Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
La ora actuală, majoritatea fundaţiilor se execută din beton armat; la clădirile cu parter şi
2 - 3 etaje se pot folosi fundaţii continue din beton simplu prevăzute cu centuri din beton armat.
Clasa minimă de beton este de C12/15; tipul de beton se alege în funcţie de agresivitatea
terenului şi a apelor subterane (clasa de expunere).
Fundaţiile continue se pot executa din beton turnat monolit sau din elemente prefabricate
din beton. Se pot executa elevaţii plane sau spaţiale din beton armat
prefabricate, iar tălpile pot fi confecţionate în fabrici de prefabricate. Realizări deosebite în
ultimii 30 de ani sunt în Rusia, Franţa, România, Ungaria, Germania etc.
Fundaţiile izolate pentru stâlpi pot fi: - realizate din beton armat turnat monolit;
- parţial prefabricate (talpă monolită şi pahar prefabricat)
- pahar prefabricat dintr-o singură bucată pentru a
face legătura cu terenul de fundare şi a se adapta la capacitatea portantă a acestuia, paharul se
montează pe un bloc de beton armat turnat monolit.
1
Grinzile de fundare pentru stâlpi se pot realiza din betona armat turnat monolit sau
elemente prefabricate.
Radierele generale de obicei se execută din beton armat turnat monolit, dar în ultimul
timp se pot folosi plăci curbe prefabricate care se asamblează pe
şantier. Rezultate deosebite sunt în Rusia, India, SUA, Franţa, Germania, România, Ungaria.
De obicei, radierele sunt folosite la construcţii cu încărcări mari sau cele amplasate pe terenuri
dificile (ex.: turnuri de televiziune, castele de apă, turnuri de răcire etc.).
CURS 2
2
SISTEME DE FUNDARE INDIRECTE
3
ELEMENTE DE INTERACŢIUNE CONSTRUCŢIE-TEREN
4
(continuare) CURS 3
s2 > s1
5
ETAPELE DE CALCUL ÎN INTERACŢIUNEA CONSTRUCŢIE-TEREN
(Mod de calcul simplificat)
Orice construcţie se poate asimila cu o grindă sau o placă rezemată pe mediu elastic; se
lucrează cu rigiditatea echivalentă a construcţiei.
Interacțiunea teren-construcție
d4W
EI echiv 4
k s W =q x (1)
dx
Etapele de rezolvare:
{
Σq x= Σp x - ecuația de echilibru
(5) [ ΣM ]q x=[ ΣM ] p x
Z x =W x - ecuația de continuitate
(5) reprezintă un sistem de ecuaţii din a cărui rezolvare rezultă W(x), p(x), M(x), T(x) în
lungul grinzii.
Dacă ştiu W(x), cunosc şi p(x) din ipoteza lui Winkler, unde k(s) este coeficientul de pat
(sau al lui Winkler) în daN/cm3.
k s=
p x
W x
daN /cm2 daN
cm
= 3
cm ks – presiunea necesară producerii unei tasări unitare
Cu valoarea lui p(x) şi W(x) se verifică dimensiunile în plan ale suprafeţei de contact
dintre construcţie şi teren.
Exemplu: Pentru o structură în cadre, se face un calcul clasic prin modelarea acesteia
încastrată perfect în fundaţii, într-o primă fază; în faza a doua, se calculează tasările diferenţiate
şi se introduce ca ipoteză o cedare de reazem pe structura neîncărcată (tot pe modelul iniţial).
Cedarea de reazem se ia ca valoare diferenţa maximă dintre tasările fundaţiilor stâlpilor.
7
IPOTEZE ŞI TEORII DE CALCUL APLICATE ÎN MECANICA PĂMÂNTULUI
Deformaţia la pământuri
Lestul se realizează din prefabricate din beton, şine de cale ferată etc.
CRM - cadru rigid metalic care susţine lestul pe picioare realizate din elemente prefabricate de beton.
d - latura sau diametrul plăcii de încărcare (a fundaţiei de probă)
CFF - cadru de fixare fleximetre
F1, F2, F3 - fleximetre (plăcile) cu care se măsoară tasările fundaţiei sub încărcări
Încărcarea plăcii se face în trepte, cu valori între 0,2 – 1 daN/cm2, cu minim 4 trepte (pe
fiecare încercare). Sub fiecare treaptă se măsoară tasările stabilizate (se fac 3citiri consecutive la
flexometre, la interval de 1 h). Tasarea se consideră stabilizată atunci când diferenţa dintre citiri
este mai mică de o sutime de milimetru. Cu valorile de la treptele de presiune şi tasările
stabilizate, se trasează curba de încărcare-tasare (p-s).
