Sunteți pe pagina 1din 88

CAPITOLUL I

1. ABORDAREA, CUNOAŞTEREA ŞI DEZVOLTAREA


INGINERIEI INSTRUMENTAŢIEI INTELIGENTE ŞI
INFORMAŢIONALE

1.1. ABORDAREA INGINERIEI INSTRUMENTAŢIEI


INTELIGENTE ŞI INFORMAŢIONALE

Ingineria instrumentaţiei inteligente şi informaţionale (IIII)


reprezintă o fuziune de concepte de integrare, a tehnicilor de digitalizare şi
informatizare, pe deoparte şi a tehnicilor de mecatronizare pe de altă
parte, materializate în instrumente, aparate şi echipamente inteligente de
măsurare, verificare şi control integrat cu utilizarea acestora în tehnica
măsurarii inteligente.
Pe plan european şi mondial, tehnica măsurării inteligente se
dezvoltă într-un ritm accelerat, datorită necesităţii implicării şi integrării
acesteia, în procesele integratoare de măsurare, verificare şi control
calitate a producţiei industriale.
Gradul înalt de automatizare şi informatizare a producţiei
determină implicit utilizarea tehnicii măsurării inteligente, dar mai mult
dezvoltarea tehnicii măsurării inteligente, la nivelul cerinţelor
corespunzătoare producţiei inteligente şi automatizate şi la nivelul superior
de calitate al produselor fabricate.
Pentru realizarea Ingineriei Instrumentaţiei Inteligente şi
Informaţionale, la cerinţele determinate de producţia integrată de produse /
tehnologii şi servicii high-tech, este necesar să se dezvolte integronizarea
soluţiilor constructive mecanice / micromecanice şi mecatronice cu soluţiile
de digitizare, automatizare şi informatizare printr-un “mix economo-socio-
psihologic şi de mediu”.
Realizarea acestor concepte şi mix-uri tehnice, în vederea
abordării şi dezvoltării ingineriei instrumentaţiei inteligente şi
informaţionale, presupune, pe de o parte dezvoltarea sistemelor / micro-
nanosistemelor mecanice / micromecanice, mecatronice / micro-
nanomecatronice, iar pe de altă parte, dezvoltarea sistemelor / micro-
nanosistemelor informatice / microinformatice, informaţionale /
microinformaţionale, alături de elemente / microelemente şi chip-uri /
microchip-uri electronice şi de microtehnologia informaţiei, asamblate în

17
cunoştinţe noi multivectoriale şi multidisciplinare.
Modul de construire al acestora, presupune, la rândul său, crearea
şi dezvoltarea de noi principii / noi tehnici şi noi modalităţi de mixare a
cunoştinţelor tehnico-ştiinţifice, socio-economice, psihologice, ecologice, etc.,
într-o “cultură globală”, ce poate să determine maturizarea şi dezvoltarea
noului domeniu al instrumentaţiei inteligente şi informaţionale.
În prezent, pe plan mondial şi pe plan european, există multe firme
specializate în acest domeniu care realizează instrumente, aparate şi
echipamente mecatronice inteligente şi informaţionale, integrate cu tehnici
hardware şi programe software ce aparţin noilor generaţii.
Proiectarea şi realizarea ingineriei instrumentaţiei inteligente şi
informaţionale, în România a început la nivelul anului 1980, dar realizarea
fizică, cu parametrii metrologici corespunzători standardelor europene, cu
fiabilitate şi mentenabilitate, ridicate şi cu trasabilitate recunoscută în
procesele de fabricaţie, s-a poziţionat la nivelul anului 1995, când au fost
deja implementate şi integrate, în industria constructoare de automobile (cu
precădere la SC Automobile Renault – Dacia – Piteşti), instrumente, aparate
şi echipamente inteligente şi informaţionale (ex: maşini inteligente de măsurat
în 3D şi 3D+1φ, roboţi inteligenţi de control în 3D+2φ, echipamente inteligente
de verificat repere de motor şi cutie de viteze, etc.),.
Abordarea şi dezvoltarea ingineriei instrumentaţiei inteligente şi
informaţionale, s-a lansat după anul 2000, când, concepţia acesteia, a
cuprins integrarea componentelor de tip senzor / traductor, celulă de forţă,
subsistem actuator / microactuator, subsiteme controller / microcontroller,
subsisteme afişaj digital, etc; realizate de cele mai renumite firme de pe
plan mondial şi european.
Concepţia de sistem / micro-nanosistem sau de echipament /
microechipament, inteligent şi informaţional, s-a maturizat, odată cu
cerinţele unor industrii, care au trecut la o fabricaţie / producţie integrată,
cu parametrii tehnico-funcţionali de înaltă calitate şi securitate.
Această concepţie, s-a dezvoltat în etape, cuprinzând, astfel:
(a) informatizarea grupului de instrumente de tip
senzori / traductoare / palpatoare de măsurare şi poziţionare, şi alte
aparate de control dimensional, care a cuprins următoarele problematici:
(a1) concepţia compactă de combinare, a ingineriei instrumentaţiei,
într-o schemă de structură informatică şi informaţională comună grupei
nominalizate;
(a2) concepţia compactă de conectare şi conexiune a fiecărui
instrument şi / sau a grupei nominalizate;
(a3) concepţia compactă de transfer, prelucrare, transmisie,
procesare, reprezentare şi protocolare a informaţiilor şi datelor din
instrumentaţie şi din procesul de măsurare propriu zis;
(a4) structura informatică, utilizată şi integrată instrumentaţiei şi
grupei de instrumentaţie, care a cuprins:

18
• unitate interfaţă;
• unitate de afişare;
• unitate de comandă;
• unitate de selecţie / preselecţie;
• unitate de vizualizare / reprezentare;
• unitate procesare şi transfer;
• unitate de coordonare şi conducere proces de măsurare.
(a5) structura parametrică, high-tech, care a cuprins:
• semnale de ieşire ale senzoricii, compatibile cu mărimea de
intrare a sistemului / microsistemului informatic/informaţional;
• numărul de intrări semnale, a cuprins de la o intrare la mai
multe intrări, în compatibilitate maximă cu unităţile electronice;
• valorile rezoluţiilor, au cuprins, de la o valoare de 5,2 sau
1µm, fiind compatibile cu soluţiile impuse de aplicaţiile
industriale şi de laborator;
• valorile acurateţei, au cuprins, de la o valoare de ±10; ±5;
±2µm la ±2; ±1; ±0,5; ±2; ±0.1µm, fiind în conformitate cu
normele şi standardele europene.
(b) Informatizarea grupului de instrumente / aparate
de tip şublere, micrometre, comparatoare, aparate de măsurat alezaje şi
arbori şi alte aparate de control dimensional, care a cuprins următoarele
problematici:
(b1) concepţia compactă de combinare, a ingineriei instrumentaţiei
într-o schemă de structură informatică şi informaţională comună grupei
nominalizate;
(b2) concepţia compactă de conectare şi conexiune a fiecărui
instrument / aparat şi / sau a grupei nominalizate;
(b3) concepţia compactă de transfer, prelucrare, transmisie,
procesare, reprezentare şi protocolare a informaţiilor şi datelor din
ingineria instrumentaţiei şi din procesul de măsurare propriu zis;
(b4) structura informatică, utilizată şi integrată ingineriei
instrumentaţiei a cuprins, aceiaşi nominalizare, ca la prima grupă, cu
deosebirea că această structură informatică, a fost dezvoltată pe
nivele informatice, pe structuri aparţinând noilor generaţii şi pe
structuri informatice combinate şi mixate “magistralelor de
informaţii”, cerute de nivelul informaţional impus;
(b5) structura parametrică, high-tech, a cuprins:
• semnale de ieşire ale senzoricii / microsenzoricii,
compatibile structural, funsţional şi aplicativ cu intrările
sistemelor / microsistemelor informatice / informaţionale;
• numărul de intrări semnale, a cuprins o extindere şi o
multiplicare majoră, în funcţie de numărul parametrilor de
controlat, de la minim 15 – 20 intrări, la 150 – 200 sau chiar 300

19
intrări, în compatibilitate cu unităţile electronice şi informatice
impuse;
• valorile rezoluţiilor, au fost la nvelul rezoluţiilor primei grupe,
baleind de la o valoare de 10 sau 5µm la 0,1 şi chiar 0,01µm,
valori impuse de cerinţele aplicaţiilor industriale şi de laborator;
• valorile acurateţei, au fost la nvelul acurateţei primei grupe,
înscriindu-se de la o valoare cea mai mare de ±10µm la o
valoare cea mai mică de ±0,1µm şi chiar ±0,01µm , fiind în
compatibilitate cu normele şi standardele europene.
(c) Informatizarea grupului de aparate / echipamente de măsurare şi
evaluare complexă a proceselor tehnologice industriale, care au cuprins
următoarele problematici:
(c1) concepţia compactă de combinare evolutivă, geberativă şi pe
mai multe nivele a ingineriei instrumentaţiei complexe, într-o schemă
generală de structură informatică şi informaţională comună grupei
nominalizate;
(c2) concepţia compactă integrată şi infrastructurată de conectare,
conexare şi mixare a fiecărui aparat/echipament sau/şi a grupei
nominalizate;
(c3) concepţia compactă, modularizată integronic şi localizată
informaţional, de transfer, prelucarre, transmisie, procesare,
reprezentare şi protocolare a informaţiilor şi datelor din ingineria
instrumentaţiei / ingineria echipamentelor de măsurare şi evaluare
complexă a proceselor tehnologice industriale şi din procesele propriu-
zise de măsurare;
(c4) structura informatică, utilizată şi integrată ingineriei
instrumentaţiei / ingineriei echipamentelor de măsurare şi evaluare
complexă a cuprins o structură nouă bazată pe noi generaţii, pe
nivele ierarhice superioare şi aflate într-o combinaţie
informaţională mixtă şi pe transferuri informaţionale logicizate şi
monitorizate prin tehnicile fuzzy, cu utilizarea de “noi magistrale de
informaţii” cu funcţii combinate cu mix-uri de “canale informaţionale”
în structuri matriciale dezvoltate, cerute şi impuse de nivelul procesului
de fabricaţie integrată.
(c5) structura parametrică, high-tech, a cuprins:
• semnale de ieşire ale senzoricii / microsenzoricii şi
nanosenzoricii compatibile şi competitive structurale
combinat, funcţional-integrat şi aplicativ-transferat-
implementat, împreună cu intrările unităţilor / microunităţilor şi
nanounităţilor sistemelor / microsistemelor şi nanosistemelor
informatice / micoinformatice şi informaţionale/ microinformaţio-
nale şi nano informaţionale;
• numărul de intrări semnale, a cuprins o extindere/multiplicare
şi combinaţie majoră, în funcţie de mulţimea parametrilor de

20
controlat, de la minim 150 – 200 intrări, la 900 – 1500 sau chiar
2000 de intrări, în compatibilitate multiplă cu unităţile /
microunităţile şi/sau nanounităţile electronice şi informatice /
micoinformatice/nanoinformatice impuse;
• valorile rezoluţiilor, sunt la nivelul rezoluţiilor grupei a doau şi
mai mult, baleind de la o valoare a rezoluţiei de 10 sau 5µm la
0,01 şi chiar 0,01/0,001µm, valori impuse uneori, de cerinţele
aplicaţiilor industriale şi respectiv de laborator pentru etalonare;
• valorile acurateţei, sunt la nvelul acurateţei grupei a doua, şi
mai mult, înscriindu-se de la o valoare cea mai mare de ±10µm
la o valoare, cea mai mică de ±0,1µm şi chiar ±0,01µm şi de
±0,001µm, fiind în compatibilitate cu normele şi standardele
europene.
În această grupă, dacă se evaluează subansamblele unităţilor /
microunităţilor / nanounităţilor electronice / microelectronice / nanoelectronice
pentru afişarea digitală, se pot identifica performanţele, astfel:
• existenţa unei ergonomii superioare şi de înaltă claritate, la
citirea liberă a valorilor afişate;
• prezenţa, în structură, a posibilităţilor de integrare /
microintegrare a valorilor măsurate şi de transfer în paşi /
micropaşi, acestora, la microprocesare înaltă;
• emitere de semnale, pe diferite trepte şi nivele, la unităţile /
microunităţile electronice / microelectronice, cu care se
conectează şi se racordează;
• prezenţa posibilităţilor de ajustare la zero, a senzitivităţii, pe
un câmp foarte larg şi chiar impus;
• existenţa unor ieşiri în BCD, pentru transferul / transmiterea
datelor (şi memorate) la computere / procesoare;
• existenţa unor software-uri de evaluare şi monitorizare a
aspectelor / microaspectelor, astfel:
- componenta / microcomponenta economică;
- componenta socială;
- componenta psihologică;
- componenta de mediu (ecologică)
ce filtrează datele tehnice tehnologice indicate şi transmise de unitatea
digitală şi ce se integrează întregului instrument integronic, prin
calculator / procesor;
• existenţa posibilităţii de clasificare a reperelor măsurate, în
clase / subclase de precizie.
Procedurile software conexe ingineriei instrumentaţiei integronice de
măsurare / evaluare, complexe, a proceselor tehnologice industriale şi de
laborator, fiind utilizate la prelucrarea şi transferul de date rezultate din
procesele de măsurare / încercare şi din baza de date aferentă domeniului din

21
care face parte instrumentul integronic, procesul de măsurare şi datele tehnice
/ economice / sociale / psihologice şi de mediu.
Aceste proceduri software-uri, conexe instrumentelor integronice,
cuprind:
• procedura software-ului de măsurare / încercare;
• procedura software-ului de etalonare / comparare /
compensare;
• procedura software-ului de protocol / măsurare / încercare;
• procedura software-ului de analiză / evaluare tehnică /
tehnologică;
• procedura software-ului de evaluare / monitorizare aspecte
economico-socio-psihologice;
• procedura software-ului de evaluare / monitorizare aspecte
de mediu (ecologic).
Prin toate aceste proceduri, software-urile conexe instrumentaţiei
integronice sunt practic realizate, prin intermediul microprocesoarelor şi altor
unităţi electronice periferice şi toate activităţile menţionate şi afişate prin
intermediul diagramelor / histogramelor / tablourilor cu valori digitale şi
graficelor, arătate astfel:
(a) planul de creare a inspecţiei şi a parametrilor de proces, este
realizat printr-un software-dialog şi care include software-urile de evaluare
statistică a procesului, de măsurare pentru achiziţionarea valorilor măsurate şi
evaluate;
(b) evaluarea parametrilor măsuraţi şi prelucraţi sub formă de
histograme, este realizată printr-un software MQ-MD pentru Windows, care
cuprinde:
• planul de inspecţie;
• procesarea de inspecţie şi pe module cu procesarea datelor
măsurate, module cu baza tehnologică
(c) microevaluarea hărţii controlului de calitate sub forma “X bar şi
R chart”, realizată printr-un software special pentru reprezentarea unuia sau
altuia, etc.
(d) etc.

1.2. CUNOAŞTEREA INSTRUMENTAŢIEI INTELIGENTE ŞI


INFORMAŢIONALE

Cunoaşterea ingineriei instrumentaţiei inteligente şi informaţionale,


presupune în primul rând cunoaşterea structurală şi funcţională a
componentelor de ansamblu, a conexelor şi interfeţelor între părţi, a
mărimilor de intrare în ansamblul ei şi în fiecare parte componentă, a
mărimilor de ieşire din ansamblu şi din fiecare parte componentă, a

22
mărimilor perturbatoare din mediul extern ansamblului şi a mărimilor de
reacţie, atât de la fiecare mărime de ieşire a fiecăreipărţi de ansamblu şi a
ansamblului, comparate cu mărimile de impuse, pentru construirea buclei /
buclelor de reacţie, la fiecare mărime de intrare, în fiecare parte şi la mărimea
de intrare în ansamblu şi pentru reglarea optimă a procesului de ansamblu,
aferent ansamblului.
Această cunoaştere a ansamblului de ingineria instrumentaţiei
inteligente şi informaţionale, se presupune a fi “cunoscută relativ”, ca o
“desfăşurare prietenoasă procesuală”, cu caracteristici proprii de exactitate
şi de poziţionări, în domeniul aplicaţiilor cât mai apropiate de necesităţile
reale ale acestora.
În vederea cunoaşterii tehnice / tehnologice funcţionale / aplicative şi
ergonomice a ansamblului ingineria instrumentaţiei în ansamblul său, este
nevoie de elaborarea şi integrarea procedurii de ansamblu sistemic şi de
proceduri de implementare a ansamblului sistemic.
Pentru exprimarea acestor proceduri globale se utilizează tezaur
descriptor matricial, după cum urmează:
(tdm1) identificarea parametrică / structurală / funcţională a proiectului de
ansamblu al ingineriei instrumentaţiei, dependent cert de cerinţele
aplicabilităţii;
(tdm2) elaborarea conceptuală a schemei modulare bloc a ansamblului –
dependenţă de cunoaşterea îndeaproape a ingineriei instrumentaţiei;
(tdm3) identificarea părţilor ansamblului, cu înmatricizarea parametrilor de
funcţionare şi de performanţă, ale acestuia;
(tdm4) identificarea proceselor ce au loc în fiecare parte şi în ansamblul
ingineriei instrumentaţiei;
(tdm5) interrelaţionarea proceselor ce au loc în fiecare parte şi în ansamblul
lor, iniţiindu-se “tezaurul descriptor matricial” ale proceselor individuale şi în
ansamblu;
(tdm6) interrelaţionarea proceselor ce au loc în părţi, în vederea obţinerii
continuităţii proceselor şi procesului;
(tdm7) experimentarea mărimilor de intrare pe ansamblu şi pe fiecare parte
componentă, în vederea optimizării proceselor ce vor avea loc în ansamblul
său;
(tdm8) experimentarea, prin simulare activă şi interactivă a părţilor şi a
ansamblului, în vederea eliminării de relaţii eronate / deformate, din anumite
obiective subiective sau chiar din calcule eronate;
(tdm9) experimentarea, pe modele fizice, a funcţionalităţii ansamblului, în
vederea obiectivizării capabilităţii ansamblului;
(tdm10) identificarea relaţională şi de stabilitate între mărimea de intrare în
ansamblu şi între mărime ade ieşire din ansamblul său, în vederea
caracterizării ansamblului funcţional / structural şi simulativ;
(tdm11) identificarea şi stabilirea de “limbaje de conversaţie”, prin care
ansamblul reacţionează, prin părţile sale şi prin obiectivele de îndeplinit;

23
(tdm12) realizarea modelului fizic sau matematic, în relaţia directă cu mediul
extern şi în relaţia directă cu mediul intern, faţă de comportamentul propriu şi
prin părţile ansamblului;
(tdm13) realizarea analizei şi studiului de caz, pentru atestarea / certificarea
ansamblului;
(tdm14) realizarea protocolului de măsurare şi atestare, a ansamblului.

