavul va sta 15 minute culcat în pat, pe
partea dreaptă.

3.7. Dischinezia biliară

Este o tulburare în evacuarea bilei. Boala se întâlneşte mai des la
femei, în jurul vârstei de 40 de ani, şi poate apărea fie datorită
obiceiurilor alimentare greşite, fie datorită unor tulburări ale organelor
învecinate (boli ginecologice, colite, gastrite). Bolnavii se plâng de o
greutate în regiunea ficatului, o stare de indispoziţie generală, dureri
de cap, balonări, greaţă, gust amar.

Fitoterapie
Decoctul de cicoare - are efect depurativ, laxativ şi coleretic.
Stimulează funcţiile ficatului. Decoctul se face din 2 linguriţe de plantă
mărunţită la o cană cu apă rece. Se lasă 15 minute, apoi se fierbe la
foc mic 5 minute. Se bea înaintea meselor principale.
Infuzia de gălbenele - are efect sedativ local, antiinflamator, coleretic,
colagog. Se prepară o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu
apă clocotită din care se bea, cu înghiţituri mici, pe parcursul unei zile.
Infuzia de ţintaură - măreşte activitatea vezicii biliare. Se bea câte o
jumătate de cană înaintea meselor principale.
Ceaiul de levănţică - are acţiune antispasmodică, calmantă,
antiseptică. Se beau două căni de ceai pe zi, dintr-o infuzie de 2
linguriţe la o cană cu apă fierbinte.
Infuzia de rostopască - are efect antiseptic şi sedatic local. Se pot bea
două căni pe zi, dintr-o infuzie de o linguriţă la o cană cu apă.

Masaj
Se masează cu mişcări uşoare zona dureroasă, apoi se aplică un
prosop umed şi călduţ. În timpul crizelor este necesar repausul total la
pat.

3.8. Colici abdominale

Sunt dureri acute ale regiunii abdominale, cauzate fie de toxiinfecţii
alimentare, fie de paraziţi intestinali. Crizele apar brusc, se manifetă
violent, iar bolnavul pare să nu prezinte alte semne decât durerea
insuportabilă de "burtă". Dacă scaunele sunt normale şi nu se adaugă
vărsături, se va încerca doar calmarea bolnavului şi administrarea unor
plante cu efect calmant. Este importantă menţinerea unui regim de
viaţă echilibrat, evitarea tensiunilor nervoase, mai ales în momentele
serii şi în timpul mesei. Persoanele nervoase pot urma cromoterapia
sau terapia prin muzică.
Fitoterapie
Infuzie combinată de flori de tei, muşeţel şi frunze de mentă, uşor
îndulcită cu miere sau zahăr. Se bea călduţă, cu înghiţituri mici.
Formula de ceai împotriva colicilor - capsule de mac, flori de coada
şoricelului, flori de muşeţel, frunze de roiniţă, fenicul, izmă-bună,
cimbru de cultură. Plantele care intră în compoziţia acestui amestec au
acţiune antiseptică, calmantă şi antivomitivă. Astfel, muşeţelul şi
coada şoricelului, datorită uleiurilor volatile bogate în aluzen, au o
acţiune puternic antiseptică, calmând spasmele musculaturii
stomacului. Roiniţa, menta şi capsulele de mac opresc contracţiile ce
provoacă durerile, suprimă greţurile şi stimulează funcţiile digestive.
Fructele de fenicul ajută la eliminarea gazelor, iar cimbrul şi celelalte
plante uleio-eterice au proprietăţi antiseptice şi stimulative.
Pentru calmarea colicilor ceaiul se bea călduţ, pe parcursul crizei, cu
înghiţituri mici.

Masaj
Se apasă uşor cu mâna abdomenul, începând din partea dreaptă şi de
jos a abdomenului şi înaintând sub forma unui arc în sus, spre stânga
şi în jos (spre ficat, sub coaste, unghiul superior stâng din zona splinei,
în jos pe flancul stâng al abdomenului), în direcţia acelor de ceasornic.
În acest fel bulele de aer se îndepărtează, spasmele intestinale
cedează, conţinutul intestinal îşi schimbă poziţia şi poate progresa spre
colon.
După masaj se poate aplica pe zona abdominală un prosop înmuiat în
apă caldă sau a unui prosop cald stropit din abundenţă cu spirt
medicinal.

Meloterapia
Aşezaţi-vă pe un fotoliu confortabil sau pe pat, sprijinit la 45 de grade.
Relaxaţi musculatura abdomenului şi a membrelor. Închideţi ochii şi
ascultaţi o muzică de relaxare, timp de 20-30 de minute.

Alte remedii:
Pentru calmarea spasmelor digestive adăugaţi, peste trei vârfuri de
cuţit de pulbere de scorţişoară, un pahar de apă fierbinte. Lăsaţi puţin
la infuzat, apoi consumaţi băutura cu înghiţituri mici. Acţiunea
scorţişoarei este promptă.

4. Bolile digestive parazitare

Infecţiile intestinale produse de paraziţi şi viermi sunt una dintre

cauzele principale ale problemelor de sănătate, în general la copii.
Există peste o sută de tipuri diferite de paraziţi şi viermi care pot trăi în
corpul uman. Unii sunt microscopici, în timp ce alţii sunt atât de mari
încât pot fi văzuţi cu uşurinţă cu ochiul liber. Aceste organisme pot fi
întâlnite oriunde în mediu, iar gradul de transmisibilitate de la animal
la om sau de de la omul bolnav la cel sănătos este mare.
Complicaţii:
Alergia - multe alergii sunt cauzate de infecţiile cu viermi. Ţesutul
corpului devine inflamat şi reacţionează la alimente atunci când
numărul celulelor albe creşte din cauza lor. Pot apărea erupţii cu
pustule, creşterea sensibiltăţii şi alergii la mâncare.
Anemia - viermii "furăŢ substanţele nutritive din organism provocând
astfel anemia. Când sunt foarte numeroşi pot crea o pierdere de sânge
care declanşează anemia.
Constipaţia - unii viermi pot obstrucţiona anumite organe cum este
colonul (cauzând constipaţia) sau ficatul.
Diareea - în cele mai multe cazuri diareea este calea naturală de
eliminare a toxinelor din organism.
Oboseala - simptomele prezenţei paraziţilor includ oboseala, simptome
de gripă, apatie, depresie şi lipsa puterii de concentrare.
Gaze stomacale si balonare - unii paraziţi pot cauza gaze stomacale şi
balonare.
Disfuncţii ale sistemului imunitar - paraziţii destabilizează sistemul
imunitar diminuând imunoglobulina A.
Nervozitatea - eliminarea resturilor toxice ale paraziţilor irită sistemul
nervos, rezultând anxietatea şi starea de nelinişte.

Fitoterapie
Ceaiul de tarhon - este bogat în tanin şi terpenă, arome care prezintă
reale calităţi terapeutice în cazul afecţiunilor stomacului şi ficatului.
Tarhonul este una dintre cele mai eficiente plante împotriva paraziţilor.
Luaţi o cană de apă fierbinte pe care o turnaţi peste câteva frunze de
tarhon şi lăsaţi-le să infuzeze 10 minute, apoi strecuraţi. Se consumă
două căni de ceai dimineaţa şi două seara.
Infuzie de frunze de pelin - din o linguriţă de plantă la o cană cu apă
fierbinte, amestecată cu o infuzie concentrată de muşeţel. Se pot
consuma două căni pe zi, între mese.
Hreanul macerat - are efect antimicrobian puternic, dar este mai greu
suportat de copii. Se rade o bucată de hrean (trebuie să rezulte 4 - 5
linguri de hrean ras) şi se lasă la macerat timp de şase ore, în o cană
de apă rece. Se strecoară şi se bea lichidul rezultat.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este eficient în parazitozele intestinale şi se
foloseşte prin administrare internă, câte 2 - 4 picături de 3 ori pe zi în
miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi
de cel mult trei săptămâni. Administrarea internă este contraindicată la
copii.
Se mai pot face inhalaţii (10 picături în 100 ml de apă fierbinte), băi
(10 picături în cada de baie), lămpi odorante (3-5 picături în 30 ml de
apă), masaje locale în cazul durerilor abdominale.

Alte remedii:
Ceapă cu vin - se macerează timp de 6 zile o ceapă mare tăiată felii
într-un litru de vin alb. Se strecoară şi se beau 100 ml în fiecare
dimineaţă, timp de o săptămână. Cura se reia după 2-3 luni.
Ceapă cu lapte - se fierb 2 cepe mari tăiate mărunt în 300ml lapte
până scade lichidul la jumătate. Se strecoară, se răceşte şi se adaugă o
linguriţă de miere. Se bea o jumătate de pahar pe zi, timp de o
săptămână.
Seminţe de dovleac - dimineaţa, pe stomacul gol, se înghit 50 de
seminţe de dovleac, crude (neprăjite), pisate, amestecate într-un pahar
de lapte. Se face o pastă din 15-30g seminţe de dovleac curăţate de
coajă, crude, pisate, amestecate cu 30 g zahăr şi puţin suc de lămâie
(o linguriţă). Se consumă dimineaţa, pe stomacul gol.
Decoct de usturoi cu miere - 50 g de usturoi curăţat şi pisat se fierbe în
100 ml de apă până scade la jumătate. Se strecoară, se lasă să se
răcească, apoi se îndulceşte cu miere. Se iau câte două-trei linguriţe,
înainte de masa de dimineaţă.

5. Bolile de nutriţie
5.1 - Obezitatea
5.2 - Denutriţia (slăbirea)
5.3 - Carenţele de vitamine

5.1.Obezitatea
Este o tulburare de nutriţie caracterizată printr-o sporire anormală a
greutăţii corporale. Se consideră obezitate depăşirea cu 15 la sută sau
mai mult a greutăţii ideale, reprezentată prin exprimarea în kilograme
a numărului de centimetri ce depăşesc 1 metru în înălţime (la
persoane nu prea înalte). Obezitatea este cauzată fie de un exces de
alimente care se depun sub formă de grăsime, fie de unele boli, în
special ale glandelor endocrine (hipofiza, tiroida, suprarenale, sexuale).
Indiferent de origine, obezitatea constituie o stare anormală a corpului
care dăunează inimii, arterelor, ficatului, provoacă diabet, gută,
tulburări statice (picior plat, varice). Media de viaţă a obezilor este cu
10 ani mai mică decât a oamenilor normali. Tratamentul se bazează în
primul rând pe un regim alimentar din care se exclud până la eliminare
făinoasele, dulciurile şi sarea şi se scad grăsimile.

Modalităţi de accelerare a metabolismului

Metabolismul este procesul prin care mâncarea se converteşte în
energie (mişcare şi căldura). Procesul are loc în masa musculară şi
organe, iar rezultatul este ceea ce numim "a arde calorii“.
1. Mâncaţi întotdeauna micul dejun. Dacă săriţi peste masa de
dimineaţă, corpul primeşte mesajul că va fi supus înfometării. Ca orice
mecanism care se protejează, rata metabolică va scădea.
2. Mâncaţi ziua, cât mai devreme. Cina ar trebui luată cât mai devreme
posibil, de preferat cu două ore înainte de culcare.
3. Niciodată nu consumaţi mai puţin de 1000 de calorii pe zi, deoarece,
altfel, metabolismul se va lenevi.
4. Luaţi două gustări uşoare, compuse din carbohidraţi (fructe
proaspete sau uscate, legume sau cereale integrale). Acestea vă vor
ajuta să amăgiţi senzaţia de foame.
5. Mâncaţi mai mulţi carbohidraţi (alimente din plante) şi mai puţine
grăsimi animale. Carbohidraţii impulsionează metabolismul şi au mai
puţine calorii.
6. Practicaţi zilnic cel puţin un tip de exerciţii aerobice (mersul pe jos,
jogging, înot, mers pe bicicletă, dans aerobic), de preferat dimineaţa.
7. Faceţi o plimbare de 15 minute în fiecare seară, indiferent dacă
plouă sau e foarte cald afară.
8. Evitaţi orice tip de alcool. Acesta scade metabolismul şi stimulează
apetitul.
9. Beţi cel puţin 2 litri de apă zilnic. Metabolismul are nevoie de multă
apă pentru a funcţiona corect.
10. Evitaţi pilulele, prafurile şi medicamentele de slăbit. Nu există
soluţii rapide care să nu lase urmări, ci doar tenacitate şi răbdare
pentru a ajunge la reuşita unui tratament de lungă durată.

Tehnici orientale de alimentaţie

Bucătăria japoneză este una dintre cele mai sănătoase din lume,
bazându-se pe principii nutritive tradiţionale.
Iată câteva principii care pot fi aplicate în alimentaţia persoanelor care
suferă de obezitate, recomandate de specialiştii în nutriţie din Japonia:
Conţinut mare de orez - orezul poate reprezenta felul principal de
mâncare.
Conţinut mic de grăsimi - se elimină, în special, grăsimile saturate.
Consumaţi de două ori mai mult peşte decât carne (dieta vestică, prin
contrast, conţine de 47 de ori mai multă carne decât peşte).
Legumele joacă un rol foarte important - cele mai populare sunt
bambusul, vinetele, ciuperci diferite, cartofi dulci şi varză.
Folosiţi mulţi aditivi naturali: ierburi, condimente precum ghimbirul,
lămâia, seminţele de susan, muştarul etc.
Includeţi în felurile de mâncare soia sau sos de soia.
Ca băutură răcoritoare folosiţi ceaiul verde, foarte bogat în
antioxidanţi.
Tehnica Qigong
Sunt recomandate exerciţiile Qigong de stimulare respiratorie care au
efect de reglare a senzaţiei de foame prin acţiune asupra
hipotalamusului. Pe de altă parte, exerciţiile de Qigong induc o stare
de relaxare care alungă stările emoţionale negative.

Remedii simple:
Alimente cu efect de ardere sau eliminare a grăsimilor din organism:
- Mâncaţi câte un castravete proaspăt de 2 ori pe zi; acesta elimină
toxinele din sânge.
- Spălaţi şi tăiaţi mărunt 125 g frunze de lotus, puneţi-le într-un vas cu
375 ml apă. Fierbeţi pe foc mic, timp de 15-20 minute. Se bea decoctul
o dată pe zi. Puteţi înlocui frunzele de lotus cu 15 g mătase de porumb
uscată.
- Coaceţi într-o tigaie adâncă 400 g boabe de soia, pe foc mediu, timp
de 5 minute (pâna devin mai închise la culoare). Lăsaţi-le să se
răcească, puneţi boabele într-o sticlă de 1 litru şi, apoi, completaţi cu
500 ml oţet; se lasă la frigider timp de 5 zile, după care se consuma
câte o linguriţă de boabe dimineaţa şi seara.

Fitoterapie
Infuzie din frunze de păpădie din două linguriţe de plantă la o cană cu
apă clocotită. Se beau 2-3 căni pe zi, după mesele principale. Frunzele
tinere se pot consuma sub formă de salată, primăvara. Osul iepurelui
este considerat un diuretic complet inofensiv pentru întregul organism.
În plus, conţine o serie de substanţe de natură glucozidică şi săruri
minerale, având astfel proprietatea de a stimula secreţiile glandelor,
având acţiune diuretică şi depurativă. Ceaiul se prepară din 4 linguri
de rădăcină mărunţită la un litru de apă şi se fierbe timp de 30 de
minute. Lichidul se strecoară, se îndulceşte şi se bea pe parcursul unei
zile.

Diete
Dieta cu crudităţi
Dieta presupune să nu consumăm decât alimente nepreparate termic,
pentru o perioadă de minimum 30 de zile. Puteţi mânca din belşug
legume crude sub forma de salate, sucuri, fructe crude, fulgi de
cereale (gâu, orz, ovăz), miere şi polen de albine. Un loc special îl vor
ocupa în cadrul acestei diete oleaginoasele: seminţe de floarea-
soarelui, dovleac şi susan neprăjite, miezul de nucă, arahidele şi
alunele neprăjite. Acestea le puteţi consuma în voie şi, astfel, veţi
scăpa de senzaţia chinuitoare de foame. În plus, ele sunt foarte bogate
în vitaminele E şi F, cele care favorizează normalizarea proceselor
trofice la nivelul pielii.
Dieta 50%
Specialiştii o consideră nu numai un mijloc de slăbire eficient, ci şi un
tratament pentru afecţiuni dermatologice din cele mai diverse - de la
acneea vulgară la psoriazis şi dermatite atipice. Ea reprezintă, de fapt,
un mijloc natural de purificare a organismului de toxinele care se
găsesc în produsele din carne. Condiţia esenţială pentru succesul ei
deplin este ca 50 la sută din hrană să fie constituită din legume şi
fructe. Produsele lactate - iaurturi, brânză degresată, lapte şi ouăle
sunt permise în cantităţi moderate.
Fiecare masă va începe cu sucuri din legume cum ar fi ţelină, pătrunjel,
ridichi, combinate cu suc de mere sau morcov. Apoi, vor fi nelipsite de
la fiecare masă salatele de crudităţi cu legume bogate în fibre: morcov,
varză, pătrunjel, salată verde, spanac, sfeclă rosie. Puteţi consuma
pâine graham. Este de preferat ca uleiul rafinat să fie înlocuit cu cel
presat la rece.
Dieta de 5 zile
Este un regim alimentar care îmbină armonios principiile nutritive şi,
datorită ei, veţi reuşi să scăpaţi de 4 kilograme în termenul record de 5
zile. Atenţie, însă, dacă sunteţi angrenat în activităţi solicitante, ar fi
bine să amânaţi începerea acestei diete pentru perioada de concediu
sau pentru o perioadă mai puţin stresantă.
Ar fi indicat ca în timpul în care veţi urma aceasta dietă să nu vă
angajaţi în efectuarea de eforturi prea solicitante, deoarece, ţinând
cont că organismul se va afla într-o perioadă catabolică, riscaţi să-l
surmenaţi şi, în plus, veţi obosi mult mai repede. Dieta constă în
următoarele:
- Luni: mere;
- Marţi: carne slabă (de preferinţă pui, vită sau peşte), fiartă sau friptă
(în nici un caz prăjită);
- Miercuri: lapte degresat;
- Joi: cartofi fierti;
-Vineri: fasole verde. În fiecare zi se bea multă apă, de preferat plată.
Cura de şapte zile
Această dietă de 7 zile constă în 6 mese pe zi, din 3 în 3 ore, între
orele 7-22. Mesele înseamnă câte un singur aliment, iar ordinea lor se
păstreaza pe toată durata curei:
- cafea amară
- un ou fiert tare
- 100 g carne fiartă de vită, pui sau curcan
- un măr
- 100 g brânza de vaci
- un ceai neîndulcit sau un suc de roşii

Alte cure de slăbire:

Cura cu oţet de mere
Se pun câte două linguriţe de oţet de mere într-un pahar cu apă. Se
bea câte un pahar de trei ori pe zi, în timpul meselor
Cura de roşii
Se bea câte o cană cu suc de roşii, în fiecare zi, dimineaţa, pe stomacul
gol.
Cura cu ţelină
Se bea câte un pahar mic de suc de ţelină dimineaţa, pe stomacul gol.
Cura cu struguri
Se consumă câte două kilograme de struguri pe zi, două zile pe
săptămână, fără a mai mânca nimic altceva.

