Sunteți pe pagina 1din 202

Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galaţi

Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor

Lect. univ. dr. Adrian Zugravu

Modele de gestiune a resurselor


agroalimentare

ISBN 978-973-1950-94-5
Editura EUROPLUS
Galaţi, 2010
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

PREFAŢĂ

Acest set de note va acoperi organisme importante de la modelare de


economie agroalmentară, administrarea resurselor agroalimentare, risc,
inputuri agricole, adoptarea tehnologiilor şi politicilor agricole. Multe dintre
subiecte sunt pertinente pentru gestiunea resurselor şi o mare parte din
prezentări se va baza pe activitatea ce a fost făcut în cadrul Departamentului
de Economie al Facultăţii de Economie şi Administrarea Afacerilor. Lucrarea se
adresează studenţilor specializării de Economie Agroalimentară, pentru
problemele de modelare Agricultura
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

FOREWORD

This set of notes will cover major bodies of in modeling of agricultural


resource administration economics pertaining to production, risk, agricultural
inputs, technology adoption, and agricultural and resource policy. Many of the
topics are pertinent for resource and development economics, and much of the
presentations will rely on work that was done in the Department of Economy of
Faculty of Economy and Business Administration, addressing Agricultural
Economy students, for problems of modeling agricultural and resource
administration.
Some of the lectures will be quite technical and present widely used
models in detail. Other lectures will be more general and overview several
important bodies of literature and their relation to policy and historical
development
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

CUPRINS

Prefaţă
Cuprins

Capitolul 1 – Modele economice generale


1.1. Conceptul de model economic
1.2 Tipuri de modele
1.3. Modele liniare
1.4. Modele neliniare

Capitolul 2 - Modele de organizare a datelor


2.1. Concepte utilizate în organizarea datelor
2.2. Structuri de date
2.3. Modele de date şi baze de date
2.3.1. Baze de date cu structuri ierarhice şi reţea
2.3.2. Baze de date relaţionale
2.3.3. Baze de date orientate pe obiecte
2.3.4. Baze de date deductive
2.3.5. Baze de date distribuite
2.4. Sisteme de gestiune a bazelor de date
2.4.1. Sisteme de gestiune a bazelor de date relaţionale
2.4.2. Sisteme de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte
2.4.3. Sistemul de gestiune al bazelor de date distribuite

Capitolul 3 - Proiectarea bazelor de date, a algoritmilor şi


programelor de gestiune a resurselor agroalimentare
3.1. Etapele de realizarea a bazelor de date
3.2. Analiza sistemului economic şi a cerinţelor informaţionale
3.3. Proiectarea structurii bazei de date
3.4. Proiectarea bazelor de date relaţionale
3.5. Proiectarea bazelor de date distribuite
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
3.6. Concepte şi caracteristici specifice algoritmilor şi
programelor de gestiune a resurselor
3.7. Realizarea programelor de gestiune a resurselor
3.8. Tehnici de bază utilizate în conceperea şi exploatarea
programelor
3.9. Instrumente şi medii de programare
3.10. Documentaţia şi implementarea programelor

Capitolul 4 - Sistemul informaţional de gestiune a resurselor


agroalimentare
4.1. Obiectivele sistemului informaţional de gestiune a
resurselor agroalimentare
4.2. Tipuri de sisteme informaţionale
4.3. Sistemul operaţional de prelucrarea datelor
4.3.1. Sistemul de gestiune a creanţelor
4.3.2. Sistemul de gestiune a datoriilor
4.3.3. Sistemul de gestiune al stocurilor
4.3.4. Sistemul de gestiune a comenzilor
4.3.5. Sistemul de gestiune a resurselor umane
4.3.6. Sistemul de gestiune a producţiei
4.3.7. Sistemul contabilităţii generale
4.3.8. Sistemele de informare a conducerii
4.4. Sistemul de analiză şi planificarea economică în acvacultură

Bibliografie
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

CONTENT

Forword
Content

Chapter 1 - General economic models


1.1. The concept of economic model
1.2. Types of models.
1.3. Linear Models
1.4. Nonlinear Models

Chapter 2 - Models of organization of data


2.1. Concepts used to organize data.
2.2. Data Structures.
2.3. Data models and databases
2.3.1. Hierarchical and network databases
2.3.2 Relational Databases.
2.3.3. Object Oriented Database
2.3.4. Deductive databases.
2.3.5. Distributed Databases.
2.4. Management systems databases
2.4.1. Management systems relational databases.
2.4.2 Management systems-oriented object databases

Chapter 3 - Design of databases, algorithms and food resource


management software
3.1. Stages of the databases design
3.2. Analysis of the economic and informational requirements
3.3. Designing the database structure.
3.4. Relational database design
3.5. Design of distributed databases.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
3.6. Concepts and characteristics of algorithms and resource
management software
3.7. Achieving resource management software
3.8. Basic techniques used in the design and operation of
programs
3.9. Software tools and environments.
3.10. Documentation and implementation

Chapter 4 - Management information system of food resources.


4.1. The objectives of resource management information system
for food
4.2. Types of information systems.
4.3. Operational data processing system.
4.3.1. Claims management system
4.3.2. Debts management system
4.3.3. Stocks management system
4.3.4. System management commands.
4.3.5. Human resource management system
4.3.6. Production management system
4.3.7. General accounting system
4.3.8. Management information systems
4.4. The economic analysis and planning system in aquaculture

Bibliography
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Capitolul 1
Modele economice generale
1.1. Conceptul de model economic
Modelul economic şi social în care se desfăşoară afacerile este în evoluţie
permanentă. Se produc schimbări în modul de desfăşurare a competiţiei pe
piaţă, în cadrul legislativ, în modul de organizare a firmelor şi în tehnologiile de
prelucrare şi comunicare a informaţiei. Toate acestea duc la o presiune sporită
asupra celor care iau decizii în domeniul afacerilor şi la noi cerinţe faţă de
modul în care se elaborează şi se adoptă deciziile.
Analiza deciziilor prin modelare şi simulare, deşi nu poate acţiona asupra
hazardului şi nu poate atrage cu sine manifestarea norocului, poate să-l ajute
pe decident să înţeleagă mai bine problemele decizionale, să-şi
îmbunătăţească şansele de a obţine un rezultat fericit sau să fie mai pregătit
pentru a face faţă unor evoluţii nefavorabile, independente de voinţa lui.
Un sistem poate fi un ansamblu de entităţi dependente una de alta, care
formează un întreg organizat în vederea atingerii unor obiective comune.
Entităţile care nu fac parte din sistem, dar influenţează atingerea obiectivelor
fără a putea fi controlate de către decident constituie mediul sistemului.
Un model economic reprezentativ pentru sistemul real se poate obţine
printr-un proces iterativ pornind de la un model cât mai simplu posibil. Acest
lucru poate fi realizat prin definirea limitelor sistemului astfel încât să fie luate
în considerare numai caracteristicile esenţiale în raport cu scopul urmărit şi
apoi pentru satisfacerea cerinţelor de validare a modelului se poate încerca
relaxarea limitelor sau a unor ipoteze simplificatoare.
Un model economic este o construcţie complexă care se descrie cu
ajutorul următoarelor elemente:
• variabilele exogene al căror nume este asociat factorilor ce influenţează un
fenomen sau un proces;
• variabilele endogene sau rezultative care sunt asociate obiectivului urmărit
prin eleborarea modelului;
• coeficienţii, obţinuţi prin utilizarea unor algoritmi de estimare;
• operatori cu ajutorul cărora se construiesc factoriişi termenii expresiei
analizate ai modelului economic;
• funcţii elementare care sunt înglobate în modelele neliniare;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
• funcţii compuse care intră în alcătuirea modelelor economice deosebit de
complexe;
•lungimea seriilor de date utilizate în estimarea de coeficienţişi în efectuarea
de calcule;
• reperele, prin care se selectează părţi ale seriilor de date pentru a fi utilizate
în procesele de estimare, în derularea de prognozeşi în studiul stabilităţii
coeficienţilor.
Experienţa economică arată că sunt create premise pentru dezvoltarea
unor tehnici de construire a modelelor economice pentru prognozare folosind
un sistem adecvat de indicatori macroeconomici.
Printre cei mai importanti indici macroeconomici se numara:
Produsul national brut PNB - care masoara suma valorii bunurilor si
serviciilor generate pe teritoriul unei tari. La calcularea indicelui se ia in
considerare orice activitate economica, indiferent de nationalitatea
proprietarului mijlocului de productie. Nivelul PNB poate fi masurat fie luand in
considerare preturile curente, la valoarea actuala de piata a productiei, fie
luand in considerare preturile fixe, permitand o evaluare a dinamicii economice
la nivel national. Pietele financiare analizeaza cu atentie modificarile produsului
national brut, a caror valori, raportate la perioada de un an, sunt publicate
trimestrial. O dinamica a dezvoltarii peste asteptari la nivel national poate
contribui la intarirea valutei respective pe piata internationala.
Indicele preturilor de consum exprima pretul cosului de bunuri de consum,
cu corectiile sezoniere. Investitorii pe pietelele financiare au tendinta de a
parasi valutele tarilor cu inflatie in crestere. Cresterea indicelui duce la
cresterea ratei dobanzilor, ceea ce inseamna scaderea preturilor pe piata de
titlurilor de creanta nominalizate in valuta respectiva. Vanzarea obligatiunilor
de catre investitorii straini, dictata de temerile legate de cresterea ratei
dobanzilor, de exemplu in SUA, poate duce la cresterea ofertei de dolari si la
slabirea acestora in comparatie cu alte valute.
Indicele preturilor de productie exprima dinamica schimbarii pretului
bunurilor oferite de catre fabricanti si agricultori. Atentia pietelor valutare se
concentreaza asupra variatiei preturilor produselor finite (exprimata in
procente), publicate lunar. Totusi, din cauza schimbarilor sezoniere de preturi
la alimente si din cauza instabilitatii pretului energiei, adesea se renunta la
factorizarea acestor elemente. O puternica crestere a indicelui si previziunile
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
de inflatie pot crea o impresie negativa printre investitori, slabind cursul valutei
tarii in cauza.
Productia Industriala determina viteza dezvoltarii generale, nivelul fizic al
productiei economice. O dinamica sporita a productiei indica o buna conditie
economica si poate duce la intarirea valutei pe piata. O dinamica scazuta este -
din contra - un simptom al unei situatii economice defavorabile, ce duce la
retragerea investitorilor de la valuta respectiva.
Balanta de plati este juxtapunerea valorii bunurilor si serviciilor exportate
cu valoarea celor importate. Diferenta dintre valoarea exportului si a importului
unei tari date este balanta de plati. Daca valoarea este pozitiva, inseamna ca
valoarea exporturilor a depasit valoarea importurilor, ceea ce denota forta
economica a tarii. O inalta competitivitate a economiei poate contribui la
cresterea interesului din partea investitorilor.
Indicele Institutului de Administrare a Ofertei ia in considerare cinci factori.
Ordinele noi, productia, livrarile, rezervele si incadrarea in productie. Valorile
de peste 50% denota dezvoltarea productiei si a intregii economii. Valorile intre
45% si 50% denota stagnarea in sfera productiei industriale, simultan cu
mentinerea dezvoltarii economice. Valorile sub 40% arata o stagnare ce
afecteaza atat industria cat economia in ansamblu.
Contul curent cuprinde toate transferurile de capital din si inspre tara
respectiva. Un bilant pozitiv al contabilitatii rulajului curent inseamna ca in tara
respectiva intra capital. O asemenea situatie poate contribui la intarirea valutei
nationale.
Rata somajului nivelul ratei de somaj constituie unul din cei mai importanti
indici ce arata starea in care se afla o economie data. Rata de somaj publicata
cuprinde atat somajul natural, voluntar, cat si somajul real, rezultat din
neconcordanta dintre nivelul de calificare al fortei de munca si nevoile pietei,
din lipsa de cerere si din somajul de frictiune. O crestere continua a ratei de
somaj constituie un simptom al inrautatirii situatiei economice a tarii si este un
semnal negativ pentru pietele financiare.
Indicele Universitatii Michigan pentru Sentimentul Consumatorilor indice al
sentimentului consumatorilor, publicat lunar, ce constituie factor important
pentru determinarea starii de spirit a consumatorilor si perspectivele
dezvoltarii economice viitoare in SUA. Valoarea acestui indice este influentata
de modul in care respondentii evalueaza situatia actula si de asteptarile legate
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
de viitoarele conditii economice. Indicele este stabilit pe baza unui sondaj
telefonic pe un grup de 700 de familii. Importanta indicelui Michigan deriva din
faptul ca cel mai important element care determina marimea produsului
national brut este nivelul cheltuielilor consumatorilor. Daca indicele are valori
ce depasesc asteptarile pietii, el poate contribui la aprecierea dolarului; daca el
este sub asteptari, el poate duce la deprecierea acestei valute.
Indicele sentimentului comercial elaborat de catre Institutul Economic din
Munchen, arata starea de spirit a industriasilor germani. La studiu participa
lunar circa 7000 de unitati comerciale. Analistii pietelor financiare acorda o
mare importanta acestui indice, considerandu-l a fi un indicator al conditiei
financiare, valabil pentru intreaga zona euro. Un indice in crestere denota o
imbunatatire a conjuncturii si poate semnala o tendinta de apreciere a valutei
comune europeene.
Dinamica ordinelor de bunuri fixe masoara valoarea ordinelor de bunuri cu
amortizare pe perioade de peste trei ani, exprimata in dolari. Volumul ordinelor
este unul din indicii majori care determina starea in care se afla industria.
Valoarea indicelui este foarte labila si este supusa unor frecvente verificari. Cu
toate acestea, publicarea ei poate avea o influenta majora asupra pietilor
financiare, ducand la importante schimbari ale preturilor daca rezultatele sunt
diferite de asteptari.
Dinamica vanzarilor de case noi indice care exprima numarul de case noi
vandute si scoase la vanzare. Schimbarile de nivel al dinamicii reflecta
conjunctura de pe piata imobiliara americana. O crestere a indicelui
caracterizeaza perioadele de dezvoltare economica. Scaderea indicelui
inseamna saturarea cererii si posibilitatea aparitiei unei perioade de stagnare
economica.
Dinamica schimbarii numarului de investitii incepute in domeniul
constructiilor si de autorizatii de constructie indice publicat lunar care exprima
cresterea relativa a noilor investitii din constructii si a numarului de autorizatii
de constructie pe piata imobiliara din SUA. Nivelul acestui indice depinde,
printre altele, de rata dobanzilor la creditele ipotecare. O conjunctura
favorabila pe piata imobiliara reflecta dezvoltarea economica a tarii.
Indicele increderii consumatorilor are o insemnatate asemanatoare cu
Indicele Michigan, dar se bazeaza pe anchetarea unui numar mai mare de
respondenti. Sentimentele consumatorilor reflecta conjunctura economica: in
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
timpul dezvoltarii domneste optimismul, iar recesiunii ii corespunde pesimismul
care se traduce prin valori scazute ale indicelui. O stare de spirit buna in
randurile consumatorilor americani indica o cerere la nivel inalt, profituri mai
mari in lumea comertului si posibilitatea cresterii cursului dolarului. O scadere
a indicelui corespunde unei scaderi a cursului valutei americane.
Variatia numarului de locuri de munca ocupate, exclusiv in sectorul agricol
indice similar cu indicele somajului: arata conditia economica a tarii. O crestere
stabila a numarului de locuri de munca inseamna o imbunatatire a conditiilor
economice, o crestere a veniturilor pe gospodarie si, pe termen lung, o
cresterea a valorii intreprinderilor. Valori ridicate ale indicelui constituie un
semnal pozitiv si pot contribui la aprecierea valutei tarii respective.
Obligatiunile reprezintă o investiţie, un împrumut către o entitate
(societate sau administratie publica), care are nevoie de fonduri pentru o
perioadă definită de timp, la o rată a dobânzii specificată. În schimbul banilor
împrumutaţi, acea entitatea emite un certificat numit obligaţiune în care se
menţionează rata dobânzii care urmează să fie plătită pentru suma
împrumutată şi data scadentă la care fondurile vor fi returnate. Dobânda
obligaţiunilor este de obicei plătite la fiecare şase luni.
Valoarea nominală a unei obligaţiuni este valoarea înscrisa pe
obligaţiunea respectivă. Preţul la care este achiziţionată o obligaţiune nu este,
în general, aceeaşi ca valoarea nominală a obligaţiunilor. În cazul în care preţul
de achiziţie al unei obligaţiuni este egal cu valoarea sa nominală, se spune că
obligatiunea respective a fost achiziţionată la valoarea nominală. În cazul în
care preţul de achiziţie depăşeşte valoarea nominală, se spune că obligaţiunea
a fost achiziţionată mai sus de valoarea nominală, sau la o primă. În cazul în
care preţul de achiziţie este sub valoarea nominală, se consideră că
obligaţiunea a fost achiziţionată sub valoarea nominală, sau la o reducere.
Astfel, diferenţa dintre valoarea nominală a unei obligaţiuni şi preţul său de
cumpărare se numeşte în funcţie de context prima sau reducere. De exemplu,
dacă valoarea nominală a unei obligaţiuni este de 5000 u.m. şi ea se vinde
pentru 4600 de u.m., se vinde cu o reducere de 400 de u.m., iar în cazul în care
aceeaşi obligaţiune s-ar vinde pentru 5600 u.m., se spune că ea se vinde la o
primă de 600 u.m.
Dobânda plătită pentru un împrumut, reprezintă un procent din suma
împrumutată. Dacă avem un împrumut, reprezentat de un credit bancar,
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
trebuie să le plătim dobândă. Dobânda poate fi un câştig reprezentat de un
procent din suma pe care o primim de la o banca pentru suma de bani pe care
le-am depus-o. Cu alte cuvinte, daca am pus banii depozit bancar, banca va
plăti o dobândă pentru această sumă de bani.
Dobanda simpla se calculează în general anual şi depinde de rata
dobânzii:
D = d S0, unde:
D – valoarea dobânzii simple calculată pentru o perioada de un an
S0 – valoarea sumei împrumutate
n – durata împrumutului exprimată în ani
d – rata dobânzii;
Sn – valoarea sumei ce trebuie returnate la termenul de maturitate al
împrumutului respectiv.
Valoarea viitoare a unui împrumut la sfarsitul anului este:
Sn = S0 + d S0 = S0 (1+d)
Valoarea viitoare a unui împrumut pe n ani cu dobanda simpla, platită
anual, este:
Sn = S0 + n d S0 = S0 (1+n d)
În condiţiile în care se cunoaşte valoarea viitoare Sn se poate determina
valoare prezentă, la începutul perioadei, S0 astfel:
S0 = Sn / (1 + n d)
Aplicatia 1: Se considera un depozit de 1000 de lei cu dobanda simpla
avand o rata a dobanzii de 5%. Să se determine valoarea acestui depozit dupa
un an.
S0 = 1000; n = 1; d = 0.05
Sn = S0 + n d S0 = S0 (1+n d) = 1000 (1 + 0.05) = 1050
D = d S0 = 50 lei
Aplicatia 2: Se considera un depozit de 500 de lei cu dobanda simpla pe 3
ani avand o rata a dobanzii de 10%. Să se determine valoarea acestui depozit
dupa 3 ani.
S0 = 500; n = 3; d = 0.10
Sn = S0 + n d S0 = S0 (1+n d) = 500 (1 + 3x0.10) = 650
D = n d S0 = 150 lei
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Aplicatia 3: Se considera un depozit de 50000 de lei cu dobanda simpla
pe 3 luni avand o rata a dobanzii de 10%. Să se determine valoarea acestui
depozit dupa 6 luni.
S0 = 50000; n = 6/12; d = 0.10
Sn = S0 + n d S0 = S0 (1+n d) = 50000 (1 + 0.5x0.10) = 52500
D = n d S0 = 0.5x0.1x 50000 lei = 2500
Dobanda compusa se calculeaza prin aplicarea ratei dobanzii la o valoare
ce însumează suma împrumutată si dobanda acumulată pentru fiecare
perioadă.
D = Sn - S0 = (1 + d)n S0 - S0 unde:
D – valoarea dobânzii compuse;
S0 – valoarea sumei împrumutate
n – durata împrumutului exprimată în ani
d – rata dobânzii;
Sn – valoarea sumei ce trebuie returnate la termenul de maturitate al
împrumutului respectiv.
Valoarea viitoare a unui împrumut la sfarsitul primului an este:
S1 = S0 + d S0 = S0 (1+d);
Valoarea viitoare a unui împrumut la sfarsitul anului doi este:
S2 = S1 + d S1 = S1 (1+d) = S0 (1+d) (1+d) = S0 (1+d)2 ;
Valoarea viitoare a unui împrumut la sfarsitul anului trei este:
S3 = S2 + d S2 = S2 (1+d) = S1 (1+d) (1+d) = S0 (1+d)3 ;
Analiza sistemului resurselor din agricultură nu se poate realiza fără
înţelegerea evoluţiei dinamice a acestora. Elementele cele mai importante care
stau la baza adoptării decizii economice sunt reprezentate de analiza investiţiei
cu ajutorul fluxului de numerar proiectat. Cele mai importante concepte ale
analizei economice dinamice sunt reprezentate de actualizare şi rata dobănzii.
Rata dobănzii (d) plătită la credite este formată din următoarele
elemente:
- rata de actualizare (a);
- rata inflatiei (i);
- comisionul tranzacţiei(c);
- coeficientul de risc (r).
d=a+i+c+r
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Exemple:
1. Băncile comerciale plătesc băncii centrale o dobăndă la creditele
acordate, calculată cu o rată d=a +i. Dacă rata inflaţiei este de 4% şi banca
centrală creditează băncile comerciale cu o rată a dobănzii de 7%, rata reală
a dobănzii este în aceste condiţii de 3%. Atunci cănd rata inflaţiei este de
8%, rata reală a dobănzii este negativă, –1%.
2. Clienţii cei mai buni ai băncilor comerciale (cei cu gradul de risc cel
mai mic), plătesc pentru creditele acordate o dobăndă calculată la o rată d
= a + i + cm + rm (cm şi rm reprezintă valorile minime ale comisionului de
tranzacţie şi ale coeficientului de risc practicate de bancă). Dacă rata
dobănzii practicată la credite de băncile comerciale, d = 8% în condiţiile
pieţei monetare din exemplul 1 (i = 4% şi a = 3%), comisionul tranzacţiei şi
coeficientul de risc reprezintă 1%. Rata dobănzii la creditele garantate cu un
activ este mai mică decăt rata dobănzii la creditele care nu sunt garantate
cu un activ, datorită faptului că se utilizează pentru calculul ratei dobănzii
un coeficient de risc mai mic.
3. Creditorii solicită pentru acordarea finanţării o evaluare a proiectelor
de investiţii. Această evaluare presupune realizarea unui plan de afaceri
care să permită analiza riscurilor proiectului de investiţie.
Creşterea ratei dobănzii pe piaţa monetară determină o reducere a
volumului proiectelor de investiţii şi o creştere a economiilor prin orientarea
investitorilor către depozitele bancare şi obligaţiunile guvernamentale.
Indicatorii prezentati mai sus reprezinta o mica parte din indicatorii care
influenteaza modelul economic general al unei economii naţionale. In principiu,
orice aspect relevant pentru economia unui stat poata crea variatii in nivelurile
de cerere si de oferta pentru moneda economiei respective.
Piata ia in considerare factorii care au influenta asupra pretului. Preturile
sunt dependente de trenduri, de modelul posibil al evoluţiei acestora.
Identificarea trendului presupune identificarea modelului de evolutie astfel
încat efectuarea unei tranzactii sa aduca profit.
Studierea graficelor permite gasirea unor modele repetitive, conform
carora evolueaza preturile. Acest fapt rezultă din repetitivitatea
comportamentelor umane in anumite situatii. Analistii economici, cunoscand
modelele cel mai des intalnite, se straduiesc sa le regaseasca in evoluţiile
actuale si, pe baza lor, sa prevada viitorul.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

1.2 Tipuri de modele


Există numeroase criterii de clasificare a modelelor economice.
După criteriul liniarităţii sunt:
- modele liniare, în care între variabilele exogene şi cele endogene se defineşte
o expresie analitică
- modele neliniare, în care apar operatori de înmulţire, împărţire, extragere
radicali, exponenţiere, logaritmare, precumşi expresii alte analitice cu grad de
complexitate ridicat.
După obiectivul urmarit, modelele sunt:
- modele de calcul, care constau într-o relaţie, iar utilizatorul înlocuieşte
variabilele cu niveluri măsurate, obţinând un indicator agregat (formula de
calcul a volumului unei sfere, modelul pentru eşalonarea dobânzilor, formula de
calcul a impozitului pe venitul global);
-modele de optimizare care includ o funcţie obiectiv ce trebuie maximizată sau
minimizată, o serie de restricţii pe baza cărora se elaborează algoritmi care
permit obţinerea soluţiei unice în stare să satisfacă criteriul de performanţă
definit;
-modelele de simulare permit reproducerea derulării unor procese folosind
consumuri, frecvent generate sub forma de numere pseudoaleatoare;
simularea conduce la obţinerea de consumuri medii, durate medii, riscuri
medii, în ipoteze bine definite. Modelele de simulare optimizează structuri, sau
conduc la studierea unor situaţii care în condiţii reale sunt însoţite de costuri
foarte ridicate;
-modele euristice includ condiţii complexe, coeficienţi de importanţă şi
condiţionări multiple; soluţia obţinută îmbunătaţeşte rezultatele, existând cel
mult o informaţie privind distanţa solutiei faţă de o soluţie optimă obţinută cu
un model de optimizare. Avantajul utilizarii de modele euristice este dat de
capacitatea de a obţine descrieri ce includ aspecte calitative ale evoluţiei
sistemelor, iar algoritmii conţin un volum de prelucrări care îi fac operaţionali
chiar dacă dimensiunile modelului sunt foarte mari;
-modelul de prognoza are coeficienţi estimaţi folosind serii de date
înregistrate pentru momentele de timp, folosind coeficienţii estimaţi, niveluri
generate pentru ipoteze bine fundamentate ale variabilelor exogene se obţin
nivelurile prognozate ale variabilei endogene.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Dupa natura variabilelor, se identifică:
-modele deterministe, în care variabilele au niveluri ce depind strict de factorii
stabiliţi, iar formele analitice redau perfect dependenţele dintre factori
(modelul pentru calculul taxei pe valoarea adaugată, modelul pentru
eşalonarea ratelor unui credit, modelul pentru bilanţul unui agent economic);
- modele stochastice în care variabilele reflectă soluţii guvernate de legi de
distribuţie.
După criteriul structurii:
- modele cu o ecuaţie
- modele cu mai multe ecuaţii
- modele cu restricţiişi funcţie obiectiv
După natura soluţiilor:
- modele cu soluţie aproximativă;
- modele fuzzy;
- modele bazate pe reţele neuronale;
- modele bazate pe algoritmi genetici;
- modele cu soluţie exactă.

1.3. Modele liniare


Modelele liniare sunt de forma:
y = f(x) = f(x1, x2, … xn);
Se utilizeaza astfel de modele pentru ca sunt usor de construit,
coeficientii se estimeaza cu metode pentru care exista produse software si
proprietatile lor permit efectuarea de analize complexe, iar cazuistica verifica
ipotezele specifice liniaritatii. Modelele îsi dovedesc utilitatea daca reflecta
dependente liniare între factorii exogeni si variabilele endogene din realitate pe
cale experimentala.
Modelele liniare sunt unifactoriale , în cazul în care este o variabila
exogena dominanta si multifactoriale, atunci când în model sunt luate în calcul
mai multe variabile exogene.
Studierea legaturii dintre variabila endogena y si variabila exogena x
este folositoare la evaluarea variabilei y. Evaluarea se realizeaza prin ajustarea
multimii de puncte printr-o linie dreapta, aceasta fiind cunoscuta sub
denumirea de dreapta de regresie. Pentru estimarea coeficientilor modelului
liniar se folosesc diferite metode, dintre care cea mai întâlnita este metoda
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
celor mai mici patrate, prin care se estimeaza parametrii modelului liniar astfel
încât suma patratelor erorilor sa fie minima.
Modelul funcţiei Lagrange
Se considera problema maximizării unei funcţii:
max f(x);
x
x≥0, atunci când f este concavă.
Valoarea optimă, x1 aferentă maximului funcţiei f se găseşte în punctul în
care f1(x1)=0. Acesta reprezintă maximul global al funcţiei f, în condiţiile în care
f2(0)<0.
Se considera problema max f(x),
x
în condiţiile unor restricţii iniţiale g(x) ≤ b;
x ≥ 0.
Restrictia de mai sus se transformă în ecuaţie prin introducerea unei
variabile auxiliare z:
g(x)+z=b, => z=b-g(x), unde z≥0.
Problema de optimizare a functiei f se rezolvă cu ajutorul funcţiei
Lagrange:
L = max f(x) + λ [ b – z – g(x) ]
x,z,λ
Exemplul 1: Se consideră o întreprindere de confecţii a cărei funcţie
tehnică de producţie este de forma: Y = x1 ∙ x2, unde:
Y – producţia realizată, mii bucăţi;
x1, x2 – factorii de producţie utilizaţi (zile-om, zile-maşină).
Preţul achiziţionării factorilor de producţie sunt: p1=25 şi p2=50 [lei].
Se cere să se determine combinaţia optimă de factori de producţie şi
costul de producţie aferent, pentru o producţie de 5000 mii bucăţi.
Rezolvare:
Se determină funcţia costului factorilor de producţie, C:
n
C = ∑xi ⋅ pi = 25 x1 + 50 x2, unde
i=1
pi – preţul factorilor de producţie.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Funcţia Lagrange are următoarea expresie:
L = C + λ (y - Y) = C + λ (5000 - Y), unde:
L – funcţia Lagrange;
λ - multiplicatorul funcţiei Lagrange.
Pentru a determina combinaţia optimă de factori se utilizează următorul
sistem de ecuaţii:
dL / dx1 = 0
dL / dx2 = 0
dL / dλ = 0

25 - λ x2 = 0
50 - λ x1 = 0
x1 x2 – 5000 = 0.

x 2 = 25 / λ
x1 = 50 / λ
25 ⋅ 50 / λ 2
= 5000. => λ 2
= 25000/625 => λ =4,
x1 = 50 / 4 = 12.5,
x2 = 25 / 4 = 6.2,
C = 25 x1 + 50 x2 = 343.5 lei.
Exemplul 2: Se consideră o exploataţie care cultivă 50 de ha cu porumb
având la dispoziţie 8 t de îngrăşăminte chimice. Funcţia de producţie calculată
pentru condiţiile pedoclimatice şi agrochimice ale fermei are următoarea
expresie:
y = 4000 + 30 x – 0,0728 x2, [kg/ha]
x = kg de azot.
Să se determine varianta optimă de fertilizare în condiţiile unui preţ de
vănzare de 0,5 lei/kg şi a unui cost de administrare a îngrăşămintelor chimice
de 0.5 de lei/kg. Cheltuielile fixe de producţie sunt de 1500 lei/ha.
Rezolvare:
Pentru a determina cea mai bună variantă de fertilizare se utilizează
modelul funcţiei Lagrange:
L = max f(x) + λ [ b – z – g(x) ]
x,z,λ
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
unde:
- x, reprezintă cantitatea de îngrăşăminte chimice folosită încadrul procesului
de producţie in kg;
- f(x), reprezintă funcţia profitului, calculată pe baza funcţiei tehnice de
producţie;
- λ, este multiplicatorul Lagrange, un parametru;
- b, cantitatea totală de îngrăşăminte chimice ce poate fi folosită în cadrul
procesului de producţie;
- g(x), reprezintă restricţia referitoare la cantitatea limitată de îngrăşăminte
chimice de care dispune exploataţia;
- z este o variabilă auxiliară, care permite transformarea restricţiei referitoare
la îngrăşămintele chimice în ecuaţie.
Funcţia tehnică de producţie reprezintă un model ce permite
determinarea cantităţii optime de îngrăşăminte chimice din punct de vedere
tehnic (xt):
y = 4000 + 30 xt – 0,0728 xt2, [kg/ha]
xt = kg de azot.
Valoarea optimă, xt aferentă maximului funcţiei y se găseşte în punctul în
care y1(xt)=0. Acesta reprezintă maximul global al funcţiei y, în condiţiile în
care y2(0)<0.
dy/dxt = 0
30 – 2*0,0728 xt =0
xt = 30/0,1456 = 206 kg
Producţia maximă, ymax = 4000 + 30 * 206 – 0,0728 * 2062
ymax = 7091 kg/ha;
Valoarea producţiei la hectar în cazul fertilizării cu doza optimă din punct
de vedere tehnic este:
Vt = p * ymax;
Vt = 0,5 * 7091 = 3545,5 lei/ha;
Cheltuielile de producţie la hectar sunt:
Ct = Cf +Cv;
Cv = 0,5 xt;
Ct = 1500 + 0.5 * 206 = 1603 lei/ha;
Profitul care se obţine la hectar în cazul acestei variante este:
Prt = Vt - Ct;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Prt = 3545,5 – 1603 = 1942,5 lei/ha
Funcţia profitului, f(x) se determină pe baza modelului funcţiei tehnice de
producţie:
f(x) = V - C
V = 0,5 y(x);
C = Cf + Cv;
Cv = 0,5 x;
f(x) = 0,5 y(x) – Cf – 0,5 x;
unde:
- f(x), reprezintă profitul la hectar în funcţie de cantitatea de îngrăşăminte
chimice alocată;
- V, valoarea producţiei obţinute la hectar;
- C, costul de producţie înregistrat la hectar;
- Cf, costurile fixe la hectar;
- Cv, costurile variabile la hectar în raport cu cantitatea de îngrăşăminte
chimice administrate.
Doza optimă de îngrăşăminte chimice din punct de vedere economic (xe)
se determină cu ajutorul funcţiei profitului, impunănd condiţia de maxim:
f1(xe)=0
0,5 dy/dxe – 0,5 = 0
30 – 2*0,0728 xe = 1
xe = 29/0,1456 = 200 kg
Producţia ce se obţine la hectar în acest caz este:
y(xe) = 4000 + 30 * 200 – 0,0728 * 2002;
y(xe) = 7088;
Valoarea producţiei la hectar în cazul fertilizării cu doza optimă din punct
de vedere economic este:
Ve = p * y(xe);
Ve = 0,5 * 7088 = 3544 lei/ha;
Cheltuielile de producţie la hectar sunt:
Ce = Cf +Cv;
Cv = 0,5 xe;
Ce = 1500 + 0.5 * 200 = 1600 lei/ha;
Profitul care se obţine la hectar în cazul acestei variante este:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Pre = Ve – Ce;
Pre = 3544 – 1600 = 1944 lei/ha
Reprezentarea grafică a funcţiei profitului (f) şi a funcţiei tehnice de
producţie (y) se realizează în Matlab. Codul programului ce realizează
reprezentarea grafică a celor două funcţii este următorul:
close;clear;
for i=0:1:500,
j=i+1;
x(j)=i;
y(j)=4000+30*x(j)-0.0728*x(j)^2;
f(j)=0.5*y(j)-1500-0.5*x(j);
end;
subplot(211);
plot(x,y);
grid on;
title('Functia tehnica de productie');
xlabel('Doza de ingrasaminte chimice, x [kg]');
ylabel('y [kg/ha]');
subplot(212);
plot(x,f);
grid on;
title('Functia profitului');
xlabel('Doza de ingrasaminte chimice, x [kg]');
ylabel('f [lei/ha]');
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

Figura nr. 1.: Reprezentarea grafică a funcţiei tehnice de producţie şi a


profitului

Analiza comparativă a celor două variante de fertilizare

Indicatorul Optim Optim Diferenţa optim


tehnic economic economic optim
tehnic
Doza de îngrăşăminte 206 200 -6
chimice, kg/ha
Producţia, kg/ha 7091 7088 -3
Valoarea producţiei, lei/ha 3545,5 3544 -1,5
Costuri variabile, lei/ha 103 100 -3
Profitul, lei/ha 1942,5 1944 -1,5-(-3)=1,5
Analizănd comparativ cele două variante de fertilizare se observă că se
obţine o creştere a profitului la hectar în cazul dozei optime din punct de
vedere economic (cu 1,5 lei/ha), ca urmare a reducerii costurilor variabile de
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
administrare a îngrăşămintelor chimice într-o proporţie mai mare decăt
reducerea valorii producţiei (-3 lei/ha faţă de –1,5 lei/ha).
Doza optimă din punct de vedere economic permite obţinerea maximului
de profit.
Necesarul de îngrăşăminte chimice în condiţiile aplicării dozei optime din
punct de vedere economic este:
Ne = S xe = 50 * 200 = 10 t;
Resursa disponibilă de îngrăşăminte chimice este R = 8 t.
Pentru a determina varianta optimă defertilizareîn condiţiile acestei
restricţii se utilizează modelul funcţiei Lagrange:
L = max f(x) + λ [ b – z – g(x) ]
x,z,λ
unde:
- x, reprezintă cantitatea de îngrăşăminte chimice folosită încadrul procesului
de producţie in kg;
- f(x), reprezintă funcţia profitului, calculată pe baza funcţiei tehnice de
producţie;
- λ, este multiplicatorul Lagrange, un parametru;
- b, cantitatea totală de îngrăşăminte chimice ce poate fi folosită în cadrul
procesului de producţie;
- g(x), reprezintă restricţia referitoare la cantitatea limitată de îngrăşăminte
chimice de care dispune exploataţia;
- z este o variabilă auxiliară, care permite transformarea restricţiei referitoare
la îngrăşămintele chimice în ecuaţie.
f(x) = V - C
V = 0,5 y(x);
C = Cf + Cv;
Cv = 0,5 x;
f(x) = 0,5 y(x) – Cf – 0,5 x;
unde:
- f(x), reprezintă profitul la hectar în funcţie de cantitatea de îngrăşăminte
chimice alocată;
- V, valoarea producţiei obţinute la hectar;
- C, costul de producţie înregistrat la hectar;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- Cf, costurile fixe la hectar;
- Cv, costurile variabile la hectar în raport cu cantitatea de îngrăşăminte
chimice administrate;
- y(x) = 4000 + 30 x – 0,0728 x2, [kg/ha] funcţia tehnică de producţie.
f(x) = 2000 + 15 x – 0,0364 x2 –1500 – 0,5 x;
f(x) = 500 + 14,5 x – 0,0364 x2;
Funcţia Lagrange are următoarea expresie în condiţiile exemplului
prezentat:
L = max [500 + 14,5 x – 0,0364 x2 + λ ( 8000 – z – 50 x) ];
x,z,λ
Condiţia de maxim a funcţiei Lagrange:
dL/dx = 0;
dL/dz = 0;
dL/dλ = 0;
Derivatele parţiale ale funcţiei Lagrange sunt:
14,5 – 0.0728 x – 50 λ = 0;
λ = 0;
8000 – z – 50 x = 0;
Din sistemul de ecuaţii rezultă solutia optimă de fertilizare:
x = 199 kg/ha.

Optimizarea alocării resurselor cu ajutorul programării liniare


Problema primară şi problema duală
Se consideră următoarea problemă de optimizarea a alocării resurselor:
Max F(x);
x
în condiţiile unor restricţii:
A x ≤ b;
x ≥ 0;
unde:
- x reprezintă vectorul variabilelor activităţilor de producţie, de dimensiune
[n,1];
- A reprezinta matricea coeficienţilor tehnici de producţie, de dimensiune [m,
n];
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- elementele a(i, j) ale matricii A reprezinta necesarul de resursă i pentru
obţinerea unei unităţi de producţie j;
- b este vectorul resurselor disponibile, de dimensiune [m, 1].
În cadrul acestei probleme există n variabile şi m restricţii, unde n>m.
Optimizarea alocării resurselor este determinată de inegalităţile care exprimă
restricţiile utilizării resurselor de producţie.
Dualitatea, principiu fundamental in matematica, permite identificarea
pentru orice problema de programare lineara a unei probleme noi a carei
structura si solutionare sunt foarte strans legate de cele ale problemei initiale.
Cele doua probleme construite pe baza principiului dualitatii constituie o
pereche de probleme conjugate. Rezolvarea problemei duale permite, in afara
verificarii corectitudinii calculelor prin aplicarea algoritmului simplex problemei
initiale, obtinerea solutiei optime pentru problemele in care modelul matematic
are o structura deopsebita printr-un numar sensibil mai mic de iteratii. Dupa
structura modelului matematic deosebim:
a) probleme dual simetrice: Ax ≥ b x ≥0, f(x) = Cx (min); YA’ ≤ C Y ≥ 0,
f(Y) = Yb (max).
b) probleme dual nesimetrice: Ax = b x ≥ 0, f(x) = Cx (min); YA’ ≤ C Y,
f(Y) = Yb (max).
Se constata ca perechea de probleme conjugate are urmatoarele
proprietati:
1) oricare dintre cele doua probleme poate fi considerata duala celeilalte sau
primala este duala dualei;
2) numarul variabilelor din problema primala este agal cu numarul restrictiilor
din problema duala si invers;
3) componentele vectorului coloana al termenilor liberi din problema primala
formeaza coeficientii necunoscutelor din functia obiectiv a dualei si invers;
4) coeficientii din restrictii ai necunoscutelor din problema duala se obtin prin
transpunerea matricei coeficientilor necunoscutelor din restrictiile problemei
primale;
5) variabilele duale corespunzatoare unor restrictii primale concordante sunt
nenegative, cele corespunzatoare unor restrictii neconcordante sunt
nepozitive, iar cele corespunzatoare unor restrictii sub forma de egalitati sunt
de semn oarecare;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
6) unor variabile primale nenegative le corespund restrictii duale concordante,
unor variable primale nepozitive le corespund restrictii neconcordante, iar unor
variabile de semn oarecare le corespund restrictii sub forma de egalitati.
Se demonstreaza ca daca una din problemele conjugate are cel putin o
solutie optima, atunci si perechea ei va avea cel putin o solutie optima si ca
maximul functiei obiectiv al unei probleme este egal cu minimul functiei
obiectiv al problemei conjugate. Evident fiind vorba de probleme diferite, unde
interpretarea economica a solutiilor si semnificatiile atribuite variabilelor sunt
deosebite, si solutiile gasite prin aplicarea algoritmului simplex sunt diferite. O
caracteristica importanta o constituie insa posibilitatea identificarii solutiei
optime a problemei duale in ultimul tabel simplex al problemei primale. De
aceea, daca se considera mai avantajoasa din punct de vedere practic
rezolvarea problemei duale, se pot obtine usor solutiile problemei initiale,
aplicand algoritmul simplex prin primal problemei duale. Legatura stransa intre
problemele conjugate a condus la elaborarea unor metode specifice de
rezolvare, dintre care amintim algoritmul simplex dual si algoritmul simplex
primal- dual. O solutie optima este realizabila atat primal cat si dual. Algoritmul
simplex dual este dintr-un anumit punct de vedere dualul algoritmului simplex
primal. Se porneste de la o baza dual admisibila care evident nu este primal
admisibila. Se determina mai intai variabila care iese din baza, alegandu-se
variabila pentru care nu este satisfacuta conditia de nenegativitate, apoi
variabila care intra in baza prin raportul minim facut insa cu una din
componentele negative. Dupa determinarea noii baze se face un pivotaj dupa
care se testeaza optimalitatea solutiei si eventual se reiau calculele. Prin
eliminarea treptata a componentelor nenegative se ajunge in final la o solutie
admisibila atat dual cat si primal care este chiar solutia optima. Algoritmul
primal- dual se aplica in acelsi timp atat problemei primale cat si celei duale.
Prin aplicarea algoritmului se determina simultan solutia optima pentru cele
doua probleme conjugate pe baza teoremei ecarturilor complementare.

1.4. Modele neliniare


Modelele neliniare reprezintă o largă categorie utilizată în studierea
interdependenţelor dintre factori. Marea varietate de modele neliniare produce
efecte variate în colectarea şi dezvoltarea sistematizată a lor, întrucât
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
descrierea modelelor de acest tip trebuie definite reguli care să conducă la
descrieri corecteşi la implementări cu grad de cuprindere deosebit de ridicat.
Dintre cele mai cunoscute modele neliniare sunt cele care au forma
funcţiilor de producţie Cobb-Douglas: f(x, y) = A xa yb;
Diversitatea modelelor neliniare este foarte mare, de la caz la caz
impunându-se o tratare distinctă pentru fiecare model, chiar dacă este o forma
patratică sau include funcţii elementare sau funcţii compuse. Tot în clasa
modelelor neliniare sunt incluse şi modelele cu argument întârziat date de o
relaţie.
Exemplul 1:Metodologia evaluarii proiectelor de investiţii se bazează pe
proiecţia fluxului de numerar şi pe rata de actualizare pentru a calcula venitul
net actualizat şi rata internă de rentabilitate financiară.
Venitul net actualizat se determină cu ajutorul expresiei,

N
1 t
max ∑ ── ( Vt – Ct );
1+a
t=0

sau:

T
max ∫ e -a t ( V – C ) dt;
t t
0

unde:
- Vt şi Ct reprezintăveniturile, respectiv costurile la momentul t.
- a, reprezintă rata de actualizare.
Exemplul 2: Se considerăm modelul:
n n
max( ∑c j ( x j ) × x j − ∑d j ( x j ) × x j )
j =1 j =1
n

∑a
j =1
ij × xi ≤ bi , i =1, 2, …, m
xj ≥0 , j =1, 2, …, n
unde:
xj – volumul de producţie;
aij – coeficienţi tehnologici;
bj − cantităţile de resurse pe care le are firma;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
cj(xj) − funcţia cheltuielilor (de exemplu: cj(xj) = β – α j j
x j , αj ≥0, β ≥0,
j

j =1, 2, …, n );
d j (x j ) – funcţia de cost (de exemplu: d j
( x j ) = d j − δj x j , δ ≥0 , j =1, 2,
j

…, n ).
Dacă c ( x ) = cj şi d ( x ) = d
j j j j j , atunci modelul considerat devine liniar.
Dacă volumul de producţie xj vândută descreşte o dată cu creşterea preţului
de vânzare şi că preţul d j pentru serii mari descreşte atunci obţinem o
problemă de programare neliniară:

n n n n n n

∑(β j − α j x j ) x j −∑(d j − δ j x j ) x j = ∑ β j x j − ∑d j x 2j − ∑d j x j + ∑δ j x 2j =
j =1 j =1 j =1 j =1 j =1 j =1

n n
= ∑ ( β j − α j ) x j + ∑ (δ j − α j ) x j ⇒ max
2

j =1 j =1

Exemplul 3: Se considerăm o mărime variabilă y care depinde liniar de


variabilele x1 x2 ,..., xn :,

y = a1 x1 + a2 x2 +... + an xn .
(i )
Fie yi şi x1( i ) x2( i ) ,..., xn( i ) , observaţii statistice asupra variabilelor yi şi x j ,
,

j=1,2, …, n.
De determinat parametrii ai, i=1,2 ,…, n astfel încât suma pătratelor abaterilor

n
yi − ∑ai x (ji )
i =1

m n
să devină minimă,adică min ∑( y j − ∑ai x j ) .
(i ) 2

j =1 i =1

Asupra parametrilor a1 ,…, an se pot impune condiţii suplimentare de


tipul ai' ≤ ai ≤ ai", i=1, 2, ..., n.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Capitolul 2: Modele de organizare a datelor
2.1. Concepte utilizate în organizarea datelor
Încercând să clasificăm componentele esenţiale ale unui sistem
informaţional trebuie să plecăm de la concepte legate de noţiunile de dată,
informaţie, relaţie şi raţionament.
Prin conceptul de dată se înţelege un simbol de un anumit tip (numeric,
caracter, etc.). Informaţia reprezintă o dată cu o anumită semnificaţie.
Noţiunea de relaţie reprezintă acea legătură sau trăsătură comună a două
sau mai multe date; iar prin raţionament se înţelege un şir de operaţii logice
(inferenţe) pe diverse structuri de date ce pot fi denumite generic şi
cunoştinţe.
Organizarea datelor ocupă un loc important în proiectarea sistemelor
informaţionale, de modul în care sunt organizate datele depinde eficienţa
întregului sistem.
Organizarea datelor presupune:
- definirea, structurarea şi gruparea datelor în colecţii omogene;
- stabilirea legăturilor (relaţiilor) între date;
- reprezentarea (stocarea) lor pe suport informaţional, în cadrul unui
sistem de calcul.
Scopul organizării datelor îl constituie regăsirea automată a lor, după
diverse criterii şi forme.
Principalele concepte utilizate în organizarea datelor sunt: entitate,
atribut şi valoare. Aceste concepte sunt legate între ele: o entitate are mai
multe atribute, iar atributelor li se asociază o mulţime de valori.
Prin entitate se înţelege un obiect concret sau abstract reprezentat prin
proprietăţile sale. Orice proprietate a unui obiect poate fi exprimată printr-o
pereche de forma (atribut, valoare). Exemplu: “Captura la specia sturioni a fost
de 1 tonă”, unde “sturioni” reprezintă atributul, iar “1 tonă” reprezintă
valoarea.
O entitate se poate exprima prin mai multe proprietăţi, deci mai multe
perechi de forma (atribut, valoare). De exemplu o persoană X poate fi
reprezentată prin mulţimea de perechi (Nume, Ionescu); (Vârsta, 25); (Sex,
Masculin); (Profesie, Inginer); (Salariu, 7000000). Mulţimea atributelor “Nume”,
“Vârsta”, “Sex”, “Profesie”, “Salariu”, poate fi asociată mai multor persoane;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
rezultă că atributul nu caracterizează doar o entitate, ci poate caracteriza o
clasă de entităţi.
Noţiunea de atribut este cunoscută şi sub denumirea de câmp sau
caracteristică. Fiecare atribut este caracterizat de natura valorilor pe care le
poate lua. Pot exista atribute care identifică în mod unic o entitate, ele
numindu-se atribute cheie.

2.2. Structuri de date


Tipurile de structuri de date întâlnite în sistemele informatice se
diferenţiază în funcţie de sistemul informaţional şi de tehnologiile de
prelucrare a datelor utilizate.
Structura de date este o colecţie de date între care s-au stabilit o serie
de relaţii care conduc la un anumit mecanism de selecţie şi identificare a
componentelor.
Mulţimea de date asociată structurii poate fi alcătuită din datele unui tip
s-au mai multor tipuri de entităţi. Componentele structurii pot fi individualizate
prin nume identificator sau prin poziţia pe care o ocupă în structura respectivă.
Dacă localizarea unei componente se face prin parcurgerea tuturor
componentelor atunci structura are un acces secvenţial.
Dacă o componentă din structură poate fi selectată fără a ţine seama de
celelalte componente, atunci structura are acces direct.
Componentele unei structuri de date pot fi date elementare sau poat fi
ele însele structuri de date.
Asupra unei structuri de date se pot efectua o multitudine de operaţii
care se referă la valori sau la structură. Dintre acestea cele mai frecvente sunt:
- crearea (memorarea datelor în forma iniţială pe suport de memorie);
- consultarea (accesul la componentele structurii în vederea prelucrării
valorilor);
- actualizarea (schimbarea stării structurii prin adăugarea, ştergerea
unor elemente, modificarea valorii unor elemente, modificarea relaţiilor
dintre elemente);
- sortarea (aranjarea elementelor unei structuri după anumite criterii);
- copierea etc.
Principalele tipuri de structuri de date sunt:
- structura punctuală;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- structura liniară;
- structura arborescentă;
- structura reţea;
- structura relaţională.1
Structura punctuală este reprezentată ca o entitate grup izolată.
Structura liniară este caracterizată de o relaţie de ordine totală între
elementele componente ale respectivei colecţii de date.
Structura arborescentă are următoarele proprietăţi:
- există un element unic, numit rădăcina arborelui;
- orice nod diferit de rădăcină are un predecesor unic;
- orice nod neterminal are un număr finit de succesori;
- relaţiile stabilite între noduri sunt de tipul 1 la m.
Structura reţea este caracterizată prin următoarele proprietăţi:
- o reţea este un graf în care între două noduri există legături
bidirecţionale;
- un nod are mai mulţi predecesori şi el însuşi poate fi un predecesor;
- între elementele reţelei se stabilesc relaţii de tipul m la n.
Structura relaţională este formată din mai multe tabele (relaţii) de
date elementare, fără o legătură aparentă între ele. Operaţiile pe aceste
structuri sunt realizate cu operatori relaţionali ai algebrei relaţionare sau ai
calculului relaţional.