8
Putem avea următoarele situaţii:
a. Curbă cu domeniu de
proporţionalitate.
b. Curbă fără domeniu de
proporţionalitate.
Curbele p-s
În cazul (a), în curba p-s, se distinge în mod clar un domeniu liniar 0-1, care poate fi
aproximat cu o dreaptă. Pe acest domeniu 0-1 există proporţionalitate între tasări şi deformaţii.
Se poate aplica teoria elasticităţii (terenul de fundare poate fi asimilat cu un mediu elastic pe
domeniul 0-1).
În cazul (b) nu mai există proporţionalitate între încărcări şi tasări. În acest caz, se iau
perechi de câte 3 puncte si-1, si, si+1 şi acolo unde este îndeplinită relaţia (6), se consideră că s-a
atins domeniul de proporţionalitate. Nu mai este o suprapunere între curba p-s şi dreapta 0-1; cu
toate acestea, pe sectorul 0-1, pământul poate fi asimilat cu un mediu elastic.
(continuare) CURS 4
În cazul pământului (terenul de fundare) deformaţiile remanente sunt mult mai mari decât
deformaţiile elastice.
Pornind de la observaţia anterioară, pentru a
determina domeniul de proporţionalitate, în
curba caracteristică p-s, se fac încercări cu
placa de probă sau pe fundaţii reale, după
procedeul menţionat în cursul anterior.
În principiu, se încarcă placa în trepte până la
cel puţin 1/3 – 1/2 din presiunea critică, după
care placa se descarcă.
Curba caracteristică a pământurilor p-s sr – tasări remanente
sel – tasări elastice sr >> sel
[ ]
1−ν t νt νt 0 0 0
νt 1−ν t νt 0 0 0
νt νt 1−ν t 0 0 0
Et 1−2νt
0 0 0 0 0
[D ]=
1νt 1−2ν t 2 (2)
1−2ν t
0 0 0 0 0
2
1−2ν t
0 0 0 0 0
2
În acest fel, calculele se simplifică; se pot face suprapuneri de efecte şi putem rezolva
problema de interacţiune construcţie-teren cu elemente finite.
Terenul de fundare, ca suport al construcţiilor, este stratificat (argile, prafuri, nisipuri sau
orice combinaţii dintre acestea), deci nu este un mediu omogen; cu toate acestea, nu se introduc
erori fundamentale dacă îl considerăm un mediu omogen. Terenul este un mediu stratificat.
10
Cercetări recente şi măsurători pe construcţii reale au arătat că se obţin rezultate mai
apropiate de realitate dacă se lucrează cu un modul de deformaţie al terenului variabil cu
adâncimea.
H 2act (4)
E t echiv = 2
∑
hi
E ti Hact – înălţimea zonei active;
hi – grosimea stratului de teren din zona activă
Eti – modulul de deformaţie al fiecărui strat din zona activă
pl (daN/cm3)
k s=
sl
(pentru a avea o tasare de 1 cm, trebuie să
încărcăm terenul cu 1 daN/cm2)
11
TIPURI DE DEFORMAŢII ALE CONSTRUCŢIEI
Întotdeauna la proiectarea construcţiilor trebuie verificat dacă tasările efective sunt mai
mici decât tasările admise de suprastructura construcţiei date de relaţia:
Δ≤Δ
Deformaţiile admise de suprastructura construcţiei Δ sunt precizate în STAS 3300/85.
Pentru construcţii periculoase sunt tasările diferenţiate deoarece modifică starea de
eforturi şi deformaţii faţă de calculul convenţional.
În cazul construcţiilor pot apărea: - tasarea absolută;
- tasarea medie;
- tasarea relativă;
- înclinarea construcţiilor;
- încovoierea relativă a construcţiilor.
Tasarea absolută
Tasarea medie - Este media aritmetică a minim 3 tasări determinate în puncte diferite.