5.2. Denutriţia/Slăbirea
Se caracterizează prin scăderea greutăţii corporale cu mai mult de 15
la sută faţă de greutatea normală. Slăbirea este considerată uşoară
dacă nu depăşeşte 20 la sută din greutatea normală, mijlocie când
ajunge la 20-30 la sută şi severă când slăbirea a depăşit 30 la sută.
Slăbirea poate fi urmare a unui deficit alimentar îndelungat prin
subnutriţie sau se poate instala în urma sau datorită unei boli grave
(tuberculoză, diabet, cancer). Există şi persoane slabe prin constituţie
care, deşi se hrănesc normal, au un organism incapabil să sintetizeze
grăsimile. Tratamentul urmăreşte stimularea poftei de mâncare şi
întârzierea senzaţiei de săturare.

Cura de supraalimentaţie
3500 de calorii pe zi: 120 g carne, ficat, lapte, brânză, ouă; glucide sub
formă de zaharuri, dulciuri, făinoase, pâine, fructe dulci (o jumătate de
kilogram pe zi); lipide, sub formă de unt, smântână, frişcă, untdelemn.
Lapte cu drojdie de bere
Drojdia de bere conţine 46 la sută proteine, 17 vitamine, 16 amine şi
14 săruri minerale esenţiale. Este un excelent stimulativ al poftei de
mâncare. Se fărâmiţează o linguriţă de drojdie proaspătă, se amestecă
cu o lingură de miere si deasupra se toarnă o cană cu lapte călduţ. Se
consumă imediat.
Drojdia poate fi adăugată în sucuri de fructe şi legume.

Apiterapie
Mierea de albine - folosită în loc de zahăr, în ceaiuri, sau consumată ca
atare.
Polenul - câte 20 de g pe zi, dizolvat în ceai sau lapte călduţ, înaintea
micului dejun.
Pastă din muguri de nuc cu miere - 100 g de muguri de nuc se spală şi
se pun la fiert cu 200 ml de apă într-un vas acoperit, la foc mic, până
apa scade la jumătate. Se zdrobesc bine, se lasă să se răcorească şi se
adaugă 150 g de miere. Compoziţia se amestecă până la omogenizare,
se pune într-un vas de sticlă colorată şi se ţine la rece.
Se administrează câte 3 linguri pe zi, înaintea meselor principale.
Pentru copii doza se înjumătăţeşte. Preparatul stimulează pofta de
mâncare, accelerează metabolismul, ajută la îngrăşare şi creşte
rezistenţa organismului la infecţii.

5.3. Carenţele de vitamine

Stare de boală provocată de lipsa uneia sau mai multor vitamine din
alimentaţie. Noţiunea este legată de un deficit de aport sau de un
defect de absorbţie (în cazul bolilor grave - cancer, paraziţi intestinali,
diaree). De asemenea, poate apărea datorită creşterii nevoilor
organismului, în perioada de sarcină sau de alăptare la femei.
Vitamina A provine din plante şi fructe (spanac, urzici, morcovi, roşii,
dovleac, caise, cireşe). Alimentele din regnul vegetal sunt cu atât mai
bogate în vitamina A cu cât sunt mai viu colorate. În regnul animal,
vitamina A se întâlneşte în unt, smântână, frişcă, lapte, gălbenuş de
ou, ficat de peşte. Funcţia cea mai importantă a vitaminei A o
constituie protecţia pielii şi a mucoaselor, asigură buna funcţionare a
sistemelor osos şi nervos. Carenţa de vitamina A se manifestă prin
tulburări de vedere, infecţii ale mucoaselor, infecţii digestive.
Vitamina D se găseşte mai ales în produsele de origine animală - lapte,
unt, gălbenuş de ou, icre, untură de peşte. Rolul vitaminei D este de a
fixa calciul şi fosforul în oase şi dinţi. Lipsa ei duce la rahitism şi
osteoporoze.
Vitamina E se găseşte în embrionul cerealelor necojite, în zarzavaturile
proaspete, grăsimi şi uleiuri generale, în ouă, lapte şi carne. Lipsa
vitaminei E duce la sterilitate, avorturi spontane, slăbirea musculaturii
şi hemoragii.
Vitamina K se găseşte în alimentele de origine vegetală (spanac, varză,
conopidă, ovăz, porumb, roşii, morcov, sfeclă) şi animală (ficat, splină,
muşchi). Deficitul de vitamina K duce la hemoragii grave. În ciroze,
hepatite şi ictere se observă un deficit major de vitamina K. Vitamina
B1 se găseşte în tărâţele de cereale, drojdie de bere şi carne. Lipsa ei
duce la tulburări grave ale metabolismului, ale sistemului nervos şi
aparatului digestiv.
Vitamina B2 (riboflavina) se găseşte în ficat, drojdie de bere, ouă,
carne şi pâine neagră. Carenţe de riboflavină se întâlneşte în anumite
boli gastrointestinale şi în afecţiuni ale ficatului sau pancreasului.
Vitamina B6 se găseşte în lapte, ulei, cereale, sfeclă, varză, spanac,
struguri, mere. Este necesară pentru buna funcţionare a sistemului
nervos şi a măduvei spinării.
Vitamina B12 se obţine prin extracţie din ficat de bou şi are un rol
esenţial în producerea globulelor roşii la nivelul măduvei. Carenţa de
vitamina B12 poate conduce la anemii complicate şi boli psihice.
Vitamina C este prezentă în legume (ardei, cartofi, pătrunjel) şi fructe
(lămâi, portocale, măceş). Vitamina C previne şi vindecă scorbutul,
măreşte rezistenţa vaselor sanguine şi creşte capacitatea de apărare a
organismului împotriva infecţiilor.
Vitamina P se găseşte în struguri, lămâi, măceş, varză şi spanac.
Vitamina PP se găseşte în majoritatea legumelor şi fructelor.

Fitoterapie
Fructele de măceşe au un conţinut bogat în vitamina C şi cantităţi
suficiente din vitaminele A şi P. De asemenea, mai conţin zaharuri, acid
citric şi malic şi pectine. Are o capacitate foarte bună de a întări
organismele slăbite în perioada convalescenţei sau primăvara, când
corpul are nevoie de un aport crescut de vitamine.
Se prepară un ceai din două linguri de fructe zdrobite, care se fierb 10
minute în jumătate de litru de apă. După ce se răcoreşte, ceaiul se
strecoară şi se îndulceşte după gust. Se bea călduţ sau rece, în cursul
unei zile.
Decoct de măceşe
Peste 100 g de măceşe proaspete, spălate şi zdrobite se toarnă un litru
de apă rece. Se lasă la macerat 12 ore, se strecoară, se adaugă 100 g
de zahăr şi se completează cu apă până la un litru. Se păstrează la
rece. Este indicat ca pentru preparatele din măceşe să se folosească
numai vase smălţuite, deoarece metalele descompun vitamina C.
Sirop de măceşe
Peste 250 g de măceşe uscate se pune un litru de apă clocotită şi se
lasă la macerat de seara până dimineaţa. După ce se filtrează se fierbe
cu jumătate de kilogram de zahăr până ajunge la consistenţa unui
sirop gros. Se ia câte o lingură înainte de mesele principale sau se
combină cu apă, sifon sau apă minerală, ca orice băutură răcoritoare.
Ceai tonic aperitiv
Formula: rădăcină de ghinţură, rizomi de obligeană, schinel, ţintaură,
pelin, măceşe, coriandru. Se utilizează în anemii, convalescenţă, lipsa
poftei de mâncare. Substantele amare excită glandele stomacului,
mărind secreţia gastrică şi, astfel, stimulând pofta de mâncare.
Fructele de măceş şi coriandru şi obligeana îi dau o aromă plăcută şi
oferă un supliment de vitamine naturale. Ceaiul se bea cu o jumătate
de oră înaintea mesei, puţin îndulcit cu miere.

Apiterapie
Unt cu miere
Se amestecă 100 g de unt proaspăt cu 100 g de miere, până la
omogenizarea totală. Se administrează copiilor, câte 3-4 linguriţe pe zi.
Preparatul ajută la fixarea calciului, este indicat în bolile spasmofilice,
tetanice, produse prin lipsă de calciu, în cazul pierderii greutăţii
normale, a surmenajului, rahitismului şi în convalescenţă.
Băutură răcoritoare din morcovi şi lămâie
Se amestecă 150 ml suc proaspăt de morcovi cu 2 linguri de miere şi o
linguriţă suc de lămâie. Se administrează imediat. Are un conţinut
bogat în vitamine şi substanţe energetice şi o acţiune răcoritoare,
tonică şi revigorantă care se instalează rapid şi durează 3-4 ore.
Băutura este bogată în vitaminele A, C şi cele din complexul B.
Alte remedii:
Urzica - se foloseşte atât ca aliment în cura de primăvară pentru
regenerarea organismului, dar şi sub formă de infuzie, în acelaşi scop.
Infuzia se prepară dintr-o lingură de frunze la o ceaşcă cu apă. Se beau
2-3 ceaiuri pe zi. Conţinutul său bogat în vitaminele A, C şi K, precum şi
clorofila sunt elementele care o recomandă pentru rezolvarea
avitaminozelor severe.

6. Bolile endocrine
6.1 - Disfuncţiile glandelor sudoripare
6.2 - Impotenţă, frgiditate
6.3 - Hiperexcitabilitate sexuală
6.4 - Menopauza

6.1. Disfuncţiile glandelor sudoripare

Reprezintă o tulburare nu numai neplăcută, ci şi una medicală gravă.
Glandele sudoripare sunt cele care formează sudoarea şi au rol atât de
excreţie, cât şi de termoreglare a organismului. Disfuncţiile pot fi de
scădere a secreţiei glandelor, dar şi de hipersecreţie.

Fitoterapie
Plante sudoripare sunt florile de soc, rădăcina de brusture, florile de tei
şi rizomii de pir.
Infuziile de flori de tei şi de soc - se prepară din 2 linguriţe de plantă la
o cană cu apă fierbinte. Lichidul se bea fierbinte, până la cantitatea de
500 ml pe zi.
Rizomii de pir - se face infuzie sau decoct, cu o linguriţă la cană,
această plantă fiind recunoscută mai ales pentru conţinutul său bogat
în zaharuri, săruri de potasiu şi siliciu.
Infuzia de frunze de nuc - preparată din o linguriţă de plantă la o cană
cu apă. Se beau două căni pe zi, din ceaiul puţin îndulcit. Puteţi adăuga
pentru acest ceai şi o jumătate de linguriţă de salvie.

Băi
Foarte eficiente sunt şedinţele de saună, cu o durată de 15 minute, nu
mai dese de trei pe săptămână.
Acasă puteţi face o baie de abur, în camera de baie, unde temperatura
aerului trebuie să fie între 38 şi 45 de grade. După expunerea la
vaporii de apă puteţi face un duş de 1-2 minute.
Băile generale făcute cu frunze de nuc reprezintă un alt remediu al
hipertranspiraţiei. Puteţi adăuga în apa de baie fie un ceai concentrat
(4 linguriţe de plantă la o cană cu apă), fie chiar 5-6 linguri de palntă
uscată şi mărunţită. Pentru transpiraţiile execive ale mâinilor şi
picioarelor puteţi face băi locale cu aceeaşi formulă.
Alte remedii:
Unguent din frunze de nuc - maceraţi 15 g frunze mărunţite în 100 g
ulei de floarea-soarelui, la temperatura camerei. După 7 zile, vasul în
care se află acest amestec se pune pe baie de apă în fierbere şi se lasă
timp de trei ore. Se strecoară lichidul prin tifon, se adaugă 15 g ceară
de albine şi se pune din nou pe baia de abur pentru 30 de minute. Se
ia de pe foc şi se amestecă până la răcire. Aceast unguent se aplică pe
zonele în care transpiraţia este abundentă, o dată pe zi, de preferat
seara.

6.2 Impotenţa şi frigiditatea

Absenţa libidoului sau diminuarea lui pot apărea atât la femei, cât şi la
bărbaţi din cauze psihologice (cel mai adesea), dar şi datorită unor
disfuncţii glandulare. La bărbaţi impotenţa ia forme mai grave - erecţie
incompletă sau întreruptă, ejaculare precoce - şi devine o obsesie
psihică pentru bărbatul incapabil să săvârşească actul sexual. Blocajul
psihic, timiditatea exacerbată, abuzul de alcool, abstinenţa prelungită,
neurastenia sunt alte cauze care conduc la impotenţă. Se folosesc
plante afrodisiace, dar şi masaje, aromoterapie, formule care induc o
stare de excitabilitate temporară.

Fitoterapie
Formula de ceai: frunze de lungoare, tuberculi de bujorei, inflorescenţa
morcovului de câmp, seminţe de schinduf, rădăcină de ţelină, frunze şi
rădăcină de loarea vântului, busuioc de câmp. Din fiecare plantă se
pune câte o linguriţă la doi litri de apă clocotită. Ceaiul se fierbe un
minut. Se beau 2 ceşcuţe pe zi, timp de o lună. La nevoie cura se poate
repeta.
Coriandrul conţine un ulei volatil afrodisiac care se poate obţine prin
zdrobirea seminţelor. Se face un ceai din două linguriţe de plantă la o
cană cu apă. Se consumă îndulcit cu zahăr sau miere.
Plante afrodisiace clasice:
Piperul negru - a fost folosit de asiatici încă din vechime: se prepară un
decoct din 2 linguriţe de boabe de piper şi un litru de vin. Se fierbe 15
minute, apoi se filtrează vinul.
Sirop din piper - o linguriţă de piper pisat se fierbe în 250 ml de apă
timp de 15 minute. Se mai lasă 10 minute în ibric şi se beau trei-patru
linguri, la nevoie.
Ţelină cu piper negru - 20 g de seminţe de ţelină şi 10 g de piper negru
se fierb 15 minute în 250 ml de apă. Se lasă 10 minute în repaus, se
strecoară şi se beau 2-3 linguri pe zi.
Morcovul - are şi el puteri afrodisiace când este consumat crud.
Orientalii au descoperit ca uleiul volatil din rădăcina morcovului este
un puternic afrodisiac.
Ardeiul iute roşu - consumat ca atare, pune în mişcare circulaţia
sanguină.
Sparanghelul crud - cu puţin ulei de floarea-soarelui, sare şi piper pisat,
acrit cu suc de lămâie sau oţet, o reţetă cunoscută în Extremul Orient,
Grecia Antică şi în Imperiul Roman.
Plante afrodisiace exotice:
Ginseng - pe lângă calităţile de tonic general, Ginsengul are o
puternică acţiune stimulantă a glandelor sexuale.
Extractul de Coca - se consumă în America de Sud pentru eliminarea
inhibiţiei şi îmbunătăţirea performanţelor sexuale.
Boabele de cacao - erau folosite de azteci într-o băutură tonică,
asemănătoare cu ciocolata caldă. Feniletilenamina, substanţă care se
află în compoziţia boabelor de cacao, măreşte libidoul şi potenţa.
Avocado - conţine o substanţă numită bromocriptină, ce are efecte
stimulante pentru activitatea sexuală.

Alte remedii:
Laptele de tigru - este un vechi remediu chinezesc obţinut din 1 litru de
lapte, 1 lingură de drojdie de bere, 100 ml de alcool şi miere de albine,
după gust. În această compoziţie se macerează timp de 6 zile 200 g de
smochine, o ceapă şi o ţelină, ambele rase. Se strecoară şi se bea câte
o ceaşcă pe zi.
Vin cu mirodenii - o sticlă de vin alb, 30 g de rubarbă, 30 g de ginseng,
o linguriţă de scorţişoară, o linguriţă de vanilie. Se fierb împreună 5
minute, iar băutura obţinută se consumă caldă sau cu gheaţă.
Ciocolata zeilor - 2 linguri de cacao, 2 linguri de miere, o linguriţă de
vanilie şi 250 ml de apă. Se fierb împreună 2-3 minute, apoi amestecul
se răceşte şi se toarnă peste 20 ml de coniac. Se adaugă câteva cuburi
de gheaţă.
Vinul de iris - praful de stânjenel este considerat a fi un bun afrodisiac
pentru ambele sexe. Iată o reţetă pentru vinul de iris: la un litru de vin
alb sec se pun 1 g de scorţişoară, 8 g de rădăcină de iris, 8 g de
ghimbir uscat şi 125 g de zahăr. Lăsaţi-l 24 de ore şi apoi filtraţi-l.
Adăugaţi 50 ml de lapte şi 6 migdale proaspete, pisate. Amestecaţi
bine şi lăsaţi-l să se învechească o lună. Se consumă câte un pahar pe
zi.

Afrodisiace locale
Există multe afrodisiace puternice care se aplică direct pe organele
sexuale. Ele sunt eficiente în principal datorită proprietăţilor lor de
încălzire sau de răcire. Uleiul natural din lemn de santal amestecat cu
puţin praf de ghimbir şi scorţişoară este una dintre reţete.
Uleiul de cuişoare care este diluat într-un ulei de bază sau combinaţia
de camfor şi ulei de floarea soarelui pot avea rezultate revitalizante.