1.3. PARAMETRII INGINERIEI INSTRUMENTAŢIEI


INTELIGENTE ŞI INFORMAŢIONALE

În ingineria instrumentaţiei inteligente şi informaţionale, sunt


utilizaţi ca parametrii, astfel:
a) mărimile de intrare = Xi (si, αi, ni, etc.);
b) mărimile de ieşire = Xe (i, u, etc.);
c) mărimile de perturbaţii = ŪP;
d) mărimile de reacţie = ŪR;
e) cadrul analogic: semnale continue cu funcţii de generare /
amplificare / modulare / demodulare;
f) cadrul digital/numeric: semnale discontinue cu funcţii de tip logic,
de calcul, de memorare si / sau combinaţii între acestea;
g) cadrul de interfaţă analogic-digital (numeric): semnale atât
analogice cât şi digitale, cu funcţii de conversie A-D şi D-A;
h) algoritmul caracterizat: generalitate/finitudine/globalitate;
i) limbajul: natural/artificial;
j) programul: conceptul / instrucţiuni / limbaj / algoritmul / bază de
cunoştinţe;
k) modelarea: nivel de abtractizare / gradul de complexitate / gradul
de generalitate;
l) mărimea de calitate: răspunsul ansamblului la mărimea de intrare
{z(t)=z[x(t)]};
m) dimensiunile spaţiilor de intrare şi ieşire: sisteme diport /
multiport / sisteme de control în buclă deschisă / în buclă închisă;
n) modelarea prin diagrame bloc: intrare de comandă / senzor /
traductor / intrare de referinţă / element de comparare / sensul de
eroare / unitate dinamică / variabila controlată / elementul de
feedback;
o) sistem idealizat: comanda (u) / intrarea de referinţă (r) / variabila
controlată (c) / semnalul de feedback (b) / semnalul de eroare (e) /
variabila manipulată (m) / variabila indirect controlată (q) / valoarea
ideală (i) / eroarea de sisteme (ye) / perturbaţie (v) / traductorul (Gn)
/ elemente de control (G1) / sistem controlat (G2);
.
p) sistem cibernetic: x = f ( x, t , u , v, w...ξ ) , cu vectori comenzi /

24
unităţi de decizie şi cu funcţie vectorială aleatoare;
q) sistem în timp real: ∆ta = 0; ∆tr = ∆t a ;

x = f ( x, t , ξ ); y = g (t , x ); stare sistem /
.
r) sistem simplu:
perturbaţii / mărime de ieşire / mărime de intrare / stare sistem
s) sistem omogen: sistem mecanic / sistem electronic / sistem
software;
t) sistem cvasiomogen: realizarea de funcţii globale cu rezultantă a
funcţiilor componente;
u) sistem eterogen: realizarea de funcţii globale cu lărgirea funcţiilor
auxiliare / ajutătoare pentru o funcţionare performantă;
v) sistem mecatronic: sistem format structural din sistem mecanic /
sistem electronic / sistem hardware / sistem software, toate
conectate funcţional şi informaţional.

1.4. CARACTERIZAREA INGINERIEI INSTRUMENTAŢIEI


INTELIGENTE ŞI INFORMAŢIONALE

Caracterizarea ingineriei instrumentaţiei inteligente şi informaţionale,


se face, prin următoarele aspecte:
(a) dimensionare;
(b) model de acţionare;
(c) model structural mecanic;
(d) model geometric;
(e) model cinematic;
(f) model dinamic;
(g) model comportamental;
(h) model hardware;
(i) model software;
(j) model comandă;
(k) model control;
(l) model senzorial;
(m) model decizional;
(n) model de simulare;
(o) etc.
Abordarea caracterizării ingineriei instrumentaţiei inteligente şi
informaţionale, se face, astfel:
(a) dimensionare senzorială;
(b) nivelul de execuţie sarcină;
(c) nivel de planificare - decizie;
(d) nivel de predeterminare;
(e) nivel ierarhic superior;
(f) nivel dinamic / static.

25
1.5. CARACTERIZAREA HARDWARE ŞI SOFTWARE A
INGINERIEI INSTRUMENTAŢIEI INTELIGENTE ŞI
INFORMAŢIONALE

Caracterizarea hardware a ingineriei instrumentaţiei inteligente şi


informaţionale, cuprinde:
(a) hardware de produs / microprodus;
(b) hardware de proces / microproces;
(c) hardware de sistem / microsistem;
(d) hardware de procesare / microprocesare;
(e) hardware de mix-produse / mix-microproduse;
(f) hardware de mix-procese / mix-microprocese;
(g) hardware de mix-sisteme / mix-microsisteme;
(h) hardware de mix-procesare / mix-microprocesare.

Hardware-urile utilizate de Ingineria Instrumentaţiei Inteligente şi


Informaţionale, cuprind structuri informatice de generaţii evolutive, cu
legături de conexare / conectare la nivele ierarhice conduse şi
conducătoare.
Generaţia nouă a hardware-urilor apelează la cunoştinţele noi, de
ultimă oră (“ultimă secundă”), constituind nivelul infrastructural de ordin
superior, ce poate fi utilizat de Ingineria Instrumentaţiei Inteligente şi
Informaţionale.

(b) Caracterizarea software a ingineriei instrumentaţiei inteligente şi


informaţionale cuprinde:
(b1) logica de măsurare 3D:
(b1.1) utilizarea standardului de măsurare “QUINDOS”, standard ce
permite explorarea tuturor punctelor de măsurare indiferent de
procesul de măsurare cerut, acest standard permite dialogări /
evaluări şi sinteze decizionale corespunzătoare următoarelor
programe specifice:
(b1.1.1) programul QUINDOS GRABAS – pentru logica graficii;
(b1.1.2) programul QUINDOS FEATRE – pentru caracteristicile
măsurătorilor orientate;
(b1.1.3) programul QUINDOS STEBAS – pentru evaluarea

26
statisticii;
(b1.1.4) programul QUINDOS STCQCC – pentru diagramele
controlului calităţii;
(b1.1.5) programul QUINDOS STCMCS – pentru testarea
capabilităţii;
(b1.1.6) programul QUINDOS STCHYP – pentru ipotezele
statistice;
(b1.1.7) programul QUINDOS STCTRD – pentru tratarea
analizelor tendinţelor;
(b1.1.8) programul QUINDOS DGSURF – pentru tratarea
statistică şi / sau dinamică;
(b1.1.9) programul QUINDOS SURF 3D – tratează aparatele de
măsurare / verificare;
(b1.1.10) programul S METAL – tratează toleranţele;
(b1.1.11) programul QUINDOS GEARHS – tratează măsurarea
angrenajelor;
(b1.1.12) programul QUINDOS GEARSB – tratează măsurarea
angrenajelor conice;
(b1.1.13) programul QUINDOS BVGIFC – tratează interfaţa
angrenajelor;
(b1.1.14) programul QUINDOS WORMGL – tratează măsurarea
globală;
(b1.1.15) programul QUINDOS QDSHOB – tratează măsurarea
sculelor;
(b1.1.16) programul QUINDOS THREAD – tratează măsurarea
filetelor;
(b1.1.17) programul QUINDOS SCRCMP – tratează măsurarea
reperelor specifice industriei compresoarelor;
(b1.1.18) programul QUINDOS QDCATIS – tratează măsurarea
camelor şi arborilor;
(b1.1.19) programul QUINDOS COMCAM – tratează grafica
măsurării camelor şi arborilor cu came;
(b1.1.20) programul QUINDOS STEPGR – tratează măsurarea
mecanismelor pas cu pas, a curbelor cilindrice şi globoidale;
(b1.1.21) programul QUINDOS EQUALE – tratează măsurarea
ovalităţii pistoanelor;
(b1.1.22) programul QUINDOS OPER 2D – tratează măsurarea
curbelor spaţiale şi plane;
(b1.1.23) programul QUINDOS BLADES – tratează măsurarea
detaliată a paletelor de turbină;
(b1.1.24) programul QUINDOS B FIT 3D – tratează ajustarea
medie a punctelor spaţiale;
(b1.1.25) programul QUINDOS GAUG 2D – tratează
funcţionarea etalonului;

27
(b1.1.26) programul QUINDOS LANEXT – tratează extensia de
programe şi limbaje de programare;
(b1.1.27) programul QUINDOS PALLET – tratează măsurarea
reperelor paletizate;
(b1.1.28) programul QUINDOS PATGEN – tratează generarea
de puncte;
(b1.1.29) programul QUINDOS VMSIFC – tratează interfeţe
VMS;
(b1.1.30) programul QUINDOS IX VIFC – tratează interfeţele
EIS;
(b1.1.31) programul QUINDOS RMCTRL – tratează comanda
de la distanţă;
(b1.1.32) programul QUINDOS VDAIFC I – tratează interfeţele
VDAFS;
(b1.1.33) programul QUINDOS DMIS I – tratează interfeţele
DMIS;
(b1.1.34) programul QUINDOS VDAIFC II – tratează interfeţele
VDAFS combinate;
(b1.1.35) programul QUINDOS DMIS II – tratează interfeţele
DMIS combinate;

(b1.2) utilizarea standardului de măsurare “INCAS”, standard ce


cuprinde “logica multitratament”:
(b1.2.1) programul 3D Micromăsurare;
(b1.2.2) programul Micro – MS şi Xcel;

(b1.3) utilizarea standardului de măsurare “TUTOR”;


(b1.4) utilizarea standardului de măsurare “MASTER PLUS”;
(b1.5) utilizarea standardului de măsurare “FORM”;
(b1.6) utilizarea programului SURFPAK - SV;
(b1.7) utilizarea programului FORMPAK - SV;
(b1.8) utilizarea programului CAEMMEMS;
(b1.9) utilizarea programului SIMODE;
(b1.10) utilizarea programului SOLID;
(b1.11) utilizarea programului LIMES;
(b1.12) utilizarea programului LIDES;
(b1.13) utilizarea programului COSMOS-2D/3D;
(b1.14) utilizarea programului SPICE;
(b1.15) utilizarea programului FEM;
(b1.16) utilizarea programului ANSYS;
(b1.17) utilizarea programului NASTRAN;
(b1.18) utilizarea programului ABAQUS;
(b1.19) utilizarea programului METROLOG.

28
1.6. STRUCTURAREA INGINERIEI INSTRUMENTAŢIEI
INTELIGENTE ŞI INFORMAŢIONALE

Structurarea ingineriei instrumentaţiei inteligente şi informaţionale


se realizează în funcţie de condiţiile impuse fabricaţiei integrate şi / sau
flexibile, în funcţie de generaţiile noi ale microsenzoricii şi microactuatorilor,
în funcţie de nivelul funcţiilor de măsurare / verificare şi control, în funcţie de
gradul de automatizare şi informatizare precum şi în funcţie de gradul
acurateţii şi rezoluţiei utilizate în exprimarea tehnico-metrologică.
Structurarea ingineriei instrumentaţiei se realizează şi în funcţie de
gradul de complexitate, de complementaritate şi de integrabilitate,
conceptual, industrial şi calitativ.
Structura Ingineriei Instrumentaţiei, este evolutivă / generativă /
senzorială / cuprinzătoare a realităţii, ce caracterizează viziuni / perspective
şi decizii.
Ingineria Instrumentaţiei Digitale şi informaţionale este regăsită în
procese, în producţie, în control, în comunicare cu mediul, în învăţare şi
în acumulare de experienţă la nivel uman şi are performanţă prin
eficacitate, prin efectivitate, prin variabilitate şi adaptabilitate, prin
fiabilitate / dependabilitate şi trasabilitate şi prin strategia deciziilor.
Structurarea rolului ingineriei instrumentaţiei în funcţie de realitate,
mediu şi decizie, face ca ingineria instrumentaţiei să fie construită, fie în
soluţii mecatronice / micromecatronice / nanomecatronice, în soluţii, fie în
soluţii integronice / microintegronice / nanointegronice, fie în soluţii
mixmecatronice / mixintegronice şi / sau mixnanomecatronice /
mixnanointegronice.
Din punct de vedere hardware, ingineria instrumentaţiei se distinge
prin modelare şi construcţie, prin continuitate şi discontinuitate în
abordare, prin concepte de timp şi prin concepte de mărime (ca valoare) şi
prin funcţionalitate sincronă şi / sau asincronă.
Din punct de vedere software, ingineria instrumentaţiei se reprezintă
prin ansambluri de concepte, de metode, de tehnici şi de metodologii,
care formează “nucleul unui comportament raţional sau inteligent” şi tinde
să reprezinte “imaginea modului uman de a răspunde la diverse situaţii
prin raţionament şi gândire”.
De aceea, ingineria instrumentaţiei inteligente şi informaţionale,
constă să se realizeze tehnic “corespondentului procesului uman de
rezolvare a problemelor de diverse tipuri – comandă, control, vizualizare,
supervizare, etc.” fapt pentru care “formalizarea logică şi matematică”
capătă un rol central şi determinant, în constituirea “gradului de înţelegere şi
transfer a proceselor de gândire”, privite “ca mijloace de realizare a bazei
de decizie, a proiectării acţiunilor”, conform scopurilor şi obiectivelor avute.
Ingineria Instrumentaţiei Inteligente şi Informaţionale, lucrează în
fapt, prin datele ce integrează suma tuturor informaţiilor, prin cerinţele “de

29
transformare şi de transfer”, pe bază “de raţionament şi de calcule”, a
unei situaţii sau a unui ansamblu de situaţii iniţiale într-o situaţie sau
configuraţie finală, prin algoritmul succesiunii operaţiilor precise şi
gruparea problemelor pentru creşterea gradului de generalitate al
aplicabilităţii (algoritmilor), caracterizat la rândul său prin generalitate,
finitudine şi globalitate, prin limbajul asociat transmiterii de informaţie, fie el
limbaj natural, fie el limbaj artificial, prin programul ansamblului de
instrucţiuni, descriptor de probleme pentru rezolvarea lor, prin intermediul
unei maşini reale sau virtuale şi integrator al cerinţelor impuse, prin
capacitatea de expresie, prin accesibilitatea informaţiilor la nivelul tehnic şi
prin capacitatea de înţelegere umană.
De multe ori, ingineria instrumentaţiei inteligente şi informaţionale,
are ca mediu de lucru, o parte a lumii reale şi o parte a lumii virtuale,
ţinând cont de construcţia imaginii, de simularea imaginilor, de imaginaţia
creării unor părţi de lume, de imersia capacităţii şi interactivităţii, etc.

1.7. CONSIDERAŢII GENERALE CU PRIVIRE LA


FENOMENUL DE DIFRACŢIE A LUMINII

La trecerea luminii pe lângă un obstacol (fir, muchie, fantă, orificiu) are


loc o deviaţie a undelor de la direcţia iniţială, adică apare fenomenul de
difracţie. Când fanta sau orificiul se îngustează, muchiile nu mai pot fi
observate clar pe un ecran situat după elementul obstacol; în locul umbrelor
apar tablouri de interferenţă care iau naştere prin interferenţa undelor de
aceeaşi fază ce izvorăsc din sursele secundare, adică din muchiile fantei care,
conform principiului lui Huygens – Fresnel, devin surse secundare de emisie şi
pot interfera. După cum fasciculul incident pe elementul obstacol menţionat
este divergent sau paralel, se deosebesc difracţia Fresnel şi respectiv
difracţia Fraunhofer.
Difracţia Fraunhofer (fig. 1) la o fantă este:

Maximul de ordinul 2 (k=2)


Maximul de ordinul 1 (k=1)

Maximul de ordinul 0 (k=0)


 πd 
d 2 sin 2  sin α 
Iα =  λ 
2
 πd 
 sin α 
 λ 

30
Fig. 1

La difracţia Fraunhofer se obţin distribuţiile amplitudinii şi intensităţii


în dependenţă de unghiul de difracţie α.
2
 πd   πd 
I α = d 2 sin 2  sin α   sin α  ; (1)
 λ   λ 

Intensităţile au valori maxime pentru k = 0, 1, 2, ... din:

sin α k = ( 2k + 1) λ 2d ;
(2)

Distanţa dintre două minime consecutive este λ / d , iar lăţimea


maximului central este 2λ / d .
Dacă există două fante situate la distanţa s (constanta reţelei), apar
minime la distanţa λ / s < λ / d . În maximul central cu lăţimea 2λ / d se află un
număr ( 2λ / d ) ( λ / s ) = 2s / d de minime.
Prin mărirea numărului de fante maximul principal devine deosebit de
intens şi foarte îngust.
La fascicule incidente paralele şi înclinate cu unghiul α0 pe o reţea
plană, care funcţionează prin transmisie şi are constanta s, iau naştere
maxime de interferenţă în planul focal imagine al unui sistem optic convergent
S atunci când diferenţa drumurilor optice ∆ 1 = s sin α şi ∆ 2 = s sin α 0 este un
multiplu de λ , adică când cele două vibraţii sunt în fază.