Tasarea relativă
s2 > s1
Δs s 2−s 1
s rel= =
l l
Întotdeauna tasările diferenţiate mari sunt periculoase pentru construcţii deoarece pot
produce fisuri, crăpături sau scoaterea din funcţiune a clădirilor. Pentru a preveni tasările
diferenţiate, pe lângă calculele teoretice precizate de normative, se impun o serie de măsuri
constructive cum ar fi legarea fundaţiilor izolate între ele cu grinzi de echilibrare sau grinzi
antiseismice, prevederea de centuri din b. a. la fundaţiile continue etc.
12
CURS 5
s1 s 3
s 2−
f 2 2 s −s − s
i= = = 2 1 3
L L 2L
Încovoierea construcţiilor se poate preveni încă din faza de proiectare prin introducerea
unor rosturi de tasare, scurtarea construcţiilor şi prevederea unor măsuri constructive, cum ar fi:
realizarea de fundaţii cu 2 centuri de b. a. (una la cota ±0,00 şi alta la talpa fundaţiei) sau armarea
fundaţiei pe toată înălţimea. În cazul fundaţiilor izolate, acestea se conectează pe ambele direcţii
cu grinzi antiseismice.
13
CAZURILE DE CEDARE A TERNURILOR DE FUNDARE
14
Analizând curba p-s, se constată că lipseşte
domeniul de proporţionalitate; pentru cedarea terenului
de fundare, trebuie ales un criteriu de deformaţie; de
obicei, se consideră că s-a ajuns la valoarea pcr când
tasările sunt aproximativ egale cu 0,1 din B. În acest caz
evident este numai prismul , care conlucrează cu talpa
fundaţiei. Prismele şi nu se pot evidenţia.
3. Cedarea locală
Este specifică terenurilor normale cu capacitate portantă medie (nisipuri cu îndesare
medie, pământuri cu indice de consistenţă medie etc.). Cedarea locală este un caz intermediar
între cedarea generală şi prin poansonare.
În curba caracteristică p-s se distinge un domeniu de proporţionalitate de dimensiune mai
mică decât în cazul cedării generale. Se disting numai prismele de tip şi . Suprafeţele de
rupere nu ajung la nivelul terenului, ci se închid în teren. Şi în această situaţie, pentru stabilirea
lui pcr se poate accepta un criteriu al deformaţiilor.
Întotdeauna în cazul cedării terenului de fundaţie, trebuie să stabilim care a fost modul de
rupere, în funcţie de cazurile precizate mai sus. La consolidarea fundaţiilor prin diferite soluţii,
trebuie să avem în vedere faptul că terenul de sub fundaţia veche (existentă) s-a consolidat.
B2 > B1
E t E t
1 2
fundaţiei vechi.
Aspecte generale
Terenul de fundare din zona activă a fundaţiilor şi fundaţiile construcţiilor au un rol foarte
mare în asigurarea rezistenţei şi stabilităţii de ansamblu a clădirilor pe toată durata de exploatare
a acestora.
La proiectarea şi executarea fundaţiilor noi trebuie să cunoaştem foarte bine
caracteristicile fizico-mecanice ale terenului, capacitatea portantă a straturilor din zona activă,
nivelul apei subterane, agresivitatea terenului şi apelor subterane faţă de betoanele şi armăturile
din fundaţii etc. Alegerea sistemului de fundare depinde atât de natura terenului de fundare şi
starea acestuia, cât şi de tipul suprastructurii. Întotdeauna alegerea sistemului de fundare se va
face astfel încât să fie asigurată condiţiile de rezistenţă şi stabilitate ale construcţiilor.
Până la începutul secolului XX, proiectarea construcţiilor se făcea după metode empirice,
iar terenul de fundare se studia numai în faza execuţiei gropilor de fundaţie, pe baza experienţei
construcţiilor. Meseria de constructor era un secret de familie. Din această cauză, în timp, au fost
multe accidente, unele cunoscute, iar foarte multe au rămas necunoscute.
Accidentele în construcţii au diverse cauze, care pot proveni din:
- cunoaşterea insuficientă a terenului de fundare;
- proiectarea necorespunzătoare a fundaţiilor;
- execuţia defectuoasă a fundaţiilor;
- întreţinerea necorespunzătoare a construcţiilor şi a fundaţiilor în timpul exploatării
clădirilor.