Aromoterapie
Puteţi folosi beţişoare parfumate cu ulei de santal, patchouli,
scorţişoară sau lemnul şarpelui, arse în fiecare extremitate a camerei.
Uleiuri aromatice - esenţă de ienupăr, santal, cuişoare, levănţică sau
pin. Puneţi 5 g de ulei în 100 ml alcool şi pulverizaţi pe lenjeria de pat.

Masaj
Prima etapă o constituie gomajul cu un preparat după o reţetă
orientală. Amestecaţi 3 linguri de orez brun nedecorticat, 2 linguri de
mac, 2 linguri de germeni de grâu, o jumătate de pulpă de avocado şi
4-5 linguri de germeni de porumb. Mai adăugaţi 3 picături de esenţă de
santal sau două picături de ulei de iasomie. Amestecaţi bine
ingredientele într-un vas de sticlă sau de ceramică până când capătă
consistenţa unei paste care poate fi întinsă pe piele. Începeţi masajul
cu spatele, apoi pe braţe, piept, gât şi picioare. După ce masaţi fiecare
din aceste zone, colectaţi pasta şi înfăşuraţi corpul într-un cearceaf sau
un prosop. Faceţi un duş călduţ şi puteţi trece la a doua parte a
masajului.
A doua etapă constă în masarea întregului corpul cu uleiuri sau esenţe
de masaj. Se fac mişcări circulare, cu podul palmei, moderate ca
intensitate.
Formula 1 - ulei sau esenţă de trandafir, santal, iasomie, ulei de
migdale sau floarea soarelui.
Formula2 - ulei sau esenţă de piper negru, portocală, busuioc, ulei din
germeni de porumb.

Apiterapie
Ceai de hrean cu miere - frunzele şi florile de hrean proaspete (50 g) se
spală şi se lasă să se usuce, cele uscate (25 g) se folosesc ca atare. Se
pun la fiert într-un vas cu 200 ml de apă, acoperit cu capac, timp de 5
minute. Se lasă să se răcească, apoi se strecoară. Se adaugă câte 50 g
de miere la 100 ml de lichid şi se amestecă până la omogenizarea
completă. Se administrează câte trei linguri pe zi, după mesele
principale. Puteţi ţine cura timp de două săptămâni pe lună, trei luni la
rând.

6.3 Hiperexcitabilitatea sexuală

Anafrodisiacele se folosesc în cazul hiperexcitabilităţii sexuale, la
persoanele cu un apetit sexual ieşit din comun, pentru calmarea şi
liniştirea sistemului nervos central şi periferic.
Fitoterapie
Conurile de hamei - au un miros puternic, plăcut aromat, iar gustul
amar-astringent. Datorită uleiurilor pe care le conţine, hameiul este un
sedativ al sistemului nervos şi este un calmant al excitaţiilor sexuale.
Se prepară o infuzie, din două linguriţe la cană şi se beau două căni pe
zi.
Talpa gâştei - are proprietăţi anafrodisiace şi de inhibare a sistemului
nervos central, asemănătoare valerianei. Se recomandă în toate stările
în care organele sunt antrenate într-o excitaţie nervoasă. Se poate
folosi sub formă de ceai (15 g de plantă mărunţită la 200 ml de apă),
din care se iau 3-5 linguri pe zi, sau sub formă de tinctură. Tinctura de
talpa gâştei se prepară din 20 g de plantă macerată în 100 ml de
alcool, timp de 7-8 zile. Se iau 20-30 de picături diluate într-un pahar
cu apă, de 2-3 ori pe zi.

Aromoterapie
Puneţi aproape de pernă un săculeţ cu conuri de hamei. Conurile de
hamei conţin, într-o proporţie apreciabilă (de 0,5 la sută din masa de
substanţe active), uleiuri volatile, dintre care acizii lupulinici sunt
adevărate sedative şi anafrodisiace. Conurile trebuie să fie schimbate
la 10 zile.

Atenţie!
Nu apelaţi la valeriană, este destul de greu de dozat ca să fie doar
calmantă şi în doze reduse are chiar efect excitant asupra sistemului
nervos. Cu succes puteţi folosi talpa gâştii, care conţine cantităţi mici
de alcaloizi, cu efecte de inhibare a sistemului nervos central, chiar
anafrodisiac.

6.4 Menopauza
Reprezintă încetarea funcţiei ovariene şi se instalează, în mod natural,
în jurul vârstei de 50 de ani. Apariţia menopauzei determină o serie de
modificari majore ale sistemului cardiovascular şi osos, cu consecinţe
importante asupra sănătăţii femeii. Menopauza poate fi şi provocată de
intervenţiile chirurgicale care au scop extirparea ovarelor, organele
răspunzatoare în cea mai mare parte de producerea hormonilor sexuali
ai sexului feminin. Scăderea estrogenilor şi progesteronului din sânge
aduce modificări în întreg organismul, modificări care crează o stare de
invaliditate pentru multe femei.
Primele manifestări sunt transpiraţiile şi bufeurile datorate
simptomatologiei vasomotorii, accelerarea osteoporozei, creşterea
riscului apariţiei bolilor coronariene, mai ales a infarctului miocardic,
depresiile şi labilitatea psihoemoţională, scăderea libidoului, atrofierea
vaginului şi a uretrei.
În afara acestor simptome neplăcute, menopauza se manifestă şi prin
efecte negative care apar la mulţi ani după oprirea ciclului menstrual.
Cele mai importante sunt: afecţiunile cardiovasculare şi osteoporoza
(cauza multiplelor fracturi care apar la femeile în vârstă).

Dieta
Respectaţi o dietă echilibrată, cât mai bogată în elemente nutritive.
Greutatea corporală trebuie să se menţină în limite normale.
Consumaţi alimente bogate în calciu (produse lactate, salată verde,
spanac, urzici, ştevie, broccoli, ardei gras) şi în fitoestrogeni (produse
pe bază de soia, cereale, năut, fasole, mazăre, linte).
Luaţi, primăvara şi toamna, suplimente de vitamine (A, C, E, complex
B) şi minerale (calciu, magneziu, seleniu, zinc).
Evitaţi cafeaua, zahărul, mâncărurile grase sau prea condimentate,
băuturile carbogazoase, sarea. Faceţi cât mai multă gimnastică -
exerciţiile fizice sunt esenţiale în menţinerea unui bun tonus fizic şi
psihic. Gimnastica aerobică, fitness-ul, dar şi plimbările lungi, mersul
pe bicicletă, dansul, alergările în parc sunt indicate pentru femeile care
se apropie de vârsta menopauzei, dar şi pentru cele care au ajuns deja
în această etapă a vieţii lor.

Fitoterapie
Infuzia din flori, frunze şi fructe de păducel are efect sedativ şi
calitatea de a exercita o acţiune calmantă asupra sistemului nervos. În
plus, poate scădea puţin şi tensiunea arterială. Ceaiul se prepară din o
linguriţă de plantă opărită cu o cană de apă. După 15 minute se
strecoară, se îndulceşte şi se bea în cursul unei zile.
Pentru un efect mai puternic, puteţi asocia păducelul cu talpa-gâştei şi
cu valeriană.

7. Afecţiuni ginecologice
7.1 - Vaginita
7.2 - Leucoree
7.3 - Dismenoree
7.4 - Metroragie

7.1. Vaginita
Este o inflamaţie a vaginului, însoţită de inflamaţia vulvei. Cauza este
infecţia cu germeni de tipul Trichomonas sau Candida. Pacienta se
plânge de usturime şi dureri ale vaginului, amplificate în momentul
micţiunii sau al raporturilor sexuale. Uneori apare şi pruritul vulvar.
Tratamentul trebuie recomandat de medicul specialist, dar sunt
indicate şi unele spălături locale cu plante medicinale.

Fitoterapie
Spălături vaginale cu infuzie de flori de gălbenele, considerată
calmantă şi cicatrizantă. Se prepară o infuzie slabă, din 10 g de flori la
un litru de apă, se lasă să se răcească până la 37-38 de grade şi se fac
spălăturile. Cu acelaşi efect poate fi folosită infuzia de conuri de hamei
şi de iasomie.

7.2. Leucoree
Secretarea din abundenţă a unui lichid de către glandele colului uterin
şi ale vulvei. Leucoreea fiziologică este normală pentru orice femeie cu
activitate sexuală. Când organele sexuale interne prezintă o infecţie,
leucoreea devine abundentă, neplăcută şi trebuie tratată imediat. Sunt
indicate ceaiuri, spălături şi irigaţii.

Fitoterapie
Infuzia de traista ciobanului şi urzică moartă albă, preparată din 100 g
de plantă la o cană de apă este un remediu eficient. Se pot bea 2 căni
de ceai pe zi, îndulcit cu zahăr, timp de o săptămână.
Pentru spălături vaginale se foloseşte infuzia din 50 g de urzică
moartă, bine mărunţită, la 1 l de apă clocotită. După un sfert de oră se
strecoară lichidul şi se întrebuinţează seara, înainte de culcare.
Tot pentru spălături locale se pot prepara infuzii de iasomie, gălbenele,
muşeţel, frunze de nuc, frunze de mur sau răchitan. Principiul este
acelaşi ca şi la infuzia de urzică moartă.

7.3. Dismenoreea
Este menstruaţia însoţită de dureri abdominale şi apare mai ales la
fetele şi femeile tinere, fără o viaţă sexuală activă. Durerile pot apărea
cu 2-3 zile înaintea apariţiei menstruaţiei şi pot să cedeze după
instalarea ei sau pot apărea în timpul menstruaţiei. Durerile pot fi
foarte intense, chiar violente, însoţite de greţuri şi vărsături şi se pot
localiza în regiunea lombo-abdominală.

Fitoterapie
Florile de gălbenele calmează durerile şi reglează ciclul menstrual.
Infuzia se prepară din două linguriţe de flori peste care se toarnă două
căni de apă fierbinte. După 15 minute se strecoară lichidul care se bea
în cursul unei zile, de preferinţă neîndulcit.
Pentru reglarea ciclului menstrual este recomandată tinctura de
gălbenele, de 3 ori pe zi, câte 30 de picături de tinctură dizolvate în
puţină apă.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc este eficient în tratarea afecţiunilor genito-
urinare (şi, în special, al dismenoreei şi hipermenoreei)
Se administrează intern câte 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă,
ceai sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei
săptămâni.
Extern se pot face băi cu 10 picături în cada de baie sau masaje
abdominale.

7.4. Metroragia
Este scurgerea de sânge de provenienţă uterină, prin vagin, în afara
ciclului menstrual.

Fitoterapie
Infuzie de frunze de urzică, preparată din o lingură de plantă uscată la
o cană cu apă clocotită. Se pot bea 2-3 căni pe zi.
Infuzie concentrată de traista ciobanului, din 3 linguri de plantă la o
cană cu apă. Se bea o jumătate de cană pe zi, cu înghiţituri mici. Este
indicată datorită acţiunii sale hemostatice, reglând hemoragiile uterine
şi fluxul menstrual.

8. Boli reumatice
8.1 - Reumatism
8.2 - Artroza
8.3 - Osteoporoza
8.4 - Spondiloza

8.1. Reumatismul articular acut

Este cea mai de temut formă a bolilor reumatismale, datorită extinderii
bolii la copii şi adolescenţi, dar şi datorită faptului că afectează, în mai
toate cazurile, inima. Boala începe cu o infecţie a căilor respiratorii
superioare, iar dacă infecţia nu este tratată corespunzător, după două
săptămâni de la acest capitol, în o treime din cazuri se declanşează
atacul de reumatism. Afecţiunea se manifestă prin febră, transpiraţii,
frisoane, ameţeli, vărsături şi paloare. Apoi apare inflamaţia propriu-
zisă, cu umflătura încheieturii, roşeaţă în zonă şi dureri.
În înţeles cotidian, reumatismul defineşte afecţiuni diverse,
caracterizate prin dureri ale aparatului locomotor sau ale uneia sau
mai multor articulaţii. Se pot distinge reumatisme articulare
inflamatorii, reumatisme articulare degenerative şi reumatisme
abarticulare, care afectează ţesuturile din jurul unei articulaţii.

Fitoterapie
Muşeţelul - are o puternică acţiune antibacteriană, este antiseptic,
antiinflamator şi anestezic. Se pot bea 2-3 căni de infuzie pe zi,
preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă colcotită.
Rozmarinul - are o puternică acţiune bacteriostatică, pe un număr
mare de germeni. Se face o infuzie dintr-o linguriţă de frunze la o cană
cu apă şi se consumă două căni pe zi, puţin îndulcit.
Frunzele de frasin - conţin tanin, ulei eteric, vitamina C şi un glucozid,
substanţe cu reale calităţi antireumatice. Se beau 2-3 ceaiuri pe zi
dintr-o infuzie de două linguri de frunze la o cană cu apă fierbinte.
Ceai - preparat din 15 g de muguri de mesteacăn la 200 ml de apă. Se
fierbe 10 minute la foc mic. Se lasă o oră, după care se strecoară şi se
îndulceşte. Se bea câte o jumătate de pahar, după fiecare dintre cele
trei mese principale.
Acelaşi efect îl are ceaiul de flori şi crenguţe de soc, cu deosebirea că
acesta se bea cu o jumătate de oră înainte de mesele principale.

Alte remedii:
Compot de mere - se taie 3-4 mere necurăţate de coajă şi se fierb 10
minute în 300 ml de apă. Se lasă 4 ore, apoi amestecul se pasează
după care se poate bea compotul călduţ, de 3-4 ori pe zi.
Infuzie de viţă de vie - se pun 300 g de frunze proaspete de viţă de vie
bine spălate într-un vas de 3 litri. Se toarnă apoi apa fiartă şi răcită cât
să le acopere şi lasă la macerat timp de trei zile. Apoi se strecoară şi se
bea câte un pahar de 3 ori pe zi.
Pentru dureri reumatismale mai este recomandat decoctul de rădăcini
de ştevie sau de lobodă uscată.
Se fierb o linguriţă de rădăcină mărunţită cu două pahare cu apă timp
de 15 minute. Se lasă 2 ore, apoi se strecoară şi se consumă câte 2
linguri, de 2 ori pe zi, înainte de masă.
Peste 2 linguriţe de lobodă uscată se toarnă un pahar cu apă clocotită
şi se lasă 30 de minute. Se strecoară şi se iau câte 2 linguri, de 3-4 ori
pe zi, cu 20 de minute înainte de masă. Băutură antireumatică - se
fierb timp de 10 minute o ceapă mare tăiată fin, 4 linguri de ulei de
măsline, 150 ml apă şi 10 g untură nesărată. Se bea lichidul obţinut 3-
4 seri la rând. La culcare se bea un decoct de cruşin preparat din o
linguriţă de plantă la cană, fiert timp de 3 minute.

Dietă
Cei care suferă de reumatism este bine să ştie că alimentele de bază
trebuie să fie zarzavaturile, mai ales cele crude, precum şi sucurile de
legume sau fructe.
Tărâţele de grâu, consumate ca atare sau făcute pastă, cu puţină apă
şi miere, sunt foarte eficiente, atât intern, cât şi extern, pentru aplicaţii
pe zona afectată.
Varza, păpădia şi urzicile au mult calciu, la fel smochinele, seminţele
de floarea-soarelui şi laptele, de aceea nu trebuie să lipsească din
dieta reumaticului.
Cartofii, mai ales copţi sau fierţi în coajă şi ceapa trebuie consumate
zilnic. Aportul de carne trebuie să fie moderat.
Gimnastică
Sunt indicate exerciţii uşoare, doar pentru bolnavii care nu sunt în crize
acute de reumatism.

Masaj
Se pun 8 linguri de piper negru măcinat într-un litru de rachiu tare şi se
lasă la macerat 5-7 zile. Se filtrează şi se masează cu această soluţie
zonele dureroase de 2-3 ori pe zi.

Aromoterapie
Uleiul volatil de brad are efecte bune în tratarea reumatismului. Se
administrează intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere şi apă, ceai
sau pe un cub de zahar. Durata tratamentului va fi de cel mult trei
săptămâni. Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă
fierbinte sau se pot pune lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de
apă.
Baia cu aromă de brad - se fierb în 5 litri cu apă clocotită 5-6 crenguţe
verzi de brad tocate mărunt, timp de cinci minute. După aceea
amestecul se răceşte şi se filtrează. Se adaugă în apa fierbinte de baie
şi are imediat efecte de detensionare musculară, de calmare a
durerilor articulare şi de tonifiere generală.

8.2. Artroza
Este suferinţa cartilagiului articular, un ţesut elastic care acoperă
extremităţile oaselor. În mod normal, suprafaţa acestor cartilagii este
foarte netedă, facilitând mobilitatea articulară şi absorbând, totodată,
şocurile. Acest lucru este deosebit de important la nivelul articulaţiilor
mari, care suportă greutatea corpului, cum sunt cele de la picioare şi
articulaţiile coloanei vertebrale. Pe măsură ce artroza progresează,
suprafaţa cartilagiilor şi a osului de dedesubt devine neregulată, apar
excrescenţe osoase (numite ciocuri sau noduri). Remediile simple sunt
aplicaţiile calde şi reci, alimentaţia sănătoasă şi protejarea
articulaţiilor.

Aplicaţii externe:
Se prepară o pastă obţinută ditr-o căpăţână de usturoi pisat,
amestecat cu apă, pe zona afectată.
Se amestecă 3 linguri de troscot cu 2 linguri de frunze de mesteacăn şi
2 linguri de fructe de măceş. Se pun plantele într-un termos sau într-o
sticlă de culoare închisă şi se toarnă deasupra un pahar cu apă fiartă.
Se lasă de seara până dimineaţa, iar a doua zi se adaugă în soluţie 2
linguriţe de sare. Se înmoaie un prosop de bumbac în această infuzie,
se stoarce şi se aplică pe locul dureros. Tratamentul se poate face în
fiecare seară, până la dispariţia durerilor.
Se aşază 100 g de paie de ovăz într-o cratiţă întinsă, se toarnă apă cât
să le cuprindă şi se fierb 30 minute la foc mic. Se aplică cataplasme
călduţe pe locul bolnav.
Se toarnă ulei de măsline peste frunze tinere de nuc şi se lasă la
macerat 6-7 ore, după care se aplică frunzele în 3-4 straturi pe locul
bolnav.
Se aplică pe zona dureroasă cataplasme cu ceapă tocată sau usturoi
pisat.
Se adaugă cinci picături de ulei volatil de portocal într-o lingură de ulei
vegetal (de măsline) şi se frecţionează uşor zona dureroasă. Pentru
comprese se pun 3-5 picături de ulei volatil pe o pânză umezită cu
puţină apă şi se aplică pe locul afectat de boală.