∆ = ∆ 1 − ∆ 2 = s ( sinα − sinα 0 ) = ± kλ ; (3)

Dacă se notează cu N = 1/ s numărul de paşi pe unitatea de lungime,


se poate scrie:

sin α = sin α 0 ± kNλ sau sin i ' = sin i ± kN λ ; (4)

unde:
α0 = i = unghiul de incidenţă;
α = i’ = unghiul de dufracţie;
Maximele corespunzătoare acestor direcţii sunt maxime principale.
Pentru k = 0 se obţine banda de ordin zero în F0' şi sin α = sin α 0 ;
sin i ' ≤ sin i .
La incidenţă normală i’ = i = 0 rezultă maximul central corespunzător

31
imaginii geometrice sursei (fig. 2).
Privind formarea spectrelor de difracţie Fraunhofer la reţele şi dacă
fasciculul incident pe reţea este policromatic, atunci în planul focal imagine al
sistemului S, ia naştere o serie de imagini ale fantei corespunzător diferitelor
unghiuri de difracţie,

sin i ' = sin i + kN λ (5)

Material transparent
Planul
focal
imagine

Opac
L = HM’ = s sin i Apar. max. de
L’ = H’M’ = s sin i’ intensitate pentru
Δ = L’ – L = s(sin i’ – sin i) sin i’ = sin i ± kNλ
Fig. 2

Pentru k = 0, acestea se suprapun şi se formează o imagine centrală


albă în F’0; de-o parte şi de alta se juxtapun imaginile de difracţie ale fantelor
formate de diferite radiaţii pentru k = 1, k = 2 etc. Un astfel de spectru este un
spectru pur.

1.8. REŢELE INCREMENTALE

Reţelele incrementale se folosesc în construcţia mijloacelor


fotoelectrice de măsurare a deplasărilor liniare şi unghiulare precum şi a
altor mărimi fizice legate matematic de aceste deplasări. Ele se execută
avantajos prin procedee fotolitografice şi cu instalaţii interferenţiale
(halografice).
Reţelele incrementale au frecvenţa spaţială R între 40 şi 250 linii/mm
şi pot fi iluminate DIA sau EPI, adică pot fi de transmisie ori de reflexie şi pot
influenţa fie amplitudinea, fie faza undei incidente.
După formă, reţelele pot fi: liniare, radiale, circulare, zone Fresnel

32
ori de alte forme. Reţelele care modifică amplitudinea se mai numesc şi
„reţele Ronchi”. Reţelele liniare executate prin copiere se mai numesc şi
Merton. O reţea incrementală conţine acelaşi număr de spaţii egale,
transparente şi opace ori reflectante şi absorbante. Două spaţii consecutive
formează „pasul (constanta) reţelei” în mm, iar inversul pasului constituie
„frecvenţa spaţială” în număr de linii/mm. Frecvenţa spaţială la reţele
unghiulare se determină luând în considerare diametrul mediu al coroanei
divizate.
În construcţia mijloacelor de măsurare se folosesc însă şi reţele de
difracţie (reţele cu frecvenţă mare) unde fenomenul nu poate fi neglijat.
În următoarea figură (fig. 3), este reprezentat un sistem fotoelectric
pentru măsurare cu reţeaua Rm, iluminată DIA de lampa L şi condensorul K,
este interpolată de un vernier Rv prevăzut cu patru grupe de reţele, fiecare
fiind defazată faţă de precedenta cu ϕ = 90 ° , respectiv cu un sfert de pas. În
afară de aceasta, rigla R este prevăzută cu o reţea de referinţă R 0 situată la
distanţe neegale, iar Rv conţine o fereastră de palpare inferioară.
După reţeaua Rv se află situat sistemul de captare a intensităţii
luminoase alcătuit din 5 fotoelemente cu Si şi electronica de prelucrare a
semnalelor.

33
Fig. 3. Reţeaua incrementală liniară:
a – modul de citire cu fotoelemente din Si;
b – schema bloc şi diagrama semnalelor
Cele 4 fotoelemente E11, E12 şi E21, E22 dau tensiunile U11, U12 şi U21, U22
astfel:
U11 = K e + ae sinα 
U12 = K e + ae sin( α + 180° ) 

 (6)
U 21 = K e + ae sin( α + 90° ) 
U 22 = K e + ae sin[ ( α + 90° ) + 180° ] 
Aşadar, U12 este în contrafază cu U11 şi U22 în contrafază cu U21. Prin
conectare antiparalelă semnalele perechilor de elemente se suprapun astfel
încât semnalele rezultate sunt Ue1 = U11 – U12 şi respectiv Ue2 = U21 – U22.

34
Făcând diferenţele, constanta Ke se reduce şi, deoarece,
sin (α + 180 °) = − sin α , rezultăU e1 = 2ae sin α şi U e 2 = 2a e sin(α + 90° ) .
Aceste semnale Ue1 şi Ue2 sunt transformate în semnale dreptunghiulare Ua1 şi
Ua2. În capul de palpare, iau naştere şi semnalele inverse U a1 şi U a 2 . Când
Ua1 trece din starea «0» în starea «1», trece semnalul U a1 din starea «1» în
starea «0». Când Ua1 trece din starea «1» în starea «0», trece U a1 din starea
«0» în starea «1». Acest proces are loc şi pentru Ua2, U a 2 . Deoarece între
U a1 şi Ua1 există un defazaj de 180°, se vorbeşte de semnale de ieşire
inverse.
Interpolarea se face prin producerea unui impuls la fiecare muchie a
dreptunghiului.

1.9. TRADUCTOARE INCREMENTALE

La proiectarea unui traductor fotoelectric incremental trebuie rezolvate


următoarele probleme esenţiale:
• cuantizarea mărimii de măsurat, încorporată într-o măsură;
• realizarea unor semnale electrice corespunzătoare poziţiei
măsurii;
• numărarea şi discriminarea sensului de deplasare a franjelor.

1.9.1. Cuantizarea mărimii de măsurat

Cel mai simplu element constructiv, cu ajutorul căruia se poate realiza


o cuantificare a mărimii de măsurat este o măsură realizată în formă de raster
liniar sau circular, respectiv reţea metrologică sau de difracţie, liniară sau
circulară.
Dacă spre exemplu se urmăreşte măsurarea lungimii s pe o riglă
raster, atunci trebuie ca la deplasarea liniei de palpare din punctul A în
punctul B să se numere elementele de drum străbătute şi se obţine lungimea
s ca multiplu de elemente de drum (vezi figura 4).

Măsurarea unei lungimi


prin metoda incrementală
35
Fig. 4

Reprezentarea riglelor raster este determinată prin metoda palpării,


adică prin producerea semnalelor electrice.

1.9.2. Realizarea semnalelor electrice corespunzătoare


cuantelor

Semnalele electrice se obţin fie prin contact electric, fie prin


captarea capacitivă, inductivă sau optică. Palparea prin contact se face, de
exemplu, cu perii.
Aceasta se caracterizează prin simplitate, dar prezintă neajunsul
murdăririi căilor de contact şi atingerii a două căi vecine, fapt care are ca
urmare măsurarea mai multor elemente decât sunt efectiv parcurse. Acest
procedeu se recomandă pentru diviziuni mari şi viteze de palpare mici.
Captările inductivă şi capacitivă au avantajul lipsei contactului şi
deci lipsei uzurii. Utilizarea directă a principiului inducţiei, spre exemplu prin
palparea unui ancăr magnetic cu mai mulţi poli la măsurarea rotatorică este
imposibilă, datorită dependenţei amplitudinii semnalului de ieşire de viteză.
Prin utilizarea frecvenţei purtătoare se poate ocoli acest obstacol. Aici cuplajul
dintre capul de palpare şi riglă se modifică în aşa fel încât rezultă o modulare
a frecvenţei purtătoare corespunzătoare scării rasterului. Această frecvenţă,
trebuie să fie mult superioară celei mai înalte frecvenţe modulate care apare
pentru ca să poată fi filtrată şi rezultatul numărării să nu fie influenţat.
Deosebit de avantajoase pentru palparea rasterelor sunt generatoarele
Wall, deoarece ele dau o tensiune proporţională fluxului magnetic.
Tuturor procedeelor cu palpare electrostatică sau electromagnetică
le este comun neajunsul că amplitudinea semnalului scade cu micşorarea
constantei (pasului) rasterului. La diviziuni mai mici de 0,1 mm semnalele de
abia mai pot fi evaluate. Pentru diviziuni mai fine se folosesc rastere optice pe
suport de sticlă. Problema constă aici în realizarea câmpurilor opace şi
transparente nete şi curate. Raportul dintre lăţimile acestor elemente trebuie
să fie pe cât posibil 1:1.
Un raster cu diviziunea de 10 µ m poate fi realizat fotomecanic prin
copierea (multiplicarea) unui original.
Prin această metodă se obţin fante cu lăţimi de 0,1 ... 1 µ m, de cele
mai multe ori ca strat metalic foarte rezistent la uzură. Copiile sunt foarte
precise şi arată excepţionalele rectilinităţi ale muchiilor.

1.9.3. Poziţionarea optică a rasterelor

36
Mijlocul de poziţionare a unui raster are sarcina de a produce un
semnal electric de ieşire care să ia numai două stări discrete: „0” şi „1”.
Schema următoare (fig. 5) este a unui traductor fotoelectric. Aceasta
constă dintr-o sursă S, un condensor K pentru producerea unui fascicul
paralel, a fantă F şi un convertor fotoelectric, care este un fotoreceptor
(fotodiodă).

Principiul palpării fotoelectrice a unei rigle raster

Fig. 5

Dacă, pentru palpare, se foloseşte numai o fantă, şi se face ipoteza că


diviziunea este mult mai mare decât lungimea de undă a luminii, rezultă aliura
fluxului luminos funcţie de deplasarea x a riglei raster palpată optic, (vezi fig.
6).

37
Fig. 6

Curba (a) arată aliura ideală a fluxului luminos funcţie de deplasarea x


a rasterului. Dacă iluminarea fantei are valoarea E0, atunci la o lăţime δ şi la
o lungime l a fantei, rezultă fluxul luminos φ = E 0 ⋅ l ⋅ x , până la o valoare de
vârf, φ = E 0 ⋅ l ⋅ δ .
Panta semnalului este dată de ecuaţia tg α = E 0 l − φ δ . Amplitudinea
maximă se obţine la o lăţime a fantei δ =T 2 . Aliura curbei este
triunghiulară, conform curbei (b).
Prin micşorarea lăţimii fantei se obţine mai întâi numai scăderea

38
semnalului.
La o iluminare dată se păstrează panta α a aliurii semnalului: se
obţine aliura trapezoidală după curba (c). Dacă se doreşte obţinerea
amplitudinii semnalului, atunci la micşorarea lăţimii fantei, trebuie mărită
iluminarea în acelaşi raport [curba (d)].
O altă posibilitate de ridicare, respectiv de obţinere a amplitudinii
semnalului, constă în utilizarea unui raster de palpare alcătuit din mai multe
fante situate la distanţa T. La n fante se obţine fluxul luminos total, φ = E 0 l nδ
.
Pentru palpare, uneori, stă la dispoziţie doar o suprafaţă limitată, dată
prin sistemul de iluminare sau prin suprafaţa fotosensibilă a convertorului
electric. Dacă numărul de fante de palpare care se cuprind în suprafaţa de
palpare este mare, atunci fluxul luminos este φ = E 0 Aδ / T .
La palparea unei rigle raster (reţea măsură) Rm cu diviziuni mici, cu
ajutorul unui raster (reţele) de palpare, la o iluminare şi suprafaţă de palpare
dată, fluxul luminos depinde numai de raportul δ / T . Curbele reprezentate
devin rotunjite la diviziuni mici, din cauza difuziei precum şi prin efectul de
interferenţă şi difracţie.
La evaluarea semnalelor luminoase se folosesc în prezent fotodiode
cu mare sensibilitate la dimensiuni mici. Curentul emis de fotodiode este
amplificat într-un amplificator de curent continuu.
Prin mărirea randamentului poate fi mărită sensibilitatea, dar aceasta
este limitată de curentul de întuneric al fotodiodei. Deoarece acest curent
depinde de temperatură, este necesar ca raportul dintre curenţii de întuneric şi
luminozitate să nu se aleagă prea mic. Cu rastere nu se poate realiza o aliură
ideală a fluxului luminos.
Deoarece trecerea de la semnalul „0” la semnalul „1” este continuă,
este necesar ca înainte de prelucrarea digitală a semnalului să se introducă o
treaptă de basculare care să dea numai semnale „0” sau „1” şi la aliura
continuă a semnalului de intrare. Aşadar, numai prin elementul basculant
semnalul devine „binar”.
Prin indicarea abaterilor dintre aliura efectivă şi cea ideală a fluxului
luminos, caracteristica amplificatorului de tensiune continuă şi precizia de
comutare a circuitului poartă, rezultă o abatere de poziţie a saltului semnalului
electric de trecere în raport cu linia de palpare a unui element raster la
următorul. Linia de palpare este situată simetric peste suprafaţa de palpare.
Deoarece abaterea de poziţie a saltului semnalului la trecerea sa de la
semnalul „0” la semnalul „1”, datorită histerezisului circuitului, poate fi mai
mare sau mai mică decât la saltul semnalului de la „1” la „0”, abaterea de
poziţie maximă posibilă se defineşte ca eroare de palpare εmax (vezi fig. 7).
Pentru a se menţine mică influenţa elementelor electrice de comutare asupra
preciziei de palpare este de dorit o pantă cât se poate de mare a flancului
aliurii fluxului luminos.

39
Eroarea de palpare maximă admisibilă la rasterele palpate simplu
este ε max = r 2 .

Fig. 7

1.9.4. Numărarea şi discriminarea sensului de deplasare a


franjelor

(a) Numărarea franjelor

În cazul în care se folosesc reţele cu frecvenţă spaţială mare se poate


utiliza iluminarea paralelă pentru care apare difracţia de tip Fraunhofer (fig.
8a).
Se recomandă iluminarea cu fascicule paralele oblice, pentru ca
fotoreceptorul situat reflex-simetric faţă de reţea să capteze (să numere)
franjele de ordinul de difracţie zero. În acest mod rezultatul măsurătorii nu
depinde de variaţia distanţei t ≈ 0,01 mm dintre reţele.
La difracţia Fresnel (fig. 8b) iau naştere imagini succesive ale reţelei
Rm paralele cu reţeaua. Se recomandă ca reţeaua Rv să fie situată paralel cu
reţeaua Rm în planul primei imagini R’m, situată la distanţa t = a 2 λ . În cazul
reţelelor de fază, t = ( n − 1 2) ⋅ a 2 λ , unde n este număr întreg mic, iar în cazul
reţelelor de amplitudine, t = n a 2 λ . Cum însă planele imaginilor Fresnel sunt
aproape de reţea, se recomandă t = ( n − 0,1) ⋅ a 2 λ . Distanţa t optimă se
ajustează urmărind contrastul maxim.

40
Fig. 8

(b) Discriminarea sensului deplasării franjelor

Discriminarea sensului se poate efectua cu 2 sau cu 4


fotoreceptoare astfel situate încât semnalele captate să fie defazate în
quadratură (fig. 9).

Fig. 9

Fiecare fotoreceptor produce un semnal defazat în avans cu π 2 faţă


de cel precedent. Conectarea acestora (fig. 9b) permite obţinerea a doi curenţi
alternativi defazaţi cu π 2 , adică sin/cos. În figura 10.a se observă cum fluxul
luminos îşi modifică faza la deplasarea reţelelor, căzând succesiv pe cele 4
fotoreceptoare. Se înţelege că reţeaua vernier Rv trebuie să fie realizată
numai în zona fotoreceptoare.

41
În cazul măsurării incrementale (fig. 10.b) când reţelele au frecvenţele
egale şi sunt paralele reţeaua vernier Rv conţine patru zone identice, dar
deplasate cu d/4 una faţă de cealaltă.

Fig. 10

În cazul în care interfranja d este prea mică şi fotoreceptoarele nu pot


fi introduse în acest interval se pot utiliza soluţiile din fig. 11, care conţin fibre
din sticlă şi prisme dispuse convenabil.

Fig. 11

1.10.PRELUCRAREA SEMNALULUI LA METODA


INCREMENTALĂ

42
Frecvenţa impulsurilor date de fotoreceptor rezultă din viteza relativă
dintre rasterul palpator Rp şi rasterul măsură Rm. La mişcarea translatorică
trebuie să se ia în considerare viteze până la 10 m/min. La o deplasare de
10 µ m se obţine o frecvenţă a impulsurilor de 16,6 KHz. La măsurarea
unghiulară cu pasul de un minut se obţine la o rotaţie pe secundă o frecvenţă
de 21,6 KHz. Un minut corespunde, la o rază de circa 70 mm, unui increment
de 10 µ m. Numărătorul impulsurilor trebuie să fie adaptat acestei frecvenţe.
La determinarea poziţiei relative trebuie (să fie adaptat acestei
frecvenţe) stabilit sensul mişcării. Acesta poate avea loc cu două fante de
palpare deplasate una faţă de cealaltă cu 1/4 din pasul reţelei, pentru a se
obţine două tensiuni dreptunghiulare defazate electric cu 90°. Dacă se
conectează la ieşirile V şi R câte un numărător înainte şi înapoi se obţine
poziţia riglei măsură (fig. 12).

