Sunteți pe pagina 1din 17

ACATISTUL MAICII DOMNULUI

PREACINSTITA EGUMENĂ A MĂNĂSTIRILOR


DIN TOATĂ LUMEA

După rugăciunile începă toare:

Condacele şi Icoasele
Condacul 1
Celei alese de la întemeierea lumii, Preasfintei Fecioare,
Nă scă toarea de Dumnezeu, ca celeia ce cu adevă rat a
nă scut pe Iisus Hristos Mâ ntuitorul şi Domnul nostru, ca
Stă pâ nă a toată lumea, care mult iubeşte neamul cuvioşilor
lui Hristos şi care ia sub acoperămâ ntul ei cel stă pâ nitor
sfintele mă nă stiri, îi aducem câ ntări de laudă . Iar tu,
Preacinstita Egumenă a mă nă stirilor, pă zeşte-ne şi ne
mâ ntuieşte, ca să-ţi strigă m: Bucură-te, Preasfântă

18
Născătoare de Dumnezeu, Egumenă a mănăstirilor din toată
lumea!

Icosul 1
Îngeri în trup fiind toţi cuvioşii părinţi şi cuvioasele
maici, care din veac au stră lucit întru sfinţenie pe calea
ortodoxiei, au pă şit la locaşurile cereşti sub stră lucirea
cinstitei şi de viaţă fă că toarei Cruci a lui Hristos, au
stră bă tut calea pămâ ntească , valea plâ ngerii şi a durerii,
sub Acoperă mâ ntul stă pâ nitor al Maicii Domnului nostru
Iisus Hristos, Egumenă a vieţii monahale, căreia împreună
cu aceştia cu bucurie îi cântă m:
Bucură-te, Preacinstita Egumenă a mă nă stirilor;
Bucură-te, nă dejdea mâ ntuirii noastre;
Bucură-te, pă zitoarea Muntelui Athos;
Bucură-te, bucuria şi slava celor ce-L urmează pe
Hristos;
Bucură-te, dumnezeiască mâ ngâ iere a pustnicilor;
Bucură-te, că prin mijlocirea ta oamenii se mâ ntuiesc;
Bucură-te, că prin rugă ciunile tale lumea se sfinţeşte;
Bucură-te, cea întru Dumnezeu Stă pâ na limbilor
nenumă rate;
Bucură-te, călă uzitoare spre lă caşurile raiului;
Bucură-te, începutul bun şi sfâ rşitul slă vit al vieţii
tuturor sfinţilor;
Bucură-te, curgerea dumnezeiască a bucuriei sfinte;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 2-lea
18
Vă zâ nd îngreunată calea mâ ntuirii pentru toţi cuvioşii
Să i, Domnul nostru Iisus Hristos a binevoit şi a
binecuvâ ntat-o pe Maica Sa să -şi întindă dumnezeiescul
Acoperă mâ nt al egumeniei peste toate mă nă stirile
Sfâ ntului Munte Athos şi peste toţi monahii şi monahiile
din toată lumea care caută mâ ntuire, ca vă zâ nd aceasta, toţi
cei ce se mântuiesc întru cuvioşie şi sfinţenie, neîncetat să -I
câ nte Mâ ntuitorului şi Dumnezeului nostru, cu mulţumire
şi credinţă : Aliluia!

