Sunteți pe pagina 1din 98

Yasunari Kawabata - O mie de cocori

Language: Română
Length: 54 pages

Ceremonia ceaiului s-a degradat, nu mai e ca pe


vremea tatşlui lui Kikuji. Dar ceştile mai pşstreazş
urmele buzelor care au atins marginea lor delicatş,
secretele tuturor acelora care au bşut ceai din ele.
Kikuji este invitat la o ceremonie a ceaiului unde
urmeazş sş-şi vadş viitoarea soşie. Ar trebui sş fie fata
care poartş un. fiiroshiki cu o mie de cocori. De aici
începe inişierea lui. în ceremonia ceaiului, în ceremo-
nia dragostei, în ceremonia morşii, în ceremonia vieşii.
Iar tînşrul Kikuji a ajuns tocmai în acel moment al
ceremoniei cînd în lume nu mai existş decît femei
îndrşgostite.
Yasunari Kawabata (1899-1972)
Prozator japonez, laureat al premiului Nobel pentru
literaturş î1968.
*
YASUNARI KAWABATA
O MIE DE COCORI
Traducere de
PERICLE MARTINESCU
HUMANITAS
BUCUREşTI
Colecşie îngrijitş de
IOANA PîRVULESCU
Coperta colecşiei
IOANA DRAGOMIRESCU MARDARE
Descrierea CIP a Bibliotecii Naşionale
KAWABATA, YASUNARI
O mie de cocori / Yasunari Kawabata; trad. Pericle
Martinescu. - Ed. a 2-a. - Bucureşti: Humanitas, 2000
136 p.; 18 cm. - (Cartea de pe noptierş)
ISBN 973-50-0054-7
I. Martinescu, Pericle (trad.)
821.521-31=135.1
YASUNARI KAWABATA
SENBAZURU
î 1952 Moştenitorii lui Yasunari Kawabata
Toate drepturile rezervate
î Humanitas, 2000, pentru prezenta edişie romîneascş
Prima edişie a acestei traduceri
a apşrut în 1973 la Editura Minerva
ISBN: 973-50-0054-7
*
CARTEA îNTîI
Senbazuru * sau Pşsşrile albe
*1*
Kikuji fşcuse cîşiva paşi în incinta templului Enkakuji,
din Kamakura, dar şovşia încş. Sş intre sau sş nu intre la
aceastş ceremonie a ceaiuluiş şi apoi, n-o sş ajungş prea
tîrziuş
Cu toate cş domnişoara Kurimoto Chikako, profesoarş
în arta ceaiului, nu uita niciodatş sş-1 invite atunci cînd îşi
organiza reuniunile care se şineau în pavilionul din grş-
dina templului, el nu se dusese totuşi la nici una din ele
de cînd îi murise tatşl. Aceste invitaşii nefiind, în ochii lui,
decît simple gesturi de politeşe în memoria rşposatului sşu
pşrinte, nu le dşdea nici o atenşie.
Pentru invitaşia de astşzi gazda insistase însş în mod
special, adşugind cîteva cuvinte scrise de mina ei: şinea
foarte mult sş-i prezinte o tînşrş fatş, una din elevele
sale.
Citind aceste cuvinte, Kikuji îşi reaminti de petele ace-
lea urîte pe care le vşzuse pe sînul lui Chikako.
Nu avea mai mult de opt sau nouş ani pe atunci: veni-
se împreunş cu tatşl sşu, tocmai cînd dînsa, în camera sa,
cu sînul dezvelit, tşia, cu o forfecuşş subşire, firele dese de
pşr ce creşteau pe acele pete. Erau nişte pete scîrboase,
vineşii şi negricioase, mari cît podul palmei, ce i se întin-
deau pe sînul stîng şi mai jos de el, însoşite de smocuri rare
de pşr.
î O, eşti cu bşiatul dumitale! exclamase ea surprin-
sş, cşutînd sş-si strîngş gulerul chimonoului cu un gest

* Motiv ornamental reprezentînd îo mie de cocori", inspirat


dintr-un joc de copii ce constş în confecşionarea de pşsşri de hîrtie.

5
şovşielnic. Pşrea însş mai fîstîcitş din pricinş cş lşsa sş se
vadş graba de a-şi ascunde pieptul. Apoi se întorsese pe
jumştate şi-şi trşsese încet, alene reverul chimonoului sub
panglica obf-ului.
De bunş seamş, nu vizita tatşlui lui Kikuji o stingherise
pe ea, ci prezenşa neaşteptatş a bşiatului. Se vede treaba
cş femeia din casş nu-i vestise decît sosirea unui singur
vizitator, a bştrînului.
Trecînd prin dreptul camerei în care se afla Chikako,
tatşl lui Kikuji pşşi mai departe şi intrş în încşperea de alş-
turi, unde stşpîna obişnuia sş-şi şinş lecşiile. Aici, în faşa
peretelui cu tokonoma1, privind îndeaproape kakemond2- (care
era expus acolo), întrebase cu o voce distratş:
î Aş putea sş beau o ceaşcş de ceaiş
î Desigur, rşspunse ea.
Totuşi, nu se grşbise sş vinş în încşperea unde aşteptau ei.
Pe genunchi avea un ziar desfşcut, astfel cş firele de pşr
pe care le tşia cşdeau pe hîrtie. Erau fire tari, ca acelea
dintr-o barbş de om matur. Iar Kikuji, copilul, vşzuse totul.
Era la amiazş, dar şoarecii alergau şi se jucau prin pod
cu zgomot. Afarş, lîngş verandş, strşlucea un piersic înflorit.
Chikako se aşezş lîngş foc ca sş pregşteascş ceaiul, însş miş-
cşrile îi erau vagi şi domoale, ca şi cînd se gîndea la altceva.
Zece zile mai tîrziu, Kikuji o auzise pe mama lui spunîn-
du-i tatşlui sşu, pe un ton ce pşrea a-i dezvşlui un mare
secret, cş Chikako n-o sş se mşrite niciodatş, din cauza
petelor pe care le avea pe sîn. în naivitatea sa, mama lui
Kikuji credea cş soşul ei nu ştie nimic, în mod vşdit, ea
era pştrunsş de milş pentru Chikako, iar expresia pe care
o luase dovedea cş era sincer mişcatş.
î Ah! Daş
Tatşl lui Kikuji rşspunsese monosilabic, prefşcîndu-se cş
e surprins de cele ce-i comunica soşia lui. Apoi sfîrşi prin
a spune:

1 Brîu foarte lat, bogat ornamentat, cu care se strînge chimonoul.


2 Nişş decorativş în camera de primire japonezş, cu tablou şi
aranjament floral.
3 Tablou executat pe o fîşie îngustş şi lungş de mştase sau hîr-
tie, care se atîrnş de obicei în tokonoma.

6
î Poate cş lucrul nu e chiar atît de grav... cu condişia
ca soşul sş fie la curent şi chestiunea sş fie lşmuritş înainte
de cşsştorie!
î La fel i-am vorbit si eu. Totuşi, îşi dai seama, nu e
prea uşor pentru o femeie sş declare cş are nişte pete cît
toate zilele pe piept.
î Nu zic nu, dar nici ea nu mai este o fetişş!
î Oricum, îşi vine greu sş mşrturiseşti un asemenea
lucru. Pentru un bşrbat, fireşte, e altceva; chiar dacş nu
dezvşluie taina decît dupş cşsştorie, el va face puşin haz
şi totul s-ar da uitşrii.
î şi-a arştat ea acele peteş
î Nu vorbi prostii!
î Atunci şi-a mşrturisit, am înşeles!
î Da. A fost astşzi aici pentru lecşia de ceai şi vorbeam
ca de obicei ba de una, ba de alta. Cred cş a ajuns sş mi se
destşinuie din întîmplîre, fşrş sş se gîndeascş mai dinainte.
Tatşl tşcea.
î Sş presupunem cş se mşritş, reluş mama. Ce crezi
cş va gîndi despre asta soşul eiş
î Probabil cş i-ar fi destul de dezagreabil. Dar cine ştie
dacş mai pe urmş o tainş ca asta nu are şi partea ei bunş,
as zice un anumit îvino încoace", pricepiş... Mş întreb
chiar dacş acest cusur nu contribuie sş punş în valoare
celelalte calitşşi ale ei, ca un punct de atracşie, în tot cazul,
dupş pşrerea mea, nu este o piedicş de neînvins.
î Am încercat s-o consolez spunîndu-i şi eu acelaşi
lucru, si atunci ea mi-a mşrturisit deschis cş o patş mare
îi acoperş tot sînul.
î Aşaş!
î Da. Se gîndeşte la copilul pe care ar putea sş-1 nascş
şi pe care va trebui sş-1 hrşneascş. Iatş ceea ce o întris-
teazş. Chiar dacş lucrurile s-ar aranja cu soşul, ce va face
cu copilulş
î Vrei sş spui cş acest semn din nşscare o va împiedi-
ca sş alşptezeş
î Nu tocmai. Dar ea nu poate sş se împace cu gîndul
cş, atunci cînd îi va da sîn, copilul ei va avea sub ochi aceste
7
pîrdalnice de pete. Eu nici nu m-am gîndit la asta. Cînd le
ai însş pe tine, asemenea pete îngrozitoare te fac sş prevezi
toate consecinşele, e normal. Dupş ce se va naşte, copilul
va cere sş sugş; şi în ziua cînd va începe sş vadş cu ochii
lui, primul lucru pe care-1 va vedea vor fi aceste pete ori-
bile pe sînul mamei. Cea dintîi impresie a lui în aceastş
lume, sentimentul inişial pe care-1 va avea legat de mama
lui, va fi viziunea acestor cumplite semne de pe sînul ei...
O amintire penibilş, ce nu-1 va mai pşrşsi toatş viaşa.
î Desigur, desigur... Dar nu înseamnş oare sş mergem
cu gîndul prea departeş
î Poate cş da, deoarece, la urma urmelor, poşi creşte
un copil şi cu lapte de vacş, sau dîndu-i o doicş.
î Principalul, dupş opinia mea, este ca ea sş fie în stare
sş-şi alşpteze singurş copilul.
î Cu neputinşş, îşi spun! Mie mi-au dat lacrimile cînd
mi-a povestit despre asta. închipuieşteti-1 pe micul nostru
Kikuji: crezi tu cş aş fi putut eu sş-1 mai hrşnesc dacş aş
fi avut astfel de pete pe sînş
î Asta e drept, recunoscu tatşl.
Lui Kikuji i se urcş sîngele la cap, observînd cum tatşl
sşu se prefşcea cş nu ştie nimic. Clocotea de furie fiind-
cş chiar şi el vşzuse petele acelea urîte de pe pieptul lui
Chikako şi era gata sş-1 urascş pe un asemenea pşrinte
care nu pşruse cîtusi de puşin jenat de prezenşa fiului sşu.
Dar acum, cînd îşi reamintea aceastş întîmplare veche
de aproape douşzeci de ani, Kikuji nu se putea opri sş nu
zîmbeascş gîndindu-se cît de stingherit trebuie sş fi fost
tatşl sşu în realitate.
Ceea ce nu-1 împiedica pe acelaşi Kikuji, ca, de la vîrsta
de zece ani sş-şi aducş adeseori aminte de cuvintele mamei
sale şi sş reflecteze asupra lor. De cîte ori nu fusese cuprins
de groazş la simpla idee cş ar putea sş aibş ca frate vitreg
sau ca sorş vitregş un copil de şîşş crescut la acest sîn pocit.
şi se îngrozea, nu numai cş ar avea fraşi sau surori din
altş legşturş, dar cş ar putea sş existe un asemenea even-
tual vlşstar, în sinea lui era convins cş un copil de şîşş,
sugînd lapte de la un sîn acoperit cu acele oribile semne
8
din nşscare, cu firele lor de pşr tare, trebuie sş aibş ne-
apşrat ceva diabolic în fiinşa lui.
Din fericire Chikako n-a avut nici un copil. Poate cş
chiar tatşl lui Kikuji era acela care nu voise sş aibş copii
cu ea. Cine ştie dacş nu tocmai el îi spusese acea
înduioşştoare poveste a petelor şi a copilului, care o tul-
burase atît de mult pe mama lui Kikuji, cu intenşia bine
precizatş de a o convinge sş nu aducş pe lume un copil!
Adevşrul este, în orice caz, cş nici înainte, nici dupş
moartea tatşlui lui Kikuji, nu apşru pe lume vreun copil
care sş fie al lui Chikako.
Dar fiindcş Chikako îi fşcuse mamei lui Kikuji acele con-
fidenşe la foarte scurt timp dupş ce el, însoşindu-1 pe tatşl
sşu, descoperise taina, s-ar putea ca ea sş fi recurs la aceas-
ta din precauşie, spre a o lua înaintea mşrturisirii pe care
bşiatul i-ar fi putut-o face mamei sale. Cine poate sş ştieş
Nu e mai putin adevşrat cş Chikako nu s-a mşritat nici-
odatş şi oricine e îndreptşşit sş se întrebe dacş pînş la urmş
petele acelea nu i-au înrîurit în mod direct destinul.
Cît despre Kikuji, şocul pe care-1 resimşise, copil fiind,
la vederea acelor pete a fost ca o loviturş care a sşpat în
el o amintire de neşters. Cine ar putea sş spunş dacş pro-
priul sşu destin n-a fost influenşat, pînş la un anumit punct,
de impresia aceea de atunciş
Prima imagine ce-i rşsşri în minte, acum, cînd primi
invitaşia şi aflş cş Chikako îi propunea sş-i facş cunoştinşş
la acea reuniune de ceai cu o tînşrş fatş, era tocmai vizi-
unea petelor ce marcau sînul amfitrioanei, aşa încît nu şi
le mai putea scoate cu nici un chip din cap.
îFata pe care vrea sş mi-o prezinte Chikako probabil cş
are o piele moale si curatş", îşi spunea Kikuji, vorbind prin
contrast.
Apoi gîndul i se întoarse la tatşl sşu şi se întrebş dacş el
nu mîngîiase cu degetele sale petele acelea, sau dacş nu se
juca uneori cu ele, bunşoarş muşcîndu-le uşor cu dinşii...
Acestea erau deci himerele pe care le plşsmuia el în
timp ce-şi continua drumul pe sub coroanele arborilor din
preajma templului, ascultînd cîntecul zglobiu al pşsşrelelor.
9
Mai tîrziu (şi aceasta se întîmplş doar la cîşiva ani dupş
incidentul ce-i tulburase copilşria), Chikako pierduse în
chip vizibil tot ceea ce ar fi putut sş aibş feminin în şinutş
şi în trşsşturi. Acum era o fiinşş cu totul asexuatş. Iar Kiku-
ji, legşnat în gîndurile lui, o vedea în acest moment activş
şi plinş de energie, prezidînd reuniunea de ceai pe care o
organizase. îNumai cş pieptul ei, cu semnele acelea din
nşscare, probabil cş nu mai are puterea de atracşie de altş-
datş", îşi spunea el.
începuse sş rîdş de propriile lui închipuiri şi de ideile
acestea deşşnşate, cînd auzi la spatele sşu, pe cşrare, paşii
a douş tinere persoane care se grşbeau. Kikuji se dşdu la
o parte, fşcîndu-le loc sş treacş, nu însş fşrş a le întreba
dacş acesta era drumul ce ducea la pavilionul unde domni-
şoara Kurimoto îşi şinea reuniunea sa de ceai.
î Da, domnule, rşspunserş într-un glas cele douş fete.
Pe lîngş cş o ştia foarte bine, lui Kikuji îi fu destul sş
vadş veşmintele acestor tinere, ca sş nu mai aibş nici o
îndoialş: ele se duceau la o reuniune de ceai. Dacş le
adresase totuşi întrebarea, era pentru a se obliga el însuşi,
într-un fel, sş ia parte la reuniune.
Una dintre fete purta unfuroshiki1 de mştase roz cu
desen pe motivul senbazuru în alb. şi era frumoasş.
*2*
Cînd el ajunse sub streaşinş pavilionului, fetele care i-o
luaserş înainte îşi scoteau tabi2 din picioare, pentru a se
încşlşa cu altele curate. Pe deasupra umerilor lor, Kikuji
aruncş o privire în camera ceaiului, a cşrei uşş era deschisş:
o salş de opt rogojini, cu o asistenşş numeroasş; se aflau
acolo numai persoane îmbrşcate în chimonouri de culori
vii, strînse laolaltş, aproape înghesuite.

1 şesşturş pştratş ce serveşte ca fular sau pentru învelirea obiec-


telor pe care cineva le are în irtînş.
2 şosete cu degetul mare separat.

10
Chikako, cu privirea sa cercetştoare, îl zşri îndatş pe
invitatul ei şi se ridicş repede sş-1 întîmpine în prag.
î Ah, intrş, intrş, te rog! Se întîmplş aşa de rar sş te ve-
dem la noi, fii bine venit. Pe aici, dacş vrei; hai, intrş, nu te sfii!
Spunînd acestea, îi arştş cu un gest uşa glisantş ce dşdea
spre locul de onoare, lîngş tokonoma.
Simşind toate privirile îndreptate asupra lui, Kikuji roşi
si o întrebş pe Chikako:
î Nu sînt decît doamneş
î O, erau adineauri şi cîşiva domni, dar vşd cş au ple-
cat. Dumneata eşti floarea reuniunii noastre!
î Eu, floareş protestş Kikuji.
î Da, da, e o cinste ce şi se potriveşte de minune.
Kikuji arştş cu mîna cş ar intra mai bucuros pe cealaltş
uşş. Pe cînd întorcea capul, vşzu cş cele douş fete de
adineauri, care îşi schimbaserş sandalele şi le înfşşuraserş
pe cele cu care veniserş în basmaua de mştase împodobitş
cu senbazuru, aşteptau respectuoase în faşa uşii, la intrare,
ca sş-1 lase pe el sş treacş primul.
Kikuji pşşi în anticamera unde domnea o anumitş dez-
ordine din cauza hainelor şi pachetelor lşsate acolo de in-
vitaşi, a cartoanelor cu prşjituri, a pungilor şi cutiilor cu
obiectele preşioase rezervate ceremoniilor de ceai. Sub
streaşinş din mizuya1 o servitoare spşla ceştile şi celelalte
ustensile necesare.
Chikako îl urmş pe Kikuji acolo şi, cu palmele lipite de
genunchi, se înclinş si se aşezş dinaintea lui.
î Cum şi se pareş îi şopti ea pe urmş. Simpaticş, nu-i
aşaş
î De cine vorbeştiş o întrebş Kikuji pe acelaşi ton. Fata
care poartş unfuroshiki cu senbazuruş
î Iatş cine se intereseazş de furoshikil Lasş cş te ştiu
eu! îşi vorbesc de una dintre tinerele persoane care stşteau
în picioare, acolo, la intrare. Aceea mai frumoasş. E dom-
nişoara Inamura: Inamura Yukiko.
Kikuji încuviinşş vag cu o mişcare din cap.

1 Anticamera pavilionului de ceai, servind de oficiu.

11
î Mi se pare cş ai un ochi destul de priceput ca sş bagi
de seamş amşnuntul cafuroshiki, insinua Chikako. Adinea-
uri am crezut chiar cş aşi venit împreunş. Mşrturiseşte,
hai, cş nu şi-a fost greu s-o descoperi!
î Ce idee! protestş încş o datş Kikuji.
î Ai avut noroc, în orice caz, fiindcş ai întîlnit-o pe
drum. Tatşl dumitale, ştii, cunoştea bine familia Inamura.
î Daş
î Avea pe vremuri o prşvşlie de mştşsuri la Yoko-
hama. Fata, înşelegi, nu ştie încş nimic de planurile noas-
tre, şin sş şi-o spun dinainte.
De fapt, în trşncşneala ei, Chikako depşşise cu mult
tonul şuşotelii şi locul unde se aflau nu era despşrşit de
salon decît printr-o uşş subşire. Kikuji se simşea puşin stîn-
jenit. Dar iatş cş Chikako se apropie si mai mult de el şi-i
strecurş la ureche:
î Din pşcate a intervenit ceva cam neplşcut... Anume,
doamna Ota... pricepi... e si ea aici. şi cu ea a venit şi fiica
sa...
Chikako îl fixş pe Kikuji cu o privire scrutştoare, apoi
continuş:
î Işi dai seama, nu eu le-am invitat pentru astşzi; dar
la o reuniune ca asta, la o ceremonie a ceaiului poate, în
principiu, sş vinş oricine, chiar oameni de pe stradş. Cu
cîteva momente mai înainte, bunşoarş, a trebuit sş pri-
mim douş perechi de americani, care treceau pe aici din
întîmplare. Sînt dezolatş, dar ce puteam sş fac, de vreme
ce doamna Ota a cşzut aşa, pe nepusş masşş Probabil cş
a auzit vorbindu-se de reuniunea noastrş şi a venit. De
prisos sş-şi mai spun cş ea nu e, fireşte, la curent cu nimic,
în ceea ce te priveşte.
î şi eu, nici eu... începu Kikuji, care voia sş spunş:
îN-aveam nici o intenşie sş mş pretez la o întîlnire clasicş
în vederea cşsştoriei." Dar în ultimul moment gîtul i se
usca şi nu mai fu în stare sş articuleze cuvintele pe care le
avea pe buze.
î Dumitale, în fond, şi-e egal, nu-i aşaş Dacş poate sş
fie cineva jenat aceea e doamna Ota şi numai ea!
12
Kikuji se simşi iritat auzind-o pe Chikako vorbindu-i
pe tonul acesta.
Legştura pe care tatşl sşu o avusese cu ea nu durase,
asta e limpede de tot, mai mult decît rşstimpul unei scurte
aventuri; dar ea continuase sş vinş în casa lor pînş la
moartea lui şi sş-şi desfşşoare aici utila sa îndeletnicire de
menajerş. Fireşte, prezenşa ei se impunea de la sine la
reuniunile de ceai. Dar se afla acolo mai ales pentru sim-
plii invitaşi, ca sş ajute la menaj.
Ar fi fost cu totul comic ca mama lui Kikuji sş se simtş,
pe atunci, muşcatş de gelozie pentru o persoanş înzestratş
cu atît de putinş feminitate. Totuşi, e sigur, ea sfîrşise prin
a descoperi cş soşul ei cunoştea foarte bine, şi nu întîm-
plştor, petele pe care Chikako le avea pe piept; dar pe vre-
mea aceea lucrurile se sfîrşiserş cu bine şi încş de mult,
astfel cş Chikako, cu aerul nepşsştor al aceleia care a uitat
totul, stştea fşrş pic de emoşie alşturi de soşie, care ar fi
putut sş-i fie rivalş.
Kikuji, la rîndul lui, se obişnuise sş-şi priveascş existenşa
proprie drept ceva fşrş însemnştate, şi încetul cu încetul
uitase violenta antipatie ce i-o nutrise în copilşrie. De la
un timp, a început s-o trateze doar cu dispreş. O, ce bine
ştia aceastş femeie sş se facş necesarş în familie prin ser-
viciile sale, reuşind sş nu se mai vadş cş era cu totul lip-
sitş de farmec feminin! De altfel, tot datoritş acestei familii
îşi putuse asigura, ca profesoarş de arta ceaiului, un suc-
ces demn de invidiat.
Femeia din ea nu putuse cunoaşte, desigur, decît o sin-
gurş experienşş de dragoste în viaşa ei, si anume aventura
unicş şi efemerş pe care o avusese cu tatşl lui Kikuji, dupş
care flacşra s-a stins, în aceastş ordine de idei, Kikuji, dupş
moartea tatşlui sşu, nu se mai putea gîndi la ea decît cu
un sentiment ce se apropia de compasiune.
Cît despre mama lui Kikuji, oare cum ar fi putut sş nu-
treascş ea vreo urş faşş de Chikako, de vreme ce avea de
înfruntat o cu totul altş problemş, infinit mai gravş, care
se punea prin doamna Otaş
Cşci domnul Ota şi tatşl lui Kikuji, amîndoi adepşi ai
artei ceaiului, se aflau în strînse legşturi de prietenie. Dupş
13
moartea domnului Ota, tatşl lui Kikuji fu acela care se în-
sşrcina sş vîndş colecşia artisticş a prietenului sau. El a
intrat astfel în relaşii cu vşduva prietenului sşu, care a
devenit apoi amanta lui.
Chikako nu pierduse prilejul s-o informeze pe soşie de-
spre aceasta, fşrş sş mai stea pe gînduri. Ea se simşi în mod
firesc datş la o parte şi atunci acşiona drastic. Ba chiar mai
mult decît atît. Nu-1 urmşrea ea pe tatşl lui Kikuji ca o
umbrş, ca sş-i supravegheze orice mişcareş Nu se ducea
la vşduvş ca s-o rşpunş cu mustrşrile saleş Ai fi zis cş
gelozia ei, amorşitş de ani şi ani de zile, renşscuse deodatş
în acea împrejurare.
Mama lui Kikuji, dimpotrivş, mai degrabş se înroşea în
faşa intervenşiilor puşin prea zgomotoase ale lui Chikako,
care puneau în pericol reputaşia familiei. Cşci nimic n-o
putea stşvili pe aceastş Chikako, care spunea tot ce-i venea
la gurş despre doamna Ota, în prezenşa chiar a copilului,
a lui Kikuji. Iar în ziua cînd mama lui, indignatş, voise s-o
potoleascş, ea îi rşspunsese cş lucrurile merseserş şi mai
departe.
î Ultima oarş, zisese ea, atunci cînd am fşcut-o cu ou
şi cu oşet pe vşduva domnului Ota, am auzit plînsul unei
fetişe în camera alşturatş. Era fiica lor, care ascultase la uşş.
î O fatşş Au deci o fatş! exclamase mama lui Kikuji,
încruntîndu-si sprîncenele.
î Da, o fetişş de doisprezece ani, dupş cîte mi-a spus
ea. Pesemne-i cam proastş, doamna Ota asta! în loc s-o
certe pe mititica aceea, aşa cum mş aşteptam sş facş, dum-
neaei o ia în braşe, o pune pe genunchi şi se aşazş cu ea
în faşa mea, silind-o sş participe la aceastş comedie a în-
duioşşrii.
î Biata copilş!
î Ea e unicul instrument de care dispunem spre a pune
conştiinşa mamei sale la încercare!... Deoarece copila ştie
tot ce se petrece în casş.
şi, întorcîndu-se cştre Kikuji, adşugase:
î O copilş drşgşlaşş totuşi, cu o faşş rotundş şi fru-
moasş. Tînşrul nostru domn Kikuji n-ar face oare bine sş-i
strecoare o vorbş despre ea tatşlui sşuş
14
î Ah, terminş o datş şi nu-şi mai rşspîndi veninul peste
tot! izbucnise în cele din urmş mama lui Kikuji, ieşindu-şi
din fire.
î Nu e bine, doamnş, sş pşstraşi toatş otrava asta în su-
flet. Hotşrîşi-vş s-o aruncaşi afarş! Dumneavoastrş slşbişi
vşzînd cu ochii în timp ce persoana aceea e mai înfloritoare
ca oricînd. Proastş cum o ştiu, e în stare sş plîngş pînş nu
mai poate, şi apoi sş ia o mutrş înduioşatş, uitînd totul,
închipuişi-vş cş în camera unde îşi primeşte vizitatorii mai
troneazş un portret imens al rşposatului sşu soş! Ah, nu
înşeleg cum suportş domnul Mitani mascarada asta!
şi iatş cş tocmai aceastş doamnş Ota, obiectul discuşii-
lor dispreşuitoare pe care le auzise Kikuji, se afla acum aici,
venise sş asiste, la mult timp dupş moartea tatşlui lui Kiku-
ji, la o ceremonie a ceaiului organizatş de Chikako. şi nu
numai cş venise ea, dar o adusese cu sine şi pe fiica sa!
Kikuji simşi cş i se înfige un cui în inimş.
Dacş era adevşrat, aşa cum pretindea Chikako, cş de
data asta doamna Ota nu fusese invitatş, nu era mai puşin
surprinzştor sş afle cş legşturile dintre ele continuaserş,
totuşi, şi dupş moartea tatşlui sşu.
Chikako îi dşdea oare lecşii despre arta ceaiului domni-
şoarei Otaş Fşcea asta la cererea mamei saleş Acestea erau
întrebşrile pe care şi le punea Kikuji.
î Dacş nu vrei s-o vezi, rosti atunci Chikako în timp
ce-1 interoga din privire, am s-o rog sş plece.
î Mi-e perfect egal. Dar dacş vrea sş plece, sş fie sşnş-
toasş!
î Una ca eaş! N-ai sş crezi cumva cş are atîta tact! De-ar
fi aşa, pşrinşii dumitale n-ar fi avut de îndurat atîtea ne-
cazuri.
î A venit cu fiica ei, nu-i aşaş se informş Kikuji, care
n-o cunoştea pe fatş. Dacş îi era foarte neplşcut sş facş
cunoştinşş cu tînşra fatş purtînd furoshiki cu senbazuru în
prezenşa doamnei Ota, i se pşrea şi mai penibil s-o întil-
neascş aici, pentru prima oarş, pe fiica ei.
Nu mai putea suporta şuşoteala asta a lui Chikako, care-i
sfredelea urechile, începea sş-l calce pe nervi.
15
î Dupş cît se pare, i-o tşie el înşlşînd capul, acum toatş
lumea ştie cş mş aflu aici. Nu mai pot deci sş dau înapoi.
şi intrş în salon pe uşa de lîngş tokonoma, trezindu-se
astfel chiar în locul de onoare.
Nou-venitul tocmai fşcea o plecşciune în timp ce Chika-
ko, venind în urma lui, îl prezenta asistentei ridicînd puşin
glasul si vorbind pe un ton mai degrabş ceremonios:
î Am plşcerea sş vş prezint pe domnul Mitani, fiul
celebrului colecşionar şi amator de ceai.
Kikuji fşcu o nouş plecşciune şi, ridicînd ochii, zşri în
faşa lui toate acele chipuri feminine pe care la început îi
fusese greu sş le distingş, în tulburarea sa, într-atît de
orbite îi erau privirile la vederea mştşsurilor sclipitoare ale
chimonourilor. Dar dupş ce-si regşsi calmul, constatş cş
o avea în faşş, în dreptul lui, chiar pe doamna Ota.
î Ce noroc, zise ea, ce noroc sş te vedem aici!
Si toatş asistenşa putu sş audş vocea ei afectuoasş şi ne-
prefşcutş.
î E atîta timp de cînd nu te-am mai vşzut!
Cu un gest discret o trase uşor de mînecş pe fiica sa,
aşezatş alşturi de ea, ca pentru a o pofti sş-1 salute si ea
pe tînşrul din faşa lor. Fata, roşie şi fîstîcitş, fşcu o micş
plecşciune.
Kikuji era departe de a se aştepta la una ca asta: el nu
putu sş descopere nici cea mai micş urmş de antipatie sau
de reşinere la doamna Ota, care era numai spontaneitate
şi tandreşe. Nepşsştoare la tot ceea ce puteau sş gîndeascş
ceilalşi, ea se bucura din toatş inima de aceastş întîlnire,
fşrş nici un gînd ascuns.
Fiica ei,_din contra, stştea cu ochii în jos şi fu rîndul
doamnei Ota sş roşeascş de îndatş ce observş aceasta.
Totuşi continua sş-1 fixeze cu privirea pe Kikuji, pşrînd a-i
spune cît de mult i-ar fi plşcut sş fie alşturi de el şi sş-i
poatş vorbi.
î Practici şi dumneata arta ceaiuluiş sfîrşi ea prin a-1
întreba.
î Din pşcate nu; sînt cu totul profan.
î O, dar nu se poate sş n-o ai în sînge!
16
Pşrea într-adevşr foarte emoşionatş; ochii îi erau umezi.
Kikuji, care n-o mai vşzuse pe doamna Ota de la funera-
liile tatşlui sşu, gşsi cş ea se schimbase prea puşin în cursul
acestor patru ani. înfşşişarea care nu-i trşda vîrsta, acelaşi
gît suplu şi delicat, ceafa lungş contrastînd cu umerii ro-
tunzi şi tari; apoi nasul subşire şi gura micş în comparaşie
cu ochii. Iar nasul şsta, dacş-1 priveşti bine, atît de perfect
ca linie şi atît de mic, cş nu te poşi opri sş nu zîmbesti. şi
aceastş buzş inferioarş uşor rşsfrîntş, care pare îmbufnatş
cînd vorbeşte...
La fiica doamnei Ota regşsea ceafa lungş şi umerii ro-
tunjişi ai mamei. Gura, dimpotrivş, îi era vizibil mai mare,
cu toate cş fata şinea buzele mereu strînse; şi lui Kikuji îi
venea parcş sş rîdş vşzînd gura atît de micş a mamei faşş
de aceea a fiicei sale. în privinşa ochilor, ai fetei sînt poate
mai mari si mai negri decît ai mamei. Si s-ar spune cş sînt
înecaşi de tristeşe...
Tocmai atunci Chikako, dupş ce potrivise cşrbunii pe
foc, se întoarse şi spuse:
î Domnişoarş Inamura, vei binevoi sş prepari un ceai
în onoarea domnului Mitaniş Dacş nu mş înşel, dumneata
n-ai oficiat încş astşzi.
î Da, desigur, rşspunse tînşra fatş ridicîndu-se numai-
decît.
Kikuji ştia foarte bine cş domnişoara cu senbazuru era
aşezatş lîngş doamna Ota, cu toatş cş, din momentul cînd
le vşzuse pe doamna Ota şi pe fiica ei, nu-şi îndreptase nici
o clipş ochii spre ea.
Rşsucindu-se lîngş cşldşrusa în faşa cşreia se oprise,
tînşra persoanş se adresş lui Chikako şi o întrebş în care
ceaşcş sş pregşteascş ceaiul.
î Cred cş ceaşca de oribe1 care se aflş acolo ar fi cea
potrivitş, zise Chikako. Ea o ceaşcş pe care tatşl domnu-
lui Mitani o aprecia mult. De la el o şi am, adşugş ea întor-
cîndu-se cştre Kikuji.

1 Tip de ceramicş din secolul al XVT-lea, folositş în arta ceaiu-


lui pentru coloritul ei sobru.

17
Aceastş ceaşcş, pe care tînşra fatş o pusese acum dinain-
tea ei, Kikuji şi-o amintea, neîndoios, foarte bine. Tatşl lui
se servea de ea, e adevşrat, dar el o avea, la rîndul sşu, de
la doamna Ota, de la care o cumpşrase.
Deci, ce va fi gîndind, ce va fi simşind doamna Ota,
vşzînd cş reapare aici preşiosul obiect ce fşcuse parte, altş-
datş, din colecşia soşului eiş Kikuji îşi punea aceastş între-
bare, foarte surprins de o asemenea lipsş de tact din partea
lui Chikako.
Cît despre doamna Ota, nu era oare şi ea la fel de lip-
sitş de sensibilitate si delicateşeş
In vreme ce tînşra fatş, purş şi luminoasş, oficia pen-
tru el ceremonialul ceaiului, trecutul celor douş femei
mature îi apşrea ca un cuib de vipere.
De aceea Kikuji îi aprecie şi mai mult frumuseşea.
*3*
în mod sigur, fata cu furoshiki de senbazuru nu bşnui-
se nimic despre intenşiile lui Chikako. Ea terminase pre-
pararea ceaiului fşrş cea mai micş tulburare si acum
venea sş-i ofere ea însşşi ceaşca lui Kikuji, în faşa cşruia o
depuse.
Kikuji gustş mai întîi ceaiul, apoi contemplş ceaşca: un
smalş negru cu o patş albş înşuntru, pe fund, unde era pic-
tatş, tot în negru, o frunzş tînşra de ferigş.
î şi-o aminteşti, nu-i aşaş îl întrebş Chikako din celşlalt
capşt al încşperii.
î Mi se pare cş da... rşspunse el pe un ton nesigur,
punînd ceaşca la loc.
î Privind aceastş gingaşş mlşdişş de ferigş ai cu ade-
vşrat impresia cş eşti la munte, explicş Chikako. E o ceaşcş
ce se potriveşte de minune primelor zile de primşvarş şi
ştiu cş tatşl dumitale o folosea adeseori. Acum sezonul
este poate cam înaintat, dar asta nu înseamnş cş domnu-
lui Mitani îi va face mai puşinş plşcere sş se serveascş de
aceastş ceaşcş, în amintirea tatşlui sşu.
18
î O, cînd e vorba de o piesş atît de valoroasş, rşspunse
Kikuji, ce importanşş mai are cş tatşl meu a şinut-o în
mîinile sale! Dacş ne gîndim cş aceastş ceaşcş dateazş din
epoca Momoyama, cînd marele Rikyu mai trşia încş, şi cş
ea a trecut din generaşie în generaşie, vreme de aproape
patru secole, prin mîinile savante ale atîtor maeştri ai ceaiu-
lui, cît de puşin important este locul pe care tatşl meu îl
ocupş în acest şir!
Kikuji ar fi vrut, prin aceste cuvinte, sş desprindş de
persoana lui semnificaşia pe care o avea acum ceaşca, dar
gîndul i se întorcea mereu, fşrş sş vrea, tocmai la asta. De
la domnul Ota la soşia lui, apoi de la doamna Ota la tatşl
lui, iar de la acesta la Chikako, ceaşca fusese transmisş din
om în om; si iatş cş domnul Ota şi tatşl lui Kikuji, cei doi
bşrbaşi, erau morşi în prezent, pe cînd cele douş femei se
gşseau aici, la aceastş reuniune de ceai. Obiectele au, se
poate spune, un destin bizar, iar acela al ceştii, fie şi numai
pentru acest mic fragment din istoria ei, este ieşit din
comun! Cu atît mai mult cu cît toate, sau aproape toate per-
soanele de faşş, doamna Ota şi fiica sa, Chikako, domni-
şoara Inamura, precum şi alte fete, duseserş aceastş veche
ceaşcş la buzele lor, o atinseserş cu mîinile lor, îi mîngîia-
serş forma delicatş.
Spre cea mai mare uimire a lui Kikuji, doamna Ota
declarş deodatş:
î As vrea sş beau şi eu ceai în ceaşca asta. Data tre-
cutş am bşut în altş ceaşcş.
Era cazul sş te întrebi dacş aceastş femeie se dovedea
de o prostie totalş sau de o indiscreşie neruşinatş, iar Kiku-
ji suferea în sinea lui vşzînd-o pe fiica ei lşsîndu-şi cu în-
durerare ochii în jos.
Tînşra fatş cu salul brodat cu pşsşrele albe începu o nouş
pregştire a ceaiului, de astş datş în onoarea doamnei Ota.
întreaga asistenşş îi urmşrea cu încordare fiecare gest. Nu,
domnişoara Inamura nu ştia, desigur, nimic din sumbra
istorie a ceştii negre; ea îndeplinea fiecare mişcare conform
învşşşturii pe care o primise. Stilul ei era mai degrabş rece,
fşrş pecete personalş. Corectitudinea şi cumpşnirea şinutei
19
sale, acea linie inflexibilş a corpului, din partea de sus a
bustului pînş la genunchi, totul exprima o distincşie sigurş.
Ramurile proaspşt înfrunzite îşi împleteau umbrele pe
fereastra din spatele ei, iar lumina difuzş se aşternea ca o
blîndş lucire pe umerii sşi, alunecînd pe mînecile chimono-
ului, ale cşrui tonuri deveneau şi mai aprinse; însuşi pşrul
ei pşrea cş strşluceşte, în aceastş transparenşş, mult prea
luminoasş desigur pentru un salon de ceai, floarea tinereşii
sale sclipea cu putere. Fata folosea drept şervet o bucatş
de mştase de un roşu viu, care nu şoca în mîinile ei de fatş
tînşrş, ci, din contra, crea o impresie de mare prospeşime.
Cu fiecare gest al ei ai fi zis cş înfloreşte un trandafir roşu.
în jurul ei zburau parcş în stol o mie de pşsşri albe.
Doamna Ota, şinînd în mînş ceaşca, observş:
î Verdele ceaiului, în negrul acesta, aminteşte primele
frunze ale primşverii, cînd se deschid mugurii.
Ea se feri sş spunş cş ceaşca fusese cîndva unul din
obiectele preşioase ale rşposatului ei soş.
Dupş cum cerea obiceiul, acum, cş şedinşa de ceai se
apropia de sfîrsit, se trecu la ceea ce se numeşte aprecierea
pieselor, adicş la contemplarea savantş a obiectelor de artş
alese pentru reuniune. Dar fetele, care nu se pricepeau
fireşte prea mult în aceastş materie, se mulşumirş sş asculte
explicaşiile date de Chikako.
Mizuzashi1, ca şi chashaku2 erau piese din colecşia tatşlui
lui Kikuji, lucru pe care nici Kikuji, nici Chikako nu-1
amintirş.
Invitatele se ridicarş una cîte una şi plecarş, în timp ce
Kikuji, ultimul, rşmînea pe loc. Doamna Ota se apropie de
el şi-i zise:
î Te rog sş mş ierşi dacş adineauri te-am supşrat, dar,
vşzîndu-te aici, cum puteam sş nu mş gîndesc la trecutş
î Cîtş distincşie ai cşpştat între timp!