2.3. Modele de date şi baze de date


Modele de date
Pentru cunoaşterea realităţii înconjurătoare şi prelucrărea datelor cu
ajutorul calculatorului este necesară modelarea acestei realităţi. Modelarea
reprezintă o reflectarea a realităţii pe baza cunoaşterii teoretice. Definirea unui
model de date presupune precizarea, identificarea următoarelor trei elemente:
- structura modelului;
- operatorii care acţionează asupra structurilor de date;
- restricţiile pentru menţinerea corectitudinii datelor, numite şi reguli de
integritate.
Descrierea structurii modelului presupune definirea obiectelor
(entităţilor) şi a caracteristicilor asociate. Aceasta se realizează utilizând
1
Long Jeb, - FoxPro 2.6 pentru Windows – ghidul programatorului, Editura Teora, Bucureşti, 1996;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
următoarele elemente generice: câmpul (ca fiind cel mai mic element al
structurii care poate fi identificat în scopul prelucrării), grupul simplu sau
compus (este un set format din mai multe câmpuri sau grupuri) şi
înregistratrea (este un ansamblu de câmpuri şi grupuri constituind totodată şi
elementul generic al structurii).
Formalizarea relaţiilor între înregistrări în cadrul unui model de date are
ca scop reducerea redundanţei datelor. Relaţia între înregistrări poate pune în
evidenţă două tipuri de legături:
- legături orizontale care permit localizarea claselor de echivalenţă
(liste înlănţuite);
- legături verticale care permit localizarea înregistrării părinte.
Legăturile dintre obiecte poartă denumirea de asociere. Legăturile dintre
două entităţi pot fi de trei tipuri:
- legături “unu la unu” (1 → 1);
- legături “unu la mulţi” (1 → n). Exemlu: “Morunul aparţine clasei
sturioni”.
- legături “mulţi la mulţi” (m → n). Exemplu: “Un produs este
achiziţionat de mai mulţi clienţi şi un client poate achiziţiona mai multe
produse”.
Operatorii care acţionează asupra structurilor de date reprezintă cel de-al
doilea element al unui model de date. Aceşti operatori pot fi de citire,
memorare, modificare, joncţiune etc.
Regulile de integritate, cel de-al treilea element al unui model de date,
sunt restricţii menite să asigure menţinerea corectitudinii datelor. Exemple de
astfel de restricţii: să nu se permită ştergerea valorilor atributelor unui client
dacă acesta nu a achitat integral factura pentru cumpărarea unui produs.
În funcţie de modul în care se definesc elementele prezentate, modelele
de date se împart în: modele ierarhice sau arborescente, modele reţea, modele
relaţionale, modele orientate obiect.
Modelul ierarhic are ca structură de bază tipuri de înregistrări care
grupează toate atributele unei entităţi. Pentru realizarea asocierilor (relaţiilor,
legăturilor) dintre tipuri de înregistrări, acest model introduce un nou tip de
structură: ierarhia.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
O ierarhie are un tip de înregistrare definit ca rădăcină şi mai multe tipuri
de înregistrări subordonate, legate sub formă de arbore (figura nr. 2.1.).

Furnizor

...

Secto Secto Secto Secto Secto Secto


r r r r r r

Figura nr. 2.1.: Exemplu de ierarhie de date


Fiecare nod din arbore care nu este rădăcină sau nod final are un singur
nod superior şi unul sau mai multe noduri inferioare. Legătură de la un nod
superior la unul inferior este de tipul 1 → n, iar legăură de la un nod inferior la
unul superior este de tipul 1 → 1.
Modelul ierarhic pune la dispoziţie două structuri: tipuri de înregistrări şi
ierarhia.2 Datorită existenţei celor două tipuri de structuri, modelul oferă
operatori separaţi şi anume:
- operatori de citire pentru tipul de înregistrare;
- operatori de citire pentru ierarhie;
- operatori de memorare pentru tipuri de înregistrare;
- operatori de memorare pentru ierarhie.
La acest model, în cazul operaţiei de actualizare apar o serie de anomalii
precum:
- la inserare nu se pot introduce noi realizări ale unei înregistrări
subordonate dacă nu sunt cunoscuţi superiorii;
- la operaţia de ştergere, dacă se şterge o realizare rădăcină a unei
înregistrări, se şterg automat toate înregistrările subordonate.

2
Tsicharitzic, D., Lachovsky, F., - Data models, 1982;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Modelul reţea este asemănător cu modelul ierarhic, cu deosebirea că
fiecare inferior poate avea mai mulţi superiori. În cadrul acestui model, întâlnim
două structuri:
- tipul de înregistrări (care asigură atributele unei entităţi);
- tipul de set (care asigură legăturile între tipurile de înregistrare).
Actualizările în acest caz (adăugare, modificare, ştergere) se pot opera atât
în tipurile înregistrărilor logice cât şi în legături.
Modelul relaţional are la bază teoria matematică a relaţiilor. Modelul
relaţional de organizare a datelor s-a conturat în două articole publicate în
1969 şi 1970 de către E. F. Codd, matematician la centrul de cercetări din San
Jose (California) al firmei IBM. În acel moment, tehnologia bazelor de date era
centrată pe modelele ierarhic şi reţea, modele ce depind într-o mai mare
măsură de organizarea internă a datelor pe suportul de stocare. Codd a propus
o structură de date tabelară, independentă de tipul de echipamente şi software
de sistem pe care este implementată. Modelul are o singură structură de date:
relaţia (tabelul), o submulţime a produsului cartezian al unor domenii (un
domeniu este o submulţime de valori ale entităţilor). În concluzie un astfel de
model poate fi privit ca o mulţime de tabele obţinute prin metoda normalizării.
Normalizarea pleacă de la o mulţime de atribute (câmpuri de date) şi o
mulţime de dependenţe funcţionale dintre atribute, şi conduce la o schemă
conceptuală a modelului relaţional într-o formă normalizată, în care se vor
elimina astfel anomaliile de actualizare.
La aceste trei modele prezentate anterior se pot adăuga modelul orientat
obiect şi modelul distribuit. Modelul distribuit se bazează pe primele trei
modele dar cu particularităţi legate de distribuirea geografică a datelor.
Ordinea modelelor prezentate este şi cea istorică, cronologică, în ultimii ani
utilizându-se practic numai modelul relaţional şi cel distribuit, datorită
avantajelor comparative.
Baze de date
Evoluţia metodelor şi tehnicilor de organizare a datelor a fost
determinată de necesitatea de a avea un acces cât mai rapid şi uşor la un
volum din ce în ce mai mare de informaţii precum şi de perfecţionarea
echipamentelor de culegere, memorare, transmitere şi prelucrare a datelor.
Conceptul de bază de date a apărut în 1969, ideea principală în
organizarea datelor se baza pe existenţa unui fişier de descriere globală a
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
datelor prin care se realiza independenţa programelor faţă de date şi a datelor
faţă de programe. La momentul respectiv, în sistemele informatice, informaţiile
erau organizate în fişiere de date (secvenţiale, indexate etc.).3
Accesul oricărui utilizator la baza de date se făcea prin intermediul
fişierului de descriere globală a datelor. Fişierul de date conţinea colecţii de
date şi legăturile dintre ele. Ulterior acest concept a fost dezvoltat ajungându-
se la baze de date reţea, baze de date relaţionale sau baze de date orientate
obiect.
În esenţă conceptulde bază de date poate fi definit ca fiind una sau mai
multe colecţii de date (D1, D2, ...) aflate în interdependenţă, împreună cu
descrierea datelor şi a relaţiilor dintre ele, B=(D1, D2, ...).
Baza de date trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
- să asigure o independenţă sporită a datelor faţă de programe şi
invers;
- structura bazei de date trebuie astfel concepută pentru asigurarea
informaţiilor necesare şi pentru satisfacerea cerinţelor de informare şi
decizie;
- să se asigure o redundanţă minimă şi controlată a datelor;
- să se permită accesul rapid la informaţiile stocate în baza de date.
Bazele de date sunt extrem de variate în funcţie de criteriile luate în
considerare, cum ar fi:
- după orientare: generalizate, specializate;
- după modelul de date: ierarhice, reţele, relaţionale, orientate obiect;
- după amploarea geografică: locale, distribuite;
- după limbajele utilizate: autonome (limbaje proprii), cu limbaje gazdă,
mixte.
Arhitectura bazelor de date evidenţiază componentele acestora şi a fost
standardizată internaţional. O astfel de arhitectură generală cuprinde
următoarele componente:
- baza de date propriu-zisă în care se memorează colecţia de date;
- sistemul de gestiune a bazei de date, care este un ansamblu de
programe (soft) care realizează gestiunea şi prelucrarea complexă a datelor;
- un set de proceduri manuale şi automate, precum şi reglementările
administrative, destinate bunei funcţionări a întregului sistem;
3
Tudorie C. – Baze de date; Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi, 1994;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- un dicţionar al bazei de date (metabaza de date), ce conţine informaţii
despre date, structura acestora, elemente de descriere a semanticii,
statistici documentaţie etc.
- mijloacele hard utilizate (comune, specializate, etc.);
- personalul implicat pe categorii de utilizatori: finali (neinformaticieni);
de specialitate (administrator); analişti – programatori; gestionari; operatori.
Arhitectura bazei de date dă o imagine despre modul general de organizare
şi funcţionare a ei..Componentele bazei de date pot fi structurate pe trei
nivele, în funcţie de clasa utilizatorilor implicaţi:
- nivelul logic. Este dat de viziunea programatorului de aplicaţii, care
realizează programele de aplicaţii pentru manipularea datelor şi structura
logică corespunzătoare descrierii datelor aplicaţiei;
- nivelul conceptual (global). Este dat de viziunea administratorului
bazei de date, care realizează structura conceptuală corespunzătoare
descrierii bazei de date, şi administrează componentele bazei de date
pentru manipularea datelor, reprezentând astfel o abstractizare a lumii reale
considerate;
- nivelul fizic. Este dat de viziunea inginerului de sistem care
realizează structura fizică corespunzătoare descrierii datelor pe suport fizic
(periferic) şi reprezintă modalitatea efectivă în care datele sunt scrise pe
suportul de stocare (disc magnetic, optic, bandă magnetică etc.).

2.3.1. Baze de date cu structuri ierarhice şi reţea


Modelul ierarhic şi baze de date ierarhice
Modelul ierarhic a fost primul model utilizat pentru organizarea datelor în
baze de date, structura acestuia fiind de tip arbore. În cadrul acestui model
fiecărui nod al arborelui îi corespunde un tip de înregistrare, format din unul
sau mai multe câmpuri care reprezintă atribute ce descriu entităţi. Unui tip
de înregistrare, format din unul sau mai multe câmpuri îi corespunde în baza
de date un anumit număr de realizări.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

FERME

NORD SUD

Bazin Bazin Bazin Bazin2

Cra Plătic Caras Şalău Cra Ştiucă

Figura nr.
2.2.: Modelul ierarhic
O bază de date ierarhică poate fi definită ca fiind o mulţime ordonată de
realizări ale unui singur tip arbore. Un tip arbore constă într-un singur tip de
înregistrare “rădăcină”, la care se adaugă o mulţime ordonată formată din unul
sau mai multe tipuri de subarbori dependenţi. Un tip subarbore constă dintr-un
tip de înregistrare rădăcină şi o mulţime ordonată alcătuită din unul s-au mai
multe tipuri de subarbori dependenţi.
O realizare a arborelui constă dintr-o singură realizare a tipului
înregistrare rădăcină împreună cu o mulţime ordonată alcătuită din una sau
mai multe realizări ale fiecărui tip subarbore imediat dependent de tipul
rădăcină.
Abordarea ierarhică (figura nr. 2.2.), în privinţa gestiunii datelor pare cel
mai natural model. De exemplu, presupunem că există trei ferme, reprezentate
prin nivelul cel mai înalt al unei structuri ramnificate. Fiecare fermă are un
anumit număr de bazine piscicole. Fiecare bazin este populat cu o anumită
specie. Dacă parcurgem ramnificaţiile modelului, putem ajunge la o anumită
specie de peşti dintr-un anumit bazin al unei ferme piscicole. Într-o structură
ierarhică ramnificată, fiecare “părinte” poate avea mai mulţi “copii”, dar
fiecare “copil” poate avea doar un singur “părinte”. Utilizând o astfel de
structură ramnificată este foarte uşor să adăugăm o specie de peşte într-un
bazin care aparţine unei ferme. Mult mai dificil este însă să numărăm toţi
indivizii unei specii, din toate bazinele piscicole ale fermelor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Modelul ierarhic presupune ca orice căutare a unei realizări copil să fie
efectuată în secvenţă ierarhică, începând cu realizarea rădăcină.
Implementarea modelului ierarhic se poate realiza în două modalităţi:
- Reprezentarea prin pointeri. Acest mod de realizare presupune că
fiecare realizare a unui tip de înregistrare părinte să conţină un pointer spre
prima realizare a tipului copil. Fiecare realizare copil va conţine un pointer
spre următoarea realizare copil asociată realizării părinte considerate.
Practic o realizare părinte va conţine pointer spre capătul unei liste simplu
înlăţuite a realizărilor copii, iar ultima realizare copil va conţine pointer spre
realizarea părinte.
- Reprezentarea secvenţială pe suport a informaţiilor. Fiecare realizare
a arborelui reprezintă o înregistrare logică a fişierului. Componentele
ierarhiei sunt aranjate pe suport corespunzător parcurgerii structurii
arborescente în ordine.
Implementarea modelului ierarhic este dificilă prezentând dezavantajele
redundanţei informaţionale din structura ierarhică a datelor şi faptul că
sistemele ierarhice nu permit utilizatorului să manipuleze un subarbore ca o
entitate independentă.
Modelul reţea şi baze de date reţea
Modelul reţea utilizează structura reţea ca structură de date de bază.
Reţeaua este un graf orientat alcătuit din noduri conenctate prin arce. Nodurile
corespund tipurilor de înregistrare şi arcele pointerilor. Modelul reţea foloseşte
înregistrările pentru a reprezenta entităţile şi pointerii între înregistrări, pentru
a reprezenta relaţiile dintre entităţi. Structura de date reţea (prezentată în
figura nr. 2.3.) seamănă cu structura de date arborescentă, cu diferenţa că un
nod dependent (copil) poate avea mai mult de un singur părinte.
Figura nr. 2.3.: Structura reţea

A
B
C

O bază de date reţea constă dintr- un număr oarecare de tipuri de


E D
înregistrări. O înregistrare este constituită dintr-un număr
oarecare de câmpuri (elementare sau agregate). Un câmp este
cea mai mică unitate de date F care are nume. Fiecare câmp are un tip de
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
dată asociat. Câmpul corespunde unui atribut şi înregistrarea unei entităţi.
Diagrama de structură a modelului corespunde unui graf reţea în care nodurile
sunt înlocuite prin dreptunghiuri ce reprezintă înregistrările. Arcele reprezintă
relaţii de tip “1 la 1” sau “1 la N” între înregistrări.
O caracteristică a acestui model este reprezentată de conceptul de set
utilizat ca modalitate de exprimare a relaţiilor. Un tip set constă dintr-un singur
tip de nod proprietar şi unul sau mai multe tipuri de noduri dependente legate
de acesta, numite tipuri membre. O realizare a setului reprezintă o colecţie de
înregistrări având o realizare proprietar şi un număr oarecare de realizări
membre asociate.
Modelul reţea, este performant dar complicat. O bază de date tip reţea
reprezintă o colecţie de noduri şi legături, fiecare nod putând fi legat de oricare
altul, eventual de mai multe ori. Legăturile formează trasee, prin intermediul
cărora se poate răspunde mai repede nu numai la întrebarea referitoare la
numărul de exemplare al unei specii din cadrul unei ferme, dar şi la cea
referitoare la numărul de indivizi ai speciei respective din întreaga bază de
date. Aceste legături trebuie stabilite având tot timpul în minte interogările
posibile şi acţiunile viitoare probabile. În acelaşi timp operaţiile de actualizare
pot deveni excesiv de complicate.4
Modelele reţea se pot implementa folosind două modalităţi:
- Implementarea prin pointeri. Această implementare foloseşte
conexiunile secvenţiale de tip pointer şi o structură de tip listă. Fiecare
înregistrare din reţea poate avea o combinaţie de următoarele tipuri de
pointeri:
- pointer către prima (ultima) înregistrare din listă, poziţia lui fiind
indicată de sensul săgeţii;
- pointer către următoarea înregistrare (sau către cea anterioară);
- pointer către înregistrarea părinte sau proprietar;
- pointer către fiecare înregistrare copil.
- Implementarea prin hartă de biţi. În cazul unei relaţii de tipul “m la n”
se foloseşte harta de biţi care este o matrice creată pentru fiecare relaţie.
Înregistrările de pe linie sunt înregistrări sursă, iar cele de pe coloane sunt
înregistrări destinaţie. Dacă la intersecţia dintre linia X şi coloana Y avem 1
în matrice, atunci înseamnă că între înregistrările respective există o relaţie
4
Marian Fotache: SQL Dialecte DB2, Oracle, Visual FoxPro, Editura Polirom, Bucureşti, 2001;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
(cu sensul X → Y); dacă avem 0, atunci cele două înregistrări nu au o
legătură între ele (tabelul nr. 2.1.). Hărţile de biţi sunt structuri de date
avantajoase din următoarele motive:
- orice tip de înregistrare poate fi inclusă pe linii/coloane;
- relaţiile “1 la 1”, “1 la m”, “m la n” şi “m la 1” pot fi reprezentate;
- liniile şi coloanele suportă operatorii algebrei booleene.
Tabelul nr. 2.1.
Înregistrare Destinaţi Vânzări
sursă a 1 2 3 ... y
...
1 1 0 0 ... 0
2 ...
Produse 3 0 0 0 ... 1
... ...
x 1 0 1 ... 0
... ...
... ... ... ... ...
...
1 0 0 ... 1
...
... ... ... ... ...
...
Dezavantajele modelului reţea:
1. este un model complex şi greu de folosit;
2. implementarea lui se face pentru limbajele de prelucrare secvenţială a
înregistrărilor ceea ce determină o prelucrare dificilă a bazelor de date, o
viteză redusă de lucru şi spaţiu de memorie ocupat ineficient;
3. nu posedă un mod explicit de tratare a agregării semantice;
4. strucutra reţea tinde să fragmenteze informaţiile.
Sistemele reţea sunt frecvent utilizate în aplicaţii ce prelucrează un
volum mare de date.
2.3.2. Baze de date relaţionale
Modelul relaţional al datelor a fost primit cu entuziasm şi acceptat
aproape fără rezerve atât de specialiştii din domeniul bazelor de date cât şi de
utilizatori, încă de la apariţia primelor articole ale lui Codd E. F., în 1970, prin
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
care erau puse bazele acestui model. Ideea unui model asamblist al datelor a
fost lansată în 1968 de către Childs D. F. care a subliniat faptul că orice
structură de date poate fi reprezentată printr-una sau mai multe tabele de
date, în cadrul cărora este necesar să existe şi informaţii de legătură, pentru
asigurarea legăturilor între tabele. Codd are meritul de a fi dezvoltat ideiile cu
privire la utilizarea teoriei apartenenţei la ansambluri sub forma unui model
coerent de structurare a datelor – modelul relaţional.5
Utilizarea bazelor de date relaţionale
Preocupaţi de formalizarea teoriei bazelor de date, specialiştii au primit
extrem de favorabil modelul relaţional al datelor, care beneficiază de o solidă
fundamentare teoretică.
S-a constatat că prin utilizarea sistemelor relaţionale este posibilă
atingerea unor obiective importante ale orgănizării datelor, şi anume:
asigurarea unei mai mari independenţe a programelor de aplicaţie faţă de
organizarea datelor, utilizarea unor puternice limbaje de manipulare a datelor,
a unor instrumente eficace de control a coerenţei şi redundanţei datelor etc.
Sistemele calsice ierarhice şi reţea nu rezolvaseră aceaste cerinţe într-un mod
convingător ceea ce a determinat apariţia unor sentimente de nemulţumire în
rândul utilizatorilor de baze de date.6
Utilizatorii cuceriţi de simplitatea modelului relaţional au manifestat o
puternică preferinţă spre sistemele relaţionale. Aceasta se explică şi prin faptul
că utilizarea modelului relaţional nu sunt necesare cunoştinţe teoretice
deosebite.
În ciuda interesului cu care a fost înconjurat, modelul relaţional are în
prezent o utilizare destul de redusă. Acest lucru se poate explica prin
dificultăţile întâmpinate la implementarea eficientă a modelului relaţional.
În rândul specialiştilor în baze de date popularitatea modelului relaţional
este în prezent în scădere. Modelul relaţional este considerat tot mai frecvent
drept un model sărac, cu structuri de date prea simple pentru a servi unei bune
modelări a lumii reale.
Operaţiile care se pot efectua asupra datelor sunt considerate prea
simple, comparativ cu prelucrările complexe reclamate de numeroase aplicaţii,
precum: proiectarea asistată de calculator, birotica, aplicaţiile multimedia, etc.

5
Codd E. F. – A Relational Model of Data for Large Shared Data Banks; ACM, vol 13, 1970;
6
Fife, D.,Hardgrave, T. - Database concepts, South – Western, 1986;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
În faţa acestor opinii critice s-a pus problema dacă modelul relaţional
poate evolua astfel încât să răspundă noilor cerinţe, să se adapteze unui nou
context informatic şi organizaţional. Există numeroase încercări reuşite de
ameliorare a modelului relaţional, aşa numitele modele relaţionale extinse
dintre care se pot aminti: modelul relaţional cu valori structurate, modelul
relaţional fuzzy, etc. Modelul relaţional este prin urmare, un model extensibil,
iar sistemele de gestiune a bazelor de date relaţionale sunt suficient de
flexibile pentru a se putea adapta la noi cerinţe de prelucrare.
Cu toate succesele obţinute în ameliorarea modelului relaţional există şi
opinii conform cărora modelul relaţional este un model depăşit, “epuizat” şi că
un progres real în domeniul bazelor de date nu se poate realiza decât prin
schimbarea paradigmei de organizare a datelor, de exemplu prin introducerea
modelului de date orientate obiect.
În ceea ce priveşte utilizatorii bazelor de date, preferinţele acestora
evoluează într-un ritm mai lent decât preferinţele specialiştilor în baze de date.
Se poate aprecia, prin urmare, că modelul şi SGBD-urile relaţionale vor mai
prezenta interes pentru utilizatori încă mult timp.
Modelul relaţional şi baze de date relaţionale
Comparativ cu modelele ierarhice şi reţea, modelul relaţional prezintă o
serie de avantaje, precum:
- asigurarea unui grad sporit de independenţă a programelor de
aplicaţie faţă de modul de reprezentare internă a datelor şi metodele
de acces la date;
- furnizarea unor metode şi tehnici eficiente de control a coerenţei şi
redundanţei datelor, cu o bună fundamentare teoretică;
- oferirea unor facilităţi multiple de definire şi manipulare a datelor;
- ameliorarea integrităţii şi securităţii datelor.
Componentele modelului relaţional sunt:
1. Structura relaţională a datelor. În cadrul bazelor de date
relaţionale, datele sunt organizate sub forma unor tablouri bidimensionale
(tabele) de date, numite relaţii. Asocierile dintre relaţii se reprezintă explicit
prin atribute de legătură. Aceste atribute figurează într-una din relaţiile
implicate în asociere sau sunt plasate într-o relaţie distinctă, construită special
pentru exprimarea legăturilor între relaţii. O bază de date relaţională reprezintă
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
un ansamblu de relaţii, prin care se reprezintă atât datele cât şi legăturile
dintre date.
2. Operatorii modelului relaţional. Definesc operaţiile care se pot
efectua asupra relaţiilor, în scopul realizării funcţiilor de prelucrare asupra
bazei de date, respectiv consultarea, inserarea, modificarea şi ştergerea
datelor.
3. Restricţiile de integritate ale modelului relaţional. Permit
definirea stărilor componente ale bazei de date.
Structura relaţională a datelor
Prezentarea structurii relaţionale a datelor impune utilizarea noţiunilor de
domeniu, relaţie, atribut şi schemă a unei relaţii.
Domeniul reprezintă un ansamblu de valori, caracterizat printr-un nume.
Un domeniu se poate defini explicit, prin enumerarea tuturor valorilor
aparţinând acestuia sau implicit, prin precizarea proprietăţilor pe care le au
valorile din cadrul domeniului respectiv.
Pentru un ansamblu de domenii D1, D2, ..., Dn produsul cartezian al
acestora reprezintă ansamblul tuplurilor <d1, d2, ..., dn>, unde d1este o valoare
aparţinând domeniului D1, d2 este o valoare din D2, şi aşa mai departe.
Relaţia reprezintă un subansamblu al produsului cartezian al mai multor
domenii, subansamblu caracterizat printr-un nume şi care conţine tupluri cu o
anumită semnificaţie. Într-o relaţie tuplurile trebuie să fie distincte.
O reprezentare a relaţiei este tabelul bidimensional, în care liniile
reprezintă tuplurile, iar coloanele corespund domeniilor (tabelul nr. 2.2.).
Tabelul nr. 2.2.
Sturioni 32 2005
Sprot 989 2005
Hamsie 6431 2005
Stavrid 3138 2005
Reprezentarea tabelară este preferată adesea altor forme de
reprezentare a relaţiilor, întrucât este uşor de înţeles şi de utilizat.
În timp ce tuplurile dintr-o relaţie trebuie să fie unice, un domeniu poate
apare de mai multe ori în produsul cartezian pe baza căruia este definită
relaţia. Pentru a diferenţia coloanele ce conţin valori ale aceluiaşi domeniu şi a
elimina astfel dependenţa de poziţie în cadrul tabelei se asociază fiecărei
coloane un nume distinct, ceea ce duce la apariţia noţiunii de atribut.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Atributul reprezintă coloana unei tabele de date, caracterizată printr-un
nume. Numele coloanei (atributului) exprimă de obicei semnificaţia valorilor din
cadrul coloanei respective.
Schema unei relaţii reprezintă numele relaţiei respective, urmat de lista
atributelor, pentru fiecare atribut precizându-se domeniul asociat. Astfel,
pentru o relaţie R, cu atributele: A1, A2, ..., An şi domeniile: D1, D2, ..., Dm, cu
m<n, schema relaţiei, R este:
R(A1:D1, A2:D2, ..., An:Dm).
Schema unei relaţii este cunoscută şi sub denumirea de intensia unei
relaţii, ca expresie a proprietăţilor comune şi invariante ale tuplurilor care
compun relaţia. Spre deosebire de intensie, extensia unei relaţii reprezintă
ansamblul tuplurilor care compun la un moment dat relaţia. De obicei, extensia
unei relaţii este stocată fizic în spaţiul asociat bazei de date relaţionale. Există
însă şi situaţii în care extensia nu este memorată în baza de date. Este cazul
aşa numitelor relaţii virtuale, cunoscute şi sub numele de relaţii derivate.
Relaţia virtuală nu este definită explicit ca relaţiile de bază, prin ansamblul
tuplurilor componente, ci implicit pe baza altor relaţii prin intermediul unei
expresii relaţionale. Stabilirea efectivă a tuplurilor care compun relaţia virtuală
se realizează prin evaluarea expresiei, ori de câte ori utilizatorul invocă această
relaţie.
Operatorii modelului relaţional
Modelul relaţional oferă două colecţii de operatori pe relaţii şi anume:
- algebra relaţională;
- calculul relaţional.
Algebra relaţională
Algebra relaţională reprezintă o colecţie de operaţii pe relaţii, fiecare
operaţie având drept operanzi una sau mai multe relaţii şi producând ca
rezultat o altă relaţie. Unele operaţii ale algebrei relaţionale pot fi definite
prin intermediul altor operaţii, precum:
- operaţii de bază: reuniunea, diferenţa, produsul cartezian, etc;
- operaţii derivate: intersecţia, diviziunea etc.
Codd a introdus aşa numita algebră relaţională standard, constituită din 6
operaţii de bază: reuniunea, diferenţa, produsul cartezian, proiecţia, selecţia şi
joncţiunea precum şi două operaţii derivate: intersecţia şi diviziunea.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Operaţiile algebrei relaţionale pot fi grupate în:
- operaţii tradiţionale pe mulţimi (reuniunea, intersecţia, diferenţa şi
produsul cartezian);
- operaţii relaţionale speciale (selecţia, proiecţia, joncţiunea, etc.).
Reuniunea reprezintă o operaţie a algebrei relaţionale definită pe două
relaţii R1 şi R2, ambele având aceiaşi schemă. Operaţia constă în construirea
unei noi relaţii R3, cu schema identică cu cea a relaţiilor R1 şi R2 şi având drept
extensie tuplurile din R1 şi R2, luate împreună o singură dată.
Diferenţa reprezintă o operaţie a algebrei relaţionale definită pe două
relaţii R1 şi R2, ambele având aceiaşi schemă. Operaţia constă în construirea
unei noi relaţii R3, cu schema identică cu cea a relaţiilor R1 şi R2 şi având drept
extensie tuplurile din R1 care nu se regăsesc în relaţia R2.
Produsul caretzian reprezintă o operaţie a algebrei relaţionale definită
pe două relaţii R1 şi R2. Operaţia constă în construirea unei noi relaţii R3, a cărei
schema se obţine prin concatenarea schemelor relaţiilor R1 şi R2 şi a cărei
extensie cuprinde toate combinaţiile tuplurilor din R1 cu cele din R2.
Proiecţia reprezintă o operaţie a algebrei relaţionale definită asupra
unei relaţii R, operaţie care constă din construirea unei noi relaţii P, în care se
regăsesc numai acele atribute din R specificate explicit în cadrul operaţiei.
Suprimarea unor atribute din R înseamnă efectuarea unor tăieturi verticale
asupra tabelei R, care pot avea drept efect apariţia unor tupluri redundante ce
se cer a fi eliminate. Prin operaţia de proiecţie se trece de la o relaţie de grad n
la o relaţie de grad p mai mic decât cel iniţial (p < n).
Selecţia reprezintă o operaţie din algebra relaţională definită asupra
unei relaţii R, operaţie care constă din construirea unei relaţii S, a cărei schemă
este identică cu cea a relaţiei R şi a cărei extensie este construită din acele
tupluri din R care satisfac condiţia menţionată explicit în cadrul operaţiei.
Întrucât nu toate tuplurile din R satisfac această condiţie, selecţia însemnă
efectuarea unor tăieturi orizontale asupra tabelei R, adică eliminarea de
tupluri.
Joncţiunea reprezintă o operaţie din algebra relaţională definită pe două
relaţii: R1 şi R2, operaţie care constă în construirea unei noi relaţii R3, prin
concatenarea unor tupluri din R1 cu tupluri din R2. Se concatenează acele
tupluri din R1 şi R2 care satisfac o anumită condiţie, specificată explicit în cadrul
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
operaţiei. Extensia relaţiei R3 va conţine combinaţiile acelor tupluri care
satisfac condiţia de concatenare. Operaţia de joncţiune se poate exprima cu
ajutorul operaţiilor de produs cartezian şi selecţie, rezultatul unei joncţiuni fiind
acelaşi cu rezultatul unei selecţii operate asupra unui produs cartezian.
Produsul cartezian reprezintă o operaţie laborioasă ceea ce face ca în locul
produsului să fie utilizată joncţiunea ori de câte ori acest lucru este posibil.
Intersecţia reprezintă o operaţie a algebrei relaţionale definită pe două
relaţii R1 şi R2, ambele cu aceiaşi schemă, operaţie care constă în construirea
unei noi relaţii R3, cu schemă identică cu a operanzilor şi cu extensia formată
din tuplurile comune lui R1 şi R2.
Diviziunea reprezintă o operaţie din algebra relaţională definită asupra
unei relaţii R cu schema: R(A1 : D1, ..., Ap : Dk, Ap+1 : Dl, ..., Az : Dm), operaţie care
constă din construirea cu ajutorul unei relaţii P(Ap+1 : Dl, ..., Az : Dm) a relaţiei
O(A1 : D1, ..., Ap : Dk). Tuplurile relaţiei O, concatenate cu tuplurile relaţiei P,
permit obţinerea tuplurilor relaţiei R.
Complementarea reprezintă o operaţie adiţională algebrei relaţionale,
care permite determinarea complementului unei relaţii. Complementul unei
relaţii este definit drept ansamblul tuplurilor din produsul cartezian al
domeniilor asociate atributelor relaţiei, care nu figurează în extensia relaţiei
considerate. Cardinalitatea rezultatului poate fi extrem de mare, ceea ce face
ca operaţia de complementare să fie relativ puţin utilizată.
Spargerea reprezintă o operaţie adiţională algebrei relaţionale definită
asupra unei relaţii R, operaţie care pe baza unei condiţii definite asupra
atributelor din R permite construirea a două relaţii R1 şi R2. Aceste relaţii au
aceiaşi schemă ca şi R. Extensia lui R1 conţine tuplurile din R care verifică
condiţia specificată, iar R2 conţine tuplurile din R care nu verifică condiţia
specificată.
Închiderea tranzitivă reprezintă o operaţie adiţională algebrei
relaţionale prin care se pot adăuga tupluri la o relaţie. Operaţiea de închidere
tranzitivă presupune executarea în mod repetat a secvenţei de operaţii:
joncţiune-proiecţie-reuniune. Numărul de execuţii depinde de conţinutul
relaţiei. Închiderea tranzitivă este o operaţie definită asupra unei relaţii R, a
cărei schemă conţine două atribute: A1 şi A2 cu acelaşi domeniu asociat,
operaţie care constă din adăugarea la relaţia R a tuplurilor care se obţin
succesiv prin tranzitivitate.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
O expresie a algebrei relaţionale este constituită dintr-o serie de relaţii,
legate prin operaţii din algebra relaţională. Evaluarea unei expresii din algebra
relaţională presupune efectuarea prelucrărilor indicate de operatorii din
expresie. Rezultatul evaluării unei expresii este o relaţie, derivată din relaţiile
menţionate ca operanzi în cadrul expresiei.
Calculul relaţional reprezintă o adaptare a calculului cu predicate la
domeniul bazelor de date relaţionale. Principiul de bază al calculului relaţional
este acela de a identifica o relaţie cu un predicat. Calculul relaţional utilizează
variabile definite asupra relaţiilor. Valorile acestor variabile reprezintă tupluri
de relaţie.
Restricţiile de integritate ale modelului relaţional
Restricţiiile de integritate ale modelului relaţional definesc cerinţele pe
care trebuie să le satisfacă datele din cadrul bazei de date pentru a putea fi
considerate corecte, coerente în raport cu lumea reală pe care o reflectă.
Restricţiile de integritate reprezintă principalul mod de integrare a
semanticii datelor în cadrul modelului relaţional al datelor, mecanismele de
definire şi verificare a acestor restricţii, reprezentând principalele instrumente
pentru controlul semantic al datelor. Avantajul încorporării semanticii datelor în
cadrul bazelor de date constau din posibilitatea întreţinerii mai uşoare a
aplicaţiilor.
În teoria sistemelor relaţionale, restricţiile de integritate sunt studiate în
principal sub aspectul puterii lor de modelare şi al posibilităţilor de verificare a
respectării lor. Un exemplu semnificativ îl constituie dependenţele între date şi
dependenţele funcţionale. Dependenţele între date, ca restricţii de integritate
constituie un suport teoretic solid pentru problema de modelare informatică. În
acest sens, dependenţele funcţionale au permis definirea conceptului de
“structură relaţională optimă”.
Restricţiile de integritate ale modelului relaţional sunt de două tipuri şi
anume:
1. Restricţii de integritate structurale, care se definesc prin
egalitatea sau inegalitatea unor valori din cadrul relaţiilor. Din această
categorie fac parte:
- restricţia de unicitate a cheii;
- restricţia referenţială;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- restricţia entităţii;
- dependenţa între date.
2. Restricţii de integritate de comportament, care ţin cont de
semnificaţia valorilor din cadrul bazei de date.
Relaţia reprezintă o mulţime de tupluri. O mulţime nu poate conţine
elemente duplicate, şi deci nici relaţia nu poate conţine tupluri identice.
Deoarece aceste tupluri sunt unice trebuie să existe o modalitate de
identificare a lor în cadrul unei relaţii. Cheia unei relaţii reprezintă un ansamblu
minimal de atribute, prin care se poate identifica unic orice tuplu al relaţiei
respective. Atunci când cheia este constituită dintr-un singur atribut ea poartă
numele de cheie simplă, iar atunci când este formată din mai multe atribute
poartă denumirea de cheie compusă. Într-o relaţie pot exista mai multe
combinaţii de atribute cu proprietatea de identificare unică a tuplurilor. Se
spune în acest caz că relaţia posedă mai mulţi candidaţi cheie (mai multe chei
candidate). În această situaţie administratorul bazei de date va alege dintre
cheile cadidate una care să servească în mod efectiv la identificarea tuplurilor
şi care se numeşte cheie primară. Restul cheilor se numesc chei alternate.
Modelarea asocierilor dintre entităţi impune recurgerea la conceptul de cheie
externă. O cheie externă reprezintă un atribut sau un grup de atribute a unei
relaţii R1 ale căror valori sunt definite pe acelaşi domeniu ca şi cheia primară a
unei alte relaţii R2 şi care are rolul de a modela asocierea dintre entităţile
reprezentate prin intermediul acestor două relaţii.
Restricţia de unicitate a cheii impune ca într-o relaţie, R care are cheia K,
oricare ar fi tuplurile t1 şi t2 să fie satisfăcută inegalitatea: t1(K) ≠ t2(K). Această
inegalitate semnifică faptul că într-o relaţie nu pot exista două tupluri cu o
aceiaşi valoare pentru atributele cheie.
Restricţia referenţială impune ca într-o relaţie R1 care referă o relaţie R2,
valorile cheii externe să figureze printre valorile cheii primare din relaţia R2 sau
să fie valori nedefinite. Relaţiile R1 şi R2 nu trebuie să fie neapărat distincte.
Această restricţie are semnificaţia că o legătură nu poate avea loc decât după
ce componentele legăturii au fost definite.
Restricţia entităţii reprezintă restricţia de integritate care impune ca într-
o relaţie atributele cheii primare să fie nenule.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Restricţiile referitoare la dependenţa datelor semnifică modul în care
datele depind unele de altele. Această dependenţă între date poate fi de mai
multe feluri:
- dependenţă funcţională;
- dependenţă multivaloare;
- dependenţă joncţiune.
Dependenţele funcţionale reprezintă dependenţa între date prin care se
poate identifica un grup de atribute. Fiind dată o relaţie R, un atribut Y din R
este dependent funcţional de un alt atribut sau grup de atribute X aparţinând
tot relaţiei R, dacă şi numai dacă fiecare valoare a lui X are asociată o valoare
precisă a lui Y. Partea stângă a dependenţei funcţionale poartă numele de
determinant, iar partea dreaptă a dependenţei poartă numele de determinat.
Astfel, în cadrul dependenţei X→Y, X este determinantul iar Y este
determinatul. Se numeşte dependenţă funcţională completă o dependenţă
funcţională de forma X→Y în care Y este dependent funcţional de X, fără să fie
dependent funcţional de nici una din componentele lui X (X poate fi compus
dintr-un grup de atribute ale relaţie R). O dependenţă funcţională X→Y se
numeşte dependenţă funcţională parţială dacă şi numai dacă Y este dependent
funcţional atât de X cât şi de o parte a lui X. O dependenţă X→Y reprezintă o
dependenţă funcţională tranzitivă atunci când se manifestă împreună cu alte
două dependenţe funcţionale şi anume: Z→X şi Z→Y.
Dependenţele multivaloare reprezintă acel tip de dependenţă între date
în care un atribut sau grup de atribute poate prezenta mai multe valori pentru
o singură valoare a unui alt atribut sau grup atribute. Fie o relaţie R, în care
apar atributele X, Y şi Z. În cadrul relaţiei R există o dependenţă multivaloare
dacă şi numai dacă mulţimea valorilor lui Y depind numai de valoarea lui X, nu
şi de valoarea lui Z.
Dependenţa joncţiune exprimă o restricţie mai generală decât cea
exprimată de dependenţa multivaloare sau dependenţa funcţională. Se
consideră o relaţie R, cu schema (X:Dx, Y:Dy, Z:Dz), pentru care nu se manifestă
dependenţe funcţionale sau dependenţe multivaloare. Asupra acestei relaţii se
formulează următoarea restricţie: dacă în relaţia R figurează tuplurile (X1, Y1,
Z2), (X2, Y1, Z1) şi (X1, Y2, Z1), atunci în R trebuie să funcţioneze şi tuplul (X1, Y1,
Z1).
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
În funcţie de realitatea descrisă în baza de date, se pot defini de către
utilizator mai multe tipuri de restricţii de integritate de comportament:
- restricţii de domeniu;
- restricţii temporale etc.
Sistemele de gestiune a bazelor de date realaţionale sunt dotate cu
mecanisme pentru controlul integrităţii datelor, prin care se verifică
respectarea restricţiilor de integritate de către conţinutul bazei de date la un
moment dat.
2.3.3. Baze de date orientate pe obiecte
Aplicaţiile asociate cu disciplinele tehnologice cum ar fi: proiectarea
asistată de calculator, sisteme informatice geografice şi sisteme bazate pe
cunoştinţe, presupun stocarea unei cantităţi mari de informaţii cu o structură
complexă. Aceste aplicaţii necesită suport pentru tipurile de date care nu pot fi
reprezentate în sistemele clasice.
Bazele de date clasice, bazate pe modelul relaţional (fie de tip SQL, fie de
tip Xbase) oferă prea puţin suport pentru tipurile neconvenţionale de date.
Bazele de date orientate pe obiecte permit crearea de obiecte complexe din
componente mai simple, fiecare având propriile atribute şi propriul
comportament.
Obiectivele principale ale sistemelor de gestiune orientate pe obiecte
sunt:
- puterea de modelare superioară a datelor;
- posibilităţile de deducţie superioară (ierarhie de clase, moştenire);
- ameliorarea interfeţei cu utilizatorul;
- integrarea descrierii structurale şi comportamentale.
Modelul de date orientat pe obiecte şi baze de date orientate pe
obiecte
Un model de date orientat pe obiecte are la bază noţiunea de entitate
conceptuală şi defineşte un obiect ca o colecţie de proprietăţi care descriu
entitatea. Nu există un model care să descrie în mod coerent structura şi
funcţionarea unei baze de date orientate pe obiecte.
Principalele concepte care stau la baza unui model orientat pe obiecte
sunt: obiectul încapsularea, persistenţa, clasa, tipul, moştenirea, polimorfismul,
identitatea, domeniul.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Conceptual, un obiect reprezintă o unitate distinctă cu un conţinut
propriu, care se deosebeşte de ceea ce o înconjoară. Obiectele sunt
abstractizări ale entităţilor lumii reale şi se caracterizează prin stare şi
comportament. Starea unui obiect este exprimată prin valorile atributelor sale.
Colecţia de atribute aleasă pentru un obiect trebuie să fie suficientă pentru a
descrie entitatea şi trebuie să includă acele atribute pe care utilizatorii trebuie
să le cunoască. Comportamentul unui obiect reprezintă un set de metode sau
operaţii care acţionează asupra atributelor sale.7
Pot fi identificate trei tipuri de obiecte:
- obiecte elementare; întreg, boolean, şir de caractere;
- obiecte compuse: nume, adresă;
- obiecte complexe: angajat, fermă;
Un obiect înglobează următoarele elemente:
- structura de date;
- specificarea operaţiilor;
- implementarea operaţiilor.
O metodă reprezintă un program ce manipulează obiectul sau indică
starea acestuia. Metoda este întotdeauna asociată unei clase. Metodele şi
atributele nu sunt vizibile din exteriorul obiectului.
Mesajele reprezintă cereri adresate obiectului pentru a returna o valoare
sau pentru a-şi schimba starea. Ele constituie astfel interfaţa obiectului cu
mediul.
Structura obiectului şi modul de acţiune al metodelor sale nu pot fi
accesate şi actualizate direct de către un agent extern, dar pot fi modificate
indirect prin intermediul mesajelor. Această caracteristică ascunsă a stării
obiectului se numeşte încapsulare. Un obiect conţine două părţi: interfaţa şi
conţinutul. Interfaţa permite unui agent din exterior să solicite obiectului
executarea unei acţiuni, trimiţându-i un mesaj corespunzător metodei asociate
acţiunii. Obiectele pot fi considerate date abstracte.
Încapsularea ascunde utilizatorului complexitatea unui obiect, oferindu-i
în schimb o imagine simplificată a acestuia, care îi permite să modeleze şi să
rezolve cu mai multă uşurinţă problemele complexe.