Icosul al 2-lea
Avâ nd minte dumnezeiască toţi preacuvioşii pă rinţi şi
preacuvioasele maici, din tot sufletul au iubit slava
cerească , iar lumea aceasta cu toate lucrurile ei au
dispreţuit-o, urmâ nd numai lui Hristos, că lă uziţi de-a
pururea de Fecioara Egumenă cerească pe care, vă zâ nd-o
prin credinţă în chipul icoanelor ei sfinte, cu umilinţă o
mărim aşa:
Bucură-te, mijlocitoarea mâ ntuirii noastre;
Bucură-te, bucuria noastră în viaţa aceasta şi în cea de
apoi;
Bucură-te, a tuturor mă nă stirilor minunată ziditoare;
Bucură-te, iconoama milostivă a obştilor că lugă reşti;
Bucură-te, floarea înfloririlor dumnezeieşti;
Bucură-te, bucuria învierii a toată lumea;
Bucură te, podoaba monahismului ortodox;
Bucură-te, Maică a Mâ ntuitorului nostru;
Bucură-te, că L-ai nă scut cu trupul tă u pe Biruitorul
iadului;
Bucură-te, că pe Athos ai plantat gră dină duhovnicească ;
Bucură-te, că ai că lă uzit la rai pe cei ce tră iau în cuvioşie;
18
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 3-lea
Puterea Celui de sus umbreşte pe toţi cei ce tră iesc în
cuvioşie, sfinţenie, dreptate, şi care au fugit la sfintele
mă nă stiri, iar acolo în chipul îngeresc au luat jugul cel lin al
lui Hristos, ducâ nd întru sfinţenie toată viaţa lor, câ ntâ nd
neîncetat către Dumnezeul cel întreit: Aliluia!

Icosul al 3-lea
Avâ nd dorinţă mare de mâ ntuire mulţimea cuvioşilor şi
a cuvioaselor, să vâ rşeşte acum sub scutul minunat al
dumnezeieştii egumenii a Maicii lui Dumnezeu, faptele
mâ ntuirii în mă nă stirile vieţii de obşte, în lavre, în schituri,
în chinovii, în chilii, în peşteri şi în toată lumea ortodoxă ,
câ ntâ ndu-i celei ce stră luceşte între sfinţi, cu laudă , unele
ca acestea:
Bucură-te, că din mijlocul lumii celei rele ne aduni;
Bucură-te, ziditoare duhovnicească a mâ ntuirii noastre;
Bucură-te, că mâ ntuirea neamului celui că zut al lui Adam
prin tine a venit;
Bucură-te, că ai nă scut pe Mâ ntuitorul Iisus în chip
negră it;
Bucură-te, preacinstit chip al că lugă riei sfinte, care şi pe
noi ne mâ ntuieşti;
Bucură te, neprihă nită Egumenă a cinului că lugă resc;
Bucură-te, biruinţa credinţei ortodoxe şi tă ria cea
duhovnicească ;
Bucură-te, Maica Domnului şi după dar şi a noastră ;
Bucură-te, că eşti că tre toţi sfinţii binevoitoare;
18
Bucură-te, uşa milostivirii pentru cei ce se că iesc;
Bucură-te, nă dejdea celor ce cu Domnul tră iesc;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 4-lea
Pă ră sind viforul valurilor iubirii de păcate, cuvioşii
părinţi şi cuvioasele maici au iubit mai mult calea spinoasă
a mâ ntuirii, tră ind în suferinţe şi lipsuri de tot felul pentru
Împă ră ţia lui Dumnezeu cea cerească , împodobind cu viaţa
lor plăcută lui Dumnezeu multe pă rţi ale lumii, unde au
întemeiat sfintele chinovii obşteşti pentru mâ ntuire,
pururea câ ntâ ndu-I lui Hristos, Dumnezeul nostru: Aliluia!

Icosul al 4-lea
Auzind cuvintele sfinte ale lui Hristos din Evanghelie,
aleşii cerului au urâ t toate cele deşarte ale lumii acesteia şi
avâ nd pe Egumena cea milostivă acoperitoare a toate
sfintele mă nă stiri din toată lumea, au pornit pe calea cea
strâ mtă , au purtat jugul lin al lui Dumnezeu Mâ ntuitorul
nostru şi prin viaţa lor s-au asemă nat sfinţilor îngeri
luminâ nd ca stelele cerului; pentru aceasta pururea strigă
Maicii Preacurate:
Bucură-te, Preaînţeleaptă Egumenă a monahismului
ortodox;
Bucură-te, mâ ntuirea sufletelor noastre;
Bucură-te, stâ lpul fecioriei şi oceanul milei;
Bucură-te, veşnica tră ire a bucuriei raiului;
Bucură-te, scăparea pă că toşilor ce se că iesc;
Bucură-te, comoara să racilor pustnici;
Bucură-te, că acoperi cu dragoste toată lumea;
18
Bucură-te, că prin cură ţia ta lacrimi ai adus demonilor pe
veci;
Bucură-te, bucuria dumnezeiască a îngerilor şi a
oamenilor;
Bucură-te, a credinţei ortodoxe bună nă dejde;
Bucură-te, Maica Domnului şi a noastră mâ ngâ iere;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 5-lea
Petrecâ nd drepţii o viaţă strâmtorată pentru Dumnezeu
cu gâ ndul la Împă ră ţia cerească , se bucură în Domnul cu
sfinţii îngeri în veci; noi însă ai lor confraţi şi împreună -
lucră tori pe calea mâ ntuirii, prin mila lui Dumnezeu ne
mâ ntuim în sfintele mă nă stiri, câ ntâ nd câ ntare lui
Dumnezeu: Aliluia!

