CONTABILITATE

SCOPUL CURSULUI
 acumularea unor noţiuni economice generale, necesare în desfăşurarea activităţii într-o
întreprindere:
 definirea elementelor patrimoniale;
 gestionarea si contabilizarea activitatii firmei;
 formarea bazelor unei culturi manageriale.

OBIECTIVELE CURSULUI
 obiective de natură educaţională:
 operaţionalizarea competenţelor pe cele trei dimensiuni:
 competenţe cognitive;
 competenţe instrumental – operaţionale;
 competenţe de comunicare-relaţionare.
 dezvoltarea capacitătilor practice de decizie privind:
 dirijarea procesului tehnologic;
 menţinerea lui în parametri corespunzători, având drept pârghii de ghidare datele din
contabilitate;
 formarea unei baze teoretice minime, în perspectiva inovării managementului operaţional, ca
răspuns la permanentele schimbări tehnice, tehnologice şi economice ale lumii noastre;

Cap. I. Obiectul contabilitatii

1.1. Definire si continut
1.2. Obiectul de studiu al contabilităţii
1.3.Trăsăturile obiectului contabilităţii
1.4. Direcţii de dezvoltare ale contabilităţii

1.1. DEFINIRE SI CONTINUT

 Contabilitatea a apărut în perioada Evului Mediu, odată cu dezvoltarea economiei monetare
şi apariţia germenilor capitalismului.
 Dezvoltarea afacerilor din marile oraşe ale Italiei de Nord, ca şi spiritul renascentist, au făcut
posibilă dezvoltarea practicilor contabile, astfel încât, încă din secolul al XV-lea, în această parte a
lumii se utilizează contabilitatea după metoda veneţiană.
 Prima lucrare din literatura contabilă, care prezintă descrierea partidei duble în contabilitate, a
apărut la Veneţia, în anul 1494, intitulată:
Summa de arithmetica, geometria, proportioni et proportionalita" de Luca Paciolo.

În această lucrare, Luca Paciolo analizează contabilitatea ca un ansamblu de principii şi reguli privind
înregistrarea în partidă dublă a averii ce aparţine unui negustor, precum şi toate afacerile acestuia,
în ordinea în care au avut loc:
"… tot ceea ce, după părerea negustorului, îi aparţine pe
lume ca bunuri mobile şi imobile, debite şi credite, precum
şi toate afacerile mari şi mici, în ordinea în care au avut loc".
În acest fel, Luca Paciolo a formulat o judecată considerată ca fiind principiul fundamental al
contabilităţii:
 partida dublă este definită prin prisma ecuaţiei de schimb dintre avere şi capital:
Avere = Capital
 fiecare tranzacţie intervenită în masa averii, implicit a capitalului, este reprezentată ca un
raport :
 între primire şi cedare;
1
  între debitor şi creditor.
Tehnica partidei duble se răspândeşte apoi în secolele XVI-XVIII, îndeosebi în Europa Occidentală,
unde se conturează o literatură contabilă.
Începând cu primele două decenii ale secolului XX, contabilitatea de întreprindere devine o practică
socială normalizată, care are la bază principii şi norme după care îşi desfăşoară activitatea.

Reglementarile activitatii contabile in ţara noastră

După anul 1990, cadrul legal de desfaşurare al obiectului contabilităţii este stabilit de Legea
contabilităţii nr. 82/1992, modificată şi republicată.
Prin acest act normativ contabilitatea este definită ca fiind:
„ … instrument principal de cunoaştere, gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor
obţinute”…
şi :
„ … persoanele juridice şi persoanele fizice care au calitatea de comerciant au obligaţia să
organizeze şi să conducă contabilitate proprie.. „
Contabilitatea se ţine în limba română şi în moneda naţională.