Fig. 12

1.10.1. Prelucrarea semnalelor date de fotoreceptoare

(1) metoda figurilor lui Lissajours. Cele două semnale sin şi cos
sunt introduse la bornele x şi y ale unui osciloscop; când amplitudinile şi
frecvenţele sunt egale, figura Lissajours este un cerc; sensul de rotaţie a
spotului corespunde cu sensul de deplasare a reţelei mobile; când spotul se
roteşte cu 2π rad, reţeaua se deplasează cu un pas, această deplasare poate
fi interpolată;
(2) metoda undei auxiliare. Fie cele două semnale sin θ şi cos θ
2πx
furnizate de sistemul de fotoreceptoare, unde θ = , x este deplasarea
a
reţelei mobile, iar a pasul reţelelor. Aceste două unde se amplifică cu sin ϕ şi
cos ϕ , unde ϕ este unghiul de fază. Semnalele rezultate se scad şi se
obţine sin (θ −ϕ) . Când acest semnal trece prin zero rezultă θ = ϕ .
Cunoscând unghiul ϕ, se obţine θ .

43
Fie sistemul de reţele din figura 13 cu fotoreceptoarele 1÷6.

Fig. 13

π
Fotoreceptoarele 1÷4 din poziţia superioară sunt defazate cu ,
2
adică deplasate cu d/4, iar fotoreceptoarele 5 şi 6 de pe pista inferioară sunt
iluminate prin ferestrele transparente ale reţelei vernier Rv.
Fotoreceptoarele 1, 3 şi 5 sunt astfel conectate încât orice semnal
eroare rezidual este anulat de semnalul emis de receptorul 5. La fel sunt
conectate şi fotoreceptoarele 2, 4 şi 6.
R7 şi R8 sunt ramurile sin şi cos ale unui potenţiometru; mufele
centrale ale acestora sunt conectate una cu alta şi contactele lor sunt
conectate la galvanometrul G de 50Ω şuntat la 450Ω . Dublul amplitudinii
semnalului de ieşire al fiecărei ramuri este 0,25% din semnalul de intrare (vezi
figura 14).

Fig. 14

Pentru interpolare se impun următoarele condiţii:


• semnalele aplicate potenţiometrului să varieze sinusoidal cu
deplasarea reţelei divizoare cu o perioadă corespunzătoare
deplasării cu un pas;

44
• semnalele să fie egale în amplitudine şi defazate cu π /2;
• semnalele sin şi cos să fie proporţionale cu sinϕ şi cosϕ , ϕ
fiind poziţia unghiulară a rotorului potenţiometrului.
Pentru satisfacerea acestor condiţii, sistemul trebuie ajustat astfel: - se
ajustează dispozitivul de iluminare astfel ca fasciculul luminos să fie normal pe
reţele; - axa filamentului să fie paralelă cu liniile reţelelor (la franje
longitudinale); - se ajustează distanţa t.
Quadratura de fază se obţine astfel:
π
• se realizează defazajul ϕ = ;
4
• se iluminează fotoreceptoarele 1÷4 şi se deplasează reţeaua
comparând deviaţia galvanometrului cu valoarea observată
când S8 şi S9 sunt inversate;
• eventualele diferenţe de fază pot fi eliminate prin deplasarea
axială a lămpii deoarece convergenţa sau divergenţa
fasciculului care cade pe reţea schimbă imaginea reţelei vernier
şi se schimbă fazele fotoreceptoarelor.
(3) Metoda trecerii prin zero. Când semnalul sin/cos atinge valoarea
zero se comandă un circuit basculant bistabil care îşi schimbă poziţia. În acest
mod se obţin semnale digitale U1 şi U2, a căror prelucrare logică permite
divizări cu 2, 4 şi 8 precum şi determinarea sensului (vezi fig. 15).

Fig. 15

În următoarea figură 16a se prezintă modul de divizare cu 2 şi şi


discriminarea sensului de mişcare a reţelei mobile Rm, folosind cele două
semnale de intrare sinusoidale. În fig. 16.b se arată schimbarea sensului
funcţiei sinus în dependenţă de sensul de mişcare şi invarianţa semnului
funcţiei cos.
O divizare superioară este posibilă prin utilizarea punctelor de
intersecţie ale curbelor sin şi cos (fig. 16.c).

45
Fig. 16

O altă schemă care materializează metoda trecerii prin zero este


redată în următoarea figură (17). Semnalele de intrare sunt sinϕ /cosϕ ,
furnizate de fotoreceptoare.
Circuitele 3 şi 4 determină valoarea medie a fiecărui semnal de intrare.
Valorile medii împreună cu cele instantanee intră în amplificatoarele
diferenţiale 1 şi 2 care produc semnale de măsurare cu componentele
continue nule. Pentru stabilirea valorii medii a semnalului sinϕ , se utilizează
semnalul cosϕ în circuitul 3, după ce trece prin circuitul 2, pentru ca trecerea
sa prin zero să fie bine definită; apoi semnalul trece prin circuitul 6 de limitare
a amplitudinii şi respectiv prin circuitul 8 de tip flip-flop. Circuitul 8 intră în
funcţiune la trecerea semnalului cosϕ prin zero şi produce un impuls ce
declanşează circuitul 3 care stabileşte valoarea medie a semnalului sinϕ ,
utilizând valoarea sa extremă (pentru cosϕ = 0 → sinϕ = max sau min).

46
Circuitele 5 şi 7 sunt similare cu circuitele 6 şi 8. Dacă semnalele emise de 5
şi 6 se transmit numărătorului 10, care le adună şi numără, trecerea prin zero
a amplitudinilor cu trecerea prin zero a fiecărui semnal în parte, se obţine o
divizare cu 2. Încă o divizare cu 2 se obţine dacă se iau în considerare şi
punctele de intersecţie ale undelor sinϕ şi cosϕ .
O rezoluţie superioară se obţine dacă semnalele de la circuitele
anterioare se introduc în interpolatorul 9. Înmagazinarea are loc în 10 şi
afişarea în 11.
Se observă că perioada 2π este divizată cu 8.

Fig. 17

1.11. EXEMPLE DE TRADUCTOARE FOTOELECTRICE

1.11.1. Traductorul fotoelectric incremental de tip J.


Heidenhain

Traductorul este constituit din sursa luminoasă S, condensorul K,


reţeaua măsură de transmisie sau de reflexie Rm, reţeaua palpatoare Rp,
sistemul optic O şi fotoreceptoarele FR. Acest traductor împreună cu unitatea
electronică UE de prelucrare şi afişare digitală a poziţiei măsurii Rm formează
sistemul fotoelectric incremental liniar (LID 2/92.22) fabricat de firma
Heidenhain.
Reţeaua măsură Rm pentru iluminarea DIA este realizată pe o lamă din
sticlă (fig. 18.a), iar cea pentru iluminarea EPI este materializată pe o bandă
din (fig. 18.b). De regulă, elementele reflectante sunt din aur.
Rigla palpatoare Rp este o lamă plan-paralelă din sticlă optică
prevăzută cu patru reţele de transmisie, al căror pas d este egal cu cel al

47
reţelei măsură Rm. Fiecare reţea este deplasată faţă de precedenta cu 1/4 din
pasul d, adică reţelele sunt defazate cu 90° una faţă de cealaltă (fig. 18.c).
Fiecărei reţele îi corespunde un fotoreceptor care transformă semnalele
luminoase în semnale electrice.

Fig. 18

Cele patru fotoreceptoare sunt conectate în defazaj astfel: FR21 este


defazat cu 90° faţă de FR 11 , FR 12 şi FR 22 sunt defazate respectiv cu 180°
faţă de primele două.

48
Cele patru fotoelemente dau tensiunile:
U 11 = K e + ae sinα
U 12 = K e + ae sin( α + 180° )
U 21 = K e + ae sin( α + 90° )
U 22 = K e + ae sin( α + 90° + 180° )
Semnalele defazate cu 180° se numesc semnale opuse: U12 cu U11 şi
U22 cu U21. Prin legarea „antiparalel” a elementelor FR11 şi FR12, respectiv
FR21 şi FR22, se suprapun semnalele diferenţă Ue1 = U11 – U12 şi respectiv
Ue2 = U21 – U22. Prin formarea diferenţelor, se reduc constantele Ke şi,
deoarece, sin (α + 180 °) = − sin α , se obţine U e1 = 2ae sin α şi
U e 2 = 2ae sin(α + 90° ) .
Aceste semnale sunt transformate în semnale dreptunghiulare Ua1 şi
Ua2 de un transformator de impulsuri montat în capul de palpare unde
declanşarea prin impuls are loc la trecerea prin zero.
Reţeaua măsură Rm nu este palpată printr-o singură fantă, ci printr-un
număr foarte mare. În acest fel se măreşte fluxul luminos ce cade pe
fotoelement şi prin formarea mediei fantelor creşte precizia de măsurare.
La semnalele dreptunghiulare Ua1 şi Ua2 defazate cu 90°, se formează
semnalele inverse U a1 şi U a2 . Când semnalul Ua1 trece din starea „0” în
starea „1”, trece semnalul U a1 din starea „1” în starea „0”; dacă Ua1 trece din
starea „1” în starea „0”, trece U a1 din starea „0” în starea „1”. Acelaşi lucru
se întâmplă cu Ua2 şi U a2 . Deoarece Ua1 este defazat cu 180° faţă de U a1 şi
U a2 cu 180° faţă de Ua2, se vorbeşte de „semnale de ieşire inverse”.
Semnalele inverse U a1 şi U a2 servesc şi pentru anihilarea
impulsurilor perturbatoare, deoarece între capul de palpare şi numărător nu
pot fi transmise decât semnale care au inversele lor.
La fiecare muchie a semnalului dreptunghiular se obţine un impuls şi
deci se realizează o multiplicare cu 4. Toleranţa pentru defazajul de 90°
pentru ambele semnale dreptunghiulare este de ±20°. Frecvenţa maximă de
palpare este 120 kHz. Această frecvenţă corespunde la o viteză de palpare de
120 m/min dacă pasul reţelei este d = 0,04 mm.
Acest traductor incremental are rigla măsură Rm prevăzută cu o pistă
suplimentară Ro, numită pistă absolută sau de zero care palpată de o reţea
suplimentară pe lama palpatoare Rp, care serveşte la reproducerea poziţiei de
referinţă după întreruperea lucrului.
Rigla palpatoare Rp se află situată la o distanţă de 0,15±0,1 mm faţă
de reţeaua Rm.
1.11.2. Traductorul fotoelectric Phocosin

Traductorul Phocosin (fig. 19), fabricat de firma Carl Zeiss –


Oberkochen este constituit din sursa S, (lumina se transmite printr-un

49
conductor din fibre optice), condensorul K, rigla măsură Rm, rigla palpatoare
Rp, colectorul C şi fotoreceptorul FR.

Fig. 19

Cele două rigle Rm şi Rp conţin reţele cu aceeaşi constantă. Rigla


palpatoare este prevăzută cu două reţele A şi B, de aceeaşi constantă d, dar
deplasate cu d/4 pentru ca semnalele defazate cu 90° să permită
discriminarea sensului mişcării riglei Rm faţă de rigla Rp. Fotoreceptorul de
referinţă FR0 reglează fluxul luminos la aceeaşi valoare atunci când lampa
îmbătrâneşte sau se schimbă.
La deplasarea relativă a celor două reţele Rm şi Rp fluxul luminos ce
străbate reţelele este modulat. Aceste variaţii periodice de flux sunt
transformate de fotoreceptoarele FR în semnale electrice ce urmează să fie
prelucrate şi numărate.
Pentru a se obţine paşi digitali mici, adică pentru realizarea interpolării,
există două căi: (a) micşorarea constantei reţelei şi (b) divizarea electronică a
semnalului de ieşire. Prima soluţie este neeconomică, iar a doua implică o
serie de dificultăţi. În cele ce urmează se arată pe scurt cum au fost înlăturate
dificultăţile de traductorul Phocosin.
Curentul electric, care este o funcţie periodică de deplasare v a reţelei

50
Rm, poate fi exprimat în forma unei serii Fourier:
∞ ∞
J1 = ∑ a1 cos nkv şi J 2 = ∑a 2 cos n ( kv − π / 2)
n =0 n =0
în care k = 2π /w şi w este lungimea perioadei reţelei, n = 0,1,2,...
Cele două semnale defazate cu 90° reprezintă un câmp de rotaţie, la
care unghiul de rotire ϕ =f (v ) . Funcţia f(v) depinde de undele superioare
ale semnalului. Acest câmp de rotire este definit prin funcţiile sin şi cos numai
atunci când toţi coeficienţii din serie sunt nuli în afară de a11 şi a12, care trebuie
să aibă şi valori mari. În acest caz se obţine o dependenţă lineară ϕ = 2πv / w
între ϕ şi v şi la unghiuri de rotire ϕ egale ale câmpului se obţin impulsuri
echidistante pentru lungime. Dacă semnalul are unde superioare nu există
dependenţă liniară între ϕ şi v şi este necesară o liniarizare electronică. Dar
şi în acest caz semnalul este influenţat de numeroşi factori (erorile de pas ale
reţelelor, erorile de ghidare, înclinările şi rotirile celor două rigle). La
dependenţa liniară aceste erori sunt excluse.
Eliminarea undelor superioare are loc parţial prin filtrarea optică a
frecvenţelor în următoarele moduri: (1) prin rotirea cu un unghi θ mic a riglei
Rm faţă de rigla Rp, modulaţia luminii care există normal în formă de frecvenţe
spaţiale (de loc) prin apariţia tabloului de franje moiré şi (2) prin montarea unei
diafragme cu limitare sinusoidală la locul în care apar frecvenţe spaţiale; la
reprezentarea unor astfel de reţele sinusoidale nu apar semnale cu unde
superioare.
Franjele moiré se folosesc aici numai pentru transformarea
frecvenţelor de deplasare în frecvenţe spaţiale, ci nu pentru producerea
fasciculelor defazate.
Pentru anularea coeficienţilor a10 şi a20 nu pot fi utilizate mijloace
optice. De aceea, se produc două semnale defazate cu 180°. Cu cele două
semnale pentru discriminarea sensului, există acum patru semnale, cu
defazajele 0°, 90°, 180° şi 270°.
În scopul evitării variaţiei amplitudinii semnalului prin murdărirea
diferită a riglelor, se produc: toate semnalele în acelaşi câmp de palpare în
următoarele moduri: (1) se lasă o anumită distanţă între riglele Rm şi Rp;
(2) iluminarea sistemului de rigle se face cu o anumită înclinare pentru fiecare
semnal. Acest lucru este posibil, deoarece lumina este difractată pe fiecare
riglă adică de două ori şi razele de acelaşi ordin de difracţie, fiind paralele, pot
interfera. Aşadar, aliura luminozităţii semnalului ia naştere prin interferenţa
luminii difractate de două ori. Dacă acum se iluminează oblic sistemul de
reţele, se schimbă lungimea drumului fiecărui ordin de difracţie dintre cele
două reţele şi odată cu aceasta faza luminii care interferează, adică are loc
modificarea fazei semnalului.
Aşadar, traductorul Phocosin nu are semnale superioare care să
provină din câmpul de palpare şi deci cele două semnale defazate cu 90° nu
sunt influenţate de murdăria celor două reţele, fapt ce permite realizarea unei

51
interpolări precise şi înalte. Se cunosc mai multe metode de interpolare.
Traductorul se foloseşte în construcţia mai multor mijloace de
măsurare a lungimilor şi unghiurilor.

1.11.3. Traductorul pentru măsurarea deplasărilor foarte


mici

Traductorul (fig. 20), este constituit din reţeaua mobilă Rm, situată sub
Rp, dispozitivul de iluminare S-K şi fotoreceptoarele FR1 şi FR2 (fig. 20).

Fig. 20

În timpul deplasării reţelei Rp în raport cu reţeaua Rm are loc modularea


fluxului luminos ce trece prin Rp şi apar franje moiré. Semnalele captate (EPI)
de fotoreceptoare nu variază cu timpul.
Deoarece semnalul optic este continuu, semnalul electric dat de
fotoreceptor este tot continuu, cu amplitudinea variabilă ciclic, dar cele două
traductoare sunt montate astfel încât semnalele electrice continue să fie
defazate cu 90°, adică sin x şi cos x şi apoi sunt convertite în semnale
alternative prin multiplicarea cu o undă purtătoare sinusoidală F(ω t) = sin ω t,

52
adică cu un semnal de referinţă sinusoidal de înaltă frecvenţă (f = 3KHz), emis
de generatorul de impulsuri şi furnizată de contorul de referinţă la două
modulatoare, în care au loc atât multiplicările cât şi convertirile în semnale
alternative.
Semnalul cos x dat de FR2 şi amplificat cu F(ω t) în modulator este
defazat cu 90° (cos x cos ω t) de defazor înainte de reunire cu semnalul dat
de FR1 în amplificatorul A(cos (x-ω t)). După filtrare, un detector de nul
detectează punctele zero şi îi dă forma dreptunghiulară. Semnalul de
măsurare dreptunghiular este comparat în comparatorul de fază cu semnalul
de referinţă F(ω t), a cărui fază se modific ă măsurabil până ce este egală cu
cea a semnalului de măsurare furnizat de mişcarea relativă a reţelelor.