7
Florescu V., Stanciu V., Cozgarea G., Cozgarea A., - Baze de date, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Persistenţa reprezintă o proprietate a datelor sau a obiectelor care
implică existenţa mai îndelungată a acestora faţă de procesul care le-a creat.
Codul aferent metodelor, fiind parte integrantă a obiectului, este stocat
împreună cu starea obiectului în baza de date. Odată ce a fost descrisă o
metodă devine permanentă, asigurându-i în acest fel independenţa faţă de
date.
Obiectele care au acelaşi fel de atribute şi comportament pot fi
considerate că aparţin aceluiaşi tip sau clasă. Într-un sistem orientat pe
obiecte, tipul sintetizează elementele comune ale unui set de obiecte cu
aceleaşi caracteristici şi are două componente: interfaţa şi implementarea.
Pentru un utilizator numai partea de interfaţă este vizibilă, cea de
implementare făcând obiectul activităţii proiectantului. Interfaţa constă dintr-o
listă de operaţii, în timp ce implementarea presupune descrierea structurii
interne a datelor şi realizarea procedurilor de implementare a operaţiilor
interfeţei.
Un tip este construit recursiv începând cu tipurile de bază: caracter,
întreg, real, şir de caractere, boolean. Cnstructorii de tipuri sunt: tuplul, lista,
clasa, setul.
O listă este o colecţie ordonată de obiecte ale aceleiaşi clase sau de
valori ale aceluiaşi tip. Elementele unei liste sunt accesibile prin rangul lor.
Noţiunea de clasă deşi are aceiaşi semnificaţie cu cea de tip, este diferită
de aceasta, fiind mai mult asociată de faza de execuţie. O clasă are o desriere
ce constă dintr-un set de structuri de date comune, cunoscute ca variabile de
instanţă, un protocol comun ce constă dintr-un set de mesaje, la care
instanţele clasei vor răspunde şi un set de metode pentru implementarea de
operaţii comune. Calsele sunt referitoare uneori ca tip de dată abstractă.
Descrierea clasei serveşte ca şablon după care vor fi create noile obiecte. O
clasă este deci un tip abstract de date care defineşte atât structura obiectelor
din clasa respectivă, cât şi mulţimea metodelor existente pentru aceste
obiecte. Obiectele din aceeaşi clasă au astfel, aceleaşi atribute şi aceleaşi
metode şi răspund la acelaşi mesaj.
Utilizatorii obiectelor unei clase nu cunosc decât partea publică sau
specificaţia clasei respective. Partea privată a clasei, care defineşte structura
internă a obiectelor şi modul de implementare a operaţiilor rămâne inaccesibilă
utilizatorilor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Clasele sunt organizate ierarhic. Fiecare clasă nou creată trebuie să fie o
subclasă a unei clase existente. Dacă nu există nici o supraclasă potrivită
pentru definirea unei noi clase, aceasta va fi identificată ca o subclasă a clasei
generale sistem (metaclasă). Orice subclasă moşteneşte structurile şi metodele
supraclasei din care face parte. O clasă poate crea noi instanţe ale obiectelor.
Din puct de vedere al bazelor de date, o clasă poate fi considerată ca un
tip înregistrare care asigură întreaga informaţie necesară pentru a construi şi
folosi un anumit obiect. Instanţele unei clase pot fi considerate ca fiind
înregistrări stocate într-un fişier.
Într-o bază de date orientată pe obiecte, clasele sunt aranjate într-o
ierarhie în care fiecare clasă moşteneşte toate atributele şi metodele
superclasei din care face parte. Moştenirea reprezintă un concept ce oferă
posibilitatea reutilizării codului şi deci de creştere semnificativă a productivităţii
activităţii de proiectare. Atunci când o clasă moşteneşte variabile de instanţă şi
metode dintr-o altă clasă, este considerată a fi o subclasă. Clasa de la care
variabilele de instanţă şi metodele sunt moştenite este o supraclasă. Aceste
concepte de subclasă şi supraclasă sunt o analogie a conceptelor de
generalizare şi specializare utilizate în metodele de modelare a datelor.
Pe baza moştenirii, pot fi create ierarhii de clase care reflectă relaţiile
regăsite în domeniile lumii reale. Prin moştenirea variabilelor de instanţă şi a
metodelor, ierarhiile pot fi create împreună cu codul necesar implementării
unei aplicaţii. Din acest motiv, programele orientate pe obiecte promovează
reutilizarea codului.
O clasă poate avea mai mult decât o supraclasă. În acest caz avem o
moştenire multiplă. În cazul moştenirii multiple, atunci cănd o clasă
moşteneşte de la două clase diferite un atribut sau o metodă cu acelaşi nume,
sistemul redenumeşte automat atributul sau metoda respectivă. Moştenirea
poate fi implementată static sau dinamic. Moştenirea statică presupune
concatenarea câmpurilor moştenite în clasele respective. Acest tip de
moştenire implică o execuţie rapidă, fără parcurgerea legăturilor de moştenire,
iar redefinirea unei clase este mai dificilă. Moştenirea dinamică se realizează
fără recopierea câmpurilor moştenite în subclase şi presupune parcurgerea
legăturilor de moştenire. În cazul moştenirii dinamice execuţia este mai puţin
eficientă dar actualizarea claselor este mai uşoară.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Polimorfismul se referă la faptul că, la primirea unui mesaj, stabilirea
metodei care se aplică se face în mod dinamic, în funcţie de clasa obiectului în
cauză. Astfel, instanţe ale unor clase diferite pot fi adresate uniform, dar
manifestă comportamente diferite. Un alt tip de comportament polimorfic este
asociat cu moştenirea. Răspunsul unui obiect la un mesaj poate fi determinat
de metodele moştenite de la supraclasă. Moştenirea multiplă permite definirea
unor forme complexe de comportament polimorfic care pot antrena uneori
combinarea metodelor de la două sau mai multe supraclase.
Identitatea este un mijloc de a distinge un obiect de altul. Prin conceptul
de identitate se asigură persistenţa datelor. Oricare dintre obiectele unei baze
de date orientate pe obiecte are identitate independentă de valorile atributelor
sale. Dacă în cadrul modelului relaţional se utiliza unicitatea cheii primare
pentru a identifica “obiectul”, în cadrul modelului orientat pe obiecte se
permite modificarea valorilor fiecărui atribut fără a-i afecta identitatea. Fiecare
instanţă sau realizare a obiectului are un identificator de obiect intern. Acest
identificator este independent de valorile atributelor sale, este generat de
sistem şi nu este accesibil utilizatorului.
Obiectele, clasele şi moştenirea formează baza modelului de date
orientat pe obiecte. Obiectele sunt entităţi de bază care încorporează structuri
de date şi operaţii, fiecare obiect având asociat un identificator unic care este
alocat de sistem. Clasele descriu tipuri generice de obiecte. Descrierile de clasă
sunt folosite pentru a crea obiecte individuale sau instanţe de clasă. Toate
obiectele sunt membrii ai unei clase. Clasele sunt înrudite prin moştenire, şi
legate între ele prin relaţii de supraclasă şi respectiv subclasă pentru a forma
ierarhii de clase. Definirea unei clase reprezintă mecanismul de specificare a
schemei bazei de date. Schema bazei de date cuprinde toate clasele care au
fost definite pentru o anumită aplicaţie. Definirea unei clase poate include
variabile de instanţă având tipuri de date definite de sistem sau de utilizator.
Pot fi definite şi adăugate tipuri noi de date incluzând vocea, grafica şi
imaginea. Se admit şi definirile recursive (un atribut al unei clase poate fi
definit ca tip de dată al clasei respective).
Operaţiile modelului orientat pe obiecte pot fi grupate astfel:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- obiectele comunică între ele prin mesaje; transmiterea şi respectiv
primirea de mesaje stă la baza operaţiilor modelului orientat pe
obiecte;
- un mesaj poate fi transmis instanţelor mai multor clase,
comportamentul polimorfic presupune selectarea metodei adecvate
definită pentru clasa modelului respectiv sau pentru o supraclasă;
- metodele pot fi definite, şterse sau modificate;
- clasele pot fi definite şi actualizate prin operaţiile de creare, ştergere
şi modificare;
- instanţa unei clase poate fi actualizată prin metode ce modifică
valorile variabilelor propriei instanţe, aceasta modificând starea
internă a obiectului.
În modelul de date orientat pe obiecte, regulile de integritate sunt o
consecinţă a structurii modelului şi a operaţiilor, astfel:
- toate obiectele trebuie să respecte protocolul specificat de definirile
lor de clasă, un obiect poate răspunde doar la acele mesaje permise
de clasa de care aparţine;
- obiectele sunt încapsulate, aceasta limitează accesul la obiecte prin
folosirea protocolului de mesaje definit pentru clasa obiectului;
- identificatorul obiectului asigură integritatea referirii la un obiect, un
obiect nu există fără să aibă un identificator, dacă obiectul este şters
identificatorul său va fi deasemenea şters.
Baza de date orientată pe obiecte poate fi definită ca rezultatul aplicării
tehnologiei orientate pe obiecte în domeniul stocării şi regăsirii informaţiilor. Ea
oferă posibilitatea de a reprezenta structuri de date foarte complexe cu
ajutorul obiectelor.
Definirea clasei este mecanismul de specificare a schemei bazei de date.
Schema bazei de date constă din toate clasele care au fost definite pentru o
aplicaţie particulară. Definiţiile de clasă includ moştenirea, relaţiile de înrudire
(supraclasa, subclasa) şi relaţiile structurale dintre clase. O schemă completă
de bază de date poate consta din una sau mai multe ierarhii de clasă împreună
cu relaţiile structurale. Descrierile individuale ale schemei se referă la
variabilele de instanţă ale claselor individuale.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Schema bazei de date poate fi modificată dinamic, în funcţie de
necesităţile utilizatorilor. Modificarea schemei presupune:
- definirea unei taxonomii şi a unui model al schimbărilor; taxonomia
defineşte un set al schimbărilor semnificative ale schemei, iar modelul
furnizează o bază pentru specificarea semanticilor schimbărilor
schemei;
- schimbarea schemei se poate face cu referire asupra modului de
definire al unei clase (schimbări ale atributelor şi metodelor definite
pentru o clasă), sau cu referire la structura ierarhiei de clase
(adăugarea sau ştergerea unei clase şi schimbarea relaţiilor dintre
două clase).
Modul clasic de proiectare a bazelor de date se bazează pe tehnica “top-
down”. Se identifică mai întâi componentele majore, se stabilesc corelaţiile
între ele, iar apoi se trece la rafinări succesive ale componentelor structurii.
Proiectarea orientată obiect se bazează mai mult pe tehnica “bottom-
up”. Se identifică mai întâi componentele funcţionale. Se identifică în coelecţiile
existente obiectele care pot fi reutilizate pentru noul proiect. Acestea vor fi
preluate ca atare sau, dacă este cazul, vor fi modificate. Obiectele care nu
există vor fi create şi se va stabili astfel o ierarhie de clase. Această
metodologie modifică substanţial planificarea lucrărilor şi etapelor. Partea cea
mai minuţioasă se mută la începutul proiectului. Dacă există deja biblioteci de
obiecte utilizate pentru alte aplicaţii, realizarea unui prototip se poate face în
câteva zile. Pe baza acestui prototip se stabilesc aspectele funcţionale şi de
interfaţă ale aplicăţiei, după care se trece la etapa de identificare a obiectelor,
a claselor, a ierarhiei şi a modului de comunicare între obiecte. Etapa finală a
proiectului constă din asamblarea acestor componente.
Tehnologia bazelor de date orientate pe obiecte aflată într-o etapă de
început prezintă o serie de limitări care determină reţinere din partea
potenţialilor utilizatori, deoarece:
- datorită faptului că nu a fost accumulată o experienţă suficientă în
domeniu, fiecare pas constituie un proces de învăţare şi cercetare
pentru producătorii de astfel de sisteme;
- comportarea sistemelor orientate pe obiecte la volume foarte mari de
date în condiţiile unei accesări concurente intensive este dificil de
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
prevăzut; pot apare probleme privind siguranţa în exploatre,
restaurarea după incidente, controlul integrităţii, mecanismele
tranzacţionale;
- nu există o ofertă semnificativă de facilităţi de dezvoltare evoluate,
cum ar fi generatoarele de aplicaţii şi produse “CASE” care să
faciliteze proiectarea corectă a ierarhiilor de clase;
- limbajele de interogare sunt deficiente datorită faptului că o mare
parte din cod este încapsulat în obiecte, căutarea unor obiecte a căror
strucutră este ascunsă este deosebit de dificilă;
- nu există standarde încă acceptate, elaborarea şi implementarea
acestora este dificilă datorită specificului “extensibil” al tehnologiei
obiectuale.
2.3.4. Baze de date deductive
În anii 80 s-a remarcat apariţia unui nou concept în cadrul tehnologiei
bazelor de date: baze de date inteligente. Dintre realizările cele mai
convingătoare din domeniul bazelor de date inteligente se remarcă bazele de
date deductive. Interesul pentru bazele de date inteligente s-a manifestat nu
numai în domeniul bazelor de date, ci şi în domeniul inteligenţei artificiale, în
legătură cu eforturile de realizare a bazelor de cunoştinţe. Realizarea
sistemelor de inteligenţă artificială a impus şi soluţionarea problemelor legate
de gestionarea şi utilizarea unor volume mari de cunoştinţe. Soluţia la care s-a
ajuns a fost organizarea acestor cunoştinţe sub formă de baze de cunoştinţe,
după modelul organizării datelor în baze de date. Deşi bazele de cunoştinţe
prezintă caracteristici structurale şi funcţionale distincte de cele ale bazelor de
date, s-a constatat că eforturilor întreprinse în direcţia realizării de baze de
date inteligente pot fi valorificate în domeniul realizării de baze de cunoştinţe.
Se poate spune că cercetările în domeniul bazelor de cunoştinţe şi cele din
domeniul bazelor de date inteligente se susţin reciproc.8
Bazele de date inteligente trebuie să permită tratarea unei mari cantităţi
de date, provenind din diferite surse, sub diferite forme de prezentare. Aceasta
se poate face doar prin utilizarea unor metode adecvate de organizare şi
regăsire a datelor. În cazul bazelor de date inteligente se utilizează procese de
căutare inteligente bazate pe inferenţe care permit determinarea nevoilor

8
Jeffery K., – Experts database systems, Academic Press, Ltd, 1992;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
informaţionale ale utilizatorilor şi a modului în care aceste nevoi sunt
satisfăcute. Este posibil ca informaţiile necesare unui anumit utilizator să nu fie
memorate explicit în baza de date inteligentă, fiind necesară obţinerea lor de
către sistemul de gestiune al bazelor de date inteligente prin procese de
raţionament. Nu numai procesul de căutare a datelor în cadrul bazei de date
inteligente poate fi prezentat drept un proces inteligent, ci şi procesele de
asigurare a calităţii datelor din baza de date inteligentă. Bazele de date
inteligente presupun încorporarea în cadrul sistemului de gestiune al bazelor
de date inteligente a unor puternice facilităţi de raţionament automat. Aceste
facilităţi fac ca baza de date inteligentă să dobândească un caracter dinamic.
Modelul datelor utilizat în cadrul unei baze de date inteligente trebuie să
ofere datelor o structură flexibilă care să permită încorporarea în baza de date
atât a caracteristicilor structurale, cât şi a caracteristicilor comportamentale a
realităţii astfel reflectate. Sistemul de gestiune al bazelor de date inteligente
trebuie să încorporeze o serie de facilităţi de asistare a procesului de modelare
a datelor, precum şi facilităţi de interacţiune cu utilizatorii, atât în ceea ce
priveşte formularea cererilor de date, cât şi în explicarea structurii bazei de
date şi a comportamentului acesteia.
Realizarea bazelor de date inteligente presupune utilizarea mai multor
tehnologii informatice, precum: tehnologia bazelor de date, programarea
orientată obiect, tehnologii de realizare a raţionamentelor automate, etc.
Această interacţiune între mai multe domenii conferă bazei de date inteligente
un caracter multidimensional. Integrarea unor tehnologii variate reclamă un
efort deosebit, atât de natură teoretică cât şi practică.
Un sistem de gestiune a bazelor de date inteligente, reprezintă un
ansamblu de elemente componente, organizate pe trei nivele:
- nivelul instrumentelor de nivel înalt;
- nivelul interfeţei utilizator;
- nivelul de bază.
Instrumentele de nivel înalt oferă utilizatorului o serie de facilităţi,
referitoare la căutarea inteligentă, controlul integrităţii datelor, calitatea
datelor, analiza datelor şi descoperirea automată a cunoştinţelor etc. În
general, acest nivel poate fi organizat ca o bibliotecă externă, pe care unii
utilizatori o vor găsi utilă.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Interfaţa utilizator reprezintă nivelul cu care interacţionează utilizatorul.
Acest nivel crează modelul mediului bazei de date, precum şi al activităţii pe
care o are de realizat utilizatorul. Se pot distinge două nivele ale interfeţei
utilizator şi anume:
- nivelul fizic, cel al dispozitivelor de intrare/ieşire;
- nivelul cognitiv, cel al modelelor utilizate pentru prezentarea
informaţiilor, interpretarea dată de utilizator acestor informaţii,
formularea intenţiilor utilizatorului.
O interfaţă trebuie să fie transparentă, naturală, compatibilă cu stilul de
lucru al utilizatorului. Realizarea unei interfeţe utilizator inteligente presupune
utilizarea mai multor medii de comunicare, lucrul cu obiecte reprezentate
direct în interfaţă.
Nivelul de bază conţine instrumente prin care datele sunt utilizate într-o
manieră deductivă. Aceste instrumente sunt mecanismele inferenţiale şi
compilatoarele. La acest nivel se asigură funcţionarea efectivă a sistemului de
gestiune a bazelor de date inteligente, de aceea acest nivel se numeşte
motorul sistemului de gestiune a bazelor de date inteligente. Motorul
sistemului de gestiune a bazelor de date inteligente, permite reprezentarea
datelor astfel încât acestea să reflecte cât mai bine realitatea modelată şi să
poată fi utilizate cât mai eficient.
O bază de date deductivă poate fi definită printr-un triplet format din:
setul simbolurilor de tip constantă şi de tip predicat care definesc un limbaj,
conţinutul programului şi ansamblul restricţiilor de integritate care trebuie
satisfăcute de către baza de date. Principalele tipuri de baze de date deductive
sunt:
- baze de date deductive definite;
- baze de date deductive normale;
- baze de date stratificate;
- baze de date disjunctive.
Un sistem de gestiune al bazelor de date deductive trebuie să posede un
limbaj de descriere a datelor care să permită definirea structurilor de predicate
din bază şi a restricţiilor de integritate asociate, precum şi un limbaj de
manipulare a datelor, care să permită formularea cererilor de interogare şi
actualizare. O altă interfaţă a sistemului de gestiune al bazelor de date
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
deductive este reprezentată de limbajul de reguli care permite definirea
relaţiilor deduse care compun baza de date. Limbajul de reguli este utilizat
pentru descrierea regulilor de deducţie.
2.3.5. Baze de date distribuite
În ultimii ani, bazele de date distribuite au devenit un sector important al
prelucrării informaţiei. Dezvoltarea acestor structuri de gestiune a informaţiei a
cunoscut o evoluţie rapidă, tendinţă motivată atât organizatoric cât şi
tehnologic.
O bază de date distribuită este definită ca o colecţie de date integrate din
punct de vedere logic, dar fizic distribuite pe spaţiile unei reţele de
calculatoare. Integrarea logică a colecţiilor de date se referă la faptul că
interacţiunea utilizatorului cu baza de date se desfăşoară la fel ca în cazul
bazelor de date centralizate, pe când distribuţia fizică se referă la partiţionarea
fizică a bazei de date în cadrul unei reţele de calculatoare. O bază de date
distribuită prezintă o serie de aplicaţii care facilitează accesul datelor din
diferite locaţii fizice ale reţelei de calculatoare.
Obiectivele bazelor de date tradiţionale se referă la: controlul centralizat,
independenţa datelor, redundanţa minimă şi controlată a datelor, accesul
eficient la date, integritatea, securitatea şi siguranţa datelor.
În cazul bazelor de date distribuite controlul centralizat al datelor este
mai puţin accentuat deoarece întâlnim o structură de control ierarhic, bazată
pe un administrator global care are responsabilitatea întregii baze de date
distribuite şi pe administratori locali cărora le revine responsabilitatea bazelor
de date locale.
În cazul bazelor de date distribuite independenţa datelor faţă de
programele de aplicaţii implică şi un aspect legat de transparenţa distribuţiei.
Prin transparenţa execuţiei se înţelege că programele pot fi scrise făcând
abstracţie de distribuirea fizică a datelor. Mutarea datelor dintr-o staţie în alta
afectează numai viteza de execuţie, nu şi corectitudinea programului.
În cazul bazelor de date distribuite redundanţa datelor constituie o
caracteristică, deoarece:
- localizarea este mai rapidă atunci când datele sunt replicate la toate
staţiile unde sunt cerute de către aplicaţii;
- siguranţa sistemului creşte atunci când datele sunt replicate.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Redundanţa datelor reduce efortul de regăsire a datelor dar creşte
efortul de actualizare, de aceea gradul optim al redundanţei trebuie să ţină
seama de raportul dintre accesele de regăsire şi accesele de actualizare a
datelor.
Integritatea, restaurarea datelor şi controlul concurenţei, deşi se referă la
probleme diferite, sunt puternic intercorelate în cazul bazelor de date
distribuite. Soluţia aleasă pentru rezolvarea acestor genuri de probleme ţine de
modul de realizare a tranzacţiilor. Prin tranzacţie se înţelege o unitate atomică
de execuţie, o secvenţă de operaţii care sunt realizate numai în mod unitar.
Referitor la securitatea şi siguranţa datelor în cazul bazelor de date
distribuite cu un grad ridicat de autonomie a staţiilor, bazele de date locale
sunt mai protejate, deoarece administratorii locali îşi realizează propria
protecţie, fără să depindă de un administrator centralizat. Punctul slab al
securităţii şi protecţiei datelor îl poate reprezenta în cazul bazelor de date
distribuite comunicaţia în reţea.
Avantajele bazelor de date distribuite faţă de bazele de date centralizate:
- flexibilitatea şi adaptabiltatea sistemului este mai mare, în orice
moment baza de date poate fi extinsă prin adăugarea unei noi
structuri de baze de date, fără a afecta aplicaţiile existente, fapt care
este greu de realizat în cazul sistemelor centralizate;
- creşte performanţa sistemului, deoarece partajarea şi replicarea
datelor ca şi existenţa mai multor procesoare au ca rezultat creşterea
gradului de paralelism în executarea aplicaţiilor;
- creşte siguranţa sistemului, deoarece sistemul distribuit este astfel
proiectat încât căderea unei staţii nu afectează întregul sistem;
- disponibilitatea sporită a datelor asigurată de replicarea lor.
Dezavantajele bazelor de date distribuite sunt legate de costul ridicat al
implementării, de complexitatea proceselor şi de dificultatea realizării
controlului concurenţei şi al tranzacţiilor.

2.4. Sisteme de gestiune a bazelor de date


Sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD) reprezintă un ansamblu
de programe ce permit utilizatorilor să interacţioneze cu o bază de date, în
vederea creerii, actualizării şi interogării acesteia. SGBD – ul este sistemul care
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
asigură şi supervizează: introducerea de informaţii în baza de date;
actualizarea şi extragerea datelor din bază; autorizarea şi controlul accesului la
date.
Obiectivul esenţial al unui SGBD este furnizarea unui mediu eficient,
adaptat utilizatorilor care doresc să consulte sau să actualizeze informaţiile
conţinute în bază. Bazele de date sunt concepute pentru a prelucra un volum
mare de informaţii, gestiunea acestora impune nu numai o structură riguroasă
a datelor, dar şi o raţionalizare a procedurilor de acces şi prelucrare. O bază de
date apare ca o colecţie de date stocate pe memorii externe, adresabile,
folosite de o multitudine de utilizatori. O bază de date care nu are un sistem de
gestiune a acesteia nu îşi atinge obiectivele pentru care a fost creată.
Sistemul de gestiune al bazei de date reprezintă software-ul propriu-zis al
acesteia care asigură realizarea următoarelor activităţi:
- definirea structurii bazei de date;
- încărcarea datelor în baza de date;
- accesul la date (interogare, actualizare);
- întreţinerea bazei de date (colectarea şi refolosirea spaţiilor goale,
refacerea bazei de date în cazul unui incident);
- reorganizarea bazei de date (restructurarea şi modificarea strategiei
de acces);
- securitatea datelor.
Sistemul de gestiune al bazei de date apare ca un sistem complex de
programe care asigură interfaţa între o bază de date şi utilizatorii acestuia.
Sistemului de gestiune al bazei de date îi revin o serie de obiective cum
sunt:
1. Asigurarea independenţei datelor. O aplicaţie, în general este
dependentă de date în sensul că modificarea structurii de memorare a datelor
sau a strategiei de acces la date afectează şi aplicaţia. Independenţa datelor
faţă de aplicaţie este totuşi necesară din următoarele considerente: diferite
aplicaţii au nevoie de viziuni diferite ale aceloraşi date; administratorul bazei
de date trebuie să aibă libertatea de a schimba structura de memorare sau
strategia de acces, ca răspuns la cerinţe (schimbări de standarde, priorităţile
aplicaţiilor, unităţile de memorare etc.), fără a modifica aplicaţiile existente,
baza de date existentă, precum şi programele de exploatare a ei care au fost
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
folosite o perioadă de timp şi reprezintă o investiţie majoră la care nu trebuie
să se renunţe prea uşor.
De aceea, se impune atunci când apar noi cerinţe în cadrul sistemului
informaţional, ca sistemele informatice să poată funcţiona cu programele şi
procedurile existente, iar datele eistente să poată fi convertite. Modificările
care se fac la nivel de structură de date nu trebuie să modifice programele
aplicaţie.
Independenţa datelor trebuie privită din două puncte de vedere:
independenţa fizică; independenţa logică a datelor.
Independenţa fizică a datelor face ca memorarea datelor şi tehnicile
fizice de memorare să poată fi modificate fără a determina rescrierea
programelor de aplicaţie.
Independenţa logică a datelor se refereă la posibilitatea adăugării de noi
articole de date sau etinderea structurii conceptuale (globale), fără ca acestea
să impună rescrierea programelor existente.
2. Asigurarea unei redundanţe minime şi controlate a datelor din
baza de date. Spre deosebire de sistemele clasice de prelucrare automată a
datelor, stocarea datelor în cazul bazelor de date se face astfel încât fiecare
dată să apară o singură dată. Nu sunt excluse cazurile în care, pentru a realiza
o performanţă ridicată referitoare la timpul de acces la date şi răspuns la
solicitările utilizatorilor, să se accepte o anumită redundanţă a datelor, însă în
acest caz se va institui un control automat asupra ei în vederea asigurării
coerenţei datelor din bază.
3. Asigurarea unor facilităţi sporite de utilizare a datelor. Aceasta
presupune:
- folosirea datelor de către mai mulţi utilizatori în diferite scopuri
(aplicaţii);
- accesul cât mai simplu al utilizatorilor la date, fără ca aceştia să fie
nevoiţi să cunoască structura întregii baze de date, acest lucru rămânând în
sarcina administratorului bazei de date;
- existenţa unor limbaje performante de regăsire a datelor, care permit
exprimarea sub forma unei conversaţii, a unor criterii de selecţie a datelor şi
indicarea unor reguli cât mai generale pentru editarea informaţiilor
solicitate;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- spre deosebire de sistemul clasic de prelucrare pe fişiere, unde exista
un singur criteriu de adresare (cel care a stat la baza organizării fişierului) în
cazul bazelor de date, sistemul de gestiune trebuie să ofere posibilitatea
unui acces multicriterial, fără sortări suplimentare, în timp ce modificarea
criteriului la fişierele clasice implică reorganizarea lor;
- utilizarea unui limbaj cât mai apropiat de limbajul natural, cu
posibilitatea exploatării bazei de date în regim conversaţional. Aceasta ar
oferi posibilitatea eploatării în mod facil a bazei de date şi de către utilizatori
neinformaticieni.
4. Sporirea gradului de securitate a datelor împotriva accesului
neautorizat la ele. În condiţiile bazelor de date, administratorul bazei de date
poate prevedea ca accesul la baza de date să se facă numai prin canalele
corespunzătoare, şi poate defini, verificări de autorizare realizate oricând se
încearcă accesul la anumite date.
5. Asigurarea integrităţii datelor împotriva unor ştergeri intenţionate
sau neintenţionate, prin intermediul unor proceduri de validare, a unor
protocoale de control concurent şi a unor proceduri de refacere a bazei de date
după incidente.
6. Asigurarea partajabilităţii datelor. Partajabilitatea datelor trebuie
înţeleasă nu numai sub aspectul asigurării accesului mai multor utilizatori la
aceleaşi date, ci şi acela al posibilităţii dezvoltării unor aplicaţii fără a se
modifica structura bazei de date.
Pentru realizarea obiectivelor enumerate mai sus, sistemele de gestiune
a bazelor de date dispun de o serie de componente ce permit efectuarea
numeroaselor operaţii. În funcţie de natura lor şi scopul urmărit, operaţiile pot
fi grupate pe activităţi. Activităţile acceptă şi ele o grupare pe funcţii (una sau
mai multe activităţi, relativ omogene, vor realiza o anumită funcţie) astfel:
1. Funcţia de descriere a datelor permite definirea structurii bazei de
date cu ajutorul limbajului de definire. Definirea datelor poate fi realizată la
nivel logic conceptual şi fizic. La nivelul acestei funcţii se descriu multitudinea
atributelor (câmpurilor) din cadrul structurii bazei de date, legăturile dintre
entităţile bazei de date sau dintre atributele aceleaşi entităţi, se definesc
eventualele criterii de validare a datelor, metodele de acces la date, aspectele
referitoare la asigurarea integrităţii şi confidenţialităţii datelor, etc.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
2. Funcţia de manipulare a datelor este cea mai completă funcţie şi
realizează următoarele activităţi:
- crearea (încărcarea) bazei de date;
- adăugarea de noi înregistrări (tupluri);
- suprimarea unor înregistrări;
- modificarea valorii corespunzătoare unor câmpuri;
- căutarea, sortarea şi editarea parţială a unei înregistrări virtuale etc.
Funcţia de manipulare a datelor se realizează prin intermediul limbajului
de manipulare a datelor.
3. Funcţia de utilizare asigură mulţimea interfeţelor necesare pentru
comunicarea tuturor utilizatorilor cu baza de date. În cadrul realizării acestei
funcţii, apar mai multe categorii de utilizatori:
- utilizatori “liberi” sau conversaţionali, reprezintă categoria
beneficiarilor de informaţii (utilizatori finali) care utilizeză limbajele de
interogare a bazei de date într-o formă simplistă (ei apar ca utilizatori
neinformaticieni);
- utilizatori programatori, care utilizează limbajele de manipulare,
realizând proceduri complexe de exploatare a bazei de date;
- administratorul bazei de date apare ca un untilizator special şi are
rolul hotărâtor în funcţionarea optimă a întregului ansamblu.
4. Funcţia de administrare a bazei de date apare ca o funcţie
complexă şi este de competenţa administratorului bazei de date.
Administratorul bazei de date este persoana responsabilă de sistem în
ansamblul său, cel care asigură legătura cu utilizatorii; defineşte procedurile de
verificare a drepturilor de acces şi a procedurilor de validare a integrităţii
datelor; defineşte strategia de salvare.
Clasificarea sistemelor de gestiune a bazelor de date se poate
realiza din mai multe puncte de vedere:
1. Din punctul de vedere al limbajului pe care îl utilizează, sunt: sisteme cu
limbaj gazdă şi sisteme cu limbaj autonom. Sistemele cu limbaj gazdă
realizează activităţile de creare, actualizare şi interogare a bazei de date,
utilizând limbajele de nivel înalt sau extensii ale acestora proprii sistemului
pe care se implementează baza de date. Avantajul acestor sisteme constă în
posibilităţile sporite ce le oferă limbajele de nivel înalt în elaborarea unor
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
proceduri complexe. Ele prezintă dezavantajul că formularea cerinţelor nu
este atât de simplificată ca în cazul sistemelor cu limbaj autonom.
2. Din punct de vedere al concepţiei de organizare a datelor pe care le
gestionează: sisteme de gestiune a bazelor de date cu structuri ierarhice şi
reţea; sisteme de gestiune a bazelor de date relaţionale; sistemele de gestiune
a bazelor de date orientate obiect.
3. Din punctul de vedere al modului de localizare a bazelor de date: sisteme
de gestiune a bazelor de date centralizate; sisteme de gestiune a bazelor de
date distribuite.
Marea majoritate a sistemelor de gestiune apărute în ultima perioadă dispun
de o componentă de gestiune distribuită a datelor.

2.4.1. Sisteme de gestiune a bazelor de date relaţionale


Un sistem de gestiune a bazelor de date relaţionale reprezintă acel
sistem de gestiune a bazelor de date care utilizează drept concepţie de
organizare a datelor modelul relaţional. Sistemele de gestiune a bazelor de
date relaţionale prezintă o serie de caracteristici distincte. Codd a formulat 13
reguli care exprimă cerinţele pe care trebuie să le satisfacă un sistem de
gestiune a bazelor de date relaţionale:
1. Sistemul trebuie să gestioneze baza de date numai prin mecanisme
relaţionale. Acest lucru se referă la faptul că sistemul trebuie să-şi
îndeplinească toate funcţiile prin manipulări în care unitatea de informaţie să
fie mulţimea (relaţia).
2. Toate datele din baza de date relaţională trebuie să fie reprezentate
explicit la nivel logic într-un singur mod, şi anume ca valori în tabele de date.
Acest lucru înseamnă că toate datele trebuie să fie memorate şi prelucrate în
acest mod. Informaţiile privind numele de tabele, coloane, domenii, definiţiile
tabelelor virtulae, restricţiile de integritate trebuie să fie memorate tot în
tabele de date.
3. Orice dată din baza de date relaţională trebuie să poată fi accesată
prin specificarea numelui de tabelă, valorii cheii primare şi numelui de coloană.
4. Sistemele trebuie să permită declararea şi manipularea sistematică a
valorii “null”, cu semnificaţia unor date lipsă. Aceste valori null sunt importante
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
în implementarea restricţiilor de integritate, şi ele diferă de şirurile de
caractere “spaţiu” sau de şirurile vide de caractere.
5. Descrierea bazei de date trebuie să se prezinte la nivel logic în acelaşi
mod cu descrierea datelor propriu zise, astfel încât utilizatorii autorizaţi să
poată aplica asupra descrierii bazei de date aceleaşi operaţii ca şi asupra
datelor obişnuite. Sistemele nu trebuie să facă diferenţieri în definirea şi
tratarea datelor.
6. Un sistem relaţional trebuie să facă posibilă utilizarea mai multor
limbaje în mai multe moduri. Trebuie să existe însă cel puţin un limbaj de nivel
înalt ale cărui instrucţiuni să poată exprima oricare din următoarele operaţii;
definirea tabelelor de bază, definirea tabelelor virtuale, manipularea datelor
(interactiv sau prin program), definirea restricţiilor de integritate, autorizarea
accesului, precizarea limitelor tranzacţiilor.
7. Toate tabelele virtuale care pot fi actualizate trebuie să fie
actualizate. Nu toate atributele unei tabele virtuale sunt actualizabile.
8. Sistemul trebuie să ofere posibilitatea manipularea unei tabele nu
numai în cadrul operaţiilor de regăsire, ci şi în acţiunile de inserare, modificare
şi ştergere a datelor.
9. Programele de aplicaţie nu trebuie să fie afectate de schimbările
efectuate în modul de reprezentare a datelor sau în metodele de acces. O
schimbare a structurii fizice a datelor nu trebuie să afecteze buna funcţionare a
programelor de aplicaţie.
10. Programele de aplicaţie nu trebuie să fie afectate de schimbările
efectuate asupra relaţiilor bazei de date, schimbări care conservă datele şi
teoretic, garantează valabilitatea programelor de aplicaţie existente.
11. Restricţiile de integritate trebuie să poată fi definite în limbajul utilizat
de sistem pentru definirea datelor şi să fie memorate în catalogul bazei de date
şi nu în cadrul programelor de aplicaţie.
12. Limbajul de manipulare a datelor utilizat de sistem trebuie să permită
ca, în situaţia în care datele sunt distribuite, programele de aplicaţie să fie logic
aceleaşi cu cele utilizate în cazul în care datele sunt fizic centralizate.
Utilizatorul trebuie să perceapă datele ca fiind centralizate. Sarcina de
localizare a datelor, atunci când acestea sunt distribuite geografic precum şi
sarcina recompunerii datelor trebuie să revină sistemului şi nu utilizatorului.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
13. Dacă sistemul de gestiune a bazelor de date posedă un limbaj de
nivel scăzut, orientat pe prelucrarea de tupluri şi nu pe prelucrarea mulţimilor
(relaţiilor), acest limbaj nu trebuie să fie utilizat pentru a se evita restricţiile de
integritate.9
Nici unul dintre sistemele de gestiune a bazelor de date, disponibile în
prezent, nu respectă întrutotul cerinţele exprimate de Codd, în cadrul celor 13
reguli. De aceea, pentru caracterizarea unui SGBD sunt utilizate o serie de
cerinţe minimale:
1. toate datele din cadrul bazei de date sunt reprezentate prin valori
în tabele;
2. operaţiile cu relaţii nu fac apel la pointeri, indecşi, fişiere inverse
etc;
3. sistemul suportă operatorii relaţionali de proiecţie, selecţie şi join,
fără limitări impuse de considerente interne (cum ar fi necesitatea
indexării atributelor).
Un sistem de gestiune a bazelor de date relaţionale are o serie de
particularităţi care decurg din concepţia de organizare a datelor, respectiv din
modelul relaţional. Sistemele de gestiune a bazelor de date relaţionale
îndeplinesc funcţia de descriere a datelor într-un mod diferit faţă de celelalte
sisteme. Modelul relaţional, spre deosebire de modelul ierarhic sau reţea
asigură o reprezentare uniformă a entităţilor şi a legăturilor dintre entităţi prin
intermediul tabelelor de date. Această caracteristică a modelului relaţional
influienţează modul în care este realizată funcţia de descriere a datelor, care
este mai simplă, mai flexibilă, cu mai puţine construcţii sintactice ale limbajului
de descriere a datelor decât în cazul sistemelor de gestiune a bazelor de date
ierarhice şi reţea. Modelul relaţional oferă un set de operatori de calcul
relaţional, ceea ce face posibilă utilizarea unor limbaje relaţionale
neprocedurale de manipulare a datelor, caracteristică proprie sistemelor de
gestiune a bazelor de date relaţionale.
Un sistem de gestiune a bazelor de date relaţionale trebuie să pună la
dispoziţia utilizatorilor un set de comenzi prin care aceştia să realizeze
definirea şi manipularea datelor din baza de date. Aceste comenzi pot fi
grupate astfel;

9
Lungu I., Sabău Gh., - Sisteme informatice şi baze de date, Editura ASE, Bucureşti, 1993;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- comenzi pentru definirea datelor, care formează limbajul de definire a
datelor;
- comenzi pentru manipularea datelor, care formează limbajul de
manipulare a datelor.
Aceste categorii de comenzi pot fi analizate ca fiind componente ale unui
singur limbaj relaţional, cu facilităţi atât de descriere cât şi de manipulare a
datelor.
Funcţia de descriere a datelor este deosebit de importantă la orice sistem
de gestiune a bazelor de date, întrucât trebuie să faciliteze reprezentarea lumii
reale în interiorul sistemului. Elementele esenţiale ale lumii reale care se cer
reprezentate sunt entităţile şi asocierile dintre ele. Modelul relaţional, spre
deosebire de modelul ierarhic şi modelul reţea, oferă posibilitatea reprezentării
uniforme a acestor elemente prin intermediul tabelelor de date. Această
modalitate de reprezentare simplifică mult funcţia de descriere a datelor,
întrucât în cadrul comenzilor nu apar referiri la pointeri, fişiere inverse sau alte
concepte de structurare şi memorare a datelor. Descrierea datelor este
memorată în baza de date sub formă de relaţii, ca şi datele propriu-zise, aceste
relaţii constituind metabaza de date (metadatele).
În vederea descriererii datelor la nivel conceptual, limbajele relaţionale
conţin o serie de comenzi, şi anume:
- comenzi pentru crearea bazei de date;
- comenzi pentru suprimarea unei baze de date;
- comenzi pentru crearea relaţiilor de bază (în cadrul acestor comenzi
se precizează numele relaţiei, numele şi tipul atributelor);
- comenzi pentru suprimarea relaţiilor de bază;
- comenzi pentru modificarea numelui unei relaţii;
- comenzi pentru modificarea descrierii unei relaţii, în sensul extinderii
schemei relaţiei prin adăugarea de noi atribute, restrângerii schemei
unei relaţii prin suprimarea unor atribute, modificării numelui sau a
tipului unui atribut din cadrul relaţiei;
- comenzi pentru declararea restricţiilor de integritate.
Pentru descrierea datelor la nivel logic, limbajele relaţionale dispun de o
serie de comenzi, precum:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- comenzi pentru definirea relaţiilor virtuale (relaţii care nu sunt fizic
implementate în baza de date);
- comenzi pentru suprimarea relaţiilor virtuale;
- comenzi pentru acordarea drepturilor de acces la baza de date;
- comenzi pentru retragerea dreptului de acces la baza de date;
- comenzi pentru definirea de indecşi pe atributele relaţiilor;
- comenzi pentru suprimarea indecşilor;
- comenzi pentru controlul alocării spaţiului fizic al bazei de date;
- comenzi pentru regruparea fizică a datelor din cadrul bazei de date.
Limbajele relaţionale de manipulare a datelor sunt de o mare varietate,
caracterizarea lor numai în raport de caracteristicile funcţionale, ca în cazul
limbajelor relaţionale de definire a datelor nefiind suficientă. Limbajele
relaţionale de manipulare a datelor au următoarele categorii de caracteristici:
1. caracteristici generale, referitoare la categoriile de utilizatori ai limbajului,
modul de tratare a datelor, grupul de operatori relaţionali implementaţi etc.;
2. caracteristici funcţionale, vizând în primul rând facilităţile de interogare şi
actualizare a datelor oferite de limbaj, dar şi facilităţile de calcul aritmetic,
de atribuire etc.;
3. caracteristici calitative, precum: puterea selectivă a limbajului, eficacitatea
utilizării, uşurinţa cu care pot fi învăţate şi utilizate etc.
O caracteristică importantă a limbajelor de manipulare o reprezintă
modul de lucru cu datele. Toate limbajele relaţionale de manipulare a datelor
abordează o tratare asamblistă a datelor, unitatea de informaţie cu care se
lucrează fiind relaţia. Manipularea datelor la nivel de relaţie oferă o serie de
avantaje cu ar fi posibiliatea gestionării automate a tuplurilor de date.
Limbajele relaţionale de manipulare a datelor trebuie să ofere o serie de
facilităţi pentru prelucrarea datelor din relaţiile bazei de date, şi anume
facilităţi de interogare, inserare, modificare şi ştergere.
Interogarea bazei de date reprezintă principala funcţie a unui limbaj
relaţional de manipulare a datelor. Din această cauză, limbajele de manipulare
se numesc şi limbaje de interogare relaţionale. În vederea interogării bazei de
date limbajele relaţionale dispun de o serie de comenzi pentru interogarea
relaţiilor de bază şi a relaţiilor virtuale.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Pentru realizarea actualizării datelor din baza de date, limbajele
relaţionale de manipulare a datelor dispun de o serie de comenzi pentru
actualizarea relaţiilor de bază şi a relaţiilor virtuale (inserarea, modificarea,
ştergerea datelor). Aceste comenzi permit adăugarea de tupluri la o relaţie
(tupluri care pot fi furnizate din afara bazei de date sau pot fi construite cu
ajutorul datelor aflate deja în baza de date) modificarea valorilor din tuplurile
unei relaţii, ştergerea tuplurilor unei relaţii.
Puterea selectivă a limbajelor relaţionale de manipulare a datelor se
referă la puterea de selectare a datelor, în conformitate cu anumite criterii de
selecţie. Limbajele cu o putere mare de selecţie oferă posibilitatea utilizării
unor criterii de selecţie complexe, spre deosebire de limbajele cu selectibilitate
scăzută care utilizează criterii simple.
Uşurinţa de învăţare şi utilizare a limbajelor de manipulare a datelor sunt
determinate de gradul de proceduralitate al limbajului relaţional de manipulare
a datelor. Limbajele bazate pe calculul relaţional sunt neprocedurale
(declarative), ceea ce facilitează învăţarea şi utilizarea lor întrucât cererile sunt
exprimate într-un mod natural, prin intermediul proprietăţilor datelor care se
doresc a fi obţinute. Limbajele relaţionale bazate pe algebra relaţională
(limbajele relaţionale algebrice) sunt procedurale (algoritmice), precizând
operaţiile algebrei relaţionale prin care se pot obţine datele. Aceste limbaje
relaţionale algebrice posedă numeroase elemente de control procedural, în
scopul implementării structurilor alternative şi repetitive. În scopul susţinerii
procesului de învăţare şi utilizare a limbajelor relaţionale a datelor , multe
sisteme relaţionale dispun de elemente de programare grafică a cererilor de
date.
Eficacitatea utilizării este influienţată de posibilitatea de optimizare a
cererilor de date pe care le oferă sistemul relaţional, astfel încât execuţia
comenzilor să fie cât mai eficientă. În acest sens se poate spune că limbajele
bazate pe calculul relaţional sunt superioare limbajelor relaţionale algebrice,
întrucât acestea din urmă impun ordinea în care să fie executate operaţiile, în
timp ce limbajele bazate pe calculul relaţional lasă compilatorului sau
interpretorului sarcina să determine cea mai eficientă ordine de execuţie a
operaţiilor.
Integritatea semantică a datelor este controlată prin intermediul
restricţiilor de integritate, care fac parte din modelul datelor. Sistemele
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
relaţionale dispun de mecanisme pentru gestionarea restricţiilor de integritate,
respectiv pentru definirea şi utilizarea acestora. Definirea restricţiilor de
integritate se realizează cu ajutorul limbajelor relaţionale de descriere a
datelor. Utilizarea restricţiilor de integritate presupune existenţa unor
mecanisme prin care să se controleze validitatea restricţiilor pentru fiecare
nouă stare a bazei de date. De obicei restricţiile de integritate sunt controlate
la sfârşitul tranzacţiilor cu ajutorul metodei de detectare a inconsistenţelor
datelor din bază. Dacă starea bazei de date obţinută în urma unor actualizări
încalcă restricţiile de integritate, sistemul restabileşte starea bazei de date de
la începutul tranzacţiei, dinaintea efectuării actualizărilor. Se poate realiza
verificarea restricţiilor de integritate nu numai la sfârşitul tranzacţiilor, ci ori de
câte ori doreşte utilizatorul, prin fixarea unor puncte de integritate, declarate
de utilizator. Reluarea prelucrărilor în cazul detectării unei inconsistenţe se
realizează în acest caz de la ultimul punct de integritate parcurs.
Un sistem de gestiune a bazelor de date relaţionale trebuie să ofere o
serie de utilitare care să îmbunătăţească posibilităţile de utilizare a sistemului
de către diferitele categorii de utilizatori.

2.4.2. Sisteme de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte


Sistemele de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte conţin
structuri şi reguli specifice lucrului cu obiecte şi au ca principale componente:
- un sistem de date abstract pentru construirea de noi tipuri de date;
- un constructor de tip şir;
- un constructor de tip secvenţă;
- un constructor de tip înregistrare;
- un constructor de tip set;
- funcţii, ca tip distinct;
- un constructor de tip reuniune;
- o compunere recursivă a elementelor de mai sus.
În sistemele de gestune a bazelor de date orientate pe obiecte se
utilizează funcţii care conţin metode şi proceduri ale bazei de date, cu restricţia
ca acestea să fie cât mai compacte, încapsulate. Încapsularea funcţiilor îl ajută
pe programatorul de aplicaţie să asocieze funcţiile pe care şi le crează cu
colecţiile utilizate. Noţiunea de moştenire trebuie extinsă şi asupra funcţiilor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Sistemele de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte trebuie să
fie deschise către alte sisteme, în sensul conexiunii cu limbaje, ce oferă diferite
instrumente de luare a deciziilor, sau cu sisteme de largă circulaţie.
Un sistem de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte trebuie să
fie un sistem orientat pe obiecte (bazat pe paradigma modelării orientate pe
obiecte) şi să îndeplinească cerinţele unui sistem de gestiune a bazelor de
date.
Utilizatorii finali şi cei care dezvoltă aplicaţia pot folosi instrumente soft
cum ar fi: editoare de texte, editoare grafice, browseri de obiecte şi clase,
facilităţi de proiectare automată a bazelor de date şi interfeţe pentru sisteme
de proiectare.
Arhitectura sistemului de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte
cuprinde trei componente majore:
- gestionarul de obiecte, care asigură interfaţa dintre prelucrările
externe şi sistemul de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte;
- serverul de obiecte, care este responsabil cu asigurarea serviciilor de
bază al sistemului de gestiune a bazelor de date: gestiunea tranzacţiei
şi a stocului de obiecte;
- stocul de obiecte sau baza de date obiectuală.
Gestionarul de obiecte asigură implementarea completă a modelului de
date pentru utilizatorul extern. Gestionarul de obiecte primeşte cereri de
creare şi definiri de clase, de modificare a definirilor de clase deja existente, de
manipulare a mesajelor generate de un program de aplicaţie în execuţie şi de
prelucrare a cererilor prin intermediul translatorului de cereri. Gestionarul de
obiecte realizează legăturile dinamice şi operaţiile de verificare a sintaxei şi
tipului. Cerinţele sunt apoi transmise serverului de obiecte ca tranzacţii.
Funcţiile gestionarului de obiecte constau în:
- funcţii de prelucrare a mesajelor, incluzând legătura la momentul
execuţiei, verificarea tipului şi translatarea cererilor;
- facilităţi de definire şi modificare a schemei bazei de date, incluzând
definiri de clase şi modificări în cadrul ierarhiilor de clase.
Serverul de obiecte realizează refacerea, inserţia, ştergerea şi
actualizarea obiectelor stocate. Un singur server poate manipula tranzacţii de
la mai mulţi gestionari de obiecte. Funcţiile serverului de obiecte constau din:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- gestiunea tranzacţiilor, incluzând controlul concurenţial, gestiunea
buffer-ului şi servicii de refacere;
- gestiunea fizică a stocului, incluzând plasarea obiectelor şi
implementarea metodelor de acces.
Serviciile de arhivare şi de asigurare a dublurilor pot fi deasemenea
asigurate de serverul de obiecte.
Sistemele de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte trebuie să
asigure un limbaj de definire a datelor pentru definirea schemei. Limbajele de
definire a datelor trebuie să permită definirea claselor, inclusiv a legăturilor de
moştenire şi definirea metodelor care specifică comportamentul obiectului.
Limbajul de definire a datelor trebuie să fie capabil să specifice reguli de
constrângere şi integritate semantică.
Sistemele de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte trebuie să
asigure un limbaj de manipulare a datelor, pentru regăsirea, crearea, ştergerea
şi actualizarea obiectelor individuale. În cadrul sistemelor de gestiune a bazelor
de date orientate pe obiecte acest lucru este realizat prin mecanismul de
transmitere a mesajelor.
Gestionarul de obiecte asigură interfaţa dintre procesele externe şi
sistemul de gestiune al bazelor de date orientate pe obiecte. El primeşte
mesaje pentru obiecte individuale, realizează legături dinamice şi operaţii de
verificare a tipului şi trimite cerinţa externă pentru obiecte către serverul de
obiecte. Pentru a realiza aceste servicii, gestionarul de obiecte trebuie să aibă
acces la o copie a descrierilor de clasă care este folosită de procesele ce sunt
active în acel moment.
Transmiterea de mesaje şi prelucrarea cererii se realizează astfel:
- controlul sesiunii, aceasta include funcţii necesare cum ar fi
menţinerea spaţiului local de lucru al utilizatorului de operaţii asupra
bazei de date;
- legătura dinamică, se referă la selectarea unei metode pentru un
mesaj trimis unui obiect în momentul execuţiei, prin aceasta se
implementează comportamentul polimorfic;
- crearea de noi obiecte, iniţiată de gestionarul de obiecte;
- expedierea cerinţelor şi actualizărilor obiectului de către gestionarul
de obiecte sub formă de tranzacţii către serverul de obiecte;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- translatarea cererii, în planul execuţiei, în care selecţia şi regăsirea
obiectelor se realizează prin transmiterea de mesaje.
Suportul pentru definirea şi modificarea schemei constă în:
1. asigurarea accesului la definirile de clasă existente, prin intermediul
gestionarului de obiecte;
2. extensibilitatea schemei bazei de date, include prelucrarea declaraţiilor
limbajului de bază de date, specificând crearea, mutarea sau modificarea
definirilor de clasă;
3. redefinirea dinamică a clasei.
Gestiunea tranzacţiilor este un serviciu pe care îl asigură severul de
obiecte. Mecanismul de gestiune a tranzacţiilor unui sistem de gestiune a
bazelor de date orientate obiect poate primi cereri de regăsire sau actualizare
a obiectelor stocate şi a definirilor de clasă de la unul sau mai mulţi gestionari
de obiecte.
Gestiunea tranzacţiilor prezintă următoarele caracteristici:
- prezintă suport pentru controlul concurent şi partajarea datelor pentru
mai mulţi utilizatori;
- transferul obiectelor între stocul secundar şi spaţiul de lucru al
utilizatorului;
- refacerea bazei de date în caz de cădere a tranzacţiei sau a hardului.
Gestiunea stocului se referă la menţinerea nivelului fizic de organizare a
bazelor de date orientate obiect şi la asigurarea căilor de acces necesare
realizării accesului eficient la stocul de obiecte. Gestiunea stocului este
realizată de serverul de obiecte. Funcţiile de bază ale stocului de date sunt:
1. asigurarea suportului pentru rezidenţa obiectelor create şi adăugate
sistemului de gestiune a bazelor de date orientate pe obiecte după
încheierea sesiunii de lucru;
2. asigurarea suportului pentru stocarea şi manipularea obiectelor de
lungimi variabile şi de orice dimensiune;
3. asigurarea de facilităţi de arhivare şi de rezerve pentru stocul de
obiecte.
La fel ca şi în cazul sistemelor de gestiune a bazelor de date
convenţionale, securitatea şi integritatea semantică reprezintă trasături
importante. Securitatea se referă la facilităţile de protecţie oferite de sistemele
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
de gestiune a bazelor de date, pentru a preveni accesul neautorizat la baza de
date. Integritatea semantică se referă la declararea regulilor de integritate
semantică şi structurală.
Cerinţele aplicaţiilor de proiectare pot pretinde ca sistemul de gestiune al
bazelor de date să existe pe câteva platforme hard care pot comunica printr-o
reţea de calculatoare. Pentru a facilita comunicarea între platforme hard
separate, pot fi solicitate softuri de comunicaţii reţea.
2.4.3. Sistemul de gestiune al bazelor de date distribuite
Un sistem de baze de date distribuite este un sistem în cadrul căruia mai
multe baze de date locale sunt legate printr-un sistem de comunicaţie astfel
încât datele din orice staţie pot fi accesate de utilizatorii de la alte staţii.
Sistemul bazelor de date distribuite are următoarele componente soft:
- sistemul de comunicaţie;
- sistemul de gestiune al bazei de date locale;
- dicţionarul global de date;
- sistemul de gestiune al bazei de date distribuite.
Componenta de comunicaţie este cea care realizează legăturile în cadrul
reţelei şi cuprinde descrierea completă a nodurilor şi a legăturilor din cadrul
reţelei. Sistemul de gestiune al bazei de date locale este un sistem standard de
gestiune al bazelor de date. Dicţionarul global de date cuprinde informaţii
despre baza de date distribuită: localizarea, structura, disponibilitatea şi modul
de utilizare a datelor.
Sistemul de gestiune al bazelor de date distribuite cuprinde un sistem
complex de programe care asigură interfaţa între baza de date distribuită şi
utilizatorii acesteia. Un sistem de gestiune al bazelor de date distribuite
îndeplineşte următoarele funcţii:
- asigurarea interfeţei cu utilizatorul, se urmăreşte transparenţa
localizării datelor în sensul că utilizatorul interacţionează cu baza de
date distribuită în aceiaşi manieră ca în cazul în care ar lucra cu o
bază de date locală;
- localizarea datelor, se localizează întâi nodul în care sunt memorate
datele şi apoi cererea este prelucrată de sistemul de gestiune al
bazelor de date distribuite;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- asigurarea controlului concurenţei şi restaurarea datelor la nivelul
întregului sistem;
- realizarea administrării bazei de date şi controlul acesteia.
Sistemul de gestiune al bazelor de date distribuite are o arhitectură
multinivel în scopul realizării transparenţei distribuţiei. Se disting două nivele
de organizare a datelor: nivelul global şi nivelul local.
Nivelul global permite integrarea bazelor de date locale într-o bază de
date globală prin intermediul schemei globale, schemei de fragmentare şi
schemei de alocare. Schema globală defineşte toate datele conţinute în baza
de date distribuită. Modelele de date ce pot fi utilizate în descrierea schemei
sunt aceleaşi ca şi în cazul bazelor de date centralizate. Fiecare relaţie globală
poate fi împărţită în mai multe părţi disjuncte numite fragmente.
Corespondenţa între relaţia globală şi fragmente este definită în schema de
fragmentare. Fragmentele sunt porţiuni logice ale relaţiilor globale care pot fi
alocate fizic pe una sau mai multe staţii ale reţelei. Schema de alocare
defineşte staţia sau staţiile unde sunt alocate fragmentele. Toate fragmentele
care corespund aceleiaşi relaţii globale şi sunt situate pe aceeaşi staţie,
constituie imaginea fizică a relaţiei pe staţia respectivă.
Nivelul local permite tratarea fiecărei baze de date locală ca o bază de
date centralizată. La acest nivel este necesară realizarea corespondenţei între
imaginea fizică şi obiectele manipulate de sistemele de gestiune ale bazelor de
date locale. Acest lucru este realizat de schema locală de reprezentare a
datelor care depinde de tipul de sistem de gestiune al bazelor de date locale.
Modul de distribuire a informaţiilor în cadrul bazelor de date se bazează
pe fragmentarea şi replicarea datelor.
O bază de date este replicată dacă o copie a acesteia este memorată în
două sau mai multe staţii. O bază de date poate fi:
- nereplicată, atunci când în sistem există o singură copie şi aceasta se
află într-un singur nod;
- parţial replicată, atunci când există date care nu sunt replicate şi date
care sunt replicate;
- complet replicată, atunci când întreaga bază de date este în întregime
duplicată pe una sau mai multe stăţii.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Fragmentarea reprezintă descompunerea unei relaţii globale în mai
multe părţi logice disjuncte. Se întâlnesc două tipuri diferite de fragmentare:
verticală şi orizontală. Fragmentarea orizontală constă în partiţionarea
tuplurilor unei relaţii globale în subseturi, fragmentele obţinute au aceiaşi
structură ca şi relaţia globală dar diferă între ele prin datele pe care le conţin.
Fragmentarea verticală presupune divizarea atributelor relaţiei în grupuri,
fragmentele obţinute se referă la aceleaşi date dar au structuri diferite.
În scopul definirii fragmentelor există o serie de reguli, cum ar fi:
- condiţia de completitudine, întreaga relaţie globală trebuie partajată
în fragmente;
- condiţia de reconstrucţie, în orice moment trebuie să fie posibil să
reconstruim relaţia globală din fragmentele ei;
- condiţia de disjuncţie, este util ca fragmentele obţinute să fie
disjuncte pentru ca astfel replicarea datelor să poată fi controlată
explicit la nivelul alocării datelor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Capitolul 3: Proiectarea bazelor de date, a algoritmilor şi
programelor de gestiune a resurselor agroalimentare
3.1. Etapele de realizarea a bazelor de date
Metoda bazei de date urmăreşte organizarea datelor din sistem astfel
încât, datele memorate să răspundă necesităţilor de prelucrare şi utilizare ale
tuturor componentelor sistemului informatic şi ale tuturor utilizatorilor.
Respectarea principiilor privind unicitatea datelor, independenţa datelor,
consultarea concurentă a datelor, necesită efectuarea analizei şi proiectării
sistemului informaţional prin abordare globală şi structurarea lui detaliată.
Realizarea bazelor de date presupune parcurgerea următoarelor etape:
- analiza sistemului (domeniului) economic pentru care se realizează baza de
date şi a cerinţelor informaţionale asociate;
- proiectarea structurii bazei de date (schemă conceptuală, externă şi
internă);
- încărcarea datelor în baza de date;
- exploatarea şi întreţinerea bazei de date.
Conţinutul acestor etape depinde de tipul bazei de date precum şi de
domeniul pentru care se construieşte baza de date.
Realizarea bazelor de date presupune utilizarea unor metode şi tehnici
de analiză (tehnica normalizării relaţiilor, a diagramelor de dependenţă
riguroasă etc.), de programare precum şi a unor instrumente de lucru (limbaje
de descriere a datelor - LDD, limbaje de manipulare a datelor – LMD).10
Principalele funcţii ale LDD sunt:
- descrierea logică a bazei de date;
- specificarea fişierelor de date şi a legăturilor logice dintre acestea;
- definirea restricţiilor semantice la care sunt supuse datele; acestea
reprezintă ansamblul valorilor permise ale fiecărei date, eventual formula de
calcul a unei date pe baza valorilor altor date;
- definirea cheilor de acces rapid şi a cheilor confidenţiale (a parolelor);
- definirea metodelor de exploatare a fişierelor ce vor fi utilizate în aplicaţii
pentru selectarea înregistrărilor;
- definirea procedurilor de criptare;
- definirea modului de indexare sau de localizare a entităţilor;