În general, în cazul accidentelor în construcţii, nu există numai o singură cauză; de cele
mai multe ori, se suprapun mai multe.
La elaborarea expertizelor construcţiilor, întotdeauna trebuie să analizăm punctele
menţionate mai sus.
CURS 6
CAUZELE DEGRADĂRII FUNDAŢIILOR
16
1. Acţiunea agresivă a apelor subterane şi a terenului de fundare
La întocmirea proiectelor pentru noi sau pentru consolidarea clădirilor existente, prima
dată se realizează ridicarea topografică şi elaborarea de studii geotehnice, care, corelate, stabilesc
dacă terenul de fundare prezintă stabilitate generală de ansamblu.
În studiile geotehnice, sunt prevăzute în mod obligatoriu următoarele:
- stratificaţia terenului;
- caracteristicile fizico-mecanice ale fiecărui strat;
- nivelul apelor subterane (interesează nivelul maxim);
- agresivitatea apelor subterane faţă de betoanele şi armăturile din fundaţii;
- agresivitatea terenului;
- zona seismică, conform Normativului P100-2006.
Pentru clădirile existente, se fac dezveliri ale fundaţiilor acestora, unde sunt precizate
dimensiunile fundaţiilor, cota de fundare şi se fac teste pentru stabilirea clasei de beton din
fundaţie.
Agresivitatea apelor subterane poate fi de natură carbonică, sulfatică sau mixtă. În funcţie
de tipul de agresivitate, se alege tipul de ciment şi clasa betonului pentru realizarea fundaţiei noi
sau pentru consolidarea fundaţiei existente. Clasa minimă de beton simplu este C12/15.
17
La construcţiile cu solicitări (încărcări) mari,
nu trebuie alese sisteme de fundare diferite.
În Franţa, o sală de sport a fost fundată pe piloţi
(sistem de fundare indirect), iar tribuna legată de
cadrul halei a fost fundată pe fundaţii directe pe
umplutură. Tasările mari ale fundaţiei directe au
condus la prăbuşirea halei. Datorită modului de
lucru diferit al celor două sisteme de fundare, s-a
produs schimbarea de eforturi şi tensiuni în cadrul
principal al halei.
Problema se putea rezolva prin introducerea
unei articulaţii între cadrul structurii halei sau realizarea fundaţiei tribunei tot pe piloţi.
De exemplu, la o clădire cu 2 – 3 etaje, se poate adăuga după 5 – 10 ani un etaj nou fără
a lua măsuri de consolidare a fundaţiilor, deoarece terenul de fundare, în timp, s-a consolidat
(dacă proiectul şi execuţia iniţială au fost corecte).
18
4. Reducerea capacităţii portante a terenului prin umezire
Pământurile argiloase şi loessurile, în contact cu apa se înmoaie (scade capacitatea
portantă şi cresc tasările). În aceste condiţii, trebuie găsite soluţiile de remediere a degradărilor
apărute în timp.
Exemplu: Oraşul Galaţi este aşezat pe loessuri cu grosime mare, iar nivelul apei
subterane, în faza de execuţie a clădirilor (anii '50 – '60), era la mare adâncime, în afara zonei
active a clădirilor. În timp, datorită pierderilor de apă din instalaţiile tehnico-edilitare, din
reducerea evaporării apelor din teren prin construirea de drumuri, parcaje, platforme etc., nivelul
apei subterane a crescut, ajungând în zona activă a
fundaţiilor clădirilor. Din acest moment, s-au declanşat
tasări care nu au fost prevăzute în faza de proiectare
datorită normativelor existente la acea vreme. Datorită
acestui fapt, s-au produs tasări uniforme de 40 – 50 cm.
Tasările fiind uniforme, structura de rezistenţă nu a avut
de suferit, dar riscul a apărut la forfecarea canalelor,
conductelor de apă, gaze etc. Pentru a preveni aceste
riscuri, racordul conductelor şi canalelor la clădiri s-a
făcut cu piese elastice.
Pentru scăderea din nou a nivelului apelor subterane,
ar trebui să se execute o reţea de galerii pe sub construcţii,
dar acestea sunt lucrări complicate şi costisitoare.