1.11.4. Traductorul fotoelectric incremental IAL-10 (C. Zeiss)

Traductorul incremental IAL-10 (fig. 21) se compune dintr-o riglă


metalică gradată Rm şi dintr-un cap de măsurare Cm care este un sistem optic
ce produce impulsuri electronice.
Rigla metalică este o reţea de reflexie cu constanta d = 80µ m şi
lungimea de 200, 300 sau 500 mm.
Capul de măsurare optic este o unitate de baleiere optică, compusă
dintr-un dispozitiv de iluminare (S, K, Og1, Og2, Ob1, Og3), un sistem optic de
reprezentare telecentrică şi simetric, prisme de deviaţie şi din sistemul de
baleiaj fotoelectric.
Rigla gradată este iluminată EPI de dispozitivul de iluminare
menţionat.
Obiectivul Ob1 formează imaginea reţelei la infinit. Aceasta reprezintă
obiect pentru obiectivul Ob2 care formează imaginea pe reţeaua Rm cu mărirea
transversală β ’ = -1. prin superpoziţia celor două imagini ale riglei cu o
precizie de reproducere desemnată se formează un tablou de franje moiré.
Obiectivele Ob2 şi Ob3 formează imaginea reală a acestei figuri moiré; perioada
corespunde unei deplasări de 40 µ m. Imaginea moiré este baleiată prin două
perechi de fotoreceptoare decalate cu 90° şi dispuse în sensuri opuse.
Pentru asigurarea transmiterii semnalului fără perturbaţii se produce,
în plus, negaţia corespondentă semnalului dreptunghiular. Formatorul de
impulsuri generează patru trenuri de semnale de tip TTL (z1, z1 , z2, z 2 ,
decalate cu 90°).
Evaluarea celor patru semnale şi estimarea defazajului permit
captarea de incremente de 10 µ m în funcţie de direcţie şi, în consecinţă,
reprezentarea comodă numerică în funcţie de numărul de impulsuri
proporţional cu mărimea lineară sau în funcţie de frecvenţa de repartiţie a
impulsurilor proporţionale cu viteza.

53
Fig. 21

1.12.PRINCIPIUL SCANĂRII FOTOELECTICE UTILIZAT LA


TRADUCTOARE

1.12.1. Generalităţi

Cele mai multe traductoare liniare (ex: de tip Haidenhain) operează


după principiul scanării fotoelectrice. Scanarea fotoelectrică a unui etalon
gradat se face fără contact şi în consecinţă nu produce uzură. Această
metodă detectează chiar şi liniile cele mai fine, de câţiva microni şi generează
semnale de ieşire ce au perioade foarte mici.
Cu cât este mai fină distanţa dintre gradaţii cu atât este mai mare
efectul difracţiei în scanarea fotoelectrică.
Tehnica Heidenhain foloseşte două principii de scanare pentru

54
traductoare fotoelectrice de unghi:
• principiul scanării imaginii pentru distanţa între gradaţii de la 10
µm la 40 µm ;
• principiul scanării interferenţiale, pentru gradaţii foarte fine, cu
distanţa între gradaţii mai mică de 4 µm .
Principiul scanării imaginii (fig.1) presupune:
• funcţionarea cu ajutorul unui semnal lumină proiectat: două
scale gradate cu distanţa între gradaţii egală sunt deplasate
una către alta – scala şi reticulul de scanare. Materialul
reticulului de scanare este transparent, pe când gradaţia
etalonului gradat poate fi aplicată pe o suprafaţă transparentă
sau cu reflecţie;
• când lumina paralelă trece peste gradaţii, sunt proiectate
suprafeţe luminoase sau întunecate la anumite intervale;
• grilă index cu aceeaşi distanţă între gradaţii se găseşte în faţa
scalei;
• când două gradaţii se deplasează relativ una faţă de cealaltă,
lumina incidentă este modulată: daca „golurile” sunt aliniate, lumina
trece, dacă linia unei gradaţii coincide cu golul celeilalte, lumina nu
va putea trece;
• fotocelulele transformă aceste variaţii ale intensităţii luminoase în
semnale electrice;
• structura special gradată a reticulului de scanare filtrează lumina
pentru a genera semnale de ieşire sinusoidale.

Fig. 1

Cu cât este mai mică distanţa dintre gradaţii cu atât trebuie să fie mai
strâns tolerat „golul” dintre reticulul de scanare şi scală. Practic, toleranţele de
montare pentru traductoarele care funcţionează pe principiul scanării imaginii,
sunt atinse când distanţa dintre gradaţii este de 10 µm sau mai mare.

55
Spre exemplu traductoarele liniare de tip LIDA, funcţionează conform
cu principiul scanării imaginii.
Senzorul generează patru semnale sinusoidale apropiate (I0o, I90o, I180o
şi I270 ), defazate electric cu 90o unul faţă de celălalt (fig.2).
o

Fig.2

Aceste semnale, la început nu sunt aşezate simetric faţă de linia zero.


Din acest motiv celulele fotovoltaice sunt conectate într-un circuit „împinge-
trage”, producând două semnale de ieşire defazate electric cu 90o I1 şi I2
simetrice cu linia de zero.
Într-o reprezentare xy pe un osciloscop semnalele formează o figură
Lssajous, (fig.3), unde semnalele de ieşire ideale apar ca un inel interior
concentric. Deviaţiile de la forma circulară şi de la poziţie sunt cauzate de
eroarea de poziţionare din cadrul perioadei unui semnal şi, în consecinţă, se
văd în rezultatele măsurătorii. Mărimea cercului, care corespunde amplitudinii
semnalului de ieşire , poate varia între anumite limite fără a influenţa precizia
măsurătorii.

56
Fig.3

Principiul scanării interferenţiale (fig.4), presupune:


• principiul scanării interferenţiale exploatează difracţia şi
interferenţa unei lumini pe o gradaţie fină pentru a produce
semnale utilizate pentru măsurarea deplasării;
• un pas al gradaţiei este folosit ca etalon: linii reflectante de
0,2 µm înălţime sunt aplicate pe o suprafaţă plată reflectantă;
în faţa acesteia se află reticulul de gradare;
• când o undă de lumină trece prin reticulul de scanare, este
defractată în 3 unde parţiale de ordinul –1, 0 şi 1, având
intensitate luminoasă aproximativ egală;
• undele sunt defractate de scală astfel încât cea mai
luminoasă intensitate se va găsi în reflecţia defractată ordinul –
1 sau 1;
• aceste unde parţiale se întâlnesc din nou pe gradaţia
reticulului de scanare unde sunt defractate şi interferează
iarăşi. Aceasta produce 3 unde esenţiale care părăsesc
reticulul de scanare la diferite unghiuri;
• fotocelulele transformă această intensitate luminoasă
alternativă în semnale electrice;
• o deplasare relativă a reticulului de scanare faţă de scală
face ca fronturile de unde difractate să se defazeze: când
gradaţia se deplasează o perioadă, frontul de undă a primului
ordin este deplasat cu o lungime de undă în sens pozitiv, şi
lungimea de undă a ordinului de difracţie –1 este deplasat cu o
lungime de undă în sens negativ. Deoarece cele două unde
interferează una cu alta când există gradaţie, undele sunt
defazate una faţă de cealaltă cu două lungimi de undă.

57
Fig. 4

Traductoarele interferenţiale funcţionează cu distanţe reticulare de 8


µm , 4 µm sau mai mici. Semnalele lor de scanare sunt, în mare măsură,
fără armonici şi pot fi interpolate cu succes. Aceste traductoare sunt, în
consecinţă, special potrivite pentru rezoluţii şi precizii ridicate. Chiar şi aşa,
toleranţele largi de montare permit instalarea într-o gamă largă de aplicaţii.
Spre exemplu traductoarele liniare din familia de produse LIP, LIF şi
PP funcţionează pe principiul măsurării interfernţiale.

1.12.2. Acurateţea măsurării la traductoarele fotoelectrice


liniare

Acurateţea măsurătorilor la traductoarele fotoelectrice liniare este


determinată, în mare parte de:
• calitatea gradaţiilor;
• calitatea scanării;
• calitatea semnalelor procesate electronic;
• eroarea dată de scala căii de ghidare faţă de unitatea de
scanare.

58
Există o diferenţă între eroarea de poziţie dată de unitatea de
parcurgerea unei căi lungi – de exemplu întregul interval de măsurare – şi
aceea dintr-o perioadă a semnalului.
Privind eroarea de poziţie dată de lungimea de măsurare (fig.8),
acurateţea traductoarelor liniare este specificată ca grad de precizie şi definită
astfel:” valorile extreme ale erorii totale de poziţie F se întind – referindu-ne la
valoarea medie – pe oricare un metru de secţiune din lungimea de măsurare
în cadrul gradului de precizie „ ± a”. Definiţia de mai sus a gradului de
precizie se aplică doar pentru scală şi este numită precizia scalei.

Fig. 8

Privind eroarea de poziţie dintr-o perioadă a semnalului (fig.9),


această eroare este determinată de calitatea scanării şi de perioada
semnalului traductorului. În orice poziţie de pe lungimea de măsurare a
traductorului liniar, eroarea nu depăşeşte aprox. ± 1%din perioada
semnalului.
Cu cât perioada semnalului este mai mică cu atât eroarea de poziţie
dintr-o perioadă este mai mică. Este foarte importantă atât pentru precizia de
poziţionare cât şi pentru controlul vitezei.
Toate traductoarele liniare (ex: Heidenhain) sunt inspectate înaintea
livrării, din punct de vedere al preciziei şi bunei funcţionări. Sunt calibrate din
punct de vedere al preciziei în timpul parcurgerii în ambele direcţii.
Numărul poziţiilor de măsurare este selecţionat pentru a determina
foarte exact nu doar eroarea domeniului larg ci şi eroarea de poziţie dintr-o

59
perioadă a semnalului.

Fig. 9

Privind certificatul de inspecţie al traductorului fotoelectric liniar


(fig.10), acesta atestă sistemul de precizie specificat pentru fiecare calibru de
lungime. Standardele de calibrare asigură concordanţa – cerută de ISO
9001 – standardelor naţionale şi internaţionale.
Spre exemplu, pentru traductoarele liniare din seria LIP, PP şi LIDA
1x1, un grafic de calibrare atestă eroarea de poziţie pe întreaga gamă de
măsurare şi, de asemenea, atestă pasul de măsurare şi incertitudinea

60
măsurării faţă de calibrare.
(Graficul de calibrare)

61
Fig. 10
Privind domeniul temperaturilor, pentru traductoarele liniare, se
presupune:
• traductoarele de lungime sunt calibrate la temperatura de
referinţă la 20oC; sistemul de precizie dat este valabil pentru
această temperatură;
• domeniul temperaturii de operare indică limitele temperaturii
ambiente între care traductoarele de lungime funcţionează
corect;
• domeniul temperaturilor de depozitare este de la –20oC la 40oC.
Privind montajul defectuos al traductoarelor fotoelectrice liniare,
acesta poate agrava efectul căii de ghidare asupra preciziei de măsurare.
Pentru a menţine eroarea Abbe rezultantă cât mai mică posibil, scala ar trebui
montată pe masa înaltă a saniei tehnologice. Este important să se asigure ca
montarea suprafeţei să se facă paralel cu calea de ghidare a echipamentului
tehnologic.

1.12.3. Siguranţa traductoarelor liniare fotoelectrice

Traductoarele fotoelectrice liniare sunt optime pentru utilizarea pe


maşini rapide şi precise. În ciuda design-ului mecanic arătat, acestea sunt
extrem de tolerante la contaminare, asigură stabilitate pe termen lung şi sunt
uşor de montat.
Privind sensibilitatea scăzută la contaminare (fig11), atât calitatea
gradaţiei cât şi metoda de scanare sunt responsabile pentru precizia şi
siguranţa în utilizare a traductoarelor liniare.

Fig. 11

62
Traductoarele fotoelectrice liniare (ex: Heidenhain) prezentate,
lucrează cu un câmp unic de scanare. Un singur câmp de scanare este folosit
pentru generarea semnalelor de scanare. Faţă de scanare cu patru câmpuri,
cu scanarea cu câmp unic, contaminarea locală a etalonului gradat (amprente,
acumularea de ulei) influenţează intensitatea luminoasă a componentelor
semnalelor, în măsură egală. Semnalele de ieşire îşi schimbă amplitudinea,
dar nu în offset sau fază. Ele pot fi în continuare interpolate, iar eroarea de
poziţie dintr-o perioadă a semnalului rămâne mică.
Câmpul larg de scanare adiţional reduce sensibilitatea la
contaminare (fig.12), în multe cazuri acesta poate preveni un eşec al
traductorului. Toate acestea sunt clare, în particular pentru LIDA 400şi LIF
400, care în concordanţă cu distanţa reticulară au o suprafaţă de scanare
largă de 14,5 mm2. Chiar şi contaminate cu cerneală, praf PBC, apă sau ulei
cu diametrul de 3 mm, traductoarele continuă să asigure semnale de înaltă
calitate. Eroarea de poziţie rămâne sub limită.

Fig. 12

Privind durabilitatea etalonului gradat, sunt remarcate


următoarele:
• prin natura design-ului, etalonul gradat al traductoarelor liniare
prezentate este supus unui mediu mult mai sever; de aceea
(Heidenhain) se folosesc gradaţii dure realizate în condiţii
speciale;

63
• în procesul DIADUR, structuri dure de crom sunt aplicate pe
scala din sticlă sau oţel;
• în procesul AURODUR se aplică aur pe o scală de oţel pentru a
se realiza o scală cu gradaţii dure de aur.
• În procesul SUPRADUR (fig.13) se aplică un strat transparent
mai întâi peste stratul primar reflectorizant; un strat de crom dur
şi foarte subţire se aplică apoi pentru a se realiza gradaţii 3D
optic; scalele cu gradaţii SUPRADUR s-au dovedit a fi
insensibile la contaminare datorită înălţimii reduse a structurii
care nu lasă loc acumulărilor de praf, murdărie sau apă.

Fig. 13

Privind toleranţele de montare la traductoarele fotoelectrice


liniare, perioadele de semnal foarte mici duc la toleranţe stricte de montare
pentru golurile dintre capul de scanare şi banda cu gradaţii. Acesta este
rezultatul difracţiei cauzate de structurile gradate. Pot duce la atenuarea
semnalului cu 50% la un decalaj de doar ± 0,1 mm. Mulţumită principiului
scanării interferenţiale şi inovativei gradaţii index, în traductoarele cu principiul
măsurării imaginii a devenit posibilă montarea cu toleranţe largi în ciuda
perioadelor mici ale semnalului.
Toleranţele de montare au o mică influenţă asupra semnalelor de
ieşire. În particular, toleranţa la decalaj dintre scală şi capul de citire cauzează
schimbări neglijabile ale amplitudinii semnalului. Acest comportament este
substanţial responsabil pentru încrederea în utilizare a traductoarelor
fotoelectrice liniare prezentate.

64
Fig. 14

Cele două diagrame ilustrează corelaţia dintre decalajul scanării şi


amplitudinea semnalului pentru traductoarele liniare (LIDA 400 şi LIF 400).

1.12.4. Tipuri de design mecanic şi montaj la traductoarele


liniare

Privind scalele liniare, traductoarele liniare sunt compuse din două


părţi: capul de scanare şi scala. Acestea sunt poziţionate una faţă de
cealaltă numai de calea de ghidare a echipamentului tehnologic. Din acest
motiv echipamentul trebuie proiectat încă de la început astfel încât să
respecte următoarele cerinţe esenţiale:
• calea de ghidare a echipamentului trebuie proiectate astfel
încât să se încadreze în toleranţele de montare prescrise;

65
• aspectul suprafeţei scalei trebuie să îndeplinească cerinţa de
uniformitate;
• pentru a facilita reglarea capului de scanare la scală, acesta ar
trebui fixat cu o consolă.
Privind tipurile de scală, tehnica Heidenhain asigură versiunea cea
mai apropiată de scală pentru aplicaţii şi cereri de precizie la îndemână. Iată
câteva exemple:
a) scala LIP 300: înalta precizie a acestei scale
este o caracteristică dată de substratul de zerodur a gradaţiei,
ce este cementat în zona termică a scalei de oţel. Aceasta este
fixată cu şuruburi în suprafaţa de legătură. Elementele flexibile
de fixare asigură reproductibilitatea comportamentului termic.
b) Scala LIP 400 şi scala LIP 50: gradaţia scalei
de Zerodur sau sticlă ar trebui fixată pe suprafaţa de legătură
cu cleme şi adeziv de silicon.
c) Scala LIF 400: gradaţiile de sticlă sunt fixate cu
PRECIMENT – film adeziv elastic, iar presiunea este distribuită
uniform cu o rolă.
În figurile 5, 6, 7 şi 8 sunt arătate tipurile de design mecanic şi montaj
pentru diferite scale liniare.

Fig.5

Fig.6

66
Fig.7

Fig.8

d) Scala LIDA 1x1 (fig.9): scala din oţel cu gradaţii


aplicată pe o sanie de oţel. Aceasta este fixată cu toată
suprafaţa pe o suprafaţă de legătură. Comportamentul termic al
LIDA 100 este acelaşi ca a celei din oţel.

Fig.9

e) scala LIDA 4x5 (fig.10): traductoarele liniare


LIDA 405 sunt special proiectare pentru măsurători de lungimi
mari. Sunt montate prin înşurubare sau cu film de adeziv
PRECIMENT. Apoi scala dintr-o bucată, obţinută este aşezată
în suport, tensionată şi fixată la capete.

67
Fig.10

f) scala LIDA 4x7 (fig.11): şi aceste traductoare


sunt proiectate pentru măsurători de lungimi mari. Fixarea se
realizează ca la LIDA 4x5 doar că scala dintr-o bucată este
fixată în punctul de mijloc al patului maşinii. Această metodă
permite scalei de a se dilata liber la capete şi rezultând un
comportament termic definit.