Icosul al 5-lea
Vă zut-au aleşii Domnului că mărirea şi fericirea lumii
acesteia sunt repede trecă toare, bogă ţia e nestatornică ,
frumuseţea vestejitoare, iar suferinţele, deznă dejdile,
strâ mtorările şi toată întâ mplarea cea rea şi la sfâ rşit
moartea cea de neocolit, însoţesc totdeauna viaţa aceasta.
Prin lumina credinţei au privit veşnicele locaşuri ale raiului
şi au iubit calea îngustă şi anevoioasă a vieţii monahale,
unde Preasfâ nta Nă scă toare de Dumnezeu întru Domnul
veghează ca Egumenă , conducâ ndu-şi la mâ ntuire fiii
duhovniceşti şi pe toţi cei ce-i câ ntăm:
Bucură-te, bună ajută toare a mâ ntuirii sufletelor
noastre;

18
Bucură-te, bucuria raiului pentru cei din necaz şi
întristare;
Bucură-te, a Sfâ ntului Munte Athos lumină toare;
Bucură-te, apă ră toarea tuturor bunurilor pă mâ nteşti;
Bucură-te, sigură scă pare a celor ce se pocă iesc;
Bucură-te, liman lin care pe cei din primejdii îi
mâ ntuieşti;
Bucură-te, a mă nă stirii şi a bisericii Lavrei Pecerska
întemeietoare şi a Mă nă stirii Poceaevului ocrotitoare;
Bucură-te, iconoama Mă rii Lavre şi a lui Atanasie din
Athos;
Bucură-te, Testamentul Noului Sion, carte a lui Hristos;
Bucură-te, că dreptcredincioşilor calea spre rai le-ai
ară tat;
Bucură-te, că pe toţi sfinţii într-o unire i-ai adunat;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 6-lea
Propovă duitori ai vieţii harice şi îngereşti ară tâ ndu-se în
trup Cuvioşii Pă rinţi: Antonie cel Mare, Pahomie, Macarie,
Teodosie şi toţi ceilalţi cuvioşi, părinţi şi maici, pilda vieţii
lor urmâ nd, multe cete de cuvioşi au devenit moştenitori ai
locaşurilor cereşti împreună cu toţi sfinţii. Ş i noi urmâ nd
lor şi tră ind în trupuri stricăcioase, îngereşte îi câ ntă m
Mâ ntuitorului lumii cu glas de laude: Aliluia!