CURS 7
tg ψ = tg Φ + c/p — se neglijează,
deci: ψ≈ Φ
9. Efectul vibrațiilor
Fundațiile clădirilor pot fi afectate de vibrațiile produse de mașini sau de mișcările
seismice ale terenului. Vibrațiile se transmit foarte bine prin terenurile în care nivelul apelor
subterane este ridicat, deoarece la presiuni mici apa este incompresibilă. Din cauza vibrațiilor,
pot să apară tasări diferențiate la fundații, fisuri, crăpături, rotiri ale fundațiilor și chiar prăbușiri
a unor elemente structurale sau nestructurale (pereți portanți, pereți de umplutură etc.). De
obicei, fundațiile sunt calculate la solicitări sporite cu coeficienți dinamici și sunt executate din
beton armat. În jurul fundațiilor de mașini și pe talpa acestora sunt prevăzute sisteme de
amortizare, de izolare antivibratorie a fundațiilor și mașinilor.
10. Nerespectarea adâncimii de îngheț
Toate fundațiile, indiferent de importanța construcțiilor, trebuie să respecte adâncimea de
îngheț. În România, cotele de îngheț variază între 70 și 115 cm. Exemplu: Timișoara – 70 cm;
Miercurea-Ciuc – 115 cm, în funcție de izobara 0 (teritoriul țării este împărțit în mai multe zone).
Apa și terenul îngheață, iar prin topirea lentilelor de gheață, terenul de fundare de sub
construcții se înmoaie și apar tasări diferențiate care dau naștere la fisuri, crăpături etc.
11. Lipsa unor măsuri de precauție la fundarea pe teren acvifer
La o construcție realizată sub formă de "T" întors fără rosturi de tasare, în timp, s-a constatat că au
apărut fisuri între corpul înalt și cele două laterale. Prin măsurători pe reperi, s-a constatat că zona centrală s-
a ridicat cu 7 cm datorită înghețării pământului și a apei în zona unei camere-frig izolate necorespunzător.
Întotdeauna la proiectarea construcțiilor trebuie să se țină cont și de procesul tehnologic
care urmează să se desfășoare în interiorul construcției.
12. Plantarea de pomi din jurul construcţiei
Plantarea pomilor în jurul construcţiilor care nu au fundaţii corespunzătoare (cotă de
fundare necorespunzătoare, fundaţii din zidărie de cărămidă, beton simplu de calitate slabă etc.),
în timp, rădăcinile copacilor pătrund sub trotuare şi sub fundaţiile clădirilor învecinate. Se
măreşte volumul odată cu creşterea acestora, apar fisuri, crăpături, denivelări ale trotuarelor etc.
În acelaşi timp, pomii din jurul construcţiilor absorb apa din teren, care, de asemenea,
conduce la degradări ale fundaţiilor şi construcţiilor.
Dintre speciile de arbori şi pomi care pot crea degradări se menţionează: teiul, salcâmul,
diverşi pomi ornamentali etc.
21
CURS 8
Fundaţiile continue sub pereţi portanţi au o axă longitudinală rectilinie, poligonală sau
curbă. Foarte multe construcţii vechi au fundaţii continue realizate din zidărie de cărămidă sau
piatră naturală.
După 1910-20, majoritatea construcţiilor au fundaţii din beton simplu sau beton armat.
În cazul fundaţiilor continue sub pereţi portanţi se pot întâlni trei variante de consolidare,
şi anume:
- subzidiri (sub-betonări);
- supralărgiri ale fundaţiilor existente;
- rezemări intermediare din piloţi sau din blocuri de beton armat.
tg α ≥ tg αa - admis
tg αa = f(c·b, c·p·t)
B2 > B1
Sub-betonarea fundaţiilor Secţiune verticală
23
3. Realizarea de reazeme intermediare din piloţi armaţi
Aceste soluţii se folosesc în special la clădirile vechi cu încărcări foarte mari; de obicei
piloţii sunt prefabricaţi din tuburi de beton armat executaţi din tronsoane cu lungimea de 1 m.
Piloţii se introduc în teren prin presare cu utilaje speciale de mici dimensiuni care pot să încapă
şi în subsolul construcţiilor. Piloţii, în funcţie de situaţia din amplasament, pot fi dispuşi pe o
singură parte a fundaţiei sau pe ambele părţi.
