Sunteți pe pagina 1din 4

Blaise Pascal

Blaise Pascal (n. 19 iunie 1623, Clermont-Ferrand, Franţa - d. 19 august 1662, Paris) a
fost un matematician, fizician şi filosof francez având contribuţii în numeroase domenii ale
ştiinţei, precum construcţia unor calculatoare mecanice, consideraţii asupra teoriei
probabilităţilor, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune şi vid. În urma unei
revelaţii religioase în 1654, Pascal abandonează matematica şi ştiinţele exacte şi îşi dedică viaţa
filozofiei şi teologiei.

În onoarea contribuţiilor sale în ştiinţă numele Pascal a fost dat unităţii de măsură a
presiunii, precum şi unui limbaj de progamare.

S-a născut în Clermont la 19 iunie 1623 (acum Clermont-Ferrand), în regiunea Auvergne


din Franţa. Blaise Pascal a fost al treilea copil al lui Etienne Pascal şi singurul său fiu. Mama lui
Blaise a murit când acesta avea doar trei ani, micul Blaise fiind foarte afectat de această pierdere.
În 1632, Etienne şi cei patru copii ai săi au părăsit Clermont pentru a se stabili la Paris, iar tatăl,
un matematician cu vederi mai neortodoxe asupra educaţiei, a stabilit că Blaise nu va învăţa
nimic despre matematică până la vârsta de 15 ani. Impulsionat de această interdicţie, la vârsta de
12 ani, Blaise a început să înveţe geometrie de unul singur, descoperind că „suma unghiurilor
unui triunghi este egală cu 2 unghiuri drepte“. Când a aflat tatăl său, s-a îmbunat şi i-a permis lui
Blaise să aibă o copie a „Elementelor“ lui Euclid.

La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal a început să-l însoţească pe tatăl său la întrunirile lui Mersenne
de la Paris, la care participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un
model pentru tânărul Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva
teoreme despre geometria proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.
În decembrie 1639, familia Pascal a părăsit Parisul pentru a locui la Rouen unde Etienne
a fost numit colector de taxe pentru Normadia de Sus şi unde Blaise publică în februarie 1640
Essay on Conic Sections (Eseu despre secţiunile conice). După ce a lucrat 3 ani, între 1642 şi
1645, Pascal a inventat primul calculator mecanic, Pascaline pentru a-l ajuta pe tatăl său în
munca sa de colector de taxe.

În 1646 tatăl său s-a rănit la picior şi a trebuit să se recupereze acasă, în grija a 2 fraţi mai
tineri dintr-o mişcare religioasă, care au avut o influenţă asupra tânărului Pascal care a devenit
profund religios. Tot din această perioadă datează şi primele încercări de studii asupra presiunii
atmosferice, iar in 1647 demonstrează că vidul există, după ce la 25 septembrie el şi Descartes s-
au contrazis asupra acestui adevăr. În 1648 Pascal a observat că presiunea atmosferei scade cu
înălţimea şi a dedus că vidul există deasupra atmosferei.

În septembrie 1651, Etienne Pascal moare, iar într-o scrisoare adresată uneia din surori dă
un adânc înţeles creştin morţii în general şi morţii tatălui său în particular, idei care formează
baza pentru lucrării sale filozofice ulterioare, Les pensées.

Din mai 1653, Pascal scrie Récit de la grande expérience de l'équilibre des liqueurs
(Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explică legea presiunii. În urma corespondenţei cu
Fermat din vara anului 1654 a pus bazele teoriei probabilităţii. În această perioadă are şi
probleme de sănătate, dar continuă lucrul până în octombrie 1654. Pe 23 noiembrie 1654, în
urma unei experienţe religioase îşi dedică viaţa Creştinătăţii.

După această dată, Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs la
cca. 30 de km sud-vest de Paris şi publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în
1656. Între 1656 şi 1658 scrie Les pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal.

