Eternul Zamolxe

Sub privirea luminoasa

A Batranului strabun,
Barba alba strange-n plete
Trupul timpului divin.

Pavăză peste Carpatii

Insirati ca si un sarpe,
Pe comoara nestemata
A batranei sale Dacii.

Neclintit in maretia
Creatorului dintai,
El priveste catre tară
Si păzeşte-ai sai copii.

Nu strivi a lui chemare

Muritorule de rand
Ci ridica dar privirea
Si vorbeste cu-al Lui gand.

Naltă ruga prin lumina

Focului neostenit
Ce ridica sus la stele
Sufletul far de sfarsit .

Lasa bucuria toata

Sa inunde al tau trup
Si primeste-l pe Zamolxe
Al tau Tata, al tau prunc.

*
In scanteia lumanarii
Lacrima incet coboara
Pe obrazul ars de soare
Peste anii de ncercare
A batranului sihastru
Aspirand spre nemurire
Singuratic intr-o grota
Nestiut de loc de nimeni…