Fig.11

Privind capetele se scanare, deoarece traductoarele sunt asamblate


pe echipamentul tehnologic, acestea trebuie să fie reglate precis după
montare. Acest reglaj decide asupra preciziei finale a traductorului. De aceea
este recomandat să se proiecteze echipamentul astfel încât să se realizeze
reglaje cât mai simplu şi mai practice şi de asemenea să se asigure o

68
construcţie cât mai stabilă.
Pentru alinierea exactă a capului de citire faţă de scală trebuie să se
facă reglarea pe 5 axe. Deoarece etapele reglării sunt foarte mici, este
suficient să se realizeze găuri ovale în consolă.
(a) la montarea traductorului de tip LIP, LIF, LIDA 100, (fig12)
Capul de scanare dispune de un guler de centrare care îi permite
să fie rotit în consolă şi să fie aliniat paralel cu scala.

Fig.12

(b) la montarea traductorului de tip LIDA 400


(fig.13):
Capul de scanare se montează cel mai bine prin spatele
consolei. El poate fi reglat foarte precis printr-o gaură din
consolă cu ajutorul unei unelte.

Fig.13

Privind reglajul traductorului la montaj (fig.14), pentru simplificarea


reglajului sunt recomandate următoarele:
1) ajustaţi decalajul de scanare dintre scală şi
capul de scanare folosind o foiţă despărţitoare;
2) ajustaţi semnalele incrementale prin rotirea
capului de scanare;
3) ajustaţi semnalele de referinţă prin rotaţii mici

69
suplimentare ale capului de citire.

Fig.14

1.12.5. Informaţii mecanice generale

(a) privind montajul pentru a simplifica desfăşurarea cablului,


capul de scanare este, de obicei, înfăşurat pe o parte
staţionară a echipamentului, iar scala pe partea mobilă a
echipamentului. Locul în care se face montarea traductorului
trebuie să asigure atât precizia optimă cât şi cea mai lungă
durată de funcţionare:
• traductorul ar trebui montat cât mai aproape posibil de
planul de lucru pentru a se menţine eroarea Abbe la valori
cât mai mici;
• pentru a funcţiona corect, traductorul nu trebuie supus
vibraţiilor; cele mai solide părţi ale maşinii tehnologice
asigură cele mai bune suprafeţe de montare, din acest
punct de vedere;
• traductorul liniar ar trebui montat departe de sursele de
încălzire pentru a evita influenţele asupra temperaturii.
(b) privind gama temperaturilor, gama temperaturilor de funcţionare

70
reprezintă limitele temperaturii ambiente între care sunt menţinute
valorile specificate. Gama temperaturilor de depozitare de –20o la
70oC este valabilă când traductorul este împachetat.
(c) privind comportamentul termic, comportamentul termic al
traductorului liniar este un criteriu esenţial pentru precizia de lucru
a echipamentului. Ca lege generală, comportamentul termic al
traductorului ar trebui să coincidă cu cel al piesei de lucru sau al
obiectului de măsurat.
În timpul variaţiei temperaturii, traductorul liniar ar trebui să se
dilateze într-o manieră definită, reproductibilă.
(d) privind gradul de protecţie, capetele de scanare ale
traductoarelor liniare dispun de un grad de protecţie IP50. Scalele
nu au protecţie specială. Măsuri de protecţie trebuie luate dacă
există posibilităţi de contaminare.
(e) privind acceleraţia, traductorul liniar este supus la diferite tipuri
de acceleraţii în timpul operării sau montării:
• valorile maxime indicate pentru vibraţii se aplică pentru
frecvenţe de la 55 la 2000Hz; orice depăşire a valorii
permise, de exemplu datorită rezonanţei, poate cauza
traductorului. Sunt necesare teste cuprinzătoare asupra
sistemului;
• valorile maxime permise pentru acceleraţii pentru şoc şi
impact sunt valide pentru 11ms; sub nici o formă nu trebuie
folosit un ciocan sau o unealtă similară pentru a regla sau
poziţiona traductorul.

1.12.6. Prezentarea traductoarelor liniare LIP 471 /LIP 481

Traductoarele liniare LIP 471 /LIP481 sunt traductoare fotoelectrice


liniare incrementale cu precizie ridicată, speciale pentru spaţii de instalare
limitate; cu paşi de măsurare de la 1 µm la 0,005 µm , prezentate după cum
urmează în tabel:

Specificaţii LIP471
LIP481
Etalon gradat Gradaţie DIAUR pe sticlă Zerodur
, ceramică sau sticlă
Distanţa reticulară 4 µm
Coeficientul de expansiune termic α therm ≈ 0 ppp / K ()
α therm ≈ 8 ppm / K (sticlă)
Gradul de precizie ± 1 µm
± 0.5
Lungimea de măsurare ML în mm 70, 120, 170, 220, 170, 320,
370, 420

71
Semn de referinţă
LIP4x1R Unul în mijlocul lungimii de
LIP4x1A măsurare
Nici unul
Viteza de parcurgere max. LIP471
LIP481 30m/min
Vibraţii (55 la 2000Hz) ≤ 200m/s2
Şoc (11ms) ≤ 500m/s2
Temperatura de lucru De la 0 la 400C
Greutate Capul de scanare 25g LIP4x1A
50g LIP4x1R, fără cablu
Scala 5.6g +0.2g/mm
Cablu 30g/m
Tensiunea de alimentare LIP471 5V ± 5% <200mA
LIP481 5V ± 5% <190mA
Semnale de ieşire/
Perioada semnalului TTL 5-fold: 0,4 µm
LIP471 TTL 10-fold: 0,2 µm
1Vpp/2 µm
LIP481
Conectarea electrică
Lungimea cablului la unitatea electronică
LIP471 100m
LIP481 150m

1.12.7. Interfeţe pentru traductoare fotoelectrice liniare

(a) privind semnalele incrementale 1Vpp (fig.15).


Semnalele incrementale sinusoidale A şi B sunt defazate electric cu
90o şi au un nivel al semnalului de aprox. 1Vpp. Componenta uzabilă a
semnalului de referinţă R este de aprox. 0,5V. Specificaţiile asupra
amplitudinii semnalului se aplică pentru Up=4V ± 5% la intrarea traductorului
şi sunt date cu referire la o măsurătoare diferenţială la 120 Ω.
Amplitudinea semnalului scade cu creşterea frecvenţei de scanare.

72
Fig.15
(b) privind semnalele de referinţă
Ca şi semnalul de referinţă, aceste semnale prezintă componenta
uzabilă G, nivelul inert poate fi coborât cu aprox. 105V. Unitatea
electronică trebuie proiectată astfel încât să nu suprasolicite etapa de
început.
(c) privind caracteristicile semnalelor, acestea sunt redate în tabelul
următor:

LIP, LIF, LIDA, PP


Semnale de Tensiunea semnalelor sinusoidale 1Vpp
ieşire
Semnale
incrementale
Două semnale sinusoidale A şi B
Nivelele semnalului M: 0,6 la 1,2
Vpp
Dezechilibrul I P-NI/2M: 0,065

Raţia amplitudinii MA/MB: 0,8 la 1,25

Unghiul de fază I ϕ1+ ϕ2I/2: 90o ± 10o


Semnalul de Unul sau mai multe semnale
referinţă ating vârful R
Componenta uzabilă G: 0,2 la
0,85V
Valoarea pasivă H: Max. 1,7V
Pragul de schimbare E, F Min. 40mV
Reducţii zero K, L: 180o ± 90o
Cablul de Cablu Heidenhain cu înveliş
conectare PUR [4(2*0,14mm2)+(4*0,5mm2)]

73
Lungimea cablului Max. 150m
Timpul de 6ns/m
propagare

(d) privind semnalele de scanare (fig.16):


(d1) amplitudinea semnalului:
Pentru traductoarele liniare cu semnale de ieşire sinusoidale,
amplitudinea semnalului depinde de tensiunea de alimentare şi în
consecinţă se căderea de tensiune ∆U şi de frecvenţa se oprire.
(d2) frecvenţa de oprire:
Pentru traductorul liniar cu semnale de ieşire sinusoidale frecvenţa
de oprire de –3dB indică frecvenţa la care este menţinută 70% din
amplitudinea semnalului de bază.
(d3) pasul de măsurare recomandat:
Acest pas recomandat în specificaţii rezultă din:
• perioada şi calitatea semnalelor de scanare
• gradul de precizie
• factorul de interpolare al interpolării externe sau integrate şi
electronicilor digitalizate

Fig. 16

74
(e) privind semnalele incrementale TTL, (fig.17),traductoarele
liniare cu semnale de ieşire tip undă pătratică TTL încorporează
electronică care interpolează şi digitalizează semnale sinusoidale
de scanare. Ele produc două pulsuri undă pătratică U1 şi U2
defazate electric cu 90o, care sunt în pas cu semnalele
incrementale.
Un semnal de detecţie al defecţiunilor U as indică condiţiile defectării,
cum ar fi căderea liniei de tensiune sau întreruperea sursei de lumină. Poate fi
folosit pentru decuplarea aparatului în timpul producţiei automatizate.
Electronicile integrate generează, de asemenea şi semnale inversate ale
tuturor trenurilor de pulsuri pătratice.
Pasul de măsurare rezultă din distanţa dintre două muchii succesive
ale semnalelor Ua1 şi Ua2 prin evaluarea 1-fold, 2-fold sau 4-fold.

Fig. 17

Caracteristicile semnalelor incrementale, sunt redate în tabelul


următor:

LIP, LIF, LIDA, PP


Semnale de ieşire Semnale tip undă pătratică TTL
Semnale incrementale Două semnale undă pătratică Ua1 şi Ua2 şi
inversele lor U a1 , U a 2
Semnalul de referinţă Unul sau mai multe pulsuri undă pătratică Ua0
şi inversele lor U a 0
Lăţimea pulsului 90o sau 270o
Semnalul de detectare al Un puls undă pătratică U as
defecţiunilor Funcţionare necorespunzătoare: LOW

75
Funcţionare corespunzătoare: HIGH
Nivelul semnalului UH ≥ 2.5V la –IH=20mA
UL ≥ 0.5V la –IL=20mA
Sarcina permisă R ≥ 100 Ω
IL ≤ 20mA
CLoaad ≤ 1000pF
Ieşirile protejate împotriva scurt circuitelor la 0V
Timpii de comutare t+ ≤30ns cu cablu de 1 m lungime
(10% la 90%)
t- ≤30ns circuit de intrare recomandat
Cablul de conectare Cablu Heidenhain cu înveliş
PUR [4(2*0,14mm2)+(4*0,5mm2)]
Lungimea cablului Max. 100m
Timpul de propagare 6ns/m
(f) privind limita de separaţie (vezi tabelul următor):
Limita de separaţie, a, listată în tabel se referă la măsurătoarea la
ieşirea liniei diferenţiale receptoare. Este garantată pe întreaga gamă de
temperaturi de funcţionare.
Diferenţele timp-propagare reduce adiţional limita de separaţie până la
0,2ns/metru de cablu.
Pentru o bună operare, unitatea electronică trebuie să detecteze
fiecare latură a pulsului undă pătratică. Trebuie astfel proiectat încât să fie
capabil să proceseze cel puţin 90%din limita de separaţie rezultantă. Pentru a
evita acumularea erorilor, viteza de propagare maximă permisă pentru
frecvenţa de scanare selectată nu trebuie depăşită.

Pasul de Frecvenţa de Viteza de Limita de


măsurare scanare parcurgere separaţie
Interpolare
LIP372 0.001 µm / 98kHz ≤0.75m/min ≥0.055 µs
32-fold 49kHz ≤0.38m/min ≥0.13 µs
24.5kHz
≤0.19m/min ≥0.28 µs
LIP471 0.1 µm / 200kHz ≤24m/min ≥0.23 µs
5-fold 100kHz ≤12m/min ≥0.48 µs
50kHz
≤6 m/min ≥0.98 µs
0.05 µm / 100kHz ≤12m/min ≥0.23 µs
10-fold 50kHz ≤6m/min ≥0.48 µs
25khz
≤3m/min ≥0.98 µs
LIF471 0.2 µm / 500kHz ≤120m/min ≥0.08 µs
5-fold 250kHz ≤60m/min ≥0.18 µs
125kHz ≥0.38 µs

76
Pasul de Frecvenţa de Viteza de Limita de
măsurare scanare parcurgere separaţie
Interpolare
≤30m/min
0.1 µm / 250kHz ≤60m/min ≥0.08 µs
10-fold 125kHz ≤30m/min ≥0.18 µs
62.5kHz
≤15m/min ≥0.38 µs
0.05 µm / 125kHz ≤30m/min ≥0.08 µs
20-fold 62.5kHz ≤15m/min ≥0.18 µs

0.02 µm / 50kHz ≤12m/min ≥0.08 µs


50-fold 25khz ≤6m/min ≥0.18 µs
0.01 µm / 25kHz ≤6m/min ≥0.08 µs
100-fold 12.5kHz ≤3m/min ≥0.18 µs
LIP571 0.2 µm / 200 kHz ≤48m/min ≥0.23 µs
PP271 5-fold 100 kHz ≤24m/min ≥0.48 µs
50 kHz
≤12m/min ≥0.98 µs
0.1 µm / 100 kHz ≤24m/min ≥0.23 µs
10-fold 50 kHz ≤12m/min ≥0.48 µs
25 kHz
≤6m/min ≥0.98 µs
LIDA17x 2 µm / 200 kHz ≤480m/min ≥0.23 µs
5-fold 100 kHz ≤240m/min ≥0.48 µs
50 kHz
≤120m/min ≥0.98 µs
1 µm / 100 kHz ≤240m/min ≥0.23 µs
10-fold 50 kHz ≤120m/min ≥0.48 µs
25 kHz
≤60m/min ≥0.98 µs
LIDA47x 1 µm / 200 kHz ≤240m/min ≥0.23 µs
5-fold 100 kHz ≤120m/min ≥0.48 µs
50 kHz
≤60m/min ≥0.98 µs
0.5 µm / 100 kHz ≤120m/min ≥0.23 µs
10-fold 50 kHz ≤60m/min ≥0.48 µs
25 kHz
≤30m/min ≥0.98 µs
0.1 µm / 50 kHz ≤60m/min ≥0.08 µs
50-fold 25 kHz ≤30m/min ≥0.18 µs
12.5 kHz
≤15m/min ≥0.38 µs
0.05 µm / 25 kHz ≤30m/min ≥0.08 µs
100-fold 12.5 kHz

77
Pasul de Frecvenţa de Viteza de Limita de
măsurare scanare parcurgere separaţie
Interpolare
6.25kHz ≤15m/min ≥0.18 µs
≤7.5m/min ≥0.38 µs

(g) privind lungimea cablului


Semnalele TTL undă pătratică pot fi transmise către unitatea
electronică prin cablu, cu lungimi de până la 100m.
Puterea de alimentare de 5V ± 5% trebuie menţinută la intrarea în
traductor. Liniile de senzori dau posibilitatea unităţii electronice să măsoare
tensiunea se la traductor şi, dacă e necesar să o conecteze printr-o linie
compensatoare. Lungimea maximă a cablului pentru un transfer corect a
semnalului de detecţie a defecţiunilor U as este de 50m.
(h) privind limitatoarele
Traductoarele liniare(LIDA 400) sunt echipate cu limitatoare pentru
determinarea poziţiei limită a căilor de întoarcere. Limitatoarele sunt activate
de nişte magnaţi adezivi pentru distingerea limitei din dreapta sau stânga.
Magneţii pot fi configuraţi pe serii astfel încât să formeze căi speciale, de
aceea sunt tot timpul disponibile. Totuşi cablul este foarte subţire de doar
3.7mm pentru a ţine forţele elementelor mobile ale aparatului la valori minime.
Caracteristicile limitatoarelor sunt prezentate, astfel în tabelul următor:

LIDA 47x LIDA 48x


Semnale de ieşire Un puls TTL undă de la fiecare
pătratică
de la fiecare limitator L1
sau L2
Nivelul semnalului TTL de la etapa TTL de la circuitul comun
„împinge-trage” colector
Sarcina permisă IaL ≤ 4mA
IaH ≤ 4mA
Timpii de comutare t+ ≤ 30ns t+ ≤ 30ns
t- ≤ 30ns t- ≤ 30ns
Lungimea cablului Max. 20m
permisă

1.12.8. Detecţia poziţiei la traductoarele liniare

Pe lângă gradaţia incrementală, (LIF 4x1) dispune şi de o cale de


ghidare şi de limitatoare pentru detecţia poziţiei. Semnalele sunt transmise la
nivele TTL prin liniile H şi L disponibile doar pentru aceste semnale. Cablul are

78
un diametru de doar 4,5mm pentru a ţine forţele elementelor mobile la valori
minime.
Caracteristicile privind detecţia poziţiei, sunt redate astfel în tabelul
următor:

LIF 4x1
Semnale de ieşire Un puls TTL pentru calea de întoarcere H şi
limitatoarele L
Nivelul semnalului TTL de la circuitul comun colector
UH ≥ 3.8V la –IH=8mA
UL ≤ 0.45V la IL=8mA
Sarcina permisă R ≥ 680 Ω
I IL I ≤ 8mA
Lungimea permisă a Max.20m
cablului

1.12.9. Specificaţii electrice generale privind traductoarele


liniare

(a) privind tensiunea de alimentare


Traductoarele necesită o tensiune de alimentare stabilizată Up ca
tensiune de alimentare. În specificaţia traductorului sunt înscrise tensiunea de
alimentare şi consumul necesar.
(a1) Upp<250mV cu dU/dt>5V/ µs ;
(a2) Upp<100mV;
(b) privind răspunsul curentului de alimentare (fig.18)
În valorile măsurate nu s-a ţinut cont de influenţa cablului. Tensiunea
poate fi monitorizată şi reglată prin linia de senzori a echipamentului. Dacă
tensiunea de alimentare nu poate fi controlată, căderea de tensiune poate fi
înjumătăţită prin comutarea pe o linie de senzori paralelă.