1.2. OBIECTUL DE STUDIU AL CONTABILITĂŢII

 patrimoniul constituie obiectul de studiu al contabilităţii;
 patrimoniul se exprimă sub forma unei egalităţi, care stă la baza întregii contabilităţi,
denumită ecuaţia patrimonială: Bunuri economice = Drepturi şi obligaţii

Patrimoniul este constituit din:

 totalitatea drepturilor şi obligaţiilor de natură economică, exprimate în bani;
 totalitatea bunurilor la care se referă acestea;
Patrimoniul are natura duala:
 economică:
 reprezinta bunuri cu valoare economică, ca obiect de drepturi şi obligaţii
exprimabile în bani şi formând substanţa materială a patrimoniului (clădiri, instalaţii,
maşini etc);
 face obiectul unei activitati comerciale sau nu;
 juridică:
 reprezinta drepturile şi obligaţiile cu valoare economică, exprimate în bani şi
care exprimă relaţiile juridice generate de raporturile de proprietate în cadrul cărora se
procură şi se gestionează bunurile.
Patrimoniul are două laturi, interdependente, una nu exista fara cealalta:
 subiectul:
 reprezentat de o persoană juridică sau fizică;
 care are în posesie şi gestiune:
 bunuri materiale;
 drepturi şi obligaţii aferente bunurilor;
 cât şi dreptul de decizie asupra acestora;
 obiectul:
 bunurile de orice fel, valori materiale şi băneşti, aflate în posesia subiectului;

PERSOANA JURIDICA:
 este entitatea constituita din persoane fizice,
 cu calitate de subiect distinct de drept,
 bucurandu-se de o organizare de sine statatoare;
2
  de un patrimoniu propriu,
 indreptat spre realizarea unui anumit scop.
Persoana juridica se poate manifesta ca:
 institutie;
 asociatie;
 organizatie;
 societate comerciala etc.

 Institutie
 organizatie de stat sau organ de control, care desfasoara activitati in domeniul
conducerii statului sau al serviciilor publice, activitati prin care nu contribuie direct la
productie sau la circulatia produsului social;
 institutie publica:
 persoana juridica infiintata prin acte de dispozitie ale autoritatilor publice,
centrale sau locale, in scopul realizarii unor activitati fara caracter comercial sau pentru
indeplinirea unui serviciu public nepatrimonial (Constitutia Romaniei, art.135);
 cele mai multe instituti publice sunt finantate, in totul sau in parte, de la bugetul
de stat sau bugetele locale: universitati, spitale, institute de cercetare etc.

 Asociatie
 grupare de persoane fizice sau juridice, organizata pe baza unui statut, in vederea realizarii
unui scop comun (stiintific, cultural, artistic, sportiv);
 asociatia este subiectul de drept constituit de trei sau mai multe persoane care, pe baza unei
intelegeri, pun in comun si fara drept de restituire, contributia materiala, cunostintele sau aportul lor in
munca pentru realizrea unor activitati in interes general, comunitar sau, dupa caz, in interesul lor
personal, nepatrimonial (OUG. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii).

 Organizatie
- grup de persoane, cu conceptii sau preocupari comune, care are un regulament sau un statut
propriu, constituit in vederea depunerii unei activitati organizate;
- organizatiile pot fi structuri oficiale sau neoficializate juridic (cercuri, grupuri etc.).

 Societate comerciala (Legea 31/1990 privind societatile comerciale, actualizata)

 societate sau persoana juridica, constituita printr-un contract intre mai multe persoane fizice
si/sau juridice, care convin sa puna in comun diferite valori, bunuri sau activitati in scop lucrativ.
Sunt definite 3 tipuri de societate comerciala:
 societate comerciala de persoane:
 societate comerciala in nume colectiv (SNC);
 societate comerciala in comandita simpla (SCS);
 societate comerciala de capitaluri:
 societate comerciala in comandita pe actiuni (SCA);
 societate comerciala pe actiuni (SA);
 societate comerciala cu raspundere limitata (SRL).

PERSOANA FIZICA:
 persoana, considerata in mod individual ca membru al societatii, avand calitatea de subiect de
drept:
 calitatea de subiect de drept este recunoscuta si garantata tuturor persoanelor fizice, fara
nici o discriminare pe motiv de rasa, nationalitate, sex, religie sau grad de cultura;
 reprezinta aptitudinea unei persoane de a fi subiect de drepturi si obligatii;
3
  reprezinta aptitudinea unei persoane de a-si exercita aceste drepturi si obligatii.
 persoanele fizice sunt membri ai societatii, care apar in raporturile juridice ca entitati proprii si
distincte, indiferent ca au calitatea de cetateni sau straini;
Persoana fizica, are, in conditiile legii:
 capacitate juridica;
 capacitate civila.

