Sunteți pe pagina 1din 2

Necula Alexandra,clasa aVIIa

Peter Paul Rubens

Peter Paul Rubens s-a nascut pe 28 iunie 1577,Siegen Westfalia , si devine cel
mai renumit pictor flamand. Viaţa lui Rubens pare să fi fost guvernată de o
inepuizabilă energie. În decurs de patruzeci de ani, artistul pictează circa 1400
tablouri şi execută sute de desene. Este primit cu căldură atât în cercurile celor mai
de seamă artişti din Europa, cât şi la curţile princiare.

Biografie
Peter Paul Rubens a fost numit astfel deoarece s-a nascut in ajunul sarbatorii
Sf. Petru si Pavel. Este cunoscut ca unul dintre cei mai mari pictori flamanzi desi s-a
nascut in Germania si si-a perfectionat talentul artistic in Italia. De fapt el a vazut
prima data Flandra la varsta de 10 ani. S-a născut la Siegen, în Westfalia, fiu al lui
Jan Rubens. Cu câţiva ani mai înainte, tatăl artistului - asesor la tribunalul din
Antwerpen - se refugiase cu familia la Köln, pentru a scăpa de persecuţiile
guvernatorului spaniol al Olandei, Ducele de Alba. În 1577 se naşte Peter Paul, a cărui
copilărie va fi umbrită de moartea tatălui său în 1587. Doi ani mai târziu, mama
artistului se întoarce cu copiii la Antwerpen.

Tinereţea şi anii de ucenicie

În anul 1589 tânărul Rubens este înscris la cea mai bună şcoală din Antwerpen,
condusă de eruditul Rumboldus Verdonck, unde, copiind ilustraţii biblice, descoperă
măiestria desenului. În anul 1591, începe să studieze pictura în atelierul peisagistului
Tobiasz Verhaecht din Antwerpen. După un scurt stagiu în atelierul lui Adam van
Noort, Rubens devine în 1596 elevul lui Otton van Veen (numit şi Vaenius), un pictor al
cărui stil este influenţat de maeştrii italieni din vremea respectivă. La vârsta de 21
de ani, fiind deja pictor independent, Rubens este primit în breasla de pictori a
oraşului Antwerpen, dar - la sfatul maestrului său - se hotărăşte să plece în Italia.
Anii în Italia
Rubens călătoreşte mai întâi la Veneţia, unde descoperă pictura lui Tiziano,
pentru care are o deosebită admiraţie. La Mantua este fascinat de decoraţiile din
Camera degli Sposi realizate de Andrea Mantegna şi de frescele executate de Giulio
Romano. În Florenza execută schiţe după Bătălia de la Anghiari a lui Leonardo da Vinci
şi studiază sculpturile de la mormintele familiei de Medici ale lui Michelangelo. La
Roma are posibilitatea să studieze operele lui Michelangelo din Capella Sixtină,
stampele lui Rafael de la Vatican, picturile lui Caravaggio, precum şi sculptura antică.
Anii petrecuţi în Italia s-au concretizat în opere destinate prinţului Vincenze Gonzaga
din Mantua, în pictura unui triptic destinat capelei Santa Croce in Gerusalemme din
Roma, precum şi în executarea portretelor unor aristocraţi din Genova.

Din nou în Antwerpen


În 1608 Rubens se întoarce în Antwerpen, unde este numit pictor de curte al
arhiducelui Albert. În anul următor se căsătoreşte cu Isabelle Brandt, fiica unui
celebru avocat şi umanist din Antwerpen. În 1611, Rubens termină tripticul Înălţarea
crucii şi începe lucrul la Coborârea de pe cruce, ambele opere destinate catedralei din
oraşul Antwerpen. În anii următori pictează mai ales tablouri cu tematică religioasă,
dar primeşte şi comenzi cu teme laice pentru un grup de negustori din Genova,
reprezentând scene din viaţa consulului roman Detius Mus, sau o serie de tablouri
înfăţişând Faptele lui Constantin pentru regele Ludovic al XIII-lea al Franţei.
Ajuns în culmea gloriei, Rubens începe o serie de cicluri decorative de mare
amploare, ca decorarea bisericei iezuiţilor Sfântul Carol Boromeuszdin Antwerpen,
mari panouri decorative pentru Palatul Luxemburg din Paris la comanda reginei Maria
de Medici. În 1626 moare Isabelle Brandt, soţia sa. Îndurerat, Rubens continuă să
călătorească mult, îndeplinând şi misiuni diplomatice la Madrid sau Londra.

Ultima perioadă a vieţii


În ultimii ani, Rubens se concentrează cu precădere asupra temelor mitologice,
cu predilecţie dionisiace. În decembrie 1630 se recăsătoreşte cu Helene Froment,
fiica unui negustor bogat dinAntwerpen, vestită pentru extraordinara ei frumuseţe,
pe care o va picta în mai multe tablouri.
În anul 1630, Rubens este ridicat la rangul de cavaler de către regele Carol I al
Angliei, iar un an mai târziu este înnobilat de regele Filip IV al Spaniei. Continuă
executarea unor opere de pictură cu caracter monumental după Metamorfozele lui
Ovidiu, precum şi Judecata lui Paris, Sărbătoarea lui Venus, Cele trei Graţii şi altele.
Începând cu anul 1637, crizele de artrită de care suferea de mai mulţi ani se îndesesc
şi devin tot mai grave. La 30 mai 1640, Peter Paul Rubens încetează din viaţă. Este
înmormântat în biserica Sfântul Iacob din Antwerpen, chiar sub tabloul pictat de el,
Sacra Conversazione.
Surse de informare:
ro.wikipedia.org

S-ar putea să vă placă și