79
Fig.18

Căderea de tensiune pentru cablurile (Heidenhain) electrice este


calculată cu formula:

Lc [m ] ⋅ [mA]
∆U [V ] = 2 ⋅ 10 −3 ⋅
56 ⋅ A p [mm 2 ]
unde Lc: lungimea cablului
I: consumul de curent
Ap: secţiunea racord a liniei de putere

(c) privind viteza de parcurgere (fig.19)


Viteza de parcurgere permisă este determinată de viteza de
parcurgere permisă electrică:
• pentru traductoarele liniare această viteză electrică este
limitată de frecvenţa de oprire –3dB şi de frecvenţa de
intrare fmax.
• pentru traductoarele liniare cu semnale undă pătratică,
viteza electrică este limitată de:
• frecvenţa maximă de ieşire fmax;
• limita de separare minimă, „a”
Vmax[m/min]=fmax[kHz]*SP[ µm ]*10-3*60
Unde vmax: viteza maximă de parcurgere
fmax: frecvenţa maximă de ieşire a traductorului liniar
sau frecvenţa de intrare a unităţii electronice
SP: perioada semnalului traductorului liniar

80
Fig.19

(d)privind cablul
(d1) durabilitatea cablului
Toate traductoarele folosesc cabluri poliuretanice rezistente la
acţiunea uleiului, hidrolizei sau microbilor, în concordanţă cu VDE
0472. Nu conţin PVC sau silicon şi respectă normele de siguranţă UL.
(d2) unghiul de încovoiere al cablului
Depinde de diametrul cablului
(e) privind siguranţa în transmiterea semnalelor prin cablu
(e1) compatibilitatea electromagnetică:
Când sunt instalate corespunzător, traductoarele Heidenhain,
îndeplinesc cerinţele cu privire la compatibilitatea electromagnetică. În
acord cu regulile EMC, se bazează pe următoarele standarde:
• IEC 61000-6-2:
Compatibilitate electromagnetică – imunitate în mediile
industriale
- ESD: IEC 61000-4-2
- Câmpuri electromagnetice: IEC 61000-4-3
- Explozie: IEC 61000-4-4
- Frecvenţa puterii a câmpurilor
magnetice:IEC61000-4-8
- Câmpuri magnetice tip puls: IEC61000-4-9
• IEC 61000-6-4:
Compatibilitate electromagnetică – emisii generice standard

81
- Pentru echipamente industriale,
experimentale şi medicale IEC 55011
- Pentru echipamente de tehnologie
informaţională IEC 55022
(e2) transmiterea semnalelor măsurate – zgomote electrice
Zgomotul provine ,în mare parte din transferul capacitiv sau
inductiv. Zgomotele de natură electrică sunt introduse în sistem prin
liniile de semnal sau prin terminalele de intrare sau ieşire.
Surse posibile de zgomot:
- Câmpurile magnetice mari ale transformatoarelor sau
motoarelor electrice;
- Relee, contacte sau valve cu selenoide;
- Echipamente cu frecvenţă mare, dispozitive cu pulsuri,
câmpurile magnetice periodice ale transformatoarelor;
- Linii de tensiune şi de alimentare
(e3) izolaţia traductoarelor liniare:
Învelişul traductorului este izolat de unitatea electronică.
Puterea dielectrică – 500V/50Hz pentru max. 1 minut;
Puritatea aerului şi distanţa de dispersie - >1mm;
Rezistenţa - >50 Ω
(e4) protecţia împotriva zgomotului de tip electric (fig.20)
• folosiţi doar cablurile recomandate pentru liniile de semnal;
• pentru conectarea liniilor de semnal folosiţi doar elemente de
conectare (Heidenhain);
• învelişul trebuie să fie conform EN 50178;
• nu întindeţi cabluri în apropierea surselor de interferenţe;
• e cerută o distanţă minimă de 200mm faţă de inductoare;
• conectaţi dispozitivele la surse de tensiune EN 50178;
• configuraţi liniile de semnal pe lungimi minime şi evitaţi
utilizarea terminalelor intermediare;
• când liniile de semnal sunt laolaltă, izolarea de alte cabluri se
face prin intermediul unei partiţii la nivelul pământului;
Atât învelişul cablurilor cît şi carcasa metalică a traductoarelor şi a
unităţii electronice au funcţii de izolare. Carcasa trebuie să aibă acelaşi
potenţial şi să fie conectată la pământ sau să aibă o linie de potenţial
compensativă.
1.12.10. Echipamente de măsurare şi testare pentru
traductoare liniare

Ca echipamente de măsurare şi testare pentru traductoarele liniare,


sunt utilizate:
Echipamentul „PWM 8”este un echipament universal de măsurare
utilizat pentru verificarea şi ajustarea traductoarelor incrementale. Există

82
diferite module disponibile pentru verificarea diferitelor semnale. Valorile pot fi
citite pe un mic monitor LCD.
E uşor de utilizat.
Echipamentul „PWT” este un asistent simplu al traductoarelor
incrementale. Pe un monitor LCD pot fi observate semnalele sub formă
grafică.
Contorul adaptor „SA 27” serveşte la ramificarea semnalelor
sinusoidale de scanare. Datorită pinilor permite conectarea la osciloscoape.
La traductoarele liniare, capul de scanare se deplasează peste gradaţi,
fără contact mecanic. Pentru a asigura calitatea semnalelor de ieşire, capul de
scanare trebuie aliniat foarte precis în timpul montării. Tehnica Heidenhain
oferă o varietate de echipamente de măsurare şi testare pentru verificarea
calităţii semnalelor de ieşire.

1.12.11.Evaluarea electronicii utilizate la traductoarele liniare

Sistemul electronic „IK 220” sau placa contor universală este o


placă compatibilă cu PC-ul utilizată pentru înregistrarea valorilor măsurate la
traductoarele liniare /unghiulare absolute sau incrementale. Partea electronică
împarte semnalele sinusoidale de intrare pentru a generarea până la 4096
paşi de măsurare pe fiecare perioadă a semnalului.
În pachet este inclus şi driver-ul.
Caracteristicile electronice sunt redate în tabelul următor:
IK 220
Semnale de intrare 1Vpp 11 µ Ap EnDat SSI
p
Intrările traductorului 2D – subconctori (15
pini)
Frecv. de intrare (max.) 500kHz 33kHz -
Lungimea cablului (max.) 60m 10m
Subdiviziunile semnalului Până la 4096-fold
(perioada semnalului:
pasul de măsurare)
Registrul pentru valorile 48 biţi
măsurate
Memoria internă 8192 valori ale poziţiei
Interfaţa PCI bus
Driver-ul soft-ului şi Pentru WINDOWS
programul demonstrativ 95/98/NT/2000/XP
Dimensiuni Aprox.190mmx100mm

Placa contor cu interfaţă de 16biti este un contor şi interpolator PCB


pentru traductoare incrementale cu intrare adiţională pentru semnalele de
comutare.
Caracteristicile plăcii contor sunt redate în tabelul următor:

83
IK 410V
Semnale de intrare Semnale incrementale: 1x1Vpp
Semnalele de comutaţie:
1xsin/cos(1Vpp)
Subdiviziunile semnalului Până la 1024-fold
(perioada semnalului: pasul de
măsurare)
Frecv. de intrare Max. 350
Contor 32biţi
Interfaţa Interfaţă microcomputer 16-bit
Driver-ul soft-ului Borland C şi C++, Turbo-Pascal
Formatul Motorola sau Intel
Dimensiuni 100mmx65mm
Lungimea permisă a cablului 60m

1.13. TRADUCTOARE ETALON FOTOELECTRICE DE


LUNGIME

1.13.1. Principiul de funcţionare

Traductoarele etalon de lungime „Heidenhain” sunt caracterizate de


domenii mari de măsurare şi acurateţe ridicată. Baza acestora este principiul
de măsurare al scanării fotoelectrice şi scala incrementală.
Traductoarele liniare „Heidenhain” folosesc materiale
standardizate pentru gradaţiile incrementale pe substrat de sticlă sau
sticlă ceramică.
Standardele de măsurare permit domenii largi de măsurare, insensibile
la vibraţii sau şocuri şi au definit comportamentul termic.
Schimbările presiunii relative sau umidităţii în atmosferă, nu
influenţează precizia etalonului gradat – condiţie esenţială pentru
traductoarele etalon de lungime „Heidenhain” de lungă stabilitate.
Stabilitatea termică ridicată din timpul procesului de fabricaţie, asigură
precizia ridicată a gradaţiilor. Gradaţia principală este aplicată pe suportul
scală folosind procesul de copiere DIADUR (fig.1) dezvoltat de tehnica
„Heidenhain”, obţinându-se gradaţii foarte subţiri, dar durabile, din crom.

84
Fig. 1

Gradaţia incrementală este scanată fotoelectric, fără contact mecanic, în


consecinţă, fără uzură. Lumina trece prin structura de scanare a
reticulului şi peste scală (fig.2) pe celulele fotovoltaice. Celulele
fotovoltaice produc semnale de ieşire sinusoidale cu o perioadă mică.
Interpolarea în unitatea electronică realizează paşi de măsurare foarte
mici în domeniul nanometric.. Principiul de scanare, împreună cu liniile
de gradare foarte fine şi foarte buna lor definire asigură calitatea
semnalelor de ieşire cât şi o eroare de poziţie mică. Acestea se aplică în
particular la traductoarele etalon „Heidenhain” care folosesc grila
DIADUR ca etalon gradat.
Metoda de scanare interferenţială produce semnale incrementale sinusoidale
cu o perioadă de doar 2 µm .

Fig.2

85
1.13.2. Semnul de referinţă

Scanarea fotoelectrică a structurilor tip grid, rezultă într-o măsurătoare


incrementală. Pentru anumite poziţii, este necesară o referinţă absolută.
Semnul de referinţă dă posibilitatea repoziţionării în punctul cel mai recent
definit, de exemplu după întreruperea alimentării. El este scanat fotoelectric şi
în permanenţă asociat cu exact un pas de măsurare, fără a ţine cont de viteza
de propagare.

1.13.3. Soluţia micromecanică

Traductoarele etalon de lungime „Heidenhain” funcţionează pe baza


principiului lui Abbe, standardul de măsurare şi plunjerul fiind asociate
exact.
Toate componentele realizează bucla de măsurare, cum ar fi etalonul gradat,
plunjerul, suportul şi capul de scanare, sunt proiectate în termeni de stabilitate
mecanică şi termică pentru a asigura cea mai înaltă precizie traductorului
etalon de lungime.

Fig.3

Traductoarele de lungime „Heidenhain” au predefinit comportamentul


termic. Deoarece variaţia temperaturii în timpul măsurătorii poate avea ca
rezultate schimbări în bucla de măsurare, tehnica Heidenhain foloseşte
materiale speciale cu coeficient termic de expansiune al componentelor buclei

86
de măsurare, αtherm mic. Scala este realizată din Zerodur, iar plunjerul şi
suportul din Invar. Acestea fac posibilă garantarea unei precizii, în măsurare,
ridicată într-o gamă largă de temperaturi.
Traductoarele etalon de lungime „Heidenhain” au ca trăsătură design-
ul viguros. Nici chiar vibraţiile sau şocurile n-au influenţe negative asupra
acurateţei.

Fig.4

Plunjerul ghidat tolerează forţe ridicate şi se deplasează cu frecare


foarte mică.

1.13.4. Componente expansibile

Traductoarele etalon de lungime „Heidenhain” conţin componente sare


pot prezenta uzură în funcţie de aplicaţie şi de manipulare. În particular, sunt
incluse următoarele componente: sursa de lumină LED; calea de ghidare

87
(testată pentru cel puţin 5 mil. curse); conexiunea cu cablu (testată pentru cel
puţin 1 mil. curse).

1.13.5. Privind precizia /acurateţea măsurării

Precizia /acurateţea măsurării poziţiei cu traductorul etalon de lungime


este determinată, în general, de: calitatea gradaţiei; calitatea procesului de
scanare; calitatea procesării electronice a semnalului şi eroarea dată de scală
faţă de unitatea de scanare.
Există o distincţie clară între eroarea de poziţie şi calea relativ lungă a
cursei – de exemplu, întregul domeniu de măsurare, şi aceasta pe parcursul
unui singur semnal.

1.13.6. Privind eroarea de poziţie pe lungimea de măsurare

Precizia /acurateţea traductorului etalon de lungime este specificată ca


acurateţe de sistem, care este definită astfel:
„Valorile extreme ale erorii totale F – cu referinţă la valorile medii – se
întind pe întreaga lungime de măsurare înăuntrul acurateţei sistemului, ± a”.

Fig. 5

1.13.7. Privind eroarea de poziţie pe perioada unui semnal

Eroarea de poziţie „u” pe perioada unui semnal, este determinată


de calitatea scanării şi de perioada semnalului traductorului. În orice poziţie de
pe întreaga lungime de măsurare, aceasta nu depăşeşte ± 1% din perioada
semnalului. Cu cât este mai mică perioada semnalului, cu atât este mai mică
eroarea.

88
Fig.6

În graficul calibrărilor al HEIDENHAIN-CERTO, eroarea de poziţie


înăuntrul unei perioade a semnalului este arătată ca o bandă de toleranţe
(vezi tabelul următor):
Perioada semnalului Eroarea de poziţie
u
CT 2500/6000 2 µ m Aprox. 0.02 µm
MT 1200/2500 2 µm Aporx. 0.02 µm
MT 60/101 10 µ m Aprox. 0.1 µm
ST 1200/3000 20 µ m Aprox. 0.2 µm
Toate traductoarele de lungime „Heidenhain” sunt inspectate,
înainte de transport în vederea bunei funcţionări şi asigurării acurateţei.
Acesta sunt calibrate pentru acurateţe în timpul retragerii şi extensiei
plunjerului. Numărul poziţiilor de măsurare este selectat pentru a preciza
foarte exact, nu doar şirul erorilor, ci şi eroarea de poziţionare în cadrul unei
perioade a semnalului.
Certificatul de inspecţie (verificare) a fabricantului confirmă sistemul
de acurateţe specificat fiecărui traductor etalon.
Standardele de calibrare asigură trasabilitatea- cerinţă ISO 9001- de
recunoaştere a standardelor naţionale sau internaţionale.
Pentru traductoarele de lungime de tip Heidenhain-Metro şi
Heidenhain-Certo, un grafic de calibrare relevă eroarea de poziţionare în
domeniul de măsurare, exprimând, de asemenea şi pasul măsurării şi
nesiguranţa calibrării.

89
Fig.7

Fig.8

90
Privind domeniul de temperatură, traductoarele etalon de lungime
sunt calibrate la temperatura de referinţă de 20oC.
Sistemul de acurateţe dat de graficul calibrărilor se aplică la această
temperatură.
Temperatura de operare (funcţionare) indică limitele temperaturii
ambiente în care traductoarele etalon de lungime vor funcţiona corespunzător.
Temperatura de stocare este de: (-20 ÷ 60)oC.

1.13.8. Interfeţele electronice pentru traductoarele etalon

Privind semnalele incrementale 1Vpp traductoarele „Heidenhain” , cu


interfaţă 1Vpp, furnizează semnale ce pot fi interpolate.
Semnalele sinusoidale incrementale A şi B sunt defazate electric cu
90oC şi au amplitudinea de 1Vpp.
Secvenţa ilustrată cu semnalele de ieşire se aplică pentru retragerea
plunjerului (fig.9).

Fig.9

Semnalul de referinţă R are o componentă uzabilă G de aprox.


0,5V. Faţă de semnalul de referinţă, semnalul de ieşire poate fi redus cu
până la 1,7V.
Aceasta nu trebuie să cauzeze o suprafuncţionare a unităţii electronice.
La cel mai jos nivel al semnalului, vârfurile semnalului pot , de asemenea
, apărea cu amplitudinea G.
Datele asupra amplitudinii semnalului se aplică când tensiunea de
alimentare dată în Specificaţii, este conectată la traductor. Acestea se referă

91
la o măsurare difernţială la 120 ohm.
Amplitudinea semnalului descreşte odată cu creşterea frecvenţei.
Frecvenţa de oprire (cutoff), ( fig.10) indică frecvenţa de scanare la
care un anumit procentaj din amplitudinea semnalului original, este menţinut:
• 3dB frecvenţa de oprire: 70%din amplitudinea semnalului;
• 2dB frecvenţa de oprire: 50% din amplitudinea semnalului;
Privind interpolarea /rezoluţia /pasul de măsurare, la traductoarele
etalon semnalele de ieşire ale interfeţei 1Vpp sunt de obicei interpolate şi
subdivizate electronic, cu scopul de a atinge rezoluţii înalte suficiente. Pentru
controlul vitezei, factorii de interpolare sunt uzual peste 1000 pentru a primi
informaţii asupra vitezei chiar şi când viteza este joasă.
Paşii măsurării pentru măsurarea poziţiei sunt recomandaţi în
Specificaţii. Pentru aplicaţii speciale sunt posibile alte rezoluţii. Schema
electronică a traductorului etalon este realizată în figura 11.

Fig.11

Privind circuitul de intrare al unităţii electronice, sunt utilizate


• ca dimensionare: amplificator operaţional MC 34074; z0=120
Ω; R1=120k Ω şi C1=100pF; R2=34,8k Ω şi C2=10pF; UB=
± 15V şi U1 ≈ U0;
• ca frecvenţă de oprire (cutoff) 3dB: ≈ 450kHz; ≈ 50kHz cu
C1=1000pF şi C2=82pF.
Această variantă de circuit reduce lărgimea de bandă a circuitului,
făcându-se aceasta îmbunătăţeşte imunitatea la zgomote.
Semnalele de ieşire ale circuitului sunt: Ua=3,48Vpp
Privind monitorizarea semnalului, o sensibilitate de prag de 250mVpp
este furnizată pentru monitorizarea semnalelor incrementale 1Vpp.
Privind semnalele incrementale TTL (fig.12), traductoarele etalon
„Heidenhain” cu interfaţă TTL încorporează electronică care digitalizează
semnalele sinusoidale de scanare cu sau fără interpolare.