Capacitate juridica
 aptitudinea persoanei fizice sau persoanei juridice de a participa, in nume propriu sau pentru alta
persoana, ca titular de drepturi si obligatii, la raporturile juridice:
 aceasta aptitudine este reglementata diferit in cadrul diferitelor ramuri ale sistemului de drept:
 In dreptul civil:
 se recunoaste aptitudinea generala a persoanei de a avea drepturi si obligatii;
 se face abstractie de imprejurarea ca aceasta are sau nu aptitudinea de a le exercita ea
insasi, savarsind acte juridice;
 In celelalte ramuri de drept:
 aptitudinea de a avea drepturi si obligatii se asociaza intr-o unitate inseparabila cu
capacitatea exercitarii lor de catre titular.

Capacitate civila
 Reprezinta detinerea simultana a doua capacitati:
 capacitate de exercitiu:
 aptitudinea persoanei de a-si exercita si de a-si asuma obligatii savarsind acte juridice,
prezumandu-se ca au discernamant;
 sunt lipsiti de capacitatea de exercitiu, prezumandu-se ca nu au discernamant :
 alienatii sau debilii mintali;
 persoanele puse sub interdictie legala sau judiciara;
 minorii sub 14 ani;
 minorii peste 14 ani au o capacitate de exercitiu restransa.
 capacitate de folosinta:
 aptitudinea de a avea drepturi si obligatii in cadrul unor raporturi juridice;
 capacitatea de folosinta apartine tuturor persoanelor fizice, chiar daca nu au o vointa constienta
sau suficient dezvoltata:
 un copil nou-nascut poate fi titular al dreptului de proprietate asupra unei case.

1.3.TRĂSĂTURILE OBIECTULUI CONTABILITĂŢII

Cele mai importante trasaturi sunt:
 observarea patrimoniului:
 determinarea valorii economice a patrimoniului;
 reflectarea modificărilor patrimoniului;
 observarea din punct de vedere financiar a întreprinderii;
 gestionarea patrimoniului:
- evidenţa operaţiunilor produse într-un perimetru dat;
- calculul eforturilor şi determinarea rezultatelor;
- analiză faptelor particulare şi generalizarea în concepte;
- controlul întegrităţii patrimoniului .
Abordări ale contabilităţii:
Contabilitatea – o artă
Contabilitatea – un limbaj normalizat
Contabilitatea – tehnică de culegere, prelucrare, transmitere a informaţiei contabile
Contabilitatea – disciplină informaţională
Contabilitatea - ştiinţă

4
 Contabilitatea – o artă
 reprezinta priceperea si măiestria de a lucra cu datele exprimate valoric .
 Contabilitatea – limbaj normalizat
 contabilitatea este considerată limbajul universal al afacerilor, de aceea statutul de limbaj
normalizat al contabilităţii este unanim acceptat,
 limbajul contabil:
 cuprinde un ansamblu de reguli, metode şi procedee;
 este utilizat pentru interpretarea fenomenelor economice, pe baza simbolurilor care
constituie vocabularul contabil:
 debit, credit, active, pasive, datorii, capitaluri, cheltuieli, venituri, profit etc.
 Contabilitatea – tehnică de culegere, prelucrare, transmitere a informaţiei contabile
 Reprezinta:
 o tehnică de reflectare a intreprinderii;
 o tehnica de modelare a întreprinderii;
 Activitati desfasurate de contabilitate:
 înregistrarea evenimentelor şi tranzacţiilor întreprinderii;
 colectarea, prelucrarea şi clasificarea informaţiilor;
 elaborarea, publicarea şi comunicarea documentelor de sinteză (situaţii financiare);
 Contabilitatea – disciplină informaţională
Este destinată să informeze partenerii (externi şi interni) asupra funcţionării intreprinderii:
 studiază efectele tranzacţiilor economice şi ale altor evenimente asupra:
 situaţiei economice şi financiare;
 performanţelor activitatii desfasurate.
 informeaza prin intermediul situaţiilor financiare;
 prin limbajul specific si sistemul propriu de concepte şi proceduri, contabilitatea este singura
disciplină care poate furniza informaţii financiare despre o organizaţie, baza pentru evaluarea
organizaţiei de către orice utilizatori.
 Contabilitatea - ştiinţă
 statutul de ştiinţă al contabilităţii este conferit, ca sistem de referinţă în contabilitate, de:
 prezenţa postulatelor;
 principiilor;
 regulilor contabile.