10
Georgescu Cristian – Analiza şi proiectarea sistemelor informatice, Editura Radial, Galaţi, 1999;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- determinarea tipului unei date, în sensul de dată de bază sau derivată
(calculată pe baza valorilor altor date.
Prin manipularea datelor se înţelege efectuarea uneia din următoarele
operaţiuni:
- extragerea unor date din bază (consultare);
- scrierea unor noi date în bază (adăugare);
- ştergerea datelor sau înlocuirea lor;
Un limbaj de manipulare a datelor (LMD) este utilizat pentru a prelucra
datele în funcţie de structura lor. La nivel fizic prin LMD se vizează
identificarea şi implementarea unor algoritmi de acces la date, în timp ce la
nivel extern LMD trebuie să faciliteze dialogul utilizatorului cu baza de date
în vederea obţinerii informaţiilor dorite.
Activităţile ce ar trebui realizate pentru determinarea specificaţiei logice a
bazei de date sunt:
• trecerea în revistă a tuturor cerinţelor de informare necesare pentru
rezolvarea diverselor probleme;
• se examinează toate datele necesare pentru satisfacerea cerinţelor de
informare cu stabilirea legăturilor informaţionale care trebuie să existe între
acestea;
• se realizează o serie de analize şi studii detaliate privind datele care se
vor utiliza în sistem;
• se întocmeşte, pe baza rezultatelor obţinute în activităţile anterioare,
specificaţia pentru baza de date (documentaţia).
3.2. Analiza sistemului economic şi a cerinţelor informaţionale
Activitatea de analiză presupune:
- analiza componentelor sistemului şi a legăturilor (asocierilor) dintre acestea,
activitate cunoscută sub denumirea de analiză structurală sau statică, în
urma căreia se obţine modelul structural (static) al sistemului;
- analiza stărilor sistemului şi a tranziţiilor posibile între aceste stări, în raport
de anumite evenimente; este aşa numita analiză temporală
(comportamentală), prin care se obţine modelul dinamic (sau temporal) al
sistemului;
- analiza cerinţelor informaţionale, respectiv a transformărilor de date (a
tranzacţiilor) din cadrul sistemului prin care sunt satisfăcute cerinţele
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
informaţionale asociate domeniului economic; în urma acestei activităţi se
obţine modelul funcţional al sistemului economic;
- integrarea modelelor sistemului economic (structural, dinamic şi funcţional)
în scopul corelării şi completării lor.
Pe baza rezultatelor obţinute în această etapă se trece la definirea structurii
bazei de date.
Analiza structurală a sistemului economic. Tehnica diagramelor
entitate - relaţie
Analiza structurală a sistemului este deosebit de importantă întrucât
baza de date reflectă preponderent aspectele structurale ale sistemului şi mai
puţin pe cele dinamice (de comportament) şi respectiv de semantică (de
semnificaţie) a datelor.
Analiza structurală a sistemului economic are ca obiectiv evidenţierea
componentelor (obiectelor) din cadrul sistemului pentru care urmează să se
colecteze şi să se memoreze date în cadrul bazei de date, precum şi
evidenţierea legăturilor dintre aceste componente.

AGENŢIC

CLIENŢI COMENZI

FACTURI

BAZINEP
FERME
SPECII

CAPTURI
Figura nr.
FURNIZ PRODUCŢIE
3.1.:

MATPRIME Diagrama
entitate-
relaţie
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Tehnica entitate – relaţie este cea mai cunoscută şi utilizată metodă de
analiză structurală, permite constituirea modelului structural sub forma unei
diagrame entitate–relaţie prin parcurgerea următorilor paşi:
- identificarea componentelor (entităţilor) din cadrul sistemului economic;
- identificarea relaţiilor dintre entităţi;
- identificarea atributelor aferente entităţilor şi a relaţiilor dintre entităţi;
- stabilirea atributelor de identificare a entităţilor.
Identificarea componentelor sistemului economic
Componentele sistemului economic sunt denumite entităţi şi sunt
reprezentate în cadrul diagramei prin blocuri dreptunghiulare.
Se consideră exemplul unei ferme piscicole. Pentru acest domeniu de
activitate pot fi puse în evidenţă următoarele entităţi cu etichetele din
paranteză:
- clienţi (CLIENŢI);
- furnizori (FURNIZ);
- ferme (FERME);
- bazine piscicole (BAZINEP);
- specii (SPECII);
- capturi (CAPTURI);
- producţie (PRODUCŢIE);
- materii prime (MATPRIME);
- comenzi (COMENZI);
- facturi (FACTURI);
- agenţi comerciali (AGENŢIC);
Fiecare poate prezenta una sau mai multe instanţe (realizări). De
exemplu întreprinderera poate avea mai multe ferme, mai multe bazine
piscicole etc.
În urma acestei etape se elaborează o primă formă a diagramei entitate–
relaţie (figura nr. 3.1.).
Identificarea relaţiilor dintre entităţi
În cadrul sistemului analizat, componentele nu apar aproape de loc
izolate ci în relaţie unele cu altele. Spre exemplu între entităţile FURNIZ şi
MATPRIME din figura nr. 3.1. există o relaţie, în sensul că furnizorii oferă materii
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
prime. Relaţiile dintre entităţi pot fi de mai multe tipuri, ceea ce implică
semnificaţii diferite.
În cadrul diagramei entitate - relaţie semnificaţia legăturii, exprimată
printr-un nume acordat acesteia, se reprezintă cu ajutorul unui nod etichetă
(romb) plasat pe arcul legăturii (figura nr. 3.2.).
Tipul (forma) legăturii este exprimată cu ajutorul cardinalităţii.
Cardinalitatea relaţiilor exprimă numărul minim şi numărul maxim de realizări
(instanţe) de entitate care pot fi asociate cu o realizare (instanţă) a
partenerului de asociere. Cardinalitatea se exprimă prin perechi de numere,
câte o pereche pentru fiecare entitate din cadrul legăturii. Cardinalitatea
permite să se exprime funcţionalitatea şi caracteristica unei relaţii.
Cardinalitatea minimală reprezintă numărul minim de participări ale realizării
unei entităţi la realizările unei relaţii. Cardinalitatea maximală reprezintă
numărul maxim de participări ale realizării unei entităţi la realizările unei
asociaţii.
Relaţiile între entităţi pot fi de mai multe tipuri:
1. După gradul (cardinalitatea) relaţiei:
- relaţii de tip “unu la unu”;
- relaţii de tip “unu la mulţi”;
- relaţii de tip “mulţi la mulţi”.
2. După obligativitatea participării entităţilor în relaţie:
- reaţii parţiale;
- relaţii complete.
3. După numărul entităţilor distincte care participă în relaţie:
- relaţii binare (între două entităţi distincte);
- relaţii recursive (relaţii ale entităţilor cu ele însele);
FURNIZ furnizeaz MATPRIME - re
ă
laţii
complexe (între mai mult de două entităţi distincte).
4. După semnificaţia asocierii.

Figura nr. 3.2.: Reprezentarea relaţiei dintre entităţile FURNIZ şi MATPRIME cu


specificarea semnificaţiei legăturii.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Relaţiile dintre entităţi puse în evidenţă în cadrul analizei structurale
reflectă legăturile naturale care există între componentele sistemului
(domeniului) economic real analizat. Dificultatea realizării unei analize
structurale corecte provine din faptul că relaţiile dintre entităţi posedă
proprietatea de tranzitivitate, ceea ce face ca între entităţi să se manifeste nu
numai legături directe ci şi legături indirecte.
În urma identificării şi calificării relaţiilor dintre entităţi în domeniu se
poate trece la identificarea atributelor entităţilor şi a atributelor relaţiilor dintre
entităţi.
Identificarea atributelor aferente entităţilor
Atributele exprimă caracteristici, proprietăţi ale componenetelor
sistemului (domeniului) analizat sau ale asocierilor dintre aceste componente.
În mod curent atributele sunt asociate entităţilor. Prin intermediul
atributelor se pot descrie nu numai entităţile ci şi asocierile între entităţi.
Tipuri de atribute:
- atribute compuse, sunt constituite din cel puţin două alte atribute a căror
valoare determină valoarea atributului compus;
- atribute calculate, a căror valoare este calculată pe baza valorilor altor
atribute;
- atribute simple, a căror valori sunt atomice;
- atribute repetitive, reprezintă atributele care la un moment dat au mai
multe valori care apar sub forma unei liste de valori.
Un atribut de identificare a unei entităţi, numit şi atribut cheie, reprezintă
un atribut cu valoare unică pentru fiecare instanţă a entităţii. De exemplu ca
atribut de identificare putem să considerăm numele producătorului mărfii
respective (pentru entitatea furnizori).
Un atribut poate fi de identificare a entităţii respective dacă satisface o
serie de cerinţe:
- oferă o identificare unică a instanţelor entităţii;
- posedă o semnificaţie;
- este uşor de utilizat;
- este scurt.
Analiza dinamică a sistemului economic
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Analiza dinamică are drept scop explicarea comportamentului sistemului
economic analizat. În urma acestei analize se obţine modelul dinamic al
sistemului.
Analiza dinamică presupune:
- identificarea stărilor în care se pot afla componentele sistemului;
- identificarea evenimentelor care pot determina trecerea componetelor dintr-
o stare în alta;
- stabilirea succesiunii de evenimente şi construirea unei diagrame care să
reflecte tranziţiile de stare pentru componentele sistemului (diagrama de
flux a evenimetelor).
Pentru constituirea modelului dinamic este necesar să se ţină cont de
restricţiile dinamice ale sitemului, ceea ce permite identificarea tranziţiilor
admisibile între două stări.
Analiza cerinţelor informaţionale
Scopul analizei cerinţelor informaţionale (funcţionale) îl constituie
determinarea transformărilor de date care se produc în cadrul sistemului.
În cadrul analizei funcţionale accentul se deplasează de la realitatea
analizată către cerinţele informaţionale ale utilizatorilor.
Constituirea modelului funcţional presupune parcurgerea următoarelor
etape:
- identificarea datelor de intrare şi a datelor de ieşire din sistem;
- constituirea diagramelor de flux prin care sunt reflectate legăturile
procedurale dintre intrări şi ieşiri;
- identificarea restricţiilor;
- precizarea criteriilor de optimizare.
Integrarea modelelor sistemului economic
Analiza sistemului economic se finalizează prin integrarea rezultatelor
obţinute în cadrul analizei structurale, dinamice şi funcţionale, adică a
modelului structural, dinamic şi a celui funcţional.
Modelul structural şi cel dinamic sunt obţinute printr-o investigare a
sistemului real, a proprietăţilor intrinseci statice şi dinamice ale componentelor
acestui sistem, proprietăţi care sunt independente de aplicaţiile care operează
asupra lor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Modelul funcţional este rezultatul analizei cerinţelor informaţionale ale
utilizatorilor, mai precis a aplicaţiilor prin care pot fi satisfăcute aceste
cerinţe.
Perspectiva diferită din care este realizată analiza explică de ce
rezultatele obţinute pot să difere, fiind necesară o coordonare deci o integrare
a acestor rezultate.
În cadrul etapei de integrare a modelelor sistemului economic se
stabieşte în ce măsură modelul structural şi cel dinamic satisfac necesităţile
diferitelor aplicaţii, verificându-se corectitudinea (existenţa elementelor
informaţionale solicitate) şi consistenţa lor (în ce măsură componentele
modelelor sunt necesare şi suficiente în raport cu procesele de prelucrare). Se
verifică dacă relaţiile dintre componentele sistemului sunt stabilite în mod
corespunzător, pentru a face posibilă regăsirea informaţiilor din mai multe
entităţi. Se determină de asemenea dacă legăturile dintre entităţi asigură
coerenţa informaţiilor, posibiliatatea efectuării de actualizări concomitente
asupra datelor redundante.11
Se urmăreşte ca toate elementele informaţionale participante la diferitele
tranzacţii, să fie asignate, ca atribute ale diverselor entităţi.
Pe baza acestei analize integrate se efectuează adăugirile şi sau
corelările necesare între modelele sistemului.
În final se ajunge ca modelul structural şi cel dinamic să nu mai fie
independente faţă de aplicaţii, iar modelul funcţional să nu mai fie orientat
exclusiv pe aplicaţii. Modelarea orientată exclusiv pe aplicaţii are dezavantajul
înglobării unor cerinţe eterogene care complică artificial modelul şi oferă
posibilităţi scăzute de adaptare a modelului la noile cerinţe informaţionale.
Modelarea complet independentă faţă de aplicaţii presupune o analiză
costisitoare, complexă care solicită resurse considerabile, dezvoltarea
aplicaţiilor, reclamând, de asemenea, un efort considerabil. Prin integrarea
acestor trei laturi ale analizei se pot elimina aceste dezavantaje.
3.3. Proiectarea structurii bazei de date
Modelele obţinute în urma analizei sistemului economic sunt modele
informaţionale, adică modele ale datelor despre sistem.

11
Lungu I., Bodea C., Bădescu G., Ioniţă C., - Baze de date organizare, proiectare şi implementare;
Editura ALL, Bucureşti, 1995;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
O caracteristică esenţială a acestor modele (numite modele conceptuale
sau semantice) este faptul că sunt independente de SGBD-ul care le face să
devină operaţionale. În etapa de analiză a sistemului economic şi a cerinţelor
informaţionale asociate, activitatea de modelare a datelor trebuie să se
realizeze independent de un SGBD. Orientarea pe conceptele proprii unui
anumit SGBD prezintă numeroase dezavantaje, cum ar fi:
- schimbarea SGBD-ului impune reproiectarea bazei de date;
- conceptele tehnice ale SGBD-ului pot influienţa negativ activitatea de
analiză (şi deci de modelare), prin restricţiile impuse de acestea, care pot
încuraja sau descuraja anumite reprezentări;
- utilizatorul care nu este informatician nu cunoaşte facilităţile unui SGBD şi
nu poate astfel exprima cerinţele în cunoştinţă de cauză.
Proiectarea structurii bazei de date presupune şi alegerea SGBD-ului cu
ajutorul căruia va fi implementată şi exploatată baza de date.
Structura bazei de date reprezintă un model al datelor exprimat în
concepte specifice unui SGBD, ceea ce face ca proiectarea structurii bazei de
date să reprezinte traspunerea modelelor conceptuale într-un model al datelor
suportat de un anumit SGBD (model ierarhic, reţea, relaţional, funcţional,
orientat obiectual).
Etapa de proiectare a structurii bazei de date constă în următoarele
activităţi:
- alegerea SGBD-ului care să fie utilizat pentru implementarea şi exploatarea
bazei de date;
- proiectarea schemei conceptuale a bazei de date;
- proiectarea schemei externe a bazei de date;
- proiectarea schemei interne a bazei de date.
Aceste activităţi sunt puternic influienţate de tipul bazei de date care se
proiectează.
Alegerea sistemului de gestiune a bazei de date
Procesul de alegere a unui SGBD presupune realizarea următoarelor
activităţi:
1. Stabilirea cerinţelor utilizatorilor (tipul de aplicaţii, timpul de răspuns,
securitatea datelor);
2. Stabilirea cerinţelor de ordin tehnic (portabilitate, facilităţi de încărcare,
exploatare, întreţinere a bazei de date);
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
3. Stabilirea cerinţelor de ordin economic (încadrarea în buget, şi în intervalul
de timp alocat);
4. Stabilirea corespondenţei între cerinţele formulate şi caracteristicile
diferitelor SGBD-uri;
5. Alegerea SGBD-ului care să fie utilizat pentru realizarea bazei de date.

Proiectarea schemei conceptuale


Această proiectare a schemei conceptuale presupune:
- stabilirea colecţiilor de date şi definirea detaliată a conţinutului acestora;
- determinarea legăturilor dintre colecţiile de date şi a modului de
reprezentare a acestora în cadrul schemei conceptuale;
- testarea schemei conceptuale obţinute şi revizuirea acesteia dacă este
cazul;
- descrierea schemei conceptuale în limbajul de descriere a datelor de care
dispune SGBD-ul şi încărcarea acestei descrieri în baza de date.
În determinarea colecţiilor de date se pleacă de la entităţile identificate
în etapa de analiză a sistemului economic. Fiecărei entităţi îi corespunde o
colecţie de date în cadrul schemei conceptuale. În aceste colecţii vor figura
atributele specifice entităţilor şi relaţiilor dintre entităţi. Între atributele unei
entităţi pot exista raporturi de determinare. Datorită acestor dependenţe în
momentul exploatării bazei de date pot apare o serie de anomalii legate de
actualizare. Se impune astfel reducerea dependenţelor la minim prin
descompunerea colecţiei în două sau mai multe colecţii cu un număr mai mic
de atribute. Modelul relaţional este cel care oferă o tehnică de lucru formalizată
(tehnica normalizării) pentru obţinerea schemei conceptuale optime.
Îmbunătăţirea performaţelor în manipularea entităţilor, nu presupune în mod
obligatoriu mărirea numărului de colecţii de date în cadrul schemei
conceptuale. Un număr mare de colecţii de date determină creşterea
dificultăţilor în satisfacerea cerinţelor informaţionale (timp de răspuns ridicat).
Legăturile între un număr mare de colecţii de date determină creşterea
redundanţei datelor şi deci o utilizare ineficientă a suportului de memorie.
Stabilirea legăturilor dintre colecţiile de date se realizează pe baza
relaţiilor identificate în etapa de analiză a sistemului şi a cerinţelor
informaţionale. Modul de reprezentare a legăturilor dintre colecţiile de date
diferă de modelul datelor suportat de către SGBD. Modelul ierarhic şi cel reţea
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
utilizează pointeri (adrese de legătură) în scopul înlănţuirii datelor din cadrul
diferitelor colecţii. Modelul relaţional, reprezintă legăturile dintre colecţiile de
date cu ajutorul unor colecţii de date distincte, ceea ce conferă acestui model
simplitate şi flexibilitate.
Testarea schemei conceptuale presupune verificarea consistenţei
acesteia, adică determinarea gradului în care schema conţine elemente
informaţionale necesare satisfacerii cerinţelor ale diferiţilor utilizatori şi măsura
în care sunt reflectate legăturile între componentele sistemului real. Se verifică
nivelul de redundanţă a datelor care trebuie controlat şi minimizat. Tot în
această etapă se identifică eventualele erori de proiectare, ceea ce va impune
în cazul apariţiei lor reluarea etapei de proiectare a structurii bazei de date sau
a etapei de analiză a sistemului şi a cerinţelor informaţionale.
Descrierea schemei conceptuale a bazei de date se realizează în limbajul
de descriere a datelor de care dispune SGBD-ul, realizându-se memorarea
acesteia.
Proiectarea schemei externe
Schema externă a bazei de date reprezintă forma în care apare schema
conceptuală pentru un utilizator oarecare. Programele de aplicaţie acţionează
aspra elementelor schemei conceptuale prin intermediul schemei externe,
având acces numai la acele elemente care sunt incluse în schema externă.
Schema externă a bazei de date reprezintă o parte a schemei conceptuale a
acesteia.
Proiectarea schemei interne
Schema conceptuală a bazei de date prezintă diferite forme de
structurare a datelor: liniară, arborescentă, reţea şi relaţională. Memorarea
datelor pe suport fizic îmbracă numai forma unei structuri liniare, de aceea
pentru proiectarea schemei interne a bazei de date se pune problema linarizării
schemei conceptuale a bazei de date. Metoda de liniarizare a bazei de date
este specifică SGBD-ului utilizat, care utilizează metode proprii de stocare a
datelor pe suportul fizic.
Încărcarea datelor în baza de date
Această etapă este considerată o etapă relativ simplă, o activitate de
rutină, totuşi reprezintă o activitate greu de realizat datorită volumului mare de
date care se transferă în baza de date din diferite surse.
Sursele de alimentare cu date a bazei pot fi:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- documente primare;
- colecţii de date, colecţionate prin diverse instrumente informatice.
Indiferent de sursa acestor date se recomandă constituirea de colecţii
temporare de date (fişiere) petru ca procesul de validare a datelor încărcate să
se realizeze cât mai repede şi totodată pentru a putea cât mai bine realiza
adaptarea eventualelor colecţii de date deja existente la modul de organizare a
datelor în actuala bază de date.

Exploatarea şi întreţinerea bazelor de date


Exploatarea bazei de date de către diferiţi utilizatori finali este realizată
în scopul satisfacerii cerinţelor informaţionale a acestora. Sistemul de gestiune
a bazei de date sprijină utilizatorii finali în exploatarea bazei de date oferind o
serie de mecanisme şi instrumente cum ar fi limbajele de manipulare a datelor.
Întreţinerea bazei de date reprezintă o activitate ce se referă la
actualizarea datelor în cadrul bazei de date şi la reproiectarea structurii
acesteia. Această activitate este realizată în principal de către administratorul
bazei de date. Această activitate este facilitată de SGBD-ul utilizat prin
intermediul limbajelor de manipulare a datelor şi a utilitarelor care
monitorizează activitatea bazei de date. În momentul în care efortul de
întreţinere a bazei de date este foarte mare se poate lua decizia de realizare a
unei noi baze de date care să o înlocuiască pe cea veche.
3.4. Proiectarea bazelor de date relaţionale
Proiectarea bazelor de date relaţionale se realizează după etapele
prezentate mai sus, dar în acest caz se întâlnesc o serie de particularităţi.
Astfel activităţile legate de proiectarea schemelor conceptuale interne şi
externe, încărcarea, exploatarea şi întreţinerea bazelor de date relaţionale
diferă faţă de bazele de date ierarhice, reţea şi orientate obiect, având un
alt mod de desfăşurare.
Proiectarea schemei conceptuale
Schema conceptuală înlătură posibilitatea apariţiei de anomalii în timpul
lucrului cu baza de date şi asigură totodată facilităţi şi performanţe sporite la
încărcarea, exploatarea şi întreţinerea bazei de date. Anomaliile care apar în
timpul lucrului cu baza de date se manifestă îndeosebi la întreţinerea bazei de
date, fiind cunoscute şi sub numele de anomalii de actualizare a datelor. Ele se
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
manifestă nu numai la bazele de date relaţionale ci şi la celelalte tipuri de baze
de date. În cadrul teoriei relaţionale a bazelor de date, anomaliile de
actualizare sunt puse în legătură cu dependenţele care se manifestă între date.
Pentru înlăturarea acestor anomalii s-au definit o serie de tehnici formale care
permit obţinerea relaţiilor în anumite forme normale. Anomaliile care apar în
timpul lucrului cu baze de date relaţionale se produc datorită dependenţelor
nedorite care se manifestă între datele din cadrul relaţiilor bazei de date.
Aceste dependenţe determină creşterea redundanţei datelor şi reducerea
flexibilităţii structurii bazei de date. Prezenţa dependenţelor face ca în
momentul operaţiei de actualizare să se producă următoarele anomalii:
1. limitarea posibilităţii de inserare a datelor; de exemplu într-o relaţie cu
schema R(cod localitate, denumire localitate), nu pot fi introduse date
despre furnizor decât atunci când se cunoaşte codul unui produs pe care îl
oferă (conform restricţiei de integritate a entităţii, care impune ca într-o
relaţie, atributele cheie să nu aibă valoarea null);
2. pierderi de date la ştergere; aceasta se întâmplă când odată cu datele
care se doresc a fi şterse se şterg şi altele care nu mai pot fi obţinute din
baza de date;
3. apariţia unor inconsistenţe la modificarea datelor; de exemplu, într-o
relaţie în care se realizează descrierea furnizorului pentru fiecare produs pe
care acesta îl livrează, în momentul în care se modifică o caracteristică a
furnizorului trebuie operată această modificare în toate tuplurile ce se referă
la acesta; descrierea furnizorului ar trebui făcută o singură dată, dacă datele
despre furnizor ar figura într-o relaţie separată.
Formele normale ale relaţiilor dintr-o bază de date relaţională sunt
definite în raport cu anomaliile care pot apare în lucrul cu aceste relaţii, deci în
funcţie de dependenţele care se manifestă în cadrul acestor relaţii.
Se consideră o relaţie cu schema R(cod furnizor, cod produs, cantitatea,
cod localitate, denumire localitate). Cheia primară a acestei relaţii este
compusă din atributele “cod furnizor” şi “cod produs”. Între datele din cadrul
relaţiei se manifestă o serie de dependenţe funcţionale:
- între datele atributelor “cod furnizor” şi “’cod produs” pe de o parte şi
datele atributului “cantitate” avem o dependenţă funcţională completă;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- între datele atributelor “cod furnizor” şi “cod localitate” avem o
dependenţă funcţională parţială;
- între datele atributelor “cod furnizor” şi “denumire localitate” avem o
dependenţă funcţională parţială;
- între datele atributelor “cod localitate“ şi “denumire localitate” avem
o dependenţă funcţională tranzitivă.
O relaţie R este în forma normală unu (FN1) dacă domeniile pe care sunt
definite atributele relaţiei sunt constituite numai din valori atomice. Un tuplu nu
trebuie să conţină atibute sau grupuri de atribute repetitive.
O relaţie R este în forma normală doi (FN2) dacă este în FN1 şi oricare din
atributele ce nu sunt atribute cheie sunt complet dependente funcţional de
cheia primară a relaţiei.
O relaţie R este în forma normală trei (FN3) dacă este în FN2 şi atributele
noncheie nu sunt dependente tranzitiv de cheia primară a relaţiei.
O relaţie R este în forma normală patru (FN4) dacă în cadrul ei nu se
manifestă mai mult de o dependenţă multivaloare.
O relaţie este în forma normală cinci (FN5) dacă fiecare dependenţă
joncţiune este implicată printr-un candidat cheie al relaţiei R.
Proiectarea schemei conceptuale presupune parcurgerea următoarelor
etape:
1. determinarea formei normale în care trebuie să se afle relaţiile din baza de
date;
2. stabilirea relaţiilor care să facă parte din baza de date, în forma normală
stabilită la etapa precedentă;
3. testarea schemei conceptuale obţinute şi revizuirea acesteia dacă este
cazul;
4. descrierea schemei conceptuale în limbajul de descriere a datelor utilizat de
sistemul de gestiune a bazelor de date relaţionale şi încărcarea acestei
descrieri în baza de date relaţională.
Relaţiile aflate în forme normale superioare determină apariţia unui număr
redus de anomalii în lucrul cu baza de date relaţională. Astfel este preferabil
să se lucreze cu relaţii în FN3 şi nu cu relaţii în FN2 şi FN1. Formele normale
superioare deşi reduc dificultatea de realizare a operaţiilor de actualizare,
reduc şi performanţele de regăsire a datelor. Relaţiile aflate în forme
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
normale superioare conţin un număr mic de atribute deoarece cu cât
numărul de atribute dintr-o relaţie este mai mare şi posibilitatea lor de a fi
într-o formă normală superioară este mai mică.
Pentru determinarea formei normale la care trebuie aduse relaţiile din baza
de date relaţională se vor avea în vedere:
- ponderea operaţiilor de interogare şi a celor de actualizare în lucrul cu
baza de date relaţională;
- exigenţele de performanţă şi flexibilitate impuse de utilizatorii finali la
interogarea şi respectiv la actualizarea bazelor de date relaţionale.
Pentru stabilirea relaţiilor din baza de date relaţională se pleacă de la
modelele conceptuale ale sistemului pentru care se construieşte baza de date
relaţională, modele obţinute în faza de analiză a sistemului şi a cerinţelor
informaţionale asociate. Pe baza acestora stabilirea relaţiilor se poate realiza
prin utilizarea anumitor tehnici de proiectare specifice:
1. tehnica normalizării relaţiilor; permite obţinerea schemei conceptuale
printr-un proces de normalizare continuă până la aducerea relaţiilor la forma
normală dorită;
2. tehnica diagramelor de dependenţă riguroasă; permite obţinerea
schemei conceptuale dintr-un proces de sinteză a relaţiilor direct în forma
normală dorită.
Aplicarea tehnicii normalizării relaţiilor presupune:
- stabilirea unei scheme conceptuale iniţiale a bazei de date relaţionale;
- ameliorarea progresivă a bazei de date relaţionale.
Pentru stabilirea schemei conceptuale iniţiale a bazei de date relaţionale
se pleacă de la modelele conceptuale ale datelor (modelul entitate-relaţie). Pe
baza acestui model, schema conceptuală iniţială a bazei de date relaţionale se
poate obţine în două moduri şi anume:
1. reprezentarea entităţilor şi a relaţiilor dintre acestea sub formă de
relaţii;
2. constituirea unei relaţii unice pe baza atributelor tuturor entităţilor şi
asocierilor din cadrul modelului entitate-relaţie.
Ameliorarea schemei conceptuale a unei baze de date relaţionale
reprezintă procesul de trecere succesivă a relaţiilor componente prin formele
normale cunoscute, până la aducerea lor în forma normală stabilită ca optimă
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
pentru baza de date relaţională. Trecerea unei relaţii dintr-o formă normală în
alta presupune eliminarea unui anumit tip de dependenţe (dependenţe
funcţionale parţiale sau tranzitive, dependenţe multivaluare sau joncţiune).
Transformarea dependenţelor impune de cele mai multe ori descompunerea
relaţiei în două sau mai multe relaţii. Procesul de ameliorare a schemei
conceptuale a bazei de date relaţionale trebuie să satisfacă o serie de cerinţe şi
anume:
- să garanteze conservarea datelor, astfel încât în schema conceptuală
finală să figureze toate datele din cadrul schemei iniţiale;
- să garanteze conservarea dependenţelor dintre date în cadrul
schemei conceptuale finale; fiecare dependenţă trebuie să aibă atât
determinantul cât şi determinatul în schema aceleiaşi relaţii.
- să reprezinte o descompunere minimală a relaţiilor iniţiale; nici una
dintre relaţiile care compun schema conceptuală finală nu trebuie să fie
conţinută într-o altă relaţie din această schemă.
Aducerea relaţiilor în forma normală unu presupune eliminarea
atributelor compuse şi a celor repretitive. Aceasta se face astfel:
1. se trec în relaţie, în locul atributelor compuse componentele acestora,
ca atribute simple;
2. se plasează grupurile de atribute repetitive, fiecare în câte o nouă
relaţie;
3. se introduce în schema fiecărei noi relaţii create la pasul anterior
cheia primară a relaţiei din care a fost extras grupul repetitiv.
Aducerea relaţiilor în forma normală doi presupune eliminarea
dependenţelor funcţionale parţiale din cadrul relaţiilor aflate în forma normală
unu. Procesul de aducere a relaţiilor din forma normală unu în forma normală
doi se desfăşoară astfel:
1. pentru fiecare dependenţă funcţională parţială se crează o nouă
relaţie, cu schema constituită din determinantul şi determinatul acestei
dependenţe eliminându-se totodată din cadrul relaţiei iniţiale atributele care
formează determinatul dependenţei parţiale;
2. se determină cheia primară a fiecărei noi relaţii create la pasul
anterior, aceasta va fi constituită din atribute ce fac parte din determinantul
dependeţei funcţionale parţiale care a stat la baza constituirii relaţiei;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
3. se analizează relaţiile rezultate şi dacă acestea conţin dependenţe
funcţionale parţiale se reia procesul de aducere în forma normală doi.
Aducerea relaţiilor în forma normală trei se realizează prin eliminarea
dependenţelor funcţionale tranzitive care se manifestă în cadrul relaţiilor
aflate în forma normală doi. Procesul de aducere a relaţiilor din forma
normală doi în forma normală trei are următorii paşi:
1. pentru fiecare dependenţă funcţională tranzitivă din cadrul relaţiei
considerate se transferă atributele implicate în dependenţa tranzitivă într-o
nouă relaţie;
2. se determină cheia primară a fiecărei noi relaţii create la pasul
anterior;
3. se introduc în relaţia primară în locul atributelor transferate cheile
primare determinate la pasul 2;
4. se analizează relaţia iniţială şi dacă în cadrul ei se manifestă noi
dependenţe funcţionale tranzitive se reia procesul de aducere în forma
normală trei.
Aducerea relaţiilor din forma normală trei în forma normală patru presupune
eliminarea dependenţelor multivaloare, atunci când sunt mai mult de una în
cadrul unei relaţii. Procesul de aducere a unei relaţii în forma normală patru
cuprinde următorii paşi:
1. se identifică dependenţele multivaloare (X→Y) în cadrul relaţiei
considerate;
2. se izolează fiecare atribut multivaloare Y, împreună cu atributele care
depind funcţional de acesta într-o relaţie separată.
Aducerea relaţiilor în forma normală cinci presupune eliminarea
dependenţelor joncţiune care se manifestă în cadrul relaţiilor aflate în forma
normală patru. Procesul de aducere a unei relaţii din forma normală patru în
forma normală cinci se desfăşoară astfel:
1. se identifică dependenţele joncţiune, între mulţimile de atribute A, B şi
C exită dependenţă joncţiune atunci când există dependenţe
multivaloare între fiecare dintre aceste perechi de mulţimi;
2. se descompune relaţia iniţială în scopul ajungerii la forma normală
cinci; considerând că schema relaţiei conţine mulţimile de atribute A,
B şi C şi că între fiecare pereche există dependenţe multivaloare,
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
relaţia trebuie descompusă în trei relaţii corespunzător dependeţelor
existente.
Tehnica diagramelor de dependenţă riguroasă se caracterizează prin
faptul că proiectarea schemei conceptuale a bazei de date relaţionale se
realizează prin compunerea directă a câmpurilor de date elementare (a
atributelor) în relaţii complet normalizate. Această tehnică presupune
utilizarea unor noţiuni şi concepte specifice, precum şi parcurgerea unor
etape de lucru distincte.
Considerând două grupuri de atribute A şi B, se spune că există o
dependenţă unică, notată cu A→B, dacă o realizare a lui A determină o
singură realizare a lui B. Grupul de atribute A poartă numele de cheie
primară, atunci când A este nenul, unic şi determină total sau parţial
valoarea lui B. Dacă pentru trei grupe de atribute se manifestă concomitent
dependenţe unice: A→B, B→C şi A→C, atunci dependenţa A→C se numeşte
dependenţă tranzitivă şi trebuie eliminată.
Se spune că există o dependenţă multiplă de la un grup de atribute A, la un
grup de atribute B, atunci când o realizare a lui A determină o mulţime de
realizări ale lui B. A poartă numele de cheie primară, iar B se numeşte cheie
finală.
Domeniul reprezintă o mulţime de valori din care se extrag valorile
câmpurilor de date (atribute) care vor constitui o relaţie.
Tehnica diagramelor de dependenţă riguroasă presupune parcurgerea
următoarelor etape:
1. stabilirea dicţionarului de atribute, presupune inventarierea tuturor
câmpurilor de date (atributelor) din cadrul modelului entitate-relaţie;
2. stabilirea listelor de dependenţe, are la bază analiza legăturilor dintre
atribute şi presupune exprimarea acestor legături în termenii unor
dependenţe între atribute (dependenţe simple, multiple);
3. întocmirea diagramelor de dependenţă riguroasă, pe baza listelor
întocmite în etapa anterioară se reprezintă grafic acele dependenţe;
4. sinteza relaţiilor normalizate, pe baza diagramelor de dependenţă
riguroasă, componentele diagramelor sunt transformate în relaţii;
5. supranormalizarea, este recomandată atunci când se anticipează un
volum mare de actualizări;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
6. întocmirea documentaţiei referitoare la schema conceptuală a bazei
de date relaţionale.
Proiectarea schemei externe
Schema externă a bazei de date relaţionale reprezintă ansamblul relaţiilor
(tabelelor) la care are acces un utilizator. Schema externă reprezintă modul
de organizare şi structurare a datelor de care are nevoie un anumit
utilizator, pentru a-şi satisface cerinţele informaţionale. Un utilizator nu are
nevoie de ansamblul datelor memorate în baza de date ci numai de o
anumită parte a acestora, de aceea schema externă este considerată drept
o partiţie logică a schemei conceptuale.
Pentru proiectarea schemei externe a bazelor de date relaţionale se parcurg
următoarele etape:
4 determinarea domeniului de interes pentru un anumit utilizator din
cadrul sistemului economic reflectat informaţional cu ajutorul bazei de
date relaţionale;
5 analiza structurală, dinamică şi funcţională a domeniului respectiv;
6 proiectarea schemei externe pe baza analizei anterioare;
7 testarea schemei externe şi modificarea acesteia, dacă este cazul;
8 operaţionalizarea schemei externe, aceasta se realizează prin
descrierea schemei externe cu ajutorul limbajului de descriere a
datelor utilizat de sistemul de gestiune a bazelor de date relaţionale,
compilarea acestei descrieri şi încărcarea în cadrul bazei de date
relaţionale.
Proiectarea schemei interne
Proiectarea schemei interne a bazei de date relaţionale înseamnă stabilirea
structurilor de memorare a datelor pe suport extern şi implementarea căilor
de acces la date. Pentru bazele de date relaţionale sunt utilizate numeroase
scheme de memorare a datelor şi drumuri de acces la date, proprii
sistemului de gestiune a bazelor de date sau cele utilizate de sistemele de
operare sub care funcţionează sistemele de gestiune a bazelor de date
relaţionale.
O metodă de lucru care poate fi utilizată la proiectarea schemei interne a
bazelor de date relaţionale o reprezintă metoda arborilor de predicate. Un
arbore de predicate poate fi văzut ca o metodă ierarhică de împărţire a unei
relaţii în subrelaţii, în scopul identificării datelor care satisfac acelaşi criteriu
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
într-o subrelaţie. Un arbore de predicate reprezintă un arbore în care fiecare
nivel defineşte o partiţionare logică a relaţiei. Un nivel este definit pe un
singur atribut. Arborii de predicate permit regruparea multicriterială a
tuplurilor unei relaţii, plasând subrelaţiile în zone fizice apropiate. Alocarea
memoriei se face în unităţi numite partiţii. Partiţionarea logică definită de
arborii de predicate se traduce în partiţionarea fizică. Arborii de predicate
permit reprezentarea a numeroase căi de acces la diferite atribute, în
funcţie de nevoile aplicaţiilor. Interesul pentru arborii de predicate se
justifică prin posibilitatea definirii unei ierarhii de căi de acces la diferitele
atribute.
3.5. Proiectarea bazelor de date distribuite
Construirea unei baze de date distribuite presupune:
- proiectarea schemei globale;
- proiectarea schemei fizice;
- proiectarea fragmentării;
- proiectarea alocării.
Tehnica proiectării globale şi fizice a bazelor de date distribuite este
asemănătoare cu cea utilizată în cazul bazelor de date centralizate.
Problemele de proiectare specifice bazelor de date distribuite se referă la
proiectarea fragmentării şi alocării datelor.
Proiectarea bazelor de date distribuite urmăreşte realizarea următoarelor
obiective specifice:
- procesarea locală a datelor, se urmăreşte plasarea datelor cât mai
aproape de aplicaţiile care le solicită;
- siguranţa şi disponibilitatea datelor, aceasta se asigură prin replicarea
datelor pe mai multe staţii;
- procesarea paralelă a datelor.
Proiectarea bazelor de date distribuite poate fi realizată ca şi în cazul
bazelor de date centralizate în două moduri: descendent şi ascendent.
Proiectarea descendentă începe cu proiectarea schemei globale urmată de
proiectarea fragmentării şi apoi de alocarea fragmentelor în cadrul staţiilor
locale. Proiectarea ascendentă se bazează pe integrarea schemelor bazelor
de date existente într-o singură schemă globală. Prin integrare se înţelege
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
corelarea descrierilor comune de date şi rezolvarea conflictelor între
modelele de date diferite.
Proiectarea fragmentării datelor determină modul în care relaţia globală
este împărţită în fragmente orizontale, verticale şi mixte. Fragmentarea
orizontală se realizează prin selecţii ale relaţiei globale şi se bazează pe
determinarea proprietăţilor logice ale datelor şi a proprietăţilor statistice
cum ar fi numărul de referinţe ale aplicaţiilor la fragmente. Fragmentarea
orizontală corectă a unei relaţii globale cere ca fiecare tuplu al relaţiei
globale să fie selectat numai într-un singur fragment. Determinarea
fragmentelor verticale ale unei relaţii globale presupune împărţirea
atributelor în seturi care sunt referite în acelaşi fel în cadrul aplicaţiilor.
Condiţia de corectitudine pentru fragmentarea verticală cere ca fiecare
atribut al relaţiei să aparţină cel puţin unui set. Fragmentarea verticală îşi
propune să identifice fragmentele, astfel încât mai multe aplicaţii să poată fi
executate utilizând un singur fragment. Obţinerea fragmentelor verticale se
poate face prin partiţionarea atributelor sau prin gruparea atributelor relaţiei
globale în fragmente. Fragmentarea mixtă constă în aplicarea fragmentării
orizontale la un fragment vertical, sau în aplicarea fragmentării verticale la
un fragment orizontal.
Proiectarea alocării, poate avea ca rezultat o alocare finală redundantă sau
neredundantă. Metoda de determinare a alocării neredundante constă în
comensurarea fiecărei alocări posibile şi alegerea staţiei corespunzătoare.
Pentru determinarea unei alocări redundante a fragmentelor pot fi utilizate
două metode: determinarea unui set de staţii pentru care beneficiul alocării
unei copii a fragmentului este mai mare decât costul alocării; construirea
unei soluţii iniţiale neredundante şi apoi introducerea progresivă a copiilor
replicate începând cu cea mai profitabilă până când nu se mai pot face
replici profitabile.
O cerere distribuită sau globală este o cerere care se referă la relaţii
globale. Înainte de a fi executată cererea globală trebuie transformată în
cereri care se referă la fragmente ale relaţiilor globale, numite cereri
fragment. Cea mai directă cale pentru a realiza această transformare este
de a substitui relaţiile globale care apar în cererea globală cu expresiile de
fragmentare corespunzătoare. Cererea rezultată care va opera asupra
fragmentelor, este numită expresia canonică a cererii globale. O cerere
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
globală poate fi exprimată utilizând diferite limbaje bazate pe algebra
relaţională sau pe calculul relaţional.
Administrarea distribuită depinde de gradul de autonomie al staţiilor din
sistem. În absenţa autonomiei locale a staţiilor funcţiile administratorului
global al bazei de date distribuite nu diferă de cele ale administratorului
bazelor de date centralizate. Modul de administrare a sistemelor fără
autonomie locală se diferenţiază în funcţie de gradul de distribuire al
algoritmilor care influienţează funcţiile administrative. În cazul sistemelor cu
autonomie locală, funcţiile administratorului global de date sunt limitate, în
acest caz fiecare staţie fiind administrată independent. Transmiterea datelor
este rezultatul unui acord între staţii.
Catalogul bazelor de date distribuite conţine informaţii care permit accesul
corect şi eficient la datele din sistem, verificarea drepturilor de acces ale
utilizatorilor. Catalogul este actualizat atunci când utilizatorii modifică
definirea datelor. Principalele tipuri de informaţii conţinute de catalogul unei
baze de date distribuite sunt următoarele:
- numele relaţiilor globale şi ale atributelor;
- clasificarea fragmentelor în cazul fragmentării orizontale şi clasificarea
atributelor care aparţin fiecărui fragment în cazul fragmentării
verticale;
- descrierea alocării, a corespondenţei dintre fragmente şi imaginile
fizice;
- descrierea metodelor de acces la fiecare staţie;
- date statistice referitoare la profilul bazelor de date;
- informaţii despre autorizarea accesului utilizatorilor şi restricţiile de
integritate asupra datelor.
Catalogul constituie o bază de date distribuită a cărui fragmentare şi
alocare trebuie să respecte regulile de proiectare. Alocarea şi gestiunea
catalogului este legată de gradul de autonomie al fiecărei staţii. Autonomia
locală cere ca fiecare staţie să-şi gestioneze datele proprii indiferent de
celelalte staţii.
3.6. Concepte şi caracteristici specifice algoritmilor şi
programelor de gestiune a resurselor
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Sistemele de gestiune a bazelor de date (SGBD) reprezintă un ansamblu
de instrumente specializate în stocarea şi prelucrarea unui volum mare de
date. Un sistem de gestiune a bazelor de date este definit ca un ansamblu
coordonat de programe care permit descrierea memorarea, manipularea,
tratarea ansamblurilor de date ce constituie baza de date. Funcţia centrală a
acestuia este de a permite utilizatorilor (prin intermediul algoritmilor şi
programelor componente) să acceseze date dintr-o bază de date. Termenul de
bază de date, se referă la date şi modul de organizare a acestora pe suportul
fizic de memorare, iar termenul de gestiune semnifică totalitatea operaţiilor ce
se aplică asupra datelor din bazele de date.12
Principalele funcţii oferite utilizatorilor de către un sistem de gestiune a
bazelor de date sunt: funcţia de descriere a datelor (LDD), funcţia de
manipulare a datelor (LMD) şi funcţia de utilizare (LU).
Bazele de date au apărut din necesitatea stocării şi prelucrării unei
cantităţi mari de informaţii cu ajutorul sistemelor de calcul. Bazele de date
reprezintă mulţimi structurate de date, uşor accesibile mai multor utilizatori.
Algoritmul de proiectare utilizat pentru realizarea sistemului de gestiune
a bazelor de date din acvacultură este denumit “entitate–relaţie”. Acesta a fost
implementat prin intermediul programului Visual FoxPro 7.0.
Definirea structurii bazelor de date s-a realizat prin:
- consultarea personalului care a participat la reuniunile internaţionale la care
s-a discutat problema realizării unor baze de date regionale privind
resursele pescăreşti;
- discuţii cu specialiştii din domeniul acvaculturii şi pescuitului;
- documentare privind structura altor baze de date de profil pescăresc pentru
anumite zone geografice;
- analiza unor sisteme informatice existente.
După ce a fost definită structura bazelor de date, algoritmul de
proiectare urmăreşte dezvoltarea de programe care să permită:
- introducerea informaţiilor în tabelele bazelor de date;
- extragerea informaţiilor dorite de utilizatori.
Pentru întreţinerea tabelelor sistemului, datele necesare sunt obţinute
din:

12
Bâscă O., Baze de date, Editura All, Bucureşti, 1997;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- monitoringul factorilor de mediu;
- statistica producţiilor din acvacultură a societăţilor comerciale;
- rapoartele şi publicaţiile oferite de oficiile de statistică ale autorităţilor
locale;
- statistica realizată de ministerele de resort;
- rapoartele de cercetare şi lucrările ştiinţifice ale institutelor de cercetare din
acest domeniu.
Menţionez, că sistemul de gestionare a informaţiilor privind resursele din
acvacultură se referă în special la ihtiofaună deoarece, în ţara noastră aceasta
este singura bioresursă din acvacultură exploatată comercial. Este foarte
important şi pentru managerii din pescării să cunoască starea exploatării
acestor resurse în scopul gestionării lor eficiente dar şi durabile.
Sistemele informatice de gestiune au în general o structură complexă
generată de multitudinea activităţilor informatizate, cât şi de necesitatea
asigurării unor prelucrări ierarhizate. Se impune astfel, în anumite cazuri,
dezvoltarea unor sisteme de programe specifice domeniului informatizat.
Procesele de prelucrare a informaţiilor din acvacultură sunt generate de
algoritmi de prelucrare specifici.
Evoluţia funcţiilor sistemelor de operare a permis dezvoltarea unor
sisteme de programe cu înalt grad de generalitate şi parametrizare asociate
unor domenii specifice de activitate.
Programele de gestiune a resurselor din acvacultură reprezintă:
- informatizarea uneia sau mai multor domenii de activitate prin
implementarea uneia sau mai multor aplicaţii informatice;
- suportul informatic reprezentat de una sau mai multe componente direct
executabile apelabil şi executabil selectiv sub incidenţa unui sistem de
operare gazdă sau sistem de gestiune a bazelor de date prin intermediul
unor opţiuni şi parametri de utilizare;
- documentaţia tehnică de elaborare, utilizare şi întreţinere;
- condiţii tehnice, organizatorice, financiare şi manageriale pe care utilizatorii
trebuie să le îndeplinească în vederea exploatării.
În principiu sistemele informatice de gestiune a resurselor din
acvacultură pot fi concepute, realizate şi implementate în trei moduri:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- sisteme informatice bazate pe produse program specifice unui anumit tip de
utilizitori, în care tipologia prelucrărilor este particulară, în concordanţă cu
specificul activităţilor din acvacultură;
- sisteme informatice dezvoltate exclusiv prin intermediul unor produse
program generalizabile de la un anumit tip de utilizatori către alte tipuri de
utilizatori, în măsura în care tipologia prelucrărilor are un caracter general
de natură să poată fi asimilată şi de către grupul utilizatorilor informaţiilor
din acvacultură;
- sisteme informatice exploatabile atât prin produse program specifice
utilizatorilor din acvacultură cât şi prin produse program generalizabile, într-
un context operaţional din punct de vedere tehnic, dinamic şi financiar.
În oricare din aceste variante, produsele program trebuie să respecte
integral, în cadrul proceselor de prelucrare automată, cerinţele, restricţiile şi
obiectivele specifice dezvoltării acvaculturii în condiţii de competitivitate
economică, prin intermediul unor algoritmi şi programe de calcul specifici
acesteia.
Pachetele de programe sunt asemănătoare cu produsele rezultate dintr-o
activitate de producţie, dar se deosebesc de acestea prin faptul că produsele
informatice sunt numai rezultatul unei activităţi intelectuale, fiind destinate
unui tip de activitate, unui anumit grup de utilizatori şi sunt utilizate pe un
anumit sistem de gestiune a bazelor de date.
Sistemul de operare conţine o colecţie de programe, instrumente
software, create în scopul gestionării execuţiei programelor sistem şi ale
utilizatorului. Instrumentele software sunt entităţi ce prelucrează obiecte
software, instrumente de programare sau pot reprezenta o componentă a
sistemului de programare sau de operare.
Algoritmii şi programele de calcul reprezintă coleţii de prelucrări de date,
dedicate informatizării unei activităţi (gestiunea informaţiilor privind resursele
din acvacultură), unui domeniu specific, sau unei probleme (structura optimă
de producţie), prin care sunt prelucrate actualizate şi editate colecţii mari de
date gestionate prin intermediul conceptului de bază de date fie prin cel al foii
de calcul, obţinându-se rapoarte, situaţii grafice, indicatori sintetici şi alte
formate solicitate de utilizatori.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Caracteristicile generale ale programelor de calcul orientate pe gestiunea
resurselor din acvacultură sunt:
- fiabilitate ridicată, asigurată pentru siguranţa în exploatare şi un număr
minim de erori în faza de execuţie cu date reale;
- parametrizare, asigurată prin controlabilitatea integrală a utilizatorului
asupra algoritmului şi a fazelor de prelucrare;
- generalitate, prin rezolvarea integrală a activităţilor de informatizat, a
domeniului acvaculturii sau a problemei abordate;
- algoritmizarea eficientă, asigurată prin minimizarea duratei de execuţie a
programului;
- independenţa între intrările şi ieşirile pachetului de programe este rezolvată
prin utilizarea unor sisteme de gestiune a bazelor de date şi a unor limbaje
de programare de nivel înalt;
- portabilitate, proprietatea de implementare pe diverse tipuri de calculatoare
fără modificări esenţiale;
- mentenabilitate, este capacitatea de contracarare a uzurii morale
declanşată de evoluţia hard şi soft.
În raport cu evoluţia pachetelor de programe, şi în funcţie de natura
informaţiei prelucrate, există două clase principale de produse informatice şi
anume:
- programe standard, convenţionale care prelucrează date;
- programe evoluate, neconvenţionale care prelucrează cunoştinţe (date cu o
anumită semnificaţie însoţite de raţionament), având la bază tehnicile de
inteligenţă artificială (sisteme de asistare a deciziei, sisteme expert).
În ultima perioadă, specialiştii includ sistemele de asistare a deciziei în
categoria sistemelor expert, dacă încorporează o bază de cunoştinţe, o bază de
date, un mecanism inferenţial şi o interaţă de intrare şi ieşire pentru facilitarea
interacţiunii decidenţilor cu prelucrările specifice asigurate de pachetul de
programe.
Proiectarea programelor se abordează în conformitate cu o serie de
principii de eficienţă economică:
- fundamentarea pe criterii tehnico-economice;
- algoritmizarea eficientă a problemei abordate;
- posibilitatea parametrizării prelucrărilor;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- utilizarea de soluţii tehnice moderne şi eficiente;
- asigurarea de soluţii tenice cu caracter internaţional;
- dezvoltarea unor soluţii informatice bazate pe sisteme de programe
reutilizabile, în contextul evoluţiei sistemelor de operare.
Caracteristicile de calitate ale programelor sunt reprezentate de
proprietăţile specifice ale produselor program generate de o tehnologie de
nivel înalt utilizată în conceperea şi realizarea acestora.
Principalele caracteristici de calitate ale programelor sunt:
- generalitate, presupune că programul are un caracter de universalitate
pentru o gamă largă de utilizatori dedicat numai pentru activităţile pentru
care a fost proiectat;
- flexibilitatea în utilizare, este dată de capacitatea de emulare a programului
la specificaţiile concrete ale unui utilizator particular prin elaborarea
produsului în diferite variante constructiv-funcţionale;
- parametrizarea, este capacitatea de a folosi anumite variabile specifice de
prelucrare aferente unui utilizator concret pentru a se comunica
programului date concrete privind variabilele de prelucrare;
- eficacitatea, are în vedere calităţile şi performanţele imediat aferente
utilizatorului uman pe parcursul utilizării unui program; în mod concret
creşte considerabil randamentul în activitatea desfăşurată de utilizatorul
uman prin folosirea unui program;
- adaptabilitatea este proprietatea unui program de compatibilitate cu
particularităţile şi specificaţiile concrete de prelucrare în condiţiile unor date
reale;
- integrabilitatea, este proprietatea programului de a fi facil şi eficient
încadrat într-un sistem informatic aflat în exploatare curentă, deci
posibilitatea asigurării unei interconexiuni statice şi dinamice între
procedurile automate ale sistemului informatic cu cele ale produsului
program;
- portabilitatea, asigură trecerea rapidă a componentelor unui produs
program de pe un sistem de calcul pe alte echipamente livrate de către alte
constructoare de echipamente hardware; asigură astfel emularea pachetelor
de programe pe alte sisteme de calcul compatibile cu cel pe care a fost
proiectat;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- utilizabilitatea, este o caracteristică esenţială a pachetelor de programe prin
utilizarea unor ferestre şi subferestre, a unor parametri şi taste de control, a
unor opţiuni de prelucrare într-un mod interactiv, prin care respectivul
produs devine prietenos şi facil în utilizarea sa concretă;
- extensibilitatea, este proprietatea dezvoltării de noi versiuni ale pachetului
de programe prin adăugări, modificări, inserări sau suprimări de funcţii
standard de prelucrare în scopul adaptării eficiente la cerinţele şi condiţiile
concrete ale beneficiarului;
- configurarea şi reconfigurarea produselor program, asigură compatibilizarea
pe un anume sistem de calcul, reţea de calculatoare sau recompatibilizarea
cu acestea în cazul schimbărilor hardware şi sotware survenite prin
instalarea de noi versiuni constructive. Aceasta înseamnă că pachetele de
programe posedă o independenţă relativă faţă de hardware şi software;
- fiabilitatea şi mentenabilitatea, asigură o siguranţă maximă în utilizare
precum şi posibilitatea de contracarare a uzurii fizice şi morale a întregului
sistem de proceduri asociat pachetului de programe;
- eficienţa, este dată de îmbunătăţirea parametrilor economici în care firma
beneficiară îşi desfăşoară activitatea proprie prin utilizarea produsului de
programare.13
3.7. Realizarea programelor de gestiune a resurselor
Conceperea şi realizarea unui program de gestiune este o activitate
laborioasă care implică o metodologie de realizare ce presupune mai multe
etape caracterizate de activităţi specifice. Există astfel, un proces complex de
realizare şi întreţinere a programelor, proces împărţit în următoarele etape
specifice:
- analiza şi abstractizarea activităţii de informatizat;
- proiectarea generală;
- proiectarea de detaliu împărţită în proiectarea de detaliu a unităţilor
funcţionale şi proiectarea de detaliu a unităţilor de prelucrare;
- elaborarea programelor;
- integrare şi testare;
- experimentare;

13
Georgescu C., - Proiectarea sistemelor informatice, Editura Univerităţii “Dunărea de Jos”, Galaţi,
1995;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- omologarea şi înregistrarea;
- exploatarea curentă a produsului;
- menţinerea în funcţiune prin asistenţă tehnică;
- dezvoltarea de noi versiuni ale produsului.14
Enumerarea acestor etape reprezintă structura ciclului de viaţă a
produsului informatic, formată din:
- stadiul de concepere a produsului program;
- stadiul de exploatare şi menţinere în funcţiune a produsului.
Stadiul de concepere a produsului program este format din etapele de
proiectare propriuzisă a noului produs care se declanşează prin: analiza şi
abstractizarea activităţii de informatizat şi care se continuă cu proiectarea
propriuzisă a noului produs. În continuare se trece la elaborarea programelor
după care se integrează, se testează şi se experimentează produsul informatic
Stadiul de exploatare şi menţinere în funcţiune a produsului program are
în vedere: exploatarea curentă a produsului în condiţii concrete şi cu date
reale.
Specificitatea şi descrierea etapelor aferente ciclului de viaţă pentru un
produs informatic permite desprinderea particularităţilor de proiectare a
pachetelor de programe de gestiune a resurselor din acvacultură în comparaţie
cu alte sisteme informatice de gestiune.
Analiza şi abstractizarea activităţii de informatizat din domeniul
acvaculturiii permite identificarea particularităţilor şi cerinţelor globale ale
acestui domeniu. În mod concret se individualizează activitatea de informatizat
şi se va analiza:
- cadrul legislativ-normativ sub incidenţa căruia se declanşează procesele de
prelucrare specifice activităţii de informatizat;
- analiza şi identificarea datelor de intrare/ieşire respectiv a structurilor de
date ce vor fi folosite;
- identificarea algoritmilor de calcul şi a modelelor matematice, inclusiv a
metodelor de rezolare şi abordare concretă a acestora în cadrul proceselor
de prelucrare automată a datelor;

14
Georgescu M., - Structuri de date şi baze de date, Editura Pax Aura Mundi, Galaţi, 2002;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- stabilirea cerinţelor soft şi hard utilizabile (sistem de operare, sistem de
gestiune a bazelor de date, limbaje de programare, sisteme de calcul, reţele
de calculatoare);
- previzibilitatea cerinţelor de integrare informaţională a produsului informatic
realizat în cadrul informaţional al unui utilizator standard.
Obiectivul final al analizei şi abstractizării activităţii de informatizat îl
constituie definirea globală şi conceptuală a modelului conceptual de
prelucrare a datelor asociat fiecărei activităţi prin reflectarea evenimentelor şi
sincronizărilor specifice. Etapa de analiză şi abstractizare a activităţii de
informatizat are la bază în principal modelul conceptual al datelor şi modelul
conceptual al prelucrărilor prin care se realizează sarcinile specifice acestei
prime etape.15
Proiectarea generală a produsului informatic este etapa în care are loc
proiectarea de ansamblu, funcţională a produsului program caracterizată prin
următoarele acţiuni:
- definitivarea modelului conceptual propriu de date aferent prelucrărilor
produsului prin specificarea entităţilor necesare, a relaţiilor şi a
proprietăţilor aferente acestora;
- stabilirea arhitecturii produsului program concretizată în proiectarea
funcţională a aplicaţiilor informatice componente;
- specificarea interferenţelor dintre aplicaţiile informatice, precum şi a celor
cu utilizatorii;
- proiectarea logică a componentelor produsului concretizată în specificarea
conţinutului şi structura documentelor de intrare/ieşire, sistemul de coduri
utilizat algoritmi de calcul, modelul matematic, etc.;
- stabilirea modelului general de organizare şi funcţionare a prelucrărilor
produsului program prin reflectarea proceselor, operaţiilor, evenimentelor şi
sincronizărilor necesare.
Proiectarea de detaliu înseamnă proiectarea tehnică prin structurarea
logică a acestia, simultan cu definirea principalelor elemente:

15
Georgescu C., - Abordarea relaţională şi obiectuală în analiza sistemelor informatice, Editura
didactică şi pedagogică, Bucureşti, 2002;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- definirea modelului logic de date asociat modelului prin prisma conceptelor
modelului relaţional (tabelă, atribut, domeniu şi tuplu) prin proiectarea
colecţiei de date a produsului program;
- specificarea procedurilor, fazelor şi prelucrărilor automate;
- specificarea relaţiilor statice şi dinamice dintre programe, inclusiv
proiectarea fizică a interfeţelor externe;
- stabilirea modelului fizic de date în raport cu sistemul de gestiune a bazelor
de date;
- gruparea unităţilor de prelucrare în unităţi funcţionale conform
evenimentelor de declanşare a execuţiei acestora prin intermediul
modelului fizic de prelucrare.
Elaborarea programelor conţine activităţi tehnice de realizare a
prevederilor automate şi se concretizează în următoarele activităţi:
- structurarea unităţilor de prelucrare în module funcţionale şi
multifuncţionale;
- specificarea funcţiei fiecărui modul, intrări, ieşiri, parametri;
- descrierea interfeţelor dintre module, specificarea condiţiilor de lansare în
execuţie şi de terminare a fiecărui modul, înlăţuirea optimă a prelucrărilor;
- codificarea unităţilor de prelucrare şi a modulelor prin transpunerea
algoritmilor de prelucrare a modelelor matematice, a structurii datelor şi
interfeţelor prin utilizarea sintaxei şi semanticii sistemelor de gestiune a
bazelor de date;
- generarea datelor de test, executarea testelor şi evaluarea rezultatelor.
Integrarea şi testarea programelor presupune activităţi tehnice de
realizare a elementelor care asigură interfeţele dintre procedurile de execuţie
pe de o parte, precum şi pe cele dintre utilizatori şi mediul de lucru generat de
pachetul de programe, pe de altă parte. În continuare sunt declanşate
următoarele activităţi:
- analiza statică şi dinamică a integrării datelor şi procedurilor;
- stabilirea cazurilor de test pentru testul de acceptanţă;
- specificarea procedurilor de testare pentru testul de acceptanţă;
- construirea bibliotecii de componente software în format direct executabil.
Omologarea şi înregistrarea produsului program constă în verificarea
finală a produsului program de către organisme specializate în informatică,
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
urmată de depunerea documentaţiei la Institutul Naţional pentru Informatică
Standarde şi Brevete, ceea ce conferă firmei producătoare dreptul de
proprietate exclusivă asupra programului respectiv. În mod concret, programul
primeşte un număr de identificare unic, un certificat de proprietate, elemente
folosite ulterior în operaţia de livrare a produsului program către beneficiari.
Exploatarea curentă a produsului program însemnă în mod concret
activităţi tehnice de utilizare şi întreţinere operativă a respectivului produs,
ceea ce presupune:
- asigurarea utilizării curente a produsului program la parametri proiectaţi;
- întreţinerea produsului prin înlăturarea anomaliilor, adăugarea, modificarea
sau eliminarea unor funcţii ale produsului program;
- actualizarea bibliotecilor de date.
Menţinerea în funcţiune a produsului program se referă la asistenţa
tehnică desfăşurată de firma proiectantă la sediul beneficiarului pe baza unui
contract de service.
Dezvoltarea de noi versiuni a produsului program este necesară în
alternativa modificărilor apărute în cadrul legislativ, în tehnologia de utilizare a
sistemelor de calcul, sistemele de gestiune a bazelor de date, în cazul
extinderii ariei de prelucrare a produsului program sau în alte situaţii
neprevăzute iniţial. Produsele program sunt realizate printr-o diversitate de
tehnologii de realizare, caracterizate în principiu prin procese tehnologice
generale sau printr-un cadru tehnologic specific, constituite din:
- procese tehnologice concrete de realizare şi întreţinere a produselor
program;
- ansamblu de concepte, modele, tehnici şi instrumente de asistare a
proceselor tehnologice;
- principii de trecere, de selectare şi asamblare a diferitelor elemente
furnizate de procesele tehnologice.
Produsele program sunt de fapt rezultatul acţiunii de informatizare a unei
activităţi specifice dintr-un domeniu de activitate (gestiunea resurselor din
acacultură în cazul analizat).
În mod concret, procesul tehnologic de realizare înseamnă:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- specificarea activităţilor necesare şi a succesiunii acestora în cadrul unor
etape, prin intermediul cărora să se realizeze obiective concrete şi să se
elaboreze studii de realizare a produselor program;
- programarea activităţilor de programare pe etape, evaluarea efortului de
realizare (resurse, timp costuri, eficienţă, rentabilitate).
Pe parcursul intervalului de timp ce reprezintă ciclul de viaţă al unui
program se desfăşoară următoarele tipuri de activităţi:
1. activităţi manageriale, ce cuprind:
- elaborarea şi monitorizarea proceselor de proiectare, realizare, omologare şi
înregistrare a produsului program;
- selectarea celor mai performante standarde de proiectare-programare;
- programarea activităţilor de realizare, exploatare, service;
- asigurarea resurselor necesare (materiale, umane, financiare,
organizaţionale etc.);
- organizarea elaborării produsului program prin asigurarea unui cadru
disciplinat, atribuţii responsabilităţi termene, costuri minime, controlul
realizării produsului program în condiţii de calitate;
- coordonarea şi direcţionarea tuturor persoanelor sau echipelor implicate
prin asigurarea intercorelării şi integrării tuturor activităţilor şi etapelor din
ciclul de viaţă aferent produsului program.
2. activităţi tehnice de realizare:
- identificarea şi determinarea cerinţelor funcţionale prin analiză şi
abstractizare a activităţilor obiect de informatizat;
- proiectarea funcţională necesară stabilirii arhitecturii produsului program;
- proiectarea tehnică concretizată în stabilirea structurii fizice a
componentelor produsului program;
- proiectarea, codificarea şi execuţia modulelor program;
- integrarea produsului prin proiectarea funcţională a interfeţelor.
3. activităţi auxiliare de realizare:
- pregătirea datelor de test, şi a nivelelor de testare (individuală, integrală, de
sistem);
- trecerea tuturor categoriilor de teste pentru atingerea obiectivelor generale
şi specifice ale produsului program;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- depunerea documentaţiei de realizare a produsului program în varianta
software finală în vederea omologării şi înregistrării sale la organismele
naţionale şi sau internaţionale abilitate în acest scop.
4. activităţi de utilizare efectivă a produsului program:
- menţinerea produsului program în exploatarea efectivă la firma beneficiară;
- modificarea unor anumite componente soft pentru asigurarea acceptării
totale a produsului de către beneficiar.
5. activităţi de întreţinere:
- asistenţa tehnică operativă la sediul beneficiarului pe parcursul exploatării
curente a produsului;
- îmbunătăţirea performanţelor produsului informatic prin modificări la nivelul
procedurilor şi programelor.
6. activităţi de dezvoltare:
- elaborarea de noi versiuni evolutive pentru produsul program;
- reproiectarea produsului prin adăugarea, modificarea sau suprimarea de
componente soft.
În conceperea şi realizarea produselor program sunt folosite trei nivele
de descriere pentru date şi prelucrări:
- nivelul conceptual;
- nivelul logic sau organizaţional;
- nivelul fizic sau operaţional.
Fiecare dintre aceste nivele asigură utilizarea unui model specific atât
pentru datele de prelucrat cât şi pentru prelucrările aplicabile datelor. Aceste
modele asigură utilizarea unor concepte specifice pe trei etaje: conceptual-
date-prelucrări, logic-date–prelucrări şi fizic-date-prelucrări.
Fazele utilizării produselor program generalizabile se desfăşoară pe
parcursul a cinci momente fundamentale de prelucrare prin care se
gestionează datele corespunzătoare perioadei de timp precedente şi perioadei
de timp curente.
Pe parcursul acestor etape, pachetul de programe este folosit de către
utilizatorul uman, care furnizează sau recepţionează în diferite momente de
timp şi în maniere diferite, următoarele elemente:
- directoare şi unităţi fizice sursă;
- directoare şi unităţi fizice destinaţie;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- mesaje de prelucrare;
- parole de acces;
- opţiuni de lucru;
- parametri de prelucrare;
- ferestre de afişare.
Programele de gestiune a resurselor se află într-o bibliotecă sursă direct
executabilă care acţionează asupra colecţiei de date specifice, gestionate prin:
- baze de date, gestionate de sistemului de gestiune a bazelor de date de tip
relaţional, prin intermediul căruia sunt create structurile de date;
- procesoare de tabele care asigură manipularea structurilor de date.
Fazele utilizării pachetelor de programe realizează următoarele prelucrări
specifice:
- instalarea pachetului de programe, este realizată prin copierea codului sursă
pe sistemul gazdă;
- restaurarea datelor după prima exploatare cu date reale a pachetului de
programe;
- actualizarea colecţiei de date, constă în realizarea operaţiilor de adăugare,
modificare, inserare şi ştergere a datelor din colecţia de date pe baza celor
preluate din documentele de intrare specifice pachetului de programe;
- prelucrarea efectivă a datelor, asigură realizarea tuturor calculelor conform
algoritmului şi modelelor matematice încorporate în pachetul de programe;
- editarea datelor de ieşire, se referă la afişarea sau listarea acestor date sub
formă de rapoarte, grafice, indicatori sintetici, şi alte formate mixte;
- salvarea datelor prelucrate.
Protecţia datelor şi a prelucrărilor este necesară pentru asigurarea
securităţii şi confidenţialităţii acestora împotriva accesului şi prelucrărilor
neautorizate. Pentru a asigura condiţiile utilizării eficiente a produselor
program este necesară:
- partajarea fizică a componentelor logice pentru controlul accesului
concurent la componentele fizice;
- partajarea logică a componentelor în scopul controlului efectelor directe sau
indirecte ale diferitelor prelucrări;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- drepturi de acces pentru delimitarea şi specificarea controlului acţiunilor
fiecărui tip de utilizator;
- accesul diferenţiat al utilizatorilor pe grupuri omogene de lucru prin
specificarea regulilor de vizibilitate a colecţiilor de date.
Protecţia este asigurată, în principiu, pe trei nivele:
- la niel de program;
- la niel de sistem de operare gazdă;
- la nivelul sistemului de operare al reţelei de calculatoare.
Protecţia la nivelul programului poate fi realizată în mai multe variante,
cele mai uzuale fiind următoarele:
- codul utilizatorului are rolul de a preciza identitatea acestuia prin
introducerea unei variabile alfanumerice cu lungime între 1-15 caractere;
- parola de acces este un cuvânt solicitat de program la lansarea în execuţie
a acestuia; parola este o variabilă alfanumerică invizibilă cu lungime de 1-12
caractere.
Protecţia la nielul sistemului de operare gazdă prin intermediul unor
elemente principale cum ar fi:
- atributele asociate fişierelor gestionate de pachetul de programe notate prin
convenţiile:
- r – atribut “fişier protejat la scriere”;
- a – atribut “fişier arhivă”;
- s – atribut “fişier sistem”;
- h – atribut “fişier ascuns”.
- tehnici speciale de gestiune a fişierelor utilizate în bazele de creare, copiere,
ştergere şi refacere;
Protecţia la nivelul sistemului de operare al reţelei de calculatoare are
următoarele elemente specifice:
- securitatea prin “login”, include nume pentru utilizatori, parole de acces
staţiile pe care se poate lucra, timpul maxim de utilizare, şi alte restricţii;
- privilegii asigurate utilizatorilor prin care se controlează directoarele şi
fişierele ce pot fi accesate de utilizatorii programelor;
- atribute asociate directoarelor şi fişierelor, elemente ce determină dacă
acestea pot fi utilizate, accesate la scriere, copiate sau şterse;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- mărcile de fişier, care pot clasa fişierele în partajate sau nepartajate în
raport cu restricţiile produsului program;
- drepturile speciale de acces pentru fiecare utilizator.
Toate aceste metode de protecţie sunt utilizate selectiv în raport de
complexitatea programului, specificul datelor şi prelucrărilor, natura
utilizatorilor, tipul de sistem de calcul şi de sistem de operare.
3.8. Tehnici de bază utilizate în conceperea şi exploatarea
programelor
Conceperea şi exploatarea programelor se realizează întotdeauna sub
incidenţa unei familii de sisteme de operare. De aceea, trebuie să existe o
conlucrare între produsul program şi sistemul de operare gazdă, cu menţiunea
că întotdeauna produsul program este subordonat sistemului de operare.
Această cerinţă impune ca utilizatorul să cunoască în detaliu următoarele
elemente:
- terminologia utilizată;
- tehnici de bază utilizate în manipularea produselor program;
- instrumente şi tehnici de programare.
Terminologia este utilă atât pentru membrii echipei de proiectare cât şi
pentru utilizatorii finali. În general, termenii utilizaţi în domeniul produselor
program au semnificaţii particulare în funcţie de domeniul sistemelor
informatice, tipologia produselor program şi specificul sistemelor de operare.
Principalii termeni utilizaţi sunt următorii:
- aplicaţii informatice;
- aplicaţii sistem de operare şi respectiv non-sistem de operare;
- fond de ecran;
- alegere;
- cale de acces;
- fereastră şi subfereastră de prelucrare;
- grup de aplicaţii;
- simboluri grafice (icoane);
- meniu, opţiune;
- parametrii, variabile;
- format de introducere şi prezentare a rezultatelor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Aplicaţiile informatice sunt reprezentate de un ansamblu de programe
prin care se informatizează una sau mai multe activităţi.
Aplicaţiile sistem de operare sunt proiectate special pentru mediul de
lucru dezvoltat de un anumit sistem de operare, înţelegând prin aceasta
restricţii privind afişarea, dispunerea, deschiderea, manevrarea spaţiilor,
casetelor de dialog. Aplicaţiile non-sistem de operare nu se încadrează în
normele de gestiune şi manipulare automată ale unui anumit sistem de
operare.
Fondul de ecran este reprezentat de spaţiul de lucru al monitorului pe
suprafaţa căruia produsul program afişează ferestrele şi meniurile sale, cu
ajutorul cărora utilizatorul uman interacţionează cu un produs de programare,
sub restricţiile sistemului de operare. Fondul de ecran fizic este structurat prin
intermediul numărului de linii de pe ecran. Fondul de ecran logic este
structurat în ferestre, subferestre, icoane şi meniuri de prelucrare cu un format
şi o structură dedicată în exclusivitate prelucrărilor specifice produsului
program.
Alegerea este operaţia prin care folosindu-se săgeţile sau mouse-ul se
selectează o anumită opţiune afişată pe ecran. În general, alegerea se face prin
tasta ENTER sau prin butonul stăng al mouse-ului, în timp ce renunţarea la
respectiva alegere se face de cele mai multe ori prin tasta ESC, urmată de
tastarea şi alegerea unei alte opţiuni de prelucrare.
Calea de acces desemnează unitatea fizică de disc directoarele şi
subdirectoarele necesare. Această cale de acces este importantă pentru
operaţiile de salvare şi restaurare a datelor supuse prelucrării.
Fereastra de prelucrare este o zonă rectangulară, un subfond logic de
ecran ce poate conţine una sau mai multe opţiuni grupate unitar într-un mediu
de prelucrare. În principiu fereastra poate fi închisă sau deschisă,
redimensionată sau deplasată în virtutea logicii de prelucrare a produsului
program. Grupul de aplicaţii informatice este un ansamblu de aplicaţii ce
figurează într-o fereastră, căreia îi corespunde un meniu de prelucrare, compus
la rândul său dintr-un ansamblu de opţiuni specifice fiecărui tip de aplicaţie.
Simbolurile grafice (icoanele), sunt reprezentate prin intermediul unor
imagini abstractizate cu ajutorul cărora se reprezintă, generic, abstract şi
simbolic, o aplicaţie executabilă sau în curs de execuţie. Aceste imagini
abstractizate apar în general în anumite zone aferente fondului de ecran logic.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Meniul, este reprezentat din punct de vedere logic de o listă de elemente
privite ca opţiuni de prelucrare. Aceste meniuri pot fi de tip orizontal sau
verical, dispunerea lor fiind cea permisă prin sistemul de gestiune a bazelor de
date sau limbajul utilizat.
Parametrii şi variabilele de prelucrare introduc în procesul de prelucrare
al produsului program diferite valori, folosite ulterior pe parcursul prelucrărilor.
Formatele de introducere a datelor de intrare sunt formate prestabilite de
furnizare a datelor de intrare şi au în general, informaţiile şi formatul similar cu
documentele de intrare. Aceste formate pot conţine în general următoarele
elemente:
- numele asociat formatului, un identificator alfanumeric;
- denumirea explicită a informaţiilor de introdus;
- zone de ecran sau casete a căror lungime este dată de lungimea maximă a
datelor de introdus;
- informaţii auxiliare pentru fiecare tip de dată introdusă (natură, lungime,
interval de valori, etc.);
- texte şi combinaţii de texte ce pot fi utilizate.
Formatele de obţinere a rezultatelor sunt zone prestabilite prin
intermediul cărora pot fi editate:
- rapoarte şi situaţii de ieşire;
- grafice privind evoluţia fenomenelor şi proceselor analizate;
- indicatori sintetici şi de sinteză;
- rapoarte manageriale ce pot conţine combinaţii de text explicativ, grafice şi
indicatori sintetici.
Tehnicile de bază utilizate în manipularea produselor program vizează
modul de utilizare concretă a termenilor folosiţi în gestiunea produselor
program, sub incidenţa restricţiilor impuse de un sistem de operare. Deoarece
sistemul de operare Windows este cel mai des utilizat în conceperea şi
realizarea programelor, tehnicile de bază utilizate prin intermediul acestui
sistem sunt următoarele:
- tehnici de bază utilizate pentru ferestre şi icoane;
- tehnici de bază utilizate pentru meniuri;
- tehnici de bază utilizate pentru casete de dialog;
- tehnici de bază utilizate pentru aplicaţii informatice.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Tehnicile de bază utilizate pentru ferestre şi icoane permit definirea
părţilor componente şi a rolului acestor elemente. Fereastra de aplicaţie poate
conţine:
- numele aplicaţiei;
- aplicaţii disponibile;
- bara de meniu;
- bara de titlu;
- titlul ferestrei;
- spaţiul logico-fizic de lucru;
- bordura ferestrei, cursorul de selecţie;
- pointer-ul de mouse.
Numele aplicaţiei poate fi afişat pe bara de titlu şi reprezintă numele
aplicaţiei curente selectată din aplicaţiile disponibile precizate pe bara de
meniu. Icoanele de aplicaţie sunt reprezentate pe ecran în tot timpul execuţiei,
aplicaţiei respective, în timp ce icoanele de program simbolizează aplicaţiile ce
vor fi demarate.
Tehnicile de bază pentru meniuri permit stabilirea pentru fiecare aplicaţie
în parte a unor opţiuni de prelucrare proprii, grupate şi utilizate în comun prin
intermediul conceptului de meniu. Fiecare meniu conţine anumite rubrici
corespunzătoare unor opţiuni de prelucrare. Din punct de vedere fizic,
meniurile sunt zone rectangulare de ecran logic structurate în funcţie de
optiunile pe care le cuprind. Din punct de edere logic aceste meniuri conţin:
submeniuri structurate în opţiuni de prelucrare, prin care se apelează direct un
program anume din structura soft a produsului program.
Fiecărui produs program îi este asociată o structură arbore specifică ale
cărei particularităţi sunt:
- existenţa unei rădăcini a arborelui produsului program aflată pe nivelul
asociat meniului principal;
- nivelul asociat meniului principal este format din una sau mai multe opţiuni
de prelucrare, care atunci când este selectată permite trecerea la un alt
nivelul;
- trecerea de la un nivel la altul se poate face prin selecţia opţiunii dorite
urmată de o apăsare a butonului de mouse sau a unei taste;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- întoarcerea la nivelul precedent, întreruperea lucrului cu o anumită opţiune,
se poate face prin apăsarea tastei ESC;
- fiecare meniu orizontal sau vertical din arborele program are mai multe
opţiuni de prelucrare care sunt asociate unei funcţii elementare de
prelucrare;
- construcţia meniurilor şi a opţiunilor de prelucrare aferente, inclusiv
ferestrele şi subferestrele utilizate sunt dependente de: natura aplicaţiei
utilizate, tipologia intrărilor şi ieşirilor folosite, tipul de sistem de operare
utilizat.
Tehnicile de bază pentru casetele de dialog conţin modalităţile de lucru
cu zonele rectangulare de ecran logic prin intermediul cărora pot fi furnizate
informaţii complementare destinate orientării utilizatorului uman. Casetele de
dialog sunt folosite în structura produselor program şi pentru afişarea
diverselor mesaje de avertizare, de informare sau de direcţionare a lucrului
desfăşurat de utilizator.
Tehnicile de bază privind aplicaţiile, permit reprezentarea modalităţilor
concrete de apelare şi utilizare a fiecărei aplicaţii, tehnica de trecere de la o
aplicaţie la alta. Fiecare produs program este structurat din punct de vedere
logic în unităţi funcţionale, acestea la rândul lor sunt grupate în aplicaţii şi apoi
în unităţi de prelucrare. Această structură a alicaţiilor conduce la realizarea a
două tipuri principale de meniuri prin intermediul cărora pot fi apelate
aplicaţiile:
- meniuri orizontale, sunt definite pentru o anumită unitate funcţională în
structura căreia sunt afişate pe orizontală aplicaţiile componente, iar în
cadrul fiecărei aplicaţii, pe verticală, sunt redate unităţile de prelucrare
asociate;
- meniuri verticale, permit accesul şi apelarea verticală a unei unitaţi
funcţionale, aplicaţii şi unităţi de apelare aferente.
În cazul meniurilor orizontale se deschid succesiv de la stânga la dreapta
unităţile funcţionale, aplicaţiile şi unităţile de prelucrare specifice, în timp ce
pentru meniurile verticale se deschid de sus în jos unităţile funcţionale,
aplicaţiile şi unităţile de prelucrare corespunzătoare. Anumite procesoare
(dBASE, FOXPRO, ACCES) implementează conceptele de meniu pop-up şi bare
cărora le acordă următoarele accepţiuni:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- meniul este o zonă rectangulară orizontală, structurată în subzone verticale
(denumite pop-up);
- pop-up reprezintă o zonă rectangulară verticală, componentă a unui meniu,
divizată în zone orizontale denumite bare;
- barele sunt zone orizontale disponibile dintr-un pop-up şi asociate unei
opţiuni de prelucrare prin care se apelează componenta software specifică.
Fiecare meniu, pop-up şi bară are o denumire sau o cifră asociată şi un
sistem de coordonate explicate prin număr de linie şi coloană.
3.9. Instrumente şi medii de programare
Eficienţa realizării produselor program este dependentă în mare parte de
productivitatea muncii asigurată prin utilizarea sistemului de operare gazdă.
Creşterea productivităţii muncii poate fi asigurată prin intermediul
instrumentelor software şi a mediilor de programare.
Instrumentele software, asigură elaborarea unor produse program de
bună calitate într-un termen scurt şi prin costuri scăzute de realizare. Aceste
instrumente software sunt formate din entităţi software care utilizează sau
interacţionează asupra altor entităţi software. În situaţia în care instrumentele
software au un caracter de compatibilitate şi adaptabilitate cu alte
instrumente, posedând o inteligenţă proprie integrabilă într-un tot unitar poartă
denumirea de mediu de programare şi dezvoltare.
Sistemele de operare actuale înglobează în structura lor şi instrumente
software globale destinate abordării asistate de calculator a software-ului fiind
constituită din colecţii de instrumente programe. Aceste instrumente software
sunt denumite sisteme de dezvoltare a programelor şi pot fi structurate în două
grupe:
- sistemul instrumentelor de dezvoltare elementare;
- sistemul instrumentelor de dezvoltare complexe.
Sistemul instrumentelor software elementare conţine următoarele
elemente componente:
- translatoarele, sunt instrumente de conversie a programelor codificate într-
un limbaj de origine în alt limbaj de ieşire;
- interpretoarele, asigură executarea directă a programului sursă prin
verificarea sintactică şi execuţia acestor programe;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- limbajele de programare, asigură codificarea, verificarea sintactico-
semantică şi execuţia programelor;
- asambloarele, sunt translatoare ce permit accesul la funcţii hardware-
software;
- compilatoarele, sunt translatoare ce permit conversia programelor
codificate dintr-un limbaj de origine în limbaj de nivel înalt;
- editoarele de texte, creează, modifică şi întreţin programul utilizat prin
intermediul bibliotecilor acestuia;
- programul bibliotecar, crează modifică şi întreţin colecţiile unitare program,
care gestionează componentele software aferente unui produs informatic;
- generatoare program, asigură realizarea practică a programelor adaptate
funcţiilor şi cerinţelor concrete ale produselor program;
- instrumente speciale, care asigură prelucrări de performanţă a procedurilor
şi programelor componente: generatoare de proceduri, simulatoare,
emulatoare.
Sistemul instrumentelor software complexe conţine următoarele
componente:
- sisteme multiacces care asigură elaborarea, întreţinerea şi dezvoltarea
programelor prin testarea şi finalizarea acestora;
- supertranslatoare multilimbaj, care prelucrează programe generate în
diferite limbaje, indispensabil pentru descrierea modulelor semantice, de
sistem a realizării descrierii formelor şi a dialogului;
- sisteme complexe pentru bănci de date, care creează, actualizează şi
întreţin baze de date gestionate prin sisteme de gestiune a bazelor de date
care conţin în general, următoarele componente software: limbajul de
descriere a datelor, limbajul de manipulare a datelor, limbajul de comandă,
editorul de texte, generatorul de cod, bibliotecarul, sistemul propriu de
securitate, interfaţa cu alte sisteme de gestiune a bazelor de date sau
procesoare de tabele;
- mijloace program, care asigură gestiunea sistemelor distribuite.
Mediile de programare conţin facilităţi de lansare automată a diferitelor
instrumente software, inclusiv o interfaţă finală şi eficientă cu utilizatorul
uman. Aceste facilităţi de programare oferă utilizatorul posibilitatea de a
codifica programul dorit în raport cu semantica limbajului de programare. Acest
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
program dezvoltat de utilizator este gestionat de un editor special orientat pe
sintaxă sau pe structură, execuţia programului fiind supervizată de un
depanator orientat pe limbajul utilizat în programul respectiv. Instrumentele
software utilizate (compilatorul, editorul de legături, şi încărcătorul) nu sunt
transparente pentru utilizator, dar sunt apelate automat pe parcursul execuţiei
programului.
Editorul orientat pe sintaxă îndeplineşte pe parcursul generării
programului sursă următoarele funcţii:
- asigură posibilitatea executării şi modificării în orice moment al conceperii,
introducerii şi execuţiei programului;
- conţine toate cuvintele cheie, separatorii, terminatorii şi toate construcţiile
sintactice specifice limbajului de programare utilizat;
- permite construcţii de limbaj (instrucţiuni, structuri de control, expresii,
variabile, operatori, parametri etc.) care pot fi oricând modificate întrucât
conlucrarea între programator şi limbajul de programare se face în termenii
construcţiilor de limbaj;
- generează logica întregului arbore program, ceea ce permite
programatorului să fie asistat în inserarea de construcţii de limbaj numai în
zona unde acestea sunt corecte din punct de vedere sintactic.
Translatarea programului reprezintă apelarea automată, generarea de
cod maşină şi încărcarea programului prin intermediul editorului sintactic.
Această translatare a programului este invizibilă pentru programator şi asigură
stocarea programului în format executabil. Depanarea programului se
realizează prin intermediul depanatorului care interacţionează cu mecanismele
de modificare a programului.
3.10. Documentaţia şi implementarea programelor
Documentaţia programelor reprezintă funcţia de prezentare, într-o formă
explicită, a soluţiilor concrete utilizate pentru elaborarea, utilizarea şi
întreţinerea produselor program. Documentaţia programelor se elaborează pe
parcursul etapelor de concepere, realizare şi exploatare şi este utilizată în
momente diferite, diferenţiat, atât de programator cât şi de utilizator.
Documentaţia specifică programelor poate fi de trei tipuri:
- documentaţia de elaborare;
- documentaţia de exploatare;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- documentaţia de întreţinere.
Documentaţia de elaborare a programului este realizată de proiectant şi
este formată din:
- documentaţia de analiză şi abstractizare a activităţii informatizate;
- documentaţia proiectării generale;
- documentaţia proiectării de detaliu;
- documentaţia elaborării programelor, integrării, testării şi omologării.
Documentaţia de exploatare a programului este elaborată de proiectant
şi destinată utilizatorului, cuprinzând: manualul de prezentare, manualul de
utilizare şi manualul de exploatare.
Documentaţia de întreţinere a produsului program este necesară
activităţii de asistenţă tehnică şi dezvoltării de noi versiuni constructive pentru
pentru produsul informatic respectiv.
Documentaţia de analiză şi abstractizare a activităţii de informatizat are
un conţinut dependent de natura activităţii şi tipologia produsului program, şi
poate conţine:
- desemnarea generală a activităţii abordate (organizare, funcţii, relaţii
interne şi externe);
- rezultatul abstractizării activităţii prin elaborarea unui model funcţional
global;
- necesarul de resurse de alocat şi termenele previzibile, efectele economice
globale.
Documentaţia proiectării generale defineşte arhitectura generală a
produsului program şi poate cuprinde următoarele elemente:
- specificarea cerinţelor şi restricţiilor pentru proiectarea generală, prin
definirea cerinţelor informaţionale, de performanţă, de calitate şi
funcţionale;
- arhitectura funcţională şi variantele de organizare a produsului program prin
intermediul modelelor adecvate (modelul conceptual de date, modelul
conceptual al prelucrărilor, modelul logic al prelucrărilor);
- definirea procedurilor de prelucrare prin reflectarea unităţilor funcţionale,
intrări, ieşiri, reguli de calcul, soluţii globale de gestiune a datelor,
organizarea conceptuală şi logică a produsului program.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Documentaţia proiectării de detaliu redă soluţia organizaţională şi
operaţională, la nivel logic şi fizic, aferentă noului produs program şi
îndeplineşte condiţiile pentru trecerea la etapa de elaborare a programelor.
Această documentaţie poate conţine următoarele elemente:
- arhitectura tehnică de calcul, şi versiunea sistemului de operare utilizat;
- soluţia concretă de utilizare a modelării conceptuale şi fizice prin
intermediul modelelor conceptuale şi fizice, prin intermediul modelelor
logice şi fizice, modelul logic de date, modelul fizic de date şi de prelucrare;
- soluţia organizaţională adoptată pentru fiecare unitate funcţională în parte
prin specificarea unităţilor de prelucrare componente, funcţii, intrări, ieşiri şi
succesiunea logică a acestora.
Documentaţia de elaborare a programelor are ca scop prezentarea
următoarelor elemente:
- soluţia informatică concretă de integrare a produsului program;
- strategia optimă a testării, lista maximală şi minimală a testelor necesare,
componentele software supuse testării, aria de abordare şi condiţiile de
efectuare a testării;
- specificarea fiecărui tip de test în parte prin prezentarea componentelor
software ce vor fi testate, date de intrare şi relaţiile dintre acestea, datele
de ieşire şi rezultatele obţinute, inclusiv corelaţia dintre cazurile de test;
- obiectul omologării, metodele utilizate, forma de livrare a produsului,
numărul de înregistrare acordat produsului program de către organismul
naţional abilitat în autentificarea, păstrarea şi garantarea dreptului de
proprietate.
Documentaţia de utilizare este concretizată în manualele de prezentare,
utilizare şi operare. Manualul de prezentare are ca scop descrierea generală şi
succintă a funcţiilor realizate, caracteristicilor principale, domeniilor de utilizare
şi poate conţine următoarele elemente:
- firma proiectantă, informaţii comerciale;
- activitatea informatizată, modul de soluţionare şi metoda concretă de
rezolvare informatică;
- date de intreare/ieşire, specificaţii hardware şi software, alte elemente cu
caracter managerial, organizaţional şi informaţional necesare la utilizarea
produsului;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- scheme globale de prezentare a arhitecturii produsului, personalul implicat,
nivel de calificare şi participare.
Manualul de utilizare este destinat utilizatorilor finali neinformaticieni ai
programului şi poate conţine următoarele:
- condiţiile de utilizare (hard, soft, manageriale, organizaţionale, tehnice);
- modalităţi de apelare şi manipulare a produsului şi procedurilor automate de
centralizare, editare, salvare, restaurare;
- descrierea intrărilor şi ieşirilor, modelul conceptual al datelor, semantica
mesajelor emise de produs către utilizatori, analiza rezultatelor obţinute.
Manualul de operare este realizat pentru utilizatorii finali informaticieni
(programatori de sistem şi aplicaţii) şi poate conţine următoarele informaţii:
- structura tehnică a produsului program, interferenţele interne, externe,
cerinţe concrete hard/soft;
- modul de instalare şi procedurile de adaptare a produsului program la
condiţiile tehnice concrete;
- descrierea metodelor de verificare şi confirmare a operaţionalităţii
produsului;
- metodele concrete de comunicare om-maşină, dialogare şi mesajele
folosite;
- operarea practică a produsului, respectiv secvenţa acţiunilor factorului
uman pentru apelarea, execuţia şi finalizarea execuţiei produsului
informatic.
Documentaţia de întreţinere este concretizată în principal ca o
documentaţie finală a produsului program ce poate conţine:
- firma producătoare, seria de înregistrare a dreptului de proprietate;
- prezentarea arborescentă a componentelor produsului;
- beneficiarii actuali ai produsului şi piaţa potenţială a respectivului produs
inormatic.
Implementarea produselor program se referă la utilizarea concretă,
efectivă a acestora în cadrul condiţiilor tehnice a unui beneficiar specific, prin
actualizarea şi exploatarea bazei de date asociate acestuia, în condiţiile de
operaţionalitate şi eficienţă economică. Implementarea se realizează la sediul
beneficiarului cu asistenţă tehnică din partea firmei proiectante. Prin
implementare are loc implementarea nielului logic al produsului program pe
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
structura organizaţională a beneficiarului şi a nivelului fizic conceput pentru
respectivul produs în concordanţă cu structura operaţională a sistemului de
calcul al beneficiarului.
În principiu, implementarea produselor program se realizează în
următoarele faze:
- asigurarea condiţiilor necesare implementării;
- analiza funcţională a arhitecturii globale specifică produsului program;
- verificarea funcţionalităţii produsului program;
- elaborarea raportului de implementare.
Asigurarea condiţiilor pentru implementare este realizată de către
beneficiar şi însemnă:
- condiţii financiare prin care este achiziţionat produsul program şi sunt
alocate fondurile financiare necesare declanşării implementării;
- condiţii tehnice care presupun achiziţionarea şi instalarea reţelei de
calculatoare la sediul şi în structura organizaţională a beneficiarului;
- condiţii manageriale relative la stabilirea conducătorului activităţii de
implementare, a compartimentelor funcţionale implicate;
- condiţii organizaţionale asigură cadrul metodologic ce trebuie asigurat
pentru funcţionalitatea produsului program în toate structurile
organizatorice ale beneficiarului.
Analiza funcţională a arhitecturii globale a produsului program se referă
la prezentarea produsului, a infrastructurii sale specifice, a programelor, a
documentelor utilizate, a rapoartelor obţinute şi a proceduri automate.
Verificarea funcţionalităţii produsului program are în vedere verificarea
modului concret de utilizare a produsului program în condiţii concrete şi cu
date reale. Această verificare poate fi: totală, succesivă, combinată. Verificarea
totală asigură testarea simultană a tuturor aplicaţiilor şi unităţilor funcţionale
executabile de către produsul de programare, fără o prioritate predeterminată.
Verificarea succesivă are în vedere frecvenţele de lansare şi exploatare ale
aplicaţiilor, în timp ce verificarea combinată se realizează prin verificarea
combinată pentru anumite aplicaţii şi succesivă pentru altele. Toate aceste
tipuri de verificări au în vedere testările maximale şi minimale asupra
funcţionării produsului informatic. Lista maximală a nivelurilor de testare va
conţine: teste individuale la nivel de componentă software, testul de integrare
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
a componentelor software, testul integral de sistem şi testul de acceptare şi
omologare a produsului program. Lista minimală a nivelurilor de testare va
conţine: teste individuale la nivel de componentă sofware şi testul integral de
sistem.
Elaborarea raportului de implementare este o documentaţie de tip
special prin care se prezintă concluziile desprinse prin verificarea
experimentală a produsului program în condiţiile concrete şi cu datele reale ale
beneficiarului. Raportul de implementare poate conţine următoarele tipuri de
informaţii:
- obiectivul urmărit prin implementare;
- condiţiile concrete în care s-a desfăşurat implementarea;
- resursele financiare, materiale, manageriale şi organizaţionale ale
implementării;
- eficienţa economică estimată ca urmare a trecerii în exploatare a produsului
program;
- motivaţia acceptării parţiale sau totale a produsului program;
- decizia şi programarea trecerii la exploatarea curentă a produsului program.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Capitolul 4: Sistemul informaţional de gestiune a resurselor
agroalimentare
4.1. Obiectivele sistemului informaţional de gestiune a
resurselor agroalimentare
Sistemul informaţional este definit ca un sistem esenţial în cadrul
întreprinderii prin furnizarea serviciilor cerute de activităţile de memorare,
prelucrare şi comunicare a informaţiei.
Sistemul informaţional prezintă patru seturi principale de componente:
- informaţii;
- procese informaţionale, colectare, monitorizare, regăsire, transformare,
prezentarea şi comunicarea informaţiilor;
- reguli privitoare la executarea şi coordonarea proceselor informaţionale;
- resurse umane şi tehnice.
Sistemul informatic se asociază unui sistem informaţional şi este
subordonat unui proces decizional. Sistemul informatic reprezintă un subsistem
al sistemului informaţional. Atunci când prelucrarea datelor şi tratarea acestora
se realizează în totalitate cu ajutorul calculatorului electronic, sistemul
informaţional este un sistem informatic.16
Obiectivul sistemului informaţional îl reprezintă tratarea şi valorificarea
informaţiei la toate nivelurile la care aceasta se creează şi se dezvoltă.
Studierea proceselor de producţie economice şi sociale nu este posibilă
fără memorarea periodică a datelor cu ajutorul cărora se poate reconstitui
ulterior evoluţia fenomenului studiat. În cazul proceselor de producţie din
acvacultură ne interesează atât dimensiunea şi valoarea producţiei la un
anumit moment, cât şi dinamica producţiei, a cifrei de afaceri, a fondului de
salarii, a cheltuielilor etc. La nivel naţional sunt importante datele referitoare la
evoluţia populaţiei piscicole şi structura acesteia pe specii. Pentru un grup de
ţări, caracterizate printr-o comunitate economică, situate în aceiaşi zonă
geografică sau care fac parte din aceiaşi organizaţie internaţională, datele
statistice globale rezultă din prelucrarea datelor statistice publicate pentru
fiecare ţară în parte. Aceste date statistice au o mare importanţă în cazul
efectuării comparaţiilor, efectuării previziunilor şi pentru construirea modelelor.