92
Semnalele incrementale sunt transmise ca un tren de pulsuri
pătratice Ua1 şi Ua2, cu faza schimbată la 90o electric.
Semnalul de referinţă constă în unul sau mai multe pulsuri de
referinţă Ua0, care sunt prevăzute cu semnale incrementale. În plus,
electronicile integrate produc semnalele lor inverse U a1 , U a 2 , U a 0 pentru
transmiterea izolării fonice.
Semnalul de detectare a defecţiunilor U as indică condiţiile de
defectare, cum ar fi căderea liniei de curent sau a sursei de lumină. Poate fi
utilizat pentru oprirea maşinilor tehnologice din producţia automată.

Fig. 12

Distanţa dintre două muchii succesive ale semnalului incremental Ua1


şi Ua2 prin evaluarea 1-fold, 2-fold sau 4-fold (1x, 2x sau 4x), reprezintă un
pas de măsurare.
Unitatea electronică trebuie proiectată astfel încât să detecteze
fiecare muchie a pulsului de unde pătratice. Latura minimă de separare, „a”,
listată în Specificaţii, se aplică pentru circuitul de intrare ilustrat, având
lungimea cablului de 1m, şi se referă la măsurătoarea făcută la ieşirea liniei
diferenţiale receptoare. Diferenţele propagare-timp în cabluri, reduc adiţional
latura de separare la 0.2ns/m . Pentru a împiedica acumularea erorilor se
proiectează unitatea electronică astfel încât să proceseze mai puţin de 90%
din latura de separare rezultantă. Viteza de schimbare sau viteza de
propagare nu trebuie niciodată depăşită.

Lungimea cablului (fig. 13) permisă pentru transmiterea semnalelor


undă pătratică TTL către unitatea electronică depinde de latura de separare,
a. Se atinge 100m max. sau 50m pentru semnalele de detectare a
defecţiunilor.

93
Fig. 13

Privind semnalele incrementale 11 µ App, traductoarele etalon


„Heidenhain” cu interfaţă 11 µ App asigură semnale uzuale electronice pentru
conectarea cu unităţi ND măsurate sau cu electronicile EXE de formă puls de
tip Heidenhain.
Semnalele sinusoidale incrementale I1 şi I2 sunt defazate cu 90o
electric şi au nivelele de aprox. 11 µ App. Figura 14, cu semnalele de ieşire,
este pentru cazul în care plunjerul este retras.
Semnalul de referinţă Io are o componentă uzabilă G de aprox. 5,5
µ A. Datele asupra amplitudinii semnalului se aplică când traductorul este
conectat la alimentare. Datele se referă la măsurători diferenţiale între ieşiri
asociate. Amplitudinea semnalului descreşte odată cu creşterea frecvenţei.
Frecvenţa de oprire (cutoff) indică frecvenţa de scanare la care, un
procentaj din amplitudinea semnalului original, este menţinut.
Privind interpolarea / rezoluţia /pasul de măsurare ale traductorului
etalon; semnalele de ieşire ale interfeţei 11 µ App sunt interpolate uzual în
unitatea electronică cu scopul de a obţine rezoluţii ridicate.
Paşii de măsurare pentru măsurătoarea poziţiei sunt recomandaţi în
Specificaţii. Pentru aplicaţii speciale, sunt posibile şi alte rezoluţii.

94
Fig. 14

1.13.9. Informaţiile electrice generale pentru traductoarele


etalon de lungime

Privind puterea de alimentare traductoarele etalon au nevoie pentru


alimentare de un curent stabilizat Up . specificaţiile corespunzătoare atestă
puterea de alimentare necesară şi consumul de curent.
Fluctuaţia permisă a curentului este:
• interfaţa frecvenţă înaltă: Upp<250 cu dU/dt>5V/ µ s;
• buclă de frecvenţă joasă de bază: Upp<100mV;

Voltajul poate fi monitorizat şi ajustat prin linia de senzori a


echipamentului. Dacă puterea de alimentare nu poate fi controlată, căderea
de tensiune poate fi înjumătăţită prin comutarea liniei de senzori paralel cu o
linie de putere corespunzătoare.
−3 Lk ⋅ I
Calculul voltajului: ∆U = 2 ⋅ 10 ⋅
56 ⋅ Av
unde ∆U : căderea de tensiune, în volţi
Lk: lungimea cablului, în mm

95
I: consumul de curent al traductorului, în mA
Ap: secţiunea liniei de putere, în mm2
Privind viteza electrică permisibilă /viteza de propagare, maximul
vitezei de schimbare permisă sau viteza de propagare a unui traductor, este
deviat din:
• viteza de schimbare permisibilă mecanică /viteza de propagare;
• viteza de schimbare permisibilă electrică /viteza de propagare;
Pentru traductoarele cu semnale cu semnale de ieşire sinusoidale,
viteza de propagare este limitată la –3dB /-6dB din frecvenţa de oprire sau de
frecvenţa de intrare permisă a unităţii electronice. Pentru traductoarele liniare
cu semnale undă pătratică, viteza de propagare electrică este limitată de:
• frecvenţa de ieşire /scanare permisibilă maximă fmax a
traductorului;
• latura de separare permisibilă maximă, „a”.
Privind cablurile electrice, acestea sunt caracterizate astfel:
• Lungime: lungimea cablurilor este listată în Specificaţii şi se
aplică pentru cablurile „Heidenhain” şi intrărilor circuitului unităţii
electronice;
• Durabilitate: toate traductoarele prezintă cabluri din poliuretan
(PUR). Cablurile PUR sunt rezistente la acţiunea uleiului,
hidrolizei şi microbilor, în concordanţă cu normele VDE 0472.
nu conţin PVC sau silicon şi se supun instrucţiunilor de
siguranţă UL.

1.14. TEHNICA „HEIDENHAIN” DE FUNCŢIONARE ŞI


REALIZARE A RIGLELOR ŞI DISCURILOR
INCREMENTALE

1.14.1. Fundamente. Procese. Proceduri

Calitatea ridicată a traductoarelor Heidenhain se datorează facilităţilor


de producţie speciale şi echipamentelor inteligente de măsurare. Masterii şi
submasterii pentru confecţionarea scalei sunt produşi într-o „cameră curată”,
cu măsuri speciale pentru stabilitatea temperaturii şi vibraţiilor izolaţiei.
Maşinile de copiat (fig.1) şi cele necesare confecţionării şi măsurării gradaţiilor
liniare (fig.2) sau unghiulare (fig.3) sunt în mare parte, dezvoltate şi construite
prin Tehnica Heidenhain.
Competenţa Tehnicii Heidenhain în domeniul metrologiei liniare sau
unghiulare, este reflectată de numărul mare de soluţii / construcţii
personalizate pentru utilizatori. Acestea includ, în particular, echipamentele de
măsurare şi cele de verificare, dezvoltate şi construite pentru laboratoare
standard ca şi traductoarele unghiulare pentru proiecte de telescop (fig.4) şi
antene de recepţie satelit.

96
Fig.1 Fig.2

Fig.3 Fig.4

1.14.2. Tehnica Heidenhain pentru precizia gradaţiilor –


baza unei precizii ridicate

„Inima” traductoarelor realizate prin tehnica Heidenhain, o reprezintă


etalonul său gradat, în general sub forma unei reţele cu grosimi ale
gradaţiilor de la 0,25 µm , (fig.5), la 10 µm . Aceste gradaţii precise sunt
rezultate într-un proces specific Tehnicii Heidenhain (ex. DIADUR sau
AURODUR) şi sunt un factor decisiv în funcţionarea şi precizia traductoarelor
fotoelectrice. Acestea constau din linii şi goluri situate la intervale definite, cu o
abatere foarte mică, care formează structuri cu muchii foarte bine definite.
Aceste gradaţii sunt rezistente la influenţe mecanice sau chimice, ca de altfel
şi la vibraţii sau şocuri, dar cel mai bine sunt definite la comportamentul
termic.

97
Fig.5

1.14.2.1. Tehnica DIADUR

Gradaţiile precise DIADUR sunt compuse dintr-un strat extrem de


subţire de crom pe un substrat – uzual din sticlă sau sticlă ceramică.
Acurateţea structurii gradate este în domeniul micronilor şi submicronilor.

1.14.2.2. Tehnica AURODUR

Gradaţiile AURODUR constau din linii de aur reflectiv şi din goluri


gravate mat. Aceste gradaţii sunt, de obicei, dispuse pe oţel.

1.14.2.3. Reţelele gradate

Procesele speciale de fabricaţie fac posibilă realizarea unei


structuri gradate 3D ce posedă caracteristici optice speciale. Lăţimea
structurii este în domeniul a câtorva microni până la un sfert de micron.

1.14.2.4. Tehnica SUPRADUR

Gradaţiile realizate prin procesul SUPRADUR se comportă optic ca


reţelele 3D, dar acestea au o structură plană şi în consecinţă sunt insensibile
la contaminări.

98
1.14.2.5. Tehnica MAGNODUR

Straturile magnetice active subţiri, în domeniul micronilor, sunt


structurate pentru gradaţii magnetice foarte subţiri.

1.14.3. Tehnica Heidenhain în măsurarea lungimilor

Traductoarele liniare etanşate sunt protejate de praf, aşchii sau


stropi de fluide şi sunt ideale pentru operarea pe maşini unelte, îndeplinind
următoarele cerinţe : gradul de precizie ±0.2 µm ; pasul de măsurare
±0.1µm ;domeniul lungimilor de măsurare până la 30m; simplu şi uşor de
montat; toleranţe largi de montare; protecţie împotriva contaminării; etc.
Traductoarele liniare etanşate (fig.6) sunt disponibile cu: carcasă
pentru scală – întreagă, pentru gamă înaltă de vibraţii şi lungimi de măsurare
până la 30m; carcasă pentru scală – îngustă, pentru spaţii de instalare
limitate, lungimi de măsurare până la 1240mm, şi cu bară de montare până la
2040mm.
Carcasa de aluminiu a traductorului liniar etanşat de tip Heidenhain
protejează scala, sania de montare şi calea de ghidare de aşchii, praf sau
fluide.
Marginile elastice invers orientate închid carcasa. Sania de scanare
parcurge pe un ghidaj, cu fricţiune mică, rigla gradată. Este legată de blocul
de montare extern printr-un cuplaj care compensează nealiamentul dintre
scală şi căile de ghidare ale maşinii.

Fig.6

Traductoarele liniare expuse (fig.7) operează fără contact mecanic

99
între capul de scanare şi scală. Echipamentele pe care pot fi incluse aceste
traductoare sunt maşini de măsurare în 3D, comparatoare digitale şi alte
dispozitive de precizie din metrologia liniară, ca şi din producţie sau alte
echipamente de măsurare, ca de exemplu în industria de semiconductori, etc.,
îndeplinind următoarele cerinţe: gradul de precizie ±0.5µm sau mai bun;
pasul de măsurare 0,001 µm ; domeniul de măsurare până la 30m; nu există
frecare între capul de scanare şi scală; viteză de deplasare mare, etc.

Fig.7

1.14.3.1. Traductoare de lungime (fig.8)

Traductoare de lungime au ca trăsătură căile de ghidare integrale


pentru tija de palpare. Sunt utilizate pentru a monitoriza echipamente de
măsură, în metrologia industrială, dar ca şi codificatoare de poziţie, cu
următoarele caracteristici: gradul de precizie ±0.5µm sau mai bun; pasul de
măsurare 0,001 µm ; domeniul de măsurare până la 100mm; precizie mare de

100
Fig. 8

măsurare; disponibile cu tijă de palpare automată; simplu de montat; etc.


Cu traductoarele liniare incrementale, poziţia curentă este
determinată plecând de la punctul de referinţă şi numărând paşii de măsurare
sau prin subdivizarea şi numărarea perioadelor semnalului.
Traductoarele incrementale de tip Heidenhain prezintă mărci de
referinţă, care trebuie scanate după pornire pentru a restabili punctul de
referinţă (informaţia de măsurare). Acest proces este foarte simplu şi rapid cu
mărcile de referinţă distanţă – codată. După deplasarea a nu mai mult de
20mm (ex. LS, LF) sau 80mm (ex. LB), valoarea indicată este în legătură cu
ultima informaţie de măsurare definită.
Traductoarele liniare absolute de tip Heidenhain nu necesită o
deplasare anterioară pentru a oferi valoarea poziţiei curente. Traductorul
transmite valoarea absolută prin interfaţa „EnDat” sau prin altă interfaţă
serială.

1.14.3.1.1. Paşii de măsurare la traductoarele liniare

Paşii de măsurare recomandaţi listaţi în tabelul de mai jos, se referă,


în primul rând, la poziţia măsurătorii. Sunt posibili paşi mai mici, în particular
pentru aplicaţii în controlul vitezei de rotaţie, de exemplu direct pe motoare.
Semnalele de ieşire sinusoidale fac posibilă atingerea unor factori de
interpolare de până la 4096.

101
(tabel 1)
Traductoare Seria
liniare
etanşate
Cu carcasă Pentru măsurarea poziţiei absolute LC 100
închisă Pentru repetabilitate ridicată LF 100
Pentru maşini cu comandă numerică LS 100
Pentru maşini manuale LS 600
Pentru lungimi de măsurare mari LB 300
Cu carcasă Pentru măsurarea poziţiei absolute LC 400
îngustă Pentru repetabilitate ridicată LF 400
Pentru maşini cu comandă numerică LS 400
Pentru maşini manuale LS 300

Traductoare Grad de precizie mai bun de ±1µm LIP


liniare Pentru două coordonate PP
expuse Grad de precizie de până la ±3µm LIDA, LIF
Traductoare Acurateţe ±0.1µm Heienhain-Certo
de lungime Acurateţe ±0.2 µm Heienhain-Metro
Acurateţe ±0.5µm Heienhain-Metro
Acurateţe ±1µm Heienhain-Spectro

1.14.3.2. Traductoare liniare cu carcasă întreagă (LS,LF,LC,LB)

Traductoarele liniare cu carcasă întreagă sunt disponibile pentru


măsurarea lungimilor de până la 30m. Sunt, în particular, caracterizate de o
înaltă toleranţă la vibraţii.
Traductoarele incrementale (de tip LF) prezintă etaloane gradate cu
distanţe reticulare relativ fine. Acestea îl fac atractiv pentru aplicaţii care cer
repetabilitate ridicată.
Traductoarele liniare absolute (de tip LC şi LS) servesc ca
traductoare standard pentru utilizări pe maşini unelte, dar sunt, de asemenea,
proiectate şi pentru sarcini de măsurare şi inspecţie.
Traductoarele liniare absolute din familia de produse (LC) asigură
valoarea absolută a poziţiei. De asemenea, oferă şi semnale incrementale.
Datorită preciziei lor ridicate şi comportamentului termic definit, traductoarele
absolute (LC, CO) şi seria (LS 100) sunt foarte potrivite cu aplicaţiile CNC.
Seria (LS 600) de traductoare incrementale sunt folosite pentru sarcini simple
de poziţionare, de exemplu pe maşini unelte manuale.
Tipul (LB) de traductoare liniare incrementale (fig.9) au fost concepute
pentru lungimi de măsurare mari de până la 30m.
Etalonul lor gradat – o bandă de oţel cu gradaţii AURODUR – este

102
livrat individual, şi după ce se montează carcasa, este introdus în carcasă,
adus la o tensiune definită şi fixat la ambele capete de maşină.

Fig. 9

Caracterizarea utilizării traductoarelor liniare este prezentată


astfel:
(a) tip (LF 183):
• pentru repetabilitate ridicată;
• comportament termic similar cu oţelul sau fierul;
• apreciere ridicată a vibraţiilor;
• două tipuri de montaj;
(b) tip (LC 182):
• pentru măsurarea poziţiei absolute;
• semnale incrementale adiţionale 1Vpp;
• comportament termic definit;
• două căi de montare;
(c) tip (LS 100):
• pentru maşini cu comandă numerică;
• comportament termic definit;
• apreciere ridicată a vibraţiilor;
• două căi de montare;
(d) tip (LS 600):
• tipic pentru maşini manuale;
• uşor de montat;
(e) tip (LB 382):

103
• pentru lungimi mari – 30m;
• comportament termic definit;
• apreciere ridicată a vibraţiilor;
• două căi de montare;

(tabel 2)
Incremental Absolut
LF183 LS 186 LS 623 LB 382 LC 182
LS 176 LS 603 LC 192
Etalon DIADUR pe Scală de Scală de Scală Scală de sticlă
gradat oţel sticlă sticlă de sticlă DIADUR
DIADUR DIADUR DIADU
R
Semnale 1Vpp LS186: LS623: 1Vpp 1Vpp
incrementale 1Vpp TTL
LS176: LS603:
TTL 11 µ App
Perioada 4 µm 20 μm 20 µm 40 µm 20 µm
semnalului LS176:
4μm/2 μm
Interfaţa de - EnDat/Fanuc/Mit
date subishi
Acurateţe ±3 μm, ±2μm ±5 μm, ±3μm ± 10 ±5 ± 5µm , ± 3µm
µm µm
Paşii de 1 µm până 1 µm 10 μm 10 μm 10 µm până la
măsurare la 0.1 µm până la 0.5 până la până la 0.1 µm
recomandaţi µm 5 μm 0.1 μm
Lungimea 140 până la 3040mm 170 440 140 până la
de până la până la 3040mm
măsurare 3040mm 3040m
m
Marca de Una sau distanţă - codată
referinţă

104