Icosul al 6-lea
A ră sărit chipul vieţii îngereşti pentru toţi cei ce caută
mâ ntuirea departe de toate deşertă ciunile lumii cu marea
pildă a lui Hristos Mâ ntuitorul şi Dumnezeul nostru şi a
18
Preacuratei Sale Maici, a Înaintemergă torului Ioan şi a
mulţimii de sfinţi; această pildă a vieţii lor o urmează toţi
cuvioşii sub puternica îndrumare a Preacinstitei Egumene,
Stă pâ na lumii, Nă scă toarea de Dumnezeu, pururea Fecioara
Maria pe care cu toţii o lă udăm împreună cu sfinţii:
Bucură-te, minunată Egumenă a clerului
dreptcredincios;
Bucură-te, veşnica mâ ntuire a vieţii celor fă ră de
prihană ;
Bucură-te, călă uza cea bună pe calea vieţii lor sfinte;
Bucură-te, că orfanilor şi bolnavilor scut puternic le eşti;
Bucură-te, că celor ce se nevoiesc în viaţă sfâ ntă cununi
le gă teşti;
Bucură-te, că pe cei drepţi îi iubeşti şi pe cei ce se
pocă iesc de pă cate îi miluieşti mereu;
Bucură-te, că iubirea ta de oameni se aseamă nă cu
iubirea lui Dumnezeu;
Bucură-te, că prin tine, în Domnul, toată fă ptura se
mâ ntuieşte;
Bucură-te, că prin tine toată întină ciunea se cură ţeşte;
Bucură-te, bucuria dumnezeieştii bucurii;
Bucură-te, acoperă mâ ntul şi mâ ntuirea lumii întregi;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 7-lea
Vrâ nd să lă murească calea că tre cer, Domnul nostru
Iisus Hristos a dat binecuvâ ntare Maicii Sale să fie
Egumenă peste toate mă nă stirile ortodoxe din toată lumea,
călă uzind mulţimile lor, în care cu adevă rat se caută
mâ ntuirea şi se câ ntă Izbă vitorului nostru: Aliluia!
18
Icosul al 7-lea
Viaţă nouă în chipul vieţii îngereşti, au ară tat cuvioşii
părinţi şi cuvioasele maici, pentru că lepă dâ nd lucrurile
diavoleşti şi urâ te, au pă şit pe calea ce duce la cer, calea
Împă ratului slavei, a lui Iisus Hristos Dumnezeul nostru,
calea Crucii. Conduşi fiind ei pe această cale de Maica
Domnului, îndrumă toarea vieţii lor cuvioase, ca nişte
mucenici fără vă rsare de sâ nge au suferit toate pentru
Împă ră ţia lui Dumnezeu pe care dobâ ndind-o, laudă aduc
Preacinstitei şi Preaslă vitei lor Egumene câ ntâ nd împreună
cu noi:
Bucură-te, Maica Domnului, a Judecă torului, a
Atotdreptului;
Bucură-te, cea aleasă din veci pentru egumenie;
Bucură-te, că ai preaînă lţat toată făptura prin a trupului
cură ţie;
Bucură-te, că ai împodobit cerurile prin sfinţenia
sufletului;
Bucură-te, a Împă ră ţiei cereşti sfâ ntă evlavie;
Bucură-te, Mireasă , pururea Fecioară , crinul cel
duhovnicesc al monahismului ortodox;
Bucură-te, ceea ce pentru toţi creştinii te rogi cu osâ rdie;
Bucură-te, că aleşilor sfinţi le eşti puternică temelie;
Bucură-te, limanul cel lin pentru toţi călă torii;
Bucură-te, odihna bă trâ nilor cu viaţa fericită ;
Bucură-te, că în cer, pe pă mâ nt şi în iad eşti cunoscută ;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 8-lea
18
Viaţă minunată au avut aleşii lui Hristos, lepă dâ nd
lucrurile şi plăcerile trupeşti, au iubit mai mult calea
spinoasă a Crucii, tră ind întocmai ca îngerii şi împreună cu
fiarele, în locuri pustii, în ostroave, în cră pă turile munţilor
şi în peşteri, unde au şi zidit cu voia lui Dumnezeu sfinte
mă nă stiri în care au înă lţat glas heruvimic lui Dumnezeu
câ ntâ nd: Aliluia!