8.3. Osteoporoza
Apare cu precădere la vârstnici şi la femei, după menopauză, dar poate
afecta ambele sexe la orice vârstă. Diagnosticul este dificil de pus în
fazele incipiente, necesitând teste de determinare a densităţii osoase.
Osteoporoza este supranumită şi hoţul tăcut, pentru că poate slăbi
oasele timp de ani de zile fără să fie detectată.
Un lucru foarte important este calciul, mai ales pentru persoanele cu
risc crescut la osteoporoză. Osul pierdut nu mai poate fi recuperat
oricât s-ar creşte aportul de calciu. Pentru persoanele adulte se
recomandă un aport de circa 1000 mg calciu/zi, iar pentru bărbaţii
trecuţi de 65 de ani şi pentru femeile în postmenopauză 1500 mg/zi.
Laptele degresat, pasteurizat sau fiert este o sursă bună de calciu, dar
există şi produse vegetale bogate în calciu - cerealele integrale,
seminţele, legumele de culoare verde închis (broccoli, spanac, frunzele
verzi de salată, lăptucă, lobodă).

Fitoterapie
Se ia câte o linguriţă de tinctură de mărar diluată într-o jumătate de
pahar cu apă de 3-4 ori pe zi, minim 6 luni. Tinctura se prepară din 20
de linguri de seminţe de mărar care se amestecă cu 50 ml alcool
alimentar de 70 de grade şi se lasă la macerat 8 zile, după care se
filtrează. Se păstrează în sticluţe mici, închise la culoare.

Gimnastică
Exerciţiile fizice regulate ajută la menţinerea densităţii osoase şi, în
plus, întăreşte sistemul muscular şi scade, astfel, riscul căderilor.
Cele mai indicate sunt exerciţiile antigravitaţionale, care presupun
purtarea unor greutăţi - mersul pe jos, urcarea scărilor.
Dacă suferiţi de osteoporoză, nu efectuaţi exerciţii care cresc riscul de
fractură, cele care suprasolicită coloana vertebrală, cum este
gimnastica aerobică, săritul cu coarda sau joggingul. Nu faceţi
genoflexiuni, exerciţii de flexie a trunchiului pe coapse sau alte
exerciţii care arcuiesc spatele.
Alte remedii:
Se amestecă 1/2 litru alcool medicinal cu 50 aspirine pisate şi 2 linguri
de sare de lămâie. Se lasă la macerat 2-3 zile, agitând de câteva ori pe
zi până se dizolvă complet aspirinele. Cu acest preparat puteţi masa
seara locurile dureroase.
Se amestecă 3 vârfuri de cuţit de piper negru cu un pahar de sare
grunjoasă şi 1/2 litru de coniac. Se lasă la macerat 5 zile. Se pun apoi
comprese cu această soluţie pe zonele dureroase.

8.4. Spondiloza cervicală

Este o boala artrozică localizată la nivelul coloanei vertebrale cervicale.
Din grupul bolilor reumatice, spondiloza cervicală are frecvenţa cea
mai mare, cu incidenţă maximă între 60-75 de ani. Afectează
preponderent femeile, iar cauzele ei sunt genetice, dar se poate datora
şi poziţiilor vicioase ale coloanei cervicale sau microtraumatismelor
locale. Cel mai important simptom e durerea localizată la nivel
cervical, după solicitarea intensă a articulaţiilor afectate. Durerea
dispare o dată cu încetarea efortului fizic sau la aplicarea de căldură
locală. Pe măsură ce boala evoluează, durerea apare şi în stare de
repaus. Frigul şi umezeala accentuează simptomele spondilozei. După
câţiva ani de boală pot apărea dureri de cap, ameţeli sau tulburări de
vedere.

Pe perioada tratamentului trebuie evitate expunerea la frig, umezeala

sau eforturile fizice mari.

Fitoterapie
Se consumă zilnic 3-4 căni de ceai de coada calului în amestec cu ceai
de urzică. În fiecare cană de ceai se pune câte o lingură de bitter
suedez.
Se face cură cu tinctură de urzică timp de 5-6 luni, câte 10 picături
dizolvate într-o cană de ceai, de 3 ori pe zi.
Mărul conţine, printre alte vitamine, mult potasiu, recomandat în toate
acţiunile care privesc sistemul osos. 3 felii de măr necurăţate de coajă
se fierb într-un litru de apă timp de 15 minute. Se strecoară şi se bea
cantitatea pe parcursul unei zile. Tratamentul se face timp de 3
săptămâni. Se poate relua de 3 ori în cursul anului.

Alte remedii
Unguent împotriva durerilor - se pun la macerat 200 g frunze măcinate
de dafin în apă rece, timp de 24 de ore. Se strecoară şi se adaugă o
200 g de osânză de porc. Se pun la fiert în baie de apă 4 ore. Se
strecoară prin tifon, se amestecă bine până ajunge la consistenţa unui
unguent, apoi se păstrează la rece. Seara, înainte de culcare, se face
un masaj uşor cu acest unguent, apoi locul se înveleşte cu un prosop
încălzit.
Se pun în zonele dureroase comprese cu frunze de varză zdrobite, în 2-
3 straturi, de seara până dimineaţa.
Se pun comprese cu bitter suedez.

Masaj
Este indicat masajul uşor, cu buricele degetelor, la nivelul cefei şi chiar
pe omoplaţi şi umeri. Se încearcă astfel mărirea mobilităţii la nivelul
cervical şi activarea circulaţiei locale.

Gimnastică
Programul de gimnastică medicală se practică zilnic, de regulă
dimineaţa, şi durează 15-20 de minute. În regiunea cervicală se pot
efectua mişcări de flexie, extensie, îndoiri, răsuciri şi rotări ale capului
şi gâtului, în ritm lent.
Somnul se face pe un pat tare, în poziţia culcat pe spate, fără pernă, cu
un sul sub ceafă.

9. Bolile ORL
9.1 - Rinite
9.2 - Otite
9.3 - Amigdalite

9.1. Rinitele
Sunt inflamaţii ale mucoasei nazale, manifestate prin strănuturi
repetate, senzaţie de înfundare a nasului, secreţii, la început apoase,
apoi muco-purulente, dureri de cap şi febră uşoară. Netratate, rinitele
se pot complica în sinuzite, otite, faringite, laringite. Ele cedează, de
obicei, cu dezinfectante uşoare, dar se pot croniciza, fie datorită unor
forme acute netratate, fie datorită unor boli cronice ale organismului.

Fitoterapie
Infuzia de busuioc - preparată dintr-o linguriţă de plantă la o cană cu
apă fierbinte, are calităţi decongestive şi calmante ale aparatului
respirator. Se beau două căni pe zi, dimineaţa şi seara.
Florile de soc - conţin un ulei esenţial, care le dă mirosul plăcut, zahăr,
mucilagii şi colină. Ceaiul are proprietatea de a provoca o transpiraţie
abundentă, fiind recomandat în cazul rinitelor. Se prepară din două
linguriţe de plantă la o cană cu apă clocotită. Se servesc câte 3-4 căni
pe zi. Se pot face şi inhalaţii, de două ori pe zi.
Ceaiul din flori de tei - contribuie la vindecarea răcelilor, mai ales când
sunt însoţite de febră, şi are acţiune liniştitoare în bolile oto-rino-
laringologice. Se face o infuzie din două linguriţe de plantă la o cană cu
apă, se îndulceşte cu miere şi se beau 2-3 căni pe zi. Extern, poate fi
folosit la inhalaţii. Se prepară infuzia (neîndulcită), uşor călduţă, şi se
pune într-o farfurie adâncă. Introduceţi nasul în farfurie şi inhalaţi
lichidul până ajunge în gură. Apoi ceaiul se aruncă. Spălăturile cu
infuzie de tei dezinfectează nasul şi grăbesc vindecarea.
Decoctul din fructe de măceş - preparat din două linguri de fructe
zdrobite la o jumătate de litru de apă şi fiert timp de 10 minute are
proprietăţi de inhibare a secreţiei rino-faringiale, datorită aportului de
vitamina C.
Decoctul de rizomi de pir - are acţiune antimicrobiană şi un puternic
efect antitermic. Se beau 3 căni pe zi, din infuzie sau decoct, preparat
cu o linguriţă de plantă mărunţită la o cană cu apă. Ceaiul de
scorţişoară şi cuişoare - are acţiune antivirotică. Se fierbe o linguriţă
din plantele aromatice la o cană cu apă, timp de cinci minute. Se lasă 5
minute, apoi se strecoară şi se îndulceşte. Se consumă o cană pe zi, cu
înghiţituri mici.

Aromoterapie
Uleiul volatil de cedru - este antiseptic, antiinflamator, analgezic, de
aceea este recomandat în rinite. Se administrează intern 1-2 picături
de 3 ori pe zi în miere cu apă, în ceai sau pe un cub de zahăr. Extern se
pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte, comprese la
nivelul nasului cu 10 picături în 100 ml de apă călduţă. Se pot pune
lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de apă.

Apiterapie
Miere cu apă distilată - se prepară o soluţie din cantităţi egale de miere
şi apă distilată. Se amestecă bine, până la fluidizarea conţinutului. Se
îmbibă în soluţie tampoane cu vată, care apoi se introduc, pentru 5
minute, în nas. După o oră se produce o secreţie abundentă a
mucoaselor nazale. Se poate repeta procedura de două ori pe zi.
Inhalaţii cu miere - se foloseşte un ceainic închis ermetic. Dispozitivul
de turnare al vasului se prelungeşte cu un tub de plastic, la capătul
căruia se pune un muştiuc de sticlă sau de plastic. În ceainic se pune o
jumătate de cană de apă şi, apoi, se pune la fiert. Când apa începe să
fiarbă, adăugaţi două linguriţe de miere şi începeţi să inspiraţi vaporii
prin muştiucul ataşat tubului de plastic. Faceţi inhalaţii timp de 15
minute, de preferat seara, înainte de culcare.

Alte remedii:
Inhalaţii cu apă sărată - preparaţi un amestec din 3 linguriţe de sare de
bucătărie şi o cană cu apă călduţă într-o farfurie adâncă. Aspiraţi apa
sărată pe nas şi aruncaţi-o pe gură. Repetaţi procedura de 5-6 ori. Apoi
faceţi exerciţii de respiraţie pe nas.
În cazul rinitelor muco-purulente, faceţi spălături nazale cu soluţie de
apă sărată. Sarea este un excelent dezinfectant.

9.2. Otita
Este procesul inflamator localizat la urechea externă sau la otita medie
şi se manifestă cu dureri cu senzaţie de zvâcnituri, scăderea auzului,
febră, frisoane, stare generală proastă. După câteva zile timpanul se
perforează şi se scurge puroiul. Apoi durerea scade sau dispare, auzul
revine la normal şi perforaţia timpanului se cicatrizează. Otita trebuie
tratată de medicii specialişti, dar durerile acute se pot atenua şi prin
proceduri casnice.

Apiterapie
Se introduce în ureche o meşă de tifon îmbibată în soluţie alcoolică de
propolis 30 la sută. Se lasă timp de 5-10 minute, de preferat seara,
înainte de culcare.

Aromoterapie
Uleiul volatil de eucalipt - are acţiune antiinfecţioasă, este analgezic,
antiinflamator, antispastic. Este indicat în afecţiuni ORL amigdalite,
rinofaringite, laringite, otite, sinuzite. Se administrează intern, câte 2-3
picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai sau pe un cub de zahăr.
Extern se fac inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte), se pun
comprese cu 10 picături în 100 ml de apă călduţă sau lămpi odorante
cu 3-5 picături în 50 ml de apă.

Alte remedii:
Remedii populare
Se prepară tinctură din frunze de mătrăgună. Se pun în urechi câte 1-2
picături, de trei ori pe zi.
Se prepară tinctură din urechelniţă. Se pun în urechi câte 2-3 picături,
de trei ori pe zi.
Se pun în urechi câte 3-4 picături de ulei de migdale călduţ, seara,
înainte de culcare.
În cazul otitei supurante se introduce în ureche un tampon mic,
înmuiat într-un terci preparat din rădăcina de hrean ras şi apă caldă.
Se amestecă suc de ceapă cu puţin ulei de in şi se introduce în urechi
un tampon înmuiat în acest amestec.
Peste o căpăţână de usturoi pisat se toarnă ulei de măsline cât să o
acopere de un deget. Amestecul se fierbe în baie de aburi timp de o
oră. După fierbere, se strecoară şi se lasă să se răcească. Se pun cu
pipeta două picături în urechea afectată, apoi se introduce un tampon
de vată. Procedura se repetă de 2-3 ori pe zi, până la dispariţia
completă a simptomelor.
Local se pun săculeţe calde cu sare sau mălai. Căldura locală
diminuează durerile acute.

9.3. Amigdalita
Este inflamaţia mucoasei faringiene în totalitatea ei, inclusiv a ţesutului
limfatic care constituie amigdalele. Bolnavii se plâng de jenă la înghiţit,
senzaţii de înţepături şi căldură, uscăciune a gurii. Debutul este brusc,
cu febră mare şi frisoane. Este indicată o alimentaţie uşoară, bogată în
lichide (ceaiuri, sucuri de fructe). Nu se dau alimente zgrumţuroase,
tari, care pot irita şi mai mult amigdalele şi mucoasele faringelui.

Fitoterapie
Ceaiul din flori de muşeţel - este un puternic antiseptic, bactericid,
antiinflamator şi anestezic. Se beau 3-4 căni de ceai pe zi dintr-o
infuzie cu o linguriţă de plantă la o cană cu apă. Se poate face şi
gargară.
Salvia - are acţiune antiseptică şi bacteriostatică, datorită conţinutului
de ulei eteric şi tanin. Se prepară o infuzie din o linguriţă de frunze
mărunţite la 100 ml de apă. Se pot bea 3 căni pe zi. Se foloseşte o
infuzie mai concentrată cu salvie, muşeţel şi capsule de mac pentru
gargară.
Cerenţelul - conţine mult tanin şi uleiuri volatile, având acţiune
antiseptică, dezinfectantă şi calmantă. Se prepară decoct din rădăcină
de cerenţel, două linguriţe de rădăcină la o cană cu apă, fiert timp de
30 de minute. Se face gargară, de trei ori pe zi.

Aromoterapie
Uleiul volatil de busuioc - este antispastic, antiinflamator, analgezic,
mucolitic, antiinfecţios, tonic general şi este indicat în tratarea
afecţiunilor respiratorii, în special a amigdalitelor, dar este şi un bun
întăritor după episoade infecţioase.
Se administrează intern, 2-4 picături de 3 ori pe zi în miere cu apă, ceai
sau pe un cub de zahăr. Durata tratamentului va fi de cel mult trei
săptămâni. Administrarea internă este contraindicată la copii.

Alte remedii:
Pastă de trandafiri cu miere - se spală 100 g de petale de trandafiri
pentru dulceaţă, se toacă mărunt şi se aşază într-un vas de sticlă. Se
adaugă 150 g de miere şi se amestecă bine, până la omogenizare. Se
păstrează la rece timp de 5 zile, acoperit, pentru a se macera.
Amestecul are acţiune calmantă, emolientă, bacteriostatică şi eutrofică
asupra mucoasei căilor respiratorii. Se consumă câte o linguriţă de
două ori pe zi, dimineaţa şi seara. Produsul devine toxic după două
săptămâni, chiar dacă este ţinut în frigider.
Şodou - se amestecă un pahar cu lapte cald, un gălbenuş de ou şi două
linguri cu miere, până la omogenizare. Se serveşte cald, cu înghiţituri
mici, în 5-10 minute. Băutura are acţiune calmantă şi emolientă asupra
mucoaselor faringiene iritate. Se poate bea zilnic câte un pahar, de
preferat seara, la culcare, până la vindecarea completă.

10. Boli stomatologice

10.1 - Abces dentar
10.2 - Afte

10.1. Abcesul dentar

Este cauzat de caria dentară care progresează de la suprafaţa dintelui
spre profunzime şi ajunge la pulpa dentară, după ce a distrus smalţul.
Se manifestă cu dureri violente, care pot ceda la un moment dat, dar
procesul nu este stins. Mucoasa bucală se bombează în dreptul dintelui
bolnav, ca un bob de mazăre, iar gingia este congetionată şi, uneori,
albicioasă.

Fitoterapie
Infuzie de flori de coada şoricelului - preparată din o lingură de plantă
la cană. Se ţine în gură ceaiul călduţ câteva minute, apoi se aruncă. Se
poate repeta de mai multe ori pe zi. Are acţiune puternic antiseptică,
datorită conţinutului uleiurilor volatile bogate în azulen.
Sunătoarea - are proprietatea de a calma durerile şi de a stopa
inflamaţiile gingiilor şi ale dinţilor. Se face gargară dintr-o infuzie
preparată din 2 linguriţe de plantă la o cană cu apă.
Decoctul de rizomi de pir - are acţiune antimicrobiană. Se face gargară
sau se pot pune tampoane de vată îmbibate în decoct pe locurile
afectate.
Decoct dintr-o linguriţă de rădăcini de ghimbir - tăiate mărunt la o cană
cu apă. Amestecul se fierbe timp de 5 minute, apoi se lasă să se
răcească. Se fac mai multe băi de gură călduţe pe zi.

Remedii rapide:
Pisaţi bine o cuişoara şi puneţi-o la măseaua inflamată. Efectul
anesteziant este aproape instantaneu.