1 Recipient pentru apş, folosit în ceremoniile artei ceaiului.


2 Bastonaş de bambus cu care se bate esenşa de ceai pînş se
face spumş.

20
Vorbea cu sinceritate şi lacrimile îi umezirş iarşşi ochii.
î şi doamna, mama dumitale... Ah! Aş fi vrut sş vin
la înmormîntare, dar pînş la urmş n-am îndrşznit...
Faşa lui Kikuji se crispa.
î Ce trist!... Mai întîi tatşl dumitale... şi apoi mama!
î Acum te duci acasşş
î Nu, imediat nu...
î Aş dori atît de mult sş ne putem revedea! Aş avea
atîtea sş-şi spun...
Din încşperea vecinş Chikako îl chemş pe Kikuji şi
doamna Ota se retrase, nu fşrş a lşsa sş se vadş cît de mîh-
nitş şi nşpşditş de regrete era. Fiica ei, care o aştepta în
grşdinş, îl salutş pe Kikuji în acelaşi timp cu mama. Ea îi
aruncş o privire lungş, parcş rugştoare.
în camera de alşturi, Chikako se grşbea, cu servitoarea
şi cîteva eleve, sş repunş totul în ordine.
î Despre ce şi-a vorbit doamna Otaş îl atacş ea de
îndatş pe Kikuji.
î O, nimic deosebit.
î Fii cu bşgare de seamş! Nu te lşsa prins de expresia
înduioşatş şi de aerele de nevinovşşie ale acestei femei.
Dş întotdeauna impresia cş pune sentiment în toate; dar,
de fapt, nu ştii niciodatş ce gîndeşte. E o persoanş ciudatş!
î Cu toate astea, asistş regulat la reuniunile dumitale,
nu-i aşaş i-o întoarse Kikuji cu o notş de ironie. La drept
vorbind, de cînd vine aiciş
Fşrş sş mai aştepte însş rşspunsul, atît de nerşbdştor
era sş scape din aceastş atmosferş înveninatş, Kikuji ieşi
afarş, unde îl urmş şi Chikako.
î Cum o gşseşti pe domnişoara Inamuraş E drşguşş, nuş
î Da, fşrş îndoialş; dar mşrturisesc cş aş fi preferat s-o
întîlnesc în altş parte decît aici. Prezenşa dumitale, aceea
a doamnei Ota, fantoma tatşlui meu... Prea mult!
î Fiindcş te nelinişteşti pentru nişte lucruri ca astea!
Lasş-le încolo! Doamna Ota n-are absolut nimic de-a face
cu domnişoara Inamura.
î Tocmai pentru ea mş simşeam jenat.
21
î Pentru eaş Cum aşaş Sînt cu adevşrat dezolatş cş
doamna Ota şi-a creat o asemenea neplşcere şi-şi cer încş
o datş scuze. Dar în ce o priveşte pe domnişoara Inamu-
ra, te rog n-o amesteca în toate astea! E altceva.
î Dacş vrei dumneata. Deocamdatş, însş, îşi cer îngş-
duinşa de a pleca.
Voia sş i-o reteze scurt, deoarece dacş ar fi continuat sş
vorbeascş în timp ce mergea, Chikako fşrş îndoialş nu i-ar
fi dat drumul aşa uşor. Cînd se pomeni singur în faşa aza-
leelor îmbobocite ce se aşterneau la poalele costiştei, respirş
adînc. Se mustra amar în sinea lui cş acceptase aceastş
invitaşie a lui Chikako şi totuşi emoşia ce-o încercase la
vederea tinerei fete cu pşsşri albe îşi pşstra în el întreaga
prospeşime. De bunş seamş ei îi datora cş nu plecase de
la reuniune cu inima împovşratş, dupş ce le întîlnise pe
cele douş metrese ale tatşlui sşu, dintr-o datş... Dar o
mînie surdş îl rşscolea la gîndul cş aceste douş femei erau
acolo, pe deplin vii, şi cş-i vorbeau de tatşl sşu, în timp ce
propria lui mamş era moartş. Si, numaidecît, în minte îi
rşsşrirş dezgustştoarele pete de pe pieptul lui Chikako.
Frunzişul tinşr fremşta în briza rşcoroasş a serii; Kikuji
îşi scosese pşlşria şi mergea încet, cu ea în mînş. Pe cînd
se apropia de poartea templului, o zşri acolo, stînd în
picioare, puşin ascunsş în umbrş, pe doamna Ota. Pe furiş,
aruncş o privire în jurul lui, gîndindu-se s-o evite. Apucînd
pe unul sau pe celşlalt colnic ce flancau poarta, ar fi putut
sş treacş dincolo; totuşi, urmş drumul drept, dar cu trşsş-
turile feşei puternic înşsprite.
Vşduva îl zşrise încş de departe. Ea îi ieşi înainte, cu o
vie roşeaşş în obraji.
î Te aşteptam, îi spuse ea. Voiam sş te mai vşd o datş.
Mş vei socoti poate îngrozitor de indiscretş, dar mi-era
imposibil sş te pşrşsesc aşa... fşrş sş ştiu mşcar dacş vom
mai avea prilejul sş ne revedem vreodatş.
î şi fiica dumitale unde eş
î Fumiko a plecat înainte. E cu nişte prietene.
î Ea ştie cş mş aşteptaiş
î Da, rşspunse doamna Ota, privindu-l drept în ochi.
22
î Probabil cş nu i-a plşcut acolo, nu-i aşaş Mai adinea-
uri mş neliniştisem destul de tare din pricina ei: s-ar zice
cş-i vine greu sş mş vadş.
Kikuji vorbise într-un fel nu tocmai clar, pe un ton
echivoc, în acelaşi timp şi serios şi glumeş.
Doamna Ota îi rşspunse cît se poate de simplu:
î Da, cred cş-i era penibil sş te întîlneascş.
î Tatşl meu va fi fost pentru ea cauza multor necazuri,
zise Kikuji, voind sş subînşeleagş: aşa cum şi dumneata ai
fost pentru copilul care eram eu cîndva.
î O, nu, nu e ceea ce crezi, protestş doamna Ota. Dim-
potrivş, tatşl dumitale şinea mult la Fumiko. Tocmai asta
voiam sş-şi pot explica dumitale într-o zi; despre asta voiam
atîta sş-şi vorbesc. Fetişa la început a rşmas mereu rezer-
vatş, cu toate cş el îi arşta foarte multş bunşvoinşş. şi apoi,
spre sfîrşitul rşzboiului, cînd bombardamentele se înteşise-
rş, ea s-a schimbat deodatş şi nu mai avea decît o dorinşş:
sş se devoteze tatşlui dumitale. Sş se devoteze, e, fireşte,
o vorbş mare î şi ea nu era decît o fetişş pe atunci î dar
s-ar fi dus pînş la capştul lumii, de pildş, ca sş-i gşseascş
un pui sau puşin peste, sş-i procure orez, pe care 1-ar fi cşu-
tat chiar sub bombe, fşrş sş-i pese de pericol. Tatşl dumi-
tale se mira el însuşi de aceastş metamorfozş bruscş, iar
mie mi se încleşta inima vşzînd ce e în stare sş facş dragos-
tea filialş din fiica mea. Asta îmi mşrea remuşcşrile.
Kikuji afla deci abia acum, care era originea acelor sur-
prinzştoare daruri pe care se întîmpla ca tatşl sşu sş le
aducş acasş, a acelor alimente mai mult decît preşioase pe
vremea aceea, din care se înfruptase toatş familia. îTrebuia
deci sş-i fim recunoscştori fiicei doamnei Ota, şi eu şi
mama mea", gîndi el.
î N-am înşeles niciodatş prea bine de ce fiica mea se
schimbase aşa, dintr-odatş; probabil se gîndise cş fiecare
eram ameninşaşi sş murim de la o zi la alta. I se va fi fşcut
milş de mine. Fapt este cş s-a consacrat în întregime tatşlui
dumitale, de bunşvoie si cu toate puterile.
Tragismul unui rşzboi ce se apropia de sfîrşitul lui ca-
tastrofal putuse foarte bine sş şteargş, într-adevşr, în ea,
23
pînş la un anumit punct, amintirea unui tatş pe care-l pier-
duse deja, spre a se ataşa mai mult ca oricînd de prezenşa
vie a mamei sale, singura ei avere, si s-o facş sş înşeleagş
în ce mşsurş dragostea tatşlui lui Kikuji era unica ei salvare.
î Ai observat inelul pe care-1 avea astşzi Fumikoş între-
bş doamna Ota.
î Nu.
î E un cadou de la tatşl dumitale. ştii, desigur, cş el
avea obiceiul sş se întoarcş la cşminul sşu la primul sem-
nal de alarmş, chiar cînd se afla la noi. Fumiko şinea atunci
cu tot dinadinsul sş-1 însoşeascş, spunînd cş nu se putea şti
la ce riscuri se expune pe drum. şi odatş, plecînd astfel cu
el, nu s-a mai întors. îMşcar de-ar fi ajuns acasş la el, îmi
spuneam eu; acolo ar fi la adşpost." Dar mş mai întrebam
dacş nu muriserş cumva amîndoi, pe drum... A doua zi
dimineaşa, m-am pomenit cu ea. Mi-a povestit cş 1-a însoşit
pe tatşl dumitale pînş la poartş: izbutiserş sş ajungş pînş
acolo; la întoarcere însş, a trebuit sş intre în nu mai ştiu ce
adşpost antiaerian, unde a fost nevoitş sş stea toatş noap-
tea. Atunci, cînd a revenit la noi dupş aceastş întîmplare,
tatşl dumitale i-a dat inelul, îîn semn de mulşumire pentru
ieri searş, Fumichan"1, i-a spus el. S-o fi ruşinat acum, în
faşa dumitale, cu acest inel, asta cred.
Ascultînd-o, Kikuji se simşi cuprins de dezgust. Era pur
si simplu grotesc din partea doamnei Ota sş-şi închipuie,
aşa cum pşrea a o face, cş aceastş poveste ar putea sş
atragş simpatia lui Kikuji faşş de dînsa. Si totuşi, ciudat
lucru, el n-avea pentru ea vreun sentiment de urş, nici
mşcar de neîncredere. Cşci emana din ea un fel de cşldurş
dulce, nici el nu ştia ce şi cum, care-1 lşsa dezarmat.
Cş fiica se devotase astfel, pînş la sacrificiu, era, neîn-
doios, din pricinş cş nu mai putea suporta s-o vadş pe
mama ei pradş tristeşii sale. Cît despre doamna Ota,
spunînd acestea despre fiica sa, vorbea într-un chip nu mai
puşin transparent despre marea ei dragoste. Da, aceastş
dragoste şi-o destşinuise ea acum. Dar cuiş Pe cine lua
drept confidentş Kikuji îşi dşdu seama cş, pe cît pşrea, ea

1 chan î diminutiv adşugat numelor de copii.

24
nu prea fşcea deosebirea între tatş şi fiu. Tandreşea pe care
şi-o revşrsa foarte natural asupra lui Kikuji era ca un mod
de a-şi deschide inima în faşa tatşlui acestuia.
Cît despre resentimentul pe care Kikuji îl împşrşea altş-
datş cu mama sa împotriva doamnei Ota, dacş nu era înlş-
turat cu totul, pierduse în orice caz mult din virulenşa lui.
Kikuji merse chiar pînş la a-şi spune cş, dacş nu va lua
mşsuri, va ajunge fşrş vrerea lui s-o asculte cu sentimentele
tatşlui sşu pe aceastş femeie care-1 iubise atît de mult. Oare
nu alunecase deja în iluzia unei lungi intimitşşi cu eaş
Da, simşea acum în sinea lui de ce tatşl sşu, care o rupsese
atît de repede cu Chikako, rşmşsese legat de cealaltş pînş
la moarte. şi înşelegea totodatş cît de mare putea sş fie
dispreşul lui Chikako pentru aceastş femeie. Nu se simşea
oare şi el cuprins pe neaşteptate de ispita de a face sş sufere
aceastş pradş uşoarş, de a o tortura dupş bunul sşu placş
î Te duci deseori la reuniunile lui Kurimotoş întrebş el
deodatş. ştiu cş nu se dşdea în lşturi sş te chinuiascş, altş-
datş.
î Da... Ea e cea care mi-a scris dupş moartea tatşlui
dumitale, mşrturisi doamna Ota, lşsîndu-şi capul în jos.
Mş simşeam atît de singurş... Si eram fşrş nici o apşrare
împotriva a tot ceea ce atingea memoria lui.
î Dar fiica dumitale te însoşeşte totdeauna aiciş mai în-
trebş Kikuji.
î O, desigur, Fumiko vine cu mine împotriva voinşei sale.
Continuînd sş meargş, strşbştuserş pasajul de nivel, apoi
trecuserş de garş; dar urmau drumul înainte, îndreptîndu-se
cştre colina din faşa templului Enkakuji.
*4*
Doamna Ota putea sş aibş cam patruzeci şi cinci de ani,
deci era cu cel putin douşzeci de ani mai în vîrstş decît Kikuji;
totuşi, ştiu atît de bine sş-1 facş sş uite aceastş diferenşş,
încît el credea cu adevşrat cş strînsese în braşe o femeie
mai tînşrş decît dînsul.
25
Voluptatea ce-o gustş era aceea a unei plşceri pe care
numai experienşa partenerei sale era în stare sş i-o procure;
cu toate acestea, tînşrul nu simşise nici o clipş timiditşşile
lipsei lui de experienşş. Avea impresia cş lua pentru prima
datş cunoştinşş de ceea ce este o femeie, învşşînd totodatş
ce înseamnş sş fii un bşrbat. Kikuji era uimit de aceastş
revelaşie şi de deplina deşteptare a virilitşşii lui.
Nu ştiuse pînş acum cş o femeie poate fi atît de nesfîrşit
mîngîietoare, capabilş sş te conducş, urmîndu-te totuşi: acea
pasivitate voluptuos de activş şi plinş de cşldurş care te
aruncş într-o mare de parfumuri dulci. El, care nu încercase
decît un fel de dezgust dupş satisfacerea dorinşei, de fiecare
datş cînd profitase de libertşşile ce i le oferea viaşa sa de celi-
batar, se mira acum cş înoatş, contrar aşteptşrilor, în rşsfş-
şurile unei beşii pe cît de plşcutş pe atît de potolitş. ştia cş
orice altş partenerş 1-ar fi lşsat rece şi ar fi respins-o de lîngş
el, pe cînd acum, pentru prima datş, trupul lui cşuta sş sim-
tş cşldura dulce a celuilalt trup strîns drşgşstos lîngş el,
prelungind la nesfîrşit îmbrşşişarea. Nu, el nu cunoscuse
niciodatş la o femeie aceste unde mîngîietoare ale unei cşl-
duri fşrş sfîrşit, pe care simşurile lui îmbştate le sorbeau cu
deliciu, în timp ce înlşuntrul sşu celebra triumful cucerito-
rului, al învingştorului ce-şi lşsa picioarele sş fie spşlate de
sclave. Totodatş însş se simşea ca un copil mic care viseazş
şi care se refugiazş la cşldurş, în braşele mamei sale.
Eliberîndu-si umerii si ridicîndu-se puşin într-un cot,
Kikuji întrebş deodatş:
î Kurimoto are nişte pete mari din nşscare, ştii astaş
Dar, conştient de cruzimea întrebşrii lui, nu merse, în
starea sa de voluptate, pînş la a-şi da seama cît de mult
putea s-o loveascş prin asta pe Chikako.
î Sînt aici, uite aşa, acoperind tot sînul.
şi arştş cu palma desfşcutş.
Se supunea unui impuls ciudat si oarecum tulbure, ne-
ştiind prea bine de unde îi venea aceastş dorinşş bruscş,
aceastş poftş avidş de a se trşda pe sine însuşi şi totodatş
de a rşni pe altcineva. Sau poate nu era decît un mijloc de
a masca, din pudoare juvenilş, curiozitatea ce i-o stîrnea
acest trup femininş
26
î O, lasş, e dezgustştor! zise ea distratş, fşcînd un gest
de a se acoperi cu chimonoul, ca şi cum nu înşelegea despre
ce era vorba. E prima datş cînd aud asta, adşugş nepşsş-
toare; sub chimono aşa ceva nu se vede.
î Nu, bineînşeles; totuşi, cînd...
î Ceş
î Sînt momente cînd ies la ivealş. Sînt plasate aşa, aici
şi aici.
î Oh, obraznicule... Cauşi sş vezi dacş nu am şi euş
î Cîtuşi de puşin, la naiba!... Dar dacş ai avea şi dum-
neata pete în locul acesta, mş întreb ce-ai face şi ce s-ar
întîmpla din pricina lor în momentul de faşşş
î Unde le are eaş Aiciş (şi ochii i se coborîrş asupra
pieptului, calmi.) Apoi i se adresş foarte naturalş: De ce-mi
pui aceastş întrebareş Cu ce te-ar deranja eleş
Kikuji fu dezarmat. El voise sş-şi strecoare în dînsa pro-
pria lui otravş, dar cu un rezultat atît de slab, cş otrava se
întorcea acum în el şi-1 rşscolea din nou.
î Foarte mult, sş ştii! Singura datş cînd am vşzut acele
pete nu aveam decît opt sau nouş ani. Dar de atunci m-au

obsedat mereu.
î Zşu, şi de ceş
î Dar dumneata n-ai suferit din cauza astaş stşrui
Kikuji. îşi aduci aminte cînd Kurimoto a venit la dum-
neata, chipurile din partea mamei, ca si din a mea, cu
învinuirile şi calomniile ei furioase...
Ea lşsş capul în jos în semn de încuviinşare, schişînd o
uşoarş mişcare de a se depşrta; dar braşele lui Kikuji o
strînserş atunci şi mai tare.
î Ei bine, nimic nu-mi va smulge din cap ideea cş toatş
rşutatea ei nu avea în momentul acela altş cauzş decît
ciuda, turbarea de a se şti cu sînul însemnat de petele ace-
lea; fşcea din asta o întreagş dramş.
î Dar e îngrozitor ceea ce spui!
î şi cşuta poate, totodatş, sş se rşzbune pe tatşl meu.
î Pentru ce sş se rşzbuneş
î Drama ei... Petele... E aproape sigur cş din cauza
lor a fost pşrşsitş. Iar ea era cu atît mai neconsolatş. Cu
atît mai amşrîtş.
27
î Oh, destul. Sş nu mai vorbim despre acele cumplite
pete. Mi se face rşu...
şi totuşi, îşi spunea Kikuji, ea e departe de a-si închipui
ce poate sş însemne aşa ceva!
î Domnişoara Kurimoto nu-şi mai face, desigur, inimş
rea din cauza asta. Probabil cş nici nu se mai gîndeşte la
ce-a fost. Sînt lucruri care se uitş...
î Crezi cş, chiar dacş au trecut, asemenea lucruri nu
lasş urmeş
Doamna Ota cşzu pe gînduri.
î Se întîmplş uneori ca, în amintire, trecutul sş ne fie
mai drag, zise ea visştoare.
şi abia atunci Kikuji aruncş mşrturisirea pe care fusese
totuşi ferm hotşrît sş n-o dea în vileag:
î Spune-mi, cunoşti fata care stştea lîngş dumneata,
mai adineauri, la reuniunea de ceaiş
î Yukikoş Fireşte cş da... E fiica domnului Inamura, nuş
î Kurimoto m-a invitat anume pentru a-mi face cunoş-
tinşş cu ea.
î O!
Ochii mari ai doamnei Ota se cşscarş şi mai mult,
învşluindu-1 cu gravitate pe Kikuji.
î Prezentarea unei logodnice, deci! şi eu care n-am
observat nimic!
î As! Nu, nu! protestş Kikuji. Nu e vorba de cşsşto-
rie, te asigur. Nimic de genul acesta.
î O, ba da!... şi iatş cş eu plecînd de acolo, am...
Kikuji o vşzu nşpşditş de suspine, apoi icnetul îi zgudui
umerii şi cîteva lacrimi mari se rostogolirş pe pernş.
î De neiertat! Sînt de neiertat!... De ce nu mi-ai spus
nimicş
Vşzu cum îşi ascunde faşa în pernş, plîngînd neîncetat.
Dar nu înşelegea prea bine de ce.
î Dacş e ceva rşu în ceea ce-am fşcut, zise el, nu mica
formalitate în chestiune schimbş ceva. Cş am fşcut-o ple-
cînd sau nu de acolo, asta n-are absolut nici o importanşş.
Nu e nici o legşturş între cele douş situaşii.
Kikuji vorbea cu toatş convingerea; era exact ceea ce
gîndea. Dar în aceeaşi clipş revşzu imaginea domnişoarei
28
Inamura din momentul cînd prepara ceaiul dupş regulile
artei, iar acel furoshiki roz îi reapşru şi el în minte, cu
motivul lui de senbazuru. şi simşi un impuls de urş faşş de
trupul femeii care suspina alşturi de el.
î Nenorocita de mine, ce-am fşcut. Sînt o pşcştoasş, o
femeie blestematş! bîiguia ea în mijlocul suspinelor, cu
sughişuri care-i cutremurau umerii rotunzi.
Kikuji ar fi recunoscut cş trebuie sş-1 scandalizeze
aceastş aventurş, numai de-ar fi simşit cea mai micş remuş-
care. Cşci, fşrş a mai vorbi de aceastş primş întîlnire cu
domnişoara Inamura, el se afla, oricum, în braşele aman-
tei tatşlui sşu.
şi totuşi nu: pînş în clipa de faşş el nu avusese un sin-
gur moment conştiinşa cş fşcuse ceva rşu; nu simşise nici
o secundş vreun regret sau vreo urmş de remuşcare.
Sşvîrşise, totuşi, un pşcatş
Nici nu-şi mai aducea bine aminte cum ajunseserş aici,
el şi aceastş femeie, în modul cel mai firesc din lume, de
bunş seamş, prin forşa împrejurşrilor... Dar, dacş ar fi sş
creadş ceea ce spunea acum, ea se caia amarnic cş îl sedu-
sese, îl sedusese însş cu adevşratş O, nu. Kikuji era sigur
de asta: pe lîngş cş nu avusese o astfel de intenşie, ea nu
avu, nici o clipş, conştiinşa cş a fşcut-o; iar el ştia foarte
bine cş nu avusese nici sentimentul, nici chiar bşnuiala cş
s-ar fi lşsat tîrît de ea. Urmaserş pur şi simplu, amîndoi,
o înclinare trupeascş, fşrş sş întrevadş aspectul moral al
problemei, fşrş sş se gîndeascş la aşa ceva: nici el, nici ea
nu vşzuserş nici cea mai micş piedicş în calea lor; şi nici
unul, nici celşlalt nu putuserş rezista. Morala, în fond,
n-avea nimic a face în treaba asta.
Ajunseserş, aşadar, la poalele colinei din faşa aceleia
pe care se aflş templul Enkakuji, şi acolo au intrat într-un
han, ca sş mşnînce ceva. Asta deoarece conversaşia, sau
mai bine zis confidenşele doamnei Ota vorbind despre tatşl
lui Kikuji nu se mai sfîrseau. Nimic nu-1 obliga, bine-
înşeles, pe Kikuji s-o asculte, şi el gşsea chiar ridicolş slşbi-
ciunea pe care i-o arşta. Doamna Ota, din contra, atît de
pştrunsş de subiectul ei, atît de nşpşditş de emoşie, vor-
29
bea, vorbea fşrş întrerupere, fşrş sş fie clştinatş nici de cea
mai micş îndoialş cu privire la interesul pe care-1 mani-
festa interlocutorul ei. De'fapt, uşor înduioşat, fşrş vrerea
lui, prin propria sa rşbdare, Kikuji n-o ascultase, la început,
decît cu un sentiment de vagş simpatie, dar pînş la urmş
se lşsş cucerit, încetul cu încetul, de cşldura si dulceaşa firii
ei afectuoase şi tandre, de delicioasa intimitate pe care ea
o crease între ei. şi în curînd simşise cş-i place sş se lase
cu totul pradş acestor sentimente, sş se învşluie, sş se
îngroape în ele. în aşa mşsurş încît, la un moment dat, îi
veni sş se gîndeascş la fericirea pe care trebuie sş o fi cunos-
cut tatşl sşu.
Dar, dacş e vorba sş gşseascş cu orice preş ceva sş-si
reproşeze, atunci e numai emoşia aceasta. Da, de îndatş
ce-a lşsat sş treacş prilejul ce i se oferise ca s-o respingş,
sş se depşrteze de ea, ce altceva mai avea de fşcut decît
sş se lase tot mai mult în voia pornirilor tandre ale inimii
saleş
Dacş începuse, mai înainte, sş-i vorbeascş deodatş şi
aproape fşrş voia lui despre Chikako şi despre dom-
nişoara Inamura, o fşcuse fşrş îndoialş sub presiunea
acestui sentiment întunecat, a acestei pşrşi de umbrş
ce rşmşsese în adîncul inimii lui. Voise sş arunce din
nou afarş otrava pe care o înghişise, dar iatş cş dşduse
greş.
şi plştea din greu, într-adevşr, cu aceastş inimş acum
mai sfîsiatş ca oricînd de noi remuşcşri, şi el atît de zguduit,
atît de ruşinat de sine, atît de furios, încît nu mai avea
decît o poftş oarbş sş fie feroce. Sş caute prin cuvintele lui
s-o rşneascş şi mai mult!
î Hai sş încercşm sş uitşm totul, zise ea. Sş spunem
cş nu s-a întîmplat nimic.
Apoi, dupş o clipş, cu un murmur: îNimic. Absolut
nimic."
î Fireşte cş nu s-a întîmplat nimic! şuierş Kikuji. N-ai
fşcut decît sş reînvii puşin amintirea tatşlui meu! Nimic
altceva, asta-i tot!
î Cumş
30
Uluitş, ea se ridicş, smulgîndu-şi faşa din pernş: o faşş
rşvşşitş, cu pleoapele roşii din pricina plînsului şi chiar
cu albul ochilor puşin înceşoşat. Dar, aruncîndu-şi privirea
în ochii aceia mari, Kikuji putu sş citeascş în ei şi fer-
mecştoarea stare de încîntare a femeii.
î Nu eu voi susşine contrariul, vai! Eu nu sînt decît o
biatş femeie...
î Nu îndruga poveşti! îi aruncş Kikuji, dezvelindu-i
sînii cu un gest brusc. Dacş ai avea cumva vreun semn
din nşscare, undeva, pe aici, ar fi cu neputinşş sş uit vreo-
datş... E lucrul cel mai impresionant!
Era surprins el însuşi de ceea ce spunea.
î Nu mş privi aşa, te rog. Nu mai sînt prea tînşrş...
Cu buza rşsfrîntş, Kikuji, rînjind, se apropie şi mai mult.
Se strînse lîngş ea, potolit deodatş de dulcea sa moleşealş;
legşnat de suavele ondulşri voluptuoase ce mai pşstrau
parcş din cşldura lor de adineauri.
Liniştit, destins, se lşsş sş alunece în braşele somnului.
Iar cînd reveni din nou în acea lume confuzş care pen-
duleazş între vis şi realitate, auzi pşsşrile cîntînd. Era
prima datş, i se pşrea lui, cînd se trezea astfel, în cîntecul
pşsşrelelor.
Ceaşa dimineşii fşcea sş strşluceascş frunzişul verde al
copacilor, iar el avea capul atît de limpede, de parcş ar fi
fost spşlat cu rouş. Nici urmş din gîndurile tulburi de mai
înainte.
Doamna Ota dormea încş, cu spatele întors cştre el.
Kikuji se întrebş cînd se rşsucise oare, apoi, sprijinindu-se
în cot, îi contemplş îndelung faşa pe care se rşsfrîngeau
primele raze ale dimineşii. Pe buzele lui înflori un zîmbet
uşor.
*5*
Trecuserş cincisprezece zile de la reuniunea de ceai din
pavilionul templului Enkakuji, cînd fiica doamnei Ota se
prezentş la Kikuji în vizitş.
31
El o pofti în salon şi, spre a încerca sş-şi potoleascş bştş-
ile inimii, se duse el însuşi alşturi şi deschise bufetul pu-
nînd pe o farfurie cîteva prşjituri. Venise singurş, sau
mama ei o aştepta în faşa porşii neîndrşznind sş intreş se
întreba Kikuji, fşrş sş ghiceascş rşspunsul.
Cînd se reîntoarse în salon, fata se ridicş de pe scaun
pentru reverenşş. El observş buza inferioarş uşor rşsfrîn-
tş a gurii ei închise, în timp ce fata înclina capul.
î lartş-mş cş te-am fşcut sş aştepşi, zise în chip de scuzş.
şi trecu în spatele ei ca sş deschidş uşa de sticlş ce dşdea
spre grşdinş. Bujorii albi din vazş rşspîndeau un parfum
delicat. Fata îşi mişcş umerii rotunzi, aplecîndu-se uşor
înainte, în timp ce el se întorcea de la uşş.
î îmi dai voieş...
şi Kikuji se aşezş pe un scaun fşrş sş mai aştepte. Un
sentiment potolit, pe care nu şi-1 putea explica, îl nşpşdi
deodatş, vşzînd cît de mult semşna cu mama ei.
î Mi-am permis sş vin la dumneavoastrş fşrş sş vş fi
prevenit, începu ea, cu ochii în jos.
î Dar îmi face plşcere. Nu ti-a fost greu sş gşseşti dru-
mul pînş aiciş
î Nu.
Kikuji îşi aminti îndatş cş ea venise adesea pînş la
poartş, cînd îl conducea acasş pe tatşl lui, în timpul bom-
bardamentelor, dupş cum îi povestise doamna Ota în grş-
dina templului Enkakuji.
Era cît pe ce sş i-o şi spunş, dar se opri în ultima clipş;
apoi continuş s-o contemple în voie, fiindcş ea şinea mereu
ochii în jos.
El se simşi pştruns din nou de un val de cşldurş î la
amintirea desfştşrilor doamnei Ota. Nu se putu opri sş nu
se gîndeascş încş o datş la farmecul deplin si dulce al îm-
brşşişşrii sale. Se lşsş astfel pradş reveriei, profund uşurat,
uitînd aproape sş şinş seama cş se afla în faşa tinerei fete.
Era ca şi cum prudenta lui rezervş se topise dintr-o datş,
cu atît mai mult cu cît nu-i putea întîlni deloc privirea şi
nici nu şi-o putea arunca pe a lui în ochii aceia care stşteau
aplecaşi cu încşpşşînare în jos.
32
î Mi-am permis sş vin...
într-un sctirt moment de întrerupere ea îşi ridicş în fine
capul şi îl privi drept în faşş.
î Mi-am permis sa vin... E în legşturş cu mama: pentru
a vş cere o favoare.
î Kikuji îşi opri rşsuflarea.
î Aş vrea s-o iertaşi pe mama.
î S-o iertş Ce vrei sş spuiş
Dar, în pofida uimirii pe care o arşta, el înşelese, din
prima clipş, cş mama îi mşrturisise totul fetei.
î Dacş e cineva care trebuie sş fie iertat, acela sînt eu,
se împotrivi Kikuji.
î şi aş fi fericitş dacş aşi ierta-o de asemeni pentru tot
ceea ce se referş la tatşl dumneavoastrş, mai spuse ea.
î Dar şi în acest caz, mai degrabş tatşl meu ar trebui
sş fie iertat. Mama, dupş cum ştii, nu mai e pe lumea asta.
Cine ar mai putea deci sş-i ierte acum ceva mamei dumi-
taleş
î Tatşl dumneavoastrş a murit atît de repede! Mş
întreb mereu dacş nu din cauza necazurilor pricinuite de
mama. Mama dumneavoastrş la fel, poate din motive şi
mai întemeiate... I-am si spus asta mamei!
î îşi faci prea multe scrupule. Eşti nedreaptş cu ea.
î Ah, de ce n-a murit ea prima, înaintea pşrinşilor dum-
neavoastrş!
Tînşra fatş era gata sş-şi piardş simşirea, atît de mult îi
rşnea pudoarea dialogul acesta penibil.
Kikuji, înşelegînd cş ea nu vorbea, în fond, decît despre
relaşiile lui cu mama sa, îşi dşdu seama cît de mult o lovise
şi o jignise pe fatş acest lucru în sentimentele ei intime, cît
de adînc o umilise.
î Vş rog, iertaşi-o pe mama! repetş ea, pşrînd a face
apel la ultimele forşe spre a rosti aceste cuvinte.
î Nu iertare, ci omagiul gratitudinii şi respectului meu
profund îi datorez eu mamei dumitale, preciza el cu tşrie.
î Ea este cea vinovatş, cu toate slşbiciunile sale; şi aş
vrea sş nu vş mai îngrijişi deloc de ea. Vş rog, nu vş mai
gîndişi la mama!
33
Vorbise repede, cu glas întretşiat şi tremurştor. Kikuji
pricepea abia acum ce voia sş spunş ea cerînd acea iertare:
las-o în pace pe mama! Nu încerca s-o mai revezi! Iatş care
era sensul intervenşiei sale.
î Nu încercaşi nici sş-i mai telefonaşi, adşugş fata.
In ciuda roşeşii aprinse ce-i înflşcşra obrajii, ea ridicş
faşa ca pentru a-şi înfrunta pudoarea speriatş şi-şi înfip-
se privirea drept în ochii lui Kikuji. Dar ochii ei mari erau
plini de lacrimi, iar privirea sa, fşrş cea mai micş urmş
de duşmşnie, avea, din contra, ceva rugştor, ca un apel
disperat.
î înşeleg, zise el, în cele din urmş. îşi cer scuze.
î Vş rog! îndrşznesc sş contez pe dumneavoastrş...
Aceste ultime cuvinte o fşcurş pe sşrmana fatş sş se
înroşeascş si mai mult, iar Kikuji vşzu cum i se împur-
pura chiar ceafa lungş şi albş. Oare pentru a pune în valoa-
re frumuseşea gîtului lung şi gingaş, purta ea acea micş
broşa albş înfiptş la reverul taioruluiş
î La telefon mama mea a acceptat sş vinş la întîlnirea
pe care i-aşi propus-o, începu ea atunci sş explice, ceva
mai puşin crispatş. Voia sş se ducş acolo cu orice preş,
dar am oprit-o eu. M-am agşşat de ea cu toate puterile, în
clipa cînd voia sş iasş pe uşş. Iatş de ce-aşi asteptat-o în
zadar.
într-adevşr, Kikuji o chemase la telefon pe doamna Ota,
dupş trei zile de la întîlnirea lor. Ea îi rşspunsese cu o voce
ce nu lşsa nici o îndoialş cît de bucuroasş era; dar pînş la
urmş nu venise la cafeneaua unde o aşteptase el. De la
acea convorbire telefonicş nu mai ştiuse nimic de ea.
î Mai pe urmş, am fost tare rrîhnitş din pricina mamei.
Dar atunci, pe moment, o gşseam atît de odioasş, cş m-am
opus cu înverşunare; eram atît de înfuriatş cş nu-mi dş-
deam seama ce fac. îFumiko, mi-a zis ea, du-te tu la tele-
fon şi spune-i cş n-am sş vin. Te rog, fş asta!" şi m-am dus
la aparat; dar, cu receptorul în mînş, mi-a fost cu neputinşş
sş vorbesc. Cu obrajii scşldaşi în lacrimi, mama nu pşrş-
sea din ochi aparatul: însş pe dumneavoastrş vş vedea ea,
domnule Mitani, nu aparatul. Aşa este ea, asta-i mama!
34
Rşmaserş un lung moment fşrş sş spunş nimic, în cele
din urmş, Kikuji fu acela care rupse tşcerea prelungş.
î Dupş reuniunea de ceai, întrebş el, de ce ai plecat
înainte, în timp ce mama dumitale a rşmas sş mş aştepteş
î Fiindcş voiam sş ştişi cş, în fond, nu e rea.
î Ea, femeie reaş! Dar crede-mş, e prea bunş!
Fata lşsş ochii în jos şi Kikuji îi observş din nou faşa:
nasul subşire si perfect ca formş, gura, cu buza inferioa-
rş uşor rşsfrîntş. Gingşşia trşsşturilor ei îi amintea de
mamş.
î De mult ştiam cş doamna, mama dumitale, are o
fatş, reluş Kikuji. Mi s-a întîmplat adesea sş doresc sş stau
de vorbş cu dumneata despre tatşl meu.
Fata înclinş capul în semn de încuviinşare.
î şi eu am avut acest gînd.
îDacş nu s-ar fi petrecut nimic între mama ei şi mine,
îşi spuse Kikuji, aş putea acum sş vorbesc liber cu ea despre
tata!" Dar, judecind bine î sş fie oare atît de ciudatş Toc-
mai datoritş faptului cş avusese ceva cu doamna Ota, el
putuse sş-i ierte legştura cu tatşl sşu si sş înşeleagş bine
cele douş inimi ale lor. Ciudşşenie a vieşii!
Aici ajunsese Kikuji cu reflecşiile lui tşcute, cînd fata soco-
tind probabil cş-şi prelungise vizita peste limita îngşduitş,
se ridicş grşbitş. El ieşi s-o conducş.
î Sper ca într-o zi sş putem vorbi împreunş despre tata,
zise Kikuji. şi mai sper cş-mi vei vorbi si despre mama du-
mitale. E o persoanş atît de demnş de laudş!
Fşrş îndoialş, ceea ce spunea pornea dintr-un instinct
de egoism, dar era exact ce gîndea.
î Da... însş... n-o sş vş cşsştorişi în curîndş
î Euş
î Dumneavoastrş. Am aflat de la mama. E vorba de
domnişoara Inamura Yukiko.
î Nici vorbş. Nici nu s-a pus problema.
Drumul cobora în pantş, îndatş ce trecea de poarta grş-
dinii, fşcînd o curbş dupş un mic povîrniş, de unde, întor-
cînd capul, nu mai vedeai decît vîrfurile arborilor din
grşdina lui Kikuji. în timp ce mergea, Kikuji evoca în gînd
35
pe fata cu senbazuru, de care îi adusese aminte acum vizi-
tatoarea lui. Cînd ajunserş la cotiturş, ea se opri si îşi luş
rşmas bun.
Kikuji se întoarse şi începu sş urce din nou spre poar-
ta lui.
36
CARTEA A DOUA
Asfinşit de soare deasupra pşdurii
*1*
Kikuji se pregştea sş plece de la birou, cînd primi un
telefon de la Chikako.
î Spune-mi, te duci direct acasş disearşş
Era tocmai ceea ce avea de gînd sş facş, dar acum schişş
un gest de nemulşumire, prevşzînd vreo încurcşturş.
î Pşi, sş vezi...
î Da, da, astş-searş întoarce-te cît mai devreme, dacş
vrei. Pentru tatşl dumitale, înşelegiş Astşzi e ziua cînd avea
obiceiul sş-şi invite prietenii la o reuniune de ceai. Mi-am
adus aminte pe neaşteptate şi a trebuit sş pregştesc ceva
în pripş.
Kikuji nu rşspunse nimic.
î Am orînduit în micul pavilion de ceai... Alo, mş as-
culşiş.. . Da, am curşşat în chashitsu^ si apoi mi-a venit chef
sş gştesc ceva la bucştşrie.
î Dar unde eşti acumş
î La dumneata, se înşelege, la dumneata acasş. lartş-mş,
ar fi trebuit sş-şi spun asta de la început!
De uimire, lui Kikuji îi pieri glasul.
î Amintindu-mi de aceastş aniversare, n-am putut sş
rşmîn aşa, cu braşele încrucişate, fşrş sş fac nimic, înşelegiş
şi mi-am spus cş orînduirea în clwshitsu are sş mş calmeze,
poate, putin. O, ştiu, ar fi trebuit sş-şi cer voie! Dar sînt
sigurş c-ai fi refuzat.
Micul pavilion şi camera lui de ceai nu mai fuseserş
folosite niciodatş de la moartea tatşlui lui Kikuji. Cel mult,

1 încşpere specialş folositş pentru practicarea ceremoniilor de


ceai (cha - ceai, shitsu - încşpere).