Icosul al 8-lea
Dumnezeul cel Atotputernic întru totul a locuit în minţile
şi inimile celor aleşi ai Să i. Domnul i-a scos din mijlocul
lumii păcă toase, să lă şluindu-i în sfintele mănă stiri, ca în ele
să laude numele Să u cel sfâ nt împreună cu sfinţii îngeri şi
cu Stă pâ na Nă scă toare de Dumnezeu în vecii vecilor.
Preabuna Maică a Domnului cu înţelepciune veghează ca
Egumenă , scă pâ nd din nevoi şi întristă ri pe cei ce cu
umilinţă îi câ ntă :
Bucură-te, ceea ce eşti mai cinstită decâ t toate fă pturile
lumii;
Bucură-te, că eşti mai dulce decâ t toate şi că eşti Maica
lui Dumnezeu;
Bucură-te, acoperă mâ ntul sfâ nt al vieţii noastre;
Bucură-te, izvorul dumnezeiesc al dulceţii raiului;
Bucură-te, nă dejdea mâ ntuirii noastre şi pacea noastră ;
Bucură-te, că după Dumnezeu eşti nă dejdea noastră în
viaţa pă mâ ntească ;
Bucură-te, dumnezeiască mâ ngâ iere a lumii îngereşti;
Bucură-te, că pe tine te laudă toate oştile cereşti;
Bucură-te, că de toţi sfinţii după vrednicie eşti lă udată ;
Bucură-te, că eşti uşa pocă inţei de toţi căutată ;
Bucură-te, că eşti grabnică ajută toare a mântuirii mele;
18
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 9-lea
Toţi sfinţii au nesocotit cu totul înţelepciunea cea
lumească , ară tâ ndu-se unii nebuni pentru Hristos, fugind,
ră tă cind, în lume neavâ nd nică ieri odihnă pentru trup, şi
aceasta numai pentru câ ştigarea Împă ră ţiei cerului pe care
au şi dobâ ndit-o. Ş i noi urmâ ndu-le lor în viaţă , în fapte şi în
dragoste că tre Domnul, îi lă udă m îngereşte cântâ nd:
Aliluia!

Icosul al 9-lea
Ritori ai înţelepciunii dumnezeieşti s-au ară tat Cuvioşii:
Antonie cel Mare, Pahomie, Macarie Egipteanul, Onufrie,
Eftimie, Sava cel Sfinţit şi toţi stareţii osâ rduitori şi sfinţi ai
tuturor sfintelor mă nă stiri ortodoxe care au stră lucit cu
mare sfinţenie prin viaţa lor pilduitoare, îngereşte vieţuind
pe pă mâ nt şi că lă uzind spre mâ ntuire, prin viaţa şi
cuvintele lor, mulţimea ucenicilor, adevă raţi robi ai lui
Hristos, adunaţi din toată lumea prin bună voinţa Sfintei
Treimi sub puternica egumenie a Stăpâ nei Nă scă toare de
Dumnezeu, pe care o lă udă m cu tărie şi credinţă :
Bucură-te, Fiică întru tot iubită a Pă rintelui Ceresc;
Bucură-te, că pentru sfinţenia ta te-ai învrednicit să fii
Maica Fiului lui Dumnezeu;
Bucură-te, Preafrumoasă Mireasă pururea Fecioară ;
Bucură-te, că eşti cea mai bogată în dragoste, în cer şi pe
pămâ nt;
Bucură-te, că iubeşti monahismul, fiind mai cinstită
decâ t heruvimii;
18
Bucură-te, Maica lui Dumnezeu, că eşti mai presus decâ t
serafimii;
Bucură-te, privind ră bdarea cea minunată a sfinţilor
Mucenici;
Bucură-te, pentru preaînţeleapta ceată a sfinţilor
Apostoli;
Bucură-te, a tuturor sfinţilor oblă duitoare;
Bucură-te, în stră duinţele cele bune, puternică
ajută toare;
Bucură-te, nă dejde de întă rire şi zid de mâ ntuire;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 10-lea
Vrâ nd să mâ ntuiască neamul omenesc, Domnul nostru
Iisus Hristos S-a pogorâ t din cer în valea plâ ngerii şi a
durerilor, iar cu viaţa Sa şi cu Patimile Sale este pildă
pentru sfinţii care doresc să ajungă la odihna cea veşnică ,
cerească , întru cuvioşie, sfinţenie şi dreptate, lă udâ ndu-L
cu glasuri îngereşti: Aliluia!