10.2. Aftele
Sunt erupţii formate de vezicule ce apar pe limbă, mucoasa gurii,
faringe. Produc dureri, salivaţie abundentă, febră. În formele grave
aftele pot apărea şi pe piele. Sunt indicate antiseptice locale şi
gargare.
Fitoterapie
Salvia - are acţiune antiseptică şi bacteriostatică, datorită conţinutului
de ulei eteric şi tanin. Se prepară o infuzie din o linguriţă de frunze
mărunţite la 100 ml de apă; se face gargară de mai multe ori pe zi.
Florile de sulfină - conţin un ulei eteric, cumarina, care îi transmite
mirosul plăcut de fân cosit. Se face o infuzie concentrată, din două
linguriţe de plantă la 100 ml de apă şi se face gargară, de mai multe
ori pe zi. Planta fiartă poate fi mestecată în gură, apoi aruncată.
Frunze de dafin - pentru tratarea aftelor şi infecţiilor gingiei se pun 10
frunze de dafin într-o cană cu apă clocotită. Se lasă la răcit, după care
se fac gargară şi clătiri ale gurii cu acest preparat. Tratamentul trebuie
repetat de trei ori pe zi.

Apiterapie
Sirop de propolis - se curăţă 50 g de propolis, se pune într-un vas de
inox cu o cană cu apă. Se fierbe acoperit, la foc moderat, până ce
scade la jumătate. Lichidul se strecoară cald printr-un tifon, se pune
într-o sticlă şi se adaugă 50 g de miere, amestecându-se bine, până la
omogenizare, cât este călduţ. Are acţiune bactericidă şi
bacteriostatică, uşor antibiotică, dezinfectantă. Se iau 3-4 linguriţe pe
zi, conţinutul ţinându-se puţin în gură înainte de înghiţire.

Alte remedii:
Gargară cu ceai de prune - striviţi 2 prune acre, cu tot cu sâmburi, apoi
puneţi-le la fiert în 400 ml apă clocotită, timp de 5 minute. Adăugaţi
puţină sare şi lăsaţi să se răcească. Se face gargară de 3-4 ori pe zi.
Dimineaţa, înainte de a mânca, faceţi gargară cu un amestec în părţi
egale de miere şi apă distilată.
Mestecaţi frunze de ridichi şi spanac, puţin fierte sau chiar crude, de
două ori pe zi.

11. Boli dermatologice

11.1 - Acnee, furunculoza
11.2 - Urticarie
11.3 - Eczeme
11.4 - Arsuri, degerături, pistrui, inflamatiile pielii, herpes, celulita,
bătături, panariţiu, negi

11.1.1. Acneea
Este o dermatoză caracterizată printr-o inflamaţie purulentă a folicului
pilo-sebaceu, însoţită de secreţia exagerată a glandelor sebacee.
Acneea vulgară sau poliformă juvenilă apare mai ales la tineri,
începând de la vârsta pubertăţii, prin formarea unor mici puncte brune-
negre, care astupă porii dilataţi ai pielii şi poartă numele de
comedoame. De multe ori leziunile lasă în urmă cicatrice. Un rol
important pentru prevenirea şi tratarea acneei îl joacă îngrijirea
corectă a pielii.

Alte remedii:
Se aplică pe faţă oţet de hrean, sub formă de compresă, timp de 10
minute, zilnic. Oţetul de hrean se prepară din rădăcini mărunţite care
se pun într-o sticlă, peste ele se toarnă oţet de vin sau de fructe până
se acoperă hreanul. Se lasă să stea la temperatura camerei timp de o
săptămână, apoi lichidul se poate utiliza. Nu se strecoară. Se
recomandă ca atât prepararea, cât şi păstrarea acestui oţet să se facă
în vase de sticlă sau de plastic, pentru că, altfel, se oxidează. În cazul
unui ten sensibil, oţetul se diluează cu apă (concentraţia este bună
dacă atunci când aplicăm soluţia se simte o uşoară arsură). Compresa
înmuiată în oţet se pune seara şi se ţine 5-10 minute, apoi se spală
faţa cu apă rece. În general, după primele 7 zile de tratament se văd
efectele. E posibil ca evoluţia acneei să nu fie cea aşteptată, dar
tratamentul se continuă încă 2-3 săptămâni.

Fitoterapie
Urzica - este eficientă în regenerarea organismului şi are efect asupra
sistemului circulator. Datorită acţiunii sale depurative şi diuretice,
ceaiul de urzică elimină toxinele din sânge şi are şi un excelent efect
cosmetic, în curăţirea tenurilor grase, acneice. Se consumă un litru de
ceai pe zi, preparat din o mână de plantă bine spălată la 1 l de apă. Se
strecoară şi se bea rece sau cald, pe parcursul unei zile întregi.
Florile de gălbenele - au efect dezinfectant şi cicatrizant, grăbesc
vindecarea leziunilor şi ajută la refacerea pielii. Se pun două linguri de
plantă la un litru de apă clocotită, se lasă să infuzeze 10 minute, apoi
se strecoară. Se spală faţa cu soluţia obţinută sau se aplică comprese
înmuiate în infuzie pe zonele afectate.
Arpacaşul - este foarte bun pentru astfel de afecţiuni. Se prăjesc 2
linguri de seminţe de arpacaş la foc mediu timp de 10 minute,
amestecând mereu. Se pun apoi seminţele într-un vas, se adaugă 450
ml apă şi se lasă să fiarbă la foc mic încă 10 minute. Ceaiul de arpacaş
este recomandat pentru toate tipurile te ten, fiind un bun remediu
împotriva acneei, pistruilor, negilor, erupţiilor şi afecţiunilor cutanate.
Se poate folosi intern, câte o ceşcuţă de 2-3 ori pe zi, sau extern, sub
formă de comprese.
Vitaminele B, C, E şi mineralele sunt foarte utile şi încetinesc procesul
de îmbătrânire a celulelor. Ele ajută la vindecarea rapidă a leziunilor.
Zincul este, de asemenea, foarte eficient în tratarea acneei. O doză de
50 mg pe zi, timp de 14 săptămâni, poate trata cu succes acneea.
Lămâia - este un excelent exfoliant, deoarece îndepărtează celulele
moarte ale pielii. Poate fi folosită ca atare (se taie rondele subţiri şi se
aplică pe zonele afectate), sau sub formă de suc (se îmbibă un tampon
cu vată cu sucul unui fruct). Înainte de a aplica rondelele sau
compresa, faţa trebuie bine spălată cu un săpun pentru copii.
Se spală tenul cu un decoct, fiert timp de 10 minute, din 2 linguriţe la
300 ml apă, din amestecul de plante: ţintaură, coada-calului, iederă,
pelin, mentă, gălbenele, la care se adaugă 6 linguri de oţet de mere.
Dupa zvântare se tamponează uşor pielea cu tinctură de propolis 15 la
sută. Seara se masează pielea obrazului cu o cremă pe bază de
propolis.

Sfaturi cosmetice utile

În îngrijirea tenului acneic, se recomandă folosirea săpunului pentru
copii, neiritant, de culoare albă şi nu a celui antibacterian, care usucă
pielea.
Săpunurile speciale cu benzoyl peroxid, sulfat de zinc sau vitamina B
se folosesc numai la recomandarea medicului dermatolog.

11.1.2. Furunculoza
Este reprezentată de prezenţa în acelaşi timp a zeci de furuncule mari,
confluate, pe toată suprafaţa organismului. Apare la persoanele cu
imunitate scăzută şi la diabetici.

Fitoterapie
Infuzia de cicoare, rădăcină de brusture şi trei-fraţi-pătaţi are
proprietăţi depurative şi poate fi folosită pentru combaterea
furunculozei şi a acneei. Se prepară din trei linguri de plante la un litru
de apă şi se bea ceaiul, puţin îndulcit, în cursul unei zile.
Făina de in calmează durerile şi ajută la colectarea şi evacuarea
puroiului. Se pun cataplasme din făină de in amestecată cu apă
fierbinte până devine o pastă. Se menţin timp de 2 - 3 ore pe locul
afectat, de preferat calde.
Cataplasmele cu infuzie de muşeţel şi flori de soc ajută la colectarea
furunculului. Se fac băi locale sau se pun comprese dintr-o infuzie
concentrată, călduţă.
Frunzele de nalbă sunt emoliente, datorită conţinutului bogat în
mucilagii. Frunzele se opăresc cu apă şi se aplică peste furuncule.

11.2 Urticaria
Este o afecţiune cutanată caracterizată printr-o erupţie de bubiţe
roşiatice şi este însoţită de mâncărimi intense. Urticaria acută persistă
între 12 - 24 de ore. Este consecinţa ingerării unui medicament, a unei
înţepături de insectă sau a consumării unui aliment. Se manifestă în
mai puţin de 3 ore de la intrarea în contact a organismului cu
alergenul. Cu cât contactul cu acesta este mai frecvent, cu atât
urticaria va fi mai virulentă şi va avea consecinţe mai grave (umflarea
feţei şi, mai rar, a laringelui, astm, scăderea tensiunii, şoc anafilactic).
Urticaria provocată de agenţi fizici (căldură, frig, sudoare, apă, soare)
se manifestă în zonele presate de pantofi, curea.

Fitoterapie
Infuzie de cătină albă care se prepară din 2 linguriţe de fructe zdrobite
peste care se toarnă 500 ml apă clocotită. După 30 minute se
strecoară, iar întreaga cantitate de ceai se bea fracţionat, pe parcursul
unei zile.
Decoctul de stânjenel galben îl puteţi prepara fierbând 2 linguriţe de
pulbere de rizom la o cană cu apă. Lăsaţi totul la macerat timp de 2
ore, după care fierbeţi din nou, timp de 10 - 15 minute, la foc mic.
Strecuraţi şi faceţi spălături locale, folosind o compresă sterilă.
Decoct din rădăcină de brusture, preparat din 15 g pulbere de rădăcină
la 300 ml apă clocotită timp de 30 minute. Se bea o cană pe zi.
Infuzie de coacăz negru, preparată din o linguriţă de plantă la 200 ml
apă clocotită. Se lasă să infuzeze timp de 10 minute. Se beau 2 - 3 căni
pe zi.
Se pun local cataplasme cu infuzie din muşeţel, trei-fraţi-pătaţi şi
păpădie.

Alte remedii:
Se amestecă praf de cuişoare cu apă până se face o pastă, apoi se
aplică pe piele. Efectul se observă imediat.

11.3 Eczemele
O erupţie spontană este, de multe ori, sinonimă cu eczema de contact.
Cauzele apariţiei pot fi purtarea unor bijuterii suflate cu nichel sau
crom sau contactul cu anumiţi alergeni (parfumuri, cosmetice, piele).
Eczema de contact poate fi activă o lungă perioadă de timp sau poate
deveni cronică.

Fitoterapie
Decoctul de afin este folosit în tratarea eczemelor, mai ales a celor
sângerânde. Fierbeţi 1 linguriţă de fructe uscate în 200 ml apă, timp de
15 minute, la foc mic. Lăsaţi la răcit 15-20 minute, apoi strecuraţi.
Aplicaţi cataplasme pe locul afectat, folosind un pansament steril.
Infuzia de gălbenele este, de asemenea, eficientă în tratarea
eczemelor. Se prepară din 2 linguri de flori la 250 ml apă, apoi vasul se
acoperă pentru 30 minute. Ceaiul se strecoară şi se fac băi locale sau
se pun cataplasme.

Aromoterapie
Uleiul volatil de brad se poate administra intern, câte 2 - 4 picături de 3
ori pe zi, în miere şi apă, ceai sau pe un cub de zahăr. Durata
tratamentului va fi de cel mult trei săptămâni.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte
sau băi cu 10 picături în cada de baie.

11.4.1 Arsurile
Sunt leziuni ale ţesuturilor, produse de acţiunea temperaturii ridicate, a
substanţelor chimice, curentului electric, soarelui. Există arsuri cu
diferite grade de gravitate, dar remediile pe care le veţi găsi în
continuare se aplică doar în cazurile uşoare, de hiperemie a pielii
(înroşire) sau a apariţiei de vezicule.

Fitoterapie
Pentru arsuri uşoare este eficient uleiul de cătină. Acesta are rol
cicatrizant şi acţiune regeneratoare a ţesuturilor.
Se mai pot aplica foi de varză albă, bine strivite, care pot regenera
ţesutul bolnav şi ameliora durerea.
Unguentul din muguri de plop este un remediu pe care îl puteţi folosi
cu încredere. Se prepară din 2 linguri de muguri zdrobiţi şi umeziţi cu
puţină apă caldă peste care se adaugă o lingură de alcool şi se lasă la
macerat 1 - 2 zile. Adăugaţi apoi 100 g de untură şi o lingură de ceară
de albine. Fierbeţi amestecul în baie de apă 3 - 4 ore, strecuraţi
produsul obţinut şi amestecaţi bine, până ajunge la consistenţa unei
paste. Se aplică de două ori pe zi, peste arsura bine curăţată în
prealabil.
Uleiul de sunătoare şi de muşeţel se prepară din două linguri din cele
două plante, bine mărunţite şi apoi umezite cu puţină apă peste care
se adaugă 2 linguri de alcool. Se lasă la macerat 24 de ore. Apoi se
toarnă un pahar de ulei de floarea soarelui şi compoziţia se pune la
fiert într-o baie de abur, timp de 3 ore. După ce se răceşte se strecoară
uleiul şi se pune în sticluţe de culoare închisă. Se aplică, în cazul
arsurilor uşoare, peste rana curăţită în prealabil.

Apiterapie
Mierea de albine este cel mai eficient remediu pentru durerile
provocate de arsuri. Rana se spală cu infuzie de muşeţel sau coada
şoricelului, aopi se aplică un strat subţire de miere de albine. După 2 -
3 ore se spală mierea tot cu ceai de muşeţel. Procedeul poate fi aplicat
de două ori pe zi.

Alte remedii:
Tinctura de ceapă
Trei cepe tăiate mărunt se pun la macerat, timp de o săptămână în
100 ml alcool de 80 grade. Înainte de a se aplica pe locul bolnav,
soluţia se agită pentru omogenizare

11.4.2 Degerăturile
Sunt provocate de expunerea corpului neprotejat la acţiunea frigului
timp de peste 12 ore. Sunt mai frecvente la picioare şi se manifestă cu
dureri, înroşirea tegumentului, senzaţia de arsură şi furnicătură. Se pot
complica cu infecţii.
Pentru a trata o degerătură superficială, cea mai bună metodă este de
a încălzi degetele la subsoara sau între pulpe sau de a acoperi părţile
degerate cu mâinile calde ale altei persoane. Pentru degerături mai
severe se recomandă încălzirea părţilor degerate cu apă caldă (40 de
grade Celsius).
Încălzirea cu apă mai caldă de 40 de grade este contraindicată. Se pot
aplica şi comprese călduţe. Este contraindicată ţinerea părţilor
degerate în faţa focului sau a unui încălzitor electric.

Fitoterapie
Se fac băi locale călduţe, se aplică prişniţe şi cataplasme, evitându-se
bandajarea strânsă a părţilor afectate, pentru a nu fi împiedicată
circulaţia sanguină locală.
Flori de gălbenele - infuzie, preparată din 20 g flori la 1 l de apă, pentru
spălături locale sau cataplasme.
Tinctura de gălbenele se prepară din 20 g flori la 100 ml alcool, prin
macerare, timp de 8 zile. Se amestecă 10 ml tinctură cu 100 ml apă
fiartă şi răcită. Se aplică local, sub formă de comprese, pe zonele cu
degerături superficiale.
Băile locale cu ţelină, timp de 10 minute pe zi, grăbesc vindecare şi
calmează durerile. Se fierbe o ţelină cu rădăcină şi frunze într-un litru
de apă, timp de o oră, apoi se fac spălături călduţe cu lichidul obţinut.

Alte remedii:
Unguent camforat - Se prepară din 10 g camfor, 8 g parafină solidă,
100 g vaselină pentru uz extern. Se topesc parafina şi vaselina la
căldură moderată, se adaugă camforul şi se amestecă în continuu,
până când se dizolvă tot camforul. După răcire se poate folosi în
aplicări locale, sub formă de masaje uşoare.

11.4.3 Pistruii
Sunt mici pete pigmentate mai puternic, care apar în general pe faţă,
în zona nasului, pe spate şi braţe. Persoanele cu ten deschis sunt mai
sensibile la acţiunea soarelui, care potenţează apariţia pistruilor.

Oţet de hrean
Se macerează 150 g de rădăcină de hrean ras în 250 ml de oţet. Se
strecoară şi se badijonează regiunea cu pistrui de trei ori pe zi. Se mai
poate aplica local suc de castravete sau de lămiie. Faţa se spală cu
ceai de tei.
Se tamponează pistruii cu suc de pătrunjel sau se masează regiunea
cu câteva frunzuliţe de pătrunjel proaspăt.
În 2 - 3 linguri de ulei de măsline se fierb câteva frunze de spanac, bine
mărunţite, până se înmoaie. Se aplică sub formă de mască, timp de 30
de minute.

11.4.4 Inflamaţiile pielii

Pot fi provocate de contuzii, răni, alte tipuri de boli dermatologice.

Se fierb puţin în ulei lăptuci proaspete. Se pun cataplasme pe piele de

2 - 3 ori pe zi, câte 20 minute.
Se prepară o alifie din 50 g gălbenele, 50 g pătlagină, 25 g pelin, 25 g
rădăcină de tătăneasă. Plantele se fierb în osânză de porc 15 minute.
Se lasă să stea o zi preparatul, iar a doua zi se încălzeşte în baie de
aburi, se strecoară şi se păstrează la rece. Se ung zonele afectate.
Ulei de gălbenuş de ou
Se iau gălbenuşurile de la 2 - 3 ouă fierte tari, se înţeapă cu o
sârmuliţă şi se ţin deasupra unei flăcări de lumânare. La suprafaţa
gălbenuşurilor apar nişte picături. Acestea sunt folosite ca ulei pentru
ungerea locurilor afectate. Se aplică seara, la culcare.

11.4.5 Herpesul
Este o boală a mucoaselor, produsă de un virus filtrant (Herpes
simplex). Apariţia băşicuţelor este precedată de senzaţii de arsură,
mâncărime sau durere. Când apar veziculele cu lichid clar, durerea
dispare, dar acestea se rup repede şi apar pe piele eroziuni care rămân
mult timp până la vindecarea completă.

Fitoterapie
Rădăcina de brusture conţine inulină, săruri de potasiu, un ulei volatil
şi o substanţă cu acţiune antimicrobiană. Se face un decoct
concentrat, din 4 linguri de rădăcină bine mărunţită la o cană cu apă.
Se fierbe timp de 10 minute. Ceaiul poate fi folosit pentru comprese şi
tamponări, de 5 - 6 ori pe zi.