Sfera de acţiune a obiectului contabilităţii

 Economia ţării noastre se poate structura, din punct de vedere al entităţilor patrimoniale, ca
fiind formată din:
 agenţi economici: regii autonome, societăţi comerciale;
 instituţii publice, finanţate din fonduri publice sau proprii;
 unităţi cooperatiste, asociaţii cu scop nelucrativ, alte persoane juridice;
 persoane fizice care au calitatea de comerciant.
 În cadrul entităţilor patrimoniale, contabilitatea, ca instrument principal de cunoaştere,
gestiune şi control al patrimoniului şi al rezultatelor obţinute, trebuie să asigure:
 înregistrarea cronologică şi sistematică a operaţiunilor;
 controlul operaţiunilor patrimoniale efectuate;
 furnizarea informaţiilor necesare stabilirii patrimoniului naţional, excuţiei bugetului
public naţional.
 Sfera de activitate a obiectului contabilităţii se lărgeşte pe măsura creşterii complexităţii
unităţilor.
 Ea depăşeşte perimetrul acestora şi se extinde la nivel macro-economic, sub forma
contabilităţii naţionale:
5
  cu ajutorul sau se reprezintă ansamblul operaţiunilor ce constituie activitatea
economică naţională;
 se defineşte produsul intern brut;
 se defineste mărimea avuţiei naţionale;
 se definesc relaţiile financiare şi fluxurile monetare.
Contabilitatea naţională reprezintă un sistem sintetic de analiză structurală şi globală a ansamblului
economiei ţării.
Concluzie:Obiectul contabilităţii reprezinta:
 reflectarea în expresie bănească a patrimoniului,
 aflat în gestiunea persoanelor fizice sau juridice,
 care au calitatea de agent economic (desfasoara activitate comerciala: productie,
servicii).

1.4. DIRECŢII DE DEZVOLTARE ALE CONTABILITĂŢII

 europenizarea;
 internaţionalizarea .

Europenizarea contabilităţii
Constă în asimilarea în teoria şi practica contabilă românească a directivelor contabile europene:
 Directiva a IV-a / 25 iulie 1978, privind:
 coordonarea dispoziţiilor naţionale cu privire la structura şi conţinutul conturilor anuale şi
raportului de gestiune;
 modurile de evaluare şi publicarea acestor documente, în special pentru societăţile cu
responsabilitate limitată şi societăţile pe acţiuni (78/660/CEE);
 Directiva a VII-a / iunie 1983, privind armonizarea întocmirii conturilor consolidate (83/349/CEE).
 Directiva a VIII-a / 10 aprilie 1984, privind calificarea profesională a experţilor contabili
(84/253/CEE);
 La data de 13 iunie 2000 Comisia a publicat comunicarea intitulata: "Strategia de raportare financiara
a Uniunii Europene: calea de urmat“.
 s-a propus ca toate societatile comunitare cotate la bursa sa-si elaboreze situatiile financiare
consolidate in conformitate cu un set unic de standarde de contabilitate, si anume standardele
internationale de contabilitate (IAS), pana in anul 2005.

Internaţionalizarea contabilităţii
 Constă în armonizarea sistemului contabil românesc cu elementele referenţialului contabil
internaţional ale Consiliului Comisiei Internaţionale a Standardelor Contabile - IASC.
IASC - International Accounting Standards Council, infiinţat în 1973 la Londra;
 are ca obiectiv:
 elaborarea şi publicarea, în interesul publicului, de Standarde contabile internaţionale;
 acestea vor trebui să fie respectate cu ocazia prezentării situaţiilor financiare;
 va trebui să asigure acceptarea şi aplicarea acestor norme la nivel mondial.

Standardele internationale de contabilitate (IAS) sunt elaborate de Comitetul pentru standarde internationale de
contabilitate (IASC) care isi propune sa elaboreze un set unic de standarde de contabilitate la nivel mondial.

In urma restructurarii IASC, una dintre primele decizii ale noului consiliu a fost, la 1 aprilie 2001, redenumirea
IASC drept Consiliul pentru standarde internationale de contabilitate (IASB) si, in ceea ce priveste standardele
internationale de contabilitate, redenumirea IAS drept Standardele internationale de raportare financiara (IFRS).

6
Daca este posibil si cu conditia asigurarii unui nivel ridicat de transparenta si de comparabilitate a raportarii
financiare la nivel comunitar, utilizarea acestor standarde ar trebui sa devina obligatorie pentru toate societatile
comunitare cotate la bursa.