Blaise Pascal: un mare om de știință și un creștin devotat

A fost un matematician, fizician și filosof francez având contribuții în numeroase domenii ale
științei, precum construcția unor calculatoare mecanice, considerații asupra teoriei
probabilităților, studiul fluidelor prin clarificarea conceptelor de presiune și vid.

În urma unei revelații religioase în 1654, Pascal abandonează matematica și științele exacte și își
dedică viața filozofiei și teologiei.

Blaise Pascal s-a născut pe 19 iunie 1623, în orașul Clermont-Ferrand din Franța rurală, într-o
familie cu trei copii. Din nefericire, mama sa a murit când el avea doar trei ani. Mai târziu,
familia s-a mutat la Paris.

De-a lungul vieții sale, sănătatea lui Blaise a fost foarte precară, dar a fost binecuvântat cu o
minte strălucită. Inițial, tatăl lui se temea că învățarea matematicii ar putea să îl suprasolicite pe
copil, dar defapt nu a făcut decât să trezească interesul lui Blaise.

La 14 ani, Blaise a început să asiste la conferințe săptămânale de matematică. Mai târziu, din
aceste întâlniri săptămânale ale matematicienilor, a luat ființă Academia Franceză de Știință. Pe
când avea doar 16 ani, Blaise a scris o lucrare despre secțiunile conice, care a fost aclamată de
colegii săi matematicieni, fiind considerată „cea mai puternică și valoroasă contribuție care
fusese adusă științei matematice de la Arhimede încoace.” Această lucrare a pus bazele abordării
moderne a secțiunilor conice .Blaise Pascal a încercat mereu să facă din munca lui în domeniul
științei și matematicii ceva folositor pentru umanitate. Pe când era încă un adolescent, el a
inventat prima mașină de făcut calcule – un calculator aritmetic care putea să adune și să scadă.
Această mașinărie se compunea dintr-un set de roți, pe fiecare dintre ele fiind trecute numerele
de la zero la nouă. Roțile erau conectate între ele astfel încât, o rotație completă a unei roți făcea
ca roata de lângă ea să efectueze o zecime de rotație. Această mașinărie i-a fost de mare folos
tatălui său – judecător la curtea de impozite – și altora care aveau de-a face cu calculele. Deși
costisitoare și greu de operat, mașina de calcul a lui Pascal a reprezentat un pas esențial în
dezvoltarea ulterioară a calculatoarelor și computerelor.

Opiniile creștine

În 1646, Pascal s-a alăturat Janseniștilor—o grupare de Catolici din Franța, care credeau
precum Calvin în anumite doctrine, inclusiv cea despre mântuirea prin dragostea și grația
lui Dumnezeu, mai degrabă decât prin fapte bune.

Pascal credea că „există un vid creat de Dumnezeu în inima fiecărui om, ce nu poate fi
umplut de niciun lucru creat, ci doar de Creatorul însuși, care s-a făcut cunoscut prin Iisus
Hristos.” Pascal credea din toată inima că evenimentele descrise în Cartea Facerii erau
fapte istorice reale. Enciclopedia Britanică menționează faptul că Pascal împărtășea opinia

1
conform căreia „răutatea omului se explică doar ca efect al căderii” și că, așa cum spunea
Sfântul Apostol Pavel, „Iisus Hristos este al doilea Adam, de neconceput fără primul.”

Fiind de acum un creștin devotat, Pascal a continuat lucrul său în domeniul științei și
matematicii. Experimentul lui Pascal cu barometrul, demonstrează ceea ce este acum
cunoscut, anume că presiunea atmosferică (așa cum arată înălțimea mercurului din
barometru) scade pe măsură ce înălțimea crește și se modifică în funcție de schimbările
vremii.

Pascal a adus o contribuție valoroasă în dezvoltarea hidrostaticii și hidrodinamicii. El a

demonstrat că „presiunea aplicată asupra unui lichid delimitat se transmite nediminuată
de-a lungul lichidului, în toate direcțiile, indiferent de zona în care se aplică presiunea.”
Această teorie este cunoscută ca Legea lui Pascal și reprezintă principiul care stă la baza
presei hidraulice, pe care acesta a proiectat-o. Pe parcursul acestor experimente cu fluidele,
Pascal a inventat seringa. El a investigat de asemenea și cicloida – curba formată de un
punct de pe circumferința unui cerc, în timp ce acesta se rotește de-a lungul unei linii
drepte. Descoperirea de către Pascal a multor proprietăți fizice și matematice ale cicloidei,
a reprezentat un pas important în dezvoltarea ulterioară a calculului.