Se ung locurile afectate cu unguent din muguri de plop fierţi în untură

(osânză) şi ceară de albine, timp de trei ore. Se lasă apoi preparatul la
răcit şi se amestecă până la omogenizare. Se unge cu albuş de ou
bătut spumă locul afectat de 5 - 7 ori pe zi.

11.4.6 Celulita
Se pun la macerat într-un vas 30 g boabe de ienupar, 20 g trei-fraţi-
pătaţi, 20 g creţuşcă, 10 g frunze de salvie şi 10 g flori de soc în 750
ml spirt medicinal. Se acoperă vasul şi se lasă timp de 2 săptămâni
într-un loc întunecos şi rece. Se agită preparatul zilnic cu o lingură de
lemn. Se filtrează printr-un tifon curat şi se pune în sticluţe închise la
culoare. În fiecare seară, după duş, se agită recipientul, se umezesc
palmele cu amestecul şi se frictionează abdomenul, coapsele şi
picioarele timp de 10-15 minute. Se repetă zilnic, timp de 4-5
săptămâni. Crăpături dureroase ale călcâielor
O cutie de alifie de gălbenele se amestecă cu o ceapă dată pe
răzătoarea mică. Crema se ţine la frigider şi se ung în fiecare seară
tălpile şi călcâiele, apoi se pun şosete.

11.4.7 Bătături (clavus)

Sunt produse de acţiunea mecanică de frecare sau presare a pielii. Se
manifestă cu o îngroşare a pielii pe locul afectat, fiind foarte dureroase
dacă se localizează pe talpă.

Cataplasme cu usturoi ras, aplicat seara, înainte de culcare. Procedura

se repetă timp de două săptămâni sau până la dispariţia bătăturii.
O ceapă tăiată în două se coace pe o tablă la flacăra de aragaz, apoi se
stropeşte cu oţet de mere. Se aplică pe bătătură, se fixează cu un
pansament şi se ţine timp de 12 ore.
Se unge bătătură cu ulei de ricin, după care se aplică un pansament cu
propolis topit la foc.
Se pune seara, pe bătătură, un pansament cu coajă de lămâie pe care
a rămas şi puţin miez.
11.4.8 Panariţiu
Este o infecţie localizată la degete, de regulă de un agent de tipul
stafilococului sau streptococului. Poarta de intrare este o înţepătură,
tăietură sau rosătură, de obicei în zonele alăturate unghiilor. Se
manifestă prin durere, înroşire a pielii, edem, deformarea degetului şi
senzaţie de arsură. Apoi pielea din dreptul abcesului devine albă.

Se face o cafea tare şi se înmoaie degetele bolnave de 5-10 ori pe zi,

câte 10 minute.
Se bagă degetele într-un vas cu oţet diluat cu apă, dimineaţa, la prânz
şi seara, timp de o jumătate de oră.
Se amestecă bine 3 linguri glicerină, 1 linguriţă miere, o jumătate de
pahar cu apă, o linguriţă amoniac, un vârf de cuţit de borax.
Se frecţionează de 2-3 ori pe zi unghiile cu acestă soluţie.
Se pune o frunză de aloe tăiată peste unghia bolnavă şi se pansează
degetul.
Se îmbibă în tinctură de propolis o compresă şi se pune pe locul
bolnav.

11.4.9 Negii plantari

Au dimensiuni variabile, de la un vârf de ac la o bob de mazăre, sunt
provocaţi de un ultravirus şi se localizaeză de obicei la nivelul
degetelor mâinii.
Se ung şi se frecţionează cu ulei de ricin, de două ori pe zi. După două
săptămâni negul va dispărea.
Se masează cu sare de bucătărie.
Se masează cu coajă verde de nucă.
Se tamponează cu tinctură de rostopască sau se aplică direct pe neg
sucul lăptos, de culoare galbenă, al plantei.

11.4.10 Căderea părului (Alopecia)

Se pregăteşte un decoct din 30 g rădăcini mărunţite de brusture la 1
litru de apă. Se fierbe până scade la jumătate şi se freacă zilnic pielea
capului.
Se amestecă pulbere fină din coada-şoricelului sau pulbere din tulpină
de in cu ulei de măsline. Se freacă zilnic pielea capului cu această
soluţie.
Se aplică pe pielea capului un amestec dintr-o lingură de alcool de 40
de grade şi un gălbenuş de ou crud. După 40 de minute se clăteşte
părul cu apă caldă.
Se prepară o tinctură de ardei iute din 20 g de pulbere de ardei iute şi
100 ml alcool, macerată timp de o săptămână. Se fac frecţii de 2-3 ori
pe săptămână, masând rădăcina părului.
Se amestecă o ceapă rasă pe răzătoarea mică cu o lingură de ulei de
ricin şi 10 ml vitamina A. Zilnic se pun comprese, timp de 5 ore. Se
spală, apoi, părul cu apă caldă.
Se face un amestec din 100 g urzică, 2 linguri oţet şi 500 ml apă, apoi
se fierbe timp de 30 de minute. Se masează pielea capului zilnic, timp
de o săptămână.

Aluniţe, semne din naştere, dereglări de pigment, pete de bătrâneţe

Frunze de cedru sau chiparos se spală, se taie mărunt şi se pun într-o
sticlă închisă la culoare. Se completează cu rachiu de secară şi se lasă
la macerat 10 zile, de preferat la soare. Cu această tinctură se
tamponează locul afectat de mai multe ori pe zi.
Înţepături de insecte
În timpul verii, ţânţarii, albinele, viespile, bondarii, tăunii pot fi, din
cauza înţepăturilor pe care le produc, duşmani sâcâitori ai pielii.
Înţepăturile de albină sau de viespe provoacă o durere ca de arsură,
însoţită de roşeaţă şi mâncărimi de piele, care dispar după 24 de ore.
În cazul mai multor înţepături umflătura este mare, bolnavul prezintă
vărsături, tulburări respiratorii, tremurături, accelerarea pulsului.
Înţepăturile de ţânţar provoacă mâncărimi locale. De la înţepăturile de
păianjen se formează o umflătură dureroasă. Bolnavul prezintă
contracţii musculare şi o stare generală proastă, cu respiraţie greoaie
şi accelerarea pulsului. Persoanele care fac alergie la înţepăturile de
ţânţari, păianjen, căpuşe, albine sau viespi pot intra în şoc anafilactic,
urmat de deces. Pişcăturile de tăun sunt dureroase, rămânând astfel
încă două săptămâni, cu o intensitate mai redusă. Înţepăturile de
căpuşă lasă în urmă o pată roşie, intens colorată în centru, însoţită de
mâncărime. La fel pot înţepa ploşniţele, purecii şi furnicile.

Alte remedii:
Este indicat să se spele locul inflamat cu apă şi săpun, apoi să se aplice
comprese cu apă rece, cu oţet sau cu gheaţă.
Se pot aplica cataplasme cu varză crudă sau pătrunjel, frunze de
busuioc, de mentă sau de pătlagină.
Tinctura de rostopască are acţiune antibiotică asupra unui număr mare
de agenţi patogeni. Extern, se foloseşte sub formă de tamponări şi
masaje în boli de piele, negi, muşcături de insecte şi şerpi.
Durerea va trece mai repede dacă presăraţi puţin amoniac alimentar
peste locul inflamat.
Fărâmiţaţi un cărbune, amestecaţi-l cu apă şi ungeţi cu această pastă
rana, pe care, după aceea, o bandajaţi cu pansament steril. Cărbunele
acţionează mai eficient dacă este menţinut tot timpul umed.

12. Nevrozele

Nevrozele cuprind majoritatea bolilor neinflamatorii ale sistemului

nervos - nevrozele anxioase, nevrozele fobice, nevrozele isterice şi
nevrozele obsesive. Nevroza anxioasă cuprinde o gamă de acuze
pornind de la frică, teamă, angoasă, teroare până la anxietate şi este
cea mai frecventă. Bolnavul are tulburări nervoase cu mişcări
spasmodice, ticuri, delir, se sperie uşor, în special dimineaţa, sare din
nimic, vrea să aibă mereu pe cineva lângă el, pentru că îi e frică să
stea singur, îi este frică de întuneric, nu poate dormi, are halucinaţii.

Fitoterapie
Formula 1 - 1 g flori de gălbenele, 5 g conuri de hamei, 10 g
frunze de rozmarin şi de mentă, 20 g frunze de zmeur, de lămâiţă,
sunătoare sau mur şi 30 g rădăcină de valeriană. Se pun 4 linguriţe din
acest amestec la 600 ml de apă, se prepară ca o infuzie şi se beau 3 -
4 căni pe zi.
Formula 2 - 10 g valeriană, 10 g iarbă mare, 10 g frunze de mentă, 10
g frunze de zmeur şi 10 g frunze de lămâiţă. Se prepară o infuzie din 3
linguri de amestec de plante la 500 ml apă clocotită. Se beau 2 - 3 căni
pe zi, îndulcit cu miere.
Formula 3 - 10 g frunze de trifoi de baltă, 10 g frunze de mentă şi 10 g
rădăcină de valeriană. Se prepară o infuzie din 3 linguri de amestec de
plante la 500 ml apă clocotită. Se beau 2 - 3 căni pe zi, îndulcit cu
miere.
Formula 4 - 10 g flori de tei, 10 g conuri de hamei, 10 g talpa gâştei, 10
g rădăcină de valeriană şi 10 g fructe de păducel. Se prepară o infuzie
din 3 linguri de amestec de plante la 500 ml apă clocotită. Se beau 2 -
3 căni pe zi, îndulcit cu miere.
Formula 5 - 30 g urzică, 30 g muşeţel, 30 g cimbru, 20 g păducel, 40 g
roiniţă, 30 g coada şoricelului, 30 g arnică, 20 g sunătoare, 20 g salvie,
15 g frunze de mur, 15 g flori de hamei, 30 g coada calului şi 20 g
mentă. Se pun 3 - 4 linguri din acest amestec la un litru de apă
clocotită şi se acoperă imediat cu un capac. După 30 de minute ceaiul
se strecoară şi se bea, îndulcit cu miere, pe parcursul întregii zile.
Rădăcina de valeriană (odoleană) este planta cu cel mai puternic efect
de calmare şi relaxare a sistemului nervos. De asemenea, combate
eficient insomniile rebele şi induce o stare de liniştire a întregului
organism. Se poate prepara o ceai slab de rădăcină de valeriană,
mărunţită bine, apoi infuzată cu o cană cu apă clocotită. Se lasă 10
minute, apoi se îndulceşte şi ceaiul se consumă călduţ, seara, înainte
de culcare.
Pentru combaterea stărilor de neurastenie este recomandată cura
combinată cu boabe de ienupăr, cu grâu încolţit şi cu suc de orz verde.
Infuziile din coji uscate de mere, hamei, busuioc, rozmarin sau păducel,
preparate simple sau combinate, din două linguri de plante la două
căni cu apă au rol sedativ asupra sistemului nervos şi de liniştire
pentru persoanele anxioase şi agitate. Se beau câte 2 - 3 căni pe zi.

Aromoterapie
Se pulverizează în camera de dormit, în fiecare seară, esenţă de pin
sau de brad şi esenţă de levănţică.

Băi
Pentru persoanele agitate sunt recomandate băile generale călduţe, în
care s-au adăugat fie 2 - 3 linguri de extract de levănţică, fie 100 g de
ace de pin proaspete.

Apiterapie
Gem de valeriană cu miere
Rădăcina de valeriană se pisează într-o piuliţă sau mojar. Se ia o
linguriţă din praful obţinut, se pune într-un pahar, se adaugă o lingură
de miere şi se amestecă până la omogenizare. Se serveşte imediat, la
persoanele care sunt în timpul unei crize de nervi. Are acţiune
calmantă şi este util şi pentru tratarea insomniilor, asteniilor nervoase,
supraexcitabilităţii sexuale, după şocuri emotive.

Alte remedii:
Extract de mac în vin
100 g seminţe de mac se pun într-un litru de vin roşu şi se lasă la
macerat timp de 10 zile. Se strecoară şi se beau 2-3 linguri seara,
înainte de culcare.
Este bine ca, în afara meselor, să se administreze 50 ml suc de lămâie
amestecat cu 20 g de miere de albine şi un gălbenuş de ou.
În cazul insomniei se pun la macerat de dimineaţa până seara 1-2
linguriţe de nucşoară cu o cană de apă. Beţi preparatul îndulcit cu
miere seara, înainte de culcare.
Decoctul din frunze de salată - 2 căni pe zi.
Tinctura de ovăz - 20 de picături de 2 ori pe zi
Tinctura de usturoi - 10 picături de 3 ori pe zi.
Vinul de salvie sau rozmarin - 10 linguri pe zi, între mese.

13. Nevralgii

Migrena
Foarte vulnerabile sunt persoanele cu vârste cuprinse între 18 şi 33 de
ani. Accesul este însoţit de o durere intensă care pulsează, localizată
într-una dintre părţile capului. De asemenea apare greaţa,
incapacitatea de a suporta lumina şi zgomotele puternice. De multe
ori, debutul durerii este precedat de tulburări vizuale, senzitive şi
motorii. După accesul dureros urmează o stare de somnolenţă şi de
extenuare. Durata migrenei poate fi între patru ore şi două-trei zile. În
acest timp, persoana care suportă atacul migrenei se străduieşte să se
concentreze, dar nu poate, vrea să se întindă în pat, să tragă
draperiile, să doarmă.
În timpul accesului, durerea se poate răspândi în tot capul, apar
frisoanele, senzaţiile de greaţă, vărsăturile. Durerea se poate calma
după ce bolnavul doarme 4-5 ore, chiar şi în timpul zilei. În orice caz,
imediat ce apar semnele unei migrene, trebuie întreruptă orice
activitate, iar bolnavul trebuie să ajungă într-un spaţiu unde se poate
relaxa şi chiar dormi câteva ore.
Se observă o uşurare dacă se aplică ceva cald pe cap, fie un prosop
înmuiat în apă fierbinte, fie o căciulă sau un batic încălzit la calorifer.

Fitoterapie
Levănţica are în compoziţie linalol, geraniol şi ulei volatil, toate cu un
rol esenţial de calmare a sistemului nervos central. Se beau 2 căni de
infuzie pe zi, preparată din o linguriţă de plantă la o cană cu apă
clocotită.
Frunzele de mentă, opărite sau zdrobite cu un pahar, se aplică pe
regiunea dureroasă, timp de 20 de minute, iar procedeul are un efect
de calmare a durerilor intense. Cu acelaşi efect se pot aplica câteva
picături de tinctură de mentă, preparată din 5 g de frunze proaspete
macerate, timp de 2-3 zile în 95 g de alcool concentrat.

Dieta
Se exclud din alimentaţie produsele care conţin tiromină (ciocolată,
cacao, nuci, citrice, fasole, roşii, ţelină, brânzeturi) şi alcoolul.

Aromoterapie
Puneţi 4 linguri din următoarele plante într-un săculeţ de pânză:
levanţică, creţişoară, maghiran, petale şi frunze de trandafir, cuişoare.
Închideţi săculeţul şi puneţi-l în pat, lângă pernă.
Esenţa de cedru, amoniac şi mentă pulverizată în camera de dormit
este, şi ea, utilă.
Uleiul volatil de cedru are efect analgezic, fiind indicat în nevralgiile de
toate tipurile. Se administrează intern 1-2 picături de 3 ori pe zi în
miere cu apă, în ceai sau pe un cub de zahăr.
Extern se pot face inhalaţii cu 10 picături în 100 ml de apă fierbinte,
băi cu 10 picături în cada de baie, se pot pune comprese cu 10 picături
în 100 ml de apă călduţă şi lămpi odorante cu 3-5 picături în 50 ml de
apă.

Masaj
Puteţi încerca să vă masaţi tâmplele cu ulei de ghimbir diluat în sucul
de la 2-3 căţei de usturoi storşi. Masajul este eficient în cazul migrenei
şi al nevralgiei de trigemen.
Aplicaţi pe frunte câteva frunze de varză zdrobite cu un pahar de
sticlă. Înveliţi apoi capul cu un prosop călduţ.
Masaţi pulpele degetelor de la picioare, timp de 5 minute, în fiecare
seară, înainte de culcare.

Alte remedii:
Amestecaţi 5 linguri de oţet de mere cu 5 linguri apă de trandafir.
Frecţionaţi uşor zona dureroasă.
Luaţi după fiecare masă câte o lingură de miere zaharisită, pe care o
ţineţi în gură până se topeşte.
Tonic din aloe cu miere - se iau 750 g de frunze proaspete de aloe de
la o plantă în vârstă de peste 3 ani, neudată timp de 5 zile, se spală
bine şi se toacă mărunt. Se pun într-un vas de sticlă, se adaugă 1 kg
de miere şi 500 ml suc de lămâie şi se amestecă până la omogenizare.
Se acoperă vasul şi se lasă la macerat timp de 5 zile, într-un loc
întunecos, răcoros şi uscat. Se iau 3 linguri pe zi, câte una înaintea
meselor pricipale, timp de o lună. După o lună de pauză cura se poate
relua. Remediul are acţiune tonică, stimulativă, asupra sistemului
nervos şi endocrin.
Se bea un ceai fierbinte în care s-au pus 2-3 vârfuri de cuţit de
nucşoară. Durerea va fi alinată considerabil.

14. Îmbătrânirea

Este un proces fiziologic normal, la nivelul anumitor aparate şi sisteme.