16
Alter S. – Information systems: a management perspective, Addison-Wesley Publishing
Company, Inc., Reading Massachusetts, Menlo Park, California, 1991;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Gestiunea acestor date se poate realiza prin intermediul unui sistem informatic
construit în jurul bazelor de date statistice.
Principalele obiective ale sistemului informaţional se referă la
determinarea unei structuri adecvate pentru o bază de date statistice cu
caracter economic care pe lângă memorarea şi regăsirea selectivă a unor date
primare referitoare la producţie, consum, materii prime, suprafeţe cultivate,
populaţie etc., să permită efectuarea cu uşurinţă a unor calcule strict necesare:
creşterea relativă în procente a producţiei faţă de un an de bază; creşterea
relativă în procente a producţiei faţă de anul precedent; creşterea medie
anuală pe o anumită perioadă; raporatarea producţiei, consumului etc. la
populaţie şi ponderea unei porţiuni de teritoriu la întreg teritoriul etc. În acest
scop, structura datelor trebuie să fie cât mai generală dar, în acelaşi timp,
suplă, să permită manipularea, selectarea şi prezentarea datelor sub formă de
tabele sintetice. De asemenea, extinderea volumului ocupat de date trebuie să
se facă cât mai uşor. Sistemul informatic trebuie să dispună de proceduri
simple de actualizare şi de un sistem de consultare a bazei de date de la
distanţă, care, prin întrebări şi răspunsuri succesive, să ofere utilizatorului
informaţii precise în timp cât mai scurt.
Sistemul de gestiune a bazei de date din acvacultură trebuie să
îndeplinească următoarele funcţii:
• verificarea şi introducerea în bază a datelor sub forma dorită de utilizator;
• selectarea datelor, mergând din aproape în aproape şi listarea lor într-un
format standard;
• efectuarea unor calcule cu privire la seriile de date statistice (calculul
creşterilor relative faţă de o bază fixă sau variabilă aleasă de utilizator,
raportarea datelor statistice la populaţie, calculul unor porţiuni de teritoriu faţă
de întreg etc.).
Utilitatea acestui sistem informatic se măreşte atunci când baza de date
este exploatată simultan de mai multe persoane situate la distanţe relativ
mari. În acest caz, se urmăreşte construirea unor proceduri de interogare care
să scurteze timpul de căutare şi să ofere utilizatorului informaţiile de care are
nevoie.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

4.2. Tipuri de sisteme informaţionale


1. După scopul urmărit de către sistemul informaţional:
- automatizarea activităţilor de rutină;
- informarea conducerii;
- sprijinirea proceselor de comunicare;
- elaborarea planurilor de afaceri;
- sprijinirea procesului decizional;
- sprijinirea grupurilor de lucru;
- sprijinirea top-managerilor.
2. În funcţie de elementul supus analizei:
- sisteme informaţionale orientate spre funcţii;
- sisteme informaţionale orientate spre procese;
- sisteme informaţionale orientate spre date;
- sisteme informaţionale orientate spre obiecte;
- sisteme informaţionale orientate spre comunicări;
- sisteme informaţionale orientate spre informaţii ştiinţifice;
- sisteme informaţionale orientate spre cunoştinţe specializate.
3. După modul de prelucrare a datelor:
- sisteme de prelucrare manuală;
- sisteme de prelucrare mecanică;
- sisteme de prelucrare automată;
- sisteme de prelucrare mixtă.
4. După modul de organizare a datelor:
- sisteme bazate pe fişiere clasice;
- sisteme bazate pe tehnica bazelor de date: ierarhice, reţea, relaţionale,
orientate-obiect, neuronale;
- sisteme mixte.
5. După metoda folosită în analiza şi proiectarea sistemelor
- sisteme dezvoltate după metoda sistemelor;
- sisteme dezvoltate după metoda clasică a ciclului de viaţă al sistemelor;
- sisteme dezvoltate după metoda structurată;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- sisteme dezvoltate după metoda orientată-obiect;
- sisteme dezvoltate după metoda rapidă;
- sisteme dezvoltate după metoda echipelor mixte;
- sisteme dezvoltate după metoda participativă;
- sisteme dezvoltate după metoda prototipurilor.
6. După gradul de centralizare:
- sisteme centralizate;
- sisteme descentralizate.
7. După gradul de dispersie a resurselor sistemului
informaţional:
- sisteme informaţionale locale bazate pe: calculatorul central, pe
calculatoare de sine stătătoare sau pe reţea locală;
- sisteme informaţionale distribuite; de prelucrare a datelor distribuite sau de
prelucrare distribuită a datelor.
8. După forma de exercitare a responsabilităţilor de
coordonare a activităţilor informatice
- sisteme informatice coordonate de componente informatice proprii;
- sisteme informatice coordonate prin centre informaţionale;
- sisteme informatice coordonate prin terţi.
9. După beneficiarii activităţilor de informatizare:
- sisteme informatice orientate spre utilizatorii finali;
- sisteme informatice orientate spre factorii de decizie;
- sisteme informatice orientate spre utilizatorii finali informatizaţi;
- sisteme informatice orientate spre manageri informatizaţi.
10. După gradul de structurare a problemei de rezolvat,
modul de formulare a obiectivelor sistemului informaţional şi
a cerinţelor utilizatorilor sunt:
- sisteme informaţionale perfect structurate;
- sisteme informaţionale aproape structurate;
- sisteme informaţionale parţial structurate;
- sisteme informaţionale total nestructurate;
- sisteme informaţionale complexe (incertitudine multiplă).
11. După gradul de integrare:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- sisteme neintegrate;
- sisteme parţial integrate: pe orizontală la acelaşi nivel decizional, pe
verticală la nivel de componentă a sistemului informaţional;
- sisteme total integrate şi pe orizontală şi pe verticală cu integrare pe
principiul fişierelor clasice sau a bazelor de date;
12. După legătura cu tipul de structură organizatorică:
- sisteme informaţionale grefate pe structura funcţională a unităţii;
- sisteme informaţionale structurate pe compartimente;
- sisteme informaţionale mixte.
13. După tipul de calculatoare care stau la baza sistemelor
informaţionale:
- sisteme informatice bazate pe calculatoare foarte mari;
- sisteme informatice bazate pe calculatoare mari;
- sisteme informatice bazate pe minicalculatoare;
- sisteme informatice bazate pe microcalculatoare.
14. După gradul de automatizare a activităţii de analiză şi
proiectare a sistemului informaţional:
- sisteme informaţionle dezvoltate pe baza analizei şi proiectării clasice;
- sisteme informaţionale analizate cu instrumente automate şi proiectate
clasic;
- sisteme informaţionale bazate pe instrumente diverse de automatizare a
analizei şi proiectării;
- sisteme informaţionale dezvoltate cu instrumente de tip CASE (orizontal,
vertical, integrat, open case, expert case).
15. După tipul reţelei pe care se bazează sistemul
informatic:
- sisteme informatice bazate pe LAN (Local Area Network);
- sisteme informatice bazate pe MAN (Metropolitan Area Network);
- sisteme informatice bazate pe WAN/IAN (Wide/International Area Network).
4.3. Sistemul operaţional de prelucrare a datelor din acvacultură
Orice unitate economică din acvacultură desfăşoară zilnic activităţi
financiare, contabile, de producţie repetitive. De aceea, la nivel operaţional,
obiectivul de bază al sistemului informaţional îl constituie culegerea datelor
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
despre tranzacţii economice, validarea datelor şi înregistrarea lor. De fapt, se
urmăreşte cunoaşterea modului în care sunt utilizate resursele unităţii
economice din acvacultură.. De asemenea, sistemele de prelucrare a datelor
pun la dipoziţie date de intrare pentru aplicaţiile specifice ale altor sisteme
informaţionale cum sunt sistemele de sprijinire a procesului decizional.
Principalele caracteristici ale sistemelor de prelucrare a datelor sunt:
- repetitivitate, datele folosite în prelucrare precum şi informaţiile generate
au caracter repetitiv, încadrându-se în anumite intervale de timp;
- predictibilitate, informaţiile ce se obţin nu au un caracter surprinzător
pentru cei care le utilizează sistematic;
- bazate pe trecut, se urmăreşte descrierea unor activităţi care au avut deja
loc în cadrul unităţii economice din acvacultură;
- detaliere puternică, informaţiile puse la dispoziţie trebuie să asigure
realizarea controlului valorilor patrimoniale şi a modului în care resursele au
fost utilizate;
- formă puternic structurată, datele şi informaţiile rezultate sunt puternic
structurate datorită posibilităţii de predefinire şi anticipare;
- exactitate sporită, datorită formulării corecte şi neambigue a cerinţelor
informaţionle, cât şi a multiplelor verificări la care sunt supuse datele înainte
de a intra in procesul de prelucrare.
O mare parte a deciziilor la acest nivel sunt programabile ceea ce a făcut
posibilă automatizarea aproape în totalitate a proceselor de prelucrare a
datelor. Prelucrarea datelor este esenţială pentru orice activitate, ea
realizându-se zilnic. Prin controlul prelucrării datelor se realizează de fapt
controlul unităţii economice din acvacultură. La nivelul conducerii, pentru
asigurarea controlului activităţilor, se desfăşoară următoarele operaţiuni:
- prelucrarea datelor;
- obţinerea rapoartelor;
- realizarea controlului.
Principalele categorii de sisteme de prelucrare a datelor sunt: creanţe
(vânzări), datorii (aprovizionare), comenzi vânzări, stocuri, salarii, producţie
etc. (tabelul nr. 4.1.)
Tabelul nr. 4.1.
Principalele categorii de sisteme de prelucrare a datelor
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

Tipuri de sisteme de prelucrare Principalele funcţii ale sistemelor


a datelor
Sistemul privind gestiunea - Gestiunea vânzărilor
creanţelor - Stabilirea preţurilor
- Produse noi
- Gestiunea comenzilor
- Facturare şi încasare
- Gestiunea clienţilor
Sistemul privind gestiune a - Gestiunea comenzilor de
datoriilor aprovizionare
- Recepţia bunurilor
- Gestiunea achiziţiilor
- Gestinea furnizorilor
- Plăţi
Sistemul de producţie - Programare producţie
- Proiectare
- Prelucrare
- Gestiune stocuri
- Planificarea resurselor materiale
- Raportarea producţiei
- Sistemul de gestiune al calităţii
- Aplicaţii pentru proiectarea producţiei
Sistemul privind gestiunea - Evidenţă personal
resurselor umane - Pregătire şi perfecţionare
- Înregistrare ore efectuate
- Calcul drepturi salariale
- Calcul reţineri
- Evidenţă performanţe profesionale
- Evidenţă programe de pregătire şi
instruire profesională
Sistemul financiar-contabil - Contabilitate generală
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- Calculaţie costuri
- Înregistrare tranzacţii patrimoniale
- Impozite şi taxe
- Bugetare
- Analize economico-financiare
- Conturi de încasări şi plaţi
Prelucrările de date care au loc în cadrul sistemului au ca punct de
plecare principalele operaţiuni economice. Datele care intră în procesele de
prelucrare pot fi identificate din documentele primare care intră în sistem sau
pot fi preluate din ieşirile altor sisteme cu care sistemul analizat se află în
legătură. Ieşirile sistemului pot lua diverse forme, de la documentele clasice
(de exemplu factura emisă care poate fi sursă a datelor de intrare în
prelucrarea datelor privind soldul unui client, dar şi ieşire a sistemului de
creanţe, când este transmisă sistemului financiar-contabil pentru a realiza
prelucrări specifice) până la rapoarte (raportul privind vânzările într-o anumită
perioadă), situaţii (situaţia încasărilor), liste (lista clienţilor), răspunsuri la
întrebări (stocul produselor existente, soldul unui anumit client, scadenţa
facturii de la un anumit client).17

4.3.1. Sistemul de gestiune a creanţelor


Scopul sistemului îl constituie sprijinirea conducerii la identificarea
clienţilor care solicită produsele pe care le oferă, să gestioneze vânzarea
produselor. Cu ajutorul acestui sistem sunt gestionate creanţele firmei,
urmărindu-se culegerea şi prelucrarea, îndeosebi, a datelor privind vânzările pe
credit.
În cadrul unei aplicaţii de acest gen, sunt posibil de realizat următoarele
tipuri de prelucrări de date plecând de la tranzacţiile economice specifice
procesului de vânzare şi încasare:
- Prelucrările referitoare la vânzări tratează culegerea şi prelucrarea datelor
privind vânzările pe credit şi păstrarea datelor necesare identificării
operaţiunii într-o înregistrare. Datele care sunt prelucrate, de cele mai multe
ori sunt generate de emiterea facturii sau a altui document de însoţire a
transportului. La emiterea facturilor se pot avea în vedere şi o serie de
17
Păun M., Bădescu A., Hartulari C., - Analiza şi diagnoza sistemelor economice, Editura ASE,
Bucureşti, 2001;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
apecte referitoare la client cum ar fi: plafonul de creditare acordat clientului,
soldul existent, termenele de scadenţă anterioare, istoricul prelucrărilor de
date efectuate cu acel client. Aceste elemente depind de politica de
creditare a firmei şi de informaţiile privind încasările. Prin înregitrarea unei
facturi emise (pentru produse sau servicii) se actualizează soldul clientului
pentru care s-a emis factura. Dacă apare un client nou, el va trebui să fie
înregistrat în fişierul nomenclator al cleienţilor şi apoi să fie efectuată
prelucrarea privind vânzarea.
- Prelucrările de date referitoare la încasări conduc la recalcularea soldurilor
clienţilor, prin scăderea soldului clientului resectiv. De asemenea, se pot
avea în vedere unele reduceri pentru facturile plătite înainte de scadenţă
sau aplicarea de penalizări pentru eventualele întârzieri la plată. Datele
necesare sunt furnizate de trezorerie (extrase de cont, cecuri, chitanţe,
etc.).
- Prelucrările de date referitoare la anumite operaţiuni de regalare se folosesc
pentru corectarea datelor înregitrate anterior, completarea lor sau pentru
amendarea efectelor unor înregistrări deja efectuate (schimbarea sumei
datorate, a adresei, a valorii de creditare).
- Consultarea conturilor cu scopul cunoaşterii valorii datorate de clienţi sau
pentru obţinerea de detalii privind tranzacţiile unei perioade.
Prelucrările de date se pot realiza:
- pe loturi, în sensul că prelucrările se fac la anumite perioade de timp
(săptămână, lună), toate facturile emise ordinele de plată, extrasele de cont
şi chitanţele prin care se justifică încasările sunt colectate în timpul
perioadei şi supuse prelucrării la sfărşitul ei;
- interactiv (on-line), când facturile sunt emise automat ceea ce conduce la
actualizarea în acelaşi timp a soldului clienţilor şi a stocului de produse, iar
documentele ce atestă încasarea sunt culese în momentul în care vin de la
bancă sau de la trezorerie fără a mai exista un timp de aşteptare între
primirea şi prelucrarea lor. Dacă există o legătură directă cu trezoreria,
actualizarea soldului clienţilor se face automat, altfel datele se culeg
manual.
Datele supuse prelucrării, în cele patru tipuri de prelucrări de date a
sistemului creanţe sunt prezentate în tabelul nr. 4.2.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Tabelul nr. 4.2.
Datele supuse prelucrării în sistemul de creanţe
Prelucrările de date specifice sistemului de
creanţe
Datele supuse
Operţiuni
prelucrărilor Consulta
Vânzări Încasări de
re
reglare
Data prelucrării x x x
Nume client x
Adresă client x
Limită de creditare x
Sold client x x x x
Cod client x x x x
Produs vândut x
Cantitate vândută x
Preţ unitar x
Număr factură x x x x
Data facturii x
Data scadenţei x x
Procent reduceri x x x
Procent penalităţi x x x
Valoare factură x x x
Data încasării x
Valoarea încasării x x
Tipul operaţiunii de reglare x
Tabelele utilizate pentru culegerea, prelucrarea şi memorarea datelor
sunt:
- Tabele nomenclator, actualizate lunar sau zilnic, în funcţie de tipul
prelucrărilor de date, în care se regăsesc următoarele câmpuri: Nume client,
Cod client, Adresa (localitate, judeţ, ţară, cod poştal, telefon), Cod fiscal,
Cont bancă, Banca, Limită creditare, Sold precedent, Rulaj lună, Sold curent.
- Tabele tranzacţii, privind facturile emise şi facturile încasate, care ţin
evidenţa operaţiunilor efectuate în decursul unei perioade de timp şi pe
baza cărora se actualizează rulajul lunii şi soldul clientului din fişierul
nomenclator.
Conţinutul tabelelor de tranzacţii este prezentat în tabelul nr. 4.3.:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

Tabelul nr. 4.3.


Nume tabel
Conţinut
Tranz- Ad-clienţi Sch-clienţi Sterg-
înregistrare
clienţi clienţi
Cod client x x x x
Tip tranzacţie (factură x
emisă)
Valoare tranzacţie x
Detalii înregistrare x
client
Cont nou x
Detalii schimbare x
Cod ştergere x
Pe baza prelucrărilor, prin intermediul aplicaţiei pot fi generate o serie de
rapoarte şi documente, dintre care cel mai des întâlnite sunt:
- situaţia contului clientului, listează detaliile privind tranzacţiile perioadei
curente (vânzări, încasări, reglări), soldul curent, restanţe, data posibilă de
încasare;
- registrul creanţelor, listează toţi clienţii care au sold diferit de zero, cu suma
aferentă;
- situaţia conturilor, sintetizează conturile de vânzări, încasări, cu reglările
aferente într-o anumită perioadă;
- situaţia soldurilor excesive, listează numele şi soldurile celor care depăşesc
o valoare predeterminată;
- situaţia creanţelor restante, include informaţii despre toate conturile
partenerilor care au depăşit scadenţa;
- lista tranzacţiilor lunare, oferă detalii referitoare la vânzările, încasările şi
reglările dintr-o lună;
- jurnalul vânzărilor (data şi numărul facturii, codul clientului, numele
clientului, cod fiscal, total factură, sumele scutite cu drept de deducere,
sumele fără drept de deducere, TVA);
- lista alfabetică a clienţilor;
- lista clienţilor în ordinea codurilor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
La baza prelucrărilor de date şi a obţinerii ieşirilor din sistem stau o serie
de programe bine definite. Aplicaţiile care tratează vănzările au în structura lor
programe care urmăresc relizarea unor activităţi ca:
- întreţinerea fişierului nomenclator clienţi (adăugarea de noi clienţi,
modificarea datelor existente sau ştergerea clienţilor).
- introducerea datelor despre tranzacţii (facturile emise sau încasările);
- validarea datelor introduse (verificarea datelor introduse pe baza unor
condiţii economice, cum ar fi limita de creditare, discountul posibil de
acordat, sau reguli matematice);
- corectarea erorilor ce apar în tranzacţii (pentru a evita unele operaţiuni ce
ar putea produce pagube unităţii economice, se apelează la un modul
separat de efectuare a corecţiilor, la care are acces numai o anumită
persoană, dar nu cea care a introdus datele sau a efectuat prelucrările).;
- pregătirea datelor solicitate prin operaţiuni de interogare (presupune
lansarea în execuţie a unui modul care conţine fraze de interogare a bazelor
de date cu aplicarea diferitelor condiţii de interogare, în funcţie de cerinţele
existente la un moment dat);
- pregătirea diverselor rapoarte (presupune existenţa unor rapoarte
predefinite care vor fi listate pe baza prelucrărilor efectuate într-o perioadă
de timp sau posibilitatea stabilirii formatului raportului de către utilizator);
- exercitarea unor funcţii utilitare (lansate în execuţie de către cel care se
ocupă cu întreţinerea sistemului şi constă în sortarea fişierelor, ştergerea
fizică a înregistrărilor, realocarea de spaţiu pentru fişiere etc.);
- întreţinerea continuă a sistemului de parole (prin care se oferă accesul
autorizat utilizatorilor aplicaţiei).

4.3.2. Sistemul de gestiune a datoriilor


Sistemul de gestiune a datoriilor are drept scop:
- Ţinerea continuă a evidenţei a facturilor sau a ordinelor de plată pentru
cunoaşterea sumelor datorate fiecărui creditor. Fiecare factură se asociază
cu un furnizor, iar fiecare furnizor specifică o anumită scadenţă, de 10, 15
sau 30 de zile de la data emiterii facturii. Deseori se folosesc sisteme de
încurajare a plăţilor mai rapide, oferindu-se reduceri dacă datornicii se
încadrează în termenele specificate.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- Urmărirea nivelului creditului acordat de furnizori. Operaţiunea este corelată
cu efectuarea plăţilor la timp, de aceea funcţia urmărită va fi de atenţionare
a celor ce trebuie să efectueze plăţile, inclusiv de a le specifica termenele în
care pot să obţină reduceri la plăţi.
- Determinarea permanentă a resurselor financiare disponibile pentru
efectuarea plăţilor şi a ordinii în care se execută acestea.
Aplicaţiile performante privind gestiunea datoriilor conţin facilităţi de
pregătire a cecurilor de plată sau a unor documente similare, generându-se
automat o înregistrare pentru fiecare plată făcută prin specificarea seriei
cecului cu care s-a realizat plata. Cu ajutorul acestui sistem sunt realizate o
serie de prelucrări de date dintre care cel mai des întâlnite sunt:
- Prelucrarea datelor din facturile furnizorilor, urmăreşte preluarea datelor din
facturile furnizorilor. De asemenea, se vor înregistra şi datele privind
termenele de scadenţă, reducerile acordate de furnizori, penalităţile ce se
aplică la întărzierea plăţilor etc. Prin înregistrarea facturii va creşte soldul
furnizorilor şi valoarea datoriei. Dacă furnizorul nu există în fişierul
nomenclator, se va crea o înregistrare specială în fişierele de prelucrări de
date pentru includerea lui ulterioară în fişierul nomenclator al furnizorilor. O
altă modalitate de a introduce un furnizor este de a introduce mai întăi
furnizorul în fişierul nomenclator, după care vor fi preluate datele din
factură.
- Autorizarea plăţii facturii, cănd se emit automat instrumentele de plată, sau
înregistrarea plăţilor de pe documentele de plată emise manual. În cazul
operaţiunii ce poate fi complet automatizată, din măsuri de precauţie, ea
trebuie să se efectueze sub control, plăţile fiind efectuate în mod individual,
pentru fiecare furnizor şi factură în parte. Când operaţiunea se realizează
manual, se vor culege datele de pe documentele de plată primite de la
sistemul financiar. În ambele situaţii, operaţiunea de prelucrare urmăreşte
actualizarea soldului furnizorilor. Pot exista şi situaţii de compensări, când
lucrurile devin mai complicate şi se impune existenţa unei legături cu
aplicaţia de creanţe, intervenind documente specifice (proces verbal de
compensare).
- Prelucrările referitoare la anumite operaţiuni de reglare se folosesc pentru
corectarea datelor introduse eronat în perioadele anterioare. Se acceptă
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
chiar ştergerea unor facturi, dar numai pentru cei autorizaţi să efectueze o
astfel de operaţiune şi când este necesară anularea unei facturi.
- Regăsire facturi, constă în găsirea datelor despre o anumită factură a unui
furnizor sau despre facturile neplătite.
- Regăsire furnizori, presupune posibilitatea de interogare a datelor pentru
obţinerea informaţiilor privind datoriile faţă de un furnizor pe baza tuturor
facturilor de la acesta pentru organizaţie.
Introducerea facturilor în sistemul de gestiune a datoriilor se efectuează
zilnic pe măsura sosirii lor sunt acceptate şi se preiau datele necesare
aplicaţiei. Prelucrarea conturilor de datorii se poate realiza pe parcursul unei
anumite perioade sau mai aproape de sfârşitul ei, astfel:
- on-line, când autorizarea operaţiunii este efectuată de persoane desemnate
special, care vor lucra în sistem interactiv. Plăţile vor fi autorizate prin
introducerea numărului facturii sau a numărului de referinţă a tranzacţiei
urmat de specificarea conturilor care intervin. Când datele sunt complete,
se poate solicita fie obţinerea unei situaţii a plăţilor, fie lansarea operaţiunii
de pregătire a cecurilor de plată.
- batch (pe loturi). Prelucrările se fac la anumite perioade de timp când
facturile şi ordinele de plată sunt prelucrate.
În cadrul aplicaţiei de gestiune a datoriiilor pentru fiecare tranzacţie sunt
folosite anumite date de intrare (tabelul nr. 4.4.).
Tabelul nr. 4.4.
Tranzacţii specifice aplicaţiei de gestiune a
datoriilor
Date supuse Facturi Autorizar Operaţiu Regăsir Regăsir

prelucrării primite e plată ni de e e


factură reglare facturi furnizo
ri
Data prelucrării x x x
Cod furnizor x x x x
Nume furnizor x
Adresă furnizor x
Sold furnizor x x x x
Număr factură x x x x
Data facturii x
Data scadenţei x x x
Procent reduceri x x x
Procent penalităţi x x x
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Valoare factură x x x
Număr document x
plată
Data plăţii x
Valoare plătită x x
Tip operaţiune reglare x
Principalele tabele ale aplicaţiei de gestiune a datoriilor sunt:
- tabele de tranzacţii referitoare la facturile primite, conţin detalii despre
facturile primite în cursul perioadei curente;
- tabele de tranzacţii privind plăţile, este utilizat pentru păstrarea datelor
privind plăţile efectuate, pe baza cărora se analizează soldul furnizorilor şi
se determină plăţile restante şi facturile neachitate, cu termenul de
scadenţă depăşit. Uneori se întâlnesc şi informaţii referitoare la plăţile
anterioare (utile în determinarea totalului aprovizionărilor de la un furnizor),
precum şi facturile cu scadenţa peste un anumit număr de zile.
- tabele nomenclator furnizor. Aceste tabele păstrează toate datele necesare
identificării unui furnizor, date ce sunt folosite în prelucrările privind
actualizarea soldului furnizorilor atunci când se primesc facturi sau sunt
efectuate plăţile, în funcţie de scadenţă şi disonibilităţile financiare
existente. Fişierul poate să aibă în structura sa următoatele atribute: Nume
furnizor; Cod furnizor; Tip furnizor; Cod fiscal; Cont bancă; Banca; Adresa
(localitate, judeţ, cod poştal, telefon); Sold precedent; Valoarea livrărilor în
curul perioadei; Sold curent.
În funcţie de nevoile existente la un moment dat pot fi obţinute rapoarte,
situaţii, documente, dintre care mai importante sunt:
- situaţia necesarului de mijloace de plată scoate în evidenţă facturile care au
termenul de scadenţă imediat, precum şi valoarea de plată;
- registrul cecurilor emise şi a ordinelor de plată, listează în ordine
cronologică sau după codul furnizorului, datele privind plăţile efectuate într-
o anumită perioadă de timp şi documentele utilizate pentru realizarea
plăţilor;
- cecuri sau ordine de plată, ca documente utilizate pentru efectuarea plăţilor
către furnizori pentru o anumită factură, în măsura în care aplicaţia permite
generarea automată a documentelor;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- sinteza obligaţiilor de plătit, prezintă toate datoriile firmei faţă de furnizori,
indiferent de termenul de scadenţă, pentru furnizorii al căror sold este
diferit de zero;
- sinteza obligaţiilor de plată cu termenul scadent depăşit;
- sinteza obligaţiilor de plată ce depăşesc o anumită valoare;
- situaţia furnizorilor (alfabetică, după cod etc.).
Sistemul datoriilor este similar, ca structură cu sistemul creanţelor, care
însă urmăreşte să asigure o mai mare protecţie a datelor, în special cele care
privesc efectuarea plăţilor. Aplicaţiile specifice datoriilor au în structura lor
programe care urmăresc realizarea următoarelor activităţi:
- întreţinerea fişierului nomenclatori furnizori (adăugarea de noi furnizori,
modificarea datelor existente sau ştergerea furnizorilor, dar numai dacă
pentru acei furnizori nu mai sunt înregistrate facturi neplătite);
- introducerea datelor despre tranzacţii (facturile primite sau plăţile
efectuate, dacă se bazează pe documente emise manual);
- emiterea documentelor de plată dacă acestea se realizează automat;
- validarea datelor introduse (verificarea datelor introduse pe baza unor
condiţii economice, cum ar fi limita de creditare, reducerile ce pot fi
obţinute, termenul de scadenţă sau reguli matematice);
- corectarea erorilor ce apar în tranzacţii;
- pregătire datelor solicitate prin operaţiuni de interogare;
- pregătirea diverselor rapoarte;
- exercitarea unor funcţii utilitare;
- întreţinerea continuă a sistemului de parole prin care se urmăreşte
asigurarea unor niveluri diferite de acces la date, în funcţie de dreptul de
autorizare la plată şi de efectuare a modificărilor asupra soldului furnizorilor
sau ştergerii unei facturi sau a unui furnizor.
Secvenţele activităţilor referitoare la plăţi sunt:
- listarea sau afişarea facturilor de plătit;
- revizuirea facturilor de plătit sau scoase la plată şi autorizarea plăţii;
- confirmarea autorizării plăţii prin: introducerea sumei de plată, introducerea
sau confirmarea conturilor corespunzătoare operaţiunii de plată,
introducerea numărului cecului de plată;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- tentativele de confirmare la plată a facturilor inexistente sau respinse;
- fiecare operaţiune de plată este analizată de sistem pentru a se asigura că
suma de plătit este egală cu sumele trecute în conturile corespondente
generate de înregistrarea contabilă corespunzătoare;
- cecurile sau documentele de plată sunt tipărite automat de sistem;
- soldurile conturilor de datorii sunt reglate cu plăţile efectuate.

4.3.3. Sistemul de gestiune al stocurilor


Sistemul de gestiune al stocurilor are drept scop asigurarea unei gestiuni
eficiente a investiţiilor din acvacultură, urmărindu-se un control riguros asupra
stocurilor. Informaţiile oferite de sistem vin în sprijinul derulării unor operaţiuni
economice, de care depinde, în mare măsură, bunul mers al unităţii economice
din acvacultură. Astfel se lansează comenzi către furnizori, se acceptă comenzi
ale clienţilor, se iau măsuri în situaţiile excepţionale (stocuri fără mişcare,
stocuri supranormative, stocuri de siguranţă). Toate acestea constituie şi
importante elemente ce vin in sprijinul procesului decizional privind
capacitatea de producţie, necesarul de aprovizionat, necesarul de fond de
rulment, produsele solicitate de clienţi şi care nu există în stoc etc.
Principalele tranzacţii ce apar în majoritatea aplicaţiilor din firmele de
producţie din acvacultră sunt:
- Tranzacţii de reducere a stocurilor: ceea ce se recoltează din bazinul piscicol
se scoate din stocul curent pentru a se stabili noul stoc, fie pe baza
bonurilor de consum, în cazul stocurilor destinate prelucrării, fie pe baza
dipoziţiei de livrare (facturii, avizului de expediţie), în situaţia produselor şi
mărfurilor supuse procesului vânzării.
- Tranzacţii de sporire a stocurilor: prin noi aprovizionări sau ca urmare a
desfăşurării procesului de producţie. Datele necesare prelucrării sunt
preluate de pe notele de predare a produselor din secţiile de producţie
(pentru produsele obţinute în interiorul unităţii economice din acvacultură)
sau de pe notele de intrare-recepţie, pentru cele achiziţionate. Se vor
urmări, de asemenea, metodele de evaluare a stocurilor (LIFO –Last Input
First Output, FIFO – First Input First Output, CMP – Cost Mediu Ponderat),
pentru asigurarea înregistrării corecte a preţurilor în fişierul nomenclator al
stocurilor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- Consultare articol: se examinează o anumită înregistrare pentru a-i afla
stocul curent sau pentru vizualizarea altor informaţii.
- Prelucrare operaţii de reglare: se corectează unele date eronate din
operaţiunile anterioare, se adaugă sau se şterg unele poziţii, numai în
condiţiile în care acel articol nu este supus vreunei restricţii (are încă stoc
sau stocul trebuie să fie mai mare de o anumită cantitate, în cazul în care se
foloseşte stoc de siguranţă).
Prelucrarea se poate realiza:
- On-line;
- Batch (pe loturi).
Fiecare tranzacţie enumerată foloseşte date diferite, după cum se poate
vedea din tabelul nr. 4.5.:
Tabelul nr. 4.5.
Date de intrare specifice aplicaţiei stocuri
Tranzacţii specifice aplicaţiei
Date supuse Operaţiu
Reducere Sporiri Consultar
prelucrării ni de
stocuri stocuri e articol
reglare
Cod articol x x x x
Denumire articol x x
Unitate de măsură x x x
Tip document x x
Număr document x x
Data document x x
Cantitate x x x x
Preţ x x x
Tip operaţie efectuată x x
Stoc curent x
Tip operaţiune reglare x
În cadrul aplicaţiei stocuri se apelează la următoarele categorii de fişiere:
- Fişier nomenclator de stocuri – care poate să conţină principalele date
de identificare a fiecărui element de stoc, respectiv: Cod articol, Denumire
articol, Unitate de măsură, Stoc precedent, Rulaj, Stoc curent, Preţul de
aprovizionare, Preţul de vânzare.
- Fişier intrări produse – înregistrează intrările de stocuri, prin
prelucrarea datelor de pe documentele specifice, urmând ca pe baza
operaţiunilor înregistrate să fie actualizat stocul şi preţul de aprovizionare.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- Fişier ieşiri produse – înregistrează ieşirile de produse pentru
actualizarea stocurilor prin diminuarea lor.
De asemenea, trebuie să existe legături cu fişierele din aplicaţia datorii şi
creanţe, pentru cunoaşterea cu exactitate a furnizorilor de produse sau a
clienţilor care au solicitat produsele livrate.
Pe baza datelor înregistrate în fişiere şi a prelucrărilor de date pot fi
obţinute următoarele rapoarte, situaţii şi documente:
- situaţia stocurilor reliefează, pe fiecare articol în parte cantitatea şi
valoarea existentă la un moment dat în unitate;
- lista furnizorilor, prezintă pentru fiecare articol de stoc furnizorii de la
care a fost cumpărat, pentru a se şti de unde este posibil să se facă achiziţii
în viitor;
- lista comenzilor clienţilor, ajută la identificarea cererilor de produse la
un moment dat;
- situaţia recepţiilor de valori materiale, scoate în evidenţă intrările de
articole, într-o anumită perioadă de timp, atât cele cumpărate cât şi cele
obţinute prin producţia proprie;
- raportul privind modificările de preţuri, este folosit pentru a avea
controlul asupra schimbărilor survenite în elementul de cuantificare valorică
a stocurilor, urmărind prezentarea articolelor de stocuri la care s-au operat
modificările, precum şi data la care s-au efectuat;
- balanţa analitică a stocurilor scoate în evidenţă, pentru fiecare cont
analittic de valori materiale, mişcările valorice din cursul unei perioade de
gestiune;
- situaţia stocurilor fără mişcare, este un raport de excepţie pe baza
căruia se evidenţiază data ultimei intrări sau ieşiri a unor articole la care s-a
constatat că o perioadă mai mare de timp nu s-a modificat stocul;
Principalele prelucrări specifice sistemului stocuri sunt:
- întreţinerea fişierului nomenclator stocuri (adăugarea de noi articole,
modificarea datelor existente sau ştergerea articolelor);
- introducerea datelor despre tranzacţii (facturile primite cu notele de
intrare recepţie aferente, notele de predare primite de la secţiile de
producţie, notele de returnare de la clienţi pentru produsele refuzate,
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
facturile emise sau alte documnte specifice vânzărilor, bonurile de consum
pentru produsele date în consum);
- validarea datelor introduse (verificarea datelor introduse în baza unor
condiţii economice cum ar fi limita de stoc sau stocul de siguranţă, sau
reguli matematice);
- corectarea erorilor ce apar în tranzacţii;
- pregătirea datelor solicitate prin operaţiuni de interogare;
- pregătirea diverselor rapoarte;
- exercitarea unor funcţii utilitare;
- întreţinerea continuă a sistemului de parole.

4.3.4. Sistemul de gestiune a comenzilor


Sistemul are drept scop prelucrarea comenzilor primite de la beneficiari.
Cu ajutorul aplicaţie se urmăreşte să se identifice produsele care sunt
solicitate, sau dacă beneficiarul care le solicită se încadrează în limita de
creditare. Aplicaţia trebuie să descopere şi eventualele erori din solicitările
clienţilor (preţuri eronate, articole inexistente).
Comenzile trebuie să fie prelucrate după aceleaşi reguli ca şi în cazul
celorlalte operaţiuni economice ale unei unităţi economice. O bună prelucrare a
comenzilor ar duce la sporirea vitezei de rotaţie a capitalului şi la gestionarea
raţională a spaţiilor de depozitare.
Informaţiile conţinute de acest sistem ajută la efectuarea multiplelor
analize referitore la produsele ce se vând cel mai bine şi la identificarea
clienţilor ce cumpără cel mai mult.
Principalele tipuri de prelucrări întâlnite în cadrul sistemului de gestiune a
comenzilor sunt:
- prelucrare comenzi, presupune introducerea datelor de pe comenzile
primite şi verificarea existenţei produselor sau a altor reguli economice
pentru a se accepta sau nu comenzile beneficiarilor;
- interogare comenzi, se referă la consultarea comenzilor anterioare
pentru a se analiza modul de livrare a produselor, timpul dintre acceptarea
comenzilor şi onorarea lor;
- modificare comenzi, editarea sau ştergerea comenzilor existente în
situaţia în care benficiarul anulează comanda sau unitata economică nu o
poate onora;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- întreţinere fişiere, adăugarea sau modificarea înregistrărilor din
fişierele nomenclator din sistemul de prelucrare a comenzilor, printre care
figurează fişierul nomenclator al clienţilor, fişierul nomenclator vânzători şi
tabelele de preţuri şi taxe.
Prelucrările de date referitoare la o comandă se bazează pe datele despe
client şi despre produsele comandate.
Ordinea prelucrărilor de date referitoare la comenzi este următoarea:
- nr. comandă şi data comenzii se atribuie de către sistem, iar pe baza
codului clientului, se adaugă informaţiile despre acesta;
- nu toate elementele necesare sunt testate, ci unele se regăsesc în
fişiere: nume client, adresa, adresa la care să se expedieze mărfurile, care
pot fi preluate din fişierul clienţilor, folosind ca element de legătură codul
clientului;
- dacă beneficiarul doreşte să se efectueze transportul la o altă adresă,
operaţiunea este posibilă;
- corpul princial al comenzii conţine date despre articolele comandate.
Cererile clienţilor se exprimă prin numele produselor sau descrieri ale
acestora, situaţie în care trebui să intervină o persoană autorizată pentru
introducerea corectă a codului. Restul datelor se preiau din fişiere.
Cantitatea se introduce de la tastatură, iar valoarea se determină automat.
Prelucrările sunt şi mai complexe, în funcţie de cerinţele sistemului.
Astfel, pot fi adăugate noi performanţe, cum ar fi:
- acceptarea şi păstrarea în fişiere distincte a comenzilor de produse
inexistente;
- listarea punctelor de depozitare a sortimentelor de mărfuri;
- calcularea comisioanelor aferente vânzărilor efectuate;
- stabilirea reducerilor de preţuri în funcţie de cantităţile comandate;
- stabilirea costului comenzii şi a profitului coresunzător;
- pregătirea documentelor de expediţie etc.
Fişierul comenzilor conţine următoarele articole: Număr comandă, Data
comenzii, Cod client, Loc transport, Adresă destinaţie (localitate, judeţ, ţară,
cod poştal), Procent reducere, Cotă impozite şi taxe, Termeni livrare, Data
transportului, Modalitate transport, Vânzător. Se folosesc tabele distincte
pentru vânzători şi taxe sau reduceri de preţuri.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Rapoartele, situaţiile şi documentele principale generate de aplicaţia
sistemului de gestiune a comenzilor sunt:
- Documente şi formulare: confimare comandă; factură; aviz de
expediţie; documente de tansport; înştiinţare comenzi neonorate; înştiinţare
articole refuzate etc.
- Rapoarte despre comenzi: comenzi în curs; articole comandate;
articole inexistente, dar comandate; situaţia comenzilor pe clienţi; situaţia
comenzilor pe vânzători; situaţia reducerilor de preţuri etc.
- Listări fişiere: lista clienţi; lista vânzători; lista produse; lista stocuri
curente.

4.3.5. Sistemul de gestiune a resurselor umane


Scopul sistemului constă în înregistarea datelor referitoare la salariaţii
unei organizaţii, identificarea posibililor angajaţi pe diferite posturi, stabilirea
modului de plată a diferitelor drepturi salariale, urmărirea aptitudinilor
performanţelor şi pregătirii lor, oferirea sprijinului în construirea unei cariere
profesionale.
Prelucrările de date din cadrul sistemului urmează un traseu identic cu al
unei persoane nou angajate în cadrul unei organizaţii pănă în momentul în care
aceasta părăseşte unitatea economică. În cele mai multe cazuri întâlnim
următoarele pelucrări de date:
- înregistrarea datelor privind personalul, presupune preluarea datelor
din documentele de angajare a celor care sunt noi angajaţi sau din deciziile
de promovare sau transfer pentru cei care au participat la diferite modificări
de posturi sau de funcţii. Pentru ieşirile de resurse umane se folosesc notele
de transfer, deciziile de concediere sau dosarul de pensionare. În cadrul
acestei prelucrări se urmăreşte identificarea posturilor vacante sau a
posturilor desfiinţate din structura de personal a unităţii economice. De
asemenea, are loc fie transferul înregistrării din fişierul nomenclator de
personal într-un fişier istoric, fie prin crearea unui câmp distinct prin care se
evidenţiază starea salariatului (angajat, concediat, transferat, pensionat,
etc.);
- înregistarea orelor lucrate pe baza fişelor de pontaj sau a foilor
colective de prezenţă, pin care se determină numărul orelor ce vor fi luate în
calcul la stabilirea salariilor pentru o lună. Poate să apară situaţia în care
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
stabilirea salariilor se face pe baza normei de muncă, caz în care se vor
folosi fişele de manoperă;
- calculul drepturilor salariale se particularizează în funcţie de modul de
plată al fiecărei organizaţii, respectiv chenzina I şi II sau o singură dată pe
lună. Prin această operaţiune se determină drepturile pentru fiecare angajat
ca şi obligaţiile de plată ale aestuia, fie sub forma impozitelor şi
contribuţiilor, fie sub forma reţinerilor datorate către firme sau bănci;
- urmărirea performanţelor salariaţilor se particularizează de la o firmă
la alta, în funcţie de specificul obiectului de activitate şi de cirteriile de
evaluare stabilite la nivelul politicii de personal. Pe baza evaluărilor de
performanţe conducerea poate stabili nivelul salariului pentru fiecare
angajat, posibilităţile de promovare, necesităţile de instruire etc.;
- înregistrarea pregătirilor profesionale şi a instruirilor la care au
participat salariaţii, urmărindu-se prelucrarea datelor necesare elaborării
programului de îmbunătăţire a aptitudinilor şi performanţelor salariaţilor;
- prelucrarea operaţiilor conturilor de reglare prin care se corectează
unele date eronate din operaţiunile anterioare, sau se adaugă sau se şterg
unele poziţii, numai în condiţiile în care acea înregistrare nu este supusă
vreunei restricţii (un angajat aflat în concediu medical, pensionat pe caz de
boală, disponibilizat temporar sau detaşat, trebuie să se respecte unele
prevederi din legislaţia muncii referitoare la păstrarea datelor).
Prelucrarea datelor se realizează, în majoritatea cazurilor, pe loturi,
excepţie fâcând situaţia recrutărilor on-line de personal sau prelucrările
automate de pontaje.
Datele utilizate în procesele de prelucrare sunt prezentate în tabelul nr.
4.6..
Tabelul nr. 4.6.
Prelucrări specifice aplicaţiei de gestiune a
resurselor umane
Înegist Înregist Calcu Urmărir Înregist Operaţi
Datele
are are ore l e rare uni de
supuse
date lucrate drept perform pregăti reglare
prelucrării
privind uri anţe re şi
person salari instruir
alul ale e
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Marcă salariat x x x x x x
CNP x
Nume şi x
prenume
Adresa x
Data naşterii x
Starea civilă x
Număr x x x
persoane aflate
în înteţinere
Data angajării x x x x
Vechime în x x x
mncă
Funcţie x x x x
Meserie x x x x
Loc de muncă x x x x x x
Salariu de x x x
angajare
Procent avans x x x
Cod reţineri x x
Denumire x
reţineri
Unitate x
creditoare
Suma datorată x x
Număr legal x x x
zile concediu
odihnă
Tarif ore x x
suplimentare
Cod sporuri x x x
Denumire x x
sporuri
Procent sporuri x x x
Grilă x
impozitare
Cod contribuţii x
Denumire x
contribuţii
Procent x
contribuţii
Număr ore x
lucrate
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Număr ore x
suplimentare
Număr zile x
concediu
medical
Stare angajat x x x x
Tip operaţine x
reglare
În cadrul sistemului de gestiune a resurselor umane, se folosesc
următoarele fişiere:
- fişierul nomenclator de personal, care poate să conţină principalele
date identificare a fiecărui salariat, respectiv: marca, nume, prenume, CNP,
data angajării, data naşterii, stare civilă, adresa, vechime în muncă, salariu
de angajare, cod loc de muncă, cod meserie, stare angajat;
- fişierul sporuri înregistrează categoriile de sporuri ce pot fi acordate în
funcţie de locul de muncă, de funcţie sau de legislaţie. De obicei, acestea
sunt actualizate pe baza coeficienţilor prevăzuţi în legislaţia muncii, dar şi
de politica de personal. Un astfel de fişier poate conţine atributele: cod
sporuri, denumire soruri, procent;
- fişierul reţineri înregistrează datoriile salariaţilor faţă de alte
organizaţii, preluând datele de pe diferite contracte de credite, documentele
prin care se solicită propriri sau decizii de imputare. Fişierul are în structură
atributele: marcă, cod reţinere, denumire reţinere, sumă de reţinut, suma
reţinută;
- fişierul pontaje în care sunt înregistrate lunar sau chenzinal numărul
de ore lucrate efectiv de fiecare salariat, având în structură marca, ore
normă de bază, ore suplimentare, ore de noapte, concediu medical,
concediu de odihnă, număr ore de învoire, număr ore absenţe nemotivate;
- fişierul calcul salarii în care se înregistează lunar toate datele privind
calculul salariului pe luna curentă, atât drepturile cât şi reţinerile legale sau
alte reţineri, pentru fiecare salariat. Conţinutul fişierului este format din
următoarele câmpuri: marca, salariul de angajare, tarif orar, tarif ore
suplimentare, sporuri, avans, salariul bază de calcul, contribuţia la
asigurările sociale, contribuţia la pensia suplimentară, contribuţia la fondul
de şomaj, cheltuieli profesionale, venit net, deducere de bază, alte deduceri,
venit bază de calcul, impozit salariu net, alte reţineri, rest de plată.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- fişierul evaluare performanţe înregistrează criteriile de evaluare
pentru fiecare loc de muncă, respectiv meserie, în funcţie de care se
determină, la perioade de timp stabilite de către conducere, rezultatele
obţinute de angajaţii supuşi evaluării;
- fişierul înregistare cursuri de instruire şi pregătire profesională trebuie
să surprindă toate programele la care au participat salariaţii, indiferent dacă
acestea au fost organizate de către organizaţie sau au fost urmate în nume
propriu de către salariaţi.
Fişierele de mai sus prezintă particularităţi în funcţie de unitatea
economică analizată.
Principalele rapoarte situaţii şi documente care sunt obţinute la nivelul
sistemului de gestiune a resurselor umane sunt cele obligatorii din punct de
vedere legal dar şi altele impuse de necesităţile pe care le are conducerea
organizaţiei. Astfel putem întâlni:
- state de salarii pentru determinarea drepturilor salariale ale
angajaţilor, dar şi pentru justificarea cheltuielilor cu salariile efectuate;
- lista de avans chenzinal prezintă pentru fiecare angajat avansul pe
luna curentă, dacă la nivelul firmei se practică un astfel de sistem de plată;
- lista reţinerilor ajută la virarea sumelor în contul diferiţilor creditori ai
salariaţilor (bănci, instituţii ale statului etc.) precum şi la verificarea sumelor
reţinute din salarii şi actualizarea sumelor datorate;
- raportări statistice către instituţii ale statului privind numărul de
salariaţi, nivelul salariilor, numărul angajaţilor cu studii medii, superioare,
situaţia salariaţilor fără calificare etc.;
- fişele fiscale I şi II pentru justificarea reţinerilor din salarii în contul
impozitului pe venitul global sau pentru regularizarea impozitului reţinut;
- situaţia ocupării pe funcţii şi meserii pentru a identifica excedentul
sau deficitul de forţă de muncă;
- lista salariaţilor ce au copii sub 14 ani, pentru a li se oferi cadouri de
Crăcin, ziua copilului sau alte ocazii stabilite de către conducerea
organizaţiei sau de către sindicat.
Programele specifice sistemului de gestiune a resurselor umane sunt:
- întreţinerea fişierului nomenclator de personal (adăugarea de noi
salariaţi, actualizarea datelor privind salariul de angajare pe baza
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
contractelor de muncă negociate, a funcţiilor sau locurilor de muncă
ocupate, a persoanelor aflate în întreţinere sau ştergerea înregistrărilor);
- introducere datelor despre numărul de ore efectuate într-o perioadă
de timp (prelucrarea datelor de pe fişele de pontaj, sau foile colective de
prezenţă, a datelor privind concediul de odihnă sau concediile medicale);
- actualizarea fişelor de sporuri, reţineri, a grilei de impozitare şi a celor
privind alte obligaţii de plată ale salariaţilor;
- validarea datelor introduse (verificarea datelor introduse pe baza unor
condiţii economice, cum ar fi limita numărului de ore suplimentare ce pot fi
efectuate într-o anumită perioadă de timp, a numărului de absenţe motivate
sau nemotivate);
- corectarea erorilor ce apar în cadrul prelucrărilor;
- pregătirea datelor solicitate prin operaţini de interogare;
- pregătirea diverselor rapoarte;
- exercitarea unor funcţii utilitare;
- întreţinerea continuă a sistemului de parole.