Teoria Probabilității

Pascal a colaborat de asemenea și cu un alt matematician, pe nume Fermat, la Teoria

Probabilității. Scrisorile dintre cei doi „arată că Pascal și Fermat au participat în mod egal
la crearea acestei teorii”. Deși investigațiile lor s-au desfășurat în diverse situații legate de
pariuri și jocuri de noroc, această teorie are un număr imens de utilizări. Stă la baza
tuturor schemelor de asigurări și este de o mare importanță pentru multe alte ramuri ale
științei, ca de exemplu fizica cuantică, unde comportamentul particulelor poate fi descris
folosind probabilitățile. Pascal a inventat o metodă simplă cunoscută astăzi ca „Triunghiul
lui Pascal”, pentru a determina probabilitatea anumitor rezultate.

Reluarea angajamentului

Pascal a asistat la petreceri unde se desfășurau pariuri și jocuri de noroc, devenind din
nefericire atras de acest stil de viață. Totuși, în anul 1654, Pascal a avut un accident din
care abia a reușit să scape cu viață, când caii care trăgeau caleașca sa au alunecat. Caii nu
au supraviețuit, dar Pascal a rămas neatins. Convins că cel ce l-a salvat a fost Dumnezeu, el
și-a reanalizat stilul de viață. Din acel moment, „de la vârsta de 31 de ani până în ziua
morții sale, la 39 de ani, nu a avut decât o dorință, să întoarcă gândurile oamenilor către
Salvatorul său.”

În aceste vremuri de revenire la Dumnezeu, Pascal scria:

2
„Siguranță! Bucurie! Pace! Uit de lume și de orice, înafară de Dumnezeu!… Mă supun cu
totul lui Iisus Hristos, Mântuitorul meu.”

O mare parte din ultimii ani ai lui Pascal a fost dedicată scrierilor sale religioase. El a scris
o celebră serie de 18 scrisori cunoscute sub denumirea de „Scrisori Provinciale”, despre
care criticii considerau că au marcat începuturile prozei moderne franceze. De asemenea,
Pascal a scris remarcabila carte Pensees (în franceză „gânduri”), în care discută despre
opiniile sale creștine. Pascal realiza că omul nu ar putea să ajungă sub nicio formă la
cunoaștere prin propria lui inteligență. El scria: „credința ne spune ceea ce simțurile nu
pot, dar nu este contrarie descoperirilor acestora”. Realiza de asemenea că Dumnezeu este
mai mult decât doar Creatorul – El este și un Dumnezeu iubitor și personal – „Dumnezeul
lui Avraam, Isaac și Iacob, Dumnezeul creștinilor este un Dumnezeu al iubirii și
mângâierii”.

Pascal este faimos pentru ipoteza sa cunoscută sub denumirea de „Pariul lui Pascal” , în
care a aplicat gândirea sa referitoare la probabilități asupra temei mântuirii.

„Pariul lui Pascal” parafrazat:

„Cum ar putea să aibă de pierdut cel care alege să devină creștin? Dacă, după ce moare, se
dovedește că nu există niciun Dumnezeu, iar credința lui a fost în zadar, nu a pierdut nimic
– de fapt, a fost mai fericit în viață decât prietenii săi necredincioși. Dacă totuși există
Dumnezeu și un rai și un iad, atunci el a câștigat raiul, iar prietenii săi sceptici vor fi
pierdut totul în iad.”

Când s-a apropiat de sfârșitul său, Pascal a scris: „Și astfel îmi întind mâinile către
Mântuitorul meu, care a venit pe pământ să sufere și să moară pentru mine”

Pascal a murit în 19 august 1662, la Paris. În ciuda unei vieți scurte, cu boli și dureri
constante, acest devotat creștin a adus contribuții extraordinare științei, matematicii și
literaturii.