O variantă simplificată este dacă în locul piloţilor se folosesc blocuri din beton simplu
sau beton armat. Legătura dintre cele două blocuri se poate face cu grindă din beton armat sau
metalică (profil metalic) la nivelul tălpii fundaţiei
existente sau în apropierea cotei trotuarului.
24
CURS 9
25
2. Consolidarea prin supralărgirea tălpii fundaţiei
În cazul unor încărcări noi mari venite de la suprastructură este necesar să se realizeze o
conlucrare mai bună între zona consolidată a fundaţiei şi a terenului de fundare.
Dimensiunile fundaţiei
finale sunt mai mari decât
dimensiunile fundaţiei consolidate.
Tehnologic, consolidarea
se face pe două laturi; prima fază
numai faza de sub-betonare, iar în
a doua fază se realizează
consolidarea pe celelalte două
laturi.
Barele verticale trebuie să fie minim Ø10 mm, iar barele orizontale de minim Ø8 mm.
H1 min = 30 cm
tg α ≥ tg αadmis
tg αadmis = f (cap. port. ter., clasa betonului)
26
În cazul consolidării suprastructurii construcţiei prin introducere de diafragme de beton
armat, aceasta trebuie să aibă fundaţii proprii noi.
De obicei, diafragmele în suprastructură se introduc atunci când apar forţe seismice mari
şi structura existentă în cadre nu poate să le preia; structura devine o structură mixtă cadre-
diafragme.
27
CURS 10
Secţiune verticală consolidare fundaţie pe piloţi Secţiune orizontală consolidare fundaţie pe piloţi
28
CONSOLIDAREA TERENULUI DE FUNDARE
Există situaţii când fundaţiile existente se află într-o stare foarte bună, dar capacitatea
portantă a acestora nu pot prelua noile încărcări. În această situaţie se recurge la consolidarea
terenului de fundare, de obicei prin injecţii cu diferite soluţii.
Injecţiile în terenul de fundare sunt foarte eficiente în cazul pământurilor necoezive şi în
cele semicoezive (prafuri nisipoase, prafuri argiloase). Nu dau rezultate bune injecţiile în terenuri
argiloase. Totuşi, la ora actuală s-au dezvoltat tehnologii care realizează injecţiile soluţiilor la
presiuni de 2-3 atmosfere sau mai mari; acestea produc fracturarea terenurilor argiloase, în
anumite condiţii controlate putându-se obţine rezultate corespunzătoare.
Injecţiile se realizează de obicei din lapte de ciment la care se mai adaugă silicat de sodiu.
vârf perforat
(lance)
În prima fază se execută injecţiile de
tip lângă fundaţie pe direcţia
verticală, la distanţă de cca 2 m, iar
în faza a II-a, injecţiile de tip
înclinate şi decalate faţă de tipul
(intercalate).
Se pot folosi pentru injectare tuburi
din material plastic perforate parţial şi prevăzute
cu manşete din cauciuc care rămân pierdute în
teren sau se pot folosi tuburi metalice cu
diametrul de 1 – 2 ţoli, ascuţite la vârf şi perforate
pe lungimi de 1 – 1,5 m în zona acestuia.
Aceste tuburi se introduc în teren prin
batere sau vibrare după care se injectează o
soluţie de lapte de ciment sau silicat de sodiu
(sticlă solubilă).
Secţiune verticală - consolidarea terenului Injecţiile contribuie atât la mărirea
de fundare capacităţii portante a terenului, cât şi la
impermeabilizarea acestuia.
Soluţiile injectate pătrund în porii terenului
de fundare, legând particulele de fază solidă,
formând în final zone compacte şi impermeabile.
La construcţii vechi, cu fundaţii din
cărămidă, aşezate pe grătare şi piloţi din lemn, în
timp, datorită variaţiei nivelului apelor subterane,
piloţii au putrezit şi sub pereţii portanţi au rămas
goluri care au dat naştere la tasări, fisuri şi
crăpături în pereţii portanţi.
Consolidarea terenului şi a fundaţiei în
acest caz se face tot prin injecţii, în special cu lapte
de ciment şi bentonită. De exemplu, Muzeul
Banatului, Castelul Huniazilor, Opera Română din
Timişoara.
29