4.3.6. Sistemul de gestiune a producţiei


Scopul sistemului îl constituie asigurarea planificării, realizării şi
controlului producţiei pe baza solicitărilor de produse şi a capacităţilor de
producţie existente.
În cadrul sistemului se disting trei prelucrări de bază care urmăresc ciclul
unui proces de producţie, şi anume:
- planificarea producţiei, prin care se urmăreşte culegerea datelor de la
departamentele tehnice pentru stabilirea consumului de materii prime,
materiale, de la departamentele comerciale pentru comenzile primite de la
clienţi şi termenele de livrare, precum şi pentru cunoaşterea tendinţelor de
piaţă. La planificarea poducţiei se iau în calcul şi o serie de situaţii primite
de la sistemul de gestiune a stocurilor pentru cunoaşterea cu exactitate a
existentului de stoc pentru cunoaşterea cu exactitate a existentului în stoc
în vederea lansării comenzilor de aprovizionare. În plus, mai apar date
referitoare la standardele de calitate ce trebuie respectate;
- lansarea producţiei, presupune culegerea datelor privind consumul
normat de materii prime, materiale, normele de manoperă, cantităţile de
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
produse ce urmează a fi obţinute;
- urmărirea producţiei, realizează culegerea datelor privind situaţia
livrărilor de produse finite şi a producţiei ambalate, consumurile efective de
materii prime, materiale şi manoperă, determinarea cheltuielilor directe de
producţie.
Prelucrarea datelor se face, în cele mai multe cazuri pe loturi dar şi on-
line, atunci când se fac livrări direct din fluxul de fabricaţie sau atunci când
ciclul de fabricaţie nu este de durată.
Sistemul intră în legătură cu aplicaţiile de gestiune a stocurilor şi cu cea
de pelucrare a comenzilor de la clienţi, deoarece multe din informaţiile deţinute
de cele două sunt necesare planificării producţiei. De asemenea, pe baza
informaţiilor puse la dispoziţie de sistemul de producţie se actualizează
stocurile, atât prin creşterea lor atunci când sunt obţinute produse finite, cât şi
scăderea lor pe măsură ce sunt consumate în procesul de producţie ca materii
prime şi materiale. Principalele fişiere cu care operează sistemul sunt fişierul
nomenclator de stocuri şi fişierul comenzilor primite. Alături de ele pot să apară
şi fişiere specifice cum ar fi:
- fişierul normelor tehnice de consum ce conţine datele privind
consumurile normate de materiale şi de manoperă, în funcţie de care se
determină încadrarea producţiei în norme, pe baza consumurilor efective;
- fişierul producţiei zilnice care înregistrează, pe faze de fabricaţie,
toate produsele, semifabricatele, produsele neterminate, rebuturile.
Principalele rapoarte, liste şi documente obţinute în cadrul sistemului de
gestiune a producţiei sunt:
- raport de producţie care evidenţiază cantităţile de produse finite
obţinute, fiind folosit şi ca suport pentru întocmirea bilanţului producţiei la
sfârşit de perioadă sau la finalizarea unui ciclu de producţie;
- decontare producţie prin care este prezentată producţia ambalată în
vederea calculării valorii producţiei globale şi justificării consumului de
ambalaje şi de manoperă;
- raport privind valoarea producţiei globale utilizat pentru urmărirea
producţiei şi determinarea coeficienţilor de acordare a salariilor;
- registrul de evidenţă a producţiei în care sunt evidenţiate producţia
obţinută pentru fiecare specie piscicolă în parte;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- registrul de evidenţă a livrărilor prin care sunt prezentate livrările
zilnice, precum şi stocurile de la început şi sfârşit de lună.

4.3.7. Sistemul contabilităţii generale


Sistemul contabilităţii generale leagă toate celelalte activităţi contabile
pentru a scoate în relief efectul lor asupra unităţii economice. Scopul acestui
sistem este de a oferi un instrument pentru centralizarea tuturor prelucrărilor
financiar-contabile ale unei unităţi economice, de a sintetiza şi evidenţia
modificările de active, obligaţiile şi venitul net al firmei. Sistemul este proiectat
astfel încât să permită urmărirea evoluţiei financiare a organizaţiei.18
Când se proiectează un astfel de sistem, elementul esenţial îl constituie
planul de conturi, prin prisma componentelor de bază şi a sistemului de
simbolizare a conturilor, pe clase, grupe, conturi sintetice de grad 1, de grad 2,
etc.
De regulă aplicaţiile contabile sunt concepute să rezolve problemele unei
clase de conturi, fie în totalitate, fie în parte, prin crearea situaţiilor de sinteză.
Principalele rapoarte de sinteză ale contabilităţii sunt:
- bilanţul;
- contul de profit şi pierdere.
Cele mai multe sisteme de contabilitate generală sunt integrate cu alte
sisteme de urmărire a înregistrărilor contabile ale unei unităţi economice. Ele
preiau datele din sistemele de gestiune a creanţelor, a datoriilor, a resurselor
umane, a stocurilor şi comenzilor.
Prelucrările din sistemul contabilităţii generale sunt diferite de cele aflate
în alte aplicaţii contabile, deoarece primele nu conţin informaţii despre
tranzacţiile economice propriu-zise, ci sunt înregistrări în jurnale, sinteza
datelor despre creanţe, datorii, etc.
Cea mai mare parte a datelor se transferă automat prin preluarea
totalurilor din fişierele descrise anterior. Sistemul contabilităţii generale
schimbă atât totalurile perioadei curente, cât şi pe cele anuale. După cum s-a
menţionat anterior, scopul său este de a urmări activitatea unităţii economice
sub aspect financiar-contabil.
Activităţile proceselor sistemului contabilităţii generale sunt:

18
Cushing B. E., Romney M.B. – Accounting information systems, Addison-Wesley Publishing
Company, Inc., Reading Massachusetts, Menlo Park, California, 1994;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- preluarea în conturile din cartea mare a totalurilor din fişierele
celorlalte aplicaţii contabile;
- efectuarea manuală a unor înregistrări contabile în jurnale;
- obţinerea balanţei de verificare;
- pregătirea situaţiei conturilor din cartea mare;
- pregătirea raporturilor financiar-contabile ale perioadei;
- pregătirea sistemului pentru deschiderea perioadei contabile viitoare
(închiderea conturilor anului curent, dacă perioada curentă este ultima din
anul fiscal). Pentru închiderea conturilor perioadei, totalurile lunii curente
pentru unele poziţii, cum ar fi venituri şi cheltuieli, trebuie să fie zero, iar
sumele cumulate de la începutul anului trebuie să fie repuse pe valoarea
zero.
Sistemele contabilităţii generale sunt organizate în diverse moduri. De
regulă sistemele contabilităţii generale trebuie să asigure posibilitatea
cunoaşterii tuturor conturilor unei organizaţii, precum şi conturile
componentelor acesteia, dacă sunt sisteme descentralizate. De asemenea,
trebuie să ofere condiţiile de lucru pentru operarea în jurnale. Operaţiunile de
tansfer din alte aplicaţii în jurnale trebuie să se afle sub controlul unui program
special. Pentru cunoaşterea situaţiei unui cont, prin interogare, este necesară
prezenţa altui program. Acesta trebuie să solicite utilizatorului parola, simbolul
contului pntru a se verifica dacă interogarea este autorizată.
Un program special efectuează operaţiunile de închidere, respectiv de
deschidere a perioadei de gestiune.
Un sistem al contabilităţii generale trebuie să ofere cel puţin următoarele
liste, rapoarte sau documente:
- lista planului de conturi (pe simboluri şi nume);
- situaţia opraţiunilor contabile pe conturi, sume, corecţii efectuate;
- situaţia conturilor, fie a tuturor conturilor, fie a celor solicitate – cu
solduri iniţiale, rulaje în cursul perioadei, sold final;
- balanţa de verificare;
- bilanţul;
- contul de profit şi pierdere;
- situaţii finaciare comparative;
- situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe componente organizatorice.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

4.3.8. Sistemele de informare a conducerii


Sistemele de informare a conducerii se regăsesc la nivelul conducerii
tactice a unei unităţi economice. La acest nivel sistemele informaţionale
trebuie să asigure infomaţiile necesare stabilirii planurilor şi bugetelor de
desfăşurare a activităţilor, care în majoritatea cazurilor sunt decizii ce privesc
gestionarea resurselor întreprinderii, supravegherea şi controlul.19
Din punct de vedere al informaţiilor, sistemele de informare a conducerii
prezintă următoarele caracteristici:
- periodicitate – informaţiile se obţin în mod periodic, cunoscându-se
aroape cu exactitate momentul în care le sunt necesare;
- caracter permanent – fiind cunoscute perioadele de timp la care
informaţiile se vor obţine, conţinutul rapoartelor de ieşire, este de cele mai
multe ori, acelaşi, dar pot să apară şi informaţii cu caracter surpriză care să
nu fi fost prevăzute de către manageri;
- caracter comparativ – informaţiile se referă atât la trecut (pentru a se
controla modul în care s-au utilizat resursele), la prezent (pentru a se
determina ce s-a realizat comparativ cu ceea ce se prevăzuse în planuri),
căt şi la viitor (pentru obţinerea planurilor de acţiuni). Informaţiile urmăresc
să scoată în relief, în primul rând, abaterile de la normalitate.
- forma sintetică – informaţiile nu abundă în detalii, ci iau forma unor
rapoarte cât mai concise;
- provenienţa internă şi externă a datelor – informaţiile se obţin pe baza
datelor oferite de sistemele de prelucrare a datelor, dar şi pe baza celor
oferite de mediul în care unitatea economică îşi desfăşoară activitatea
(concurenţă, legislaţie, etc.);
- caracterul structurat şi semistructurat al datelor şi informaţiilor;
- exactitate relativ mare – informaţiile preluate de la sistemele de
prelucrare a datelor, prin structura lor, au un grad foarte mare de exactitate,
dar nu acelaşi lucru se poate spune şi despre informaţiile provenite din
exterior.
Categoriile de informaţii solicitate de aceste sisteme sunt:

19
Bodea C. N., Creţu A. A., Scurtu I., - Sisteme cu bază de cunoştinţe pentru asistarea deciziilor
economice, proiectare şi implementare, Editura ASE, Bucureşti, 2002;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- informaţii privind nivelul de performanţă al activităţii (standard,
previzionată, bugetată);
- informaţii despre abaterile de la rezultatele prevăzute;
- informaţii privind cauzele care au determinat abaterile;
- informaţii privind posibilele decizii sau acţiuni de urmat.
Instrumentele utilizate de sistemele informatice ale conducerii sunt:
- modele de planuri bugetare pentru a asista managerii în depistarea
problemelor, pregătirea şi revizuirea planurilor şi bugetelor, care includ
proiecţii ale posibilelor rezultate obţinute din activităţile curente;
- programe de raportare a abaterilor pentru pregătirea rapoartelor
privind performanţele şi abaterile de la ceea ce s-a planificat sau de la alte
standarde de analiză a activităţii (indicatori de performanţă);
- modele de analiză a problemelor necesare pentru luarea deciziilor;
- modele de decizii pentru a se asigura evaluarea situaţiilor existente şi
pentru a oferi posibile soluţii;
- modele operaţionale.
Ieşirile sistemelor de informare a conducerii sunt planurile şi bugetele,
rapoatele planificate, rapoartele cu titlu de excepţie, analize, rapoarte
neplanificate.
Caraterul deciziilor la acest nivel al conducerii este parţial structurat
deoarece presupune intervenţii şi raţionamente subiective, în corespondenţă
cu date certe şi modele formalizabile.
Sistemele de informare a conducerii trebuie să fie analizate prin prisma
următoarelor elemente:
- legătura cu sistemele de prelucrare a tranzacţiilor, pentru că acestea
sunt sursa principală a datelor de care au nevoie;
- reprezintă suportul pentru luarea deciziilor structurate, fiind
considerate instrumente pentru realizarea funcţiilor conducerii, de
planificare şi control. Aceste sisteme oferă sprijin proceselor decizionale.
- apelează la diverse modele de prezentare a informaţiilor pentru
factorii de decizie.20
Unul din sistemele importante de informare a conducerii îl reprezintă
sistemul informaţional de marketing. Componentele sistemului informaţional
de marketing rezultă din obiectivele acestui sistem:
20
Oprea D., Meşniţă G. – Sisteme inormaţionale pentru manageri, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- managementul întregului proces de marketing;
- sprijin direct al activităţilor de vânzare şi al personalului din domeniul
desfacerii;
- identificarea timpurie a cerinţelor pieţei;
- stabilirea unor preţuri competitive, fără să afecteze nivelul prevăzut al
profitului;
- controlul costurilor activităţilor de markting;
- analiza eficienţei marketingului.
Principalele componente ale sistemului informaţional de marketing sunt:
sistemul informaţional al desfacerii, sistemul informaţional al produselor şi
sistemul informaţional de analiză al pieţei.
Sistemul informaţional al desfacerilor se referă la:
- analiza vânzărilor – se urmăresc desfacerile pe localităţi, orientându-
se activitatea spre cunoaşterea datelor care s-au cules de către
departamentul de vânzări;
- analiza produselor vândute – se studiază produsele pe zone de
desfacere;
- analiza pe vânzători – se stabileşte eficienţa activităţii personalului
antrenat în desfacerea produselor;
- analiza costului vânzării - se determină cât costă activitatea de
vânzare a produselor, combinându-se datele despre vânzători, produse etc.
- prognoze vânzări - se stabilesc vânzările viitorare.
Sistemul informaţional al produselor depinde de alte sisteme de
prelucrare a tranzacţiilor, cum sunt cele de gestiune a stocurilor, contabilitate
generală, managementul trezoreriei, conturile de datorii. În interiorul
sistemului sunt aplicaţii ce urmăresc:
- preţurile – pentru determinarea preţului de vânzare al produselor de
achiziţie sau de producţie. Se folosesc datele de proiectare sau din
aplicaţiile de gestiune a stocurilor (partea de consumuri materiale), iar în
cazul articolelor primite din afară se vor folosi datele oferite de furnizori.
- specificaţii tehnice ale produselor - sunt cuprinse performanţele şi
caracteristicile produselor;
- planificarea profitului – luându-se în calcul costul produselor, preţul de
vânzare, cererea posibilă;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- managementul financiar – rolul esenţial al acestuia este de a cunoaşte
în ce măsură poate fi lansat un nou produs sau dacă este posibilă
menţinerea unei linii de producţie veche;
- estimări de piaţă – se stabileşte mărimea pieţei, precum şi schimbările
de opţiuni privind produsele vândute.
Sistemul informaţional de analiză a pieţei este orientat spre surprinderea
mediului de afaceri în care se lansează organizaţia. Informaţiile oferite de
sistem se referă la:
- strategii de marketing ale concuenţilor;
- profilul financiar al concurenţilor;
- profilul produselor;
- studii de marketing.
Sistemele de informare a conducerii pot conţine şi alte componente:
- planificarea necesarului de materiale;
- planificarea necesarului de aprovizionat;
- sistemul referitor la personal.
Sistemele de informare a conducerii au următoarele caracteristici
principale:
- sprijină luarea deciziilor structurate şi semistructurate atât la nivel
operaţional cât şi la nivel tactic;
- sunt proiectate pentru a evalua activităţile desfăşurate şi pentru a
oferi informaţiile necesare controlului şi planificării;
- se bazează, în cea mai mare parte pe date şi fluxuri de date interne;
- sunt orientate, cu precădere, spre trecut şi prezent, dar asigură şi
realizarea previziunilor pe perioade scurte de timp;
- datele necesare sunt cunoscute şi relativ stabile;
- presupun o perioadă relativ mare de timp pentru analiza şi realizarea
lor.

4.4. Sistemul de analiză şi planificarea economică în acvacultură


Sistemul de analiză şi planificare economică în acacultură reprezintă un
instrument ce urmăreşte sprijinirea dezvoltării afacerilor în domeniul
acvaculturii şi revitalizarea acestui sector de activitate. Acest sistem se
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
încadrează în categoria sistemelor de informare a conducerii prezetate
anterior.
Programul poate constitui un instrument care să ofere asistenţă şi
consultanţă acelor proprietari de pământ care doresc să utilizeze în mod direct
resursele de apă pentru dezvoltarea unor sisteme de ferme piscicole la scară
mică, în scopul obţinerii de profit.
Sistemul de analiză şi planificare economică în acvacultură reprezintă un
pachet de programe dedicate elaborării studiilor de fezabilitate în acvacultură
prin intermediul instrumentelor de elaborare a planurilor de producţie, de
marketing-comercializare, a planurilor financiare şi a instrumentelor de
gestiune a informaţiei. Sistemul poate fi folosit în cazul unei noi investiţii în
domeniul acvaculturii, sau în cadrul unei activităţi deja existente, permiţând
utilizatorilor estimarea fluxului de numerar şi a indicatorilor de rentabilitate
economică pentru o dimensiune specifică a fermei piscicole şi pentru o specie
particulară analizată. Planificarea ciclică a producţiei se realizează pe o
perioadă de 5 ani cu posibilitatea introducerii unor coeficienţi de risc şi a ratei
învăţării pe baza experienţei anterioare. În acest mod fluxul de numerar obţinut
va reprezenta cât mai bine din punct de vedere economic riscul activităţii de
producţie în acvacultură.
Modelul bio-economic utilizat în elaborarea acestui sistem informaţional
constituie o simulare bugetară pesimistă a activităţii de producţie din
acvacultură, la nivelul unei ferme. Modelul utilizează în cadrul elaborării
proiecţiilor bugetare caracteristicile referitoare la ratele de creştere a
producţiei, ratele de conversie a furajului, ratele mortalităţii specifice speciilor
analizate. Din punct de vedere valoric modelul urmăreşte drept criteriu de
performanţă determinarea eficienţei şi rentabilităţii economice. Cu ajutorul
acestui sistem informaţional diferite scenarii (referitoare la dimensiunea
fermei, caracteristicile speciei, strategia de productie şi desfacere) utilizând
diferite inputuri bio-economice (inclusiv perturbaţii introduse în model sub
forma unor coeficienţi de risc) pot fi comparate şi analizate.
Sistemul de analiză şi planificare economică în acvacultură constituie un
instrument software care sprijină deciziile de investiţii şi deciziile de gestiune
financiară ale activităţii fermei piscicole, oferind răspunsuri la o serie de
întrebări referitoare la:
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- investiţia necesară pentru a obţine o evoluţie sigură a fluxului de
numerar;
- profitul obţinut în urma investiţiei;
- valoarea împrumutului necesar pentru efectuarea investiţiei;
- preţul minim de vânzare acceptabil pentru producător;
- marja de profit;
- nivelul maxim al producţiei care asigură menţinerea nivelului profitului
în condiţiile fluctuaţiei de preţului de vânzare;
- strategia de producţie şi comercializare care maximizează fluxul de
numerar;
- modul în care variaţia ratei de conversie a furajului afectează profitul;
- modul în care profitul este influienţat de rata învăţării;
- nivelul actual al cifrei de afaceri.
Sistemul de analiză şi planificare economică în acvacultură reprezintă un
instrument software de conducere care permite elaborarea planului de
producţiei, a planului de comercializare şi a planului financiar al investiţiilor şi
activităţilor din acvacultură înainte de asumarea riscului investiţional. Sistemul
permite dezvoltarea şi evaluarea sistemelor de producţie din acvacultură şi a
tehnicilor de conducere la nivel operaţional şi strategic. Avantajul acestui
instrument software este că se poate determina rentabilitatea potenţială a
fermei piscicole pentru diferite niveluri investiţionale corespunzătoare unor
indicatori de performanţă diferiţi. Se poate astfel analiza modul în care
modificările structurale ale fermei pisciole influienţează rentabilitatea fermei
piscicole, permiţând determinarea determinarea nivelului optim al producţiei
piscicole în condiţiile minimizării costului. Principalele informaţii utilizate pentru
calculul indicatorilor de eficienţă şi rentabilitate sunt:
- rata de creştere a producţiei;
- rata mortalităţii;
- preţul de vânzare al peştelui;
- tipul produsului (viu sau procesat);
- numărul de tancuri sau bazine;
- densitatea stocului de peşte;
- valoarea împrumutului şi costurile acestuia;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- aversiunea faţă de risc (estimarea producţiei, ţinând cont de rata
învăţării);
- graficele de recoltare;
- apa utilizată şi costul acesteia;
Sistemul informaţional reuşeşte ca pe baza înregistrărilor contabile să
prezinte în rezumat potenţialul fermei piscicole. Se poate analiza modul în care
modificările structurale ale fermei piscicole influienţează indicatorii de eficienţă
şi rentabilitate, demonstrând fezabilitatea investiţiei la nivelul fermei piscicole.
Sistemul informaţional reprezintă o colecţie de programe capabile să relizeze
rapoarte necesare dezvoltării planului de afaceri, gestiunii şi controlului
financiar al fermei piscicole. Modulele sistemului informaţional reprezintă o
serie de componente specifice gestiunii producţiei piscicole:
- raportul general, care prezintă cele mai importante variabile ale
scenariului economic;
- variabilele specifice speciei, ratele de creştere, ratele de conversie a
furajului, ratele mortalităţii;
- variabilele modelului bio-economic, toate variabilele necesare
proiectării unei ferme piscicole;
- sistemul înregistrărilor contabile ale fermei piscicole, pentru o
perioadă de peste 5 ani;
- sistemul de analiză a ratei interne de rentabilitate financiară;
- rapoartul fluxului de numerar, descrie bugetul de venituri şi cheltuieli
pentru durata ciclului de producţie de 5 ani;
- principalii indicatori financiari;
- analiza costului producţiei, evaluează costurile fixe şi variabile pentru
producţia planificată;
- strategia de producţie şi comercializare.

Subsistemul planificării producţiei fermei piscicole


Subsistemul planificării producţiei fermei piscicole reprezintă o
componentă a sistemului de analiză şi planificare economică la nivelul fermei
din acvacultură. Cu ajutorul acestui subsistem se proiectează producţia fermei
pe o perioadă de 5 ani. Calculul producţiei proiectate se face pe baza intrărilor
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
modelului bioeconomic şi a variabilelor specifice speciei pisciole. Sistemul
consideră că investiţia de capital se realizează în anul 0, iar recuperarea
investiţiei poate începe din anul 1, în funcţie de timpul total de creştere a
speciei piscicole. Costurile de producţie se calculează o singură dată în anul 1
(excepţie făcând costurile ce variază odată cu biomasa cum ar fi costul
furajării, al consumului de energie, costul asigurării producţiei), rămânând
aceleaşi pentru toată perioada celor 5 ani ai ciclului de producţie proiectat.
Sistemul de planificare a producţiei o serie de date caracteristice speciei
piscicole cum ar fi:
- cohortele de creştere a biomasei pănă la greutatea optimă;
- ratele mortalităţii;
- ratele de conversie a furajului;
- biomasa exploatabilă.
Acest sistem de analiză şi planificare economică în acvacultură prezintă
în cadrul unui subsistem de analiză financiară modul în care variabilele de plan
influienţează obţinerea producţiei şi a eficienţei şi rentabilităţii economice a
fermei piscicole, calculând următorii indicatori:
- rata internă de rentabilitate financiară;
- rata rentabilităţii economice;
- marja de profit;
- viteza de rotaţie a activelor totale;
- raportul dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu;
- perioada de recuperare a investiţiei;
- rentabilitatea investiţiei;
- rata rentabilităţii capitalului propriu;
- marja brută;
- strategia de recoltare şi comercializare;
- costul total şi unitar (pe kg).
Datele importante ale modelului bio-economic care influienţează esenţial
rezultatele de eficienţă şi rentabilitate economică a fermei piscicole sunt
următorele:
- costul estimativ al puietului, este reprezentat chiar de preţul de pe
piaţă sau este calculat pe baza costurilor de producţie;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- populaţia de puiet, numărul puietului pentru fiecare tip de stoc (se
determină în funcţie de anul puietului), permite calculul dimensiunii
fermei şi estimarea biomasei exploatabile;
- greutatea iniţială a puietului, aceasta determină tipul de curbei de
creştere utilizat pentru planificarea producţiei fermei piscicole;
- costul furajului,este reprezentat de media preţurilor furajelor utilizate
pe parcursul perioadei de creştere a peştelui;
- densitatea iniţială a stocului, exprimată în kg/m3;
- densitatea finală a stocului, exprimată în kg/m3;
- producţia de peşte proaspăt, procentul de producţie de peşte proaspăt
(vândut în viu);
- producţia de peşte curăţat (de branhii şi conţinutul stomacal),
reprezintă procentul din producţia totală de peşte care este
comercializat curăţat;
- producţia de peşte comercializat file, reprezintă procentul deproducţie
comercializat file;
- preţul de vânzare al peştelui la producător (în viu, curăţat sau file).
Rezultatele obţinute de sistemul de analiză financiară sunt indicatorii de
rentabilitate şi eficienţă economică, calculaţi cu ajutorul tabelelor şi rapoartelor
programului:
- venitul net actualizat, reprezintă rezultatul fluxului de numerar la
sfârşitul perioadei de 5 ani pentru care a fost elaborat planul. Valoarea
acestui indicator depinde de variabilele de intrare ale modelului bio-
economic şi ea reprezintă de fapt venitul obţinut în urma activităţii de
exploatare a fermei piscicole din acvacultură pe durata normală de
funcţionare.
- rata internă de rentabilitate financiară, reprezintă rata de actualizare
a fluxului de numerar (la momentul adoptării deciziei de investiţie), care
permite obţinerea unui venit net actualizat egal cu zero. Valoarea minimă a
acestui indicator este conform metodologiei Băncii Mondială este de 10%
(dacă pentru o rată de actualizare de 10% se obţine un venit net actualizat
pozitiv se estimează că planul de afaceri este eligibil pentru finanţare).
- rata rentabilităţii economice, ca raportul dintre venituri şi cheltuieli
(planul este acceptabil pentru valori supraunitare ale acestui indicator);
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- marja profitului, reprezintă procentul pe care îl reprezintă profitul în
totalul cifrei de afaceri şi este un indicator esenţial pentru determinarea
strategiei de comercializării şi a nivelului competitivităţii fermei piscicole din
acvacultură;
- viteza de rotaţie a activelor totale, raportul dintre cifra de afaceri
anuală şi total active şi indică volumul vânzărilor pe unitatea de capital a
fermei piscicole. Acest indicator este în general opus marjei profitului,
firmele ce au o viteză de rotaţie a capitalului ridicată au o strategie bazată
pe o marjă a profitului redusă şi invers, cele cu o viteză de rotaţie redusă au
o marjă a profitului ridicată.
- rata rentabilităţii activelor totale, indică capacitea fermei de obţine
profit care să acopere într-un timp cât mai scurt investiţia de capital şi se
calculează ca raportul între profit şi active totale sau ca produsul dintre
marja profitului şi viteza de rotaţie a activelor totale;
- rata solvabilităţii, reprezintă raportul dintre datorii şi capitalul propriu,
acest indicator indică gradul de îndatorare externă, parte componentă a
riscului financiar. Se consideră acceptabil un indicator al ratei solvabilităţii
cuprins între 35-40%.
- rata rentabilităţii capitalului, acest indicator exprimă relaţia dintre
împrumuturi şi capitalul propriu şi se calculează ca produsul dintre rata
solvabilităţii şi rata efectivă a rentabilităţii activelor totale(diferenţa dintre
rata rentabilităţii activelor totale şi rata lichidităţii);
- rata rentabilităţii capitalului propriu, se calculează ca suma dintre rata
rentabilităţii activelor totale şi rata rentabilităţii capitalului. Rentabilitatea
fermei piscicole depinde de eficienţa activităţii desfăşurate şi de
rentabilitatea financiară a împrumuturilor.
- marja brută, reprezintă diferenţa dintre 1 şi raportul cheltuieli
variabile / cifra de afaceri. Rezultatul acestei diferenţe reprezintă procentul
pe care îl ocupă suma dintre cheltuielile fixe şi profit în totalul cifrei de
afaceri.
- costul unitar, se calculează ca raportul dintre cheltuieli totale (fără
amortizare) şi producţia totală (kg). Acest indicator constituie elementul de
bază utilizat pentru stabilirea preţului de vânzare.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Subsistemul planului financiare prezintă componente specifice pentru
determinarea şi analiza fluxului de numerar, a profitului a costului de producţie
şi a indicatorilor de eficienţă şi rentabilitate financiară prezentaţi anterior.
Fluxul de numerar se calculează pe baza bugetului de venituri şi
cheltuieli proiectat pentru durata ciclului de producţie de 5 ani. Fluxul de
numerar permite calculul venitului net obţinut în fiecare din cei 5 ani.
Subsistemul de calcul şi analiză a cheltuielilor permite determinarea
volumului vânzărilor necesar obţinerii unei anumite valori a profitului sau a
pragului rentabilităţii (volumul vânzărilor care permite acoperirea cheltuielilor
totale), influienţa ratei inflaţiei asupra costurilor variabile.
Subsistemul calculează valoarea activelor şi datoriilor pentru fiecare din
cei 10 ani şi determină indicatorii eficienţă şi rentabilitate financiari: marja
profitului, viteza de rotaţie a capitalului, capitaluri proprii, rata rentabilităţii
activelor totale, rata solvabilităţii, rata rentabilităţii capitalului şi rata
solvabilităţii capitalului propriu.
Subsistemul analizează rezultatele comercializării producţiei piscicole,
calculând sumele disponibile ce pot fi folosite pentru plata dobânzilor şi ratelor
scadente la credite. Instituţiile financiare care acordă astfel de credite pot
măsura cu certitudine capacitatea de rambursare a creditului solicitat de ferma
piscicolă şi pot determina eligibilitatea planului de afaceri. Spre exemplu o
bancă ce acodă credite pentru investiţii în acvacultură cere ca rata de
acoperire a serviciului datoriei să fie cel puţin dublă faţă de rata de rambursare
a creditului respectiv.
Strategia de recoltare şi comercializare se referă la determinarea
variantei ce asigură cea mai mare cifră a vânzărilor în funcţie de caracteristicile
speciei şi preţ.
Am utilizat drept studiu de caz pentru elaborarea unui model de sistem
informaţional de planificare şi analiză economică în acvacultură, ferma
piscicolă Mălina (comuna Şendreni). Dimensiunea fermei este de 127 ha
împărţită în 4 bazine, astfel:
- două bazine destinate creşterii puietului de vara I, având dimensiuni
de 2 şi respectiv 5 ha;
- două bazine de 30 de ha şi respectiv 90 de ha, destinate creşterii
puietului de vara a II – a.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Materialul de populare de diferite vârste se iernează în bazinele iniţiale
de creştere de 2 şi 5 ha, urmând ca vara să fie populate bazinele de creştere
de 30 şi respectiv 90 de ha.
Ferma piscicolă are o dimensiune mare ceea ce implică o gestiune
riguroasă a cheltuielilor pentru menţinerea eficienţei şi rentabilităţii activităţii.
Dimensiunea fermei constituie un factor esenţial ce determină riscul activităţii
în domeniul acvaculturii. Deşi, acvacultura înregistrează o rata a rentabilităţii
producţiei de aproape 10 ori mai mare decât sectorul zootehnic de creştere a
animalelor (dacă de pe un ha de păşune se pot produce în jur de 900 de kg de
carne de vită, la aceiaşi suprafaţă de luciu de apă se obţin peste 8 tone de
carne de peşte), riscul activităţii de producţie din acvacultură este considerabil
mai mare. Această caracteristică a riscului activităţilor de producţie din
acvacultură a determinat de multe ori rezultate economice negative.
Dimensiunea medie a fermelor piscicole din Uniunea Europeană este în jur de
10 ha, activitatea de producţie a acestora fiind caracterizată printr-un nivel
ridicat de intensificare.
Obiectul exmplului de plan de afaceri, utilizat pentru prezentarea
modelului de sistem informaţional de gestiune a resurselor la nivelul fermei din
acvacultură, îl constituie introducerea în exploatare în sistem de creştere
intensiv a crapului. Evoluţia producţiei acestei specii a înregistrat o creştere a
procentului pe care îl ocupă în totalul volumului producţiei fizice şi valorice din
acvacultură.
Sistemul de gestiune a resurselor din acvacultură permite analize statistice
asupra bazelor de date corespunzătoare capturilor, producţiilor obţinute în
acvacultură (fizic şi valoric) şi fluxului comercial pentru fiecare specie. Sistemul
prezintă un modul statistic destinat analizelor producţiilor fizice şi valorice
obţinute în acvacultură, a producţiilor obţinute în urma capturilor, a producţiilor
totale obţinute la nivel mondial, şi a fluxurilor comerciale de export şi de import
(cantitativ şi valoric) în domeniul produselor piscicole pentru ţara noastră.
Acest modul statistic reprezintă un instrument important pentru
fundamentarea economică a planurilor de afaceri în domeniul acvaculturii,
oferind informaţii statistice referitoare la evoluţia pieţei naţionale şi mondiale
pentru fiecare specie în parte.

Intrările sistemului de producţie al fermei piscicole


Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Intrările sistemului de producţie al fermei piscicole, reprezentate de
puiet, hrană, apă, etc., influienţează în mod direct sau indirect valoarea
producţiei cât şi cheltuielile procesului de producţie. Atunci când una din
intrările sistemului de producţie sunt folosite în mod intensiv, spre exemplu
creşterea densităţii puietului la hectar, aceasta poate determina creşterea
valorii producţiei într-o proporţie mai mare decât creşterea costurilor de
producţie, rezultând astfel o creştere a eficienţei activităţii fermei piscicole.
Există însă şi situaţii în care, folosirea intensivă a intrărilor de factori de
producţie în scopul maximizării producţiei poate afecta în mod indirect
valoarea producţiei, generând efecte negative. Un exemplu în acest sens îl
constituie utilizarea în exces a hranei care reduce calitatea apei în bazinul
piscicol. Aceasta poate determina a volumului producţiei şi o creştere a
costului de producţie pe kg, reducând profitul fermei piscicole. Fermele
piscicole cele mai profitabile reuşesc să eficientizeze utilizarea intrărilor în
sistemul de producţie, menţinănd starea de echilibru a mediului acvatic.
Apa, reprezintă mediul de creştere a producţiei piscicole, calitatea
acesteie reprezentând un element esenţial pentru ferma piscicolă. Fermele
piscicole au de ales între utilizarea apelor de suprafaţă (râuri, lacuri, etc.) şi
apele de adâncime. Utilizarea apei de adâncime este mult mai recomandată,
deoarece calitatea şi cantitatea apelor de suprafaţă sunt puţin predictibile.
Avantajul esenţial al utilizării apei de suprafaţă îl constituie faptul că această
este mult mai ieftină decât apa pompată din puţurile forate.
Apa este utilizată pentru umplerea bazinelor în fiecare an, compensând
evaporarea şi infiltrarea şi încercând în acelaşi timp îmbunătăţirea apei din
bazinele piscicole. Dacă bazinele piscicole sunt construite pe soluri cu un
conţinut argiloas ridicat (terenul utilizat pentru construirea de amenajări
piscicole trebuie să aibă un conţinut în argile de cel puţin 20%), efectele
fenomenului de infiltrare vor fi minime. Creşterea crapului necesită un mare
consum de apă deoarece bazinele de creştere sunt descărcate şi umplute în
fiecare an. Apa rece din puţurile de adâncime săpate în pânza freatică este
utilizată în scopul îmbunătăţirii calităţii apei din bazinele piscicole şi pentru
reducerea temperaturii apei din bazine în lunile cu temperaturi ridicate. La o
temperatură mai mare de 32 ˚C, peştii pot deveni stresaţi, agitaţi, refuzând
hrana fiind mult mai predispuşi la îmbolnăviri. Deasemenea, crapul pare că se
dezvoltă mai bine în bazinele în care apa este înlocuită cu ajutorul pompelor.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Crapul se dezvoltă cel mai bine în bazine cu un flux de apă dură alcalină de
aproximativ 300 de litri/minut pentru un hectar.
Calitatea apei utilizată în bazinele fermei piscicole poate fi determinată
utilizând un simplu test de calitate a apei. Dacă se folosesc puţuri forate la
adâncime se determină atât calitatea apei cât şi cantitatea. Determinarea
cantităţii de apă disponibilă este importantă pentru calcululperioadei de
umplere a bazinelor. Este recomandat ca perioada de umplere a bazinelor
piscicole să fie mai mică de două săptămâni. Umplerea rapidă a bazinelor
previne dezvoltarea, plantelor acvatice care au un impact negativ asupra
producţiei.
Costul umplerii bazinelor piscicole cu apă depinde de volumul bazinelor
piscicole aflate în exploatare şi de amplasamentul fermei piscicole.
Dimensiunea pompelor este estimată pentru fluxul de apă de 300 de litri/minut
pentru 1 ha sau pentru două puţuri forate capabile să furnizeze acest debit.
Terenul cel mai bun pentru construcţia de amenajări piscicole este
terenul plat de la câmpie cu pantă nesemnificativă, având un conţinut în argile
de cel puţin 20%. Costul estimativ al terenului adecvat amenajărilor piscicole în
zonele rurale este cuprins între 3000 de lei/ha şi 4500 de lei/ha. Am folosit o
valoare medie a costului terenului de 3600 de lei/ha în calculul bugetului de
venituri şi cheltuieli. În general 80% din suprafaţa fermei este ocupată de
bazinele piscicole iar 20% de diguri, drumuri, canale, etc. Ferma Mălina
dispune de bazine piscicole de suprafaţă mare, în scopul reducerii riscului
generat de modificările calităţii apei se recomandă fie utilizarea bazinelor mici
sau compartimentarea bazinelor mari (în bazine de 1 – 2 ha). Aceasta ar
permite un control mai eficient al calităţii apei în bazine reducând în acest fel
riscul activităţii.
Costul construirii bazinelor piscicole este în funcţie de o serie de factori
cum ar fi: tipul de sol, caracteristicile topografice ale terenului, numărul şi
dimensiunea bazinelor, dacă există sau nu drumuri şi canale pe amplasamentul
fermei piscicole. Costul construirii bazinelor piscicole variază între 8900 şi
16300 de lei pentru un teren plat. În elaborarea bugetului de venituri şi
cheltuieli am considerat că bazinele piscicole au fost construite pe un teren
curăţat la un cost 16300 de lei/ha.
Dacă la noi în ţară, crapul este crescut în bazine de dimensiuni mari, în
alte ţări se practică creşterea cu succes în tancuri. Utilizarea culturii în tancuri
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
prezintă avantajul posibilităţii de observare a peştilor şi a monitorizării calităţii
apei. Dezavantajul utilizării acestei tehnologii este reprezentat de costul ridicat
al investiţiiei iniţiale şi al exploatării şi întreţinerii instalaţiilor. Utilizarea cu
succes a tehnologiei de creştere a peştilor în tancuri necesită cantităţi mari de
apă la temperatura optimă de creştere şi la preţuri mici. Utilizarea apei la
temperatură optimă de creştere reduce durata ciclului de producţie şi implicit
costurile de exploatare pentru bazinul piscicol respectiv.
Puietul constituie materialul de populare al bazinelor din fermele
piscicole. Ciclul de producţie al crapului începe în crescătoriile de puiet, cu
puietul care iese din icrele recoltate de la adulţii selecţionaţi din capturile
piscicole. Icrele sunt fertilizate şi incubate în crescătorie până când ouale vor
ecloza şi vor apărea larvele. Larvele sunt stocate în bazine care au fost
fertilizate pentru a contribui la dezvoltarea algelor şi zooplanctonului. Puietul se
hrăneşte cu organismele ce cresc în mod natural în bazin pănă învaţă să se
hrănească cu granule. După 30 – 45 de zile puietul are greutate de aproape 1 g
şi lungime de 2,5 – 3,5 cm. În acest moment crescătoriile golesc bazinele şi
puietul este recoltat pentru a fi vândut.
Preţul mediul al puietului de crap în ultimii 5 ani a fost de 0,2 lei pe
bucata. În acest moment începe procesul de producţie în fermele piscicole prin
achiziţionarea şi popularea propriilor bazine cu puiet de la crescătorii.
Deoarece întreţinerea unei crescătorii necesită cheltuieli suplimentare, pentru
majoritatea fermelor piscicole este mai avantajos din punct de vedere
economic să achiziţioneze puietul din crescătoriile specializate. Puietul este
disponibil pentru vânzare înncepând cu luna Mai şi până în August. Costul de
achiziţie al puietului reprezintă în general 10% din costul variabil anual de
exploatare. Fermele piscicole contractează cantitatea de puiet de care au
nevoie cu cel puţin şase luni înainte.
Densitatea stocului, reprezintă un parametru al procesului de producţie
care indică numărul stocului iniţial de peşte la hectar. Utilizarea unei densităţi a
stocului ridicate va determina micşorarea ratei de creştere. O densitate a
stocului ridicată generează înghesuială şi o competiţie mai mare pentru hrană,
ceea ce stresează peştii şi inhibă procesul de creştere. Utilizarea unei cantităţi
mai mari de hrană impusă de creşterea densităţii stocului poate genera
deteriorarea calităţii apei din bazin.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Fermele piscicole utilizează trei nivele diferite de stocuri cu densităţi ce
se micşorează pe măsură ce peştele creşte în lungime. Crescătoriile de puiet
utilizează, în perioada Aprilie – Mai, o densitate a stocului de puiet (larve)
cuprinsă între 370000 şi 494000 de larve pe hectar în condiţiile unei rate de
supravieţuire estimată la 20% (rata mortalităţii de 80%). În etapa a doua de
creştere (puietul de vara I), se utilizează pentru puietul care are greutate de 1
g, o densitate a stocului cuprinsă între 25000 şi 40000 pe hectar în condiţiile
unei rate de supravieţuire estimată la 85% (rata mortalităţii de 15%).
După ce este iernat, puietul de vara I (cu o greutate medie de 100 de g)
este transferat în primăvară (începând cu luna Martie) în bazine destinate
creşterii puietului de vara a II-a. Densitatea bazinelor cu puiet de vara a II-a
este cuprinsă între 8000 şi 10000 de peşti pe ha. Înainte de a fi mutat de obicei
puietul de vara a II–a este sortat după dimensiune astfel încât producţia de
peşte pentru consum să nu înregistreze variaţii prea mari. Peştele pentru
consum se obţine din puietul de vara a II-a, când acesta ajunge la o greutate
de 0,6 – 1 kg (perioada de creştere de la stadiul de puiet de vara I pănă la
stadiul de peşte pentru consum fiind de cel puţin 18 luni). În ultimul an de
creştere rata mortalităţii este estimată la 20%.
Hrana puietului este reprezentată de microorganismele care se dezvoltă
în mod natural în bazin. Crescătoriile de puiet sprijină dezvoltarea
zooplantonului (folosit pentru hrana puietului) fertilizând apa bazinului. Înainte
de a fi comercializat puietul este obişnuit cu hrana sub formă de furaje
granulate.
Hrana, sub formă de furaj granulat, utilizată este caracterizată de
conţinutul proteic. Conţinutul în proteine variază între 38% şi 50%. Furajul cu
un conţinut proteic mai mare se utilizează în cazul puietului. Conţinutul proteic
utilizat în hrana peştilor este obţinut dintr-un amestec de făină de peşte şi făină
de soia. În ultimii cinci ani preţul mediu al reţetelor de furaj piscicol, cu un
conţinut proteic de 38%, a variat între 520 şi 630 de lei pe tonă (la care se
adaugă şi un adaos de distribuţie de 30 – 60 de lei pe tonă). În proiecţia
bugetului de venituri şi cheltuieli am utilizat pentru furajul peştilor adulţi, cu un
conţinut proteic de 38%, un preţ 600 de lei pe tonă, iar pentru furajul puietului
un preţ de 800 de lei pe tonă.
Rata de conversie a furajului reprezintă un parametru hotărâtor pentru
producţia piscicolă realizată. Acest parametru este reprezentat de cantitatea
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
de hrană utilizată pentru obţinere unui kg de peşte recoltat. În bugetul de
venituri şi cheltuieli proiectat pentru specia crap am utilizat o rată de conversie
a furajului de 2,2. Costul furajării reprezintă aproximativ 40% din costul variabil
total.
Cele mai noi tehnici de management la nivelul fermei piscicole dezvoltate
pe baza cercetării din acvacultură recomandă furajarea peştelui până la un
nivel de saţietate şi nu exces. Punctul de saţietate reprezintă momentul în care
peştele se opreşte din activitatea de hrănire. Dacă în bazinul piscicol se
utilizează mai mult furaj se înregistrează o creştere a ratei de conversie
furajeră, o creştere a costului unitar obţinut pe kg de crap produs şi o
deteriorare a calităţii apei din bazinul piscicol. În fermele piscicole, punctul de
saţietate se determină observând activitatea de hrănire a peştilor.
Crapul creşte şi se hrăneşte mai mult în perioada lunilor călduroase,
hrănindu-se mai puţin iarna şi în mijlocul verii când temperatura apei
depăşeşte 28 ˚C. În periada lunilor cu hrănire intensă raţia zilnică de hrană
poate ajunge la 110 kg de furaj pe hectar. În această perioadă se urmăreşte cu
atenţie efectul generat de furaj asupra calităţii apei din bazin.
Deoarece peştii sunt vieţuitoare cu sânge rece, metabolismul lor este
influienţat de temperatura mediului înconjurător. În lunile cu temperaturi
scăzute, furajarea peştilor se face cu economie, deoarece aceştia pot
supravieţui fără hrana mai multe luni. În lunile călduroase crapul este furajat
deoarece în acestă perioadă nu poate supravieţui fără hrană mai mult de 2 – 4
săptămâni, chiar dacă acesta se hrăneşte cu ceea ce se dezvoltă în mod
natural în bazin. Peştii mici nu pot supravieţui fără furaj o perioadă lungă de
timp, ca în cazul peştilor de dimensiuni mai mari.
Oxigenul reprezintă elementul fundamental al vieţii, fără decare peştele,
ca orice alt animal, nu poate trăi. Oxigenul din apele naturale are două surse
de provenienţă: oxigenul produs de alge şi oxigenul transferat din aer în apă
prin acţiunea vântului. În bazinele piscicole, utilizarea de aeratoare electrice
sau pe motorină cresc viteza de transfer a oxigenului în apă. În timp ce numai
o mică parte din oxigenul din apă este utilizat de peşti. Fitoplanctonul, deşi
produce oxigen, consumă mai mult de 80% din oxigenul existen în bazinul
piscicol. Algele produc oxigen pe durata zilei, consumându-l apoi pe timpul
nopţii. Creşterea algelor este limitată de cantitatea de elemente nutritive din
bazin. În bazinele destinate peştelui de consum suplimentul de elemente
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
nutritive ce se găsesc în bazin sub forma furajelor determină dezvoltarea
abundentă a fitoplanctonului. Deoarece algele consumă oxigenul pe timpul
nopţii, nivelul acestuia în bazin poate atinge un nivel critic, ceea ce impune
aerarea suplimentară în această perioadă. Aeratoarele electrice sau pe
motorină îmbunătăţesc nivelul oxigenului din bazinele piscicole. Acestea se
utilizează vara pe parcursul nopţii.
Un aerator electric, ce furnizează 5 – 7,5 cai putere la ha reprezintă o
dotare standard pentru bazinele piscicole. Acestea pot avea instalate ceasuri
(al căror cost este sub 300 de lei) în scopul pornirii şi opririi automate după un
program prestabilit. În plus, faţă de aeratoarele electrice, sunt necesare
aeratoare portabile acţionate de un tractor, care să acţioneze în caz de
urgenţă.
În fermele piscicole nivelul oxigenului din apă se citeşte la apusul
soarelui, aproape de miezul nopţii şi aproape de răsăritul soarelui. Urmărind
variaţia nivelului oxigenului din bazin se stabileşte dacă este necesară aerarea
mecanică. Descompunerea oxigenului este un fenomen uşor de controlat.
Pierderile provocate de lipsa oxigenului în bazinele piscicole sunt de obicei
rezultatul lipsei de experienţă managerială sau ca urmare a lipsei
echipamentului de aerare necesar.
Medicamentele şi produsele chimice sunt administrate în cazul
taratamentelor împotriva infecţiilor bacteriene ce se manifestă uneori la peşti.
Sulfatul de cupru, potasiul şi formolul constituie tratamente eficiente şi în cazul
crapului. Fermele piscicole pot preveni instalarea infecţiilor bacteriene printr-un
management corespunzător al calităţii apei.
Sulfatul de cupru reprezintă un produs chimic utilizat pentru controlul
dezvoltării algelor în bazinele piscicole. Sulfatul de cupru se aplică direct în apa
bazinului piscicol şi acţionează la baza acestuia împotriva dezvoltării algelor.
Amendamentele sunt utilizate pentru combaterea reacţiei acide sau
bazice la nivelul apei din bazinul piscicol în scopul obţinerii unui pH neutru.
Varul se utilizează pentru neutralizarea reacţiei acide, iar gipsul pentru
neutralizarea reacţiei bazice. Gipsul este utilizat şi pentru fixarea suspensiilor
solide, crescând claritatea apei din bazin.
Dezvoltarea plantelor acvaticepoate fi combătută şi prin utilizarea
erbicidelor sau prin utilizarea unui număr mic de crapi fitofagi în bazinul
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
piscicol. Crapul fitofag se hrăneşte cu vegetaţia acvatică, fiind necesar un
număr de aproape 40 de peşti pe hectar.
Costul medicamentelor şi produselor chimice reprezintă mai puţin de 1%
din costul total de producţie pentru specia crap. În elaborarea bugetului de
venituri şi cheltuieli pentr specia crap am luat în considerare un cost al
medicamentelor şi produselor chimice de 740 de lei la hectar.
Energia electrică şi motorina sunt utilizate în activităţile de aerare,
pompare a apei, furajare şi cosire. Costul consumului de energie electrică şi
motorină reprezintă aproape 8% din costul total variabil. Aproape 50% din
consumul anual de energie electrică şi combustibil se produce în lunile cele mai
călduroase, iuli, august şi septembrie când aeratoarele sunt utilizate întreaga
noapte.
Costul instalării unei lini electrice depinde de aşezarea fermei piscicole,
variind de la 0 la zeci de mii de lei, în funcţie de distanţa până la linia electrică
existentă. Valoarea exactă a costului instalării unei linii electrice nu poate fi
determinat decât de distribuitorii locali de energie electrică.
Căderea lininiilor electrice constituie un lucru rar în majoritatea
regiunilor. În acest caz, se foloseşte ca soluţie de rezervă un tractor care mută
aeratoarele pe motorină dintr-un bazin în altul atunci când este necesar.
În scopul reducerii costrilor cu energia electrică fermele piscicole pot
alege programe de consum preferenţiale în perioadele în care nu există vârf de
sarcină (noaptea). Aceste programe oferite de distribuitorii de energie electrică
pot reduce costul consumului de energie electrică cu mai mult de 50%
deoarece cea mai mare parte a consumului este utilizată pentru funcţionarea
aeratoarelor. Aeratoarele funcţionează 10 ore pe noapte (până în zorii zilei), în
afara perioadelor cu vârf de sarcină pentru furnizorii de energie electrică.
Forţa de muncă este folosită în fermele piscicole în activităţile de
furajare, monitorizare a calităţii apei din bazine, transferare, recoltare şi
desfacere a peştelui. Activităţile de transferare a puietului dintr-un bazin în
altul, şi activităţile de pescuit se desfăşoară pe o durată de mai multe luni.
În perioada verii fermele piscicole realizează o furajare mai intensă şi
totodată o monitorizare mai atentă a calităţii apei din bazinele piscicole. Nivelul
oxigenului dizolvat se înregistrează de cel puţin trei ori pe zi (la apusul soarelui,
la miezul nopţii şi la răsăritul soarelui). Aceste informaţii determină necesitatea
utilizării aeratoarelor electrice. În perioada iernii fermele piscicole transferă
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
puietul şi recoltează peştele pentru consum, iar timpul rămas îl folosesc pentru
întreţinerea echipamentelor şi utilajelor.
Forţa de muncă este folosită zilnic pentru următoarele activităţi în mod
diferit în funcţie de sezon:
- furajarea peştilor (pe durata lunilor călduroase o dată sau de două ori
pe zi; dar se poate face o dată sau de două ori pe săptămână sau
chiar mai puţin în perioadele cu temperaturi foarte scăzute sau foarte
ridicate);
- măsurarea nivelului oxigenului în bazine (o dată până la teri ori pe zi
în lunile călduroase şi de două ori pe săptămână în lunile cu
temperaturi scăzute);
- analiza calităţii apei din bazin (de două sau trei ori pe săptămână, cu o
frecvenţă mai mică în lunile cu temperaturi scăzute);
- întreţinerea instalaţiilor echipamentelor şi digurilor ori de câte ori este
nevoie;
- transferul, recoltarea şi comercializarea peştelui;
În buget am evaluat costul forţei de muncă la 1 leu/kg de crap recoltat,
incluzând aici atât materialele utilizate la recoltare (lădiţe, gheaţă, sare,
energie electrică, etc.), cât şi consumul de forţă de muncă.
Instalaţiile şi utilajele utilizate în fermele piscicole, din punct de
vedere valoric, în proporţie de peste 80% reprezintă utilaje şi instalaţii specifice
acvaculturii. Instalaţiile de furajare, de aerare şi recoltare, reprezintă cele mai
costisitoare instalaţii specializate, necesare în fermele piscicole. O parte din
utilaje, cum ar fi tractoarele, se utilizează periodic, în perioada de pescuit şi
pentru a acţiona aeratoarele folosite în caz de urgenţă. La nivelul fermei
piscicole sunt necesare o serie de utilaje ce se folosesc periodic: tractor,
camion cu remorcă, cositori, etc. În elaborarea planului de afaceri am
considerat că acestea există în proprietatea fermei piscicole, nefiind necesare
investiţii pentru achiziţionarea lor.
Ieşirile sistemului de producţie al fermei piscicole
Producţia de crap se obţine prin creşterea puietului cu o greutate de 1
g până la stadiul de peşte de consum cu o greutate medie de 0,6 - 1 kg, în
aproape 18 luni. Fermele piscicole încep pescuitul peştelui de consum toamna
şi continuă această activitate până la începutul primăverii, când în aceste
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
bazine se transferă puietul de vara a II – a. Există producători care întârzie
transferul puietului de vara a II – a în bazinele destinate peştelui de consum,
prelungind perioada de comercializare a peştelui de consum pentru mai multe
luni pe an.
Producţia de peşte pentru consum poate înregistra variaţii mari între
bazine. Fermele piscicole înregistrează producţii maxime de 7000 – 8000 de
kg/ha, dar pot pierde întreaga producţie dintr-un bazin, deşi acest lucru se
întâmplă foarte rar. Crapul este pescuit şi împachetat întreg, cu gheaţă, în lăzi
de 20 de kg de peşte. O parte din peşte este comercializat în viu, iar
cumpărătorii pot încărca peştele în propriile mijloace de transport direct din
ferma piscicolă. În elaborarea bugetului de venituri şi cheltuieli al fermei
piscicole am estimat o producţie medie pentru crap pentru consum de 5780 de
kg/ha. Deasemenea am considerat că ferma piscicolă foloseşte propriile utilaje
şi instalaţii pentru pescuit, iar comercializarea peştelui se face în stare
proaspătă, întreg cu gheaţă.
Apa uzata, din bazinele piscicole este deversată în perioadele cu
precipitaţii intense sau atunci când bazinele piscicole sunt golite. Cercetările
din domeniul bazinelor piscicole reliefează faptul că activitatea bologică
naturală din aceste bazine determină descompunerea substaţelor organice din
furajul în exces şi a mortalităţilor. Bazinele piscicole acţionează ca un “stomac”
ce digeră substanţele organice. Bazinele piscicole pot acţiona cu propriile
unităţi de tratament în cazul furajului în exces şi a pierderilor piscicole.
Apele din bazinele piscicole conţin în mod normal mai multe alge decât
apele naturale. În timpul lunilor cu furajare intensă, se recomandă evitarea
golirii bazinelor. În timpul acestor luni apa din bazinele piscicole, prezintă un
conţinut calitativ foarte diferit de cel al apelor de suprafaţă. Deversarea de ape
uzate cu un conţinut ridicat de amoniac (produs în urma proceselor de
descompunere naturală a substanţelor organice din bazinele piscicole) şi a
fitoplanctonului, poate fi evitată prin golirea bazinelor în timpul lunilor de iarnă.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare

Apă

Teren

Puiet

Furaj
Producţia de peşte
Oxigen
Ape uzate
Energie electrică,
motorină

Forţă de muncă

Instalaţii şi utilaje

Figura 4.7.: Abordarea sistemică a procesului de producţie al fermei


piscicole
Subsistemul planificării economico-financiare a activităţii fermei
piscicole
Proiectarea economico-financiară a activităţii de producţie de producţie a
crapului în cazul fermei piscicole Mălina, presupune estimarea investiţiei
iniţiale, a costurilor de exploatare şi a veniturilor obţinute din comercializarea
peştelui de consum. Ferma piscicolă are o suprafaţă de 127 de ha împărţită în
patru bazine destinate creşterii puietului de vara a I – a (două bazine cu
suprafaţa de 2 şi respectiv 5 ha), puietului de vara a II – a (un bazin cu
suprafaţa de 30 de ha) şi peştelui pentru consum (un bazin de 90 de ha).
Ferma piscicolă porneşte activitatea de producţie populând bazinele cu puiet
de 1 g, pe care îl va recolta şi comercializa în stadiul de peşte pentru consum.
În planul de afaceri prezentat ca exemplu am luat în considerare o densitate a
puietului de vara a I –a de 40000 de exemplare pe hectar în cele două bazine
destinate creşterii acestora. În bazinul destinat puietului de vara a doua (cel de
30 de ha) densitatea peştelui este de 8000 de exemplare la hectar. Puietul de
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
vara a I – a este stocat pe durata verii, după care în timpul iernii este transferat
în bazinele destinate puietului de vara a II –a. Puietul de vara a II –a atinge
stadiul de peşte pentru consum la începutul lunii septembrie, când începe să
fie recoltat şi comercializat. Greutatea medie a crapului recoltat este de 750 de
g, iar rata mortalităţii este de 15% în primul an şi de 20% în al doilea an.
Producţia medie de peşte pentru consum astfel obţinută este de 4760 de
kg/ha, producţia anuală totală estimată la nivelul întregii ferme piscicole fiind
de 143 de tone. În proiecţia bugetului de venituri şi cheltuieli al planului de
afaceri prezentat ca exemplu am considerat că ferma piscicolă foloseşte în
procesul de producţie amenajarea piscicolă existentă şi utilaje şi instalaţiile pe
care aceasta le are în dotare. Estimările asupra investiţiei iniţiale a costurilor
de exploatare şi a cifrei de afaceri sunt prezentate în cele de mai jos.
Investiţia iniţială se referă la cheltuielile necesare construirii bazinelor
piscicole, a alimentărilor cu apă şi pentru achiziţionarea de utilaje şi instalaţii
specifice acvaculturii. În exemplul prezentat am considerat că ferma piscicolă
foloseşte bazinele piscicole deja existente şi echipamentul aflat în dotare.
Investiţia iniţială care se realizează este reprezentată de cheltuielile pentru
achiziţionarea de utilaje şi instalaţii şi cheltuieli de iniţiere a procesului de
producţie, în valoare totală de 100000 de dolari. Investiţia iniţială va fi
finanţată printr-un credit în $, luat de la o bancă comercială în condiţiile unei
dobânzi anuale de 10%, pe o durată de cinci ani.
Pentru estimarea veniturilor anuale ce se obţin în ferma piscicolă am luat
în considerare un preţ de vânzare de 4 lei/kg. Deoarece peştele pentru consum
se recoltează începând cu anul al doilea, în primul an, ferma piscicolă va
înregistra un flux de numerar negativ. Dacă ferma piscicolă nu poate plăti
costurile de exploatare şi ratele scadente la creditele contractate din alte surse
de finanţare dobânda la credite va genera o creştere a datoriilor fermei
piscicole.
Din punct de vedere al înregistrării contabile, cheltuielile se împart în
două categorii: cheltuieli directe şi cheltuieli indirecte. Cheltuielile directe sunt
reprezentate de cheltuielile materiale şi de cheltuielile cu forţa de muncă.
Cheltuielile indirecte includ: cheltuielile generale de administrare, asigurările,
impozitele şi taxele, dobânzile, amortizările, costurile de comercializare şi
aprovizionare, etc. Planul cheltuielilor de productie în anul 1 şi anul 2 sunt
prezentate în anexa nr. 17 şi anexa nr. 18. În elaborarea bugetului de venituri
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
şi cheltuieli al fermei piscicole am considerat că finanţarea cheltuielilor de
producţie se realizează printr-un credit de exploatare cu dobândă de 10%.
Costurile de marketing comercializare au fost estimate la 2500 de lei şi se
referă la cheltuielile de comercializare şi la cele asociate activităţii de
comercializarea (facturi telefonice, cheltuieli de prezentare a peştelui de
consum potenţialilor clienţi). Deasemenea, din totalul cheltuielilor, 0,05 lei/kg
reprezintă costul activităţii de recoltare incluzând aici cheltuielile cu gheaţa,
transportul în lădiţe, sarea, forţa de muncă şi energia electrică.
În funcţie de modul în care influienţează volumul producţiei costurile de
producţie se împart în costuri variabile şi costuri fixe. Costurile variabile
influienţează în mod direct proporţional volumul ieşirilor sistemului de
producţie al fermei piscicole. Costurile variabile se referă la: factori de
producţie ce reprezintă intrări ale sistemului de producţie al fermei piscicole
(puiet, furaj, apă, oxigen, energie electrică şi combustibil, etc.), reparaţia şi
întreţinerea utilajelor şi instalaţiilor şi costul dobânzii capitalului de exploatare.
Costurile fixe, reprezintă cheltuieli care trebuiesc făcute indiferent dacă se
obţine sau nu producţie, la nivelul fermei piscicole. Există tendinţa ca aceste
costuri să rămână constatnte în raport cu volumul ieşirilor fermei piscicole.
Costurile fixe includ taxele şi impozitele pe mijloacele fixe, asigurările,
amortizarea şi costurile de administrare. Costruile de administrare inlud şi
ratele la credite şi dobânda acestora.
Începând cu anul al doilea ferma piscicolă obţine o producţie anuală de
144 de tone de crap pentru consum şi o valoare estimată a acestei producţii de
576 de mii lei. Costurile variabile de exploatare sunt de 340 de mii lei sau 2,39
lei/kg. Costul cu furajarea puietului reprezintă până la 50% din costurile totale
variabile. Rata la creditul pentru achiziţionarea de utilaje şi instalaţii, plătită
anual, reprezintă 60 de mii lei (20000 de $ pe an). Profitul anual obţinut de
ferma piscicolă este astfel de 135930 de lei (3646 de lei pe hectarul de apă
utilizat, sau de 0,94 de lei/kg), tabelul nr. 4.7.
Tabelul nr. 4.7.
Bugetul de venituri şi cheltuieli al fermei piscicole pentru crap
lei
Specificare Anul 1 Anul 2 şi următorii
Producţia totală, to - 144
Valoarea producţiei - 576000
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Cheltuieli de producţie:
- puietul 56000 56000
- furajul 41000 216000
- energia electrică şi 20000 50000
motorină
- întreţineri şi reparaţii 1500 3000
- produse chimice, 700 1300
medicamente
- forţa de muncă - 8000
- cheltuieli de recoltare - 8000
şi comercializare
- cheltuieli de 600 600
administrare
- chirii pe echipamente 500 500
si utilaje
- dobânzi la creditele 5000 35000
de exploatare
- rata la creditul pentru - 60000
echipamente şi
instalaţii
Cheltuieli totale 127200 438400
Profit brut -127200 137600
În proiecţia bugetară de mai sus nu au fost introduse cheltuielile de
amortizare.
Profitul total pe care ferma piscicolă îl obţine în trei ani de exploatare
este de 153000 de lei. Profitul pe care ferma piscicolă îl poate obţine este
influienţat pozitiv sau negativ de fluctuaţiile preţului pieţei piscicole. Astfel o
scădere a preţului de vânzare cu 0,5 lei pe kg, determină o reducere a
profitului cu 71500 de lei (se înregistrează o reducere cu 12%), în timp ce o
creştere a preţului de vânzare cu 0,5 lei determină o creştere a profitului cu
acelaşi procent. Utilizarea eficientă a intrărilor sistemului de producţie al
fermelor piscicole (utilizarea raţională a furajului combustibilului şi energiei
electrice) permite reducerea costurilor de producţie şi creşterea profiturilor
fermei piscicole. Proiectia fluxului de numerar lunar şi anual este prezentat în
anexele nr. 19, 20, 21 şi 22. Conform acestei proiectii proftul net ce se obţine
la sfârşitul perioadei de creditare de 5 ani este de 191000 de lei.
Majoritatea fermelor piscicole încep procesul de producţie prin
achiziţionarea de puiet de 1 g de la crescătorii. Puietul este stocat în bazinele
destinate puietului de vara a I - a pe durata verii, iar începând cu sfârşitul
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
toamnei şi pe durata iernii este transferat în bazinele destinate puietului de
vara a II – a şi apoi recoltat pentru a fi comercializat un an mai târziu. Astefel
ciclul de producţie are o durată de 18 luni. În scopul reducerii ciclului de
producţie o serie de ferme piscicole au adoptat o strategie de producţie bazată
pe achiziţionarea de puiet de vara a I – a de la crescătorii sau alte ferme.
Această strategie przintă două mari avantaje: toate instalaţiile de aerare a apei
din bazinele piscicole sunt folosite pentru puietul de vara a II – a (producţia de
peşte pentru consum în devenire), iar fermele piscicole pot obţine profit după
primul an de exploatare (se evită în acest fel prima etapă de 6 luni a ciclului de
producţie, creşterea puietului de vara a I –a). Reducerea ciclului de producţie
permite nu numai reducerea costurilor de exploatare ci determină şi creşterea
şanselor de obţinere a creditelor de la băncile comerciale. Această startegie de
producţie, bazată pe reducerea ciclului de producţie la o singură fază, ajută
foarte mult fermele piscicole care nu dispun de multe bazine piscicole şi care
pot astfel achiziţiona puiet de vara a I – a în scopul creşterii peştelui de consum
pe întreaga suprafaţă de care dispun.
Utilizarea acestei strategii de producţie întâmpină dificultăţi, deoarece
multe ferme piscicole comercializează puiet de vara a I – a în cantităţi mici şi
numai dacă au un surplus în momentul transferării puietului de vara a I – a în
bazinele destinate puietului de vara a II – a. Această strategie de producţie
începe să fie adoptată de fermele piscicole numai în măsura în care va exista o
orientare a crescătoriilor şi a fermelor piscicole pentru producţia şi
comercializarea puietului de vara a I – a. Dezvoltarea sectorului acvaculturii
presupune specializarea fermelor piscicole pe faze ale ciclului de producţie
(peşte de consum, puiet de vara a I – a, puiet de vara a II – a), rezultând o
creştere a eficienţei şi rentabilităţii fermei piscicole.
Perioada destul de mare a ciclului de producţie în acvacultură (cel puţin
18 luni) şi incertitudinea determinată de variaţia preţurilor în această perioadă
reprezintă, astfel o preocupare permanentă a managerilor fermelor piscicole.
Cu toate că acvacultură este considerată un sector al agriculturii, acest sector
de activitate diferă de celelalte sectoare ale agriculturii prin faptul că produsele
obţinute în acvacultură sunt comercializate prin intermediul reţelelor de
distribuţie a produselor ce provin din pescuitul comercial. Instituţiile de
finanţare a activităţilor din agricultură sunt puţin familiarizaţi cu specificul
activităţilor din fermele piscicole. Instituţiile creditoare nu sunt capabile de a
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
comercializa produsele piscicole şi nici nu pot administra o fermă piscicolă
aflată în faliment. O altă problemă pe care o întâmpină instituţiile de creditare
se referă la faptul că, spre deosebire de sectorul zootehnic şi cel al fermelor
vegetale, în cazul acvaculturii nu se poate observa şi determina exact
cantitatea de peşte din bazine şi nu se poate evalua performanţa managerială
la nivelul fermei piscicole. Deasemenea, spre dosebire de sectorul zootehnic, în
acvacultură nu există forme de integrare, pe filiera produselor piscicole, bazate
pe contracte (negociate pentru cantităţi şi preţuri).
Dezvoltarea pieţei crapului depinde în mare măsură de preţurile mici la
care acesta se comercializează în raport cu preţurile celorlalte specii piscicole
mai scumpe. Marja de profit de 0,94 de lei/kg în exemplul prezentat
demonstrează că fermele piscicole ce au în structura de producţie această
specie sunt profitabile.
Modelul fermei piscicole îşi propune ca pe baza planului tehnic de
producţie să se poată evalua costurile de producţie. Modelul informaţional al
fermei piscicole include astfel elementele esenţiale ale procesului de producţie
al fermei piscicole. Pe baza acestui model se poate elabora bugetul de venituri
şi cheltuieli la nivelul fermei piscicole.
Tabelul nr. 4.8.
Principalele elemente ale procesului de producţie al crapului în
cazul fermei piscicole
Specificare Valoare
Suprafaţa totală a bazinelor fermei, ha 127
Numărul bazinelor fermei 4
Suprafaţa bazinelor pentru puiet de vara a I – a, ha 7
Numărul bazinelor pentru puiet de vara a I - a 2
Suprafaţa bazinelor pentru puiet de vara a II – a, 30
ha
Numărul bazinelor pentru puiet de vara a II – a 1
Puiet de vara a I – a:
- densitatea, buc/ha 40000
- greutatea medie la transfer, g 100
- rata de conversie a furajului 2,2
- rata mortalităţii, % 15
Puiet de vara a II – a:
- densitatea, buc/ha 8000
- greutatea medie la recoltare, g 750
- rata de conversie a furajului 2,4
- rata mortalităţii, % 20
- producţia medie, kg/ha 4800
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Preţul de vânzare, lei/kg 4
Rata dobânzii pentru creditul de exploatare, % 10
Valoare credit pe 5 ani pentru instalaţii şi utilaje, $ 100000
Rata dobânzii la creditul pentru utilaje şi instalaţii, 10
%

Sistemul informaţional asigură legătura în ambele sensuri între sistemul


de conducere şi cel condus, într-un sens transmiţând decizii privind activitatea
operaţională a unităţii economice din acvacultură şi în celălalt sens informaţii
referitoare la desfăşurarea proceselor.
Conducerea activităţilor din acvacultură devine din ce în ce mai
complexă şi din acest motiv se impune introducerea unei concepţii sistemice în
rezolvarea problemelor.
Proiectare şi utilizarea sistemelor informaţionale pentru conducere,
bazată pe prelucrarea automată a datelor este din ce în ce mai necesară
pentru gestiunea riscului în acvacultură.
Sistemul de calcul, reprezintă numai o componentă, un instrument al
sistemului informaţional şi nu sistemul însuşi.
Sistemele informaţional se realizează în jurul unor baze de date care în
final ar trebui să conţină toate datele necesare pentru buna funcţionare a
unităţii economice din acvacultură.
Proiectrea sistemelor informaţionale şi a sistemelor de programare care
le gestionează trebuie realizate astfel încât informaţiile furnizate la diverse
niveluri de conducere să fie prezentate la momentul şi gradul de detaliu
necesar.
Esenţial pentru sistemele informaţionale de conducere bazate pe
prelucrarea automată a datelor este concepere lor ca sisteme integrate şi nu
ca modalităţi de prelucrare automată a datelor. Realizarea unor astfel de
sisteme complete putând dura foarte mult, elaborarea lucrărilor şi a aplicaţiilor
trebuie realizată etapizat. Toate metodologiile de realizare a sistemelor
informatice subliniază necesitatea împărţirii procesului de realizare în etape.
Procesul de elaborare a unui sistem informatic se desfăşoară în timp
etapizat prin dezvoltarea unor componente care ulterior sunt asamblate.
Sistemul informaţional trebuie să urmărească realizarea obiectivelor
generale ale unităţii economice din acvacultură pe o anumită perioadă de timp.
Subsistemele componente corespund de regulă unor obiective derivate din cele
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
generale. Împărţirea în subsisteme trebuie făcută în corelaţie cu necesităţile
impuse de prelucrarea datelor, care cer ca permanent să existe posibilitatea
dezvoltării independente a subsistemelor şi aplicaţiilor. Pentru a realiza acest
lucru trebuie respectată condiţia ca, între sisteme şi aplicaţii, interfeţele să fie
cât mai puţine şi cât mai rigide.
Proiectarea sistemului informaţional de gestiune a bazei de date din
acvacultură a fost realizată cu ajutorul unui limbaj de programare de nivel înalt
(Visual FoxPro 7). Acest limbaj este unul de nivel înalt datorită faptului că
detaliile gestionării şi conversiei între tipurile de date sunt ascunse
programatorului.
Limbajul Visual FoxPro reprezintă mai mult decât un limbaj de
manipulare şi definire a datelor; este un limbaj de dezvoltare a aplicaţiilor ce
permite introducerea şi editarea informaţiei pe ecran, tratarea excepţiilor,
utilizând concepte referitoare la controlul desfăşufării ce nu se găsesc în
limbajele pure de manipulare şi descriere a datelor. Acest limbaj este mai puţin
restrictiv decât majoritatea limbajelor de programare. În acest sens, nu
întâlnim în acest limbaj cuvinte rezervate (de exemplu este posibil ca o
variabilă de memorie să poată avea acelaşi nume cu al unei comenzi).
Bazele de date relaţionale construite cu ajutorul primelor versiuni ale
limbajului FoxPro, prezentau tabele simple alcătuite din câmpuri şi înregistrări
între care se stabileau legături dinamice la rularea programelor de prelucrare.
Baza de date relaţională, în acest caz, nu poate fi văzută ca un tot unitar decât
prin intermediul programelor de prelucrare, deoarece numai aici se precizează
cum sunt legate între ele tabele componente. Copierea fişierelor de date ale
unei baze de date relaţionale de pe un sistem de calcul pe altul nu duce la
copierea bazei de date pe un alt sistem de calcul deoarece lipsesc relaţiile
dintre tabelele bazei de date. Baza de date relaţională rămâne dependentă de
programele de prelucrare. În Visual FoxPro există posibilitatea definirii statice a
relaţiilor dintre tabele, independent de programele de prelucrare. Acest lucru
se realizează prin asocierea la fişierele de date ale bazei de date relaţionale a
unui fişier special în care sunt memorate date referitoare la baza de date în
ansamblul său (cum ar fi: tabelele componente, relaţiile permanente între
tabele, dicţionarul de date asociat bazei de date etc.). Astfel, între date şi
programe se interpune un nou nivel care asigură interdependenţa bazelor de
date de programele de prelucrare.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Asupra datelor din acvacultură şi pescuit trebuie executate o serie de
operaţiuni cu scopul de a obţine informaţii semnificative şi relevante. Aceste
operaţiuni denumite şi ciclul prelucrării datelor sunt: culegerea datelor,
pregătirea datelor, prelucrarea datelor, întreţinerea fişierelor şi obţinerea
informaţiilor de ieşire.
Culegerea datelor din acvacultură şi pescuit prezintă două activităţi
fundamentale:
- observarea mediului care generează datele;
- înregistrarea datelor.
Pregătirea datelor constă într-un număr de operăţii executate asupra
datelor cu scopul de a facilita prelucrarea lor ulterioră:
- clasificarea datelor, care implică atribuirea de coduri de identificare astfel
încât datele să fie incluse în submulţimile corespunzătoare;
- gruparea datelor, adică acumularea intrărilor similare, pentru a fi prelucrate
în grup;
- verificarea datelor;
- sortarea datelor, prin care grupurile de date sunt aranjate în loturi de
înregistrări după criterii de ordonare numerică, alfabetică, alfanumerică sau
de timp;
- cuplare a două sau mai multe loturi de înregistrări într-unul singur;
- transmiterea datelor de la un punct la altul.
Prelucrarea datelor poate să includă o varietate de activităţi cum sunt:
- calculaţiile, cuprind forme de tratare matematică a datelor;
- compararea supune examinării simultane două sau mai multe tipuri de date
între care există o legătură logică;
- sintetizarea este o activitate importantă prin care se comasează
informaţiile;
- filtrarea este o operaţiune prin care se extrag datele ce vor fi supuse
prelucrărilor ulterioare;
- restaurarea, prin care sunt aduse datele din memorie într-o formă
prelucrabilă.
În faza de întreţinere a fişierelor există mai multe activităţi dintre care
amintim:
- memorarea (stocarea) datelor în vederea utilizării lor viitoare;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- actualizarea datelor memorate astel încât să surprindă cele mai recente
evenimente;
- indexarea datelor pentru a înlesni o uşoară regăsire a lor;
- protecţia datelor memorate, care cuprinde o mare varietate de proceduri şi
tehnici pentru prevenirea distrugerii lor sau a accesului neautorizat.
Stadiul de ieşire a informaţiilor este faza finală a ciclului de prelucrare a
datelor. Informaţiile de ieşire pot fi regăsite în una din următoarele trei forme:
documente, rapoarte sau răspunsuri la întrebări.
De cele mai multe ori, datele nu parcurg toate activităţile, iar unele
dintre ele pot chiar să nu treacă prin cele cinci stadii.
Având în vedere că o bună statistică spaţială şi temporală este
determinată de calitatea datelor şi în primul rând de omogenitatea acestora,
structura fiecărei tabele aparţinând sistemului de gestiune a resurselor din
acvacultură proiectat s-a stabilit ţinând cont de clasificările ştiinţifice
internaţionale.
Cea mai importantă activitate în proiectarea acestei aplicaţii o reprezintă
crearea bazei de date. Performanţele de viteză, fiabilitate, precum şi
posibilităţile de dezvoltare ulterioară şi extindere a aplicaţiei în cauză depind în
mod decisiv de modul de proiectare a bazei de date. Crearea unei baze de date
presupune atât crearea tabelelor componente, cât şi stabilirea relaţiilor între
acestea. O importanţă deosebită o reprezintă realizarea distincţiei între
structura logică a unei baze de date şi apariţiile explicite ale datelor.
Baza de date din acvacultură conţine seturi de date, organizate pe ani,
referitoare la producţiile fizice şi valorice ale acvaculturii cât şi date referitoare
la comerţul cu produse piscicole. Fiecare dintre aceste tabele poate fi prelucrat
cu ajutorul opţiunilor de filtrare sau agregare.
Meniul principal al sistemului informaţional de gestiune a bazei de date
din acvacultură este un meniu standard pentru majoritatea aplicaţiilor
Windows, ce permite utilizatorilor selectarea comenzilor. Cele mai uzuale
comenzi ale meniului sunt accesibile şi prin intermediul butoanelor de pe
ecran.
Sistemul de analiză şi planificare economică în acacultură şi pescuit
reprezintă un instrument ce urmăreşte sprijinirea dezvoltării afacerilor în
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
domeniul acvaculturii şi revitalizarea acestui sector de activitate. Acest sistem
se încadrează în categoria sistemelor de informare a conducerii.
Programul poate constitui un instrument care să ofere asistenţă şi
consultanţă acelor proprietari de pământ care doresc să utilizeze în mod direct
resursele de apă pentru dezvoltarea unor sisteme de ferme piscicole la scară
mică, în scopul obţinerii de profit.
Sistemul de analiză şi planificare economică în acvacultură reprezintă un
pachet de programe dedicate elaborării studiilor de fezabilitate în acvacultură
prin intermediul instrumentelor de elaborare a planurilor de producţie, de
marketing-comercializare, a planurilor financiare şi a instrumentelor de
gestiune a informaţiei. Sistemul poate fi folosit în cazul unei noi investiţii în
domeniul acvaculturii, sau în cadrul unei activităţi deja existente, permiţând
utilizatorilor estimarea fluxului de numerar şi a indicatorilor de rentabilitate
economică pentru o dimensiune specifică a fermei piscicole şi pentru o specie
particulară analizată.
Modelul bio-economic utilizat în elaborarea acestui sistem informaţional
constituie o simulare bugetară pesimistă a activităţii de producţie din
acvacultură, la nivelul unei ferme. Modelul utilizează în cadrul elaborării
proiecţiilor bugetare caracteristicile referitoare la ratele de creştere a
producţiei, ratele de conversie a furajului, ratele mortalităţii specifice speciilor
analizate. Din punct de vedere valoric modelul urmăreşte drept criteriu de
performanţă determinarea eficienţei şi rentabilităţii economice. Cu ajutorul
acestui sistem informaţional diferite scenarii (referitoare la dimensiunea
fermei, caracteristicile speciei, strategia de productie şi desfacere) utilizând
diferite inputuri bio-economice (inclusiv perturbaţii introduse în model sub
forma unor coeficienţi de risc) pot fi comparate şi analizate.
Sistemul de analiză şi planificare economică în acvacultură constituie un
instrument software care sprijină deciziile de investiţii şi deciziile de gestiune
financiară ale activităţii fermei piscicole, oferind răspunsuri la o serie de
întrebări referitoare la:
- investiţia necesară pentru a obţine o evoluţie sigură a fluxului de
numerar;
- profitul obţinut în urma investiţiei;
- valoarea împrumutului necesar pentru efectuarea investiţiei;
- preţul minim de vânzare acceptabil pentru producător;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- marja de profit;
- nivelul maxim al producţiei care asigură menţinerea nivelului profitului
în condiţiile fluctuaţiei de preţului de vânzare;
- strategia de producţie şi comercializare care maximizează fluxul de
numerar;
- modul în care variaţia ratei de conversie a furajului afectează profitul;
- modul în care profitul este influienţat de rata învăţării;
- nivelul actual al cifrei de afaceri.
Sistemul informaţional reuşeşte ca pe baza înregistrărilor contabile să
prezinte în rezumat potenţialul fermei piscicole. Se poate analiza modul în care
modificările structurale ale fermei piscicole influienţează indicatorii de eficienţă
şi rentabilitate, demonstrând fezabilitatea investiţiei la nivelul fermei piscicole.
Sistemul informaţional reprezintă o colecţie de programe capabile să realizeze
rapoarte necesare dezvoltării planului de afaceri, gestiunii şi controlului
financiar al fermei piscicole. Modulele sistemului informaţional reprezintă o
serie de componente specifice gestiunii producţiei piscicole:
- raportul general, care prezintă cele mai importante variabile ale
scenariului economic;
- variabilele specifice speciei, ratele de creştere, ratele de conversie a
furajului, ratele mortalităţii;
- variabilele modelului bio-economic, toate variabilele necesare
proiectării unei ferme piscicole;
- sistemul înregistrărilor contabile ale fermei piscicole, pentru o
perioadă de peste 5 ani;
- sistemul de analiză a ratei interne de rentabilitate financiară;
- rapoartul fluxului de numerar, descrie bugetul de venituri şi cheltuieli
pentru durata ciclului de producţie de 5 ani;
- principalii indicatori financiari;
- analiza costului producţiei, evaluează costurile fixe şi variabile pentru
producţia planificată;
- strategia de producţie şi comercializare.
Subsistemul planificării producţiei fermei piscicole reprezintă o
componentă a sistemului de analiză şi planificare economică la nivelul fermei
din acvacultură. Cu ajutorul acestui subsistem se proiectează producţia fermei
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
pe o perioadă de 5 ani. Calculul producţiei proiectate se face pe baza intrărilor
modelului bioeconomic şi a variabilelor specifice speciei pisciole. Sistemul
consideră că investiţia de capital se realizează în anul 0, iar recuperarea
investiţiei poate începe din anul 1, în funcţie de timpul total de creştere a
speciei piscicole. Costurile de producţie se calculează o singură dată în anul 1
(excepţie făcând costurile ce variază odată cu biomasa cum ar fi costul
furajării, al consumului de energie, costul asigurării producţiei), rămânând
aceleaşi pentru toată perioada celor 5 ani ai ciclului de producţie proiectat.
Subsistemul de analiză şi planificare economică în acvacultură prezintă
modul în care variabilele de plan influienţează obţinerea producţiei şi a
eficienţei şi rentabilităţii economice a fermei piscicole, calculând următorii
indicatori:
- rata internă de rentabilitate financiară;
- rata rentabilităţii economice;
- marja de profit;
- viteza de rotaţie a activelor totale;
- raportul dintre capitalul împrumutat şi capitalul propriu;
- perioada de recuperare a investiţiei;
- rentabilitatea investiţiei;
- rata rentabilităţii capitalului propriu;
- marja brută;
- strategia de recoltare şi comercializare;
- costul total şi unitar (pe kg).
Datele importante ale modelului bio-economic care influienţează esenţial
rezultatele de eficienţă şi rentabilitate economică a fermei piscicole sunt
următorele:
- costul estimativ al puietului, este reprezentat chiar de preţul de pe
piaţă sau este calculat pe baza costurilor de producţie;
- populaţia de puiet, numărul puietului pentru fiecare tip de stoc (se
determină în funcţie de anul puietului), permite calculul dimensiunii
fermei şi estimarea biomasei exploatabile;
- greutatea iniţială a puietului, aceasta determină tipul de curbei de
creştere utilizat pentru planificarea producţiei fermei piscicole;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
- costul furajului,este reprezentat de media preţurilor furajelor utilizate
pe parcursul perioadei de creştere a peştelui;
- densitatea iniţială a stocului, exprimată în kg/m3;
- densitatea finală a stocului, exprimată în kg/m3;
- producţia de peşte proaspăt, procentul de producţie de peşte proaspăt
(vândut în viu);
- producţia de peşte curăţat (de branhii şi conţinutul stomacal),
reprezintă procentul din producţia totală de peşte care este
comercializat curăţat;
- producţia de peşte comercializat file, reprezintă procentul deproducţie
comercializat file;
- preţul de vânzare al peştelui la producător (în viu, curăţat sau file).
Subsistemul planului financiare prezintă componente specifice pentru
determinarea şi analiza fluxului de numerar, a profitului a costului de producţie
şi a indicatorilor de eficienţă şi rentabilitate financiară prezentaţi anterior.
Fluxul de numerar se calculează pe baza bugetului de venituri şi
cheltuieli proiectat pentru durata ciclului de producţie de 5 ani. Fluxul de
numerar permite calculul venitului net obţinut în fiecare din cei 5 ani.
Subsistemul de calcul şi analiză a cheltuielilor permite determinarea
volumului vânzărilor necesar obţinerii unei anumite valori a profitului sau a
pragului rentabilităţii (volumul vânzărilor care permite acoperirea cheltuielilor
totale), influienţa ratei inflaţiei asupra costurilor variabile.
Subsistemul analizează rezultatele comercializării producţiei piscicole,
calculând sumele disponibile ce pot fi folosite pentru plata dobânzilor şi ratelor
scadente la credite. Strategia de recoltare şi comercializare se referă la
determinarea variantei ce asigură cea mai mare cifră a vânzărilor în funcţie de
caracteristicile speciei şi preţ.
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
Bibliografie

1. Adam A., Bogatu D., Răuţă M., Cecală L., Jelescu N., Nicolau C.,
Firulescu C. - Pescuitul industrial, Editura Tehnică, Bucureşti,
1981;
2. Alter S. – Information systems: a management perspective,
Addison-Wesley Publishing Company, Inc., Reading
Massachusetts, Menlo Park, California, 1991;
3. Aubrey D., Monceva S., Demirov E., Diaconu V., Dimitrov A. –
Schimbări de mediu în nord-vestul Mării Negre legate de
condiţiile antropice şi naturale, Journal of marine systems,
1996;
4. Bacalbaşa N., Patriche N. – Enviromental studies and recovery
action for sturgeon in the Lower Danube, J. Appl. Ictyol. 5, ISSN
0175-8659, 1999;
5. Bailey Conner – Introducing new risks through fisheries
development;
6. Bârcă Gh., Nicolau C-tin., - Amenajarea integrală piscicolă a
apelor interioare, Editura Ceres, Bucureşti, 1975;
7. Bâscă O., Baze de date, Editura All, Bucureşti, 1997;
8. Băcescu M., Gomoiu M., Petran A., Muler G. – Ecologie marină,
Editura Academiei, Bucureşti, 1967;
9. Bidileanu V, Bran M. – Uniunea Europeană – instituţii, politici,
activităţi, Editura Agroprint, Timişoara, 2000;
10. Biţă V., Marinescu V., Pescaru V. – Sisteme informatice în
economie, Editura Tehnică, Bucureşti, 1979;
11. Bodea C. N., Creţu A. A., Scurtu I., - Sisteme cu bază de
cunoştinţe pentru asistarea deciziilor economice, proiectare şi
implementare, Editura ASE, Bucureşti, 2002;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
12. Bodeanu N. – Modificări sub influienţa antropică în dezvoltarea
cantitativă şi în structura fitoplanctonului din sectorul românesc
al Mării Negre, Bucureşti, 1984;
13. Bogatu D. – Ihtiopatologie, Galaţi, 1987;
14. Cămăşoiu Camelia – Economia şi sfidarea naturii, Editura
Economică, Bucureşti, 1996;
15. Ciolac A. – Ecologie şi pescuit în zona predeltaică a Dunării,
Seria Universitaria, Editura PAX Aura Mundi, Galaţi, 1998;
16. Codd E. F. – A Relational Model of Data for Large Shared Data
Banks; ACM, vol 13, 1970;
17. Cristea V. – Amenajări şi costrucţii piscicole, Universitatea
Galaţi, 1988;
18. Cushing B. E., Romney M.B. – Accounting information systems,
Addison-Wesley Publishing Company, Inc., Reading
Massachusetts, Menlo Park, California, 1994;
19. David N., Istudor N. – Asigurarea cu resurse a agriculturii,
Editura ASE, Bucureşti, 1999;
20. Davidescu N. D., - Produse program generalizabile în domeniul
financiar contabil, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1997;
21. Davidovici I. – Procese decizionale şi performanţa economică în
exploataţia agricolă, Editura IRLI, Bucureşti, 2002;
22. Davidovici I., Gavrilescu G. – Economia creşterii agroalimentare,
Editura Expert, Bucureşti, 2002;
23. Dima G., Dima M., - FoxPro 2.5, 2.6, Editura Teora, Bucureşti,
1998;
24. Dima G., Dima M., - Microsoft Visual FoxPro 7.0, Editura Teora,
Bucureşti, 2002;
25. Dodescu G. – Informatica, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bcureşti, 1987;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
26. Dollinger R. – Baze de date şi gestiunea tranzacţiilor, Editura
Albastră, Cluj-Napoca, 1998;
27. Dumitru D., Ionescu L., Popescu M., Toderoiu F. – Agricultura
României, Editura Expert, Bucureşti, 1997;
28. Eugen S., Iancu A. – Impactul adoptării acquis-ului comunitar
privind politica comună în perspectiva aderării la Uniunea
Europeană, Centrul de informare şi documentare economică,
Bucureşti, 2001;
29. Everest G.C. – Database management. Objectifs, system
functions and administration, McGraw-Hill, New York, 1986;
30. Fetecau G., Ceangă E., Fetecău M., - Algoritmi şi programe de
calcul a producţiei piscicole, Sesiunea de comunicări ştiinţifice
“Tehnologii moderne în piscicultură, pescuit şi industrializarea
peştelui”, Galaţi, 1984;
31. Fife, D.,Hardgrave, T. - Database concepts, South – Western,
1986;
32. Florescu V., Stanciu V., Cozgarea G., Cozgarea A., - Baze de
date, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
33. Fortier P. – SQL-3. Implementing the object-relational database,
McGraw-Hill, New York, 1999;
34. Georgescu C. – Abordarea relaţională şi obiectuală în analiza
sistemelor informatice, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 2002;
35. Georgescu C., - Proiectarea sistemelor informatice, Editura
Univerităţii “Dunărea de Jos”, Galaţi, 1995;
36. Georgescu C., Georgescu M., - Marketing şi internet, Colocviul
“Rsicul în economia de piaţă”, Galaţi, 1998;
37. Georgescu C., Georgescu M., - Tehnologia internet şi limitele
sale, Colocviul “Rsicul în economia de piaţă”, Galaţi, 1998;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
38. Georgescu Cristian – Analiza şi proiectarea sistemelor
informatice, Editura Radial, Galaţi, 1999;
39. Georgescu M., - Structuri de date şi baze de date, Editura Pax
Aura Mundi, Galaţi, 2002;
40. Geracopol O. - Piscicultură – curs, Universitatea Galaţi, 1981;
41. Giurescu C. – Istoria pescuitului şi a pisciculturii în România, vol
I, Editura Academiei, Bucureşti, 1964;
42. Grama A., Filip M. – Medii de programare în economie, Editura
Second Libris, Iaşi, 2000;
43. Guţu S. – Sisteme informatice în administraţie, Editura Ştiinţifică
şi Enciclopedică, Bucureşti, 1984;
44. Hicks Jr. – Management information systems: a user
perspective, West Publishing Company, St. Paul, MN, 1987;
45. http://europa.eu.int;
46. Iorga V., Patriche N., Pecheanu C., Ciolac A., Cristea V. –
Cercetări privind diversitatea piscicolă în lacul Bicaz,
Simpozionul Euroaliment, Galaţi, 2003;
47. Iorga V., Patriche N., Pecheanu C., Ciolac A., Cristea V. –
Cercetări pentru stabilirea componenţei ihtiofaunei râurilor Siret
şi Prut, Simpozionul Euroaliment, Galaţi, 2003;
48. Long Jeb, - FoxPro 2.6 pentru Windows, Editura Teora,
Bucureşti, 1998;
49. Jeffery K., – Experts database systems, Academic Press, Ltd,
1992;
50. Leonard J., Puşcaş V., Gligor I. – Uniunea Europeană, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
51. Long Jeb, - FoxPro 2.6 pentru Windows – ghidul programatorului,
Editura Teora, Bucureşti, 1996;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
52. Lungu I., Bodea C., Bădescu G., Ioniţă C., - Baze de date
organizare, proiectare şi implementare; Editura ALL, Bucureşti,
1995;
53. Lungu I., Sabău Gh., - Sisteme informatice şi baze de date,
Editura ASE, Bucureşti, 1993;
54. Marian Fotache: SQL Dialecte DB2, Oracle, Visual FoxPro,
Editura Polirom, Bucureşti, 2001;
55. Mazilescu V. – Sisteme fuzzy de conducere, Editura didactică şi
pedagogică, Bucureşti, 2000;
56. Metaxa I. – Asigurarea şi controlul calităţii în acvacultură,
Editura PAX Aura Mundi, Galaţi, 2003;
57. Mirică I., - Matematici aplicate în economie, Editura Fundaţiei
Universităţii “Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002;
58. Muller G., - Diversitatea lumii vii, Editura Bucura Mond,
Bucureşti, 1995;
59. Munteanu G., Bogatu D. – Tratat de ihtiopatologie, Editura
Excelsior Art, Galaţi, 2003;
60. Mustaţă F., Dobre I., Păun M., - Simularea numerică a proceselor
economice – aplicaţii, Editura ASE, Bucureşti, 2000;
61. Negoescu G., Georgescu C., Georgescu M., - Reţeaua internet,
Editura Algoritm+, Galaţi, 1998;
62. Negulescu M., Antoniu R., Rusu G., Cuşă E., - Protecţia calităţii
apelor, Editura Tehnică, Bucureşti, 1982;
63. Novac C. – Informatica de gestiune, Galaţi, 1996;
64. Oprea D. – Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale
economice, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
65. Oprea D. – Metode şi tehnici utilizate în realizarea sistemelor
informatice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1980;
66. Oprea D., - Analiza şi proiectarea sistemelor informaţionale
economice, Editura Polirom, Iaşi, 1999;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
67. Oprea D., Meşniţă G. – Sisteme inormaţionale pentru manageri,
Editura Polirom, Iaşi, 2002;
68. Pârvu C., - Ecologie generală, Editura Tehnică, Bucureşti, 1999;
69. Păun M. – Analiza sistemelor economice, Editura All, Bucureşti,
1997;
70. Păun M., Bădescu A., Hartulari C., - Analiza şi diagnoza
sistemelor economice, Editura ASE, Bucureşti, 2001;
71. Pecican E., Tănăsoiu O., Iacob A. I., - Modele econometrice,
Editura ASE, Bucureşti, 2001;
72. Pescariu G.- Uniunea Europeană – politici şi pieţe agricole,
Editura Economică, Bucureşti,1999;
73. Pojoga I. – Piscicultura, Editura Ceres, Bucureşti, 1977;
74. Pojoga, I., Negriu, R., - Piscicultură practică, Editura Ceres,
Bucureşti 1990;
75. Pond Dynamics/Aquaculture CRSP, - Handbook of analitical
methods, Oregon State University, Corvallis, 1992;
76. Popovici D. M., Popovici I. M., Rican J. G. – Proiectare şi
implementare software, Editura Teora, Bucureşti, 1998;
77. Radu Ioan, - Informatică managerială, Editura Economică,
Bucureşti, 1996;
78. Raţiu-Suciu C., - Modelarea şi simularea proceselor economice,
Editura didactică şi pedagogică, Bucureşti, 1995;
79. Raţiu-Suciu C., - Modelarea şi simularea proceselor economice,
lucrări practice şi studii de caz, proiecte, teste, Editura didactică
şi pedagogică, Bucureşti, 1997;
80. Raţiu-Suciu C., Luban F., - Lucrări practice şi studii de caz
rezolvate cu produsul informatic QM, Editura ASE, Bucureşti,
1994;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
81. Răduţ C., Surcel T. – Baze de date şi sisteme de gestiune a
bazelor de date Visual FoxPro, Editura “Independenţa
Economică”, Piteşti, 2003;
82. Răuţă M. – Hidrologi, hidrografie şi hidrometria,
cursUniversitatea Galaţi, 1974;
83. Răuţă M., Cristea V. – Hidrologie, Galaţi, 1992;
84. Răzlog G., Ceapă C., Metaxa I. – Planificarea şi managementul
proiectelor pescăreşti, Editura Mongabit, Galaţi, 2000;
85. Răzlog G., Staraş M. – Planul de management al resurselor
acvatice din Bazinul râului Siret, Galaţi, 1996;
86. Savu T. G. – Societăţile comerciale şi acquis-ul comunitar,
Editura Tribuna Economică, Bucureşti, 2001;
87. Skidmore S. - Introduction system analysis, Macmillan, Londra,
1997;
88. Skidmore S. - Introducţion system design, Ncc Blackwell,
Oxford, UK, 1996;
89. Sommerville I. - Software engineering, Addison-Wesley, UK,
1989;
90. Stăncioiu S. – Ihtiologie sistematică, curs Universitatea Galaţi,
1987;
91. Stăncioiu S. – Ihtiologie, curs Universitatea Galaţi, 1977;
92. Sudman S., Blair E. – Marketing research. A problem-solving
approach, Irwin Graw-Hill, Boston, 1998;
93. Tribuna economică 1990 – 2005;
94. Tsicharitzic, D., Lachovsky, F., - Data models, 1982;
95. Tudorie C., - Baze de date, Editura Universităţii “Dunărea de
Jos”, Galaţi, 1994;
96. Vasilescu G., Stăncioiu S., - Date privind prezenţa sturionilor
marini migratori în zona barajului Porţile de Fier. Lucrare a
Simpozionului “Diversitatea şi îmbunătăţirea producţiei
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
alimentare piscicole”, Universitatea “Dunărea de Jos”, Galaţi,
1977;
97. Vasilescu P. Hidrologie. Limnologie, curs Universitatea Galaţi,
1986;
98. Vasilescu P., Dunca V. – Proiectarea sistemelor informatice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1979;
99. Vădineanu A., - Dezvoltarea durabilă – teorie şi practică, Editura
Universităţii Bucureşti, 1998;
100. Văduva I. ş.a., - Ingineria programării, Editura Academiei,
Bucureşti, 1985 (volumul I), 1986 (volumul II);
101. Vîrlan G., - Utilizarea limbajului de modelare UML în analiza şi
proiectarea sistemelor, Editura Mongabit, Galaţi, 2001;
102. Voican V., Rădulescu I., Lustun L., – Călăuza piscicultorului,
Editura Ceres, Bucureşti, 1981;
103. Zahiu L. – Agricultura mondială şi mecanismele pieţei, Editura
Arta Grafică, Bucureşti, 1992;
104. Zahiu L., – Management agricol, Editura Economică, Bucureşti,
1999;
105. Zahiu L., - Politici şi pieţe agricole, Editura Ceres, Bucureşti,
2004;
106. Zahiu L., Dachin A., - Politici agroalimentare comparate,
Editura Economică, Bucureşti, 2001;
107. Zahiu L., Pantiru P., Dachin A., Zugravu A. – Planul de afaceri al
unei societăţi agricole care achiziţionează tractoare şi utilaje,
Editura Fundaţiei universitare “Dunărea de Jos”, Galaţi, 2001;
108. Zahiu L., Toncea V., Lăpuşan A., Toderoiu F., Dumitru M., –
Structuri agrare şi viitorul politicilor agricole, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
Adrian Zgravu – Modele de gestiune a resurselor agroalimentare
109. Zahiu L., Zugravu A. – Economia întreprinderii – caiet de lucrări
practice şi studii de caz, Editura Fundaţiei universitare
“Dunărea de Jos”, Galaţi, 2002;
110. Zahiu L., Zugravu A. – Planul de afaceri al IMM – urilor, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2005;
111. Cristea V., Zugravu A. – Economic policies in fisheries and
aquaculture activities, Analele Universităţii “Dunărea de Jos”,
Galaţi, 2004;
112. Cristea V., Zugravu A. – An informational model of the bussines
plan for aquaculture activities, Simpozionul “Riscul în economia
contemporană”, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
113. Cristea V., Zugravu A. – The informational sistem for resourse
administration in fish farms, Analele Universităţii “Dunărea de
Jos”, Galaţi, 2005;
114. Zwass V. - Management information Systems, ECB-Wm, C.
Brown Publishers, Dubuque, IA, 1992.