Icosul al 10-lea
Dumnezeiesc zid s-a ară tat Preacinstita Egumenă
ocrotind, mâ ntuind şi acoperind toate mă nă stirile din
Muntele cel Sfâ nt al Athosului şi din toată lumea pâ nă la
ziua Judecă ţii înfricoşate a lui Hristos, miluind cu mila sa
cea de Maică pe cuvioşii care pururea îi laudă milele cu
smerenie, cântâ ndu-i aşa:
Bucură-te, Preasfâ ntă Maică Egumenă ;
Bucură-te, izvorul învierii duhovniceşti;

18
Bucură-te, că toată lumea o acoperi şi din primejdii pe
toţi cei ce te cheamă îi izbă veşti;
Bucură-te, că bisericii lui Hristos, bucurie preacurată
eşti;
Bucură-te, slava şi cununa proorocilor lui Dumnezeu;
Bucură-te, că eşti mai dulce decâ t raiul şi mai frumoasă
decâ t cerurile;
Bucură-te, că eşti pildă pentru viaţa sfâ ntă ;
Bucură-te, că ai dragoste că tre alesul prin sorţi, Sfâ ntul
Munte Athos;
Bucură-te, podoaba Ierusalimului şi a Sionului ceresc;
Bucură-te, Maica Milostivului Judecă tor în ziua Judecă ţii;
Bucură-te, că pentru lume ai vă rsat râ uri de lacrimi;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 11-lea
Cântare de umilinţă îţi aduc ţie toţi sfinţii în locaşurile
cereşti ale raiului împreună cu sfinţii îngeri, lă udâ nd şi
preamă rind Sfâ nta Treime, cântâ nd: Sfânt, Sfânt, Sfânt,
Sfinte Dumnezeule... şi Aliluia! Ş i noi tră itorii creştini,
vă zâ nd acestea şi înţelegâ nd cu ochii minţii şi ai sufletului
nostru, cu umilinţă şi credinţă neîncetat strigă m
Dumnezeului nostru: Aliluia!

Icosul al 11-lea
Luâ nd lumina dă tă toare de viaţă a creştină tă ţii şi
stră lucind din veacuri împreună cu toţi sfinţii, precum la
început, aşa pă şesc şi acum soboarele preacuvioşilor pe
calea cea cerească a vieţii lor plăcute lui Dumnezeu,
18
strigâ nd Atotputernicei lor Egumene cu bucurie, laudele
acestea:
Bucură-te, că în mă nă stirea mâ ntuirii ne aduni pe noi;
Bucură-te, că acoperitoare şi ocrotitoare te avem în
nevoi;
Bucură-te, că adevă ratul chip al smereniei ne dăruieşti;
Bucură-te, că ne îmbraci cu virtuţile cele cereşti;
Bucură-te, conducă toarea tuturor mă nă stirilor;
Bucură-te, că vieţile monahilor şi ale monahiilor cu
iubirea şi cu binecuvâ ntarea ta le cinsteşti;
Bucură-te, că pentru ceata monahilor şi în lupta cu
satana eşti grabnică ajută toare:
Bucură-te, eliberarea celor robiţi;
Bucură-te, mâ ngâ ierea plă cută a celor întristaţi;
Bucură-te, Maică bună a orfanilor;
Bucură-te, dumnezeiesc ocean de îndurare;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 12-lea
Preadulcele nostru Mâ ntuitor pururea dă Harul Să u
sfinţilor Să i robi, care în cuvioşie şi în sfinţenie se ostenesc
pe calea vieţii pămâ nteşti. Căci acum adunarea sfinţilor şi a
sfinţiţilor cuvioşi ierarhi ai bisericii ortodoxe, câ ntă
neîncetat în locaşurile cereşti Preasfintei Treimi împreună
cu toate puterile cereşti, iar noi, urmâ nd pildele lor, îi
strigă m lui Dumnezeu cel minunat întru sfinţii Să i câ ntâ nd:
Aliluia!

