Sunteți pe pagina 1din 2

AMINTIRI

Nu s-au mai văzut aproape


De vreo cincisprezece ani,
De pe când umblau la şcoală,
Ambele la Botoşani.

Anii trec pe nesimţite


Şi trec visele şi ele
Şi s-au întâlnit pe stradî
Amândouă tinerele.

- Nici nu ştii ce bine-mi pare


Scumpo, că ne-am revăzut
Să ne povestim crâmpeie
Şi-amintiri despre trecut.

Au vorbit de film, de Beatles,


De artiştii consacraţi,
Despre modă, despre blănuri
Şi apoi despre bărbaţi.

- Ia să-mi spui iubită Cleo,


Însă cu sinceritate,
Cum petreceţi, tu cu soţul
Clipele de voluptate?

Spune-mi-o cu de-amănuntul
Pentru că prin jocul firii,
Ştim deja ce-nseamnă aia
Care-i baza omenirii.

- Draga mea, Ionel m-adoră,


Mă dezmiardă ca pe-un miel
Şi în ce priveşte-amorul
Nu pot să mă plâng de el!

Mă sărută cu pasiune
Şi să nu spun mai departe,
Dar îşi face datoria
După cum scrie la carte.

- Dar tu, scumpa mea Ortansa


Ce te-ai măritat devreme,
Cum te-mpaci cu al tău, în visul
Îndrăgirilor supreme?

- Drept vorbind - a spus Ortansa


N-am ce spune despre mine.
Nu o duc rău cu iubirea,
Însă n-o duc nici prea bine.

Şi Vasile al meu e tandru


Însă, are-o apatie
Parcă e şi parcă nu e
Cum ar trebui să fie.

Dar cum nu-s de mămăligă


Ca să rabd şi nopţi şi zile
Eu m-am dus la doctor Staicu
Şi mi-a dat nişte pastile.

Şi pun una în mâncare


Fără nici o emoţiune
Şi de-atuncea treaba merge
Admirabil, o minune!

Da-ntr-o zi, când stam la masă


Nu ştiu cum, dar lui Vasile
Ca să-i stimulez dorinţa
I-am pus două-trei pastile.

A mâncat şi deodată
Fără urmă de ruşine
A sărit în sus sălbatec
Şi s-a năpustit spre mine.

A smuls toata-mbrăcămintea;
Ce să-ţi spun, m-a făcut praf,
Nudă ca pe Sofia Loren
De la cinematograf.

Mă strângea la piept cu sete,


De credeam că-mi sparge coasta
Şi mă-mbrăţişa năpraznic...
- Ei, şi ce vezi rău în asta?

- Nu e rău! Din contră! Îmi place,


A răspuns Ortansa senină,
Însă... noi funcţionarii
Luăm masa la cantină!

S-ar putea să vă placă și