Sunteți pe pagina 1din 2

AUTOPORTRET

Ca un savant din vremuri vechi


Îmi plimb prin cafenele mutra
Am păr în nas şi în urechi
Şi-aduc puţin cu Brahmaputra

Mi-e capul bleg şi lătăreţ,


Picioarele: două prăjine,
Şi-un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Deşi sunt tont şi fonf şi slut


Şi am o mască incoloră
De cimpanzeu sau de mamut,
Tote femeile m-adoră.

De sunt urât şi nătăfleţ


De n-am nici muşchi, nici intestine
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt mare cât un năpârstoc


Şi poţi să mă măsori cu cotul
Din loje, nu mă văd deloc
Şi în tramvai mă pierd cu totul.

Şi-aşa cum sunt de fleculeţ


Încât în palma mă poţi ţine,
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Sunt ştirb şi tâmp şi am pistrui


Şi o alură imbecilă.
În loc de nas am un cucui
Şi-s cocârjat ca o gorilă.

N-am simpatii şi n-am dispreţ


Şi n-am nici maniere fine;
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Am trupul plin de vânătăi


Şi pe chelie, fire creţe
Şi am luat chiar premiu-ntâi
La un concurs de frumuseţe.

Şi dacă n-am profil semeţ,


Nici umeri laţi, nici şolduri pline,
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

Când intru-n baie, voluptuos,


Urmat de membrele-mi confuze,
Mă simt atâta de frumos
De parc-aş fi ales de muze.

Mă oglindesc şi-n mod glumeţ


Mă felicit şi-mi zic în mine:
Un singur lucru am măreţ
Şi-mi pare foarte bine!

În fine, sunt un specimen


Cum nu-i al doilea sub soare,
De n-am la Academie jeţ
Şi n-am smaralde sau rubine,

Un singur lucru am măreţ


Şi-mi pare foarte bine!

S-ar putea să vă placă și