Moare la 39 de ani pe 19 August 1662, în urma extinderii tumorii maligne din stomac şi
este înmormântat St. Étienne-du-Mont în Paris.
Contribuţii în ştiinţă

Fig.2 Calculator mecanic

La vârsta de 16 ani Pascal a prezentat primul său rezultat original cunoscut sub numele de
triunghiul lui Pascal (teorema lui Pascal), iar la 18 ani a construit primul calculator mecanic,
pentru a-şi ajuta tatăl la calculul taxelor. Dispozitivul numit Pascaline, semăna cu un calculator
mecanic al anilor 1840, iar această invenţie îl face pe Pascal a doua persoană care inventează
calculatorul mecanic deoarece Schickard mai făcuse unul în 1624. Pascal se confruntă cu
probleme de design ale calculatorului, datorate sistemului francez din acea vreme. Erau 20 de
soli într-o livră şi 12 dinari într-un sol, astfel încât Pascal trebuia să rezolve probleme tehnice
mult mai grele cu această împărţire a livrei în 240 decât dacă ar fi lucrat cu împărţirea la 100.
Oricum producţia aparatelor a început în 1642, dar până în 1652 fuseseră produse 50 de
prototipuri, însă puţine au fost vândute, şi producerea calculatorului aritmetic al lui Pascal a
încetat în acel an. Unul din aceste prototipuri este la muzeul Zwinger, în Dresda Germania.
Aflând de încercarea lui Torricelli de a determina presiunea atmosferică, Pascal a început să
caute diverse tipuri de experienţe care să dovedească temeinicia descoperirii lui Torricelli,
construind o instalaţie cu tuburi care demonstra influenţa presiunii. În august 1648 Pascal a
observat că presiunea atmosferei scade cu înălţimea şi a dedus că vidul există deasupra
atmosferei. Descartes îi scria lui Carcavi în iunie 1647 despre experimentele lui Pascal: „Eu am
fost acela care l-am sfătuit acum doi ani sa facă aceasta, de aceea, deşi nu am participat eu
însumi, nu m-am îndoit de succesul nostru...“, deşi cu un an înainte, în urma unei neînţelegeri cu
Pascal cu privire la existenţa vidului îi scria lui Huygens că Pascal „... avea prea mult vid în
capul său.“ Pascal a fost primul care s-a gândit că, cu ajutorul barometrului, poate fi măsurată
diferenţa de altitudine dintre două puncte şi a atras atenţia că modificarea lungimii coloanei de
mercur mai depinde şi de umiditate şi temperatura aerului, putând fi folosită astfel în previziuni
meteorologice. Nu mai puţin importante sunt lucrările lui Pascal din domeniul hidrostaticii. În
lucrarea sa cea mai importantă „Tratat despre echilibrul lichidelor“ a formulat legea
fundamentală a hidrostaticii, numită apoi legea lui Pascal. A calculat mărimea presiunii
hidrostatice, a descris paradoxul hidrostatic, legea vaselor comunicante şi principiul presei
hidraulice. El a lucrat la secţiunile conice şi a produs teoreme importante în geometria
proiectivă. În „The Generation of Conic Sections (Generaţia secţiunilor conice)“, Pascal
considera conurile generate de o proiecţie centrală a unui cerc. Acesta era prima parte a tratatului
asupra conurilor (pe care Pascal nu l-a terminat niciodată). Lucrarea este acum pierdută dar,
Leibniz şi Tschirnhaus au notat din ea şi prin acestea este posibilă o imagine aproape completă a
lucrării. Lucrarea lui Pascal asupra coeficienţilor binomiali l-a condus pe Isaac Newton la
descoperirea teoremei binomului general pentru puteri fracţionare şi negative. Din
corespondenţele cu Fermat se va naşte apoi teoria probabilităţilor, în urma unor întrebări adresate
de cavalerul de Mére privind jocul de zaruri. Din 1654 abandonează însă lumea ştiinţifică pentru
a se dedica Creştinătăţii, ultima sa lucrare publicată descriind curba trasată de un punct pe
circumferinţa unui cerc care se învârte. Din 1658 începe din nou să se gândească la probleme de
matematică din cauza durerilor care îi chinuiau somnul. Pascal îi provoacă pe Wren, Laloubère,
Leibniz, Huygens, Wallis, Fermat cu două probleme : calculul ariei oricărui segment de cicloidă
şi centrul de gravitate al oricărui segment, probleme pe care Pascal le rezolvase folosind calculul
îndivizibililor al lui Cavalieri, în scrisorile către Carcavi.

S-ar putea să vă placă și