După vârsta de 60 de ani se observă cele mai multe dintre efectele
îmbătrânirii, dar ele pot fi întârziate prin câteva manevre simple.
Renunţaţi la fumat. Ţigara este principalul vinovat de o lungă listă de
afecţiuni ale inimii, plămânilor, ficatului şi ale altor organe, fiind acuzat
şi de scăderea duratei de viaţă a fumătorilor.
Consumaţi cu moderaţie băuturi alcoolice. Alcoolul ajunge în toate
celulele corpului, distruge genele şi afectează ficatul.
Respectaţi programul de somn. Organismul are nevoie de 8 ore de
somn pe zi pentru a-şi repara celulele şi a odihni inima.
Adaptaţi alimentaţia la corp.
Renunţaţi la grăsimile saturate. Încercaţi o dietă de 2 săptămâni fără
carne, fără prăjituri şi îngheţate. Consumaţi cereale integrale, fructe şi
legume şi peşte gras - somon, macrou, sardine, care inhibă activitatea
distructivă pe care radicalii liberi o au asupra celulelor.
Schimbaţi-vă modul de a privi îmbătrânirea. Persoanele care privesc
pozitiv îmbătrânirea trăiesc, în medie, cu şapte ani mai mult decât cei
care sunt îngrijoraţi de înaintarea în vârstă.
O reacţie chimică ce produce îmbătrânirea este procesul numit
glicozilare. Zahărul se leagă de proteină în interiorul celulelor, făcându-
le rigide şi tulburi în loc de limpezi şi elastice. Glicozilarea determină
apariţia cataractei şi rigidizează articulaţiile. Aceasta poate fi scăzută
prin reducerea glucidelor (zahărului) din alimentaţie.
Corpul poate fi menţinut puternic şi elastic prin exerciţii fizice ca
mersul pe jos, înotul şi gimnastica aerobică.

Cura cu argilă
Cura cu argilă, pe care o puteţi folosi de două ori pe an, pentru
detoxifierea organismului şi cura cu grâu încolţit sunt două metode
simple de tratament şi întreţinere pentru persoanele în vârstă, slăbite
de boli sau cu o vitalitate scăzută.
Argila sau lutul este un pământ fin, ale cărui granule au dimensiuni
microscopice şi se găseşte în straturile profunde ale solului. Acest
pământ are, folosit intern şi extern, calităţi medicinale deosebite.
Argila are un rol important în menţinerea stării de sănătate şi de
echilibru a organismului, prin mai multe mecanisme, printre care cel
mai important este acela de detoxifiere. Datorită capacităţii sale de
absorbţie, argila acţionează ca un fel de burete în organism. Se îmbibă
cu toate materiile nocive de pe calea digestivă, materii nocive care
apoi sunt eliminate prin urină şi fecale. Curăţă stomacul, vezica biliara
şi ficatul, intestinele, protejează rinichii şi vezica urinară.
Prepararea se face foarte uşor, o doză obţinându-se dintr-o jumătate
de pahar de apă rece la care se adaugă o linguriţă de argilă. Se lasă să
stea 4-5 ore, după care se poate folosi.
Amestecul cu argilă nu se prepară în vase de metal, plastic sau teflon,
ci numai în vase de porţelan sau lemn.
În primele şapte zile se bea, înainte cu 20 de minute de fiecare masă
numai apa limpede din paharul cu argilă, fără sedimentul de pe fundul
paharului. După o săptămână se bea tot conţinutul paharului,
amestecând apa cu argilă cu o linguriţă, astfel încât să se
omogenizeze. Administrarea se face înainte de masă, fiind luate în
total 1-3 doze pe zi, pe tot parcursul tratamentului.
Durata tratamentului de dezintoxicare este de 21 de zile.
Cura cu argilă pentru tratarea anumitor boli
Atunci cand argila se foloseşte pentru tratamentul unor boli cronice,
doza rămâne neschimbată - o linguriţă de argilă la un pahar de apă,
luându-se zilnic două-trei doze. Perioada de acomodare, în care se bea
doar apa limpede, fără argila de pe fundul paharului, este de doar trei
zile, după care se consumă apa cu argila omogenizată. În funcţie de
tipul bolii, se face cura cu argilă între 10 şi 21 de zile pe lună.
Pe parcursul curei cu argilă se ţine un regim alimentar cu grad redus
de toxicitate, din care se elimină carnea, grăsimile, cafeaua, băuturile
alcoolice, condimentele. Se vor consuma legume, fructe şi zarzavaturi
proaspete, sucuri naturale de legume şi fructe.
Cataplasme cu argilă
Într-un vas de sticlă, de lemn sau de ceramică se amestecă argila cu
apă caldă şi cu cantităţi mici de uleiuri, tincturi sau macerate de plante
până se obţine o pastă densă. Se pun cataplasme pe zonele afectate,
puţin mai mari decât suprafaţa respectivă. Cataplasmele se aplică reci
(pe regiuni inflamate sau pe partea de jos a abdomenului) şi călduţe pe
regiunea ficatului, pe rinichi, pe vezică, pe oase.
Băi de argilă
Pentru o cură se folosesc 10 pungi de argilă (a 1 kg). În prima zi se pun
în cadă 2 pungi de argilă peste care se adaugă puţină apă, până se
înmoaie argila. Apoi se adaugă apa caldă şi se face baie, timp de 20 de
minute.
A doua zi se scoate apa din cadă cu un furtun şi, peste argila rămasă,
se mai adaugă 2 pungi. Se înmoaie, apoi se adaugă apă caldă şi se
face baie. În următoarele 3 zile se procedează la fel. Din a şasea până
în a douăsprezecea zi baia se face practic cu întreaga cantitate de
argilă. Există mai multe tipuri de argilă:
Argila verde conţine hidroxid de fier, Ca, Mg, K şi Mn. Are o mare
putere absorbantă, motiv pentru care este frecvent folosită.
Argila roşie este argilă oxidată, bogată în oxid de fier, se foloseşte în
tratarea anemiilor şi a bolilor de sânge.
Argila galbenă este mai rar utilizată, are o formulă asemănătoare cu
cea verde.
Argila albă are o putere de absorbţie mai scăzută decât cea verde, este
potrivită pentru tratamentul de început cu argilă.
Argila albastră este folosită mai ales în uz intern.
Argila gri este cea mai periculoasă (citotoxică). Poate conţine între 25
şi 75 la sută cuarţ.

Cura cu grâu încolţit

100 de grame de germeni de grâu conţin fosfor (1050 mg%), magneziu
(342 mg%), calciu (71 mg%), vitaminele A, B, E, D, PP, enzime şi
anumiţi hormoni vegetali.
Cura cu grâu încolţit trebuie să dureze mai mult de o lună pentru a-şi
dovedi eficienţa. Efectele maxime se observă după trei luni de la
începerea tratamentului.
Adulţii pot consuma 3 - 6 linguri pe zi, iar pentru copiii cu vârste
cuprinse între 7 şi 14 ani doza este de 1-2 linguri pe zi.
Germenii de grâu se administrează dimineaţa, pe stomacul gol. 100 g
de grâu se spală cu apă rece. Apoi se pun într-un vas şi se acoperă cu
apă. Se aşază într-un loc cald, în bucătărie, şi se acoperă cu un şervet.
După 24 de ore se spală, se dă prin maşina de tocat, pentru a fi
mărunţit, după care se amestecă cu miere.
Grâul încolţit este indicat în întârzierile de creştere la copii, boli de
piele (acnee, eczeme, afecţiuni infecţioase recidivante), îmbătrânire,
îmbătrânire prematură; afecţiuni hepatice, subponderalitate,
tromboflebită, artrită, afecţiuni oculare, afecţiuni respiratorii
recidivante, impotenţă şi sterilitate masculină, amenoree, dismenoree,
anemie, lipsă de calciu şi magneziu, dureri de cap, migrene, insomnie.
Primele efecte care se observă sunt oprirea căderii părului, mărirea
acuităţii vizuale, îmbunătăţirea coordonării mişcărilor, întărirea dinţilor,
înfrumuseţarea pielii, reglarea activităţii nervoase, mărirea vitalităţii.

Alte remedii:
Folosirea curentă a drojdiei de bere are un efect regenerator, care
poate ajuta organismul să rămână tânăr şi în formă. Drojdia conţine nu
numai o mare cantitate de proteine, minerale şi vitamine, ci şi acid
nucleic. Acesta din urmă conduce procesul de formare a celulelor noi,
care le înlocuiesc treptat pe cele deteriorate, iar acest proces întârzie
îmbătrânirea prematură. Persoanele în vârstă pot constata în doar
câteva luni o ameliorare a stării generale şi un surplus de energie.
Pielea devine suplă, tenul se colorează, starea de sănătate se
îmbunătăţeşte. Drojdia de bere poate reface flora intestinală distrusă
de medicamente şi antibiotice. Are acţiune în afecţiuni diverse, precum
enterite, colite şi diaree, ciroză, toate formele de avitaminoză B,
diabet, furunculoză, acnee şi seboree, scleroză în plăci, dar poate fi
folosită şi în caz de osteomielită, pneumonie, gripă sau anemie.
Cura cu drojdie de bere este eficientă dacă este urmată timp de trei-
patru luni. Se administrează de 2-4 ori pe zi, dimineaţa şi seara,
amestecată cu lichide, de preferat după mese. Dizolvată şi băută
înainte de masă taie pofta de mâncare, micşorând numărul de calorii
primite de organism.

15. Alcoolism si tabagism

Alcoolismul este o boală în care o persoană continuă să consume

alcool chiar şi atunci când acesta îi creează probleme de sănătate şi de
familie. Când un alcoolic nu bea, are simptome de renunţare. Începe să
tremure, are frisoane şi halucinaţii.
Efectele de scurtă durată ale alcoolului sunt răspunsuri încetinite faţă
de mediu, scăderea coordonării, alterarea memoriei, vomă, tulburări
de vedere, dificultatea de a merge sau a sta în picioare, pierderea
cunoştintei, coma şi decesul.
Efectele de lungă durată ale alcoolului sunt alcoolismul, pierderea
memoriei, ciroza hepatică, boli de inimă, scurtarea duratei de viaţă.
Dacă o persoană cunoscută prezintă două din următoarele
caracteristici, este posibil să fie alcoolică - bea la o anumită oră, bea
dimineaţa, bea singură, ascunde alcoolul, are pierderi de memorie în
timp ce bea sau după ce a băut, devine furioasă, tristă sau iritată după
ce a băut, se simte vinovată din cauza comportamentului său, evită
prietenii sau activităţile sociale, afectează comportamentul familiei, se
plânge de scădere în greutate şi insomnie, se scuză că bea de nevoie.
Semnele care îi avertizează pe cei din anturajul unui posibil alcoolic că
acesta se confruntă cu boala, deşi el rareori o recunoaşte, sunt
consumul frecvent de alcool pentru a face faţă problemelor zilnice,
evitarea responsabilităţilor casnice sau ale celor de la serviciu,
certurile în familie, lipsa de respect faţă de sine
promisiuni nerespectate de a se lăsa de băut, pierderea memoriei.

Fitoterapie
Cătina albă conţine vitamina C, B1 şi B2, pigmenţi carotidieni, acid
folic, acizi graşi, fitosteroli, fiind o polivitamină naturală. Se face o
infuzie din două linguri de fructe zdrobite la o jumătate de litru de apă
clocotită. Se lasă vasul acoperit 30 de minute, apoi se bea treptat, de-a
lungul întregii zile.
Ceaiul de măceş, preparat din două linguri de fructe zdrobite la un litru
de apă fierbinte, fiert timp de 5 minute şi băut zilnic, este excelent în
cura de dezintoxicare. Este, în plus, un tonic vitaminizant, datorită
conţinutului de vitamine, beta caroten, lecitine şi pectine.
Tinctura de ardei iute, preparată din din 200 g de ardei iute macerat
timp de 7 zile în 100 ml de alcool, este folosită în curele de
dezalcoolizare. Se pun 20 de picături de tinctură în o cană de ceai de
anghinare şi se serveşte imediat.

Apiterapie
Se administrează câte 6 linguriţe de miere din 30 în 30 de minute
dimineaţa, apoi, după fiecare masă, câte 4 linguriţe, timp de o
săptămână. Se continuă apoi cu administrarea a 2 linguriţe de miere în
fiecare dimineaţă, timp de o lună.

Presopunctură
Masaţi punctul Colţul Peştelui situat pe palmă, la baza degetului mare,
prin tonifiere, timp de 5 minute.
Masaţi punctul Valea Adunării situat la un deget deasupra urechii prin
tonifiere.
Strângeţi puternic vârful nasului sau masaţi zona din jurul ombilicului.

Alte remedii:
20-30 de frunze de dafin opărite cu o cană de apă şi lăsate la infuzat
20 de minute sunt un vomitiv şi antitoxic redutabil. Se bea dintr-o dată
întreaga cantitate preparată, având un efect de eliminare foarte
prompt. Infuzia se foloseşte pentru persoanele aflate în stare de beţie
avansată.

Tabagismul Este o intoxicare cronică cu nicotină şi poate produce

tulburări cardiace, simptome de neurastenie, tremurături, inflamaţie a
căilor respiratorii, bronşite, cancer pulmonar.

Fitoterapie
Pătrunjelul se foloseşte în tratarea tabagismului, datorită compoziţiei
frunzelor şi rădăcinilor sale, bogate în săruri minerale - sodiu, potasiu,
calciu, fosfor, fier şi vitamine A, C, B1, B2. Rădăcina mărunţită foarte
bine şi amestecul de frunze, rădăcină şi seminţe, foarte bine măcinate,
se administrează înainte de mese, amestecat cu puţină apă caldă.
Mai puteţi consuma 20-30 g de frunze de pătrunjel proaspete pe zi,
atunci când aveţi tendinţa de a vă aprinde o ţigară. În plus, pătrunjelul
face să dispară şi mirosul urât al gurii.
Dacă sunteţi nervos din cauză că încercaţi să vă lăsaţi de fumat,
mestecaţi câteva flori de muşeţel când simţiţi nevoia să fumaţi.
Ceaiul de mentă este util în special pentru cei care suferă de palpitaţii
după ce s-au lăsat de fumat.
Mestecaţi un fragment mic de rădăcină de obligeană, ori de câte ori
simţiţi nevoia să aprindeţi o ţigară.
Alte remedii:
Faceţi un amestec de flori de soc, păpădie, trei-fraţi-pătaţi şi cicoare, în
părţi egale. Se prepară infuzie dintr-o lingură de amestec la o cană cu
apă, se îndulceşte şi se beau 2-3 ceşti zilnic, din care una seara,
înainte de culcare.
Amestecaţi câte 10 g de flori de tei, fructe de păducel, talpa-gâştei,
conuri de hamei şi rădăcină de valeriană, în părţi egale. Preparaţi un
decoct din o lingură de amestec la 250 ml apă, fierbeţi timp de 5
minute, apoi luaţi de pe foc şi lăsaţi vasul acoperit, încă 15 minute. Se
strecoară, se îndulceşte cu miere şi se bea câte o cană, atunci când se
simte nevoia de ţigară.

Procedee de preparare

Pentru a obţine efectul maxim al substanţelor care se găsesc în

plantele medicinale se pot utiliza diferite procedee de preparare, cum
ar fi infuzia, decoctul, maceratul. Tehnica se bazează pe extracţia
principiului sau grupului de principii active folosindu-se dizolvanţi ca
apa, vinul, alcoolul, oţetul sau uleiul. Împreună cu principiul activ al
plantei se extrag şi unele substanţe secundare, care au proprietatea
de a mări efectul terapeutic al plantelor.
Infuzia (ceaiul) este forma cea mai simplă şi mai utilizată de a extrage
substanţele active din plantele medicinale. Infuzia se obţine din
menţinerea plantei medicinale în contact cu apă clocotită timp de 15
minute. Într-un vas smălţuit sau de porţelan se pun 1 - 2 linguriţe din
planta mărunţită, peste care se toarnă 250 ml de apă clocotită. Vasul
se acoperă şi se lasă 15 minute. După aceea ceaiul se strecoară şi se
îndulceşte. Unele plante se prepară numai prin infuzie, deoarece prin
fierbere principiul lor activ poate dispărea. Este cazul florilor de
muşeţel, de tei, al frunzelor de mentă sau de roiniţă.
Decoctul este procedeul prin care planta se amestecă cu cantitatea
indicată de apă rece, apoi produsul se fierbe un anumit timp. Decoctul
se strecoară fierbinte şi se completează cu apă caldă, cât este necesar.
Frunzele, florile şi planta întreagă se fierb 10 - 15 minute, iar cojile şi
rădăcinile se fierb 30 - 40 de minute. După fierbere decoctul se
strecoară. Prin decoct se prepară plantele a căror consistenţă este
lemnoasă.
Maceratul se foloseşte la prepararea extractelor apoase, vinurilor,
tincturilor şi oţeturilor medicinale, pentru că unele principii active se
extrag printr-un contact mai îndelungat cu dizolvantul.
Unele plante, ca rădăcina de nalbă sau seminţele de in, se prepară
numai prin macerare cu apă rece, fără a se fierbe.
Plantele mărunţite ce urmează a fi macerate cu apă se spală în
prealabil. Maceratul se prepară cu apă la temperatura camerei (15 - 25
de grade). În timpul extragerii, lichidul se agită de câteva ori. După
trecerea timpului indicat, maceratul se strecoară prin tifon. Preparatul
se consumă în timp de 24 de ore şi se păstrează la rece, în sticle de
culoare închisă.
Cataplasma este un preparat de consistenţă moale, care se obţine din
plantă măcinată, amestecată cu apă până se formează o pastă.
Această pastă se pune între două bucăţi de pânză şi se aplică pe locul
afectat. Cataplasmele se pot realiza cu apă rece (cataplasma de
muştar) sau cu apă fierbinte (cataplasma de in).
Tinctura se obţine prin tratarea plantelor mărunţite cu alcool de diferite
concentraţii. Tincturile sunt soluţii extractive alcoolice, mai concentrate
în principii active decât infuziile. Se administrează intern, în puţină apă
sau ceai sau pe zahăr.
Siropurile sunt soluţii extractive apoase la care se adaugă zahăr (640 g
de zahăr la 360 ml de lichid). În general siropurile se prepară dizolvând
zahărul într-o soluţie ce conţine substanţele active ale plantei. Apoi
preparatul se fierbe în baie de abur sau direct pe foc, conform timpului
indicat în reţetă. Siropurile se prepară în vase smălţuite. Se strecoară
fierbinţi prin tifon, direct în sticle uscate, de capacitate mică. Dopurile
se fierb în prealabil şi se fixează imediat ce sticlele au fost umplute.
Apoi se păstrează la rece.
Vinurile se prepară prin macerarea plantelor mărunţite, folosindu-se 30
- 40 g de plantă pentru un litru de vin vechi de bună calitate.
Macerarea se face la temperatura camerei. După 7 - 8 zile se
strecoară. Se lasă 24 de ore, apoi se filtrează printr-o pânză deasă sau
printr-un filtru de hârtie. Se adaugă zahăr după gust şi se completează
cu vin până la un litru.
Oţeturile aromatice se prepară prin macerarea plantelor mărunţite cu
oţet de vin, la temperatura camerei, timp de 7 - 8 zile. După trecerea
acestui timp întregul conţinut se strecoară printr-o pânză deasă, apoi
se completează cu lichid. Pentru prepararea oţeturilor aromatice se
folosesc plante în proporţie de 5 - 10 g la 100 ml de oţet. Se
întrebuinţează numai extern.
Uleiurile medicinale se obţin prin macerarea plantelor în ulei, timp de 4
- 6 săptămâni. Peste plantele mărunţite se adaugă ulei la temperatura
camerei (este mai indicat cel de porumb sau de măsline). Sticla se ţine
într-un loc răcoros şi întunecat, astupată cu un dop de plută. O dată la
2 - 3 zile se agită preparatul, iar după 3 săptămâni se strecoară. Se
păstrează în sticle de culoare închisă, ferite de căldură sau lumină.
Inhalaţiile se obţin din plante medicinale aromatice sau din uleiurile
extrase din plante. Peste planta mărunţită sau uleiul volatil, puse într-
un vas smălţuit sau de porţelan, se toarnă apă fierbinte. Vaporii de apă
antrenează uleiul volatil care este inhalat odată cu aceştia, acţionând
la nivelul căilor respiratorii.
Băile din plante medicinale sunt utilizate în scop terapeutic. Se obţin
fie prin turnarea unei infuzii concentrate în apa de baie, fie prin
introducerea plantelor mărunţite, puse într-un săculeţ de tifon, direct în
apă.
Mierea si sanatatea

de Vlad T. Popescu
Folosita ca aliment timp de mii de ani, mierea si-a dovedit din plin
calitatile terapeutice si nu exista cultura în care sa nu fi aparut vorbe
de duh legate de tineretea vesnica pe care ea o ofera consumatorilor
ei.
În plus, mierea este doar o parte a unui complex de produse ale
stupului, terapiile ancestrale folosind pe larg si polenul, propolisul,
ceara, laptisorul de matca, veninul, pentru mentinerea sanatatii.

