Sunteți pe pagina 1din 2

Un exerciţiu spiritual simplu pentru transcenderea timpului şi

spaţiului
de Gregorian Bivolaru

1. Întreabă-te lăuntric: “Unde mă aflu Eu?”.


Răspunde-ţi: “AICI”.
Întreabă-te apoi lăuntric: “În ce moment mă aflu?”.
Răspunde-ţi: “ACUM”.

Repetă aceste interogări până te pătrunzi profund de


adevărul acestor două coordonate eterne în care exişti,
ai existat şi vei exista întotdeauna: “AICI” şi “ACUM”.

2. Programează un ceas deşteptător care să sune de


mai multe ori în decursul zilei când te afli în mijlocul feluritelor acţiuni. Atunci, pune-ţi întrebările:
a) “Unde mă aflu Eu?” şi răspunde: “AICI”;
b) “În ce moment mă aflu?” şi răspunde “ACUM”.
De fiecare dată când realizăm aceasta trebuie să urmărim să simţim caracterul direct şi nemijlocit
al lui “AICI” şi “ACUM”. Procedând astfel vom începe să realizăm că oriunde am merge şi în orice
moment cronologic ne-am afla, suntem ÎNTOTDEAUNA AICI şi ACUM. Astfel, vom înţelege că
niciodată nu am fost altundeva decât AICI şi ACUM. Ceasul va continua să-şi mişte limbile în
curgerea monotonă a timpului, Pământul va continua să se rotească în jurul Soarelui. Lăsăm cu
detaşare ca toate aspectele vieţii să treacă în mod continuu prinse în vâltoarea de torent a timpului
secvenţial. Noi însă rămânem în permanenţă conştienţi că existăm AICI şi ACUM.
Acesta reprezintă un exerciţiu spiritual simplu, dar incredibil de eficient, care este menit să ne
adâncească în eternul prezent, acolo unde cu adevărat există Totul.

3. Urmăreşte cât mai des să-ţi focalizezi gândurile exclusiv asupra prezentului pentru perioade din
ce în ce mai lungi de timp, de fiecare dată când îţi vei reaminti de acest exerciţiu spiritual.

NU TE GÂNDI LA VIITOR.
PUR ŞI SIMPLU FII AICI, ACUM.
NU TE GÂNDI LA TRECUT.
PUR ŞI SIMPLU FII AICI ŞI ACUM.

4. Reflectează asupra ideii că:

a) dacă eşti cu adevărat AICI şi ACUM aceasta este cu adevărat SUFICIENT pentru a avea
TOTUL, şi

b) astfel vei atinge puterea şi capacitatea de înţelegere discriminatorie de a face lucrul cel mai
armonios exact în acest moment, astfel că atunci când “după aceea” (viitorul) va deveni ACUM –
dacă ai asimilat cu adevărat acest exerciţiu – te vei afla într-o atitudine ideală, fiind şi atunci (în
viitor) mult mai capabil să faci lucrul cel mai potrivit şi mai armonios, aşa că nu va mai fi necesar
să-ţi pierzi timpul ACUM îngrijorându-te cu privire la atunci (viitor).

5. Reflectează asupra faptului că tu îţi poţi programa în mod înţelept viitorul fiind în starea de
conştiinţă a lui AICI şi ACUM, căci într-o asemenea stare, “atunci” devine ACUM. Procedând astfel
vei fi pe deplin AICI şi ACUM. Aceste afirmaţii îţi par încă paradoxale? Este firesc să fie aşa la
început, continuă totuşi să meditezi asupra lor, căci GRAMUL DE PRACTICĂ îţi va dezvălui că ele
ascund adevăruri ce nu pot fi pătrunse pe deplin cu mintea raţională.

6. “Gândeşte-te că nu ai fost încă născut, gândeşte-te că eşti în pântecul mamei tale, gândeşte-te
că eşti tânăr, gândeşte-te bătrân, gândeşte-te că deja ai trecut în lumea de dincolo. Cuprinde acum
toate aceste ipostaze dintr-o dată în mintea ta, privindu-te pe tine însuţi în toate timpurile şi în
toate locurile”. (HERMETICA)

S-ar putea să vă placă și