37
dacş mama lui mai dşduse pe acolo, din cînd în cînd, îna-
inte de a muri, ca sş se retragş în linişte şi singurştate. Une-
ori stştea rnai mult timp înşuntru, dar fşrş sş aprindş focul;
cerea doar sş i se aducş apş fiartş într-un ibric de aramş.
La drept vorbind, lui Kikuji nu-i plşcea s-o lase pe mama
lui izolîndu-se acolo şi torcînd cine ştie ce gînduri sumbre.
Neliniştit, el voise de mai multe ori sş se ducş la ea, dar,
pur şi simplu, nu îndrşznise.
Mai trebuie spus cş înainte de moartea tatşlui, aceea care
avea grijş de pavilion era Chikako. Rareori se întîmpla ca
mama sş se hotşrascş sş-i calce pragul.
Iar dupş moartea mamei sale, chashitsu fusese definitiv
închis. Numai o servitoare bştrînş se ducea sş-1 deschidş,
o datş sau de douş ori pe an, pentru aerisire. Aceasta era
o femeie credincioasş, care-i slujea încş din timpul vieşii
tatşlui sşu.
î De cînd n-a mai fşcut nimeni curşşenie acoloş îl sfi-
chiui vocea lui Chikako pe un ton ce lui i se pşrea din ce în
ce mai neobrşzat. Rogojinile, a trebuit sş le scutur si iar sş
le scutur; nu mai ieşea mucegaiul din ele! Sş nu-şi vinş sş
crezi! în sfîrşit, dupş ce am dereticat bine, mi-a venit chef
sş gştesc ceva şi m-am şi apucat de treabş. Pe nepregştite,
n-am avut, fireşte, la îndemînş tot ce trebuia; totuşi, am fş-
cut ce-am putut. Aşa cş te aştept sş vii cît mai repede.
î Poftimş Zşu dacş ştiu ce sş mai zic!
î însş, dacş o sş fim numai noi doi, dumneata şi cu mine,
o sş fie prea trist. De ce n-ai invita cîtiva prieteni de la birouş
î Inutil sş mai vorbim: nimeni de aici nu practicş arta
ceaiului.
î Asta n-are importanşş, din contra! E mai bine sş fie
nişte profani, cşci n-au sş ia seama la preparative.
î Nu, îşi spun, inutil sş mai vorbim! i-o tşie scurt Kikuji
pe un ton categoric.
î O, aşa va sş zicşş Pşcat!... atunci ce-o sş facemş...
Stai! Cîtiva prieteni de ceai de-ai tatşlui dumitale, ce ziciş...
Ba nu; nu-i putem invita, aşa... Am gşsit! Dacş i-am spune
domnişoarei Inamura sş vinş eaş
î îşi arde de glumeş N-ai sş faci asta!
38
î De ce nuş Dumneata nu ştii, nu te amesteci, las' pe
mine! De regulş, familia, pricepi, şine la asemenea proiecte.
şi apoi, va fi pentru dumneata un prilej s-o revezi pe
domnişoara Inamura, cşreia îi vei putea vorbi cu inima
deschisş. Dacş o chem şi dacş ea acceptş sş vinş, va fi ca
o mşrturisire din partea sa şi vei şti cş e de acord.
î Nu admit asemenea tertipuri! zise Kikuji dezgustat.
Vezi-şi de-ale dumitale! Dacş insişti, nu mai vin acasş.
î Bine, bine! Dupş cum se vede, nu putem discuta
despre asta la telefon, aşa cş lşsşm chestia pe mai tîrziu.
Vino repede acasş.
î în ce mş priveşte, nu e vorba de nici o îchestie"! Nu
vreau sş mai aud nimic despre aşa ceva!
î Foarte bine. N-o sş mai auzi nimic. Iau totul asupra
mea şi voi face dupş capul meu, gata!
Ce otravş şi femeia asta cu indiscreşia ei! Fşrş nici o
jenş! Si cu metodele astea de a te lua în stşpînire! Kikuji,
indignat, nu suporta decît cu dezgust autoritatea pe care
ea o exercita asupra lui. Revşzu încş o datş îngrozitoarele
pete ce-i acopereau jumştatea stingş a pieptului. Auzea,
de parcş-i ciocşnea în cap, hîrşîitul zgomotos al mşturii
cînd fşcea curşşenie în pavilionul de ceai; simşea cş i se
stoarce în creier cîrpa udş de care se folosise ea ca sş spele
treptele de afarş.
Pe lîngş aceste violente imagini ale dezgustului sşu,
Kikuji îşi mai fşcea sînge rşu din pricina necuviinşei, în
acelaşi timp ridicolş şi odioasş, prin care Chikako îşi îngş-
duia, cu de la sine putere, sş-i intre în casş în absenşa lui
şi sş meargş chiar pînş la a gşti!
Mşcar de s-ar fi mulşumit sş deretice prin cfiashitsu, şi
sş aranjeze cîteva flori în memoria defunctului, asta i s-ar
mai fi iertat...
şi iatş cş deodatş, în dezgustştoarea învşlmşşealş a
tuturor acestor sentimente respingştoare, imaginea domni-
şoarei Inamura şîşni în el ca o scînteie.
Nu cumva Chikako, pe care moartea tatşlui sşu o înde-
pşrtase cu totul de el, nu cumva îşi fşcuse acum planul sş
se apropie din nou şi sş-1 prindş iarşşi în plasa ei prin
mijlocirea acestei tinere feteş
39
Telefonul ei, impertinent şi caraghios, atît de caracteris-
tic şicnelilor sale, nu numai cş-1 surprinsese pe Kikuji, dar
îl şi neliniştea. El vedea în tonul folosit de Chikako, în
modul ei de a-1 lua cu cinism peste picior, de a-i provoca
înadins rîsul amar, de a întrece orice mşsurş, un fel de
ameninşare. Dar toate acestea nu se datorau oare, în ultimş
instanşş, propriei lui slşbiciuniş Numai un asemenea gînd
îl oprise î Kikuji era perfect conştient de asta î sş nu
explodeze şi sş-şi arunce toatş mînia pe telefonul acela
neruşinat. Dacş Chikako fşcea uz fşrş nici un menajament
de autoritatea ei asupra lui, nu era oare din pricinş cş avea
motive temeinice sş se simtş cea mai tareş
Cu aceste gînduri în cap, Kikuji, plecînd de la birou, se
duse în Ginza, pentru a se înfunda în atmosfera îmbîcsitş,
sufocantş, a unei bodegi minuscule. Cş voia sau nu, el nu
mai putea acum sş nu se întoarcş acasş, aşa cum îi dictase
Chikako. Avea însş o mare povarş pe suflet.
Era oare posibil ca Chikako sş fi aflat despre întîlnirea
lui cu doamna Ota, dupş ce plecaserş de la reuniunea ei
de ceaiş şi ştia cumva cum se sfîrsise totul în micul han
din Kita-Kamakuraş Avea puşine şanse sş prindş de ves-
te... afarş doar dacş cele douş femei nu se vor mai fi vşzut
dupş aceea.
Tonul acela poruncitor de la telefon trebuia sş-1 punş oare
numai pe seama mojiciei ei fireştiş Aşa sş fie, într-adevşrş
Sau mai bine sş vadş în asta graba de a-şi duce uneltirea
pînş la capşt, de a folosi acest procedeu spre a-si atinge
şinta în legşturş cu domnişoara Inamuraş
Neputînd sş rşmînş prea mult în localul acela strimt şi
ticsit, Kikuji ieşi afarş şi se îndreptş spre garş. Se urcş în
primul tren, pentru a se duce acasş.
Pe fereastra vagonului supraaglomerat, între Yurakuso
şi Gara centralş din Tokio, privirea îi fu atrasş de un bule-
vard mşrginit, de la un capşt la altul, de mari copaci verzi.
Era un bulevard ce se întindea de la rşsşrit spre apus
şi pe care asfinşitul de soare îl fşcea parcş sş ardş. Aceastş
lungş panglica strşlucea în luminş ca o bandş de oşel lu-
cios, iar uriaşii copaci ce-o mşrgineau, vşzuşi în contra
40
luminii, pşreau de un verde neobişnuit de întunecat; apoi,
jos, la sol, densitatea umbrei ce-i scotea în relief era ca un
izvor de rşcoare. Ce frumoşi copaci, cu frunzişul lor des,
etalîndu-şi cu mîndrie ramurile impunştoare! şi în spatele
lor, ceva mai retrase, ici şi colo, se înşlşau faşadele solide
ale clşdirilor cu arhitecturş occidentalş.
în mod ciudat, bulevardul ce se oferea privirii era în mo-
mentul acela absolut pustiu, pe toatş lungimea lui, pşrînd
o dungş de linişte şi nemişcare, o dungş albş de luminş ce
se întindea pînş la zidurile palatului imperial din fund, unde
se termina. Ce contrast între goana trenului supraaglomerat
şi pacea suveranş a acestei vaste artere, perpendicularş pe
calea feratş! Strada pşrea cş se scufundş într-o minunatş
linişte, la ceasul acesta larg al asfinşitului, pentru a se
pierde, ca într-o feerie, în chiar panorama crepusculului!
O clipş, Kikuji crezu cş zşreşte, înaintînd prin umbra pre-
lungitş a copacilor atît de potolişi şi atît de rşcoroşi, silueta
gingaşş a unei fete şinînd în mînş unfuroshiki cu senbazum.
Da, vedea pînş în cele mai mici amşnunte pşsşrelele albe
ce împodobeau şalul ei de mştase roz!
Inima începu sş-i batş cu putere la aceastş viziune şi sta-
rea sufleteascş i schimbş. Ce-ar fi ca ea sş fi ajuns înaintea
lui acasşş
Gîndurile i se întoarserş din nou la Chikako şi la tot
ceea ce putea sş umble prin capul ei. Cşci, mai adinea-
uri, ea îi propusese întîi sş aducş acasş, cu el, cîşiva pri-
eteni, şi nu-i spusese s>-o invite pe fatş decît dupş refuzul
sşu. Sş fie o cursşş Avea ea, de la început, intenşia s-o
cheme pe domnişoara Inamuraş Kikuji nu mai înşelegea
nimic.
Cînd ajunse acasş, abia trecu pragul cş Chikako îi şi ieşi
înainte.
î Eşti singurş
El rşspunse cu un semn din cap.
î Ce bine cş n-ai adus pe nimeni. Ea e aici!
Apoi, în timp ce-i lua din mînş pşlşria şi servieta, îl des-
cusu:
î Nu vii direct de la birou, nu-i aşaş
41
Kikuji se întrebş dacş duhnea sau dacş se vedea dupş
înflşcşrarea din obraji cş bşuse.
î Unde-ai fost şi ce-ai fşcut, spuneş Te-am sunat la bi-
rou şi mi s-a rşspuns cş plecaseşi de acolo. Socotind timpul
cît îşi trebuie ca sş ajungi pînş aici, trebuia sş fii de mult
acasş.
î Ei poftim!
Hotşrît lucru, cutezanşa lui Chikako întrecea orice mşsu-
rş! Cumş Nu era de-ajuns cş venea în casa lui şi fşcea tot
ce credea ea de cuviinşş, fşrş mşcar sş se scuze, dar îl mai
şi şinea din scurtş Trecu în camera lui fşrş sş scoatş o vorbş.
Chikako veni dupş el. Costumul japonez îl aştepta pregştit,
pus la îndemînş de servitoare. Chikako dşdu sş-1 ajute sş
se schimbe.
î Nu, te rog, lasş. N-aş vrea sş abuzez, cşci, într-ade-
vşr, m-aş simşi jenat sş încalc pînş într-atît regulile celei
mai simple politeşi sau îndatoririle elementare ale ospita-
litşşii! Am sş mş schimb singur, dincolo.
şi, ca pentru a înlştura orice intervenşie din partea ei,
Kikuji, care îşi scosese haina, trecu în anticamerş.
îmbrşcat în costumul japonez, se reîntoarse apoi în ca-
mera lui unde Chikako, aşezatş ca sş-1 aştepte, îl şi luş în
primire, lansîndu-i:
î Celibatarii şştia, zşu cş da, se descurcş bine!
î Gşseştiş
î Da. Numai cş, asemenea fel de a trşi e plin de neajun-
suri si sper cş n-ai sş-1 prelungeşti mai mult decît se cuvine.
î Ce spui! Dupş cele ce am vşzut la tata...
Ea îi aruncş o privire încruntatş. Kikuji observş cş-şi
pusese un şorş de-al mamei sale, pe care i-1 dşduse, desigur,
servitoarea, îşi rşsfrînsese mînecile şi el se mirş vşzîndu-i
braşele acelea vînjoase şi albe, aproape prea albe, cu umflş-
tura proeminentş a muşchilor tari.
Pe un ton de astş datş ceva mai convenşional, Chikako
îi spuse:
î Pentru moment, am introdus-o în salon. Dar n-ar fi
mai simpatic s-o primim în pavilionul de ceaiş
î Nu ştiu dacş acolo e luminş. Nu-mi amintesc sş-1 fi
vşzut vreodatş cu luminile aprinse.
42
î S-ar putea aranja o cinş cu lumînşri, ar fi mai drşguş.
î O, nu!
î Ah, era sş uit, fşcu apoi Chikako, schimbînd deodatş
subiectul, ca si cum atunci şi-ar fi adus aminte: adineauri,
la telefon, domnişoara Inamura voia sş ştie dacş e invitatş
şi mama ei. I-am rşspuns cş asta nu ne-ar face decît şi mai
multş plşcere. Dar, din pşcate, doamna Inamura era anga-
jatş mai dinainte pentru astş-searş, aşa cş am hotşrît, în
încheiere, ca domnişoara Inamura sş vinş singurş.
î Am hotşrîtş Vrei sş spui cş dumneata ai hotşrît totul,
aşa cum şi-a convenit dumitale, şi cş dumneata ai silit-o sş
vinş. Cine a mai pomenit sş invişi lumea asta, în ultima
clipşş Ce lipsş de tact! Ce-or fi crezînd despre noiş
î Da, se poate ca formele sş nu fi fost respectate tocmai
cum trebuie. Dar din moment ce domnişoara a venit şi e aici,
înseamnş cş nu mai e nici o lipsş de tact din partea noastrş.
î Cum adicşş
î Stai sş vezi! De vreme ce ea a venit astşzi, înseamnş
cş acceptş cu plşcere ideea cşsştoriei. Nu spun, fireşte, cş
treaba se desfşşoarş dupş toate regulile clasice. Dar ce-are
a faceş O datş faptul împlinit, n-aveşi decît sş faceşi haz
amîndoi pe seama inişiativelor mele îtrşsnite"! Dar ia
aminte, dacş procedezi într-un fel sau în altul, asta n-are
nici o importanşş: ce e scris sş se întîmple, se întîmplş tot-
deauna. Cel puşin aşa ştiu eu, din experienşa mea.
Tonul ei cşpştase o siguranşş arogantş, ca şi cum ar fi
ştiut ce simşea şi gîndea Kikuji în legşturş cu fata.
î Nu cumva i-ai si spus totulş
î Fireşte cş da. E la curent cu torul.
Spunînd acestea, ea luş un aer care lşsa sş se înşeleagş
limpede: aşa cş trebuie sş te hotşrşşti!
Kikuji se ridicş şi strşbştu galeria, îndreptîndu-se spre
salon. O clipş, lîngş pomişorul plin de rodii, se opri şi se
strşdui sş-şi compunş o înfşşişare mai convenabilş. Cum
sş se prezinte astfel, cu aerul acesta morocşnos, în faşa
domnişoarei Inamuraş
Trecînd distrat în umbra neagrş a copşcelului, imaginea
acestuia îi readuse în minte petele de pe sînul lui Chikako.
43
Kikuji dşdu abştut din cap. Ultimele raze ale apusului lu-
ceau încş pe lespezile din mica grşdinş ce-i conduceau paşii
pînş la salon, ale cşrui uşi erau larg deschise.
Domnişoara Inamura, într-un colş din larga încşpere pe
jumştate întunecatş, forma o patş albş ce pşrea cş rşspîn-
deşte luminş. Pe tokonoma se aflau cîşiva irişi aranjaşi fru-
mos într-o vazş. Era oare un semn al destinuluiş Cşci
acelaşi motiv împodobea obi-u\ tinerei fete, încingînd-o
parcş cu un brîu de flori de iris. La urma urmei, poate cş
nu era decît o simplş coincidenşş, deoarece irisul, floarea
primşverii, constituie unul din motivele cele mai des folo-
site pentru a exprima sentimentul acestui anotimp, starea
de spirit a acestor ultime zile de primşvarş.
Nu erau, de altfel, irişi sşlbatici, ci stînjenei care se în-
cadrau în aranjamentul din tokonoma. Dupş pozişia înaltş
şi dreaptş a lujerelor cu florile şi frunzele lor şi, de asemeni,
dupş prospeşimea lor, se putea uşor ghici cş Chikako le
aranjase acolo doar cu puşin timp înainte.
*2*
A doua zi era duminicş şi ploua, în cursul dupş-amiezii,
Kikuji se duse singur în chashitsu ca sş repunş la locul lor
obiectele pe care le scosese în seara din ajun. în sinea lui,
spera însş sş mai soarbş o datş atmosfera tinerei fete, ca
şi cum s-ar fi putut sş mai pluteascş încş acolo parfumul
domnişoarei Inamura.
Dupş ce-i ceruse servitoarei sş-i aducş o umbrelş de
ploaie, tocmai se pregştea sş pşşeascş peste pietrele aşezate
ca nişte insulişe pînş la uşa pavilionului de ceai, cînd obser-
vş cş apa curgea şiroi în apropiere de rodii. Ridicînd ochii,
constatş cş se fşcuse o gaurş mare în jgheab.
î Va trebui sş punem pe cineva sş repare asta, îi zise
servitoarei.
î Aveşi dreptate, domnule.
Se întîmplase de mai multe ori ca, atunci cînd ploua noap-
tea, sş fie trezit din somn de zgomotul fşcut de aceastş scur-
gere prin spşrturş şi sş nu mai poatş dormi.
44
î Dar dacş vom începe cu reparaşiile, ştii cum merg
lucrurile: nu vom mai termina niciodatş. Mai bine ar fi sş
vindem tot, înainte de a se strica prea tare.
î Toşi cei care au locuinşe mari spun la fel în ziua de
azi, îşi exprimş pşrerea servitoarea. Cu toate astea, domni-
şoara care a fost asearş aici era încîntatş sş vadş o casş atît
de mare. Are de gînd sş vinş sş stea la noi, nu-i aşaş
Fşrş îndoialş, acesta era un fel de a lşsa sş se înşeleagş
cş n-ar trebui vîndutş casa...
î Doamna Kurimoto a stat deci de vorbş cu dumneataş
î Da, domnule. şi domnişoara abia venise, cş a şi plim-
bat-o prin toatş casa.
î Asta mai lipsea!
Asearş fata nu lşsase sş se ghiceascş nimic din vorbele
ei. Cum venea astaş El credea cş nu intrase decît în salon,
pentru a trece de acolo în micul pavilion din grşdinş, pe
poteca aceasta de pietre, exact aşa cum se pregştea sş facş
el acum.
Cu cîteva ceasuri înainte, în cursul nopşii, fiindcş nu
putea sş doarmş, se simşise atras spre chashitsu, ca şi cum
ar fi vrut sş mai respire o datş acolo parfumul ei. Dar se
oprise si reflectase îndelung; îşi spusese, încercînd sş adoar-
mş, cş ea fşcea parte dintr-o lume diferitş de a lui, cu totul
inaccesibilş. O persoanş dintr-o altş lume... Pentru tot-
deauna...
Cş Chikako a plimbat-o prin toatş casa, era, fireşte,
ultimul lucru pe care el şi-1 putuse imagina.
Kikuji o rugş pe servitoare sş-i aducş nişte cşrbuni
aprinşi în chashitsu şi porni pe cşrşruia de pietre.
în seara din ajun, fiindcş trebuia sş se ducş în Kita-Kamu-
ra, Chikako plecase împreunş cu domnişoara Inamura,
lşsînd în grija servitoarei sş facş ordine în pavilionul de
ceai. Aşa cş nu-i rşmînea acum lui Kikuji decît sş punş la
loc vesela de valoare şi celelalte obiecte strînse provizoriu
într-un colş al încşperii celei mici. Din nefericire însş, el nu
prea ştia unde anume trebuie aşezat fiecare lucru în parte.
Bombşnind cş Kurimoto ştia, desigur, mai bine decît el, se
întoarse spre a privi la kakemono, atîrnat în ajun, portretul
45
unui poet; era o micş lucrare de Sotatsu1, un gingaş desen
în tuş, cu un colorit foarte fin, realizat din tonuri estompate.
In cursul serii domnişoara Inamura îl întrebase cum se
numeşte personajul înfşşişat de acest portret, dar el nu
putuse sş-i rşspundş decît:
î Trebuie sş-şi mşrturisesc cş nu ştiu. în operele de acest
gen, personajele sînt totdeauna tratate în acelaşi fel încît,
fşrş versurile respective, e greu sş ghiceşti.
Chikako intervenise:
î Trebuie sş fie poetul Muneyuki2, iar poezia zice cam
aşa: îVerdele pinului se menşine tot anul, dar el e mai
strşlucitor în preajma primşverii". Sezonul este cam pe
trecute în momentul de faşş, trebuie sş recunoaştem. Dar
tatşl dumitale, domnul Mitani, aprecia mult aceastş operş,
pe care o expunea adesea, primşvara, în chashitsu, ca orna-
ment.
La aceste explicaşii, Kikuji adşugase atunci cş nu se
putea şti cu adevşrat, dupş desen, dacş îl reprezenta pe
Muneyuki sau pe Tsurayuki3; şi la fel gîndea şi acum,
contemplînd acest chip a cşrui seninştate nu era tulbura-
tş de nici un detaliu personal ce-ar fi putut duce la iden-
tificarea lui. In schimb, micul tablou cu linii extraordinar
de pure avea o putere de sugestie impresionantş. Poetul
fşcea o impresie de grandoare. Contemplîndu-1 numai o
clipş, îşi simşeai toatş fiinşa pştrunsş de puritate şi nevino-
vşşie.
Tabloul de aici, irişii din camerş! Cum sş nu se gîn-
deascş din nou la domnişoara Inamuraş
îl trezi din reveria sa sosirea servitoarei, care aducea
focul şi apa caldş.
î Iertaşi-mş cş am întîrziat, dar am vrut sş încşlzesc
mai întîi apa. E mai uşor sş ai apa fiartş de la început.

1 Sotatsu Nonomura (7-1634), pictor însemnat, pşrinte al şco-


lii decorative Korin, prieten şi colaborator al pictorului Koetsu
Hon-ami (1557-1637).
2, 3. Minamoto Muneyuki (ş-939) î poet, contemporan cu Tsu-
rayuki.