Avertisment
Persoanele bolnave de diabet NU vor consuma miere si produse din
miere decât sub îndrumarea medicului!
Copiii sub un an NU vor consuma miere! Mierea poate fi o sursa
potentiala de spori de Clostridium botulinum, care nu afecteaza tinerii
si adultii cu o microflora intestinala normala, dar care poate declansa
botulismul infantil la unii copii sub un an.

Mierea si celelalte produse ale stupului

De ce este mierea atât de bogata în principii curative? Pentru ca este
esenta lumii vegetale! Se spunea "sa curga lapte si miere". Laptele, sa
nu uitam, este produsul complex destinat dezvoltarii organismului
mamiferelor si aliment unic pentru primul stadiu de viata al acestora.
În mod asemanator, mierea provine din zaharul natural acumulat de
plante pentru a forma fructul. Amândoua vin astfel din grija lumii
animale sau vegetale pentru perpetuarea speciei, sunt sustinute de
acest instinct fundamental al vietii si, consumându-le, beneficiem de
grija întregii naturi pentru descendentii ei.
Plantele absorb prin radacinile lor apa din sol, în fapt o solutie de
nitrati, fosfati, carbonati, apoi aceasta "seva" este supusa în frunze
procesului de fotosinteza, rezultând hidrati de carbon, zaharoza. În
perioada de înflorire, zaharurile care constituie nectarul sunt secretate
de glandele aflate în flori. Elaborarea nectarului are loc în momentul în
care se deschid sacii cu polen, insectele în general si albinele în special
participând la polenizarea plantelor atunci când trec din floare în floare
adunând nectarul.
Adus în stup în gusa albinelor culegatoare, nectarul este o solutie
suprasaturata de zaharoza, maltoza, melitoza si alte polizaharide.
Albinele prelucratoare transforma aceste polizaharide în monozaharide
printr-un proces de hidrolizare, rezultând mierea cruda, care mai
contine înca procente mari de apa. Invertaza secretata de glandele
faringiene actioneaza asupra mierii când aceasta este trecuta din gusa
în gusa, apa este eliminata si rezulta mierea coapta.
Din continutul mierii ne putem face si o idee preliminara asupra
calitatii ei curative. Zaharurile cele mai însemnate din miere sunt
glucoza (28-37%), fructoza (37-39%), zaharoza (0,5-1,3%), maltoza (5-
11%). Când glucoza depaseste cantitativ fructoza, mierea este mai
putin dulce si cristalizeaza usor.
O serie de acizi organici, precum acidul formic, se afla si ei în
componenta mierii, dându-i acesteia un caracter usor acid. Datorita
continutului de acid citric si malic, mierea florala este superioara celei
de mana. Acesti acizi asigura buna pastrare a mierii, având caracter
bactericid.
Substantele minerale sunt si ele prezente în miere, în proportii ce
depind de plantele din care a fost extras nectarul si de solul pe care
acestea traiau. Bor, mangan, nichel, litiu, potasiu, fosfor, staniu, cupru,
dar si oligoelemente ca bariu, beriliu, vanadiu, germaniu. În special
mierea de mana este bogata în minerale.
Numeroase vitamine sunt si ele prezente în miere. B1 - tiamina, B2 -
riboflavina, B5 - niacina, acidul pantotenic, B6 - piridozina, B12, dar si
vitaminele A, c, D si acidul folic.
În mierea florala, provenind din glandele faringiene si salivare ale
albinelor dar si din nectarul multor plante medicinale, sunt prezente
substante active biologic, antibiotice.
Aroma mierii este datorata aminoacizilor din nectar.

Mierea de mana
Seva anumitor plante este folosita de insectele din familia Afidelor,
care retin din ea substantele azotoase si elimina substantele
zaharoase. Afidele traiesc pe numeroase specii de plante, dar mai ales
pe conifere. Albinele ling zaharurile eliminate de pe frunzele populate
de aceste insecte. Culoarea închisa a mierii de mana se datoreaza
concentratiei ridicate de substante minerale, care îi confera si o mai
mare vâscozitate.

Pastrarea mierii
Dupa extragere, mierea este fluida, dar, cu timpul, în masa ei începe
un proces de cristalizare. Este gresit sa refuzam mierea zaharisita
banuind ca este îndoita cu zahar. Singura care trebuie sa ramâna fluida
un timp îndelungat este mierea de salcâm.
Antibioticele sunt extrem de sensibile la lumina soarelui, de aceea
mierea trebuie pastrata în vase închise si la adapost de lumina. De
aceea nu este bine sa cumparam miere care a stat mult timp în soare,
pe marginea soselei.
Încalzirea mierii favorizeaza de altfel si aparitia hidroximetilfurfurolului,
care depreciaza mierea.
Datorita aciditatii ei, în contact cu tabla de zinc sau de fier, mierea
formeaza compusi toxici, deci nu este bine sa fie pastrata în astfel de
recipienti.
Polenul
Graunciorii de polen sunt celule sexuale masculine, organul de
reproducere mascul al plantelor superioare. Un rol deosebit în
compozitia polenului îl au enzimele care accelereaza si regleaza
procesele vitale. Polenul este astfel cel mai important element de
crestere pentru albine, dar si pentru refacerea tesuturilor uzate.
Este adus în stup tot de culegatoare, la ore la care umiditatea
atmosferica este ceva mai crescuta, dimineata si spre seara.
Dupa culoare, ne putem da seama de planta din care provine: albastrui
de la nalba, rosu de la par, piersic, castan, galben-auriu de la alun si
papadie, mov de la coriandru, negru de la mac, cenusiu de la soia,
galben deschis de la floarea soarelui.
Nu trebuie sa ne mire ca polenul pus în vânzare este multicolor,
deoarece albinele nu culeg polen doar de la o singura planta, asa cum
fac cu mierea, ci prefera diversitatea.
Polenul este alcatuit din proteine, aminoacizi liberi, acizi grasi,
vitamine, microelemente, hidrati de carbon, vitamine si antibiotice.
Pentru albine, polenul mai vechi de un an este mai putin eficient, au
observat prisacarii, deci si pentru om ar fi bine sa fie consumat polen
proaspat.

Pastura
Polenul disponibil, neconsumat în stare proaspata, este depozitat si
sufera transformarea în pastura, fiind supus unei fermentatii lactice.

Propolisul
Secretat mai ales de mugurii plopului, dar si de cires, prun, brad,
piersic, castan, pin, propolisul este si el cules de un numar restrâns de
albine culegatoare. Rasinos, cleios, insolubil în apa, dar usor solubil în
alcool, colorat de la galben la verde închis, dar si rosiatic si chiar
negru, este cules mai ales în lunile august si septembrie.
Albinele îl prelucreaza cu ajutorul poleinei, învelisul graunciorului de
polen, care este regurgitata în amestec cu saliva încarcata de
antibiotice, care sunt astfel încorporate în propolis.
Continând numeroase antibiotice, este folosit de albine pentru
îndepartarea din stup a agentilor patogeni. Substantele balsamice
continute, aldehidele aromatice si uleiurile eterice, sunt degajate si
purifica atmosfera din stup.
Efecte constatate:
- antimicrobian (distruge bacteriile si virusii)
- antiparazitar (anihileaza Giardia si Trichomonas)
- antiinflamator, cicatrizant si regenerant
- antioxidant
- antitumoral si radioprotector
- imunomodulator (stimuleaza producerea de anticorpi, crescând
rezistenta corpului la boli)
- bronhodilatator (permitând eliminarea secretiilor), de unde
eficacitatea în tratarea afectiunilor respiratorii, astm, bronsita, stari
gripale

Laptisorul de matca
Laptisorul este produsul unor glande ale albinelor doici si este destinat
hranirii larvelor în primele trei zile, indiferent de casta din care fac
parte, si constituie hrana matcii pe tot parcursul vietii acesteia.
Laptisorul este un derivat al polenului ingerat. În compozitia lui intra
proteine, lipide, vitamine, antibiotice, hidrati de carbon si acizi nucleici.
Având un rol determinant în metabolismul larvelor si în sustinerea
efortului matcii, laptisorul de matca poate fi considerat cel mai hranitor
produs al stupului.

Veninul
Destinat dusmanilor stupului, contine substante neurotoxice si
corozive, ca acidul fosforic, acid formic, histidina, fosfataza D cu rol de
hemolizant si melitina, care produce inflamarea tesutului în care a fost
injectat veninul.
Prin definitie, veninul este o substanta toxica, cu efect nociv. În doze
terapeutice, acelasi venin poate avea efecte benefice, mai ales ca
antiinflamator, motiv pentru care este folosit în tratamentul
reumatismului.

Ceara
Albinele construiesc din ceara celulele fagurilor, în care sunt adapostite
larvele sau rezervele de miere. Ceara este produsa de glande
abdominale în pelicule translucide, incolore. Cu ajutorul picioarelor
posterioare, aceste pelicule sunt desprinse, aduse în gura pentru a fi
mestecate, apoi lipite pentru a alcatui celule perfecte ale fagurilor.
Ceara nu este, deci, un produs de origine vegetala, ci o secretie a
albinei.
Este utilizata pentru diverse tratamente cosmetice.

Mierea ca factor terapeutic

Mierea a fost mentionata ca medicament înca din cele mai vechi
timpuri. Biblia, Coranul, Talmudul contin si ele referinta de acest gen.
În majoritatea cazurilor, era administrata ca panaceu universal, de la
tratamentele împotriva calvitiei, la solutii contraceptive si îngrijirea
plagilor. Efectul era sporit prin includerea de plante si seminte de
plante medicinale.
Mierea este si azi o prezenta în medicina populara, fiind utilizata
pentru tratarea afectiunilor cailor respiratorii superioare, pentru
ulcerele pielii, pentru afectiuni gastrice.
La începutul secolului XX, oamenii de stiinta au început sa analizeze
efectul antimicrobial. Introducerea pe scara larga a antibioticelor a
facut sa scada o vreme interesul fata de proprietatile curative ale
mierii. În ultimele decenii, o data cu cresterea interesului fata de
medicina alternativa, naturista, si în fata succesului evident al
tratamentului cu miere si produse derivate, studiile au continuat.
Hipocrate (460-357 î.Hr.) - îngrijirea ranilor
Celsius (cca. 25 d.Hr.) - laxativ, tratarea diareelor, a racelilor si a bolilor
de ochi
Grecia si Roma antica - antiseptic pentru rani si ulcere ale pielii
Aristotel (384-322 î.Hr.) - boli de ochi si rani
Dioscorides (cca. 50 d.Hr.) - ulcere, arsuri de piele, inflamatii ale
gâtului
China antica - abcese, calvitie, rani inflamate, conjuctivite, infectii ale
cailor respiratorii

Activitatea antimicrobiala
Oxidarea enzimatica a glucozei este principalul factor antimicrobian.
Alti factori sunt mediul acid, continutul redus de proteine, vâscozitatea
care limiteaza dizolvarea oxigenului si continutul redus de apa.
Continutul redus de apa nu ofera conditii bune pentru dezvoltarea
bacteriilor. Aciditatea inhiba factorii patogeni. Prezenta crescuta a
ionilor metalici, a acidului ascorbic si a catalazei reduce activitatea
antimicrobiala.
A fost demonstrat stiintific efectul asupra Escheridia coli si
Staphyloccocus aureus, dar si asupra altor bacterii gram pozitive sau
gram negative:

Infectii cauzate de bacterii care sunt sensibile la activitatea

antibacteriala a mierii Infectia Agent patogen
Anthrax Bacillus anthracis
Difteria Corynebacterium diphtheriae
Diareea, septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor Escherichia coli
Infectii ale urechii, meningite, infectii respiratorii, sinuzite Haemophilus
influenzae
Pneumonia Klebsiella pneumoniae
Meningita Listeria monocytogenes
Tuberculoza Mycobacterium tuberculosis
Septicemia, infectii urinare, infectii ale plagilor Proteus species
Muscaturi infectate de animale Pasteurella multocida
Infectii urinare, infectii ale plagilor Pseudomonas aeruginosa
Diareea Salmonella
Septicemia Salmonella cholerae
Febra tifoida Salmonella typhi
Infectii ale plagilor Salmonella typhimurium
Septicemia, infectii ale plagilor Serratia marcescens
Dizenteria Shigella
Abcese, infectii ale plagilor Staphylococcus aureus
Infectii urinare Streptococcus faecalis
Carii dentare
Infectii ale urechii, meningite, pneumonia, sinuzita Streptococcus
pneumoniae
Febra reumatica, infectii ale urechii, infectii ale plagilor Streptococcus
pyogenes
Holera Cholera

Ulcere, gastrite, diaree

Utilizarea mierii ca tratament pentru ulcere si gastrite vine din traditia
populara. Descoperirea rolului Helicobacter pylori în ulcer i-a condus pe
cercetatori la explicarea efectului terapeutic prin efectul antibacterian.
De asemenea, mierea protejeaza mucoasa gastrica prin stimularea
fluxului sanguin, prin efectul antiinflamator si prin stimularea cresterii
celulelor epiteliale. În plus, ca si glucoza, mierea ajuta absorbtia
sodiului si a apei.

Candidoze
Infectia vaginala provocata de Candida albicans poate fi tratata cu
ajutorul mierii, efectul acesteia fiind comparabil cu al antimicoticelor
din farmacii. Se utilizeaza distilatul de miere.

Micoze
Micozele sunt datorate ciupercilor dermafite (Deuteromycontina), sunt
extrem de comune dar foarte greu de tratat. De cele mai multe ori, ele
se asociaza cu infectii bacteriene. Proprietatile antimicrobiene ale
mierii au efect asupra ambelor infectii.

Probleme oftalmologice
Conjunctivitele si cheratitele, arsurile, sunt sensibile la tratamentul cu
miere.

Tratarea ranilor
Ranile beneficiaza atât de efectul antimicrobial cât si de suportul oferit
de miere pentru refacerea tesuturilor. Nu se trateaza cu miere ranile
asociate varicelor.

Proprietati ale mierii Efecte clinice Cauze

Activitate antimicrobiana Sterilizarea ranii, inhibarea factorilor
patogeni, îndepartarea mirosurilor neplacute, bariera împotriva
contaminarii Aciditatea, stimularea sistemului imunitar, actiunea
agentilor antimicrobieni
Activitatea antiinflamatorie Reducerea durerii, reducerea edemelor,
reducerea exfolierii Suprimarea procesului inflamator prin eliminarea
radicalilor liberi de catre antioxidanti
Stimularea vindecarii Ajuta la sinteza colagenului, la cresterea
celulelor, creste fagocitoza Creste aportul de oxigen, curata rana de
reziduuri, hraneste celulele

Pentru tratarea ranilor utilizati miere de provenienta controlata,

pastrata în conditii optime. Mierea trebuie sa fie în contact direct cu
rana. Cel mai bine este ca mierea sa fie aplicata pe un suport de
pansament antiaderent cu ochiuri suficient de mari ca sa permita
trecerea mierii. Pansamentele trebuie schimbate des deoarece mierea
va fi spalata de exudatul din rana.

Arsuri
Prin vâscozitatea ei, mierea protejeaza arsurile de infectii, sterilizeaza
ranile si grabeste vindecarea. Se utilizeaza miere neprocesata,
nediluata.

Bibliografie selectivă
1. Virgil T. Geiculescu, Bioterapie, Editura Stiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1986
2. Acad. Theodor Burghele şi colaboratorii, ABC-ul sănătăţii,
Enciclopedie Medicală Populară, Editura Medicală, 1964
3. Farm. Maria Alexandriu-Peiulescu şi Ing. Horia Popescu, Plantele
medicinale în terapia modernă, Editura Ceres, Bucureşti, 1978
4. Dr. Nic. N. Mihăilescu, Mierea şi sănătatea, Editura Ceres, Bucureşti,
1977
5. Ovidiu Bojor, Mircea Alexan, Plantele medicinale şi aromatice de la A
la Z, Bucureşti, 1983
6. Ileana Serbănescu-Berar, Condimente şi sosuri dietetice, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1988