Icosul al 12-lea

18
Cântâ nd toate milele şi îndură rile ară tate nouă de
Domnul Iisus Hristos şi de Preasfâ nta Sa Maică , Marea
Egumenă trimisă ca cinstită apă ră toare a mă nă stirilor, a
monahilor şi monahiilor din toată lumea, ne bucurăm
dumnezeieşte şi ne veselim pentru cuvioşii şi cuvioasele
care s-au învrednicit să intre în cetele care au ajuns în
Împă ră ţia cerească ; cu sfintele lor rugă ciuni, nă dă jduim să
vieţuim şi noi în cură ţie desă vâ rşită sub Acoperă mâ ntul
Sfâ nt al Maicii Egumene cereşti, ca să ajungem la uşa raiului
pe care din milă să ne-o deschidă Preamilostiva Maică .
Pentru aceasta nu vom tăcea şi pururea laude ca acestea îi
vom aduce:
Bucură-te, că ai nă scut mâ ntuirea cea veşnică ;
Bucură-te, a mâ ntuirii noastre ajută toare;
Bucură-te, a mă nă stirilor Egumenă preaîndură toare;
Bucură-te, că eşti preamilostivă şi tare apă ră toare;
Bucură-te, că acoperi toată lumea cu Acoperă mâ ntul tă u;
Bucură-te, hră nitoarea orfanilor, vă duvelor şi să racilor;
Bucură-te, că porţi grijă de toţi oamenii;
Bucură-te, bucuria stră moşilor noştri Adam şi Eva;
Bucură-te, liman lin al mâ ntuirii tuturor;
Bucură-te, ocrotitoarea şi izbă vitoarea din orice nevoi şi
primejdii;
Bucură-te, că îngerii şi oamenii te laudă în cor;
Bucură-te, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu,
Egumenă a mănăstirilor din toată lumea!

Condacul al 13-lea
O, Preală udată Maică a lui Dumnezeu şi a noastră
Egumenă , Preamă rită Stă pâ nă Nă scă toare de Dumnezeu,
primeşte aceste fierbinţi rugăciuni ale noastre, pe care din
18
tot sufletul ţi le aducem acum şi ne învredniceşte ca
vieţuind noi cu bună cuviinţă în cinul călugăresc cel după
chipul îngeresc, să ajungem în Împă ră ţia cerului şi
împreună cu cetele îngereşti şi cu cele ale tuturor sfinţilor,
neîncetată câ ntare de laudă să aducem Preasfintei Treimi,
Dumnezeului nostru, în vecii vecilor strigâ nd: Aliluia!
(de 3 ori)

Apoi se zice Icosul 1: Fiind îngeri în trup... şi


Condacul 1: Celei alese de la întemeierea lumii...

RUGĂCIUNE
CĂTRE PREASFÂNTA NĂSCĂTOARE DE DUMNEZEU
ŞI A NOASTRĂ EGUMENĂ

O, Preacurată Stă pâ nă de Dumnezeu Nă scă toare, Maica


noastră , Egumenă a tuturor sfintelor mă nă stiri ortodoxe
din toată lumea şi din Sfâ ntul Munte, primeşte smeritele
noastre rugăciuni şi le du la Atotmilostivul nostru
Dumnezeu, ca să mâ ntuiască sufletele noastre cu harul Să u;
caută cu ochiul tă u cel milostiv şi cere de la Domnul
mâ ntuirea noastră , că fără mijlocirea ta la îndurarea şi
purtarea de grijă a Mâ ntuitorului nostru şi Fiului tă u, noi
smeriţii şi nevrednicii, nu putem ajunge la adevă rata
mâ ntuire, că ci am pâ ngă rit viaţa noastră în deşertă ciuni
lumeşti. Iată , se apropie timpul secerişului lui Hristos şi
vine ziua Judecă ţii celei înfricoşate. Noi însă pă că toşii,
18
pierim în adâ ncul pă catelor pentru fă ră delegile noastre
cele rele, tră ind în viaţa aceasta ca şi cum noi nu am muri
niciodată .
Preamilostivă Stă pâ nă şi Egumena noastră , arată -te nouă
cheză şuitoare a binelui şi a mâ ntuirii noastre şi nu ne lă sa
pe noi, că diavolul urmă reşte în fiecare zi pierzarea
sufletelor noastre, ca să ne arunce în pră pă stiile şi
întunecimile iadului, în infernul clocotitor, în focul cel
nestins; toată nă dejdea noastră la tine o punem, Maica lui
Dumnezeu, ca prin bine primită rugă ciunea ta către Fiul tă u
şi Dumnezeul nostru, să dobâ ndim Împă ră ţia cea cerească ,
unde împreună cu sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, cu
toate puterile cereşti şi cu toţi sfinţii cei ce au bineplă cut
Milostivului Dumnezeu, să ne bucurăm şi să ne veselim în
veci. Amin!

18

S-ar putea să vă placă și