46
Ea crezuse pesemne cş-i ceruse foc pentru ceai. în reali-
tate, el nu se gîndise decît la rşceala ce domnea în pavilion
şi n-avea deloc intenşia sş se foloseascş de ibric.
Ca sş n-o dezamşgeascş totuşi, potrivi focul sub piros-
trii, însş fşrş nici un ceremonial şi aşezş deasupra ibricul
de aramş.
Din cea mai fragedş copilşrie, Kikuji ştia despre reuni-
unile de ceai, al cşror fervent adept era tatşl sşu, dar nicio-
datş nu se simşise îndemnat sş le practice şi el. De altfel,
nici tatşl sşu nu stşruise sş-1 înveşe aceastş artş.
Chiar si acum, în timp ce apa începea sş sfîrîie în ibric,
Kikuji, cufundat în gîndurile lui, se mulşumi sş mişte puşin
capacul, fşrş vreo solemnitate deosebitş, urmîndu-şi mai
departe firul reveriei.
încşperea mirosea puşin a aer închis; rogojinile prinse-
serş mucegai. Cît despre tonalitatea sobrş a pereşilor, atît
de potrivitş pentru a pune în valoare, ieri searş, silueta
tinerei lui invitate, astşzi i se pşrea foarte tristş.
în cadrul acesta, Yukiko îi lşsase asearş impresia unei
tinere persoane obişnuite sş trşiascş dupş moda occidenta-
lş, care nu îmbracş decît la anumite ocazii costumul japonez
şi nu reia decît în mod cu totul excepşional jocul formelor
tradişionale. Ca şi cum s-ar fi scuzat, el îi spusese:
î îmi închipui cş aceastş invitaşie pe nepusş masş a
lui Kurimoto te-a deranjat. Tot a ei a fost ideea sş te pri-
meascş în pavilionul de ceai.
î Mi-a spus cş e aniversarea şedinşelor de ceai ale
tatşlui dumitale.
î şi mie mi-a adus aminte de asta. Uitasem complet.
î Domnişoara Kurimoto e o maestrş de ceai care, mş
tem, face o ironie invitînd o debutantş ca mine la o aseme-
nea aniversare. Sînt cu atît mai puşin demnş de aceastş cin-
ste, cu cît, în ultimul timp, n-am urmat lecşiile cu prea
multş rîvnş.
î Abia azi-dimineaşş Kurimoto şi-a adus aminte deo-
datş de aceastş aniversare şi s-a hotşrît sş vinş sş facş
ordine în pavilion. Miroase a mucegai, nu-i aşaş
şi, cu o voce şovşitoare, adşugase numaidecît:
47
î Oricum, e pentru mine un prilej fericit cş te-am putut
cunoaşte. Regret doar faptul cş ne-am cunoscut prin inter-
mediul acestei femei... Regret mult... mai ales pentru
dumneata...
Fata îl privi încurcatş:
î De ceş Dacş n-ar fi fost aici domnişoara Kurimoto,
nimeni nu ne-ar fi prezentat unul altuia.
Era pe cît de simplu, pe atît de adevşrat. Fşrş Kurimoto,
ei nu s-ar fi întîlnit niciodatş. Aceste cuvinte furş pentru
Kikuji ca o loviturş nşprasnicş de bici. Oare nu mşrturisea
prin aceasta cş-si dşdea acordul pentru proiectul de cşsş-
torieş El era convins de asta. Aerul ei încurcat, privirea
interogativş fuseserş pentru el ca o şîşnire de luminş.
Kikuji se mai întreba, între altele, ce trebuie sş gîndeascş
ea auzindu-1 spunîndu-i profesoarei de ceai îKurimoto" şi
atît, fşrş nici o altş formulş de politeşe. Tînşra fatş ştia oare
cş domnişoara Kurimoto fusese amanta tatşlui sşu, chiar
dacş aceasta n-a durat decît rşstimpul vinei scurte aventuriş
î Eu, voi sş explice el, am numai amintiri amare în legş-
turş cu persoana lui Kurimoto.
Glasul i se înfundş.
î Mi-ar fi extrem de neplşcut sş ştiu cş ea e unealta
destinului meu; nu vreau sş cred cş gratie ei te-am cunos-
cut pe dumneata.
în timp ce ei vorbeau astfel, Chikako intrase şi adusese
cina pentru trei.
î Mş primişi şi pe mine la masşş zise ea, lşsîndu-se sş
cadş pe rogojinş, ca spre a se mai odihni puşin.
Apoi, întorcîndu-se cştre domnişoara Inamura, îi spuse,
aplecîndu-şi uşor bustul cştre ea:
î Sînt dezolatş, credeşi-mş, cş sînteşi singurul oaspete.
Mi-e teamş cş vş plictisişi.
Pe urmş, înclinîndu-se în faşa lui Kikuji, adşugş numai-
decît:
î Dar sînt încredinşatş, domnule Mitani, cş tatşl dumi-
tale e fericit şi cş el se aflş acum printre noi.
Tînşra fatş se mulşumi sş-şi lase ochii în jos, afirmînd
încş o datş cît de puşin calificatş se simşea sş treacş pragul
48
acestui chashitsu atît de venerat de rşposatul tatş al dom-
nului Mitani.
Chikako, fşrş sş ia în seamş aceste proteste, se porni sş
povesteascş ce rol important jucase pavilionul acesta îna-
inte de moartea domnului Mitani, depşnîndu-şi amintirile
fşrş şir şi fşrş noimş.
Ea pşrea sş nu aibş nici cea mai micş îndoialş cu privire
la contractarea cşsştoriei între Kikuji şi domnişoarea Ina-
mura. O declarş si mai limpede, în faşa fetei, spunîndu-i
lui Kikuji, din uşş, la plecare:
î Data viitoare o sş mergem noi în vizitş la domnişoara
Inamura. Dar o sş avem grijş sş ne anunşşm din vreme!
Domnişoara Inamura, aprobînd din cap, pşruse gata sş
spunş ceva, dar se oprise deodatş, parcş fşrş sş vrea, cu
o expresie finş de sfialş tulburatş.
Kikuji era departe de a se aştepta la o asemenea dare
în vileag a sentimentelor sale şi fu nşpşdit de un val de
cşldurş în tot corpul: avea impresia concretş cş simte cum
cşldura din el se strecoarş în fatş; şi, totuşi, sumbra şi mur-
dara perdea în spatele cşreia el se zbuciuma atît, nu putea
fi datş cu nici un chip la o parte.
Chiar şi acum, singur în liniştea camerei de ceai, o vedea
încş înaintea lui, aceastş perdea de bezne şi mînjeli. şi nu
numai din cauza lui Chikako, care i-o prezentase pe domni-
şoara Inamura, o, nu! Cşci şi în el, în el însuşi, sşlşşluiau
aceleaşi urîşenii!
Lui Kikuji îi stşruia în minte o imagine: îl vedea pe tatşl
sşu, cu dinşii sşi îngşlbenişi, înfigîndu-şi gura în petele
dezgustştoare ale lui Chikako; şi simşea cş el nu se deose-
beşte, în acea imagine, de tatşl sşu.
Tînşra fatş nu era deloc mîhnitş cş Chikako fusese pri-
cina întîlnirii lor; dar el, Kikuji, nu putea suporta sş ştie cş
ea jucase rolul de intermediarş între fatş şi dînsul. Era în
asta ceva care-1 supşra pînş la a-1 paraliza; iar dacş aceastş
tulburare explica pînş la un punct nehotşrîrea şi laşitşşile
lui, nu era numai atît... O, nu, mai erau şi alte lucruri care-1
apşsau amarnic.
Dacş o detesta pe Chikako, ştia de asemeni cît de puşin
sincer era cu el însuşi aşîşîndu-şi ura sub pretextul cş ea
49
era aceea care îi impunea cşsştoria cu domnişoara Ina-
mura. în definitiv, ea se afla în elementul ei jucînd acest
rol si nu constituia decît o anumitş înlesnire.
Dar, în acest punct al gîndurilor sale, Kikuji se simşi ca
pşlmuit la ideea cş domnişoara Inamura ghicise poate ce
era în sufletul lui şi rşmase încremenit el însuşi constatînd
deodatş cît de mare era laşitatea sa, de care pînş atunci
nu-si dşduse seama.
La sfîrşitul mesei, profitînd de o clipş cînd Chikako se
retrşsese ca sş pregşteascş ceaiul, el încercase sş reia dia-
logul întrerupt de aparişia acesteia:
î Dacş trebuie sş vedem în Kurimoto o unealtş a des-
tinului, atunci mş gîndesc cş avem, dumneata şi eu, o con-
cepşie foarte diferitş despre destin.
Asta a fost tot ce putuse sş spunş şi înşelegea prea bine
cş fraza lui rşsuna ca o scuzş slabş, ca o justificare stîn-
gace şi inutilş.
Iar acum da, acum înşelegea nemulşumirea pe care o
încerca, dupş moartea tatşlui sşu, sş-şi ştie mama singurş
în acest pavilion de ceai. Da, acum îi era clar: tatşl sşu altş-
datş, apoi mama sa, şi în prezent el însuşi, venind sş se
izoleze în acest pavilion, se regşseau aici, fiecare singur cu
gîndurile sale...
Afarş, ploaia cşdea cu stropi grei pe frunzişul înclinat
spre pşmînt al copacilor. şi iatş cş în şfichiuirea aceasta neîn-
treruptş auzi rşpşitul picşturilor pe o umbrelş ce se apropia.
De dincolo de uşş vocea servitoarei îl anunşş:
î A venit doamna Ota.
î Doamna Otaş!
î Da, domnule. şi cred cş e bolnavş, aşa de rşu aratş.
Kikuji, pe care aceastş veste îl fşcu sş sarş în picioare,
rşmase şintuit locului, fşrş sş mai poatş spune nimic.
î Unde dorişi s-o primişi, domnuleş
î Chiar aici.
î Foarte bine.
Ca sş vinş pînş în chashitsu, doamna Ota trebui sş strş-
batş grşdina prin ploaie. Nu mai avea umbrelş şi faşa ei
era udş cînd intrş. Dar nu de ploaie, ci de lacrimi îi era
50
udş faşa. înşelegînd aceasta, Kikuji se repezi s-o întîmpine
aproape strigînd: îCe s-a întîmplatş
Cu ochii în ochii lui Kikuji, cu privirea agşşatş de el a
deznşdejde, se pşrea cş numai asta o şine sş nu leşine.
Kikuji, bşnuind aceastş primejdie, nu îndrşznea sş-şi
întoarcş privirea de la ea, într-atît era de sigur cş femeia
s-ar prşbuşi dacş ar slşbi-o din ochi. Scruta fşrş sş vrea
cearcşnul adînc ce-i brşzda faşa, pielea boşitş din jurul
ochilor obosişi, înfriguraşi, încremenişi, şi totuşi încşrcaşi
de o tandreşe imploratoare prin torentul de lacrimi, plini
de o inexprimabilş blîndeşe.
î îşi cer iertare, zise ea. Nu mai puteam sş aştept. Tre-
buia sş te vşd.
Glasul ei, întreaga ei fiinşş nu exprimau decît dragoste.
Fşrş extraordinara şi duioasa cşldurş ce emana din ea,
Kikuji n-ar fi suportat sş-i vadş faşa aceea atît de truditş.
îşi simşea el însuşi inima zdrobitş de cumplita suferinşş al
cşrei spectacol i-1 oferea persoana ei. Dar deşi ştia prea bine
cş numai el era cauza acestei dureri, se adîncea totuşi, ca o
consolare, în baia de tandreşe infinitş cu care îl învşluia ea.
î Intrş repede, intrş înainte de a te uda de tot, îi spuse
el, luînd-o în braşe ca s-o ridice si s-o tragş înşuntru, nu
fşrş o uşoarş bruscheşe din pricina grabei.
î Lasş!... Dş-mi drumul! murmurş ea, încercînd sş
meargş singurş. Sînt uşoarş, nu-i aşaş
î Da.
î Am slşbit mult în ultimul timp. Nu mai sînt ca înainte.
Kikuji începea sş-şi reproşeze violenşa gestului de adi-
neauri.
î Fiica dumitale nu-i îngrijoratşş
î Furrtiko...
Dupş felul cum îi rostise numele, Kikuji crezu, o clipş,
cş Fumiko o însoşise pînş aici.
î A venit cu dumneataş întrebş el.
î O, nu. Am venit pe ascuns, mşrturisi ea cu un sus-
pin adînc. Fiica mea nu rnş mai slşbeşte din ochi. Pînş şi
noaptea se trezeşte la cel mai mic zgomot pe care-1 fac. N-o
mai recunosc deloc, atît de mult se chinuie din pricina mea.
51
şi îmi pune nişte întrebşri cumplite: îDe ce sînt unica ta
fiicşş De ce n-ai avut si alşi copiiş Puteai sş ai cu domnul ,
Mitani, nuş..." şi lucruri de-astea! i
în timp ce vorbea, doamna Ota îşi mai reveni puşin.
Kikuji ghicea, din vorbele ei, ce insuportabilş tristeşe o .;
apşsa pe fatş vşzîndu-şi mama suferind din cauza lui. >
Cînd auzi cş ea mersese pînş acolo încît ar fi dorit ca mama ':
ei sş fi avut un copil cu tatşl sşu, un spin i se înfipse deo- ;
datş în inimş. î
Cu privirea mereu pironitş în ochii lui Kikuji, doamna :,
Ota reluş: îî<
î S-ar putea ca Fumiko sş fie acum pe urmele mele.
Am profitat de lipsa ei ca sş fug de acasş. Ea probabil se
gîndea cş n-am sş ies din cauza ploii.
î Din cauza ploiiş Ce vrei sş spuiş
î Da. Ea mş crede prea slşbitş ca sş înfrunt timpul urît.
Kikuji înclinş capul, în tşcere. Doamna Ota îl întrebş:
î Fumiko a fost în vizitş aici alaltşieriş
î Da. Ca sş-mi cearş sş te iert, mi-a zis ea... Iar eu nu
ştiam ce sş rşspund la asemenea cerere.
î Ah, înşeleg ce-i în sufletul ei! şi, cu toate astea, iatş-mş
din nou aici! De ce-am fşcut pasul acelaş... E îngrozitor,
îngrozitor!
î Dar, spune, ce alt sentiment aş putea sş am pentru
dumneata, decît de gratitudineş
î O, mulşumesc. E mai mult decît aş fi dorit... Nu-mi
pot ierta cş am fost atît de nenorocitş dupş aceea...
î De ceş Nimeni şi nimic nu te şine legatş... afarş doar
dacş nu e vorba de fantoma tatşlui meu.
Faşa doamnei Ota rşmase nemişcatş, ca si cum nici n-ar
fi auzit cuvintele lui. Kikuji avea impresia cş vorbeşte în
gol.
î Sş uitşm totul, sş nu ne mai gîndim, zise ea. N-ar fi
trebuit sş mş las atît de tulburatş de telefonul domnişoarei
Kurimoto! Mi-e ruşine.
î şi-a telefonat Kurimotoş
î Da, azi-dimineaşş. Ca sş-mi spunş cş mariajul dumi-
tale cu domnişoara Inamura e ca şi fşcut. Oh, de ce a trebuit
52
ca tocmai ea sş-mi dea vestea astaş Ai fi putut sş-mi spui
dumneata...
Un val de lacrimi îi umplu ochii şi Kikuji se aştepta
s-o vadş suspinînd din nou, cînd ea zîmbi deodatş. Nu
cu un zîmbet forşat, ca atunci cînd vrei sş rîzi printre la-
crimi, o nu! Ci cu un adevşrat zîmbet de copil, dulce şi
candid.
î încş nu m-am hotşrît dacş sş intru în aceastş poveste,
protestş Kikuji. I-ai permis cumva lui Kurimoto sş flecş-
reascş ceva pe seama meaş V-aşi întîlnit între timpş
î Nu, n-am vşzut-o. Dar, dupş cîte o cunosc, e foarte
probabil sş ştie ceva. Chiar azi-dimineaşş, la telefon, a
putut sş bşnuiascş ceva... Sînt atît de stîngace, vai! Atît
de nevolnicş!... Am avut ca o sincopş şi probabil cş am
scos un strigşt. Or, la telefon ghiceşti foarte uşor care sînt
simşşmintele celuilalt, nu-i aşaş în orice caz, ea mi-a spus:
îDragş doamnş, te rog nu le sta în cale."
Umerii începurş sş-i tremure, ca şi cum ar fi fost zgu-
duitş de friguri. Gura îi era crispatş şi faşa-i descompusş
reflecta o nelinişte fşrş margini; pşrea gata sş cadş în ne-
simşire.
Kikuji se ridicş şi întinse mîna s-o prindş de umeri şi
s-o susşinş, dar doamna Ota îl apucş de braş:
î Mi-e fricş, oh, mi-e fricş, suspinş ea, cu obrajii cu-
prinşi de o mare paloare ce-i trşda vîrsta.
Privirea îi rştşcea în toate pşrşile. Apoi deodatş, revenin-
du-şi în fire, cercetş încşperea şi întrebş:
î şsta-i pavilionulş
Kikuji, fşrş sş înşeleagş ce voia sş spunş, rosti un îda"
vag, fşrş convingere.
î Minunat dwshitsul fşcu ea.
Spunea aşa pentru faptul cş fostul ei soş fusese de ne-
numşrate ori oaspetele acestei camere de ceaiş Sau poate
se gîndea la tatşl lui Kikuji.
î E prima datş cînd vii aiciş o întrebş Kikuji.
î Da.
î La ce te uişi cu aerul şsta ciudatş
î La nimic... la nimic...
î Asta-i o picturş de Sotatsu: portretul unui poet.
53
Doamna Ota încuviinşş cu un semn din cap şi îşi lşsş
ochii în jos.
î şi totuşi ai mai fost aici, în casş la noi...
î Nu, niciodatş.
î Adevşratş se mirş Kikuji.
î A, ba da, iartş-mş. O datş... la funeraliile tatşlui du-
mitale.
Glasul îi era atît de slab, încît Kikuji se grşbi sş propunş:
î N-ai vrea sş bei un ceaiş Are sş te mai întremezeş şi
am sş beau si eu o ceaşcş.
î Cu plşcere, zise ea. îmi dai voie sş-1 preparş
Pe cînd se ridica, se clştinş puşin, dar fşcu eforturi sş-si
pşstreze echilibrul.
Kikuji se duse si deschise cutiile aşezate într-un colş,
din care scoase cestile. O clipş, se gîhdi cş aceste obiecte
fuseserş folosite în ajun pentru ceaiul domnişoarei Ina-
mura. Dar înlşturş repede acest gînd si se întoarse cu
preşioasele piese în mînş.
în faşa focului, vrînd sş ridice capacul ibricului, doam-
na Ota nu-şi putu stşpîni tremurul mîinii, şi se auzi un
uşor clşnşşnit de fier. Cînd îşi aplecş trupul înainte, cu
ceainicul în mînş, cîteva lacrimi îi cşzurş cu zgomot pe
marginea vasului.
î Tatşl dumitale 1-a cumpşrat de la mine şi pe şsta,
zise ea.
î Daş Nu ştiam.
Kikuji nu resimşi nici un fel de jenş auzind-o spunînd
cş acest obiect provenea din colecşia soşului ei, atîta na- (
turaleşe şi simplicitate pusese dînsa în mşrturisirea sa. ;
Preparş ceaiul şi-1 pofti sş vinş sş-şi ia singur ceaşca.
î Nu pot s-o aduc, se scuzş ea.
Kikuji se aşezş alşturi de ea si sorbi din ceai. într-un
acces de slşbiciune, doamna Ota cşzu pe genunchii lui. El
o cuprinse cu mîinile de subşiori, si îi simşi rşsuflarea tot
mai scurtş şi mai deasş.
S-ar fi zis cş şinea în braşe un copil, atît de uşoarş şi de
lipsitş de puteri era ea.
54
*3*
î Doamnş! O, doamnş!
Kikuji scutura tare trupul ce pşrea fşrş viaşş. O şinea de
gît, cu amîndouş mîinile, tare, aproape s-o sugrume. Dege-
tele-i simşeau osul ascuşit al claviculelor sub piele, cu adînci-
tura de sub beregatş mult mai pronunşatş decît ultima datş.
î Nu poti sş faci nici o deosebire între mine si tatşl meuş
î Oh, eşti crud... suspinş ea cu o voce duioasş, cu ochii
închişi.
O voce din altş lume, ce se strşduia parcş din greu sş
revinş pe lumea aceasta.
Kikuji, de fapt, nu se adresa atît doamnei Ota, cît îşi
exprima zbuciumul propriei lui conştiinşe. Docil, fşrş sş
se împotriveascş, se lşsase tîrît, împins şi el în acea altş
lume. Cşci nu putea sş gşseascş alt nume pentru acest
univers ciudat ce excludea orice distincşie între tatşl sşu
şi el. Aceastş lume din care a trebuit sş se smulgş la
început, pentru a suporta apoi tortura neliniştii lui.
Se întreba dacş era prima sau ultima din lume, aceastş
femeie care lui i se pşrea cş nu mai este realş; o fiinşş din
care se retrşsese individul concret, pentru a-1 lşsa pe el
numai în prezenşa Femeii.
Reprezenta ea oare elementul feminin originar, sau era
ultima lui incarnare pe pşmîntş Deoarece în universul ei,
în lumea extra-temporalş în care se refugiase, era limpede
cş nu mai fşcea nici o deosebire între fostul ei soş, între
tatşl lui Kikuji şi între fiul acestuia.
î Mşrturiseşte cş nu te gîndesti decît la tatşl meu; cş
ne confunzi cu totul pe el şi pe mine!
î Cer iertare! E îngrozitor! Oh, sînt atît de vinovatş!
Un nou val de lacrimi îi şîşni în ochi, scurgîndu-i-se pe
obraji.
î De ce n-am murit, vai! Cum aş vrea sş mor în clipa
asta, oh, ce fericitş aş fi! Kikuji, m-ai strîns adineauri de
gît ca sş mş ucizi... De ce n-ai fşcut-oş
î Bine, bine! Nu vorbi prostii! E absurd, dar ca sş fiu
sincer am aproape poftş s-o fac acum.
55
î Adevşratş Oh, cît de mult aş vrea, dacş ai şti!...
şi cu un gest uşor, îşi întinse spre el gîtul lung.
î Slabş şi neputincioasş cum sînt, n-ar fi greu...
î şi pe fiica dumitale ai pşrşsi-o aşaş
î Dupş tot ce s-a întîmplat, eu n-am sş mai pot duce
o viaşş ca asta. Am sş mor de remuscşri; aşa cş, te întreb,
o sş ai grijş de Fumiko, daş
î Ah! numai de-ar semşna cu dumneata!
Ochii doamnei Ota se deschiserş larg şi-1 fixarş adînc pe
Kikuji, care se simşi ruşinat de aceastş frazş ce-i scşpase
fşrş sş ştie cum şi nici pentru ce. Ce-o sş creadş ea acumş
Ea îi luş palma şi i-o puse pe piept, apşsînd-o acolo tare.
î Simtiş Bate foarte neregulat!... N-am s-o mai duc mult.
Nu cumva fraza lui Kikuji îi aruncase inima în aceastş
stare de agitaşieş
î Care e vîrsta ta exactş, Kikujiş
El nu rşspunse !a întrebarea sa.
î Sînt sigurş cş n-ai treizeci de ani, nu-i aşaş Oh, femeie
pşcştoasş ce sînt! Dezgustştor de vinovatş! Cum ai putea
sş mş ierşi vreodatşş Nici eu nu sînt în stare sş înşeleg...
Se ridicş pe jumştate, îndoindu-şi genunchii sub ea şi
sprijinindu-se într-o mînş.
Kikuji se aşezş şi el.
î Nu, tşgşdui ea, n-am vrut sş-şi mînjesc cşsştoria,
crede-mş, şi cu atît mai puşin sş-i fac rşu lui Yukiko. Totuşi,
iatş cum s-au întors lucrurile...
î Nu ştiu deloc dacş am sş mş hotşrşsc sş mş însor
cu ea, îi spuse pentru a doua oarş Kikuji. Dar fiindcş te
frşrnîntş aceastş idee, am sş-şi mşrturisesc cş dumneata,
aş putea spune, m-ai purificat de trecut.
'îA...
î Da; aceastş Kurimoto, care şine cu tot dinadinsul sş
contracteze cşsştoria, a avut si ea în trecut o scurtş aven-
turş cu tatşl meu şi ea este aceea care strecoarş în mine
otrava acestui trecut. Dumneata, dimpotrivş, pe dumnea-
ta tata te-a iubit pînş în ultima sa zi... şi mş gîndesc cş a
fost o mare fericire pentru el.
î Trebuie sş te însori cu Yukiko cît mai repede cu putinşş.
56
î Asta mş priveşte numai pe mine.
Privind în gol, îl fixş cu un aer absent. Obrajii i se îngşl-
benirş. Cu un gest maşinal îşi duse mîna la frunte:
î Credeam cş am sş leşin... Mi se învîrte capul.
şi fiindcş voia cu orice preş sş se întoarcş acasş, Kikuji
chemş un taxi şi o însoşi pe drum.
în maşinş se ghemui într-un colş, cu ochii închişi, rşmî-
nînd nemişcatş în chip îngrijorştor. S-ar fi zis cş orice putere
o pşrşsea, cş viaşa însşşi se scurgea din ea. Mîinile îi erau
reci ca gheaşa cînd Kikuji o conduse pînş în prag, fşrş sş
intre înşuntru.
în aceeaşi noapte, pe la orele douş, fu chemat la telefon
de Fumiko.
î Domnul Mitaniş Acum o clipş... mama... (urmş o
scurtş tşcere, apoi articula distinct)... mama a murit.
î Cumş Ceş Ce spuiş I s-a întîmplat ceva mamei dumi-
taleş
î A murit. O crizş cardiacş, în ultimul timp folosea
multe somnifere.
Lui Kikuji îi pieri glasul.
î Aş îndrşzni sş vş rog ceva, domnule Mitani.
î Ceş
î Dacş aveşi vreun doctor pe care-1 cunoaşteşi bine, aşi
vrea sş venişi cu elş
î Un doctor, ziciş A, da, un doctor... înşeleg, da... Vin
imediat.
Surprins sş afle cş nu era nici un doctor acolo, Kikuji în-
şelese totul într-o clipş: doamna Ota se sinucisese, şi Fumiko
îl chema în ajutor spre a încerca sş disimuleze faptul.
î O sş mş ocup eu, fii fşrş grijş.
î Contez pe dumneavoastrş.
Fumiko probabil cş stştuse şi se gîndise mult, cumpş-
nind bine înainte de a-1 suna. Dovadş, tonul acela scurt şi
ferm, fşrş nimic în plus decît strictul necesar. Kikuji rşmase
unde se afla, aşezat în faşa telefonului, şi închise ochii.
Revedea în minte asfinşitul de soare pe care-1 vşzuse
din tren dupş întîlnirea cu doamna Ota în hanul din Kita-
Kamakura. Soarele vesperal ce cobora peste boschetele
templului Hommonjoni, la Ikegami...
57
Un soare roşiatic ce pşrea sş mîngîie copacii aceia vene-
rabili înainte de a se scufunda la orizont, învşpşind vşzdu-
hul cu licşririle lui sclipitoare.
Iar pe cerul strşlucitor se profila, într-o linie sumbrş,
creasta dantelatş a bştrînilor copaci, printre ramurile cşrora
se mai strecurau încş razele unei lumini scînteietoare, ce-1
silise sş-şi închidş ochii obosişi.
Ca acum, în dosul pleoapelor sale se îngrşmşdise tot
aurul cerului de searş; iar în acest aur i se pşru cş vede,
ca şi acum, zburînd miile de pşsşrele albe de pe un anu-
mit furoshiki roz.
58
CARTEA A TREIA
Vasul de shino
*1*
Kikuji îşi amînase vizita de condoleanşe pentru a şaptea
zi de la funeraliile doamnei Ota, cînd se oficia prima come-
morare funebrş. şi în ziua urmştoare se gîndea sş plece
de la birou înainte de ora obişnuitş, ca sş nu ajungş cu
întîrziere, dar, nehotşrît şi emoşionat, tşrşgşna atît de mult
lucrurile, cş nu ieşi de la serviciu decît la ora cînd se ter-
mina de regulş programul.
Fumiko îl întîmpinş în antreu, înclinîndu-se şi înge-
nunchind cu palmele lipite de pşmînt. S-ar fi zis cş se spri-
jinea în mîini, ca sş-şi stşpîneascş tremurai umerilor, în
aceastş pozişie, îşi ridicş ochii cştre oaspetele ei:
î Vş mulşumesc pentru florile pe care mi le-aşi trimis
ieri.
î O, te rog!
î întrucît aşi trimis flori, nu credeam c-o sş mai venişi...
î De ceş Nu te-ai gîndit cş aş fi putut sş trimit florile
înainteş
î Nu, nu mi-a trecut prin minte aşa ceva.
î Am fost ieri la o florşrie din acest cartier, destul de
aproape de dumneata.
Cu un gest din cap, Fumiko încuviinşş.
î Ghicisem de la început de la cine veneau, cu toate
cş nu erau însoşite de nici un bileşel.
O clipş, Kikuji se revşzu în prşvşlie, în mijlocul florilor
respirînd parfumul lor discret, ca un balsam pentru tris-
teşile lui, aducînd oarecare uşurare poverii pe care i-o pro-
ducea gîndul la greşeala fşptuitş, o îndulcire a meditaşiilor
amare ce se îndreptau toate cştre doamna Ota.
59
Fumiko, de asemeni, prin primirea ce i-o fşcuse, îi rşco-
rea parcş sufletul în aceste momente.
Ea purta o rochie albş de bumbac. Obrajii palizi nu-i
erau fardaşi, îşi dşduse doar cu puşin ruj pe buzele ofilite
de mîhnire si care pşreau uscate.
î Am socotit cş era mai bine sş nu vin ieri aici, adşugş
Kikuji.
Cu o mişcare, Fumiko îşi trase genunchii într-o parte,
ca pentru a-i face loc vizitatorului sş intre. Kikuji pşşi înş-
untru, înşelegînd cş ea rostise cele cîteva fraze în prag
numai ca sş-şi stşpîneascş lacrimile şi cş, de va mai sta
mult aşa, are sş izbucneascş în suspine.
î Nu vş puteşi închipui cît de mult m-am bucurat pri-
mind florile! Dar nimic nu vş putea împiedica sş venişi ieri,
zise ea, ridicîndu-se spre a-1 urma pe Kikuji în casş.
î Nu voiam sş fiu un nepoftit în mijlocul familiei, mşr-
turisi Kikuji, strşduindu-se sş vorbeascş pe un ton cît mai
degajat.
î Oh, sînt lucruri de care eu nu mai şin seama, declarş
Fumiko fşrş şovşialş.
Altarul decedatei se afla în salon, cu o fotografie a doam-
nei Ota în faşa urnei. Kikuji vşzu, nu fşrş surprindere, cş
nu mai erau alte flori acolo, în afarş de ale lui. Fumiko le
luase pe celelalte, pentru a nu le lşsa decît pe cele trimise
de elş Sau poate celebrarea celei de-a şaptea zile de doliu
avusese un caracter strict intimş
Kikuji îşi zise cş mai degrabş aşa a fost.
î E un mizuzashi, nu-i aşaş întrebş el.
î Da, rşspunse Fumiko, înşelegînd cş se referea la vasul
în care aranjase florile; mi s-a pşrut cş era mai potrivit pen-
tru armonie.
î S-ar zice, un foarte bun shino1, afirmş Kikuji.
Vasul, de formş rotunjitş şi zvelt, relativ mic pentru un
mizuzashi, cu granulaşia lui matş si coloritul bştînd uşor
în galben, se potrivea foarte bine cu florile: trandafiri albi
şi cîteva garoafe de nuanşş roz.

1 Ceramicş tipic japonezş datînd din veacul al XVI-lea şi cores-


punzînd exigenşelor sobre ale artei ceaiului.

60
î Mamei îi plşcea sş-l foloseascş pentru flori şi de aceea
nici nu 1-a vîndut.
Kikuji se prosternş în faşa altarului decedatei şi depuse
tşmîie. Apoi, împreunîndu-şi mîinile, se rugş, cu ochii
închişi, cerînd moartei sş-1 ierte. Dar aceastş rugşciune,
pe care el ar fi vrut-o adîncş şi fierbinte, fu parcş tempera-
tş, înmuiatş de o gratitudine plinş de emoşie la amintirea
dragostei defunctei, a cşrei duioşie îi uşura şi îndulcea
pşrerile de rşu.
Fusese oare ea împinsş la moarte de sşvîrsirea pşcatului,
nemaigşsind nici o altş cale de mîntuireş Sau alesese moar-
tea din pricina iubirii sale, pe care nu şi-o mai putea înşbuşiş
Pşcatul sau iubireaş Aceasta era întrebarea ce-1 tortura pe
Kikuji de o sşptşmînş, zi şi noapte, fşrş sş gşseascş rşspuns.
Iar acum, cş se afla aci, îngenuncheat, cu ochii închişi,
lîngş altarul moartei, nu i se pşrea deloc surprinzştor cş
se simte, cum şi era, învşluit de plşcuta şi suava ei cşldurş
înmiresmatş, fşrş ca totuşi ceva sş evoce în el vreo ima-
gine a trupului ei. Aceastş prezenşş în acelaşi timp sensi-
bilş şi totuşi fşrş corp, mai mult muzicalş decît plasticş,
el o primea într-un mod foarte natural şi o socotea cu totul
conformş cu firea adîncş a femeii care fusese doamna Ota.
De cînd o ştia moartş, Kikuji nu mai putea sş doarmş
şi recurgea la alcool şi la somnifere. Dar şi cu acestea, som-
nul îi era pe cît de uşor pe atît de scurt, mereu întrerupt
de bruşte treziri, deşi încşrcat de vise frumoase, iar nu de
coşmaruri: vise ce-1 pştrundeau de voluptate şi-şi pre-
lungeau dulceaşa mult timp dupş ce se trezea. Se întreba,
nu fşrş uimire, cum putea o moartş sş perpetueze astfel,
prin vis, cşldura îmbştştoare a îmbrşşişşrilor sale. Cşci el
le simşea neîncetat deliciul, dar îi venea cu atît mai greu
sş creadş cş se întîmplş aşa ceva.
Prima datş, în noaptea pe care o petrecuserş împreunş
la hanul acela din Kita-Kamakura, ca şi ultima datş, cînd
venise la el în pavilionul de ceai, ea exclamase: îOh, ce
vinovatş sînt!" î dar spunînd aceasta, ea fremşta mai mult
la chemarea sau la amintirea desfştşrilor trupului decît
tremura de teamş sau de deznşdejde. Nu se întîmpla oare
61
acum acelaşi lucru cu Kikuji, în faşa altarului din casşş Fiind-
cş, în timp ce se mustra cş pricinuise moartea doamnei Ota,
i se pşrea totuşi cş aude, vie si apropiatş, vocea iubitei care
plîngea de asemeni şi ea, întocmai ca altşdatş, cş fşptuise
greşeala, crima, pşcatul lor.
Kikuji redeschise ochii. La spatele lui se afla Fumiko, ale
cşrei suspine le auzea acum bine. Ea îşi înşbuşise plînsul
pînş atunci, apoi trebui sş-si dea drumul, sşrmana, ca sş
se uşureze.
încş în genunchi şi fşrş a îndrşzni sş se întoarcş, Kikuji
încercş sş spunş ceva.
î De cînd dateazş portretul acestaş fu întrebarea lui.
î Cinci sau şase ani, cam atît. Era o fotografie micş, pe
care am mşrit-o.
î N-a fost luatş în timpul unei şedinşe de ceaiş
î Ce repede v-aşi dat seama!
Fotografia mşritş nu înfşşişa, de fapt, decît faşa; bustul
era tşiat la înşlşimea unde se încheia chimonoul, fşrş sş
lase sş se vadş aproape nimic din umeri.
î Cum aşi ghicit cş lua parte la o şedinşş de ceaiş
î O simplş impresie, explicş Kikuji. Privirea e coborîtş
si ochii atenşi, ca şi cum ar supraveghea acşiunea mîinilor.
Umerii nu se vşd, e adevşrat, dar se percepe totuşi o anu-
mitş încordare în toatş şinuta corpului.
î Din pşcate, se vede mai mult din profil şi cu toate cş
mama şinea la aceastş fotografie a ei, eu am ezitat s-o spun.
î E un portret excelent, care o aratş în toatş seninşta-
tea ei.
î Da, însş e totuşi pşcat cş are chipul întors astfel. Era
mai bine dacş ar fi fost luatş din faşş, privind spre oaspeşii
care îi oferş tşmîie. Nu credeşiş
î Mde!... Ah, da, poate ai dreptate.
î Vedeşiş îşi apleacş uşor capul şi se uitş în altş parte.
î Exact, aşa-i. Nu bşgasem de seamş.
Kikuji se gîndea la ceaiul pe care ea îl preparase la el,
cu o zi înainte de a muri. O revedea aievea, cu mişcarea
mîinii ce şinea ulcica de bambus, în timp ce lacrimile îi
curgeau pe ceainicul clocotind. El se apropiase de dînsa
62
sş-şi ia ceaşca de ceai iar lacrimile se uscaserş cînd ter-
minş de bşut. Abia apucş sş punş ceaşca dinaintea lui, cş
ea se prşbuşise pe genunchii sşi...
î Pe vremea cînd a fost fşcutş aceastş fotografie nu
slşbise aşa, începu Fumiko şovşitoare, apoi mşrturisi:
î Nu ştiu... dar nu-mi place sş expun o fotografie de-a
ei... care îmi seamşnş mult! Asta mş face sş roşesc.
Kikuji întoarse capul spre a întîlni privirea ei, dar ochii
care nu se dezlipiserş pînş atunci de spatele lui, se lşsarş
deodatş în jos. Era momentul, gîndi el, sş se ridice din faşa
altarului moartei şi sş vinş sş ia loc lîngş Fumiko. Dar
cum sş facşş Cu ce cuvinte sş-i cearş iertareş
Zşrind vasul de shino, sau mai bine zis rnizuzashi ce
servea la aranjamentul floral, îşi puse uşor mîinile pe rogo-
jina din faşa acestei ceramici, ca s-o contemple si s-o apre-
cieze pe îndelete, aşa cum cere ritualul atunci cînd e vorba
de piese folosite în arta ceaiului.
O delicatş nuanşş de roşu se rşspîndea foarte fin peste
suprafaşa albş şi matş, atrşgştoare şi plşcutş prin ea însşşi,
dar fşrş sş strice si sş tulbure recele natural şi pur al
faianşei. Spre aceastş suprafaşş emoşionantş întinse el o
mînş care voia sş pipşie.
î îmi place un bun shino zise el. E dulce... ca un vis!
Era sş spunş: dulce cum poate sş fie dulce un vis despre
o femeie. Dar izbuti sş se opreascş la timp, rostind doar
ultimele cuvinte.
î Dacş vasul vş place, îngşduişi-mi sş vi-1 ofer în memo-
ria mamei.
î O, nu! se opuse el tresşrind.
î Ba da, primişi-1 vş rog. Pe mama are s-o bucure dacş-1
luaşi. Iar ca shino cred cş nu e o piesş urîtş.
î în mod evident, e de foarte mare valoare!
î Este tocmai ceea ce mi s-a mai spus; de aceea am şinut
sş aranjez în el florile pe care mi le-aşi trimis.
Cu ochii umezişi, zguduit de o emoşie bruscş şi puterni-
cş, Kikuji, mulşumindu-i, declarş cş primeşte cadoul.
î Mama are sş fie fericitş.
î Numai cş, la mine, înşelegi, riscş sş nu fie decît un
simplu vas de flori, deoarece eu nu sînt în stare sş-l folo-
63 sesc pentru adevşrata lui menire de mizuzashi, singura
întrebuinşare de care ar fi demn şi care ar putea sş-1 punş
în valoare.
î N-are importanşş! Si mama punea flori în el, astfel
cş va fi foarte bine aşa.
î Da, dar cînd vorbesc de flori, nu înşeleg prin asta
simpla lor aranjare pentru arta ceaiului. Nu e pşcat ca piese
ca aceasta sş fie îndepşrtate de la destinaşia lor originarş
şi realşş
î Oh, cred cş şi eu am sş încetez sş mai practic arta
ceaiului.
Dupş pşrerea lui Kikuji, ar fi fost o necuviinşş sş rşmî-
nş mai mult lîngş tokonoma, în faşa cşreia se rşsucise
ca sş vorbeascş cu fata. De aceea se ridicş si, împingîndu-
şi perna spre uşa ce dşdea în verandş, se aşezş în locul
acela.
Fumiko, aşezatş în spatele lui de cînd el se prosternase
la picioarele altarului defunctei, n-avea pernş sub ge-
nunchi. Iar acum pşrea singurş, pşrşsitş acolo în mijlocul
încşperii. Mîinile i se odihneau pe genunchi, cu degetele
puşin îndoite; şi deodatş, cu un tremur scurt, pumnii i se
încleştarş.
î Domnule Mitani, fişi bun, iertaşi-o pe mama! rosti ea
lşsîndu-şi capul în jos şi înclinînd bustul atît de brusc, încît
Kikuji crezu o clipş cş era cît pe ce sş cadş la pşmînt.
î Nu vorbi aşa, te rog! se împotrivi el. Dacş e cineva
care trebuie sş-şi cearş iertare, acela sînt eu, care nu mş
consider totuşi îndreptşşit s-o fac! Fapta e fşrş scuzş!
Ruşinea ar trebui sş-mi interzicş sş mş mai prezint în faşa
dumitale!
î Toatş ruşinea se rşsfrînge asupra noastrş, rşspunse
Fumiko, roşind. As vrea sş dispar, dacş ar fi cu putinşş!
O datş cu roşcata ce-i nşpşdi obrajii nefardaşi şi gîtul
lung şi subşire, Kikuji, tulburat, vşzu deodatş în ce mşsurş
durerea o epuizase, o anemiase: puşinul sînge ce-i mai
ajungea în faşş, abia dacş reuşea sş coloreze foarte slab în
roz, pe alocuri, paloarea accentuatş a chipului ei.
î Probabil cş m-ai urît din toatş puterea, zise el.
64
î Sş vş urşscş De ceş Oare mama v-a urîtş
î Nu. Dar eu sînt vinovat de moartea ei.
î Ea însşşi a voit sş moarş, în orice caz, asta e pşrerea
mea. De opt zile nu fac decît sş reflectez la asta, aici, singurş.
î Ai rşmas singurş aiciş
î Oh, am trşit multş vreme singure, mama şi eu, si
m-am obişnuit cu aceastş existenşş solitarş.
î Si din vina mea, iatş-te si mai însinguratş acum!
î Vş asigur cş ea însşşi a voit sş moarş. Dacş pretindeşi
cş sînteşi vinovat de asta, cu atît mai mult aş fi eu! şi dacş
trebuie sş aruncşm vina pe cineva, aceea aş fi eu! Dar n-am
face decît sş întinşm şi sş-i veştejim moartea, şinînd sş ne
socotim vinovaşi şi sş ne mustram întruna. Eu cred cş sen-
timentele de aceastş naturş, atunci cînd sînt cultivate de
cei vii, nu fac decît sş mşreascş povara morşilor.
î Poate cş ai dreptate. Dar dacş n-aş fi cunoscut-o pe
mama dumitale...
Kikuji se întrerupse, nemaiputînd continua.
î Morşii dorm în pace, gîndesc eu, dacş sînt iertaşi; iar
mama a murit ca sş i se ierte. O veşi face, nu-i aşaş îi veşi
da iertareaş
Cu aceste ultime cuvinte, Fumiko se ridicş şi ieşi din
salon.
Kikuji, rşmas singur, avea impresia cş i se ridica o
perdea de pe gîndurile ce-1 frşmîntau.
î Sş uşurezi povara morşilor... da, i se pşrea cş acum
înşelege ce înseamnş asta... A te chinui, din pricina lor, e
ca şi cum i-ai jigni. Un rşu pe care li-1 faci fşrş sş vrei!
Morşii nu le fac moralş celor vii; ei nu le mai cer acestora
sş le aplice categoriile lor morale...
şi Kikuji mai contemplş o datş portretul doamnei Ota,
aşezat acolo, lîngş florile aranjate pe tokonoma...
*2*
Fumiko se întoarse în salon, aducînd tava cu ceai: douş
ceşti de porşelan, una roşie şi cealaltş neagrş.
65
Puse în faşa lui ceaşca neagrş, cu ceai verde, bancha1.
Kikuji ridicş ceaşca pentru a se uita la marca imprimatş
pe fundul ei.
î De cine esteş întrebş el fşrş vreo altş introducere.
î De Ryonyu, dacş nu mş înşel.
î şi cea roşie tot de elş
î Aşa cred.
î Sînt deci pereche, presupuse Kikuji îndreptîndu-şi
privirea spre ceaşca roşie din faşa lui Fumiko.
Erau douş ceşti minunate ca formş şi ca mşrime, foarte
indicate pentru a degusta din ele bancha, dar care lui Kikuji
îi rşscolirş gînduri mai puşin plşcute.
Cînd tatşl sşu venea la doamna Ota, dupş moartea so-
şului ei, nu se foloseau oare amîndoi de ele, cea neagrş
pentru tatşl lui Kikuji, iar cea roşie pentru doamna Otaş
Un serviciu pentru doi îndrşgostişi... Poate cş le luaserş
cu ei şi în cşlştorie, întrucît Ryonyu nu era de o valoare
care sş interzicş asemenea întrebuinşare... şi dacş lucruri-
le se întîmplaserş aşa, Fumiko trebuie sş o ştie neapşrat:
el avea deci motive sş se mire cş fata alesese tocmai aces-
te ceşti pentru ei doi. Asta putea sş fie o aluzie de prost
gust.
Dar cum putea crede cş ea fşcuse aşa ceva cu ironie sau
din viclenieş Nu, totul trebuia pus pe seama sentimentalis-
mului ei candid de fatş tînşrş. A unei emoşii cşreia nici el
însuşi nu-i rşmînea strşin, e adevşrat.
Obosişi cum erau amîndoi din pricina mîhnirii, le era
desigur greu sş se apere împotriva unor astfel de accese
de sentimentalism; dar tocmai de aceea, aceastş pereche
de ceşti cşpştş o greutate de simbol, unindu-i profund în
doliul ce le era comun.
Fumiko cunoştea foarte bine legşturile pe care le avuse-
se tatşl lui Kikuji cu mama ei, şi apoi Kikuji însuşi tot cu
ea, pe deasupra, ştia cum murise mama sa. Iar ei îşi luaserş
amîndoi sarcina, ca nişte complici, sş disimuleze sinuci-
derea, lucru ce-i lega şi mai mult, în tainş.

1 Ceai de calitate inferioarş, obişnuit.

66
în timp ce Fumiko se dusese dincolo sş pregşteascş cea-
iul, probabil cş plînsese; avea cum ochii înroşişi.
î Cred cş am fşcvit bine c-am venit sş te vşd astşzi,
zise Kikuji. Ceea ce spuneai adineauri demonstreazş poate
cş între cei morşi si cei ce le supravieşuiesc nu poate sş fie
vorba de a da sau de a primi iertarea, nici altceva de genul
acesta, în ceea ce mş priveşte, totuşi, vreau sş mş consider
şi sş cred cş sînt iertat de mama dumitale.
Fumiko aprobş, înclinînd capul:
î Fiindcş altfel n-aşi putea s-o mai iertaşi niciodatş pe
mama, care de bunş seamş nu şi-a iertat sieşi...
î E poate necuviincios, scandalos chiar, sş mş aflu aici,
în faşa dumitale, şi sş-şi vorbesc, observş Kikuji.
î De ceş întrebş ea ridicînd ochii spre el. O condamnaşi
pe mama pentru felul cum a muritş şi eu, cînd a murit,
fusesem cuprinsş de mînie în deznşdejdea mea si mş gîn-
deam la început cş moartea nu rezolvş nimic. Tot ce a fşcut
mama nu poate fi înşeles sau interpretat decît greşit, iar
moartea vine sş pecetluiascş oarecum aceastş neînşelegere,
sş o facş definitivş. A muri înseamnş a refuza orice înşele-
gere, şi pentru totdeauna, din partea celorlalşi. Nimeni nu
mai poate sş înşeleagş faptele unui mort, nimeni nu mai
e în mşsurş sş le scuze.
Kikuji rşmase tşcut, dîndu-şi seama cş Fumiko se arun-
case şi ea în asaltul acestui misterios zid al morşii.
Se simşea surprins s-o audş spunînd cş moartea ar fi
un refuz de a fi înşeles de alşii.
Chiar şi acum, el îşi spunea cş era o mare deosebire
între femeia care ştia cş fusese rnama lui Fumiko, şi aceea
pe care Fumiko se strşduia sş o înşeleagş.
Pentru el, a da sau a primi iertarea era unul şi acelaşi
lucru în visul sşu, în reveria de îndrşgostit unde regşsea
prezenşa cşlduroasş a acelui trup de femeie şi în care nu
înceta sş vibreze la talazurile voluptuoase şi tandre a cşror
sursş era. O beşie mîngîietoare, al cşrei farmec îl gusta pînş
şi în armonia desşvîrşitş a acestei perechi de ceşti, cea neagrş
şi cea roşie!
Nu, Fumiko nu ştia nimic despre feminitatea mamei
sale. Nu avusese cum s-o cunoascş.
67
şi cît de ciudat este cş un trup nşscut din trupul acela
a putut rşmîne în asemenea mşsurş strşin, neştiutor, cu
toate cş în copilş s-a transmis, atît de fin, atît de subtil,
forma însşşi a trupului matern!
încş din pragul uşii, la intrare, nu se simşise el oare
pştruns de un sentiment blînd, gingaş si tandru, ce-i venea
de la Fumikoş Nu ştia el oare cş aceastş emoşie şi-o dato-,
ra înainte de toate asemşnşrii dintre cele douş chipuri,
expresiei pe care o recunoscu pe faşa lui Fumiko si care-i
amintise dintr-o datş de trşsşturile mamei eiş
Doamna Ota pşcştuise regşsind în Kikuji imaginea tatş-'
lui lui. Dar, la rîndul sşu, Kikuji regşsi în fiicş imaginea
mamei ei!... Sş se afle deci închişi cu toşii în acest cerc
infernalş Cşrui blestem le erau cu toşii victimeş Kikuji se
simşea acum împins foarte firesc spre ea, şi nimic în el nu ;
se ridica împotriva acestei atracşii.
Privirea nu i se mai dezlipea de la gura micş, pe care
tristeşea doliului o uscase, o crşpase, cu acel fermecştor aer
supşrat al buzei umflate, atîrnatş î acea plşpîndş rşs-
frîngere atît de înduioşştoare! şi îşi spunea cş, hotşrît lucru,
îi va fi cu neputinşş sş se certe vreodatş de-adevşratelea
cu ea. Ce-ar putea sş facş el ca s-o aşîşe împotriva luiş
î Poate fiindcş era atît de sensibilş, atît de gingaşş,
mama dumitale n-a putut sş mai suporte viaşa, îi mşrtu-
risi el. De-ai şti cu cîtş cruzime am rşvşşit-o eu, chinuind-o
cu propriile mele spaime morale, aruncînd asupra ei pro-
priile mele nelinişti! Timid, şovşitor, nu sînt decît un laş
care...
î Nu, mama singurş a fost vinovatş, şi dumneavoastrş
nu trebuie sş vş acuzaşi, rosti cu tşrie Fumiko. Slşbiciunea
ei, stşrile ei depresive... cşci nu pot crede cş întîi cu tatşl
dumneavoastrş... apoi cu dumneavoastrş... nu, aşa ceva
nu era în firea ei, în caracterul ei adînc.
Fumiko, spunînd acestea pe un ton şovşielnic, roşi din
nou la propriile cuvinte. Flacşra ce-i învşpşie obrajii pşrea
şi mai vie acum, dupş roseaşa palidş de adineauri. >
îşi lşsş capul în jos şi-şi întoarse ochii, ca spre a ocoli privi-
rea lui Kikuji. Dar continuş, strşduindu-se sş se stşpîneascş:
68
î De aceea, poate, chiar de a doua zi dupş moartea ei
am început sş mş gîndesc la mama, vşzînd-o mai purş şi
mai frumoasş. Sau mai degrabş nu, nu eu idealizam ast-
fel imaginea ei: era ca si cum aceastş imagine a mamei de-
venea de la sine mai frumoasş şi mai purş în mine.
î Aşa se întîmplş totdeauna cînd moare cineva care şi-e
drag, observş Kikuji.
î Dar eu cred cş ea a murit mînatş de ce era mai bun
în ea, şi nemaiputînd sş suporte rşul pe care-1 fşcuse.
î îRşul" acela nu mi se pare atît de condamnabil. Nu,
nu cred!
î Zbuciumul acela al ei, suferinşa... Erau o sfîşiere pen-
tru ea...
Fumiko se opri, cu lacrimi în ochi. Kikuji era ispitit sş crea-
dş cş fata încerca sş-i spunş cît de mult îl iubise mama ei.
î Morşii aparşin în întregime sentimentelor adînci din
inima noastrş, rşspunse el. şi acolo putem sş-i iubim ne-
spus, nu-i aşaş
î Dar au murit prea devreme! continuş el suspinînd,
lşsînd sş se înşeleagş prin aceste cuvinte cş vorbea de pş-
rinşii lor, ai amîndurora.
î Iar noi sîntem, şi unul şi altul, copiii lor unici, adşugş
Kikuji, constatînd deodatş, în timp ce spunea aceasta, cum
totul ar fi şi mai rşu încş, si mai îngrozitor, si mai tene-
bros, dacş doamna Ota n-ar fi avut aceastş fiicş, îi spuse,
aproape fşrş sş vrea:
î Mama dumitale mi-a povestit cu cît devotament 1-ai
îngrijit pe tatşl meu cînd erai micş.
Dar fiindcş rostise aceastş frazş, nu-i mai rşmînea acum
decît sş spere cş se exprimase cu destulş naturaleşe. Poate
cş aşa va reuşi s-o determine sş vorbeascş despre tatşl sşu,
sş-şi aminteascş de vremea cînd acesta frecventa casa şi
venea aici s-o întîlneascş pe doamna Ota, prietena lui.
Fumiko rşspunse însş scurt, fşrş întîrziere, declarînd
cu precipitare:
î Vş rog sş mş iertaşi, dar o fşceam din cauza mamei,
de care îmi era atît de milş... încş de pe atunci ea pşrea
sş sufere foarte mult, încît mş temeam sş n-o pierd.
69
încercase sş-şi înşbuşe suspinele si se aruncase cu piep-
tul înainte, sprijinindu-se cu amîndouş palmele pe rogo-
jinş. Kikuji îi vşzu umerii încovoindu-se în clipa cînd o
podidirş lacrimile.
Abia arunci observş el cş fata era cu picioarele goale,
fiind luatş prin surprindere de vizita lui neaşteptatş. Iar
încercşrile pe care le fşcea sş-şi ascundş picioarele sub ea,
îi dşdeau o înfşşişare şi mai abştutş. Pşrul îi cşdea pînş
pe rogojinş, în faşa ei, atingînd aproape ceaşca roşie, de
care nu se mai atinsese.
Apoi se sculş în picioare si ieşi din salon, cu faşa îngro-
patş în palme.
Kikuji aşteptş cîtva timp, pe urmş, vşzînd cş nu mai
vine, se ridicş si trecu în antreu, unde, cu glasul puşin mai
tare, întrebş:
î îmi dai voie sş mş retrag acumş
Fumiko reapşru aproape imediat în faşa lui, întinzîndu-i
un pachet înfşşurat într-un/wros/n'fa'.
î Dacş vreşi sş-1 luaşi î şi vş rog sş mş iertaşi cş vş
încarc astfel.
î Dar ce-i aiciş
î Vasul de sliino.
Cum putuse sş-1 pregşteascş atît de repedeş se mirş
Kikuji. Cşci a trebuit sş scoatş florile, sş verse apa din el,
sş-1 cureşe, sş-1 şteargş, sş-1 punş în cutia lui, sş facş apoi
pachetul, sş înfşşoare totul înfuroshiki... un adevşrat tur
de forşş.
î şii neapşrat sş-1 iau chiar aziş Florile erau încş în el...
î Vş rog, fiindcş vş place!
întrebîndu-se dacş datoritş durerii doliului pregştise
atît de repede acest cadou Ia despşrşire, Kikuji îl luş cere-
monios din mîinile ei, spunînd:
î îl primesc cu o profundş recunoştinşş!
î Ar fi fost datoria mea sş vş aduc acasş acest vas, zise
ea, dar din pşcate nu e cu putinşş.
î De ceş
Fumiko lşsş întrebarea fşrş rşspiins.
în prag, dupş ce Kikuji îşi luş rşmas-bun şi se îndrep-
tş spre poartş ca sş plece, ea îi strigş, vorbind repede:
70
î Vş mulşumesc pentru vizitş. şi... vş rog, nu vş mai
gîndişi la mama. însuraşi-vş cît mai curînd!
î Cumş Ce-ai spusş
Kikuji întoarse capul, dar în zadar. Ea stştea pe loc, ne-
mişcatş, cu faşa plecatş spre pşmînt.
*3*
întors acasş, Kikuji aranja un buchet din aceleaşi flori
în vasul de shino: trandafiri albi şi garoafe roz.
Pentru prima datş de la moartea doamnei Ota, el avea
sentimentul cş o iubeşte cu adevşrat. Era convins, pe dea-
supra, cş aceastş iubire îşi gşsea oarecum confirmarea în
adîncul fiinşei lui prin existenşa lui Fumiko, prin prezenşa
acestei fiice a defunctei.
Duminicş îi telefona.
î Tot singurş, acasşş
î Da; însş încep sş mş simt cu adevşrat însinguratş.
î N-ar trebui sş rşmîi aşa.
î O ştiu prea bine.
î Chiar la telefon ai impresia cş auzi tşcerea din casa
aceea pustie.
O auzi rîzînd uşor.
î Ar trebui sş faci ceva. De ce nu invişi prietenele sş
vinş pe la dumneataş
î Ar trebui s-o fac, dar mi-e teamş sş nu se descopere
ceva în legşturş cu mama.
Nestiind ce sş rşspundş, Kikuji întrebş:
î Dacş nu mai e nimeni decît dumneata în casş, n-ai
putea ieşi de-acoloş
î Bineînşeles cş da. N-aş avea decît sş încxii uşile cu
cheia.
î Arunci de ce n-ai trece pe la mine, într-una din zilele
asteaş
î Mulşumesc. Am sş mş gîndesc.
î şi cu sşnştatea cum staiş
î Merge, mulşumesc. Atît doar cş am slşbit puşin.
71
î Mşcar dormi bineş
î Aproape deloc.
î Ah, asta nu-mi place!
î Am de gînd sş lichidez cu casa si sş închiriez o camerş
la o prietenş.
î Sş lichideziş
î Da.
î Vrei sş vinzi casaş
î Nu gşsişi cş ar fi cea mai bunş soluşieş
î Nu ştiu. şi eu vreau s-o vînd pe-a mea.
Fumiko rşmase tşcutş.
î Alo!... Eşti acoloş... Zşu cş nu se poate discuta nimic
la telefon! Uite, fiindcş azi e duminicş, de ce n-ai veni pînş
aiciş Nu ies din casş.
î Daş...
î în vasul dumitale de shino am pus flori dupş moda
occidentalş. Dar dacş ai sş vii, va servi ca mizuzashi.
î O şedinşş de ceai, vreşi sş spuneşiş
î Nu neapşrat; dar ar fi pşcat ca un shino sş nu-şi
gşseascş, mşcar o datş, adevşrata sa întrebuinşare, de ul-
cior de apş. Piesele de ceai sfîrşesc prin a-şi pierde orice
semnificaşie şi întreaga valoare dacş frumuseşea lor nu e
apreciatş şi pusş în evidenşş în contact cu alte piese, a
cşror frumuseşe compune o armonie.
î Nu pot, pricepeşi..., azi mş simt si mai puşin prezen-
tabilş decît data trecutş. Nu îndrşznesc sş vin aşa...
î Ce-are a faceş Nu va fi rumeni în afarş de mine ca
sş te vadş.
î Totuşi... nu, scuzaşi-mş.
î îmi pare rşu! Chiar nu vrei deloc sş viiş
î La revedere...
î Pe curînd, atunci. şi îngrijeste-te bine. Mi se pare cş
a venit cineva în vizitş. La revedere.
Vizitatoarea era Chikako.
Kikuji se încruntş, temîndu-se cş ea auzise convorbirea
lui la telefon.
î Ce cşldurş înşbuşitoare! Bunş ziua. în sfîrşit, s-a fşcut
vreme frumoasş, era şi timpul, şi am profitat ca sş mş
reped puşin încoace.
72
Pe cînd vorbea, Chikako observase deja vasul de shino.
î în sezonul şsta, ceaiul îmi dş un pic de rşgaz. Voiam
doar sş-şi cer îngşduinşa sş intru o clipş în diashitsu.
îi întinse lui Kikuji un carton de prşjituri cu un evantai
legat deasupra.
î Pavilionul de ceai trebuie sş miroasş iar a mucegai,
aşa cred.
î Aproape sigur.
î Ulciorul şsta de shino nu-i de la doamna Otaş îmi
permitiş
Vorbise cu un aer degajat, apropiindu-se de tokonoma,
pentru a îngenunchia în faşa florilor. Cînd îşi puse mîinile
pe rogojinş, înclinînd capul, Kikuji observş cum umerii ei
tari, cu osatura robustş, se încordarş uşor. Lşsa impresia
unui animal rşu care îşi vşrsa veninul.
î E o achizişie pe care ai fşcut-o acumş
î Nu, e un cadou.
î Un cadouş Bravo! E un dar foarte neobişnuit! în
amintirea defunctei, cumvaş
Chikako se ridicş din nou în picioare şi se întoarse cştre
Kikuji.
î Nu crezi cş piese de valoarea asta devin mai preşioase
dacş le capeşi pe calea normalş a achizişieiş Iar domnişoara
Ota şi 1-a oferit în dar, pur şi simplu! şi n-ai avut nici un
scrupul cînd 1-ai primitş în locul dumitale, as fi socotit asta
puşin cam exagerat, ca sş nu spun îngrijorştor...
î Am destul tirnp sş mş gîndesc.
î Da, va trebui sş reflectezi bine, aşa zic şi eu. Sînt multe
obiecte aici care provin din colecşia domnului Ota; dar
tatşl dumitale le-a cumpşrat pe toate, chiar atunci cînd în-
treşinea legştura sa cu doamna Ota.
î Nu-mi place sş aud vorbindu-se despre aceste lucruri
pe tonul şsta!
î Foate bine, foarte bine, fşcu ea, fşrş sş mai insiste.
şi Chikako se retrase. Kikuji o auzi vorbind cu servitoa-
rea într-o altş încşpere, de unde reapşru în curînd, cu un
şorş la brîu.
î Moartea doamnei Ota a fost o sinucidere, nu-i aşaş
aruncş ea deodatş, spre surprinderea lui Kikuji.
73
î Nu, cîtuşi de puşin.
î Nuş în ce mş priveşte, nu m-am îndoit nici o clipş.
Era totdeauna în ea ceva neliniştitor, greu de pştruns.
şi spunînd asta, îl fixş pe Kikuji cu o privire tşioasş,
pîndindu-i gîndurile.
î Chiar si tatşl dumitale o gşsea de neînşeles; o si spu-
nea adeseori. Dar, în lucrurile astea, femeile au felul lor de
a vedea: ea era înzestratş cu un nu ştiu ce cam prea inocent,
un aer copilşresc care nu se mai potrivea cu vîrsta ei, o gin-
gşşie cleioasş...
î Opreşte-te, te rog! E groaznic sş auzi vorbindu-se de
rşu despre morşi!
î De bunş seamş, dar asta n-o împiedicş pe aceastş
moartş sş se punş în calea proiectului dumitale de cş-
sştorie. Femeia asta i-a adus destule necazuri şi tatşlui
dumitale!
Necazurile, mai degrabş Chikako şi le va fi adus ei
înseşi! gîndi Kikuji în sinea lui. Cum aventura ei cu tatşl
sşu nu fusese decît un joc efemer, la drept vorbind doam-
na Ota n-o deposedase de nimic. Chikako n-avea, într-ade-
vşr, nici un motiv temeinic sş-i poarte picş. Dar ce gelozie
feroce îi nutrea ea acestei femei care ştiuse sş-1 pşstreze pe
tatşl sşu pînş în ziua morşii lui!
î Eşti prea tînşr, domnule Mitani, ca sş înşelegi o femeie
de felul ei. Moartea sa te-a salvat, asta şi-o spun eu.
Kikuji se întoarse cu spatele, fşrş sş rşspundş.
î Fii sigur cş n-aş fi îngşduit pentru nimic în lume ca
ea sş meargş pînş acolo încît sş punş beşe în roate cşsşto-
riei dumitale, continuş Chikako. De altfel, a ajuns sş-şi dea
seama singurş cît de rea era! Pesemne fiindcş rşutatea drş-
ceascş îi luase minşile şi-a pus capşt zilelor! Aşa cum era
ea, a fost convinsş cş-1 va reîntîlni pe tatşl dumitale pe lumea
cealaltş, sînt sigurş de asta...
Kikuji simşi un fior rece în şira spinşrii.
Chikako, ajungînd în grşdinş, se întoarse pentru a adş-
uga:
î Acum mş duc în pavilionul de ceai. Liniştea de acolo
are sş-mi facş bine.
74
Kikuji, nemişcat, rşmase sş contemple florile îndelung.
Albul trandafirilor si rozul pal al garoafelor pşreau cş se
contopesc si formeazş o singurş culoare cu nuanşa caldş
a vasului de shino.
în mintea lui apşru silueta fetei care plîngea, ghemuitş
în mijlocul odşii pustii.
75
CARTEA A PATRA
Rujul de buze al mamei
*1*
Kikuji nu ieşise din casş de cîteva zile; în dimineaşa asta
însş, întorcîndu-se din cabinetul de toaletş, o vşzu pe bştrîna
lui servitoare aşezînd o ramurş de zorele într-o cşldşruşş
agşşatş pe perete şi-i spuse cş astşzi are de gînd sş pşrş-
seascş patul.
Intrş totuşi din nou în aşternut şi, cu ceafa sprijinitş în
pernş, începu sş contemple floarea ce atîrna în tokonoma.
î E singura care a înflorit azi-dimineaşş, îi spuse servi-
toarea, din odaia alşturatş. N-o sş vş duceşi la birou nici
aziş se interesş ea.
î Nu. Am sş mş scol din pat, dar mai stau o zi acasş,
sş mş restabilesc complet.
Gripa de care suferise, însoşitş de mari dureri de cap,
îl obligase sş întrerupş serviciul şi sş rşmînş mai multe
zile acasş.
î Unde zici cş ai gşsit zorelele asteaş o întrebş pe bştrîna
slujnicş.
î în fundul grşdinii, într-un rşsad de myoga1. Era sin-
gurul lujer în toatş brazda, cu cîrcei prinşi pe myoga.
Se vedea bine cş erau zorele sşlbatice, cu floarea lor micş,
de un vineşiu palid, cu frunza fragilş si cîrceii subşiri si gin-
gaşi. Zorelele acelea şi frunzele lor pline de sevş ce atîrnau
din vechea cşldşruşş, al cşrei lustru roşu cşpştase o pati-
nş de vechime, trezeau un plşcut sentiment de prospeşime.
încş de pe vremea cînd îl slujea pe tatşl lui Kikuji, bştrî-
na servitoare ştia sş se arate îndemînatecş în asemenea

1 Specie de zorele.

76
inişiative. Cşldşruşa pe care o alesese spre a pune în ea
zorelele era o piesş veche, purtînd o semnşturş pe jumş-
tate ştearsş de trecerea vremii. Pe cutia ei se descifra nu-
mele de Sotan; iar dacş indicaşia era exactş înseamnş cş
avea o vîrstş de peste trei secole.
Kikuji, deloc mai priceput decît bştrîna lui slujnicş în
arta aranjşrii florilor la şedinşele de ceai, avea totuşi impre-
sia cş zorelele acelea s-ar armoniza perfect cu ceaşca din
care tocmai bşuse ceaiul cînd se sculase.
O floricicş, atît de efemerş încît nu supravieşuieşte nici
mşcar o dimineaşş întreagş, aşezatş într-o cşldşruşş ce tre-
cuse cu pietate prin atîtea mîini timp de mai mult de trei
secole... acesta era contrastul ce reşinea gîndurile lui Kikuji,
în vreme ce privirea-i continua sş admire, într-o lungş con-
templaşie meditativş, aranjamentul din tokonoma.
E ceva acolo mai tehnic si de o mai adîncş frumuseşe,
obşinut din accentuarea acestui contrast, îşi spunea el, decît,
bunşoarş, buchetul de flori aşezat dupş moda occidentalş
în vasul de shino, vechi şi el de mai bine de trei secole.
Dar aceastş fragilş floare sşlbaticş, aproape prea firavş
ca sş fie aranjatş, bare cît o sş şinşş
în timp ce lua micul dejun, Kikuji îi spuse servitoarei:
î Mi-era teamş sş nu vşd floarea ofilindu-se sub ochii
mei; dar nu: rezistş încş!
î Da, mai rezistş.
O clipş se gîndi din nou la intenşia de a cşuta sş punş
nişte bujori în vasul de shino pe care i-1 dşduse Fumiko în
amintirea mamei ei, deşi sezonul acestora trecuse, îşi zise
cş ar mai fi gşsit el undeva cîşiva bujori, chiar la data asta.
Adresîndu-se servitoarei, îi spuse:
î Uitasem cu totul cş aceastş cşldşruşş se mai aflş în casş
la noi. îmi pare foarte bine cş te-ai gîndit s-o scoşi la ivealş.
î Mş bucur cş vş place.
î Ai fşcut-o fiindcş 1-ai vşzut pe tatşl meu aranjînd
zorelele în ea, nu-i aşaş
î Nu, domnule, dar m-am gîndit cş s-ar potrivi, de-
oarece au amîndouş agşşştoare.
î Agşşştoareş Aşa ai spusş se veseli Kikuji, mirat de
rşspunsul ei.
77
Voi dupş aceea sş se apuce sş citeascş ziarul, dar dure-
rile de cap revenindu-i brusc, se întinse pe rogojinile din
salon, nu fşrş a întreba dacş în camera lui s-a fşcut curat
si dacş poate sş se întoarcş în pat.
î Numai o clipş, şi am sş termin repede cu dereticatul,
rşspunse servitoarea, venind în grabş şi ştergîndu-se pe
mîini dupş spşlatul veselei.
Cîteva momente mai tîrziu, cînd Kikuji se întoarse în
camera lui, observş cş zorelele fuseserş luate de pe to-
kononm, ca şi cşldşruşa cu lustru roşu. Oare spre a-1 scuti
sş vadş o floare ofilitş avusese servitoarea grijş sş le ia
de acoloş Kikuji, care se amuzase de rşspunsul ei cu
îagşşştorile", trebuia sş recunoascş totuşi cş femeia pşs-
trase datina aranjamentelor rafinate introdusş de tatşl lui
în casş.
Dar lşsat aşa, singur, în tokonoma, vasul de shino pşrea
abandonat. Dacş Fumiko 1-ar vedea astfel, îşi zise el, ar crede
fşrş îndoialş cş acest cadou al ei este neglijat!
Chiar în ziua cînd primise în dar acest ulcior de apş, îşi
aminti Kikuji, el se grşbise sş punş în el trandafiri albi si
garoafe roz... exact aşa cum fşcuse Fumiko împodobind
altarul doamnei Ota... cu trandafirii si garoafele pe care i
le trimisese el însuşi în a şaptea zi de doliu. Plecînd de la
vizita de condoleanşe pe care i-o fşcuse lui Fumiko, el
intrase în aceeaşi florşrie şi cumpşrase aceleaşi flori ca şi
în ajun. Dar din ziua aceea nu mai pusese mîna pe ulciorul
de shino din pricina unei emoşii ciudate, ce-i fşcea inima
sş batş cu putere.
Pe stradş, de exemplu, privirea îi era atrasş, fşrş sş vrea,
de silueta femeilor ce puteau sş aibş vîrsta doamnei Ota,
cînd le vedea din spate. De îndatş ce-si dşdea seama de
asta, se mustra amarnic, de parcş ar fi sşvîrşit cine ştie ce
pşcat. De altfel, dacş le privea mai de aproape, constata
de fiecare datş cş asemşnarea acestor siluete cu aceea a
doamnei Ota era inexistentş, afarş doar de o anumitş ro-
tunjime a soldurilor... şi din nou un freamşt al dorinşei pu-
nea stşpînire pe el şi-1 aşîşa spre o beşie voluptuoasş, care-1
arunca însş, numaidecît, printr-o bruscş trezire, în groaza
78
pşcatului comis sau a crimei pe care avea impresia cş era
pe punctul de a o comite.
îCine se joacş în felul şsta cumplit cu mineş" se între-
ba el. îCe monstru mş face sş mş simt vinovatş" Dar în
zadar încerca, scuturîndu-se astfel, sş domoleascş demonul
din el sau sş alunge imaginile ce-1 chinuiau. La exclamaşiile
lui, la întrebşrile lui, nu primea alt rşspuns decît dorul de
fiinşa iubitş şi dorinşa de a-şi revedea amanta defunctş.
Cşci aceste imagini deveneau tot mai puternice, tot mai
stşruitoare. şi Kikuji se temea pentru propria lui salvare,
dacş nu izbutea sş scape de aceste viziuni ce-i aduceau în
faşş, atît de vie, atît de tulburştoare, prezenta î irealş to-
tuşi! î a trupului femeii moarte.
Oare cşinşa sş fie aceea care provoca şi rşscolea în el
aceste ispite morbideş
în cele din urmş se ridicş din aşternut şi se duse sş ia
mizuzachi din tokonoma şi sş-1 punş din. nou, cu bşgare de
seamş, în cutia lui. Dupş care se culcş iarşşi, privind pe
fereastrş în grşdinş.
Contempla astfel grşdina cînd începu sş tune. Furtu-
na se stîrnise undeva mai departe, dar se înteşea şi se
apropia repede, bubuiturş dupş bubuiturş, trşsnet dupş
trşsnet.
Kikuji vşzu în curînd fulgerele luminînd copacii din grş-
dinş si proiectîndu-le silueta sumbrş pe un fond strşlucitor.
Cînd se porni însş ploaia, furtuna pşru sş se îndepşrteze
treptat-treptat.
începu sş plouş atît de tare, încît pietrele de pe cşrare
erau împroşcate cu stropi mari de noroi.
întorcînd ochii de la acest spectacol, Kikuji se sculş din
nou din pat şi se duse la telefon. O sunş pe Fumiko acasş.
Cineva îi rşspunse cş se mutase de acolo.
î Cumş! exclamş el cu uimire.
Apoi, înşelegînd cş ea vînduse probabil casa, se scuzş
şi întrebş dacş s-ar putea sş capete noua ei adresş.
î Vreşi sş aşteptaşi un pic, mş duc sş vşd, îi rşspunse
de la celşlalt capşt al firului un glas ce pşrea sş fie al unei
servitoare.
79
Persoana de dincolo reveni la aparat şi-i dictş adresa rar,
cuvînt cu cuvînt, ca şi cum descifra ea însşşi pe o bucatş
de hîrtie. îLa domnul Tozaki", notş Kikuji, dimpreunş cu
numşrul de telefon.
Fşrş sş mai aştepte, ceru acel numşr.
Vocea lui Fumiko se auzi peste puşin, limpede şi aproape
veselş:
î Scuzaşi-mş cş v-am fşcut sş aşteptaşi. Fumiko la tele-
fon.
î Aici Mitani. Bunş ziua. Te-am cşutat la vechiul dumi-
tale numşr.
î Oh, îmi pare rşu, zise ea, coborînd simşitor tonul vocii,,
exact aşa cum fşcea şi mama sa.
î De cînd te-ai mutatş Nu mi-ai spus nimic...
î Da, tocmai voiam... Locuiesc de cîtva timp la o pri-
etenş. Am vîndut casa.
î A, daş
î Am stat mult şi m-am întrebat dacş trebuie sş vş
spun sau nu. La început nu voiam sş fac nimic şi mş gîn-
deam cş nu e cazul. Dar, în ultimul timp, m-au apucat re-
muşcşrile şi mi-am simşit conştiinşa încşrcatş cş nu v-am
anunşat.
î Bineînşeles, trebuia sş-mi spui!
î într-adevşrş Aşa credeşi şi dumneavoastrşş
Simşindu-se deodatş reîntremat, parcş reîmprospştat şi
cu inima învioratş, Kikuji se mirş cş o simplş convorbire
la telefon a putut sş aibş un asemenea efect, îi spuse:
î De cîte ori privesc ulciorul de shino pe care mi 1-ai
fşcut cadou, mi se face dor sş te revşd.
î Daş ştişi cş mai am un shinoş O ceaşcş micş, îngustş
si alungitş. Mş gîndisem sş v-o dau împreunş cu mizuza-
shi: dai cum mama se folosea adesea de ea, rujul ei de buze
se pare cş a lşsat o urmş care nu se mai ia.
î Rujul de buzeş Cum aşaş
î Mama însşşi mi-a arştat, mai demult, aceastş urmş.
î Dar cum se poate ca un ruj de buze sş se imprime
aşa de tare pe un vas de pşmînt arsş
î La drept vorbind, nu e chiar asta. Shino are el însuşi
o patinş de un roz ce bate spre galben; iar cînd mama voia
80
sş şteargş rujul ei de buze, avea impresia cş acesta nu se
mai duce. Examinînd eu însşmi ceaşca dupş moartea ei,
mi s-a pşrut cş vşd pe margine o uşoarş urmş de ruj.
Fumiko nu-şi dşdea oare seama ce efect aveau asupra
lui Kikuji vorbele eiş
Tulburat, incapabil sş mai continue discuşia despre acest
subiect, se strşdui sş schimbe vorba.
î Aici toarnş cu gşleata. Plouş tot aşa de tare şi la dum-
neataş
î La mine e potop. Tunetele şi fulgerele m-au speriat
de-a binelea adineauri. Sş mş fi vşzut cum tremuram!
î Puhoiul şsta o sş rşcoreascş vremea, înseamnş c-o
sş fie bine. în zilele din urmş am stat în casş şi n-am sş
ies nici astşzi. Nu vrei sş te repezi pînş la mineş
î Vş mulşumesc, dar aveam de gînd sş vin sş vş vşd
dupş ce-mi voi gşsi de lucru. Pentru cş sînt în cşutare de
lucru...
Kikuji voia sş spunş ceva, dar ea nu-i dşdu rşgaz şi
încheie repede:
î Voi fi foarte fericitş sş vin. E foarte drşguş din partea
dumneavoastrş cş mi-aşi telefonat, mi-a fşcut mare plşcere.
Sş vş spun drept, mş gîndeam cş n-ar trebui sş ne mai
vedem. Dar, în definitiv, de ceş...
Kikuji aşteptş mai întîi sş înceteze ploaia, apoi o rugş
pe servitoare sş strîngş aşternutul.
Acest telefon, care se terminase prin fixarea unei întîl-
niri cu tînşra fatş, îl lşsase nedumerit. Dar ceea ce-1
nedumerea şi mai mult era efectul enigmatic pe care-1 pro-
dusese, ca şi cum sunetul glasului fetei ar fi avut puterea
sş şteargş în adîncul sufletului sşu gustul amar al pşcatului
care-1 lega de mamş, sş izgoneascş simşşmîntul de groazş
ce i-1 stîrnea moartea ei.
Oare vocea tinerei fete sş aibş atîta putere spre a-1 face
sş creadş cş mama ei mai trşia încşş
Pradş gîndurilor lui şi cu mintea vraişte, Kikuji trecu
în cabinetul de toaletş pentru a se pregşti, în timp ce se
rşdea, se distra de unul singur muindu-si pşmştuful în
apa de ploaie, frecîndu-1, cu braşul întins în afarş, de frun-
zele ude ale copacului de lîngş fereastrş.
81
Ceva mai tîrziu, dupş ora mesei, auzi pe potecş paşii
cuiva care se apropia. Crezînd cş vine tînşra fatş, se repezi
la uşş s-o întîmpine. Era Kurimoto Chikako.
î Ah, dumneataş
î Ce furtunş! Am venit sş vşd ce mai faci. E atîta vreme
de cînd nu mai ştiu nimic de dumneata!
î N-o duc prea bine. Sînt puşin bolnav.
î Se şi vede. Ai o minş cam proastş, zise Chikako
privindu-1 în faşş şi încreşindu-şi fruntea.
îM-am dat singur de gol, ca un prost! gîndi Kikuji. Fu-
miko, îmbrşcatş europeneşte, n-ar fi avut lipşitul acesta
de geta1 care m-a fşcut sş dau fuga!"
î Ai fost la dentistş S-ar zice cş te-a întinerit...
î Da, cu ploile asta de varş am mai puşinş treabş şi-am
profitat ca sş-mi schimb dinşii. Cei noi sînt încş prea albi,
e adevşrat; dar asta n-are nici o importanşş, fiindcş dupş
cîtva timp n-o sş se mai observe.
Chikako înainta spre camera lui Kikuji şi prima ei ochea-
dş fu cştre tokonoma.
î Totul gol; e mai odihnitor aşa, nu gşseştiş îi aruncş
Kikuji.
î Ploaia nu permite sş faci mari aranjamente, e drept.
Dar ai fi putut mşcar o floare sau douş...
Apoi, întrerupîndu-se şi întorcîndu-se brusc, întrebş:
î Unde ai pus vasul de shino de la domnişoara Otaş
Kikuji nu rşspunse.
î Ar fi mai bine sş i-1 dai înapoi, dacş vrei sş mş asculşi
pe mine.
î Asta mş priveşte personal.
î Poate cş nu într-atît pe cît crezi.
î Oricum, pe dumneata nu te priveşte!
î Poate cş nu, fşcu ea rîzînd cu dinşii aceia albi, falşi.
Dar, dacş am venit azi aici, e înainte de orice ca sş te previn.
întinzînd braşele îşi desfşcu palmele cu un gest larg, de
vrşjitor care alungş duhurile rele, rostind cu o voce pateticş:

1 Sandale specific japoneze, cu talpş de lemn şi o cureluşş <


trece printre degetul mare şi al doilea.

82
î Ieşişi de-aici, demoni afurisişi! Vş dau afarş!
î Mş sperii, o ironiza Kikuji.
î Mi-am propus sş te însor, dupş cum ştii, şi ca medi-
atoare, îmi permişi sş-şi spun...
î Dacş vrei sş vorbeşti de domnişoara Inamura, i-o
tşie Kikuji, îşi mulşumesc, însş nu te mai obosi degeaba.
î Ei, ei, nu face pe copilul bosumflat refuzînd o par-
tidş care şi se potriveşte de minune, numai pentru cş medi-
atoarea nu-şi place! Rolul meu este doar sş servesc de pod
între douş şşrmuri şi, o datş ajuns dincolo, poşi sş faci ce
vrei... Tatşl dumitale, sş ştii, nu era atît de susceptibil: el
s-a priceput totdeauna sş se foloseascş foarte bine de mine.
Kikuji schişş o strîmbşturş.
Ca de obicei cînd vorbea cu pasiune, Chikako îşi împinse
înainte umerii înalşi.
î Eu nu sînt dintre femeile acelea care se impun, ca
doamna Ota, trebuie sş ştii asta, continuş ea. Nu e genul
meu. şi am sş şi-o spun o datş pentru totdeauna: ceea ce
am avut eu cu tatşl dumitale n-a lşsat urmşri, lucru pe care
nu pot decît sş-1 regret; dar n-am vrut sş fac din asta atîta
caz, ca altele. Am zis: îGata!" î şi totul s-a sfîrsit. (Chikako
lşsş ochii în jos.) Ceea ce nu înseamnş cş i-am purtat picş
tatşlui dumitale, iar el n-a şovşit sş facş apel la mine ori
de cîte ori puteam sş-i fiu de ajutor cu ceva. şi mş con-
sulta, într-adevşr, fşrş nici cel mai mic gînd ascuns. Unui
bşrbat îi e mai uşor sş-si facş o complice dintr-o femeie cu
care a avut o legşturş, în ce mş priveşte, datoritş tatşlui
dumitale mi-am dezvoltat puterea de a înşelege si am cş-
pştat oarecare înşelepciune a vieşii, un mod just de a vedea
lucrurile.
î în concluzieş
î Ar fi bine sş primeşti sfaturile experienşei însuşite
de mine şi ale concepşiei mele juste despre lucruri. E cel
mai sşnştos mod de a vedea.
Impresionat de acest ton de cordialitate obiectivş, Kikuji
nu era departe de a crede cş exista ceva adevşrat în ceea
ce spunea ea.
Chikako scoase un evantai înfipt în pliurile de la obi.
83
î Ca sş înşelegi bine psihologia omeneascş, adşugş ea,
nu trebuie sş fii nici exagerat de masculin, nici exagerat
de feminin.
î Aha! Aşadar inteligenşa e rezervatş fiinşelor asexuateş
î Nu rîde şi recunoaşte cş, dacş deosebirea nu este
prea mare, e cu atît mai uşor sş înşelegi atît psihologia
unuia cît şi a celuilalt sex. Doamna Ota, bunşoarş, crezi
dumneata cş a murit aşa, lşsîndu-si fiica singurş pe lumeş
E pur si simplu de neconceput! şi dacş ascult ce-mi spune
inima mea, ea urmşrea ceva: dacş mor, îşi zicea dînsa, îi
las lui Kikuji grija de a se ocupa de fiica mea; ea nu va fi
singurş pe lume...
î Cumş Ce spuiş tresşri Kikuji, adînc tulburat.
î Dupş ce am judecat bine, asta e ipoteza Ia care m-am
oprit. Moartea ei, s-o recunoaştem, trebuia sş se punş în
calea cşsştoriei dumitale si desigur cş a fşcut-o cu un scop.
Ea n-a murit aşa, simplu, stingîndu-se la capştul vieşii, ca
toatş lumea. Nu. Ea a pus în asta o intenşie.
î E o idee fixş a dumitale! ripostş Kikuji. Numai la asta
te gîndeşti!
Ceea ce nu-1 împiedica sş-şi simtş inima zdrobitş de
aceastş idee fixş a lui Chikako. Fu cuprins de o nelinişte
apşsştoare. Iar afarş un fulger îl fşcu sş tresarş.
Chikako nu-i dşdea pace:
î I-ai vorbit de domnişoara Inamura! E adevşrat, spuneş
Vşdita temeinicie a acestei întrebşri îl descumpşni. Prins
din scurt, se prefşcu pur şi simplu a nu şti nimic si replicş:
î Dumneata însşşi, dacş nu mş înşel, i-ai telefonat
doamnei Ota şi ai anunşat-o cş m-as fi logodit cu domni-
şoara Inamura!
î I-am spus, într-adevşr, rugînd-o sş nu punş piedici
acestei cşsştorii. Cîteva ceasuri dupş aceea, noaptea, doam-
na Ota a murit.
între ei se lşsş tşcerea. Dar dupş o clipş, Chikako reveni
la subiect:
î Cum se face cş ai aflat cş-i telefonasemş A venit
pesemne la dumneata sş se tînguiascş...
De surprizş, Kikuji nu putu sş rşspundş nimic.
84
î Sigur, sigur, aşa trebuie sş se fi întîmplat, e adevşratş
Ea a scos un şipşt, atunci cînd îi vorbeam eu la telefon...
î Ceea ce, s-ar putea spune, e ca şi cum ai fi ucis-o,
declarş Kikuji.
î Fie, dacş şii neapşrat! Asta va uşura si mai mult con-
ştiinşa dumitale. Eu şi aşa am obiceiul sş joc numai rolurile
rele! Tatşl dumitale nu s-a dat în lşturi niciodatş sş vinş
şi sş mş caute cînd avea nevoie de cineva care sş îndepli-
neascş, cu sînge rece, asemenea sarcini. şi, fşrş sş merg
pînş acolo încît sş spun c-aş vrea sş cresc şi mai mult în
ochii lui, dacş am venit astşzi aici, este tocmai spre a-mi
lua aceastş rşspundere.
îE în stare sş-si verse acum toatş fierea din ea, gîndi
Kikuji în sinea lui; îşi aruncş tot veninul pe care i 1-au picu-
rat în inimş gelozia si ura vreme de atîşia ani!"
î Nu sînt obligatş sş ştiu tot ceea ce se vorbeşte, reluş
ea cu o înfşşişare vicleanş; n-am decît sş mş prefac cş habar
n-am de ce s-a petrecut în culise. şi eşti liber sş crezi, fşcînd
o mutrş dezgustatş, cş femeia bştrînş care sînt se amestecş
în ce n-o priveşte... tot voi reuşi, pînş la urmş, sş te smulg
din ghearele acestui demon, ca sş poşi avea o cşsştorie
fericitş.
î Ah, mai slşbeste-mş cu aceastş cşsştorie fericitş! Ai
înşelesş
î Bine, bine, am auzit, rosti ea împşciuitoare. De fapt,
n-am nici un motiv s-o amestec pe doamna Ota în afacerea
asta... în fond, poate cş nu era o femeie chiar atît de rea,
adşugş ea cu o voce mai blinda. Punîndu-si capşt vieşii,
poate cş n-a voit altceva decît sş doreascş, fşrş sş o spunş,
ca fiica ei sş-şi aparşinş.
î Iarşşi prostia asta! se revoltş Kikuji.
î şi totuşi, aşa este, crede-mş! N-ai sş pretinzi acum
cş doamna Ota n-a nutrit niciodatş ideea de a şi-o da pe
fiica ei! Ar însemna sş fii un visştor de nelecuit! Sş pre-
supunem chiar cş n-ar fi voit-o în mod conştient, era totuşi
cea mai fierbinte dorinşş a inimii ei. în ce-o priveşte, nici-
odatş n-a încetat o singurş clipş sş se gîndeascş la tatşl
dumitale, ziua şi noaptea, în somn şi treazş. O posedatş,
85
o nebunş, dar candidş şi binevoitoare, dacş vrei. şi, prin
forşa lucrurilor, propria sa fiicş îşi avea locul ei în aceste
fantezii, fşcea parte din delirul şsta... pînş la a-si jertfi
viaşa. Dar cînd priveşti lucrurile obiectiv, din afarş, ea
apare ca o fiinşş lovitş de blestem, ca o femeie ce poartş
pecetea unei groaznice fatalitşşi. E o jucşrie, un instrument
al diavolului care si-a întins plasa sub paşii dumitale.
Kikuji întîlni privirea sticloasş a ochilor mici ai lui
Chikako, cu sprîncenele ridicate, fixîndu-1 cu insistenşş. şi
îşi întoarse faşa de la ea.
Era, fşrş îndoialş, o anumitş laşitate din partea lui s-o
lase sş triumfe atît de facil, iar Kikuji nu se codea sş-şi
reproşeze aceastş slşbiciune de caracter; dar adevşratul
motiv pornea de la uimirea pe care i-o producea conşinu-
tul neaşteptat al frazelor ei.
Lui nu-i trecuse niciodatş prin gînd cş doamna Ota ar
fi dorit sş-1 însoare cu fiica ei, şi nici chiar acum n-o putea
crede. Din otrava pe care gelozia a aruncat-o în sufletul
lui Chikako, iatş ce a rezultat: nşscociri rşutşcioase, baza-
conii veninoase, la fel de dezgustştoare ca şi petele acelea
de pe pieptul ei! Atît şi nimic altceva.
şi totuşi, aceste fraze neroade îl loviserş ca un trşsnet
şi-1 umpluserş-de groazş.
Putea el afirma cş n-a dorit niciodatş, mai mult sau mai
puşin tainic, ca lucrurile sş se petreacş aşa cum i le înfşşişa
acum aceastş femeieş
A iubi pe fiica femeii pe care ai iubit-o, asta nu este, în
sine, ceva atît de ieşit din comun. Dar dacş Kikuji, plutind
încş în beşia şi desfştşrile sşrutşrilor mamei, se lşsa fşrş
voia lui sş alunece spre propria fiicş a iubitei sale, cum ar
putea el sş ştie dacş nu era tîrît pe aceastş pantş de forşa
vreunei puteri diaboliceş
I se pşrea cş însşşi fiinşa lui se schimbase deodatş, firea
lui cea mai profundş se metamorfozase parcş din ziua cînd
o cunoscuse pe doamna Ota. Da, şi era undeva în adîncul
sşu ceva ce se afla ca sub puterea unei vrşji...
La toate acestea se gîndea Kikuji, cînd servitoarea veni
sş-l anunşe:
86
î Domnişoara Ota e aici şi vş lasş vorbş cş are sş treacş
în altş zi, dacş aveşi o vizitş.
î Nu, nu, sş intre! Numai sş nu fi plecat!
şi Kikuji se ridicş repede, ducîndu-se s-o primeascş.
*2*
î Bunş ziua! zise Fumiko alungindu-şi puşin gîrul alb
şi subşire ca sş ridice ochii şi sş-1 înfşşoare cu privirea pe
Kikuji.
în mica scobiturş dintre rşdşcina girului şi coşul piep-
tului, el zşri o umbrş chihlimbarie şi se întrebş dacş era
un efect de luminş, sau ea slşbise într-adevşr atît de mult.
î Kurimoto e aici, o preveni în şoaptş Kikuji.
Se simşise foarte încurcat cş trebuia sş-i anunşe o veste
ca asta, dar în prezenşa fetei totul deveni uşor şi cuvintele
îi alunecarş ca de la sine pe buze.
Fumiko fşcu un semn discret din cap:
î Am recunoscut umbrela profesoarei de ceai.
î Ah, daş Aceeaş
O umbrelş cu minerul cenuşiu, lung, se afla în antreu,
sprijinitş de uşş.
î Vrei sş mş aştepşi o clipş în chashitsul Cred cş n-o sş
mai stea mult.
Era singura soluşie pe care o gşsi în momentul acela
Kikuji, învinuindu-se în sinea lui cş nu se descotorosise
mai repede de Chikako, mai ales cş aştepta sosirea tinerei
fete.
î Mulşumesc, dar prezenşa ei nu mş stinghereşte,
declarş Fumiko.
î Nuş Atunci, intrş te rog.
Fata intrş si o salutş pe Chikako, ca şi cum n-ar fi ştiut
nimic de duşmşnia ce i-o purta, ba chiar mulşumindu-i
pentru condoleanşe.
în pozişia convenşionalş a profesoarei de ceai, cu umşrul
stîng puşin adus înainte şi cu bustul şeapşn, Chikako se
înclinş uşor ca sş rşspundş:
87
î Doamna, mama dumitale, era o fire atît de blîndş!
Cînd fiinşe gingaşe ca ea ne pşrşsesc, e ca si cum lumea,
şi aşa destul de rea, si-ar pierde ultimele ei flori.
î Mama mea nu era o floare atît de preşioasş precum
spuneşi dumneavoastrş, replicş Fumiko.
î Dar ce durere pentru ea, ca, pşrşsindu-te, sş te lase
singurş pe lume!
Fumiko îşi şinea ochii în jos, cu gura încleştatş şi cu
buza inferioarş puşin rşsfrîntş.
î N-ai de gînd sş reiei lecşiile de ceai spre a încerca sş-şi
mai alungi urîtulş
î O, deocamdatş nu...
î şi-ar face totuşi bine, te asigur.
î E un lux pe care situaşia mea nu îngşduie sş mi-1
permit în momentul de faşş.
î Auzi ce spune! exclamş Chikako, desfşcîndu-şi pal-
mele pe care pînş arunci le şinuse încrucişate pe genunchi.
şi eu care venisem la domnul Mitani tocmai ca sş aerisesc
si sş înviorez puşin pavilionul de ceai, socotind cş a venit
timpul, acum cînd sezonul ploilor a trecut!
Apoi, strecurînd o privire complice spre Kikuji, adşugş:
î Ei, acum cş domnişoara Ota e aici, ce ziciş
î Ce anumeş
î Ar fi un prilej bine venit sş scoatem mizuzashi de shino
si sş-1 onorşm în memoria mamei dumitale, stşrui Chikako.
Fumiko îşi aşinti privirea asupra ei, în timp ce bştrîna
se grşbi sş-i explice:
î Putem sta de vorbş despre doamna, mama dumitale.
î N-as vrea sş încep sş plîng într-un chashitsu, i-o
întoarse Fumiko.
î Ce conteazş, o datş ce şi noi ne vom amesteca lacri-
mile cu ale dumitale! Prin urmare, s-a fşcutş Cşci, înşelegi
dumneata, din ziua cînd soşia domnului Mitani va pune
piciorul în casş, eu nu voi mai putea cşlca în acest pavi-
lion de ceai cînd şi cum îmi place, cu toate cş el înseamnş
pentru mine atîtea şi atîtea amintiri.
şi dupş un rîs scurt, ca pentru a se supune convenien-
şelor vorbind mai explicit, adşugş:
88
î Vreau sş spun, bineînşeles, dacş domnul Mitani se
va cşsştori cu domnişoara Inamura Yukiko!
Fumiko încuviinşş din cap, cu faşa nemişcatş. Dar o
anumitş dizgraşie se citea totuşi pe acest oval ce semşna
atît de mult cu acela al mamei sale.
Kikuji interveni, rşstindu-se la Chikako:
î Cum poşi sş vorbeşti de o cşsştorie asupra cşreia nu
s-a hotşrît încş nimicş Asta înseamnş sş abuzezi de
domnişoara Inamura, nu-şi dai seamaş
î Sş fim bine înşeleşi: vreau sş zic, dacş şi ea va fi de
acord! fşcu repede Chikako, pentru a se adresa apoi tinerei
fete, cşreia îi spuse: De cîte ori se pregşteşte ceva frumos,
trebuie sş-şi bage coada şi dracul, nu se poate altfel! De
aceea, te-as ruga, domnişoarş, sş te prefaci cş n-ai auzit
nimic, atîta vreme cît treaba nu se va fi încheiat.
î Fireşte, încuviinşş Fumiko cu un nou semn din cap.
Cu acestea, Chikako o chemş pe bştrîna servitoare şi se
duserş împreunş în chashitsu, pentru a face curşşenie.
Din grşdinş i se mai auzi o datş glasul spunînd:
î Fii atentş, aici, în umbrş, frunzele copacilor sînt încş
pline de apş.
*3*
Kikuji îi spuse lui Fumiko:
î Ai auzit, azi-dimineaşş, în telefon, cu ce furie ploua
aici în timp ce vorbeam cu dumneataş
î Oare se poate auzi zgomotul unei averse la telefonş
Nu mi-am dat seama. Dar se poate foarte bine sş-1 fi simşit,
fşrş sş-i fi dat atenşie în momentul acela. Venea de aiciş
Fumiko îşi întoarse ochii spre grşdinş, de unde, prin
frunziş, strşbştea, de data asta, tşrşboiul pe care-1 fşcea
Chikako dincolo, f ş cînd curşşenie în pavilionul de ceai.
Privind si el spre grşdinş, Kikuji continuş:
î Nici eu nu cred cş am auzit aversa care cşdea la dum-
neata; dar ploaia aceea cu vijelie fşcea un asemenea zgo-
mot, aici, încît îmi închipuisem cş nu se poate sş nu se
transmitş prin fir. Prea ploua torenşial!
89
î Mai mult ca de orice mie mi-a fost fricş de fulgere şi
trşsnete.
î Mi-ai si spus-o la telefon, ştiu.
î E curios, într-adevşr, cum poşi sş semeni cu mama
ta pînş în cele mai ciudate amşnunte! şi mama se temea
de tunete, iar cînd eram micş ea îmi ascundea capul sub
mîneca chimonoului în timpul furtunii. Vara, cînd voia sş
se ducş undeva, se uita totdeauna pe cer, sş vadş dacş
timpul nu era ameninşştor. şi eu, încş şi acum, dau sş-mi
ascund capul sub mîneca chimonoului cînd tunş.
Mşrturisind aceasta, schişş un gest uşor, ca de ruşine sau
de scuzş, ce-i rotunjea umerii mici. Apoi se ridicş, spunînd:
î V-am adus cescuşa de shino, de care v-am vorbit.
Nu lipsi decît o clipş şi reveni în salon cu un mic pachet,
pe care-1 depuse pe rogojinş, lîngş genunchii lui Kikuji. Dar
cum el şovşia sş-1 deschidş, Fumiko îl luş şi scoase din
cutie ceaşca, strimtş şi de formş alungitş.
î Dacş mi-aduc bine aminte, zise Kikuji, mama dumi-
tale folosea şi cşnite de genul raku, semnate de Ryonyu1,
mi se pare.
î Da, însş preferinşa ei se îndrepta cştre ceaşca de shino.
Ea spunea cş ceramicile acestea colorate, o ceaşcş roşie si
cealaltş neagrş, nu lasş sş se aprecieze nuanşa frumoasş,
limpede şi chihlimbarie a ceaiului bancha sau sencha2.
î într-adevşr, într-o ceaşcş neagrş nu te bucuri de
reflexul auriu al ceaiului, admise Kikuji.
Vşzînd cş întîrzie sş ia în mînş ceaşca depusş în faşa
lui, Fumiko îi spuse:
î Poate cş nu e un foarte bun shino...
Kikuji o asigurş numaidecît cş e o piesş întru totul exce-
lentş. De aceea şi întîrzia sş ia ceaşca în mînş, cşci prefera
sş-şi desfete ochiul privind-o cît mai mult.
O nuanşş roşie abia perceptibilş se suprapunea pe albul
mat al smalşului, aşa cum îi spusese azi dimineaşş Fumiko

1 Ryonyu (1756-1834), maestru ceramist care a creat celebra


linie a vaselor de raku.
2 Ceai verde, amşrui.

90
la telefon. Privind ceaşca mai îndelung, puteai crede cş
vezi cum roşul înainta, ca prin transparenşş, în suprafaşa
albş. însşşi marginea ceştii se colora uşor cu un gşlbui-roz,
mai pronunşat într-un anumit punct.
Era oare locul pe care-1 atingeau buzele cînd beauş
Poate si ceaiul lşsase aceastş urmş abia vizibilş, dar poa-
te cş o fşcuse şi rujul buzelor feminine ce se depusese acolo
de atîtea şi atîtea ori.
Dacş te uitai mai bine, puteai observa o nuanşş de ruj pe
fondul smalşului gşlbui. Sş fie, deci, aşa cum susşinea Fumi-
ko, rujul de buze al doamnei Ota, care sfîrşise, dupş multele
atingeri, sş se impregneze în însşşi granulaşia ceramiciiş
Acest fugitiv şi subtil amestec de tonuri brune si roşii
se regşsea pînş şi în fina reşea de crşpşturi de pe pereşii
ceştii, cu condişia, bineînşeles, s-o cercetezi cu multş atenşie.
îO urmş ofilitş de ruj de buze, asemeni unei petale veş-
tejite de trandafir, ca sîngele uscat", îşi spunea Kikuji cu o
emoşie stranie, ce fşcea sş-i batş inima în piept, în acelaşi
moment însş, îl cuprinse un fel de dezgust, o scîrbş ce mergea
pînş la greaşş, paralel cu o anumitş tentaşie ce-1 atrşgea în
mod irezistibil, lşsîndu-i un gol în cap, aproape ameşindu-1.
Pe suprafaşa exterioarş a ceştii, împodobind forma desş-
vîrsitş a acestui cilindru strimt, fusese pictat un motiv de
iarbş cu foaia latş, de un albastru-verzui, aproape negru. şi
din loc în loc, pe foile de iarbş, nişte pete, ai fi zis de ruginş.
Simplitatea salvatoare a acestui desen viguros, antrenînd
privirea lui Kikuji, îl smulse din vestigiul morbid al
simşurilor lui. El putea sş aprecieze acum în voie linia dis-
tinsş şi nobila puritate a formei.
î Ce splendoare! fşcu el, luînd, în sfîrşit, cescuşa în
mînş.
î Eu n-aş putea sş-mi dau seama, zise Fumiko; dar
mamei îi plşcea sş se serveascş de aceastş ceaşcş.
î E o piesş creatş anume pentru personalitatea femi-
ninş, afirmş Kikuji, nu fşrş a resimşi în el, deodatş, vie şi
caldş, tulburştoarea feminitate a doamnei Ota.
Cum de i-a dat în gînd lui Fumiko sş vinş si sş-i arate,
tocmai lui, acest shino pştat cu rujul de buze al mamei saleş
91
A fşcut-o din candoare, sau din lipsş de tactş Kikuji nu
izbutea sş-şi dea seama. Dar nu se putea apşra împotriva
fluidului acela docil pe care i-1 transmitea ea, acel ceva ex-
trem de învşluitor ce simşea cş-1 pştrunde pînş în adîncul
inimii.
Cu o mişcare înceatş rşsuci ceaşca, între degete, pe
genunchi, ferindu-se totuşi sş dea cu ochii de locul înroşit.
î Eşti bunş s-o pui la loc în cutia saş sfîrşi prin a o
ruga pe fatş. Mi-e teamş sş n-o vadş Kurimoto şi sş nu
înceapş iar cu trşncşnelile ei.
î Da.
Fumiko puse, supusş, ceaşca la loc în cutie şi refşcu pa-
chetul.
Fşrş îndoialş, adusese aceastş piesş ca sş i-o ofere lui
Kikuji, dar, fie nu îndrşznea sş-i spunş asta, fie îşi închipuia
poate cş lui nu-i plşcuse ceaşca de shino, ezitş.
Se ridicş şi se duse în antreu, unde voi sş lase pachetul.
între timp apşru Chikako, vîrîndu-şi capul, din grşdi-
nş, pe fereastrş.
î Vrei sş-mi dai mizuzashi acela al domnişoarei Ota, îi
strigş ea lui Kikuji.
î N-ar fi mai bine sş folosim unul din ulcioarele noas-
tre de apşş fu de pşrere Kikuji. Tocmai cînd domnişoara
Ota e aici, sş ne servim de al ei...
î Ce vorbeşti, domnuleş! Dar tocmai fiindcş e şi ea
aici, e bine sş-1 scoatem. Avem s-o pomenim pe rşposata
ei mamş şi conversaşia noastrş se va desfşşura în prezenşa
vasului de shino al doamnei Ota.
î Doamna Ota pe care o urşşti atîta!
î Euş şi de ce as urî-o, mş rogş Nu era o femeie în genul
meu, iatş tot ce pot sş spun. De altfel, cum ar putea cine-
va sş-i urascş pe morşiş Fireşte, nu ne asemşnşm întru
nimic şi n-aveam nici o simpatie pentru ea; cu toate astea,
sau chiar din cauza asta, mi se întîmpla adesea s-o ghi-
cesc pînş în adîncul sufletului şi sş-i citesc toate gîndurile
ascunse.
î E, de bunş seamş, o manie la dumneata sş ghiceşti
gîndurile altora!
92
î N-au decît sş facş în aşa fel încît sş nu le pot ghici;
nimic mai simplu!
Fumiko reapşru pe coridor şi veni sş se aşeze jos, pe
genunchi, nu departe de prag.
Chikako se rşsuci cştre ea, cu umşrul stîng mult ridicat
în sus, si o întrebş:
î Ne dai voie, nu-i aşa, sş ne servim de vasul de shino
al doamnei, mama dumitaleş
î Dar se înşelege, vş rog, rşspunse Fumiko.
Kikuji se duse sş aducş shino din dulapul în care îl pusese.
Chikako, vîrîndu-şi evantaiul la brîu, luş ulciorul cu
cutie cu tot sub braş şi se întoarse în grşdinş.
Revenind lîngş prag, unde se aşezase tînşra fatş, Kikuji
îi mşrturisi:
î Am fost cu adevşrat uimit, azi-dimineaşş, aflînd cş
te-ai mutat şi cş te-ai zbştut singurş sş vinzi casa. Nu ti-a
fost prea greuş
î Nu. A cumpşrat-o un prieten şi treaba s-a fşcut fşrş
prea multe complicaşii. Mai mult chiar, el mi-a propus sş
mş duc la Oiso şi sş ocup acolo, dacş vreau, un pavilion
în care a locuit el însuşi înainte de cumpşrare. Dar nu şi-
neam sş trşiesc singurş într-o casş, fie ea oricît de micş:
prefer sş stau într-o camerş închiriatş, pînş gşsesc o sluj-
bş. Iatş de ce locuiesc deocamdatş la o prietenş.
î şi ai gşsit slujbşş
î încş nu. Cşci, sş vedeşi, am constatat cş nu mş pricep
sş fac nimic practic, îi spuse ea cu un zîmbet de scuzş. In-
tenşia mea era sş nu vin sş vş vşd decît dupş ce-mi voi fi
aranjat situaşia. Gşsesc cş nu e nici o bucurie sş ne revedem
în timp ce eu sînt încş pradş dezolşrii, fşrş slujbş, fşrş casş...
Kikuji era cît pe ce sş nu se poatş abşine şi sş spunş cş
e mai bine aşa. Dar, cu cît încerca sş-şi imagineze singurş-
tatea în care trşia Fumiko acum, cu atît reuşea mai puşin,
deoarece, în realitate, ea însşşi pşrea sş nu se sinchiseascş
de asta.
î Si eu aş vrea sş-mi vînd casa, zise Kikuji. Dar pînş
acum am tot amînat, deşi sînt absolut hotşrît s-o fac. Do-
vadş cş n-am pus pe nimeni sş repare jgheabul stricat,
93
dupş cum poşi vedea şi singurş, şi n-am mai schimbat
rogojinile vechi.
î N-aveşi de gînd sş faceşi nunta aiciş întrebş ea cu vş-
ditş naivitate. Veşi avea timp sş le terminaşi pe toate, pînş
atunci...
Kikuji o privi lung în ochi:
î Faci aluzie la pşlşvrşgelile lui Kurimotoş... Crezi în
mod serios cş aş putea eu sş mş însor, acumş
î Dacş spuneşi aşa gîndindu-vş la mama, n-ar trebui
sş vş mai tulburaşi din pricina asta, vş asigur. Ea a pus des-
tul la inimş aceastş poveste pentru ca dumneavoastrş sş
aveşi tot dreptul s-o daşi uitşrii.
*4*
Mîinile dibace ale lui Chikako puseserş repede totul la
punct, pregştind pavilionul pentru şedinşa de ceai.
î Cum vi se pare cş se armonizeazş ulciorul de apş cu
celelalte pieseş se interesş ea; dar Kikuji nu avea pşreri în
aceastş privinşş.
Funuko, vşzînd cş Kikuji tace, nu spuse nici ea nimic.
Amîndoi se mulşumirş sş-şi aplece privirea spre rnizuza-
shi de shino.
Aceastş piesş, folositş de Fumiko ca vazş de flori pe
altarul funerar înşlşat în memoria doamnei Ota, şi cşreia
Kikuji îi dşduse aceeaşi întrebuinşare dupş ce fata i-o
fşcuse cadou, îşi regşsea acum, în fine, adevşrata sa funcşi-
une de ulcior de apş rece în mîinile savantei profesoare de
ceai care era Kurimoto Chikako.
Ciudat destinul acestui obiect! Dar, la drept vorbind, nu
avea el soarta tuturor pieselor de artş legate de ritualul
ceaiuluiş
încş înainte de a fi intrat în posesia doamnei Ota, de-a lun-
gul celor trei sau patru secole ce se scurseserş din ziua cînd
acest mizuzashi a ieşit din cuptor, transmis din mînş în mînş
şi din generaşie în generaşie, ce istorie fantasticş avusese
el, cu viaşa şi tainele fiecşruia dintre stşpînii lui succesivi!
94
î Alşturi de ibricul de aramş şi de ceainic, nu şi se pare
minunat ca o materie atît de fragilş cum e pşmîntul de shino,
sş suporte comparaşia în chip armonios, prin echilibrul şi
forşa sa interioarşş îi spuse Kikuji lui Fumiko.
S-ar fi zis cş lumina blinda, lucioasş şi albş, ce juca pe
suprafaşa delicatş a vasului, era o luminş interioarş, o strş-
lucire emanatş de însşşi argila din care era fşcut ulciorul.
Dimineaşa, Kikuji îi declarase lui Fumiko, la telefon, cş
el n-ar putea sş priveascş acest mizuzashi, fşrş sş fie cu-
prins de dorul de a o vedea pe ea, pe fatş. Iar acum se gîndea
cş delicata şi gingaşa albeaşş a pielii doamnei Ota avea, în
esenşa ei cea mai tainicş şi în întreaga forşş a farmecului
ei, ceva misterios, ceva ce evoca însşşi feminitatea.
Fereastra şi uşa glisantş din chashitsu fuseserş, pe o
asemenea cşldurş, lşsate deschise; şi în cadrul ferestrei, unde
alternau jocurile de lumini şi de umbre fşcute de frunzişul
unui arşar din apropiere, se profila silueta lui Fumiko, cu
pşrul ei pe care îl stropeau umbrele aproape lichide ale
frunzelor şi ramurilor copacului. Vşzut în contra luminii,
gîtul ei subşire pşrea chiar mai lung decît era în realitate.
Braşele ce-i ieşeau din mînecile scurte ale rochiei formau
o punte sidefie ce se întindea pînş în umbra adîncş şi ver-
dele proaspşt al frunzişului. Ea era subşire şi zveltş la trup,
iar braşele şi umerii aveau o graşie nu mai puşin înduioşş-
toare în linia suavş a conturului lor.
Chikako, ale cşrei priviri se opriserş de asemeni asupra
ulciorului, sfîrşi prin a declara la rîndul ei:
î Un adevşrat mizuzashi nu-şi capştş întreaga valoare
decît atunci cînd îşi joacş rolul sşu în arta ceaiului. Zşu
aşa! E o ruşine sş fie folosit pentru a pune flori în el, dupş
moda occidentalş!
î Mama îl folosea adesea pentru flori, zise Fumiko.
î Numai într-o stare de visare obşinutş dupş toate regu-
lile prestabilite, acest ulcior poate evoca memoria mamei
dumitale! Ah, sînt sigurş cş ea ar fi fericitş sş-şi vadş acest
mizuzashi în pavilionul de aici!
Era poate o ironie în aceste cuvinte cu douş înşelesuri,
dar Fumiko dşdu replica fşrş nici o prefşcştorie:
95
î Mama se servea de el numai ca vas de flori, iar eu
însşmi m-am hotşrît sş renunş la practica artei ceaiului.
î Oh, nu vorbi aşa, nu, nu! exclamş Chikako, aruncîn-
du-si privirile în cele patru colşuri din chashitsu. Eu, care
cunosc atîtea camere de ceai, nicşieri nu mş simt într-o
dispozişie aşa de perfectş şi de seninş ca aici.
Apoi, întorcîndu-se cştre Kikuji, adşugş:
î In anul care vine va fi a cincea comemorare a morşii
tatşlui dumitale, domnule Mitani. Ce-ai zice s-o celebrşm
printr-o şedinşş de ceaiş
î E o idee, şi mş gîndesc cş ne-am putea amuza sş
pşcşlim invitaşii servindu-i cu obiecte de artş false, în locul
unora autentice.
î Falseş! De unde-ai mai scos-o şi pe-astaş în colecşia
domnului tatşl dumitale nu existş nici o singurş piesş care
sş nu fie autenticş!
î Adevşratş Eu zic, totuşi, cş n-ar fi deloc rşu sş punem
capşt emfaticei îndepliniri a ritualului tradişional, folosind,
fşrş excepşie, numai piese false, rosti Kikuji, adresîndu-se
de data asta lui Fumiko. Mie mi s-a pşrut totdeauna cş
aerul rînced din aceastş camerş era otrşvit; poate cş 1-am
purifica dacş am organiza aici o ceremonie comemorativş
printr-o şedinşş de ceai bazatş foarte solemn pe falsuri!
Iar dupş un asemenea act de exorcism vrednic de laudş,
pentru salvarea memoriei rşposatului meu tatş, voi zşvori
pentru totdeauna în aceastş încşpere frumoasa tradişie ritu-
alş a artei ceaiului, de care, trebuie sş recunosc, n-am fost
niciodatş prea pasionat.
î Cu alte cuvinte, bştrîna profesoarş de ceai, aici de
faşş, sş calce cît mai rar în acest urgisit chashitsu spre a-1
aerisi şi a-i reda puşinş viaşş, zise Chikako, învîrtind cu
îndemînare un chasen1 de bambus.
î N-aş fi îndrşznit sş merg cu gîndul chiar pînş acolo!
glumi Kikuji.
î Dar nici eu nu te-aş fi luat în serios, replicş Chikako.
Dacş şii totuşi sş te eliberezi neapşrat de aceste vechi legş-

1 Mic bştştor folosit Ia zdrobitul ceaiului.

96
turi şi sş ai consimşşmîntul meu, ei bine, nu-1 vei avea decît
numai dacş vei accepta noile legşturi ale cşsştoriei pe care
şi-o propun.
Spunînd acestea, Chikako depuse în faşa lui Kikuji, cu
un gest scurt, ceaşca plinş de ceaiul pe care tocmai îl pre-
parase. Apoi, cştre Fumiko:
î Silitş sş îndur zîmbetele înşepştoare ale domnului
Mitani, ajung sş mş întreb dacş n-ai încredinşat unor mîini
nedemne preşiosul ulcior de apş al doamnei, mama dumi-
tale! Aproape cş-i vşd chipul rşsfrîngîndu-se, ca într-o
oglindş, în luciul gingaş al vasului de shino.
Repunînd jos, în faşa lui, ceaşca din care bşuse ceaiul,
Kikuji aruncş şi el o scurtş privire spre mizuzashi, nu fşrş
a-si spune cş pe capacul negru al ulciorului, în acea oglindş
de smalş, se reflecta în acel moment poate tocmai chipul
lui Chikako.
Fumiko, de partea ei, nu reacşiona în nici un fel şi avea
un aer absent. Asta fiindcş nu voia sş intre în contradicşie
cu profesoara care-o învşşa arta ceaiului, sau fiindcş se ferea
sş ia parte la aceastş discuşieş Kikuji nu-şi putea lşmuri
adevşratul motiv. şi aşa lui i se pşruse ciudatş supunerea
cu care ea consimşise sş vinş şi sş se aşeze aici, în chashit-
su, în prezenşa lui Chikako. şi chiar cînd aceasta se porni
sş-i vorbeascş despre cşsştoria lui Kikuji, fata nu fşcu nici
o mişcare. Ura pe care Chikako i-o pşstra doamnei Ota,
dispreşul pe care-1 arşta fiicei sale, soiul acesta de provo-
care jignitoare ce se ascundea în fiecare din cuvintele ei,
nimic n-o putu scoate pe Fumiko din paşnica sa nepşsare.
Doliul s-o fi aruncat oare într-un asemenea abis de tris-
teşe, încît nimic nu mai era în stare s-o tulbureş Era oare
atît de cufundatş în durerea sa, încît bştşile vîntului neprie-
tenos sş nu mai fie pentru ea decît nişte nevinovate adieri
ce agitau în zadar suprafaşaş
Sau era mai curînd faptul cş-i semşna atît de mult
mamei sale, cş avea aceeaşi fire incapabilş de a se rşzvrşti
fie în contra ei, fie împotriva altcuiva, şi care perpetua atît
de minunat în persoana sa imaginea însşşi a unei absolute
şi feciorelnice candoriş
97
Cît despre Kikuji, el nu fşcuse nimic, nici nu încercase
mşcar s-o apere pe tînşra fatş împotriva rşutşşilor şi jigni-
rilor la care fusese expusş; îşi dşdea perfect seama de asta
si gşsea propriul sşu comportament incalificabil.
Dar ce sş mai spunem atunci de monstrul pervers şi
duşmşnos pe care-1 întîlnea în persoana lui Chikakoş î a
acestei Chikako care puse capşt şedinşei prin a-şi servi
abia acum, la urmş, ceaşca de ceai ce si-o pregştise.
Bşu şi, scoşînd din obi ceasul pe care-1 avea acolo, zise:
î Ceasurile astea minuscule, ce pacoste pentru femeile
bştrîne cu vederea slabş!... Domnule Mitani, ar trebui sş-mi
dai mie ceasul acela vechi al tatşlui dumitale...
Prea puşin dornic sş-i satisfacş aceastş dorinşş, Kikuji
declarş cş nu are cunoştinşş despre un astfel de ceas.
î Ba da, e un ceas de buzunar: 1-am vşzut adesea la tatşl
dumitale! Trebuie sş-1 ştii şi dumneata, adşugş ea întorcîn-
du-se cştre Fumiko, cu un aer de inocenşş bine studiatş.
Fumiko lşsş ochii în jos fşrş sş spunş nimic.
Chikako îşi reluş apoi, imediat, înfşşişarea de femeie har-
nicş şi ocupatş:
îS-a şi fşcut douş şi zeceş! Sşrmanii mei ochi se înceşoşea-
zş şi nu mai pot sş deosebesc cele douş limbi ale ceasului...
La trei am o lecşie pentru un mic grup reunit la domnişoara
Inamura. Dar am şinut sş trec mai întîi pe aici, domnule
Mitani, sş te vşd şi sş-i transmit rşspunsul dumitale.
î Pe care te rog sş i-1 dai limpede şi precis, aşa încît sş
nu mai aibş nici o îndoialş, întşri Kikuji, de altfel cu totul
de prisos.
î Fşrş nici o îndoialş: limpede si precis! fşcu Chikako,
zîmbind. Si şi-aş mai cere permisiunea, dacş-mi îngşdui, sş
vin într-o zi aici, cu acel mic grup, pentru o şedinşş de ceai.
î Pentru asta, n-ai decît sş spui familiei Inamura sş cum-
pere casa. Am de gînd s-o pun în vînzare.
Fşrş sş-i mai dea vreo atenşie lui Kikuji, Chikako se în-
toarse cştre Fumiko şi-i spuse:
î Ai sş mş însoşeşti, nu-i aşaş Numai sş fac puşinş ordine
aici, şi plecşm, îmi va fi plşcut sş fac cîşiva paşi cu dumneata.
î Am sş vş dau o mînş de ajutor la rînduit.
98
î Foarte bine, mulşumesc.
şi fşrş sş mai aştepte, Chikako se ridicş şi trecu în
mizuya, unde se auzi numaidecît clipocitul apei la spşlarea
vaselor.
Cu vocea joasş, Kikuji îi spuse repede fetei:
î N-aveai alte treburi pentru azi dupş-amiazş, nu-i
aşaş Atunci, vrei sş rşmîi aiciş Nu te duce cu ea!
Fumiko dşdu din cap si şuşoti:
î Mi-e fricş de ea.
î La naiba, n-ai nici un motiv!
î Nu, nu; nu îndrşznesc.
î Arunci ieşişi împreunş şi te întorci de îndatş ce ai sş
scapi de ea.
Fumiko dşdu iarşşi negativ din cap şi se ridicş, fşcînd
un gest cu amîndouş mîinile spre a-şi netezi cutele rochiei.
Crezînd cş era sş se împiedice, Kikuji întinse braşele s-o
ajute. O roşeaşş bruscş nşvşli pe chipul tinerei fete.
Rşnitş încş de cînd Chikako pomenise de ceas, pudoarea
fşcuse sş-i rşsarş în obraji un mugur roşu; acum avea douş
flori mari de roşeaşş în obraji.
şinînd cu multş bşgare de seamş vasul de shino sub braş,
Fumiko trecu în mizuya, de unde se auzi croncşnitul lui
Chikako:
î Fireşte, nu te mai desparşi de amintirea mşmichii du-
mitale!
99CARTEA A CINCEA
Stea dublş
*1*
Kurimoto Chikako se duse la Kikuji pentru a-l anunşa
cş Fumiko se mşritase, la fel ca şi domnişoara Inamura.
Era în varş. Nu se întunecase încş, deşi trecuse de orele
opt si jumştate. Dupş cinş, Kikuji se întinsese în galerie şi
se amuza privind licuricii zburînd în colivia cea micş pe
care o cumpşrase servitoarea: vedea cum lucirea proiectatş
de graşioasele insecte, la început mai mult alburie, se inten-
sifica si se colora în galben, pe mşsurş ce crepusculul se
îngrosa. Se înserase de-a binelea, dar Kikuji n-avea de gînd
sş se scoale si sş aprindş lumina.
Abia se întorsese acasş, dupş cîteva zile de vacanşş
petrecute pe marginea lacului Nojiri, în vila unuia dintre
prietenii lui, tînşr cşsştorit, care avea şi un copil mic, nşscut
de curînd.
Kikuji, care nu se pricepea deloc la copii mici, nu era în
stare sş aprecieze ce vîrstş putea sş aibş acest sugar şi cu
atît mai puşin dacş era frumos sau nu. Nepreaştiind ce sş
spunş, el exclamase:
î O, iatş ce copilaş durduliu! E voinic!
î Ah, nu tocmai, rşspunsese la aceasta şotia prietenului
sşu. Cînd s-a nşscut era atît de mititel, cş şi-era milş de el;
dar în ultimul timp s-a întremat mult.
Kikuji fluturş mîinile dinaintea ochilor bebeluşului.
î Nu clipeşte încş din ochiş întrebase el.
î A început sş vadş lucrurile, distinge formele, dar ochii
lui nu s-au obişnuit încş sş reacşioneze. Abia mai tîrziu se
va deprinde sş-i mijeascş.
Copilaşul durduliu, aşa cum îl numise, nu avea decît
vreo sutş de zile, în timp ce el îi dşdea cu generozitate
100
cinci sau şase luni. De aceea, poate, îşi spusese Kikuji,
tînşra soşie a prietenului sşu, cu pşrul nepieptşnat, cu faşa
marcatş de paloare, purta încş semnele oboselii de pe urma
naşterii recente.
în casa aceea, unde totul se învîrtea în jurul pruncului,
Kikuji se simşise cam stingher. Dar, pe drum, la întoarcere,
el revedea încontinuu imaginea tinerei mame, acea soşie
palidş şi supusş, care, deşi atît de mşrunşicş si de subşiri-
cş la trup, şinea în braşe şi-şi mîngîia odorul cu o bucurie
plinş de extaz. Cît de fericitş era tînşra femeie, în tihna
vieşii estivale de acolo! Cşci, pînş atunci, tînşra pereche
stştuse la pşrinşi; si acum era prima datş, dupş naşterea
copilului, cînd ei se regşseau, într-adevşr, unul cu altul,
aici, în aceastş casş de vacanşş de pe malul lacului.
Chiar şi acum, reîntors acasş şi întins în galerie, Kikuji,
visştor, se gîndea încş la acea tînşra mamş cu înduioşare,
cu un fel de sfîntş nostalgie. şi tocmai în momentul acela
reveria îi fu întreruptş dintr-odatş de vizita lui Chikako.
Ea dşduse buzna înşuntru, exdamînd, fşrş alte scuze:
î Oh, ce întuneric, Doamne!
Apoi, apropiindu-se şi aşezîndu-se la picioarele lui
Kikuji, zise:
î Zşu aşa, celibatarii şştia sînt demni de plîns. Nu vine
nimeni sş le aprindş lumina cînd dumnealor au chef sş
stea lungişi!
Kikuji îşi trşsese picioarele sub el cu o mişcare ce lşsa
sş se înşeleagş cş ar vrea sş se scoale, pe urmş se aşezş
din nou, încet, mai mult fşrş sş se gîndeascş la ce face.
î Nu te deranja, te rog! spuse încet Chikako, întinzînd
mîna dreaptş spre el ca sş-şi întşreascş îndemnul, înainte
de a se înclina pentru obişnuita plecşciune.
îi povesti dupş aceea cş se întorsese dintr-o cşlştorie la
Kyoto şi cş pe drum fşcuse un ocol prin Hakone. La Kyoto,
în casa profesorului ei de ceai, îl revşzuse pe negustorul
de antichitşşi Oizumi, pe care-1 cunoscuse şi tatşl lui Kikuji.
î Cum era şi normal, am vorbit mult despre tatşl dumi-
tale, iar acest domn a şinut sş-mi dea adresa hotelului unde
tatşlui dumitale îi plşcea sş descindş în companie galan-
101
tş: un han discret, de tip japonez, în cartierul Kiyamashi.
M-a sfştuit chiar sş trag si eu acolo! Ce lipsş de tact! Cşci
sînt convinsş cş tatşl dumitale a fost acolo cu doamna Ota.
Oamenii sînt în stare sş-şi închipuie cş pe mine nu mş
sperie nimic; însş cine ar putea sş doarmş liniştit într-un
loc unde stşruie amintirea a doi amanşi decedaşiş
Dacş cineva dovedeşte lipsş de tact, îşi spunea Kikuji,
e tocmai aceastş Chikako, care vine sş-mi depene mie
poveşti din astea! Dar se abşinu sş vorbeascş tare.
î şi dumneata, reluş Chikako, te-ai întors de la Nojiri,
nu-i aşaş
Expresia ei lşsa sş se vadş limpede cş nu ignora nimic.
Abia intratş în casş, îşi luase probabil toate informaşiile de
la servitoare, acesta era sistemul ei obişnuit, sş intre în casş
fşrş sş se anunşe.
î M-am întors doar de cîteva ceasuri, rşspunse Kikuji,
pe un ton puşin iritat.
î Iar eu de cîteva zile, declarş Chikako cu un accent
sec, nu fşrş a-şi întinde înainte umşrul stîng, dupş care
urmş: între timp, din nenorocire, s-a petrecut un lucru
deosebit de neplşcut şi pe care nu pot sş mi-1 iert deloc...
Am rşmas eu însşmi ca trşsnitş! închipuie-şi, eram departe
de a avea cea mai micş bşnuialş, cînd...
şi toate astea, pentru a-i spune cş domnişoara Inamu-
ra era în momentul de faşş mşritatş.
întunericul ce plutea în galerie îi îngşdui lui Kikuji sş-şi
exprime în voie, cu toatş expresia feşei, şi surprinderea si
pşrerea de rşu: ştia cş Chikako nu putea sş observe nimic.
Totuşi, silindu-se sş ia un ton cît mai natural, întrebş:
î Ah, daş şi cînd s-a mşritatş
î îşi pşstrezi sîngele rece al unuia pe care aceastş ches-
tiune nu 1-ar privi cîtuşi de puşin, remarcş Chikako, cu o
nuanşş uşor ironicş.
î şi-am spus de-atîtea ori cş nu mş interesa deloc
aceastş propunere de cşsştorie! replicş Kikuji.
î în vorbe, se înşelege! rşstşlmşci Chikako. Faşş de mine,
cşutai sş salvezi aparenşele şi te purtai totdeauna ca un om
pe care aceastş bştrînş Kurimoto îl calcş pe nervi cu ispi-
102
tirile ei diavoleşti, însş, oricît te-ai preface şi ai vrea sş arşşi
cu tot dinadinsul cş nu-şi place, trebuie sş recunoşti cş fata
nu era de lepşdat!
î Ce tot îndrugi acoloş şuierş Kikuji cu un rîset acru.
î Spune drept, îşi plşcea. Da sau nuş
î O gşsesc absolut fermecştoare, dacş e vorba.
î Ei, veziş Te ghicisem eu de mult!
î Dar nu vşd legştura: poşi sş spui cş o fatş e fer-
mecştoare, fşrş ca, prin asta, sş vrei sş te însori cu ea!
în felul acesta protesta Kikuji, care simşise totuşi o îm-
punsşturş în inimş aflînd de cşsştoria domnişoarei Inamu-
ra, a acelei drşgşlaşe Yukiko, a cşrei imagine încerca sş
si-o reînvie acum cu un soi de aviditate ce semşna cu o
sete intensş.
în realitate n-o vşzuse decît de douş ori.
In pavilionul de la templul Enkakuji, unde Chikako or-
ganizase o reuniune de ceai, pentru el anume, ca s-o poatş
vedea îndeaproape. Cîtş naturaleşe şi cîtş distincşie gşsise
în gesturile ei! Cîtş graşie în comportarea sa! Si se simşea
şi acum emoşionat, amintindu-şi linia chimonoului ei cu
mîneci largi, pşrul ei în care cşdea lumina ce pştrundea
pe fereastrş şi în care se jucau agale umbrele firave ale
frunzişului din apropiere. Dar faşa ei nu, faşa nu reuşea sş
i-o revadş cu aceeaşi limpezime cu toate cş revedea foarte
bine acelfukusa1 roşu si frumosul/uros/îzfcî roz, împodobit
cu albele senbazuru, pe care-1 purta cînd o întîlnise pe
cşrarea ce ducea spre pavilion, în grşdina templului.
Cînd ea venise la el, dupş aceea, Chikako însşşi pregş-
tise ceaiul. Emoşia ce-1 strşbştuse în prezenşa tinerei fete
fusese atît de puternicş, încît, chiar şi a doua zi, crezuse
cş regşseşte în chashitsu mireasma subtilş a parfumului ei.
Avea încş dinaintea ochilor florile de iris ce-i împodobeau
obi-vl. Dar trşsşturile ei, expresia feşei sale îi scşpau şi de
data aceasta.
Kikuji se consola gîndindu-se cş la fel de greu îi era sş
reînvie în memoria lui trşsşturile pşrinşilor sşi, morşi totuşi

1 Mic şervet de mştase.

103
nu prea de mult, în timp ce în faşa fotografiei lor le recunoş-
tea dintr-o datş: da, acestea sînt! într-atît de adevşrat este
cş în lumea asta, cu cît unele fiinşe vş sînt mai scumpe si
mai dragi, cu atît mai palidş e imaginea pe care v-o lasş,
în timp ce tot ceea ce este urît şi respingştor se imprimş
adînc în amintire!
Imaginea pe care o pşstra memoria lui despre tînşra
fatş, forma ochilor ei, a obrajilor, era la fel de improbabilş
şi de fragilş ca o razş de luminş, pe cînd petele acelea afu-
risite de pe pieptul lui Chikako le revedea cu o exactitate
cumplitş, ca pe o pecingine dezgustştoare.
Aici, în galerie, în ciuda obscuritşşii, Kikuji putea sş-şi
reprezinte foarte bine îmbrşcşmintea de pe dedesubt a lui
Chikako, lenjeria ei de mştase albş de Ojiya. Un singur
apel la amintirea lui ar fi de-ajuns ca sş zşreascş petele
sub aceastş lenjerie, care, dacş ar fi luminatş, ar constitui
un ecran pe care s-ar proiecta ele. Dar însuşi întunericul
era o condişie ce favoriza limpezimea viziunii lui, astfel
încît revedea acele pete cu scîrbş si oroare.
î Cînd întîlnesti o tînşra persoanş seducştoare, n-o laşi
sş-şi scape din mîini aşa, prosteşte! argumentş Chikako.
N-ai sş gşseşti de douş ori în lume o Yukiko, sş ştii! De
şi-ai petrece toatş viaşa cşutînd, n-ai sş mai descoperi una
ca ea. Ceea ce-şi spun acum e un adevşr la mintea oricui,
pe care n-o sş treacş mult şi-ai sş-1 înşelegi si dumneata.
Tonul ei avea ceva aspru, tşios. Continuş pe aceastş
temş, cicşlindu-1:
î Sş dovedeşti atîta lipsş de experienşş în privinşa lu-
crurilor şi a vieşii î şi sş te arşşi atît de pretenşios! Asta
are sş vş schimbe amarnic destinele: vreau sş spun destine-
le amîndurora, şi al dumitale, şi al domnişoarei Inamura.
ştii, desigur, cş, în ce-o priveşte, fata era departe de a fi
fost împotrivş! şi, îşi dai seama ce rşspundere vei avea
dumneata dacş s-ar întîmpla sş nu fie fericitş în cşsştoria
asta a eiş
Kikuji nu scoase o vorbş.
î Mai ales cş ai avut prilejul s-o cunoşti! închipuieste-şi
cş Yukiko are sş regrete, dupş cîşiva ani, cş nu s-a cşsştorit
104
cu dumneata! în locul dumitale, nu m-aş simşi deloc cu
conştiinşa împşcatş!
Vocea sa distila veninul urii.
La ce bun sş turuie atîta, acum, cş Yukiko se mşritaseş
î Dar ce vşd, nişte licurici în colivia asta micş de aiciş
întrebş ea deodatş, întinzînd gîtul. Licurici, cînd sîntem în
sezonul greierilor de toamnş! E ca si cum ai vrea sş pşstrezi
cu orice chip stafia verii care s-a dus... S-ar zice cş ai pier-
dut de tot simşul anotimpurilor!
î Bştrîna mea servitoare, ea i-a adus, rşspunse Kikuji.
î Iatş, într-adevşr, tot ce poşi aştepta din partea unei
servitoare! Dar asemenea lucruri n-ar fi ajuns sş se întîm-
ple la dumneata, dacş ai fi cultivat, aşa cum se cuvine, arta
ceaiului. Noi, în Japonia, avem respectul anotimpurilor.
Ar fi fost greu de susşinut cş era departe de adevşr în
ceea ce spunea, într-adevşr, cum puteai sş negi cş zvîcnetul
luminos al licuricilor era oarecum în contradicşie cu reali-
tatea anotimpuluiş La lacul Nojiri, Kikuji auzise deja şîrîi-
tul greierilor de toamnş. I se pşrea chiar ciudat cş nişte
licurici au mai putut rezista pînş în zilele astea tîrzii.
î Dacş ai fi cşsştorit, soşia ar avea grijş sş te scuteascş
de copilşriile astea jalnice: ea n-ar lşsa sş stea atîrnate sub
ochii dumitale nişte rşmşşişe atît de întristştor de întîrziate.
Dupş aceastş remarcş, vocea lui Chikako se colorş de
emoşie:
î şi eu, care credeam cş fac un ultim serviciu în memoria
rşposatului dumitale pşrinte, mijlocind aceastş cşsştorie!
î Sş faci un serviciuş Tatşlui meuş se mirş Kikuji.
î Da, fireşte. şi cînd colo, te gşsesc întins în galerie, pe
întuneric, contemplînd licuricii şştia nenorocişi! Aflş cş şi
domnişoara Ota a gşsit, între timp, prilejul sş se mşrite.
î Cumş Cînd s-a întîmplat astaş strigş Kikuji, care
acum nu mai era în stare sş-si ascundş nici surprinderea,
nici emoşia.
îChikako mi-a observat, desigur, tulburarea", gîndi
numaidecît.
î Am rşmas şi eu uluitş cînd am aflat vestea, dupş ce
m-am întors de la Kyoto. Ai crede cş s-au înşeles amîndouş
105
sş-şi celebreze, dacş s-a mai pomenit una ca asta, cşsştoria
în acelaşi timp! Eh, tineretul de azi, orice s-ar zice, nu te
mai poşi bizui pe el! Abia aflasem de cşsştoria lui Fumiko
şi tocmai apucasem sş-mi spun cş de acum încolo nimeni
nu va mai sta în calea cşsştoriei dumitale, cînd aflu, pof-
tim, cş domnişoara Inamura s-a mşritat şi ea. Mi-a luat-o
înainte, cum s-ar spune; dar totodatş mş întreb de ce atîta
tşrşgşnealş şi şovşialş din partea dumitaleş Tot ce s-a în-
tîmplat, este numai din vina dumitale!
Kikuji, în ce-1 privea, nu se gîndea decît la Fumiko. Nu
se putea obişnui cu gîndul cş ea se mşritase.
î Ajunsesem la concluzia cş doamna Ota reuşise, chiar
dupş moarte, sş împiedice cşsştoria dumitale cu domni-
şoara Inamura; dar acum, cînd şi fiica ei s-a mşritat, cred
cş, în sfîrşit, casa dumitale a scşpat pentru totdeauna de
aceastş piazş-rea.
Chikako îşi îndreptş privirea, îndelung, spre grşdinş şi
zise:
î Ce-a fost a fost! Acum ar trebui sş te ocupi puşin de
pomi şi de grşdinş. Uite, chiar noaptea te simşi apşsat aici,
atît de deasş şi de neîngrijitş e verdeaşa!
De la moartea tatşlui sşu, adicş de patru ani încoace,
Kikuji neglijase, într-adevşr, sş angajeze un om pentru a-i
întreşine grşdina. Cu arborii aceştia lşsaşi la voia întîmplş-
rii, sub frunzişul prea stufos, ai fi zis cş zşpuşeala de peste
zi rşmînea acolo si noaptea.
î Servitoarea nu se osteneşte nici mşcar sş stropeascş,
spre a mai rşcori puşin aerul. Zşu, ar trebui sş-i spui.
î Te amesteci în lucruri care nu te privesc! i-o tşie scurt
Kikuji.
Dar, oricît ar fi strîmbat el din nas la orice nouş obser-
vaşie fşcutş de Chikako, nu era mai puşin adevşrat cş se
lşsa învins şi dominat de gura ei nşprasnicş. De fiecare datş
cînd o vedea, se întîmpla acelaşi lucru.
Ea cşuta sş fie causticş si aprigş, dar numai spre a-i
capta atenşia şi a-i putea citi astfel mai uşor gîndurile, spre
a pştrunde în taina sufletului sşu. Kikuji ştia asta; şi dacş
lşsa impresia cş face jocul ei, avea totuşi mereu grijş sş
106
rşmînş circumspect. Dar Chikako nu se dşdea bştutş: ea
fşcea sş se creadş cş nu înşelegea nimic, deşi vedea totul
şi ştia perfect în ce ape se scaldş el. De altfel, nu se codea,
cînd avea prilejul, sş se comporte în aşa fel încît el sş-şi
dea seama cît mai limpede de asta.
Pe deasupra, folosea cu predilecşie un ton sau un lim-
baj ironic, aşa încît Kikuji nu era niciodatş surprins de ceea
ce putea sş spunş ea. Ba, într-o anumitş mşsurş, chiar se
aştepta s-o audş vorbind despre una sau despre alta, şi
asta cu atît mai mult cu cît ei îi plşcea sş scormoneascş
printre lucrurile ce puteau sş-1 enerveze cel mai tare şi sş-i
stîrneascş dezgustul.
Chiar şi astş-searş, ea nu încetase o singurş clipş sş pîn-
deascş reacşiile lui la primirea veştii celor douş cşsştorii,
a lui Fumiko şi a domnişoarei Inamura. De ce oareş se
întreba el cu suspiciune. Chikako voise sş-1 însoare cu
Yukiko şi cşutase, în consecinşş, sş-1 îndepşrteze de
Fumiko. Dar acum, cînd amîndouş se mşritaserş, la ce-i
mai putea folosi sş ştie ce gîndeşte el şi care era nuanşa
sentimentelor saleş Cşci ea stştea mereu la pîndş, voind
sş pştrundş pînş în cele mai adînci cute ale inimii lui.
Kikuji se gîndi la un moment dat sş aprindş lumina în
camerş si pe galerie: era ceva grotesc în întrevederea asta
a lor, continuatş pe întuneric şi într-o aparenşş de intimi-
tate, foarte depşrtatş de realitatea raporturilor lor! Ea putea
sş-1 întrebe despre felul cum îşi îngrijea sau nu-şi îngrijea
grşdina, asta nu însemna nimic mai mult în ochii lui Kikuji
decît un gen de convorbire grosolanş si indiscretş ce intra
în obiceiurile ei şi de care el nu se sinchisea cîtuşi de puşin.
Dar adevşrul e cş-i era silş sş se ridice, astfel cş renunşş
pînş la urmş sş mai aprindş lumina.
Chikako, deşi la sosire scosese nişte strigşte de nemulşu-
mire gşsindu-1 pe Kikuji stînd întins în galerie, pe întuneric,
nu se gîndi nici ea sş se ridice si sş se ducş pînş la comuta-
tor. Ea, care altşdatş nu-şi mai gşsea locul şi se arşta atît de
harnicş în privinşa acestor mşrunte treburi gospodşreşti...
Sş fie oare din pricinş cş femeia asta atît de serviabilş faşş
de familie, nu mai avea chef de nimic, acum cş rşmşsese
107
doar cu Kikujiş Sau era, pur şi simplu, efectul vîrsteiş Ori
poate socotea cş asemenea treburi nu se mai potriveau cu
demnitatea pe care o cşpştase de cînd profesa arta ceaiu-
luiş La acestea se gîndea Kikuji, pe care Chikako îl trezi
din reveria lui, vorbindu-i de altceva:
î Anticarul Oizumi, din Kyoto, m-a însşrcinat sş-şi
transmit o dorinşş a lui, îi spuse ea pe un ton degajat. Dacş,
din întîmplare, ai cumva intenşia sş-şi vinzi colecşia, el ar
fi foarte bucuros sş se prezinte în chip de cumpşrştor şi
m-a rugat sş-şi fac cunoscut acest lucru. S-ar putea, e foarte
normal, sş vrei sş-şi organizezi altfel viaşa, acum dupş ce
domnişoara Inamura şi-a scşpat. Obiectele de artş proba-
bil cş nu mai au aceeaşi importanşş pentru dumneata. şi
ceaiul... Am sş mş simt foarte tristş, eu, care de-atîta vreme
m-am ocupat cu aceste treburi, cînd trşia tatşl dumitale,
sş vşd cş nu mai am nimic de fşcut aici. Fiindcş, dupş
cum constat, chashitsu nu mai e aerisit decît în rarele ocazii
cînd mai trec eu pe la dumneata...
Totul deveni limpede pentru Kikuji, care înşelegea acum
planul lui Chikako. El o fşcuse sş rateze aceastş cşsştorie
cu Yukiko. Deci, terminase pentru totdeauna cu el, afarş
doar dacş nu va încerca sş mai tragş un ultim folos de pe
urma lui exploatîndu-1 în privinşa vînzşrii colecşiei pe care
o avea. De aceea şi pusese la cale aceastş combinaşie cu
anticarul Oizumi din Kyoto. Lucrul era cît se poate de evi-
dent. Dar, în loc sş se supere, aşa cum ar fi fost îndreptşşit
sş o facş, Kikuji se simşi, dimpotrivş, uşurat. Avea prile-
jul sş scape de o povarş ce-1 apşsa pe umeri.
î Cum am intenşia sş vînd tot, pînş si casa, zise el, s-ar
putea sş intrşm în tratative. Am sş reflectez la asta.
î Cu un negustor care 1-a cunoscut si 1-a servit pe tatşl
dumitale, fu de pşrere în continuare Chikako, fşrş îndoialş
te vei descurca mai uşor decît cu altul.
Spunîndu-şi în sinea lui cş Chikako cunoştea probabil
mult mai bine decît el fiecare piesş din colecşie, Kikuji se
gîndi cş ea îşi şi fşcuse, desigur, socoteala asupra micului
cîstig ce-i revenea din afacerea asta.
şi, în aceeaşi clipş, privirea i se îndreptş cştre chashitsu.
108
Bogata eflorescenşş albş a unui oleandru strşlucea în'
faşa pavilionului, îmbşlsşmînd o noapte atît de neagrş cş
nu se mai distingea nimic altceva, în afarş de aceastş al-
beaşş fantomaticş, nici mşcar conturul mai întunecat ce se
profila pe cer, al celorlalşi arbori din grşdinş.
*2*
Kikuji dşdea sş iasş din birou, la sfîrşitul zilei de lucru,
cînd soneria telefonului îl fşcu sş se întoarcş din drum.
î Aloş
î Fumiko la aparat, se auzi o voce slabş şi depşrtatş.
î Alo, aici Mitani...
î Fu-mi-ko la aparat, articula vocea, mai clar.
î Da, acum te aud mai bine.
î Sînt cu adevşrat jenatş cş vş deranjez, zise ea, dar
trebuia sş vş telefonez ca sş-mi cer scuze. Altfel ar fi fost
prea tîrziu.
î Pentru ceş
î V-am trimis ieri o scrisoare, uitînd, în ultimul mo-
ment, s-o timbrez.
î Cumş Nu, n-am primit-o încş.
î Cumpşrasem zece timbre la poştş, apoi am vîrît scri-
soarea în cutie. Cînd am ajuns acasş, am observat cş aveam
la mine toate cele zece timbre! Nu mai ştiu ce-am fşcut! şi
voiam sş-mi cer scuze înainte ca scrisoarea sş vş parvinş.
î Dar nu-i nimic, lasş! Un lucru atît de mşrunt! zise
Kikuji, gîndindu-se cş-i scrisese probabil ca sş-1 anunşe cş
se cşsştorise. Sper, cel puşin, cş e o veste bunş, adşugş el.
Fumiko însş pesemne cş nu auzi tot ce spusese el.
î Pînş acum, continuş ea, v-am vorbit mereu la telefon,
dar nu v-am scris niciodatş... Am şovşit pînş în ultimul mo-
ment, întrebîndu-mş dacş se cade sş vş trimit aceastş scri-
soare, şi aşa, înşelegeşi, am uitat sş lipesc timbrele pe ea.
î Unde eşti acumş
î în Gara centralş, la un telefon public. Sînt mai multe
persoane lîngş mine care aşteaptş sş vorbeascş.
109
î La un telefon publicş se mirş Kikuji, înainte de a re-
veni la primul sşu gînd şi de a spune: Trebuie sş te felicit!
î Ah, daş... Aveşi dreptate, aşa-i, mulşumesc... Dar
cum aşi aflatş
î Kurimoto mi-a spus.
î Domnişoara Kurimoto, ziceşiş Si ea de unde ştieş
Hotşrît lucru, femeii şsteia nu-i scapş nimic!
î Acum îşi va fi uşor s-o şii la distanşş, dupş tot ce s-a
întîmplat!... Ultima oarş cînd am vorbit la telefon, auzeam
zgomotul ploii în aparat...
î Da, mi-aşi spus. Atunci luasem o camerş la o pri-
etenş si mş întrebam dacş trebuie sş vş anunş sau nu.
Aceeaşi şovşialş m-a cuprins şi de data asta.
î Sş-şi spun drept, îmi pare bine cş-mi anunşi personal
aceastş veste şi acum mş simt mai uşurat. Fiindcş şi eu stş-
team în cumpşnş, ca şi dumneata, dupş cele ce-mi spusese
Kurimoto: nu ştiam dacş trebuie sau nu sş-şi adresez felici-
tşrile mele.
î E o tristeşe pentru mine cş pierd astfel legştura cu
dumneavoastrş, zise ea cu o voce nşpşditş deodatş de me-
lancolie, care-i aminti lui Kikuji vocea duioasş a doamnei
Ota.
şi fiindcş el nu spunea nimic, reluş:
î Dar, oricum, tot trebuia sş mş depşrtez de dumnea-
voastrş, îmi dau seama de asta... Si dupş o tşcere. Chiar în
ziua cînd am cşpştat slujba, am gşsit si aceastş camerş de
şase rogojini, nu mai mare.
î Cumş
î E destul de greu sş începi lucrul tocmai pe o cşldurş
ca asta.
î Da, înşeleg! Mai ales cînd abia te-ai mşritat.
î Ce-aşi spusş Mşritatş Am auzit bineş
î Da, si primeşte felicitşrile mele. Multş fericire!
î Mieş Vreşi sş spuneşi cş eu m-am mşritatş Glumişiş
î Nu te-ai mşritatş
î Euş Ce idee! Cum aşi putut crede cş mi-ar fi inima
la mşritat, într-un moment ca şstaş... Dupş ce-am pier-
dut-o pe mama... şi în felul pe care-l ştişi!
110
î Ei bine...
î Profesoara Kurimoto v-a spus astaş
î Da.
î Dar cum e cu putinşşş Nu mai înşeleg nimic! şi dum-
neavoastrş aşi dat crezare unei asemenea nşzbîtiiş...
Aceste ultime cuvinte Fumiko le rosti ca şi cum şi-ar fi
pus ea însşşi întrebarea sieşi. Luîndu-şi inima în dinşi,
Kikuji spuse:
î Nu, la telefon nu e posibil... Pot sş te întîlnescş
î Da.
î Foarte bine. Mş reped la Gara centralş. Aşteaptş-mş
acolo.
î N-aş vrea sş...
î Preferi sş ne întîlnim în altş parteş
î N-aş vrea sş aştept în stradş. Aş veni la dumneavoas-
trş acasş, dacş-mi îngşduişi.
î S-a fşcut! Vrei sş mergem împreunşş
î în cazul acesta, va trebui sş ne întîlnim în oraş...
î Vino sş mş iei de la birou, dacş vrei.
î Nu, prefer sş mş duc direct acasş la dumneavoastrş.
E mai simplu.
î Perfect. Plec şi eu imediat. Dacş ajungi înaintea mea,
intrş şi asteaptş-mş liniştitş în casş.
îDacş Fumiko s-a urcat în primul tren, la Gara centralş,
va pleca înaintea mea", îşi spunea Kikuji. Dar, în timp ce
gîndea astfel, el nu pierduse totuşi speranşa de-a cşlştori
în acelaşi tren cu ea. Pe peronul gşrii, o cşutş cu ochii prin
mulşime, avid. în zadar.
Cînd ajunse acasş, ea îl aştepta, într-adevşr, de cîteva
minute.
Bştrîna servitoare îi spuse cş fata se aflş în grşdinş, şi
Kikuji se grşbi sş se ducş la ea, fşrş a mai trece prin casş.
Fumiko aştepta acolo, aşezatş pe o piatrş, la umbra mare-
lui oleandru cu ramurile încşrcate de flori albe. Piatra pe care
stştea pşrea puşin mucedş, mai ales în partea de dedesubt,
cşci, de la ultima vizitş a lui Chikako, servitoarea luase obice-
iul sş stropeascş în fiecare zi grşdina înainte de întoarcerea
stşpînului; vechea pompş de apş mai funcşiona încş.
111
Kikuji se îndreptş cu paşi repezi spre arborele uriaş, ale
cşrui flori albe, mîngîiate uşor de adierea serii, pşreau cş
încoroneazş capul tinerei fete. în general, oleandrii au un
frunziş foarte des, din care şîşnesc flori învşpşiate, cu tot
atîtea mici limbi de foc: ei creeazş o impresie de varş
fierbinte. Dar acesta, cu bogşşia lui de flori albe si parfu-
mate, rşspîndea o foarte plşcutş senzaşie de rşcoare. La
umbra lui înmiresmatş, Fumiko era îmbrşcatş într-o rochie
albş de bumbac, cusutş la guler şi pe marginea buzunarelor
cu tivuri subşiri de un albastru închis. Soarele ce cobora la
asfinşit îşi strecura prin frunziş, bştînd în ochii lui Kukiji,
razele de aur roşu care fşceau sş scînteieze cerul.
î Ce bine îmi pare cş te vşd aici! exclamş el cu afecşi-
une, apropiindu-se de tînşra fatş.
Fumiko pşru cş voise sş spunş ceva înainte de a vorbi
el, articulînd cîteva cuvinte nelşmurite, dar se opri în clipa
cînd dşdu sş se ridice, cu umerii uşor aplecaşi, ca şi cum
bucuria spontanş din glasul lui Kikuji ar fi intimidat-o
puşin.
î Am venit, rşspunse ea, fiindcş mi-aşi spus lucrul
acela la telefon: sş vş dovedesc contrariul.
î Cşsştoria, vrei sş spuiş Am fost si eu foarte surprins,
te asigur.
î Surprinsş Cum adicşş întrebş Fumiko, lşsîndu-şi
ochii în jos.
î De douş ori, dacş pot sş spun aşa: înffi, la vestea despre
pretinsa dumitale cşsştorie şi apoi aflîhd cş nu e adevşrat.
î Si amîndouş veştile v-au surprinsş
î Nu e firescş fşcu Kikuji pornind înaintea ei pe cşrarea,
indicatş de pietre, ce ducea la galerie. Sş intrşm, o pofti el.
N-ar fi trebuit sş mş aştepşi afarş; de ce n-ai intrat în casşş
Se aşezarş în galerie si Kikuji îi explicş:
î Uite, chiar aici stşteam şi mş odihneam, acum cîte-
va zile, dupş ce mş întorsesem dintr-o scurtş vacanşş, cînd
a apşrut Kurimoto. Era pe înserate.
Dinşuntru, servitoarea îl chemş sş-1 întrebe ceva, desi-
gur în legşturş cu cina pe care i-o comandase la telefon în
momentul cînd plecase de la birou. Profitş de aceastş scurtş
112
întrerupere ca sş se schimbe şi sş îmbrace un chimono
uşor, de cînepş albş.
Fumiko, la rîndul ei, pşrea a-şi fi regşsit frumuseşea.
Aşteptş pînş cînd Kikuji îşi reluş locul şi întrebş:
î De fapt, ce v-a spus exact domnişoara Kurimotoş
î Cş te-ai mşritat, atît.
î şi aşi crezut-o pe cuvîntş
î Ce motive ar fi avut sş trînteascş o minciunş cu
privire la acest capitolş
î Dar n-aşi avut nici un fel de îndoialşş
Douş lacrimi strşlucitoare tremurau pe marginea pleoa-
pelor, udînd ochii mari, negri, ai fetei, care rosti repede:
î Cum m-aş fi putut gîndi sş mş mşrit, acumş Aşi
crezut într-adevşr c-as fi fost în stare sş fac astaş Dupş
toatş durerea, cu toatş tristeşea pe care am cunoscut-o noi,
mama şi eu... cînd chinul nu s-a terminat încş!
Ascultînd glasul acesta al ei, Kikuji fu îndemnat sş creadş,
o clipş, cş mama era încş în viaşş, cş se afla acolo, lîngş el.
î E o mare slşbiciune a noastrş a amîndurora, a mamei
si a mea, sş ne bizuim mereu şi deplin pe alşii. E destul sş
avem sentimentul cş sîntem înşelese de cştre ceilalşi, ca sş
ne încredem în oricine, fşrş control şi fşrş mşsurş. Nu-i
aşa cş e o iluzie deşartşş Cşci totul nu e decît o imagine
falsş, propria stare sufleteascş se reflectş ca atunci cînd te
oglindeşti în apş, zise Fumiko, care era gata sş izbucneascş
în suspine.
Dupş un rşstimp de tşcere, Kikuji, revenind la proble-
ma care-1 preocupa, zise:
î Ultima datş, eu eram acela care te întrebam dacş ai
putea crede cş aş dori sş mş cşsştoresc. şi-aduci aminteş
A fost în ziua ploii aceleia mari.
î în ziua aceea cu furtunş, cînd tuna şi fulgera de te
apuca groazaş
î Da, atunci. şi iatş cş acum dumneata îmi spui acelaşi
lucru, aproape cuvînt cu cuvînt.
î Oh, nu! Nu e deloc acelaşi lucru!
î Totuşi, mi-ai repetat de mai multe ori cş am sş mş
însor, stşrui Kikuji.
113
î Dar la mine nu e aceeaşi situaşie, nu ne putem compa-
ra, declarş Fumiko ridicînd spre el privirile înecate de lacrimi.
î Aceeaşi situaşie, cum adicşş
î Da, a dumneavoastrş şi a mea î sînt cu totul diferite.
Sau poate ar fi mai bine sş spunem, în loc de situaşie, acea
parte de umbrş din destin...
î Conştiinşa pşcatului, asta vrei sş spuiş Dar este în
aceeaşi mşsurş povara mea.
î Nu! exclamş ea, scuturînd cu putere din cap. O
lacrimş, una singurş, alunecş din ochiul stîng pe obrazul
fetei, care se grşbi sş precizeze: Pşcatul de care vorbişi,
mama 1-a luat cu ea în mormînt. şi-apoi, eu nu cred cş a
fost un pşcat: eu cred cş a fost doar suferinşa ei.
Kikuji lşsş capul în jos.
î Pşcatul nu se şterge probabil niciodatş, adşugş
Fumiko; pe cînd suferinşa şi mîhnirile se uitş.
îVorbind de acea parte de umbrş, nu faci decît sş întuneci
si mai mult moartea mamei dumitale, aşa mi se pare mie...
î Profunzimea durerii, despre asta ar fi trebuit sş vor-
besc, se corectş Fumiko. Asta e ceea ce voiam sş spun.
î Profunzimea durerii... murmurş Kikuji, care voia sş
spunş: îAdicş profunzimea iubirii", dar se opri în ultima
clipş.
î şi pe urmş, dumneavoastrş vi se fşcuse acea propu-
nere de cşsştorie cu Yukiko, ceea ce înseamnş o mare
deosebire! reluş Fumiko, care şinea sş readucş discuşia în
planul realitşşii. Domnişoara Kurimoto socotea cş mama
se împotrivea acestei cşsştorii. Probabil cş se temea sş nu
constitui şi eu o piedicş, şi tocmai de aceea v-a spus cş
m-am mşritat. Nu credeşiş
î Dar ea mi-a spus, totodatş, cş şi domnişoara Ina-
mura s-a mşritat!
Fumiko rşmase o clipş uluitş, apoi dşdu tare din cap,
zicînd:
î Nu-i adevşrat! Nu e cu putinşş... E încş o minciunş,
şi nu pot sş cred. Cînd ar fi fşcut-oş
î Cşsştoriaş O, destul de recent.
î Nu! Nu e cu putinşş sş fie adevşrat... Sînt sigurş!
114
î Kurimoto mi-a spus cş v-aşi mşritat amîndouş în
acelaşi timp, Yukiko şi dumneata, zise Kikuji cu o voce
nehotşrîtş. Asta m-a fşcut sş cred în povestea cşsştoriei
dumitale... Dar se poate sş fie, totuşi, adevşrat în ce-o
priveşte pe Yukiko, mai ştiiş
î Ei bine, nu, vş asigur: nimeni nu se mşritş în toiul
verii. Cine poate sş poarte douş rînduri de rochii pe o ase-
menea cşldurşş E incomod şi te faci leoarcş de nşduşealş.
La aşa ceva nu se expune nimeni.
î Fşrş îndoialş, ai dreptate. Dar asta înseamnş cş nu se
celebreazş niciodatş vreo ceremonie nupşialş în timpul veriiş
î Foarte rar. în general, cei care vor sş se cşsştoreascş
totuşi în acest sezon, amînş nunta pentru toamna.
şi deodatş, din ochii umezi ai lui Fumiko î cine ştie de
ce î izbucnirş lacrimi. Cu capul înclinat, tînşra fatş privea
urmele pe care le lşsau lacrimile ce-i cşdeau în poalş.
î De ce, de ce umblş domnişoara Kurimoto cu aseme-
nea minciuniş
î De! Se poate spune cş ne-a înşelat pe amîndoi! reflec-
tş Kikuji la rîndul sşu, în timp ce se întreba care putea fi
cauza ce-o fşcea pe Fumiko sş plîngş în momentul acesta.
Fapt sigur este cş mşritişul lui Fumiko e o minciunş.
Dar poate cş Chikako nşscocise minciuna asta tocmai
fiindcş Yukiko se mşritase cu adevşrat şi voia acum s-o
îndepşrteze de el pe Fumiko! Cel puşin aşa încerca sş-şi
explice lucrurile Kikuji, fşrş a gşsi însş acest argument prea
convingştor. De altfel, nu se putea împiedica sş nu aibş o
îndoialş chiar în privinşa realitşşii cşsştoriei lui Yukiko.
î Oricum ar fi, atîta vreme cît nu ştim dacş domnişoara
Inamura s-a mşritat sau nu, e greu sş ne dşm seama pînş
unde a mers domnişoara Kurimoto cu gluma ei.
î Cu glumaş Numişi asta o glumşş
î Mş rog, e un fel de a spune... deocamdatş.
î şi dacş nu v-aş fi telefonat eu astşzi, aşi fi continuat
sş credeşi cş m-am mşritatş Ca glumş, o gşsesc mai mult
decît proastş! E cu adevşrat o rşutate!
Bştrîna servitoare îl chemş din nou pe Kikuji, care se
întoarse peste puşin, cu o scrisoare în mînş.
115
î A sosit scrisoarea dumitale, zise el; scrisoarea netim-
bratş.
Se pregştea sş o deschidş, dar Fumiko interveni:
î Nu, nu, vş rog, n-o citişi!
î De ceş
î Nu vreau. Daşi-mi-o înapoi...
Spunînd acestea, Fumiko, fşrş sş se ridice, se aplecş
spre el, ca sş ia scrisoarea.
î Daşi-mi-o, vş rog mult!
Cu o mişcare iute, Kikuji ascunse scrisoarea la spatele
lui. Ea se aplecş şi mai mult, încercînd s-o apuce cu mîna
dreaptş, sprijinindu-se, fşrş sş vrea, cu stînga, pe ge-
nunchiul lui. Kikuji retrase scrisoarea si mai departe, în aşa
fel ca fata sş nu ajungş la ea, iar Fumiko, cu mîna întinsş,
era gata sş cadş peste el, pierzîndu-şi echilibrul în timp ce
se înclina spre dreapta. Atinsese cu faşa pieptul lui Ki-
kuji, într-atît de mult se aplecase. Ar fi cşzut cu totul peste
el, dacş nu s-ar fi sprijinit cu mîna stînga pe genunchiul
lui, putînd astfel sş se ridice şi sş se retragş în pozişia
normalş cu o mişcare plinş de supleşe. şi totuşi, mîna ace-
ea Kikuji abia dacş o simşise! Nu era mai grea decît o
mîngîiere! Cum de se putuse retrage ea astfel, atingîn-
du-1 numai puşin, cînd îşi pierduse întregul echilibru al
corpuluiş
Kikuji, care se aşteptase sş fie apşsat de toatş greutatea
corpului ei, rşmase uimit sş constate cît era de uşoarş şi
fu aproape gata sş scoatş un strigşt. Deodatş, se simşi
nşpşdit de fluidul acela tulburştor al feminitşşii, de emoşia
acestei prezenşe feminine în care regşsea, fşrş voia lui,
prezenşa însşşi a tuturor farmecelor doamnei Ota.
Fumiko se ridicase în chiar clipa cînd el se aştepta s-o
prindş în braşe. Cum fşcuse oareş Cum a izbutit sş se re-
tragş aşa de repedeş De unde îi venise puterea sş evite cş-
derea chiar cînd se rşsturnase dejaş Prin ce mişcare de o
nemaipomenitş sprintenealş reuşise sş-i scapeş Era aici
ceva ca o magie, un fel de vrajş al cşrei mister şinea de ce
e mai tainic în instinctul feminin. Cşci tînşra fatş pşrea cş
se evaporase chiar în timp ce el credea c-o va primi în braşe
116
şi nu resimşi din partea ei decît o rşsuflare transmisş de
un efluviu cşlduros.
Parfumul ce se degaja din corpul tinerei fete îl tulburş
adînc pe Kikuji. Fumiko lucrase în toatş aceastş zi de varş.
Respirînd acum mireasma ei, Kikuji se simşi învşluit deo-
datş de parfumul îmbştştor al doamnei Ota. Acest parfum
reînvia aidoma îmbrşşişşrile ei.
î Scrisoarea, vş rog, daşi-mi-o! îl rugş încş o datş
Fumiko.
şi Kikuji cedş.
Fumiko luş scrisoarea şi, întorcîndu-se pe jumştate
într-o parte, o rupse în bucşşele. Privirea lui Kikuji sur-
prinse, pe ceafa şi pe braşele ei, broboane mici de sudoare.
în momentul cînd fusese gata sş cadş peste el, faşa i
se albise brusc, pentru a se împurpura apoi numaidecît,
dupş ce izbutise sş se redreseze. Fşrş îndoialş, numai
puterea acestor emoşii, pe o asemenea cşldurş, fşcuse ca
transpiraşia sş strşluceascş dintr-o datş pe trupul tinerei
fete...
*3*
Masa de searş, pe care Kikuji ceruse sş-i fie adusş de
la un restaurant din apropiere, n-avea nimic deosebit.
Mica ceaşcş de shino se afla la locul ei, în dreptul lui
Kikuji, pregştitş pentru ceaiul lui. Servitoarea o pusese
acolo, aşa cum fşcea în fiecare zi, la orice masş.
Ceaşca a fost primul obiect pe care îl observş Kikuji.
Fumiko o vşzuse şi ea, cşci întrebş:
î E ceaşca de care vş servişi în mod obişnuitş
î Da.
î îmi vine sş intru în pşmînt de ruşine, zise ea cu un
accent plin de jenş, dar fşrş sş bage de seamş cş Kikuji
era poate şi mai încurcat decît ea. Mi-am adus multe mus-
trşri, adşugş repede, cş v-am dat un asemenea obiect. Po-
meneam şi despre asta în scrisoarea mea.
î Dar de ceş
117
î Fiindcş... vş ceream iertare cş v-am fşcut cadou o
piesş lipsitş de orice valoare artisticş.
î Aceastş ceaşcş, lipsitş de valoare artisticşş Dar toc-
mai dimpotrivş!
î Nu, nu e un shino deosebit de preşios, si dovada e cş
mama se servea de ea la mesele de toate zilele.
î Nu am pretenşia sş mş erijez în cunoscştor, dar socot
cş aceastş piesş este excepşionalş, afirmş Kikuji, luînd
ceaşca în mînş ca s-o priveascş mai de-aproape.
Fumiko nu era totuşi mulşumitş:
î Existş piese de shino mult superioare! zise ea. încît,
atunci cînd vş servişi de asta, nu se poate sş nu vş gîndişi
la celelalte, prin comparaşie. Veşi fi totdeauna obligat sş le
gşsişi mai frumoase!
î în colecşia noastrş nu cred sş se mai afle mşcar o sin-
gurş altş ceaşcş de shino.
î Le veşi putea vedea în altş parte, dacş dumneavoas-
trş nu aveşi. Ah, ar fi prea trist dacş ar trebui sş spuneşi cş
ceaşca dumneavoastrş e o piesş inferioarş... Vreau sş zic,
pentru mama şi pentru mine...
Kikuji avu o uşoarş tresşrire la ultimele ei cuvinte, dar
se grşbi sş rşspundş:
î Cum mş lepşd din ce în ce mai mult de arta ceaiului,
nu risc sş am prilejul sş admir alte ceşti.
î Cine ştieş... Poate din întîmplare... De altfel, cred cş
aşi şi vşzut, desigur, pînş acum unele mai frumoase.
î Dacş e aşa, atunci înseamnş cş nu mai poşi face nici
un cadou, fiindcş nu e vorba de o veritabilş capodoperş!
î Da, este exact ceea ce voiam sş spun şi eu, rşspunse
Fumiko, privindu-1 drept în ochi. M-am gîndit mult la asta,
şi de aceea vş ceream în scrisoarea mea sş spargeşi aceastş
ceaşcş şi sş aruncaşi cioburile.
î S-o spargş! O asemenea ceaşcşş fşcu el foarte mirat
si cşutînd s-o smulgş pe Fumiko din seriozitatea ei gravş.
E o ceaşcş ieşitş dintr-unul din cele mai vechi cuptoare ale
şcolii, aşa cred, acum trei sau patru sute de ani! La origine,
se poate sş nu fi fost conceputş decît ca o simplş cupş, fşrş
sş aibş nimic de-a face cu arta ceaiului. Dar iatş, sînt trei se-
118
cole de cînd e folositş ca o micş ceaşcş de ceai. Nenumşraşi
profesori au pşstrat-o şi au transmis-o mai departe cu mare
grijş. De asemeni, unii amatori au întrebuinşat-o cu sigu-
ranşş ca ceaşcş de voiaj şi au purtat-o în lada lor, din loc
în loc, cine ştie pe unde, în mijlocul atîtor primejdii. şi în
felul acesta a ajuns pînş la noi. Oh, nu, nu e o piesş pe care
cineva si-ar putea permite s-o distrugş aşa, din capriciu!
.. .Cu atît mai mult cu cît pe marginea acestei preşioase
ceşti se vedea, aşa cum îi spusese Fumiko însşşi, amprenta
buzelor şi a rujului mamei sale. O pecete de neşters, mşr-
turisise ea; o urmş ce rezista la toate spşlşrile, dupş cum
spusese doamna Ota fiicei sale. şi într-adevşr, acea patş
abia vizibilş nu se îndepşrtase nici cînd Kikuji, o datş
stşpîn pe ceaşcş, încercase el însuşi s-o cureşe. Nu era,
fireşte, culoarea exactş a rujului de buze, ci o uşoarş urmş
brumşrie accentuatş foarte fin de o patş de carmin pe care
numai cu greu o puteai observa. De bunş seamş, se putea
spune cş e acolo rşmşşişa ofilitş a unui vechi ruj de buze,
deşi în mod foarte probabil nu era decît tonul natural şi
roşiatic al pşmîntului de shino. Dar cine putea ştiş Din
momentul cînd aceastş ceaşcş si-a gşsit întrebuinşare în
arta ceaiului, atîtea buze s-au lipit de ea, din generaşie în
generaşie, şi totdeauna în acelaşi loc, încît n-ar fi imposi-
bil ca ele sş-şi fi lşsat astfel sigiliul pe ea! Iar dintre toate
aceste buze, cele ale doamnei Ota, care folosise ceaşca pen-
tru serviciul zilnic, nu o atinseserş oare de cele mai multe
oriş Cît despre aceastş folosire zilnicş a ceştii de shino,
Kikuji se întreba de asemeni dacş doamna Ota era aceea
care hotşrîse sş-i dea aceastş destinaşie, sau dacş nu cumva
tatşl sşu avusese inişiativa în acest sens, ceea ce lui i se
pşrea mult mai probabil...
El se gîndea acum la perechea de ceşti de Ryonyu, cea
neagrş şi cea roşie, întrebîndu-se dacş nu de ele se servi-
serş îndrşgostişii în momentele lor de intimitate: ceaşca
roşie, cea mai suplş şi mai finş, pentru doamna Ota, iar
cea neagrş, mai virilş, pentru tatşl sşuş
Da, trebuie cş tatşl sşu o va fi îndemnat pe doamna Ota
sş foloseascş mizuzashi de shino nu ca ulcior de apş pentru
119
şedinşa de ceai, ci ca vazş de flori în casş: o vazş în care
ea se deprinsese sş punş trandafiri şi garoafe; şi tot el, pro-
babil, a determinat-o pe iubita lui sş introducş în serviciul
zilnic mica ceaşcş de shino în loc s-o rezerve numai pentru
arta ceaiului. şi, în universul acesta pe care-1 alcştuise el în-
suşi, în aceastş lume pregştitş pentru graşie şi pentru far-
mecul iubitei lui, în aceastş subtilş schimbare de atmosferş
al cşrei secret îl deşinea numai el, da, în climatul acesta de
o tainicş armonie trebuie cş-i plşcea lui sş se cufunde în
desfştştoarea contemplare a frumuseşii amantei sale, a fru-
museşii doamnei Ota...
Moartea i-a rşpit pe amîndoi, iar ulciorul de shino ca şi
mica ceaşcş de ceai au ajuns acum în posesia lui Kikuji. şi
Fumiko e si ea aici, în casş la el, alşturi de el.
î Nu e un capriciu, protestş Fumiko, ci vreau cu adevş-
rat s-o distrugeşi. Numai fiindcş v-aşi bucurat atît de mult
atunci cînd v-am dat mizuzashi, m-am gîndit apoi, sş vş
aduc, ca o completare, şi cealaltş piesş de shino pe care o
aveam. Dar aproape imediat dupş aceea mi-a pşrut rşu cş
am fşcut-o si de atunci nu încetez sş mş învinuiesc întruna!
î Adevşrul este cş o ceaşcş de valoarea acesteia n-ar tre-
bui sş fie folositş la serviciul de fiecare zi. S-ar putea sparge!
î Ceşti de shino se gşsesc atîtea şi încş mai bune! Ar fi
pentru mine o prea mare mîhnire, înşelegeşi, dacş ar tre-
bui sş vş gîndişi la altele cînd o aveşi în mînş pe aceasta.
î Bine, bine, lasş! Nu poşi sş oferi totdeauna numai ceea
ce e mai presus de orice!
î Nu neg asta... însş totul depinde de cel cşruia îi e
destinat cadoul şi de împrejurare.
Rşspunsul lui Fumiko îl izbi pe Kikuji. Voia oare ca sş
spunş prin asta cş, pentru amintirea mamei sale, cît si pentru
a se gîndi la ea însşşi, din adîncul inimii lui, nimic nu putea
fi mai potrivit decît o capodoperş de artş perfectşş El apre-
cia foarte mult sentimentul tinerei fete, care dorea sş nu
ataşeze la memoria mamei sale decît cea mai înaltş si cea
mai purş perfecşiune artisticş. Acestei dorinşe, cea mai inti-
mş a sufletului ei, i se supusese Fumiko atunci cînd îi fşcuse
cadou acel mizuzashi de shino: o capodoperş a cşrei materie
120
emoşionantş, cu acea suprafaşş fremştînd misterios şi
pşrînd cş iradiazş o cşldurş, în ciuda inertei sale rşceli de
obiect concret, fşcea mai mult decît sş i-o aminteascş pe
doamna Ota: o reînvia în inima lui cu o supremş forşş de
evocare şi cu o suveranş putere de înrîurire.
Da, ulciorul de shino apşrea în ochii lui în toatş perfec-
şiunea sa absolutş, de neîntrecut; şi graşie lui, prin efectul
puternic al autoritşşii lui magistrale, el se simşea transpus
într-o lume de înalte gravitşşi estetice, unde nu mai rşmînea
nici un colşişor întunecat, nici o urmş din mîhnirile apşsştoa-
re şi din remuşcşrile pşcatului. Nici cea mai micş umbrş.
Contemplînd aceastş capodoperş, Kikuji se lşsa furat
de gîndul cş şi doamna Ota atinsese cea mai înaltş per-
fecşiune, cş fusese ea însşşi o capodoperş de frumuseşe
femininş; si îşi spunea cş nimic impur, nimic dubios, abso-
lut nimic tulbure sau dizgraşios nu poate face pereche cu
frumuseşea. O capodoperş e, prin definişie, strşinş de orice
imperfecşiune.
Cînd vorbise cu Fumiko la telefon, în ziua aceea ploioasş
cu furtunş, îi mşrturisise cş îndelunga contemplare a vasului
de shino trezea în el dorinşa de a o vedea pe ea. Avusese
curajul sş-i spunş asta fiindcş vorbea la telefon. Iar Fumiko
îi pomenise atunci de cealaltş piesş de shino pe care o mai
avea, gîndindu-se chiar din acea clipş sş-i ofere în dar mica
ceaşcş de ceai.
Cş ceaşca de shino nu era o capodoperş care sş se com-
pare cu mizuzashi, se prea poate, la urma urmei... Si, cu
aceastş concluzie care-1 întorcea la firul meditaşiilor lui,
Kikuji reluş dialogul:
î Mi-aduc aminte cş tata avea o lşdişş de ceai pentru
cşlştorii si sînt sigur cş ceaşca pe care o punea acolo nu
valora cît aceastş ceaşcş de shinol
î Ce fel de ceaşcş era aceeaş
î Habar n-am, cşci n-am vşzut-o niciodatş...
î O sş-mi îngşduişi s-o vşdş întrebş Fumiko. Sînt încre-
dinşatş cş ceaşca de voiaj a tatşlui dumneavoastrş e o piesş
infinit superioarş. şi dacş-i aşa, cum şi cred, o sş mş lşsaşi
s-o distrug pe asta, nu-i aşaş
121
î Mş faci sş mş cutremur! rosti Kikuji.
La desert, Fumiko, în timp ce curşşa cu îndemînare se-
minşele dintr-o felie de pepene verde, stşrui sş vadş ceaşca
de voiaj. Kikuji îi spuse servitoarei sş se ducş sş deschidş
chashitsu, apoi ieşi el însuşi în grşdinş. Avea de gînd sş se
ducş singur sş caute ceaşca şi apoi sş se întoarcş imediat,
dar tînşra fatş se luş dupş el.
î Nici nu ştiu mşcar unde poate fi lşdita aceea. Ar tre-
bui s-o întrebşm pe Kurimoto, ea ştie mai bine decît mine!
fşcu el, întorcîndu-se cştre ea.
Fumiko se oprise sub marele oleandru încşrcat de flori;
el nu-i vedea decît picioarele, încşlşate în chip ciudat cu
sandale japoneze peste ciorapi de modş occidentalş.
Descoperi lşdita de ceai într-un dulap din perete, în
mizuya, şi se întoarse numaidecît în odaia principalş,
punînd pachetul în faşa tinerei fete, aşezatş jos. O clipş,
Fumiko aşteptş ca el sş desfacş ambalajul şi, vşzînd cş n-are
de gînd, întinse mîinile:
î îmi daşi voieş Am s-o deschid eu, zise ea.
î Ce de prafş exclamş Kikuji strîngînd uşor pînza în
care era înfşşuratş lşdita ca sş se ducş s-o scuture afarş.
Pe raftul din mizuya, zise el cînd se întoarse, am gşsit un
greiere mort şi o grşmadş de gîndaci scîrbosi se nşpusteau
asupra lui.
î şi, totuşi, camera de ceai e foarte curatş, observş
Fumiko.
î Da, Kurimoto a fşcut ordine acolo cu puşin înainte...
Chiar în seara cînd a venit sş-mi spunş cş dumneata te-ai
mşritat, la fel ca şi domnişoara Inamura... Dar se întunecase
si poate cş n-o fi vşzut greierele captiv.
Fumiko, dupş ce scosese din lşdita un sşculeş, în care,
dupş cîte se pşrea, se afla ceaşca de voiaj, se strşduia, cu
degetele puşin nerşbdştoare şi cu bustul înclinat mult
înainte, sş dezlege sforicelele de mştase.
Kikuji, care o privea din profil, reşinu cş frumoşii ei umeri
rotunzi se subşiau cînd se apleca astfel înainte si o datş mai
mult se minunş de uimitoarea gingşşie a gîtului ei.
O vedea, o datş mai mult, cum îşi strînge gura în efortul
pe care-l fşcea şi buza-i inferioarş, puşin umflatş, îşi reliefa
122
uşor carnaşia tulburştoare, îi admira de asemeni fineşea
urechii, cu loburile rşsfrînte atît de fermecştor.
î Un fcarafsH1! anunşş apoi, întorcîndu-si privirile cştre
Kikuji, care venise şi se aşezase lîngş ea.
şi puse ceaşca jos, pe rogojinş.
î Ce splendoare! exclamş încş o datş, cu încîntare.
Era o micş ceaşcş de karatsu, de formş lunguiaşş şi
îngustş, ca şi cealaltş, care putea fi folositş atît la degustarea
celui mai nobil ceai verde, cît şi la bşutul zilnic al ceaiului
obişnuit.
î Ce linie maiestuoasş şi cîtş forşş de expresie! se entuzi-
asma Fumiko. E de-o clasş infinit superioarş ceştii de shino.
î Karatsu şi shino nu pot fi comparate între ele, afirmş
Kikuji. Sînt douş tipuri cu totul diferite.
î E destul sş le punem una lîngş alta, susşinu Fumiko.
şi o sş vedeşi: diferenşa de calitate sare în ochi. Asta e mai
presus de orice discuşie!
Sedus el însuşi de forşa ce se degaja din acest karatsu,
Kikuji luş ceaşca în mînş şi o şinu cîtva timp pe genunchi
ca s-o priveascş mai bine. La un moment dat, întrebş dacş
sş se ducş sş aducş ceaşca de shino din casş.
î Nu, lşsaşi, mş duc eu! zise Fumiko, ridicîndu-se
repede şi fugind în casş.
Puseserş cele douş ceşti, de shino şi de karatsu, una lîngş
alta. O clipş, privirile li se încrucişarş, se întrepştrunserş
profund, dar numaidecît dupş aceea ele coborîrş şi se
îndreptarş cştre ceşti.
Emoşionat şi chiar intimidat puşin, Kikuji se grşbi sş
spunş:
î Privindu-le astfel, una lîngş alta, nu mai încape îndoia-
lş cş avem în faşş o ceaşcş masculinş şi o ceaşcş femininş...
Fumiko, neputînd sş articuleze nici un cuvînt, se mulşumi
sş aprobe din cap.
Kikuji se simşi ciudat de tulburat de brusca rezonanşş
pe care propriile lui cuvinte o cşpştau în el.

1 Ceramicş de influenşş coreeanş, confecşionatş începînd din


secolul al XV-lea la Karatsu (port în Kyushu).

123
Ceaşca de karatsu, fşrş nici un fel de desen ornamental,
avea un fond de un albastru-verzui accentuat, de-a lungul
cşruia se reflecta, ici şi colo, cşldura unui roşu închis, rşsu-
nştor ca o dominantş şi totuşi aproape indistinct. Volumul
ceştii, cu fundul ei uşor ieşit în afarş, îi dşdea un aspect
de echilibru perfect şi de calmş vigoare.
î Tatşl dumneavoastrş trebuie sş fi avut o predilecşie
deosebitş pentru aceastş ceaşcş, deoarece o lua în toate
cşlştoriile sale. De altfel, gşsesc cş i se potrivea de minune.
Fşrş îndoialş, era destul de riscant sş se exprime în felul
acesta, dar Fumiko pşrea cş nu şine seama de aşa ceva.
. Kikuji, din contra, nu îndrşzni sş meargş pînş la a spune
cş ceaşca de shino i se potrivea uimitor, prin analogie,
mamei lui Fumiko. Cu toate acestea, cele douş ceşti, una
lîngş alta, pşreau cş sînt cele douş suflete, al tatşlui lui
Kikuji şi al mamei lui Fumiko.
Aceste douş piese, vechi de trei sau patru secole, înlş-
turau din gînd orice idee morbidş şi îndepşrtau inima de
orice imaginaşie tulbure. Puternica vitalitate pe care o ex-
primau ele producea un efect direct, sensibil, care trezea
chiar o anumitş emoşie senzualş.
în ce-1 privea pe Kikuji, nu numai cş el avea aproape
sentimentul cş regşsea în faşa lui sufletul tatşlui sşu şi pe
acela al doamnei Ota, dar i se pşrea cş ele se întruchipaserş
în forma cea mai desşvîrşitş ce li se putea atribui. Existenta
palpabilş a celor douş obiecte, realitatea lor concretş, totul
i se impunea cu atîta autoritate, încît însşşi prezenşa lui
Fumiko, pe care o vedea dinaintea lui pe deasupra celor
douş ceşti, i se pşrea foarte normalş, ca lucrul cel mai firesc
şi cel mai puşin vinovat din lume.
O datş, la prima comemorare funebrş dupş decesul doam-
nei Ota, el îi spusese fetei cş faptul de a se afla amîndoi
unul lîngş altul era poate mai mult decît necuviincios. Dar
sentimentul vinovşşiei lui, teama sau teroarea pşcatului
sşu se spulberaserş acum, izgonite parcş de granulaşia
finş şi de suprafaşa purş a ceştilor de karatsu şi de shino.
î Admirabil! murmurş el, ca şi cum ar fi vorbit de unul
singur, în fond, tatşl meu nu era un om care sş se pasioneze
124
de artş din simplu diletantism, urmînd doar imboldul gus-
turilor lui estetice; si mş întreb dacş el nu cşuta o uşurare
şi un adşpost împotriva pşcatului si a chinului remuşcş-
rilor sale, atunci cînd se înconjura de obiecte de acest gen,
înzestrate cu magia puritşşii şi a perfecşiunii.
î Cumş Ce spuneşiş
î Cînd priveşti aceste ceşti, nu te mai poşi gîndi deloc
la greşelile sau la pşcatele pe care le-au putut sşvîrşi pro-
prietarii lor din trecut. Perioada cît a trşit tatşl meu, nu e
decît un incident efemer şi neglijabil, în comparaşie cu lun-
ga şi impresionanta existenşş a acestei opere... Din aceste
ceşti...
î Dar moartea e atît de aproape de noi! Sş te cutremuri,
nu alta! îi rşspunse Fumiko. Am ajuns sş cred cş e o eroare
sş mş gîndesc atît de mult la moartea mamei mele, de vre-
me ce moartea e acum atît de aproape, sub tşlpile mele, ca
sş zic aşa. De aceea, încerc din toate puterile sş mş eliberez
de aceastş obsesie.
î Ai dreptate, zise Kikuji. Dacş te gîndeşti prea mult
la cei morşi, rişti sş sfîrşeşti prin a crede cş nu mai exişti
nici tu însuşi.
în acel moment intrş bştrîna servitoare, aducîndu-le
ibricul plin cu apş fiartş. Vşzînd cş întîrzie atît de mult în
micul pavilion de ceai, ea se gîndise probabil cş vor avea
nevoie de apş caldş pentru prepararea ceaiului.
Kikuji cutezş sş facş propunerea de a prepara ceaiul
dupş ritualul servirii lui în cşlştorie, cu ceştile de karatsu
si de shino care se aflau în faşa lor.
Fumiko aprobş, docilş, cu un semn din cap şi murmurş:
î înainte de a sparge ceaşca de shino, îi veşi acorda ast-
fel graşia de a mai servi ceaiul în ea pentru ultima datş...
Scoase din lşdişş un clwsen şi trecu în mizuya ca sş-1
clşteascş.
Lunga zi de varş nu-şi stinsese încş luminile, la apus.
în timp ce mînuia minusculul chasen ca sş prepare ceaiul
în mica ceaşcş, Fumiko zise:
î Ca în cşlştorie, deci...
î Da, ca în cşlştorie. Sş zicem cş sîntem la un han...
125
î Nu neapşrat. Mai bine pe marginea unui rîu, sau pe
vîrful unui munte... Ar fi trebuit chiar sş folosim apş rece,
ca şi cum am fi luat-o de la izvor, într-un colş sşlbatic...
Dar cînd ridicş chasenul deasupra ceştii, privirea ochilor
ei negri se îndreptş o clipş cştre Kikuji, înainte de a se re-
întoarce la ceaşca pe care o rşsucea încet în palmş.
Kikuji, cu ochii fixaşi la ceaşcş, şi-o închipuia venind spre
el, lşsîndu-se în jos, oprindu-se dinaintea genunchilor lui;
si, în afecşiunea sa, i se pşrea cş Fumiko însşşi se apleca
încet spre el.
Pe urmş aşezş în faşa ei ceaşca de shino a mamei sale;
dar, de astş datş, trebui sş întrerupş prepararea: cşci, mic
cum era, chasenul nu fşcea decît sş atingş cu smucituri
scurte buzele ceştii.
î Merge greu! oftş ea.
î Cu o ceaşcş aşa de îngustş, te cred cş nu-i uşor, îi
rşspunse Kikuji.
Adevşrul era însş cş mîinile tinerei fete tremurau atît
de tare, încît pînş şi braşele ei tresşreau.
Iar cînd voi sş-şi stşpîneascş mişcşrile, îi fu cu neputinşş
sş potriveascş chasenul în mica ceaşcş de shino.
Fumiko îşi aplecş faşa deasupra pumnului crispat şi î
suspinş:
î Mama, nu vrea...
î Cumş
Kikuji sşri în picioare şi se repezi s-o prindş cu amîn-
douş mîinile, de umeri, pe fatş, ca şi cum ar fi fost vorba
sş trezeascş din amorşealş victima unei vrşjitorii.
Fumiko nu-i opuse nici o rezistenşş.
*4*
N-a fost chip sş adoarmş toatş noaptea şi a aşteptat
pînş s-a crşpat de ziuş, cînd s-a sculat din pat de îndatş ce
primele lumini ale zorilor pştrunserş prin crşpştura obloa-
nelor. Atunci ieşi din casş si se îndreptş spre clwshitsu.
Pe lespezile de piatrş se aflau încş cioburile din ceaşca
ce fusese spartş.
126
Kikuji strînse de pe jos patru mari cioburi pe care le
aşezş în mijlocul palmei, reconstituind astfel forma întreagş
a ceştii, afarş de o bucşşicş ce lipsea pe margine, cam de
lşşimea unei unghii.
Se aplecş şi începu sş caute printre pietre, cu speranşa
slabş de a gşsi fragmentele care lipseau, dar nu dupş mult
timp renunşş la aceastş investigaşie zadarnicş.
Cînd se ridicş, ochii îi zşrirş licşrind printre copaci, la
rşsşrit, o unicş stea strşlucitoare.
Rşmase îndelung în picioare, contemplînd luceafşrul
dimineşii, visştor, ca un om care lşsase sş treacş mulşi ani
fşrş sş mai revadş aceastş stea. şi urmşrea cum pe cerul
matinal se îngrşmşdeau norii ce se ridicau o datş cu zorile.
Pe geana treptelor de nori, steaua pşrea cş luceşte cu o
scînteiere mai vie ca oricînd. Colşurile ei sclipeau şi radiau
ca şi cum s-ar fi oglindit în pînza unei ape.
Cu sentimentul adînc de prospeşime pe care vederea
stelei îl produse în el, Kikuji se simşi deodatş ruşinat cş
voise sş strîngş de pe jos cioburile din ceaşca spartş.
Aruncş din mînş bucşşelele pe care abia le culesese.
în seara din ajun, cînd Fumiko azvîrlise ceaşca de shino
pe pietre, cum ar fi putut oare s-o opreascşş
Tînşra fatş dispşruse din chashitsu aproape pe neobser-
vate, şi el nu prinsese de veste cş plecase cu ceaşca în mînş.
Nu apucase sş scoatş decît un strigşt îAh!" zşrind-o
aplecatş peste lespedea de piatrş, prşvşlitş parcş de pro-
pria ei mişcare. şi, fşrş a încerca sş caute cioburile împrşş-
tiate pe piatra ce se afla acum în întuneric, o prinse pe
Fumiko de amîndoi umerii, spre a o şine sş nu cadş.
î Piese de shino... sînt atîtea altele mai frumoase...
bîiguise ea.
Se temea oare chiar aşa de mult de comparaşiile pe care
le-ar fi putut face elş
Cuvintele acestea ale slabului ei murmur nu încetaserş
sş-1 urmşreascş pe mşsurş ce noaptea înainta. Le repeta
necontenit în sinea lui, iar ecoul lor i se prelungea în inimş
şi se încşrca de tristeşe, copleşitor ca plînsul fşrş consolare
al pudorii rşnite.
127
în aşa fel încît abia avusese rşbdare sş aştepte sş se facş
ziuş pentru a alerga în grşdinş sş caute bucşşile din ceaşca
de shino spartş.
Le strînsese de pe jos, dar ca sş le arunce apoi iarşşi,
numaidecît, sub licşrirea luminoasş a stelei aceleia. Iar
acum...
î Oh! exclamş el deodatş.
îşi îndreptase din nou privirea spre cer, dar steaua dis-
pşruse. Nu trecuse decît o clipş, cît aruncase doar o scurtş
privire spre cioburile împrşştiate pe jos şi norii o acoperi-
serş cu totul.
Kikuji continuş sş scruteze cerul spre rşsşrit, cu insisten-
şş: se simşea pşgubit, ca şi cum i s-ar fi furat ceva. Nu ştia
unde sş mai caute steaua îlui" în dosul perdelei de ceaşş,
care pşrea totuşi uşoarş ca un voal de mştase. La orizont,
cerul purpuriu se limpezi complet, întinzîndu-se peste
linia crestatş formatş de acoperişurile caselor din oraş.
îîn orice caz, nu pot sş le las aici!" îşi spuse Kikuji cu
jumştate de glas, hotşrîndu-se sş strîngş pentru a doua
oarş cioburile, pe care le vîrî în mîneca chimonoului.
Nu-1 lşsa inima sş le abandoneze aşa, acolo, în grşdinş;
şi apoi, mai era un risc pe care el voia sş-1 evite: Chikako,
cu mania ei de a veni în vizitş pe neaşteptate, ar putea
foarte bine sş dea de ele.
Deoarece Fumiko spşrsese aceastş ceaşcş, si pentru cş
ea dorise cu deznşdejde sş se întîmple aşa, ar însemna sş
procedeze împotriva intenşiilor ei voind sş pşstreze cio-
burile. Cel mai bine ar fi, poate, sş le îngroape aici, printre
pietre.
Aşa gîndea Kikuji. Totuşi, el se întoarse în casş, unde în-
fşşurş cu grijş cioburile într-o bucatş de hîrtie, punîndu-le,
deocamdatş, într-un dulap de haine. Dupş care reintrş în
aşternut.
Cînd şi unde ar fi putut el sş compare ceaşca sa de shino
cu alte piese asemşnştoareş Si de ce ar fi fşcut-oş Hotşrît,
nu izbutea sş înşeleagş ce voise sş spunş Fumiko!
Si cu atît mai puşin înşelegea acum, în aceastş dimineaşş,
dupş o noapte de neuitat, cînd în sufletul lui nu exista
128
nimeni pe lume care sş se poatş compara cu Fumiko, cea
fşrş asemşnare, ce devenise pentru el fiinşa necesarş, ele-
ment decisiv al destinului sşu!
Niciodatş pînş în aceste momente, el nu putuse sş uite
cş Fumiko era fiica doamnei Ota. în clipele de faşş însş, par-
cş nici nu s-ar fi gîndit vreodatş la asta. Iar iluzia perfidş
în care regşsea, printr-o transpunere diavoleascş, trupul îm-
bştştor al mamei în acela al fiicei, chiar şi aceastş iluzie în-
cetase sş-1 mai urmşreascş. Acum, Kikuji se simşea eliberat
de torturile şi de iadul în care era, de atîta vreme, închis.
îşi datora oare salvarea acestei feciorii rşpuseş
Fumiko nu-i opusese, la rîndul ei, nici o rezistenşş: el nu
avusese de învins decît casta ei pudoare. şi, dintr-o datş,
prin acest act ce-ar fi putut sş fie socotit drept culmea unei
fapte infernale, Kikuji scşpş de sub povara blestemului,
se simşi salvat din abisul în fundul cşruia se zbştea pînş
la sleirea tuturor forşelor sale, pînş la pierderea de sine.
Chinuit, victima unei otrşvi lente, i se pşrea cş-si datorea-
zş vindecarea miraculoasş absorbirii unei doze fatale din
chiar aceeaşi otravş.
De îndatş ce ajunse la birou, Kikuji o cşutş pe Fumiko
la telefon, la casa de comerş unde era angajatş: un maga-
zin de stofe angro din cartierul Kanda, aşa dupş cum îi
spusese ea. Domnişoara Ota nu venise în dimineaşa aceea
la serviciu.
Kikuji, care şinuse sş se ducş totuşi la birou dupş noap-
tea sa albş, îşi spuse cş Fumiko nu se trezise poate la timp,
neputînd sş adoarmş decît tîrziu, spre dimineaşş. Dacş nu
cumva, de ruşine, n-o fi îndrşznit sş iasş în ziua aceea din
casş...
O cşutş din nou dupş-amiazş, dar ea tot nu venise, şi
Kikuji ceru adresa ei de acasş, pe care n-o ştia.
Scrisoarea pe care o primise de la ea ieri conşinea pro-
babil aceastş adresş; dar Fumiko o rupsese înainte ca el sş
fi apucat s-o citeascş şi vîrîse bucşşelele în buzunar. Din
vorbş în vorbş, în timpul mesei, el reşinuse, printre altele,
numele casei de comerş unde lucra ea, dar omisese sş-i
cearş adresa unde locuia. De altfel, cum era sş se gîndeascş
129
la asta, cînd avea sentimentul cş ea nu putea sş fie în altş
parte decît acolo unde se afla el însuşiş
Cînd plecş de la birou, Kikuji porni sş caute casa unde
ea închinase o camerş, şi sfîrşi prin a o gşsi. Era în spatele
parcului Ueno.
Fumiko nu era acolo.
O fetişş de vreo doisprezece-treisprezece ani, în uni-
formş de elevş şi care de bunş seamş tocmai se întorsese
de la scoalş, se ivise o clipş în prag, apoi dispşruse în inte-
rior imediat dupş ce el îi pusese întrebarea.
î Domnişoara Ota e plecatş de azi-dimineaşş, îi rşspun-
se fetişa, revenind din casş. A spus cş se duce într-o cşlş-
torie cu o prietenş.
î în cşlştorieş se mirş Kikuji. S-a dus într-o cşlştorieş
Azi-dimineaşşş La ce orş a plecatş N-a lşsat vorbş unde
se duceş
Fetişa dispşru din nou ca sş întrebe, dar de astş datş
nu se mai întoarse pîriş la el. Dinşuntru, îi strigş:
î Nu ştiu... Mama nu-i acasş.
Desigur, fetişa asta la care el remarcş sprîncenele sub-
şiri si îndepşrtate se speriase de înfşşişarea lui.
Se întoarse în stradş şi porni'înapoi. Ar fi vrut sş ştie
mşcar care era fereastra cînTerei unde locuia Fumiko. Casa
avea un etaj şi pşrea confortabilş, cu o grşdinişş în faşş.
Moartea e atît de aproape de noi! Aşa-i spusese Fumiko.
Kikuji se simşi ca încleştat cu picioarele în pşmînt cînd îşi
aduse aminte aceastş frazş.
Scoase batista şi-şi şterse faşa. Avea senzaşia cş nu-i mai
curge nici o picşturş de sînge prin vine şi începu sş-şi frece
tare fruntea si obrajii. Cînd se uitş la ea, batista îi era udş
de pete negricioase de sudoare. Tremurînd, simşi cum un
fior rece îi trecu prin şira spinşrii.
î N-are nici un motiv sş moarş... îşi zise el. N-are nici
un motiv.
Nu, n-avea nici un motiv sş moarş! Fumiko, care-i reînvi-
ase pofta de a trşi! Fumiko, care-1 readusese la viaşş!
Dar, docilitatea ei desşvîrşitş din seara din ajun, da, acea
supunere totalş pe care i-o arştase ea, nu era oare dictatş
numai de moarteş
130
Sau poate, ca şi mama ei, se va fi socotit nemşrginit de
pşcştoasş prin însşşi supunerea de care dşduse dovadşş
Numai Kurimoto trşieşte! izbucni Kikuji, scuipînd fiecare
cuvînt ca pe o otravş aruncatş în faşa unui duşman invizibil.
şi grşbi pasul spre umbra parcului din apropiere.
131
Cuprins
CARTEA îNTîI
Senbazuru sau Pşsşrile albe./5
CARTEA A DOUA
Asfinşit de soare deasupra pşdurii/37
CARTEA A TREIA
Vasul de shino/59
CARTEA A PATRA
Rujul de buze al mamei/76
CARTEA A CINCEA
Stea dublş/100
*
Redactor
VLAD ZOGRAFI
Apşrut 2000
BUCUREşTI - ROMîNIA
Tiparul executat sub comanda nr 130
Compania Naşionalş a Imprimeriilor
îCORESI" S.A. Bucureşti
ROMîNIA

Cşrşile sunt ca oamenii. Pe multe le întîlneşti la tot pasul, dar nu-şi produc nici o
impresie: le uişi imediat. Cu unele te întîlneşti de nevoie. Sunt altele pe care îşi
aminteşti cş le-ai iubit, dar nu-şi mai spun nimic, şi cîteva care pur şi simplu n-au vrut
sş te iubeascş. Dar sunt şi cşrşile de care rşmîi cumva îndrşgostit: crezi cş le-ai uitat şi
totuşi le duci atît de tare dorul.. .. Sau cşrşile cşrora le-ai presimşit miracolul, fşrş sş le
fi cunoscut vreodatş. Cşrşi gata sş te iubeascş, adunate pentru tine în colecşia Cartea
de pe noptierş.
*
Alte aparişii în aceeaşi colecşie:
Yasushi Inoue, Puşca de vînştoare
Yasunari Kawabata, Vuietul muntelui
Yasunari Kawabata, Frumuseşe şi întristare
Yukio Mishima, Dupş banchet
*
ISBN: 973-50-0054-7

131 pag.

Recommended

Kyoto by Yasunari Kawabata

Yasunari Kawabata - Frumusete si intristare

Yasunari Kawabata - Vuietul muntelui.txt

Frank Schaeffer - Dans de unul singur

Marcel Proust - Sodoma Si Gomora

Sven Hassel - Moarte şi viscol

Arthur C. Clarke - Odiseea Spatiala 2001